Scrisoarea nr.17-2-09/2-1141-5492 din 27.12.2002 cu privire la reţinerea impozitului pe venit conform art.90 al Codului fiscal

INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

Cu privire la reţinerea impozitului pe venit conform art.90 al Codului fiscal

(Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat)

nr. 17-2-09/2-1141-5492  din  27.12.2002

 (în vigoare 27.12.2002) 

* * *

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în rezultatul multiplelor adresări parvenite, referitor la modalitatea reţinerii impozitului pe venit din plăţile pentru serviciile de leasing financiar conform art.90 al Codului fiscal, comunică următoarele.

Conform p.5 al Standardului Naţional de Contabilitate 17 "Contabilitatea arendei (chiriei)" (în continuare după text – SNC 17), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.32 din 3 martie 2000 "Cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a SNC şi Comentariilor", leasing-ul reprezintă un tip de arendă în cadrul căreia locatorul (creditorul financiar) procură în proprietate utilajul indicat de locator (beneficiarul de leasing) de la un anumit vînzător (furnizor) şi îl cedează locatorului contra unei plăţi pentru utilizare temporară în scopuri de antreprenoriat. Punctul 13 al SNC 17 prevede ca leasing-ul, fiind un tip specific de arendă, se clasifică ca financiar şi operaţional, reflectîndu-se în rapoartele financiare ale arendatorului şi arendaşului în acelaşi mod ca şi operaţiile obişnuite de arendă. În bilanţul contabil al arendaşului, conform p.14 al SNC 17, bunurile luate în arenda finanţată se reflectă ca activ, iar plăţile de arendă ce urmează a fi achitate – ca datorii.

Plăţile de arendă finanţată (inclusiv leasing-ul), potrivit prevederilor p.18 al SNC 17, includ:

a) plăţile aferente recuperării valorii de răscumpărare (contractuale) a activelor arendate;

b) cheltuielile de plata a dobînzilor.

Conform p.19 al SNC 17 achitarea valorii de răscumpărare (contractuale) a activelor arendate se reflecta ca diminuare a obligaţiilor de arendă şi mijloacelor băneşti sau a altor active, pe seama cărora aceasta se efectuează, şi deci sumele respective nu se atribuie la rezultatul financiar (cheltuielile perioadei), iar în scopuri fiscale – la deduceri. Însa cheltuielile de plată a dobînzilor potrivit p.20 al SNC 17 influenţează asupra rezultatului financiar şi respectiv sînt luate în consideraţie la determinarea obligaţiunilor fiscale cu privire la impozitul pe venit ca deduceri în cazul, în care activele corespunzătoare se utilizează în activitatea de antreprenoriat.

În condiţiile în care necesitatea reţinerii impozitului pe venit la sursa de plată în conformitate cu prevederile art.90 al Codului fiscal apare numai în cazul cînd serviciile pentru care are loc achitarea sînt deductibile conform art.24 al Codului fiscal concluzionăm, că din plăţile de arendă achitate în folosul arendatorului (locatorului) reţinerea impozitului pe venit în mărime de 5 la sută se efectuează doar din cheltuielile de plată a dobînzilor, deoarece numai aceasta parte a plăţii de arendă este deductibilă.