Scrisoarea nr.(17-2-09/1-1030-126)5 din 14.01.2003 cu privire la prezentarea de către rezidentul unui stat străin a "Certificatului de reşedinţă"
INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR
Cu privire la prezentarea de către rezidentul unui
stat străin a “Certificatului de reşedinţă”
(Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat)
nr. (17-2-09/1-1030-126)5 din 14.01.2003
(în vigoare 14.01.2003)
* * *
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în legătură cu interpelarea IFS pe mun.Chişinau nr.01-92/26-3844 din 14.11.2002 privind aplicarea Convenţiilor (acordurilor) pentru evitarea dublei impuneri la care Republica Moldova este parte, în cazul efectuării plăţilor în folosul rezidenţilor unor state străine comunică următoarele.
Prevederile convenţiilor (acordurilor) pentru evitarea dublei impuneri desemnate pentru fiecare stat în parte, conform articolului “Persoane vizate” (prezent în fiecare din Convenţiile (acordurile) respective) se aplică persoanelor rezidente ale unui sau ale ambelor state contractante. Statutul de reşedinţă al persoanei se determină exclusiv prin prezentarea de către persoana în cauză a “Certificatului de reşedinţă”, eliberat de autoritatea competentă a statului, conform formularelor aprobate. Organul public, responsabil de prezentarea “Certificatului de reşedinţă” rezidentului este desemnat pentru fiecare stat contractant în articolul “Definiţii generale” al Convenţiei respective.
Astfel, reieşind din cele menţionate, rezidentul statului străin va beneficia de prevederile convenţiei (acordului) pentru evitarea dublei impuneri, doar în cazul prezentării “Certificatului de reşedinţă”.
| ŞEF-ADJUNCT AL INSPECTORATULUI | Procopie DUCA |