BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Scrisoare nr.10-2-09/1-1324 din 07.05.99 privind particularităţile reţinerii în anul 1999 a impozitului pe venit la sursa de plată, prevăzută prin articolul 90 din Codul fiscal de la unele categorii de contribuali

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
07.05.1999

MINISTERUL FINANŢELOR

Privind particularităţile reţinerii în anul 1999 a impozitului pe venit

la sursa de plată, prevăzută prin articolul 90 din Codul fiscal

de la unele categorii de contribuabili

nr. 10-2-09/1-1324  din  07.05.1999

 (în vigoare 03.06.1999) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.56-58 art.96 din 03.06.1999

* * *

Ministerele şi departamentele

Direcţiile financiare

Inspectoratele Fiscale de Stat

Ministerul Finanţelor pentru informaţie şi călăuză în lucru vă aduce spre cunoştinţă particularităţile reţinerii impozitului pe venit la sursa de plată, care este prevăzută prin articolul 90 din Codul fiscal.

În legătură cu faptul că sumele impozitului pe venit, reţinute pe parcursul anului fiscal, în conformitate cu articolul sus-menţionat, trec în contul impozitului pe venit conform alineatului (1) al articolului 81 din Codul fiscal, şi reprezintă obligaţiunile îndeplinite prealabil privind vărsarea la buget a impozitului pe venit, comunicăm, că reţinerea, prevăzută prin articolul 90 din Codul fiscal nu trebuie să fie efectuată în următoarele cazuri.

1. Dacă plata se efectuează pentru serviciile prestate de către persoanele, care cu respectarea anumitor condiţii, sînt scutite de la vărsarea la buget a impozitului pe venit în conformitate cu Codul fiscal, Legea bugetului pe anul 1999 sau Legea cu privire la administrarea impozitului pe venit şi pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal.

Lista documentelor, ce servesc ca bază pentru ca persoana, ce efectuează plata pentru serviciile, prestate de către categoriile de contribuabili nominalizate, ca să nu reţină impozitul pe venit la sursa de plată în mărime de 5%, este indicată în anexă.

Atragem atenţia, că întreprinderile, în capitalul social al cărora investiţiile străine depăşesc suma echivalentă cu 1 milion dolari SUA, agenţii micului business şi organizaţiile necomerciale sînt obligate să autentifice toate documentele, indicate în coloana nr.4 din anexa sus-menţionată la inspectoratul fiscal teritorial de stat.

2. Dacă plata se efectuează pentru serviciile prestate de către titularii patentei.

Impozitarea titularilor patentei se efectuează în mod diferit de cel stabilit prin Capitolul II al Codului fiscal. Astfel, prin articolul 13 din Legea cu privire la patenta de întreprinzător este stabilit că impozitul pe venit supus vărsării la buget de către titularul patentei se include în taxa pentru patentă. Adică, obligaţiunile privind achitarea impozitului pe venit, titularii patentei le îndeplinesc la momentul achitării plăţii pentru patentă, cum este prevăzut în articolul 15 din aceeaşi lege.

Baza, pentru ca persoana ce efectuează plata pentru serviciile prestate de către titularii patentei de a nu reţine impozitul pe venit la sursa de plată în mărime de 5% este patenta de întreprinzător.

Atragem o deosebită atenţie la faptul că contribuabilul, fiind titularul patentei, poate să efectueze prestarea altor tipuri de servicii, care nu corespund tipului de activitate indicată în patenta de întreprinzător. În cazul prestării astfel de servicii de către întreprinderea individuală, fondatorul căreia este titularul patentei, reţinerea impozitului pe venit la sursa de plată, prevăzută prin articolul 90 al Codului fiscal se efectuează în modul stabilit.

În contextul celor relatate comunicăm, că în cazul solicitării de către colaboratorul Serviciului Fiscal de Stat a argumentării nerespectării prevederilor articolului 90 al Codului fiscal, persoanele, ce efectuează plăţi pentru serviciile prestate de către categoriile de contribuabili sus-menţionaţi, trebuie să prezinte acestora copiile documentelor indicate în coloana nr.4 a anexei sau copia patentei de întreprinzător.

Anexă

la scrisoarea Ministerului Finanţelor

nr.10-2-09/1-1324 din 7 mai 1999