BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

1040/05.12.2017 Hotărîre pentru aprobarea Avizului asupra amendamentelor înaintate la proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
05.12.2017

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Avizului asupra amendamentelor înaintate la proiectul

de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative

nr. 1040  din  05.12.2017

 (în vigoare 22.12.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 441-450 art. 1215 din 22.12.2017

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul asupra amendamentelor înaintate la proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative.

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

nr.1040 din 5 decembrie 2017

AVIZ

asupra amendamentelor înaintate la proiectul de lege

cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative

Guvernul a examinat amendamentele înaintate de către deputaţi în Parlament la proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative (nr.317 din 17 octombrie 2017) şi comunică următoarele.

Amendamentul VA nr.1611 din 16 noiembrie 2017 în partea ce ţine de abrogarea art.12 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal se susţine.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 referitor la modificarea art.15 din Codul fiscal şi completarea art.24 din Legea nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal prin instituirea cotei “zero” la impozitul pe venitul persoanelor juridice nu se susţine, deoarece sistemul actual de impozitare asigură condiţii favorabile şi stimulatorii pentru agenţii economici, precum şi un echilibru bugetar prin diversificarea surselor de venituri.

Suplimentar, măsura respectivă va determina apariţia pierderilor la bugetul public naţional, pentru care în prezent nu există surse de acoperire.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 în partea ce ţine de completarea art.15 din Codul fiscal prin instituirea cotei de 36% la impozitul pe venitul băncilor comerciale obţinut din diferenţa de curs valutar nu se susţine. Măsura respectivă este una discriminatorie şi limitatoare ce ar putea avea un efect neprevăzut pentru sectorul financiar-bancar, din motiv că limitează băncile comerciale în prestarea serviciilor de schimb valutar în defavoarea caselor de schimb valutar, cele din urmă fiind avantajate. Mecanismul de formare a preţului valutei este bazat pe libera fluctuaţie în baza cererii şi ofertei. Astfel, impunerea măsurilor respective va crea distorsiuni pe piaţa valutară şi, respectiv, incapacitatea instituţiilor de a absorbi sau injecta valută în economie. Totodată, o asemenea normă ar putea încuraja trecerea operaţiunilor de schimb valutar în sectorul economiei tenebre, ca şi consecinţă fiind diminuată baza impozabilă şi crearea presiunilor adiţionale asupra sectorului finanţelor publice. Trebuie menţionat că veniturile obţinute din diferenţa de curs valutar sînt generate de reevaluarea zilnică a valutei străine aflate pe conturile băncii cît şi a clientelei, precum şi de la vînzarea/procurarea valutei străine în numerar în bancă şi în punctele de schimb valutar ale băncii. Aplicarea cotei de impozit în mărime de 36% din veniturile obţinute din diferenţa de curs valutar va pune băncile în situaţia de a creşte ratele de schimb pentru a păstra venitul planificat.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 (modificări la art.15, 33, 34, 35, 88 din Codul fiscal) referitor la majorarea grilelor de impozitare a persoanelor fizice cu introducerea unei cote suplimentare în mărime de 25% şi majorarea scutirii personale nu se susţine.

Considerăm oportună examinarea mai amplă a acestei propuneri în contextul revizuirii noului Cod fiscal, în vederea identificării celui mai bun scenariu de impozitare a veniturilor persoanelor fizice. Astfel, urmează a fi examinate scenariile introducerii unei noi cote de impozitare a persoanelor fizice, majorării grilelor de impozitare, precum şi urmează a fi calculat impactul acestora asupra bugetului public naţional, cu identificarea surselor financiare suplimentare de acoperire a pierderilor bugetare. În prezent, nu există surse de acoperire a pierderilor bugetare generate de implementarea acestei propuneri.

De asemenea, majorarea scutirii personale de la 10620 de lei anual pînă la mărimea cuantumului anual al minimului de existenţă calculat pentru anul precedent reprezintă o măsură care va avea un efect de diminuare substanţială a veniturilor bugetare, ceea ce ulterior va duce la diminuarea cheltuielilor guvernamentale, avînd un impact mult mai mare asupra stării social-economice, or cheltuielile guvernamentale reprezintă un instrument bugetar-fiscal prin care se asigură dezvoltarea economică. Fără acoperirea cheltuielilor bugetare, Guvernul ar putea pierde capacitatea de exerciţiu şi/sau va fi limitat în asumarea unor decizii de finanţare a unor programe sociale, medicale, culturale necesare societăţii.

Prin Cadrul bugetar pe termen mediu (2018-2020), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.609 din 28 iulie 2017, a fost asumată responsabilitatea de a majora mărimea tranşelor scutirilor la rata inflaţiei anuale, astfel asigurînd o predictibilitate, fără a crea perturbări economice.

În cazul majorării scutirii personale de la 10620 de lei anual pînă la mărimea cuantumului anual al minimului de existenţă calculat pentru anul precedent, se vor diminua veniturile la bugetul de stat cu aproximativ 700 mil. lei.

Astfel, ţinînd cont de resursele bugetare existente, se propune majorarea mărimii tranşelor de venit impozabil, a mărimii scutirii anuale personale, scutirii anuale personale majore, scutirii anuale pentru persoanele întreţinute la mărimea ratei inflaţiei prognozate pentru anul 2018 (6%). Măsurile de politică fiscală respective au drept scop reducerea într-o anumită măsură a efectului inflaţiei asupra veniturilor populaţiei.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 şi amendamentul LA nr.391 din 6 noiembrie 2017 privind modificarea/excluderea art.20 lit.r) din Codul fiscal nu se susţin. Or, se remarcă faptul că anume operarea modificării propuse va face posibilă contracararea fenomenului de achitare a salariilor sub formă de ajutor material prin intermediul organelor sindicale.

Totodată, pentru a nu afecta caracterul social al ajutoarelor materiale acordate din mijloacele sindicatelor, proiectul de lege prevede ca în caz de deces şi/sau boală a angajatului sau a rudelor şi/sau a afinilor de gradul I ale acestuia, ajutorul material acordat să fie neimpozabil în mărime totală.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 privind modificarea art.20 lit.p1) şi lit.u1) din Codul fiscal nu se susţine. Pornind de la faptul că domeniul jocurilor de noroc, cu excepţia cazinourilor, reprezintă monopol de stat, s-a propus extinderea surselor de venit neimpozabile cu cîştigurile din pariurile sportive, iar pentru cîştigurile de la campaniile promoţionale – stabilirea limitei venitului neimpozabil în mărimea fiecărui cîştig ce nu depăşeşte mărimea scutirii personale stabilită la art.33 alin.(1) din Codul fiscal.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 referitor la completarea art.I pct.7 din proiectul de lege (aplicarea scutirii de impozitul pe venit pentru dobînzile aferente obligaţiunilor emise de către societăţile pe acţiuni, autorităţile publice centrale şi locale) nu se susţine, dat fiind faptul că acordarea facilităţilor fiscale la achitarea impozitului pe venitul doar unor categorii de contribuabili, în cazul dat extinderea surselor de venit neimpozabil cu dobînzile aferente obligaţiunilor emise de către societăţile pe acţiuni, autorităţile publice centrale şi locale, ar conduce la distorsionarea sistemului fiscal naţional, complicarea administrării fiscale, creînd riscuri de optimizare fiscală prin recalcularea profiturilor.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 în partea ce ţine de completarea art.20 din Codul fiscal cu lit.r1) (reintroducerea ca sursă de venit neimpozabilă a indemnizaţiilor de concediere) nu se susţine, deoarece această măsură a avut drept scop acordarea aceluiaşi regim fiscal aplicat indemnizaţiilor pentru toate formele de încetare a rapoartelor de muncă (concediere, demisie, eliberare din funcţie etc.) şi prevede excluderea din categoria surselor de venit neimpozabile a indemnizaţiilor de concediere. Astfel, indiferent de forma de încetare a raportului de muncă, indemnizaţia achitată angajatului în astfel de situaţii urmează a fi impozitată pe principii generale.

Amendamentul LA nr.391 din 6 noiembrie 2017 referitor la art.I pct.10 din proiectul de lege (modificarea art.261 alin.(11) din Codul fiscal) nu se susţine. Operarea unei asemenea modificări care presupune deducerea integrală a cheltuielilor aferente reparaţiei curente şi capitale a mijloacelor fixe ce fac obiectul unui contract de leasing operaţional, arendă, locaţiune etc. va crea riscuri de optimizare fiscală.

Norma reprezintă o măsură antiabuz şi are dreptul de a preveni cazurile de diminuare intenţionată a mărimii sumei locaţiunii, arendei sau redevenţei (plăţii pentru concesiune), în partea agentului economic care dă în arendă sau locaţiune, diminuînd astfel venitul impozabil, şi de majorare artificială a cheltuielilor suportate de către agentul economic care efectuează reparaţia acestor mijloace fixe.

Totodată, cheltuielile ce depăşesc limita de 15% din suma calculată a locaţiunii, arendei sau redevenţei urmează a fi dedusă gradual în perioadele următoare, conform art.26 alin.(3) din Codul fiscal.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 referitor la art.I pct.23 din proiectul de lege se susţine. În acest context, la art.83 alin.(2) lit.c), textul “511-513” se substituie cu textul “512 şi 513”.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 referitor la majorarea cotei impozitului pe venit pentru agenţii economici care activează conform capitolului 71 de la 3% la 4% din obiectul impunerii şi majorarea plafonului de la 600 mii lei la 1,5 mil. lei (pct. 3, 4 şi 9 din amendamente) se susţine, cu excepţia majorării plafonului şi a pragului de înregistrare în calitate de contribuabil al TVA, care se propune a fi majorat pînă la 1,2 mil. lei.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 referitor la art.I pct.31 din proiectul de lege în partea ce ţine de modificarea art.83 alin.(2) lit.b) se susţine parţial, prin retragerea propunerii înaintate la art.83 alin.(2) lit.b) din Codul fiscal privind excluderea cuvîntului “rezident”.

Concomitent, dat fiind faptul că nerezidenţii nu pot fi excluşi din categoria persoanelor cu obligaţii de a prezenta declaraţia cu privire la impozitul pe venit, deoarece aceasta contravine prevederilor stabilite de Codul fiscal (art.74 alin.(4)), se propune suplimentar completarea cu lit.b1) cu următorul cuprins:

“b1) persoanele fizice nerezidente care obţin venituri conform art.74.”

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 cu privire la modificarea art.901 alin.(33) din Codul fiscal) nu se susţine. Pornind de la faptul că domeniul jocurilor de noroc, cu excepţia cazinourilor, reprezintă monopol de stat, se propune extinderea surselor de venit neimpozabile cu cîştigurile din pariurile sportive, iar pentru cîştigurile de la campaniile promoţionale – stabilirea limitei venitului neimpozabil în mărimea fiecărui cîştig ce nu depăşeşte mărimea scutirii personale stabilită la art.33 alin.(1) din Codul fiscal.

Amendamentul VG nr.053/17 din 17 noiembrie 2017 şi amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 în partea ce ţine de art.I pct.33 din proiectul de lege (excluderea propunerii de la art.901 alin.(35) din Codul fiscal) nu se susţin, în contextul în care măsura propusă prin proiectul de lege are drept scop asigurarea echităţii fiscale faţă de cetăţenii care realizează alte venituri decît cele salariale, prin egalarea cotelor impozitului la cotele standard stabilite pentru persoanele fizice cetăţean. Concomitent, majorarea graduală a impozitului pe venitul persoanei fizice cetăţeni din livrarea agenţilor economici a producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală este propusă în vederea contracarării fenomenului de evaziune fiscală care se atestă în ramura respectivă.

Mai mult ca atît, la introducerea acestui impozit, s-a convenit asupra faptului că acesta va fi majorat gradual pentru această categorie de venituri.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 referitor la art.I pct.37 din proiectul de lege se susţine.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 referitor la completarea art.96 din Codul fiscal (stabilirea cotei standard a TVA pentru livrările producţiei agricole şi a celei zootehnice, cu restituirea integrală a plăţilor în termen de 5 zile) şi modificarea lit.b) liniuţa a cincea a aceluiaşi articol din Cod fiscal nu se susţine, deoarece în acest mod impozitul respectiv va fi transformat într-un instrument de subvenţionare indirectă a agriculturii din partea statului. Însă se consideră indispensabil ca toate necesităţile sectoriale să fie examinate în cadrul Fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli, precum şi al programelor bugetare existente. Totodată, mecanismul de restituire a sumelor TVA implică realizarea unui control fiscal, în funcţie de nivelul de risc, iar stabilirea unui termen restrîns de 5 zile nu poate fi aplicat prin prisma administrării fiscale. Totodată, aceasta conţine neclarităţi care vor conduce la tratament diferit din motivul că nu este stipulat expres ce includ plăţile care urmează integral a fi restituite şi modul de restituire. La fel, luînd în considerare perioada fiscală privind TVA care constituie luna calendaristică, restituirea poate fi efectuată doar după depunerea declaraţiei privind TVA pentru perioadele pentru care se solicită restituirea. Respectiv, nu este clar din ce moment trebuie să înceapă termenul de restituire.

De asemenea, amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017, ce conţine propunerea de a reduce cota TVA de la 8% la 5% pentru gazele naturale şi gazele lichefiate, nu se susţine din considerentul că aceasta va implica costuri bugetare suplimentare, fapt care va duce la constrîngerea (reducerea) programelor bugetare existente sau majorarea deficitului bugetar, care la momentul actual nu are acoperire financiară.

Concomitent, obiectivele politicii fiscale pe termen mediu sînt orientate spre un sistem de impozitare echitabil, bazat pe principii generale de impozitare şi trecerea la subvenţionare directă din partea statului, iar realizarea propunerii privind diminuarea cotei reduse a TVA pentru gazele naturale atît la cele importate, cît şi la cele livrate pe teritoriul Republicii Moldova de la 8% la 5%, vine în contradicţie cu aceasta.

Suplimentar, menţionăm că, în conformitate cu modificările propuse în proiectul de lege, cota redusă a TVA de 8% urmează a fi aplicată pentru energia termică produsă din biocombustibil solid, livrată instituţiilor publice.

Amendamentul VA nr.1011-1 din 10 noiembrie 2017 şi amendamentul EN nr.19 din 16 noiembrie 2017 în partea ce ţine de restituirea TVA pentru investiţiile capitale efectuate în cadrul parteneriatului public-privat de interes naţional şi acordarea scutirii de TVA pentru importul mărfurilor şi serviciilor destinate implementării proiectelor respective se susţin, cu propunerea de a completa art.103 cu alin.(98), în loc de a completa art.103 alin.(1) din Codul fiscal cu pct.291).

Suplimentar, în vederea asigurării implementării exhaustive şi corecte a normelor de susţinere a parteneriatului public-privat de interes naţional, se propune completarea art.24 din Codul fiscal după cum urmează:

“Articolul 24 se completează cu alineatul (23) cu următorul cuprins:

“(23) Se permite deducerea cheltuielilor suportate de către partenerul privat pentru obiectele construite şi transmise gratuit partenerului public conform contractului de parteneriat public-privat.”

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 în partea ce ţine de modificarea art.103 alin.(1) pct.6) şi pct.29) din Codul fiscal se susţine.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 referitor la completarea art.103 din Codul fiscal, art.28 şi notei la anexa nr.2 din Legea cu privire la tariful vamal (aplicarea scutirii de TVA, taxă vamală şi taxa pentru efectuarea procedurilor vamale la importul obiectelor de cult) nu se susţine. Menţionăm că, în corespundere cu art.15 alin.(1) din Legea nr.125-XVI din 11 mai 2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie, cultele religioase sînt autonome, separate de stat, egale în drepturi în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Realizarea propunerii privind importul obiectelor de cult religios fără achitarea drepturilor de import va atrage după sine încălcarea prevederilor art.6 alin.(8) lit.c) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, în care este stipulat unul dintre principiile aplicării impozitelor şi taxelor, şi anume echitatea fiscală, care prevede tratarea egală a persoanelor fizice şi juridice care activează în condiţii similare în vederea asigurării unei sarcini fiscale egale.

Acordarea stimulentelor fiscale doar unor categorii de contribuabili va determina creşterea inechităţii fiscale, ca urmare a aplicării unui tratament fiscal diferit de alte categorii de contribuabili, crearea premiselor de evaziune fiscală, concomitent cu reducerea veniturilor bugetare.

Mai mult ca atît, obiectivele politicii fiscale pe termen mediu sînt orientate spre un sistem de impozitare echitabil, bazat pe principii generale de impozitare şi trecerea la subvenţionare directă din partea statului, iar realizarea propunerii privind scutirea de drepturi de import a obiectelor de cult religios vine în contradicţie cu aceasta.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 şi amendamentul VB nr.95 din 3 noiembrie 2017 în partea ce ţine de abrogarea art.103 alin.(96) lit.b) din Codul fiscal şi modificarea art.124 alin.(14) lit.b) din Codul fiscal, art.28 lit.z) liniuţa a doua şi pct.11 lit.b) din notă la anexa nr.2 la Legea cu privire la tariful vamal se susţin, fiind propusă suplimentar completarea proiectului de lege cu modificarea art.20 alin.(41) lit.b) din Codul vamal în formularea propusă.

Amendamentul LA nr.392 din 6 noiembrie 2017 în partea ce ţine de revizuirea facilităţii fiscale acordate la importul mijloacelor de transport pentru transportarea persoanelor cu dizabilităţi ale aparatului locomotor (reutilate în modul corespunzător sau dotate cu cutie automat, tiptronic sau robot) clasificate la poziţiile tarifare 8702 şi 8703 (completarea art.I pct.43, pct.64, art.IX pct.31 şi art.X1 din proiectul de lege) nu se susţine, în contextul în care se susţine formularea propusă prin amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 şi amendamentul VB nr.95 din 3 noiembrie 2017.

Amendamentul OO nr.15 din 9 noiembrie 2017 în partea ce ţine de aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă, evacuarea şi epurarea apelor uzate (modificarea art.103 alin.(1) pct.16) şi completarea art.104 din Codul fiscal) nu se susţine. În contextul armonizării legislaţiei fiscale naţionale la Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în vederea realizării angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, menţionăm că propunerea de aplicare a scutirii de TVA cu drept de deducere pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă, evacuarea şi epurarea apelor uzate este contrar normelor prevăzute în Directiva sus-menţionată.

De asemenea, conform anexei III la Directiva 2006/112/CE, cota redusă a TVA, ce nu poate fi mai mică de 5%, poate fi aplicată pentru furnizarea apei.

Astfel, în cadrul celei de-a doua etape de armonizare a legislaţiei fiscale privind TVA urmează a fi examinată oportunitatea aplicării cotei reduse a TVA pentru serviciile de aprovizionare cu apă şi canalizare.

Or, aplicarea la această etapă a cotei zero a TVA pentru serviciile de aprovizionare cu apă şi canalizare prestate populaţiei va crea o situaţie de modificare consecutivă a tratamentului fiscal al TVA aplicat unui tip de serviciu, fapt ce poate îngreuna activitatea agentului economic, precum şi poate afecta consumatorul final.

De asemenea, amendamentul propus va implica costuri bugetare suplimentare, fapt care va duce la constrîngerea (reducerea) programelor bugetare existente sau majorarea deficitului bugetar, care în prezent nu are acoperire financiară.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 referitor la completarea art.20 lit.p3) art.103 alin.(1), art.283 alin.(4) din Codul fiscal, ce vizează aplicarea scutirii de impozitul pe venit, TVA şi impozitul pe bunuri imobiliare legate de lucrările de cercetare ştiinţifică, dezvoltare de proiecte experimentale şi alte activităţi asociate cu scopul creării de noi produse sau de îmbunătăţire a produselor şi tehnologiilor, nu se susţine din următoarele considerente.

Extinderea facilităţilor fiscale prin declararea ca surse de venit neimpozabile a veniturilor obţinute din proiectele legate de cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea de proiecte experimentale şi alte activităţi asociate cu scopul creării de noi produse sau de îmbunătăţire a produselor şi a tehnologiilor ar conduce la distorsionarea sistemului fiscal naţional şi complicarea administrării fiscale.

Obiectivele politicii fiscale pe termen mediu tind spre eliminarea graduală a facilităţilor fiscale concomitent cu orientarea spre subvenţionarea directă din partea statului.

Acordarea stimulentelor fiscale doar unor categorii de contribuabili va determina creşterea inechităţii fiscale, ca urmare a aplicării unui tratament fiscal diferit de alte categorii de contribuabili, crearea premiselor de evaziune fiscală, concomitent cu reducerea veniturilor bugetare.

Totodată, orice măsură ce afectează veniturile bugetare, urmează a fi prezentată de comun cu sursele de acoperire a pierderilor la buget în vederea continuării realizării programelor economice, sociale existente şi viitoare.

Actualmente, conform art.103 alin.(1) pct.27) din Codul fiscal, sînt scutite de TVA serviciile organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării acreditate de Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare. Scutirea se acordă începînd cu perioada fiscală în care organizaţia din sfera ştiinţei şi inovării a fost acreditată de Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare.

Astfel, potrivit art.15 din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova nr.259-XV din 15 iulie 2004, organizaţie din sfera ştiinţei şi inovării este persoana juridică cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare care, în calitate de activităţi de bază, efectuează cercetări ştiinţifice şi/sau ştiinţifico-tehnologice, ştiinţifico-organizatorice, consulting ştiinţific, practică instruirea cadrelor ştiinţifice prin intermediul studiilor universitare, postuniversitare şi de perfecţionare.

De asemenea, Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată nu prevede scutirea de TVA a lucrărilor de cercetare ştiinţifică, dezvoltarea de proiecte experimentale şi alte activităţi asociate cu scopul creării de noi produse sau de îmbunătăţire a produselor şi a tehnologiilor, efectuate în vederea creării noilor tipuri de produse sau de perfecţionare a producţiei şi tehnologiilor.

Totodată, extinderea facilităţilor fiscale pentru bunurile imobiliare utilizate în realizarea cercetărilor ştiinţifice, dezvoltarea de proiecte experimentale şi alte activităţi asociate cu scopul creării de noi produse sau de îmbunătăţire a produselor şi a tehnologiilor nu se susţine, deoarece ar conduce la distorsionarea sistemului fiscal naţional contribuind la complicarea administrării fiscale şi apariţia pierderilor la bugetele locale.

Amendamentul VA nr.1611 din 16 noiembrie 2017 privind reintroducerea art.103 alin.(1) pct.7) din Codul fiscal (pct.2 din amendamente) nu se susţine. În contextul angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, măsurile de politică fiscală în partea ce ţine de cotele şi scutirea de TVA urmează a fi examinate în procesul armonizării legislaţiei fiscale naţionale la Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care se va realiza în conformitate cu calendarul stabilit în Acordul de Asociere RM–UE.

Astfel, în scopul racordării prevederilor legislaţiei fiscale naţionale la legislaţia şi practica Uniunii Europene, se consideră oportună menţinerea cotei standard a TVA pentru obiectele dreptului de autor şi drepturilor conexe aferente serviciilor de radiodifuziune şi televiziune.

Amendamentul VG nr.053/17 din 10 noiembrie 2017 în partea ce ţine de art.I pct.45 din proiectul de lege (modificarea art.104 lit.a) din Codul fiscal) se susţine, fiind propus următorul cuprins:

“litera a) se completează în final cu textul: “combustibilul destinat aprovizionării în Portul Internaţional Liber “Giurgiuleşti” a navelor maritime implicate în transportul internaţional de mărfuri şi pasageri, indiferent de naţionalitatea navei sau pavilionul acesteia;”.

Modificarea vizează art.124 alin.(20) din Codul fiscal şi art.28 lit.l) din Legea cu privire la tariful vamal.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 referitor la art.I pct.45 din proiectul de lege nu se susţine. Or, potrivit prevederilor din art.104 lit.g) din Codul fiscal, cota zero a TVA este aplicată de către subiecţii din industria uşoară ce prestează pe teritoriul ţării servicii solicitantului plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă (persoanei care deţine autorizaţia de perfecţionare activă). Astfel, Serviciul Vamal verifică în cadrul acestui proces dacă persoana căreia i se prestează serviciul este deţinătoare de autorizaţie de perfecţionare activă, nefiind împuternicit să verifice documentele aferente agenţilor economici ce prestează servicii pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv:

a) copia actului eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie, prin care se confirmă existenţa capacităţilor de producţie necesare întreprinderii pentru a desfăşura activitatea respectivă;

b) copia contractelor de prestare a serviciilor pe teritoriul Republicii Moldova, încheiate cu solicitantul plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă (cu indicarea numărului lor);

c) copia certificatului de înregistrare a agentului economic;

d) copia certificatului de atribuire a codului fiscal.

De asemenea, potrivit Hotărîrii Guvernului nr.519 din 20 mai 2004, prevederile acesteia se răsfrîng asupra activităţilor ce ţin de producerea confecţiilor, articolelor tricotate, de marochinărie şi a încălţămintei (codurile activităţii economice conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei (2009) – grupele (clasele) 13.91; 14.1; 14.3; 14.20; 15.12; 15.2; 96.01. Respectiv, Serviciul Vamal nu are atribuţii de a verifica activităţile economice ale agenţilor economici care prestează servicii pe teritoriul ţării, acestea fiind atribuţii caracteristice Ministerului Economiei şi Infrastructurii.

Amendamentul VG nr.053/17 din 10 noiembrie 2017 în partea ce ţine de art.I pct.51 din proiectul de lege (modificarea art.112 alin.(1) din Codul fiscal) nu se susţine. Obligativitatea înregistrării în calitate de plătitor al TVA, conform art.112 alin.(1) din Codul fiscal, o au atît instituţiile de învăţămînt private, cît şi cele publice, fapt care este prevăzut şi în proiectul de lege.

Potrivit art.103 alin.(1) pct.5) din Codul fiscal, sînt scutite de TVA, fără drept de deducere, mărfurile, serviciile instituţiilor de învăţămînt publice şi private, legate de desfăşurarea nemijlocită a procesului de învăţămînt conform Codului educaţiei; serviciile de instruire a copiilor şi adolescenţilor în cercuri, secţii, studiouri; serviciile prestate copiilor şi adolescenţilor cu folosirea instalaţiilor sportive; serviciile legate de întreţinerea copiilor în instituţii preşcolare; serviciile de pregătire şi perfecţionare a cadrelor.

În acest sens, la determinarea pragului de înregistrare în calitate de contribuabil al TVA vor participa doar livrările de mărfuri şi servicii care nu sînt scutite de TVA fără drept de deducere, conform art.103 alin.(1) pct.5) din Codul fiscal, cum ar fi locaţiunea bunurilor imobile.

Astfel, pentru mărfurile, serviciile instituţiilor de învăţămînt publice şi private, legate de desfăşurarea nemijlocită a procesului de învăţămînt conform Codului educaţiei; serviciile de instruire a copiilor şi adolescenţilor în cercuri, secţii, studiouri; serviciile prestate copiilor şi adolescenţilor cu folosirea instalaţiilor sportive; serviciile legate de întreţinerea copiilor în instituţii preşcolare; serviciile de pregătire şi perfecţionare a cadrelor, potrivit art.103 alin.(1) pct.5) din Codul fiscal, instituţiile de învăţămînt publice şi private nu vor avea obligativitatea înregistrării în calitate de contribuabil al TVA.

Amendamentul VA nr.1611 din 16 noiembrie 2017 privind modificarea art.1171 alin.(9) lit.b) din Codul fiscal se susţine.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 în partea ce ţine de modificarea art.I pct.57 din proiectul de lege (completarea art.119 pct.1) din Codul fiscal) se susţine.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 referitor la modificarea art.I pct.60 din proiectul de lege (modificarea titlului art.122 din Codul fiscal) se susţine.

Amendamentul SG nr.30 din 14 noiembrie 2017 referitor la modificarea cotei accizei stabilite pentru mărfurile de la poziţia tarifară 240220 în anexa nr.1 la titlul IV din Codul fiscal şi, respectiv, neaplicarea preţului maxim de vînzare cu amănuntul pentru ţigaretele fără filtru se susţine parţial, fiind acceptate următoarele cote ale accizei pentru ţigaretele fără filtru:

În partea ce ţine de cotele accizelor pentru ţigaretele cu filtru, acestea urmează a fi menţinute la nivelul cotelor stabilite în proiectul de lege nr.317 din 17 octombrie 2017.

Amendamentul VG nr.053/17 din 10 noiembrie 2017 şi amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 în partea ce ţine de art.I pct.64, art.III pct.2 şi art.X pct.2 şi 3 din proiectul de lege (modificarea art.124 alin.(1) din Codul fiscal, art.28 lit.h) din Legea cu privire la tariful vamal, art.4 alin.(1) lit.b) şi art.5 alin.(1) lit.b) şi d) din Legea nr.1569-XV din 20 decembrie 2002) nu se susţin. În contextul executării angajamentelor asumate de Republica Moldova prin prisma art.57 şi art.201 din Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte din 27 iunie 2014, pragul financiar stabilit la importul de bunuri în scopuri personale este în strictă conformitate cu prevederile art.7 din Directiva nr.74/2007/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxa pe valoarea adăugată şi de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din ţări terţe şi art.41 din Regulamentul nr.1186/2009/CE din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale. Astfel, conform prevederilor legislaţiei comunitare, plafonul stabilit este de 300 de euro pentru călătorii care folosesc transportul terestru şi 430 de euro pentru mărfurile introduse de călătorii care folosesc transportul aerian sau maritim.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 privind modificarea art.124 alin.(19) din Codul fiscal se susţine parţial, cu propunerea ca alin.(19) ce completează art.124 să aibă următorul cuprins:

“(19) Se scuteşte de acciz berea, vinul de la poziţia tarifară 2205 şi băuturile fermentate produse de persoana fizică ce nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi consumate de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie comercializate.”

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 în partea ce ţine de majorarea accizului pentru autoturisme cu motor hibrid nu se susţine. Ţinînd cont de faptul că norma de aplicare a cotei reduse a accizei de 50% pentru autoturismele cu motor hibrid a fost pusă în aplicare începînd cu 1 ianuarie 2017, aceasta constituie o perioadă destul de scurtă pentru a lua o decizie aferentă majorării sau reducerii acestei cote. Astfel, oportunitatea modificării accizei pentru autoturisme cu motor hibrid va fi determinată ca urmare a unei analize ex-post a măsurii fiscale implementate după finele anului calendaristic.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 referitor la excluderea propunerii de la art.I pct.71 din proiectul de lege nu se susţine. Prevederile art.128 dublează prevederile reglementate în titlul V din Codul fiscal şi cele din Codul vamal aferente realizării controlului fiscal şi vamal de instituţiile competente.

Totodată, art.1251 din Codul vamal prevede modul de asigurare a evidenţei obligaţiilor vamale, conform căruia organele vamale asigură evidenţa drepturilor de import şi de export, a penalităţilor şi a amenzilor aplicate pentru contravenţiile vamale a căror administrare şi/sau evidenţă sînt atribuite, în corespundere cu legislaţia în vigoare, organelor vamale.

Amendamentul AZ nr.24 din 13 noiembrie 2017 referitor la art.I pct.72 din proiectul de lege, în partea ce ţine de majorarea cotei accizelor pentru bere nu se susţine, avînd în vedere că diminuarea cotei accizei în valute de referinţe nu reprezintă un indicator de decizie în majorarea cotei accizei, din motiv că la baza evoluţiilor valutare se regăsesc mai mulţi factori de influenţă. Modificarea cotei accizei la anumite mărfuri reprezintă un proces de analiză bine determinat care include studierea pieţei şi influenţa majorării sau micşorării cotelor asupra consumului şi producerii. În aceeaşi ordine de idei menţionăm că modalitatea de calcul al cotei accizei în ţările Uniunii Europene presupune includerea unei variabile (grad Plato), astfel făcînd ca cifrele respective să fie mai puţin comparabile. Totodată, menţionăm că diferenţa cotelor accizelor dintre Republica Moldova şi alte ţări nu reflectă nivelul pieţei, capacitatea de producere şi alţi factori importanţi în ţările respective.

În vederea acordării mediului de afaceri unei previzibilităţi a cotelor accizelor, prin Legea nr.281 din 16 decembrie 2016, au fost stabilite cotele pentru mărfurile supuse accizei, inclusiv berea, pentru o perioadă de 3 ani. Astfel, cotele respective nu pot fi modificate, urmînd a asigura o predictibilitate atît pentru mediul de afaceri, cît şi pentru veniturile bugetare.

Amendamentul VB nr.94 din 2 noiembrie 2017 referitor la art.I pct 72 din proiectul de lege în partea ce ţine de majorarea cotei accizelor pentru mărfurile de la poziţiile tarifare 24202 10 000 şi 2402 90 000, cu recalcularea poziţiilor tarifare 2402 20 şi 2403 nu se susţine, în contextul în care normele Codului fiscal prevăd majorarea cotelor accizelor la articolele din tutun gradual pe un termen stabilit de 3 ani. Această modificare are drept scop ajustarea cotelor accizelor la nivelul ţărilor Uniunii Europene, armonizarea acestora la directivele UE, precum şi îmbunătăţirea sănătăţii şi bunăstării populaţiei prin reducerea consumului de tutun şi diminuarea impactului negativ al acestor mărfuri.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 privind completarea anexei nr.1 la titlul IV din Codul fiscal cu poziţiile aferente articolelor de bijuterie, aparatelor de înregistrare a sunetului, aparatelor video nu se susţine. Excluderea accizei pentru articolele de bijuterie sau de giuvaiergerie şi părţi ale acestora, din metale preţioase sau din metale placate ori dublate cu metale preţioase are drept scop creşterea volumului vînzărilor, scoaterea din activitatea tenebră a activităţii cu metale preţioase, prevenirea contrabandei şi sporirea încasărilor la buget din contul TVA şi impozitului pe venit. În ultimii ani se atestă o creştere a preţului la aur, ceea ce duce la majorarea preţului la articolele de bijuterii din metale preţioase.

Astfel, încasările la buget ar putea fi mai mari din contul impozitelor nominalizate.

Totodată, menţinerea accizei la articolele din metale preţioase este o povară considerabilă pentru producătorii autohtoni de articole giuvaiere, care procură materia primă (deja supusă accizei) de la casele de amanet, şi pentru persoanele fizice, care vor să confecţioneze articole din metale preţioase noi din bijuteriile pe care le deţin şi pentru care anterior a fost achitată acciza.

Analizînd experienţa ţărilor Europene şi CSI, se observă tendinţa de anulare a accizei. Astfel, de la 1 ianuarie 2016 în România a fost eliminată acciza la bijuteriile din metale preţioase. Prin urmare, unica ţară care aplică acciza la articolele din metale preţioase este Republica Moldova.

În partea ce ţine de aplicarea accizei pentru aparatele de înregistrare şi reproducere a sunetului, aparatele video de înregistrat sau de reprodus şi aparatele de recepţie pentru radiodifuziune, comunicăm că industria Republicii Moldova nu cuprinde ramura de producere a acestora. În afară de aceasta, utilizarea aparatelor menţionate mai sus nu mai sînt considerate mărfuri de lux, ci o necesitate, fiind bunuri care nu aduc daune sănătăţii sau producătorilor autohtoni, fapt pentru care nu apare necesitatea aplicării accizelor.

Totodată, excluderea mărfurilor respective din lista mărfurilor supuse accizelor este determinată de costul de administrare a mărfurilor respective care este mai mare, inclusiv în creştere permanentă, decît veniturile încasate din aplicarea accizei, ce s-a redus în ultimii ani.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 cu privire la reducerea cotei accizei pentru autovehicule de epocă de la 224400 lei la 10000 lei se susţine parţial, fiind propusă stabilirea cotei accizei pentru autovehiculele respective în următoarea grilă:

- de la 30 de ani pînă la 39 de ani inclusiv – 40000 de lei;

- de la 40 de ani pînă la 49 de ani inclusiv – 30000 de lei;

- de la 50 de ani şi peste – 20000 de lei.

Avizul Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie CPS6 nr.237 din 1 noiembrie 2017 şi amendamentul VB nr.94 din 2 noiembrie 2017 ce ţine de introducerea “taxei pe viciu” în mărime de 5% din veniturile obţinute din impunerea accizelor pentru produsele din tutun de la poziţiile tarifare 240210000, 240220, 240290000 şi 2403 din Codul fiscal şi virarea acestora către fondul de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (modificarea art.14 din Legea nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală) nu se susţin, în contextul în care introducerea “taxei pe viciu” pentru articolele din tutun contravine obiectivelor generale ale politicii fiscale, care prevăd simplificarea sistemului fiscal şi al administrării fiscale.

Mai mult ca atît, acciza reprezintă un impozit ce se aplică de regulă mărfurilor dăunătoare sănătăţii sau de lux, din care considerente introducerea unei taxe noi în acest sens ar conduce la dublarea acesteia.

Concomitent, potrivit art.8 alin.(1) şi (2) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014, toate resursele şi cheltuielile bugetare se reflectă în buget în sume brute. Resursele bugetelor componente ale bugetului public naţional sînt destinate finanţării tuturor cheltuielilor prevăzute în bugetele respective, fără a stabili relaţii între anumite tipuri de resurse şi cheltuieli (principiul universalităţii).

Suplimentar, menţionăm că obiectivele politicii fiscale şi vamale prevăd majorarea cotelor accizelor la articolele din tutun. Modificarea dată are drept scop ajustarea graduală a cotelor accizelor la nivelul ţărilor Uniunii Europene, armonizarea acestora la directivele Uniunii Europene, precum şi îmbunătăţirea sănătăţii şi bunăstării populaţiei prin reducerea consumului de tutun şi diminuarea impactului negativ al acestor mărfuri.

Amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 referitor la modificarea art.133, 156, 157, 158 şi 160 din Codul fiscal şi amendamentul EB nr.74 din 15 noiembrie 2017 referitor la consolidarea rolului Serviciului de colectare a taxelor şi impozitelor locale de pe lîngă primării prin descentralizarea autorităţilor publice locale (pct.5 din amendament) nu se susţin, deoarece Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale are suficiente pîrghii pentru a asigura creşterea colectării impozitelor şi taxelor locale. Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale execută în comun cu Serviciul Fiscal de Stat acţiunile de executare silită pentru a evita situaţiile cînd aceleaşi sume să fie executate silit de către două organe (Serviciul Fiscal de Stat şi Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale). Executarea silită de către două organe generează impedimente şi dificultăţi în procesul de administrare fiscală, deoarece nu este clar care va fi prioritatea acţiunilor unui organ în coraport cu acţiunile similare ale altui organ. De asemenea, Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale calculează şi încasează în numerar impozite şi taxe care sînt administrate de Serviciul Fiscal de Stat. În acest sens, în scopul asigurării unui management eficient al resurselor financiare administrate, Serviciul Fiscal de Stat are nevoie de competenţa de control asupra Serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale în scopul constatării corectitudinii procesului de calcul, recepţionare în numerar a impozitelor şi taxelor şi de achitare a acestora la buget. Prin urmare, atribuţia de control este una necesară pentru asigurarea unui proces efectiv de administrare fiscală.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 privind modificarea art.176 alin.(21) din Codul fiscal (referitor la termenul de depunere a cererii privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus) nu se susţine, deoarece declaraţiile prezentate pe suport de hîrtie necesită mai mult timp pentru a fi procesate şi nu se vor încadra în termenul stabilit pentru examinare. Totodată, stabilirea unui termen mai restrîns pentru cele prezentate în mod electronic are ca scop promovarea prezentării declaraţiei în mod electronic şi optimizarea proceselor de administrare.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 referitor la excluderea art.I pct.83 din proiectul de lege se susţine.

Amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 şi amendamentul IuŢ nr.46 din 15 noiembrie 2017 referitor la excluderea art.I pct.96 din proiectul de lege (excluderea art.279 alin.(6) din Codul fiscal) se susţin.

Amendamentul Ş.V. nr.10 din 16 noiembrie 2017 în partea ce ţine de modificarea şi completarea art.283 din Codul fiscal nu se susţine din următoarele considerente. În primul rînd, art.6 din Legea nr.435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă prevede compensarea sau asigurarea de resurse financiare a autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi şi al doilea doar în cazul delegării de competenţe. Totodată, la instituirea noului sistem de formare a bugetelor locale, prin amendamentele aduse la Legea privind finanţele publice locale şi Codul fiscal nu s-a adus atingere competenţelor autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi şi al doilea. Drept urmare, compensarea pierderilor bugetelor locale din facilităţile/scutirile prevăzute de Codul fiscal nu are temei legal, respectiv nu poate fi susţinută.

În al doilea rînd, unul dintre principiile care a stat la baza fundamentării sistemului nou de formare a bugetelor locale a fost păstrarea anvelopei financiare. Astfel, la efectuarea simulărilor în condiţiile noului sistem de formare a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, au fost comparate veniturile autorităţilor administraţiei publice locale în conformitate cu datele execuţiei pe anul respectiv, fiind luată ca bază suma executată aferentă impozitului pe proprietate şi a taxelor locale, care din start lua în calcul scutirile/facilităţile acordate de Codul fiscal pentru acest impozit şi aceste taxe (nu erau contabilizate), fără impact negativ asupra bugetelor locale.

În al treilea rînd, gama de facilităţi fiscale este compusă din scutiri acordate în mare parte instituţiilor finanţate de la bugetele de toate nivelurile, astfel încît anularea acestora va presupune creşterea cheltuielilor bugetare, cu impact negativ asupra bugetelor componente ale bugetului consolidat central. De asemenea, sînt scutiri cu caracter social şi scutiri pentru misiunile diplomatice şi oficiile consulare, care se acordă pe bază de reciprocitate, precum şi scutiri aferente terenurilor destinate fondului silvic sau apelor. Atribuirea dreptului exclusiv autorităţilor administraţiei publice locale de a acorda scutiri la aceste impozite şi taxe va duce la tratarea neuniformă şi dispersată a categoriilor actuale care beneficiază de scutiri, ceea ce presupune identificarea de mijloace financiare suplimentare fie pentru plata impozitului pe bunurile imobiliare/taxe locale de către instituţiile publice, fie pentru materializarea în compensaţii nominative păturilor şi categoriilor defavorizate.

În al patrulea rînd, menţionăm că prin Legea nr.281 din 16 decembrie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative autorităţilor publice locale li s-a oferit posibilitatea să decidă de sine stătător asupra anulării scutirilor de plata impozitului pe bunurile imobiliare pentru categoriile de persoane indicate la art.283 alin.(1) lit.h)-l) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997.

Astfel, urmează să fie prezentată o analiză care să reflecte numărul autorităţilor publice locale care au recurs la utilizarea acestui drept şi, în conformitate cu aceasta, să fie stabilite posibilitatea şi necesitatea acordării drepturilor suplimentare.

Avizul Comisiei agricultură şi industrie alimentară CAI-6 nr.326 din 25 octombrie 2017 privind scutirea persoanelor de vîrstă pensionară, a persoanelor cu dizabilităţi, familiilor participanţilor căzuţi în acţiunile de luptă şi a altor persoane de la plata impozitului pentru terenurile neevaluate de către organele cadastrale teritoriale pe care este amplasat fondul de locuinţe, pentru loturile de pe lîngă locul de trai se susţine, prin comasarea proiectului de lege nr.318 din 17 octombrie 2017 cu proiectul de lege nr.317 din 17 octombrie 2017, cel din urmă fiind proiectul de bază.

Amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 referitor la excluderea art.I pct.102 şi 109 din proiectul de lege nu se susţine. Or, modificările respective sînt necesare, ţinînd cont de faptul că în multe cazuri gospodăriile ţărăneşti au în proprietate bunuri imobiliare amplasate pe întreg teritoriul ţării şi într-o astfel de situaţie este foarte dificil de a asigura plenitudinea calculării şi achitării impozitului pe bunurile imobiliare în toate bugetele unităţilor administrativ teritoriale atît pentru această categorie de agenţi economici, cît şi pentru organele fiscale de a efectua controlul.

Astfel, în vederea simplificării ţinerii evidenţei în scopuri fiscale, se propune acordarea dreptului şi obligaţiei gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) să calculeze, să achite impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar şi taxe locale şi să prezinte darea de seamă respectivă de sine stătător.

Potrivit art.2 alin.(1) din Legea nr.1353-XIV din 3 noiembrie 2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), gospodăria ţărănească este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor agricole şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), avînd ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole.

Amendamentul ŞtC nr.440 din 15 noiembrie 2017 şi avizul Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică CSN7 nr.334 din 27 octombrie 2017 referitor la excluderea art.I pct.103-105 din proiectul de lege (titlul VI1 din Codul fiscal) se susţin, cu condiţia menţinerii propunerii de abrogare a alin.(2) de la art.2873 din Codul fiscal, precum şi introducerii accizei pentru autoturismele de lux după cum urmează:

“Articolul 123 se completează cu alineatul (10) cu următorul cuprins:

“(10) Pentru autoturismele de lux, accizele se calculează ca sumă a accizei determinate conform cotei accizei stabilite în anexa nr.2 la prezentul titlu şi a accizei în mărime de 2% din valoarea în vamă a autoturismului importat. Prin autoturism de lux se înţelege autoturismul a cărui valoare în vamă constituie 1,5 milioane lei şi peste.””.

Anexa nr.2 la titlul IV din Codul fiscal se completează în final cu o poziţie cu următorul cuprins:

Amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 referitor la modificarea art.288 pct.101) din Codul fiscal (includerea în efectivul de salariaţi a persoanelor angajate prin contracte civile) nu se susţine, deoarece în cazul acceptării noţiunii respective apare riscul dublei impozitări pentru unele şi aceleaşi persoane. De asemenea, aceasta conduce la complicarea administrării fiscale.

Totodată, amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 referitor la excluderea art.I pct.105 din proiectul de lege (privind art.291 alin.(1) din Codul fiscal) se susţine parţial, fiind propusă următoarea formulare:

“La articolul 291 alineatul (1) litera a), textul “salariaţii şi/sau fondatorii întreprinderilor care nu sînt incluşi în efectivul trimestrial de salariaţi, precum şi persoanele ce desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei” se substituie cu textul “numărul mediu scriptic trimestrial al salariaţilor şi suplimentar:

- în cazul întreprinderilor individuale şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) – fondatorul întreprinderilor şi membrii gospodăriilor ţărăneşti (de fermier);

- în cazul persoanelor care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei – numărul de persoane abilitate prin lege pentru desfăşurarea activităţii profesionale în sectorul justiţiei;”.

Amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 referitor la modificarea art.291 alin.(1) lit.e) din Codul fiscal se susţine, cu propunerea ca lit.e) din col.2 din anexa la titlul VII să aibă următorul cuprins:

“e) unităţile de comerţ şi/sau de prestări servicii care corespund activităţilor expuse în anexa nr.1 la Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior.”

Amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 referitor la modificarea şi completarea art.295 din Codul fiscal nu se susţine. Completarea propusă la art.295 lit.g1) va avea ca efect reducerea numărului de persoane fizice care desfăşoară activităţi independente care vor fi scutiţi de la plata taxei pentru amenajarea teritoriului şi taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii prin acordarea acestei scutiri numai persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente în cadrul pieţelor comerciale create în condiţiile art.12 din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior.

Astfel, propunerea va avea ca rezultat creşterea încasărilor la bugetul public local.

De asemenea, utilizarea cuvintelor “pot fi scutite” în context atribuie caracter discreţionar normei per ansamblu. În condiţiile formulării propuse, autoritatea va dispune în mod discreţionar de prerogativa de decizie asupra oportunităţii acordării scutirilor.

În acest sens, remarcăm faptul că, potrivit normelor de tehnică legislativă, conţinutul amendamentelor propuse trebuie expus în mod clar şi concis, pentru a se exclude orice echivoc, iar textul acestora trebuie să dispună de un caracter dispozitiv şi să prezinte norma instituită fără explicaţii sau justificări.

Prin urmare, utilizarea cuvintelor “pot fi scutite” în conţinutul normei periclitează previzibilitatea raporturilor juridice reglementate, or formularea propusă nu dispune de un nivel suficient de precizie şi creează precondiţii pentru interpretarea subiectivă a regulilor instituite şi formarea unei practici neuniforme pe dimensiunea dată.

Suplimentar, a se vedea argumentele de la propunerea de modificare şi completare a art.283 din Codul fiscal a aceluiaşi amendament (propunerea de substituire a cuvîntului “sînt” cu cuvintele “pot fi”).

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 cu privire la completarea art.I pct.110 din proiectul de lege (art.295 lit.g1) din Codul fiscal) nu se susţine. Se remarcă faptul că de scutirea de plata taxei pentru amenajarea teritoriului şi taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii vor beneficia anume persoanele fizice ce desfăşoară activităţi independente în cadrul pieţelor comerciale care se creează doar în baza deciziei consiliului local.

Amendamentul IuŢ nr.46 din 15 noiembrie 2017 cu privire la modificarea art.I pct.111 din proiectul de lege şi amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 referitor la excluderea art.I pct.110 (excluderea art.297 alin.(10) din Codul fiscal) nu se susţin. Măsura are drept scop asigurarea transparenţei decizionale la stabilirea tuturor taxelor locale şi reglementarea raporturilor cu contribuabilii în vederea participării la procesul decizional. Menţionăm că, potrivit art.8 alin.(3) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, proiectele de decizii ale consiliului local se consultă public, în conformitate cu legea, cu respectarea procedurilor stabilite de către fiecare autoritate reprezentativă şi deliberativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi sau al doilea, după caz.

La fel, normele Legii nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional se extind şi asupra deciziilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

Concomitent, pentru asigurarea respectării cerinţelor transparenţei decizionale în cadrul stabilirii taxelor locale de către autorităţile locale, se propune ca oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat să verifice respectarea criteriilor şi principiilor specificate la art.297 alin.(8) şi alin.(9) din Codul fiscal.

Totodată, se propune completarea art.298 alin.(3) cu textul “ , cu excepţia prevederilor art.297 alin.(8) şi (9).”

Trebuie menţionat că actualmente Serviciul Fiscal de Stat exercită controlul asupra modului în care autorităţile administraţiei publice locale execută titlul VII “Taxe locale”, inclusiv controlul asupra respectării principiilor stabilite la art.297 alin.(8) din Codul fiscal. Astfel, prin modificarea înaintată prin proiectul de lege nr.317 din 17 octombrie 2017 se propune ca exercitarea atribuţiei respective să fie realizată de către Cancelaria de Stat prin intermediul oficiilor sale teritoriale, şi nu de către Serviciul Fiscal de Stat.

Amendamentul IuŢ nr.46 din 15 noiembrie 2017 cu privire la modificarea art.I pct.113 din proiectul de lege (modificarea anexei la titlul VII din Codul fiscal) nu se susţine, modificările propuse fiind neargumentate. Totodată, se propune următoarea formulare:

“Anexa la titlul VII:

litera a) va avea următorul cuprins:

la lit.e), col.2 va avea următorul cuprins:

“Unităţile de comerţ şi/sau de prestări servicii care corespund activităţilor expuse în anexa nr.1 la Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior.”

Amendamentul EB nr.73 din 6 noiembrie 2017 referitor la modificarea pct.2) din anexa nr.1 la titlul VIII din Codul fiscal (restrîngerea bazei impozabile asupra căreia se aplică taxa pentru apă) se susţine parţial în formularea autorului:

“La anexa nr.1 de la titlul VIII:

punctul 2) va avea următorul cuprins:

“2) pentru fiecare 1 m3 de apă minerală naturală extrasă destinată îmbutelierii, de apă potabilă extrasă destinată îmbutelierii – 16 lei”;

se completează cu punctul 21) cu următorul cuprins:

“21) pentru fiecare 1 m3 de apă minerală naturală extrasă destinată în alte scopuri decît cele prevăzute la pct.1) şi 2) – 2 lei”.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 referitor la excluderea art.335 alin.(2) lit.a), capitolul 2 şi anexa nr.1 din titlul IX din Codul fiscal (excluderea taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova din sistemul taxelor rutiere) nu se susţine, dat fiind faptul că politica fiscală trebuie să fie predictibilă, iar măsurile de politică fiscală – să rezulte din obiectivele politicii bugetar-fiscale, ca parte componentă a Cadrului bugetar pe termen mediu. Totodată, trebuie să fie formulate doar în urma efectuării unor studii şi analize însoţite de argumentarea economico-financiară a acestora, de calculele privind impactul asupra bugetului public naţional şi asupra mediului de afaceri.

Mai mult ca atît, implementarea măsurii propuse va determina diminuarea cheltuielilor destinate infrastructurii drumurilor cu aproximativ 660 mil. lei.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 privind modificarea art.24 alin.(7) din Legea nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nu se susţine, în contextul în care nu este clar dacă prevederea se va aplica şi în raport cu veniturile obţinute de la depozitele plasate în bănci pînă la data punerii în aplicare a prevederii (1 ianuarie 2018). Considerăm că prevederea trebuie analizată suplimentar prin prisma principiilor tratamentului echitabil, avînd în vedere că aceasta anulează un beneficiu pentru o categorie de persoane, or norma în vigoare prevede expres neimpozitarea tuturor veniturilor pînă în 2020. De asemenea, există riscul ca efectul de la modificare să nu fie cel scontat, fiind posibilă o dispersare a beneficiarilor (de exemplu între membrii de familie).

Totodată, menţionăm că orice modificare a normei respective va afecta direct piaţa de capital şi sectorul bancar, din motiv că va reduce volumul investiţiilor în instrumentele financiar-bancare şi va duce la retragerea prematură a sumelor depozitate în instituţiile bancare, acestea din urmă fiind sursa pentru creditarea economiei. Modificarea normei respective va reduce din credibilitatea statului şi ulterior ar putea fi majorate cheltuielile în urma acordării despăgubirilor părţilor prejudiciate care au investit în instrumente financiar-bancare.

Amendamentul VB nr.94 din 2 noiembrie 2017 şi avizul Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie nr.CPS6 nr.237 din 1 noiembrie 2017 referitor la excluderea art.V din proiectul de lege se susţine.

Amendamentul ŞtC nr.437 din 15 noiembrie 2017 referitor la modificarea şi completarea art.IX şi art.XVIII din proiectul de lege (în partea ce ţine de excluderea din proiectul de lege a propunerilor aferente magazinelor ce activează în regim duty-free şi acordarea dreptului de desfăşurare a activităţii magazinelor duty-free în porturi internaţionale şi la bordul navelor) se susţine în partea ce ţine de acordarea dreptului de desfăşurare a activităţii magazinelor duty-free la bordul navelor, cu specificarea tipului navei, şi anume a celei implicate în transport maritim internaţional. Excluderea propunerilor aferente art.94, art.951 şi art.97 din Codul vamal, art.XVIII din proiectul de lege, precum şi propunerea privind desfăşurarea activităţii în magazinele duty-free în porturi nu se susţin. Propunerile înaintate prin proiectul de lege aferent modificării art.93, art.94, art.951 şi art.97 din Codul vamal au drept scop neadmiterea distorsionării regimului de plasare a mărfurilor în magazinele duty-free.

Prin excluderea magazinelor duty-free amplasate înainte de punctul de control al paşapoartelor, în zona intrării pe teritoriul vamal al Republicii Moldova şi a celor aflate pe teritoriul Republicii Moldova se urmăreşte respectarea principiului de bază al regimului de magazin duty-free, potrivit căruia mărfurile comercializate în magazinele duty-free trebuie să fie plasate sub regim vamal de export.

Prin urmare, este o caracteristică comună a majorităţii sistemelor fiscale de a nu genera impozite şi taxe pentru mărfurile care urmează să fie exportate. Această facilitare se aplică, de asemenea, mărfurilor furnizate pentru utilizarea pe nave şi aeronave, deoarece sînt consumate în afara ţării. Un magazin duty-free funcţionează în acelaşi sistem, iar mărfurile trebuie exportate intact (nu pot fi consumate în aeroport) şi se importă în ţara de destinaţie în conformitate cu regulile fiscale ale ţării respective.

În ceea ce priveşte completarea proiectului de lege cu propuneri de modificare a anexei nr.1 la Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, comunicăm despre nesusţinerea acesteia. În contextul în care Legea nr.160 din 22 iulie 2011 prevede norme aferente eliberării licenţei pentru activitatea tuturor magazinelor duty-free, se consideră inoportună dublarea prevederilor aferente acordării licenţei pentru activitatea magazinelor duty-free în port şi la bordul navei, în cazul în care condiţiile de eliberare a licenţei pentru activitatea magazinelor duty-free sînt similare şi nu diferă în funcţie de locaţia acestora.

Amendamentul ŞV nr.09 din 15 noiembrie 2017 privind completarea art.VIII din proiectul de lege (completarea cu pct.2 din Legea nr.1056-XIV din 16 iunie 2000 pentru punerea în aplicare a Titlului VI din Codul fiscal) nu se susţine. Determinarea valorii bunurilor imobiliare în conformitate cu metodele de analiză comparativă a vînzărilor, veniturilor şi cheltuielilor se consideră inoportună în condiţiile în care această măsură va condiţiona un procedeu dificil de administrare la nivelul autorităţilor publice locale.

De asemenea, aplicarea acestei metode implică posibilitatea existenţei unui grad înalt al riscului de subiectivism din partea personalului comisiilor de specialitate formate din cadrul primăriilor care va fi implicat în determinarea valorii bunurilor imobiliare.

Totodată, metoda comparaţiei este aplicabilă cînd există suficiente tranzacţii recente, cu date sigure, care să indice tendinţele de pe piaţă. În schimb, dacă numărul de tranzacţii este insuficient, aplicabilitatea metodei este limitată.

Schimbarea condiţiilor economice poate limita aplicabilitatea metodei respective. De exemplu, inflaţia rapidă poate pune sub semnul întrebării evaluarea bunurilor realizată de persoanele abilitate din cadrul autorităţilor publice locale.

În acelaşi timp, pot fi trase concluzii incorecte dacă evaluatorul se bazează numai pe date statistice, fără a lua în considerare motivarea părţilor aflate în tranzacţie.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 privind completarea proiectului de lege cu modificări la art.2 alin.(1) şi alin.(2) din Legea fondului rutier nr.720-XIII din 2 februarie 1996 nu se susţine. Această propunere contravine prevederilor art.17 alin.(3) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014, care prevede că stabilirea prin alte acte normative decît legea/decizia bugetară anuală a unor sume sau cote procentuale din buget sau din produsul intern brut destinate anumitor domenii, sectoare sau programe nu se admite. Concomitent, defalcările în cuantum de 50% din volumul total al taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova, precum şi defalcările din accize la produsele petroliere sînt surse ale fondului rutier, care ulterior se utilizează pentru calcularea costului unui kilometru echivalent de drum aflate în administrarea autorităţilor publice locale de nivelul al doilea, respectiv a volumului transferurilor cu destinaţie specială pentru infrastructura drumurilor publice locale aflate în administrarea autorităţilor publice locale de nivelul al doilea.

Amendamentul ZG nr.53 din 15 noiembrie 2017 privind completarea proiectului de lege cu modificări la Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014 (neadmiterea amendamentelor legislaţiei în domeniul bugetar-fiscal pe parcursul anului) nu se susţine, dat fiind faptul că, potrivit normelor Codului fiscal, pe parcursul anului fiscal (calendaristic) stabilirea de noi impozite şi taxe de stat şi locale, în afară de cele prevăzute de prezentul cod, sau anularea ori modificarea impozitelor şi taxelor în vigoare privind determinarea subiecţilor impunerii şi a bazei impozabile, modificarea cotelor şi aplicarea facilităţilor fiscale se permit numai concomitent cu modificarea corespunzătoare a bugetului de stat şi a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.

La fel, deciziile autorităţilor administraţiei publice – ale municipiilor, oraşelor, satelor (comunelor), precum şi ale altor unităţi administrativ-teritoriale instituite în condiţiile legislaţiei, – cu privire la punerea în aplicare, modificarea, în limitele competenţei lor, a cotelor, a modului şi a termenelor de achitare şi la aplicarea facilităţilor se adoptă pe parcursul anului fiscal concomitent cu modificările corespunzătoare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.

Totodată, cadrul normativ în vigoare conţine norme privind asigurarea previzibilităţii cadrului bugetar-fiscal. Astfel, potrivit art.7 alin.(11) din Codul fiscal “Modificările şi/sau completările prezentului cod şi ale legilor de punere în aplicare a titlurilor Codului fiscal se pun în aplicare peste 180 de zile calendaristice de la data publicării legii de modificare şi/sau de completare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. O normă similară este stabilită în art.6 alin.(21) din Codul vamal.

Amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 privind completarea art.XII din proiectul de lege (completarea art.42310 alin.(2) Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008) nu se susţine, în contextul în care modificarea propusă nu se referă la art.8 alin.(2) din Legea nr.81-XV din 28 februarie 2003 privind cantinele de ajutor social.

Amendamentul AC nr.2 din 15 noiembrie 2017 referitor la excluderea art.XVII din proiectul de lege (completarea art.VIII alin.(2) din Legea nr.123 din 7 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative) se susţine.

Amendamentul VH nr.64 din 8 noiembrie 2017 în partea ce ţine de completarea proiectului de lege cu modificările aferente Legii nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte nu se susţine, avînd în vedere că Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei dispune de dreptul de a deţine paşaport diplomatic, conform art.31 alin.(2) lit.(f) din Legea nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994, în calitatea sa de membru al Guvernului din oficiu. Statutul de membru al Guvernului din oficiu îi este conferit Preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei în conformitate cu prevederile art.82 alin.(2) lit.(a) din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr.259-XV din 15 iulie 2004.

În ceea ce priveşte acordarea dreptului de a deţine paşaport diplomatic pentru membrii titulari ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei, se consideră inoportună acordarea în folosul lor a dreptului de deţinere a paşaportului de serviciu. În contextul actualei reforme a Guvernului, în conformitate cu art.I din Legea nr.153 din 14 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, a fost redusă lista funcţionarilor publici cu funcţie de conducere care au dreptul să deţină paşaport de serviciu. În mod particular, în lista modificată nu se mai regăsesc funcţionari de rang înalt ierarhic inferiori poziţiei de Secretar General de Stat.

Amendamentul ŞV nr.9 din 15 noiembrie 2017 cu referire la completarea proiectului de lege cu modificări aferente art.1 şi art.3 şi art.12 alin.(21) la Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale (cu privire la introducerea şi definirea noţiunii de “venituri ratate ale bugetelor locale” şi stabilirea mecanismului de compensare) nu se susţine. Conform pct.4 din art.9 (Resursele financiare ale colectivităţilor locale) al Cartei Europene pentru Autoadministrarea Locală din 15 octombrie 1985, ratificată de Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr.1253-XIII din 16 iulie 1997, sistemele financiare pe care se sprijină resursele de care dispun colectivităţile locale trebuie să fie de natură suficient de diversificată şi evolutivă pentru a le permite a urmări pe cît posibil în practică evoluţia reală a cheltuielilor bugetare de competenţa lor.

Resursele bugetelor locale, conform cadrului legal, sînt suficient de diversificate şi includ atît impozite şi taxe care se încasează direct şi integral (venituri proprii) în bugetele locale, cît şi defalcări de la impozitele şi taxele de stat şi transferuri pentru finanţarea domeniilor proprii de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale (transferuri cu destinaţie generală).

Amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 şi amendamentul EB nr.74 din 15 noiembrie 2017 ce ţine de modificarea art.5 din Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale în partea ce ţine de achitarea contravenţiilor constatate de agenţii constatatori ai autorităţilor administraţiei publice locale expres în bugetele locale nu se susţin. Administraţia publică locală, inclusiv Comisia administrativă de pe lîngă aceasta, examinează şi aplică sancţiuni conform prevederilor art.398 şi art.42310 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008. Astfel, bugetele locale de nivelul întîi încasează amenzi pentru contravenţiile prevăzute de articolele enumerate mai sus.

În ceea ce priveşte celelalte contravenţii prevăzute de Codul contravenţional al Republicii Moldova, acestea sînt constatate şi aplicate de către diferiţi agenţi constatatori, în calitate de reprezentanţi ai autorităţilor publice, şi/sau instanţe judecătoreşti, iar finanţarea acestor autorităţi publice în majoritatea cazurilor se efectuează din bugetul de stat.

Amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 privind completarea proiectului de lege cu modificări aferente art.5 alin.(1) pct.1) din Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale (pct.3 din amendament) şi amendamentul EB nr.74 din 15 noiembrie 2017 privind revizuirea mecanismului ca taxele pe resursele naturale sau taxele pentru poluarea mediului să fie transferate la bugetele locale (pct.3 din amendament) nu se susţin. La momentul actual, conform cadrului legal (art.301 alin.(1) din Codul fiscal şi art.5 alin.(3)-(5) din Legea privind finanţele publice locale nr.397-XV din 16 octombrie 2003), taxele pentru resursele naturale se virează în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea.

Totodată, unul dintre principiile care a stat la baza fundamentării sistemului nou de formare a bugetelor locale a fost păstrarea anvelopei financiare, condiţionată de minimalizarea numărului de unităţi administrativ-teritoriale care pot fi dezavantajate de la implementarea acestui sistem nou. Astfel, pentru a asigura respectarea principiului şi condiţiei enunţate supra, la efectuarea simulărilor în condiţiile noului sistem de formare a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi sistemul vechi, s-a asigurat redistribuirea resurselor între nivele de administraţie şi aplicarea indicilor astfel încît efectul scontat a fost atins cu un minim de pierzători.

Ţinînd cont de anvelopa financiară existentă la momentul promovării noului sistem de formare a bugetelor locale, a fost respectat şi un alt principiu al descentralizării administrative, şi anume principiul corespunderii resurselor cu competenţele autorităţilor administraţiei publice locale. Drept urmare, redistribuirea repetată a taxelor pentru resursele naturale între unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi nivelul întîi presupune revizuirea competenţelor autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea, or identificarea şi asigurarea unor resurse financiare substitutive.

De asemenea, amendamentul IuŢ nr.46 din 15 noiembrie 2017 cu privire la completarea proiectului de lege cu modificări aferente art.5 şi art.11 din Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale (pct.5 şi 6 din amendament), precum şi amendamentul EB nr.74 din 15 noiembrie 2017 referitor la rezolvarea situaţiei instituţiilor sociale finanţate din bugetele primăriilor (pct.6 din amendament) nu se susţin, deoarece la 1 noiembrie 2013 Parlamentul a adoptat Legea nr.267 privind modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care au fost operate modificări la Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale şi Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, fiind instituit un nou sistem de formare a bugetelor locale.

Astfel, în conformitate cu noile prevederi, competenţele autorităţilor administraţiei publice locale sînt finanţate din contul şi în limitele veniturilor proprii, defalcărilor de la impozitul pe venitul persoanelor fizice, stabilite conform legii, şi transferurilor cu destinaţie generală, calculate pe bază de formulă. La elaborarea noului sistem de formare a bugetelor locale s-a ţinut cont de principiul păstrării anvelopei financiare, astfel încît resursele financiare rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale (venituri proprii, defalcări şi transferuri cu destinaţie generală) acopereau necesităţile minime de cheltuieli pentru exercitarea atribuţiilor rămase în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale, inclusiv a serviciilor sociale existente la acel moment.

Totodată, prin transferuri cu destinaţie specială sînt finanţate unele categorii de plăţi (prestaţii) sociale, şi anume:

1) compensarea cheltuielilor pentru serviciile de transport (persoane cu dizabilitate severă şi accentuată, copii cu dizabilităţi, persoane care însoţesc o persoană cu dizabilitate severă sau un copil cu dizabilitate, precum şi pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii);

2) indemnizaţii pentru copiii adoptaţi şi cei aflaţi sub tutelă (curatelă);

3) compensarea diferenţei de tarife la energia electrică şi la gazele naturale;

4) indemnizaţii şi compensaţii pentru absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior şi postsecundar pedagogic.

Această abordare este justificată prin faptul că alocarea prestaţiilor sociale nu poate fi descentralizată, întrucît acestea trebuie să fie omogene şi uniforme pe întreg teritoriul ţării.

Drept urmare, prin Legea nr.71 din 12 aprilie 2015 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, a fost operată completarea Legii nr.435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă cu art.61. Scopul de bază al acestui amendament a fost de a aduce în concordanţă cu noul sistem de formare a bugetelor locale, conform căruia unele competenţe ale Guvernului în domeniul asistenţei sociale sînt finanţate din contul transferurilor cu destinaţie specială de la bugetul de stat, prevăzute expres în legea anuală a bugetului de stat. Astfel, competenţele Guvernului pentru achitarea prestaţiilor sociale, stabilite prin Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152 din 17 iulie 2014, Legea nr.60 din 30 martie 2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi şi Legea nr.140 din 14 iunie 2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, să fie delegate autorităţilor publice locale.

Cadrul legal existent (Legea nr.435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă, Legea nr.123 din 18 iunie 2010 cu privire la serviciile sociale şi Legea asistenţei sociale nr.547-XV din 25 decembrie 2003) prevede expres că autorităţile administraţiei publice locale, pornind de la posibilităţile financiare reale, asigură baza materială pentru acordarea serviciilor sociale proprii.

Respectiv, propunerile înaintate privind finanţarea prin transferuri cu destinaţie specială a instituţiilor şi serviciilor de asistenţă socială ar distorsiona atît anvelopa financiară, cît şi noua formulă de formare a bugetelor locale în întregime.

Suplimentar, trebuie menţionat că proiectul de lege nr.317 din 17 octombrie 2017 conţine amendamente la Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr.827-XIV din 18 februarie 2000, prin care se propune ca Fondul de susţinere a populaţiei să fie creat pentru finanţarea programelor cu destinaţie specială în domeniul asistenţei sociale şi finanţarea serviciilor sociale incluse în pachetul minim de servicii sociale în condiţiile stabilite de Guvern.

Amendamentul EB nr.74 din 15 noiembrie 2017 privind completarea proiectului de lege cu modificări aferente Legii nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale (pct.1 şi 2 din amendament) nu se susţine. Noul sistem de formare a bugetelor locale, pus în aplicare începînd cu 1 ianuarie 2015, este bazat pe principiile descentralizării financiare, unul din care fiind principiul echităţii, care presupune garantarea unor condiţii şi oportunităţi egale tuturor autorităţilor publice locale.

În cadrul promovării amendamentelor ce ţin de noul sistem de formare a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, analizele au scos în evidenţă că utilizarea impozitului pe venitul persoanelor juridice, ca impozit partajat nu este fundamentată, inclusiv deoarece distribuţia teritorială a acestuia este foarte dezechilibrată. Mai mult decît atît, colectarea acestui impozit este extrem de sensibilă la variaţiile conjuncturii economice (ciclul economic), ceea ce înseamnă că acest impozit nu poate fi folosit ca stabilizator al cheltuielilor autorităţilor administraţiei publice locale.

Drept urmare, ţinînd cont că impozitul pe venitul persoanelor juridice este distribuit neuniform în teritoriu şi este sensibil la fluctuaţiile economice, avînd ca scop primordial necesitatea păstrării anvelopei financiare, printr-o repartizare financiară echitabilă între resursele bugetului de stat şi a bugetelor locale, se impune revizuirea integrală a noului sistem de formare a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce la momentul actual este inadmisibil, cu atît mai mult că se preconizează a fi realizată o nouă reformă administrativ-teritorială.

Amendamentul ŞV nr.10 din 16 noiembrie 2017 referitor la completarea proiectului de lege cu propuneri de modificare a art.IV din Legea nr.267 din 1 noiembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nu se susţine. Raţionamentul creării temporare a Fondului de compensare a fost de a atenua impactul noului sistem de formare a bugetelor locale – de a compensa pierderile de venituri ale bugetelor locale constatate ca diferenţă între sistemul nou şi cel vechi la momentul lansării acestuia, deoarece atestarea pierderilor se putea produce exclusiv prin compararea ambelor sisteme pentru aceeaşi secvenţă de timp (anul 2014, cînd sistemul vechi era încă în aplicare). Evident că actualmente o astfel de comparare nu este una posibilă şi nici nu este posibilă constatarea unor eventuale pierderi de venituri.

Concomitent, formula în care este expus amendamentul este una alogică atît din perspectiva discrepanţelor semnificative dintre potenţialul economic al ţărilor Uniunii Europene şi cel al Republicii Moldova, cît şi din cauza că baza fiscală a APL din ţările Uniunii Europene nu poate fi tratată ca un sistem static care nu va evolua pînă cînd economia Republicii Moldova, implicit baza fiscală, nu va atinge nivelul de creştere al ţărilor Uniunii Europene.

Amendamentul EB nr.74 din 15 noiembrie 2017 în partea ce ţine propunerile de la pct.4, 8 şi 9 din amendament (stabilirea scutirilor pentru impozitele şi taxele locale de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv 15% la impozitul pe venit, privind asigurarea păstrării prevederilor de a beneficia de transferuri, precum şi referitor la reglementarea posibilităţilor de colectare a unor venituri noi) nu se susţine, în contextul în care nu sînt clar expuse propunerile înaintate şi nu sînt însoţite de argumentări exhaustive şi concrete aferent acestor propuneri. Respectiv, propunerile de modificare şi completare a actului legislativ trebuie să fie formulate doar în urma efectuării unor studii şi analize însoţite de argumentarea economico-financiară a acestora, de calculele privind impactul asupra bugetului public naţional şi asupra mediului de afaceri.

Amendamentul EB nr.74 din 15 noiembrie 2017 ce ţine de stabilirea relaţiilor interbugetare directe cu Ministerul Finanţelor pentru municipiile nou-formate după modelul municipiilor Chişinău şi Bălţi nu se susţine. Or, art.3 din Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale ce vizează garanţiile autonomiei financiare prevede că bugetele unităţilor administrativ-teritoriale constituie elemente independente care se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţii de autonomie financiară.

Prin amendamentele operate la art.5 din Legea privind finanţele publice locale în contextul implementării noului sistem de formare a bugetelor locale, în partea ce ţine de repartizarea veniturilor între bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, ţinînd cont de organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova (nivelul întîi – sate (comune), oraşe (municipii, cu excepţia municipiilor Bălţi şi Chişinău) şi nivelul al doilea – raioane, municipiile Bălţi şi Chişinău şi unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special Găgăuzia), s-au eliminat ingerinţele autorităţilor publice locale de nivelul al doilea în procesul de aprobare a bugetelor locale, fiind astfel excluse definitiv raporturile financiare de subordonare între unităţile administrativ-teritoriale de nivelul întîi şi cele de nivelul al doilea.

Referitor la stabilirea regimului juridic aplicabil municipiilor Chişinău şi Bălţi pentru municipiile nou-create, a fost menţionat anterior că organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice ale municipiului Chişinău şi Bălţi sînt reglementate, în mod corespunzător, de prevederile referitoare la autorităţile administraţiei publice locale de nivelurile întîi şi al doilea, precum şi de prevederile legislaţiei privind statutele municipiilor nominalizate. Respectiv, oraşelor care le-a fost atribuit statutul de municipii rămîn a fi unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întîi şi nu cumulează competenţele şi atribuţiile de la ambele niveluri de administraţie publică locală.

Amendamentul VA nr.10/11 din 16 noiembrie 2017 în partea ce ţine de completarea proiectului de lege cu modificări aferente Legii nr.461-XV din 30 iulie 2001 privind piaţa produselor petroliere se susţine, cu luarea în considerare a posibilităţii/necesităţii modificării prevederilor art.12 din legea respectivă cu privire la genurile de activitate pentru care se eliberează licenţe.

Suplimentar, se propune modificarea şi completarea proiectului de lege după cum urmează.

1. La art.I. din proiectul de lege – Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

Articolul 5 punctul 40) se completează cu litera c) cu următorul cuprins:

“c) sistemul informatic valutar – platforma software şi/sau hardware, a cărei construcţie înglobează un nod intermediar de transmitere în timp real a informaţiei gestionare şi financiare la executarea operaţiunii de schimb valutar în numerar cu persoanele fizice efectuate la aparatele de schimb valutar ale unităţilor de schimb valutar licenţiate, prin canale digitale securizate, în sistemul informaţional al Serviciului Fiscal de Stat, asigurînd protecţia algoritmilor de lucru şi a datelor împotriva modificărilor neautorizate”.

Articolul 19 se completează cu litera a1) cu următorul cuprins:

“a1) valoarea tichetelor de masă în partea în care valoarea acestora depăşeşte valoarea nominală deductibilă stabilită la art.4 alin.(1) din Legea nr.166 din 21 septembrie 2017 cu privire la tichetele de masă;”.

Articolul 24:

alineatul (151) va avea următorul cuprins:

“(151) Se permite deducerea cheltuielilor efectuate de contribuabili în decursul perioadei fiscale sub formă de alocaţii financiare destinate activităţii sindicatelor pentru utilizarea lor în scopurile stabilite în contractul colectiv de muncă. Plafonul de deductibilitate a acestor cheltuieli constituie 0,15% din fondul de retribuire a muncii.”;

se completează cu alineatul (191) cu următorul cuprins:

“(191) Se permite deducerea cheltuielilor suportate şi determinate de angajator pentru acordarea tichetelor de masă în mărimea prevăzută la art.4 alin.(1) din Legea nr.166 din 21 septembrie 2017cu privire la tichetele de masă.”

Articolul 261 din proiectul de lege se completează cu alineatul (18) cu următorul cuprins:

“(18) Valoarea mijloacelor fixe nou-procurate se compune din preţul lor de procurare, precum şi din toate cheltuielile aferente procurării lor, inclusiv cheltuielile de transportare, asamblare şi asigurare, dobînzile plătite sau calculate pînă la punerea obiectului în exploatare. Valoarea mijloacelor fixe aferente proprietăţii create cu forţe proprii include toate impozitele şi taxele, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care se trece în cont, cheltuielile şi plata dobînzilor aferente acestor mijloace fixe pentru întreaga perioadă de pînă la punerea lor în exploatare.”

Articolul 27 se completează cu alineatele (13) şi (14) cu următorul cuprins:

“(13) În cazul finanţării parţiale a procurărilor mijloacelor fixe din surse ce constituie venituri neimpozabile, amortizarea se va calcula pentru partea suportată de către întreprindere.

(14) Prin derogare de la alin.(12) şi (13), suma subvenţiilor obţinute ca urmare a efectuării investiţiilor prin procurarea mijloacelor fixe din sursele proprii nu influenţează asupra mărimii bazei valorice a mijloacelor fixe.”

Articolul 42:

la alineatul (1):

litera g) va avea următorul cuprins:

“g) zero în cazul lipsei documentelor de confirmare a activelor de capital”;

se completează cu litera h) cu următorul cuprins:

“h) în alte cazuri valoarea activelor confirmate documentar;”.

Articolul 95 alineatul (2) se completează cu litera e) cu următorul cuprins:

“e) valoarea nominală a tichetelor de masă percepută de operatori şi de unităţile comerciale/de alimentaţie publică, cu excepţia valorii serviciilor prestate de către operatori unităţilor comerciale/de alimentaţie publică şi angajatorilor în condiţiile Legii nr.166 din 21 septembrie 2017 cu privire la tichetele de masă”.

La articolul 101 alineatul (5), cuvintele “achitată prin intermediul contului bancar” se exclud.

La articolul 103, alineatul (7) se abrogă.

La articolul 117 alineatul (1) din proiectul de lege, ultima propoziţie va avea următorul cuprins:

“Pentru livrările impozitate conform art.104 lit.a) eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie.”;

La articolul 1321 din proiectul de lege, alineatul (2) se completează în final cu textul “ , precum şi exercitarea altor acţiuni prevăzute în prezentul cod”.

La articolul 133:

alineatul (1) se completează cu punctul 29) cu următorul cuprins:

“29) efectuează controlul asupra respectării legislaţiei fiscal în cadrul procesului de emitere, acordare, acceptare şi rambursare a valorii tichetelor de masă;”

alineatul (2) se completează cu punctul 321) cu următorul cuprins:

“321) eliberează certificatul de înregistrare în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control”;

La articolul 254:

în denumirea articolului, după cuvîntul “numerar” se introduce textul “/aparatelor de schimb valutar”;

la alineatele (8) şi (9), după cuvîntul “numerar” se introduce textul “/aparatului de schimb valutar”.

La articolul 369 alineatul (1), textul “venitul din vînzarea produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor, executarea lucrărilor” se substituie cu cuvintele “venitul din vînzări”.

La articolul 374:

alineatul (1):

se completează cu litera c) cu următorul cuprins:

“c) darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate.”;

în ultima propoziţie, textul “şi cel al informaţiei cu privire la plăţile salariale” se substituie cu textul “ , cel al informaţiei cu privire la plăţile salariale şi cel al dării de seamă”;

la alineatul (2), prima propoziţie se exclude.

La articolul 376 alineatul (2), textul “vînzarea produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor, executarea lucrărilor” se înlocuieşte cu cuvîntul “vînzări”.

2. La art.IV din poiectul de lege – art.4 din Legea nr.1417-XIII din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

alineatul (18) va avea următorul cuprins:

“(18) Se scutesc de T.V.A. fără drept de deducere materia primă, materialele, articolele de completare şi accesoriile necesare procesului propriu de producţie, importate, precum şi se scutesc de la vărsarea la buget a sumei T.V.A. pentru mărfurile produse şi serviciile prestate de către organizaţiile şi întreprinderile societăţilor nevăzătorilor, societăţilor surzilor şi societăţilor invalizilor, conform listei organizaţiilor şi întreprinderilor aprobate de Guvern.”;

se completează cu alineatul (208) cu următorul cuprins:

“(208) În cadrul reorganizării agentului economic cu schimbarea formei organizatorico-juridice în instituţie publică, statutul de contribuabil al T.V.A. nu se transmite instituţiei publice. La anularea statutului de contribuabil al T.V.A al agentului economic care se reorganizează, prevederile art.113 alin.(3) din Codul fiscal nu se aplică.”

3. La art.V din proiectul de lege – Legea nr.489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.1-4, art.2), cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu următoarele propuneri:

“La articolul 5:

alineatul (31) se abrogă;

alineatul (32) va avea următorul cuprins:

“(32) Rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei sînt obligaţi să prezinte darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate, pînă la data de 25 a lunii următoare celei de gestiune, conform modului stabilit de către Ministerul Finanţelor.”

4. La art.VI din proiectul de lege – Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr.827-XIV din 18 februarie 2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.65-67, art.460), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

Articolul 4 din proiectul de lege:

la alineatul (1), litera d) va avea următorul cuprins:

“la litera d), cuvintele “la punctele de schimb valutar ale băncilor licenţiate şi la casele de schimb valutar” se substituie cu textul “la casele de schimb valutar şi la băncile licenţiate care desfăşoară activitate de schimb valutar în numerar cu persoane fizice, inclusiv prin intermediul aparatelor de schimb valutar”;

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

“la alineatul (4), textul “în a căror cadru funcţionează puncte de schimb valutar” se înlocuieşte cu textul “care desfăşoară activitate de schimb valutar în numerar cu persoane fizice, inclusiv prin intermediul aparatelor de schimb valutar.”

5. La art.IX din proiectul de lege – Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149-XIV din 20 iulie 2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

La articolul 91, alineatul (2) din proiectul de lege se completează în final cu textul “ , precum şi exercitarea altor acţiuni prevăzute în prezentul cod”.

6. La art.XVIII alineatul (1) din proiectul de lege, după textul “la 1 ianuarie 2019.” se introduce propoziţia: “Prevederile articolului 24 alineatul (151) din Codul fiscal al proiectului de lege se vor aplica pentru perioadele începînd cu 2017.”

7. În subsidiar, proiectul de lege se propune a fi completat cu un articol nou cu următorul cuprins:

“Art.___ – La articolul 10 din Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.38-39, art.280), cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (3) se abrogă.”

8. Se propune completarea proiectului de lege cu un articol nou cu următorul cuprins:

“Art.___ – La articolul 16 din Legea nr.77 din 21 aprilie 2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.157-162, art.318), alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) Salariaţii rezidenţilor parcului obţin statutul de persoană asigurată în sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală în baza informaţiei actualizate şi prezentate în darea de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate, conform legislaţiei în vigoare.”

9. Proiectul de lege se completează cu un articol nou, cu următorul cuprins:

“Art.___ – La articolul 5 alineatul (1) din Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.397-399, art.703), punctul 2) se completează cu litera c) cu următorul cuprins:

“c) pentru bugetele municipiilor-reşedinţă de raion – 35% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective;”.

10. Proiectul de lege se completează cu un articol nou, cu următorul conţinut:

Art._____ – Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.197-205, art.402), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 49 alineatul (4), cifra “37” se substituie cu cifra “30”.

2. Articolul 51:

la alineatul (6), cifra “40” se substituie cu cifra “30”;

la alineatul (8), cifra “52” se substituie cu cifra “35”.

3. La articolul 52 alineatul (7) litera b), cifra “37” se substituie cu cifra “30”.

4. La articolul 53 alineatul (6) litera b), cifra “37” se substituie cu cifra “30”.

5. La articolul 56 alineatul (7), cifra “52” se substituie cu cifra “35”.

11. Proiectul de lege se completează cu un articol nou cu următorul cuprins:

“Art.___ – Prin derogare de la prevederile articolului 6 alineatul (2) litera a) şi articolului 10 alineatul (2) litera e) din Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, pe perioada anului 2018, în cazul survenirii riscului asigurat (maladie sau afecţiune) pînă la data prezentării dării de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate, unităţile urmează să prezinte Serviciului Fiscal de Stat prin canale electronice de raportare sau Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină pe suport de hîrtie informaţia privind iniţierea raporturilor de muncă conform Listei de evidenţă nominală a persoanelor asigurate angajate.”

Propunerile de modificare şi completare a proiectului de lege sînt motivate prin următoarele argumente:

- În vederea asigurării executării prevederilor art.III alin.(2) lit.b) din Legea nr.94 din 13 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.62-XVI din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară, în Codul fiscal se introduce noţiunea de “sistem informatic valutar”, care stabileşte dreptul unităţilor de schimb valutar de a efectua operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoanele fizice prin intermediul aparatelor de schimb valutar, acestea fiind dotate cu dispozitive sau sisteme pentru înregistrarea operaţiunilor cu numerar în conformitate cu prevederile legislaţiei fiscale, urmînd să asigure în regim automat eliberarea bonului de casă sau a unui alt document fiscal prevăzut de legislaţia fiscală.

- Se propune completarea şi modificarea legislaţiei fiscale în vederea aducerii prevederilor Codului fiscal în concordanţă cu Legea nr.166 din 21 septembrie 2017 cu privire la tichetele de masă.

- Se propune racordarea prevederilor alin.(151) al art.24 din Codul fiscal la prevederile alin.(5) al art.35 din Legea sindicatelor nr.1129-XVI din 7 iulie 2000, introduse prin Legea nr.154-XVI din 21 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (în vigoare de la 1 ianuarie 2006).

Totodată, menţionăm că prevederile articolului 24 alineatul (151) din Codul fiscal al proiectului de lege se vor aplica pentru perioadele începînd cu anul 2017.

- Se propune diminuarea discrepanţelor privind metodologia evidenţei mijloacelor fixe în scopuri financiare şi fiscale prin concretizarea valorii de intrare a mijloacelor fixe care se compune din preţul lor de procurare, precum şi din toate cheltuielile aferente procurării lor, inclusiv cheltuielile de transportare, asamblare şi asigurare, dobînzile plătite sau calculate pînă la punerea obiectului în exploatare.

- Completarea art.27 cu alineatele (13) şi (14) are drept scop stabilirea calculării uzurii în scopuri fiscale în cazul obţinerii subvenţiilor aferent investiţiilor efectuate în procurarea mijloacelor fixe.

Astfel, în cazul în care agentul economic a procurat un mijloc fix din sursele proprii, iar ulterior a obţinut o subvenţie ca urmare a întrunirii criteriilor de eligibilitate, care includ şi efectuarea investiţiilor prin procurarea mijloacelor fixe, suma subvenţiei obţinute nu va influenţa mărimea bazei valorice a mijloacelor fixe la calcularea uzurii în scopuri fiscale.

- Modificarea art.42 din Codul fiscal are drept scop concretizarea bazei valorice a activelor de capital în cazurile în care aceste tranzacţii vor putea fi documentate.

- În contextul asigurării continue a procesului de reorganizare a administraţiei publice centrale şi reducerii cheltuielilor aferente acestei reforme, se propune ca în cadrul reorganizării agentului economic cu schimbarea formei organizatorico-juridice în instituţie publică statutul de contribuabil al TVA să nu se transmită instituţiei publice, iar la anularea statutului de contribuabil al TVA al agentului economic care se reorganizează, prevederile art.113 alin.(3) din Codul fiscal să nu se aplice.

- În acest context, în scopul asigurării dreptului agentului economic la restituirea sumei TVA aferentă procurărilor de valori materiale, servicii achitate prin numerar, se propune acordarea dreptului la restituirea sumei TVA la valorile materiale, serviciile procurate şi achitate atît prin intermediul contului bancar, cît şi prin intermediul achitării în numerar.

Actualmente, dreptul la restituirea sumei TVA în cadrul operaţiunilor de export se acordă agenţilor economici care achită procurările de valori materiale, serviciile prin intermediul contului bancar. Însă în practică există situaţii în care agenţii economici procură valori materiale, servicii de la persoane fizice (întreprinderi individuale, gospodării ţărăneşti), a căror achitare se efectuează în numerar.

- În legătură cu completarea Codului fiscal cu art.1441 “Eliberarea şi retragerea certificatului de înregistrare în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control”, prin Legea nr.185 din 21 septembrie 2017, în vigoare de la 27 octombrie 2017, este necesar de a completa Codul fiscal prin care să se acorde dreptul Serviciului Fiscal de Stat de a elibera certificatul de înregistrare în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control.

- Propunerile de modificare a titlului X din Codul fiscal au drept scop aducerea în concordanţă a prevederilor Codului fiscal cu prevederile Legii nr.77 din 21 aprilie 2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei.

- Totodată, la titlul X din Codul fiscal, în Legea nr.489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale, în Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, în Legea cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei nr.77 din 21 aprilie 2016 se propune abrogarea normelor ce ţin de obligaţia prezentării informaţiilor aferente persoanelor asigurate, deoarece începînd cu 1 ianuarie 2018, contribuabilii vor prezenta darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC18), conform modului stabilit de către Ministerul Finanţelor.

- Suplimentar, se propune reglementarea prin derogare de la cadrul legal a modalităţii de prezentare intermediară de către unităţi la Serviciul Fiscal de Stat a informaţiei privind iniţierea raporturilor de muncă, în baza căreia Compania Naţională de Asigurări în Medicină va activa statutul de persoană asigurată angajată.

Propunerea survine ca urmare a implementării din 1 ianuarie 2018 a dării de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate, aceasta urmînd a fi prezentată pînă la data de 25 a lunii imediat următoare perioadei de gestiune şi necesităţii de acordare a statutului de persoană asigurată angajată pînă la data limită stabilită. Menţionăm că această dare de seamă (tabelul nr.2) include şi informaţia în baza căreia Compania Naţională de Asigurări în Medicină activează/dezactivează statutul de persoană asigurată angajată.

Pentru ca persoana nou-angajată să poată beneficia, la necesitate, de asistenţă medicală pînă la data-limită de prezentare a dării de seamă menţionate (Ex: în caz de accident, urgenţă majoră etc.), informaţia privind angajarea urmează a fi prezentată suplimentar Serviciului Fiscal de Stat, pentru activarea statutului de persoană asigurată de către CNAM.

- Modificarea termenelor oferite pentru depunerea ofertelor la desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică în Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice rezultă din necesitatea atît a alinierii prevederilor legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar, cît şi a asigurării satisfacerii necesităţilor de bunuri, lucruri şi servicii ale autorităţilor publice în termene proxime.

- Completarea art.5 alin.(1) pct.2) din Legea privind finanţele publice locale nr.397-XV din 16 octombrie 2003 este determinată de prevederile Strategiei naţionale de descentralizare, aprobată prin Legea nr.68 din 5 aprilie 2012, prescrise la obiectivul specific pentru dezvoltarea locală: crearea şi implementarea mecanismelor de asigurare a unei dezvoltări locale durabile.

Drept urmare, se propune majorarea cotei defalcărilor de la impozitul pe venitul persoanelor fizice pentru 7 municipii nou-create (cu excepţia municipiului Ceadîr-Lunga, cota defalcărilor de la impozitele şi taxele de stat fiind stabilite de către autoritatea reprezentativă şi deliberativă a unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special) de la 20% la 35%.

Astfel, propunerile în cauză vor asigura acestor 7 municipii noi o creştere la partea de venituri, care, conform prognozei impozitului pe venitul persoanelor fizice ce urmează a fi încasat în anul 2018, va constitui circa 40,7 mil. lei. Pentru următorii 2 ani creşterile veniturilor determinate de majorarea cu 15% a cotei defalcărilor din impozitul pe venitul persoanelor fizice vor constitui circa 44,5 şi, respectiv, 48,3 mil. lei.