Acte judiciare
1072/05.10.2001 Hotărîre cu privire la unele măsuri suplimentare de reglementare de către stat a fabricării şi circulaţiei băuturilor alcoolice
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
сu privire la unele măsuri suplimentare de reglementare
de către stat a fabricării şi circulaţiei băuturilor alcoolice
Nr.1072 din 05.10.2001
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.124-125/1121 din 12.10.2001
* * *
Abrogat: 15.11.2001
Hotărîrea Guvernului nr.1182 din 08.11.2001
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Concepţia privind reglementarea suplimentară de către
stat a fabricării şi circulaţiei băuturilor alcoolice (se anexează).
2. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va fonda în
termen de două luni, în baza Combinatului de Produse Alimentare din
mun.Bălţi, Holdingul "Alcool" şi va patrona instituirea Asociaţiei
"Divin", în care vor intra întreprinderile autohtone producătoare de
divinuri.
3. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în comun cu
Ministerul Finanţelor, vor prezenta în termen de două luni Guvernului
propuneri cu privire la crearea unui departament pentru respectarea
reglementărilor vizînd fabricarea şi circulaţia băuturilor alcoolice, cu
specificarea structurii, direcţiilor de activitate şi modului lui de
finanţare.
4. În termen de trei luni, Ministerul Finanţelor în comun cu
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare vor prezenta Guvernului
planul de măsuri vizînd trecerea treptată de percepere a accizelor la
comerţul en gros al băuturilor alcoolice.
5. Ministerele şi departamentele de resort şi autorităţile
administraţiei publice locale vor întreprinde măsurile de rigoare pentru
implementarea concepţiei sus-aprobate.
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV
Contrasemnată:
Viceprim-ministru,
ministrul agriculturii
şi industriei alimentare Dmitrii Todoroglo
Viceprim-ministru,
ministrul economiei Andrei Cucu
Ministrul finanţelor Mihail Manoli
Ministrul justiţiei Ion Morei
Chişinău, 5 octombrie 2001.
Nr. 1072.
Anexă
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 1072
din 5 octombrie 2001
Concepţia
privind reglementarea suplimentară de către stat
a fabricării şi circulaţiei băuturilor alcoolice
Recesiunea din ultimul deceniu a afectat grav economia naţională,
inclusiv ramura viniviticolă.
În această perioadă suprafaţa plantaţiilor viticole a scăzut pînă la
114 mii ha, revenind la nivelul atestat la începutul anilor '50, iar
volumul de vinuri brute a diminuat pînă la 24 mil. decalitri,
asigurîndu-ne printre ţările producătoare de băuturi locul al 17-lea.
Este pe cale de dispariţie vinificaţia elitară - actualmente
stocurile de distilate pentru divinuri, vinuri de marcă şi şampanie
clasică alcătuiesc, respectiv, doar 600 mii dal a/a, circa 2 mil. dal şi
mai puţin de 3 mil. sticle şampanie cuve, în timp ce acum 10 ani ele
constituiau 2280 mii dal, 8610 mii dal şi 9 mil. sticle de şampanie.
Este deplorabilă şi starea financiară a întreprinderilor vinicole.
Datoriile debitoare constituie 360 mil.lei, iar cele creditoare - 780
mil. lei, faţă de buget şi Fondul Social - 135 mil.lei. A scăzut
vertiginos ponderea impozitelor achitate de ele la buget, actualmente
acestea constituind doar aproximativ 5%, în timp ce în condiţiile
economiei centralizate ele atingeau cote de pînă la 29%.
Dimensiuni alarmante a căpătat economia tenebră a băuturilor
alcoolice.
După unele evaluări, în ţară se falsifică peste 50% din băuturile
tari (votcă, divinuri etc.), cea mai mare parte a şampaniei din comerţ
fiind fabricată ilicit în subsoluri.
O mare amploare a căpătat contrabanda cu spirtul rectificat şi cu
întregul spectru de băuturi alcoolizate.
Potrivit unor estimări de ansamblu, detaşarea vădită a statului de
la reglementarea proceselor de fabricare şi circulaţie a băuturilor
alcoolice s-a soldat cu numeroase consecinţe sociale negative.
Conform celor mai aproximative evaluări, anual în ţară mor, în urma
intoxicaţiilor alcoolice, peste 400 de persoane. Din cauza creşterii
excesive a consumului de alcool (circa 12 litri de alcool absolut pe cap
de locuitor), ne-am plasat pe unul din primele locuri în Europa şi a
scăzut esenţial longevitatea vieţii cetăţenilor Republicii Moldova.
Amploarea fenomenelor negative şi necesitatea elucidării cauzelor
lor cer obiectiv implicarea activă a statului în reglementarea
fabricării şi circulaţiei băuturilor alcoolice.
În perioada de referinţă, statul a încercat să intervină pentru a
schimba şi depăşi realităţile existente, însă contradicţiile şi
interesele de grup nu au fost depăşite.
Incapacitatea organelor de stat abilitate, absenţa unei voinţe
politice a societăţii şi baza legislativă inadecvată nu au putut
contribui la schimbarea în bine a situaţiei în domeniu.
În acest context, în perioada de referinţă pot fi consideraţi drept
factori pozitivi crearea inspectoratului corespunzător pe lîngă
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, instituirea fondului
de susţinere a viticulturii şi acordarea unor facilităţi la fabricarea
spumantului clasic şi divinurilor şi adoptarea Legii viei şi vinului, cu
amendamentele corespunzătoare.
Ultimele acţiuni de acest ordin sînt Legea cu privire la fabricarea
şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice nr.1100-XIV
din 30 iunie 2000 şi Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 249 din
11 aprilie 2001 pentru punerea în aplicare a acestei legi.
Aceste acte normative au creat în linii mari cadrul legislativ şi
normativ necesar desfăşurării activităţilor în domeniu, însă în
condiţiile republicii noastre se impune implicarea mai activă a statului
în procesele de reglementare a fabricării şi circulaţiei băuturilor
alcoolice.
Statul trebuie să-şi restabilească şi să-şi intensifice rolul în
reglementarea fabricării şi circulaţiei băuturilor alcoolice, avînd în
vedere toate aspectele de ordin legislativ, instituţional- structural şi
fiscal-bugetar.
În toate cazurile este necesară luarea în considerare atît a
efectelor economice, cît şi a celor sociale.
De asemenea, este absolut necesară conştientizarea faptului ca
această implicare nu poate fi înfăptuită în formula de pînă la începutul
anilor '90. În primul rînd, se impune recunoaşterea evoluţiei cadrului
legislativ în toate sferele, în special a reglementărilor privind
relaţiile de proprietate.
I. Principiile de bază pe care se va axa politica statului în
optimizarea reglementării domeniului sus-menţionat sînt:
1) diverse tipuri de proprietate - de stat, privată, mixtă;
2) legalitate, transparenţă, concurenţă loială;
3) condiţii egale de activitate pentru toţi producătorii, indiferent
de forma lor de proprietate;
4) influenţa activă a statului asupra procesului de fabricare şi
circulaţie a băuturilor alcoolice, exercitată prin intermediul
licenţierii, sincronizării, cotării, preţurilor de referinţă etc.;
5) liberalizarea comerţului exterior şi excluderea monopolului
asupra acestei activităţi.
II. Metodele de implementare a politicii de reglementare de către
stat a domeniului fabricării şi circulaţiei băuturilor alcoolice:
1) economice:
- preţuri minime;
- preţuri de referinţă la export;
- capitalizarea datoriilor;
- procurarea pachetelor de acţiuni ale întreprinderilor strategice
la preţuri de piaţă;
- optimizarea politicii fiscal-bugetare etc.;
2) administrative:
- cotarea importului-exportului alcoolului etilic;
- licenţierea activităţilor în domeniu.
III. Măsurile de instituţionalizare:
1. Crearea pe lîngă cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei
Alimentare a departamentului pentru respectarea reglementărilor vizînd
fabricarea şi circulaţia băuturilor alcoolice.
2. Fondarea Holdingului "Alcool".
3. Fondarea Asociaţiei "Divin".
4. Crearea fondurilor de susţinere şi protecţie a viticulturii şi
vinificaţiei.
5. Crearea asociaţiilor producătorilor de spumante (şampanie),
vinuri de elită etc.
Schema logistică a Concepţiei şi structura departamentului
"Moldova-vin" se anexează.
IV. Mecanismul de reglementare a fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice, mecanismul de fabricare şi circulaţie a alcoolului
etilic, principiile de bază în politica alcoolului, măsurile de
instituţionalizare, politica fiscal-bugetară, lista actelor legislative
şi normative care urmează să fie armonizate cu prezenta Concepţie,
organele de licenţiere şi de control asupra producerii, comercializării
cu ridicata şi cu amănuntul a producţiei alcoolice şi a alcoolului
etilic şi indicatorii economici privind prelucrarea strugurilor şi
fabricarea producţiei vinicole pînă în anii 2010 sînt specificaţi în
anexele nr.3-10.
Anexa nr.1
la Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a
fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice
Schema logistică
a Concepţiei
+---------------------------+
|Ministerul Agriculturii şi |
| Industriei Alimentare |
|Departamentul "Moldova-vin"|
+---------------------------+
|
+-------------------------------------------------------------------+
| | | | | | | | |
+-------+ +--------+ +------+ +------+ +-----+ +-------+| +----+ +--------+
|Asocia-| |Holdin- | |Asoci-| |Insti-| |Cole-| |Centrul|| |Alte| |Fonduri-|
| ţia | |gul "Al-| |aţia | |tutul | |giul | |de eva-|| |uni-| |le de |
|"Divin"| |cool" | |produ-| |Naţio-| |Stău-| |luare a|| |tăţi| |susţine-|
| | | | |căto- | |nal al| |ceni | |materi-|| |vini| |re şi |
| | | | |rilor | |Viei | | | |ei pri-|| |cole| |protec- |
| | | | | de | |şi Vi-| | | | me şi || | | |ţie a |
| | | | |spu- | |nului | | | |produc-|| | | |viticul-|
| | | | |mante | | | | | | ţiei || | | |turii şi|
| | | | | | | | | | |vinico-|| | | |vinifi- |
| | | | | | | | | | | le || | | |caţiei |
+-------+ +--------+ +------+ +------+ +-----+ +-------+| +----+ +--------+
| | |----------------------+ +-----+
| | | | | | |
+-------+ +--------+ +-----+ +-----+ +------+------+ +--------+
|1 .S.A.| |1.Combi-| | S.A.| | S.A.| | S.A. | S.A. | |Producă-|
|"Aroma"| |natul de| |"Cri-| |"Vis-| |"Nis- |"Chir-| | torii |
|2. S.A.| |Produse | |cova"| |mos" | |Stru- |sova" | |viticoli|
|"Barza | |Alimenta| | | | | |guraş"| | | |
| Albă" | | re din | | | | | | | | | |
|3. S.A.| | Bălţi | | | | | | | | | |
|"Călă- | |2. S.A. | | | | | | | | | |
|raşi- | |"Produse| | | | | | | | | |
|Divin" | |Cereali-| | | | | | | | | |
| | | ere" | | | | | | | | | |
| | |3. Fabri| | | | | | | | | |
| | |cile pro| | | | | | | | | |
| | |ducătoa-| | | | | | | | | |
| | | re de | | | | | | | | | |
| | | alcool | | | | | | | | | |
+-------+ +--------+ +-----+ +-----+ +------+------+ +--------+
Anexa nr.2
la Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a
fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice
Structura
Departamentului "Moldova-vin"
+--------------------------+
| Director general |---------------------+
+--------------------------+ |
| |
+---------------------------------+ |
| | |
+--------------------+ +--------------------+ |
|Vicedirector general| |Vicedirector general| |
+--------------------+ +--------------------+ |
| Direcţii | Secţii
|--------------------------------| |
+-------|---------+ +---------|--------+ +--------+
| | | | | | | |
+-----+ +-----+ +---------+ +-----+ +-------+ +-------+ +------+ +--+
|Con- | |Econo| |Gestiona-| |Viti-| |Indus- | |Marke- | |Secţia| | |
|tabi-| |mico-| |re corpo-| |cul- | |tria | |ting, | |cadre,| | |
|lita-| |finan| |rativă şi| |tura | |Vinului| |relaţii| |secu- | | |
|te şi| |ciară| |politica | | | |şi Al- | |inter- | |ritate| | |
|audit| | | |investi- | | | |coolu- | |naţio- | |inter-| | |
| | | | |ţională | | | | lui | |nale | | nă | | |
+-----+ +-----+ +---------+ +-----+ +-------+ +-------+ +------+ +--+
Anexa nr. 3
la Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a
fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice
Mecanismul de reglementare a fabricării
şi circulaţiei băuturilor alcoolice
+--------------+ +---------+ +-------------------+
| Ministerul |---------| Timbre | |Plata de licenţiere|
| Finanţelor | | | | |
+--------------+ +---------+ +-------------------+
| | |
+------------+ +------------------+ +----------+
| Post fiscal|------| Producător |-----------| Licenţă |
| (după caz) | | | | |
+------------+ +------------------+ +----------+
| | |
+------------------+ | |
| | |
+------------+ +------------------+ |
|magazin spe-| | Depozit en gros | |
|cializat (de| | autorizat |----------------+
| firmă) | | |
+------------+ +------------------+
|
|
+------------------+ +-------+ +--------------+
| Comerţul cu amă- |--|Licenţă|--| Autorităţile |
| nuntul | | | |administraţiei|
| | | | |publice locale|
+------------------+ +-------+ +--------------+
Anexa nr.4
la Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a
fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice
Mecanismul de fabricare şi circulaţie
a alcoolului etilic
+-------------+ +------------------+ +----------------+
|Importul al- | cota | Ministerul Agri- | cota | Exportul alco- |
|coolului eti-|--------|culturii şi Indus-|---------| olului etilic |
| lic | control| triei Alimentare | control | |
+-------------+ +------------------+ +----------------+
| |
| |
| +-------------------------+ |
| | Holdingul "Alcool" | |
| | |-----------------+
| +-------------------------+
| |
+-------------------|-------------------------+
+---|-------------------|---|---------------------|-----+
| | | | | |
+-------------+ +-------------------------+ +-----------------------+
|Întreprinde- | |Producătorii de votcă şi | |Alţi consumatori de al-|
|rile vinicole| | alte băuturi tari | |cool (MOS, întreprinde-|
| | | | |rile industriale etc.) |
+-------------+ +-------------------------+ +-----------------------+
Anexa nr.5
la Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a
fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice
Principii de bază în politica alcoolului
1. Diverse tipuri de proprietate de stat, privată, mixtă.
2. Legalitate, transparenţă, concurenţă loială.
3. Condiţii egale de activitate pentru producători, indiferent de
tipul de proprietate.
4. Influenţa activă din partea statului asupra procesului de
fabricare şi circulaţie a băuturilor alcoolice prin metode economice,
administrative şi protecţionist.
5. Liberalizarea comerţului extern, neadmiterea monopolizării
acestuia.
Metode de implementare
I. Economice:
- preţuri minime;
- preţuri de referinţă la export;
- capitalizarea datoriilor;
- procurarea pachetelor de acţiuni ale întreprinderilor strategice
la preţuri de piaţă;
- politică fiscal-bugetară optimă etc.
II. Administrative:
- cotarea importului-exportului alcoolului etilic;
- licenţiere;
- obligativităţi - comerţ prin reţeaua en gros, dotare, aparataj etc.
Anexa nr.6
la Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a
fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice
Măsuri de instituţionalizare
1. Crearea pe lîngă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
a unui departament pentru respectarea reglementărilor vizînd fabricarea
şi circulaţia băuturilor alcoolice.
2. Fondarea Holdingului "Alcool".
3. Fondarea Asociaţiei "Divin".
4. Crearea fondurilor de susţinere şi protejare a viticulturii şi
vinificaţiei.
5. Fondarea unor asociaţii ale producătorilor de spumante
(şampanie), de vinuri de elită etc.
Anexa nr.7
la Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a
fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice
Politica fiscal-bugetară
1. Anularea perceperii accizelor la producţia brută (alcool
rectificat, vin brut), destinată fabricării ulterioare de băuturi
alcoolice supuse accizelor.
2. Promovarea unei politici unice de percepere a accizelor la
alcoolul etilic, indiferent de destinaţia lui - pentru industria
farmaceutică, necesităţi tehnice, medicinale, alimentaţie etc.
Elaborarea mecanismului de percepere a accizelor la alcoolul destinat
acestor scopuri şi, respectiv, de anulare a acestora, după confirmarea
utilizării alcoolului conform destinaţiei.
3. Trecerea treptată (după crearea reţelei de comerţ en gros,
instituirea registrului de stat, elaborarea altor prevederi legale) la
perceperea accizelor la producţia comercializată de la depozitele en
gros.
4. Asigurarea funcţionării posturilor fiscale la producători.
5. Asigurarea necondiţionată a reţelei de comerţ cu amănuntul cu
aparate de casă cu memorie fiscală şi cu spaţiul comercial corespunzător.
6. Coordonări la importul băuturilor alcoolice (Ministerul
Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Finanţelor,
Departamentul Vamal).
Anexa nr.8
la Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a
fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice
L I S T A
actelor legislative şi normative care urmează să
fie armonizate cu Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice şi a amendamentelor propuse
I. Legea 1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire
la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic
şi a producţiei alcoolice
Să se prevadă:
1. Cotarea de către stat a importului-exportului alcoolului etilic.
2. Stabilirea preţurilor minime la băuturile alcoolice (preţuri de
referinţă).
3. Dreptul statului de a procura, în caz de necesitate, pachetele de
acţiuni ale întreprinderilor strategice.
4. Controlul statului asupra fabricării şi circulaţiei alcoolului
rectificat.
5. Începînd cu data intrării în vigoare a amendamentelor, pe
parcursul a trei luni să fie aduse în conformitate cu această lege
condiţiile de acordare a licenţelor pentru comerţul cu amănuntul.
Să se anuleze:
1. Interdicţiile la folosirea sticlei returnabile.
2. Obligativitatea aplicării, începînd cu 01.01.2002, a dopului
Gualo.
II. Aprobarea hotărîrilor de Guvern cu privire la:
- aprobarea regulamentului şi structurii Ministerului Agriculturii
şi Industriei Alimentare şi crearea unei instituţii de stat ce va
asigura promovarea politicii de stat;
- fondarea Holdingului "Alcool" (în baza Combinatului Alimentar din
Bălţi);
- crearea Asociaţiei "Divin" (în baza S.A. "Aroma");
III. Acte normative:
- Statutul Holdingului "Alcool";
- Statutul (regulamentul) Asociaţiei "Divin".
Anexa nr.9
la Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a
fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice
Organele de licenţiere şi de control asupra
producerii, comercializării cu ridicata şi cu amănuntul
a producţiei alcoolice şi a alcoolului etilic
---------------------+------------------------+-------------------------
Denumirea organelor | Domeniul de activitate | Baza legislativă
---------------------+------------------------+-------------------------
Camera de licenţiere Producerea şi circula- Legea nr. 451-XV din
ţia băuturilor alcoo- 30.07.2001
lice
Ministerul Agricul- Producerea,stocarea şi Legea nr.332-XIV din
turii şi Industriei comercializarea cu ri- 26.03.1999 privind
Alimentare dicata sau numai sto- acordarea de licenţe
Inspectoratul de carea şi comercializa- pentru unele genuri de
Stat pentru Suprave- rea cu ridicata a bău- activitate
gherea Producţiei turilor alcoolice, Legea nr.1100-XIV din
Alcoolice inclusiv a alcoolului 30.06.2000 cu privire
etilic şi a berii, la fabricarea şi circu-
produse în Republica laţia alcoolului etilic
Moldova şi a producţiei alcoo-
lice
Ministerul Finanţe- Importul şi comercia- Legea nr.332-XIV din
lor lizarea cu ridicata a 26.03.1999 privind
băuturilor alcoolice acordarea de licenţe
pentru unele genuri de
activitate
Departamentul co- Comercializarea cu Legea nr.332-XIV din
merţ, alimentaţie amănuntul a producţi- 26.03.1999 privind
publică şi prestări- ei alcoolice acordarea de licenţe
servicii al Primă- pentru unele genuri de
riei Chişinău activitate
Autorităţile publice Legea nr.1100-XIV din
locale 30.06.2000 cu privire
Primăriile la fabricarea şi cir-
culaţia alcoolului eti-
lic şi a producţiei
alcoolice
Ministerul Sănătăţii Activitatea farmace- Legea nr.332-XIV din
utică 26.03.1999 privind
Folosirea alcoolului acordarea de licenţe
etilic în scopuri me- pentru unele grupuri de
dicinale activitate
---------------------+------------------------+-------------------------
Anexa nr.10
la Concepţia privind reglementarea
suplimentară de către stat a
fabricării şi circulaţiei
băuturilor alcoolice
Indicatorii
economici privind prelucrarea strugurilor
şi fabricarea producţiei vinicole pînă în anii 2010
----------+------+------------------------------------------------------
Indicato-|Unita-| Anii
rii |tea de|----+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
|măsură|2000|2001|2002|2003|2004|2005|2006|2007|2008|2009|2010
----------+------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Prelucra- mii 360 250 280 290 300 320 330 340 350 360 360
rea stru- tone
gurilor
Produce- mil. 24 16,5 19,0 19,4 20 21,4 22 22,7 23,4 24 24
rea vinu- dal
lui mate-
rie primă
Fabrica-
rea:
Vinuri îm- mil. 7,5 7,8 7,9 8,0 8,5 8,8 9,0 9,5 9,6 10,0 10,0
buteliate dal
Vinuri în mil. 8,5 5,2 5,8 6,0 6,5 7,0 7,5 7,8 8,0 8,5 9,0
vrac pen- dal
tru spu-
mante
Vinuri mil. 5,5 5,5 5,8 6,0 6,5 7,0 7,5 7,8 8,0 8,0 8,5
spumante sticle
Divin mii 416 410 390 395 392 400 400 400 400 400 400
dal
Brandy mii 955 950 960 970 975 980 990 995 1000 1000 1000
dal
----------+------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----