BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Scrisoarea nr.(10-13-02/1-1885)15 din 20.04.2000 cu privire la modul de evidenţă a facturilor TVA

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
20.04.2000

INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

Cu privire la modul de evidenţă a facturilor TVA

(Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat)

nr. (10-13-02/1-1885)15  din  20.04.2000

 (în vigoare 20.04.2000) 

"Contabilitate şi audit", 2000, nr.5, pag.108

* * *

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în legătură cu unele probleme apărute în cadrul sistematizării informaţiei privind TVA, aduce la cunoştinţa Inspectoratelor Fiscale de Stat teritoriale următoarele.

Conform circularei Ministerului Finanţelor nr.19(10-13-02/1-1889) din 14.06.99 agenţii economici au fost obligaţi la prezentarea declaraţiei privind TVA să prezinte şi anexa care conţine informaţii despre facturile TVA primite de la agenţii economici care au făcut livrări în adresa lui şi care au constituit temei pentru atribuirea la decontările cu bugetul a sumelor TVA în acea perioadă fiscală.

În obligaţia serviciului fiscal a fost pusă sarcina să introducă informaţia din anexe în baza de date computerizată.

Despre necesitatea introducerii acestei informaţii în baza de date computerizată repetat a fost adus la cunoştinţa Inspectoratelor Fiscale de Stat teritoriale prin circulara IFPS nr.(10-13-02/1-1035)5 din 01.03.2000 "Privind controlul facturilor TVA".

Însă, în urma analizei efectuate privind introducerea în baza de date a anexelor la declaraţiile privind TVA pentru primele 2 luni ale anului 2000, s-a constatat că în baza de date pentru aceste perioade fiscale de către IFS teritoriale au fost introduse numai 18 la sută din numărul total de anexe care urmau a fi introduse în baza de date.

IFS pe mun.Chişinău, judeţul Bălţi şi Tighina s-au evidenţiat prin faptul că n-au introdus în baza de date computerizată practic nici o informaţie din anexe la declaraţii privind TVA sau au introdus un număr foarte mic de anexe. O situaţie practic analogică este înregistrată şi la restul IFS teritoriale.

În corespundere cu aceasta, în scopul stabilirii unui control riguros asupra facturilor TVA, precum şi neadmiterii eliberării facturilor false sau practicării altor modalităţi de evaziune fiscală, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat obligă şefii IFS teritoriale: să se clarifice din ce cauză nu sînt introduse în baza de date numerele facturilor TVA din anexe la declaraţii privind TVA şi să aplice măsuri de pedeapsă faţă de persoanele vinovate; să întreprindă măsuri privind urgentarea introducerii în baza de date computerizată a informaţiilor din anexele la declaraţiile privind TVA pentru toate perioadele fiscale anterioare, precum şi pe viitor să ţină la control întrebarea în cauză.

Despre măsurile întreprinse şi starea reală a situaţiei privind înregistrarea în baza de date a facturilor TVA urmează de a raporta IFPS nu mai tîrziu de 1 iunie 2000.

În cazul neîndeplinirii întocmai a indicaţiilor expuse, faţă de persoanele de răspundere ale IFS teritoriale vor fi aplicate măsuri de pedeapsă.