Hotărâre nr. 182 din 23.03.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Programului  de  creare  şi  dezvoltare a Mecanismului

naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor

pe anii 2022-2026 şi a Planului de acţiuni pentru anii 2022-2024

privind implementarea acestuia

nr. 182  din  23.03.2022

 (în vigoare 29.04.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.129-133 art. 327 din 29.04.2022

* * *

În temeiul art.3 alin.(1) din Legea nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.293-305, art.618), cu modificările ulterioare, precum şi în vederea realizării acţiunii 12.1.3 din Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.235/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.266-272, art.541), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) Programul de creare şi dezvoltare a Mecanismului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor pe anii 2022-2026, conform anexei nr.1;

2) Planul de acţiuni pentru anii 2022-2024 privind implementarea Programului de creare şi dezvoltare a Mecanismului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor pe anii 2022-2026, conform anexei nr.2.

2. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale vor asigura implementarea prevederilor Programului de creare şi dezvoltare a Mecanismului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor pe anii 2022-2026, planificarea anuală şi pe termen mediu a resurselor financiare necesare şi vor informa anual, până la data de 15 martie, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cu privire la gradul de implementare a acestuia.

3. Se recomandă autorităţilor publice locale să contribuie, în limitele competenţelor, la realizarea obiectivelor şi activităţilor planificate.

4. Implementarea Programului de creare şi dezvoltare a Mecanismului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor pe anii 2022-2026 se va efectua din contul mijloacelor financiare prevăzute anual în bugetul de stat, bugetele locale, precum şi din alte surse conform legislaţiei.

5. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale:

1) va monitoriza şi va coordona procesul de implementare a Programului de creare şi dezvoltare a Mecanismului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor pe anii 2022-2026 şi a Planului de acţiuni pentru anii 2022-2024 privind implementarea acestuia;

2) va generaliza informaţiile şi va prezenta Guvernului anual, până la data de 15 aprilie, raportul privind realizarea Programului menţionat.

6. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.182/2022

PROGRAM

de creare şi dezvoltare a Mecanismului naţional de referire pentru

protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor pe anii 2022-2026

I. INTRODUCERE

1. Criminalitatea şi proliferarea acesteia reprezintă o problemă globală, care provoacă îngrijorarea întregii comunităţi mondiale. În secolul XXI a fost adoptată o serie de acte normative internaţionale şi regionale pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, precum traficul de fiinţe umane, de organe umane, violenţa faţă de femei şi violenţa în familie, tortura, tratamentul cu cruzime, inuman sau degradant, exploatarea sexuală şi abuzul sexual asupra copiilor. Fiecare ţară care a aderat la tratatele internaţionale în domeniile vizate trebuie să îşi consolideze eforturile asupra măsurilor de organizare a protecţiei şi asistenţei victimelor infracţiunilor, reparării daunelor fizice, psihologice, materiale şi sociale cauzate acestora şi, de asemenea, să prevadă măsuri normative care sunt indicate pentru a satisface nevoile specifice ale victimelor infracţiunilor.

2. Legislaţia ţărilor dezvoltate, în primul rând a celor din Uniunea Europeană, a evoluat spre formarea normelor privind drepturile victimelor, principiilor de tratare a victimelor infracţiunilor atunci când acestea interacţionează cu organele de drept şi alte autorităţi publice, precum şi mecanismelor specifice pentru punerea în aplicare a drepturilor victimelor infracţiunilor, luând în considerare rolul organizaţiilor societăţii civile.

3. Victimele traficului de fiinţe umane au devenit prima categorie de victime ale căror drepturi au fost reglementate expres în legislaţia naţională (Legea nr.241/2005 privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane) şi pentru care a fost instituit un mecanism special de cooperare în scopul asigurării/realizării drepturilor acestora. Acest mecanism de cooperare pentru asigurarea drepturilor victimelor traficului de fiinţe umane a fost creat cu suportul proiectelor internaţionale de asistenţă tehnică şi a fost numit Sistemul naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane (în continuare – SNR).

4. Necesitatea cooperării autorităţilor de stat cu organizaţiile neguvernamentale şi alte organizaţii active în domeniul reabilitării victimelor infracţiunilor (cooperării intersectoriale) este stabilită în actele relevante ale dreptului internaţional şi regional la care Republica Moldova este parte. Funcţionarea mecanismelor de cooperare intersectorială se află în vizorul mecanismelor de monitorizare externă a implementării obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova în acest domeniu (Oficiul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Crimă (UNODC), Grupul de experţi care monitorizează implementarea Convenţiei Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane (GRETA), Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii privind traficul de persoane, Grupul de experţi privind activităţile contra violenţei împotriva femeilor şi violenţei domestice (GREVIO), Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT)).

5. Crearea mecanismelor speciale de cooperare care ţine de asistenţa victimelor infracţiunilor este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene, conform Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului (art.11) şi Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului (art.8). În speţă, mecanismele naţionale de referire pentru persoanele traficate sunt create în toate statele Uniunii Europene şi dezvoltarea acestora este una dintre priorităţile politicii Uniunii Europene în acest domeniu. Strategia Uniunii Europene privind combaterea traficului de fiinţe umane pe anii 2021-2025 prevede măsuri de îmbunătăţire a funcţionării mecanismelor naţionale de referire şi de creare a unui mecanism european de referire.

6. Drept bază juridică pentru crearea SNR în Republica Moldova a constituit Strategia Sistemului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane şi planurile de acţiuni pentru implementarea acesteia (2009-2016), aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr.257/2008. În anul 2016, acest model de cooperare intersectorială în asigurarea drepturilor victimelor traficului de fiinţe umane, creat în Republica Moldova, a fost remarcat ca un exemplu de bune practici în Europa de către membrii GRETA.

7. În martie 2018 au fost operate modificări la Legea nr.241/2005 privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, prin care SNR a fost instituţionalizat în calitate de model de cooperare intersectorială în domeniul asistenţei şi protecţiei victimelor traficului. Astfel, au fost stabilite elementele principale ale acestui model (art.15) şi rolul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (în continuare – MMPS) drept coordonator al SNR (art.10).

8. Procesul de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi aderarea Republicii Moldova la Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice au condus la extinderea treptată a categoriilor de victime eligibile pentru asistenţă socială, precum şi pentru asistenţă de altă natură din partea statului. Legea nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor constituie drept bază pentru asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale victimelor infracţiunilor (traficul de fiinţe umane, de organe, ţesuturi şi celule umane, tortura, tratamentul inuman sau degradant, violenţa în familie, infracţiuni privind viaţa sexuală etc.).

9. Legea nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor a stabilit că MMPS reprezintă autoritatea responsabilă pentru elaborarea şi realizarea politicilor în domeniul reabilitării victimelor infracţiunilor, acordarea serviciilor necesare şi instruirea specialiştilor cu competenţe în domeniu. Conform cadrului normativ menţionat, MMPS asigură implementarea prevederilor Legii nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor în cooperare cu Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor, Procuratura Generală, Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, subdiviziunile teritoriale de asistenţă socială, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi în cooperare cu reprezentanţii societăţii civile.

Prin urmare, e necesară crearea unui mecanism relevant de cooperare intersectorială, care va uni toţi subiecţii cu competenţe în domeniu în acordarea serviciilor pentru diferite categorii de victime ale infracţiunilor. Pentru a evita dublarea funcţiilor şi a asigura utilizarea eficientă a resurselor, un astfel de mecanism de cooperare va fi dezvoltat prin adaptarea SNR la nevoile victimelor altor infracţiuni. În pofida unor probleme şi neajunsuri, acest model de cooperare intersectorială corespunde pe deplin recomandărilor internaţionale. La baza SNR stă abordarea sistemică şi multidisciplinară, de fapt acesta fiind un model modern de coordonare a cooperării intersectoriale în acordarea asistenţei şi protecţiei victimelor traficului, care poate fi aplicat şi altor categorii de victime ale infracţiunilor.

10. Programul de creare şi dezvoltare a Mecanismului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor pe anii 2022-2026 (în continuare – Program MNRV) a fost elaborat în temeiul Legii nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor (art.3 alin.(1)), la iniţiativa MMPS, cu implicarea reprezentanţilor societăţii civile şi a partenerilor de dezvoltare. Elaborarea Programului MNRV este determinată de necesitatea soluţionării problemelor existente în realizarea drepturilor tuturor victimelor infracţiunilor, precum şi de necesitatea adaptării SNR la schimbările care au avut loc în societate şi politicile publice, dar în primul rând – la nevoile victimelor altor infracţiuni. Programul MNRV conţine o descriere detaliată a problemelor existente în funcţionarea SNR şi a căilor de soluţionare a acestora, precum şi stabileşte procedura de extindere a domeniului de aplicare a modelului SNR, transformându-l în MNRV. Programul MNRV defineşte, de asemenea, rezultatele scontate ale implementării sale – efectele acestei politici pentru stat şi societate, şi este prevăzut pentru o perioadă de implementare de cinci ani.

11. Programul MNRV se va alinia la Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030, contribuind la atingerea următoarelor Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD):

1) ODD 5 "Egalitate de gen";

2) ODD 8 "Muncă decentă şi creştere economică";

3) ODD 16 "Pace, justiţie şi instituţii puternice".

12. Programul MNRV corespunde pe deplin obligaţiilor internaţionale ale ţării în domeniul drepturilor omului şi agendei de reforme pentru asocierea cu Uniunea Europeană. Acest document de politici a fost elaborat luând în considerare prevederile Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului. Totodată, Programul MNRV vine să asigure, în plan naţional, şi realizarea noului Plan de acţiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024, pe ariile de interes ce vizează promovarea drepturilor omului şi a demnităţii acestuia.

II. ANALIZA SITUAŢIEI

13. Conform evaluărilor experţilor naţionali şi internaţionali ca urmare a implementării Strategiei SNR, principalele probleme în funcţionarea acestuia ţin de lipsa sau de accesul limitat la asistenţă şi suportul necesar pentru anumite categorii de victime ale traficului şi lipsa de coerenţă dintre realizarea drepturilor victimelor traficului de fiinţe umane şi serviciile de suport prevăzute în cadrul Legii nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor, precum şi drepturile altor categorii de beneficiari ai asistenţei sociale. Următorii factori principali influenţează funcţionarea SNR şi condiţionează apariţia unor dificultăţi:

1) schimbarea fenomenului traficului de fiinţe umane;

2) apariţia unor noi categorii de victime cărora le sunt garantate asistenţa şi protecţia statului;

3) reformele în domeniul protecţiei sociale şi în alte domenii conexe;

4) barierele instituţionale şi inerţia sistemului de relaţii sociale;

5) criza financiară şi economică.

I. Schimbarea fenomenului traficului de fiinţe umane

14. Conform datelor oficiale, fenomenul traficului de fiinţe umane rămâne a fi actual în Republica Moldova. Astfel, potrivit statisticii organelor de drept, în ultimii cinci ani (înainte de pandemia de COVID-19), numărul victimelor traficului de fiinţe umane înregistrate a variat de la 232 până la 365 de persoane pe an, majoritatea fiind exploatate în alte ţări. În anul 2020, numărul victimelor înregistrate oficial a scăzut cu 59% faţă de anul 2019, acesta fiind un efect temporar, deoarece pandemia de COVID-19, de fapt, intensifică "factorii declanşatori" ai traficului de fiinţe umane, cum ar fi sărăcia, şomajul, violenţa în familie.

15. Una dintre tendinţele în schimbarea fenomenului traficului de fiinţe umane, remarcate în ultima perioadă, se caracterizează prin înlăturarea distincţiei dintre trafic şi organizarea migraţiei ilegale. Studiile reflectă faptul că fluxurile de migraţie sunt adesea mixte, incluzând diferite categorii de migranţi: refugiaţi/solicitanţi de azil, migranţi care călătoresc ilegal, victime ale traficului de fiinţe umane. Recrutarea poate avea loc nu doar înainte de iniţierea procesului migraţional, dar şi la diferite etape ale acestuia, iar traficul sau exploatarea în sine poate fi intercalată în procesul migraţiei ilegale. În anul 2019 au fost înregistrate primele cazuri de exploatare a cetăţenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova, în domeniul de construcţii, astfel, pentru prima dată fiind identificaţi 45 de cetăţeni străini exploataţi pe teritoriul ţării noastre. Prin urmare, a devenit evidentă necesitatea adaptării SNR la nevoile victimelor, cetăţenilor străini, conform obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova în acest domeniu.

16. Această tendinţă nouă impune necesitatea de a dezvolta identificarea cazurilor de trafic în fluxurile mixte de migraţie şi la întreprinderile care angajează străini, ceea ce reprezintă o provocare, având în vedere că specialiştii Biroului migraţie şi azil, ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi ai Inspectoratului de Stat al Muncii nu sunt implicaţi în cooperarea intersectorială în cadrul SNR. În plus, cadrul normativ în domeniul antitrafic, care conţine prevederi privind garanţiile de acces al străinilor şi apatrizilor, identificaţi în calitate de victime ale traficului de fiinţe umane, urmează a fi coroborat cu cadrul normativ din domeniul social.

II. Apariţia unor noi categorii de victime cărora le sunt garantate asistenţa şi protecţia statului

17. Legea nr.45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie a prevăzut dreptul victimelor violenţei în familie la asistenţă gratuită şi a stabilit necesitatea cooperării intersectoriale în acest domeniu. Victimele violenţei în familie reprezintă cea mai numeroasă categorie de victime ale infracţiunilor. În anul 2021 au fost constatate 1 913 persoane din categoria victimelor violenţei în familie, dintre care 64 sunt minori. Totuşi, pentru o lungă perioadă de timp (2009-2017), victimele violenţei în familie au făcut parte din categoria beneficiarilor asistenţei în cadrul SNR, în calitate de potenţiale victime ale traficului.

18. Legea nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor a extins spectrul categoriilor de victime care beneficiază de asistenţă şi suport gratuit din partea statului, inclusiv pentru victimele torturii. Prin Legea nr.52/2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) a fost stabilit mecanismul naţional de prevenire a torturii – Consiliul pentru prevenirea torturii. Victimele torturii şi ale altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, reprezintă o nouă categorie de beneficiari ai sistemului naţional de protecţie socială. În scopul asigurării accesului acestora la serviciile garantate de Legea nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor, este necesară armonizarea cadrului normativ şi dezvoltarea serviciilor respective.

19. În ultimii ani s-a majorat numărul copiilor victime şi al copiilor aflaţi în situaţie de risc. Astfel, conform datelor structurilor teritoriale de asistenţă socială, la finele anului 2020 se aflau în evidenţă: 866 de copii supuşi violenţei, 8 065 de copii neglijaţi, 103 copii care practică vagabondajul, cerşitul şi prostituţia. Pentru depăşirea problemelor din acest domeniu, în conformitate cu Legea nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi (art.20), a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului (MIC). Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr.708/2019 a fost aprobat Regulamentul-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Centrului regional de asistenţă integrată a copiilor victime/martori ai infracţiunilor şi a Standardelor minime de calitate.

20. În anul 2020, funcţionalitatea MIC a fost evaluată de către experţi independenţi, la iniţiativa Oficiului Avocatului Poporului în cooperare cu Fondul Naţiunilor Unite Pentru Copii (UNICEF). Conform raportului, se menţionează faptul că victimele traficului de copii au dreptul să beneficieze de asistenţă în cadrul ambelor mecanisme de cooperare intersectorială. Totodată, recomandările de bază au vizat reconceptualizarea MIC şi fortificarea modelelor de cooperare cu SNR.

III. Reformele în domeniul protecţiei sociale şi în alte domenii conexe

21. Reforma în desfăşurare a descentralizării administraţiei publice locale implică obligaţia MMPS de a se concentra pe elaborarea şi monitorizarea implementării politicii publice în domeniul de activitate stabilit şi transferul treptat al altor atribuţii la nivelurile locale de administrare: administraţiile publice locale de nivelurile I şi II, serviciile publice deconcentrate sau instituţiile publice în care MMPS are calitatea de fondator. Astfel, va fi necesar de a adapta MNRV la cerinţele reformei descentralizării.

22. În calitate de obstacole se evidenţiază nivelul insuficient de consolidare a capacităţilor la nivel local şi de dezvoltare a serviciilor, fluctuaţia ridicată a personalului la nivel local, lipsa memoriei instituţionale şi absenţa în majoritatea domeniilor a organizaţiilor societăţii civile implicate în asistarea victimelor. Responsabilitatea pentru prestarea serviciilor nu este încă clar repartizată între autorităţile administraţiei publice centrale şi locale la diferite niveluri. Domeniile respectării drepturilor omului şi reabilitării victimelor infracţiunilor încă nu constituie o prioritate pentru autorităţile publice locale, astfel încât acestea nu au dezvoltat capacităţile de analiză şi planificările necesare privind dezvoltarea serviciilor specializate la nivel local. De asemenea, este subdezvoltat cadrul metodologic pentru autorităţile administraţiei publice locale în ceea ce priveşte prevenirea fenomenelor sociale negative şi asistenţa de reabilitare a victimelor infracţiunilor.

IV. Barierele instituţionale şi inerţia sistemului de relaţii sociale

23. Legea nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor (art.22) a prevăzut faptul că Guvernul, în termen de trei luni de la data publicării, să ia măsurile necesare pentru a armoniza legislaţia existentă şi alte acte normative cu normele acestei legi. Cu toate acestea, acest proces este foarte laborios şi până în prezent nu este finalizat.

24. Sistemul de reabilitare a victimelor infracţiunilor nu este încă integrat în sistemul general de protecţie socială. Astfel, cadrul normativ în domeniul protecţiei sociale (Legea asistenţei sociale nr.547/2003 şi Legea nr.123/2010 cu privire la serviciile sociale) nu a recunoscut victimele infracţiunilor în calitate de beneficiari. Algoritmul general de lucru cu beneficiarii asistenţei sociale nu ia în considerare specificul asistenţei necesare pentru victimele infracţiunilor, legătura sa cu procesul penal şi de executare. În special, actele normative din domeniul protecţiei sociale nu prevăd următoarele aspecte:

1) identificarea victimei în afara procesului penal, ca bază pentru accesul la asistenţa socială oferită de către stat;

2) procedura de prestare a serviciilor de urgenţă pentru depăşirea unei situaţii de criză care reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii sau vieţii victimelor;

3) servicii de însoţire/sprijin în accesarea asistenţei, care nu fac parte din categoria serviciilor sociale, atunci când victima este referită către alte organe administrative centrale, reprezentanţele acestora teritoriale sau instituţiile publice subordonate;

4) lipsa cadrului normativ de reglementare a activităţii de acordare a asistenţei psihologice victimelor infracţiunilor;

5) obligaţia de a rambursa cheltuielile de deplasare ale victimelor din categoriile social-vulnerabile pentru a participa la şedinţele de judecată sau pentru a primi asistenţa care nu este acordată la locul de reşedinţă.

25. Victimele traficului de fiinţe umane şi cele ale violenţei în familie nu sunt menţionate în Legea nr.1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, în pofida faptului că, potrivit Legii nr.241/2005 privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane (art.20) şi Legii nr.45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie (art.8), acestea trebuie să beneficieze de asistenţă medicală gratuită. Aceste categorii de victime sunt adesea şomere, neînregistrate la agenţiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă. Întrucât Guvernul este obligat să asigure gratuit doar şomerii înregistraţi oficial, deseori victimele nu pot obţine gratuit poliţa de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi nu au acces la servicii medicale gratuite.

26. O problemă distinctă o constituie eliberarea documentelor de identitate victimelor traficului de fiinţe umane, în lipsa cărora nu este posibilă accesarea asistenţei sociale, medicale, juridice şi de altă natură. Agenţia Servicii Publice eliberează victimelor acte de identitate în mod gratuit, conform legii, dar nu face acest lucru într-o manieră proximă. Aceasta conduce la faptul că victimele care au nevoie de asistenţă urgentă şi sunt referite la un centru specializat nu pot accesa asistenţa timp de o lună – până la recepţionarea documentelor de identitate.

27. Sistemul de protecţie socială nu dispune de mandat şi de capacităţi privind asigurarea coordonării întregului proces de acordare a asistenţei victimei infracţiunii în calitate de beneficiar al sistemului de protecţie socială, până la reabilitarea socială a acestuia, ţinând cont de necesităţile victimei şi de cooperarea dintre sistemul de protecţie socială şi cel de drept pe parcursul procesului penal.

28. Nu există o instituţie de stat cu competenţe în domeniul organizării instruirii în comun a membrilor echipelor multidisciplinare teritoriale (EMT), această activitate fiind susţinută preponderent din proiectele internaţionale de asistenţă tehnică. Dezvoltarea în comun a capacităţilor membrilor EMT este necesară pentru coordonarea eficientă a activităţilor comune.

29. Infrastructura serviciilor de suport adresate victimelor este subdezvoltată. Extinderea competenţelor MMPS pentru reabilitarea victimelor infracţiunilor nu este însoţită de suplimentarea personalului necesar pentru gestionarea politicilor în acest domeniu. Pentru structurile teritoriale de asistenţă socială au fost prevăzute, prin Legea nr.113/2020 pentru modificarea unor acte normative, unităţi de personal alocate la nivel local, pentru asigurarea implementării politicii sociale în acest domeniu şi a coordonării serviciilor specializate. Astfel, se atestă existenţa deficienţelor în ceea ce priveşte accesul victimelor infracţiunilor la asistenţa şi suportul necesar.

30. Actualul SNR operează ca un mecanism special de coordonare pentru a asista victimele traficului de fiinţe umane, care urmează a fi prevăzut prin prisma interacţiunii interinstituţionale şi intersectoriale pentru totalitatea victimelor infracţiunilor. Totodată, acest nou model de cooperare ar trebui să includă o funcţie de monitorizare şi de evaluare a tuturor proceselor şi a activităţii tuturor structurilor cooperante din punctul de vedere al drepturilor omului.

V. Criza financiară şi economică

31. Criza financiară şi economică din ultimii ani a limitat statul să îşi asume responsabilitatea financiară deplină pentru funcţionarea SNR şi dezvoltarea unei reţele de servicii adresate victimelor traficului, aşa cum prevăd obligaţiile internaţionale ale Republicii Moldova în acest domeniu şi Strategia naţională de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2018-2023. Mecanismul de achiziţionare a serviciilor sociale şi a altor servicii de către organele autorităţilor publice centrale de la organizaţiile societăţii civile se dezvoltă lent. Fluctuaţia personalului şi insuficienţa alocaţiilor bugetare la nivel naţional şi local pentru prestarea şi procurarea serviciilor au contribuit la menţinerea dependenţei unui şir de servicii de sprijinul donatorilor externi. Acesta este, în special, în cazul prestării serviciilor medicale de criză pentru persoanele nedocumentate cu statut de victime.

32. Prezintă deficienţe şi organizarea asistenţei acordate victimelor pe termen lung, până la reabilitarea socială deplină a acestora. Această asistenţă ar trebui acordată la locul de reşedinţă permanentă, însă în zonele rurale astfel de servicii sunt subdezvoltate. Pe lângă aceasta, nu este suficient dezvoltată monitorizarea pe termen lung a procesului de reabilitare/reintegrare socială a victimelor beneficiare de asistenţă socială. Victimele care au suferit traume grave şi/sau au fost în exploatare îndelungată nu reuşesc adesea să se integreze legal pe piaţa muncii şi în comunitate.

33. Consolidarea controlului statului asupra utilizării direcţionate a mijloacelor, precum şi lipsa corelaţiei dintre algoritmul general de accesare a asistenţei sociale şi algoritmul de identificare a victimelor traficului de fiinţe umane au condus la refuzul de a identifica victimele în afara procesului penal. În prezent, asistenţa gratuită este acordată, în principiu, victimelor infracţiunilor care participă în cadrul procesului penal.

34. Neintervenţia statului în soluţionarea problemelor identificate în funcţionarea SNR va avea impact negativ asupra realizării drepturilor victimelor infracţiunilor. Alte posibile consecinţe negative şi riscuri, în cazul neintervenţiei statului, sunt conexe cu afectarea imaginii ţării la nivel internaţional, întrucât politica naţională privind victimele infracţiunilor este în centrul atenţiei mecanismelor externe de monitorizare a obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova.

III. OBIECTIVE GENERALE, OBIECTIVE SPECIFICE ŞI IMPACTUL

3.1. Obiectivele generale şi specifice ale Programului MNRV

35. Programul MNRV a fost elaborat în scopul realizării în practică a drepturilor victimelor infracţiunilor, care constituie una dintre categoriile vulnerabile ale populaţiei.

36. Obiectivele generale ale Programului MNRV sunt:

1) obiectivul general 1. Crearea modelului MNRV ce asigură coordonarea eficientă a cooperării tuturor actorilor implicaţi în protecţia şi realizarea în practică a drepturilor victimelor infracţiunilor;

2) obiectivul general 2. Asigurarea unei abordări integrate a politicilor şi serviciilor destinate victimelor infracţiunilor.

37. Obiectivele specifice derivate din obiectivul general 1 sunt centrate pe elementele şi procedurile-cheie în cadrul MNRV:

1) obiectivul specific 1.1. Crearea structurilor de cooperare intersectorială în cadrul MNRV la nivel central şi local până în anul 2025;

2) obiectivul specific 1.2. Fortificarea coordonării operaţionale a procesului de reabilitare a victimelor infracţiunilor la nivel central şi local;

3) obiectivul specific 1.3. Crearea şi actualizarea cadrului normativ şi a suportului metodologic în cadrul MNRV până la finele anului 2026;

4) obiectivul specific 1.4. Consolidarea capacităţilor specialiştilor din organizaţiile participante la MNRV, desfăşurată în plan sectorial şi pe platformele comune multidisciplinare;

5) obiectivul specific 1.5. Dezvoltarea unui sistem de comunicare eficient dintre organizaţiile participante la MNRV;

6) obiectivul specific 1.6. Alocarea fondurilor de la bugetul de stat şi bugetele locale, care permit:

a) coordonarea eficientă a organizaţiilor participante la MNRV;

b) contractarea serviciilor specializate de la prestatorii serviciilor sociale;

c) dezvoltarea de servicii specializate, inclusiv noi şi/sau prestate pe termen lung pentru reabilitarea victimelor infracţiunilor;

7) obiectivul specific 1.7. Identificarea promptă a victimelor infracţiunilor şi asigurarea accesului acestora la asistenţa şi protecţia necesară.

38. Obiectivele specifice derivate din obiectivul general 2 sunt următoarele:

1) obiectivul specific 2.1. Asigurarea suportului şi asistenţei victimelor infracţiunilor, inclusiv a serviciilor integrate distincte în baza principiului "sub acelaşi acoperiş";

2) obiectivul specific 2.2. Consolidarea sistemului de asistenţă socială în corespundere cu nevoile victimelor infracţiunilor în calitate de beneficiari ai sistemului;

3) obiectivul specific 2.3. Asigurarea accesibilităţii victimelor identificate la toate tipurile de asistenţă specializată (socială, medicală, juridică şi psihologică);

4) obiectivul specific 2.4. Informarea eficientă a victimelor infracţiunilor despre mecanismele naţionale de protecţie a drepturilor omului şi posibilităţile de a le sesiza.

3.2. Impactul Programului MNRV

39. Impactul scontat în urma implementării Programului MNRV este următorul:

1) modelul MNRV asigură coordonarea eficientă a cooperării intersectoriale a tuturor actorilor implicaţi în protecţia şi realizarea în practică a drepturilor victimelor infracţiunilor;

2) toate victimele infracţiunilor au acces la protecţie, servicii de suport garantate conform legislaţiei naţionale:

a) fără nicio discriminare şi indiferent de dorinţa acestora de a participa la procesul penal;

b) în legătură logică cu:

- alte mecanisme de cooperare şi servicii sociale create pentru alte grupuri social-vulnerabile;

- serviciile publice prestate pentru victime în afara sistemului naţional de protecţie socială;

- politicile publice în domeniul drepturilor omului.

3.3. Etapele şi instrumentele de realizare ale Programului MNRV

40. Realizarea obiectivului general 1 include următoarele etape de implementare:

1) reformarea SNR în MNRV – adaptarea SNR, model de cooperare interdepartamentală şi intersectorială, creat anterior pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane, la nevoile altor victime ale infracţiunilor cărora, potrivit legislaţiei, le sunt garantate asistenţa şi protecţia gratuită din partea statului, luând în considerare realizările în cadrul altor mecanisme/proceduri existente pentru alte categorii de victime, inclusiv MIC;

2) formalizarea juridică a MNRV şi a elementelor sale conceptuale, care asigură coordonarea interacţiunii interdepartamentale şi intersectoriale a organizaţiilor participante.

41. Realizarea obiectivului general 2 se va efectua luând în considerare aspectele integrării:

1) politicilor şi serviciilor pentru victimele infracţiunilor, care condiţionează accesarea acestora de participarea victimelor în procesul penal sau de alte criterii;

2) politicilor şi serviciilor pentru victimele infracţiunilor cu politicile şi mecanismele de asistenţă şi protecţie ale altor grupuri social-vulnerabile;

3) politicilor şi serviciilor pentru victimele infracţiunilor, prestate în cadrul sistemului de protecţie socială, cu politicile şi serviciile oferite victimelor de către alţi prestatori de servicii publice (asistenţă medicală, psihologică, educaţională, juridică şi de altă natură pentru victime, oferite în afara sistemului de protecţie socială);

4) legăturii dintre MNRV cu politica de stat în domeniul drepturilor omului şi mecanismul existent de monitorizare a respectării drepturilor omului.

42. Implementarea Programului MNRV va fi realizată în două etape:

1) prima etapă (2022-2024);

2) a doua etapă (2025-2026).

Pentru fiecare etapă va fi elaborat şi aprobat un plan de acţiuni corespunzător.

43. Reformarea modelului SNR în modelul MNRV va fi efectuată treptat, prin crearea elementelor mecanismului respectiv/condiţiilor favorabile (inclusiv: structuri de coordonare, cadrul normativ, condiţii pentru dezvoltarea capacităţilor pe platforme comune multidisciplinare, condiţii pentru comunicarea şi managementul informaţional, precum şi pentru asigurarea finanţării durabile), care sunt necesare pentru o cooperare efectivă şi durabilă a actorilor cu competenţe în domeniu.

IV. DOMENII DE INTERVENŢIE ŞI ACŢIUNI PRIORITARE

I. Domeniul de intervenţie: modelul cooperării intersectoriale în domeniul protecţiei şi asistenţei victimelor infracţiunilor

4.1. Cadrul instituţional şi beneficiarii MNRV

44. Beneficiarii MNRV sunt victime ale infracţiunilor – cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini şi apatrizi care au suferit de infracţiuni prevăzute în Legea nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor, comise:

1) pe teritoriul Republicii Moldova;

2) în afara hotarelor Republicii Moldova, cu condiţia că victima (cetăţean străin/apatrid) locuieşte sau să află legal pe teritoriul Republicii Moldova.

45. Participanţi ai MNRV sunt autorităţile/instituţiile şi organizaţiile care au competenţe în domeniul acordării protecţiei, asistenţei şi suportului victimelor infracţiunilor, inclusiv cetăţenilor străini şi apatrizilor:

1) autorităţile administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea;

2) serviciile publice desconcentrate şi instituţiile publice;

3) organizaţiile necomerciale;

4) organizaţiile internaţionale.

46. Autorităţile/instituţiile şi organizaţiile cu competenţe în asigurarea protecţiei, asistenţei şi suportului victimelor infracţiunilor vor asigura participarea reprezentanţilor acestora sau a reprezentanţilor structurilor subordonate acestora la nivel local (raion şi comunitate) în EMT şi în alte structuri de cooperare intersectorială instituite în cadrul MNRV, la iniţiativa MMPS, Agenţiei Naţionale Asistenţă Socială (ANAS) sau altor structuri organizaţionale care sunt în domeniul de competenţă al MMPS.

4.2. Organele de coordonare

47. Coordonatorul naţional al MNRV este MMPS, care deleagă o parte din funcţiile de coordonare de natură operaţională autorităţii administrative din subordinea sa – ANAS.

48. MMPS va asigura coordonarea politicilor şi activităţilor sociale pentru protejarea drepturilor victimelor infracţiunilor, ţinând cont de aspectul interdepartamental şi intersectorial al acestei activităţi, în cadrul căreia activează specialişti cu următoarele atribuţii:

1) elaborarea şi implementarea documentelor de politici şi altor acte normative în domeniul realizării drepturilor victimelor infracţiunilor, inclusiv în vederea:

a)integrării asistenţei victimelor infracţiunilor în sistemul naţional de protecţie socială şi corelării cu politica socială în domenii conexe, inclusiv în vederea dezvoltării serviciilor necesare;

b) dezvoltării serviciilor integrate adresate victimelor infracţiunilor, oferite de către specialiştii din diferite organe administrative;

2) crearea şi susţinerea funcţionării diferitor structuri deliberative pe lângă MMPS (comisii, consilii), cu participarea reprezentanţilor societăţii civile şi ai organizaţiilor internaţionale;

3) înaintarea propunerilor privind efectuarea cercetărilor în domeniu;

4) asigurarea gestionării eficiente a alocărilor bugetare necesare pentru funcţionarea MNRV;

5) monitorizarea implementării Programului MNRV şi altor acte normative în domeniu, precum şi cooperarea cu societatea civilă pentru o evaluare independentă a implementării Programului MNRV;

6) monitorizarea respectării obligaţiilor internaţionale ale ţării în domeniul respectiv şi elaborarea propunerilor de îmbunătăţire a performanţelor ţării în acest domeniu.

49. În legătură cu politica actuală de descentralizare şi reformare a administraţiei publice centrale, o parte dintre funcţiile de coordonare ale MNRV sunt delegate ANAS, şi anume:

1) coordonarea operaţională a interacţiunii autorităţilor/instituţiilor şi organizaţiilor participante la MNRV în acordarea de asistenţă victimelor infracţiunilor;

2) dezvoltarea unei baze metodologice intersectoriale pentru aplicarea uniformă a legislaţiei de către toţi specialiştii autorităţilor/instituţiilor/organizaţiilor participante în MNRV;

3) coordonarea şi monitorizarea activităţilor instituţiilor publice care oferă servicii victimelor infracţiunilor, al căror fondator este MMPS;

4) dezvoltarea comunicării între specialiştii autorităţilor/instituţiilor şi organizaţiilor care participă la MNRV, prin organizarea de întâlniri, seminare, conferinţe şi alte evenimente care contribuie la îmbunătăţirea schimbului de informaţii;

5) crearea sau reformarea platformelor intersectoriale şi dezvoltarea în comun a capacităţilor membrilor acestora, prin instruire multidisciplinară şi a profesioniştilor din domeniul social;

6) organizarea procedurii de repatriere;

7) oferirea suportului metodologic pentru dezvoltarea serviciilor specializate din domeniul social;

8) organizarea şi coordonarea colectării datelor, analiza şi diseminarea informaţiilor privind funcţionarea MNRV şi a aspectelor conexe.

50. Funcţia de coordonare a EMT şi a acţiunilor autorităţilor/instituţiilor şi organizaţiilor care participă la MNRV, la nivel local, este exercitată de către:

1) reprezentantul Direcţiei/Secţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei, la nivel raional;

2) asistentul social, la nivel comunitar.

4.3. Cadrul de reglementare al MNRV

51. Cadrul de reglementare al MNRV include documente oficiale obligatorii pentru toate autorităţile/instituţiile şi organizaţiile care participă la MNRV:

1) acte normative care reglementează acordarea de asistenţă victimelor infracţiunilor, inclusiv Programul MNRV şi documentele de politici conexe care stabilesc scopuri, obiective şi rezultate comune;

2) regulamente şi ghiduri metodologice care reglementează relaţiile sociale în domeniul asistenţei şi protecţiei victimelor infracţiunilor.

52. MMPS va coordona procesul de analiză juridică a actelor normative din domeniul social pentru a elucida concordanţa acestora cu reglementările Legii nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor şi cu ideile conceptuale ale modelului MNRV, conţinute în Programul MNRV. În acelaşi timp, o atenţie deosebită va fi acordată coordonării colaborării intersectoriale şi aderării la principiile şi abordările de bază conţinute în actele normative internaţionale şi regionale, cum ar fi abordarea bazată pe drepturile omului şi centrată pe victime, nediscriminarea, egalitatea de gen, participarea societăţii civile.

53. Pentru implementarea cu succes a Programului MNRV, MMPS/ANAS, cu suportul altor entităţi abilitate să presteze servicii victimelor infracţiunilor, va elabora/reactualiza treptat cadrul normativ şi metodologic în domeniul asistenţei şi protecţiei victimelor infracţiunilor.

4.4. Consolidarea capacităţilor

54. Dezvoltarea abilităţilor necesare ale specialiştilor este asigurată în cadrul procesului de formare profesională iniţială, precum şi continuă a specialiştilor pe sector. În acest scop, autorităţile administraţiei publice centrale – participanţi ai MNRV, vor efectua modificări şi completări speciale în curricula/modulele pentru instruirea specialiştilor, inclusiv la distanţă.

55. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va întreprinde măsurile necesare pentru pregătirea tematică a specialiştilor în domeniul asistenţei victimelor infracţiunilor în educaţia formală, nonformală şi informală.

4.5. Comunicarea şi managementul informaţional al MNRV

56. În cadrul MNRV va fi asigurat un sistem de comunicare adecvat între specialiştii din autorităţile/instituţiile şi organizaţiile implicate (schimbul de corespondenţă, organizarea întrunirilor structurilor consultative intersectoriale), utilizând tehnologiile moderne de comunicare şi informare. Managementul informaţional al MNRV va asigura dezvoltarea schimbului de informaţii, inclusiv modalităţile de transfer de informaţii, ţinând cont de faptul că acest model funcţionează la diferite nivele de guvernare.

4.6. Finanţarea

57. Finanţarea MNRV în stadiul iniţial va fi efectuată, în limitele mijloacelor aprobate pentru anii relevanţi, din bugetul de stat, bugetele autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea, precum şi din alte surse în conformitate cu legislaţia. În perioada de referinţă, autorităţile administraţiei publice centrale de resort vor înainta propuneri în contextul Cadrului bugetar pe termen mediu, inclusiv vor reflecta costurile aferente realizării activităţilor în cadrul planurilor de acţiuni privind implementarea Programului MNRV.

58. Funcţionarea serviciilor existente adresate victimelor infracţiunilor la prima etapă de implementare a Programului MNRV va fi finanţată în limitele bugetelor aprobate. Totodată, finanţarea serviciilor adresate victimelor infracţiunilor va fi susţinută inclusiv din resursele asistenţei externe.

59. Totodată, luând în considerare faptul că includerea victimelor infracţiunilor în rândul beneficiarilor de protecţie socială, de asistenţă medicală şi de alte servicii publice adresate persoanelor vulnerabile atrage după sine necesitatea implicării resurselor umane şi financiare suplimentare, toate autorităţile/instituţiile participante ale MNRV vor iniţia treptat măsurile necesare pentru majorarea alocărilor financiare de la bugetul de stat şi bugetelor autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea, atragerea de asistenţă tehnică din partea partenerilor de dezvoltare şi sporirea diversităţii surselor şi flexibilităţii de finanţare.

4.7. Procedurile-cheie în cadrul MNRV

60. Identificarea victimelor infracţiunilor, în scopul asigurării accesului acestora la asistenţa şi suportul necesar, va fi asigurată de către specialiştii împuterniciţi ai autorităţilor/instituţiilor şi organizaţiilor participante în cadrul MNRV care, în conformitate cu genul lor de activitate profesională, vin în contact cu prezumatele victime.

61. Identificarea se va efectua ţinând cont de caracteristicile deosebite ale fenomenelor la care au avut de suferit victimele infracţiunilor, de diferenţele în ceea ce priveşte nevoile victimelor infracţiunilor şi de garanţiile legislative privind asistenţa şi suportul gratuit pentru fiecare categorie de victime, inclusiv cetăţenii străini şi apatrizii, precum şi de necesitatea de a dezvolta interacţiunea activă a specialiştilor în identificarea victimelor şi asigurarea accesului la asistenţa necesară.

62. Identificarea victimelor infracţiunilor este asociată cu alte proceduri de asigurare a accesului acestora la asistenţa şi protecţia necesară, cum ar fi:

1) efectuarea unei evaluări a necesităţilor individuale şi a riscurilor/ameninţărilor existente la adresa vieţii, sănătăţii, libertăţii sau proprietăţii persoanei intervievate şi a membrilor familiei sau a rudelor apropiate ale acesteia;

2) informarea persoanei privind drepturile victimelor şi disponibilitatea asistenţei şi protecţiei necesare;

3) depunerea cererii privind acordarea serviciilor şi luarea deciziei organului împuternicit despre stabilirea dreptului victimei la acordarea serviciilor;

4) referirea victimelor identificate către prestatorii de servicii pentru a le asigura accesul la asistenţa şi suportul necesar, utilizând potenţialul MNRV.

63. Ţinând cont de normele dreptului european, identificarea şi accesul victimelor infracţiunilor la asistenţă şi suport vor fi treptat reorganizate astfel încât să nu depindă de participarea acestora la procesul penal. În acelaşi timp, pentru a asigura realizarea dreptului victimelor la justiţie, participarea acestora în cadrul procesului penal va fi promovată prin acordarea accesului la servicii gratuite suplimentare, cum ar fi: asistenţa juridică calificată în cadrul procesului penal, consiliere psihologică şi alte servicii prevăzute în Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003.

64. Pentru a familiariza victimele infracţiunilor cu drepturile acestora, stabilite de lege, specialiştii împuterniciţi utilizează fişe informaţionale elaborate în acest scop, precum broşuri şi alte surse de informaţii. Adiţional, autorităţile/instituţiile şi organizaţiile membre ale MNRV plasează pe paginile web oficiale ale acestora informaţii despre drepturile victimelor.

65. Identificarea, referirea şi acordarea asistenţei şi suportului necesar victimelor infracţiunilor se efectuează ţinând cont de cerinţele legislaţiei privind:

1) nedivulgarea informaţiilor confidenţiale cu privire la identitatea şi viaţa privată a victimelor infracţiunilor, măsurile luate pentru a asigura protecţia victimelor şi alte măsuri legate de participarea acestora la procesul penal;

2) protecţia datelor cu caracter personal.

II. Domeniul de intervenţie: integrarea pe mai multe niveluri

4.8. Integrarea politicilor şi serviciilor pentru victimele diferitor infracţiuni

66. Organizaţiile participante la MNRV vor lua treptat măsuri pentru a analiza cauzele şi a elimina diferenţele nejustificate în drepturi între diferite categorii de victime ale infracţiunilor, pe criteriu de cetăţenie, participarea în cadrul procesului penal, elaborând în acest sens proiecte de modificare a reglementărilor relevante, inclusiv documente de politici.

67. În cadrul MNRV vor fi întreprinse treptat măsuri pentru dezvoltarea întregii game de servicii specializate necesare pentru diferite profiluri ale victimelor infracţiunilor, inclusiv servicii integrate, acordate în baza principiului "sub acelaşi acoperiş".

4.9. Integrarea politicilor şi serviciilor adresate victimelor infracţiunilor în cadrul sistemului naţional de asistenţă socială

68. Cadrul normativ care reglementează acordarea asistenţei sociale (Legea asistenţei sociale nr.547/2003 şi Legea nr.123/2010 cu privire la serviciile sociale) va fi analizat şi armonizat cu normele Legii nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor şi cu prevederile Programului MNRV, în scopul reglementării juridice a drepturilor victimelor la asistenţă şi protecţie în cadrul sistemului naţional de asistenţă socială şi stabilirii unei abordări comune în asigurarea accesului victimelor infracţiunilor la asistenţa necesară (necondiţionată de participarea acestora în procesul penal), care ar elimina dublarea eforturilor din partea prestatorilor de servicii şi victimizarea repetată.

69. Legislaţia în domeniu va fi revizuită pentru a include definiţiile unor astfel de concepte precum "serviciul social urgent", "servicii integrate", "însoţire/acompaniere socială", "servicii sociale pentru victimele implicate în procesul penal", "achitarea cheltuielilor de călătorie pentru accesarea serviciilor". Serviciile care lipsesc victimelor infracţiunilor vor fi dezvoltate ca parte componentă a unui sistem integrat de servicii sociale, asigurând accesul inclusiv pentru victimele care nu dispun de documente de identitate. Instrucţiunile interne şi liniile directoare pentru asistenţii sociali şi alţi specialişti ai organelor şi ai instituţiilor din competenţa MMPS vor fi completate cu prevederi ce vizează asistenţa victimelor infracţiunilor.

70. Serviciile adresate victimelor infracţiunilor vor fi clar definite şi clasificate. Responsabilitatea pentru prestarea serviciilor destinate victimelor infracţiunilor va fi clar repartizată între organizaţiile participante la MNRV. Acest lucru va servi drept bază pentru monitorizarea respectării drepturilor acestora.

71. Identificarea şi asistenţa acordată copiilor victime ale infracţiunilor se realizează ţinând cont de nevoile speciale ale copilului. Copiii victime ale infracţiunilor vor primi asistenţă şi suport, în conformitate cu procedurile stabilite în cadrul MIC, inclusiv în cazurile în care nu se cunoaşte cu exactitate vârsta prezumatei victime, dar există motive întemeiate de a presupune că este minor.

72. Victimele infracţiunilor care au concomitent dreptul la asistenţă în baza altor temeiuri, cum ar fi persoanele cu dizabilităţi, mamele cu copii şi/sau alte categorii de beneficiari de asistenţă socială, pe lângă asistenţa specializată pentru victimele infracţiunilor, beneficiază complementar şi de spectrul complex de asistenţă prevăzut pentru alte categorii de beneficiari.

4.10. Servicii publice integrate pentru victimele infracţiunilor

73. Autorităţile publice centrale vor înainta propuneri de modificare a legislaţiei şi documentelor de politici publice relevante care reglementează activitatea acestora pe dimensiunea reabilitării victimelor infracţiunilor, pentru a elimina barierele instituţionale existente în asigurarea accesului la serviciile oferite victimelor infracţiunilor în cadrul diferitor autorităţi. Astfel, vor fi reglementate drepturile victimelor infracţiunilor la asistenţă şi suport gratuit şi vor fi eliminate contradicţiile existente. Totodată, prin legislaţie vor fi consacrate juridic normele care asigură descentralizarea şi coordonarea proceselor în cadrul MNRV, integrarea drepturilor victimelor infracţiunilor privind beneficierea de servicii publice gratuite.

74. Având în vedere faptul că serviciile sociale se intersectează cu cele juridice, medicale, psihologice, pedagogice şi de altă natură prestate, în general, populaţiei, MMPS va elabora şi va aproba o clasificare clară a tipurilor de servicii sociale, ce va face posibilă clarificarea structurii serviciilor sociale şi delimitarea clară a responsabilităţilor pentru prestarea altor servicii publice.

75. O direcţie prioritară în dezvoltarea serviciilor publice adresate victimelor infracţiunilor este asigurarea acestora în baza principiului "ghişeu unic", evitând barierele instituţionale şi recunoscând oferirea statutului şi documentarea cazului în platforma sectorului social. O astfel de abordare va permite evitarea dublării eforturilor atât ale beneficiarilor serviciilor, cât şi ale specialiştilor din diferite autorităţi/instituţii şi organizaţii care participă la MNRV.

76. Integrarea serviciilor publice prestate de diverse autorităţi/instituţii care participă la MNRV va fi dezvoltată în etape, în baza:

1) unui singur centru de coordonare (MMPS/ANAS);

2) armonizării procedurilor instituţionale şi/sau stabilirii procedurilor comune interdepartamentale şi intersectoriale, inclusiv bazate pe principiul "ghişeul unic";

3) consolidării capacităţilor profesioniştilor;

4) dezvoltării comunicării dintre autorităţile/instituţiile şi organizaţiile participante în MNRV, precum şi dintre autorităţi/instituţii şi beneficiari;

5) dezvoltării bazelor de date sectoriale.

4.11. Interacţiunea dintre MNRV şi politica de stat în domeniul drepturilor omului

77. Dezvoltarea MNRV va fi interconectată cu Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului, considerat principalul document de politici publice – umbrelă, care rezumă politicile statului privind drepturile omului. Aspectele ce ţin de respectarea drepturilor victimelor infracţiunilor vor fi incluse în rapoartele anuale de monitorizare a implementării documentelor de politici publice în domeniul drepturilor omului.

78. MMPS/ANAS va întreprinde măsurile ce vizează dezvoltarea progresivă a monitorizării respectării drepturilor victimelor infracţiunilor:

1) crearea cadrului de reglementare necesar şi a reţelei de servicii pentru victime;

2) consolidarea personalului în spiritul respectării drepturilor omului;

3) consolidarea legăturilor cu mecanismele naţionale privind drepturile omului;

4) recunoaşterea rolului organizaţiilor neguvernamentale în monitorizarea respectării drepturilor omului.

79. În procesul de evaluare a impactului politicilor publice privind drepturile omului, inclusiv a Programului MNRV, precum şi la elaborarea noilor documente de politici în domeniul de referinţă se va ţine cont de:

1) opinia victimelor infracţiunilor, beneficiare de asistenţă şi protecţie;

2) opinia organizaţiilor neguvernamentale de specialitate care oferă asistenţă victimelor infracţiunilor;

3) concluziile şi recomandările rapoartelor mecanismelor externe (internaţionale şi regionale) de monitorizare în domeniul drepturilor omului.

V. COSTURI ŞI RISCURI DE IMPLEMENTARE

5.1. Costuri aferente Programului MNRV

80. La realizarea Programului MNRV au fost identificate necesităţile financiare ce vor fi orientate spre asigurarea unei coordonări eficiente a MNRV la toate nivelurile:

1) consolidarea mecanismului instituţional – suplinirea structurii-tip a organului local de specialitate în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei familiei cu un nou serviciu autonom specializat pentru reabilitarea victimelor infracţiunilor (42 de unităţi la nivel de raion/municipiu) – 4 682,4 mii de lei;

2) dezvoltarea serviciilor de suport se va realiza prin participarea subiecţilor competenţi, conform art.3 din Legea nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor, la elaborarea şi implementarea cadrului normativ în domeniul reabilitării victimelor infracţiunilor, inclusiv acordarea serviciilor de suport pentru reabilitarea acestora;

3) realizarea activităţilor comune de cercetare şi de identificare a victimelor infracţiunilor, specializarea şi instruirea personalului, lansarea unor iniţiative social-economice, a unor campanii de informare în vederea popularizării serviciilor de suport şi a condiţiilor de acordare a acestora, precum şi alte activităţi în domeniul respectiv.

81. Autorităţile cu competenţe în domeniu vor asigura realizarea Programului MNRV, în limitele mijloacelor bugetare aprobate, în procesul de planificare bugetară. De asemenea, finanţarea acţiunilor prevăzute în planurile de acţiuni privind implementarea Programului MNRV se va efectua şi din alte surse financiare, conform legislaţiei.

5.2. Analiza SWOT

82. Implementarea Programului MNRV poate fi influenţată de patru grupuri de factori, care sunt de obicei identificaţi şi luaţi în considerare la punerea în aplicare a unui document de politici:

1) puncte forte (ale mediului intern):

a) MMPS deţine o experienţă practică în crearea organelor de coordonare a mecanismului de cooperare intersectorială în domeniul protecţiei şi asistenţei victimelor traficului de fiinţe umane, precum şi prevenirii şi combaterii violenţei în familie (Unitatea naţională de coordonare a SNR şi EMT în raioane şi comunităţi), în baza cărora pot fi create organismele de coordonare a MNRV;

b) conform Legii nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor (art.3), MMPS este responsabil de elaborarea, promovarea şi implementarea politicii Guvernului în domeniul reabilitării victimelor infracţiunilor, ceea ce reprezintă delegarea din partea Guvernului a funcţiei de coordonator MMPS în domeniul de referinţă;

c) MMPS deţine experienţă în elaborarea actelor normative, procedurilor interdepartamentale şi intersectoriale în domeniu;

d) MMPS utilizează achiziţiile publice de servicii specializate de la prestatorii privaţi în vederea dezvoltării serviciilor necesare victimelor infracţiunilor;

2) puncte vulnerabile (ale mediului intern):

a) capacitatea limitată a MMPS de a atrage resurse financiare necesare pentru dezvoltarea bazei instituţionale şi a serviciilor pentru victimele infracţiunilor;

b) existenţa unui cadru de reglementare subdezvoltat al sistemului de reabilitare a victimelor infracţiunilor;

c) lipsa unui institut specializat de cercetări în domeniul protecţiei sociale;

d) fluctuaţia de personal în cadrul structurilor teritoriale de asistenţă socială;

e) lipsa conceptului de instruire a personalului din sistemul social în domeniul reabilitării victimelor infracţiunilor;

3) oportunităţi (ale mediului extern):

a) Programul MNRV este pe deplin adaptat în raport cu obligaţiile internaţionale ale ţării în domeniul drepturilor omului, în speţă cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi cu programul de reformă care vizează asocierea cu Uniunea Europeană, ceea ce creează un mediu favorabil pentru asistenţa din partea partenerilor de dezvoltare;

b) posibilitatea de a atrage comunitatea ştiinţifică pentru susţinerea cercetărilor necesare;

c) disponibilitatea experţilor internaţionali de a oferi asistenţă metodologică şi o evaluare a politicii în curs de elaborare;

d) acordarea de asistenţă externă în formarea specialiştilor şi posibilitatea de a face schimb de experienţă cu alte ţări;

4) riscuri (ale mediului extern):

a) situaţia politică instabilă din ţară, schimbarea posibilă a priorităţilor politice ale Guvernului;

b) extinderea perioadei de pandemie de COVD-19, obstacole în comunicarea şi organizarea evenimentelor publice;

c) criza economică postpandemică şi resurse financiare interne insuficiente pentru implementarea Programului MNRV;

d) neincluderea Republicii Moldova în cadrul proiectelor internaţionale şi regionale finanţate de către partenerii de dezvoltare;

e) reformarea platformelor consultative şi de coordonare, reducerea personalului responsabil şi atenuarea muncii la nivel local în domeniu;

f) bariere departamentale şi discrepanţe în interese ale diferitor autorităţi publice centrale şi locale;

g) stereotipuri şi inerţie, lipsa cunoştinţelor în domeniul drepturilor omului;

h) dezvoltarea insuficientă a organizaţiilor societăţii civile – prestatori de servicii sociale la nivel local, specializaţi în domeniul reabilitării victimelor infracţiunilor.

5.3. Managementul riscurilor

83. MMPS va întreprinde următoarele măsuri de diminuare şi de înlăturare a riscurilor din mediul extern şi intern pentru implementarea Programului MNRV:

VI. AUTORITĂŢI/INSTITUŢII RESPONSABILE

84. Programul MNRV urmează a fi implementat de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de alţi subiecţi competenţi, conform tabelului 2.

85. Pentru partenerii de implementare care nu se află în subordinea Guvernului, Programul MNRV este oferit în calitate de decizie coordonată a statului, care contribuie la soluţionarea problemelor şi la atingerea obiectivelor asumate în domeniul reabilitării victimelor infracţiunilor, în baza căruia se stabilesc parteneriate.

86. Autorităţile/instituţiile responsabile de coordonarea şi implementarea politicii, menţionate în tabelul 2, sunt obligate să integreze prevederile Programului MNRV şi ale planurilor de acţiuni de implementare a acestuia în planurile lor de acţiuni anuale, să monitorizeze şi să raporteze anual despre progresul şi dificultăţile implementării, precum şi să desemneze o persoană responsabilă de comunicare cu MMPS.

VII. PROCEDURI DE RAPORTARE

7.1. Monitorizarea implementării Programului MNRV

87. MMPS, în calitate de autoritate responsabilă de coordonarea implementării Programului MNRV, va elabora metodologia de monitorizare, bazată pe un formular standard, pentru colectarea informaţiilor primare de la toate autorităţile/instituţiile şi organizaţiile participante la MNRV.

88. Metodologia de monitorizare va fi elaborată în baza cerinţelor generale faţă de procesul de monitorizare a documentelor de politici publice, stabilite de Guvern, şi va asigura colectarea şi analiza datelor privind implementarea acţiunilor planificate, respectarea termenelor stabilite, utilizarea surselor alocate, dinamica indicatorilor de monitorizare stabiliţi, în vederea:

1) determinării gradului de conformitate a acţiunilor întreprinse cu cele planificate;

2) identificării cauzelor întârzierilor şi a problemelor existente;

3) elaborării recomandărilor pentru îmbunătăţirea procesului de implementare a Programului MNRV.

89. Monitorizarea Programului MNRV se va efectua inclusiv prin prisma obiectivelor Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030, în speţă:

1) ODD 5 "Egalitate de gen";

2) ODD 8 "Muncă decentă şi creştere economică";

3) ODD 16 "Pace, justiţie şi instituţii puternice".

90. Rapoartele anuale de progres în implementarea Programului MNRV vor fi elaborate de către autorităţile/instituţiile cu competenţe în domeniu, partenerii de implementare şi expediate către MMPS, care este responsabil de generalizarea datelor şi elaborarea rapoartelor de sinteză. Raportul anual de progres elaborat şi definitivat până la data de 15 aprilie va fi publicat ulterior pe pagina web oficială a MMPS.

7.2. Evaluarea impactului

91. Evaluarea independentă intermediară şi finală a implementării Programului MNRV va fi realizată de către organizaţiile societăţii civile. Astfel, evaluarea intermediară va fi realizată în anul 2024, iar evaluarea finală va fi efectuată după expirarea termenului de implementare a acestui document de politici publice.

92. Metodologia de evaluare va fi elaborată în baza cerinţelor generale faţă de procesul de evaluare a documentelor de politici publice, stabilite de Guvern.

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.182/2022

PLAN DE ACŢIUNI

pentru anii 2022-2024 privind implementarea Programului de creare

şi dezvoltare a Mecanismului naţional de referire pentru protecţia

şi asistenţa victimelor infracţiunilor pe anii 2022-2026