Acte judiciare
14/15.01.97 Hotărîre privind aprobarea Regulamentului Inspectoratului se Stat Farmaceutic şi Medico-Tehnic
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
privind aprobarea Regulamentului Inspectoratului se Stat
Farmaceutic şi Medico-Tehnic
Nr.14 din 15.01.97
* * *
Abrogat: 20.06.2002
Hotărîrea Guvernului nr.731 din 10.06.2002
Guvernul Republicii Moldova hotărăşte:
1. Se aprobă Regulamentul Inspectoratului de Stat Farmaceutic şi
Medico-Tehnic (se anexează).
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
Prim-ministru
al Republicii Moldova Andrei SANGHELI
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.14 din 15 ianuarie 1997
REGULAMENTUL
Inspectoratului de Stat Farmaceutic
şi Medico-Tehnic
I. Dispoziţii generale
1. Inspectoratul de Stat Farmaceutic şi Medico-Tehnic (în continuare
- Inspectorat), creat în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr.333 din 14 iunie 1996 "Cu privire la reorganizarea sistemului
farmaceutic al Republicii Moldova" este o subdiviziune a Institutului
Naţional de Farmacie (în continuare - Institut), care exercită controlul
de stat al activităţii farmaceutice şi medico-tehnice.
2. În activitatea sa Inspectoratul se călăuzeşte de Constituţia
Republicii Moldova, legislaţia în vigoare, ordinele, dispoziţiile şi
instrucţiunile Ministerului Sănătăţii şi de prevederile prezentului
regulament.
3. Inspectoratul prezintă Ministerului Sănătăţii, Institutului,
Consiliului farmaceutic programe de activitate, dări de seamă,
informaţii privind activitatea farmaceutică şi medico-tehnică.
4. Inspectoratul activează în colaborare cu alte organe de stat,
întreprinderi şi instituţii.
5. Statele de personal sînt aprogate de către Institutul Naţional de
Farmacie în limitele personalului şi surselor financiare preconizate
Ministerului Sănătăţii.
6. Inspectoratul este condus de către şeful Inspectoratului, care
este numit în funcţie şi eliberat din funcţie prin hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova la propunerea Ministerului Sănătăţii.
7. În cadrul Inspectoratului activează farmacişti-inspectori de stat
ingineri-inspectori de stat, specialişti de înaltă calificare
profesională.
8. Inspectorii de stat dispun de legitimaţie şi parafă personală.
II. Sarcinile şi funcţiile de bază
9. Inspectoratului i se atribuie următoarele sarcini:
1) controlul asupra executării activităţii farmaceutice şi
medico-tehnice de către persoanele fizice şi juridice, indiferent de
forma de proprietate şi subordonare;
2) propunerea unor măsuri concrete în vederea perfecţionării
activităţii farmaceutice şi medico-tehnice.
10. Inspectoratul exercită următoarele funcţii:
1) exercitarea controlului asupra corespunderii pentru desfăşurarea
activităţii farmaceutice şi tehnico-medicale normelor în vigoare;
2) evaluarea stării, funcţionalităţii încăperilor unităţilor
farmaceutice şi corespunderii lor normelor şi regulilor de construcţie;
3) exercitarea controlului asupra respectării regulilor de
securitate a muncii şi antiincendiare;
4) verificarea disponibilului de documente de constituire, de
autorizaţie, de funcţionare (licenţă), eliberate de Ministerul Sănătăţii
cu specificare localului şi genurilor de activitate farmaceutică şi
tehnico-medicală;
5) supravegherea respectării regulilor de depozitare a
medicamentelor, producelor farmaceutice, tehnicii medicale şi
articolelor optice medicale, în corespundere cu normele stabilite;
6) verificarea înregistrării de către Ministerul Sănătăţii a tuturor
medicamentelor, tehnicii şi articolelor optice medicale recepţionate,
produse sau eliberate;
7) controlul asupra respectării normelor tehnologice, condiţiilor
tehnice, regulamentelor de producere a medicamentelor şi altor documente
tehnico-normative în vigoare;
8) exercitarea controlului selectiv al calităţii tehnicii şi
articolelor optice medicale livrate instituţiilor medicale şi
comecializate populaţiei de către agenţii economici, indiferent de
originea articolelor;
9) stabilirea arbitrală a calităţii tehnicii medicale şi articolelor
optice medicale în caz de divergenţe dintre furnizori şi consumatori,
indiferent de originea articolelor şi subordonarea departamentală a
agenţilor economic;
10) exercitarea controlului asupra respectării termenelor de
valabilitate a medicamentelor stocate şi la momentrul livrării lor către
consumatori;
11) organizarea încercărilor tehnice şi/sau medicale de control al
tehnicii medicale;
12) verificarea prezenţei sortimentului obligatoriu de medicamentele
în lista aprobată de Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu
normativele stabilite, precum şi a certificatelor de calitate;
13) controlul desfăşurării activităţii specifice de recepţie,
evidenţă, păstrare şi livrare a stupefiantelor, preparatelor toxice,
psihotropelor, alcoolului etilic etc. în conformitate cu prevederile
legislaţiei;
14) exercitarea controlului asupra respectării regulilor de primire,
taxare, înregistrare a reţetelor, de reclamă şi eliberare a
medicamentelor;
15) verificarea respectării disciplinei formării şi aplicării
preţurilor la medicamente şi articole medicale, precum şi corespunderea
plăţii achitate pentru serviciile prestate;
16) controlul respectării principiilor eticii şi deontologiei
farmaceutice în relaţiile farmacist - bolnav, specialist - consmatori;
17) inventarierea valorilor materiale şi financiare în unităţile
farmaceutice - întreprinderi de stat în scopul de a verifica asigurarea
integrităţii lor;
18) exercitarea controlului asupra aplicării raţionale a tehnicii
medicale şi exploatării ei, în corespundere cu cerinţele documentaţiei
de exploatare, de către personalul ce posedă pregătire profesională
corespunzătoare;
19) avizarea proiectelor standardelor, condiţiilor tehnice şi a altor
acte normative pentru tehnica medicală;
20) controlul, în modul şi termenele stabilite, al deservirii
metrologice a mijloacelor de măsurat ce se utilizează în unităţile
farmaceutice şi tehnico-medicale;
21) coordonarea metodico-organizatorică a subdiviziunilor de control a
tehnicii medicale din cadrul instituţiilor subordonate Ministerului
Sănătăţii, precum şi consultarea, instruirea altor organe de control în
limita conpetenţei lor;
22) întocmirea actelor de verificare şi control complex sau cu un scop
determinat, iar în baza lor - a rapoartelor totalizatoare cu propuneri
concrete în vederea lichidării încălcărilor depistate.
III. Drepturile Inspectoratului
11. Farmaciştii şi inginerii - inspectori de stat au dreptul;
1) să exercite, în bază dispoziţiilor Ministerului Sănătăţii,
Inspectoratului, precum şi în baza legitimaţiilor personale ale
inspectorilor, controale complexe sau cu un scop determinat ale unităţilor
ce desfăşoară activitate farmaceutică şi tehnico-medicală în limitele
competenţei lor, dispunînd de acces liber, fără anunţ prealabil;
2) să pregătească materiale şi să prezinte propuneri în vederea
ameliorării asigurării populaţiei cu medicamente, tehnică şi articole optice
medicale, lichidării, în termenele stabilite, a încălcărilor depistate şi
preîntîmpinării lor, interzicerii producerii şi desfacerii medicamentelor,
tehnicii şi articolelor optice medicale ce nu au fost autorizate spre
utilizare şi fabricare, precum şi în cazul necorespunderii lor standardelor,
condiţiilor tehnice şi altor acte tehnico-normative;
3) să întreprindă măsuri de suspendare temporară sau definitivă, totală
sau parţială a activităţii farmaceutice şi medico-tehnice în unităţile
supuse inspectării, în conformitate cu criteriile stabilite;
4) să aplice sancţiuni conform Codului cu privire la contravenţiile
administrative;
5) să reprezinte Ministerul Sănătăţii în organele de stat şi în
organizaţiile obşteşti în problemele ce ţin de activitatea farmaceutică şi
medico-tehnică.
IV. Obligaţiunile Inspectoratului
12. Farmaciştii şi inginerii-inspectori de stat sînt obligaţi:
1) să respecte cu stricteţe legislaţia, să-şi perfecţioneze în
permanenţă nivelul profesional;
2) să manifeste iniţiativă şi ingeniozitate în exercitarea funcţiilor ce
le revin;
3) să controleze şi, în caz de depistare a contravenţiilor, să
întocmească procese-verbale şi alte acte şi să le prezinte spre examinare
organelor competente în termenele stabilite şi conform legislaţiei în
vigoare.
V. Responsabilităţi
13. Inspectorii de stat poartă răspundere personală, conform legislaţiei
în vigoare, pentru respectarea prevederilor prezentului Regulament.
14. Neexecutarea sau executarea neadecvată a dispoziţiilor instanţelor
ierarhic superioare atrage după sine aplicarea sancţiunilor disciplinare,
conform legislaţiei în vigoare.
15. Litigiile apărute între inspectorii de stat şi organele de stat,
persoanele juridice sau fizice sînt soluţionate în modul stabilit de
legislaţia în vigoare.