Lege nr. 215 din 21.07.2022
cu privire la modificarea articolului 1 din Legea nr.150/2020 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
cu privire la modificarea articolului 1 din Legea nr.150/2020
pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia privind
transporturile internaţionale feroviare (COTIF)
nr. 215 din 21.07.2022
(în vigoare 12.08.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 257-263 art. 514 din 12.08.2022
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Articolul 1 din Legea nr.150/2020 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.212–220, art.473) va avea următorul cuprins:
"Art.1. – Republica Moldova aderă la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la 9 mai 1980, cu următoarea declaraţie:
"În conformitate cu prevederile articolului 1 paragraful 6 din Regulile uniforme privind contractul de transport internaţional feroviar al mărfurilor (CIM – Apendice В la Convenţie), Republica Moldova va aplica aceste Reguli pe întreaga infrastructură feroviară cu lungimea totală de 1086 km."
şi cu următoarea rezervă:
"În conformitate cu prevederile articolului 42 paragraful 1 din Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare, Republica Moldova declară că nu va aplica următoarele Apendice:
– Regulile uniforme privind contractul de transport internaţional feroviar de călători (CIV – Apendice A la Convenţie);
– Regulamentul privind transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase (RID – Apendice C la Convenţie);
– Regulile uniforme privind contractele de utilizare a vehiculelor în traficul internaţional feroviar (CUV – Apendice D la Convenţie);
– Regulile uniforme privind contractul de utilizare a infrastructurii în traficul internaţional feroviar (CUI – Apendice E la Convenţie);
– Regulile uniforme privind validarea normelor tehnice şi adoptarea prescripţiilor tehnice uniforme aplicabile materialului feroviar destinat a fi utilizat în traficul internaţional (APTU – Apendice F la Convenţie);
– Regulile uniforme privind admiterea tehnică a materialului feroviar destinat a fi utilizat în trafic internaţional (ATMF – Apendice G la Convenţie).""
Art.II. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.215. Chişinău, 21 iulie 2022. | |