BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Scrisoarea IFPS nr.26-2/3-15-82-772 din 15.02.2010 referitor la procedura de preluare în evidenţă a bunurilor cu statut juridic de corpuri delicte uşor alterabile

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
15.02.2010

INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

Referitor la procedura de preluare în evidenţă a bunurilor

cu statut juridic de corpuri delicte uşor alterabile

(Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat)

nr. 26-2/3-15-82-772  din  15.02.2010

 (în vigoare 15.02.2010) 

“Contabilitate şi audit”, 2010, nr.3, pag.117

* * *

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat referitor la procedura de preluare în evidenţă a bunurilor cu statut juridic de corpuri delicte uşor alterabile comunică următoarele.

În conformitate cu art.431 alin.(1) din Codul contravenţional al Republicii Moldova, “corpuri delicte se consideră obiectele, inclusiv banii, documentele, alte valori, faţă de care există temeiuri a presupune că au servit la săvîrşirea contravenţiei, au păstrat asupra lor urmele faptei contravenţionale sau au constituit obiectul acestei fapte, sau pot servi ca mijloc de constatare a existenţei ori inexistenţei elementelor constitutive ale contravenţiei”.

Avînd în vedere faptul că corpurile delicte reprezintă mijloace de probă în procesul contravenţional, în conformitate cu art.425 alin.(7) din Codul contravenţional, “procesului contravenţional se aplică în mod corespunzător prevederile Codului de procedură penală cu privire la mijloacele de probă şi la procedeele probatorii, cu excepţiile prevăzute de prezentul cod”.

Astfel, potrivit prevederilor statuate de art.158 alin.(2) din Codul de procedură penală a Republicii Moldova, “obiectul se recunoaşte drept corp delict prin ordonanţă organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei de judecată şi se anexează la dosar.” Prin urmare, în cazul contravenţiei administrative, agentul constatator responsabil urmează să întocmească actul procedural, potrivit căruia marfa reţinută urmează să obţină statut juridic de corp delict.

De asemenea, comunicăm că, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, la predarea către inspectoratul fiscal teritorial a corpurilor delicte uşor alterabile, acestea din urmă urmează să fie însoţite de actele procedurale cum sînt:

Actul de ridicare a mărfii;

Actul de declarare a mărfii reţinute ca corp delict;

Procesul-verbal cu plivire la contravenţia administrativă;

Raportul de expertiză şi evaluare a mărfii.

Totodată, întru soluţionarea definitivă a cauzei contravenţionale, adiţional, organul care a reţinut marfa urmează să înainteze materialele cauzei în instanţa de judecată competentă, care, în conformitate cu art.106 din Codul penal al Republicii Moldova, se pronunţă asupra confiscării speciale a mărfii cu referinţă.