Tratat din 16.02.2010 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind colaborarea economică pe anii 2010-2013
ACORD BILATERAL
T R A T A T
între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus
privind colaborarea economică pe anii 2010-2013
Minsk, 16 februarie 2010
(în vigoare 15.07.2010)
Tratate internaţionale nr.47, pag.48, 2015
* * *
Notă: Tratatul aprobat prin Hot.Guv. nr.555 din 28.06.2010
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus, denumite în continuare Părţi Contractante,
călăuzindu-se de Tratatul cu privire la relaţiile de prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Republica Belarus din 21 decembrie 1992, Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus cu privire la comerţul liber din 16 iunie 1993 şi Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind colaborarea comercial-economică din 10 septembrie 1998,
reieşind din necesitatea consolidării şi dezvoltării în continuare a relaţiilor comercial-economice şi de producţie egale şi reciproc avantajoase, conferind acestora un caracter stabil şi de lungă durată, utilizării eficiente a potenţialului economic şi tehnico-ştiinţific al ambelor state în vederea ridicării bunăstării popoarelor lor,
acordînd o importanţă deosebită dezvoltării dinamice a economiei şi promovarea reformelor economice,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Părţile Contractante, recunoscînd necesitatea formării şi dezvoltării spaţiului economic comun, vor crea condiţii favorabile pentru coordonarea direcţiilor de bază ale cooperării social-economice în baza principiilor dreptului internaţional, inclusiv prin încheierea contractelor între autorităţile publice, nemijlocit între agenţii economici, indiferent de forma de proprietate şi subordonare organizaţională, în conformitate cu legislaţia naţională a Părţilor Contractante.
Responsabilitatea pentru realizarea angajamentelor asumate o au agenţii economici care au încheiat contracte în conformitate cu legislaţia Părţilor Contractante.
Părţile Contractante se angajează să se abţină de la acţiunile în detrimentul intereselor economice ale celeilalte Părţi Contractante.
Articolul 2
Părţile Contractante se angajează să se abţină de la acţiuni în detrimentul intereselor economice ale celeilalte Părţi Contractante. Părţile Contractante realizează Programul de colaborare economică între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus pentru anii 2010–2013 (în continuare – Programul), care este parte integrantă a prezentului Tratat.
Articolul 3
Coordonarea implementării Programului şi monitorizarea realizării acestuia, precum şi elaborarea în caz de necesitate a propunerilor cu privire la introducerea modificărilor în Program vor fi efectuate de către Comisia interguvernamentală moldo-belarusă de colaborare comercial-economică (în continuare – Comisia) instituită în baza articolului 16 al Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus cu privire la comerţul liber din 16 iunie 1993, semnat la Minsk.
Articolul 4
Conform înţelegerii reciproce a Părţilor Contractante în prezentul Tratat pot fi introduse modificări şi completări, perfectate în protocoale adiţionale ce vor constitui parte integrantă a prezentului Tratat, şi care vor intra în vigoare în conformitate cu prevederile articolului 7 al prezentului Tratat.
Articolul 5
În cazul apariţiei diferenţelor de interpretare şi aplicare a prevederilor prezentului Tratat, Părţile Contractante le vor soluţiona prin consultări şi negocieri reciproce.
Articolul 6
Realizarea prevederilor prezentului Tratat nu afectează drepturile şi obligaţiile Părţilor Contractante care decurg din alte tratate internaţionale la care acestea sînt Părţi.
Articolul 7
Prezentul Tratat intră în vigoare din data recepţionării ultimei notificări în scris cu privire la îndeplinirea de către Părţile Contractante a procedurilor interne necesare pentru intrarea lui în vigoare.
Fiecare dintre Părţile Contractante poate denunţa acţiunea prezentului Tratat, notificînd în scris celeilalte Părţi Contractante. În acest caz, Tratatul îşi pierde puterea juridică după expirarea a 6 (şase) luni de la data unei astfel de notificări.
Întocmit la Minsk la 16 februarie 2010, în două exemplare originale, fiecare în limbile moldovenească, belarusă şi rusă, toate textele fiind egal autentice.
În cazul apariţiei divergenţelor în interpretarea şi/sau aplicarea prevederilor prezentului Tratat, textul în limba rusă va fi de referinţă.
PROGRAMUL
de colaborare economică între Guvernul Republicii Moldova
şi Guvernul Republicii Belarus pe anii 2010-2013
I. Starea şi problemele dezvoltării colaborării economice bilaterale
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus, denumite în continuare "Părţi Contractante", constată că punerea în aplicare a Planului de acţiuni al Programului de colaborare economică dintre Republica Moldova şi Republica Belarus pe anii 2000-2009 a contribuit semnificativ la dezvoltarea durabilă a schimburilor comercial-economice, tehnico-ştiinţifice şi legăturilor culturale între cele două state.
Republica Moldova şi Republica Belarus au creat o bază legislativă dezvoltată în domeniul comercial-economic pentru extinderea fructuoasă a cooperării pe termen lung.
Cele mai importante sînt:
Tratatul cu privire la relaţiile de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi Republica Belarus din 21 decembrie 1992;
Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind principiile de colaborare comercial-economică din 29 octombrie 1991;
Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind comerţul liber din 16 iunie 1993;
Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind evitarea dublei impozitări şi prevenirea evaziunii fiscale referitor la impozitele pe venituri şi bunuri din 23 decembrie 1994;
Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind colaborarea comercial-economică din 10 septembrie 1998;
Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind principiile perceperii impozitelor indirecte la exportul şi importul mărfurilor (lucrărilor) din 11 februarie 1999.
În rezultatul eforturilor comune bine direcţionate în anii 2000-2008 ale Comisiei interguvernamentale moldo-belaruse de colaborare comercial-economică, autorităţilor administrative de stat, camerelor de comerţ şi industrie şi a altor organizaţii, agenţilor economici din ambele ţări, volumul comerţului exterior s-a majorat aproximativ de 5 ori.
Cu toate acestea, nivelul relaţiilor comercial-economice necesită o tranziţie mai activă la noile forme de organizare a colaborării – cooperare în producere, crearea societăţilor de producere şi întreprinderilor mixte, orientate inclusiv spre ţările terţe.
În condiţiile acutizării crizei economico-financiare mondiale şi în perioada postcriză de dezvoltare formele integrate de cooperare sînt cele mai rentabile din punct de vedere economic, deoarece permit utilizarea optimă a tehnologiilor, resurselor de producere şi financiare interne ale Părţilor pentru atingerea obiectivului comun, promovarea coproduselor pe pieţele ţărilor terţe, ţinînd cont de preferinţele comerciale individuale ale ţărilor terţe.
Astfel, nivelul atins în relaţiile bilaterale comercial-economice, perspective de extindere a cooperării în condiţiile crizei financiar-economice mondiale şi în perioada postcriză necesită adoptarea acţiunilor comune adecvate privind minimizarea impactului crizei, elaborarea strategiei pe termen lung a colaborării bilaterale reciproc avantajoase în toate sectoarele şi sferele economiilor naţionale, realizarea efectivă a prezentului Program.
II. Scopurile şi sarcinile Programului
Programul a fost elaborat în scopul realizării de către Republica Moldova şi Republica Belarus a unui complex de măsuri normativ-Iegale şi organizatorice cu privire la dezvoltarea reciproc avantajoasă a relaţiilor comercial-economice. Pentru realizarea acestor scopuri Programul prevede interacţiunea dintre organele de stat ale Republicii Moldova şi Republicii Belarus în următoarele direcţii de bază:
căutarea comună a unor căi şi dezvoltarea mecanismelor, care vor contribui la extinderea cooperării comercial-economice;
crearea unui sistem de stimulente pentru agenţi economici din ambele ţări, pentru facilitarea creării noilor produceri şi întreprinderi, bazate pe tehnologiile noi şi tehnologiile înalte, investiţiile în sfera de producţie în domeniile de interes reciproc, extinderea reţelelor de producţie, implementarea proiectelor comune de inovare;
prevenirea, limitarea şi suspendarea activităţii monopoliste (cu excepţia monopolurilor reale) şi a concurenţei neloiale a agenţilor economici, în cazul cînd aceste acţiuni duc la limitarea concurenţei;
dezvoltarea colaborării în domeniul industriei, agriculturii, incluzînd întrebările selecţiei plantelor, industriei alimentare şi prelucrătoare, farmaceuticii, transportului, construcţiilor, sportului şi turismului;
dezvoltarea extinsă în domeniul standardizării, metrologiei, certificării, acreditării şi simplificării procedurilor de recunoaştere reciprocă a rezultatelor lucrărilor de certificare şi verificare.
În procesul realizării Programului se preconizează soluţionarea următoarelor sarcini:
crearea condiţiilor normativ-Iegale, de asemenea, în sistemul fiscal pentru dezvoltarea cooperării de producţie, investiţiilor reciproce şi crearea întreprinderilor mixte, utilizarea instrumentelor financiare, îndreptate spre activizarea colaborării în condiţiile crizei financiare şi în perioada postcriză (leasing);
înlăturarea obstacolelor în comerţul reciproc;
perfecţionarea procedeelor de decontări şi a relaţiilor financiar-creditare;
crearea unui sistem sigur de asigurare reciprocă a riscurilor comerciale, de creditare şi investiţionale;
dezvoltarea colaborării regionale;
utilizarea eficientă şi dezvoltarea infrastructurii de transport şi comunicaţii.
III. Îmbunătăţirea sistemului de cooperare comercial-economică
Părţile Contractante vor contribui la dezvoltarea eficientă a sistemului relaţiilor comercial-economice inclusiv cu caracter social orientat spre economiile naţionale, formarea condiţiilor necesare pentru aprofundarea nivelului relaţiilor existente a ambelor ţări a agenţilor economici prin:
extinderea graniţelor actuale de colaborare în domeniul cooperaţiei de producere;
formarea condiţiilor egale pentru accesul mărfurilor pe pieţele Părţilor Contractante;
îmbunătăţirea cadrului normativ-legal al ambelor Părţi Contractante în domeniul creării producerii comune, grupurilor bancare, grupurilor financiar-industriale.
În cadrul schimbului de experienţă a formării domeniilor prioritare în curs de pregătire pentru punerea în aplicare a schimbărilor structurale în economie sînt prevăzute consultările reciproce cu privire la abordarea conceptuală a programelor economice de termen lung de dezvoltare în ambele ţări.
Părţile Contractante permanent vor efectua schimbul rapid de informaţii cu privire la modificările introduse în legislaţia naţională, inclusiv referitoare la aplicarea normelor şi regulilor regimului comercial, care afectează interesele Părţilor Contractante.
Principalele obiective strategice se consideră:
crearea întreprinderilor şi societăţilor mixte, furnizorilor de producţie (furnizorilor de servicii) pentru piaţa internă, şi pentru promovarea pe pieţele din ţările terţe;
ridicarea competitivităţii producţiei şi dezvoltarea potenţialului de export al producerilor şi întreprinderilor mixte.
În acest context, Părţile Contractante vor discuta propuneri privind crearea întreprinderilor mixte şi dezvoltarea structurilor de producţie, despre moduri şi forme de participare în cota de capital în asigurarea acestor producţii cu resursele necesare, menţinerea profilului întreprinderilor, care sînt de o importanţă majoră în asigurarea securităţii economice a Republicii Moldova şi Republicii Belarus.
La aceste industrii în primul rînd se includ industria constructoare de maşini agricole şi industria de prelucrare a produselor alimentare.
Părţile Contractante, în conformitate cu tratatele internaţionale în vigoare, vor contribui la crearea condiţiilor egale de participare la licitaţie a agenţilor economici a Părţilor Contractante şi efectuarea în mod regulat a schimbului de informaţii cu privire la programele de stat (în domeniul construcţiilor, inclusiv de locuinţe şi drumuri, materialelor de construcţii, gazificării, sănătăţii etc.) pentru o posibilă participare a agenţilor economici şi punerea lor în aplicare.
În scopul sporirii gradului competitivităţii produselor de a lua în considerare posibilităţile deschiderii întreprinderilor mixte en-gros şi cu amănuntul şi crearea centrelor comercial-logistice.
IV. Dezvoltarea relaţiilor comerciale
Extinderea şi aprofundarea colaborării comerciale între Republica Moldova şi Republica Belarus va fi efectuată prin liberalizarea ulterioară a regimului comerţului liber existent, perfecţionarea sistemului de decontări, crearea unui climat de încredere reciprocă faţă de activitatea economică externă în ansamblu.
În domeniul perfecţionării regimurilor vamale existente în Republica Moldova şi Republica Belarus, urmează să fie asigurată interacţiunea strînsă dintre organele de control, crearea condiţiilor favorabile pentru circulaţia mijloacelor de transport, a mărfurilor şi pasagerilor, dezvoltarea treptată şi consecventă a interacţiunii organelor vamale, de drept, de frontieră şi altor organe pe baza documentelor bilaterale de reglementare în următoarele direcţii:
elaborarea metodelor unice în problema organizării controlului vamal privind circulaţia mărfurilor supuse accizelor şi mărfurilor uşor alterabile;
elaborarea şi promovarea măsurilor coordonate, orientate spre accelerarea şi simplificarea operaţiilor de perfectare a documentelor vamale.
Organizarea şi promovarea relaţiilor comerciale bilaterale presupune un schimb activ de informaţii statistice necesare şi, în primul rînd, compararea datelor privind comerţul exterior. Se prevede schimbul de ediţii şi publicaţii statistice, precum şi de experienţă în organizarea observărilor statistice, recensămintelor, cercetărilor, coordonarea principiilor de formare a statisticii comerţului extern.
Părţile Contractante vor lua măsuri necesare pentru a elimina barierele tehnice din calea comerţului bilateral: aplicarea procedurilor simplificate pentru recunoaşterea reciprocă a rezultatelor de certificare a produselor şi a certificatelor de conformitate, emise de către autorităţile competente ale Părţilor Contractante (fără proceduri suplimentare pentru evaluarea de producţie şi de testare a produselor fabricate în statele Părţilor Contractante). Planul de punere în aplicare a procedurilor simplificate de recunoaştere stabilesc organele naţionale de standardizare, metrologie şi certificare ale Părţilor Contractante în conformitate cu legislaţia naţională.
Părţile Contractante se vor abţine în comerţul reciproc de la introducerea măsurilor nontarifare care împiedică accesul la pieţele de mărfuri, precum şi vor lua măsuri pentru a revizui măsurile stabilite anterior.
Dezvoltarea continuă a colaborării interregionale în domeniul economic, social, cultural şi în alte domenii, care includ în special organizarea livrărilor prin cooperare în cadrul colaborării întreprinderilor industriale, crearea societăţilor mixte în Moldova în domeniul creşterii seminţelor, constituirea echipamentelor, utilajelor şi echipamentelor în scopuri agricole, în Belarus – în domeniul producerii divinurilor şi vinurilor.
V. Coordonarea acţiunilor în soluţionarea problemelor sociale comune
Programul prevede colaborarea în sfera socială şi în primul rînd, în domeniul protecţiei sociale şi ocrotirii sănătăţii.
În perioada realizării Programului se va efectua coordonarea eforturilor în dezvoltarea colaborării reciproc avantajoase în domeniul culturii, protecţiei sănătăţii şi al ameliorării situaţiei sanitaro-epidemiologice, fabricării produselor farmaceutice, articolelor cu destinaţie medicală şi tehnicii medicale.
Totodată se va efectua colaborarea în domeniul pregătirii cadrelor de înaltă calificare pentru diverse ramuri şi schimbului de specialişti, savanţi, aspiranţi, stagiari şi studenţi, precum şi în domeniul culturii şi artei, culturii fizice şi sportului, activităţii sanitaro-curative şi turismului.
Dezvoltarea colaborării turistice presupune revigorarea spaţiului turistic comun, introducerea standardelor unice de deservire, simplificarea procedurilor vamale.
VI. Mecanismul de realizare a Programului
Realizarea Programului se va efectua în corespundere cu prevederile art.3 al Tratatului prin intermediul organelor de stat al Republicii Moldova şi Republicii Belarus, prin efectuarea unor acţiuni concrete, prevăzute în Program şi în Planul de acţiuni elaborat anual cu privire la realizarea acestuia, protocoalelor şedinţelor Comisiei interguvernamentale moldo-belaruse de colaborare comercial-economică. Monitorizarea realizării prezentului Program se va efectua de către secretariatele Comisiei.