Lege nr. 237 din 08.11.2018
cu privire la controlul de conformitate cu cerinţele de calitate pentru fructele şi legumele proaspete
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
cu privire la controlul de conformitate cu cerinţele
de calitate pentru fructele şi legumele proaspete
nr. 237 din 08.11.2018
(în vigoare 21.01.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 486-498 art. 813 din 21.12.2018
* * *
C U P R I N S
Articolul 1. Obiectul de reglementare
Articolul 3. Domeniul de aplicare
ORGANIZAREA CONTROALELOR DE CONFORMITATE
CU CERINŢELE DE CALITATE APLICABILE PRODUSELOR
Articolul 5. Organul de control şi autoritatea de coordonare
Articolul 6. Baza de date cu privire la agenţii economici din lanţul alimentar
Articolul 7. Efectuarea controlului în baza criteriilor de evaluare a riscurilor
Articolul 8. Modul de desfăşurare a controlului
Articolul 9. Locul de efectuare a controlului
Articolul 10. Prezentarea probelor
Articolul 12. Controlul produsului
Articolul 13. Raportarea rezultatelor controlului efectuat
Articolul 14. Diminuarea valorii produsului în urma controlului
Articolul 15. Certificatul de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete
Articolul 151. Certificatul de scutire de la controlul calităţii fructelor şi legumelor proaspete
Articolul 16. Cerinţele privind importul
Articolul 17. Cerinţe privind exportul
Articolul 18. Răspunderea pentru încălcarea legii
Articolul 19. Dispoziţii finale şi tranzitorii
Anexa nr.1 Cantitatea de produse pentru prelevarea probei globale în cazul nerespectării cerinţelor de calitate a produselor
Anexa nr.2 Certificat de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete
Anexa nr.3 Certificat de scutire de la controlul calităţii fructelor şi legumelor proaspete
Notă: În textul legii cuvintele "limba de stat", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "limba română" la forma gramaticală corespunzătoare conform Legii nr.52 din 16.03.2023, în vigoare 24.03.2023
Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.
Prezenta lege transpune parţial capitolul II din titlul II, anexa III şi anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr.543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.1234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte sectorul fructelor şi legumelor şi sectorul fructelor şi legumelor prelucrate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 157 din 15 iunie 2011 de asemenea, transpune parţial Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2430 al Comisiei din 17 august 2023 de stabilire a normelor privind controalele de verificare a conformităţii cu standardele de comercializare pentru sectorul fructelor şi legumelor, pentru anumite produse din fructe şi legume prelucrate şi pentru sectorul bananelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 2023/2430 din 3 noiembrie 2023, CELEX: 32023R2430..
[Clauza de armonizare completată prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectul de reglementare
Prezenta lege stabileşte procedurile, modul de organizare şi desfăşurare a controlului de conformitate cu cerinţele de calitate pentru fructele şi legumele proaspete (în continuare – produse) a căror listă se aprobă de Guvern.
Articolul 2. Scopul
Scopul prezentei legi constă în consolidarea cadrului juridic şi instituţional în domeniul efectuării controlului de determinare a conformităţii produselor cu cerinţele de calitate în cadrul activităţii persoanelor fizice sau juridice care produc, depozitează, prelucrează, sortează, ambalează, importă, exportă şi/sau comercializează produse.
Articolul 3. Domeniul de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară, pe teritoriul Republicii Moldova, activităţile menţionate la art.2 şi sînt înregistrate la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor conform legislaţiei în vigoare.
(2) Dispoziţiile prezentei legi nu se extind asupra:
a) procesului de producere, procesare, manipulare sau depozitare în condiţii casnice pentru consum propriu;
b) produselor destinate prelucrării industriale sau nutriţiei animalelor la domiciliu;
c) produselor ce tranzitează ţara sau care se depozitează temporar ca bunuri ce tranzitează ţara, cu condiţia ca acestea să nu fie expuse comercializării;
d) produselor cultivate vîndute sau livrate de la locul de cultivare spre unităţile de condiţionare şi ambalare ori spre spaţiile de depozitare, sau expediate de la exploataţia sa către unităţile respective;
e) produselor expediate de la spaţiile de depozitare spre unităţile de condiţionare şi ambalare;
f) produselor destinate consumului animal sau unei alte utilizări nealimentare;
g) produselor comercializate ca germeni comestibili, în urma germinării seminţelor unor plante, clasificaţi drept fructe şi legume.
Articolul 4. Noţiuni
În sensul prezentei legi, noţiunile utilizate semnifică următoarele:
agent economic – persoana fizică sau juridică, inclusiv grupurile de producători, care:
a) deţine produse din sectorul fructelor şi legumelor în scopul:
– expunerii sau punerii în vânzare;
– vânzării;
– comercializării în orice alt mod; sau
b) desfăşoară efectiv oricare dintre activităţile menţionate la lit.a) în ceea ce priveşte sectoarele şi produsele ce fac obiectul unor standarde de comercializare.
Activităţile menţionate la lit.a) cuprind:
a) vânzarea la distanţă, inclusiv pe internet;
b) activităţile desfăşurate de către o persoană fizică sau juridică în nume propriu sau în numele unei persoane terţe;
ambalaj de comercializare – parte a unui lot, individualizată prin ambalajul şi conţinutul său, concepută astfel încît să constituie, la punctul de vînzare, o unitate de vînzare pentru utilizatorul sau consumatorul final;
analiză a riscului – mod sistematic de colectare, evaluare, înregistrare şi diseminare a informaţiilor, care să conducă la recomandări pentru o poziţie sau o acţiune ca răspuns la un pericol iminent;
colet – parte a unui lot, individualizată prin ambalajul şi conţinutul său, concepută astfel încît să faciliteze manipularea şi transportul unui anumit număr de unităţi de vînzare sau de produse în vrac sau ordonate, pentru a se evita deteriorarea cauzată de manipularea fizică şi de transportul acestora. Containerele de transport rutier, feroviar, maritim şi aerian nu sînt considerate colete;
control de conformitate – totalitate a acţiunilor care includ controlul documentelor ce însoţesc lotul de produse şi controlul fizic pentru verificarea conformităţii produselor cu cerinţele de calitate;
control fizic – verificare direcţionată, prin intermediul probelor prelevate, a produselor, a ambalajelor, a etichetelor, a condiţiilor de păstrare în conformitate cu cerinţele de calitate;
control selectiv – verificare a calităţii produselor prin prelevarea probelor secundare;
expediţie – cantitate de produse destinate comercializării de către acelaşi agent economic, prezentă în momentul controlului şi definită printr-un document. Expediţia poate fi constituită din unul sau mai multe tipuri de produse şi poate conţine unul sau mai multe loturi de produse;
inspector – persoană instruită şi împuternicită de către organul de control să exercite, în mod efectiv, un control pentru determinarea conformităţii produselor cu cerinţele de calitate;
lanţ alimentar – etapele la care sînt efectuate diverse operaţiuni, de la etapa de producere pînă la ajungerea produsului către consumatorul final, şi anume: producere, depozitare, prelucrare, sortare, ambalare, import, export şi/sau comercializare;
lot – cantitate de produse care, în momentul controlului, este prezentată ca avînd aceleaşi caracteristici privind identitatea ambalatorului şi/sau a expeditorului, ţara de origine, tipul produsului, categoria produsului, calibrul acestuia (dacă produsul este clasificat în funcţie de calibrul său), soiul sau tipul comercial al produsului (dacă este prevăzut în cerinţele de calitate), tipul ambalajului şi prezentarea acestuia. În cazul în care identificarea loturilor este dificilă şi/sau nu este posibilă prezentarea loturilor individuale, toate loturile din cadrul unui transport se consideră ca formînd un singur lot dacă sînt similare în ceea ce priveşte tipul produsului, expeditorul, ţara de origine, categoria şi soiul sau tipul comercial al produsului (dacă este prevăzut în cerinţele de calitate);
prelevare – acţiune de extragere a unei anumite cantităţi sau unităţi de produs dintr-un lot sau colet în timpul unui control de conformitate;
probă elementară – cantitate sau unitate de produs prelevată aleatoriu dintr-un lot sau, în cazul produselor prezentate în vrac, dintr-o parte a lotului;
probă globală – mai multe probe elementare reprezentative pentru lot, prelevate pentru a permite evaluarea lotului în funcţie de cerinţele de calitate;
probă secundară – cantitate sau unitate egală de produs prelevată aleatoriu din proba elementară:
a) în cazul fructelor cu coajă (din culturile nucifere) ambalate, proba secundară constituie între 0,3 kg şi 1 kg. Dacă proba elementară conţine colete, iar acestea conţin ambalaje de comercializare, atunci proba secundară va constitui unul sau mai multe ambalaje de comercializare care, în total, cîntăresc minimum 0,3 kg;
b) în cazul altor produse ambalate, proba secundară constituie 30 de unităţi dacă greutatea netă a coletului este de maximum 25 kg şi acesta nu conţine ambalaje de comercializare. Dacă proba elementară nu conţine mai mult de 30 de unităţi, atunci trebuie de controlat întregul conţinut al coletului;
probă compozită (doar în cazul culturilor nucifere) – amestec cu greutate de cel puţin 3 kg al tuturor probelor secundare prelevate din proba globală. Produsele care alcătuiesc proba compozită sînt amestecate în mod omogen;
probă redusă – cantitate reprezentativă pentru produs, prelevată aleatoriu din proba globală, cu un volum limitat la cantitatea minimă necesară, care este suficientă pentru a permite evaluarea în funcţie de numărul de criterii stabilite. Dacă, în urma controlului, produsele sînt distruse, atunci proba redusă nu va depăşi 10% din proba globală;
procent minim al riscului de nerespectare a cerinţelor de calitate – caracteristici minime la toate categoriile, ţinînd seama de dispoziţiile speciale prevăzute pentru fiecare categorie şi de toleranţele admise la fructele şi legumele care trebuie să fie întregi, sănătoase (sînt excluse produsele atinse de putregai sau de alterare, din cauza cărora ar deveni improprii pentru consum), curate, lipsite de materii străine vizibile, de paraziţi ori de atacuri ale paraziţilor, fără umiditate exterioară anormală şi fără mirosuri şi/sau gusturi străine;
sistem de autocontrol – proceduri interne de control, de care dispune agentul economic, elaborate în baza unuia sau a mai multor standarde avansate de management al calităţii, recunoscute la nivel internaţional (ISO, HACCP, Global GAP etc.).
[Art.4 modificat prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Capitolul II
ORGANIZAREA CONTROALELOR DE CONFORMITATE
CU CERINŢELE DE CALITATE APLICABILE PRODUSELOR
Articolul 5. Organul de control şi autoritatea de coordonare
(1) Controlul privind conformitatea cu cerinţele de calitate a produselor se efectuează de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, inclusiv subdiviziunile teritoriale (în continuare – organ de control).
(2) În calitate de autoritate de coordonare a activităţilor în domeniul la care se referă prezenta lege este desemnat Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
[Art.5 alin.(2) modificat prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Articolul 6. Baza de date cu privire la agenţii economici din lanţul alimentar
(1) Organul de control creează baza de date cu privire la agenţii economici din lanţul alimentar (în continuare – bază de date), regrupînd agenţii economici din sectorul produselor, în condiţiile stabilite de prezenta lege, în funcţie de respectarea cerinţelor de calitate pentru produse.
(2) Organul de control va elabora şi va aproba proceduri interne privind înregistrarea şi evidenţa agenţilor economici.
(3) Baza de date se creează pentru fiecare agent economic din sector, înregistrat sub cod unic, şi conţine următoarele date:
a) numărul individual de înregistrare;
b) numele/denumirea şi adresa;
c) codul unic IDNO sau IDNP;
d) informaţiile necesare pentru clasificarea sa în funcţie de criteriile de risc, în special pentru localizarea sa în lanţul alimentar;
e) informaţiile privind constatările din timpul controalelor precedente, inclusiv numărul şi tipul defectelor constatate, calitatea obişnuită a produselor comercializate, nivelul echipamentelor tehnice utilizate;
f) informaţiile privind existenţa unui sistem de asigurare a calităţii produselor sau a sistemului de autocontrol, care să asigure conformitatea produselor cu cerinţele de calitate;
g) informaţiile privind sectoarele în care operează sau produsele pe care le comercializează;
h) informaţiile privind existenţa sau inexistenţa unuia dintre certificatele prevăzute la art.15 sau art.151 şi perioada pentru care acesta a fost acordat.
(31) Baza de date nu include următorii agenţi economici:
a) persoanele fizice sau juridice a căror activitate în sectorul fructelor şi legumelor este limitată fie la transportul mărfurilor, fie la vânzarea cu amănuntul de cantităţi mici de fructe şi legume (deţin suprafeţe de până la 0,1 ha şi comercializează cantităţi de până la 5000 kg);
b) persoanele fizice sau juridice a căror activitate în sectorul fructelor şi legumelor ţine de:
− fructele şi legumele expuse sau oferite spre vânzare, livrare ori comercializare de către producători în pieţele angro sau în pieţele de producători situate în zonele de producţie;
− fructele şi legumele transportate de la pieţele angro către unităţile de prelucrare sau către spaţiile de depozitare şi ambalare situate în aceeaşi zonă de producţie;
− fructele şi legumele vândute ori livrate de către producător către unităţile de prelucrare sau către spaţiile de depozitare, ori transportate de la exploataţia sa la unităţile respective;
− fructele şi legumele transportate de la spaţiile de depozitare la unităţile de prelucrare sau ambalare;
− fructele şi legumele destinate consumului propriu.
(32) Dacă baza de date cu privire la agenţii economici este compusă din mai multe elemente distincte, organul de control asigură omogenitatea acesteia şi a elementelor acesteia, precum şi actualizarea acestor elemente.
(33) Agenţii economici sunt înregistraţi în baza de date şi furnizează informaţiile menţionate la art.6 alin.(3) organului de control pentru crearea şi actualizarea acesteia. Totodată, în baza de date sunt incluşi şi agenţii economici care nu sunt stabiliţi pe teritoriul Republicii Moldova, dar îşi desfăşoară activitatea pe acest teritoriu.
(4) Baza de date se actualizează de către inspectorii organului de control în timpul controalelor de conformitate şi în baza informaţiilor obţinute de la agentul economic responsabil de corectitudinea şi autenticitatea datelor prezentate.
(5) Agenţii economici sînt obligaţi să pună la dispoziţia inspectorilor organului de control informaţiile prevăzute la alin.(3) pentru constituirea şi actualizarea bazei de date.
(6) Organul de control teritorial înregistrează în baza de date toate componentele lanţului alimentar al agentului economic care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul respectiv, indiferent de locul înregistrării agentului economic, cu indicarea obligatorie a adresei juridice a acestuia.
[Art.6 alin.(3) completat, alin.(31)-(33) introduse prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Articolul 7. Efectuarea controlului în baza criteriilor de evaluare a riscurilor
(1) Controalele de conformitate sînt efectuate în mod selectiv, pe baza unei analize a riscului şi cu o frecvenţă corespunzătoare. Organul de control întocmeşte şi monitorizează planul de efectuare a controalelor la etapele lanţului alimentar conform metodologiei cu privire la controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în baza analizei riscurilor aferente domeniului de competenţă al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, aprobată de Guvern.
(11) Agenţii economici sunt obligaţi să furnizeze organului de control toate informaţiile ce ţin de obiectul controlului, pe care acesta din urmă le consideră necesare pentru organizarea şi desfăşurarea controalelor de conformitate.
(2) Controalele se stabilesc în funcţie de următoarele criterii de risc:
a) natura produsului, perioada de producţie, preţul produsului, condiţiile climaterice, operaţiunile de ambalare şi manipulare, condiţiile de depozitare, ţara de origine, mijloacele de transport şi volumul lotului;
b) cifra de afaceri, localizarea agentului economic în lanţul alimentar, volumul sau valoarea produselor comercializate, gama de produse, aria de livrare sau tipul operaţiunilor desfăşurate, cum ar fi depozitarea, sortarea, ambalarea sau comercializarea;
c) perioada de activitate în domeniul respectiv;
d) data efectuării ultimului control şi constatările respective, inclusiv numărul şi tipul defectelor constatate, calitatea obişnuită a produselor comercializate şi nivelul echipamentelor tehnice utilizate;
e) fiabilitatea sistemului de asigurare a calităţii produselor sau a sistemului de autocontrol al agentului economic;
f) locul de desfăşurare a controlului, în special pentru punctele de intrare în ţară sau locul unde produsele sînt ambalate sau încărcate.
(21) Organul de control stabileşte în prealabil următoarele:
a) criteriile de evaluare a riscului de neconformitate a loturilor;
b) procentul minim de agenţi economici sau de loturi şi/sau cantităţi care vor face obiectul unui control de conformitate, pe baza unei analize a riscurilor pentru fiecare categorie de risc.
(3) Existenţa unui certificat de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete conform art.15 este considerată un factor de reducere a riscului de nerespectare a cerinţelor de calitate pentru produse.
(31) Pentru produsele acoperite de standardul general de comercializare, organul de control poate alege, pe baza unei analize a riscurilor, să nu efectueze controale selective.
(4) Analiza riscului este efectuată conform informaţiilor conţinute în baza de date şi cuprinde o clasificare a agenţilor economici în funcţie de criteriile de risc.
(5) Organul de control va elabora, în prealabil, procedurile de estimare a riscurilor de nerespectare a cerinţelor de calitate a loturilor şi, pe baza unei analize a riscului pentru fiecare categorie de risc, lista agenţilor economici, cu indicarea criteriului de risc şi periodicitatea efectuării controalelor.
(6) În cazul în care, în urma controalelor efectuate, se constată nerespectarea cerinţelor de calitate, organul de control va mări frecvenţa controalelor la aceşti agenţi economici.
(7) Agenţii economici care dispun de sistemul de autocontrol şi asigură condiţionarea şi expedierea produselor conform cerinţelor de calitate sînt supuşi controalelor cu o frecvenţă redusă dacă aceştia prezintă un procent minim al riscului de nerespectare a cerinţelor de calitate.
(8) Agenţii economici care beneficiază de posibilitatea clasificării în categoria cu cel mai scăzut risc conform controalelor de conformitate, suplimentar faţă de sistemul de autocontrol, trebuie să dispună de:
a) un specialist instruit şi atestat în domeniul controlului calităţii;
b) utilaj şi inventar corespunzător, necesar pentru condiţionarea şi etichetarea produselor;
c) un registru care să cuprindă toate operaţiunile de control efectuate asupra produselor.
[Art.7 alin.(11),(21),(31) introduse, alin.(8) modificat prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Articolul 8. Modul de desfăşurare a controlului
(1) Controlul asupra calităţii produselor se efectuează prin evaluarea probelor prelevate aleatoriu din diferite puncte ale lotului. Proba globală trebuie să fie reprezentativă pentru întregul lot supus controlului.
(2) Identificarea loturilor şi/sau viziunea de ansamblu privind lotul supus controlului se efectuează cu respectarea următoarelor condiţii:
a) în funcţie de marcajul loturilor;
b) în cazul expediţiilor formate din mai multe loturi este necesară prezentarea documentelor de însoţire, pentru ca inspectorul să identifice produsele supuse controlului;
c) inspectorul determină, în urma controlului, gradul de conformitate a loturilor cu cerinţele de calitate pentru produse şi cu datele ce figurează în documentele de însoţire.
(3) În cazul în care produsele urmează să fie încărcate sau au fost încărcate într-un mijloc de transport, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport serveşte la identificarea expediţiei.
(4) Controlul se efectuează în baza procedurilor de control şi de prelevare a probelor de produse, aprobate de organul de control.
Articolul 9. Locul de efectuare a controlului
Controlul este efectuat în timpul operaţiunilor de ambalare, la punctul de expediere, în timpul transportului, la locul de păstrare, la punctul de recepţie finală, la punctul de trecere a frontierei de stat, la punctele de vînzare (angro şi cu amănuntul).
Articolul 10. Prezentarea probelor
(1) Inspectorul stabileşte coletele care urmează a fi supuse controlului.
(2) Operaţiunea de control constă în prezentarea probei globale şi furnizarea de către agentul economic a informaţiilor necesare pentru identificarea expediţiei sau a lotului, şi anume:
a) identitatea ambalatorului şi/sau a expeditorului;
b) ţara de origine;
c) tipul produsului;
d) categoria produsului;
e) calibrul produsului (dacă produsul este clasat în funcţie de calibrul său);
f) soiul sau tipul comercial al produsului (dacă este prevăzut în cerinţele de calitate).
(3) În cazul în care sînt necesare probe reduse sau secundare, inspectorul le identifică din proba globală.
Articolul 11. Controlul fizic
(1) Ambalajul şi prezentarea prin prelevare a probelor elementare se evaluează după cum urmează:
a) în funcţie de cerinţele de calitate, se verifică igiena ambalajului, precum şi a materialelor de confecţionare pentru acesta;
b) în cazul în care cerinţele de calitate prevăd un anumit tip de ambalaj pentru produse, inspectorul verifică dacă această cerinţă este respectată;
c) în cazul produselor ambalate, această verificare se efectuează pe baza probelor prelevate, iar în toate celelalte cazuri – pe baza unităţii de transport.
(2) Verificarea marcajului:
a) inspectorul verifică dacă produsul este marcat în conformitate cu cerinţele de calitate. În cursul efectuării controlului de conformitate, inspectorul determină în ce măsură caracteristicile marcajului sînt corecte sau dacă trebuie modificate;
b) în cazul produselor ambalate, această verificare se efectuează pe baza probelor elementare, iar în toate celelalte cazuri – pe baza documentelor care însoţesc lotul sau unitatea de transport;
c) produsele ambalate individual sub o peliculă din material plastic nu sînt considerate ca produse preambalate în sensul Legii nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare şi nu fac obiectul marcajului. În astfel de cazuri, ambalajul din material plastic este considerat o simplă protecţie pentru produsele fragile;
d) produsele trebuie să fie marcate/etichetate astfel încît să fie posibilă asigurarea trasabilităţii loturilor supuse controlului de conformitate.
(3) Verificarea conformităţii produselor cu cerinţele de calitate:
a) inspectorul determină mărimea probei globale astfel încît să-i permită evaluarea loturilor. Inspectorul alege aleatoriu coletele care urmează a fi supuse controlului sau, în cazul produselor în vrac, punctele din lot din care se va face prelevarea probelor individuale;
b) se acordă o atenţie deosebită asigurării unei prelevări a probelor care să nu afecteze în mod negativ calitatea produselor;
c) coletele deteriorate nu vor fi utilizate ca parte a probei globale. Acestea vor fi retrase din circuit şi, după caz, pot face obiectul unei examinări separate, urmînd ca rezultatele să fie raportate separat;
d) în cazul nerespectării cerinţelor de calitate a produselor stabilite în prezenta lege sau a existenţei riscului în cauză, prelevarea probelor globale trebuie efectuată cu respectarea cantităţilor prevăzute în anexa nr.1;
e) în cazul unui lot voluminos de produse, cu greutatea mai mare de 2 kg pe bucată, în vrac, proba elementară trebuie să constituie 5 unităţi. În cazul loturilor compuse din mai puţin de 5 colete sau cu o greutate mai mică de 10 kg, controlul vizează întregul lot;
f) în cazul în care, în urma unui control, inspectorul nu poate lua o hotărîre, acesta efectuează un control repetat, cu o probă dublă, prelevată din acelaşi lot, iar rezultatele se consideră definitive şi se referă la întregul lot;
g) produsele destinate a fi vîndute consumatorilor în stare proaspătă pot fi puse în comerţ numai dacă sînt respectate cerinţele generale şi specifice faţă de produsele respective, stabilite de Guvern.
Articolul 12. Controlul produsului
(1) În cazul produselor ambalate, probele elementare se colectează pentru a verifica aspectul general al produsului, prezentarea, gradul de curăţenie a ambalajului şi etichetarea. În toate celelalte cazuri, aceste controale se realizează pe bază de lot sau fiind verificate în unitatea de transport.
(2) Produsul care urmează să fie controlat trebuie să fie scos complet din ambalajul său. Inspectorul renunţă la aceasta dacă tipul şi natura ambalajului permit verificarea conţinutului acestuia fără a-l desface.
(3) Verificarea omogenităţii, a caracteristicilor minime, a categoriilor de calitate şi a calibrului trebuie să se realizeze cu ajutorul probei globale.
(4) În cazul în care produsul prezintă defecte, inspectorul determină procentul de produse ce nu respectă cerinţele de calitate, aprobate de Guvern, în funcţie de numărul sau greutatea produselor.
(5) Respectarea criteriilor privind starea de dezvoltare şi/sau maturitate, prezenţa sau absenţa defectelor interne poate fi stabilită cu ajutorul probei reduse, în special în cazul în care operaţiunea de inspecţie antrenează distrugerea produsului. Volumul acestei probe se va limita la o cantitate minimă absolut necesară pentru evaluarea lotului. Volumul probei reduse nu poate depăşi 10% din proba globală.
(6) Dacă este posibil ca produsului să i se reasigure conformitatea cu cerinţele de calitate prin modificarea marcajului pentru toate loturile sau pentru o parte din lot, agentul economic va fi informat despre aceasta prin aplicarea unei etichete cu următorul conţinut:
a) "să fie reclasificate în categoria I";
b) "să fie reclasificate în categoria II";
c) "produse defecte".
(7) Organul de control solicită agenţilor economici să fie luate măsurile necesare pentru a distruge produsele care nu respectă cerinţele de conformitate în cazurile în care acestea:
a) nu pot fi reasigurate sub aspectul conformităţii;
b) nu pot fi destinate transformării industriale;
c) nu pot fi destinate nutriţiei animalelor;
d) nu pot fi destinate altor utilizări nealimentare.
(8) Metodele de distrugere a produselor care nu respectă cerinţele de conformitate se prescriu de către inspector conform procedurilor stabilite de organul de control.
Articolul 13. Raportarea rezultatelor controlului efectuat
(1) În cazul în care, în urma controlului, se stabileşte că produsele corespund cerinţelor de calitate, agentul economic poate solicita organului de control să i se elibereze un certificat de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete.
(2) În cazul constatării nerespectării cerinţelor de calitate a produselor sau a existenţei riscului în cauză, inspectorii întocmesc un proces-verbal de control, pe care îl vor expedia agentului economic sau reprezentantului acestuia.
(3) Produsele care fac obiectul procesului-verbal de control, iar în cazul importului, obiectul unei constatări de neconformitate nu pot fi deplasate, în scopul efectuării operaţiunilor din lanţul alimentar, pînă la înlăturarea defectelor constatate în cadrul controlului.
(4) În cazul în care produsele prezintă defecte, trebuie să fie precizat procentul produselor care nu respectă cerinţele de calitate.
(5) Agenţii economici pot decide să reasigure conformitatea pentru toate produsele sau pentru o parte din acestea conform art.12 alin.(6).
[Art.13 alin.(3) modificat prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Articolul 14. Diminuarea valorii produsului în urma controlului
(1) După efectuarea controlului, proba globală este pusă la dispoziţia agentului economic sau a reprezentantului acestuia.
(2) Inspectorul nu este obligat să restituie elementele probei globale care au fost distruse în timpul efectuării controlului sau contravaloarea acestora.
(3) Dacă controlul s-a limitat la minimul necesar, iar elementele probei au fost distruse în timpul controlului sau a fost diminuată valoarea comercială a produsului, atunci proprietarul nu poate cere organului de control repararea prejudiciului.
Articolul 15. Certificatul de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete
(1) Certificatul de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete se eliberează, la solicitare, în baza rezultatelor controlului. Acest certificat este un document opţional, pe care agenţii economici îl pot obţine pentru produsele destinate importului, exportului/reexportului sau în alte cazuri în care agentul economic doreşte să ateste suplimentar corespunderea produselor cu Cerinţele de calitate şi comercializare pentru fructe şi legume proaspete, aprobate de Guvern.
(2) Certificatul de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete se eliberează gratuit de către organul de control pe suport de hîrtie, cu semnătura olografă, sau în format electronic, cu semnătura electronică. Modelul certificatului respectiv este prezentat în anexa nr.2.
(3) Fiecare certificat de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete eliberat are un număr de serie, ştampila organului de control şi semnătura persoanei împuternicite în acest scop.
(4) La importul produselor este recunoscut certificatul de conformitate al ţărilor exportatoare, în limba română sau într-o altă limbă de circulaţie internaţională, ca factor de reducere a riscului de nerespectare a cerinţelor de calitate, doar în cazul în care informaţiile pe care le conţine acesta sînt echivalente cu cele prevăzute în modelul certificatului prezentat în anexa nr.2.
[Art.15 alin.(1) modificat prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Articolul 151. Certificatul de scutire de la controlul calităţii fructelor şi legumelor proaspete
(1) Certificatul de scutire de la controlul calităţii fructelor şi legumelor proaspete (în continuare – Certificat de scutire), prevăzut în anexa nr.3, se eliberează de către organul de control, la cererea agentului economic, în scopul atestării capacităţii acestuia de a garanta conformitatea fructelor şi/sau a legumelor cu cerinţele de calitate aplicabile. Acest certificat este un document opţional pe care agenţii economici îl pot obţine pentru loturile de produse destinate importului, exportului sau reexportului.
(2) Deţinătorii certificatului de scutire beneficiază de un tratament mai favorabil comparativ cu alţi agenţi economici în ceea ce priveşte controalele de conformitate, fiind exceptaţi de la controalele fizice şi documentare.
(3) Organul de control verifică respectarea eligibilităţii de către agentul economic conform următoarelor criterii:
a) agentul economic supus controlului trebuie să obţină un punctaj de 5 puncte în urma a 5 controale consecutive privind conformitatea calităţii fructelor şi legumelor proaspete, în conformitate cu metodologia menţionată la art.7 alin.(1);
b) nu există nicio decizie a unei autorităţi administrative sau a instanţei de judecată potrivit căreia agentul economic a săvârşit, în ultimii 3 ani, încălcări grave ori repetate ale legislaţiei vamale sau ale dispoziţiilor fiscale în legătură cu desfăşurarea activităţii sale economice;
c) agentul economic nu deţine înscrisuri în cazierul judiciar privind săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu activitatea sa economică;
d) agentul economic deţine un sistem de autocontrol al calităţii.
(4) Organul de control eliberează certificatul de scutire gratuit, fie pe suport de hârtie, cu semnătura olografă, fie în format electronic, cu semnătura electronică.
(5) Pentru obţinerea sau prelungirea certificatului de scutire, agentul economic depune la organul de control o cerere printr-o scrisoare pe suport de hârtie, semnată olograf, sau prin poşta electronică, sub forma de document electronic, semnat cu semnătură electronică.
(6) Certificatul de scutire se emite pentru o perioadă cuprinsă între cel puţin un an şi cel mult doi ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(7) În cazul în care agentul economic intenţionează să prelungească termenul de valabilitate al certificatului de scutire, acesta depune o cerere cu cel mult 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate, dar nu mai târziu de ultima zi de expirare a termenului de valabilitate al acestuia. În acest caz, pe certificatul de scutire se va aplica menţiunea privind prelungirea termenului de valabilitate, cu indicarea termenului nou. Menţiunea privind prelungirea termenului de valabilitate poate fi aplicată pe acelaşi certificat de scutire sau, după caz, pe un certificat nou, până la expirarea termenului de valabilitate anterior. În acest caz, termenul nou de valabilitate al certificatului de scutire va curge din ziua calendaristică următoare zilei în care a expirat termenul de valabilitate al acestuia. Menţiunea privind prelungirea valabilităţii certificatului de scutire se autentifică cu ştampila organului de control şi cu semnătura conducătorului acestuia.
(8) În cazul modificării unor date relevante, agentul economic are obligaţia de a notifica de îndată în acest sens organul de control.
(9) Organul de control publică pe site-ul său web oficial lista agenţilor economici, indicând numele/denumirea şi adresa acestora conform art.6 alin.(3) lit.b), precum şi produsele comercializate şi perioada pentru care a fost acordat certificatul de scutire.
(10) Organul de control are obligaţia de a controla respectarea condiţiilor de activitate a agenţilor economici pentru care eliberează/prelungeşte certificatul de scutire.
(11) În cazul în care un agent economic nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru a beneficia de certificat de scutire, acesta îi va fi retras de către organul de control.
[Art.151 introdus prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Articolul 16. Cerinţele privind importul
(1) Înainte de punerea produselor în circulaţie, loturile provenite din import sînt supuse controlului. Importatorii sînt obligaţi, cu cel puţin 24 de ore înainte de sosire, să pună la dispoziţia inspectorului următoarele informaţii pentru organizarea şi executarea controlului referitoare la:
1) postul vamal de intrare;
2) timpul preconizat pentru sosirea produsului la postul vamal de intrare;
3) numărul de înmatriculare al vehiculului;
4) ţara de origine;
5) numele/denumirea, adresa, datele de contact ale importatorului şi ale reprezentantului său;
6) detalii despre lot sau loturi, precum:
a) produsul;
b) identitatea ambalatorului (numele şi numărul);
c) categoria produsului (dacă este specificată în cerinţele de calitate);
d) soiul sau tipul şi calibrul produsului (dacă este specificat în cerinţele de calitate).
(11) Agenţii economici pot decide aducerea în conformitate totală sau parţială a mărfurilor neconforme. Comercializarea mărfurilor aduse în conformitate este permisă numai după ce organul de control a constatat, în mod corespunzător, că acestea respectă cerinţele aplicabile. După verificarea conformităţii, organul de control eliberează certificatul de conformitate prevăzut în anexa nr.2, pentru întregul lot sau pentru părţi din lot, numai după ce mărfurile au fost aduse în conformitate. În cazul în care mărfurile nu pot fi aduse în conformitate şi nu sunt destinate prelucrării industriale, utilizării ca hrană pentru animale sau în alte scopuri nealimentare, organul de control poate, dacă este necesar, să solicite agentului economic să ia măsurile adecvate pentru a se asigura că produsele în cauză nu vor fi comercializate.
(2) În baza informaţiilor prezentate de către importator, inspectorul va evalua riscul pentru a decide dacă este necesară o verificare a tuturor loturilor de produse.
(3) În cazul în care verificarea conformităţii este necesară, organul de control verifică fiecare lot şi emite certificatul de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete dacă produsele corespund cerinţelor de calitate.
(4) În cazul în care un import este compus din mai multe loturi, conformitatea calităţii acestora este certificată printr-un singur certificat, cu enumerarea distinctă a loturilor care alcătuiesc importul respectiv.
(5) Organul de control conlucrează cu organul vamal în vederea obţinerii informaţiei necesare pentru executarea controlului. Organul vamal permite punerea în liberă circulaţie a produselor în baza informaţiilor prezentate de organul de control.
(51) Agentul economic prezintă toate documentele şi informaţiile ce ţin direct de obiectul controlului, solicitate de inspectori în vederea efectuării acestuia şi care sunt necesare pentru aplicarea prezentului articol.
[Art.16 alin.(11),(51) introduse prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Articolul 17. Cerinţe privind exportul
(1) Înainte ca produsele destinate exportului să părăsească teritoriul naţional, organul de control, la solicitarea agentului economic, se asigură, prin executarea controlului, că loturile de produse sînt conforme cu cerinţele de calitate ale ţării importatoare.
(2) Exportatorii sînt obligaţi, cu cel puţin 24 de ore înainte de ieşire, să pună la dispoziţia inspectorului următoarele informaţii pentru organizarea şi executarea controlului referitoare la:
1) postul vamal de ieşire;
2) timpul preconizat pentru sosirea produsului la postul vamal de ieşire;
3) numărul de înmatriculare al vehiculului;
4) ţara de destinaţie;
5) numele/denumirea, adresa, datele de contact ale exportatorului şi ale reprezentantului său;
6) detalii despre lot sau loturi, precum:
a) produsul;
b) identitatea ambalatorului (numele şi numărul);
c) categoria produsului (dacă este specificată în cerinţele de calitate);
d) soiul sau tipul şi calibrul produsului (dacă este specificat în cerinţele de calitate).
(3) În cazul în care, în urma controlului planificat sau a controlului efectuat la solicitarea agentului economic, produsele se consideră a fi conforme cu cerinţele de calitate ale ţării importatoare, organul de control, la solicitarea agentului economic, emite certificatul de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete pentru loturile destinate exportului.
(31) După eliberarea certificatului prevăzut la art.15 sau la art.151, organul de control va informa Serviciul Vamal despre faptul că:
a) mărfurile sunt însoţite de un certificat de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete sau de un certificat de scutire de la controlul calităţii fructelor şi legumelor proaspete;
b) a eliberat un certificat de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete, conform art.15, din lotul supus verificării sau un certificat de scutire de la controlul calităţii fructelor şi legumelor proaspete, conform art.151;
c) nu a eliberat un certificat de conformitate a calităţii fructelor şi legumelor proaspete pentru loturile în cauză, deoarece rezultatele analizei riscurilor menţionate la art.7 alin.(1) nu au indicat necesitatea controlului acestora.
(4) În cazul în care exportul este compus din mai multe loturi, conformitatea acestora este c
[Art.17 alin.(31) introdus prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Capitolul III
REGLEMENTĂRI PROCEDURALE
Articolul 18. Răspunderea pentru încălcarea legii
(1) Nerespectarea prevederilor prezentei legi şi ale actelor normative aprobate în temeiul prezentei legi atrage, după caz, răspunderea contravenţională, civilă sau penală, conform legii.
(2) În cazul în care controalele de conformitate prevăzute de prezenta lege identifică practici frauduloase sau înşelătoare în ceea ce priveşte standardele de comercializare, organul de control trebuie să notifice în acest sens organele competente ale ţării de origine a produsului.
[Art.18 alin.(2) introdus prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]
Articolul 19. Dispoziţii finale şi tranzitorii
Guvernul, în termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova:
– va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;
– va asigura elaborarea şi aprobarea actelor normative prevăzute de prezenta lege.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU |
| Nr.237. Chişinău, 8 noiembrie 2018. | |
|
Anexa nr.1 CANTITATEA DE PRODUSE pentru prelevarea probei globale în cazul nerespectării cerinţelor de calitate a produselor 1. Produse ambalate |
|
| Numărul coletelor care compun lotul |
Numărul coletelor care trebuie prelevate pentru alcătuirea probei elementare |
| pînă la 100 | 5 |
| între 101 şi 300 | 7 |
| între 301 şi 500 | 9 |
| între 501 şi 1000 | 10 |
| peste 1000 | minimum 15 |
|
2. Produse în vrac |
|
| Masa lotului în kg sau numărul de unităţi incluse în lot |
Masa probei elementare în kg sau numărul unităţilor care trebuie prelevate |
| pînă la 200 | 10 |
| între 201 şi 500 | 20 |
| între 501 şi 1000 | 30 |
| între 1001 şi 5000 | 60 |
| peste 5000 | minimum 100 |
|
Anexa nr.2 (Model) |
|||||
|
REPUBLICA MOLDOVA AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR CERTIFICAT DE CONFORMITATE A CALITĂŢII FRUCTELOR ŞI LEGUMELOR Seria _____ Nr. _________________ |
|||||
| 1. Numele/denumirea şi adresa agentului economic/ Name and address of the economic operator ___________________________________________ ___________________________________________ ___________________________________________ |
2. Termenul de valabilitate:/ pe parcursul transportului produselor pînă la locul de destinaţie/ Expiration date: |
||||
| 3. Numele/denumirea şi adresa destinatarului/ Name and address of recipient ___________________________________________ ___________________________________________ ___________________________________________ |
4. Codul NCM/ ________________________ CN of Goods Code Specificare produs/ ____________________ Product specification ____________________ |
||||
| 5. Identificarea mijlocului de transport (marca/tipul, numărul de înmatriculare)/ Identification of the transportation means (mark/type, registration number) ___________________________________________ ___________________________________________ ___________________________________________ |
6. Originea produsului/ Origin of the product __________________ __________________ __________________ __________________ |
7. Destinaţia produsului/ Destination of the product __________________ __________________ __________________ |
|||
| 8. Descrierea ambalajelor (numărul şi tipul)/ Packaging description (number and type) ____________________ ____________________ ____________________ |
9. Tipul produsului (cultura şi soiul)/ Product type (culture and variety) __________________ __________________ __________________ |
10. Categoria de calitate/ Quality category _________________ _________________ _________________ _________________ |
11. Greutatea totală (kg/tone, brut/net)/ Total weight (kg / tons, gross / net) __________________ __________________ __________________ |
||
| 12. Biroul vamal vizat: import/export/ Customs office concerned: import/export __________________________________________ __________________________________________ __________________________________________ |
13. ☐ Intern Internal ☐ Import Import ☐ Export Export |
||||
| 14. Inspector/Inspector ____________________ ____________________ (numele, prenumele)/ (last name,name) |
15. ________________ (semnătura)/ (signature ) |
16. Locul emiterii/ Place of issue: _________________________________________ _________________________________________ Data emiterii: ______________________________ Date of issue: |
|||
| 17. Ştampila organului de control/ Stamp of inspecting body |
|||||
|
Anexa nr.3 (Model) |
|||
|
REPUBLICA MOLDOVA AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR |
|||
|
CERTIFICAT DE SCUTIRE DE LA CONTROLUL CALITĂŢII FRUCTELOR ŞI LEGUMELOR PROASPETE Seria _____ Nr. _________________ |
|||
| 1. Numele/denumirea şi adresa agentului economic Name and address of the economic operator _____________________________________ _____________________________________ _____________________________________ |
2. Termenul de valabilitate al certificatului Period of validity of certificate __________________________________ __________________________________ |
||
| 3. Numărul de înregistrare emis de către
organul de control |
4. Organul de control (denumirea, adresa) Control authority (name, address) ____________________________________ ____________________________________ |
||
| 5. Data de eliberare a certificatului Date of issue of certificate _____________________________________ |
|||
| 6. Semnătura şi ştampila oficială a organului de control Signature and official stamp of the control authority |
|||
[Anexa nr.3 introdusă prin Legea nr.198 din 10.07.2025, în vigoare 01.02.2026]