1006/17.10.2018 Hotărîre cu privire la aprobarea metodelor de prelevare de probe şi a metodelor de analiză pentru controlul nivelurilor de dioxine, de PCB-uri de tipul dioxinelor şi de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor în anumite produse alimentare

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea metodelor de prelevare de probe şi a metodelor

 de analiză pentru controlul nivelurilor de dioxine, de PCB-uri de tipul

dioxinelor şi de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor

 în anumite produse alimentare

nr. 1006  din  17.10.2018

 (în vigoare 09.11.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 416-422 art. 1116 din 09.11.2018

* * *

În temeiul art.14 alin.(5) din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.59-65, art.120), cu modificările ulterioare, şi art.24 alin.(1) din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.125-129, art.396), Guvernul

[Clauza de adoptare modificată prin Hot.Guv. nr.13 din 27.01.2021, în vigoare 19.03.2021]

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă metodele de prelevare de probe şi metodele de analiză pentru controlul nivelurilor de dioxine, de PCB-uri de tipul dioxinelor şi de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor în anumite produse alimentare (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la expirarea a 12 luni de la data publicării.

Aprobate

prin Hotărîrea Guvernului nr.1006/2018

METODELE DE PRELEVARE DE PROBE

ŞI METODELE DE ANALIZĂ PENTRU CONTROLUL NIVELURILOR DE DIOXINE,

DE PCB-URI DE TIPUL DIOXINELOR ŞI DE PCB-URI CARE NU SÎNT

DE TIPUL DIOXINELOR ÎN ANUMITE PRODUSE ALIMENTARE

Metodele de prelevare de probe şi metodele de analiză pentru controlul nivelurilor de dioxine, de PCB-uri de tipul dioxinelor şi de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor în anumite produse alimentare (în continuare – Metode) transpun prevederile Regulamentului (UE) 2017/644 al Comisiei din 5 aprilie 2017 de stabilire a metodelor de prelevare de probe şi a metodelor de analiză pentru controlul nivelurilor de dioxine, de PCB-uri de tipul dioxinelor şi de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor în anumite produse alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.92 din 6 aprilie 2017, p. 9-34, şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr.589/2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.54 din 26 februarie 2009, p. 1.

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

1. Metodele de prelevare de probe şi metodele de analiză pentru controlul nivelurilor de dioxine, de bifenil policlorurat (în continuare – PCB) de tipul dioxinelor şi de PCB 28, PCB 52, PCB 101, PCB 138, PCB 153 şi PCB 180 (în continuare – PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor) în anumite produse alimentare stabilesc cerinţele de prelevare de probe şi cerinţele de analiză pentru controlul nivelurilor de dioxine, de PCB-uri de tipul dioxinelor şi de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor în anumite produse alimentare.

2. În sensul prezentelor Metode se aplică definiţiile menţionate în Hotărîrea Guvernului nr.265/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea metodelor de încercări şi interpretarea rezultatelor în domeniul sanitar-veterinar.

Adiţional se aplică următoarele definiţii:

analit – substanţa care trebuie detectată, identificată şi/sau cuantificată şi derivatele care apar în cursul analizei;

nivel de acţiune – nivelul unei anumite substanţe, care declanşează investigaţii pentru a identifica sursa respectivei substanţe în cazurile în care sînt detectate niveluri crescute ale substanţei;

metode de screening – metodele utilizate pentru selectarea acelor probe cu niveluri de dibenzo-p-dioxine policlorurate (în continuare – PCDD)/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor care depăşesc nivelurile maxime sau nivelurile de acţiune. Aceste metode au o capacitate mare de tratare a probelor, eficientă din punctul de vedere al costurilor, sporind astfel şansa de a descoperi noi cazuri în care un grad mare de expunere poate să ducă la riscuri de sănătate pentru consumatori. Metodele de screening se bazează pe metode bioanalitice sau gazcromatografie, cromatografie în fază gazoasă (în continuare – GC)-MS. Rezultatele probelor care depăşesc valoarea de prag stabilită pentru verificarea conformităţii cu nivelul maxim trebuie să fie verificate printr-o nouă analiză completă din proba originală utilizînd o metodă de confirmare;

metode de confirmare – metodele care furnizează informaţii complete sau complementare care permit identificarea şi cuantificarea certă a PCDD/F-urilor şi a PCB-urilor de tipul dioxinelor la nivelul maxim sau la nivelul de acţiune. Astfel de metode utilizează gazcromatografia cuplată cu spectrometria de masă de înaltă rezoluţie (în continuare – GC-HRMS) sau gazcromatografia cuplată cu spectrometria de masă în tandem (în continuare – GC-MS/MS);

metode bioanalitice – metodele bazate pe principii biologice, cum ar fi bioanalizele celulare, testele bazate pe receptori sau imunoanalizele. Ele nu dau rezultate la nivel de congener, ci oferă doar o indicaţie a nivelului echivalentului toxic (în continuare – TEQ), exprimată în echivalente bioanalitice (în continuare – BEQ), pentru a ţine seama de faptul că este posibil ca nu toţi compuşii prezenţi într-un extract de probă şi care determină un răspuns în cadrul analizei să îndeplinească toate cerinţele principiului TEQ;

recuperarea aparentă a testului biologic – valoarea nivelului BEQ, calculată pornind de la curba de calibrare a 2,3,7,8-tetraclordibenzo-p-dioxină (în continuare – TCDD) sau PCB 126, corectată cu proba-martor şi apoi împărţită la valoarea nivelului TEQ, determinată prin metoda de confirmare. Aceasta vizează corectarea factorilor precum pierderea de compuşi PCDD/F şi de tipul dioxinelor în timpul etapelor de extracţie şi curăţare, coextragerea compuşilor care duc la intensificarea sau atenuarea răspunsului (efecte agoniste şi antagoniste), calitatea ajustării curbei sau diferenţele dintre valorile factorului de echivalenţă toxică (în continuare – TEF) şi ale potenţei relative (în continuare – REP). Recuperarea aparentă a testului biologic se calculează pornind de la probe de referinţă adecvate cu modele pentru congeneri reprezentativi în jurul nivelului maxim sau al nivelului de acţiune;

analiză duplicat – analiza separată a analiţilor, folosind o a doua parte alicotă din aceeaşi probă omogenizată;

limită specifică acceptată de cuantificare a unui congener individual într-o probă – concentraţia minimă a unui analit care poate fi măsurată şi îndeplineşte criteriile de identificare;

limita de cuantificare a unui congener individual poate fi definită ca:

a) concentraţia de analit în extractul unei probe care produce un răspuns instrumental la doi ioni diferiţi, ce urmează să fie controlaţi cu un raport semnal/zgomot (în continuare – S/Z) de 3:1 pentru semnalul mai puţin intens;

sau, în cazul în care calcularea raportului S/Z nu furnizează rezultate fiabile din motive tehnice,

b) punctul corespunzător celei mai scăzute concentraţii de pe o curbă de calibrare, care prezintă o deviere acceptabilă (≤ 30%) şi consecventă (măsurată cel puţin la începutul şi la sfîrşitul unei serii de probe) de la media factorului de răspuns relativ pentru toate punctele de pe curba de etalonare, în fiecare serie de probe;

estimare superioară – conceptul care presupune utilizarea limitei de cuantificare pentru contribuţia fiecărui congener necuantificat;

estimare inferioară – conceptul care presupune utilizarea valorii zero pentru contribuţia fiecărui congener necuantificat;

estimare mediană – conceptul care presupune ca, la calculul contribuţiei fiecărui congener necuantificat, să se utilizeze jumătate din limita de cuantificare;

lot – cantitatea identificabilă de produse alimentare, livrată odată, pentru care funcţionarul stabileşte că au caracteristici comune, cum ar fi originea, varietatea, tipul de ambalaj, ambalatorul, expeditorul sau marcajele. În cazul peştilor şi al produselor pescăreşti, mărimea peştilor trebuie să fie, de asemenea, comparabilă. În cazul în care mărimea şi/sau greutatea peştilor nu sînt comparabile în cadrul unui transport, acesta poate să fie totuşi luat în considerare ca fiind un lot, însă trebuie să i se aplice o procedură specifică de prelevare de probe;

sublot – partea dintr-un lot mare definită în scopul de a aplica metoda de prelevare a probelor respectivei părţi. Fiecare sublot trebuie să fie separat fizic şi identificabil;

probă elementară – cantitatea de material prelevată dintr-un singur loc din lot sau sublot;

probă agregată – proba rezultată prin combinarea tuturor probelor elementare prelevate dintr-un lot sau sublot;

probă de laborator – partea/cantitatea reprezentativă din proba agregată destinată laboratorului.

Capitolul II

METODELE DE PRELEVARE A PROBELOR PENTRU CONTROLUL OFICIAL

AL NIVELURILOR DE DIOXINE (PCDD/DIBENZOFURANI POLICLORURAŢI),

DE PCB-URI DE TIPUL DIOXINELOR ŞI DE PCB-URI CARE NU SÎNT

DE TIPUL DIOXINELOR DIN ANUMITE PRODUSE ALIMENTARE

Secţiunea 1

Cerinţele de prelevare a probelor

3. Probele destinate controlului oficial al nivelurilor de dioxine (PCDD/F), de PCB-uri de tipul dioxinelor şi de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor din produsele alimentare se realizează în conformitate cu metodele descrise în prezentul capitol. Probele agregate astfel obţinute se consideră reprezentative pentru loturile sau subloturile din care sînt prelevate.

4. Pe baza nivelurilor determinate în probele de laborator se stabileşte dacă sînt respectate nivelurile maxime prevăzute în anexa la Regulamentul sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.520/2010.

5. Pentru a asigura respectarea dispoziţiilor de la articolul 3 alineatele (2)- (6) din Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare, operatorii din domeniul alimentar, la prelevarea de probe pentru controlul nivelurilor de dioxine (PCDD/F), de PCB-uri de tipul dioxinelor şi de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor, aplică metodele descrise în secţiunea a 2-a sau se aplică o procedură de prelevare de probe echivalentă, despre care s-a demonstrat că are acelaşi nivel de reprezentativitate ca şi procedura de prelevare descrisă în secţiunea a 2-a.

6. Prelevarea de probe în cadrul controalelor oficiale se efectuează de către o persoană autorizată, desemnată de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor. Prelevarea de probe în cadrul controalelor efectuate de operatorii din domeniul alimentar se face de o persoană instruită.

7. Probele se prelevă separat din fiecare lot sau sublot care este examinat.

8. În timpul prelevării şi pregătirii probelor se iau măsuri de precauţie pentru a se evita orice modificări care ar putea afecta conţinutul de dioxine şi de PCB-uri, care ar putea afecta în mod negativ determinarea analitică sau care ar face ca probele agregate să devină nereprezentative.

9. Probele elementare se prelevă din locuri diferite, repartizate în întregul lot sau sublot. Abaterea de la această procedură se înregistrează în procesul-verbal menţionat la punctul 13.

10. Proba agregată se obţine prin combinarea probelor elementare şi trebuie să aibă cel puţin 1 kg, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este practic, de exemplu în cazul în care s-au prelevat probe dintr-un singur pachet sau în cazul în care produsul are o valoare comercială foarte mare.

11. Probele duplicat utilizate în scopul controlului, al contestării şi al arbitrajului se prelevă din proba agregată omogenizată. Mărimea probelor de laborator destinate controlului trebuie să fie suficientă pentru a permite cel puţin efectuarea de analize duplicat.

12. Fiecare probă se introduce într-un recipient curat, dintr-un material inert, care oferă protecţie împotriva contaminării, a pierderilor de analiţi prin adsorbţie în peretele intern al recipientului şi împotriva deteriorării în timpul transportului. Se iau toate măsurile de precauţie necesare pentru a se evita orice modificare a compoziţiei probei care ar putea să apară în timpul transportului sau al depozitării.

13. Fiecare probă prelevată pentru utilizare oficială se sigilează la locul prelevării şi se etichetează. Pentru fiecare prelevare de probe se întocmeşte un proces-verbal care să permită identificarea neechivocă a fiecărui lot şi care să conţină data şi locul prelevării, precum şi orice informaţii suplimentare care ar putea să fie de ajutor analistului.

Secţiunea a 2-a

Planul de prelevare a probelor

14. Metoda de prelevare a probelor aplicată trebuie să asigure reprezentativitatea probei agregate pentru (sub)lotul controlat. Loturile mari se împart în subloturi, cu condiţia ca sublotul să poată fi separat fizic. Pentru produsele comercializate în transporturi vrac mari (de exemplu uleiurile vegetale), se aplică valorile din tabelul 1. Pentru alte produse se aplică valorile din tabelul 2. Avînd în vedere faptul că greutatea unui lot nu este întotdeauna un multiplu exact al greutăţii subloturilor, greutatea sublotului poate depăşi greutatea menţionată cu maximum 20%.

15. Numărul minim de probe elementare care sînt prelevate din lot sau din sublot este cel indicat în tabelele 3 şi 4.

16. Înainte de prelevarea probelor, lotul sau sublotul de produse lichide în vrac trebuie bine amestecat prin mijloace mecanice sau manuale, în scopul repartizării omogene a contaminanţilor. Este suficientă prelevarea a trei probe dintr-un lot sau sublot pentru a constitui o probă agregată.

17. Probele elementare trebuie să aibă o greutate similară. Greutatea unei probe elementare trebuie să fie de cel puţin 100 g.

18. Orice abatere de la această cerinţă se înregistrează în procesul-verbal menţionat la punctul 13. Mărimea probei agregate pentru ouăle de găină este de cel puţin 12 ouă (pentru loturile în vrac şi pentru loturile alcătuite din pachete individuale, se aplică valorile din tabelele 3 şi 4).

19. Dacă lotul sau sublotul constă în pachete sau unităţi individuale, numărul de pachete sau de unităţi de prelevat pentru a forma o probă agregată este menţionat în tabelul 4.

20. Se consideră că peştii au mărimi şi greutăţi comparabile atunci cînd diferenţa de mărime şi greutate nu depăşeşte aproximativ 50%. Numărul de probe elementare de prelevat din lot este menţionat în tabelul 3. Proba agregată care reuneşte toate probele elementare trebuie să fie de cel puţin 1 kg. La prelevarea de probe din loturi care conţin peşti întregi cu mărimi şi greutăţi comparabile se aplică următoarele cerinţe:

1) atunci cînd lotul din care se prelevă probe conţine peşti mici (peşti individuali care cîntăresc mai puţin de 1 kg), aceştia se prelevă întregi ca probe elementare pentru a constitui proba agregată. Atunci cînd proba agregată care rezultă cîntăreşte mai mult de 3 kg, probele elementare pot fi constituite din partea de mijloc, cîntărind fiecare cel puţin 100 g, a peştilor care formează proba. Pentru omogenizarea probei, se utilizează întreaga parte căreia îi este aplicabil nivelul maxim. Partea din mijloc a peştelui este cea unde se află centrul de greutate. Acesta este localizat, în cele mai multe cazuri, la nivelul aripioarei dorsale (în cazul în care peştele are aripioară dorsală) sau la mijlocul distanţei dintre branhii şi anus;

2) atunci cînd lotul din care se prelevă probe conţine peşti mai mari (fiecare cîntărind mai mult de 1 kg), proba elementară este reprezentată de partea din mijloc a peştelui. Fiecare probă elementară cîntăreşte cel puţin 100 g. În cazul peştilor de mărime intermediară (1-6 kg), proba elementară constă dintr-o bucată prelevată în secţiune transversală între coloana vertebrală şi abdomen, din partea din mijloc a peştelui. În cazul peştilor foarte mari (de exemplu mai mari de 6 kg), proba elementară este prelevată din masa musculară dorsolaterală de pe partea dreaptă (vedere frontală), din partea de mijloc a peştelui. Atunci cînd prelevarea unei bucăţi din partea de mijloc a peştelui ar însemna un prejudiciu economic semnificativ, se poate considera suficientă prelevarea a trei probe elementare, cîntărind fiecare cel puţin 350 g, indiferent de mărimea lotului sau, ca alternativă, se poate preleva cîte o parte egală din masa musculară din apropierea cozii şi din cea din apropierea capului unui peşte pentru a se forma proba elementară reprezentativă pentru nivelul de dioxine din peştele întreg.

21. La prelevarea de probe din loturile de peşte care conţin peşti întregi de mărimi şi/sau greutăţi diferite, se aplică următoarele cerinţe:

1) în ceea ce priveşte constituirea probei, se aplică dispoziţiile de la punctul 20;

2) atunci cînd predomină o clasă/categorie de mărime sau de greutate (80% sau mai mult din lot), proba se prelevă de la peştii de mărimea sau greutatea predominantă. Această probă se consideră reprezentativă pentru întregul lot;

3) atunci cînd nu predomină o anumită clasă/categorie de mărime sau de greutate, trebuie să se asigure faptul că peştii selectaţi în vederea prelevării de probe sînt reprezentativi pentru lot.

22. Prelevarea probelor din produsele alimentare în etapa de vînzare cu amănuntul se face în conformitate cu dispoziţiile privind prelevarea probelor stabilite la punctul 7. Atunci cînd nu este posibil, se poate utiliza o metodă alternativă de prelevare a probelor, cu condiţia să se asigure o reprezentativitate suficientă a lotului sau sublotului din care se prelevă probele.

Secţiunea a 3-a

Conformitatea lotului cu specificaţiile

23. Pentru PCB-urile care nu sînt de tipul dioxinelor, lotul este considerat conform dacă rezultatul analitic pentru suma PCB-urilor nu depăşeşte nivelul maxim specificat în Hotărîrea Guvernului nr.520/2010 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare. Lotul este considerat neconform în cazul în care media a două limite superioare ale rezultatelor analitice obţinute printr-o analiză duplicat depăşeşte nivelul maxim, ţinînd seama de incertitudinea de măsurare extinsă (în continuare – U). U se calculează utilizîndu-se un coeficient de acoperire cu valoarea 2, care conferă un nivel de încredere de 95%. Un lot este considerat neconform dacă media valorilor măsurate minus incertitudinea extinsă a mediei depăşeşte nivelul maxim stabilit. Normele menţionate în acest punct se aplică pentru rezultatul analitic obţinut pe proba pentru controlul oficial.

24. Pentru dioxine (PCDD/F-uri) şi PCB-urile de tipul dioxinelor lotul este considerat conform dacă rezultatul unei singure analize:

1) efectuate printr-o metodă de screening cu o rată de rezultate fals conforme sub 5% arată că nivelul nu depăşeşte nivelul maxim respectiv de PCDD/F-uri şi suma dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor, astfel cum sînt prevăzute în Hotărîrea Guvernului nr.520/2010 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare;

2) efectuate printr-o metodă de confirmare nu depăşeşte nivelul maxim respectiv de PCDD/F-uri şi suma dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor, astfel cum sînt prevăzute în Hotărîrea Guvernului 520/2010 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare.

Pentru testele de screening, se stabileşte o valoare de prag aplicabilă în decizia asupra conformităţii cu nivelurile maxime respective stabilite fie pentru PCDD/F-uri, fie pentru suma dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor.

Lotul este considerat neconform cu nivelul maxim specificat în Hotărîrea Guvernului nr.520/2010 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare în cazul în care media a două limite superioare ale rezultatelor analitice (analiză duplicat) obţinute utilizînd o metodă de confirmare depăşeşte nivelul maxim, ţinînd seama de incertitudinea de măsurare extinsă.

Incertitudinea de măsurare extinsă se calculează utilizîndu-se un coeficient de acoperire cu valoarea 2, care conferă un nivel de încredere de 95%. Un lot este considerat neconform dacă media valorilor măsurate minus incertitudinea extinsă a mediei depăşeşte nivelul maxim stabilit.

Suma incertitudinilor extinse estimate ale rezultatelor analitice separate pentru PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor trebuie utilizată pentru incertitudinea extinsă estimată a sumei dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor.

Normele menţionate în prezentul punct se aplică pentru rezultatul analitic obţinut pe proba pentru controlul oficial.

25. Nivelurile de acţiune servesc ca instrument pentru selectarea probelor în cazurile în care este necesar să se identifice o sursă de contaminare şi să se ia măsuri pentru reducerea sau eliminarea acesteia. Metodele de screening stabilesc valorile-limită corespunzătoare pentru selectarea acelor probe. Atunci cînd sînt necesare eforturi semnificative pentru a identifica o sursă şi a reduce sau a elimina contaminarea, ar putea fi indicat ca depăşirea nivelului de acţiune să fie confirmată printr-o analiză duplicat, utilizînd o metodă de confirmare şi ţinînd seama de incertitudinea de măsurare extinsă.

Capitolul III

PREGĂTIREA PROBELOR ŞI CERINŢELE PRIVIND METODELE DE ANALIZĂ

UTILIZATE ÎN CADRUL CONTROLULUI NIVELURILOR DE DIOXINE (PCDD/F-URI)

ŞI DE PCB-URI DE TIPUL DIOXINELOR DIN ANUMITE PRODUSE ALIMENTARE

Secţiunea 1

Metodele de analiză

26. Cerinţele stabilite în prezentul capitol se aplică atunci cînd produsele alimentare sînt analizate în cadrul controlului oficial al conţinuturilor de dibenzo-p-dioxine policlorurate şi de dibenzofurani policloruraţi 2,3,7,8-substituiţi (PCDD/F-uri) şi PCB-uri de tipul dioxinelor, precum şi în pregătirea probelor şi în efectuarea încercărilor de laborator pentru a asigura respectarea dispoziţiilor Legii nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare.

27. Monitorizarea prezenţei PCDD/F-urilor şi a PCB-urilor de tipul dioxinelor în produsele alimentare poate fi efectuată cu două tipuri diferite de metode de analiză:

1) metodele de screening

a) obiectivul metodelor de screening este selectarea acelor probe în care nivelurile de PCDD/F-uri şi de PCB-uri de tipul dioxinelor depăşesc nivelurile maxime sau nivelurile de acţiune. Aceste metode de screening au o capacitate mare de tratare a probelor, eficientă din punctul de vedere al costurilor, sporind astfel şansa de a descoperi noi circumstanţe în care un grad mare de expunere poate să ducă la riscuri de sănătate pentru consumatori. Aplicarea lor urmăreşte evitarea rezultatelor fals conforme. Ele pot să cuprindă metode bioanalitice şi metode GC-MS;

b) metodele de screening compară rezultatul analitic cu o valoare de prag, determinînd o decizie de tip da/nu cu privire la eventuala depăşire a nivelului maxim sau a nivelului de acţiune. Concentraţia de PCDD/F-uri şi suma dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor din probele suspecte de neconformitate cu nivelul maxim trebuie determinate sau confirmate printr-o metodă de confirmare;

c) în plus, metodele de screening pot să dea o indicaţie despre nivelurile de PCDD/F-uri şi de PCB-uri de tipul dioxinelor prezente în probă. În cazul aplicării unor metode de screening bioanalitice, rezultatul este exprimat ca BEQ, în timp ce în cazul aplicării metodelor fizico-chimice GC-MS, acesta este exprimat ca TEQ. Rezultatele metodelor de screening exprimate numeric sînt utile pentru a dovedi conformitatea sau suspiciunea de neconformitate sau depăşirea nivelurilor de acţiune şi oferă o indicaţie a intervalului în care se situează concentraţiile în vederea monitorizării prin metode de confirmare. Acestea nu sînt adecvate pentru scopuri precum evaluarea nivelurilor de fond, aprecierea gradului de expunere, urmărirea tendinţelor pe care le urmează concentraţiile în timp sau reevaluarea nivelurilor maxime şi a celor de acţiune;

2) metodele de confirmare

Metodele de confirmare permit identificarea şi cuantificarea fără echivoc a PCDD/F-urilor şi PCB-urilor de tipul dioxinelor prezente într-o probă şi oferă informaţii depline pentru fiecare congener. Prin urmare, aceste metode permit controlarea nivelurilor maxime şi a nivelurilor de acţiune, inclusiv confirmarea rezultatelor obţinute prin metodele de screening. În plus, rezultatele pot fi folosite şi pentru alte scopuri, precum determinarea nivelurilor de fond mici în cadrul monitorizării produselor alimentare, monitorizarea tendinţelor în timp, evaluarea expunerii populaţiei şi crearea unei baze de date pentru eventuala reevaluare a nivelurilor de acţiune şi a nivelurilor maxime. Ele sînt, de asemenea, importante pentru stabilirea recurenţei apariţiei anumitor congeneri în scopul de a identifica sursa unei posibile contaminări. Astfel de metode utilizează GC-HRMS. Pentru confirmarea conformităţii sau a neconformităţii cu nivelurile maxime poate fi folosită şi GC-MS/MS.

28. Pentru calcularea concentraţiilor de TEQ, concentraţiile substanţelor individuale dintr-o probă dată se înmulţesc cu TEF corespunzătoare, astfel cum sînt stabilite în tabelul 5, şi apoi acestea se însumează pentru a obţine concentraţia totală de compuşi de tipul dioxinelor, exprimată ca TEQ-uri.

29. Metodele de screening şi de confirmare pot fi aplicate pentru controlul unei anumite matrice numai dacă metodele sînt suficient de sensibile pentru a detecta în mod fiabil niveluri în zona nivelului maxim de acţiune.

Secţiunea a 2-a

Cerinţele de asigurare a calităţii şi cerinţele pentru laborator

30. Trebuie luate măsuri pentru a se evita contaminarea încrucişată în fiecare etapă a procedurii de prelevare de probe şi de analizare.

31. Probele trebuie depozitate şi transportate în recipiente de sticlă, aluminiu, polipropilenă sau polietilenă. Urmele de praf de hîrtie trebuie îndepărtate de pe recipientul cu probe.

32. Depozitarea şi transportul probelor trebuie efectuate astfel încît să se păstreze integritatea probei de produs alimentar.

33. În măsura în care este relevant, fiecare probă de laborator se macină fin şi se amestecă temeinic printr-un procedeu dovedit că realizează o omogenizare completă (de exemplu proba este măcinată fin, astfel încît să treacă printr-o sită cu ochiuri de 1 mm); probele trebuie uscate înainte de măcinare, în cazul în care conţinutul de umiditate este mare.

34. Se efectuează controlul reactivilor, al sticlăriei şi al echipamentului în vederea detectării unei posibile influenţe a rezultatelor bazate pe TEQ sau BEQ.

35. Se efectuează o analiză-martor parcurgînd întreaga procedură analitică, însă fără probă.

36. Pentru metodele bioanalitice, toată sticlăria şi toţi solvenţii utilizaţi în cadrul analizei se testează pentru a nu conţine compuşi care interferează cu detectarea compuşilor-ţintă în intervalul de lucru. Sticlăria se clăteşte cu solvenţi sau/şi se încălzeşte la temperaturi adecvate pentru a elimina urmele de PCDD/F-uri, de compuşi de tipul dioxinelor şi de compuşi interferenţi de pe suprafaţa acesteia.

37. Cantitatea de probă utilizată pentru extracţie trebuie să fie suficientă pentru a îndeplini cerinţele referitoare la un interval de lucru într-o gamă de concentraţii suficient de mici şi care include concentraţiile la nivelurile maxime sau de acţiune.

38. Procedurile specifice de pregătire a probelor utilizate pentru produsele supuse analizelor corespund cerinţelor recunoscute la nivel internaţional.

39. În cazul peştilor, pielea trebuie îndepărtată, deoarece nivelul maxim se aplică muşchiului fără piele. Cu toate acestea, este necesar ca întreg restul de ţesut muscular şi adipos de pe partea internă a pielii să fie îndepărtat de piele cu grijă şi în întregime şi adăugat la proba de analizat.

40. Analiza probelor pentru determinarea nivelurilor de dioxine, de PCB-uri de tipul dioxinelor şi de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor în anumite produse alimentare se efectuează într-un laborator acreditat conform standardului naţional SM SR EN ISO/IEC 17025:2018 "Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări".

Secţiunea a 3-a

Cerinţele de bază privind procedurile analitice referitoare

la dioxine (PCDD/F-uri) şi PCB-uri de tipul dioxinelor

41. Pentru PCDD/F-uri, cantităţile detectabile trebuie să fie în gama superioară a femtogramelor (10^–15 g) din cauza toxicităţii extreme a unora dintre aceşti compuşi. Pentru majoritatea congenerilor PCB, limita de cuantificare de ordinul nanogramelor (10^–9 g) este deja suficientă. Pentru măsurarea congenerilor PCB-urilor de tipul dioxinelor mai toxici (în special a congenerilor non-orto substituiţi), zona inferioară a intervalului de lucru trebuie să ajungă în gama inferioară a picogramelor (10^–12 g).

42. Este necesar să se facă o distincţie între PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor şi o multitudine de alţi compuşi coextraşi care pot să interfereze şi care sînt prezenţi în concentraţii cu pînă la cîteva ordine de mărime mai mari decît cele ale analiţilor de interes. Pentru metodele bazate pe gazcromatografie/spectrometrie de masă (GC-MS), este necesară o diferenţiere între diverşi congeneri, respectiv între cei toxici (de exemplu cele şaptesprezece PCDD/F-uri 2,3,7,8-substituite şi cele douăsprezece PCB-uri de tipul dioxinelor) şi alţi congeneri.

43. Metodele bioanalitice sînt capabile să detecteze compuşii-ţintă ca sumă de PCDD/F-uri şi/sau de PCB-uri de tipul dioxinelor. Curăţarea probelor are drept scop eliminarea compuşilor care duc la rezultate fals neconforme sau a compuşilor care pot atenua răspunsul, ducînd la rezultate fals conforme.

44. Pentru metodele GC-MS, determinarea oferă o estimare valabilă a concentraţiei reale dintr-o probă. Acurateţea mare (acurateţea măsurătorii: concordanţa cît mai bună între rezultatul unei măsurători şi valoarea reală sau alocată a mărimii măsurabile) este necesară pentru a evita respingerea rezultatului analizei unei probe în temeiul fiabilităţii slabe a nivelului TEQ determinat. Acurateţea se exprimă prin fidelitate (diferenţa dintre valoarea medie măsurată pentru un analit pe un material certificat şi valoarea sa certificată, exprimată ca procent din această valoare) şi precizie (deviaţia standard relativă RSDR calculată pe baza rezultatelor generate în condiţii de reproductibilitate).

45. Pentru metodele bioanalitice, se determină recuperarea aparentă a testului biologic.

46. Validarea în intervalul nivelului maxim şi măsuri generale de control al calităţii se desfăşoară după cum urmează:

1) în timpul procedurii de validare şi/sau în timpul analizei de rutină, laboratoarele demonstrează performanţa unei metode în intervalul nivelului maxim, de exemplu 0,5x, 1x şi 2x nivelul maxim, cu un coeficient de variaţie acceptabil pentru analize repetate;

2) ca măsuri interne de control al calităţii se efectuează periodic controale-martor, experimente cu îmbogăţire sau analize ale unor probe de control (preferabil, dacă este posibil, cu material de referinţă certificat). Se înregistrează şi se verifică grafice de control al calităţii (în continuare – QC) pentru controalele-martor, experimentele cu îmbogăţire sau analizele unor probe de control, pentru a se garanta că performanţa analitică este conformă cerinţelor.

47. Limita de cuantificare (în continuare – LDC) pentru o metodă bioanalitică de screening, stabilirea LDC nu este o cerinţă indispensabilă, însă metoda trebuie să demonstreze că poate face distincţie între valoarea-martor şi valoarea de prag. Atunci cînd se furnizează un nivel BEQ, se stabileşte un nivel de raportare pentru a se lua decizii legate de probele care prezintă un răspuns sub acest nivel. Trebuie să se dovedească faptul că nivelul de raportare este diferit faţă de probele-martor din cadrul procedurii cu un factor de minimum trei, cu un răspuns inferior intervalului de lucru. Prin urmare, se calculează pornind de la probe care conţin compuşii-ţintă în concentraţii din jurul nivelului minim prevăzut şi nu de la un raport S/Z sau de la un test-martor.

48. LDC pentru o metodă de confirmare este o cincime din nivelul maxim.

49. Pentru ca metodele de confirmare sau de screening să ofere rezultate fiabile, în intervalul nivelului maxim trebuie să fie respectate următoarele criterii analitice pentru valoarea TEQ, respectiv BEQ prevăzute în tabelul 6, indiferent dacă aceasta este determinată ca TEQ total sau ca BEQ total (ca sumă de PCDD/F-uri şi de PCB-uri de tipul dioxinelor) sau separat pentru PCDD/F-uri şi pentru PCB-uri de tipul dioxinelor.

50. Cerinţele specifice pentru metodele de screening sînt următoarele:

1) atît GC-MS, cît şi metodele bioanalitice pot fi folosite pentru screening. Pentru metodele GC-MS trebuie utilizate cerinţele prevăzute la secţiunea a 4-a. Pentru metodele bioanalitice bazate pe celule sînt prevăzute cerinţe specifice la secţiunea a 5-a;

2) laboratoarele care aplică metode de screening pentru controlul de rutină al probelor stabilesc o cooperare strînsă cu laboratoarele care aplică metoda de confirmare;

3) performanţa metodei de screening trebuie verificată în timpul analizei de rutină, printr-un control al calităţii analizelor şi printr-o validare continuă a metodei. Trebuie să existe un program continuu pentru controlul rezultatelor conforme;

4) 20% din extractele de probe se măsoară în screeningul de rutină cu şi fără TCDD care se adaugă în funcţie de nivelul maxim sau de acţiune, pentru a verifica dacă răspunsul este, eventual, suprimat de către substanţele interferente prezente în extractul de probă. Concentraţia măsurată a probei îmbogăţite se compară cu suma dintre concentraţia extractului neîmbogăţit şi concentraţia cu îmbogăţire. Dacă această concentraţie măsurată este mai mică cu mai mult de 25% faţă de concentraţia (suma) calculată, aceasta indică posibilitatea eliminării semnalului, iar proba respectivă trebuie supusă analizei de confirmare. Rezultatele sînt monitorizate prin grafice de control al calităţii;

5) 2-10% din probele conforme, în funcţie de matricea probei şi de experienţa laboratorului, se supun analizei de confirmare;

6) se determină rata rezultatelor fals conforme care rezultă din screeningul probelor sub şi peste nivelul maxim sau de acţiune. Ratele reale de rezultate fals conforme trebuie să fie sub 5%. Atunci cînd, în urma controlului de calitate al probelor conforme, sînt disponibile cel puţin 20 de rezultate confirmate per matrice/grup de matrice, concluziile privind rata de rezultate fals conforme trebuie să fie desprinse din această bază de date. Rezultatele probelor analizate prin intermediul testărilor interlaboratoare sau în timpul incidentelor de contaminare, care acoperă un interval de concentraţii de pînă la, de exemplu 2x nivelul maxim (NM), pot fi, de asemenea, incluse în cele minimum 20 de rezultate pentru evaluarea ratei de rezultate fals conforme. Probele acoperă cele mai frecvente modele de congeneri, reprezentînd diverse surse. Deşi testele de screening urmăresc în mod preferenţial să detecteze probele care depăşesc nivelul de acţiune, criteriul de determinare a ratelor de rezultate fals conforme este nivelul maxim, ţinînd seama de incertitudinea de măsurare extinsă a metodei de confirmare;

7) probele potenţial neconforme care rezultă în urma screeningului trebuie să fie întotdeauna verificate printr-o nouă analiză completă a probei originale, efectuată printr-o metodă de confirmare. Aceste probe pot fi, de asemenea, folosite pentru a evalua rata rezultatelor fals neconforme. Pentru metodele de screening, rata rezultatelor fals neconforme este procentul rezultatelor confirmate ca fiind conforme în urma analizei de confirmare, în timp ce, în screeningul anterior, s-a declarat că proba este suspectată de a fi neconformă. În schimb, evaluarea caracterului avantajos al metodei de screening se bazează pe compararea probelor fals neconforme cu numărul total de probe verificate. Această rată trebuie să fie suficient de mică pentru a face ca utilizarea unui instrument de screening să fie avantajoasă;

8) în condiţii de validare, metodele bioanalitice oferă o indicaţie valabilă a nivelului TEQ, calculat şi exprimat ca BEQ;

9) pentru metodele bioanalitice aplicate în condiţii de repetabilitate, valoarea RSD_r intralaborator ar fi, de regulă, mai mică decît RSD_R (reproductibilitate).

Secţiunea a 4-a

Cerinţe specifice privind metodele GC-MS care trebuie

 respectate în scop de screening sau de confirmare

51. Diferenţa dintre nivelurile de la limita superioară şi cele de la limita inferioară nu trebuie să fie mai mare de 20% pentru confirmarea unei depăşiri a nivelului maxim sau, în caz de nevoie, a nivelurilor de acţiune.

52. Controlul recuperărilor se desfăşoară în felul următor:

1) pentru a se valida procedura analitică, la începutul efectuării analizei, de exemplu înaintea fazei de extracţie, trebuie să se adauge etaloane interne de PCDD/F-uri substituite cu clor la poziţiile 2,3,7,8 şi marcate cu ¹³C, precum şi etaloane interne de PCB-uri de tipul dioxinelor marcate cu ¹³C. Trebuie adăugat cel puţin un congener pentru fiecare din grupele omoloage tetra- pînă la octoclorurate de PCDD/F-uri şi cel puţin un congener pentru fiecare dintre grupele omoloage de PCB-uri de tipul dioxinelor (alternativ, cel puţin un congener pentru fiecare funcţie de înregistrare a ionului selecţionat prin spectrometrie de masă, utilizat pentru monitorizarea PCDD/F-urilor şi a PCB-urilor de tipul dioxinelor). În cazul metodelor de confirmare, trebuie să fie utilizate toate cele 17 etaloane interne de PCDD/F-uri substituite la poziţiile 2,3,7,8 şi marcate cu ¹³C, precum şi toate cele 12 etaloane interne de PCB-uri de tipul dioxinelor marcate cu ¹³C;

2) se determină factorii de răspuns relativ pentru acei congeneri pentru care nu se adaugă niciun analog marcat cu ¹³C, utilizîndu-se soluţii de calibrare corespunzătoare;

3) pentru produsele alimentare de origine vegetală şi cele de origine animală care conţin mai puţin de 10% grăsime este obligatorie adăugarea etaloanelor interne înainte de extracţie. Pentru produsele alimentare de origine animală care conţin mai mult de 10% grăsime, etaloanele interne se pot adăuga fie înainte, fie după extracţia grăsimii. Se procedează la o validare corespunzătoare a eficacităţii extracţiei, în funcţie de etapa în care se introduc etaloanele interne şi de modul în care sînt prezentate rezultatele (pe bază de produs sau de grăsimi);

4) înaintea analizei GC-MS trebuie să se adauge unul sau două etaloane de recuperare (surogat);

5) pentru metodele de confirmare, recuperările de etaloane interne individuale trebuie să se situeze în intervalul 60-120%. Sînt acceptabile recuperări inferioare sau superioare pentru congeneri individuali, în special pentru unele dibenzo-p-dioxine şi unii dibenzofurani hepta- şi octocloruraţi, atît timp cît contribuţia acestora la valoarea TEQ nu depăşeşte 10% din valoarea TEQ totală (bazată pe suma dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor). Pentru metodele de screening GC-MS, recuperarea trebuie să se situeze în intervalul 30-140%.

53. Eliminarea substanţelor interferente se face după cum urmează:

1) separarea PCDD/F-urilor de compuşii cloruraţi interferenţi, cum sînt PCB-urile care nu sînt de tipul dioxinelor şi bifenileterii cloruraţi, se realizează prin tehnici cromatografice adecvate (de preferinţă pe coloană de florisil, alumină şi/sau cărbune);

2) separarea izomerilor prin gazcromatografie trebuie să fie suficientă (<25% de la pic la pic între 1,2,3,4,7,8-HxCDF şi 1,2,3,6,7,8-HxCDF).

54. Intervalul curbei de calibrare trebuie să acopere intervalul relevant de niveluri maxime sau de acţiune.

55. Cerinţele specifice pentru metodele de confirmare sînt:

1) pentru GC-HRMS:

a) în HRMS, rezoluţia caracteristică trebuie să fie mai mare sau egală cu 10 000 pentru toată plaja maselor, cu o concavitate de 10%;

b) îndeplinirea altor cerinţe în materie de identificare şi confirmare, astfel cum sînt descrise în standardele internaţional recunoscute;

2) pentru GC-MS/MS:

a) monitorizarea a cel puţin 2 ioni precursori specifici, fiecare cu un anumit ion de tranziţie corespunzător produs pentru toţi analiţii marcaţi şi nemarcaţi în domeniul de aplicare al analizei;

b) toleranţa maximă admisă a intensităţii relative de ± 15% pentru anumiţi ioni de tranziţie selecţionaţi produşi în comparaţie cu valorile calculate sau măsurate (media din standardele de calibrare), aplicînd condiţii MS/MS identice, în special energia coliziunii şi presiunea gazului de coliziune, pentru fiecare tranziţie a unui analit;

c) rezoluţia pentru fiecare cuadrupol trebuie să fie setată ca egală sau mai mare decît rezoluţia unităţii de masă (rezoluţia unităţii de masă: o rezoluţie suficientă pentru a separa două picuri la distanţă de o unitate de masă), pentru a se minimiza interferenţele posibile cu analiţii de interes;

d) îndeplinirea altor cerinţe descrise în standardele internaţional recunoscute.

Secţiunea a 5-a

Cerinţele specifice pentru metodele bioanalitice

56. Metodele bioanalitice sînt metode bazate pe utilizarea de principii biologice precum bioanalizele celulare, testele bazate pe receptori sau analize imunologice.

O metodă de screening clasifică o probă ca fiind conformă sau suspectată a fi neconformă. În acest scop, nivelul BEQ calculat este comparat cu valoarea de prag. Probele sub valoarea de prag sînt declarate conforme, iar probele egale sau peste valoarea de prag sînt declarate ca fiind suspectate a fi neconforme, necesitînd analizarea printr-o metodă de confirmare. În practică, un nivel BEQ corespunzînd la două treimi din nivelul maxim poate servi drept valoare de prag cu condiţia să se asigure o rată de rezultate fals conforme sub 5% şi o rată acceptabilă pentru rezultatele fals neconforme. Cu niveluri maxime diferite pentru PCDD/F-uri şi pentru suma dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor, verificarea conformităţii probelor fără fracţionare necesită valori de prag corespunzătoare ale testelor biologice pentru PCDD/F-uri. Pentru verificarea probelor care depăşesc nivelurile de acţiune, ar conveni ca valoare de prag un procentaj corespunzător al nivelului de acţiune respectiv.

În cazul în care nivelul indicativ este exprimat în BEQ, rezultatele pentru probă trebuie să fie furnizate în intervalul de lucru şi să depăşească limita de raportare.

57. Cerinţele generale de evaluare a răspunsului la test sînt:

1) atunci cînd se calculează concentraţiile pornind de la o curbă de calibrare a TCDD, valorile la extremitatea superioară a curbei vor prezenta o variaţie importantă (coeficient de variaţie (în continuare – CV) ridicat). Intervalul de lucru este aria în care acest CV este mai mic de 15%. Extremitatea inferioară a intervalului de lucru (limita de raportare) trebuie să fie fixată semnificativ (cel puţin cu un factor de trei) peste probele-martor din cadrul procedurii. Extremitatea superioară a intervalului de lucru este, de obicei, reprezentată de valoarea EC₇₀ (70% din concentraţia maximă efectivă), dar mai scăzută dacă CV este mai mare de 15% în acest interval. Intervalul de lucru este stabilit în timpul validării. Valorile de prag trebuie să se situeze în intervalul de lucru;

2) soluţiile etalon şi extractele de probe trebuie să fie testate în triplicat sau cel puţin în duplicat. Atunci cînd se utilizează duplicate, o soluţie etalon sau un extract de control testat(ă) în patru pînă la şase godeuri repartizate pe placă produce un răspuns sau o concentraţie (posibilă doar în intervalul de lucru) pe baza unui CV < 15%.

58. Calibrarea este de 2 feluri:

1) calibrarea cu curba standard

a) nivelurile din probe pot fi estimate prin compararea răspunsului la test cu o curbă de calibrare a TCDD (sau a PCB 126 sau a unui amestec etalon de PCDD/F-uri/PCB-uri de tipul dioxinelor) pentru a se calcula nivelul BEQ din extract şi, prin urmare, din probă;

b) curbele de calibrare conţin între 8 şi 12 concentraţii (cel puţin în duplicat), cu un număr suficient de concentraţii în partea inferioară a curbei (intervalul de lucru). Se acordă o atenţie specială calităţii ajustării curbei în intervalul de lucru. Valoarea R² ca atare are valoare redusă sau nicio valoare în estimarea calităţii ajustării în regresia nelineară. Se ajunge la o ajustare mai bună prin reducerea la minimum a diferenţei dintre nivelurile calculate şi cele observate în intervalul de lucru al curbei (de exemplu prin reducerea la minimum a sumei pătratelor reziduurilor);

c) nivelul estimat în extractul de probă este corectat ulterior cu nivelul BEQ calculat pentru o probă-martor de matrice sau de solvent (pentru a ţine seama de impurităţile din solvenţi şi din substanţele chimice utilizate) şi cu recuperarea aparentă (calculată pornind de la nivelul BEQ al unor probe de referinţă adecvate, cu modele reprezentative de congeneri în jurul nivelului maxim sau al nivelului de acţiune). Pentru a efectua o corecţie cu recuperarea, recuperarea aparentă trebuie să fie situată întotdeauna în intervalul necesar. Probele de referinţă utilizate pentru corecţia cu recuperarea trebuie să respecte cerinţele de la punctul 63;

2) calibrarea cu probe de referinţă

Alternativ, poate fi utilizată o curbă de calibrare realizată pe baza a cel puţin 4 probe de referinţă: o matrice-martor, plus trei probe de referinţă de 0,5x, 1x şi 2x nivelul maxim sau nivelul de acţiune, eliminînd necesitatea de a aplica o corecţie cu proba-martor şi cu recuperarea, dacă proprietăţile matricei probelor de referinţă corespund celor ale probelor necunoscute. În acest caz, răspunsul la test corespunzînd la două treimi din nivelul maxim poate fi calculat direct din aceste probe şi utilizat ca valoare de prag. Pentru verificarea probelor care depăşesc nivelurile de acţiune, un procentaj corespunzător al acestor niveluri de acţiune ar corespunde ca valoare de prag.

59. Pentru determinarea separată a PCDD/F-urilor şi a PCB-urilor de tipul dioxinelor, extractele pot fi divizate în fracţiuni care conţin PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor, permiţînd o indicare separată a nivelurilor TEQ pentru PCDD/F-uri şi pentru PCB-uri de tipul dioxinelor (în BEQ). Se utilizează, de preferinţă, o curbă de calibrare standard a PCB 126 pentru evaluarea rezultatelor fracţiunii care conţine PCB-uri de tipul dioxinelor.

60. Recuperarea aparentă a testului biologic se calculează pornind de la probe de referinţă adecvate cu modele reprezentative de congeneri în jurul nivelului maxim sau al nivelului de acţiune şi exprimate ca procentaj al nivelului BEQ în comparaţie cu nivelul TEQ. În funcţie de tipul de test şi de TEF utilizate, diferenţele între factorii TEF şi REP pentru PCB-urile de tipul dioxinelor pot cauza recuperări aparente mici pentru PCB-urile de tipul dioxinelor în comparaţie cu PCDD/F-urile. Prin urmare, în cazul în care se efectuează o determinare separată a PCDD/F-urilor şi a PCB-urilor de tipul dioxinelor, recuperările aparente ale testului biologic sînt: pentru PCB-uri de tipul dioxinelor, între 20% şi 60%, pentru PCDD/F-uri – între 50% şi 130% (intervalele se aplică pentru curba de calibrare a TCDD). Deoarece contribuţia PCB-urilor de tipul dioxinelor la suma dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor poate varia între diferite matrice şi probe, recuperările aparente ale testului biologic pentru parametrul sumă reflectă aceste intervale şi se situează între 30% şi 130%.

61. Controlul recuperărilor pentru curăţare şi pierderea de compuşi în timpul curăţării se verifică în timpul validării. O probă-martor îmbogăţită cu un amestec de congeneri diferiţi face obiectul curăţării (n = 3 cel puţin), iar recuperarea şi variabilitatea sînt verificate printr-o metodă de confirmare. Recuperarea se situează între 60% şi 120%, mai ales pentru congenerii care contribuie cu mai mult de 10% la nivelul TEQ în diverse amestecuri.

62. Atunci cînd se raportează nivelurile BEQ, se determină o limită de raportare pornind de la probele de matrice relevante care implică modele tipice de congeneri, dar nu pornind de la curba de calibrare a etaloanelor, din cauza preciziei mici în intervalul inferior al curbei. Efectele extracţiei şi ale curăţării trebuie luate în considerare. Limita de raportare se fixează semnificativ (cel puţin cu un factor de trei) peste martorii procedurii.

63. Probele de referinţă se utilizează în felul următor:

1) probele de referinţă reprezintă matricea probei, modelele de congeneri şi intervalele de concentraţie pentru PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor în jurul nivelului maxim sau al nivelului de acţiune;

2) în fiecare serie de teste se include un martor pentru procedură sau, de preferinţă, un martor pentru matrice, precum şi o probă de referinţă la nivelul maxim sau la nivelul de acţiune. Aceste probe trebuie extrase şi testate în acelaşi timp şi în condiţii identice. Proba de referinţă trebuie să prezinte un răspuns clar mai puternic în comparaţie cu proba-martor, asigurînd astfel caracterul adecvat al testului. Probele respective pot fi utilizate pentru corecţiile cu proba-martor şi cu recuperarea;

3) probele de referinţă alese pentru a efectua o corecţie cu recuperarea sînt reprezentative pentru probele testate, în sensul că modelele de congeneri nu conduc la o subestimare a nivelurilor;

4) se pot include probe de referinţă suplimentare, de exemplu de 0,5x şi 2x nivelul maxim sau nivelul de acţiune, pentru a se demonstra eficacitatea testului în intervalul de interes pentru controlul nivelului maxim sau al nivelului de acţiune. Combinate, aceste probe pot fi utilizate pentru calcularea nivelurilor BEQ în probele de testare.

64. Pentru determinarea valorilor de prag se stabileşte relaţia dintre rezultatele bioanalitice în BEQ şi rezultatele obţinute prin metodele de confirmare în TEQ (de exemplu prin experimente de calibrare în raport cu matricea, care implică probe de referinţă îmbogăţite la 0, 0,5x, 1x şi 2x faţă de nivelul maxim (NM), cu 6 repetări la fiecare nivel (n = 24)). Factorii de corecţie (martor şi recuperare) pot fi estimaţi pornind de la această relaţie, dar trebuie să fie verificaţi în fiecare serie de teste prin includerea probelor-martor pentru procedură/matrice şi a probelor de recuperare.

Valorile de prag se stabilesc pentru deciziile privind conformitatea probelor cu nivelurile maxime sau pentru controlul nivelurilor de acţiune, în cazul în care prezintă interes, nivelurile maxime sau de acţiune respective fiind stabilite fie numai pentru PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor, fie pentru suma dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor. Ele sînt reprezentate de limita inferioară a curbei de distribuţie a rezultatelor bioanalitice (corectate pentru martor şi recuperare) corespunzînd limitei de decizie aferente metodei de confirmare pe baza unui nivel de încredere de 95%, implicînd o rată de rezultate fals conforme < 5%, şi pe baza unei valori a RSD_R < 25%. Limita de decizie aferentă metodei de confirmare este nivelul maxim, ţinînd seama de incertitudinea de măsurare extinsă.

Valoarea de prag (în BEQ) poate fi calculată prin metodele prevăzute în figură:

1) utilizarea sectorului inferior al intervalului de predicţie de 95% la limita de decizie aferentă metodei de confirmare

unde:

BEQ_DL – BEQ care corespunde limitei de decizie aferente metodei de confirmare, fiind nivelul maxim care ţine seama de incertitudinea de măsurare extinsă;

S_y,x – deviaţia standard reziduală;

t_α,f = m-2 –factor student (α = 5%, f = grade de libertate, o singură parte);

m – numărul total de puncte de calibrare (indice j);

n – numărul de repetări la fiecare nivel;

x_i – concentraţia probei (în TEQ) în punctul de calibrare I determinată printr-o metodă de confirmare;

– media concentraţiilor (în TEQ) a tuturor probelor de calibrare;

i – indice pentru punctul de calibrare i;

2) calculul pornind de la rezultatele bioanalitice (corectate pentru martor şi recuperare) ale analizelor multiple ale probelor (n ≥ 6) contaminate la limita de decizie aferentă metodei de confirmare, ca extremitate inferioară a distribuţiei datelor la valoarea medie BEQ corespunzătoare:

Valoarea de prag = BEQ_DL – 1,64 × SD_R,

unde: SDR – deviaţia standard a rezultatelor testului biologic la BEQ_DL, măsurată în condiţii de reproductibilitate intralaborator;

3) calculul ca valoare medie a rezultatelor bioanalitice (în BEQ, corectate pentru martor şi recuperare) din mai multe analize ale probelor (n ≥ 6) contaminate la două treimi din nivelul maxim sau din nivelul de acţiune. Acesta se bazează pe observaţia că acest nivel va fi în jurul valorii de prag determinate conform punctului 69 subpunctele 1) şi 2). Calculul valorilor de prag, bazat pe un nivel de încredere de 95%, implicînd o rată a rezultatelor fals conforme < 5% şi o valoare a RSD_R < 25%:

a) pornind de la sectorul inferior al intervalului de predicţie de 95% la limita de decizie aferentă metodei de confirmare;

b) pornind de la analize multiple ale probelor (n ≥ 6) contaminate la limita de decizie aferentă metodei de confirmare, ca limită inferioară a distribuţiei datelor (reprezentată în figură printr-o curbă sub formă de clopot) la valoarea medie BEQ corespunzătoare;

Figură. Calcularea valorii pe prag (în BEQ)

4) valorile de prag bazate pe BEQ, calculate pornind de la RSD_R obţinut în cursul validării, utilizînd un număr limitat de probe cu modele de matrice/congeneri diferite, pot fi mai mari decît nivelurile maxime sau de acţiune bazate pe TEQ datorită unei precizii mai mari decît cea realizabilă în analizele de rutină atunci cînd trebuie controlat un spectru necunoscut de posibile modele de congeneri. În astfel de cazuri, valorile de prag se calculează pornind de la RSD_R = 25% sau se preferă două treimi din nivelul maxim sau din nivelul de acţiune.

65. Caracteristicile de performanţă se evidenţiază în felul următor:

1) avînd în vedere faptul că nu se pot utiliza etaloane interne în metodele bioanalitice, se efectuează teste cu privire la repetabilitate pentru obţinerea de informaţii privind deviaţia standard în cadrul unei serii de teste şi între serii de teste. Repetabilitatea trebuie să fie sub 20%, iar reproductibilitatea intralaborator sub 25%. Aceasta se bazează pe nivelurile calculate în BEQ după corecţia cu proba-martor şi cu recuperarea;

2) ca parte din procesul de validare, testul trebuie să permită diferenţierea între o probă-martor şi un nivel la valoarea de prag, permiţînd identificarea probelor peste valoarea de prag corespunzătoare;

3) se definesc compuşii-ţintă, interferenţele potenţiale şi nivelurile maxime tolerabile ale probei-martor;

4) deviaţia standard în procente a răspunsului sau a concentraţiei calculate pornind de la răspuns (posibilă numai în intervalul de lucru) a unei determinări triple a unui extract de probă nu trebuie să fie mai mare de 15%;

5) rezultatele necorectate ale probei (probelor) de referinţă exprimată (exprimate) în BEQ-uri (martor şi la nivelul maxim sau la nivelul de acţiune) sînt utilizate pentru evaluarea performanţei metodei bioanalitice pe o perioadă de timp constantă;

6) QC pentru probele-martor ale procedurii şi fiecare tip de probă de referinţă se înregistrează şi se verifică pentru a se garanta că performanţa analitică este în conformitate cu cerinţele, în special pentru probele-mator ale procedurii cu privire la diferenţa minimă impusă la limita inferioară a intervalului de lucru şi pentru probele de referinţă cu privire la reproductibilitatea intralaborator. Probele-martor din cadrul procedurii trebuie să fie atent controlate pentru a evita rezultatele fals conforme atunci cînd se efectuează operaţiunea de scădere;

7) rezultatele analizelor realizate prin metodele de confirmare pentru probele suspectate şi pentru 2-10% din probele conforme (minimum 20 de probe pentru fiecare matrice) sînt colectate şi folosite pentru a evalua performanţa metodei de screening şi relaţia dintre BEQ-uri şi TEQ-uri. Această bază de date ar putea fi utilizată pentru reevaluarea valorilor de prag aplicabile probelor de rutină pentru matricele validate;

8) buna performanţă a metodelor poate fi, de asemenea, demonstrată prin participarea la testările interlaboratoare. Rezultatele probelor analizate în testările interlaboratoare, care acoperă un interval de concentraţii care ajunge pînă la, de exemplu, 2x nivelul maxim, pot fi, de asemenea, incluse în evaluarea ratei de rezultate fals conforme, în cazul în care un laborator este în măsură să demonstreze buna sa performanţă. Probele acoperă cele mai frecvente modele de congeneri, reprezentînd diverse surse;

9) în timpul incidentelor, valorile de prag pot fi reevaluate, reflectînd matricea specifică şi modelele de congeneri doar ale acelui incident individual.

66. Metodele de confirmare a rezultatelor în procesul de raportare presupun următoarele:

1) rezultatele analitice includ nivelurile de congeneri individuali ai PCDD/F-urilor şi ai PCB-urilor de tipul dioxinelor şi valorile TEQ şi se raportează ca estimare inferioară, estimare superioară şi estimare mediană, pentru a include o cantitate maximă de informaţii în raportarea rezultatelor, ceea ce permite o interpretare a rezultatelor în conformitate cu cerinţele specifice;

2) raportul include şi metoda utilizată pentru extracţia PCDD/F-urilor, a PCB-urilor de tipul dioxinelor şi a lipidelor. Conţinutul de lipide al probei se determină şi se raportează pentru probe din produse alimentare cu niveluri maxime exprimate prin raportare la conţinutul de grăsimi şi cu o concentraţie de grăsimi estimată în intervalul 0-2%. Pentru alte probe, determinarea conţinutului de lipide este opţională;

3) recuperările etaloanelor interne individuale trebuie să fie disponibile în cazul în care recuperările se situează în afara intervalului menţionat la punctul 53 atunci cînd nivelul maxim este depăşit (în acest caz recuperările pentru una dintre cele două analize duplicat), iar în celelalte cazuri, la cerere;

4) întrucît, atunci cînd se decide conformitatea unei probe, se ţine seama de incertitudinea de măsurare extinsă, şi acest parametru trebuie să fie pus la dispoziţie. De aceea, rezultatele analitice se raportează ca x ± U, unde x este rezultatul analitic şi U este incertitudinea de măsurare extinsă, folosind un factor de acoperire 2, care conferă un nivel de încredere de 95%. În cazul unei determinări separate a PCDD/F-urilor şi a PCB-urilor de tipul dioxinelor, suma incertitudinii extinse estimate a rezultatelor analitice separate ale PCDD/F-urilor şi ale PCB-urilor de tipul dioxinelor se utilizează pentru suma PCDD/F-urilor şi a PCB-urilor de tipul dioxinelor;

5) rezultatele se exprimă în aceleaşi unităţi şi prin acelaşi număr de cifre semnificative ca şi nivelurile maxime prevăzute în Hotărîrea Guvernului nr.520/2010 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare.

67. Metodele bioanalitice de screening în procesul de raportare includ următoarele:

1) rezultatul screeningului se exprimă cu termenii "conform" sau "suspectat a fi neconform";

2) în plus, se poate da un rezultat indicativ pentru PCDD/F-uri şi/sau PCB-uri de tipul dioxinelor exprimat în BEQ, nu în TEQ. Rezultatul probelor cu un răspuns sub limita de raportare se exprimă ca fiind "sub limita de raportare". Rezultatul probelor cu un răspuns peste intervalul de lucru se raportează ca "depăşind intervalul de lucru", iar nivelul corespunzător extremităţii superioare a intervalului de lucru se furnizează în BEQ;

3) pentru fiecare tip de matrice a probei, raportul menţionează nivelul maxim sau nivelul de acţiune pe care se bazează evaluarea;

4) raportul menţionează tipul de test aplicat, principiul de bază al testului şi tipul de calibrare;

5) raportul include şi metoda utilizată pentru extracţia PCDD/F-urilor, a PCB-urilor de tipul dioxinelor şi a lipidelor. Conţinutul de lipide al probei se determină şi se raportează pentru probe din produse alimentare cu niveluri maxime exprimate prin raportare la conţinutul de grăsimi şi cu o concentraţie de grăsimi estimată în intervalul 0-2% (în concordanţă cu legislaţia existentă). Pentru alte probe, determinarea conţinutului de lipide este opţională;

6) în cazul probelor suspectate a fi neconforme, raportul trebuie să includă o notă privind măsurile care urmează a fi adoptate. Concentraţia de PCDD/F-uri şi suma dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor din probele cu niveluri ridicate trebuie determinată/confirmată printr-o metodă de confirmare;

7) rezultatele neconforme se raportează numai în urma analizei de confirmare.

68. Metode fizico-chimice de screening în procesul de raportare includ următoarele:

1) rezultatul screeningului se exprimă cu termenii "conform" sau "suspectat a fi neconform";

2) pentru fiecare tip de matrice a probei, raportul menţionează nivelul maxim sau nivelul de acţiune pe care se bazează evaluarea;

3) în plus, nivelurile de congeneri individuali ai PCDD/F-urilor şi/sau ai PCB-urilor de tipul dioxinelor şi valorile TEQ se pot furniza ca estimare inferioară, estimare superioară şi estimare mediană. Rezultatele se exprimă în aceleaşi unităţi şi prin (cel puţin) acelaşi număr de cifre semnificative ca şi nivelurile maxime menţionate în Hotărîrea Guvernului 520/2010 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare;

4) recuperările etaloanelor interne individuale trebuie să fie puse la dispoziţie în cazul în care recuperările se situează în afara intervalului menţionat la punctul 57, iar în celelalte cazuri, la cerere;

5) raportul menţionează şi metoda GC-MS aplicată;

6) raportul include şi metoda utilizată pentru extracţia PCDD/F-urilor, a PCB-urilor de tipul dioxinelor şi a lipidelor. Conţinutul de lipide al probei se determină şi se raportează pentru probe din produse alimentare cu niveluri maxime exprimate prin raportare la conţinutul de grăsimi şi cu o concentraţie de grăsimi estimată în intervalul 0-2% (în concordanţă cu legislaţia existentă). Pentru alte probe, determinarea conţinutului de lipide este opţională;

7) în cazul probelor suspectate a fi neconforme, raportul trebuie să includă o notă privind măsurile care urmează a fi adoptate. Concentraţia de PCDD/F-uri şi suma dintre PCDD/F-uri şi PCB-uri de tipul dioxinelor din probele cu niveluri ridicate trebuie determinată/confirmată printr-o metodă de confirmare;

8) neconformitatea poate fi decisă numai în urma analizei de confirmare.

Capitolul IV

CERINŢELE PIVIND PREGĂTIREA PROBELOR ŞI METODELE DE ANALIZĂ

UTILIZATE ÎN CADRUL CONTROLULUI NIVELURILOR DE PCB-URI

CARE NU SÎNT DE TIPUL DIOXINELOR DIN ANUMITE

 PRODUSE ALIMENTARE

69. Cerinţele stabilite în prezentul capitol se aplică atunci cînd produsele alimentare sînt analizate în cadrul controlului oficial al nivelurilor de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor, precum şi în ceea ce priveşte pregătirea probelor şi cerinţele analitice, în scopul controalelor efectuate pentru a asigura respectarea dispoziţiilor de la articolul 3 alineatele (2)-(6) din Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare.

Dispoziţiile referitoare la pregătirea probelor de la punctele 30-39 se aplică şi pentru controlul nivelurilor de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor din produsele alimentare.

70. Se aplică următoarele metode de detectare:

1) gazcromatografie/detectare prin captură de electroni (în continuare – GC-ECD),

2) gazcromatografie/spectrometrie de masă de joasă rezoluţie (în continuare – GC-LRMS),

3) GC-MS/MS,

4) GC-HRMS sau metode echivalente.

71. La identificarea şi confirmarea analiţilor se ia în considerare:

1) timpul de retenţie relativ în raport cu etaloanele interne sau cu etaloanele de referinţă (deviaţie acceptabilă ± 0,25%);

2) separarea gazcromatografică a PCB-urilor care nu sînt de tipul dioxinelor de substanţele interferente, în special PCB-uri coeluante, mai ales în cazul în care nivelurile probelor sînt în limite legale şi neconformitatea trebuie să fie confirmată;

3) pentru tehnicile GC-MS:

a) monitorizarea cel puţin a următorului număr de ioni moleculari sau de ioni caracteristici din clusterul molecular:

- doi ioni specifici pentru HRMS;

- trei ioni specifici pentru LRMS;

- doi ioni precursori specifici, fiecare cu un ion de tranziţie corespunzător produs pentru MS-MS;

b) toleranţele maxime admisibile pentru abundenţele izotopice relative pentru fragmentele de masă selecţionate: Deviaţia relativă a abundenţei izotopice relative pentru fragmentele de masă selecţionate în raport cu valoarea teoretică a abundenţei izotopice sau cu etalonul de calibrare pentru ionul de cuantificare (ionul monitorizat cu cea mai ridicată abundenţă izotopică) şi ionul (ionii) de diagnostic: ± 15%;

4) pentru GC-ECD:

confirmarea rezultatelor care depăşesc nivelul maxim cu două coloane de GC cu fază staţionară cu o polaritate diferită.

72. Performanţa metodei se demonstrează prin validare în intervalul nivelului maxim (de la 0,5 pînă la de 2 ori nivelul maxim), cu un coeficient de variaţie acceptabil pentru analiza repetată.

73. Suma LDC ale PCB-urilor care nu sînt de tipul dioxinelor nu trebuie să fie mai mare de o treime din nivelul maxim.

74. Controlul calităţii se face prin efectuarea controalelor periodice ale probelor-martor, analiza probelor îmbogăţite, probe pentru controlul calităţii, participarea la studii interlaboratoare pe matrice relevante.

75. Controlul recuperărilor se face prin:

1) utilizarea de etaloane interne corespunzătoare, cu proprietăţi fizico-chimice comparabile cu cele ale analiţilor de interes;

2) adăugarea de etaloane interne:

a) adăugarea la produse (înaintea procesului de extracţie şi de curăţare);

b) adăugarea posibilă şi pentru a extrage grăsimea (înainte de procesul de curăţare), în cazul în care nivelul maxim este exprimat prin raportare la conţinutul de grăsimi;

3) respectarea cerinţelor privind metodele care utilizează toţi cei şase congeneri ai PCB-urilor care nu sînt de tipul dioxinelor marcaţi cu un izotop:

a) corecţia rezultatelor pentru recuperările etaloanelor interne;

b) recuperările general acceptabile ale etaloanelor interne marcate cu un izotop sînt între 60% şi 120%;

c) sînt acceptabile recuperări inferioare sau superioare pentru congenerii individuali cu o contribuţie la suma de PCB-uri care nu sînt de tipul dioxinelor mai mică de 10%;

4) respectarea cerinţelor privind metodele care nu utilizează toate cele şase etaloane interne marcate cu un izotop sau alte etaloane interne:

a) controlul recuperării etalonului (etaloanelor) intern(e) pentru fiecare probă;

b) recuperări acceptabile ale etalonului (etaloanelor) intern(e) între 60% şi 120%;

c) corecţia rezultatelor pentru recuperările etaloanelor interne;

5) recuperarea congenerilor nemarcaţi se verifică prin probe îmbogăţite sau probe pentru controlul calităţii cu concentraţii în intervalul nivelului maxim. Recuperările acceptabile pentru aceşti congeneri sînt între 60% şi 120%.

76. În conformitate cu prevederile Legii nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor laboratoarele trebuie să fie acreditate conform standardului naţional SM SR EN ISO/IEC 17025:2018 "Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări".

77. Indicatorii de performanţă pentru suma PCB-urilor care nu sînt de tipul dioxinelor la nivelul maxim sînt indicaţi în tabelul 7.

78. Raportarea rezultatelor:

1) rezultatele analitice cuprind nivelurile de congeneri individuali ai PCB-urilor care nu sînt de tipul dioxinelor şi suma PCB-urilor care nu sînt de tipul dioxinelor, raportate ca estimare inferioară, estimare superioară şi estimare mediană, pentru a include o cantitate maximă de informaţii în raportarea rezultatelor, ceea ce permite o interpretare a rezultatelor în conformitate cu cerinţele specifice;

2) raportul include şi metoda utilizată pentru extracţia PCB-urilor şi a lipidelor. Conţinutul de lipide al probei se determină şi se raportează pentru probe din produse alimentare cu niveluri maxime exprimate prin raportare la conţinutul de grăsimi şi cu o concentraţie de grăsimi estimată în intervalul 0-2% (în concordanţă cu legislaţia existentă). Pentru alte probe, determinarea conţinutului de lipide este opţională;

3) recuperările etaloanelor interne individuale trebuie să fie disponibile în cazul în care recuperările se situează în afara intervalului menţionat la punctul 75 şi în cazul în care nivelul maxim este depăşit, iar în celelalte cazuri, la cerere;

4) întrucît, atunci cînd se decide conformitatea unei probe, se ţine seama de incertitudinea de măsurare extinsă, şi parametrul respectiv trebuie să fie pus la dispoziţie. De aceea, rezultatele analitice se raportează ca x ± U, unde x este rezultatul analitic şi U este incertitudinea de măsurare extinsă, folosind un factor de acoperire 2, care conferă un nivel de încredere de 95%;

5) rezultatele se exprimă în aceleaşi unităţi şi prin acelaşi număr de cifre semnificative ca şi nivelurile maxime prevăzute în Hotărîrea Guvernului nr.520/2010 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare.