Lege nr. 243 din 31.07.2023
pentru modificarea unor acte normative
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea unor acte normative
nr. 243 din 31.07.2023
(în vigoare 18.11.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 318-321 art. 568 din 18.08.2023
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Anexa la Legea nr.741/1996 despre Regulamentul cu privire la modul de soluţionare a chestiunilor organizării administrativ-teritoriale a Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.20–21, art.216), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
punctul 2 se completează cu textul "sau la propunerea Guvernului în temeiul art.11 alin.(7) din Legea nr.435/2006 privind descentralizarea administrativă";
compartimentul III se completează cu punctul 131 cu următorul cuprins:
"131. În cazul amalgamării voluntare a unităţilor administrativ-teritoriale, unitatea administrativ-teritorială amalgamată va avea denumirea unităţii administrativ-teritoriale selectate în calitate de centru administrativ."
punctul 17 se completează cu litera b1) cu următorul cuprins:
"b1) la amalgamarea voluntară a unităţilor administrativ-teritoriale:
proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, aprobat de Guvern, însoţit de dosarul fiecărui proces de amalgamare voluntară, elaborat în corespundere cu prevederile Legii cu privire la amalgamarea voluntară a unităţilor administrativ-teritoriale;".
Art.II. – Articolul 5 din Legea nr.768/2000 privind statutul alesului local (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.34, art.231), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
alineatul (8) se completează cu literele j) şi k) cu următorul cuprins:
"j) comasare a unităţii administrativ-teritoriale respective ca urmare a amalgamării voluntare – din data validării mandatului de primar al unităţii administrativ-teritoriale amalgamate, în cazul primarilor unităţilor administrativ-teritoriale selectate în calitate de centre administrative, şi din data intrării în vigoare a legii corespunzătoare pentru modificarea Legii nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, în cazul primarilor celorlalte unităţi administrativ-teritoriale comasate;
k) aderare a unităţii administrativ-teritoriale respective la o unitate administrativ-teritorială amalgamată – din data intrării în vigoare a legii corespunzătoare pentru modificarea Legii nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova."
alineatul (9) se completează cu litera e) cu următorul cuprins:
"e) în cazurile prevăzute la alin.(8) lit.j) şi k), la sesizarea Cancelariei de Stat."
Art.III. – Articolul 18 din Legea nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.16, art.53), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
la alineatul (1), după textul "alta," se introduce textul "inclusiv ca urmare a amalgamării voluntare,";
articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) Amalgamarea voluntară a unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi se realizează conform prevederilor Legii cu privire la amalgamarea voluntară a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale altor acte normative."
Art.IV. – Articolul 11 din Legea nr.435/2006 privind descentralizarea administrativă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.29–31, art.91), cu modificările ulterioare, se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:
"(7) În scopul consolidării capacităţii administrative a unităţilor administrativ-teritoriale, Guvernul asigură, în condiţiile legii, acordarea formelor de susţinere pentru amalgamarea voluntară a acestora, inclusiv a suportului financiar şi de altă natură."
Art.V. – Legea nr.436/2006 privind administraţia publică locală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32–35, art.116), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 14, alineatul (2) se completează cu litera k1) cu următorul cuprins:
"k1) decide în privinţa amalgamării voluntare a unităţii administrativ-teritoriale respective cu alte unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întâi, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la amalgamarea voluntară a unităţilor administrativ-teritoriale şi ale altor acte normative;".
2. La articolul 19, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
"(5) Deciziile privind iniţierea revocării primarului şi privind amalgamarea voluntară cu alte unităţi administrativ-teritoriale se adoptă cu votul a două treimi din numărul consilierilor aleşi."
3. La articolul 25:
alineatul (1) se completează cu litera d) cu următorul cuprins:
"d) unitatea administrativ-teritorială respectivă a fost comasată, în urma amalgamării voluntare, sau a aderat la o unitate administrativ-teritorială amalgamată. În aceste cazuri, consiliul unităţii administrativ-teritoriale selectate în calitate de centru administrativ al unităţii administrativ-teritoriale amalgamate se consideră dizolvat de drept din data constituirii consiliului nou-ales al unităţii administrativ-teritoriale amalgamate, iar consiliile celorlalte unităţi administrativ-teritoriale comasate – din data intrării în vigoare a legii corespunzătoare pentru modificarea Legii nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova."
articolul se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:
"(31) Prin derogare de la art.178 alin.(3) din Codul electoral nr.325/2022, în cazurile prevăzute la alin.(1) lit.d) din prezentul articol, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii corespunzătoare pentru modificarea Legii nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, Cancelaria de Stat notifică Comisia Electorală Centrală, care stabileşte data desfăşurării alegerilor noi."
4. La articolul 29, alineatul (1) se completează cu litera z) cu următorul cuprins:
"z) propune consiliului local iniţierea procesului de amalgamare voluntară, conform legii."
Art.VI. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi, va aduce actele sale normative în conformitate cu aceasta.
| VICEPREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Mihail POPŞOI |
| Nr.243. Chişinău, 31 iulie 2023. | |