BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr. 173 din 08.04.2026

cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
08.04.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare

a Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaţionale

pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară

nr. 173  din  08.04.2026

 (în vigoare 01.07.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.166-169 art.174 din 10.04.2026

* * *

În temeiul art.7 alin.(3) din Legea nr.149/2025 cu privire la cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.343-345, art.421), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Externe.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iulie 2026.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.173/2026

REGULAMENT

de organizare şi funcţionare a Comitetului consultativ în domeniul

cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte modul de organizare şi de funcţionare a Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară (în continuare – Comitet consultativ), în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.149/2025 cu privire la cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară.

2. Comitetul consultativ este un organ colegial, fără personalitate juridică, care funcţionează în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe.

3. Scopul Comitetului consultativ este de a contribui la asigurarea coerenţei planificării strategice şi la stabilirea priorităţilor tematice şi geografice ale politicii Republicii Moldova de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară.

ATRIBUŢIILE COMITETULUI CONSULTATIV

4. În vederea realizării scopului prevăzut la pct.3, Comitetul consultativ exercită următoarele atribuţii:

4.1. formulează recomandări privind priorităţile tematice propuse de către Ministerul Afacerilor Externe în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară;

4.2. emite aviz consultativ asupra proiectului Programului multianual strategic de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară (în continuare – Program), elaborat de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi asupra proiectelor de modificare a acestuia;

4.3. emite aviz consultativ asupra proiectului Planului anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară (în continuare – Plan anual), elaborat de Ministerul Afacerilor Externe, precum şi asupra proiectelor de modificare a acestuia;

4.4. monitorizează respectarea şi implementarea obiectivelor din Program şi din Planul anual, inclusiv prin analiza rapoartelor de evaluare intermediară a activităţilor, formulând observaţii şi propuneri pentru sprijinirea implementării acestora;

4.5. formulează observaţii şi propuneri privind tematici specifice din domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară.

5. Membrii Comitetului consultativ pot înainta preşedintelui acestuia propuneri privind elaborarea sau modificarea Planului anual, finanţate din bugetul propriu al instituţiilor pe care le reprezintă.

COMPONENŢA ŞI STRUCTURA

6. Comitetul consultativ este constituit dintr-un număr impar de membri, dar nu mai mult de şapte, după cum urmează:

6.1. un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe;

6.2. un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne;

6.3. un reprezentant al Ministerului Finanţelor;

6.4. reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale relevante, desemnaţi în funcţie de priorităţile tematice prevăzute în proiectul Programului.

7. Ministerul Afacerilor Externe notifică autorităţile publice centrale menţionate la pct.6 şi solicită desemnarea reprezentanţilor în calitate de membri ai Comitetului consultativ.

8. Conducerea autorităţilor publice centrale notificate desemnează, prin act administrativ, câte un membru cu rang de secretar de stat şi câte un membru supleant, la nivel de şef de direcţie generală, şef de direcţie sau echivalent al acestuia.

9. Autorităţile publice centrale notificate vor comunica desemnarea membrilor şi a membrilor supleanţi secretarului Comitetului consultativ în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la data recepţionării notificării Ministerului Afacerilor Externe.

10. Comitetul consultativ se consideră legal constituit în noua sa componenţă la data comunicării tuturor desemnărilor.

11. Mandatul membrului şi al membrului supleant este stabilit prin actul administrativ de desemnare şi este valabil până la revocarea/înlocuirea acestora de către autoritatea publică centrală care i-a desemnat, cu respectarea prezentului Regulament.

12. Mandatul membrului şi al membrului supleant încetează:

12.1. la data desemnării unui alt membru sau membru supleant de către autoritatea publică centrală reprezentată;

12.2. la data încetării raporturilor de muncă sau a mandatului în cadrul autorităţii publice centrale pe care o reprezintă;

12.3. pentru membrii desemnaţi potrivit subpct. 6.4, la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare sau de modificare a Programului multianual, în cazul în care domeniul de competenţă al autorităţii publice centrale respective nu mai este prevăzut ca prioritate tematică.

13. În cazul modificării Programului, care determină schimbarea priorităţilor tematice, componenţa membrilor desemnaţi potrivit subpct. 6.4 se actualizează corespunzător de către Ministerul Afacerilor Externe, prin solicitarea desemnării reprezentanţilor autorităţilor publice centrale relevante, pentru perioada rămasă de implementare a acestuia.

14. Înlocuirea unui membru se notifică Ministerului Afacerilor Externe cu cel puţin trei zile lucrătoare înainte de şedinţa la care urmează să participe noul reprezentant.

15. Preşedintele Comitetului consultativ este secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe responsabil de domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară.

16. Activitatea Comitetului consultativ este asigurată de secretarul acestuia, funcţie exercitată de drept de către conducătorul subdiviziunii interne responsabile de cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

17. Secretarul Comitetului consultativ participă la şedinţe, îndeplineşte funcţia de raportor şi coordonează activitatea secretariatului tehnic.

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA

Secţiunea 1

Secretariatul tehnic

18. Activitatea Comitetului consultativ este sprijinită de un secretariat tehnic, asigurat de subdiviziunea internă responsabilă de cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

19. Cheltuielile necesare pentru activitatea secretariatului se acoperă din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, în limitele alocaţiilor aprobate.

20. Secretariatul tehnic are următoarele atribuţii:

20.1. pregăteşte şedinţele Comitetului consultativ şi acordă asistenţă membrilor pe parcursul acestora;

20.2. transmite convocările la şedinţe către membrii Comitetului consultativ;

20.3. transmite invitaţiile către persoanele care nu sunt membre ale Comitetului consultativ, dar care urmează să participe la şedinţe;

20.4. asigură fluxul de informaţii între autorităţile reprezentate în Comitetul consultativ;

20.5. gestionează documentele de lucru ale Comitetului consultativ;

20.6. solicită membrilor Comitetului consultativ propuneri pentru ordinea de zi şi întocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţei;

20.7. transmite membrilor Comitetului consultativ proiectul de ordine de zi a şedinţei;

20.8. redactează procesul-verbal al şedinţei Comitetului consultativ şi toate documentele emise de acesta;

20.9. înregistrează, ţine evidenţa şi arhivează documentaţia legată de activitatea Comitetului consultativ;

20.10. asigură, după caz, respectarea regimului informaţiilor clasificate;

20.11. comunică detaliile tehnice pentru şedinţele organizate prin mijloace de comunicare la distanţă (videoconferinţă) sau în format hibrid;

20.12. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de preşedintele Comitetului consultativ sau de Comitetul consultativ.

Secţiunea a 2-a

Desfăşurarea şedinţelor

21. Comitetul consultativ îşi desfăşoară activitatea în cadrul şedinţelor ordinare şi extraordinare.

22. Şedinţele ordinare se convoacă de preşedintele Comitetului consultativ.

23. În cazul şedinţelor ordinare, secretariatul tehnic transmite membrilor Comitetului consultativ convocarea cu cel puţin cinci zile lucrătoare înainte de data şedinţei.

24. Şedinţele extraordinare se convoacă de către preşedintele Comitetului consultativ ori de câte ori este necesar, la solicitarea oricărui membru al Comitetului consultativ.

25. Solicitarea este transmisă secretariatului tehnic în scris sau prin poşta electronică şi include ordinea de zi propusă.

26. Secretariatul tehnic transmite membrilor Comitetului consultativ informaţia privind convocarea şedinţei extraordinare în cursul următoarei zile lucrătoare de la primirea solicitării.

27. Şedinţa extraordinară are loc în cel mult cinci zile lucrătoare de la data primirii solicitării.

28. Pentru ambele tipuri de şedinţe, convocarea este însoţită de documentele pregătitoare necesare pentru examinarea subiectelor incluse pe ordinea de zi.

29. La propunerea preşedintelui Comitetului consultativ, şedinţele pot fi desfăşurate prin mijloace de comunicare la distanţă (videoconferinţă) sau în format hibrid.

30. Membrii Comitetului consultativ confirmă participarea sau notifică imposibilitatea participării la şedinţă în modul şi în termenul indicat în convocare.

31. Şedinţele sunt deliberative dacă participă majoritatea membrilor.

32. Ordinea de zi a fiecărei şedinţe se adoptă prin consens.

33. Deciziile Comitetului consultativ se adoptă prin consens.

34. În cazul în care consensul nu poate fi atins, avizul se emite cu reflectarea observaţiilor motivate ale membrilor, care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei şi se anexează, după caz, la materialele de promovare ale proiectului.

35. Membrul supleant participă la şedinţele Comitetului consultativ în absenţa membrului.

36. La propunerea oricărui membru al Comitetului consultativ, la şedinţele Comitetului consultativ pot fi invitaţi reprezentanţi ai altor instituţii publice, ai societăţii civile, ai organizaţiilor internaţionale, ai mediului academic şi ai sectorului privat.

37. Invitaţiile se transmit de către secretariatul tehnic, după informarea prealabilă a membrilor Comitetului consultativ şi acceptarea de către aceştia prin aprobare tacită a propunerilor, cu cel puţin trei zile lucrătoare înaintea şedinţei respective.

38. Invitaţii nu participă la procesul de adoptare a deciziilor Comitetului consultativ.

Secţiunea a 3-a

Documentarea şedinţelor

39. Rezultatul dezbaterilor Comitetului consultativ, inclusiv avizele emise, se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.

40. Textele avizelor prevăzute la subpct. 4.2 şi 4.3 se includ în procesul-verbal al şedinţei.

41. Procesul-verbal al şedinţei se redactează de secretariatul tehnic până la sfârşitul următoarei zile lucrătoare şi se aprobă de către preşedintele Comitetului consultativ.

42. Procesul-verbal se distribuie pentru semnare, tuturor membrilor Comitetului consultativ, în cel mult cinci zile lucrătoare de la data şedinţei, în scris sau prin poşta electronică.

43. Prin decizia preşedintelui Comitetului consultativ, procesul-verbal al şedinţei se poate transmite spre informare, integral sau parţial, şi altor instituţii, cu informarea membrilor Comitetului consultativ.

CONDUITA ŞI CONFLICTUL DE INTERESE

44. Activitatea membrilor şi a membrilor supleanţi ai Comitetului consultativ nu este remunerată.

45. Membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului consultativ respectă în activitatea lor următoarele reguli de conduită:

45.1. acţionează în interesul Comitetului consultativ, în concordanţă cu rolul şi obiectivele stabilite prin prezentul Regulament;

45.2. adoptă decizii în interes public şi nu acţionează în scopul obţinerii de avantaje financiare sau de alte beneficii pentru sine sau pentru alte persoane;

45.3. declară în scris la începutul oricărei şedinţe sau pe parcursul acesteia orice situaţie de conflict de interese în care s-ar putea afla în legătură cu un subiect supus dezbaterii;

45.4. informează instituţia pe care o reprezintă, după încheierea şedinţelor, cu privire la principalele chestiuni discutate şi la deciziile adoptate;

45.5. păstrează confidenţialitatea informaţiilor a căror divulgare ar putea leza interesul legitim al unei instituţii, organizaţii sau persoane sau ar putea crea avantaje nelegitime;

45.6. acţionează în conformitate cu deciziile Comitetului consultativ adoptate în condiţiile prezentului Regulament;

45.7. fac dovada autorizării accesului la informaţii clasificate, dacă este necesar;

45.8. respectă libertatea opiniilor şi nu se lasă influenţaţi de considerente personale.

46. Membrii care declară conflict de interese sunt luaţi în considerare la stabilirea cvorumului, însă nu participă la dezbaterea şi luarea deciziei asupra subiectului respectiv.

47. Invitaţii, în cazul în care sunt afiliaţi unei entităţi care solicită finanţare sau care este vizată direct de subiectul discutat, au obligaţia de a declara în scris conflictul de interese şi de a părăsi şedinţa pe durata dezbaterii şi adoptării deciziei asupra subiectului respectiv.

48. Situaţiile de conflict de interese declarate şi măsurile luate se consemnează obligatoriu în procesul-verbal.

49. Nedeclararea conflictului de interese sau încălcarea obligaţiei de abţinere atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform legislaţiei, şi poate constitui temei pentru revocarea calităţii de membru în Comitetul consultativ.