BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 235 din 23.12.2021

pentru modificarea unor acte normative

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
23.12.2021

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea unor acte normative

nr. 235  din  23.12.2021

 (în vigoare 07.01.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-5 art. 2 din 07.01.2022

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. Articolul 532:

alineatul unic devine alineatul (1), iar sintagma "Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova" se substituie cu sintagma "Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene";

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

"(2) Cererile privind asistenţa juridică internaţională formulate în temeiul Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr.212/2010, şi documentele aferente se transmit prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, pe cale diplomatică."

2. La articolul 533, alineatul (1) se completează cu punctul 82) cu următorul cuprins:

"82) realizarea acţiunilor solicitate de Curtea Penală Internaţională în temeiul Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr.212/2010;".

3. Codul se completează cu articolul 5493 cu următorul cuprins:

"Articolul 5493. Predarea persoanei către Curtea Penală Internaţională

(1) Cererile Curţii Penale Internaţionale privind predarea persoanei se examinează de Curtea de Apel Chişinău potrivit procedurii stabilite pentru extrădare. Încheierea instanţei de apel este executorie de la data pronunţării, însă poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 10 zile, care se judecă conform prevederilor paragrafului 2 din titlul II capitolul IV secţiunea a 2-a din Partea specială.

(2) Pot fi predaţi Curţii Penale Internaţionale inclusiv cetăţeni ai Republicii Moldova şi persoane cărora le-a fost acordat statutul de refugiat sau dreptul de azil.

(3) Persoana, subiect al cererii Curţii Penale Internaţionale, este predată Curţii dacă din cererea acesteia şi din documentele aferente rezultă că examinarea infracţiunii ţine de competenţa Curţii Penale Internaţionale.

(4) Transportul persoanei, subiect al cererii Curţii Penale Internaţionale, se efectuează conform regulilor de extrădare a persoanelor de pe teritoriul Republicii Moldova."

4. Articolul 558 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

"(3) Hotărârile Curţii Penale Internaţionale se execută pe teritoriul Republicii Moldova fără recunoaşterea de către instanţa judecătorească naţională."

1. Articolul 1 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:

"(4) Suplimentar formelor indicate la alin.(3), în cooperarea cu Curtea Penală Internaţională prevederile prezentei legi se aplică şi următoarelor forme de cooperare juridică internaţională în materie penală:

a) predarea persoanei, subiect al cererii Curţii Penale Internaţionale;

b) executarea hotărârilor Curţii Penale Internaţionale;

c) identificarea persoanei, localizarea acesteia şi localizarea bunurilor;

d) identificarea, localizarea şi punerea sub sechestru a produselor infracţiunilor, a bunurilor, a activelor şi a instrumentelor care sunt legate de infracţiuni, în scopul confiscării eventuale a acestora, fără a prejudicia drepturile terţilor de bună-credinţă;

e) examinarea localităţilor, inclusiv exhumarea şi examinarea cadavrelor îngropate în gropi comune;

f) efectuarea percheziţiilor şi punerea sub sechestru;

g) protecţia victimelor, martorilor şi păstrarea probelor;

h) alte forme de asistenţă care nu sunt interzise de legislaţia Republicii Moldova, menite să faciliteze investigarea şi urmărirea penală referitoare la infracţiunile a căror examinare ţine de competenţa Curţii Penale Internaţionale."

2. La articolul 4, alineatul (2) se completează cu litera f1) cu următorul cuprins:

"f1) infracţiunile prevăzute de art.5–8 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr.212/2010, şi de art.135–144 din Codul penal al Republicii Moldova;".

3. Articolul 7 se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

"(11) Cererile de asistenţă juridică formulate de autorităţile indicate la alin.(1) în temeiul Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr.212/2010, şi documentele aferente se transmit prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, pe cale diplomatică. Cererile şi documentele respective se întocmesc în limba română şi sunt însoţite de traducerea în limba engleză, care se asigură de instituţia emitentă a documentelor."

4. Legea se completează cu capitolul VI1 cu următorul cuprins:

"Capitolul VI1

COOPERAREA DINTRE REPUBLICA MOLDOVA

ŞI CURTEA PENALĂ INTERNAŢIONALĂ

Articolul 1161. Dreptul aplicabil

(1) Republica Moldova cooperează cu Curtea Penală Internaţională în procesul investigării şi al urmăririi penale referitoare la infracţiunile a căror examinare ţine de competenţa Curţii.

(2) Cooperarea dintre Republica Moldova şi Curtea Penală Internaţională este reglementată de prevederile Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr.212/2010, ale Regulamentului de proceduri şi de probe al Curţii Penale Internaţionale, ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, precum şi de cele ale prezentei legi.

Articolul 1162. Autorităţile centrale competente de examinarea cererilor de asistenţă juridică ale Curţii Penale Internaţionale

(1) Autorităţile centrale competente de examinarea cererilor de asistenţă juridică ale Curţii Penale Internaţionale sunt:

a) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene – la etapa transmiterii cererilor de asistenţă juridică şi a altei corespondenţe cu Curtea Penală Internaţională;

b) Procuratura Generală – la etapa prejudiciară;

c) Ministerul Justiţiei – la etapa judiciară şi cea de executare a pedepselor stabilite de Curtea Penală Internaţională.

(2) La executarea cererilor Curţii Penale Internaţionale, autorităţile menţionate la alin.(1) pot solicita asistenţa Ministerului Afacerilor Interne şi a altor autorităţi naţionale.

Articolul 1163. Consultarea Curţii Penale Internaţionale

Autorităţile centrale competente consultă Curtea Penală Internaţională în conformitate cu art.97 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr.212/2010, în special dacă:

1) informaţiile nu sunt suficiente pentru a da curs cererii;

2) în cazul unei cereri de predare, persoana, subiect al cererii Curţii Penale Internaţionale, nu este găsită sau investigaţiile au permis să se stabilească că persoana care se află în Republica Moldova nu este vizată în mandatul Curţii Penale Internaţionale;

3) pentru a da curs cererii în forma solicitată de Curtea Penală Internaţională, Republica Moldova este constrânsă să încalce o obligaţie convenţională pe care o are faţă de alt stat;

4) executarea cererii în forma solicitată de Curtea Penală Internaţională:

a) contravine unui principiu fundamental al dreptului de aplicare generală, potrivit art.93 pct.3 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale;

b) aduce pericol securităţii naţionale, potrivit art.72 şi art.93 pct.4 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale;

c) afectează desfăşurarea unei proceduri de urmărire penală aflate în desfăşurare într-un alt caz, potrivit art.94 pct.1 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale;

d) încalcă imunitatea statelor sau imunitatea diplomatică, potrivit art.27 şi art.98 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.

Articolul 1164. Determinarea jurisdicţiei

(1) În cazul în care Curtea Penală Internaţională şi-a pronunţat competenţa în privinţa unei proceduri, Procuratura Generală sau, după caz, Ministerul Justiţiei poate contesta competenţa Curţii Penale Internaţionale conform art.19 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr.212/2010, iar dacă în urma examinării contestaţiei se stabileşte că procedura respectivă ţine de jurisdicţia Republicii Moldova, aceasta se desfăşoară conform legislaţiei Republicii Moldova.

(2) În situaţia în care competenţa Curţii Penale Internaţionale nu este contestată, precum şi în situaţia în care Curtea, în urma propriilor investigaţii ale cazului, stabileşte competenţa sa, toate actele procedurale din Republica Moldova se transmit Curţii Penale Internaţionale.

Articolul 1165. Cheltuielile de executare a cererilor de asistenţă juridică ale Curţii Penale Internaţionale

(1) Curtea Penală Internaţională suportă cheltuielile legate de:

a) deplasarea şi protecţia martorilor şi a experţilor; transferul provizoriu al deţinuţilor, în temeiul art.93 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr.212/2010;

b) traducere, interpretare şi transcriere;

c) deplasarea şi şederea judecătorilor, a procurorilor, a grefierilor şi a personalului organelor Curţii Penale Internaţionale;

d) efectuarea expertizelor ordonate de Curtea Penală Internaţională;

e) transportul persoanelor predate Curţii Penale Internaţionale;

f) toate cheltuielile extraordinare pe care le poate implica executarea unei cereri.

(2) Cheltuielile de acordare a asistenţei juridice garantate de stat ce rezultă din executarea cererii Curţii Penale Internaţionale sunt suportate de către Republica Moldova.

Articolul 1166. Predarea persoanei către Curtea Penală Internaţională

(1) Cererile Curţii Penale Internaţionale privind predarea persoanei se examinează de Curtea de Apel Chişinău conform procedurii stabilite pentru extrădare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

(2) Persoana, subiect al cererii Curţii Penale Internaţionale, este predată către Curtea Penală Internaţională dacă din cererea Curţii şi din documentele aferente rezultă că examinarea infracţiunii ţine de competenţa Curţii Penale Internaţionale. Pot fi predaţi Curţii Penale Internaţionale inclusiv cetăţeni ai Republicii Moldova.

(3) Transportul persoanei, subiect al cererii Curţii Penale Internaţionale, se efectuează conform regulilor de extrădare a persoanelor de pe teritoriul Republicii Moldova.

Articolul 1167. Cererea Curţii Penale Internaţionale privind executarea pedepsei privative de libertate

(1) La recepţionarea cererii Curţii Penale Internaţionale privind executarea pedepsei privative de libertate în Republica Moldova, Ministerul Justiţiei acţionează în conformitate cu regulile cu privire la transferul persoanelor condamnate, în măsura în care aceasta nu contravine prevederilor prezentei legi, şi informează Curtea Penală Internaţională în baza încheierii definitive a instanţei judecătoreşti naţionale.

(2) Ministerul Justiţiei informează Curtea Penală Internaţională cu privire la modul de executare a pedepsei privative de libertate.

(3) În cazul în care Curtea Penală Internaţională hotărăşte asupra reducerii termenului privării de libertate, prevederile alin.(1) se aplică corespunzător.

Articolul 1168. Executarea hotărârilor Curţii Penale Internaţionale

(1) Hotărârile Curţii Penale Internaţionale se execută în Republica Moldova fără recunoaşterea de către instanţa judecătorească naţională.

(2) Republica Moldova asigură executarea pedepselor cu amendă pronunţate de Curtea Penală Internaţională în cazul în care persoana condamnată, având reşedinţa în străinătate, dispune de bunuri în Republica Moldova."