Documente
Protocol din 24.02.2003 între Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi Ministerul Sănătăţii al Republicii Populare Chineze privind colaborarea în domeniul perfecţionării cadrelor medicale
Protocol* între Ministerul Sănătăţii al Republicii
Moldova şi Ministerul Sănătăţii al Republicii Populare
Chineze privind colaborarea în domeniul perfecţionării
cadrelor medicale
din 24.02.2003
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2005, volumul 32, pag.13
* * *
-----------------------
* Semnat la Beijing la 24 februarie 2003.
Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi Ministerul Sănătăţii
al Republicii Populare Chineze, denumite în continuare Părţi,
avînd drept bază Acordul de colaborare în domeniul sănătăţii şi
medicinei între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii
Populare Chineze, semnat la Beijing la 7 iunie 2000,
dorind să promoveze cunoştinţele, şi colaborarea şi schimbul
cadrelor medicale ale ambelor Părţi,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Luînd în consideraţie necesităţile prioritare ale sistemului
sănătăţii din fiecare ţară respectivă, Părţile vor depune eforturi
pentru a promova schimbul şi cooperarea în domeniul perfecţionării
cadrelor medicale.
Articolul 2
Părţile vor efectua anual un schimb reciproc de specialişti în
domeniile prioritare ale medicinei, fiecare Parte oferind anual cîte 3
(trei) stagii de perfecţionare pentru cadrele medicale ale celeilalte
Părţi în instituţiile sale de prestigiu din sectorul sănătăţii.
Articolul 3
Fiecare Parte va transmite celeilalte Părţi lista şi informaţia
relevantă a candidaţilor pentru stagii în instituţiile medicale ale
celeilalte Părţi.
În baza listelor şi informaţiei despre candidaţii nominalizaţi,
Părţile vor coordona durata optimă a fiecărui stagiu în dependenţă de
specificul specialităţii.
Articolul 4
Cheltuielile legate de realizarea Articolului 2 vor fi acoperite în
felul următor:
Partea invitată va acoperi cheltuielile de transport internaţional
tur-retur pentru persoanele nominalizate;
Partea primitoare va acoperi cheltuielile de cazare, alimentare şi
transportul local al lor.
Articolul 5
Prezentul Protocol se încheie pentru o perioadă de trei ani şi va
intra în vigoare la data semnării. Acţiunea lui se va prelungi în mod
automat pentru următoarea perioadă consecutivă de trei ani, dacă nici
una din Părţi nu va înştiinţa în scris cealaltă Parte despre intenţia sa
de a denunţa Protocolul, cu cel puţin 3 (trei) luni înainte de data
expirării.
Încheiat la Beijing, la 24 februarie 2003 în două exemplare
originale, fiecare în limbile moldovenească, chineză şi engleză, toate
textele fiind egal autentice.
În cazul divergenţelor de interpretare, textul în limba engleză va
fi de referinţă.