BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 223 din 21.07.2022

pentru modificarea unor acte normative

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
21.07.2022

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea unor acte normative

nr. 223  din  21.07.2022

 (în vigoare 05.08.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 246-250 art. 492 din 05.08.2022

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege transpune art.7 alin.(1) şi art.8 alin.(3) din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 127 din 29 aprilie 2014.

1. La articolul 6, punctul 201) va avea următorul cuprins:

"201) investigaţii financiare paralele – totalitatea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii desfăşurate cu scopul acumulării probelor referitoare la bănuit, învinuit, partea civilmente responsabilă, inculpat sau condamnat, la patrimoniul acestora şi bunurile pe care le deţin în calitate de beneficiar efectiv, în sensul Legii nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, la patrimoniul proprietarului şi administratorului bunurilor deţinute de bănuit, învinuit, partea civilmente responsabilă, inculpat sau condamnat în calitate de beneficiar efectiv, în vederea recuperării bunurilor infracţionale;".

2. Articolul 2071 se completează cu punctul 6) cu următorul cuprins:

"6) bunurile sunt mijloace de transport."

3. Codul se completează cu articolul 2072 cu următorul cuprins:

"Articolul 2072. Mecanismul de valorificare a bunurilor sechestrate

(1) În condiţiile prevăzute de art.2071, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale solicită procurorului înaintarea unui demers cu privire la valorificarea bunurilor sechestrate şi scoaterea de sub sechestru a acestora către judecătorul de instrucţie sau către instanţa care judecă cauza.

(2) Ca urmare a demersului procurorului cu privire la valorificarea bunurilor sechestrate şi scoaterea de sub sechestru a acestora, judecătorul de instrucţie emite o încheiere motivată în termen de cel mult 72 de ore de la înaintarea demersului. Scoaterea bunurilor de sub sechestru se dispune doar în cauza penală în cadrul căreia a fost dispusă valorificarea bunurilor sechestrate. Recursul se examinează în termen de 5 zile şi suspendă executarea încheierii.

(3) Încheierea de valorificare a bunurilor sechestrate şi de scoatere de sub sechestru a acestora se pune în executare de către Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale, care asigură procedura de valorificare a bunurilor sechestrate în condiţiile regulamentului aprobat de către Guvern, doar în cazul bunurilor transmise spre administrare conform art.2296.

(4) În temeiul încheierii de valorificare a bunurilor sechestrate şi de scoatere de sub sechestru a acestora, emisă în condiţiile alin.(2), şi după identificarea unui cumpărător, persoanele împuternicite cu dreptul de vânzare a bunurilor sechestrate semnează un antecontract pe care îl prezintă Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale cel târziu în ziua imediat următoare de la data semnării acestuia."

4. La articolul 258 alineatul (3), textul "şi indisponibilizării lor în cazurile prevăzute la art.2292 alin.(2)" se substituie cu textul "în cazurile prevăzute la art.2292 alin. (2), indisponibilizarea bunurilor infracţionale identificate şi asigurarea valorificării bunurilor sechestrate conform art.2297".

1. La articolul 10:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale emite ordinul de îngheţare a bunurilor infracţionale pe un termen de până la 30 de zile lucrătoare, în baza solicitării în scris a autorităţilor competente străine sau în cadrul delegaţiilor parvenite de la organul de urmărire penală. La expirarea termenului, efectele ordinului de îngheţare încetează de drept."

articolul se completează cu alineatele (8) şi (9) cu următorul cuprins:

"(8) În cazul dispariţiei temeiurilor care au justificat emiterea ordinului de îngheţare, şeful Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale dispune anularea acestuia prin emiterea unui ordin.

(9) Efectele ordinului de îngheţare încetează odată cu aplicarea măsurilor asigurătorii pe bunurile îngheţate."

2. La articolul 13 alineatul (1), după textul "indiferent de statutul acestora," se introduce textul "precum şi al identificării bunurilor în vederea constatării averii nejustificate,".