BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 103 din 22.05.2025

cu privire la exercitarea profesiei de psiholog

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
22.05.2025

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

cu privire la exercitarea profesiei de psiholog

nr. 103  din  22.05.2025

 (în vigoare 03.06.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 293-296 art. 320 din 03.06.2025

* * *

C U P R I N S

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul şi domeniul de reglementare

Articolul 2. Sfera de aplicare

Articolul 3. Cadrul juridic al activităţii de psiholog

Articolul 4. Principiile de bază ale exercitării profesiei de psiholog

Articolul 5. Noţiuni

Articolul 6. Asistenţa psihologică garantată de stat

Capitolul II

EXERCITAREA PROFESIEI DE PSIHOLOG

Articolul 7. Condiţiile pentru exercitarea profesiei de psiholog

Articolul 8. Tipurile de servicii de asistenţă psihologică

Articolul 9. Modul de exercitare a profesiei de psiholog

Articolul 10. Atestarea profesională a psihologilor

Articolul 11. Formarea profesională continuă a psihologilor

Articolul 12. Drepturile şi obligaţiile psihologului

Articolul 13. Activităţi incompatibile cu profesia de psiholog

Articolul 14. Registrul unic al psihologilor

Articolul 15. Drepturile beneficiarilor

Capitolul III

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DE PSIHOLOG DE LIBERĂ PRACTICĂ

Articolul 16. Dobândirea dreptului de liberă practică

Articolul 17. Suspendarea şi încetarea dreptului de liberă practică

Articolul 18. Formele de organizare a activităţii

Articolul 19. Cabinetul individual

Articolul 20. Cabinetul asociat

Articolul 21. Societatea profesională

Capitolul IV

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA COLEGIULUI

Articolul 22. Statutul şi organizarea activităţii Colegiului

Articolul 23. Atribuţiile Colegiului

Articolul 24. Membrii Colegiului

Articolul 25. Structura organizatorică a Colegiului

Articolul 26. Congresul Colegiului

Articolul 27. Comisiile speciale ale Colegiului

Articolul 28. Biroul executiv al Colegiului

Articolul 29. Preşedintele Colegiului

Articolul 30. Comisia de cenzori

Articolul 31. Finanţarea Colegiului

Articolul 32. Ziua profesională a psihologului

Capitolul V

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

Articolul 33. Răspunderea disciplinară

Articolul 34. Sancţiuni disciplinare

Capitolul VI

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 35. Dispoziţii finale şi tranzitorii

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul şi domeniul de reglementare

Prezenta lege reglementează:

a) principiile, condiţiile organizatorice, modul şi formele de exercitare a profesiei de psiholog;

b) cerinţele faţă de persoanele care exercită profesia de psiholog;

c) drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile generale pentru exercitarea profesiei de psiholog;

d) înfiinţarea, modul de organizare şi funcţionare a Colegiului Naţional al Psihologilor (în continuare – Colegiu).

Articolul 2. Sfera de aplicare

Prezenta lege se aplică:

a) cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi străinilor specificaţi la art.2 alin.(1) din Legea nr.274/2011 privind integrarea străinilor în Republica Moldova, care practică profesia de psiholog;

b) persoanelor juridice, indiferent de forma juridică de organizare şi de tipul de proprietate, cu sediul în Republica Moldova, care desfăşoară activităţi în domeniul de reglementare al prezentei legi.

Articolul 3. Cadrul juridic al activităţii de psiholog

Profesia de psiholog se exercită cu respectarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, ale prezentei legi şi ale altor acte normative, precum şi în corespundere cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Articolul 4. Principiile de bază ale exercitării profesiei de psiholog

În exercitarea actului profesional, psihologul se bazează pe principiile:

a) competenţei şi profesionalismului;

b) responsabilităţii şi integrităţii profesionale;

c) independenţei, imparţialităţii şi liberei concurenţe;

d) respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

e) obligativităţii obţinerii prealabile a consimţământului liber exprimat;

f) păstrării confidenţialităţii şi secretului profesional.

Articolul 5. Noţiuni

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:

1. asistenţă psihologică – ansamblu de servicii prestate de psiholog beneficiarului în scopul de a-l sprijini în gestionarea problemelor lui emoţionale, cognitive, comportamentale, servicii care pot include evaluarea, consilierea, terapia, recomandarea unor strategii de adaptare în caz de dificultate etc.;

2. atestat de liberă practică – act juridic care confirmă calificarea unei persoane pentru a activa cu drept de liberă practică în una dintre specializările psihologice, eliberat în condiţiile prezentei legi;

3. beneficiar de servicii de asistenţă psihologică (în continuare – beneficiar) – persoană sau grup de persoane care beneficiază de asistenţă psihologică;

4. practică supravegheată ca psiholog – activitate de acordare a asistenţei psihologice realizată de către un psiholog în curs de formare şi supravegheată direct de către un supervizor, conform standardelor aprobate de Colegiu;

5. psiholog cu drept de liberă practică (în continuare – psiholog de liberă practică) – psiholog care deţine atestat de liberă practică pentru una sau mai multe specializări, eliberat de Colegiu în condiţiile prezentei legi;

6. raport de evaluare psihologică – document întocmit de psiholog, care cuprinde descrierea particularităţilor individuale ale personalităţii beneficiarului, evaluarea stării lui în momentul beneficierii de asistenţă psihologică, prognosticul evoluţiei lui ulterioare şi recomandări privind rezolvarea problemelor psihologice şi/sau îmbunătăţirea stării emoţionale, cognitive, sociale a acestuia;

7. secret profesional – date sau informaţii privind viaţa privată a unei persoane, despre care psihologul a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori a funcţiei sale, având obligaţia de a păstra confidenţialitatea acestora;

8. serviciu de asistenţă psihologică – serviciu prestat de un psiholog în sectorul public sau în cel privat, în regim salarial sau cu drept de liberă practică, în mod autonom sau sub îndrumarea ori supervizarea unui psiholog calificat;

9. specializare în asistenţă psihologică – dobândire de competenţe noi într-o arie restrânsă din domeniul psihologiei;

10. supervizare – activitate de formare profesională continuă în cadrul căreia un supervizor oferă ghidare şi sprijin altui psiholog pentru a-i favoriza dezvoltarea profesională, dobândirea de noi cunoştinţe şi competenţe;

11. supervizor – psiholog calificat care are cel puţin 5 ani de experienţă demonstrabilă ca psiholog specialist sau o experienţă echivalentă validată de către Colegiu în una sau mai multe specializări şi care este responsabil pentru dobândirea competenţei profesionale de către psihologii în curs de formare şi evaluarea lor în cadrul atestării profesionale la specializările respective;

12. furnizor de formare profesională în domeniul psihologiei – persoană juridică de drept public sau privat care prestează servicii de formare profesională iniţială şi continuă a psihologilor, cu respectarea standardelor de pregătire profesională şi a legislaţiei;

13. furnizor de metode şi tehnici de evaluare şi asistenţă psihologică – entitate acreditată de Colegiu, specializată în oferirea instruirii privind utilizarea metodelor şi tehnicilor de evaluare şi asistenţă psihologică.

Articolul 6. Asistenţa psihologică garantată de stat

(1) Persoanele fizice sunt în drept să beneficieze, la cerere, în modul stabilit de lege, de asistenţă psihologică garantată de stat.

(2) Statul garantează asistenţă psihologică, în condiţiile prezentei legi:

a) copiilor cu probleme de incluziune şcolară şi celor aflaţi în situaţie de risc;

b) tinerilor de 14–35 de ani, în scopul integrării lor sociale;

c) beneficiarilor de asistenţă socială şi medicală;

d) victimelor infracţiunilor, inclusiv ale violenţei domestice;

e) persoanelor aflate în situaţii excepţionale.

(3) Asistenţa psihologică garantată de stat poate fi acordată în cadrul serviciilor publice, prin subcontractarea serviciilor de asistenţă psihologică de la prestatorii de servicii psihologice privaţi care activează în regim salarial sau cu drept de liberă practică.

(4) Asistenţa psihologică garantată de stat se solicită direct de către beneficiar ori de către o persoană fizică sau juridică, în condiţiile legii.

(5) Autorităţile publice centrale şi locale, în corespundere cu funcţiile şi domeniile lor de activitate şi în coordonare cu Colegiul, asigură:

a) implementarea documentelor de politici din domeniul psihologiei şi monitorizarea acestora;

b) prin intermediul serviciilor publice – procesul de acordare a asistenţei psihologice garantate de stat;

c) procesul de formare continuă a psihologilor din cadrul structurilor subordonate.

EXERCITAREA PROFESIEI DE PSIHOLOG

Articolul 7. Condiţiile pentru exercitarea profesiei de psiholog

(1) Profesia de psiholog poate fi exercitată de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova şi îşi are domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova ori face parte din categoriile de străini enumerate la art.2 alin.(1) din Legea nr.274/2011 privind integrarea străinilor în Republica Moldova;

b) a absolvit o instituţie de învăţământ superior de specialitate cu diplomă eliberată conform legislaţiei Republicii Moldova sau obţinută într-un alt stat şi, după caz, recunoscută şi echivalată în condiţiile Codului educaţiei al Republicii Moldova;

c) nu cade sub incidenţa restricţiilor şi incompatibilităţilor prevăzute de prezenta lege.

(2) O persoană poate exercita profesia de psiholog doar dacă deţine:

a) diplomă de licenţă în psihologie sau un act de studii echivalent, recunoscut de organul abilitat cu recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi a calificărilor; sau

b) diplomă de studii superioare emisă până în anul 1995, care atestă absolvirea unei facultăţi din domeniul ştiinţelor socioumane, dacă titularul a desfăşurat în baza acesteia activităţi specifice profesiei de psiholog pe o perioadă cumulată de cel puţin 10 ani şi deţine certificat de recalificare sau certificat de competenţă profesională în domeniul psihologiei, eliberat în condiţiile legii.

Articolul 8. Tipurile de servicii de asistenţă psihologică

(1) Psihologii prestează următoarele tipuri de servicii de asistenţă:

a) evaluare şi diagnosticare psihologică;

b) intervenţie cu indivizi şi grupuri, care include psihoterapie, consiliere psihologică, asistenţă psihologică în situaţii de criză şi psihoprofilaxie;

c) orientare profesională şi ghidare în carieră;

d) activităţi de formare şi dezvoltare, inclusiv activităţi didactice;

e) activităţi de intervizare şi supervizare profesională;

f) cercetare;

g) expertiză psihologică judiciară.

(2) Psihologii elaborează rapoarte de evaluare psihologică, în condiţiile legii, la cererea beneficiarului sau, după caz, a reprezentantului său legal ori a autorităţilor responsabile.

(3) Rezultatele evaluării psihologice pot fi prezentate unei terţe persoane numai cu acordul beneficiarului sau al reprezentantului său legal.

(4) În situaţiile în care psihologul este obligat, potrivit legii, să prezinte raportul de evaluare psihologică, acordul beneficiarului sau al reprezentantului legal al acestuia nu este obligatoriu.

Articolul 9. Modul de exercitare a profesiei de psiholog

(1) Profesia de psiholog se exercită:

a) în sectorul public, psihologii având, după caz, statut de funcţionar public, de funcţionar public cu statut special, de cadru didactic, de personal de specialitate, activând în baza legilor speciale, a regulamentelor sau a statutelor instituţiilor respective şi a prezentei legi;

b) în sectorul privat, în regim salarial, în corespundere cu actele normative care reglementează sectorul respectiv şi cu prezenta lege;

c) în sectorul privat, cu drept de liberă practică, în condiţiile prezentei legi.

(2) Psihologul îşi poate exercita profesia concomitent atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat.

(3) Psihologul poate să îşi aplice semnătura olografă şi/sau semnătura electronică pe toate actele şi documentele pe care le eliberează în legătură cu exercitarea profesiei, însoţită de numele şi prenumele lui, codul de înregistrare în Registrul unic al psihologilor, specializarea şi forma de atestare.

Articolul 10. Atestarea profesională a psihologilor

(1) La fiecare 5 ani, psihologii sunt supuşi atestării pentru stabilirea/confirmarea treptei de formare profesională sau acordarea dreptului de liberă practică, pentru menţinerea calificării, pentru ridicarea nivelului de pregătire şi de responsabilitate profesională.

(2) Atestarea profesională a psihologilor din sectorul public se realizează în baza reglementărilor specifice sectorului respectiv.

(3) Atestarea profesională a psihologilor din sectorul privat se realizează de către Colegiu în cadrul comisiilor specializate, în baza Standardelor generale privind atestarea psihologilor, aprobate de Colegiu.

(4) Atestarea profesională a psihologilor se efectuează la una dintre următoarele specializări:

a) evaluare şi diagnostic;

b) psihologie clinică;

c) consiliere psihologică;

d) psihoterapie;

e) psihologia muncii şi organizaţională;

f) psihologia transporturilor;

g) psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională;

h) psihopedagogie specială;

i) psihologie aplicată în domeniul apărării şi securităţii naţionale;

j) psihologie judiciară;

k) psihologie medicală;

l) alte specializări validate ştiinţific.

(5) În exercitarea profesiei de psiholog sunt recunoscute 3 trepte de formare profesională:

a) psiholog practicant;

b) psiholog specialist;

c) psiholog principal.

(6) Pentru a accede la treapta de psiholog practicant, persoana trebuie să deţină diplomă de licenţă în psihologie sau diplomă asimilată, conform legii.

(7) Pentru a accede la treapta de psiholog specialist, persoana trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să deţină diplomă de licenţă în psihologie sau diplomă asimilată conform legii şi o diplomă de master în psihologie sau titlul de doctor în psihologie;

b) în cazul psihologilor specialişti psihoterapeuţi, suplimentar la condiţia de la lit.a) – să fi absolvit un program de formare profesională de lungă durată, în corespundere cu Standardele generale privind atestarea psihologilor.

(8) Pentru a accede la treapta de psiholog principal, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să deţină diplomă de licenţă în psihologie sau o diplomă asimilată conform legii şi o diplomă de master în psihologie sau titlul de doctor în psihologie;

b) să aibă minimum 5 ani de experienţă demonstrabilă ca psiholog specialist;

c) să fi acumulat un număr de credite nu mai mic decât minimul prevăzut de Standardele generale privind atestarea psihologilor;

d) să promoveze interviul bazat pe portofoliu.

(9) Psihologii din sectorul public urmează doar procedurile de atestare specifice sectorului în care activează.

(10) Standardele Colegiului privind atestarea psihologilor trebuie să se integreze în reglementările sectoarelor în care activează aceştia.

(11) Treapta de formare profesională a unui psiholog care activează în sectorul public sau în cel privat este recunoscută în mod automat şi în celălalt sector.

(12) Criteriile de atribuire a treptelor de formare profesională se aprobă de către Colegiu, aplicându-se atât în sectorul public, cât şi în cel privat.

Articolul 11. Formarea profesională continuă a psihologilor

(1) Formarea profesională continuă a psihologilor se realizează prin programe de perfecţionare, specializare şi recalificare, în conformitate cu legislaţia, sprijinite financiar şi administrativ de către angajatori în condiţiile Codului muncii.

(2) Formarea profesională continuă a psihologilor în scopul dezvoltării competenţelor profesionale este obligatorie pe parcursul întregii activităţi profesionale şi serveşte drept temei pentru evaluarea lor în vederea atestării.

(3) Formarea profesională continuă a psihologilor în scopul recalificării poate fi realizată la una sau mai multe specializări enumerate la art.10 alin.(4) sau la alte specializări validate ştiinţific.

(4) Formarea profesională continuă a psihologilor poate fi realizată, în condiţiile prezentei legi, de către instituţii de învăţământ superior şi/sau de formare profesională continuă, de către alţi furnizori de formare profesională, în baza unor programe autorizate şi acreditate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare, la recomandarea Colegiului, sau de către instituţii acreditate în Uniunea Europeană ori în Spaţiul Economic European, ori în state cu care Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale în domeniu.

(5) Furnizorii de formare profesională continuă în domeniul psihologiei se înregistrează în registrul furnizorilor de formare profesională în domeniu, gestionat de Colegiu.

(6) Furnizorii de metode şi tehnici de evaluare şi asistenţă psihologică pot realiza activităţi de iniţiere, calificare şi specializare în utilizarea metodelor şi tehnicilor de evaluare şi asistenţă psihologică, cu avizarea Colegiului.

(7) În cadrul formării profesionale continue a psihologilor funcţionează un sistem de credite specifice profesiei de psiholog, iar pe baza cumulării acestora se poate atesta dobândirea de competenţe profesionale noi.

(8) Condiţiile, modalitatea şi procedura de desfăşurare a supervizării şi de formare profesională continuă a psihologilor se stabilesc de către Colegiu.

(9) Formarea psihoterapeuţilor se efectuează de către furnizorii de formare profesională, care pot fi de profil medical sau umanitar, iar atestarea lor – de către o comisie interdisciplinară creată din psihoterapeuţi.

Articolul 12. Drepturile şi obligaţiile psihologului

(1) Psihologul are următoarele drepturi:

a) să i se respecte independenţa profesională, să îşi aleagă liber abordările ştiinţifice, formele, metodele şi genurile de asistenţă psihologică validate ştiinţific;

b) să informeze publicul larg cu privire la exercitarea activităţii sale, cu respectarea principiului confidenţialităţii, protejând imaginea beneficiarilor;

c) să înceteze prestarea serviciilor de asistenţă psihologică în baza contractului dacă consideră că aceste servicii nu sunt în interesul beneficiarului sau nu aduc niciun beneficiu stării lui psihoemoţionale ori obiectivelor urmărite;

d) să refuze prestarea serviciilor în cazul în care este agresat ori defăimat de către beneficiar şi/sau de către reprezentantul legal al acestuia;

e) să beneficieze de repararea prejudiciilor cauzate în legătură cu exercitarea profesiei;

f) să fondeze şi să se afilieze unor asociaţii profesionale naţionale şi/sau internaţionale;

g) să sesizeze Colegiul în cazul în care consideră că îi sunt încălcate independenţa profesională şi statutul profesional sau că alţi psihologi ori autorităţile publice îi încalcă drepturile.

(2) Psihologul de liberă practică stabileşte tarife pentru serviciile prestate în funcţie de calificarea sa şi de complexitatea acestora.

(3) Psihologul, în exercitarea profesiei, este obligat:

a) să se înregistreze în Registrul unic al psihologilor;

b) să îşi exercite profesia conform specializărilor dobândite şi în modul prevăzut de lege;

c) să respecte Codul deontologic al psihologului, aprobat de Colegiu;

d) să îl informeze pe beneficiar cu privire la scopul asistenţei psihologice, la modul în care i se vor presta serviciile, la existenţa unor eventuale etape de intervenţie psihologică, la drepturile beneficiarului;

e) să respecte drepturile şi interesele legitime ale beneficiarului;

f) să acţioneze în toate situaţiile cu profesionalism, cu responsabilitate şi respect faţă de beneficiar şi fără discriminare;

g) să nu divulge, fără acordul beneficiarului sau al reprezentantului legal, informaţiile legate de beneficiar, inclusiv cele aflate în virtutea exercitării profesiei. Prin derogare de la art.4 lit.f), păstrarea secretului profesional nu este obligatorie atunci când se impune întreprinderea unor măsuri de protecţie în cazuri de violenţă, în alte cazuri în care persoanele se află în pericol iminent sau atunci când e necesară prevenirea săvârşirii unor infracţiuni;

h) să protejeze imaginea beneficiarului, inclusiv după decesul acestuia;

i) să îşi aprofundeze în permanenţă cunoştinţele profesionale.

Articolul 13. Activităţi incompatibile cu profesia de psiholog

(1) Exercitarea profesiei de psiholog este incompatibilă cu orice activitate sau ocupaţie care încalcă normele Codului deontologic al psihologului.

(2) Nu pot exercita profesia de psiholog persoanele:

a) condamnate pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni în împrejurări legate de exercitarea profesiei de psiholog;

b) cărora li s-a aplicat interdicţia de a exercita profesia de psiholog pe o durată stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă;

c) cărora li s-au aplicat măsuri preventive în cadrul urmăririi penale – pe durata acestora;

d) care nu corespund condiţiilor prevăzute la art.7;

e) care manifestă comportament incompatibil cu normele Codului deontologic al psihologului.

Articolul 14. Registrul unic al psihologilor

(1) Registrul unic al psihologilor este o resursă informaţională specializată, autorizată şi publică, conform Legii nr.71/2007 cu privire la registre, care asigură evidenţa sistematizată a datelor privind psihologii care prestează servicii de asistenţă psihologică în sectorul public, în sectorul privat în regim salarial, precum şi privind psihologii de liberă practică.

(2) Registrul unic al psihologilor se gestionează în baza Regulamentului privind Registrul unic al psihologilor, aprobat de Colegiu, se ţine în format electronic şi se publică pe site-ul web oficial al Colegiului, fiind actualizat periodic.

(3) Radierea din Registrul unic al psihologilor are loc în cazul în care:

a) acest lucru este solicitat de psiholog;

b) Colegiul a emis o decizie privind aplicarea faţă de psiholog a interdicţiei de exercitare a profesiei;

c) o instanţă de judecată a emis o hotărâre judecătorească definitivă prin care îi interzice psihologului să îşi exercite profesia.

Articolul 15. Drepturile beneficiarilor

(1) Serviciile de asistenţă psihologică se prestează în temeiul unei adresări personale, verbale sau scrise, inclusiv prin mijloace electronice, din partea potenţialului beneficiar şi în condiţiile:

a) exprimării prealabile, în formă scrisă, de către potenţialul beneficiar sau, după caz, de către reprezentantul său legal a consimţământului informat cu privire la prestarea acestor servicii;

b) exprimării prealabile, în formă scrisă, de către potenţialul beneficiar sau, după caz, de către reprezentantul său legal a consimţământului informat în cazul în care acesta urmează să participe la un proces de cercetare ştiinţifică.

(2) Acordul reprezentanţilor legali pentru acordarea asistenţei psihologice copiilor nu este obligatoriu în cazurile în care copiii:

a) sunt victime şi/sau potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;

b) se află în criză psihologică sau în anturaj cu pericol iminent;

c) solicită asistenţă psihologică, în mod anonim, apelând la o linie telefonică instituită în acest scop de autorităţi.

(3) Beneficiarul are următoarele drepturi:

a) să fie respectat ca persoană umană şi să nu fie discriminat;

b) să fie informat cu privire la scopul asistenţei psihologice, la modul în care i se vor presta serviciile, la existenţa unor eventuale etape de asistenţă psihologică, la drepturile sale;

c) să fie informat cu privire la statutul juridic al prestatorului de servicii psihologice, cu privire la specializările, treapta de formare profesională şi competenţele acestuia;

d) să refuze asistenţa psihologică la orice etapă de acordare a acesteia;

e) informaţiile legate de viaţa privată să-i fie folosite exclusiv în scopul pentru care i se prestează serviciile de asistenţă psihologică, cu excepţia cazului prevăzut la art.12 alin.(3) lit.g);

f) să-i fie protejată imaginea, inclusiv după deces.

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DE PSIHOLOG DE LIBERĂ PRACTICĂ

Articolul 16. Dobândirea dreptului de liberă practică

(1) Dreptul de liberă practică implică prestarea serviciilor prevăzute la art.8 alin.(1), cu asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea actului profesional şi cu respectarea prezentei legi.

(2) Dreptul de liberă practică şi calitatea de membru al Colegiului se dobândesc odată cu obţinerea atestatului de liberă practică acordat de Colegiu.

(3) Atestatul de liberă practică se obţine în baza formării profesionale, în condiţiile art.7.

(4) Pentru obţinerea atestatului de liberă practică, persoanele aflate în situaţia prevăzută la art.7 alin.(2) lit.b) trebuie să demonstreze, prin documente, experienţa lor profesională în domeniul psihologiei pe o perioadă cumulată de cel puţin 10 ani.

(5) Cererea pentru obţinerea atestatului de liberă practică se depune împreună cu dosarul întocmit în conformitate cu procedura de atestare, acreditare şi certificare, aprobată de Colegiu.

(6) Atestatul de liberă practică se obţine pentru una sau mai multe specializări dintre cele menţionate la art.10 alin.(4).

(7) Activitatea de psihoterapeut poate fi exercitată şi de absolvenţii specialităţii asistenţă medicală generală cu specializare în psihiatrie.

(8) Prestarea de către psihologi a serviciilor de asistenţă psihologică în alte specializări decât cele pentru care au fost atestaţi constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform cap. V.

Articolul 17. Suspendarea şi încetarea dreptului de liberă practică

(1) Dreptul de liberă practică se suspendă:

a) la cererea scrisă a titularului;

b) în cazul neachitării timp de 12 luni, fără motive întemeiate, a cotizaţiei anuale către Colegiu;

c) cu titlu de sancţiune disciplinară, pe toată durata sancţiunii.

(2) Dreptul de liberă practică încetează în cazul:

a) renunţării în scris la acest drept;

b) aplicării titularului de către Colegiu a interdicţiei de exercitare a profesiei de psiholog;

c) aplicării titularului, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, a interdicţiei de a exercita profesia de psiholog.

(3) Încetarea dreptului de liberă practică atrage radierea numelui titularului din Registrul unic al psihologilor.

Articolul 18. Formele de organizare a activităţii

(1) Psihologul de liberă practică îşi poate exercita profesia în următoarele forme juridice de organizare:

a) cabinet individual;

b) cabinet asociat;

c) societate profesională.

(2) Psihologul de liberă practică poate fi fondator al uneia sau mai multor entităţi cu una sau mai multe forme juridice de organizare.

(3) Entităţile de orice formă juridică de organizare dintre cele prevăzute la alin.(1) îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prezenta lege, prestând servicii în strictă conformitate cu specializările consemnate în atestatele de liberă practică ale psihologilor care activează în cadrul acestora.

(4) Entităţile de orice formă juridică de organizare a activităţii de liberă practică pot încheia acorduri de colaborare cu alţi specialişti sau experţi pentru realizarea obiectivelor în prestarea serviciilor de asistenţă psihologică.

(5) Înregistrarea cabinetelor individuale, a cabinetelor asociate şi a societăţilor profesionale se realizează de către Colegiu.

(6) Denumirile entităţilor de orice formă juridică de organizare a activităţii de liberă practică se individualizează, acestea incluzând:

a) în cazul cabinetului individual – numele psihologului titular, urmat de sintagma "cabinet de psihologie";

b) în cazul cabinetului asociat – numele cel puţin al unui titular, urmat de sintagma "cabinet asociat";

c) în cazul societăţii profesionale – o denumire care să o deosebească de alţi prestatori de acelaşi tip de servicii şi care se avizează de către Colegiu anterior înregistrării actului de constituire a societăţii.

(7) Psihologul de liberă practică este în drept să modifice forma juridică de organizare a activităţii de psiholog în condiţiile prezentei legi.

Articolul 19. Cabinetul individual

(1) Cabinetul individual activează şi se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică care desfăşoară activitate profesională în conformitate cu prevederile actelor normative şi care beneficiază, respectiv, de toate drepturile ce decurg din calitatea sa de titular al practicii individuale, cu gestionarea mijloacelor financiare obţinute din surse neinterzise de lege.

(2) În cadrul cabinetului individual îşi desfăşoară activitatea titularul de unul singur sau împreună cu personal administrativ ori de specialitate.

Articolul 20. Cabinetul asociat

(1) Cabinetul asociat se fondează de către doi sau mai mulţi titulari ai atestatului de liberă practică. În cadrul acestuia, psihologii îşi exercită profesia în mod individual, drepturile şi obligaţiile lor neputând fi cedate.

(2) Asocierea între mai mulţi titulari ai atestatului de liberă practică se stabileşte prin contract de societate civilă.

(3) Cabinetul asociat activează şi se prezintă în raporturile juridice ca societate civilă.

Articolul 21. Societatea profesională

(1) Societatea profesională se fondează de către unul sau mai mulţi fondatori, fiind condusă de un psiholog ales de membrii acesteia.

(2) Societatea profesională se prezintă în raporturile juridice ca asociaţie obştească.

(3) Raporturile dintre psihologii din cadrul societăţii profesionale sunt reglementate prin contract.

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA COLEGIULUI

Articolul 22. Statutul şi organizarea activităţii Colegiului

(1) Colegiul reprezintă o organizaţie profesională nonprofit a psihologilor de drept public din Republica Moldova, având ca obiectiv principal de activitate monitorizarea şi supravegherea exercitării profesiei de psiholog.

(2) Colegiul este organizaţie apolitică, cu statut de persoană juridică şi cu autonomie instituţională. Acesta dispune de patrimoniu distinct şi poate avea în proprietate orice bunuri necesare pentru exercitarea activităţii, cu excepţia celor interzise de lege.

(3) Colegiul se instituie şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu Codul civil, cu prezenta lege, cu alte acte normative din domeniu şi cu Regulamentul de organizare şi funcţionare internă.

(4) Colegiul îşi stabileşte structura internă, scopurile şi activităţile proprii în condiţiile legii.

(5) Colegiul îşi are sediul în municipiul Chişinău, având 3 filiale teritoriale fără personalitate juridică, pentru zonele Nord, Centru şi Sud ale Republicii Moldova, localizate în municipiile Bălţi, Chişinău şi Cahul, conform arondării stabilite de Colegiu.

(6) Modul de organizare a filialelor Colegiului se stabileşte prin Regulamentul de organizare şi funcţionare internă al acestuia.

Articolul 23. Atribuţiile Colegiului

(1) Colegiul are următoarele atribuţii:

a) aprobă Codul deontologic al psihologului;

b) aprobă standardele de calitate ale serviciilor de asistenţă psihologică;

c) aprobă standardele generale privind atestarea psihologilor;

d) aprobă procedura de atestare, acreditare şi certificare a psihologilor de liberă practică;

e) aprobă condiţiile de acordare a dreptului de supervizare psihologilor specialişti şi psihologilor principali;

f) aprobă procedura de recunoaştere şi acreditare a furnizorilor de formare profesională în domeniul psihologiei;

g) atestă, suspendă şi retrage dreptul de liberă practică al psihologilor, stabileşte condiţiile de desfăşurare a activităţii de psiholog de liberă practică;

h) ţine evidenţa cabinetelor individuale, a cabinetelor asociate şi a societăţilor profesionale de psihologie;

i) gestionează Registrul unic al psihologilor;

j) aprobă norme de validare a metodelor şi tehnicilor de evaluare şi asistenţă psihologică, eliberează avize pentru metodele şi tehnicile de evaluare şi asistenţă psihologică validate în Republica Moldova;

k) supraveghează respectarea de către angajator a independenţei profesionale a psihologului angajat;

l) monitorizează şi evaluează conformitatea cu standardele de etică în toate activităţile de cercetare desfăşurate de psihologi, asigurând protecţia drepturilor şi bunăstării mintale ale participanţilor la cercetare, precum şi integritatea şi transparenţa procesului de cercetare;

m) coordonează, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, formarea postuniversitară cu specific aplicativ a psihologilor şi evaluarea acestui proces;

n) revizuieşte, evaluează şi aprobă proiecte de cercetare psihologică, emite documente care atestă conformitatea acestora cu normele etice;

o) reprezintă şi apără interesele legitime ale membrilor săi în faţa autorităţilor publice, în condiţiile legii.

(2) Colegiul, pe lângă atribuţiile menţionate la alin.(1):

a) desfăşoară activităţi ştiinţifice şi de instruire;

b) difuzează informaţii din domeniu prin orice forme neinterzise de lege;

c) solicită şi primeşte mijloace financiare şi materiale din ţară şi de peste hotare;

d) finanţează programe, în ţară şi în străinătate, prin acordarea de granturi, burse, ajutoare materiale şi financiare.

(3) La elaborarea actelor normative sau de alt gen privind aspecte legate de exercitarea profesiei de psiholog, autorităţile publice consultă şi/sau solicită avizul Colegiului.

Articolul 24. Membrii Colegiului

(1) Calitatea de membru al Colegiului este obligatorie pentru exercitarea profesiei de psiholog, fiind consemnată în Registrul unic al psihologilor.

(2) Membrii Colegiului participă la activitatea acestuia pe principii de egalitate şi în conformitate cu principiile democraţiei.

(3) Membrii Colegiului au următoarele drepturi:

a) să participe la activitatea Colegiului;

b) să aleagă şi să fie aleşi în orice funcţie eligibilă a Colegiului;

c) să solicite şi să obţină informaţii legate de activitatea Colegiului, inclusiv a filialelor acestuia;

d) să solicite şi să primească orice informaţie cu privire la statutul lor profesional ori la calitatea de membru al Colegiului;

e) să se retragă din Colegiu, cu sau fără prezentarea motivelor.

(4) Membrii Colegiului au următoarele obligaţii:

a) să respecte prezenta lege, regulamentele interne ale Colegiului, hotărârile Congresului, ale Biroului executiv, ale preşedintelui Colegiului;

b) să achite cotizaţia de membru în termenele stabilite, cu excepţia psihologilor din sectorul public;

c) să îşi îndeplinească cu bună-credinţă responsabilităţile în funcţiile în care au fost aleşi.

(5) Se exclud din Colegiu, prin decizia Congresului, membrii care nu participă la activitatea Colegiului, întrerupând din proprie iniţiativă legătura cu acesta, precum şi cei care încalcă prevederile prezentei legi, ale regulamentelor interne şi nu achită cotizaţia de membru în termenul stabilit în Statutul Colegiului.

Articolul 25. Structura organizatorică a Colegiului

(1) Colegiul are următoarele organe de conducere şi de control:

a) Congresul;

b) Biroul executiv;

c) preşedintele;

d) comisia de cenzori;

e) comisiile speciale.

(2) Mandatul tuturor organelor alese de Colegiu este de 4 ani.

Articolul 26. Congresul Colegiului

(1) Congresul Colegiului (în continuare – Congres) este organul suprem de conducere al acestuia, care se convoacă periodic în şedinţe ordinare şi în şedinţe extraordinare.

(2) Congresul se constituie din preşedinţii filialelor teritoriale, reprezentanţi ai psihologilor din filialele teritoriale conform cotei de reprezentare (un reprezentant pentru fiecare 10 membri înregistraţi şi activi în filiala respectivă), câte un reprezentant delegat din partea universităţilor care organizează programe de studii în psihologie şi câte un reprezentant la nivel de secretar de stat din partea Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

(3) Reprezentanţii psihologilor din filialele teritoriale se aleg din rândul psihologilor specialişti sau al psihologilor principali, prin vot secret, în cadrul alegerilor organizate la nivelul fiecărei filiale teritoriale. Mandatul de reprezentant are caracter personal şi nu poate fi transferat către o altă persoană.

(4) Congresul are următoarele competenţe:

a) aprobă statutul, Codul deontologic al psihologului, Codul de procedură disciplinară;

b) aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare a alegerilor organelor de conducere;

c) alege şi revocă preşedintele, membrii Biroului executiv, comisia de cenzori;

d) aprobă rapoartele de activitate ale Biroului executiv;

e) aprobă strategia de dezvoltare a Colegiului;

f) stabileşte mărimea cotizaţiei de membru;

g) aprobă însemnele Colegiului;

h) aprobă proiectul bugetului anual al Colegiului;

i) emite acte administrative interne şi ghiduri privind practicile profesionale, metodologiile şi standardele de etică obligatorii pentru membrii Colegiului;

j) propune proiecte de acte normative privind practicile profesionale şi standardele etice;

k) adoptă decizii necesare pentru buna funcţionare şi dezvoltare a Colegiului.

(5) Şedinţele ordinare ale Congresului se convoacă atunci când o cer necesităţile şi interesele Colegiului, dar nu mai rar decât o dată pe an. Acestea pot fi convocate la cererea Biroului executiv, a preşedintelui Colegiului, a comisiei de cenzori sau la iniţiativa a cel puţin unei treimi dintre membrii Colegiului.

(6) Şedinţa ordinară a Congresului se anunţă cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării acesteia, iar şedinţa extraordinară – cu cel puţin 5 zile înainte.

(7) Şedinţa Congresului este deliberativă dacă la ea participă mai mult de jumătate dintre membrii Congresului. Fiecare membru deţine un singur vot. Deciziile se adoptă cu votul majorităţii simple a celor prezenţi. Şedinţa Congresului la care se decide reorganizarea Colegiului este deliberativă dacă la ea participă cel puţin două treimi din numărul total de membri. Decizia cu privire la reorganizarea Colegiului se ia cu cel puţin două treimi dintre voturile membrilor prezenţi.

(8) Dacă şedinţa Congresului nu este deliberativă, în termen de cel mult o lună, se convoacă repetat şedinţa Congresului, cu aceeaşi ordine de zi. Şedinţa convocată repetat se consideră deliberativă indiferent de numărul celor prezenţi.

Articolul 27. Comisiile speciale ale Colegiului

(1) În cadrul Colegiului pot fi înfiinţate următoarele comisii speciale:

a) Comisia de etică şi deontologie;

b) Comisia de metodologie şi cercetare;

c) comisii de specialitate, pentru fiecare domeniu de specializare.

(2) Membrii comisiilor se aprobă de către Congres, fiind aleşi dintre psihologii care şi-au depus candidatura în acest sens şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) se află la treapta de psiholog principal;

b) au activat fără întrerupere în specialitatea respectivă cel puţin 5 ani imediat precedenţi datei depunerii candidaturii;

c) sunt recunoscuţi de comunitatea profesională ca având o conduită profesională ireproşabilă.

(3) Comisia de etică şi deontologie supraveghează respectarea Codului deontologic al psihologului, examinează abaterile de la prevederile acestuia şi aplică sancţiuni conform prevederilor legale.

(4) Comisia de metodologie şi cercetare desfăşoară analize specifice în vederea avizării metodelor şi tehnicilor de evaluare şi asistenţă psihologică, a programelor de formare profesională în psihologie, precum şi a monitorizării şi evaluării conformităţii proiectelor de cercetare psihologică cu standardele de etică, asigurând protecţia drepturilor şi bunăstării mintale ale participanţilor la cercetare.

(5) Comisiile de specialitate sunt structuri cu caracter profesional, cu autonomie decizională, care desfăşoară proceduri de analiză profesională specializată pentru una sau mai multe specializări dintre cele indicate la art.10 alin.(4).

(6) Alegerea membrilor comisiilor speciale şi activitatea acestora se desfăşoară în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare internă al Colegiului.

Articolul 28. Biroul executiv al Colegiului

(1) Biroul executiv al Colegiului (în continuare – Birou executiv) se alege de către Congres pe un mandat de 4 ani. Acesta este format din 9 membri, dintre care 6 sunt reprezentanţi ai filialelor teritoriale, doi sunt reprezentanţi ai universităţilor care organizează programe de studii în psihologie şi unul este reprezentant al Guvernului.

(2) Membrii Biroului executiv din rândul reprezentanţilor filialelor teritoriale şi cei din partea universităţilor sunt aleşi dintre psihologii care au fost propuşi de către Congres şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) deţin treapta de psiholog principal;

b) au o vechime în muncă de cel puţin 7 ani şi o activitate notorie în domeniul psihologiei;

c) au o reputaţie ireproşabilă;

d) cunosc limba română.

(3) Biroul executiv are următoarele competenţe:

a) elaborează Strategia dezvoltării şi trasează direcţiile principale ale activităţii Colegiului, prezentându-le pentru aprobare Congresului;

b) asigură îndeplinirea deciziilor Congresului şi prezintă acestuia rapoarte privind activitatea Colegiului;

c) supraveghează activitatea Colegiului;

d) elaborează şi propune spre aprobare Congresului proiectul bugetului anual;

e) aprobă regulamente, instrucţiuni şi proceduri de uz intern ale Colegiului;

f) acordă sprijin în identificarea fondurilor pentru finanţarea Colegiului;

g) aprobă decizii privind acordarea atestatelor de liberă practică;

h) convoacă şi coordonează activitatea comisiilor speciale;

i) gestionează Registrul unic al psihologilor;

j) decide asupra tuturor chestiunilor care nu ţin de competenţa exclusivă a altor organe ale Colegiului.

(4) Calitatea de membru al Biroului executiv încetează în caz de:

a) revocare prin decizia Congresului;

b) demisie;

c) deces.

(5) Dacă în Biroul executiv rămâne un loc vacant ca urmare a unei situaţii dintre cele prevăzute la alin.(4), Congresul, în termen de 60 de zile, desemnează o altă persoană care va exercita mandatul de membru pe perioada de activitate a Biroului executiv ales iniţial.

(6) Şedinţele Biroului executiv se convoacă la necesitate, dar nu mai rar decât o dată în trimestru, şi sunt deliberative dacă la ele sunt prezenţi 2/3 dintre membri. Deciziile se adoptă cu majoritate simplă de voturi.

(7) Dacă un membru al Biroului executiv solicită convocarea şedinţei extraordinare a acestuia, preşedintele este obligat să o convoace în termen de 5 zile. În cazul în care preşedintele nu convoacă şedinţa extraordinară, membrul Biroului executiv care a făcut solicitarea este în drept să convoace el însuşi şedinţa extraordinară, fără acordul preşedintelui.

Articolul 29. Preşedintele Colegiului

(1) Colegiul este condus de preşedinte, care este ales de Congres pe un mandat de 4 ani, la propunerea membrilor Colegiului. Aceeaşi persoană poate exercita funcţia de preşedinte timp de cel mult două mandate consecutive.

(2) Funcţia de preşedinte al Colegiului poate fi deţinută de o persoană care corespunde cumulativ următoarelor cerinţe:

a) este cetăţean al Republicii Moldova;

b) deţine treapta de psiholog principal;

c) are o vechime în muncă de cel puţin 10 ani şi o activitate notorie în domeniul psihologiei;

d) are o reputaţie ireproşabilă;

e) cunoaşte limba română.

(3) Preşedintele Colegiului are următoarele atribuţii:

a) reprezintă Colegiul în relaţiile cu autorităţile publice şi cu terţii din ţară şi din străinătate;

b) prezidează şedinţele Congresului şi ale Biroului executiv;

c) gestionează activitatea Colegiului;

d) execută hotărârile organelor de conducere şi de control ale Colegiului;

e) acordă sprijin filialelor teritoriale în relaţiile acestora cu autorităţile publice centrale şi locale;

f) administrează mijloacele Colegiului, încheie tranzacţii şi semnează contracte, eliberează procuri, deschide conturi bancare, semnează şi alte documente financiare;

g) asigură publicarea pe site-ul web oficial al Colegiului a raportului anual cu privire la activitatea acestuia;

h) aprobă statele de personal, efectuează angajări şi concedieri, conform legislaţiei muncii;

i) exercită şi alte atribuţii prevăzute de lege.

(4) Pe perioada absenţei, a indisponibilităţii sau a vacanţei funcţiei de preşedinte al Colegiului, atribuţiile acestuia sunt exercitate de către un membru desemnat de Biroul executiv.

(5) Calitatea de preşedinte încetează în caz de:

a) revocare prin decizia Congresului;

b) demisie;

c) deces.

(6) Dacă poziţia de preşedinte rămâne vacantă ca urmare a unei situaţii dintre cele prevăzute la alin.(5), Congresul, în termen de 60 de zile, alege un nou preşedinte al Colegiului.

Articolul 30. Comisia de cenzori

(1) Comisia de cenzori se instituie de către Congres, pentru verificarea activităţii economico-financiare a Colegiului, fiind formată din 3 membri.

(2) Nu pot fi membri ai comisiei de cenzori:

a) preşedintele şi membrii Biroului executiv;

b) soţul/soţia, rudele de gradele I–IV şi afinii preşedintelui şi ai membrilor Biroului executiv;

c) persoanele cu antecedente penale nestinse.

(3) Preşedintele este obligat să pună la dispoziţia comisiei de cenzori toate documentele necesare pentru efectuarea controlului.

(4) Comisia de cenzori întocmeşte anual un raport cu privire la activitatea financiară a Colegiului şi îl transmite Congresului.

(5) În cazul constatării unor fapte care contravin legii şi care au cauzat sau pot cauza prejudicii Colegiului, Comisia de cenzori sesizează în acest sens Congresul sau alte organe competente.

Articolul 31. Finanţarea Colegiului

Sursele de finanţare ale Colegiului se constituie din:

a) cotizaţiile de membru, stabilite prin decizia Congresului;

b) taxele pentru prestarea unor servicii, aprobate de Colegiu;

c) donaţii şi sponsorizări efectuate de persoane fizice şi juridice;

d) granturi;

e) mijloace financiare obţinute în urma exercitării drepturilor editoriale;

f) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii;

g) alocaţii de la bugetul de stat, potrivit reglementărilor prezentei legi şi legii anuale a bugetului de stat;

h) alte venituri obţinute legal.

Articolul 32. Ziua profesională a psihologului

Se instituie sărbătoarea profesională "Ziua Naţională a Psihologului", care va fi marcată anual la data adoptării prezentei legi.

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

Articolul 33. Răspunderea disciplinară

(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi, ale altor acte normative ce reglementează exercitarea profesiei de psiholog, precum şi încălcarea normelor Codului deontologic al psihologului constituie temei pentru tragerea la răspundere disciplinară a psihologului.

(2) Sesizările referitoare la acţiunile psihologilor, precum şi informaţiile cu privire la abaterile disciplinare comise de psihologi în timpul exercitării atribuţiilor profesionale se examinează de către Comisia de etică şi deontologie. În cazul existenţei unor motive temeinice, comisia dispune efectuarea unui control de către membrii acesteia.

(3) Comisia de etică şi deontologie îi solicită psihologului căruia i-a fost intentată procedura disciplinară explicaţii scrise, acte şi materiale necesare pentru o examinare obiectivă a cazului şi pentru adoptarea unei decizii corecte în privinţa lui.

(4) În cazul în care se constată unele abateri comise de psiholog, preşedintele Comisiei de etică şi deontologie prezintă spre examinare Biroului executiv materialele referitoare la aceste abateri.

(5) În urma examinării materialelor privind abaterile disciplinare ale psihologului vizat, Comisia de etică şi deontologie adoptă, după caz, una dintre următoarele decizii:

a) privind aplicarea sancţiunii disciplinare psihologului;

b) privind efectuarea unui control suplimentar;

c) privind constatarea lipsei de încălcări în acţiunile psihologului şi încetarea procedurii disciplinare în privinţa acestuia.

(6) Psihologul căruia i s-a intentat o procedură disciplinară este în drept să asiste la examinarea chestiunii privind tragerea lui la răspundere disciplinară şi să dea explicaţii.

Articolul 34. Sancţiuni disciplinare

(1) Pentru comiterea abaterilor disciplinare, psihologului i se pot aplica următoarele sancţiuni:

a) avertisment;

b) mustrare;

c) suspendarea activităţii de psiholog/psihoterapeut pe o perioadă determinată, de la 1 la 12 luni;

d) încetarea activităţii de liberă practică la una sau mai multe specializări;

e) după caz, obligarea de a efectua anumite activităţi de formare profesională.

(2) În cazul existenţei unei bănuieli rezonabile că fapta psihologului constituie componenţă de contravenţie sau de infracţiune, Comisia de etică şi deontologie sesizează în acest sens organele competente.

(3) La aplicarea sancţiunii disciplinare se ţine cont de gravitatea abaterii, de circumstanţele în care a fost comisă, de activitatea şi comportamentul psihologului.

(4) Decizia de sancţionare disciplinară poate fi atacată în instanţa de judecată în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără respectarea procedurii prealabile.

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 35. Dispoziţii finale şi tranzitorii

(1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) În termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării:

a) va asigura instituirea Colegiului;

b) prin derogare de la art.27 alin.(2) lit.a), art.28 alin.(2) lit.a) şi art.29 alin.(2) lit.c), va constitui organele de conducere şi de control ale Colegiului.

(3) În termen de 6 luni de la instituire, Colegiul va elabora şi va aproba proiectele de acte normative necesare pentru punerea în aplicare a prezentei legi.

(4) Prin derogare de la art.7, persoanele care deţin diplomă de studii de licenţă la specialitatea psihopedagogie şi care, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, au activat în calitate de psiholog şcolar în învăţământul preuniversitar îşi menţin dreptul de a exercita funcţia de psiholog şcolar fără drept de liberă practică.

(5) Colegiul va convoca Congresul în şedinţă în cel mult două luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(6) În termen de 12 luni de la data publicării prezentei legi, Guvernul va aduce actele sale normative în concordanţă cu aceasta.