BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 183 din 24.08.2026

privind recunoaşterea calificărilor profesionale

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
24.08.2026

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

privind recunoaşterea calificărilor profesionale

nr. 183  din  24.08.2026

 (în vigoare 01.01.2030) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 462-465 art. 483 din 18.09.2026

* * *

UE

C U P R I N S

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul de reglementare

Articolul 2. Domeniul de aplicare

Articolul 3. Noţiuni

Articolul 4. Efectele recunoaşterii

Articolul 5. Cardul profesional european şi mecanismul de alertă

Articolul 6. Accesul parţial

TITLUL II

LIBERA PRESTARE A SERVICIILOR

Articolul 7. Principiul liberei prestări a serviciilor

Articolul 8. Scutiri

Articolul 9. Declaraţie prealabilă în caz de deplasare a prestatorului de servicii

Articolul 10. Cooperarea administrativă în cadrul liberei prestări a serviciilor

Articolul 11. Informarea destinatarilor serviciului

TITLUL III

LIBERTATEA DE STABILIRE

Capitolul I

SISTEMUL GENERAL DE RECUNOAŞTERE

A CALIFICĂRILOR PROFESIONALE

Articolul 12. Domeniul de aplicare

Articolul 13. Niveluri de calificare

Articolul 14. Formarea profesională asimilată

Articolul 15. Condiţii de recunoaştere

Articolul 16. Măsuri compensatorii

Capitolul II

RECUNOAŞTEREA PE BAZA EXPERIENŢEI PROFESIONALE DOBÂNDITE

Articolul 17. Cerinţe privind experienţa profesională

Articolul 18. Activităţi profesionale prevăzute în lista I din anexa nr.4

Articolul 19. Activităţi profesionale prevăzute în lista II din anexa nr.4

Articolul 20. Activităţi profesionale prevăzute în lista III din anexa nr.4

Articolul 21. Adaptarea listelor de activităţi profesionale prevăzute în anexa nr.4

Capitolul III

RECUNOAŞTERE PE BAZA COORDONĂRII

CONDIŢIILOR MINIME DE FORMARE

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 22. Principiul recunoaşterii automate

Articolul 23. Procedura de notificare

Articolul 24. Dispoziţii comune privind formarea

Articolul 25. Drepturi dobândite

Articolul 26. Împrejurări excepţionale

Secţiunea a 2-a

Medicii

Articolul 27. Formarea de bază în medicină

Articolul 28. Formarea medicilor specialişti

Articolul 29. Denumirea formărilor medicale specializate

Articolul 30. Drepturi dobândite specifice medicilor specialişti

Articolul 31. Formare specifică în medicina generală

Articolul 32. Exercitarea activităţilor profesionale de medic de familie/medic generalist

Articolul 33. Drepturi dobândite specifice medicilor de familie/medicilor generalişti

Secţiunea a 3-a

Asistent medical generalist

Articolul 34. Formarea de asistent medical generalist

Articolul 35. Exercitarea activităţilor profesionale de asistent medical generalist

Articolul 36. Drepturi dobândite specifice asistenţilor medicali generalişti

Articolul 37. Drepturi dobândite specifice asistenţilor medicali generalişti formaţi în România

Articolul 38. Valabilitatea drepturilor dobândite înainte de 3 martie 2024

Secţiunea a 4-a

Medic stomatolog (dentist)

Articolul 39. Formare de bază de medic stomatolog (dentist)

Articolul 40. Formarea de medic stomatolog (dentist) specialist

Articolul 41. Exercitarea activităţilor profesionale de medic stomatolog (dentist)

Articolul 42. Drepturi dobândite specifice medicilor stomatologi (dentişti)

Secţiunea a 5-a

Medic veterinar

Articolul 43. Formarea de medic veterinar

Articolul 44. Drepturi dobândite specifice medicilor veterinari

Secţiunea a 6-a

Moaşă

Articolul 45. Formare de moaşă

Articolul 46. Modalităţi de recunoaştere a titlurilor de calificare de moaşă

Articolul 47. Exercitarea activităţilor profesionale de moaşă

Articolul 48. Drepturi dobândite specifice moaşelor

Articolul 49. Titlurile româneşti de calificare de moaşă

Articolul 50. Titlurile croate de calificare de moaşă

Secţiunea a 7-a

Farmacist

Articolul 51. Formare de farmacist

Articolul 52. Exercitarea activităţilor profesionale de farmacist

Secţiunea a 8-a

Arhitect

Articolul 53. Formarea arhitecţilor

Articolul 54. Derogări de la condiţiile de formare ca arhitect

Articolul 55. Exercitarea activităţilor profesionale de arhitect

Articolul 56. Drepturi dobândite specifice arhitecţilor

Capitolul IV

RECUNOAŞTEREA AUTOMATĂ A CALIFICĂRILOR PROFESIONALE

PE BAZA PRINCIPIILOR COMUNE DE FORMARE

Articolul 57. Cadru comun de formare

Articolul 58. Teste comune de formare

Capitolul V

DISPOZIŢII COMUNE PRIVIND STABILIREA

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Articolul 59. Documente şi formalităţi

Articolul 60. Procedură de recunoaştere reciprocă a calificărilor profesionale

Articolul 61. Utilizarea titlului profesional

TITLUL IV

REGULI PRIVIND EXERCITAREA PROFESIEI

Articolul 62. Cunoştinţe lingvistice

Articolul 63. Utilizarea titlurilor academice

Articolul 64. Aprobarea din partea caselor de asigurări de sănătate

Articolul 65. Recunoaşterea stagiului profesional

TITLUL V

TESTUL DE PROPORŢIONALITATE

Articolul 66. Nediscriminarea

Articolul 67. Evaluarea ex ante a noilor măsuri şi monitorizarea

Articolul 68. Justificarea bazată pe obiective de interes public

Articolul 69. Proporţionalitatea

Articolul 70. Informarea şi implicarea părţilor interesate

Articolul 71. Schimbul de informaţii dintre statele membre

Articolul 72. Dreptul la o cale de atac

TITLUL VI

COOPERARE ADMINISTRATIVĂ

Articolul 73. Autorităţi competente

Articolul 74. Coordonator naţional

Articolul 75. Accesul central online la informaţii

Articolul 76. Proceduri prin mijloace electronice

Articolul 77. Centru de asistenţă

Articolul 78. Transparenţa

TITLUL VII

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 79. Rapoarte

Articolul 80. Clauză de derogare

Articolul 81. Intrarea în vigoare

ANEXE

Anexa nr.1 Lista profesiilor reglementate în Republica Moldova

Anexa nr.2 Lista asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.3 alin.(2)

Anexa nr.3 Lista profesiilor reglementate în Republica Moldova care necesită cunoaşterea exactă a legislaţiei naţionale

Anexa nr.4 Activităţile profesionale pe categorii de experienţă profesională prevăzute la art.18, 19 şi 20

Anexa nr.5 Recunoaşterea pe baza coordonării condiţiilor minime de formare

Anexa nr.6 Drepturi dobândite, aplicabile profesiilor recunoscute pe baza coordonării condiţiilor minime de formare profesională

Anexa nr.7 Documente şi certificate necesare în conformitate cu art.59 alin.(1)

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege transpune:

- art.1-4, 4a, 4f, 5-19, 21, 21a, 22, 23, 23a, 24-33, 33a, 33b, 34-43, 43a, 43b, 44-49, 49a, 49b, 50-55, 55a, 56, 56a, 57, 57a, 57b, 59-61 şi anexele I, IV, V-VII din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 255 din 30 septembrie 2005, nr.CELEX: 32005L0036, astfel cum a fost modificată prin Directiva delegată (UE) 2024/782 a Comisiei din 4 martie 2024;

- art.1-11 din Directiva (UE) 2018/958 a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 iunie 2018 privind efectuarea unui test de proporţionalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 173/25 din 9 iulie 2018, nr.CELEX: 32018L0958.

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul de reglementare

(1) Prezenta lege stabileşte condiţiile şi procedura de recunoaştere a calificărilor profesionale dobândite în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene (în continuare - UE), în unul dintre statele Spaţiului Economic European (în continuare - SEE), în Confederaţia Elveţiană şi în statele terţe, în scopul accesului la profesiile reglementate în Republica Moldova şi al exercitării acestora, condiţiile şi procedura de acordare a accesului parţial la exercitarea unei profesii reglementate şi de recunoaştere a unui stagiu profesional dobândit într-un stat membru al UE, al SEE şi în Confederaţia Elveţiană (în continuare - stat membru).

(2) Prezenta lege stabileşte normele privind efectuarea testului de proporţionalitate în conformitate cu art.69 în vederea garantării unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor.

Articolul 2. Domeniul de aplicare

(1) Prezenta lege se aplică următoarelor categorii de cetăţeni, care au dobândit calificări profesionale în unul dintre statele prevăzute la art.1 alin.(1) şi care doresc să exercite o profesie reglementată în Republica Moldova, în calitate de salariaţi sau lucrători independenţi, după cum urmează:

1) cetăţeni ai Republicii Moldova;

2) cetăţeni ai unui stat membru;

3) soţi ai unor cetăţeni ai Republicii Moldova, precum şi descendenţi şi ascendenţi în linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean al Republicii Moldova, indiferent de cetăţenia acestora;

4) membri de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la pct.2), după cum urmează:

a) copiii minori necăsătoriţi, rezultaţi din căsătorie ori din afara căsătoriei, precum şi copii adoptaţi de ambii soţi sau numai de unul dintre ei, copiii încredinţaţi ambilor soţi ori numai unuia dintre ei prin decizia unei autorităţi competente din statul de origine, cu condiţia ca aceşti copii să fie în mod efectiv în grija oricăruia dintre soţi;

b) copiii majori necăsătoriţi ai titularului dreptului de şedere sau ai soţului ori soţiei acestuia în cazul în care aceştia nu se pot întreţine singuri din motive medicale;

c) părinţii aflaţi la întreţinerea titularului dreptului de şedere sau a soţului ori soţiei acestuia;

d) persoanele asupra cărora este instituită tutela sau curatela;

5) cetăţeni ai statelor terţe, solicitanţi sau beneficiari ai dreptului de şedere ori ai unei forme de protecţie în Republica Moldova;

6) beneficiari ai statutului de rezident acordat de unul dintre statele membre.

(2) Prezenta lege se aplică şi cetăţenilor statelor membre care au urmat un stagiu profesional în afara statului membru de origine.

(3) Prezenta lege se aplică, de asemenea, pentru atestarea, de către autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1, a unui titlu de calificare obţinut în Republica Moldova, după caz completat cu o experienţă profesională sau cu o formare profesională reglementată, în vederea accesului la o profesie reglementată ori a exercitării acesteia într-un stat membru sau terţ.

(4) Prezenta lege se aplică cetăţenilor prevăzuţi la alin.(1) şi în situaţia în care aceştia sunt titulari ai unui titlu de calificare obţinut pe teritoriul unui stat terţ, îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.3 alin.(3) şi intenţionează să exercite în Republica Moldova o profesie reglementată în sensul art.3 alin.(1) pct.12.

(5) Testul de proporţionalitate efectuat în conformitate cu art.69 se aplică prevederilor legislative, de reglementare sau administrative prevăzute la art.1 alin.(2) care restricţionează accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia ori una dintre formele de exercitare a acesteia, inclusiv utilizarea titlurilor profesionale şi activităţile profesionale permise în temeiul unor astfel de titluri, reglementate de prezenta lege.

(6) Prin derogare de la art.1 alin.(2), testul de proporţionalitate se aplică şi prevederilor legislative, de reglementare sau administrative noi sau modificate care restricţionează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora, după adoptare. În cadrul acestei evaluări se ţine seama atât de obiectivul urmărit la momentul adoptării prevederilor respective, cât şi de efectele acestora, evaluate după adoptare, precum şi de evoluţiile constante în domeniul profesiei reglementate după adoptarea măsurii.

(7) Prezenta lege nu se aplică în cazul:

a) recunoaşterii unei anumite profesii reglementate pentru care se prevăd alte dispoziţii specifice referitoare în mod direct la recunoaşterea calificărilor profesionale într-un instrument distinct de drept UE;

b) recunoaşterii calificărilor profesionale ale navigatorilor, notarilor şi activităţilor notariale;

c) recunoaşterii unei anumite profesii, în cazul în care, printr-un act separat al UE, sunt stabilite cerinţe specifice privind reglementarea acesteia, care nu lasă la alegerea statelor membre modul exact în care acestea urmează a fi transpuse.

Articolul 3. Noţiuni

(1) În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:

1. activităţi rezervate - formă de reglementare a unei profesii în cadrul căreia accesul la o activitate profesională sau la o grupă de activităţi profesionale este rezervat, în mod direct sau indirect, în temeiul unor prevederi legislative, de reglementare sau administrative, membrilor unei profesii reglementate, care deţin o anumită calificare profesională, inclusiv în cazul în care activitatea este partajată cu alte profesii reglementate;

2. autoritate competentă - orice autoritate sau organism autorizat în mod special de un stat membru să elibereze sau să primească titluri de calificare sau alte documente ori informaţii, precum şi să primească cereri şi să ia decizii în legătură cu profesiile reglementate din aria lor de competenţă;

3. cadru comun de formare - set comun de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe minimale necesare pentru exercitarea unei anumite profesii;

4. calificare profesională - calificare atestată printr-un titlu de calificare, un atestat de competenţă, prevăzut la art.13 pct.1) lit.a), şi/sau experienţă profesională;

5. card profesional european - certificat electronic care atestă fie faptul că profesionistul a îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a presta temporar şi ocazional servicii într-un stat membru gazdă, fie recunoaşterea calificărilor profesionale pentru stabilirea într-un stat membru gazdă;

6. director de întreprindere - orice persoană care a exercitat, într-o întreprindere din domeniul profesional în cauză, una dintre următoarele funcţii:

a) adjunct al proprietarului sau al directorului unei întreprinderi, în cazul în care această funcţie implică o responsabilitate corespunzătoare celei a proprietarului sau a directorului reprezentat;

b) cadru superior cu sarcini de natură comercială şi/sau tehnică şi responsabil pentru unul sau mai multe servicii ale întreprinderii;

c) director al unei întreprinderi sau al unei sucursale;

7. experienţă profesională - exercitare efectivă şi legală a respectivei profesii într-un stat membru, cu normă întreagă sau, în cazul exercitării cu fracţiune de normă, pe o durată totală echivalentă;

8. formare profesională reglementată - orice formare profesională care urmăreşte în mod specific exercitarea unei anumite profesii şi care constă într-un ciclu de studii completat, după caz, de o formare profesională, un stagiu profesional sau o practică profesională;

9. învăţare pe tot parcursul vieţii - toate formele de învăţământ general, educaţie şi formare profesională, educaţie nonformală şi învăţare informală urmate pe tot parcursul vieţii, având ca rezultat o îmbunătăţire a cunoştinţelor, a abilităţilor şi a competenţelor, care pot include etica profesională, în conformitate cu prevederile titlului VII al Codului educaţiei nr.152/2014;

10. motive imperative de interes general - motive recunoscute ca atare în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum păstrarea echilibrului financiar al sistemului public de asigurări sociale; protecţia consumatorilor, a beneficiarilor serviciilor şi a lucrătorilor; garantarea bunei administrări a justiţiei; asigurarea corectitudinii tranzacţiilor comerciale; combaterea fraudei şi prevenirea cazurilor de evaziune fiscală şi de evitare a obligaţiilor fiscale şi asigurarea eficacităţii supravegherii fiscale; siguranţa transporturilor; protecţia mediului şi a mediului urban; sănătatea animalelor; proprietatea intelectuală; protejarea şi conservarea patrimoniului naţional istoric şi artistic; obiectivele de politică socială; obiectivele de politică culturală;

11. probă de aptitudini - test privind cunoştinţele, abilităţile şi competenţele profesionale ale solicitantului, efectuat sau recunoscut de autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 în scopul evaluării capacităţii solicitantului de a exercita profesia reglementată în Republica Moldova.

Pentru a permite organizarea acestei probe, autorităţile competente întocmesc o listă de discipline care, pe baza unei comparaţii între educaţia şi formarea cerute în Republica Moldova şi cele pe care le-a urmat solicitantul, nu sunt atestate de diploma sau de alte titluri de calificare pe care le deţine solicitantul.

Proba de aptitudini trebuie să ţină seama de faptul că solicitantul este un profesionist calificat în statul membru de origine sau de provenienţă. Aceasta va conţine discipline selectate dintre cele cuprinse în listă şi a căror cunoaştere este esenţială pentru exercitarea profesiei în cauză în Republica Moldova. Proba poate viza totodată şi cunoaşterea normelor deontologice care se aplică activităţilor respective în Republica Moldova.

Modul de organizare a probei de aptitudini, precum şi statutul solicitantului pe durata pregătirii pentru această probă se stabilesc de autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1;

12. profesie reglementată - activitate sau ansamblu de activităţi profesionale al căror acces, exercitare sau una dintre modalităţile de exercitare este condiţionată, direct sau indirect, în temeiul unor acte cu putere de lege şi al unor acte administrative, de deţinerea anumitor calificări profesionale. Limitarea, prin asemenea prevederi, a utilizării unui titlu profesional la titularii unei anumite calificări profesionale constituie o modalitate de exercitare a profesiei. Atunci când prima teză nu se aplică, o profesie menţionată la alin.(2) este considerată profesie reglementată;

13. Sistemul european de credite transferabile sau creditele ECTS - sistem de credite pentru învăţământul superior utilizate în Spaţiul european al învăţământului superior;

14. stagiu de adaptare - perioadă de exercitare supravegheată a unei profesii reglementate în Republica Moldova, sub responsabilitatea unui profesionist calificat pentru acea profesie, fiind eventual însoţită de o formare profesională suplimentară. Stagiul de adaptare face obiectul unei evaluări. Condiţiile stagiului de adaptare şi condiţiile de evaluare a acestuia, precum şi statutul de stagiar migrant sunt stabilite de autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1.

Statutul stagiarului în Republica Moldova include dreptul de şedere, acordat de autoritatea competentă pentru străini, precum drepturile şi obligaţiile acestuia pe durata stagiului, inclusiv beneficiile sociale, indemnizaţiile şi remuneraţiile, stabilite de către autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1, în conformitate cu legislaţia naţională şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte;

15. stagiu profesional - fără a aduce atingere prevederilor art.53 alin.(4), perioadă de practică profesională realizată sub supraveghere, dacă aceasta constituie o condiţie de acces la o profesie reglementată, care poate avea loc în cursul sau după finalizarea unui ciclu de învăţământ cu obţinerea unei diplome;

16. stat membru de origine - stat membru al UE, stat al Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană în care profesionistul a dobândit calificarea profesională sau unde are o experienţă profesională de 3 ani în baza recunoaşterii calificării profesionale dobândite într-un stat terţ;

17. stat membru gazdă - stat membru al UE, stat al Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană în care profesionistul care deţine o calificare profesională dobândită într-un alt stat membru sau într-un stat terţ solicită recunoaşterea acesteia în vederea exercitării profesiei respective pe teritoriul statului membru gazdă;

18. stat terţ - alt stat decât Republica Moldova, statele membre ale UE, statele Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană;

19. test comun de formare - probă de aptitudini standardizată, disponibilă în toate statele membre participante la elaborarea cadrului comun de formare şi rezervată titularilor unei anumite calificări profesionale;

20. titlu de calificare - diplomele, certificatele şi alte titluri oficiale de calificare eliberate de o autoritate a unui stat membru desemnată în temeiul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative ale respectivului stat membru şi care certifică formarea profesională în mare parte în Comunitate. În cazul în care prima teză nu se aplică, un titlu menţionat la alin.(3) este considerat titlu de calificare;

21. titlu profesional protejat - formă de reglementare a unei profesii în cadrul căreia utilizarea titlului într-o activitate profesională sau într-o grupă de activităţi profesionale face obiectul, în mod direct sau indirect, în temeiul unor prevederi legislative, de reglementare sau administrative, deţinerii unei anumite calificări profesionale şi în cadrul căreia utilizarea abuzivă a acestui titlu face obiectul unor sancţiuni.

(2) Este considerată, de asemenea, profesie reglementată, o profesie exercitată de membrii unei asociaţii sau organizaţii profesionale prevăzute în anexa nr.2, care au ca obiect, în special, promovarea şi menţinerea unui nivel ridicat de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi practice al membrilor acestora în domeniul profesional în cauză şi care, pentru atingerea scopului, beneficiază de o recunoaştere sub o anumită formă din partea statului şi eliberează membrilor lor un titlu de calificare, asigură respectarea deontologiei pe care o stabilesc şi le conferă dreptul de a utiliza un titlu, o abreviere sau un statut corespunzător titlului de calificare respectiv.

(3) Este considerat, de asemenea, titlu de calificare orice titlu de calificare eliberat într-un stat terţ în cazul în care titularul său are o experienţă profesională în profesia în cauză de 3 ani pe teritoriul statului membru care a recunoscut respectivul titlu de calificare în conformitate cu art.2 alin.(4), certificată de respectivul stat membru.

Articolul 4. Efectele recunoaşterii

(1) Recunoaşterea calificărilor profesionale de către autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 permite beneficiarilor să aibă acces, în Republica Moldova, la aceeaşi profesie ca cea pentru care sunt calificaţi în statul membru de origine şi să o exercite în Republica Moldova în aceleaşi condiţii ca cetăţenii Republicii Moldova.

(2) În sensul prezentei legi, profesia pe care solicitantul intenţionează să o exercite în Republica Moldova este aceeaşi cu cea pentru care este calificat în statul membru de origine în cazul în care activităţile profesionale specifice celor două profesii sunt comparabile.

(3) Prin derogare de la alin.(1), accesul parţial la o profesie în Republica Moldova se acordă în condiţiile prevăzute la art.6.

Articolul 5. Cardul profesional european şi mecanismul de alertă

(1) Titularilor unei calificări profesionale li se eliberează, la solicitarea acestora, de către statul membru gazdă, prin intermediul autorităţilor competente, un card profesional european.

(2) În situaţia în care pentru o anumită profesie a fost introdus un card profesional european, titularul unei calificări profesionale vizate poate alege să solicite un astfel de card sau să solicite recunoaşterea în conformitate cu titlurile II şi III.

(3) Lista calificărilor profesionale pentru care se eliberează un card profesional european, autorităţile competente pentru gestionarea dosarelor individuale ale solicitanţilor (în continuare - dosare IMI), create în Sistemul de informare al pieţei interne (în continuare - IMI), emiterea de carduri profesionale europene, drepturile titularilor, precum şi procedura de eliberare a cardului profesional european şi aplicarea mecanismului de alertă se aprobă de Guvern.

(4) Autorităţile prevăzute la alin.(3) asigură prelucrarea imparţială, obiectivă şi în timp util a cererilor de carduri profesionale europene. Centrul de asistenţă privind recunoaşterea calificărilor profesionale (în continuare - centru de asistenţă), prevăzut la art.77, poate, de asemenea, să acţioneze în calitate de autoritate competentă. Autorităţile competente şi centrul de asistenţă informează cetăţenii, inclusiv solicitanţii potenţiali, cu privire la funcţionarea şi valoarea adăugată a unui card profesional european pentru profesiile pentru care acesta este disponibil.

(5) Orice tarif care poate fi impus solicitanţilor în legătură cu procedurile administrative de eliberare a unui card profesional european este rezonabil, proporţional şi corespunzător costurilor suportate de autoritatea competentă din statul membru de origine şi de autoritatea competentă din statul membru gazdă prevăzută la alin.(3) şi nu constituie un factor de descurajare a solicitării unui card profesional european.

(6) Dacă titularul unei calificări profesionale intenţionează să presteze, în temeiul titlului II, alte servicii decât cele reglementate de art.9 alin.(6), autoritatea competentă din statul membru de origine emite cardul profesional european în conformitate cu procedura prevăzută la alin.(3). Dacă este cazul, cardul profesional european constituie declaraţia prevăzută la art.9.

(7) Dacă titularul unei calificări profesionale intenţionează să se stabilească în Republica Moldova în temeiul capitolelor I-III de la titlul III sau să presteze servicii în temeiul art.9 alin.(6), autoritatea competentă din statul membru de origine realizează toate etapele pregătitoare în legătură cu dosarul IMI. Autoritatea competentă din Republica Moldova emite cardul profesional european cu procedura prevăzută la alin.(3).

(8) În scopul stabilirii, emiterea unui card profesional european nu conferă dreptul automat de a exercita o anumită profesie în cazul în care există cerinţe de înregistrare sau alte proceduri de control instituite în Republica Moldova înainte de introducerea cardului profesional european pentru profesia respectivă.

(9) Cardul profesional european este valabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova atât timp cât titularul său îşi păstrează dreptul de practică pe baza documentelor şi a informaţiilor cuprinse în dosarul IMI.

Articolul 6. Accesul parţial

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 acordă acces parţial la o activitate profesională pe teritoriul Republicii Moldova în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:

a) profesionistul este calificat pe deplin pentru a exercita în statul membru de origine activitatea profesională pentru care solicită accesul parţial în Republica Moldova;

b) diferenţele ca atare dintre activitatea profesională exercitată legal în statul membru de origine şi profesia reglementată în Republica Moldova sunt atât de mari încât aplicarea unor măsuri compensatorii ar însemna să se ceară solicitantului să urmeze întregul program de educaţie şi formare cerut în Republica Moldova pentru a avea acces deplin la profesia reglementată în Republica Moldova;

c) activitatea profesională poate fi separată în mod obiectiv de alte activităţi care intră în cadrul profesiei reglementate în Republica Moldova. Autoritatea competentă ia în considerare situaţia în care activitatea profesională poate fi întreprinsă în mod autonom în statul membru de origine.

(2) Accesul parţial poate fi respins dacă un astfel de refuz se justifică prin motive imperative de interes general, este necesar pentru a asigura atingerea obiectivului urmărit şi nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(3) Cererile în vederea stabilirii în Republica Moldova se examinează în conformitate cu capitolele I şi V din titlul III.

(4) Cererile în vederea prestării temporare şi ocazionale de servicii în Republica Moldova privind activităţi profesionale care au implicaţii în materie de sănătate sau de siguranţă publică se examinează în conformitate cu titlul II.

(5) Ca urmare a acordării accesului parţial, activitatea profesională se exercită în temeiul titlului profesional al statului membru de origine. Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 pot stabili utilizarea respectivului titlu profesional în limba română. Profesioniştii cărora li s-a acordat acces parţial indică în mod clar beneficiarilor serviciilor domeniul activităţilor lor profesionale.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică profesioniştilor care beneficiază de recunoaşterea automată a calificărilor lor profesionale în temeiul capitolelor II- IV de la titlul III.

LIBERA PRESTARE A SERVICIILOR

Articolul 7. Principiul liberei prestări a serviciilor

(1) Libertatea de a presta servicii în Republica Moldova de către cetăţenii prevăzuţi la art.2 alin.(1) nu poate fi restricţionată din motive legate de calificările lor profesionale dacă:

a) prestatorul s-a stabilit în mod legal într-un stat membru pentru a exercita aceeaşi profesie (în continuare - stat membru de stabilire);

b) prestatorul a exercitat profesia respectivă într-unul sau mai multe state membre, cu normă întreagă, timp de cel puţin un an sau pe o durată totală echivalentă cu normă parţială în ultimii 10 ani, în cazul în care profesia nu este reglementată în statul membru de stabilire. Această cerinţă nu se aplică în cazul în care profesia sau educaţia şi formarea care conduc la exercitarea profesiei sunt reglementate în statul membru de stabilire.

(2) Prevederile prezentului titlu se aplică exclusiv în cazul în care un prestator din alt stat membru se deplasează în Republica Moldova pentru a exercita, temporar şi ocazional, o profesie reglementată. Caracterul temporar şi ocazional al prestării de servicii se evaluează de către autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1, în funcţie de durata, frecvenţa, regularitatea şi continuitatea prestării.

(3) Furnizarea serviciilor, în cazul deplasării, se realizează cu respectarea normelor naţionale de conduită cu caracter profesional, de reglementare sau administrative, direct legate de calificările profesionale, precum cele privind definirea profesiei, utilizarea titlurilor şi abaterile profesionale grave care au o legătură directă şi specifică cu protecţia şi siguranţa consumatorilor, precum şi dispoziţiile disciplinare aplicabile în Republica Moldova profesioniştilor care exercită aceeaşi profesie.

Articolul 8. Scutiri

(1) Cetăţenii prevăzuţi la art.2 alin.(1) stabiliţi într-un alt stat membru sunt scutiţi, în cazul prestării temporare şi ocazionale de servicii în Republica Moldova, de cerinţele impuse profesioniştilor stabiliţi în Republica Moldova care privesc:

a) autorizarea de către o organizaţie sau un organism profesional, înregistrarea sau afilierea în cadrul acestora;

b) înregistrarea la Casa Naţională de Asigurări Sociale, în scopul stabilirii dreptului la prestaţiile de asigurări sociale.

(2) Pentru aplicarea alin.(1) lit.a), pentru a facilita punerea în aplicare a dispoziţiilor disciplinare în vigoare, prevăzute la art.7 alin.(3), autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 pot prevedea fie o înregistrare temporară automată, fie o afiliere formală la o astfel de organizaţie sau organism profesional, cu condiţia să nu întârzie sau să nu complice în niciun fel prestarea serviciilor şi să nu atragă cheltuieli suplimentare pentru prestatorul de servicii. O copie a declaraţiei şi, după caz, a reînnoirii prevăzute la art.9 alin.(1), însoţite, pentru profesiile prevăzute la art.9 alin.(6) sau care beneficiază de o recunoaştere automată în temeiul titlului III capitolul III, de o copie a documentelor prevăzute la art.9 alin.(2), sunt trimise de către autoritatea competentă organizaţiei sau organismului profesional pertinent şi constituie o înregistrare temporară automată sau o afiliere formală în acest sens.

(3) Prestatorul de servicii al unui stat membru informează în prealabil Serviciul Fiscal de Stat cu privire la serviciile care urmează să le presteze, iar în cazuri urgente, ulterior, serviciile pe care le-a prestat.

Articolul 9. Declaraţie prealabilă în caz de deplasare a prestatorului de servicii

(1) În cazul în care se deplasează pentru prima dată în Republica Moldova pentru a furniza servicii, prestatorul cetăţean al unui stat membru depune, în prealabil, prin orice mijloace, la autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1, o declaraţie scrisă care cuprinde informaţii privind existenţa asigurării ori a altor mijloace de protecţie personală sau colectivă în ceea ce priveşte răspunderea civilă profesională. Declaraţia respectivă se reînnoieşte o dată pe an în cazul în care prestatorul estimează că va furniza servicii, temporar sau ocazional, în Republica Moldova, pe parcursul anului în cauză.

(2) Pentru prima prestare de servicii sau în cazul unei schimbări materiale privind situaţia stabilită în documente, declaraţia prealabilă este însoţită de următoarele documente:

a) dovada naţionalităţii prestatorului de servicii;

b) adeverinţa eliberată de autoritatea competentă din statul de stabilire, care să certifice că prestatorul este stabilit legal în statul respectiv pentru a exercita activităţile în cauză şi că, la data eliberării adeverinţei, nu îi este interzisă, nici măcar temporar, exercitarea acestora;

c) dovada calificărilor profesionale;

d) în cazurile prevăzute la art.7 alin.(1) lit.b), dovada, prin orice mijloace, că prestatorul a exercitat profesia respectivă timp de cel puţin un an în ultimii 10 ani;

e) în cazul profesiilor din domeniul securităţii, al sănătăţii şi al profesiilor legate de educaţia minorilor, inclusiv îngrijirea copiilor şi educaţia copiilor de vârstă mică, dacă o asemenea cerinţă este prevăzută pentru cetăţenii Republicii Moldova, adeverinţa care confirmă că prestatorul de servicii nu a fost condamnat penal şi că nu i-a fost suspendat temporar sau definitiv dreptul de a exercita profesia;

f) declaraţia privind cunoaşterea limbii române, ca parte componentă a CV-ului Europass, în cazul profesiilor care au implicaţii pentru siguranţa pacienţilor, necesară pentru practicarea profesiei în Republica Moldova;

g) în cazul profesiilor care vizează activităţile prevăzute la art.17, certificatul privind natura şi durata activităţii, emis de autoritatea competentă din statul membru în care este stabilit prestatorul de servicii.

(3) În cazul unei modificări a circumstanţelor atestate prin documentele prevăzute la alin.(2), prestatorul de servicii prezintă autorităţii competente, în termen de o lună de la producerea modificării, documentele care confirmă modificarea respectivă.

(4) Depunerea prevăzută la alin.(1) conferă prestatorului de servicii respectiv dreptul de acces la activitatea respectivă şi de exercitare a acesteia pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate solicita, suplimentar documentelor prevăzute la alin.(2), informaţii privind calificările profesionale ale prestatorului de servicii dacă:

a) profesia este reglementată în mod diferit în anumite părţi ale teritoriului Republicii Moldova;

b) respectivele reglementări sunt aplicabile şi tuturor prestatorilor de servicii cetăţeni ai Republicii Moldova;

c) diferenţele de reglementare sunt justificate de motive imperative de interes general referitoare la sănătatea publică sau siguranţa beneficiarilor serviciului; şi

d) autoritatea competentă nu dispune de alte mijloace de a obţine astfel de informaţii.

(5) Prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din statul membru de stabilire, în cazul în care există un astfel de titlu în respectivul stat membru pentru activitatea profesională în cauză. Acest titlu se indică în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de stabilire, astfel încât să se evite orice confuzie cu titlul profesional din Republica Moldova. În cazul în care respectivul titlu profesional nu există în statul membru de stabilire, prestatorul îşi menţionează titlul de calificare în limba română. Prin derogare, în cazul serviciilor prevăzute la titlul III capitolul III, prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din Republica Moldova.

(6) Pentru prima prestare de servicii, în cazul profesiilor reglementate care au implicaţii în materie de sănătate sau de siguranţă publică şi care nu beneficiază de recunoaştere automată în temeiul capitolului II, III sau IV din titlul III, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate verifica calificările profesionale ale prestatorului de servicii înainte de prima prestare de servicii.

(7) Verificarea prealabilă prevăzută la alin.(6) se efectuează numai în cazul în care scopul acesteia este să evite daunele grave pentru sănătatea sau siguranţa beneficiarului serviciului, cauzate de lipsa de calificare profesională a prestatorului de servicii, şi cu condiţia ca verificarea să nu depăşească ceea ce este necesar în acest scop.

(8) În termen de cel mult o lună de la data primirii declaraţiei şi a documentelor însoţitoare prevăzute la alin.(1) şi (2), autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 informează prestatorul de servicii cu privire la decizia sa:

1) de a nu-i verifica calificările profesionale;

2) după verificarea calificărilor sale profesionale:

a) de a-i solicita prestatorului de servicii să promoveze o probă de aptitudini; sau

b) de a-i permite să presteze serviciile respective.

(9) În cazul apariţiei unor dificultăţi care ar putea conduce la întârzierea luării unei decizii în temeiul alin.(8), autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 notifică prestatorul de servicii, în acelaşi termen, cu privire la motivele întârzierii. Dificultăţile se soluţionează în termen de o lună de la data notificării şi decizia se ia în termen de două luni de la soluţionarea acestora.

(10) În cazul unei diferenţe semnificative între calificările profesionale ale prestatorului de servicii şi formarea necesară în Republica Moldova, în măsura în care această diferenţă este de natură să afecteze în mod negativ sănătatea sau siguranţa publică şi nu poate fi compensată de experienţa profesională a prestatorului de servicii sau de cunoştinţele, abilităţile şi competenţele dobândite prin învăţarea pe tot parcursul vieţii, validate în mod formal în acest scop de un organism relevant, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 oferă prestatorului de servicii respectiv posibilitatea de a demonstra, printr-o probă de aptitudini, astfel cum este prevăzut la alin.(8) pct.2) lit.a), că a dobândit cunoştinţele, abilităţile şi competenţele care îi lipseau. Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 decide, pe această bază, dacă să permită prestarea serviciului. În orice caz, prestarea serviciilor trebuie să fie posibilă în termen de o lună de la data deciziei adoptate în conformitate cu alin.(8).

(11) În lipsa unei reacţii din partea autorităţii competente în termenele stabilite la alin.(8)-(10), serviciul poate fi prestat.

(12) În cazul în care calificările profesionale au fost verificate în temeiul prezentului articol, serviciile se prestează cu titlul profesional din Republica Moldova.

Articolul 10. Cooperarea administrativă în cadrul liberei prestări a serviciilor

(1) În caz de îndoială rezonabilă, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate solicita autorităţilor competente din statul membru de stabilire să furnizeze informaţii relevante cu privire la legalitatea stabilirii prestatorului de servicii, la buna conduită profesională a acestuia, precum şi la lipsa sancţiunilor disciplinare, administrative sau penale legate de exercitarea profesiei în cauză.

(2) În cazul în care decide să efectueze o verificare a calificărilor profesionale, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate solicita autorităţilor competente din statul membru de stabilire informaţii cu privire la cursurile de formare urmate de prestatorul de servicii, în măsura în care acest lucru este necesar pentru evaluarea diferenţelor semnificative susceptibile să dăuneze sănătăţii sau siguranţei publice.

(3) Schimbul de informaţii prevăzute la alin.(1) şi (2) se realizează în conformitate cu prevederile art.73.

(4) În cazul în care profesiile nu sunt reglementate în Republica Moldova, informaţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) pot fi furnizate de centrul de asistenţă.

(5) Schimbul de informaţii prevăzut de prezentul articol se realizează cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.

(6) Destinatarul unui serviciu poate depune o reclamaţie împotriva prestatorului de servicii în condiţiile legislaţiei naţionale.

(7) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 asigură schimbul tuturor informaţiilor necesare pentru ca reclamaţia unui destinatar al unui serviciu depusă împotriva unui prestator de servicii să fie examinată în conformitate cu prevederile Codului administrativ nr.116/2018. Destinatarul este informat cu privire la soluţionarea plângerii.

(8) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 asigură schimbul tuturor informaţiilor necesare examinării reclamaţiilor referitoare la prestarea de servicii pe teritoriul altor state membre.

Articolul 11. Informarea destinatarilor serviciului

În cazul în care prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din statul membru de stabilire sau cu titlul de calificare al prestatorului de servicii, autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 pot solicita prestatorului de servicii să furnizeze destinatarului serviciilor următoarele informaţii:

a) registrul în care este înregistrat şi numărul de înregistrare sau alte mijloace echivalente de identificare prevăzute în respectivul registru, în cazul în care prestatorul de servicii este înregistrat într-un registru comercial sau într-un alt registru public similar;

b) denumirea şi adresa autorităţii competente de supraveghere, în cazul în care în statul membru de stabilire pentru exercitarea activităţii este necesară o autorizaţie sau o licenţă;

c) datele organizaţiei sau ale unui organism profesional la care este înregistrat prestatorul de servicii;

d) titlul profesional sau, în cazul în care un astfel de titlu nu există, titlul de calificare al prestatorului de servicii şi statul membru în care acesta a fost obţinut;

e) numărul personal de identificare al contribuabilului, atribuit de către Agenţia Servicii Publice, ori codul de înregistrare similar, atribuit de autorităţile competente dintr-un alt stat membru, în cazul în care prestatorul este plătitor de TVA;

f) informaţii privind acoperirea asigurărilor sau alte mijloace de protecţie personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională.

LIBERTATEA DE STABILIRE

SISTEMUL GENERAL DE RECUNOAŞTERE

Articolul 12. Domeniul de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică recunoaşterii calificărilor profesionale care nu sunt reglementate de capitolele II şi III din prezentul titlu.

(2) Prezentul capitol se aplică, de asemenea, recunoaşterii calificărilor profesionale pentru profesiile cărora li se aplică recunoaşterea automată prevăzută la capitolele II şi III din prezentul titlu, dacă solicitantul, din motive specifice şi excepţionale, nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea automată, în următoarele cazuri:

a) pentru activităţile prevăzute în anexa nr.4, în cazul în care migrantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.18, 19 şi 20;

b) pentru medicii care au o formare de bază, medicii specialişti, asistenţii medicali generalişti, medicii dentişti, medicii dentişti specialişti, medicii veterinari, moaşele, farmaciştii şi arhitecţii, în cazul în care migrantul nu îndeplineşte condiţiile de practică profesională efectivă şi legală prevăzute la art.25, 30, 36, 37, 42, 44, 48 şi 56;

c) pentru arhitecţi, în cazul în care migrantul este titularul unei calificări care nu este prevăzută la pct.5.7 din anexa nr.5;

d) fără a se aduce atingere art.22 alin.(1), art.25 şi 30, pentru medicii, asistenţii medicali generalişti, medicii dentişti, medicii veterinari, moaşele, farmaciştii şi arhitecţii titulari ai unui titlu de calificare specializată, care trebuie să urmeze formarea profesională care conduce la obţinerea unui titlu prevăzut la pct.5.1.1, 5.2.2, 5.3.2, 5.4.2, 5.5.2, 5.6.2 şi 5.7.1 din anexa nr.5 şi exclusiv în scopul recunoaşterii specializării în cauză;

e) pentru asistenţii medicali generalişti şi asistenţii medicali specializaţi, titulari ai unui titlu de calificare specializată, care urmează o formare profesională ce conduce la obţinerea unui titlu prevăzut la pct.5.2.2 din anexa nr.5, în cazul în care migrantul intenţionează să fie recunoscut în Republica Moldova, unde activităţile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenţi medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist;

f) pentru asistenţii medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care migrantul intenţionează să fie recunoscut în Republica Moldova, unde activităţile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenţi medicali generalişti, de asistenţi medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist sau de asistenţi medicali specializaţi, titulari ai unui titlu de calificare specializată, obţinut ulterior unei formări profesionale care conduce la obţinerea titlurilor de calificare de asistent medical generalist recunoscute automat, prevăzute la pct.5.2.2 din anexa nr.5;

g) pentru migranţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.3 alin.(3).

Articolul 13. Niveluri de calificare

(1) În sensul art.15 şi al art.16 alin.(7), calificările profesionale se grupează în funcţie de următoarele niveluri de calificare:

1) atestat de competenţă eliberat de o autoritate competentă din statul membru, desemnată în temeiul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative din respectivul stat membru, pe baza:

a) fie a unei formări profesionale care nu face obiectul unui certificat sau al unei diplome în sensul pct.2), 3), 4) sau 5), a unui examen special fără formare prealabilă ori a exercitării cu normă întreagă a profesiei într-un stat membru pe o perioadă de 3 ani consecutivi sau pe o perioadă echivalentă cu fracţiune de normă în decursul ultimilor 10 ani;

b) fie a unei formări generale la nivel de învăţământ primar sau secundar, care atestă că titularul posedă cunoştinţe generale;

2) certificat care atestă absolvirea următoarelor tipuri de învăţământ secundar:

a) fie un ciclu de studii sau de formare profesională, altul decât cele prevăzute la pct.3), şi/sau de stagiul ori practica profesională necesare în plus faţă de respectivul ciclu de studii, realizat în baza învăţământului gimnazial sau liceal;

b) fie învăţământ profesional tehnic secundar, completat, după caz, de un ciclu de studii sau de formare profesională, astfel cum se prevede la lit.a), şi/sau de stagiul sau practica profesională necesare în plus faţă de respectivul ciclu de studii;

3) diplomă care atestă:

a) fie o formare la nivel de învăţământ postsecundar, altul decât cel prevăzut la pct.4) şi 5), cu o durată minimă de un an sau cu o durată echivalentă cu frecvenţă redusă, ale cărei condiţii de admitere includ, în general, absolvirea ciclului de studii liceale necesar pentru a avea acces la învăţământul superior sau absolvirea unei formări de nivel liceal echivalent, precum şi formarea profesională eventual necesară în plus faţă de respectivul ciclu de studii postsecundare;

b) educaţia şi formarea reglementate sau, în cazul profesiilor reglementate, formarea profesională cu o structură specială, cu competenţe care depăşesc ceea ce se asigură la nivelul prevăzut la pct.2), echivalente cu nivelul de formare prevăzut la lit.a), în cazul în care o astfel de formare conferă un standard profesional comparabil şi pregăteşte persoana formată pentru un nivel comparabil de responsabilităţi şi funcţii, cu condiţia ca diploma să fie însoţită de un certificat din partea statului membru de origine;

4) diplomă care atestă că titularul a încheiat cu succes o formare la nivel de învăţământ postsecundar cu o durată de cel puţin 3 ani şi cel mult 4 ani sau cu o durată echivalentă cu frecvenţă redusă, care poate fi exprimată în plus printr-un număr echivalent de credite ECTS, în cadrul unei universităţi sau al unei instituţii de învăţământ superior sau în cadrul altei instituţii de nivel echivalent, precum şi, după caz, încheierea cu succes a formării profesionale necesare în plus faţă de ciclul de studii postsecundare;

5) diplomă care atestă că titularul a absolvit un ciclu de studii postsecundare cu o durată de cel puţin 4 ani sau cu o durată echivalentă cu frecvenţă redusă, care poate fi exprimată în plus printr-un număr echivalent de credite ECTS în cadrul unei universităţi sau al unei instituţii de învăţământ superior sau în cadrul altei instituţii de nivel echivalent şi, după caz, că a absolvit formarea profesională necesară în plus faţă de respectivul ciclu de studii postsecundare.

(2) În sensul prezentului articol, sunt considerate atestate, certificate sau diplome documentele eliberate de o autoritate competentă dintr-un stat membru de origine sau dintr-un stat terţ, dacă se referă la o formare profesională urmată în unul dintre aceste state şi sunt recunoscute de autoritatea competentă din statul respectiv ca având un nivel echivalent celor prevăzute la alin.(1) şi numai dacă conferă titularului aceleaşi drepturi de acces la o profesie reglementată ori de exercitare a acesteia în statul de origine sau de provenienţă.

(3) De asemenea, în sensul prezentului articol, sunt considerate certificate sau diplome documentele care atestă faptul că titularul deţine calificarea profesională necesară pentru a accede la o profesie reglementată ori pentru a o exercita în statul de origine sau de provenienţă, dacă pregătirea atestată prin documentele respective a fost obţinută cu preponderenţă în unul dintre statele membre ori dacă titularul unor asemenea documente are o experienţă profesională de cel puţin 3 ani, în cazul deţinerii unei diplome prevăzute la alin.(1) pct.3)-5), şi de cel puţin 2 ani în cazul deţinerii unei diplome prevăzute la alin.(1) pct.2), atestată de un stat membru care i-a recunoscut titlul eliberat de un stat terţ.

Articolul 14. Formarea profesională asimilată

(1) Se consideră titlu de calificare prevăzut la art.13, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul respectiv, orice titlu de calificare sau ansamblu de titluri de calificare eliberat de o autoritate competentă a unui stat membru, care atestă absolvirea unei formări în cadrul UE, cu frecvenţă sau cu frecvenţă redusă, în cadrul sau în afara programelor formale, recunoscută de respectivul stat membru ca având un nivel echivalent şi care conferă titularului aceleaşi drepturi de acces la o profesie sau de exercitare a acesteia sau care pregăteşte pentru exercitarea respectivei profesii.

(2) Orice calificare profesională care, deşi nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de actele cu putere de lege sau de actele administrative ale statului membru de origine pentru accesul la o profesie sau pentru exercitarea unei profesii, conferă titularului drepturi dobândite în temeiul respectivelor dispoziţii este, de asemenea, asimilată unui astfel de titlu de calificare în condiţiile prevăzute la alin.(1). În special, această regulă se aplică în cazul în care statul membru de origine ridică nivelul de formare necesar pentru accesul la o profesie sau pentru exercitarea acesteia, iar o persoană care a urmat o formare anterioară ce nu îndeplineşte cerinţele noii calificări beneficiază de drepturile dobândite în temeiul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative. În acest caz, în sensul aplicării art.15, formarea anterioară este considerată de autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 ca fiind corespunzătoare nivelului noii formări din statul membru de origine.

Articolul 15. Condiţii de recunoaştere

(1) În cazul în care, în Republica Moldova, pentru accesul la o profesie reglementată sau pentru exercitarea acesteia este necesară deţinerea anumitor calificări profesionale, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 acordă solicitanţilor accesul la respectiva profesie şi dreptul de exercitare a acesteia în aceleaşi condiţii ca cele aplicabile cetăţenilor Republicii Moldova, dacă aceştia deţin un atestat de competenţă sau un titlu de calificare prevăzut la art.13, cerut de un alt stat membru pentru accesul la aceeaşi profesie sau pentru exercitarea acesteia pe teritoriul său.

(2) Atestatele de competenţă sau titlurile de calificare prevăzute la alin.(1) se eliberează de o autoritate competentă dintr-un stat membru, desemnată în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative ale respectivului stat membru.

(3) Accesul la profesie şi exercitarea acesteia în Republica Moldova se acordă, de asemenea, solicitanţilor care au exercitat profesia respectivă, timp de cel puţin un an cu normă întreagă sau, în cazul exercitării cu fracţiune de normă, pe o durată totală echivalentă, în ultimii 10 ani, într-un stat membru unde profesia respectivă nu este reglementată şi care deţin unul sau mai multe atestate de competenţă sau titluri de calificare eliberate de un alt stat membru care nu reglementează profesia respectivă.

(4) Atestatele de competenţă sau titlurile de calificare prevăzute la art.13 îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin.(2) şi atestă faptul că titularul este pregătit pentru exercitarea profesiei respective.

(5) Prin derogare de la alin.(3), experienţa profesională de un an nu poate fi solicitată dacă titlurile de calificare deţinute de titular atestă absolvirea educaţiei şi formării reglementate.

(6) Nivelul de calificare prevăzut la art.13 alin.(1) pct.3) lit.a) se echivalează cu educaţia şi formarea reglementată sau cu formarea profesională cu o structură specială prevăzută la art.13 alin.(1) pct.3) lit.b), în cazul în care acest lucru este certificat de statul membru de origine.

(7) Prin derogare de la alin.(1)-(5) şi de la art.16, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate refuza accesul la profesie şi exercitarea acesteia candidaţilor ale căror certificate de competenţă se încadrează la art.13 pct.1) în cazul în care calificarea necesară pentru exercitarea profesiei în Republica Moldova se încadrează la art.13 pct.5).

(8) În cazul profesiilor reglementate din domeniul sănătăţii, recunoaşterea titlului de calificare de către autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 constituie parte integrantă a procedurii de certificare instituită în Republica Moldova.

Articolul 16. Măsuri compensatorii

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate stabili ca solicitantul să urmeze un stagiu de adaptare de cel mult 3 ani sau să susţină o probă de aptitudini în unul dintre următoarele cazuri:

a) formarea pe care a urmat-o solicitantul acoperă discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în titlul de calificare necesar în Republica Moldova;

b) profesia reglementată în Republica Moldova cuprinde una sau mai multe activităţi profesionale reglementate care nu există în profesia similară în statul membru de origine al solicitantului, iar formarea care este necesară în Republica Moldova include discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în atestatul de competenţă sau în titlul de calificare pe care îl posedă solicitantul.

(2) În cazul în care autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 decide să facă uz de posibilitatea prevăzută la alin.(1), aceasta trebuie să lase solicitantului posibilitatea de a alege între stagiul de adaptare şi proba de aptitudini.

(3) Prin derogare de la principiul dreptului solicitantului de a alege, autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 pot stabili fie un stagiu de adaptare, fie o probă de aptitudini, în următoarele situaţii:

a) pentru cazurile prevăzute la art.12 alin.(2) lit.b) şi c);

b) pentru medicii şi medicii dentişti aflaţi în situaţia prevăzută la art.12 alin.(2) lit.d);

c) pentru asistenţii medicali specializaţi prevăzuţi la art.12 alin.(2) lit.f), în cazul în care solicitantul intenţionează să obţină recunoaşterea calificărilor în Republica Moldova, unde activităţile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenţi medicali generalişti sau de asistenţi specializaţi, titulari ai unui titlu de calificare specializată, care au urmat o formare conducând la deţinerea titlurilor de calificare recunoscute automat;

d) pentru persoanele aflate în situaţia prevăzută la art.12 alin.(2) lit.g);

e) pentru persoanele aflate în situaţia prevăzută la art.12 alin.(2) lit.a), în cazul în care migrantul intenţionează să exercite, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, activităţi profesionale care presupun cunoaşterea şi aplicarea reglementărilor naţionale specifice în vigoare, cu condiţia ca autorităţile competente ale statului membru gazdă să solicite propriilor cetăţeni cunoaşterea şi aplicarea respectivelor reglementări pentru a exercita activităţile respective;

f) titularul unei calificări profesionale prevăzute la art.13 alin.(1) pct.1) solicită recunoaşterea calificărilor sale profesionale în cazul în care calificarea profesională naţională cerută este clasificată la art.13 alin.(1) pct.3);

g) titularul unei calificări profesionale prevăzute la art.13 alin.(1) pct.2) solicită recunoaşterea calificărilor sale profesionale în cazul în care calificarea profesională naţională cerută este clasificată la art.13 alin.(1) pct.4) şi 5).

(4) În cazul titularului unei calificări profesionale prevăzute la art.13 alin.(1) pct.1), care solicită recunoaşterea calificărilor sale profesionale în cazul în care calificarea profesională naţională cerută este clasificată la art.13 alin.(1) pct.4) şi 5), autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 pot stabili atât un stagiu de adaptare, cât şi o probă de aptitudini.

(5) Prin discipline semnificativ diferite se înţeleg disciplinele în privinţa cărora cunoştinţele, abilităţile şi competenţele dobândite sunt esenţiale pentru exercitarea profesiei şi în cazul cărora formarea urmată de profesionist prezintă diferenţe importante, în ceea ce priveşte conţinutul, în raport cu formarea necesară în Republica Moldova.

(6) În cazul în care autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 preconizează să stabilească pentru solicitant finalizarea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, aceasta trebuie să verifice, în prealabil, asigurând respectarea principiului proporţionalităţii, dacă cunoştinţele, abilităţile şi competenţele dobândite de solicitant în decursul experienţei sale profesionale ori prin învăţare pe tot parcursul vieţii, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant, în orice stat membru sau într-un stat terţ, sunt de natură să acopere, total ori parţial, disciplinele semnificativ diferite.

(7) Decizia de stabilire pentru solicitant a unui stagiu de adaptare sau a unei probe de aptitudini se motivează corespunzător. Solicitantului i se transmit îndeosebi următoarele informaţii:

a) nivelul de calificare profesională necesar în Republica Moldova şi nivelul de calificare profesională deţinut de solicitant în conformitate cu clasificarea stabilită la art.13;

b) diferenţele semnificative şi motivele pentru care respectivele diferenţe nu pot fi compensate prin cunoştinţe, abilităţi şi competenţe dobândite în decursul experienţei profesionale a acestuia sau prin învăţare pe tot parcursul vieţii, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant.

(8) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 stabilesc pentru solicitanţi un test privind cunoaşterea legislaţiei naţionale pentru accesul în profesiile prevăzute în anexa nr.3 a căror exercitare necesită o cunoaştere exactă a legislaţiei naţionale şi în privinţa cărora un element esenţial şi constant al activităţii este furnizarea de consiliere şi/sau asistenţă privind legislaţia naţională.

(9) Proba de aptitudini prevăzută la alin.(1) se susţine în termen de cel mult 6 luni de la decizia iniţială privind obligativitatea unei probe de aptitudini pentru solicitant.

RECUNOAŞTEREA PE BAZA EXPERIENŢEI PROFESIONALE DOBÂNDITE

Articolul 17. Cerinţe privind experienţa profesională

(1) În cazul în care, în Republica Moldova, pentru accesul la una dintre activităţile prevăzute în anexa nr.4 sau pentru exercitarea uneia dintre aceste activităţi este necesară deţinerea de cunoştinţe şi de aptitudini generale, comerciale sau profesionale, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, recunoaşte drept dovadă suficientă a respectivelor cunoştinţe şi aptitudini exercitarea în prealabil a activităţii în cauză într-un alt stat membru sau într-un stat terţ.

(2) Activitatea profesională prevăzută la alin.(1) trebuie să fi fost exercitată în conformitate cu art.18-20.

(3) Procedura de recunoaştere a experienţei profesionale se aprobă de Guvern.

Articolul 18. Activităţi profesionale prevăzute în lista I din anexa nr.4

(1) În cazul activităţilor profesionale prevăzute în lista I din anexa nr.4, exercitarea în prealabil a activităţii în cauză trebuie să fi avut loc:

a) pe o perioadă de 6 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere; sau

b) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puţin 3 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

c) pe o perioadă de 4 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puţin 2 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

d) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu independent, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a exercitat activitatea în cauză cu titlu salariat pe o perioadă de cel puţin 5 ani; sau

e) pe o perioadă de 5 ani consecutivi, într-o funcţie superioară, beneficiarul având pe o perioadă de cel puţin 3 ani sarcini tehnice şi fiind responsabil pentru cel puţin un departament al întreprinderii, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puţin 3 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent.

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi d) activităţile profesionale respective nu trebuie să se fi încheiat cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorităţii competente prevăzute la art.17.

(3) Alin.(1) lit.e) nu se aplică activităţilor profesionale prevăzute la fosta grupă 855 din nomenclatura ISIC, saloane de coafură.

Articolul 19. Activităţi profesionale prevăzute în lista II din anexa nr.4

(1) În cazul activităţilor profesionale prevăzute în lista II din anexa nr.4, exercitarea în prealabil a activităţii în cauză trebuie să fi avut loc:

a) pe o perioadă de 5 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere; sau

b) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puţin 3 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

c) pe o perioadă de 4 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puţin 2 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

d) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a exercitat activitatea în cauză cu titlu salariat pe o perioadă de cel puţin 5 ani; sau

e) pe o perioadă de 5 ani consecutivi, cu titlu salariat, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puţin 3 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

f) pe o perioadă de 6 ani consecutivi, cu titlu salariat, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puţin 2 ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent.

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi d), activităţile profesionale respective nu trebuie să fi fost încheiate cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorităţii competente prevăzute la art.17.

Articolul 20. Activităţi profesionale prevăzute în lista III din anexa nr.4

(1) În cazul activităţilor profesionale prevăzute în lista III din anexa nr.4, exercitarea în prealabil a activităţii în cauză trebuie să fi avut loc:

a) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere; sau

b) pe o perioadă de 2 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent; sau

c) pe o perioadă de 2 ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a exercitat activitatea în cauză cu titlu salariat pe o perioadă de cel puţin 3 ani; sau

d) pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cu titlu salariat, în cazul în care beneficiarul demonstrează că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent.

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi c), activităţile profesionale respective nu trebuie să fi fost încheiate cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorităţii competente prevăzute la art.17.

Articolul 21. Adaptarea listelor de activităţi profesionale prevăzute în anexa nr.4

Coordonatorul naţional al activităţilor autorităţilor competente pentru recunoaşterea calificărilor profesionale, prevăzut la art.74 (în continuare - coordonator naţional), aduce la cunoştinţă Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale orice modificare adusă listelor de activităţi profesionale prevăzute în anexa nr.4.

RECUNOAŞTERE PE BAZA COORDONĂRII

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 22. Principiul recunoaşterii automate

(1) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 recunosc, pentru persoanele prevăzute la art.2 alin.(1), titlul de calificare de medic care permite accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi de medic specialist, precum şi titlurile de calificare de asistent medical generalist, de medic stomatolog (dentist), de medic stomatolog (dentist) specialist, de medic veterinar, de farmacist şi de arhitect, prevăzute la pct.5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.6.2 şi 5.7.1 din anexa nr.5, care îndeplinesc condiţiile minime de formare prevăzute de prezenta lege şi sunt eliberate de un stat membru. Acestor titluri li se conferă, în ceea ce priveşte accesul la activităţile profesionale şi exercitarea acestora, acelaşi efect pe teritoriul Republicii Moldova ca titlurilor de calificare corespunzătoare eliberate în Republica Moldova.

(2) Titlurile de calificare prevăzute la alin.(1) sunt eliberate de către organismele competente ale statelor membre şi însoţite, după caz, de certificatele prevăzute la pct.5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.6.2 şi 5.7.1 din anexa nr.5.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu aduc atingere drepturilor dobândite prevăzute la art.25, 30, 36, 42, 44 şi 56.

(4) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte, pentru exercitarea unei activităţi medicale ca medic generalist în cadrul sistemului public de asigurări sociale, titlurile de calificare prevăzute la pct.5.1.4 din anexa nr.5 şi eliberate persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1) de către state membre în conformitate cu condiţiile minime de formare prevăzute la art.31. Dispoziţiile respective nu aduc atingere drepturilor dobândite, prevăzute la art.33.

(5) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte titlurile de calificare de moaşă prevăzute la pct.5.5.2 din anexa nr.5, acordate de celelalte state membre persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1), care îndeplinesc condiţiile minime de formare stabilite de prezenta lege şi le conferă, în ceea ce priveşte accesul la activităţile profesionale şi exercitarea acestora, acelaşi efect pe teritoriul Republicii Moldova ca şi titlurilor de calificare de moaşă eliberate de Republica Moldova. Prezenta dispoziţie nu aduce atingere drepturilor dobândite, prevăzute la art.25 şi 48.

(6) În ceea ce priveşte funcţionarea unei farmacii care nu face obiectul unor restricţii teritoriale, Ministerul Sănătăţii poate decide, prin derogare, să nu dea efect titlurilor de calificare prevăzute la pct.5.6.2 din anexa nr.5 pentru înfiinţarea de noi farmacii deschise publicului. Farmaciile deschise de mai puţin de 3 ani se consideră, de asemenea, farmacii noi. Respectiva derogare nu se aplică farmaciştilor ale căror calificări au fost deja recunoscute de către autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 în alte scopuri şi care au exercitat efectiv şi legal activităţile profesionale de farmacist timp de cel puţin 3 ani consecutivi în Republica Moldova.

(7) Titlurile de calificare de arhitect prevăzute la pct.5.7.1 din anexa nr.5, care fac obiectul unei recunoaşteri automate în temeiul alin.(1), atestă o formare care a început cel mai devreme în cursul anului academic de referinţă prevăzut în anexa respectivă.

(8) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 condiţionează accesul la activităţile profesionale de medic, asistent medical generalist, medic stomatolog, medic veterinar, moaşă şi farmacist, precum şi exercitarea acestora, de deţinerea unui titlu de calificare prevăzut la pct.5.1.1, 5.1.2, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 şi 5.6.2 din anexa nr.5.

(9) Criteriile minime de formare şi criteriile de evaluare în vederea autorizării de funcţionare provizorie şi acreditării pentru programele de studii superioare de licenţă şi integrate de Medicină, Stomatologie, Farmacie, Asistenţă medicală generală, Moaşe, Medicină veterinară, Arhitectură şi pentru programul de studii profesional tehnice postsecundare nonterţiare de Moaşe se aprobă de Guvern.

(10) Coordonatorul naţional iniţiază propuneri de modificare a cadrului normativ prevăzut la alin.(9), în vederea transpunerii actelor delegate ale Comisiei Europene (în continuare - Comisie), pentru actualizarea cunoştinţelor şi a aptitudinilor, fără a aduce atingere principiilor legislative fundamentale în vigoare privind structura profesiilor în ceea ce priveşte formarea şi condiţiile de acces ale persoanelor fizice şi respectării responsabilităţii statelor membre în ceea ce priveşte organizarea sistemelor educaţionale, astfel cum se prevede la art.165 alin.(1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

Articolul 23. Procedura de notificare

(1) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1, prin coordonatorul naţional, notifică Comisia cu privire la actele cu putere de lege şi actele administrative pe care le adoptă în materie de eliberare a titlurilor de calificare în profesiile care fac obiectul prezentului capitol.

(2) În ceea ce priveşte titlurile de calificare prevăzute în secţiunea a 8-a, notificarea în conformitate cu alin.(1) se adresează şi celorlalte state membre.

(3) Notificarea include informaţii privind durata şi conţinutul programelor de formare.

(4) Notificarea se transmite prin intermediul IMI.

(5) Coordonatorul naţional informează autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 cu privire la orice modificare a pct.5.1.1-5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2, 5.6.2 şi 5.7.1 din anexa nr.5 privind actualizarea denumirilor adoptate de statele membre pentru titlurile de calificare, precum şi, după caz, a organismului care eliberează titlurile de calificare, a certificatului care însoţeşte respectivul titlu de calificare şi a titlului profesional omolog.

Articolul 24. Dispoziţii comune privind formarea

(1) Formarea de bază în medicină, de medic stomatolog, formarea de asistent medical generalist, de moaşă, de farmacist, de medic veterinar şi de arhitect se realizează în conformitate cu cerinţele minime de formare aprobate de Guvern. Formarea medicilor specialişti, formarea specifică în medicina generală şi formarea medicilor stomatologi (dentişti) specialişti se realizează în conformitate cu art.28, 31 şi 40.

(2) Autorităţile publice centrale în ale căror arii de competenţă intră profesiile prevăzute la alin.(1), în temeiul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative pe care le adoptă, se asigură, prin încurajarea dezvoltării profesionale continue, că profesioniştii ale căror calificări profesionale sunt prevăzute la capitolul III din prezentul titlu au posibilitatea să-şi actualizeze cunoştinţele, abilităţile şi competenţele pentru a-şi exercita profesia în mod sigur şi eficient, în pas cu dezvoltările din domeniul lor profesional.

Articolul 25. Drepturi dobândite

(1) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 recunosc ca dovadă suficientă titlurile de calificare eliberate de statele membre în cazul în care atestă o formare care a început înainte de datele de referinţă prevăzute la pct.5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 şi 5.6.2 din anexa nr.5, în cazul în care sunt însoţite de un certificat care atestă că titularii au exercitat în mod efectiv şi legal activităţile în cauză pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în cursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(2) Prevederile alin.(1) nu aduc atingere drepturilor dobândite specifice profesiilor în cauză, în cazul în care titlurile de calificare de medic care permit accesul la activităţi profesionale de medic cu formare de bază şi medic specialist, precum şi titlurile de calificare de asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moaşă şi farmacist ale titularilor nu îndeplinesc toate cerinţele de formare prevăzute la art.27, 28, 34, 39, 40, 43, 45 şi 51.

(3) Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică titlurilor de calificare de medic, care permit accesul la activităţi profesionale de medic cu formare de bază şi medic specialist, precum şi titlurilor de calificare de asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moaşă şi farmacist obţinute pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane şi care nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute de prezenta lege, în cazul în care atestă o formare care a început înainte de:

a) 3 octombrie 1990, în ceea ce priveşte medicii cu formare de bază, asistenţii medicali generalişti, medicii dentişti cu formare de bază, medicii dentişti specialişti, medicii veterinari, moaşele, farmaciştii; şi

b) 3 aprilie 1992, în ceea ce priveşte medicii specialişti.

(4) Titlurile oficiale de calificare prevăzute la alin.(3) conferă titularilor dreptul la exercitarea activităţilor profesionale pe întreg teritoriul Germaniei în aceleaşi condiţii ca şi titlurile oficiale de calificare eliberate de autorităţile competente germane prevăzute la pct.5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 şi 5.6.2 din anexa nr.5.

(5) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 recunosc titlurile de calificare de medic care permit accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi medic specialist, precum şi titlurile de calificare de asistent medical generalist, medic veterinar, moaşă, farmacist şi arhitect ale persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1) şi care au fost eliberate de fosta Cehoslovacie sau a căror formare a început, pentru Republica Cehă şi Slovacia, înainte de 1 ianuarie 1993, în cazul în care autorităţile unuia dintre cele 2 state membre prevăzute anterior atestă că, pe teritoriul lor, respectivele titluri de calificare au acelaşi efect pe plan juridic ca şi titlurile de calificare pe care le eliberează ele însele şi, pentru arhitecţi, acelaşi efect ca şi titlurile de calificare prevăzute pentru aceste state membre în anexa nr.6 cu privire la accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic veterinar, de moaşă, de farmacist, în ceea ce priveşte activităţile prevăzute la art.52 alin.(2), şi de arhitect, în ceea ce priveşte activităţile prevăzute la art.55, precum şi exercitarea acestora.

(6) Atestarea prevăzută la alin.(5) trebuie să fie însoţită de un certificat eliberat, după caz, de autorităţile competente ale Republicii Cehe sau ale Slovaciei, care să demonstreze că respectivele persoane au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe teritoriul statului respectiv pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în cursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(7) Prevederile alin.(5) şi (6) nu aduc atingere drepturilor dobândite specifice medicilor dentişti prevăzute la art.42 alin.(1).

(8) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 recunosc titlurile de calificare de medic care permit accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi de medic specialist, precum şi titlurile de formare de asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moaşă, farmacist şi arhitect ale persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1) şi care au fost eliberate de fosta Uniune Sovietică sau a căror formare a început:

a) pentru Estonia, înainte de 20 august 1991;

b) pentru Letonia, înainte de 21 august 1991;

c) pentru Lituania, înainte de 11 martie 1990,

în cazul în care autorităţile competente ale unuia dintre aceste 3 state membre atestă că respectivele titluri de calificare produc, pe teritoriul statului respectiv, aceleaşi efecte juridice ca şi titlurile estoniene, letone şi, respectiv, lituaniene şi, pentru arhitecţi, aceleaşi efecte juridice ca şi titlurile de calificare prevăzute pentru aceste state membre în anexa nr.6, în ceea ce priveşte accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de moaşă, de farmacist, în ceea ce priveşte activităţile prevăzute la art.52 alin.(2) şi de arhitect, în ceea ce priveşte activităţile prevăzute la art.55, precum şi exercitarea acestora.

(9) Atestarea prevăzută la alin.(8) trebuie să fie însoţită de un certificat eliberat, după caz, de autorităţile competente ale Estoniei, ale Letoniei sau ale Lituaniei, care să demonstreze că titularul a exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe teritoriul statului respectiv pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(10) În ceea ce priveşte calificările de medic veterinar eliberate de fosta Uniune Sovietică sau a căror formare a început, pentru Estonia, înainte de 20 august 1991, atestarea prevăzută la alin.(8) trebuie să fie însoţită de un certificat, emis de autorităţile estoniene, care să declare că titularul a exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe teritoriul lor pe o perioadă de cel puţin 5 ani consecutivi în decursul ultimilor 7 ani anteriori eliberării certificatului.

(11) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 recunosc, fără a aduce atingere prevederilor art.50, titlurile de calificare de medic care permit accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi de medic specialist, precum şi titlurile de formare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moaşă, farmacist şi arhitect ale persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1) şi care au fost eliberate de fosta Iugoslavie sau a căror formare a început:

a) pentru Slovenia, înainte de 25 iunie 1991;

b) pentru Croaţia, înainte de 8 octombrie 1991,

în cazul în care autorităţile competente ale unuia dintre aceste două state membre atestă că respectivele calificări au, pe teritoriul statului respectiv, acelaşi efect pe plan juridic ca cele pe care le eliberează ele însele şi, pentru arhitecţi, acelaşi efect ca şi titlurile de calificare prevăzute pentru aceste state membre în anexa nr.6, în ceea ce priveşte accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de moaşă, de farmacist, în ceea ce priveşte activităţile prevăzute la art.52 alin.(2) şi de arhitect, în ceea ce priveşte activităţile prevăzute la art.55, precum şi exercitarea acestora.

(12) Atestarea prevăzută la alin.(11) trebuie să fie însoţită de un certificat eliberat de aceleaşi autorităţi, care să demonstreze că persoanele respective au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe teritoriul statului respectiv pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(13) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 recunosc ca dovadă suficientă pentru persoanele prevăzute la art.2 alin.(1) ale căror titluri de calificare de medic, asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă şi farmacist nu corespund denumirilor prevăzute pentru respectivele state membre la pct.5.1.1, 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 şi 5.6.2 din anexa nr.5, titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre, în cazul în care sunt însoţite de un certificat emis de autorităţile sau organismele competente din statul membru de origine.

(14) Certificatul prevăzut la alin.(13) atestă că respectivele titluri de calificare confirmă o formare cu respectarea dispoziţiilor comune privind formarea şi sunt echivalate de autorităţile sau organismele competente care le-au eliberat cu cele a căror denumire este prevăzută la pct.5.1.1, 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 şi 5.6.2 din anexa nr.5.

Articolul 26. Împrejurări excepţionale

Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 nu conferă, în temeiul prezentei legi, persoanelor care deţin calificarea de "фелдшер" (felcer) acordată în Bulgaria înainte de 31 decembrie 1999 şi care exercitau această profesie în cadrul sistemului public bulgar de asigurări sociale la 1 ianuarie 2000 dreptul de a obţine recunoaşterea calificării profesionale de medic sau de asistent medical generalist.

Medicii

Articolul 27. Formarea de bază în medicină

(1) Admiterea la formarea de bază în medicină presupune deţinerea unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul la instituţiile universitare pentru studiile în cauză.

(2) Formarea medicală de bază constă, în total, din 6 ani de studii, care se pot exprima în plus prin echivalentul în credite ECTS, şi constă în cel puţin 5 500 de ore de instruire teoretică şi practică asigurate de instituţii publice de învăţământ superior de profil medical, acreditate sau autorizate provizoriu, organizate în exclusivitate ca învăţământ cu frecvenţă. În ceea ce priveşte profesioniştii care şi-au început studiile înainte de 1 ianuarie 1972, formarea prevăzută poate include o formare practică la nivel universitar de 6 luni, efectuată pe bază de program integral sub supravegherea autorităţilor competente.

(3) Formarea de bază în medicină oferă garanţia că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoştinţe şi competenţe:

a) cunoştinţe corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează medicina şi o bună înţelegere a metodelor ştiinţifice, inclusiv a principiilor de măsurare a funcţiilor biologice, a evaluării datelor stabilite ştiinţific şi a analizei lor;

b) cunoştinţe corespunzătoare despre structura, funcţiile şi comportamentul persoanelor sănătoase şi cele bolnave, precum şi relaţiile dintre starea de sănătate şi mediul social şi fizic al fiinţei umane;

c) cunoştinţe corespunzătoare despre disciplinele şi practicile clinice care să îi ofere o imagine coerentă asupra afecţiunilor mintale şi fizice, asupra medicinii din perspectiva profilaxiei, a diagnosticului, a terapiei şi a reproducerii umane;

d) experienţă clinică utilă în spitale sub supraveghere corespunzătoare.

Articolul 28. Formarea medicilor specialişti

(1) Admiterea la formarea în medicină specializată este condiţionată de absolvirea şi validarea unui program de formare de bază în medicină prevăzut la art.27 alin.(2) în decursul căruia persoana formată a dobândit cunoştinţele relevante de bază în medicină.

(2) Formarea de medic specialist cuprinde instruirea teoretică şi practică, efectuată într-o universitate şi/sau într-un spital universitar sau, după caz, într-o instituţie de sănătate desemnată în acest scop de către autorităţile sau organismele competente.

Autorităţile competente se asigură ca durata minimă de formare de medic specialist prevăzută la pct.5.1.3 din anexa nr.5 să nu fie mai scurtă decât durata prevăzută la punctul respectiv. Formarea se realizează sub supravegherea autorităţilor sau a organismelor competente. Formarea implică participarea personală a medicului specialist candidat la activitatea şi la responsabilităţile serviciilor în cauză.

(3) Formarea se realizează pe bază de program ca învăţământ cu frecvenţă, pe posturi specializate, recunoscute de autorităţile şi organismele competente din statele membre. Formarea implică participarea la toate activităţile medicale ale departamentului în care se realizează formarea, inclusiv la serviciul de gardă, astfel încât specialistul în formare să consacre acestei instruiri practice şi teoretice toată activitatea sa profesională, pe toată durata săptămânii de lucru şi în decursul întregului an, după metodele stabilite de autorităţile şi organismele competente din statele membre. În consecinţă, aceste posturi fac obiectul unei remunerări adecvate.

(4) Ministerul Sănătăţii poate dispune în cadrul normativ primar, cu informarea ulterioară a coordonatorului naţional, exceptări parţiale de la părţi ale cursurilor de formare în medicină specializată prevăzute la pct.5.1.3 din anexa nr.5, care să se aplice de la caz la caz, dacă acea parte a formării a fost deja urmată în timpul unui alt curs de formare de specialitate prevăzut la pct.5.1.3 din anexa nr.5, pentru care profesionistul să fi obţinut deja calificarea profesională într-un stat membru. Ministerul Sănătăţii se asigură că excepţia acordată nu depăşeşte o jumătate din durata minimă a cursurilor de formare în medicină specializată în cauză.

Coordonatorul naţional notifică Comisia şi celelalte state membre privind legislaţia în cauză pentru astfel de exceptări parţiale.

(5) Ministerul Sănătăţii condiţionează eliberarea unei calificări de medic specialist de deţinerea unuia dintre titlurile de calificare de medic cu formare de bază prevăzute la pct.5.1.1 din anexa nr.5.

Articolul 29. Denumirea formărilor medicale specializate

Titlurile de calificare de medic specialist prevăzute la art.22 sunt cele care, eliberate de autorităţile şi organismele competente prevăzute la pct.5.1.2 din anexa nr.5, corespund, în ceea ce priveşte formarea specializată în cauză, denumirilor în vigoare în diferite state membre, prevăzute la pct.5.1.3 din anexa nr.5.

Articolul 30. Drepturi dobândite specifice medicilor specialişti

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate solicita medicilor specialişti a căror formare pe bază de program integral era reglementată de acte cu putere de lege şi acte administrative în vigoare la 20 iunie 1975 şi care şi-au început formarea de specialist până la 31 decembrie 1983 ca titlurile lor de calificare să fie însoţite de un certificat care să ateste că au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte titlul de calificare de medic specialist eliberat în Spania pentru medicii care au absolvit o formare specializată înainte de 1 ianuarie 1995, chiar dacă formarea respectivă nu îndeplineşte cerinţele minime prevăzute la art.28, în măsura în care respectivul titlu de calificare este însoţit de un certificat emis de autorităţile spaniole competente şi atestă că persoana în cauză a promovat proba de competenţă profesională specifică, organizată în cadrul măsurilor excepţionale de recunoaştere prevăzute în Decretul Regal 1497/99 pentru a verifica dacă persoana în cauză posedă un nivel de cunoştinţe şi de competenţe comparabil cu cel al medicilor care posedă titlurile de calificare de medic specialist definite, pentru Spania, la pct.5.1.2 şi 5.1.3 din anexa nr.5.

(3) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte titlurile de calificare de medic specialist obţinute în Italia şi prevăzute la pct.5.1.2 şi 5.1.3 din anexa nr.5 medicilor care şi-au început formarea de specialist între 31 decembrie 1983 şi 1 ianuarie 1991, chiar dacă formarea respectivă nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art.28, cu condiţia ca titlurile respective să fie însoţite de un certificat emis de autorităţile italiene competente care să ateste că medicul în cauză a exercitat efectiv şi legal în Italia activităţile de medic specialist, în acelaşi domeniu de specialitate, timp de cel puţin 7 ani consecutivi în cei 10 ani care preced emiterea certificatului.

(4) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 care a abrogat actele cu putere de lege şi actele administrative privind eliberarea titlurilor de calificare de medic specialist prevăzute la pct.5.1.2 şi 5.1.3 din anexa nr.5 şi care a luat măsuri privind drepturile dobândite în favoarea cetăţenilor Republicii Moldova, le recunoaşte persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1) dreptul de a beneficia de aceleaşi măsuri, în cazul în care respectivele titluri de calificare au fost eliberate înainte de data de la care autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 a încetat să mai elibereze titluri de calificare pentru specializarea în cauză.

Datele de abrogare a acestor dispoziţii sunt prevăzute la pct.5.1.3 din anexa nr.5.

Articolul 31. Formare specifică în medicina generală

(1) Admiterea la formarea specifică în medicina generală este condiţionată de absolvirea şi validarea unui program de formare de bază în medicină prevăzut la art.27 alin.(2), în decursul căruia persoana formată a dobândit cunoştinţele relevante de bază în medicină.

(2) Formarea specifică în medicina generală care conduce la obţinerea titlurilor de calificare eliberate înainte de 1 ianuarie 2006 are o durată de cel puţin 2 ani, pe bază de program cu frecvenţă. În ceea ce priveşte titlurile de calificare eliberate după această dată, formarea specifică are o durată de cel puţin 3 ani, pe bază de program cu frecvenţă.

În cazul în care ciclul de formare prevăzut la art.27 cuprinde instruire practică asigurată de un spital autorizat care dispune de echipamente şi servicii adecvate pentru medicina generală sau în cadrul unui cabinet de medicină generală autorizat ori al unui centru autorizat în care medicii acordă asistenţă medicală primară, durata acestei instruiri practice poate fi inclusă, în limitele unui an, în durata prevăzută pentru titlurile de calificare eliberate de la 1 ianuarie 2006. Opţiunea prevăzută este valabilă numai pentru statele membre în care durata formării specifice în medicină generală era de 2 ani la 1 ianuarie 2001.

(3) Formarea specifică în medicină generală se realizează pe bază de program cu frecvenţă, într-o universitate şi/sau într-un spital universitar sub supravegherea autorităţilor sau a organismelor competente ale statelor membre. Instruirea este mai mult practică decât teoretică.

Instruirea practică se asigură, pe de o parte, pe o perioadă de cel puţin 6 luni, într-un spital autorizat, care dispune de echipamente şi servicii adecvate şi, pe de altă parte, pe o perioadă de cel puţin 6 luni, în cadrul unui cabinet de medicină generală autorizat sau în cadrul unui centru autorizat în care medicii acordă asistenţă medicală primară.

Instruirea practică se desfăşoară în strânsă legătură cu alte instituţii sau structuri sanitare care se ocupă de medicină generală. Cu toate acestea, fără să se aducă atingere perioadelor minime prevăzute, instruirea practică poate fi asigurată pe o perioadă maximă de 6 luni în alte instituţii sau structuri medico-sanitare autorizate care se ocupă de medicină generală.

Formarea implică participarea personală a candidatului la activitatea profesională şi la responsabilităţile persoanelor cu care lucrează.

(4) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 condiţionează eliberarea unui titlu de calificare specifică în medicină generală de deţinerea unuia dintre titlurile de calificare de medic cu formare de bază prevăzute la pct.5.1.1 din anexa nr.5.

(5) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate elibera titlurile de calificare prevăzute la pct.5.1.4 din anexa nr.5 unui medic care nu a absolvit formarea prevăzută în prezentul articol, dar care a urmat o altă formare suplimentară atestată printr-un titlu de calificare eliberat de autorităţile competente ale unui stat membru. Cu toate acestea, autoritatea competentă poate elibera un titlu de calificare numai în cazul în care acesta atestă cunoştinţe de un nivel echivalent, din punct de vedere calitativ, nivelului de cunoştinţe care rezultă ca urmare a formării prevăzute în prezentul articol.

Autoritatea competentă stabileşte, în mod special, în ce măsură formarea suplimentară deja urmată de către solicitant, precum şi experienţa lui profesională pot fi luate în considerare pentru a înlocui formarea prevăzută în prezentul articol.

Autoritatea competentă poate elibera titlul de calificare prevăzut la pct.5.1.4 din anexa nr.5 numai în cazul în care solicitantul a dobândit o experienţă în medicină generală de cel puţin 6 luni în cadrul unui cabinet de medicină de familie/medicină generală sau al unui centru în care medicii acordă asistenţa medicală primară prevăzută la alin.(3).

Articolul 32. Exercitarea activităţilor profesionale de medic de familie/medic generalist

Exercitarea activităţilor de medicină de familie, sub rezerva dispoziţiilor privind drepturile dobândite în cadrul regimului naţional de securitate socială, este condiţionată de deţinerea unui titlu de calificare, la datele de referinţă, prevăzut la pct.5.1.4 din anexa nr.5.

Articolul 33. Drepturi dobândite specifice medicilor de familie/medicilor generalişti

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 stabileşte drepturile dobândite. Cu toate acestea, trebuie să aibă în vedere că dreptul de a exercita activităţile de medic de familie/medic generalist în cadrul sistemului public de asigurări sociale, fără titlul de calificare prevăzut la pct.5.1.4 din anexa nr.5, constituie un drept dobândit pentru toţi medicii care beneficiază de acest drept la data de referinţă prevăzută la punctul respectiv, în temeiul dispoziţiilor aplicabile profesiei de medic care permit accesul la activităţile profesionale de medic cu formare de bază şi care sunt stabiliţi la data respectivă pe teritoriul său, beneficiind de dispoziţiile art.22 sau ale art.25.

Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 eliberează medicilor care sunt titulari de drepturi dobândite în temeiul prezentului alineat, la cerere, un certificat care atestă dreptul de exercitare a activităţilor de medic de familie/medic generalist în cadrul sistemului public de asigurări sociale, fără titlul de calificare prevăzut la pct.5.1.4 din anexa nr.5.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte certificatele prevăzute la alin.(1), emise pentru persoanele prevăzute la art.2 alin.(1) de către statele membre şi le conferă, pe teritoriul Republicii Moldova, acelaşi efect ca şi titlurilor de calificare pe care ea însăşi le emite şi care permit exercitarea activităţilor de medic generalist în cadrul sistemului public de asigurări sociale.

Asistent medical generalist

Articolul 34. Formarea de asistent medical generalist

(1) Admiterea la formarea de asistent medical generalist este condiţionată de:

a) absolvirea unui ciclu de învăţământ general de 12 ani, atestată de o diplomă, un certificat sau un alt titlu eliberat de autorităţile sau organismele competente ale unui stat membru ori de un certificat care atestă promovarea unui examen de nivel echivalent şi care permite accesul la universităţi sau la instituţii de învăţământ superior de nivel recunoscut ca echivalent; sau

b) absolvirea unui ciclu de învăţământ general de cel puţin 10 ani, atestată de o diplomă, un certificat sau un alt titlu eliberat de autorităţile sau organismele competente ale unui stat membru ori de un certificat care atestă promovarea unui examen de nivel echivalent şi care permite accesul la o şcoală profesională sau la un program de formare profesională de asistenţi.

(2) Formarea de asistent medical generalist se desfăşoară pe bază de program integral asigurat de instituţii publice de învăţământ superior de profil medical, acreditate sau autorizate provizoriu, organizate în exclusivitate ca învăţământ cu frecvenţă şi include cel puţin programa prevăzută la pct.5.2.1 din anexa nr.5.

(3) Formarea de asistent medical generalist constă, în total, din 4 ani de studii, care pot fi exprimaţi în plus prin echivalentul în credite ECTS, şi cel puţin 4 600 de ore de instruire teoretică şi clinică, perioada de instruire teoretică reprezentând cel puţin o treime, iar cea de formare clinică - cel puţin jumătate din perioada minimă de formare. Statele membre pot acorda exceptări parţiale profesioniştilor care au urmat o parte din formarea lor prin cursuri de nivel cel puţin echivalent.

Instituţia care asigură formarea asistentului medical generalist este responsabilă de coordonarea dintre instruirea teoretică şi clinică pe întreaga durată a programului de studii.

(4) Instruirea teoretică se defineşte ca fiind partea din formarea de asistent medical prin care asistenţii medicali candidaţi dobândesc cunoştinţele, abilităţile şi competenţele profesionale necesare prevăzute la alin.(6) şi (7). Această formare este asigurată de personalul didactic calificat în materie de asistenţă medicală, precum şi de alte persoane competente, în cadrul universităţilor, al instituţiilor de învăţământ superior de nivel recunoscut ca echivalent sau în cadrul şcolilor profesionale de asistenţi medicali ori prin programe de formare profesională pentru asistenţi medicali.

(5) Formarea clinică se defineşte ca fiind partea din formarea de asistent medical prin care asistentul medical candidat învaţă, în cadrul unei echipe, în contact direct cu un individ sănătos sau bolnav şi/sau o colectivitate, să organizeze, să acorde şi să evalueze asistenţa medicală global necesară, pe baza cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor dobândite. Asistentul medical candidat învaţă nu numai să lucreze în echipă, ci şi să coordoneze o echipă şi să organizeze asistenţa medicală globală, inclusiv educaţia sanitară a indivizilor şi a grupurilor mici în cadrul instituţiilor sanitare sau al colectivităţii.

Această formare are loc în spitale şi în alte instituţii medico-sanitare, precum şi în colectivitate, sub responsabilitatea asistenţilor profesori şi cu cooperarea şi asistenţa altor asistenţi calificaţi. În procesul de formare pot fi integrate şi alte persoane calificate.

Asistenţii medicali candidaţi participă la activităţile serviciilor în cauză în măsura în care respectivele activităţi sunt necesare formării lor, permiţându-le să îşi asume responsabilităţile pe care le implică îngrijirile la nivel de asistent.

(6) Formarea de asistent medical generalist oferă garanţia că profesionistul respectiv a dobândit următoarele cunoştinţe şi competenţe:

a) cunoştinţe cuprinzătoare despre ştiinţele care stau la baza asistenţei medicale generale, inclusiv o înţelegere suficientă a structurii organismului, funcţiilor fiziologice şi comportamentului persoanelor sănătoase şi bolnave, precum şi a relaţiilor dintre starea de sănătate şi mediul fizic şi social al fiinţei umane;

b) cunoştinţe despre natura şi etica profesiei, precum şi despre principiile generale privind sănătatea şi asistenţa medicală;

c) experienţă clinică adecvată; această experienţă, care ar trebui selectată pentru valoarea sa formatoare, trebuie dobândită sub supravegherea unui personal calificat şi în locuri în care numărul personalului calificat şi echipamentele sunt adecvate pentru asistenţa medicală care trebuie acordată pacientului;

d) capacitatea de a participa la formarea practică a personalului medical şi experienţa de lucru cu acest personal şi cu membrii altor profesii din domeniul sănătăţii;

e) capacitatea de a oferi asistenţă medicală individualizată şi de a responsabiliza pacienţii, rudele şi alte persoane relevante în ceea ce priveşte autoîngrijirea şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos;

f) capacitatea de a dezvolta o abordare eficace în materie de leadership şi competenţe decizionale;

g) cunoaşterea inovaţiilor tehnice legate de asistenţa medicală şi de metodele de asistenţă medicală.

(7) Titlurile de calificare de asistent medical generalist demonstrează că profesionistul în cauză este capabil să aplice cel puţin următoarele competenţe de bază, indiferent dacă formarea s-a desfăşurat în cadrul universităţilor, al instituţiilor de învăţământ superior de nivel recunoscut ca echivalent sau al şcolilor profesionale sau printr-un program de formare profesională pentru asistenţi medicali:

a) competenţa de a stabili în mod independent asistenţa medicală necesară, pe baza cunoştinţelor teoretice şi clinice existente, şi de a planifica, organiza şi pune în aplicare asistenţa medicală în tratarea pacienţilor, pe baza cunoştinţelor şi competenţelor dobândite în conformitate cu alin.(6) lit.a)-c), în vederea îmbunătăţirii practicii profesionale;

b) competenţa de a colabora în mod eficient cu alţi actori din sectorul sanitar, inclusiv prin participarea la formarea practică a personalului sanitar, pe baza cunoştinţelor şi competenţelor dobândite în conformitate cu alin.(6) lit.d) şi e);

c) competenţa de a oferi persoanelor, familiilor şi grupurilor de persoane informaţii care să le permită să aibă un stil de viaţă sănătos şi să se autoîngrijească, pe baza cunoştinţelor şi competenţelor dobândite în conformitate cu alin.(6) lit.a) şi b);

d) competenţa de a iniţia în mod independent măsuri imediate pentru menţinerea în viaţă şi de a aplica măsuri în situaţii de criză sau de catastrofă;

e) competenţa de a oferi în mod independent consiliere, indicaţii şi sprijin persoanelor care necesită îngrijire şi persoanelor apropiate ale acestora;

f) competenţa de a asigura în mod independent calitatea îngrijirii medicale şi evaluarea acesteia;

g) competenţa de a asigura o comunicare profesională exhaustivă şi de a coopera cu membrii altor profesii din domeniul sănătăţii;

h) competenţa de a analiza calitatea asistenţei acordate pentru a-şi îmbunătăţi practica profesională de asistent medical generalist.

Articolul 35. Exercitarea activităţilor profesionale de asistent medical generalist

În sensul prezentei legi, activităţile profesionale de asistent medical generalist sunt activităţile exercitate cu titlurile profesionale, la datele de referinţă, prevăzute la punctul 5.2.2 din anexa nr.5.

Articolul 36. Drepturi dobândite specifice asistenţilor medicali generalişti

(1) În cazul în care normele generale privind drepturile dobândite se aplică asistenţilor medicali generalişti, activităţile prevăzute la art.25 trebuie să cuprindă deplina responsabilitate pentru planificarea, organizarea şi acordarea asistenţei medicale pacientului.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte titlurile de calificare de asistent medical care:

1) au fost eliberate în Polonia pentru asistenţii medicali care şi-au încheiat formarea înainte de 1 mai 2004 şi a căror formare nu îndeplineşte cerinţele minime prevăzute la art.34; şi

2) sunt atestate de o diplomă de "licenţă" obţinută pe baza unui program special de revalorizare descris:

a) la art.11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a Legii privind profesiile de asistent medical şi de moaşă şi privind alte acte juridice (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2004, nr.92, poz. 885 şi din 2007, nr.176, poz. 1237) şi în Regulamentul Ministrului Sănătăţii din 11 mai 2004 privind condiţiile detaliate ale învăţământului pentru asistenţi medicali şi moaşe, titulari ai unui certificat de învăţământ secundar (examen final - matura) şi sunt absolvenţi ai unui liceu sanitar sau ai unor şcoli profesionale sanitare care formează asistenţi medicali şi moaşe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2004, nr.110, poz. 1170 şi din 2010, nr.65, poz. 420); sau

b) la art.52.3 punctul 2 din Legea din 15 iulie 2011 privind profesiile de asistent medical şi de moaşă (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2011, nr.174, poz. 1039) şi în Regulamentul Ministrului Sănătăţii din 14 iunie 2012 privind condiţiile detaliate referitoare la cursurile de învăţământ superior asigurate pentru asistenţi medicali şi moaşe titulari ai unui certificat de învăţământ secundar (examen final - matura) şi absolvenţi ai unei şcoli sanitare de nivel secundar sau postsecundar care formează asistenţi medicali şi moaşe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2012, poz. 770),

cu scopul de a verifica dacă asistentul medical în cauză posedă un nivel de cunoştinţe şi de competenţe comparabil cu cel al asistenţilor medicali titulari ai calificărilor prevăzute pentru Polonia la punctul 5.2.2 din anexa nr.5.

Articolul 37. Drepturi dobândite specifice asistenţilor medicali generalişti formaţi în România

(1) În ceea ce priveşte calificarea românească de asistent medical generalist, se aplică numai dispoziţiile în materie de drepturi dobândite prevăzute la alin.(2).

(2) În cazul persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1) care au fost formate ca asistenţi medicali generalişti în România şi a căror formare nu îndeplineşte cerinţele minime stabilite la art.34, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte drept suficiente:

1) oricare dintre următoarele titluri de calificare de asistent medical generalist, cu condiţia ca titlurile respective să fie însoţite de un certificat care să ateste că persoanele prevăzute la art.2 alin.(1) au exercitat efectiv şi legal activităţile de asistent medical generalist în România, inclusiv asumând responsabilitate deplină pentru planificarea, organizarea şi acordarea de asistenţă medicală pacienţilor, pentru o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul celor 5 ani care preced data eliberării certificatului:

a) Certificat de competenţe profesionale de asistent medical generalist, cu studii postliceale absolvite în cadrul unei şcoli postliceale, atestând o formare începută înainte de 1 ianuarie 2007;

b) Diplomă de absolvire de asistent medical generalist, cu studii universitare de scurtă durată, atestând o formare începută înainte de 1 octombrie 2003; sau

c) Diplomă de licenţă de asistent medical generalist, cu studii universitare de lungă durată, atestând o formare începută înainte de 1 octombrie 2003;

2) oricare dintre titlurile de calificare prevăzute la pct.1) lit.(b) şi (c), cu condiţia ca titlurile respective să fie însoţite de următorul titlu de calificare obţinut în baza unui program special de revalorizare:

Diplomă de licenţă, prevăzută la art.3 alin.(2) din Ordinul comun al ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului sănătăţii nr.4317/943/2014 din 11 august 2014 privind aprobarea programului special de revalorizare a formării iniţiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenţii învăţământului postliceal şi ai învăţământului superior (Monitorul Oficial al României nr.624 din 26 august 2014), însoţită de un supliment la diplomă care atestă că studentul a finalizat programul special de revalorizare; sau

3) oricare dintre titlurile de calificare de nivel postliceal prevăzute la art.4 din Ordinul ministrului educaţiei naţionale din România nr.5114/2014 privind aprobarea Metodologiei de organizare, desfăşurare şi finalizare a programului special de revalorizare a formării iniţiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru absolvenţii învăţământului postliceal sanitar (Monitorul Oficial al României nr.5 din 6 ianuarie 2015), cu condiţia ca aceste titluri să fie însoţite de următorul titlu de calificare obţinut în baza unui program special de revalorizare:

Certificat de revalorizare a competenţelor profesionale, prevăzut la art.3 alin.(1) şi în anexa nr.3 la Ordinul comun al ministrului educaţiei din România şi al ministrului sănătăţii nr.4317/943/2014 şi la art.16 din Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr.5114/2014.

Articolul 38. Valabilitatea drepturilor dobândite înainte de 3 martie 2024

Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 garantează valabilitatea recunoaşterii calificării româneşti de asistent medical generalist acordate în temeiul art.12-16 înainte de 3 martie 2024 în cazul persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1) care au fost formate ca asistenţi medicali generalişti în România şi care nu au îndeplinit cerinţele prevăzute la:

a) articolul 33a din Directiva 2005/36/CE, în versiunea în vigoare la 1 ianuarie 2007; sau

b) articolul 33a din Directiva 2005/36/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului.

Medic stomatolog (dentist)

Articolul 39. Formare de bază de medic stomatolog (dentist)

(1) Admiterea la formarea de bază de medic stomatolog (dentist) presupune deţinerea unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, la o universitate sau la instituţii de învăţământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent.

(2) Formarea de bază de medic stomatolog (dentist) constă, în total, din cel puţin 5 ani de studii, care pot fi exprimaţi în plus prin echivalentul în credite ECTS, şi cuprinde cel puţin 5 000 de ore de instruire teoretică şi practică. Această formare cuprinde cel puţin programa descrisă la pct.5.3.1 din anexa nr.5, este asigurată de instituţii publice de învăţământ superior de profil medical, acreditate sau autorizate provizoriu, şi este organizată ca învăţământ cu frecvenţă.

(3) Formarea de bază de medic stomatolog (dentist) garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoştinţe şi competenţe:

a) cunoştinţe corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează stomatologia, precum şi o bună înţelegere a metodelor ştiinţifice, în special a principiilor de măsurare a funcţiilor biologice, de evaluare a faptelor stabilite ştiinţific şi de analiză a datelor;

b) cunoştinţe corespunzătoare despre constituţia, fiziologia şi comportamentul persoanelor sănătoase şi bolnave, precum şi influenţa pe care o au mediul natural şi mediul social asupra stării de sănătate a fiinţei umane, în măsura în care aceste elemente se raportează la stomatologie;

c) cunoştinţe corespunzătoare despre structura şi funcţia dinţilor, gurii, maxilarelor şi ţesuturilor conexe, atât sănătoase, cât şi bolnave, precum şi raportul lor cu starea de sănătate generală şi bunăstarea fizică şi socială a pacientului;

d) cunoştinţe corespunzătoare despre disciplinele şi metodele clinice care îi oferă medicului stomatolog (dentist) o imagine coerentă asupra anomaliilor, leziunilor şi bolilor dinţilor, gurii, maxilarelor şi ţesuturilor conexe, precum şi despre odontologie din perspectiva profilaxiei, diagnosticului şi terapiei;

e) o experienţă clinică adecvată sub supraveghere corespunzătoare;

f) cunoştinţe corespunzătoare de stomatologie digitală şi o bună înţelegere a utilizării şi a aplicării sale în condiţii de siguranţă în practică.

Formarea de bază de medic stomatolog (dentist) conferă competenţele necesare pentru toate activităţile de prevenire, diagnostic şi tratament privind anomaliile şi bolile dinţilor, gurii, maxilarelor şi ţesuturilor conexe.

Articolul 40. Formarea de medic stomatolog (dentist) specialist

(1) Admiterea la formarea de medic stomatolog (dentist) specialist este condiţionată de absolvirea şi validarea formării de bază de medic stomatolog prevăzute la art.39 sau deţinerea documentelor prevăzute la art.25 şi 42.

(2) Formarea de medic stomatolog (dentist) specialist cuprinde instruire teoretică şi practică efectuată într-o universitate şi/sau într-un centru stomatologic universitar sau, după caz, într-o instituţie de sănătate autorizată în acest scop de către autorităţile sau organismele competente.

Formarea de medic stomatolog (dentist) specialist pe bază de program integral ca învăţământ cu frecvenţă are o durată de cel puţin 3 ani şi se realizează sub supravegherea autorităţii competente prevăzute în anexa nr.1. Formarea implică participarea personală a medicului stomatolog (dentist) candidat la activitatea şi responsabilităţile instituţiei în cauză.

(3) Eliberarea titlului de calificare de medic stomatolog (dentist) specialist este condiţionată de deţinerea unuia dintre titlurile de calificare de medic dentist cu formare de bază prevăzute la pct.5.3.2 din anexa nr.5.

Articolul 41. Exercitarea activităţilor profesionale de medic stomatolog (dentist)

(1) În sensul prezentei legi, activităţile profesionale de medic stomatolog (dentist) sunt cele definite la alin.(3) şi exercitate cu titlurile profesionale, la datele de referinţă, încorporate la pct.5.3.2 din anexa nr.5.

(2) Profesia de medic stomatolog (dentist) are la bază formarea de medic stomatolog (dentist) prevăzută la art.39 şi constituie o profesie specifică şi distinctă de cea de medic, specializat sau nu. Exercitarea activităţilor profesionale de medic stomatolog (dentist) presupune deţinerea unui titlu de calificare prevăzut la pct.5.3.2 din anexa nr.5. Persoanele cărora li se aplică art.25 sau 42 sunt asimilate titularilor unui astfel de titlu de calificare.

(3) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 se asigură ca medicii stomatologi (dentişti) să poată avea acces în mod general la activităţile de prevenire, diagnostic şi tratament privind anomaliile şi bolile dinţilor, gurii, maxilarelor şi ţesuturilor conexe, precum şi să poată exercita aceste activităţi, respectând totodată dispoziţiile de reglementare şi normele de deontologie care reglementează profesia la datele de referinţă prevăzute la pct.5.3.2 din anexa nr.5.

Articolul 42. Drepturi dobândite specifice medicilor stomatologi (dentişti)

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte, în scopul exercitării activităţilor profesionale de medic stomatolog (dentist) cu titlurile prevăzute la pct.5.3.2 din anexa nr.5, titlurile de calificare de medic emise în Italia, Spania, Austria, Republica Cehă, Slovacia şi România pentru persoanele care şi-au început formarea de medic până la data de referinţă prevăzută în respectiva anexă pentru statul membru în cauză, cu condiţia ca titlurile respective să fie însoţite de un certificat eliberat de autorităţile competente ale statului respectiv.

Certificatul trebuie să ateste respectarea următoarelor două condiţii:

a) persoanele în cauză au exercitat, în respectivul stat membru, efectiv, legal şi cu titlu principal, activităţile prevăzute la art.41, pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului;

b) persoanele în cauză sunt autorizate să exercite respectivele activităţi în aceleaşi condiţii ca şi titularii titlului de calificare prevăzut pentru respectivul stat membru la pct.5.3.2 din anexa nr.5.

Sunt exceptate de la practica profesională de 3 ani prevăzută la lit.a) persoanele care au absolvit studii de cel puţin 3 ani, atestate de autorităţile competente ale statului în cauză ca fiind echivalente cu formarea prevăzută la art.39.

În ceea ce priveşte Republica Cehă şi Slovacia, titlurile de calificare obţinute în fosta Cehoslovacie beneficiază de aceeaşi recunoaştere ca şi titlurile de calificare cehe şi slovace şi în aceleaşi condiţii ca cele indicate anterior.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte titlurile de calificare de medic eliberate în Italia pentru persoanele care şi-au început formarea universitară de medic între 28 ianuarie 1980 şi 31 decembrie 1984, cu condiţia ca titlurile respective să fie însoţite de un certificat emis de autorităţile italiene competente.

Certificatul trebuie să ateste respectarea următoarelor trei condiţii:

a) persoanele în cauză au promovat proba de aptitudini specifică organizată de autorităţile italiene competente pentru a verifica dacă posedă un nivel de cunoştinţe şi de competenţe comparabil cu cel al titularilor unui titlu de calificare prevăzut pentru Italia la pct.5.3.2 din anexa nr.5;

b) au exercitat, în Italia, în mod efectiv, legal şi cu titlu principal, activităţile prevăzute la art.41, pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului;

c) sunt autorizate să exercite sau exercită, efectiv, legal, cu titlu principal şi în aceleaşi condiţii ca şi titularii titlului de calificare prevăzut pentru Italia la pct.5.3.2 din anexa nr.5, activităţile prevăzute la art.41.

Sunt exceptate de la proba de aptitudini prevăzută la lit.a) persoanele care au absolvit studii de cel puţin 3 ani, atestate de autorităţile competente italiene ca fiind echivalente cu formarea prevăzută la art.39.

Persoanele care şi-au început formarea universitară de medic după 31 decembrie 1984 sunt asimilate celor prevăzute anterior, cu condiţia ca cei 3 ani de studii prevăzuţi să fi început înainte de 31 decembrie 1994.

(3) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte titlurile de calificare de medic stomatolog (dentist) în conformitate cu art.22 în cazurile în care solicitanţii au început formarea la 18 ianuarie 2016 sau înainte de această dată.

(4) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte titlurile de calificare de medic eliberate în Spania profesioniştilor care şi-au început formarea medicală universitară între 1 ianuarie 1986 şi 31 decembrie 1997, cu condiţia ca titlurile respective să fie însoţite de un certificat emis de autorităţile competente spaniole.

Certificatul confirmă că sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) profesionistul în cauză a absolvit cel puţin 3 ani de studii, certificate de autorităţile competente spaniole ca fiind echivalente cu formarea prevăzută la art.39;

b) profesionistul în cauză a exercitat, în Spania, efectiv, legal şi cu titlu principal, activităţile prevăzute la art.41, pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului;

c) profesionistul în cauză este autorizat să exercite sau exercită, efectiv, legal, cu titlu principal şi în aceleaşi condiţii ca şi titularii titlului de calificare prevăzut pentru Spania la pct.5.3.2 din anexa nr.5, activităţile prevăzute la art.41.

Medic veterinar

Articolul 43. Formarea de medic veterinar

(1) Formarea de medic veterinar constă, în total, din cel puţin 5 ani de instruire teoretică şi practică pe bază de program integral, care se poate exprima, în plus, prin echivalentul în credite ECTS, efectuată într-o universitate sau într-o instituţie de învăţământ superior care asigură formare la un nivel recunoscut ca fiind echivalent sau sub supravegherea unei universităţi, cuprinzând cel puţin programa prevăzută la pct.5.4.1 din anexa nr.5.

(2) Admiterea la formarea de medic veterinar presupune deţinerea diplomei de bacalaureat sau a diplomei de studii profesionale ori a unui act echivalent de studii, recunoscut de structura abilitată pentru recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi calificărilor, sau a unui certificat care să permită accesul, în ceea ce priveşte studiile în cauză, la instituţiile universitare.

(3) Formarea de medic veterinar garantează că profesionistul în cauză a dobândit următoarele cunoştinţe şi competenţe:

a) cunoştinţe despre ştiinţele pe care se bazează activităţile de medic veterinar şi despre dreptul UE referitor la activităţile respective;

b) cunoştinţe corespunzătoare despre structura, funcţiile, comportamentul şi nevoile psihologice ale animalelor, precum şi abilităţile şi competenţele necesare privind creşterea, alimentaţia, bunăstarea, reproducerea şi igiena acestora în general;

c) abilităţile şi competenţele clinice, epidemiologice şi analitice necesare pentru prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul bolilor animalelor, precum şi pentru evaluarea şi gestionarea durerii, pentru efectuarea chirurgiei aseptice şi a eutanasierii, considerate individual sau în grup, inclusiv cunoştinţe specifice despre bolile transmisibile la oameni;

d) cunoştinţe, aptitudini şi competenţe de medicină preventivă, inclusiv competenţe referitoare la biosecuritate, anchete şi certificare;

e) cunoştinţe corespunzătoare despre igienă şi despre tehnologia producerii, fabricării şi punerii în circulaţie a produselor alimentare destinate animalelor sau a celor de origine animală destinate consumului uman, inclusiv abilităţile şi competenţele necesare pentru a înţelege şi a explica bunele practici în acest domeniu;

f) cunoştinţe, abilităţi şi competenţe necesare pentru utilizarea responsabilă şi judicioasă a medicamentelor de uz veterinar pentru tratarea animalelor şi pentru asigurarea siguranţei în lanţul alimentar şi a protecţiei mediului;

g) cunoştinţe şi înţelegere adecvate ale conceptului "O singură sănătate", inclusiv aptitudini şi competenţe pentru aplicarea şi integrarea sa în sănătatea publică veterinară;

h) cunoştinţe privind organizarea şi gestionarea activităţii veterinare, inclusiv gestionarea practicii şi economia sănătăţii animale; cunoştinţe, aptitudini şi competenţe adecvate privind interacţiunea interpersonală şi interprofesională, comunicarea, lucrul în echipă şi colaborarea multidisciplinară;

i) cunoştinţe adecvate privind gestionarea datelor, tehnologia informaţiei şi tehnologiile digitale, precum şi aptitudini şi competenţe necesare pentru aplicarea lor practică în domeniul veterinar.

Articolul 44. Drepturi dobândite specifice medicilor veterinari

Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1, fără a aduce atingere art.25 alin.(4), recunoaşte, pentru persoanele prevăzute la art.2 alin.(1) ale căror titluri de calificare de medic veterinar au fost eliberate de Estonia sau a căror formare a început în acest stat înainte de 1 mai 2004, titlurile respective, dacă acestea sunt însoţite de un certificat care să ateste că persoanele respective au exercitat efectiv şi legal, în Estonia, activităţile în cauză, pe o perioadă de cel puţin 5 ani consecutivi în decursul ultimilor 7 ani anteriori eliberării certificatului.

Moaşă

Articolul 45. Formare de moaşă

(1) Formarea de moaşă constă, în total, în cel puţin una dintre următoarele formări:

a) o formare specifică de moaşă, pe bază de program integral, de cel puţin 3 ani de instruire teoretică şi practică (tip I), cuprinzând cel puţin programa prevăzută la pct.5.5.1 din anexa nr.5;

b) o formare specifică de moaşă, pe bază de program integral, de cel puţin 18 luni (tip II), cuprinzând cel puţin programa prevăzută la pct.5.5.1 din anexa nr.5, care nu a făcut obiectul unei formări echivalente de asistent medical generalist.

Instituţia care asigură formarea moaşelor este responsabilă de coordonarea dintre instruirea teoretică şi clinică pentru întregul program de studii.

(2) Admiterea la formarea de moaşă face obiectul uneia dintre următoarele condiţii:

a) absolvirea a cel puţin 12 ani de învăţământ general sau deţinerea unui certificat care atestă reuşita la un examen de nivel echivalent pentru admiterea la o şcoală de moaşe pentru tipul I;

b) deţinerea unui titlu de calificare de asistent medical generalist prevăzut la pct.5.2.2 din anexa nr.5 pentru tipul II.

(3) Formarea de moaşă garantează că profesionistul în cauză a dobândit următoarele cunoştinţe şi aptitudini:

a) cunoştinţe amănunţite despre ştiinţele pe care se bazează activităţile de moaşă, în special moşit, obstetrică şi ginecologie;

b) cunoştinţe corespunzătoare despre deontologia şi legislaţia relevantă pentru exercitarea profesiei;

c) cunoştinţe corespunzătoare de medicină generală (funcţii biologice, anatomie şi fiziologie) şi farmacologie în domeniul obstetricii şi al nou-născuţilor, precum şi cunoştinţe cu privire la relaţia dintre starea de sănătate şi mediul fizic şi social al fiinţei umane şi despre comportamentul acesteia;

d) experienţă clinică adecvată dobândită în instituţiile aprobate care să îi permită moaşei să acorde îngrijiri antenatale, să asiste la naştere şi să se ocupe de urmările acesteia în instituţii aprobate, să acorde supraveghere în faza imediat premergătoare naşterii şi la naştere, să acorde îngrijiri postnatale şi să efectueze manevre de resuscitare neonatală în aşteptarea unui medic, în mod independent şi pe propria răspundere, în măsura necesară şi în afara situaţiilor patologice;

e) o înţelegere corespunzătoare a formării personalului sanitar şi experienţa colaborării cu respectivul personal.

Articolul 46. Modalităţi de recunoaştere a titlurilor de calificare de moaşă

(1) Titlurile de calificare de moaşă prevăzute la pct.5.5.2 din anexa nr.5 beneficiază de recunoaştere automată în temeiul art.22 în cazul în care îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:

a) o formare de moaşă, pe bază de program integral, de cel puţin 3 ani, care poate fi exprimată, în plus, prin echivalentul în credite ECTS, care constă din cel puţin 4 600 de ore de instruire teoretică şi practică, cu cel puţin o treime din durata minimă constând în formare clinică;

b) o formare de moaşă, pe bază de program integral de cel puţin 2 ani, care poate fi exprimată, în plus, prin echivalentul în credite ECTS, care constă din cel puţin 3 600 de ore, condiţionată de deţinerea unui titlu de calificare de asistent medical generalist prevăzut la pct.5.2.2 din anexa nr.5;

c) o formare de moaşă pe bază de program integral de cel puţin 18 luni, care poate fi exprimată în plus prin echivalentul în credite ECTS, care constă în cel puţin 3 000 de ore, condiţionată de deţinerea unui titlu de calificare de asistent medical generalist prevăzut la pct.5.2.2 din anexa nr.5, urmată de o practică profesională de un an pentru care se eliberează un certificat în conformitate cu alin.(2).

(2) Certificatul prevăzut la alin.(1) se eliberează de către autorităţile competente ale statului membru de origine. El atestă că beneficiarul, după ce a obţinut titlul de calificare de moaşă, a exercitat în mod satisfăcător, într-un spital sau într-o instituţie de sănătate autorizată în acest sens, toate activităţile de moaşă în perioada corespunzătoare.

Articolul 47. Exercitarea activităţilor profesionale de moaşă

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică activităţilor de moaşă, astfel cum sunt definite de fiecare stat membru şi exercitate, la datele de referinţă, cu titlurile profesionale prevăzute la pct.5.5.2 din anexa nr.5, fără a aduce atingere alin.(2).

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 se asigură ca moaşele să poată avea cel puţin acces la activităţile prevăzute în cele ce urmează şi să le exercite:

a) asigurarea unei bune informări şi consilierea în materie de planificare familială;

b) diagnosticarea sarcinii, apoi supravegherea sarcinii normale, efectuarea examinărilor necesare pentru supravegherea evoluţiei sarcinii normale;

c) prescrierea sau consilierea privind examinările necesare celei mai timpurii diagnosticări posibile a sarcinilor cu riscuri;

d) stabilirea unui program de pregătire a viitorilor părinţi şi consilierea lor în materie de igienă şi alimentaţie, asigurarea pregătirii complete pentru naştere;

e) îngrijirea şi asistarea mamei în timpul travaliului şi monitorizarea stării fetusului in utero prin mijloace clinice şi tehnice adecvate;

f) coordonarea naşterilor normale, inclusiv, la nevoie, efectuarea de epiziotomii şi, în cazuri de urgenţă, practicarea naşterii în prezentaţie pelviană;

g) recunoaşterea, la mamă sau la copil, a semnelor de anunţare a unor anomalii care necesită intervenţia unui medic şi, după caz, asistarea acestuia; luarea măsurilor de urgenţă care se impun în absenţa medicului, în special extragerea manuală a placentei, urmată eventual de examinarea manuală a uterului;

h) examinarea şi îngrijirea nou-născutului; luarea tuturor iniţiativelor care se impun în caz de nevoie şi practicarea, după caz, a resuscitării imediate;

i) îngrijirea mamei, monitorizarea progreselor mamei în perioada postnatală şi acordarea tuturor sfaturilor utile privind creşterea nou-născutului în cele mai bune condiţii;

j) practicarea îngrijirilor prescrise de medic;

k) elaborarea rapoartelor scrise necesare.

Articolul 48. Drepturi dobândite specifice moaşelor

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte ca dovadă suficientă pentru persoanele prevăzute la art.2 alin.(1) ale căror titluri de calificare de moaşă, obţinute într-un stat membru, îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute la art.45, dar, în temeiul art.46, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însoţite de certificatul de practică profesională prevăzut la art.46 alin.(2), titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre înainte de data de referinţă prevăzută la pct.5.5.2 din anexa nr.5, cu condiţia ca titlurile respective să fie însoţite de un certificat care să ateste că respectivele persoane au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe o perioadă de cel puţin 2 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(2) În ceea ce priveşte titlurile de calificare de moaşă, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte automat calificările respective în cazul în care solicitantul şi-a început formarea înainte de 18 ianuarie 2016 şi condiţia de admitere pentru această formare a fost de 10 ani de învăţământ general sau un nivel echivalent pentru tipul I sau finalizarea unei formări de asistent medical generalist, atestată prin titlul de calificare prevăzut la pct.5.2.2 din anexa nr.5, înainte de a începe o formare de moaşă care se încadrează la tipul II.

(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1) ale căror titluri de calificare de moaşă atestă o formare care a fost realizată pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane şi care îndeplineşte toate cerinţele minime de formare prevăzute la art.45, dar, în temeiul art.46, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însoţite de certificatul de practică profesională prevăzut la art.46 alin.(2), în cazul în care atestă o formare care a început înainte de 3 octombrie 1990.

(4) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte titlurile de calificare de moaşă care:

1) au fost eliberate în Polonia pentru moaşele care şi-au încheiat formarea înainte de 1 mai 2004 şi a căror formare nu îndeplineşte cerinţele minime de formare prevăzute la art.45; şi

2) sunt atestate de o diplomă de "licenţă" care a fost obţinută pe baza unui program special de revalorizare descris:

a) la art.11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a Legii privind profesiile de asistent medical şi de moaşă şi privind alte acte juridice (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2004, nr.92, poz. 885 şi din 2007, nr.176, poz. 1237) şi în Regulamentul Ministrului Sănătăţii din 11 mai 2004 privind condiţiile detaliate referitoare la cursurile asigurate pentru moaşe şi asistenţi medicali titulari ai unui certificat de studii secundare (examen final - matura) şi absolvenţi ai unui liceu sanitar sau ai unor şcoli profesionale sanitare care formează asistenţi medicali şi moaşe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2004, nr.110, poz. 1170 şi din 2010, nr.65, poz. 420); sau

b) la art.53.3 punctul 3 din Legea din 15 iulie 2011 privind profesiile de asistent medical şi de moaşă (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2011, nr.174, poz. 1039) şi în Regulamentul Ministrului Sănătăţii din 14 iunie 2012 privind condiţiile detaliate referitoare la cursurile de învăţământ superior asigurate pentru moaşe şi asistenţi medicali titulari ai unui certificat de studii secundare (examen final - matura) şi absolvenţi ai unei forme de învăţământ secundar sanitar sau postsecundar care formează asistenţi medicali şi moaşe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 2012, poz. 770),

cu scopul de a verifica dacă moaşa în cauză posedă un nivel de cunoştinţe şi de competenţe comparabil cu cel al moaşelor titulare ale calificărilor prevăzute pentru Polonia la pct.5.5.2 din anexa nr.5.

Articolul 49. Titlurile româneşti de calificare de moaşă

În cazul persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1) ale căror titluri oficiale de calificare de moaşă (asistent medical obstetrică-ginecologie) au fost acordate de către România înainte de data aderării şi a căror formare nu îndeplineşte cerinţele minime stabilite la art.45, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte titlurile oficiale de calificare prevăzute ca fiind suficiente pentru îndeplinirea activităţilor de moaşă, cu condiţia ca titlurile respective să fie însoţite de un certificat care specifică faptul că persoanele respective au exercitat efectiv şi legal activităţi de moaşă în România, pentru cel puţin 5 ani consecutivi în decursul celor 7 ani care preced emiterea certificatului.

Articolul 50. Titlurile croate de calificare de moaşă

Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 nu recunoaşte, în temeiul dispoziţiilor privind drepturile dobândite specifice moaşelor, următoarele calificări obţinute în Croaţia înainte de 1 iulie 2013:

- viša medicinska sestra ginekološko-opstetričkog smjera (asistentă medicală obstetrică-ginecologie);

- medicinska sestra ginekološko-opstetričkog smjera (infirmieră obstetrică-ginecologie);

- viša medicinska sestra primaljskog smjera (asistentă medicală cu diplomă de moaşă);

- medicinska sestra primaljskog smjera (infirmieră cu diplomă de moaşă);

- ginekološko-opstetrička primalja (moaşă obstetrică-ginecologie);

- primalja (moaşă).

Farmacist

Articolul 51. Formare de farmacist

(1) Admiterea la formarea de farmacist presupune deţinerea unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, la universităţi sau la instituţii de învăţământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent ale unui stat membru.

(2) Titlurile de calificare de farmacist atestă o formare cu o durată de cel puţin 5 ani, asigurată de instituţii publice de învăţământ superior de profil medical, acreditate sau autorizate provizoriu, organizată în exclusivitate ca învăţământ cu frecvenţă care, în plus, se poate exprima şi prin echivalentul în credite ECTS, dintre care cel puţin:

a) 4 ani de instruire teoretică şi practică cu program integral într-o universitate, într-o instituţie de învăţământ superior la un nivel recunoscut ca fiind echivalent sau sub supravegherea unei universităţi;

b) în cursul sau la finalul formării teoretice şi practice, 6 luni de stagiu într-o farmacie deschisă publicului sau într-un spital, sub supravegherea serviciului farmaceutic al respectivului spital.

Ciclul de formare prevăzut la prezentul alineat include cel puţin programa descrisă la pct.5.6.1 din anexa nr.5.

(3) Formarea de farmacist garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoştinţe şi competenţe:

a) cunoştinţe corespunzătoare despre medicamente şi substanţele utilizate pentru fabricarea produselor medicamentoase;

b) cunoştinţe corespunzătoare despre tehnologia farmaceutică şi controlul fizic, chimic, biologic şi microbiologic al produselor medicamentoase;

c) cunoştinţe corespunzătoare despre metabolism, efectele medicamentelor şi acţiunea substanţelor toxice, precum şi utilizarea produselor medicamentoase;

d) cunoştinţe corespunzătoare care permit evaluarea datelor ştiinţifice privind produsele medicamentoase, pentru a putea furniza pe această bază informaţii corespunzătoare;

e) cunoştinţe corespunzătoare despre condiţiile legale şi alte condiţii în materie de exercitare a activităţilor farmaceutice;

f) cunoştinţe corespunzătoare în domeniul farmaciei clinice şi al îngrijirii farmaceutice, precum şi competenţele de aplicare practică a acestora;

g) cunoştinţe şi competenţe corespunzătoare în domeniul sănătăţii publice şi al repercusiunilor acesteia asupra promovării sănătăţii şi gestionării bolilor;

h) cunoştinţe şi competenţe corespunzătoare în materie de colaborare interdisciplinară şi multidisciplinară, de practică interprofesională şi de comunicare;

i) cunoştinţe corespunzătoare în domeniul tehnologiei informaţiei şi al tehnologiei digitale, precum şi competenţe privind aplicarea lor practică.

Articolul 52. Exercitarea activităţilor profesionale de farmacist

(1) În sensul prezentei legi, activităţile de farmacist sunt cele al căror acces şi a căror exercitare fac obiectul unor condiţii de calificare profesională şi care sunt deschise titularilor unuia dintre titlurile de calificare, la datele de referinţă, prevăzute la pct.5.6.2 din anexa nr.5.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 se asigură că titularii unui titlu de calificare universitar sau de un nivel recunoscut ca fiind echivalent în farmacie, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.51, pot avea acces cel puţin la activităţile prevăzute în cele ce urmează şi le pot exercita, sub rezerva, după caz, a unei cerinţe de experienţă profesională suplimentară:

a) pregătirea formei farmaceutice a produselor medicamentoase;

b) fabricarea şi testarea produselor medicamentoase;

c) testarea produselor medicamentoase într-un laborator de testare a produselor medicamentoase;

d) stocarea, conservarea şi distribuirea produselor medicamentoase în comerţul cu ridicata;

e) aprovizionarea, pregătirea, testarea, stocarea, distribuirea şi administrarea unor medicamente sigure şi eficace, de calitatea cerută, în farmacii deschise publicului;

f) pregătirea, testarea, stocarea şi administrarea unor medicamente sigure şi eficace, având calitatea cerută, în spitale;

g) furnizarea de informaţii şi consiliere cu privire la medicamente ca atare, inclusiv cu privire la utilizarea lor corespunzătoare;

h) raportarea reacţiilor adverse ale produselor farmaceutice către autorităţile competente;

i) asistenţă personalizată pacienţilor care îşi administrează singuri medicaţia;

j) contribuirea la campanii locale sau naţionale privind sănătatea publică.

(3) În cazul în care, în Republica Moldova, accesul la una dintre activităţile de farmacist sau exercitarea acesteia este condiţionată, în afară de deţinerea unui titlu de calificare prevăzut la pct.5.6.2 din anexa nr.5, de necesitatea unei experienţe profesionale suplimentare, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte ca dovadă suficientă în acest sens un certificat al autorităţilor competente ale statului membru de origine conform căruia persoana în cauză a exercitat respectivele activităţi în statul membru de origine pe o perioadă egală cu cea solicitată în Republica Moldova.

Arhitect

Articolul 53. Formarea arhitecţilor

(1) Formarea pentru profesia de arhitect cuprinde:

a) un total de cel puţin 5 ani de studii pe bază de program integral într-o universitate sau într-o instituţie de învăţământ de nivel echivalent care să conducă la promovarea unui examen de nivel universitar; sau

b) cel puţin 4 ani de studii pe bază de program integral într-o universitate sau într-o instituţie de învăţământ de nivel echivalent, care să conducă la promovarea unui examen de nivel universitar, însoţită de un certificat care să ateste încheierea unui stagiu de formare profesională de 2 ani, în conformitate cu alin.(4).

(2) Arhitectura trebuie să constituie componenta principală a studiilor prevăzute la alin.(1). Studiile menţin un echilibru între aspectele teoretice şi practice ale formării în arhitectură şi asigură cel puţin dobândirea următoarelor cunoştinţe, abilităţi şi competenţe:

a) capacitatea de a concepe proiecte arhitecturale care să corespundă atât cerinţelor estetice, cât şi cerinţelor tehnice;

b) cunoştinţe corespunzătoare despre istoria şi teoriile arhitecturii, precum şi despre arte, tehnologii şi ştiinţe umane conexe;

c) cunoştinţe despre arte frumoase ca factori ce pot influenţa calitatea conceperii proiectelor arhitecturale;

d) cunoştinţe corespunzătoare despre urbanism, planificare şi tehnicile aplicate în procesul de planificare;

e) capacitatea de a înţelege relaţiile dintre oameni şi creaţiile arhitecturale, pe de o parte, şi creaţiile arhitecturale şi mediul lor, pe de altă parte, precum şi capacitatea de a înţelege necesitatea de a armoniza creaţiile arhitecturale şi spaţiile în funcţie de necesităţile şi scara umană;

f) capacitatea de a înţelege profesia de arhitect şi rolul său în societate, în special prin elaborarea proiectelor ţinând seama de factorii sociali;

g) înţelegerea metodelor de cercetare şi de pregătire a proiectului de construcţie;

h) cunoştinţe despre problemele de proiectare structurală şi de construcţie, precum şi de inginerie asociate proiectării clădirilor;

i) cunoştinţe corespunzătoare despre probleme fizice şi tehnologii, precum şi despre funcţia construcţiilor, astfel încât să le doteze cu toate elementele de confort interior şi de protecţie climaterică, în cadrul dezvoltării sustenabile;

j) capacitatea tehnică care să îi permită să conceapă construcţii care să îndeplinească cerinţele utilizatorilor, respectând totodată limitele impuse de buget şi de reglementările în domeniul construcţiilor;

k) cunoştinţe corespunzătoare despre industrii, organizaţii, reglementări şi proceduri care intervin în procesul de concretizare a proiectelor în clădiri şi de integrare a planurilor în planificarea generală.

(3) Numărul de ani de studii academice prevăzut la alin.(1) se poate exprima, în plus, prin echivalentul în credite ECTS.

(4) Stagiul profesional prevăzut la alin.(1) lit.b) are loc numai după terminarea primilor 3 ani de studii. Cel puţin un an de stagiu profesional se bazează pe cunoştinţele, abilităţile şi competenţele dobândite în cursul studiilor prevăzute la alin.(2). În acest scop, stagiul profesional se desfăşoară sub supravegherea unei persoane sau a unui organism care a fost autorizat de către autoritatea competentă din statul membru de origine. Un astfel de stagiu supravegheat poate avea loc în orice ţară. Stagiul profesional este evaluat de autoritatea competentă din statul membru de origine.

Articolul 54. Derogări de la condiţiile de formare ca arhitect

(1) Prin derogare de la art.53, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte, de asemenea, ca fiind conformă cu prevederile art.22, formarea, în cadrul promovării sociale sau a studiilor universitare cu frecvenţă redusă, care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art.53 alin.(2), atestată printr-un examen în arhitectură promovat de către un profesionist care lucrează timp de cel puţin 7 ani în domeniul arhitecturii sub supravegherea unui arhitect sau a unui birou de arhitectură.

(2) Examenul prevăzut la alin.(1) trebuie să fie de nivel universitar şi să fie echivalent cu examenul final prevăzut la art.53 alin.(1) lit.b).

Articolul 55. Exercitarea activităţilor profesionale de arhitect

(1) În sensul prezentei legi, activităţile profesionale de arhitect sunt cele exercitate în mod normal cu titlul profesional de arhitect.

(2) Se consideră că îndeplinesc condiţiile necesare pentru a exercita activităţile de arhitect cu titlul profesional de arhitect cetăţenii unui stat membru autorizaţi să poarte acest titlu în temeiul unei legi care atribuie autorităţii competente a unui stat membru competenţa de a acorda acest titlu cetăţenilor statelor membre care s-au distins în mod deosebit prin calitatea realizărilor lor în domeniul arhitecturii. Un certificat eliberat de statul membru de origine trebuie să ateste că activităţile persoanei în cauză se încadrează în domeniul arhitecturii.

Articolul 56. Drepturi dobândite specifice arhitecţilor

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte titlurile de calificare de arhitect prevăzute în anexa nr.6, eliberate de alte state membre, care atestă o formare care a început cel târziu în decursul anului academic de referinţă prevăzut în respectiva anexă, chiar dacă nu îndeplinesc cerinţele minime prevăzute la art.53, acordându-le acelaşi efect pe teritoriul Republicii Moldova ca cel conferit titlurilor de calificare de arhitect pe care ea însăşi le eliberează în ceea ce priveşte accesul la activităţile profesionale de arhitect şi exercitarea acestora.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte, de asemenea, în conformitate cu prevederile alin.(1), certificatele autorităţilor competente ale Republicii Federale Germane care atestă echivalenţa titlurilor de calificare eliberate de la 8 mai 1945 de către autorităţile competente ale Republicii Democrate Germane cu titlurile de calificare prevăzute în anexa nr.6.

(3) Alin.(1) se aplică şi titlurilor de calificare de arhitect prevăzute în anexa nr.5, în cazul în care formarea a început înainte de 18 ianuarie 2016.

(4) Fără a aduce atingere prevederilor alin.(1), autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte, acordându-le, în ceea ce priveşte accesul la activităţile profesionale de arhitect şi exercitarea acestora cu titlul profesional de arhitect, acelaşi efect ca şi titlurilor de calificare pe care le eliberează, certificatele eliberate pentru persoanele prevăzute la art.2 alin.(1) de către statele membre care au pus în aplicare norme privind accesul la activităţile de arhitect şi exercitarea acestor activităţi la următoarele date:

a) la 1 ianuarie 1995, pentru Austria, Finlanda şi Suedia;

b) la 1 mai 2004, pentru Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia;

c) la 1 iulie 2013, pentru Croaţia;

d) la 5 august 1987, pentru celelalte state membre.

(5) Certificatele prevăzute la alin.(4) atestă că titularul a fost autorizat, până cel târziu la data respectivă, să poarte titlul profesional de arhitect şi că a exercitat efectiv, în cadrul normelor prevăzute anterior, activităţile în cauză pe o perioadă de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

(6) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 conferă dovezii prevăzute în prezentul alineat, în scopul accesului la activitatea profesională de arhitect şi al exercitării acesteia, acelaşi efect ca titlului de calificare pe care îl eliberează ea însăşi: dovada finalizării formării existente la 5 august 1985 şi începută cel târziu la 17 ianuarie 2014, oferită de "Fachhochschulen" în Republica Federală Germană într-o perioadă de 3 ani, care îndeplineşte cerinţele stabilite la art.53 alin.(2) şi care permite accesul la activităţile prevăzute la art.55 în respectivul stat membru cu titlul profesional de "arhitect", în măsura în care formarea a fost urmată de o perioadă de 4 ani de experienţă profesională în Republica Federală Germană, atestată printr-un certificat emis de autoritatea competentă în al cărei registru figurează numele arhitectului care intenţionează să beneficieze de prevederile prezentei legi.

RECUNOAŞTEREA AUTOMATĂ A CALIFICĂRILOR PROFESIONALE

Articolul 57. Cadru comun de formare

(1) Cadrul comun de formare nu înlocuieşte programele de învăţământ din Republica Moldova, cu excepţia cazului în care statul decide altfel în conformitate cu legislaţia naţională. În scopul accesului la o profesie reglementată, autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 conferă titlurilor de calificare profesională dobândite pe baza unui astfel de cadru de formare acelaşi efect pe teritoriul Republicii Moldova ca şi cel conferit titlurilor de calificare eliberate în Republica Moldova.

(2) Se recunosc certificatele de calificare profesională necesare pentru exercitarea unei profesii reglementate, dobândite în baza cadrului comun de formare, dacă acesta îndeplineşte următoarele condiţii:

a) cadrul comun de formare permite mai multor profesionişti să se deplaseze dintr-un stat membru în altul;

b) profesia în cauză căreia i se aplică cadrul comun de formare sau educaţia şi formarea care conduc la profesie sunt reglementate în cel puţin o treime din toate statele membre;

c) setul comun de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe combină cunoştinţele, abilităţile şi competenţele cerute în sistemele de educaţie şi formare care se aplică în cel puţin o treime dintre statele membre; este irelevant dacă respectivele cunoştinţe, abilităţi şi competenţe au fost dobândite în cadrul unui curs de formare generală într-o universitate sau o instituţie de învăţământ superior sau în cadrul unui curs de formare profesională;

d) cadrul comun de formare se bazează pe nivelurile Cadrului European al Calificărilor, astfel cum sunt definite în anexa nr.2 la Recomandarea Consiliului din 22 mai 2017 privind Cadrul european al calificărilor pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii şi de abrogare a Recomandării Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învăţarea de-a lungul vieţii;

e) profesia respectivă nu este acoperită de un alt cadru comun de formare şi nu este supusă recunoaşterii automate în conformitate cu prevederile capitolului III din titlul III;

f) cadrul comun de formare a fost elaborat printr-un proces echitabil transparent, inclusiv cu participarea părţilor interesate relevante din statele membre în care profesia nu este reglementată;

g) cadrul comun de formare permite persoanelor prevăzute la art.2 alin.(1) să fie eligibile pentru obţinerea calificării profesionale în temeiul unui astfel de cadru, fără a fi necesară, în prealabil, calitatea de membru într-o organizaţie profesională sau înregistrarea într-o astfel de organizaţie.

(3) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 şi părţile interesate relevante, în cazul elaborării unui cadru comun de formare pentru o profesie care în Republica Moldova nu este reglementată, pot participa, cu informarea prealabilă a coordonatorului naţional, la elaborarea cadrului respectiv, la nivelul statelor membre.

(4) Calificările profesionale dobândite în conformitate cu un cadru comun de formare nu sunt recunoscute automat dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:

a) pe teritoriul Republicii Moldova nu există şcoli, universităţi sau alte tipuri de instituţii de învăţământ care să poată oferi o astfel de formare pentru profesia respectivă;

b) introducerea cadrului comun de formare ar afecta în mod negativ organizarea sistemului naţional de educaţie şi formare profesională;

c) între cadrul comun de formare şi formarea obligatorie pe teritoriul Republicii Moldova există diferenţe substanţiale, care ar atrage după sine riscuri grave la adresa ordinii publice, siguranţei publice, protecţiei mediului, sănătăţii publice sau a siguranţei beneficiarilor serviciului.

(5) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a actului delegat adoptat de Comisie în vederea stabilirii unui cadru comun de formare pentru o profesie dată, coordonatorul naţional notifică Comisia şi celelalte state membre cu privire la:

a) calificările naţionale şi, dacă este cazul, titlurile profesionale naţionale care sunt conforme cu cadrul comun de formare; sau

b) orice caz de nerecunoaştere automată în temeiul alin.(4), însoţit de motivarea privind îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la alineatul respectiv. În termen de 3 luni, Comisia poate solicita clarificări suplimentare, în cazul în care consideră că autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 şi, după caz, părţile interesate relevante din ţară nu au motivat sau au furnizat justificări insuficiente privind îndeplinirea uneia dintre aceste condiţii. Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 şi, după caz, părţile interesate relevante din ţară răspund unei astfel de solicitări, prin coordonatorul naţional, în termen de 3 luni.

(6) Prezentul articol se aplică şi specializărilor unei profesii, cu condiţia ca aceste specializări să privească activităţi profesionale pentru care accesul şi exercitarea sunt reglementate în statele membre, în cazul în care este vorba de profesiile reglementate sectorial de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect, care fac obiectul recunoaşterii automate, însă nu şi specializarea în cauză.

Articolul 58. Teste comune de formare

(1) Promovarea unui test comun de formare conferă titularului respectivei calificări profesionale dreptul de a exercita profesia în aceleaşi condiţii aplicabile titularilor de calificări profesionale dobândite în Republica Moldova.

(2) Testul comun de formare îndeplineşte următoarele condiţii:

a) permite mai multor profesionişti să circule dintr-un stat membru în altul;

b) profesia la care se aplică testul comun de formare sau educaţia şi formarea care conduc la aceasta sunt reglementate în cel puţin o treime dintre statele membre;

c) a fost elaborat în urma unei proceduri corespunzătoare transparente, inclusiv cu implicarea părţilor interesate relevante din statele membre în care profesia nu este reglementată;

d) permite resortisanţilor din orice stat membru să participe la acest test şi la organizarea practică a acestor teste în statele membre fără a fi necesară, în prealabil, calitatea de membru al unei organizaţii profesionale sau înregistrarea într-o astfel de organizaţie.

(3) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 şi, după caz, părţile interesate relevante din ţară pot participa, cu informarea prealabilă a coordonatorului naţional, la elaborarea unui test comun de formare, la nivelul statelor membre.

(4) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 şi, după caz, părţile interesate relevante din ţară sunt exceptate de la obligaţia de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova testul comun de formare şi de la obligaţia de a recunoaşte automat profesioniştii care au promovat testul comun de formare în cazul în care este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:

a) profesia în cauză nu este reglementată pe teritoriul Republicii Moldova;

b) conţinutul testului comun de formare nu reduce suficient riscurile grave la adresa sănătăţii publice sau a siguranţei beneficiarilor serviciului, care sunt relevante pe teritoriul Republicii Moldova;

c) conţinutul testului comun de formare ar reduce semnificativ atractivitatea accesului la profesie în raport cu cerinţele naţionale.

(5) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a actului delegat adoptat de Comisie în vederea stabilirii conţinutului unui test comun de formare, autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 şi, după caz, părţile interesate relevante din ţară notifică, prin coordonatorul naţional, Comisia şi celelalte state membre cu privire la:

a) capacitatea disponibilă pentru organizarea unor astfel de teste; sau

b) orice aplicare a excepţiei prevăzute la alin.(4), însoţită de motivarea cu privire la îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la alineatul respectiv. În cazul în care, într-o perioadă de 3 luni de la notificare, Comisia solicită clarificări suplimentare privind nemotivarea ori motivarea insuficientă a exceptării prevăzute la alin.(4), autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 au obligaţia de a răspunde acestei solicitări, prin coordonatorul naţional, în termen de 3 luni.

DISPOZIŢII COMUNE PRIVIND STABILIREA

Articolul 59. Documente şi formalităţi

(1) Solicitantul, în vederea accesului la o profesie reglementată sau a obţinerii autorizaţiei de exercitare a unei profesii reglementate, depune o cerere în acest sens la autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1. Lista actelor care pot fi solicitate pentru obţinerea autorizaţiei de exercitare a unei profesii reglementate este prevăzută în anexa nr.7. În momentul prezentării lor, documentele prevăzute la lit.e) f) şi g) din anexa nr.7 nu pot fi mai vechi de 3 luni. Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1, organismele şi alte persoane juridice asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

(2) În situaţia în care există neclarităţi justificate, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate solicita autorităţilor competente ale unui stat membru o confirmare a autenticităţii certificatelor şi a titlurilor de calificare prevăzute în anexa nr.7, eliberate în statul membru respectiv, precum şi, după caz, confirmarea faptului că beneficiarul îndeplineşte, în ceea ce priveşte profesiile prevăzute la capitolul III din titlul III, condiţiile minime de formare prevăzute la art.27, 28, 31, 34, 39, 40, 43, 45, 51 şi 53.

(3) În situaţia în care există neclarităţi justificate cu privire la autenticitatea documentelor prezentate de cetăţenii statelor terţe, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate solicita confirmarea autenticităţii documentelor de calificare profesională prevăzute în anexa nr.7 de la autorităţile competente din statul respectiv.

(4) În situaţia în care există neclarităţi justificate, atunci când o autoritate competentă a unui stat membru a eliberat un titlu de calificare prevăzut în anexa nr.7, astfel cum este definit la art.3 alin.(1) pct.20, care include o formare urmată, în totalitate sau parţial, într-o instituţie stabilită legal pe teritoriul unui alt stat membru, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 are dreptul să verifice, pe lângă organismul competent al statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare, următoarele informaţii:

a) dacă formarea asigurată de instituţia respectivă a fost certificată în mod oficial de instituţia de învăţământ situată în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare;

b) dacă titlul de calificare eliberat este acelaşi cu cel care ar fi fost eliberat în cazul în care ciclul de formare ar fi fost urmat în întregime în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare; şi

c) dacă titlul de calificare eliberat conferă aceleaşi drepturi de acces la profesie pe teritoriul statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare.

(5) În situaţia în care există neclarităţi justificate, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate solicita autorităţilor competente ale unui stat membru o confirmare a faptului că solicitantul nu este suspendat sau nu are interdicţie de exercitare a profesiei ca urmare a unei erori profesionale grave ori a unei condamnări pentru infracţiuni legate de exercitarea activităţilor sale profesionale.

(6) Schimbul de informaţii între autorităţile competente din diferite state membre în temeiul prezentului articol se efectuează prin intermediul IMI.

(7) În cazul în care autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 solicită depunerea unui jurământ sau a unei declaraţii solemne pentru a avea acces la o profesie reglementată şi în cazul în care formularea respectivului jurământ sau a respectivei declaraţii nu poate fi utilizată de cetăţenii celorlalte state membre, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 se asigură că persoana în cauză poate utiliza o formulare echivalentă corespunzătoare.

Articolul 60. Procedură de recunoaştere reciprocă a calificărilor profesionale

(1) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 confirmă, prin orice mijloace, primirea dosarului solicitantului, în termen de o lună de la data primirii acestuia, şi informează solicitantul, după caz, cu privire la documentele lipsă.

(2) Prin informarea prevăzută la alin.(1), autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 acordă solicitantului un termen de 2 luni pentru depunerea documentelor lipsă sau pentru înlăturarea neconformităţilor constatate. Informarea se efectuează prin orice mijloc care asigură dovada primirii.

(3) În cazul în care solicitantul nu depune documentele necesare în termen de 2 luni de la primirea notificării prevăzute la alin.(2), procedura de recunoaştere a calificării profesionale respective se încheie.

(4) Procedura de examinare a cererii de obţinere a autorizaţiei de exercitare a unei profesii reglementate se finalizează în cel mai scurt timp şi conduce la adoptarea unei decizii motivate de către autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1, în termen de 3 luni de la data la care dosarul solicitantului devine complet. Termenul respectiv poate fi prelungit cu o lună în cazurile reglementate de capitolele I şi II din prezentul titlu.

(5) În cazul deciziei de recunoaştere a unei calificări profesionale în profesia relevantă, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 sau un funcţionar autorizat de aceasta eliberează un certificat de recunoaştere într-o formă aprobată de autoritatea competentă.

(6) În caz de refuz, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 emite o decizie motivată de refuz al recunoaşterii calificării profesionale, care se notifică solicitantului.

(7) Decizia autorităţii competente prevăzute în anexa nr.1, precum şi nesoluţionarea cererii în termenul prevăzut la alin.(4) pot fi contestate în conformitate cu prevederile Codului administrativ nr.116/2018.

Articolul 61. Utilizarea titlului profesional

(1) În cazul în care utilizarea unui titlu profesional pentru o profesie este reglementată în Republica Moldova, cetăţeanul unui stat membru care a obţinut recunoaşterea calificării sale profesionale poate exercita o profesie reglementată prevăzută în titlul III sub titlul profesional care corespunde profesiei reglementate în Republica Moldova, precum şi poate utiliza abrevierea acestuia.

(2) În cazul în care exercitarea unei anumite profesii în Republica Moldova este reglementată de o asociaţie sau organizaţie profesională în sensul art.3 alin.(2), care acordă membrilor săi un titlu profesional, cetăţeanul unui stat membru este autorizat să utilizeze titlul profesional respectiv sau abrevierea acestuia, dacă prezintă dovada că este membru al respectivei asociaţii sau organizaţii profesionale.

(3) Asociaţiile sau organizaţiile profesionale prevăzute la alin.(2) pot condiţiona, numai în conformitate cu prezenta lege, obţinerea calităţii de membru prin deţinerea anumitor calificări de către cetăţenii altor state membre.

(4) Coordonatorul naţional notifică Comisia şi celelalte state membre cu privire la lista asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale.

REGULI PRIVIND EXERCITAREA PROFESIEI

Articolul 62. Cunoştinţe lingvistice

(1) Persoanele ale căror calificări profesionale au fost recunoscute în temeiul prezentei legi trebuie să posede cunoştinţe de limba română care să le permită exercitarea profesiei reglementate pe teritoriul Republicii Moldova.

(2) Verificarea respectării obligaţiei prevăzute la alin.(1), realizată de către autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 sau sub supravegherea acesteia, se limitează la cunoaşterea limbii române.

(3) Verificarea nivelului de cunoaştere a limbii române deţinut de profesionist este obligatorie:

a) dacă profesionistul exercită o profesie care are implicaţii pentru siguranţa pacientului; sau

b) dacă există îndoieli serioase şi specifice cu privire la nivelul suficient de cunoaştere a limbii române al profesionistului pentru desfăşurarea activităţii profesionale.

(4) Verificarea prevăzută la alin.(2) se efectuează numai după eliberarea unui card profesional european sau după recunoaşterea calificării profesionale.

(5) Verificarea prevăzută la alin.(2) se efectuează în conformitate cu procedura stabilită de autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 şi trebuie să fie proporţională cu activitatea care urmează a fi desfăşurată.

(6) Actul de stabilire a rezultatului verificării conform alin.(2) poate fi contestat în condiţiile Codului administrativ nr.116/2018.

Articolul 63. Utilizarea titlurilor academice

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art.9 şi 61, cetăţenii statelor membre ale căror calificări profesionale sunt recunoscute în temeiul prezentei legi pot utiliza titlurile academice acordate acestora în statul membru de origine şi, după caz, abrevierea acestora în limba statului membru de origine.

(2) Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate cere ca titlurile academice respective să fie însoţite de denumirea şi adresa instituţiei de învăţământ sau ale comisiei de examinare care le-a acordat.

(3) În cazul în care un titlu academic acordat în statul membru de origine poate fi confundat cu un titlu existent în Republica Moldova care necesită o formare suplimentară pe care solicitantul nu a urmat-o, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 poate solicita acestuia să utilizeze titlul academic acordat de statul membru de origine într-o altă formă adecvată, indicată de autoritatea competentă.

Articolul 64. Aprobarea din partea caselor de asigurări de sănătate

Fără a aduce atingere art.7 alin.(1) şi art.8 alin.(1) lit.b), în cazul în care, pentru aprobarea de către o casă de asigurări de sănătate, persoanelor care şi-au obţinut calificările profesionale în Republica Moldova li se solicită efectuarea unui stagiu pregătitor şi/sau a unei perioade de experienţă profesională, titularii calificărilor profesionale de medic şi de medic stomatolog (dentist) obţinute într-un alt stat membru sunt exceptaţi de la această obligaţie.

Articolul 65. Recunoaşterea stagiului profesional

(1) Dacă accesul la o profesie reglementată în Republica Moldova este condiţionat de efectuarea unui stagiu profesional, autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 recunoaşte stagiile profesionale efectuate într-un alt stat membru, în cazul în care analizează o cerere de autorizare a exercitării profesiei reglementate, cu condiţia ca stagiul să fie în acord cu regulamentele publicate potrivit alin.(4) şi ia în considerare stagiile profesionale efectuate într-un stat terţ.

(2) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 stabilesc, prin acte normative proprii, criteriile, limita maximă şi modul de calcul al duratei părţii din stagiul profesional care se poate desfăşura în străinătate, în condiţiile şi limitele prevăzute de prezenta lege.

(3) Recunoaşterea stagiului profesional nu înlocuieşte nicio cerinţă instituită pentru promovarea unui examen în vederea obţinerii accesului la profesia în cauză.

(4) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 elaborează şi publică regulamente cu privire la organizarea şi recunoaşterea stagiilor profesionale efectuate într-un alt stat membru sau într-un stat terţ, în special cu privire la rolul supraveghetorului stagiului profesional.

TESTUL DE PROPORŢIONALITATE

Articolul 66. Nediscriminarea

Autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată şi coordonatorul naţional se asigură că noile prevederi legislative, de reglementare sau administrative care restricţionează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora sau care modifică prevederile existente nu sunt, în mod direct sau indirect, discriminatorii în funcţie de cetăţenie sau ţara de reşedinţă.

Articolul 67. Evaluarea ex ante a noilor măsuri şi monitorizarea

(1) Autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată şi coordonatorul naţional efectuează o evaluare a proporţionalităţii în conformitate cu prevederile art.69 înainte de a introduce noi prevederi legislative, de reglementare sau administrative care restricţionează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora ori înainte de a modifica prevederile existente.

(2) În cazul proiectelor de acte normative iniţiate sau amendate de Parlamentul Republicii Moldova, obligaţia prevăzută la alin.(1) revine Guvernului. Guvernul asigură integrarea evaluării proporţionalităţii în conformitate cu prevederile art.69 în regulile şi procedurile din cadrul procesului legislativ.

(3) Amploarea evaluării prevăzute la alin.(1) trebuie să fie proporţională cu natura, conţinutul şi impactul prevederii.

(4) Autorităţile publice centrale în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată şi coordonatorul naţional iniţiază sau, după caz, avizează, în conformitate cu prevederile Legii nr.100/2017 cu privire la actele normative, proiectele prin care se introduc noi prevederi legislative, de reglementare sau administrative ce restricţionează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora ori modifică prevederile existente.

(5) Proiectele prevăzute la alin.(4) sunt însoţite, în momentul iniţierii, respectiv al avizării, de o explicaţie suficient de detaliată care să permită evaluarea conformităţii cu principiul proporţionalităţii prevăzut la art.69.

(6) Motivele pentru care se consideră că o anumită prevedere de la alin.(1) este justificată şi proporţională se probează cu elemente calitative şi, ori de câte ori este posibil şi relevant, cu elemente cantitative, pe baza unor indicatori pertinenţi, precum rapoarte de monitorizare a pieţei, studii, sondaje, date statistice şi indicatori relevanţi în acest sens. Indicatorii sunt stabiliţi astfel încât să nu devină, în mod direct sau indirect, obstacole nejustificate în aplicarea testului de proporţionalitate.

(7) Evaluarea proporţionalităţii se realizează în mod obiectiv şi independent.

(8) Proiectele prevăzute la alin.(4) pot fi iniţiate numai după obţinerea acordului prealabil al autorităţii publice centrale în a cărei arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată, în cazul în care aceasta nu este iniţiatorul proiectului.

(9) Autorităţile publice centrale în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată monitorizează conformitatea prevederilor legislative, de reglementare sau administrative noi sau modificate care restricţionează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora, după adoptare, cu principiul proporţionalităţii, ţinând seama în mod corespunzător de toate evoluţiile care au avut loc de la adoptarea prevederilor în cauză şi elaborează, la fiecare 2 ani, un raport de monitorizare, pe care îl remit coordonatorului naţional.

(10) În cazul în care, prin raportul de monitorizare prevăzut la art.74 alin.(4) lit.g), se constată nerespectarea prevederilor prezentei legi, autorităţile publice centrale în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată au obligaţia, la solicitarea coordonatorului naţional, de a adopta măsuri în vederea conformării cu principiul proporţionalităţii.

Articolul 68. Justificarea bazată pe obiective de interes public

(1) Autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată şi coordonatorul naţional se asigură că noile prevederi legislative, de reglementare sau administrative care restricţionează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora, precum şi modificările prevederilor existente care instituie asemenea restricţii, sunt justificate în mod obiectiv de motive de ordine publică, de siguranţă publică sau de sănătate publică ori de motive imperative de interes general.

(2) Motivele de natură pur economică sau motivele strict administrative nu constituie motive imperative de interes public care să justifice o restricţie privind accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora.

Articolul 69. Proporţionalitatea

(1) Autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată şi coordonatorul naţional se asigură că noile prevederi legislative, de reglementare sau administrative care restricţionează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora şi modificările aduse prevederilor existente sunt adecvate pentru a garanta atingerea obiectivului urmărit şi a nu depăşi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(2) Înainte de a adopta prevederile legislative, de reglementare sau administrative prevăzute la alin.(1), autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată şi coordonatorul naţional iau în considerare:

a) natura riscurilor legate de obiectivele de interes public urmărite, în special riscurile pentru destinatarii serviciilor, inclusiv consumatori, profesionişti şi părţi terţe;

b) dacă normele în vigoare, de natură specifică sau mai generală, cum ar fi legislaţia din domeniul siguranţei produselor sau legislaţia în materie de protecţie a consumatorilor, sunt insuficiente pentru a atinge obiectivul urmărit;

c) caracterul adecvat al prevederii în ceea ce priveşte aptitudinea sa de a atinge obiectivul urmărit şi dacă prevederea răspunde cu adevărat nevoii de a realiza acest obiectiv în mod coerent şi sistematic şi, prin urmare, abordează riscurile identificate în acelaşi mod ca în activităţi comparabile;

d) impactul asupra liberei circulaţii a persoanelor şi a serviciilor la nivelul statelor membre ale UE, asupra alegerilor consumatorilor şi asupra calităţii serviciilor prestate;

e) posibilitatea de a utiliza mijloace mai puţin restrictive pentru atingerea obiectivului de interes public; în cazul în care prevederile se justifică doar din motive de protecţie a consumatorilor şi în cazul în care riscurile identificate sunt limitate la relaţia dintre profesionist şi consumator, neafectând astfel în mod negativ părţile terţe, este evaluat, în special, dacă obiectivul poate fi atins prin mijloace mai puţin restrictive decât rezervarea activităţilor;

f) efectul prevederilor noi sau modificate, când se coroborează cu alte cerinţe care restricţionează accesul la o profesie sau exercitarea acesteia, şi în special modul în care prevederile noi sau modificate, coroborate cu alte cerinţe, contribuie la acelaşi obiectiv de interes public şi dacă sunt necesare pentru îndeplinirea sa.

(3) Autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată şi coordonatorul naţional analizează şi următoarele elemente, în cazul în care sunt relevante pentru natura şi conţinutul prevederilor legislative, de reglementare sau administrative care se introduc sau se modifică:

a) corelarea dintre sfera de cuprindere a activităţilor pe care le implică o profesie sau care sunt rezervate acesteia şi calificarea profesională necesară;

b) corelarea dintre complexitatea sarcinilor în cauză şi necesitatea ca cei care le practică să posede anumite calificări profesionale specifice, în special în ceea ce priveşte nivelul, natura şi durata formării profesionale sau experienţa necesară;

c) posibilitatea de a obţine calificarea profesională prin căi alternative;

d) dacă activităţile rezervate anumitor profesii pot fi sau nu pot fi partajate cu alte profesii şi din ce motiv;

e) gradul de autonomie în exercitarea unei profesii reglementate şi impactul modalităţilor de organizare şi supraveghere asupra atingerii obiectivului urmărit, în special în cazul în care activităţile referitoare la o profesie reglementată se desfăşoară sub controlul şi responsabilitatea unui profesionist calificat corespunzător;

f) evoluţiile ştiinţifice şi tehnologice care pot reduce sau creşte în mod real asimetria dintre profesionişti şi consumatori la nivelul informaţiilor.

(4) În vederea aplicării alin.(2) lit.f), autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată evaluează efectele prevederilor legislative, de reglementare sau administrative noi sau ale celei modificate în cazul în care acestea se coroborează cu alte cerinţe care restricţionează accesul la o profesie sau exercitarea acesteia, ţinând seama de faptul că pot exista atât efecte pozitive, cât şi negative, în special următoarele:

a) activităţi rezervate, titlu profesional protejat sau orice altă formă de reglementare în sensul art.3 alin.(1) pct.12;

b) obligaţii de a se supune unei dezvoltări profesionale continue;

c) norme referitoare la organizarea profesiei, la etica profesională şi la supraveghere;

d) apartenenţa obligatorie la o anumită organizaţie sau organism profesional, regimurile de înregistrare sau autorizare, în special în cazul în care cerinţele prevăzute presupun deţinerea unei calificări profesionale specifice;

e) restricţii cantitative, în special cerinţele care limitează numărul de autorizaţii pentru exercitarea unei profesii sau care stabilesc un număr minim sau maxim de salariaţi, de cadre de conducere sau de reprezentanţi care deţin calificări profesionale specifice;

f) cerinţe privind o formă juridică specifică sau cerinţe care se referă la deţinerea de capital sau la conducerea unei societăţi, în măsura în care aceste cerinţe sunt legate în mod direct de exercitarea profesiei reglementate;

g) restricţii teritoriale, dacă este cazul;

h) cerinţe care restricţionează exercitarea în comun sau în parteneriat a unei profesii reglementate, precum şi normele în materie de incompatibilitate;

i) cerinţe privind asigurarea sau alte mijloace de protecţie personală sau colectivă în ceea ce priveşte răspunderea civilă profesională;

j) cerinţe privind cunoştinţele lingvistice, în măsura în care acestea sunt necesare pentru a exercita profesia;

k) cerinţe privind tarifele minime şi/sau maxime;

l) cerinţe privind publicitatea.

(5) Înainte de a introduce prevederile legislative, de reglementare sau administrative noi sau a le modifica pe cele existente, autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată se asigură că cerinţele specifice privind prestarea temporară sau ocazională de servicii, prevăzute la titlul II, respectă principiul proporţionalităţii, inclusiv cerinţele privind:

a) înregistrarea temporară automată sau afilierea formală la o asociaţie, organizaţie sau organism profesional;

b) declaraţia prealabilă prevăzută la art.9 alin.(1) şi orice cerinţă similară acesteia;

c) plata unei taxe, cotizaţii sau a oricăror altor costuri, necesare pentru îndeplinirea formalităţilor legale şi administrative în vederea obţinerii accesului la o profesie reglementată sau pentru exercitarea acesteia, pe care le suportă prestatorul de servicii.

(6) Prevederile alin.(5) nu se aplică măsurilor adoptate la nivel naţional în conformitate cu dreptul UE, menite să asigure respectarea termenilor şi a condiţiilor de muncă aplicabile.

(7) În cazul în care prevederile prezentului articol privesc reglementarea profesiilor din domeniul sănătăţii care au implicaţii pentru siguranţa pacienţilor, autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 ţin seama de obiectivul de a asigura un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane.

Articolul 70. Informarea şi implicarea părţilor interesate

(1) Autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată pun la dispoziţia cetăţenilor, beneficiarilor serviciilor şi altor părţi interesate relevante, inclusiv a celor care nu sunt membri ai profesiei, informaţii privind reglementarea în cauză, înainte de a introduce noi prevederi legislative, de reglementare sau administrative sau de a modifica prevederile existente care limitează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora.

(2) Informarea prevăzută la alin.(1) se realizează prin publicarea informaţiilor pe pagina web oficială, afişarea acestora la sediul autorităţii, într-un spaţiu accesibil publicului, difuzarea prin intermediul mass-mediei, precum şi prin alte modalităţi accesibile publicului.

(3) Autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată implică, în mod corespunzător, toate părţile vizate şi le oferă posibilitatea de a-şi face cunoscute punctele de vedere, inclusiv prin mijloace electronice. Subiecţii prevăzuţi în primul enunţ organizează consultări publice în conformitate cu prevederile Legii nr.100/2017 cu privire la actele normative, în modul stabilit de Legea nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional.

Articolul 71. Schimbul de informaţii dintre statele membre

(1) Autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată asigură schimbul de informaţii cu autorităţile competente din celelalte state membre cu privire la prevederile prezentei legi şi la modul concret în care acestea reglementează o profesie sau cu privire la efectele unei asemenea reglementări.

(2) Coordonatorul naţional informează Comisia cu privire la autorităţile publice responsabile cu transmiterea şi primirea informaţiilor în scopul aplicării prevederilor alin.(1).

Articolul 72. Dreptul la o cale de atac

Autorităţile publice centrale în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată au obligaţia de a preciza, prin norme interne obligatorii, calea de atac şi modalitatea de exercitare a acesteia, inclusiv modalitatea de soluţionare la nivelul autorităţii, anterior exercitării unei acţiuni în justiţie.

COOPERARE ADMINISTRATIVĂ

Articolul 73. Autorităţi competente

(1) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 şi autorităţile competente ale statului membru de origine cooperează şi îşi acordă asistenţă reciprocă pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei legi.

(2) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 fac schimb de informaţii cu autorităţile competente relevante din celelalte state membre cu privire la sancţiuni disciplinare, contravenţionale sau penale referitoare la exercitarea profesiei sau orice alte circumstanţe specifice grave care pot afecta activităţile prevăzute de prezenta lege.

(3) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1, în cazul în care Republica Moldova este statul membru de origine, verifică veridicitatea împrejurărilor prevăzute la alin.(2) şi decid asupra naturii şi domeniului investigaţiilor care trebuie întreprinse şi informează autorităţile competente ale statului membru gazdă cu privire la concluziile rezultate din informaţiile transmise.

(4) Schimbul de informaţii prevăzut la alin.(2) şi (3) se efectuează cu respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.

(5) Schimbul de informaţii prevăzut la alin.(1)-(4) se realizează prin IMI.

(6) Orice autoritate competentă din Republica Moldova cooperează în vederea realizării prevederilor prezentei legi cu centrul de asistenţă din Republica Moldova şi, dacă este cazul, cu centrul de asistenţă din statul membru de origine sau centrele de asistenţă din alte state membre şi oferă, la solicitarea acestora, toate informaţiile relevante cu privire la cazurile individuale, cu respectarea normelor de protecţie a datelor, în conformitate cu legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal şi respectarea obligaţiei de confidenţialitate.

Articolul 74. Coordonator naţional

(1) În sensul prezentei legi, coordonator naţional al activităţilor autorităţilor competente prevăzute la art.73 este desemnat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(2) Coordonatorul naţional informează Comisia şi celelalte state membre cu privire la autorităţile şi organismele competente autorizate să elibereze sau să primească titlurile de calificare şi alte documente sau informaţii, precum şi la cele autorizate să primească cererile şi să ia deciziile prevăzute în prezenta lege.

(3) Coordonatorul naţional informează Comisia de fiecare dată când statul recunoaşte o asociaţie sau o organizaţie profesională, prevăzută la art.3 alin.(2).

(4) Coordonatorul naţional al activităţilor autorităţilor competente prevăzute la art.73 îndeplineşte următoarele sarcini:

a) promovarea aplicării uniforme a prevederilor prezentei legi;

b) colectarea tuturor informaţiilor relevante pentru punerea în aplicare a prezentei legi, precum cele privind condiţiile de acces la profesiile reglementate în statele membre;

c) examinarea sugestiilor referitoare la cadrele comune de formare şi la testele comune de formare, prevăzute la art.57 şi 58;

d) realizarea schimbului de informaţii şi de bune practici în scopul optimizării dezvoltării profesionale continue în statele membre;

e) realizarea schimbului de informaţii şi de bune practici privind aplicarea măsurilor compensatorii prevăzute la art.16;

f) avizarea proiectelor de acte normative pe aspectele ce ţin de reglementarea unei noi profesii pentru a constata dacă sunt îndeplinite prevederile prevăzute la art.69;

g) monitorizarea respectării prevederilor prezentei legi de către autorităţile publice centrale în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată şi elaborează, la fiecare 2 ani, un raport de monitorizare.

Articolul 75. Accesul central online la informaţii

(1) Coordonatorul naţional şi autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 se asigură că următoarele informaţii sunt disponibile online prin intermediul Ghişeului Unic Electronic, prevăzut la art.6 din Legea nr.282/2024 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii şi actualizate regulat:

a) o listă a tuturor profesiilor reglementate în Republica Moldova, inclusiv date de contact ale autorităţilor competente prevăzute în anexa nr.1 pentru fiecare profesie reglementată şi ale centrului de asistenţă;

b) o listă a profesiilor pentru care este disponibil un card profesional european, funcţionarea cardului respectiv, inclusiv toate taxele aferente de plătit de către profesionişti şi autorităţile competente pentru eliberarea cardului;

c) o listă a tuturor profesiilor pentru care statul membru aplică art.9 alin.(6) în temeiul actelor cu putere de lege şi a actelor administrative;

d) o listă a formelor de educaţie şi formare profesională reglementate şi de formare cu structură specială prevăzute la art.13 pct.3) lit.b);

e) cerinţele şi procedurile prevăzute la art.9, 59, 60 şi 62 pentru profesiile reglementate, inclusiv toate tarifele aferente care trebuie plătite de către cetăţeni şi documentele care trebuie depuse de către cetăţeni la autorităţile competente;

f) detalii cu privire la modalitatea de a contesta, în temeiul Codului administrativ nr.116/2018, deciziile autorităţilor competente adoptate în temeiul prezentei legi.

(2) Centrul de asistenţă şi autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 se asigură că informaţiile prevăzute la alin.(1) se furnizează de o manieră clară şi cuprinzătoare pentru utilizatori, că sunt uşor accesibile de la distanţă şi prin mijloace electronice şi că sunt actualizate.

(3) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 se asigură că oricărei solicitări de informaţii adresate Ghişeului Unic Electronic i se răspunde în cel mai scurt timp posibil, ţinând cont de circumstanţele specifice şi de scopul solicitării.

(4) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 iau măsuri necesare pentru plasarea la Ghişeul Unic Electronic a informaţiilor prevăzute la alin.(1) în alte limbi oficiale ale UE.

(5) Coordonatorul naţional şi autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 cooperează cu structurile omoloage din statele membre şi cu Comisia în vederea schimbului de informaţii prevăzute la alin.(1), (2) şi (4).

Articolul 76. Proceduri prin mijloace electronice

(1) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 se asigură că toate cerinţele, procedurile şi formalităţile legate de accesul la aspecte reglementate de prezenta lege pot fi îndeplinite cu uşurinţă, de la distanţă şi prin mijloace electronice, prin intermediul Ghişeului Unic Electronic sau al autorităţii competente.

(2) Prin derogare de la alin.(1), autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 pot solicita ulterior copii certificate, în cazul în care există îndoieli justificate şi în cazul în care este strict necesar.

(3) Alin.(1) nu se aplică pentru desfăşurarea unui stagiu de adaptare sau a unei probe de aptitudini.

(4) În cazul în care este necesar, procedurile prevăzute la alin.(1) şi (2) se realizează în conformitate cu Legea nr.124/2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere.

(5) Procedurile prevăzute la alin.(1) şi (2) se desfăşoară în conformitate cu art.6 din Legea 282/2024 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii. Termenele procedurale stabilite la art.9 alin.(8) şi la art.60 din prezenta lege încep să curgă la data în care un cetăţean a depus o cerere sau orice document lipsă la Ghişeul Unic Electronic sau direct la autoritatea competentă. Solicitările de copii certificate prevăzute la alin.(2) nu sunt considerate drept solicitare de documente lipsă.

Articolul 77. Centru de asistenţă

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în exercitarea rolului de centru de asistenţă privind recunoaşterea calificărilor profesionale, are următoarele atribuţii:

a) furnizează cetăţenilor şi centrelor de asistenţă din celelalte state membre asistenţă privind recunoaşterea calificărilor profesionale, inclusiv informaţii privind legislaţia naţională care reglementează profesiile şi exercitarea acestora, legislaţia în domeniul muncii şi asigurărilor sociale şi, după caz, normele de deontologie;

b) furnizează asistenţă cetăţenilor în exercitarea drepturilor conferite de prezenta lege, după caz, în cooperare cu centrul de asistenţă din statul membru de origine şi autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 şi Ghişeul Unic Electronic prevăzut de Legea nr.282/2024 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii;

c) informează Comisia, la solicitarea acesteia, cu privire la rezultatul anchetelor în care este implicat, în termen de 2 luni de la primirea acestei cereri.

Articolul 78. Transparenţa

(1) Coordonatorul naţional, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, notifică Comisiei lista profesiilor reglementate existente, specificând activităţile acoperite de fiecare profesie, şi lista formelor de educaţie şi formare profesională reglementate şi de formare cu structură specială, prevăzute la art.13 alin.(1) pct.3) lit.b). Orice modificare a acestor liste este notificată, de asemenea, Comisiei, fără întârziere nejustificată.

(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, coordonatorul naţional notifică Comisiei lista profesiilor pentru care, în temeiul art.9 alin.(6) şi (7), este necesară o verificare prealabilă a calificărilor. Autoritatea competentă prevăzută în anexa nr.1 prin intermediul coordonatorului naţional furnizează Comisiei o justificare specifică pentru includerea pe acea listă a fiecăreia dintre aceste profesii.

(3) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 împreună cu coordonatorul naţional examinează dacă cerinţele din cadrul actelor normative care restricţionează accesul la o profesie sau exercitarea acesteia pentru titularii unei anumite calificări profesionale, inclusiv utilizarea titlurilor profesionale şi activităţile profesionale permise în temeiul acestor titluri, denumite în prezentul articol cerinţe, sunt compatibile cu următoarele principii:

a) cerinţele nu trebuie să fie, în mod direct sau indirect, discriminatorii pe bază de cetăţenie sau reşedinţă;

b) cerinţele trebuie să fie justificate prin motive imperative de interes general;

c) cerinţele trebuie să fie adecvate pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului urmărit şi nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(4) Alin.(1) se aplică tuturor profesiilor reglementate, inclusiv celor reglementate de către o asociaţie sau organizaţie profesională în sensul art.3 alin.(2) şi oricăror cerinţe legate de calitatea de membru al asociaţiilor sau organizaţiilor respective.

(5) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, coordonatorul naţional transmite Comisiei informaţii privind cerinţele pe care intenţionează să le păstreze şi motivele pentru care consideră că cerinţele respective sunt conforme cu alin.(3). Coordonatorul naţional transmite informaţii privind cerinţele pe care le introduc ulterior şi motivele pentru care consideră că cerinţele respective sunt conforme cu alin.(3) în termen de 6 luni de la adoptarea măsurii.

(6) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi, ulterior la fiecare 2 ani, coordonatorul naţional prezintă, de asemenea, Comisiei un raport privind cerinţele care au fost înlăturate sau făcute mai puţin stricte.

(7) În cazul în care Comisia transmite Republicii Moldova, spre examinare, un raport prevăzut la alin.(6), elaborat de un stat membru, coordonatorul naţional, în colaborare cu autoritatea competentă relevantă, după caz, prezintă Comisiei observaţiile sale în termen de 6 luni.

(8) Motivele pentru care reglementările evaluate în conformitate cu prezenta lege sunt considerate justificate şi proporţionale se înregistrează de autoritatea competentă pentru profesia în cauză în baza de date a profesiilor reglementate, creată şi gestionată de Comisie. Motivele respective, împreună cu reglementările în cauză, se comunică Comisiei în condiţiile alin.(5). Baza de date este disponibilă publicului şi include o descriere generală a activităţilor care corespund fiecărei profesii.

(9) Autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 şi alte părţi interesate pot prezenta Comisiei sau altui stat membru care a notificat reglementările observaţii cu privire la reglementările respective şi la motivele legale pentru care acestea sunt considerate justificate şi proporţionale şi pot primi astfel de observaţii de la un alt stat membru.

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 79. Rapoarte

(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, coordonatorul naţional prezintă Comisiei, la fiecare 2 ani, pe baza datelor şi informaţiilor transmise de autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1, un raport privind aplicarea prezentei legi şi a prevederilor legale privind formarea, exercitarea profesiei şi recunoaşterea calificărilor profesionale pentru profesiile de medic, medic stomatolog (dentist), farmacist, moaşă, asistent medical generalist, medic veterinar şi arhitect.

(2) Raportul prevăzut la alin.(1) cuprinde:

a) un rezumat statistic privind numărul şi tipurile deciziilor luate de autorităţile competente, inclusiv ale deciziilor privind accesul parţial adoptate în conformitate cu art.6;

b) o descriere a principalelor probleme rezultate din aplicarea prezentei legi.

Articolul 80. Clauză de derogare

În cazul în care, la aplicarea unei prevederi a prezentei legi, o autoritate competentă prevăzută în anexa nr.1 întâmpină dificultăţi majore, coordonatorul naţional examinează respectivele dificultăţi în colaborare cu autoritatea competentă.

Articolul 81. Intrarea în vigoare

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data intrării în vigoare a tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

(2) Până la data de 1 ianuarie 2028, în vederea asigurării aplicării prezentei legi:

a) autorităţile competente prevăzute în anexa nr.1 vor analiza legislaţia de ramură în baza căreia acordă accesul la o profesie sau la o activitate reglementată şi vor aduce actele lor normative în concordanţă cu prezenta lege;

b) autorităţile publice sau subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează să fie reglementată vor opera modificările care se impun.