BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Scrisoarea nr.30(10-23-02/1-1990) din 01.10.97 privind aplicarea unor prevederi ale scrisorii Ministerului Finanţelor nr.12(10-23-02/1-757) din 06.05.97

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
01.10.1997

MINISTERUL FINANŢELOR

Privind aplicarea unor prevederi ale scrisorii Ministerului

Finanţelor nr.12(10-23-02/1-757) din 06.05.97

(Scrisoarea Ministerului Finanţelor)

nr. 30(10-23-02/1-1990)  din  01.10.1997

 (în vigoare 01.10.1997) 

"Contabilitate şi audit", 1997, N 11, pag.67

* * *

Ministerul Finanţelor, ţinînd cont de întrebările ce apar referitor la executarea p.10 al scrisorii Ministerului Finanţelor nr.12(10-23-02/1-757) din 06.05.97 comunică următoarele.

În punctul 10 al scrisorii menţionate este stabilit că în cazul cînd întreprinderea produce şi realizează mai mult de 50% de mărfuri (lucrări servicii) scutite de taxa pe valoarea adăugată, atunci în cazul lipsei datoriei la compartimentul plăţi în buget sumele TVA, achitate pentru resursele materiale, energetice şi serviciile prestate (lucrările executate), atribuite la decontările cu bugetul, se restituie, iar în cazul existenţei restanţelor la alte plăţi - la stingerea lor.

Prevederea dată se referă numai la scutirea de impunerea cu taxa pe valoarea adăugată, care se clasifică ca "cota zero". Adică în condiţiile prevăzute de legislaţia anului 1997 ea se extinde numai asupra următoarelor volume de comercializare a mărfurilor (lucrărilor, serviciilor) scutite de TVA:

- pîinii şi făinii pentru producerea pîinii;

- laptelui şi produselor lactate;

- serviciilor prestate de întreprinderi privind comercializarea pîinii;

- serviciilor comunale de asigurare a populaţiei cu apă şi căldură;

- mărfurilor (lucrărilor, serviciilor) exportate peste hotarele ţărilor membre ale C.S.I. şi în ţările C.S.I., care calculează TVA după criteriul destinaţiei, la compartimentul sumele TVA, ce se atribuie la decontările cu bugetul conform prevederilor articolului 14(4,5) al Legii bugetului de stat pe anul 1997.

Modul de restituire sau achitare a sumelor indicate ale TVA este expus în scrisoarea Ministerului Finanţelor nr.29(10-23-02/1) din 01.10.97.

La înlesnirile, ce ţin de scutirea de TVA şi nu se clasifică ca "cota zero":

- înlesnirile indicate la literele d) - y) capitolul (1) din articolul 5 al Legii privind taxa pe valoarea adăugată;

- toate înlesnirile, prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 1997, în afară de cele enumerate în scrisoarea sus-numită, sumele taxei pe valoarea adăugată, achitate pentru cheltuielile legate de producerea mărfurilor (lucrărilor, serviciilor) scutite de TVA, se includ în costul acestor mărfuri (lucrări, servicii) şi nu se raportează la decontările cu bugetul.

La cost de asemenea se atribuie sumele TVA achitate pentru cheltuielile legate de producerea mărfurilor (lucrărilor, serviciilor) de către întreprinderile, care în conformitate cu articolul 2 al Legii privind taxa pe valoarea adăugată nu sînt plătitori ai impozitului.

Despre cele expuse aduceţi la cunoştinţa contribuabililor.