Hotărâre nr. 2 din 03.01.2020
privind aprobarea Regulamentului cu privire la normele şi standardele comune pentru organizaţiile cu rol de inspecţie şi control al navelor de circulaţie maritimă şi mixtă, precum şi pentru activităţile în domeniu ale administraţiilor maritime şi abrogarea Hotărîrii Guvernului nr.1608/2003 cu privire la recunoaşterea societăţilor internaţionale de clasificare a navelor
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
privind aprobarea Regulamentului cu privire la normele şi standardele comune pentru
organizaţiile cu rol de inspecţie şi control al navelor de circulaţie maritimă şi mixtă,
precum şi pentru activităţile în domeniu ale administraţiilor maritime şi abrogarea
Hotărîrii Guvernului nr. 1608/2003 cu privire la recunoaşterea
societăţilor internaţionale de clasificare a navelor
nr. 2 din 03.01.2020
(în vigoare 24.07.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 14-23 art. 28 din 24.01.2020
* * *
În temeiul art.7 alin.(1) din Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr.599/1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.1-4, art.2), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
Prezenta hotărîre transpune Directiva 2009/15/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele şi standardele comune pentru organizaţiile cu rol de inspecţie şi control al navelor, precum şi pentru activităţile în domeniu ale administraţiilor maritime (reformare) (text cu relevanţă pentru SEE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 131 din 28 mai 2009, aşa cum a fost modificată ultima oară prin Regulamentul (UE) 2019/1243 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019; Regulamentul (CE) 391/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele şi standardele comune pentru organizaţiile cu rol de inspecţie şi control al navelor (reformare) (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 131 din 28 mai 2009, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2019/1243 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019.
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la normele şi standardele comune pentru organizaţiile cu rol de inspecţie şi control al navelor de circulaţie maritimă şi mixtă, precum şi pentru activităţile în domeniu ale administraţiilor maritime (se anexează).
2. Societăţile internaţionale de clasificare a navelor recunoscute în conformitate cu prevederile Hotărîrii de Guvern nr.1608/2003 vor realiza conform împuternicirilor acordate, cu respectarea prevederilor prezentei hotărîri, funcţiile de examinare, clasificare şi certificare a conformităţii navelor sub pavilion moldovenesc cu prevederile tratatelor internaţionale în domeniul transportului naval la care Republica Moldova este parte, pînă la efectuarea procedurii de evaluare a corespunderii acestor societăţi de clasificare cu criteriile obligatorii pentru obţinerea şi menţinerea recunoaşterii (conform anexei nr.2 la Regulament) de către autoritatea de specialitate în domeniul transportului naval.
3. Ministerul Economiei şi Infrastructurii în comun cu autoritatea de specialitate din subordine, în termen de pînă la 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri, vor asigura efectuarea procedurii de evaluare a corespunderii societăţilor internaţionale de clasificare a navelor recunoscute de Republica Moldova cu criteriile obligatorii din anexa nr.2 la Regulament.
4. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.1608/2003 cu privire la recunoaşterea societăţilor internaţionale de clasificare a navelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.6-12, art.75), cu modificările ulterioare.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Ion CHICU |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul economiei | |
| şi infrastructurii | Anatol Usatîi |
| Nr.2. Chişinău, 3 ianuarie 2020. | |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.2/2020
REGULAMENT
cu privire la normele şi standardele comune pentru organizaţiile cu rol de inspecţie
şi control al navelor de circulaţie maritimă şi mixtă, precum şi pentru activităţile
în domeniu ale administraţiilor maritime
1. Scopul
1. Regulamentul cu privire la normele şi standardele comune pentru organizaţiile cu rol de inspecţie şi control al navelor de circulaţie maritimă şi mixtă, precum şi pentru activităţile în domeniu ale administraţiilor maritime (în continuare – Regulament) constituie standardul internaţional şi instrumentul consolidat ce include criteriile minime de evaluare a organizaţiilor pentru recunoaşterea şi autorizarea lor şi liniile directoare privind supravegherea de către Republica Moldova ca stat de pavilion.
2. Domeniul de aplicare
1) Prezentul Regulament stabileşte cerinţele referitoare la funcţii, organizare şi control aplicabile organizaţiilor recunoscute de Republica Moldova ca stat de pavilion să emită, în numele său, certificate statutare şi să efectueze servicii statutare în conformitate cu instrumentele obligatorii ale Organizaţiei Maritime Internaţionale (în continuare – OMI) şi legislaţia naţională.
2) Toate cerinţele prevăzute de prezentul Regulament sînt generice şi se aplică tuturor organizaţiilor recunoscute, indiferent de tipul şi dimensiunea acestora, precum şi de certificarea statutară şi serviciile furnizate.
3. Definiţii
1) În sensul prezentului Regulament se aplică următoarele definiţii:
convenţii internaţionale – Convenţia internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare din 1 noiembrie 1974 (Convenţia SOLAS 74), cu excepţia capitolului XI-2 din anexa la aceasta, Convenţia internaţională asupra liniilor de încărcare din 5 aprilie 1966 şi Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave din 2 noiembrie 1973 (Convenţia MARPOL), împreună cu protocoalele şi modificările aduse acestora, şi codurile conexe cu statut obligatoriu, în versiunea actualizată;
Organizaţia Maritimă Internaţională – agenţie specializată guvernamentală în cadrul sistemului ONU, responsabilă de siguranţa şi securitatea navigaţiei maritime şi de prevenirea poluării marine şi atmosferice de către nave;
Codul pentru Organizaţiile Recunoscute (Codul RO) – codul adoptat de către OMI prin Rezoluţiile MSC.349(92) şi MEPC.237(65), în versiunea actualizată;
organizaţie – entitate juridică, filialele sale şi orice altă entitate aflată sub controlul acesteia, care îndeplineşte, separat sau în comun, sarcini ce intră în domeniul de aplicare al prezentului Regulament;
Administraţie – Agenţia Navală a Republicii Moldova în conformitate cu pct.3 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.706/2018;
organizaţie recunoscută – organizaţie recunoscută în conformitate cu cerinţele Regulamentului cu privire la normele şi standardele comune pentru organizaţiile cu rol de inspecţie şi control al navelor de circulaţie maritimă şi mixtă, precum şi pentru activităţile în domeniu ale administraţiilor maritime;
societăţile de clasificare – organizaţii destinate examinării şi clasificării navelor, care eliberează, în acest scop, certificate de clasă pentru corpul şi maşinăriile navei, precum şi alte certificate nestatutare sau legate de nave;
certificat – document eliberat de Republica Moldova ca stat de pavilion sau în numele acestuia în conformitate cu convenţiile internaţionale;
norme şi proceduri – cerinţe stabilite de o organizaţie recunoscută privind proiectarea, construcţia, echipamentul, întreţinerea şi controlul navelor;
certificat de clasă – document eliberat de o organizaţie recunoscută, prin care se atestă că nava poate fi utilizată într-un anume scop sau pentru un anumit serviciu în conformitate cu normele şi procedurile stabilite şi făcute publice de către respectiva organizaţie recunoscută;
autorizaţie de siguranţă a sistemelor de radiocomunicaţii ale navelor comerciale – certificat introdus prin Protocolul din 1988 de modificare a SOLAS, adoptat de OMI.
4. Domeniul de aplicare a autorităţii delegate
1) Conform prevederilor regulii I/6 din Convenţia SOLAS 1974 (Legea de aderare nr.185/2005), articolului 13 din Convenţia LL 66 (Legea de aderare nr.187/2005), regulii 6 din Anexa I la Convenţia MARPOL (Legea de aderare nr.189/2005) şi regulii 8 din Anexa II la Convenţia MARPOL şi articolului 6 din Convenţia TONNAGE 69 (Legea de aderare nr.188/2005) şi cerinţelor acestor convenţii, Republica Moldova ca stat de pavilion poate autoriza o organizaţie recunoscută, care îndeplineşte prevederile prezentului Regulament, să acţioneze în numele său în ceea ce priveşte efectuarea inspecţiilor şi controalelor, eliberarea, reînnoirea certificatelor şi documentelor, marcarea navelor, precum şi realizarea altor activităţi statutare, în conformitate cu instrumentele obligatorii OMI şi legislaţia naţională, pentru a asigura respectarea convenţiilor internaţionale privind siguranţa maritimă şi prevenirea poluării marine.
2) Delegarea de autoritate se aplică numai navelor care au dreptul să arboreze pavilionul Republicii Moldova.
5. Stabilirea unei “relaţii de colaborare”
1) Dacă se ia o decizie de a acţiona astfel cum este prevăzut în pct.4, Guvernul stabileşte o relaţie de colaborare între Administraţie şi organizaţiile care acţionează în numele său.
2) Relaţia de colaborare se reglementează printr-un acord oficial, scris şi nediscriminatoriu, sau prin înţelegeri echivalente din punct de vedere juridic, în care se stabilesc atribuţiile şi funcţiile specifice asumate de către organizaţii în conformitate cu instrumentele relevante ale OMI, incluzînd elementele minime şi obligatorii descrise în anexa nr.1. Domeniul de aplicare a autorizaţiei va fi specificat în acord. Pe parcursul desfăşurării activităţilor prescrise în acord, organizaţiile recunoscute primesc instrucţiuni din partea Administraţiei. Administraţia transmite autorităţii centrale de specialitate o copie a acordului, inclusiv copiile tuturor documentelor relevante.
3) Autorizaţiile se acordă la solicitare. Guvernul nu autorizează competenţe care să depăşească capacităţile organizaţiilor recunoscute. Nu trebuie să li se ceară organizaţiilor recunoscute astfel autorizate să ia măsuri care impietează asupra drepturilor unui alt stat de pavilion. Guvernul poate acorda autorizaţii restrînse organizaţiilor care solicită recunoaştere pentru executarea unor funcţii specifice (de exemplu doar pentru certificare sau inspecţie), în condiţiile respectării de către organizaţie a criteriilor obligatorii stabilite în anexa nr.2.
6. Procesul de recunoaştere şi autorizare
1) Orice organizaţie care nu este încă recunoscută, pentru a solicita recunoaşterea sa, trebuie să prezinte Administraţiei o cerere de recunoaştere, împreună cu informaţii complete şi dovada privind respectarea de către organizaţie a criteriilor obligatorii stabilite în anexa nr.2 şi privind cerinţele şi angajamentul acesteia de a se conforma dispoziţiilor prezentului Regulament.
2) Administraţia evaluează organizaţiile pentru care a fost primită cererea de recunoaştere, pentru a verifica dacă acestea respectă şi se angajează să se conformeze cerinţelor menţionate în anexa nr.1.
3) Recunoaşterea se acordă organizaţiilor de către Guvern, în baza propunerilor formulate de către Administraţie conform rezultatelor evaluării.
4) Recunoaşterea se acordă numai organizaţiilor care îndeplinesc cerinţele menţionate în anexa nr.2. Administraţia urmează să refuze recunoaşterea organizaţiilor care nu îndeplinesc cerinţele menţionate sau a căror activitate este considerată drept o ameninţare inacceptabilă pentru siguranţă sau mediul înconjurător.
5) Recunoaşterea se acordă entităţii juridice relevante, care este entitatea-mamă pentru toate entităţile juridice ce compun organizaţia recunoscută. Recunoaşterea priveşte toate entităţile juridice care contribuie la asigurarea faptului că respectiva organizaţie acoperă serviciile acestora la scară mondială.
6) Administraţia aprobă în toate cazurile eliberarea pentru prima dată a unei scutiri de la prevederile convenţiei la care este parte.
În ceea ce priveşte certificatul de siguranţă a sistemelor de radiocomunicaţii ale navelor comerciale, aceste atribuţii pot fi conferite unui organism privat recunoscut de Administraţie, care corespunde cerinţelor formulate faţă de organizaţiile recunoscute, deţine suficientă experienţă şi personal calificat pentru a îndeplini în numele acesteia o anumită activitate de evaluare a siguranţei în comunicarea radio.
7) Administraţia poate limita recunoaşterea în ceea ce priveşte anumite tipuri de nave, nave de anumite dimensiuni, nave pentru anumite tipuri de schimburi comerciale sau o combinaţie între acestea, în funcţie de capacitatea dovedită şi a expertizei organizaţiei în cauză. În această situaţie, Administraţia menţionează motivele de limitare a recunoaşterii şi condiţiile în care limitarea poate fi anulată sau extinsă.
8) Administraţia întocmeşte o listă a organizaţiilor recunoscute în conformitate cu prezentul Regulament şi o actualizează în mod periodic.
9) Lista actualizată a organizaţiilor recunoscute se publică pe pagina web oficială a Administraţiei.
7. Procedura de monitorizare şi supraveghere
1) Toate organizaţiile recunoscute sînt evaluate de către Administraţie, în mod regulat şi cel puţin o dată la doi ani, pentru a verifica dacă acestea întrunesc criteriile minime stabilite în anexa nr.2 şi îşi îndeplinesc obligaţiile în conformitate cu prezentul Regulament. Evaluarea se limitează la activităţile din domeniul de aplicare a acestuia.
2) Administraţia elaborează şi implementează un program de monitorizare şi supraveghere, inclusiv proceduri, cu suficiente resurse pentru a monitoriza şi a asigura legătura cu organizaţiile recunoscute în vederea asigurării implementării depline a obligaţiilor internaţionale ale statului de pavilion. Programul de monitorizare şi supraveghere se aprobă de către Administraţie printr-un ordin intern.
3) În cadrul evaluării, Administraţia verifică dacă entitatea recunoscută este entitatea juridică competentă din cadrul organizaţiei căreia i se aplică dispoziţiile prezentului Regulament. În caz contrar, Administraţia propune Guvernului luarea deciziei de modificare a recunoaşterii. Atunci cînd Guvernul modifică o recunoaştere, Administraţia revizuieşte acordurile încheiate cu respectiva organizaţie recunoscută, pentru a reflecta modificarea.
4) Evaluările periodice se efectuează la sucursala regională/locală a organizaţiei recunoscute selectate de Administraţie.
5) Pentru organizaţiile care nu sînt recunoscute de UE, evaluarea vizează verificarea:
a) respectării continue a cerinţelor Codului RO al OMI;
b) respectării prevederilor acordului scris şi a legislaţiei naţionale.
6) În cazul organizaţiilor recunoscute de UE, se verifică doar respectarea dispoziţiilor acordului scris şi a legislaţiei naţionale aplicabile.
7) Organizaţia recunoscută vizată de o eventuală evaluare este informată oficial, cu două luni înainte, despre acest fapt. Administraţia solicită organizaţiei recunoscute să prezinte informaţiile necesare înainte de efectuarea evaluării. Dacă organizaţiei recunoscute i s-a solicitat să transmită informaţii, acestea trebuie transmise cu cel puţin 30 de zile înainte de evaluare. Data evaluării poate fi negociată într-un termen rezonabil.
8) Numărul de evaluări şi inspecţii ale navelor este determinat de numărul de nave şi de organizaţii recunoscute, ţinînd cont de capacitatea Administraţiei. Administraţia elaborează un plan şi un calendar anual al evaluărilor şi inspecţiilor.
9) Toate înregistrările activităţii de supraveghere se păstrează timp de 10 ani, inclusiv înregistrările de monitorizare efectuate în cadrul Administraţiei. Rezultatele activităţilor de supraveghere se evaluează anual şi, dacă este necesar, se operează modificări de îmbunătăţire a acestora.
8. Acţiuni corective şi suspendarea
1) În cazul în care se constată că o organizaţie recunoscută nu îndeplineşte cerinţele Codului RO sau nu respectă una sau mai multe dispoziţii ale acordurilor scrise şi/sau obligaţiile ce îi revin în temeiul prezentului Regulament, Administraţia solicită acesteia să propună acţiuni corective. Odată ce sînt convenite de către Administraţie, acţiunile corective se pun în aplicare de către organizaţia recunoscută în decurs de două luni. În cazul în care acţiunea corectivă nu se pune în aplicare în termenul stabilit, organizaţia recunoscută se suspendă pînă cînd acţiunea va fi pusă în aplicare. Pe perioada suspendării, certificatele emise de către organizaţia recunoscută suspendată continuă să fie valabile. Cu toate acestea, organizaţia recunoscută nu poate să efectueze activităţi în numele Republicii Moldova pe perioada suspendării.
2) Atunci cînd o posibilă ameninţare pentru siguranţă şi mediu are un caracter iminent, acţiunile corective pot include măsuri de protecţie provizorii.
9. Retragerea recunoaşterii
1) Fără a aduce atingere criteriilor obligatorii specificate în anexa nr.2, dacă Guvernul consideră că o organizaţie recunoscută nu mai poate fi autorizată să îndeplinească în numele său atribuţiile delegate, acesta poate să îi retragă respectiva autorizaţie.
2) Guvernul retrage recunoaşterea unei organizaţii:
a) a cărei încălcare repetată şi gravă a criteriilor obligatorii stabilite în anexa nr.2 sau a obligaţiilor asumate în temeiul prezentului Regulament constituie o ameninţare inacceptabilă pentru siguranţă sau mediu;
b) a cărei încălcare repetată şi gravă a obligaţiei de a desfăşura activităţi în materie de siguranţă şi prevenire a poluării constituie o ameninţare inacceptabilă pentru siguranţă sau mediu;
c) care împiedică sau obstrucţionează în mod repetat efectuarea evaluării sale de către Administraţie.
3) În sensul pct.9 subpct.2) lit.a) şi b), Guvernul adoptă o decizie pe baza tuturor informaţiilor disponibile, inclusiv:
a) rezultatele evaluării de către Administraţie a organizaţiei recunoscute în cauză, în temeiul pct.7 subpct. 1);
b) rapoartele privind istoricul navei prezentate de administraţiile altor state de pavilion;
c) analizele accidentelor în care au fost implicate nave clasificate de organizaţiile recunoscute;
d) orice repetare a încălcării grave sau repetate de către organizaţia recunoscută a criteriilor obligatorii stabilite în anexa nr.2 sau a obligaţiilor sale asumate în temeiul prezentului Regulament sau a cărei scădere de performanţă evidenţiază existenţa unor deficienţe grave la nivel de structură, sisteme, proceduri sau controale interne;
e) măsura în care este afectată flota clasificată de organizaţia recunoscută;
f) ineficienţa măsurilor impuse unei organizaţii recunoscute de a întreprinde acţiunile preventive şi de remediere solicitate de Administraţie sau înregistrarea de întîrzieri nejustificate.
4) Decizia cu privire la retragerea recunoaşterii este în competenţa Guvernului şi se întemeiază pe cererea Administraţiei sau pe iniţiativă proprie, în conformitate cu procedura de reglementare menţionată în prezentul Regulament şi după ce organizaţiei recunoscute respective i s-a oferit posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile.
5) În cazul suspendării sau retragerii recunoaşterii organizaţiei recunoscute, Guvernul comunică fără întîrziere decizia sa Secretarului General al OMI şi celorlalte state de pavilion şi prezintă motivele întemeiate care au stat la baza acesteia.
10. Păstrarea înregistrărilor
1) Organizaţiile recunoscute se asigură că înregistrările se păstrează, demonstrînd respectarea standardelor aplicabile în cazul aspectelor reglementate de serviciile furnizate, precum şi funcţionarea eficientă a sistemului de calitate.
2) Înregistrările sînt furnizate Administraţiei pentru monitorizarea realizării cerinţelor şi prevederilor conţinute în instrumentele internaţionale aplicabile.
11. Comunicarea informaţiei
1) În exercitarea drepturilor şi obligaţiilor sale de inspecţie, în calitate de stat de port şi stat de pavilion, Guvernul, prin intermediul organului de specialitate, raportează Secretarului General al OMI şi altor state de pavilion şi informează statul de pavilion implicat în cazul în care constată că anumite organizaţii recunoscute care acţionează în numele statului de pavilion au eliberat certificate statutare valabile unei nave ce nu îndeplineşte cerinţele relevante prevăzute în convenţiile internaţionale sau în cazul unei defecţiuni a unei nave care deţine un certificat de clasă valabil, defecţiune care priveşte elementele cuprinse în certificatul respectiv. În sensul prezentului punct, sînt raportate doar cazurile acelor nave care reprezintă o ameninţare reală pentru siguranţă şi mediu sau cele care fac dovada unei neglijenţe deosebite din partea organizaţiilor recunoscute. Organizaţia recunoscută este informată cu privire la cazul respectiv în momentul inspecţiei iniţiale, astfel încît să poată întreprinde imediat măsurile de remediere corespunzătoare.
2) Guvernul transmite Secretarului General al OMI o listă cuprinzînd organizaţiile recunoscute, care se difuzează părţilor interesate pentru informarea funcţionarilor acestora, precum şi o notificare în care se indică responsabilităţile şi condiţiile specifice privind autoritatea delegată organizaţiilor recunoscute.
Anexa nr.1
la Regulamentul cu privire la normele şi standardele comune
pentru organizaţiile cu rol de inspecţie şi control al navelor
de circulaţie maritimă şi mixtă, precum şi pentru activităţile
în domeniu ale administraţiilor maritime
I. ELEMENTE MINIME ALE ACORDULUI DINTRE REPUBLICA MOLDOVA
CA STAT DE PAVILION ŞI ORGANIZAŢIA RECUNOSCUTĂ
Un acord oficial scris între statul de pavilion şi organizaţia recunoscută sau un alt document echivalent trebuie să includă cel puţin următoarele aspecte:
1) aplicarea;
2) scopul;
3) condiţiile generale;
4) îndeplinirea funcţiilor conform următoarelor autorizări:
a) funcţiile în conformitate cu autorizarea generală;
b) funcţiile în conformitate cu autorizarea specială (suplimentară);
c) relaţiile dintre activităţile statutare şi alte activităţi asemănătoare ale organizaţiei;
d) funcţiile de cooperare cu statele portului pentru a facilita remedierea deficienţelor constatate de controlul statului portului sau a neconcordanţelor în sfera de competenţă a organizaţiei;
5) cadrul legal al funcţiilor îndeplinite conform autorizării:
a) legile, reglementările şi dispoziţiile suplimentare;
b) interpretările;
c) derogările şi soluţiile echivalente;
6) raportarea către statul de pavilion:
a) procedurile de raportare în cazul autorizării generale;
b) procedurile de raportare în cazul autorizării speciale;
c) raportarea privind clasificarea navelor (atribuirea clasei, modificări şi anulări), după caz;
d) raportarea cazurilor în care o navă nu este aptă din toate punctele de vedere să iasă în mare fără a prezenta pericol pentru navă sau pentru persoanele de la bord ori fără a prezenta un pericol excesiv pentru mediul marin;
e) alte raportări;
7) elaborarea de reguli şi/sau reglementări – Informaţii:
a) cooperarea în legătură cu elaborarea de reguli şi/sau reglementări – reuniuni privind stabilirea relaţiilor;
b) schimbul de reguli şi/sau reglementări şi informaţii;
c) limba şi forma;
8) alte condiţii;
9) remunerarea;
10) regulile privind procedurile administrative:
a) confidenţialitatea
b) răspunderea;
c) răspunderea financiară;
d) intrarea în vigoare;
e) anularea;
f) încălcarea acordului;
g) rezolvarea litigiilor;
h) utilizarea subcontractanţilor;
i) publicarea acordului;
j) amendamentele;
11) precizările privind competenţele delegate organizaţiei de către statul de pavilion:
a) tipurile şi dimensiunile navelor;
b) convenţiile şi alte instrumente, inclusiv legislaţia naţională aplicabilă;
c) aprobarea desenelor;
d) aprobarea materialelor şi echipamentelor;
e) inspecţiile;
f) emiterea certificatelor;
g) măsurile corective;
h) retragerea certificatelor;
i) raportarea;
12) supravegherea de către statele de pavilion a sarcinilor delegate organizaţiei:
a) documentele privind sistemul de asigurare a calităţii;
b) accesul la instrucţiunile, circularele şi liniile directoare interne;
c) accesul statului de pavilion la documentele organizaţiei în cauză care sînt relevante pentru flota statului de pavilion;
d) cooperarea cu statul de pavilion în ceea ce priveşte efectuarea activităţilor de inspecţie şi verificare;
e) furnizarea de informaţii şi date statistice, de exemplu cu privire la avariile şi accidentele flotei statului de pavilion.
II. ELEMENTE OBLIGATORII ALE ACORDULUI DINTRE REPUBLICA MOLDOVA
CA STAT DE PAVILION ŞI ORGANIZAŢIA RECUNOSCUTĂ
1. Prevederi specifice pentru răspunderea organizaţiei recunoscute:
1) să raporteze fiecare inspecţie şi să ţină o evidenţă a rapoartelor de inspecţie. În asemenea situaţii, organizaţia recunoscută trebuie să comunice, fără întîrzieri nejustificate, informaţiile referitoare la serviciile prestate;
2) să asigure Administraţiei accesul direct la informaţiile disponibile în format electronic cu privire la statutul inspecţiilor statutare şi certificatelor statutare emise pentru navele ce arborează pavilionul Republicii Moldova şi sînt clasificate de către organizaţia recunoscută, precum şi cu privire la companiile certificate de organizaţie;
3) să asigure Administraţiei accesul direct la certificatele statutare şi rapoartele aferente disponibile în format electronic;
4) să asigure, la cerere, Administraţiei accesul la formularele, rapoartele, listele de verificare şi instrucţiunile utilizate de inspectorul organizaţiei în procesul efectuării inspecţiei navelor care arborează pavilionul Republicii Moldova. De asemenea, să asigure accesul şi să pună la dispoziţie, la cerere, Administraţiei planurile, documentele şi rapoartele privind certificatele emise sau aprobate de către aceasta;
5) în cazul în care organizaţia recunoscută nu poate asigura accesul direct la informaţiile disponibile în format electronic menţionate la pct.2, să negocieze un acord privind modalitatea şi frecvenţa transmiterii informaţiilor către Administraţie;
6) în cazul în care, printr-o hotărîre definitivă şi irevocabilă a unei instanţe judecătoreşti, se stabileşte răspunderea organizaţiei recunoscute pentru pierderi sau daune cauzate de orice omisiune sau neglijenţă a organizaţiei recunoscute, a organelor, angajaţilor sau a altor entităţi care acţionează în numele organizaţiei recunoscute potrivit acordului, Administraţia este îndreptăţită să primească o despăgubire financiară de la organizaţia recunoscută, care să nu depăşească suma de trei milioane de euro;
7) acţionînd în numele Administraţiei, organizaţia recunoscută poate încheia în mod liber contracte direct cu clienţii săi, iar aceste acorduri pot conţine clauze contractuale obişnuite de limitare a răspunderii juridice a organizaţiei recunoscute.
2. Prevederi specifice pentru anularea acordului:
1) în cazul în care o parte încalcă elementele minime, cealaltă parte va transmite părţii culpabile o notificare privind încălcarea comisă. Partea notificată va avea apoi posibilitatea de a răspunde în termen de 30 de zile şi de a informa cu privire la măsurile pe care intenţionează să le ia fără întîrziere, însă cel mult în termen de 90 de zile, pentru a remedia încălcarea. În cazul în care partea notificată nu răspunde şi nu acţionează în consecinţă, partea care a efectuat notificarea are dreptul să rezilieze imediat acordul de recunoaştere;
2) oricare dintre părţi poate rezilia acordul de recunoaştere prin notificarea în scris a celeilalte părţi cu cel 12 luni înainte de expirarea acestuia;
3) Administraţia poate modifica sau chiar retrage autorizaţia acordată la scurt timp din motive de ordine publică şi fără a aduce atingere calităţii performanţei organizaţiei recunoscute;
4) dacă autorizaţia este suspendată sau retrasă ori dacă autorizaţia organizaţiei recunoscute este anulată, certificatele relevante emise de organizaţia recunoscută rămîn a fi valabile pînă la finele ferestrei de inspecţie pentru prima inspecţie convenită, cu excepţia cazului în care administraţia decide altfel.
Anexa nr.2
la Regulamentul cu privire la normele şi standardele comune
pentru organizaţiile cu rol de inspecţie şi control al navelor
de circulaţie maritimă şi mixtă, precum şi pentru activităţile
în domeniu ale administraţiilor maritime
CRITERII OBLIGATORII
PENTRU OBŢINEREA ŞI MENŢINEREA RECUNOAŞTERII DE CĂTRE ORGANIZAŢII
1. Pentru obţinerea şi menţinerea recunoaşterii din partea Republicii Moldova de către organizaţiile recunoscute, acestea urmează să demonstreze că:
1) deţin capacitatea de a presta servicii de înaltă calitate şi că îndeplinesc cerinţele Codului RO şi ale legislaţiei naţionale aplicabile, precum şi că dispun de o experienţă extinsă în domeniu;
2) stabilesc, publică şi actualizează (inclusiv în limba engleză) în mod sistematic regulile sau reglementările pentru proiectarea, construcţia şi certificarea navelor şi a sistemelor lor tehnice esenţiale aferente;
3) deţin capacitatea adecvată de cercetare pentru a asigura actualizarea corespunzătoare a criteriilor publicate;
4) au instituite proceduri scrise astfel încît organizaţia recunoscută şi personalul nu se angajează în activităţi care ar putea fi incompatibile cu independenţa raţionamentului şi integritatea lor în legătură cu emiterea certificatelor statutare şi efectuarea serviciilor statutare;
5) organizaţia recunoscută şi personalul său responsabil de emiterea certificatelor statutare şi efectuarea serviciilor statutare nu sînt proiectantul, producătorul, furnizorul, instalatorul, cumpărătorul, proprietarul, utilizatorul sau persoana care se ocupă de întreţinerea elementelor ce fac obiectul efectuării activităţilor de emitere a certificatelor statutare şi de efectuare a serviciilor statutare, nu au legături personale sau de rudenie cu vreuna dintre aceste părţi;
6) deţin dovezi că nu sînt dependente în mod substanţial de o singură societate comercială în ceea ce priveşte veniturile sale;
7) dispun de proceduri care garantează faptul că personalul lor nu este supus la nicio presiune comercială, financiară sau de altă natură, care ar putea afecta judecata acestora în timpul desfăşurării activităţii lor, precum şi că pun în aplicare proceduri pentru a evita situaţia în care persoane sau organizaţii din afara organizaţiei recunoscute influenţează rezultatele serviciilor prestate;
8) respectă principiile de conduită etică şi că acestea sînt incluse într-un Cod de etică, aprobat de respectiva organizaţie recunoscută. Aceste principii sînt valabile pentru întregul lor personal;
9) emit certificate statutare şi efectuează servicii statutare utilizînd inspectori şi auditori competenţi, care sînt calificaţi, instruiţi şi autorizaţi în mod corespunzător pentru a îndeplini, în limitele obligaţiilor lor profesionale, toate sarcinile şi activităţile ce îi revin angajatorului;
10) definesc şi cuprind în documente scrise responsabilităţile, competenţele şi calificările personalului (inclusiv instruirea, experienţa şi nivelul de cunoaştere) a cărui activitate influenţează calitatea serviciilor, precum şi relaţiile dintre membrii personalului;
11) au capacitatea de a comunica statului de pavilion toate informaţiile referitoare la emiterea de certificate statutare şi efectuarea de servicii statutare de către organizaţia recunoscută în numele acestuia. Metodele de comunicare pot fi prin e-mail, poştă sau prin accesarea bazei de date;
12) au capacitatea de a pune în aplicare un sistem de management al calităţii (SMC);
13) au definite, în documente scrise, politica şi obiective măsurabile cu privire la asigurarea calităţii, siguranţa şi prevenirea poluării;
14) aplică o politică de calitate, în conformitate cu un manual al calităţii, proceduri şi înregistrări prevăzute de Codul RO, proceduri pentru a asigura eficacitatea planificării, funcţionalităţii şi controlului proceselor organizaţiei recunoscute, reguli şi reglementări aplicabile domeniilor pentru care organizaţia recunoscută a fost autorizată, lista navelor cărora li se emit certificate statutare şi pentru care se efectuează servicii statutare, rapoarte pro-forma, liste de verificare şi certificate corespunzătoare pentru activităţile acoperite de această certificare;
15) sistemul de management al calităţii include standardele naţionale şi internaţionale relevante, convenţiile şi standardele OMI, documentele şi datele prezentate organizaţiei recunoscute pentru verificare şi aprobare, precum şi corespondenţa relevantă şi importantă definită de organizaţia recunoscută;
16) aplică un manual al calităţii ca parte a SMC, disponibil întregului său personal;
17) dispune de proceduri de documentare pentru controlul documentelor necesare pentru SMC;
18) păstrează înregistrări pentru a furniza dovada conformităţii cu cerinţele Codului RO şi că acestea sînt controlate;
19) dispun de proceduri privind stocarea, protejarea, regăsirea, păstrarea şi anularea înregistrărilor;
20) înregistrările se păstrează pe o perioadă de cel puţin trei ani după perioada în care activităţile de emitere a certificatelor statutare şi de efectuare a serviciilor statutare sînt prestate de către organizaţia recunoscută pentru o anumită navă;
21) deţin înregistrări cu privire la:
a) elaborarea de reguli şi reglementări, precum şi cercetări conexe;
b) aplicarea de reguli şi reglementări şi cerinţe statutare;
c) verificarea şi/sau aprobarea documentelor şi/sau desenelor relevante pentru proiectare;
d) aprobarea şi inspecţia materialelor şi echipamentelor;
e) supravegherea în timpul construcţiei şi instalării;
f) supravegherea pe durata exploatării;
g) emiterea certificatelor;
h) lista navelor;
22) deţin alte înregistrări necesare pentru SMC şi cerinţe suplimentare stabilite de către Administraţie;
23) obiectivele calităţii sînt măsurabile şi stabilite pentru funcţiile şi nivelurile corespunzătoare din cadrul organizaţiei;
24) dispun de competenţa şi experienţa necesară pentru a presta servicii. Personalul organizaţiei recunoscute este suficient de numeros şi reflectă acoperirea geografică a zonelor în care navele arborează pavilionul Republicii Moldova;
25) au desemnat un membru din conducerea lor care va avea responsabilitatea şi competenţa de a asigura funcţionarea şi mentenanţa SMC, precum şi emiterea în mod eficient a certificatelor statutare şi efectuarea de servicii statutare, precum şi faptul că acesta raportează superiorilor săi despre performanţa şi necesitatea efectuării de îmbunătăţiri, promovînd cunoaşterea tuturor cerinţelor în cadrul organizaţiei recunoscute;
26) au stabilit procedurile corespunzătoare de comunicare cu Administraţia pe aspectele ce ţin de informaţiile specificate de către statul de pavilion cu privire la autorizare; clasificarea navelor (atribuiri, schimbări şi retrageri de clasă); cazurile în care o navă nu este aptă din toate punctele de vedere să iasă în mare fără a prezenta pericol pentru nava însăşi sau pentru persoanele de la bord sau fără a prezenta un pericol excesiv pentru mediul marin; precum şi alte informaţii importante definite de Administraţie şi organizaţia recunoscută. În cazul în care emiterea de certificate statutare pentru o navă este transferată de la o organizaţie recunoscută la alta, urmează a fi demonstrate existenţa cerinţelor procedurale (CP) ale Asociaţiei Internaţionale a Societăţilor de Clasificare (AISC) privind transferul de clase;
27) revizuiesc anual SMC în procesul de revizuire al managementului, precum şi faptul că, în cadrul revizuirii, sînt evaluate domeniile de îmbunătăţire, politica de calitate şi obiectivele de calitate;
28) furnizează resurse adecvate pentru a asigura funcţiile tehnice, administrative şi de inspecţie necesare pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi sînt atribuite;
29) dispun permanent de personal suficient care să asigure activităţi manageriale, tehnice, de asistenţă şi de cercetare în raport cu mărimea flotei de nave cărora le-a acordat clasă, precum şi disponibilitatea de personal care asigură prestarea serviciilor de clasificare în zonele de navigaţie ale navelor sub pavilionul Republicii Moldova;
30) asigură infrastructura, inclusiv echipamentul (hardware şi software) necesar desfăşurării activităţii;
31) au un mediu de lucru sigur şi eficient pentru a realiza emiterea de certificate statutare şi efectuarea de servicii statutare, precum şi faptul că au stabilite procedurile necesare pentru realizarea activităţii în condiţii de siguranţă şi în mod eficient şi personalul instruit corespunzător;
32) consultă Administraţia şi garantează dreptul de participare a acesteia la elaborarea şi revizuirea regulilor, procedurilor şi/sau reglementărilor sale, structurează în mod eficient proiectarea şi dezvoltarea proceselor de emitere de certificate statutare şi de efectuare de servicii statutare, asigurînd revizuirea permanentă a acestora;
33) au instituit proceduri/instrucţiuni privind modalităţile de protejare şi apărare a bunurilor clienţilor;
34) deţin controlul deplin asupra activităţii desfăşurate de către organizaţia subcontractantă sau furnizorul de servicii. Firmele care desfăşoară activităţi ce afectează emiterea de certificate statutare şi efectuarea de servicii statutare trebuie să facă obiectul aprobării şi controlului efectuate, fie de către statul de pavilion, fie de către organizaţia recunoscută;
35) au stabilit un sistem de control pentru a se asigura că dispozitivele de monitorizare şi de măsurare sînt calibrate şi/sau verificate conform standardelor şi utilizate în mod corespunzător;
36) deţin o procedură documentată pentru soluţionarea reclamaţiilor cu privire la emiterea de certificate statutare şi efectuarea de servicii statutare;
37) deţin o procedură documentată pentru soluţionarea recursurilor;
38) au stabilit indicatori-cheie de performanţă (ICP) cu privire la emiterea de certificate statutare şi efectuarea de servicii statutare şi dispun de un sistem de monitorizare, măsurare şi analiză a performanţei pentru demonstrarea şi asigurarea conformităţii cu cerinţele privind emiterea certificatelor statutare, efectuarea serviciilor statutare şi respectarea SCM;
39) au pus în aplicare un program de audit şi efectuează audituri interne;
40) în cadrul programului de audit intern, efectuează anual audituri contractuale verticale (VCA) pentru procesele privind aprobarea planurilor, inspectarea construcţiilor noi, inspecţia/auditul periodic pentru navele în serviciu şi aprobarea de tip sau inspecţia altor materiale şi echipamente;
41) dispun de sisteme de supraveghere pentru a urmări lucrările desfăşurate şi, după caz, pentru a măsura procesele SMC. Aceste sisteme arată capacitatea organizaţiei recunoscute de a realiza conformitatea deplină cu cerinţele Codului RO, ale reglementărilor organizaţiei recunoscute şi cerinţelor privind emiterea de certificate statutare şi efectuarea de servicii statutare. Iar sistemele implementate iau în considerare următoarele aspecte, fără a se limita la acestea: reţinerile efectuate în cadrul controlului statului portului, accidentele şi revizuirea rapoartelor de inspecţie;
42) dispune de proceduri de monitorizare şi de măsurare a prestării serviciilor în conformitate cu cerinţele statutare şi cu regulile organizaţiei recunoscute, pentru a verifica dacă au fost respectate toate cerinţele. Aceste proceduri includ modalităţile de abordare ale neconformităţilor potrivit Codului RO;
43) îmbunătăţesc în mod continuu eficacitatea sistemului lor de management al calităţii prin utilizarea politicii în domeniul calităţii, a obiectivelor calităţii, a rezultatelor auditului, a analizei datelor, a măsurilor corective şi preventive şi a analizei managementului;
44) dispun de un sistem intern eficient de management al calităţii care îndeplineşte cerinţele Codului RO şi se bazează pe părţile corespunzătoare din standardele privind calitatea recunoscute la nivel internaţional, care nu sînt mai puţin eficiente decît acelea din seria ISO 9000. Sistemul de management al calităţii al organizaţiei recunoscute este în mod periodic evaluat şi certificat de către un organism calificat în conformitate cu standardele internaţionale aplicabile, recunoscut de administraţie ca avînd autoritatea şi competenţele necesare de a acţiona independent de organizaţiile recunoscute sau asociaţiile acestora.
2. Elementele enunţate vor fi evaluate înainte de a autoriza o organizaţie recunoscută să acţioneze în numele Republicii Moldova.
3. Înregistrările urmează a fi păstrate pe durata autorizării organizaţiei recunoscute şi suplimentar pentru o perioadă de cinci ani după expirarea acesteia.