BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 119 din 22.04.2004

cu privire la produsele de uz fitosanitar

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
22.04.2004

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

cu privire la produsele de uz fitosanitar

[Denumirea în redacţia Legii nr.21 din 20.02.2025, în vigoare 27.09.2025]

nr. 119-XV  din  22.04.2004

 (în vigoare 25.06.2004) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.100-103 art.510 din 25.06.2004

* * *

C U P R I N S

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul prezentei legi

Articolul 2. Principiile fundamentale ale politicii de stat în domeniul activităţilor cu produse de uz fitosanitar

Articolul 3. Noţiuni principale

Articolul 4. Abrogat

Articolul 5. Prioritatea tratatelor internaţionale

Articolul 6. Circulaţia produselor de uz fitosanitar

Capitolul II

CERCETAREA – TESTAREA – EXPERIMENTAREA ŞI OMOLOGAREA

DE STAT A PRODUSELOR DE UZ FITOSANITAR ŞI A

MIJLOACELOR TEHNICE DE APLICARE A LOR

Articolul 7. Cerinţele de calitate pentru produsele de uz fitosanitar

Articolul 8. Organizarea cercetării-testării-experimentării de stat a produselor de uz fitosanitar

Articolul 9. Efectuarea cercetării-testării-experimentării de stat a produselor de uz fitosanitar

Articolul 10. Omologarea şi înregistrarea produselor de uz fitosanitar

Articolul 101. Protecţia datelor în procesul de omologare a produselor de uz fitosanitar

Articolul 11. Încercarea, certificarea şi înregistrarea mijloacelor tehnice de aplicare a produselor de uz fitosanitar

Capitolul III

CERINŢELE DE FABRICARE, IMPORT, AMBALARE, TRANSPORT,

DEPOZITARE,COMERCIALIZARE, UTILIZARE ŞI NEUTRALIZARE

A PRODUSELOR DE UZ FITOSANITAR

Articolul 12. Activităţile de import şi/sau de comercializare a produselor de uz fitosanitar

Articolul 13. Fabricarea produselor de uz fitosanitar şi evaluarea conformităţii acestora

Articolul 14. Ambalarea şi etichetarea produselor de uz fitosanitar

Articolul 15. Cerinţele generale privind fabricarea, importul, transportarea, depozitarea, comercializarea, utilizarea şi neutralizarea produselor de uz fitosanitar

Articolul 151. Înregistrarea oficială a depozitelor specializate

Articolul 16. Neutralizarea şi/sau lichidarea produselor de uz fitosanitar inutilizabili sau interzişi, dezactivarea şi/sau nimicirea ambalajului lor

Articolul 17. Regimul de utilizare a produselor de uz fitosanitar

Articolul 18. Particularităţile aplicării produselor de uz fitosanitar

Articolul 19. Evidenţa produselor de uz fitosanitar

Articolul 20. Reducerea riscului de impact negativ al produselor de uz fitosanitar asupra omului, animalelor şi mediului

Capitolul IV

POLITICA DE STAT ÎN DOMENIUL ACTIVITĂŢILOR CU PRODUSE

DE UZ FITOSANITAR. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL DE

STAT ASUPRA RESPECTĂRII LEGISLAŢIEI ÎN DOMENIU

Articolul 21. Autorităţile publice care promovează politica de stat în domeniu şi autorităţile competente

Articolul 22. Drepturile Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor

Capitolul V

CERINŢELE DE CALITATE FAŢĂ DE MATERIA PRIMĂ AGRICOLĂ

ŞI FAŢĂ DE PRODUSELE AGROALIMENTARE SUB ASPECTUL

INOFENSIVITĂŢII LOR

(Abrogat)

Articolul 23. Abrogat

Articolul 231. Abrogat

Capitolul VI

ÎNLESNIRI ŞI COMPENSAŢII

Articolul 24. Înlesnirile şi compensaţiile pentru persoanele antrenate nemijlocit în activităţi cu produse de uz fitosanitar

Capitolul VII

FINANŢAREA ŞI ASIGURAREA TEHNICO-MATERIALĂ

Articolul 25. Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a autorităţilor competente

Articolul 26. Măsurile de utilizare a produselor de uz fitosanitar finanţate de la bugetul de stat

Capitolul VIII

ÎNCĂLCĂRI ŞI RĂSPUNDERI

Articolul 27. Încălcarea normelor de fabricare, import, transportare, depozitare, comercializare şi utilizare a produselor de uz fitosanitar

Articolul 28. Răspunderi

Capitolul IX

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 29. Îndatoririle Guvernului

Anexa nr.1 Lista activităţilor a căror executare prevede echipament de protecţie şi alimentaţie specială

Anexa nr.2 Abrogată

Anexa nr.3 Abrogată

Anexa nr.4 Registrul de evidenţă a utilizării produselor de uz fitosanitar

Anexa nr.5 Abrogată

Notă: În cuprinsul legii, textele "şi fertilizanţi", "şi pentru fertilizanţi", "şi cu fertilizanţi", "şi a fertilizanţilor", "şi al fertilizanţilor", "şi încorporării fertilizanţilor", "şi de fertilizanţi", "sau unor fertilizanţi", "şi/sau a unui fertilizant", "şi/sau de fertilizanţi", "şi încorporarea fertilizanţilor", " , cu excepţia fertilizanţilor marcaţi cu menţiunea "Fertilizant CE"", "sau de fertilizanţi", "şi încorporarea fertilizanţilor", "fertilizanţi", "pentru fertilizanţii ce îndeplinesc cerinţele esenţiale stabilite de Guvern şi pentru fertilizanţii înregistraţi conform cerinţelor naţionale ale unui stat membru al Uniunii Europene,", " , precum şi a fertilizanţilor marcaţi cu menţiunea "Fertilizant CE"" se exclud conform Legii nr.21 din 20.02.2025, în vigoare 27.09.2025

Notă: În cuprinsul legii, sintagma "Centrul de Stat pentru Atestarea şi Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar şi a Fertilizanţilor", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "autoritatea de omologare a produselor fitosanitare şi a fertilizanţilor" la forma gramaticală corespunzătoare conform Legii nr.373 din 30.11.2023, în vigoare 22.02.2024

Notă: În textul legii cuvintele "limba  de stat", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "limba română" la forma gramaticală corespunzătoare conform Legii nr.52 din 16.03.2023, în vigoare 24.03.2023

Notă: În cuprinsul legii, sintagma "Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale" se substituie cu sintagma "Ministerul Sănătăţii", iar sintagma "Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului", la orice formă gramaticală, – cu sintagma "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare" la forma gramaticală corespunzătoare conform Legii nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022

Notă: În textul legii sintagma "Inspectoratul General de Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer" se înlocuieşte cu sintagma "Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor" conform Legii nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013

Notă: În textul legii sintagma "Agenţia Fitosanitară" se înlocuieşte cu sintagma "Inspectoratul General de Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer" conform Legii nr.226-XVI din 30.10.2008, în vigoare 14.11.2008

Notă: În textul legii sintagmele "Inspectoratul de Stat Republican pentru Protecţia Plantelor" şi "Serviciul de Stat pentru Protecţia Plantelor" se înlocuiesc cu sintagma "Agenţia Fitosanitară" conform Legii nr.187-XVI din 10.07.2008, în vigoare 29.07.2008

Notă: În cuprinsul legii sintagma "Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale" se substituie prin sintagma "Ministerul Sănătăţii" conform Legii nr.107-XVI din 16.05.2008, în vigoare 20.06.2008

Notă: În cuprinsul legii cuvintele "Ministerul Sănătăţii" se substituie prin cuvintele "Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale" conform Legii nr.323-XVI din 03.11.2006, în vigoare 24.11.2006

În scopul transpunerii prevederilor art.1 şi 3 din Directiva 2009/128/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unui cadru de acţiune comunitară în vederea utilizării durabile a pesticidelor şi ale art.3 şi 59 din Regulamentul (CE) nr.1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 309 din 24 noiembrie 2009,

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

[Preambulul modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul prezentei legi

Prezenta lege stabileşte bazele juridice şi politica de stat în sfera activităţii cu produse de uz fitosanitar, reglementează condiţiile lor de cercetare, testare, experimentare şi omologare de stat, de fabricare, import, transportare, depozitare, comercializare şi utilizare inofensivă pentru om, animale şi mediu, raporturile aferente supravegherii şi controlului de stat asupra respectării legislaţiei în vigoare, determină drepturile şi obligaţiile întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor, împuternicirile autorităţilor competente în domeniu, faptele ce constituie încălcări, precum şi răspunderea pentru comiterea lor.

Articolul 2. Principiile fundamentale ale politicii de stat în domeniul activităţilor cu produse de uz fitosanitar

Principiile fundamentale ale politicii de stat în domeniul activităţilor cu produse de uz fitosanitar sînt:

a) prioritatea ocrotirii sănătăţii umane şi a mediului în raport cu eficienţa economică a utilizării produselor de uz fitosanitar;

b) supravegherea de stat asupra omologării, fabricării, importului, transportării, depozitării, comercializării şi utilizării lor;

c) fundamentarea ştiinţifică şi practică a aplicării produselor de uz fitosanitar de către beneficiarii funciari cu orice tip de proprietate;

d) optimizarea utilizării produselor de uz fitosanitar prin extinderea aplicării metodelor biologice de protecţie a plantelor şi a altor procedee ecologic inofensive;

e) inofensivitatea produselor de uz fitosanitar pentru om, animale şi mediu în cazul fabricării, cercetării-testării-experimentării şi aplicării lor, cu condiţia respectării cerinţelor stabilite de standardele naţionale, de reglementările fitosanitare şi de alte acte normative;

f) promovarea unei politici de stat unitare în domeniu.

Articolul 3. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

substanţe active – elemente chimice şi compuşii acestora în stare naturală sau rezultate în urma fabricării, inclusiv orice impuritate ce rezultă inevitabil din procesul de fabricare, precum şi microorganismele ce exercită o acţiune generală ori specifică asupra organismelor dăunătoare, plantelor, a unor părţi ale acestora ori asupra produselor vegetale;

monitorizare fitosanitară – supraveghere şi prognozare a dezvoltării populaţiilor prin determinarea nivelului de răspîndire şi nocivităţii organismelor dăunătoare, a intensităţii şi frecvenţei dezvoltării lor;

mijloace tehnice de aplicare a produselor de uz fitosanitar – maşini, mecanisme şi dispozitive speciale destinate efectuării tratamentelor cu produse de uz fitosanitar;

regulament de aplicare – totalitate a cerinţelor ce reglementează aplicarea produselor de uz fitosanitar;

înregistrare a depozitului pentru păstrarea produselor de uz fitosanitar – legitimare documentară a existenţei condiţiilor de efectuare a lucrărilor cu produse de uz fitosanitar;

paşaport agrochimic al cîmpului (parcelei) – document autorizat care conţine date despre caracteristica agrochimică a solului şi despre starea de poluare cu substanţe toxice;

protecţie a plantelor – complex de măsuri de prevenire şi reducere a pierderilor din recolta de culturi agricole, silvice şi din produsele depozitate, cauzate de boli, dăunători şi buruieni;

autorităţi competente – organisme executive de stat împuternicite să organizeze şi să exercite supravegherea şi controlul în domeniul fabricării, comercializării şi utilizării produselor de uz fitosanitar;

zone speciale de producere a materiei prime – zone sau gospodării agricole ce corespund condiţiilor de obţinere a producţiei fitotehnice şi zootehnice care poate fi utilizată la fabricarea produselor alimentare pentru copii şi produselor alimentare dietetice;

producător – societate sau organizaţie autorizată, din sectorul public sau privat, a cărei activitate constă în fabricarea de substanţe active sub formă de produse utilizabile, în ambalarea sau reambalarea lor spre a fi prezentate şi comercializate pentru aplicare în agricultură şi silvicultură;

utilizator – persoană fizică sau juridică ce intră în posesiunea unui produs de uz fitosanitar ca să-l utilizeze în scopul pentru care a fost omologat;

utilizare – folosire, aplicare a produselor de uz fitosanitar pentru combaterea organismelor nocive (agenţi patogeni, dăunători, buruieni);

neutralizare – proces tehnologic sau acţiuni care fac substanţele chimice (produsele de uz fitosanitar) inofensive (care nu prezintă risc) pentru om, animale şi mediu;

ambalare – împachetare a produselor de uz fitosanitar de către producător (sau cu acceptul producătorului şi al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor de comun acord cu Ministerul Sănătăţii) într-un material protector împotriva acţiunilor meteorologice nefaste şi pentru facilitarea manipulării lor;

reambalare – ambalare din nou, inclusiv în cantităţi mai mici, cu acceptul producătorului şi al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor de comun acord cu Ministerul Sănătăţii;

etichetare – aplicare a etichetei pe ambalaj sau anexare a ei, pe care este imprimată instrucţiunea privind utilizarea produsului de uz fitosanitar;

dezactivare – proces de trecere în stare inactivă a substanţelor toxice;

produse de uz fitosanitar – produse care constau din sau care conţin substanţe active, agenţi fitoprotectori sau agenţi sinergici în forma în care sînt prezentate utilizatorului;

omologare – procedură prin care autorităţile competente recunosc oficial şi aprobă utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova a produselor de uz fitosanitar, pe baza datelor ştiinţifice care atestă eficienţa şi inofensivitatea lor pentru om, animale şi mediu;

înregistrare – eliberare a certificatului de omologare a produsului de uz fitosanitar şi înscriere a acestuia în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar, în urma cărora se permit introducerea pe piaţă şi utilizarea conform destinaţiei;

servicii fitosanitare – activitate de satisfacere a necesităţilor consumatorilor în combaterea bolilor, dăunătorilor, buruienilor;

reziduuri de produse de uz fitosanitar – una sau mai multe substanţe prezente în sol sau pe plante, sau în produse de origine vegetală, în produse comestibile de origine animală sau în altă parte în mediu, constituind resturi rămase în urma folosirii unui produs de uz fitosanitar, inclusiv metaboliţii şi produşii lor proveniţi din degradare sau prin reacţie;

introducere pe piaţă – orice introducere cu titlu oneros sau gratuit, alta decît cea de depozitare, cu expedierea ulterioară în afara teritoriului ţării. Importul unui produs fitosanitar pe teritoriul Republicii Moldova constituie o introducere pe piaţă în sensul prezentei legi;

mediu – apa, aerul, pămîntul, fauna şi flora sălbatică în interdependenţă între ele;

animale – animale aparţinînd speciilor hrănite şi deţinute sau consumate în mod normal de om;

notificare despre importul unui produs fitosanitar – document prin care Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor este înştiinţată despre importul fiecărui lot de produse de uz fitosanitar destinat introducerii pe piaţă;

agenţi sinergici – substanţe sau preparate care intensifică activitatea substanţei (substanţelor) active din compoziţia unui produs de uz fitosanitar;

agenţi fitoprotectori – substanţe sau preparate adăugate în compoziţia unui produs de uz fitosanitar în scopul eliminării sau reducerii efectelor fitotoxice exercitate de produsul de uz fitosanitar asupra anumitor plante;

adjuvanţi – preparate ce conţin unul sau mai mulţi coformulanţi sub forma în care se livrează utilizatorilor şi se introduc pe piaţă pentru a fi amestecate cu un produs de uz fitosanitar şi care ameliorează eficacitatea sau alte proprietăţi pesticide ale acestuia;

bune practici de laborator – sistem de calitate care defineşte modul de organizare şi condiţiile în care studiile de siguranţă neclinice referitoare la sănătate şi mediu sînt planificate, realizate, verificate, înregistrate, arhivate şi raportate pentru procedura de omologare;

bune practici experimentale – practici conforme cu dispoziţiile liniilor directoare 152 şi 181 ale Organizaţiei Europene şi Mediteraneene pentru Protecţia Plantelor la care Republica Moldova a aderat prin Legea nr.16/2006;

bune practici fitosanitare – practici prin care tratamentele cu produse de uz fitosanitar aplicate anumitor plante sau produse de origine vegetală, în conformitate cu condiţiile de omologare pentru utilizarea acestora, sînt selectate, dozate şi programate pentru a garanta obţinerea eficienţei optime cu cantitatea minimă necesară, ţinînd cont în mod corespunzător de condiţiile locale şi de posibilităţile de control al culturilor şi materialului biologic;

categorie de pericol – diviziune a criteriilor din cadrul fiecărei clase de pericol (de natură fizică, pentru sănătate sau pentru mediu), cu specificarea gravităţii pericolului;

protecţia datelor – dreptul temporar al proprietarului unui raport de test sau al unui raport de studiu de a împiedica folosirea acestuia în beneficiul altui solicitant;

preparate – amestecuri sau soluţii, compuse din 2 sau mai multe substanţe, destinate să fie utilizate ca produse fitosanitare sau ca adjuvanţi;

recunoaşterea autorizaţiei – procedură de recunoaştere care constă în acceptarea şi utilizarea evaluărilor efectuate de către un stat membru al Uniunii Europene asupra unui produs ce conţine indicii identice cu indiciile produsului înaintat pentru omologare în Republica Moldova;

scrisoare de acces – document original prin care un proprietar de date protejate în condiţiile prezentei legi îşi dă acordul, în conformitate cu condiţiile specifice, ca datele respective să fie folosite de autoritatea de omologare a produselor fitosanitare în scopul acordării omologării unui produs de uz fitosanitar sau a unui agent sinergic, sau a unui agent fitoprotector în beneficiul unui alt solicitant;

teste şi studii – investigaţii sau experimente al căror scop este stabilirea proprietăţilor şi a comportamentului unei substanţe active sau ale unor produse fitosanitare, prezicerea expunerii la substanţe active şi/sau la metaboliţii lor corespunzători, stabilirea unor niveluri sigure de expunere şi a unor condiţii sigure de utilizare a produselor fitosanitare;

utilizare minoră – utilizarea unui produs de uz fitosanitar pe plante sau produse de origine vegetală care nu au o răspîndire largă fie pe cele care au o răspîndire largă, însă cu scopul de a face faţă unei necesităţi fitosanitare cu caracter excepţional;

utilizator profesionist – persoană fizică sau juridică care utilizează produse de uz fitosanitar în cadrul activităţii sale profesionale din sectorul agricol sau din alte sectoare ale economiei naţionale.

[Art.3 modificat prin Legea nr.227 din 10.07.2025, în vigoare 30.12.2025]

[Art.3 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.3 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.3 modificat prin Legea nr.181 din 22.07.2016, în vigoare 19.08.2016]

[Art.3 modificat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.3 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.3 modificat prin Legea nr.323-XVI din 03.11.2006, în vigoare 24.11.2006]

Articolul 4. Reglementarea juridică a activităţilor cu produse de uz fitosanitar

[Art.4 exclus prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

Articolul 5. Prioritatea tratatelor internaţionale

În cazul în care un tratat internaţional la care Republica Moldova este parte conţine alte reguli decît cele prevăzute în legislaţia naţională privind produsele de uz fitosanitari, se vor aplica prevederile tratatului internaţional.

Articolul 6. Circulaţia produselor de uz fitosanitar

(1) Produsele de uz fitosanitari pot fi introduşi pe piaţă dacă aceste produse nu sînt scoase din circulaţie sau dacă circulaţia lor nu este limitată.

(2) Se interzice introducerea pe piaţă a produselor de uz fitosanitar care nu au trecut testarea şi omologarea şi nu sînt înscrise în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar.

(3) Modul de solicitare, acordare, suspendare şi retragere a actelor permisive prevăzute de prezenta lege pentru agenţii economici este stabilit de Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

(4) Produsele de uz fitosanitar puse în circulaţie sînt destinate uneia dintre următoarele utilizări:

a) protecţia plantelor ori produselor de origine vegetală împotriva organismelor dăunătoare sau prevenirea acţiunii unor astfel de organisme, cu excepţia cazului în care se consideră că scopul principal al utilizării produselor de uz fitosanitar este mai curînd igiena decît protecţia plantelor sau a produselor de origine vegetală;

b) influenţarea proceselor vitale ale plantelor, cum ar fi substanţele care le influenţează creşterea, altele decît fertilizanţii;

c) conservarea produselor de origine vegetală, în măsura în care aceste substanţe sau produse de uz fitosanitar nu intră sub incidenţa unor dispoziţii speciale privind conservanţii;

d) distrugerea unor plante nedorite sau părţi ale acestora, în afara algelor, cu excepţia cazurilor în care produsele de uz fitosanitar sînt aplicate la sol sau în apă pentru protecţia plantelor;

e) controlul sau prevenirea creşterii nedorite a plantelor, în afara algelor, cu excepţia cazurilor în care produsele de uz fitosanitar sînt aplicate la sol sau în apă pentru protecţia plantelor.

[Art.6 completat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.6 completat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.6 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

CERCETAREA – TESTAREA – EXPERIMENTAREA ŞI OMOLOGAREA

DE STAT A PRODUSELOR DE UZ FITOSANITAR, A MIJLOACELOR

TEHNICE DE APLICARE A LOR

Articolul 7. Cerinţele de calitate pentru produsele de uz fitosanitar

(1) Produsele de uz fitosanitari fabricaţi în ţară sau importaţi spre comercializare şi utilizare în Republica Moldova trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

a) să aibă efectul biologic scontat, conform destinaţiei speciale;

b) să fie inofensive pentru om, animale şi mediu, cu condiţia respectării regulamentelor de aplicare a lor;

c) să corespundă standardelor naţionale, reglementărilor fitosanitare şi altor documente normativ-tehnice.

(2) Se interzice fabricarea, importul, comercializarea, utilizarea şi publicitatea produselor de uz fitosanitar pînă la înregistrarea lor, cu excepţiile stabilite la art.10 alin.(31).

(3) Introducerea în teritoriul ţării a mostrelor de produse de uz fitosanitar în vederea omologării lor, precum şi a materialului semincer şi săditor tratat cu produse de uz fitosanitar neînregistrate în ţară, se face în temeiul notificării prealabile a autorităţii de omologare a produselor fitosanitare.

(31) Persoana care intenţionează să introducă, în vederea omologării, mostre de produse de uz fitosanitar transmite o notificare, în două exemplare, privind introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a mostrei de produs, în care se specifică modul de ambalare şi cantitatea de produs. Reprezentantul autorităţii de omologare a produselor fitosanitare, la recepţionarea notificării, aplică gratis şi necondiţionat menţiunea despre faptul şi data recepţionării notificării pe un exemplar al acesteia şi îl transmite/returnează imediat deponentului. Notificarea vizată este dovada înştiinţării şi înregistrării corespunzătoare a mostrei pentru alte autorităţi publice.

(4) Notificările recepţionate de autoritatea de omologare a produselor fitosanitare se înregistrează în mod obligatoriu cu nominalizarea cantităţii produselor ce urmează a fi introduse pe teritoriul Republicii Moldova în scopul efectuării cercetării-testării-experimentării de stat.

[Art.7 completat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.7 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.7 completat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.7 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

Articolul 8. Organizarea cercetării-testării-experimentării de stat a produselor de uz fitosanitar

(1) Cercetarea-testarea-experimentarea de stat a produselor de uz fitosanitar de fabricaţie internă şi din import se efectuează pentru evaluarea eficienţei lor biologice, toxico-igienice, agropedologice, economice, ecologice şi pentru elaborarea regulamentelor de utilizare a acestora.

(2) Cercetarea-testarea-experimentarea produselor de uz fitosanitar se efectuează în întreprinderi, instituţii şi organizaţii autorizate conform Regulamentului de atestare şi omologare a produselor de uz fitosanitar, destinaţi utilizării în agricultură şi silvicultură, aprobat de Guvern.

(3) Organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor de cercetare-testare-experimentare sînt puse în sarcina autorităţii de omologare a produselor fitosanitare.

(4) Agenţii economici autohtoni, instituţiile de stat, inclusiv de cercetări ştiinţifice implicate în activităţi agricole, organizaţii agricole profesionale, utilizatorii profesionişti, persoanele responsabile de prima intrare pe piaţă a produselor de uz fitosanitar şi firmele străine interesate în fabricarea şi/sau lansarea acestor produse pe teritoriul Republicii Moldova depun cerere pentru cercetarea-testarea-experimentarea şi omologarea lor, avînd obligaţia de a prezenta gratuit mostre de produse solicitate. Plata pentru cercetare-testare-experimentare şi înregistrare, precum şi pentru reînregistrare, se stabileşte în lege, cu indicarea serviciului, a actului, a mărimii taxei pentru aceste servicii şi acte.

(5) Fiecare mostră propusă pentru cercetare-testare-experimentare în Republica Moldova este însoţită de recomandările şi actele privind utilizarea ei de către producător.

[Art.8 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.8 completat prin Legea nr.323-XVI din 03.11.2006, în vigoare 24.11.2006]

Articolul 9. Efectuarea cercetării-testării-experimentării de stat a produselor de uz fitosanitar

(1) Cercetarea-testarea-experimentarea de stat a produselor de uz fitosanitar se efectuează în două etape: în condiţii de laborator şi în condiţii de cîmp (parcele experimentale şi de producţie).

(2) Scopul cercetării-testării-experimentării în condiţii de laborator şi în condiţii de cîmp pe parcele experimentale constă în stabilirea şi/sau confirmarea eficienţei biologice a unui nou produs în raport cu produsele utilizate actualmente şi/sau anterior, a rolului acestuia şi transformării lui în sistemul plantă-sol-mediu, în elaborarea unor regulamente provizorii de aplicare.

(3) Producţia agricolă obţinută de pe loturile pe care s-au efectuat cercetările-testările-experimentările cu produse de uz fitosanitar pînă la înregistrarea lor este pasibilă nimicirii conform procedurii stabilite de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor de comun acord cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

(4) Cercetările-testările-experimentările de producţie (efectuate în cîmp) au scopul de a confirma eficienţa biologică şi economică a produsului în diferite zone ale ţării, de a preciza şi argumenta regulile şi procedeele de utilizare, normativele sanitaro-igienice şi ecologice, de a se elabora şi modifica metode de determinare a reziduurilor de produse fitosanitare şi a metaboliţilor lor.

[Art.9 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

Articolul 10. Omologarea şi înregistrarea produselor de uz fitosanitar

(1) Omologarea, inclusiv prin recunoaşterea autorizaţiei, precum şi şi înregistrarea produselor de uz fitosanitar se efectuează de către autoritatea de omologare a produselor fitosanitare.

(2) Omologarea şi/sau extinderea domeniului de aplicare a produselor de uz fitosanitar se efectuează la solicitarea producătorului sau a persoanei juridice desemnate de producător ca reprezentant oficial al acestuia.

(3) Sînt supuse omologării noile forme preparative ale produselor de uz fitosanitar numai după aprobarea lor, în modul stabilit, în urma cercetării-testării-experimentării lor de stat. Lista substanţelor active, aprobată de Uniunea Europeană, va fi recunoscută necondiţionat de către Consiliul Republican Interdepartamental pentru Aprobarea Produselor de Uz Fitosanitar în procesul de omologare a produselor de uz fitosanitar.

(31) Pentru produsele de uz fitosanitar şi adjuvanţii autorizaţi în unul din statele membre ale Uniunii Europene, omologarea se acordă în cadrul unei proceduri simplificate de recunoaştere, conform Regulamentului privind atestarea şi omologarea de stat a produselor de uz fitosanitar pentru utilizare în agricultură şi silvicultură, aprobat de Guvern, fără efectuarea cercetării-testării-experimentării de stat a acestora, într-un termen de 40 de zile lucrătoare de la depunerea unei cereri complete.

(32) Introducerea şi circulaţia pe piaţă a fertilizanţilor marcaţi cu menţiunea "Fertilizant CE" sînt permise fără efectuarea cercetării-testării-experimentării de stat şi fără înregistrarea în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar, cu excepţia cazului în care solicitantul cere acest lucru.

(4) Pentru omologarea produselor de uz fitosanitar se prezintă în mod obligatoriu dosarul toxicologic, documentaţia şi regulile de utilizare a lor inofensivă, metodele de determinare a reziduurilor de produse de uz fitosanitar din producţia agricolă, din produsele alimentare, din furaje, din mediu, precum şi rezultatele expertizelor realizate de organele abilitate.

(5) Produsele omologate spre utilizare pe teritoriul Republicii Moldova sînt înscrise în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar, care se elaborează, se actualizează şi se publică de organul de resort.

(6) Pentru fiecare produs omologat, organul de stat abilitat eliberează un certificat de omologare care cuprinde denumirea comercială a produsului, producătorul, substanţa activă, conţinutul în substanţă activă şi principalele caracteristici ale acesteia, spectrul de acţiune, domeniile de utilizare, dozele de aplicare, categoria de pericol, precum şi alte prescripţii care să determine o conduită responsabilă din partea producătorilor, comercianţilor şi utilizatorilor.

(7) Produsele de uz fitosanitari se înregistrează pentru un termen de 7 ani. În cazul în care sînt necesare investigaţii suplimentare pentru constatarea gradului de pericol pentru om, animale şi mediu, se înregistrează provizoriu pentru un termen de 2 ani. La expirarea termenului înregistrării, acesta poate fi prelungit la solicitarea titularului certificatului de omologare sau în condiţiile alin.(2). Nesolicitarea prelungirii termenului înregistrării în decurs de 3 luni de la expirarea acestuia atrage radierea produselor din Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar.

(8) Consiliul Republican Interdepartamental pentru Aprobarea Produselor de Uz Fitosanitar poate interzice definitiv sau temporar utilizarea produsului omologat în cazul în care se constată că nu mai corespunde din punct de vedere fitosanitar, toxicologic sau ecologic şi în alte cazuri stabilite de organele de ocrotire a sănătăţii şi de organele de protecţie a mediului, informînd în acest caz firma producătoare şi indicînd motivele deciziei luat.

[Art.10 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.10 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.10 modificat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.10 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.10 modificat prin Legea nr.228-XVI din 13.10.2005, în vigoare 11.11.2005]

Articolul 101. Protecţia datelor în procesul de omologare a produselor de uz fitosanitar

(1) Rapoartele cu privire la testele şi studiile asupra produselor de uz fitosanitar beneficiază de regimul de protecţie a datelor în condiţiile specificate de prezentul articol.

(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică:

a) rapoartelor cu privire la testele şi studiile pentru care solicitanţii au depus scrisori de acces;

b) în cazul în care perioada de protecţie a datelor, acordată în legătură cu un alt produs de uz fitosanitar pentru rapoartele cu privire la testele şi studiile în cauză, a expirat.

(3) Regimul de protecţie a datelor menţionat la alin.(1) se acordă în cazul în care solicitantul revendică (cere) iniţial un astfel de regim pentru rapoartele cu privire la testele şi studiile referitoare la substanţa activă, agentul fitoprotector, agentul sinergic, adjuvant şi produsul de uz fitosanitar în momentul depunerii dosarului şi a furnizat autorităţii de omologare a produselor fitosanitare o confirmare a faptului că nicio perioadă de protecţie a datelor nu a fost acordată pentru test ori pentru studiu sau că nicio perioadă acordată nu a expirat.

(4) Regimul de protecţie a datelor se aplică în cazul rapoartelor cu privire la testele şi studiile efectuate referitoare la substanţa activă, agenţii fitoprotectori sau agenţii sinergici, adjuvanţi şi produsul de uz fitosanitar atunci cînd solicitantul înaintează iniţial rapoartele necesare pentru omologarea sau modificarea unei omologări spre a permite utilizarea produsului pe o altă cultură, recunoscute ca fiind conforme cu bunele practici de laborator sau experimentale.

(5) Informaţiile privind produsele de uz fitosanitar prevăzute la alin.(1) şi (4) sînt protejate pentru o perioadă de 10 ani, începînd din data la care a fost aprobată omologarea iniţială. Pentru produsele de uz fitosanitar cu risc redus, perioada respectivă se prelungeşte pînă la 13 ani.

(6) Perioadele prevăzute la alin.(5) se prelungesc cu 3 luni pentru fiecare extindere a omologării emise pentru o utilizare minoră.

(7) Datele privind produsele de uz fitosanitar nu pot fi protejate mai mult de 13 ani, iar în cazul celor cu risc redus – mai mult de 15 ani.

(8) Prevederile alin.(4)–(7) se aplică şi în cazul rapoartelor cu privire la testele şi studiile înaintate de terţi, în scopul extinderii omologării pentru utilizări minore.

(9) Rezultatele studiului asupra produsului de uz fitosanitar, necesare pentru revizuirea omologării, la cererea solicitantului, sînt protejate pe o perioadă de 30 de luni.

[Art.101 introdus prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

Articolul 11. Încercarea, certificarea şi înregistrarea mijloacelor tehnice de aplicare a produselor de uz fitosanitar

(1) Încercarea de stat a mijloacelor tehnice de aplicare a produselor de uz fitosanitar se efectuează de către Staţia de Stat pentru Încercarea Maşinilor.

(2) Înregistrarea mijloacelor tehnice de aplicare a produselor de uz fitosanitar se efectuează de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

(3) Se permite înregistrarea mijloacelor tehnice de aplicare a produselor de uz fitosanitar care asigură executarea calitativă a operaţiunilor tehnologice şi sînt inofensive pentru om, animale şi mediu.

[Alin.4 art.11 abrogat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

(5) Fabricarea în serie, procurarea şi exploatarea mijloacelor tehnice de aplicare a produselor de uz fitosanitar se permit numai după înregistrarea acestor mijloace.

[Art.11 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.11 modificat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.11 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

CERINŢELE DE FABRICARE, IMPORT, AMBALARE, TRANSPORT,

DEPOZITARE, COMERCIALIZARE, UTILIZARE ŞI NEUTRALIZARE

Articolul 12. Activităţile de import şi/sau de comercializare a produselor de uz fitosanitar

(1) Importul şi/sau comercializarea produselor de uz fitosanitar se practică în baza:

[Lit.a) abrogată prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

b) contractului de vînzare-cumpărare;

c) certificatului de calitate de la producător;

d) facturii de import (invoice);

e) notificarea privind importul sau, după caz, fabricarea produselor de uz fitosanitar, care trebuie să conţină date cu privire la depozitul specializat înregistrat oficial.

(11) La desfăşurarea activităţii în domeniul importului şi/sau comercializării produselor de uz fitosanitar este necesară respectarea următoarelor condiţii:

a) importul şi/sau comercializarea doar a produselor de uz fitosanitar omologaţi în Republica Moldova şi incluşi în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar;

b) prezentarea trimestrială, pînă la data de 5 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune, Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor a informaţiei privind cantităţile importate şi/sau comercializate (cu specificarea cumpărătorului) de produse de uz fitosanitar din Registrul de evidenţă a importului, comercializării şi stocului produselor de uz fitosanitar;

c) ţinerea evidenţei importului, comercializării şi stocului produselor de uz fitosanitar în Registrul de evidenţă, înregistrat şi sigilat de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor;

d) neadmiterea importului de produse de uz fitosanitar, al căror termen de valabilitate expiră mai devreme de un an de la introducerea lor pe teritoriul vamal al Republicii Moldova.

[Alin.(12) abrogat prin Legea nr.181 din 22.07.2016, în vigoare 19.08.2016]

(13) Importul sau, după caz, fabricarea produselor de uz fitosanitar se efectuează în baza notificării obligatorii a fiecărui lot cu cel puţin 3 zile lucrătoare pînă la import sau, în cazul producerii, pînă la înstrăinare. Notificarea se transmite Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, care este obligată să o înregistreze/confirme, după care fie intervine cu aplicarea măsurilor de interdicţie, în cazul în care lotul notificat nu întruneşte cerinţele stabilite de prezenta lege, fie transmite informaţia către organul vamal privind admiterea lotului notificat spre import. În cazul în care Agenţia nu răspunde oficial la notificare în termen de 3 zile lucrătoare, survine principiul aprobării tacite şi agentul economic utilizează un exemplar al notificării (sau confirmarea recepţionării notificării de către Agenţie) pentru validarea acceptării importului ori a producerii lotului notificat. Forma notificării se aprobă de către Guvern. La notificare se anexează copiile de pe:

a) factura de import (invoice);

b) contractul de vînzare-cumpărare încheiat;

c) actul prin care se face dovada dreptului de proprietate asupra depozitului specializat, înregistrat oficial, sau de pe contractul de arendă a acestuia;

d) certificatul de calitate, eliberat de producătorul produsului respectiv;

e) confirmarea producătorului pentru firmele reambalatoare – în cazul importului de produse de uz fitosanitar pentru comercializare în ambalaj mic.

(14) Solicitarea altor documente decît cele specificate la alin.(13) nu se admite. Un exemplar al notificării semnate şi înregistrate se va restitui solicitantului numai în cazul prezentării întregului pachet de documente stabilit la alin.(13).

(2) În cazul nerespectării prezentei legi şi altor acte legislative privind activităţile cu produse de uz fitosanitar, depozitul specializat se radiază din Registrul depozitelor specializate pentru fertilizanţi şi produse de uz fitosanitar.

(3) Constituie temei pentru radierea din Registrul depozitelor specializate pentru fertilizanţi şi produse de uz fitosanitar a depozitului pentru păstrarea produselor de uz fitosanitar:

[Lit.a)-c) abrogate prin Legea nr.25 din 20.02.2025, în vigoare 17.04.2025]

d) achiziţionarea produselor de uz fitosanitar de la persoane fizice sau agenţi economici care nu au depozit specializat pentru păstrarea produselor de uz fitosanitar înregistrat oficial;

e) păstrarea în comun a produselor de uz fitosanitar, produselor alimentare, furajelor, produselor chimice de menaj şi altor articole;

[Lit.f),g) abrogate prin Legea nr.25 din 20.02.2025, în vigoare 17.04.2025]

h) recomandarea utilizării produselor de uz fitosanitar cu încălcarea cerinţelor prevăzute în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar.

[Art.12 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.12 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.12 modificat prin Legea nr.181 din 22.07.2016, în vigoare 19.08.2016]

[Art.12 modificat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.12 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

Articolul 13. Fabricarea produselor de uz fitosanitar şi evaluarea conformităţii acestora

(1) Produsele de uz fitosanitari se fabrică în conformitate cu cerinţele esenţiale stabilite de Guvern.

(2) Producătorul este obligat să asigure evaluarea conformităţii fertilizanţilor minerali potrivit cerinţelor esenţiale stabilite de Guvern, evaluare realizată de organismele de evaluare a conformităţii, acreditate în acest sens. Pentru alte tipuri de fertilizanţi şi pentru produsele de uz fitosanitar, conformitatea şi calitatea acestora sînt verificate de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor în baza programelor naţionale de monitorizare a calităţii.

(3) Produsele de uz fitosanitari care dispun de documente ce atestă conformitatea acestora cerinţelor tehnice stabilite în standardele Uniunii Europene sau cerinţelor tehnice ale statelor cu care există acorduri internaţionale în acest sens şi care sînt eliberate de organismele de evaluare a conformităţii, acreditate potrivit cerinţelor Uniunii Europene sau potrivit cerinţelor statelor cu care există acorduri internaţionale în acest sens, nu necesită evaluarea conformităţii şi certificare. Documentele respective se utilizează direct, fără a fi necesară o procedură specială de recunoaştere, de autorităţile publice naţionale şi, după caz, sînt traduse în limba română.

[Art.13 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.13 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.13 în redacţia Legii nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.13 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

Articolul 14. Ambalarea şi etichetarea produselor de uz fitosanitar

(1) Ambalarea şi reambalarea produselor de uz fitosanitar în scopul comercializării, precum şi importul, reambalarea şi distribuirea acestora către utilizatori sînt efectuate de către persoanele fizice şi juridice, cu respectarea următoarelor condiţii:

a) reambalarea doar a produselor de uz fitosanitar incluşi în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar;

b) deţinerea în proprietate sau în folosinţă a încăperii în care se va desfăşura ambalarea şi/sau reambalarea produselor de uz fitosanitar;

c) aplicarea utilajului tehnologic specializat;

d) utilizarea în procesul de reambalare a ambalajului (flacoane, pachete de polietilenă) coordonat cu producătorul produselor respective şi etichetarea acestuia în condiţiile alin.(2);

e) respectarea normelor privind protecţia muncii, protecţia sanitar-igienică, antiincendiară, a mediului.

(2) Fiecare unitate de marfă fabricată în Republica Moldova sau importată este etichetată în limba română a Republicii Moldova sau în limba română a Republicii Moldova şi în limba rusă, potrivit recomandărilor aprobate de autoritatea de omologare a produselor fitosanitare. Pe etichetă trebuie să se indice: numărul şi data certificatului de omologare, modul de utilizare, căror culturi li se aplică şi/sau împotriva căror organisme dăunătoare se utilizează produsul, ţara de origine, procedeul aplicat, doza (norma de consum), numărul de tratamente, termenul de descompunere, perioada de aşteptare, interdicţiile sau limitările în cazul aplicării, particularităţile explozibile şi/sau inflamabile ale produsului şi ale ambalajului, măsurile de securitate la aplicarea produsului, metodele de acordare a primului ajutor medical în caz de intoxicare, denumirea comercială a preparatului, conţinutul substanţei active, forma preparativă, firma producătoare şi adresa juridică a acesteia, numărul lotului de marfă şi data fabricării ei, riscurile pe care le prezintă pentru om, animale şi mediu, acţiunea produsului, efectele secundare şi termenul în care acestea se manifestă, condiţiile de păstrare şi ambalare, alte informaţii prevăzute în actele normative. Se interzic indicaţiile de tipul "Nu este toxic", "Nu dăunează sănătăţii" ori altele similare. Informaţiile privitoare la faptul că produsul de uz fitosanitar poate fi utilizat în perioada de activitate a albinelor şi a altor specii de insecte, în timpul înfloririi culturilor sau a buruienilor pot figura pe etichetă dacă omologarea se referă explicit la o folosire pe timpul sezonului de activitate a albinelor.

(3) Este interzisă utilizarea ambalajelor produselor de uz fitosanitar în alte scopuri decît cele pentru care sînt destinate.

(4) Ambalajele nerecuperabile se vor nimici de către utilizatorii produselor imediat după golire, în conformitate cu instrucţiunile în vigoare.

(5) Ambalajele recuperabile se restituie conform contractului dintre consumatorii de produse de uz fitosanitar şi furnizorii lor sau alţi agenţi economici, care se ocupă de colectarea unor astfel de ambalaje.

[Art.14 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.14 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.14 modificat prin Legea nr.228-XVI din 13.10.2005, în vigoare 11.11.2005]

Articolul 15. Cerinţele generale privind fabricarea, importul, transportarea, depozitarea, comercializarea, utilizarea şi neutralizarea produselor de uz fitosanitar

(1) Fabricarea, importul, transportarea, depozitarea, comercializarea, utilizarea, neutralizarea şi lichidarea produselor de uz fitosanitar se efectuează în conformitate cu prezenta lege şi alte acte legislative.

(2) Transportul produselor de uz fitosanitar se efectuează conform convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi conform prezentei legi şi altor acte legislative ale Republicii Moldova.

(3) Depozitarea produselor de uz fitosanitar se permite în depozite special amenajate, înregistrate oficial de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, destinate exclusiv depozitării acestor produse. Depozitarea produselor de uz fitosanitar neambalate este interzisă.

(4) Utilizarea produselor de uz fitosanitar, se permite numai în conformitate cu Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar şi cu recomandările aprobate de autoritatea centrală de specialitate.

(5) Publicitatea de orice gen şi prin orice mijloc a produselor de uz fitosanitar neomologaţi spre utilizare pe teritoriul Republicii Moldova este interzisă.

(6) Persoanele antrenate în lucrările de fabricare, transportare, utilizare, depozitare, comercializare şi neutralizare a produselor de uz fitosanitar sînt supuse examenului medical, efectuat de instituţiile medico-sanitare publice teritoriale, cu eliberarea certificatului pentru aceste lucrări. Modul de obţinere a certificatului este stabilit de lege. Angajaţii sînt dotaţi cu echipament special de protecţie şi cu alimentaţie specială, potrivit normelor sanitare şi de protecţie a muncii. Organizarea şi responsabilitatea pentru prezentarea angajaţilor la examenul medical şi instruirea igienică se pun în sarcina conducătorului de întreprindere sau organizaţie.

[Art.15 completat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.15 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.15 completat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.15 completat prin Legea nr.9-XVI din 03.02.2009, în vigoare 17.03.2009]

[Art.15 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.15 completat prin Legea nr.323-XVI din 03.11.2006, în vigoare 24.11.2006]

[Art.15 modificat prin Legea nr.228-XVI din 13.10.2005, în vigoare 11.11.2005]

Articolul 151. Înregistrarea oficială a depozitelor specializate

(1) Pentru înregistrarea oficială a depozitului specializat se depune o notificare la Agenţie, cu cel puţin 15 zile lucrătoare pînă la începerea activităţii, în care se indică datele de identificare ale persoanei care va utiliza depozitul specializat, declaraţia cu privire la amenajarea şi întrunirea cerinţelor tehnice pentru depozitul respectiv şi solicitarea controlului de stat pentru validarea şi înregistrarea depozitului. Forma notificării se aprobă de Guvern. La notificare se anexează copia de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de locaţiune a depozitului. La data recepţionării notificării, Agenţia este obligată să introducă depozitul în Registrul depozitelor specializate pentru fertilizanţi şi produse de uz fitosanitar (în continuare – Registru), cu acordarea unui document confirmativ în acest sens.

(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la recepţionarea notificării, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor organizează un control în comun cu organul de supraveghere şi control responsabil de protecţia mediului, în conformitate cu prevederile Legii nr.131/2012 privind controlul de stat. În urma controlului se întocmeşte un proces-verbal de control comun, în cel mult 10 zile lucrătoare, cu sau fără prescrierea unor recomandări de înlăturare a neconformităţilor depistate.

(3) În cazul în care, în urma controlului, sînt identificate încălcări care prezintă risc major pentru viaţa şi sănătatea oamenilor sau pentru mediu, dar care pot fi remediate într-un termen proxim, Agenţia suspendă înregistrarea depozitului specializat. În cazul în care în urma controlului sînt identificate încălcări care prezintă risc major şi iminent pentru viaţa şi sănătatea oamenilor sau pentru mediu şi care nu pot fi înlăturate, Agenţia radiază depozitul din Registru.

(4) Suspendarea înregistrării şi radierea trebuie să fie argumentate şi se efectuează în temeiul cerinţelor indicate expres în lege sau în actul normativ aprobat de Guvern, care specifică expres rigorile pentru depozitele specializate. Agenţia poate iniţia suspendarea înregistrării sau radierea la solicitarea altui organ de control implicat în cazul în care sînt atestate încălcări în domeniul de control al organului respectiv potrivit celor indicate la alin.(3).

(5) Depozitul specializat, înregistrat oficial în sensul prezentei legi, nu necesită autorizare suplimentară din perspectiva sănătăţii publice sau a protecţiei mediului. În cazul în care Agenţia nu iniţiază un control şi nu acordă niciun răspuns în decurs de 15 zile de la notificare, depozitul se consideră înregistrat oficial, iar documentul confirmativ, eliberat la notificare, sau un exemplar al notificării avizat de Agenţie cu data recepţionării servesc drept documente confirmative privind înregistrarea oficială a depozitului pînă la efectuarea unui control în acest scop.

(6) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor ţine Registrul depozitelor specializate pentru fertilizanţi şi produse de uz fitosanitar. Datele din Registru sînt accesibile autorităţilor publice care solicită acces către acestea, cu respectarea prevederilor legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal. Agenţia publică pe pagina sa web oficială lista depozitelor specializate înregistrate oficial.

[Art.151 alin.(6) modificat prin Legea nr.227 din 10.07.2025, în vigoare 30.12.2025]

[Art.151 alin.(2) modificat prin Legea nr.25 din 20.02.2025, în vigoare 17.04.2025]

[Art.151 introdus prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

Articolul 16. Neutralizarea şi/sau lichidarea produselor de uz fitosanitar inutilizabili sau interzişi, dezactivarea şi/sau nimicirea ambalajului lor

(1) Produsele de uz fitosanitari inutilizabili sau interzişi pentru utilizare se neutralizează şi/sau se lichidează, iar ambalajul lor se dezactivează şi/sau se nimiceşte.

(2) Metodele de lichidare a produselor de uz fitosanitar deveniţi inutilizabili sau interzişi pentru utilizare şi a ambalajului lor se elaborează de către producătorii lor în colaborare cu autorităţile centrale de mediu şi de supraveghere de stat a sănătăţii publice.

(3) Produsele de uz fitosanitari contrafăcuţi şi puşi în comercializare pe piaţa internă sînt restituiţi producătorului sau sînt supuşi confiscării şi lichidării ulterioare. Cheltuielile de transportare, depozitare, neutralizare şi lichidare a produselor contrafăcute sînt suportate de persoana fizică sau juridică culpabilă. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor va identifica un depozit specializat pentru depozitarea temporară a produselor de uz fitosanitar confiscaţi.

(4) Recuperarea, restituirea şi lichidarea ambalajului produselor de uz fitosanitar se efectuează conform art.14.

[Art.16 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.16 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.16 completat prin Legea nr.323-XVI din 03.11.2006, în vigoare 24.11.2006]

Articolul 17. Regimul de utilizare a produselor de uz fitosanitar

(1) Instituţiile de cercetări ştiinţifice şi organizaţiile antrenate în activităţi cu produse de uz fitosanitar asigură determinarea eficienţei biologice, elaborarea regulamentelor de aplicare, transportare, depozitare a acestor produse şi prezintă beneficiarilor informaţia necesară.

(2) La utilizarea produselor de uz fitosanitar se realizează un complex de măsuri argumentate ştiinţific, adoptate pentru zona pedoclimatică respectivă, ţinîndu-se cont de codurile de bună practică în agricultură, de studiul agrochimic al solului, de indicii paşaportului agrochimic al cîmpului (parcelei), de starea semănăturilor, de rezultatele diagnosticării substanţelor minerale pentru plante, de pronosticul dezvoltării bolilor, dăunătorilor şi buruienilor.

(3) Produsele de uz fitosanitar din categoriile de pericol 1 şi 2 de toxicitate acută orală/dermală au regimul produselor strict reglementat. Tratamentele fitosanitare cu produse de uz fitosanitar din categoriile de pericol 1 şi 2 de toxicitate acută orală/dermală se efectuează de către utilizatorii profesionişti care au frecventat un curs de instruire de minimum 20 de ore, fapt confirmat prin certificatul de perfecţionare eliberat gratuit pe un termen de 36 de luni de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor care, anual, împreună cu Ministerul Sănătăţii, organizează astfel de instruiri. Începînd cu data de 1 ianuarie 2018, comercializarea produselor de uz fitosanitar din categoriile de pericol 1 şi 2 de toxicitate acută orală/dermală se admite doar pentru persoanele deţinătoare ale certificatului de perfecţionare.

(4) Produsele de uz fitosanitar din categoriile de pericol 3 şi 4 de toxicitate acută orală/dermală sînt comercializate şi distribuite persoanelor fizice şi persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, în vederea combaterii bolilor, dăunătorilor şi buruienilor.

(5) Categoria de pericol de toxicitate acută orală/dermală a produselor de uz fitosanitar de fabricaţie internă se stabileşte de către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică.

(6) Stabilirea categoriei de pericol de toxicitate acută orală/dermală a produselor de uz fitosanitar provenite din import se face în baza expertizei dosarului, depus de solicitant, efectuată de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică.

[Art.17 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

Articolul 18. Particularităţile aplicării produselor de uz fitosanitar

(1) Produsele de uz fitosanitari de fabricaţie internă sau provenite din import se utilizează numai cu respectarea art.15 şi 17 şi a bunelor practici fitosanitare în vederea protejării omului, animalelor şi mediului.

(2) Lista produselor de uz fitosanitarlor care prezintă un mare pericol pentru om, animale şi mediu este elaborată de Ministerul Sănătăţii în baza datelor din Registrul internaţional al substanţelor chimice potenţial toxice.

(3) În zonele şi fîşiile riverane de protecţie a rîurilor şi bazinelor de apă, în zonele sanitare ale resurselor de apă potabilă, în spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale, în zonele de recreere a populaţiei, precum şi în alte zone cu regim special de protecţie, aplicarea produselor de uz fitosanitar se permite doar în cazul argumentării necesităţii tratamentelor cu aceste produse, coordonate cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului.

[Art.18 alin.(3) modificat prin Legea nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022]

[Art.18 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

Articolul 19. Evidenţa produselor de uz fitosanitar

(1) Agenţii economici cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare care comercializează şi utilizează produse de uz fitosanitar au obligaţia de a ţine evidenţa şi a înscrie în registre speciale datele despre importul, comercializarea, depozitarea şi utilizarea, precum şi despre distribuirea, volumul şi termenele de utilizare a acestor produse. Evidenţa este monitorizată de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor potrivit Registrului de evidenţă a importului, comercializării şi stocării produselor de uz fitosanitar, înregistrat şi sigilat de către aceasta.

(11) Producătorul agricol care efectuează tratamente cu produse fitosanitare, precum şi persoana juridică care prestează servicii în domeniul protecţiei plantelor ţin evidenţa utilizării produselor fitosanitare în registrele de evidenţă a utilizării produselor fitosanitare, conform modelelor din anexele nr.4 şi nr.5. Registrele respective sunt înregistrate şi sigilate la subdiviziunea teritorială a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor din raza de activitate a producătorului agricol/persoanei juridice care prestează servicii în domeniul protecţiei plantelor. Înscrierile în registrele menţionate se efectuează şi se semnează de către persoana responsabilă şi constituie document oficial în procesul controlului calităţii tratamentelor fitosanitare.

(2) Agenţii economici care desfăşoară activităţi cu produse fitosanitare – producători, importatori, comercianţi, distribuitori, utilizatori – sunt obligaţi, la solicitarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, să prezinte informaţiile specificate în anexele nr.4 şi 5 în termenele şi în condiţiile stabilite de Guvern.

(21) Informaţiile specificate în anexele nr.4 şi 5 sunt însoţite de copiile de pe bonurile sau de pe facturile fiscale care confirmă procurarea produselor fitosanitare.

(22) Prevederile alin.(2) nu aduc atingere dreptului autorităţilor publice de a face schimb de date în conformitate cu Legea nr.142/2018 cu privire la schimbul de date şi interoperabiltate.

(23) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor pune la dispoziţia publicului, prin mijloace electronice, informaţii referitoare la produsele fitosanitare şi la fertilizanţii autorizaţi sau interzişi, cuprinzând cel puţin:

a) denumirea persoanei juridice sau numele titularului autorizaţiei şi numărul autorizaţiei agenţilor economici care desfăşoară activităţi cu aceştia;

b) denumirea comercială;

c) tipul;

d) denumirea şi cantitatea de substanţă activă, de agent fitoprotector sau de agent sinergic pe care îl conţin;

e) clasificarea în conformitate cu Regulamentul privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor, frazele de pericol;

f) utilizarea sau utilizările pentru care au fost autorizaţi;

g) motivele retragerii sau revocării autorizaţiei, dacă retragerea s-a făcut din motive de siguranţă.

(24) Informaţia menţionată la alin.(23) este uşor accesibilă şi se actualizează cel puţin o dată la trei luni.

(3) Nu prezintă secret comercial:

a) denumirea şi conţinutul de substanţe active sau denumirea produsului de uz fitosanitar;

b) denumirea substanţelor considerate ca fiind periculoase ce se conţin în produsele de uz fitosanitar;

c) datele fizico-chimice despre substanţa activă;

d) mijloacele de a face inofensivă substanţa activă sau inofensiv produsul fitosanitar;

e) rezultatele testelor de constatare a eficienţei produselor de uz fitosanitar şi a inocuităţii acestora pentru om, animale şi mediu;

f) metodele de analiză a toxicităţii, ecotoxicităţii şi a reziduurilor de produse de uz fitosanitar;

g) metodele de lichidare a produsului şi a ambalajului său;

h) măsurile de decontaminare luate în cazul răspîndirii în situaţii de avarie sau al scurgerii accidentale a produselor de uz fitosanitar;

i) tratamentul medical aplicat în caz de intoxicaţie şi de leziuni corporale, provocate de produse de uz fitosanitar.

(4) Atunci cînd divulgă informaţii rămase secrete, solicitantul trebuie să informeze autoritatea competentă cu privire la aceasta.

[Art.19 alin.(11),(21)-(24) introduse, alin.(2) în redacţie nouă conform Legii nr.373 din 30.11.2023, în vigoare 22.02.2024]

[Art.19 modificat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.19 modificat prin Legea nr.187-XVI din 10.07.2008, în vigoare 29.07.2008]

[Art.19 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.19 completat prin Legea nr.323-XVI din 03.11.2006, în vigoare 24.11.2006]

Articolul 20. Reducerea riscului de impact negativ al produselor de uz fitosanitar asupra omului, animalelor şi mediului

(1) Pentru reducerea riscului de impact negativ al produselor de uz fitosanitar asupra omului, animalelor şi mediului, sînt interzise:

a) folosirea aviaţiei:

- la aplicarea produselor de uz fitosanitar din categoriile de pericol 1 şi 2 de toxicitate acută orală/dermală în agricultură şi silvicultură;

- fără înştiinţarea prealabilă a autorităţilor publice locale despre perioada şi termenele de folosire a aviaţiei;

- în preajma zonelor speciale de producere a materiei prime;

b) tratamentul cu produse toxice pentru albine în perioada înfloritului plantelor melifere şi al plantelor polenizate de albine; unele tratamente se pot face doar în cazuri deosebite, cu aprobarea şi sub controlul subdiviziunii teritoriale a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, al filialei silvice şi al agenţiei ecologice teritoriale;

c) tratamentele cu produse a căror persistenţă depăşeşte intervalul de pauză înainte de recoltare stabilit pentru admiterea consumului de produse agricole recoltate;

d) vînzarea şi admiterea consumului de produse agricole recoltate fără respectarea intervalului de pauză înainte de recoltare stabilit de autorităţile competente sau cu reziduuri de produse de uz fitosanitar peste limitele maxim admisibile;

e) utilizarea oricărui produs de uz fitosanitar în alte scopuri decît cele pentru care a fost omologat;

f) efectuarea de tratamente cu produse de uz fitosanitar ale căror reziduuri se acumulează peste limitele maxim admisibile în produsele agroalimentare, în soluri, ape şi furaje.

[Art.20 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Alin.2 art.20 abrogat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.20 modificat prin Legea nr.187-XVI din 10.07.2008, în vigoare 29.07.2008]

[Art.20 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.20 modificat prin Legea nr.323-XVI din 03.11.2006, în vigoare 24.11.2006]

[Art.20 modificat prin Legea nr.228-XVI din 13.10.2005, în vigoare 11.11.2005]

POLITICA DE STAT ÎN DOMENIUL ACTIVITĂŢILOR CU PRODUSE

STAT ASUPRA RESPECTĂRII LEGISLAŢIEI ÎN DOMENIU

Articolul 21. Autorităţile publice care promovează politica de stat în domeniu şi autorităţile competente

(1) Politica de stat în domeniul activităţilor cu produse de uz fitosanitar, inclusiv programele/planurile de acţiune pentru promovarea protecţiei integrate a plantelor şi utilizarea durabilă a produselor de uz fitosanitar în scopul reducerii riscurilor şi a efectelor acestora asupra sănătăţii umane şi mediului, este promovată de Guvern prin Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

(2) Stabilirea necesarului de produse de uz fitosanitar, precum şi coordonarea volumului lor de fabricare sau importare ţin de competenţa Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, care precizează anual cotele acestor produse pe compartimente şi admite importul fiecărui lot importat sau produs, în modul stabilit de Guvern.

(3) Supravegherea şi controlul de stat asupra fabricării, importului, transportării, depozitării, comercializării şi utilizării produselor de uz fitosanitar, precum şi controlul asupra reziduurilor acestor produse în producţia agroalimentară, furajeră şi în mediu sînt puse în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Mediului şi alte organe competente desfăşoară astfel de activităţi în limitele competenţei prevăzute de lege. Controlul de stat al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat.

(4) Monitorizarea fitosanitară, agrochimică şi ecotoxicologică a plantelor, solului şi producţiei agricole o efectuează Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, instituţiile de cercetări ştiinţifice, organizaţiile subordonate Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi/sau care funcţionează pe lîngă acesta, precum şi autorităţile administraţiei publice locale.

(5) Autorităţile interesate în desfăşurarea activităţilor cu produse de uz fitosanitar vor lua măsuri care să stimuleze interesul producătorilor agricoli pentru aplicarea tehnologiilor recomandate şi evitarea utilizării abuzive a produselor de uz fitosanitar prin promovarea protecţiei integrate a plantelor şi utilizarea durabilă a produselor de uz fitosanitar.

[Art.21 alin.(3) modificat prin Legea nr.25 din 20.02.2025, în vigoare 17.04.2025]

[Art.21 alin.(3) modificat prin Legea nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022]

[Art.21 modificat prin Legea nr.79 din 24.05.2018, în vigoare 15.06.2018]

[Art.21 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.21 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.21 completat prin Legea nr.230 din 23.09.2016, în vigoare 28.10.2016]

[Art.21 modificat prin Legea nr.181 din 22.07.2016, în vigoare 19.08.2016]

[Art.21 modificat prin Legea nr.249 din 24.10.2013, în vigoare 22.11.2013]

[Art.21 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.21 completat prin Legea nr.323-XVI din 03.11.2006, în vigoare 24.11.2006]

[Art.21 completat prin Legea nr.228-XVI din 13.10.2005, în vigoare 11.11.2005]

Articolul 22. Drepturile Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor are dreptul:

a) să solicite persoanelor fizice şi persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, care produc, importă, transportă, depozitează, comercializează şi utilizează produse de uz fitosanitar să respecte prezenta lege şi alte acte normative din domeniu;

b) să interzică importul, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar ce nu corespund standardelor naţionale, normelor fitosanitare, cerinţelor de igienă şi altor acte tehnico-normative, de asemenea să interzică prelucrarea şi comercializarea produselor agroalimentare şi folosirea apei în cazul depistării unor reziduuri de produse fitosanitare ce depăşesc limitele maxime admisibile (LMA);

c) să interzică activitatea persoanelor implicate în activităţi cu produse de uz fitosanitar, care nu au susţinut examenul medical şi/sau nu au fost instruite cu privire la securitatea muncii pentru astfel de activităţi, până la înlăturarea neconformităţilor;

d) să solicite şi să primească din partea ministerelor, agenţiilor, persoanelor fizice şi persoanelor juridice implicate în activităţi cu produse de uz fitosanitar, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, informaţia necesară privind supravegherea şi controlul de stat în domeniu;

e) să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale privind încălcarea prezentei legi şi a altor acte normative referitoare la produsele de uz fitosanitar;

f) să aibă acces liber la producţia de origine vegetală la locul de producere, de depozitare, de ambalare sau de comercializare pentru a preleva probe în vederea determinării LMA de reziduuri de pesticide şi de nitraţi.

[Art.22 în redacţia Legii nr.25 din 20.02.2025, în vigoare 17.04.2025]

[Art.22 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.22 completat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.22 modificat prin Legea nr.131-XVIII din 23.12.2009, în vigoare 12.02.2010]

[Art.22 completat prin Legea nr.9-XVI din 03.02.2009, în vigoare 17.03.2009]

[Art.22 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.22 completat prin Legea nr.323-XVI din 03.11.2006, în vigoare 24.11.2006]

CERINŢELE DE CALITATE FAŢĂ DE MATERIA PRIMĂ AGRICOLĂ

INOFENSIVITĂŢII LOR

[Cap.V (art.23,231) abrogat prin Legea nr.373 din 30.11.2023, în vigoare 22.02.2024]

Articolul 23. Cerinţele de calitate faţă de materia primă agricolă şi faţă de produsele agroalimentare sub aspectul inofensivităţii lor

[Art.23 abrogat prin Legea nr.373 din 30.11.2023, în vigoare 22.02.2024]

[Art.23 modificat prin Legea nr.185 din 21.09.2017, în vigoare 27.10.2017]

[Art.23 modificat prin Legea nr.181 din 22.07.2016, în vigoare 19.08.2016]

[Art.23 modificat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.23 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.23 completat prin Legea nr.323-XVI din 03.11.2006, în vigoare 24.11.2006]

Articolul 231. Declaraţia pe proprie răspundere privind respectarea regulilor de utilizare a produselor de uz fitosanitar

[Art.231 abrogat prin Legea nr.373 din 30.11.2023, în vigoare 22.02.2024]

[Art.231 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.231 în redacţia Legii nr.181 din 22.07.2016, în vigoare 19.08.2016]

[Art.231 introdus prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

ÎNLESNIRI ŞI COMPENSAŢII

Articolul 24. Înlesnirile şi compensaţiile pentru persoanele antrenate nemijlocit în activităţi cu produse de uz fitosanitar

(1) Statul garantează persoanelor antrenate nemijlocit în activităţi cu produse de uz fitosanitar protecţie socială.

(2) Lista activităţilor a căror executare prevede echipament de protecţie şi alimentaţie specială se stabileşte în anexa nr.1.

[Art.24 modificat prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Art.24 modificat prin Legea nr.9-XVI din 03.02.2009, în vigoare 17.03.2009]

[Art.24 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

FINANŢAREA ŞI ASIGURAREA TEHNICO-MATERIALĂ

Articolul 25. Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a autorităţilor competente

Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a autorităţilor competente se efectuează de la bugetul de stat , inclusiv din contul veniturilor colectate, cu indicarea mărimii taxei pentru fiecare serviciu prestat/act eliberat.

[Art.25 modificat prin Legea nr.172 din 27.07.2018, în vigoare 24.08.2018]

[Art.25 în redacţia Legii nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

[Art.25 modificat prin Legea nr.154-XVI din 21.07.2005, în vigoare 23.09.2005]

Articolul 26. Măsurile de utilizare a produselor de uz fitosanitar finanţate de la bugetul de stat

De la bugetul de stat se finanţează cheltuielile de desfăşurare a complexelor de măsuri pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor:

a) care constituie obiecte de carantină fitosanitară;

b) în cazul unor situaţii excepţionale.

[Art.26 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

ÎNCĂLCĂRI ŞI RĂSPUNDERI

Articolul 27. Încălcarea normelor de fabricare, import, transportare, depozitare, comercializare şi utilizare a produselor de uz fitosanitar

(1) Constituie încălcare a normelor de fabricare, import, transportare, depozitare, comercializare şi utilizare a produselor de uz fitosanitar următoarele fapte:

a) tăinuirea sau denaturarea informaţiei despre produsele de uz fitosanitar care prezintă pericol pentru om, animale şi mediu;

b) nerespectarea standardelor obligatorii, normelor şi regulilor sanitare şi de protecţie a mediului, altor documente normativ-tehnice la fabricarea, importul, transportarea, depozitarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar, precum şi a mijloacelor tehnice de aplicare a acestor produse;

c) poluarea producţiei agroalimentare, furajere, materiei prime agricole, solului, apelor şi aerului cu reziduuri de produse de uz fitosanitar peste limitele maxim admisibile;

d) publicitatea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar, a mijloacelor tehnice de aplicare a lor care nu au fost atestate şi omologate (reomologate) sau încercate şi înregistrate spre utilizare pe teritoriul Republicii Moldova;

e) încălcarea regulilor de nimicire a materiei prime agricole şi a produselor agroalimentare cu reziduuri de produse de uz fitosanitar peste limitele maxim admisibile;

f) nerespectarea dispoziţiilor legale ale autorităţilor competente şi ale persoanelor cu funcţie de răspundere care exercită supravegherea şi controlul de stat în domeniu;

g) utilizarea produselor de uz fitosanitar în alte scopuri decît cele pentru care au fost înregistraţi;

h) scurgerea pe sol, în bazine sau în alte surse acvatice a soluţiilor de produse de uz fitosanitar rămase neutilizate, precum şi a apelor utilizate la spălarea transportului, utilajului, echipamentelor speciale şi ambalajelor de produse de uz fitosanitar;

i) comercializarea produselor de uz fitosanitar neconforme parametrilor omologaţi;

j) nerespectarea altor reguli, cerinţe şi interdicţii prevăzute de prezenta lege;

k) nerespectarea metodicii de cercetare-testare-experimentare şi de înregistrare de stat a produselor de uz fitosanitar.

(2) Constatarea încălcărilor pentru a căror comitere legislaţia în vigoare prevede răspunderi se efectuează prin încheierea unui act de control de către reprezentantul împuternicit al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor şi reprezentantul autorităţii de mediu. Actul de control se remite autorităţilor competente să examineze cazul în vederea aplicării de sancţiuni.

[Art.27 alin.(2) modificat prin Legea nr.25 din 20.02.2025, în vigoare 17.04.2025]

[Art.27 modificat prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Art.27 modificat prin Legea nr.187-XVI din 10.07.2008, în vigoare 29.07.2008]

[Art.27 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

Articolul 28. Răspunderi

(1) Producătorii, importatorii şi comercianţii poartă răspundere, conform legii, pentru calitatea produselor de uz fitosanitar furnizaţi.

(2) Persoanele fizice şi juridice culpabile de încălcarea prezentei legi poartă răspundere administrativă, penală sau civilă conform legii.

(3) Persoanele cu funcţie de răspundere poartă răspundere, conform legii, pentru divulgarea informaţiei referitoare la produsele de uz fitosanitar care reprezintă secret comercial.

(4) Litigiile legate de fabricarea, importul, transportarea, depozitarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar se soluţionează pe cale judiciară.

[Art.28 modificat prin Legea nr.280-XVI din 14.12.2007, în vigoare 30.05.2008]

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 29.

Guvernul, în termen de 3 luni:

a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

Notă: Anexa la lege devine anexa nr.1 conform Legii nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Anexa introdusă prin Legea nr.9-XVI din 03.02.2009, în vigoare 17.03.2009]

[Anexa nr.2 abrogată prin Legea nr.373 din 30.11.2023, în vigoare 22.02.2024]

[Anexa nr.2 în redacţia Legii nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Anexa nr.2 modificată prin Legea nr.249 din 24.10.2013, în vigoare 22.11.2013]

[Anexa nr.2 introdusă prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Anexa nr.3 abrogată prin Legea nr.181 din 22.07.2016, în vigoare 19.08.2016]

[Anexa nr.3 modificată prin Legea nr.249 din 24.10.2013, în vigoare 22.11.2013]

[Anexa nr.3 introdusă prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Anexa nr.4 în redacţia Legii nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]

[Anexa nr.4 introdusă prin Legea nr.318 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]

[Anexa nr.5 abrogată prin Legea nr.21 din 20.02.2025, în vigoare 27.09.2025]

[Anexa nr.5 introdusă prin Legea nr.245 din 23.11.2017, în vigoare 05.01.2018]