Hotărâre nr. 254 din 10.04.2024
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.370/2006 cu privire la organizarea Concursului republican "Pedagogul anului"
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.370/2006 cu privire la
organizarea Concursului republican "Pedagogul anului"
nr. 254 din 10.04.2024
(în vigoare 02.06.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.192-194 art. 390 din 02.05.2024
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Hotărârea Guvernului nr.370/2006 cu privire la organizarea Concursului republican "Pedagogul anului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.59-62, art.409), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) în tot textul hotărârii şi al Regulamentului, cuvintele "Ministerul Educaţiei", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Educaţiei şi Cercetării", la forma gramaticală corespunzătoare, iar textul "direcţiile generale raionale/municipale învăţământ, tineret şi sport", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "organele locale de specialitate în domeniul învăţământului ale administraţiei publice locale de nivelul al doilea şi ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia", la forma gramaticală corespunzătoare;
2) în Regulament:
a) punctul 2 va avea următorul cuprins:
"2. Obiectivele de bază ale Concursului republican "Pedagogul anului" (în continuare – concurs) sunt următoarele:
a) sporirea prestigiului profesiei de pedagog;
b) promovarea excelenţei, experienţei avansate şi inovatoare în educaţie;
c) consolidarea respectului şi aprecierii faţă de munca cadrului didactic;
d) recunoaşterea şi recompensarea performanţelor şi meritelor deosebite ale cadrului didactic;
e) stimularea activităţii creative a pedagogului;
f) motivarea cadrului didactic pentru autoformare şi formare continuă, stimularea profesionalismului şi a dezvoltării profesionale;
g) aprecierea implementării inovaţiilor în procesul educaţional.";
b) la punctul 4, litera c) va avea următorul cuprins:
"c) profesori din învăţământul gimnazial şi liceal, pe următoarele arii curriculare:
Limbă şi comunicare,
Matematică şi Ştiinţe,
Educaţie socioumanistică,
Arte, Tehnologii şi Sport.";
c) punctul 7:
la subpunctul 2), enunţul "În urma acestei etape se va selecta câte un singur cadru didactic pentru fiecare categorie, care va participa la etapa următoare." se substituie cu enunţul "În urma etapei a II-a se va selecta câte un cadru didactic pentru categoriile educator, învăţător şi câte un cadru didactic pentru fiecare arie curriculară din categoria profesor din învăţământul gimnazial şi liceal, care vor participa la etapa următoare.";
subpunctul 3) va avea următorul cuprins:
"3) etapa republicană
Etapa republicană a concursului este organizată şi desfăşurată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării în comun cu sindicatele de ramură şi constă din 2 faze.
La prima fază a concursului poate participa câte un reprezentant pentru fiecare categorie din fiecare raion/municipiu.
Materialele pentru participare se prezintă Comisiei republicane de organizare a concursului de către organele locale de specialitate în domeniul învăţământului ale administraţiei publice locale de nivelul al doilea şi ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia până pe data de 15 februarie.
Materialele includ:
a) oferta de participare, care se întocmeşte conform anexei nr.1;
b) chestionarul completat de către învingătorul etapei raionale/municipale, conform anexei nr.2;
c) portofoliul educaţional interactiv (o prezentare digitală/un produs multimodal/un e-book/o iniţiativă de îmbunătăţire a performanţei şcolare/o platformă online care ilustrează creativitatea şi eficacitatea metodelor didactice utilizate de către profesor – la alegerea participantului);
d) oferta pentru organizarea şi desfăşurarea unei lecţii, conform anexei nr.3.
Pretendenţii vor susţine o probă orală în prezenţa Comisiei republicane de organizare a concursului, cu tema "Inteligenţa profesională", ce va include:
- rezolvarea unei situaţii didactice, aspecte de predare-învăţare-evaluare la disciplina predată;
- rezolvarea unui studiu de caz, aspect psihopedagogic, care va include acţiunea de a remedia situaţii dificile în educaţie.
În urma acestei faze, în baza materialelor prezentate şi a rezultatelor probei orale, vor fi selectaţi pretendenţii pentru faza a doua, conform punctajului acumulat.
Faza a doua include două probe:
a) proba "Ora publică" (45 de minute pentru desfăşurarea lecţiei şi 5 minute pentru autoevaluare). Lecţia se va desfăşura cu elevi necunoscuţi, în clasa solicitată în ofertă, iar instituţia şi clasa vor fi comunicate participantului cu două zile înainte de desfăşurarea activităţii. Subiectul lecţiei va include secvenţa de conţinut din proiectarea didactică de lungă durată, realizată pentru clasa respectivă. Pot fi folosite diverse metode de predare-învăţare-evaluare. În cadrul acestei activităţi, concurentul va demonstra creativitatea şi aspectul inovator al experienţei sale.
În cadrul autoevaluării, concurentul se va referi la utilizarea eficientă a metodelor didactice, la adaptabilitatea la diverse situaţii, la feedback şi îmbunătăţire continuă, la eficacitatea predării şi profunzimea abordării subiectului, la interacţiunea cu elevii, la conştientizarea punctelor forte şi slabe;
b) proba "Masterclass" (60 de minute pentru desfăşurarea probei). Masterclassul se va baza pe o tematică actuală din domeniul educaţiei, aleasă de candidat, şi se va desfăşura într-un grup de cel puţin 10 cadre didactice, în faţa Comisiei de concurs. În cadrul acestei activităţi, concurentul va urmări desfăşurarea unui trening-seminar/atelier de formare pentru cadrele didactice, care să contribuie la îmbunătăţirea nivelului profesional şi al schimbului de experienţă avansată a participanţilor, la extinderea orizonturilor lor şi la familiarizarea cu cele mai bune practici educaţionale. Candidatul va disemina participanţilor o tehnică unică care a fost utilizată şi implementată cu succes de către el personal, care a contribuit la îmbunătăţirea procesului de învăţare sau la dezvoltarea abilităţilor specifice elevilor/copiilor.
Etapa republicană a concursului se desfăşoară în perioada 15 februarie – 30 aprilie a fiecărui an şcolar. Probele concursului sunt evaluate în baza criteriilor prevăzute în anexa nr.4.";
d) la punctul 9, textul "2 luni" se substituie cu textul "2 săptămâni";
e) punctul 13 va avea următorul cuprins:
"13. La etapa a treia a concursului:
1) pentru categoria Educatorul anului, se conferă titlul "Educatorul anului" şi se acordă:
a) premiul I în valoare de 50 000 de lei;
b) premiul II în valoare de 25 000 de lei;
c) premiul III în valoare de 15 000 de lei;
2) pentru categoria Învăţătorul anului, se conferă titlul "Învăţătorul anului" şi se acordă:
a) premiul I în valoare de 50 000 de lei;
b) premiul II în valoare de 25 000 de lei;
c) premiul III în valoare de 15 000 de lei.
3) pentru categoria Profesorul anului, la fiecare dintre cele patru arii curriculare Limbă şi comunicare, Matematică şi Ştiinţe, Educaţie socioumanistică, Arte, Tehnologii şi Sport, se conferă titlul "Profesorul anului" şi se acordă:
a) premiul I în valoare de 50 000 de lei;
b) premiul II în valoare de 25 000 de lei;
c) premiul III în valoare de 15 000 de lei;
Laureaţilor premiilor I, II şi III li se acordă diploma Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi gradul didactic următor celui pe care îl deţin sau li se confirmă gradul didactic superior cadrelor didactice deţinătoare ale acestuia.
Celorlalţi laureaţi, care se bucură de menţiune la faza a II-a din etapa a treia a concursului, li se acordă diploma Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi gradul didactic următor celui pe care îl deţin sau li se confirmă gradul didactic superior cadrelor didactice deţinătoare ale acestuia.";
3) anexa nr.2 la Regulament va avea următorul cuprins:
"Anexa nr.2
la Regulamentul de organizare şi desfăşurare
a Concursului republican "Pedagogul anului"
CHESTIONAR
1. Numele şi prenumele
2. Data, anul, locul naşterii
3. Locul de muncă
4. Studiile (denumirea instituţiei absolvite şi anul absolvirii)
5. Vechimea în activitatea pedagogică
6. Gradul didactic/ştiinţific
7. Publicaţii (denumirile)
8. Rezultatele discipolilor la olimpiade/concursuri de diferite niveluri
9. Momentul în care aţi simţit că aţi avut un impact pozitiv asupra vieţii unui elev
10. Cartea sau autorul care v-a influenţat cel mai mult în abordarea pedagogică
11. Întrebare pe care aţi adresa-o unui pedagog din istorie
12. Mesajul pe care l-aţi oferi unui tânăr pedagog aflat la începutul carierei
13. Calitatea principală pe care aţi dori să o formaţi la discipolii dumneavoastră
14. Argumentaţi lucrul pe care l-aţi schimba în sistemul de învăţământ
15. Descrieţi, în trei cuvinte, esenţa unui pedagog de succes
16. Momentul cel mai memorabil din cariera dumneavoastră pedagogică şi modul în care v-a influenţat
17. Cea mai mare provocare întâmpinată în activitatea dumneavoastră şi modul în care a fost depăşită
18. Decizia din cariera dumneavoastră pe care aţi schimba-o, în eventualitatea unei întoarceri în timp, care ar fi aceea şi în ce mod consideraţi că v-ar afecta parcursul profesional
19. Adresa poştală, adresa electronică, telefonul (de la serviciu, de la domiciliu)
Data Semnătura participantului";
4) anexa nr.4 la Regulament va avea următorul cuprins:
"Anexa nr.4
la Regulamentul de organizare şi desfăşurare
a Concursului republican "Pedagogul anului"
CRITERIILE
de evaluare a chestionarului
1. Evaluarea înţelegerii ample a carierei şi a experienţei pedagogice, inclusiv a detaliilor legate de educaţie, de realizările profesionale şi de activităţile suplimentare.
2. Evaluarea calităţii şi a profunzimii răspunsurilor la întrebări, care arată nivelul de autoreflecţie şi de gândire introspectivă a candidatului.
3. Evaluarea modului în care informaţiile sunt prezentate şi organizate în cadrul chestionarului, inclusiv coerenţa, claritatea şi ordinea logică a ideilor.
4. Evaluarea gradului de originalitate şi de creativitate în răspunsurile la întrebări, care reflectă personalitatea şi perspectiva unică a candidatului.
5. Evaluarea capacităţii candidatului de a oferi informaţii relevante şi semnificative, concis şi eficient, evitând redundanţa şi păstrând interesul cititorului.
CRITERIILE
de evaluare a portofoliului educaţional interactiv
(o prezentare digitală/un produs multimodal/un e-book/
o iniţiativă de îmbunătăţire a performanţei şcolare/
o platformă online care ilustrează creativitatea
şi eficacitatea metodelor didactice utilizate
de către profesor)
1. Demonstrarea utilizării metodelor didactice creative şi inovatoare. Originalitatea şi noutatea abordărilor în prezentarea conţinutului.
2. Relevanţa conţinutului didactic prezentat în contextul obiectivelor educaţionale. Coerenţa între conţinut şi necesităţile elevilor.
3. Organizarea logică şi coerentă a informaţiilor prezentate. Fluxul clar al prezentării, de la introducere până la concluzii.
4. Gradul de interactivitate al platformei sau al prezentării digitale. Măsura în care portofoliul generează angajament şi participare activă ale elevilor.
5. Feedbackul pertinent de la elevi şi alte dovezi ale impactului metodelor didactice. Rezultatele obţinute din proiecte educaţionale, îmbunătăţirile observate şi consecinţele pentru elevi.
6. Integrarea eficientă şi adecvată a tehnologiei în procesul de predare. Modul în care tehnologia sprijină şi îmbunătăţeşte procesul de învăţare.
7. Variaţia şi adaptabilitatea metodelor didactice la diferite stiluri de învăţare ale elevilor. Abordarea diferenţiată în funcţie de nevoile individuale ale elevilor.
8. Îmbunătăţirea performanţelor şcolare ale elevilor ca rezultat al metodelor didactice implementate. Date concrete şi demonstraţii ale creşterii calităţii actului educaţional.
9. Aspectul estetic al prezentării digitale sau al platformei online. Calitatea elementelor vizuale şi coerenţa designului.
10. Implicarea şi impactul pozitiv al metodelor didactice în comunitatea şcolară. Contribuţii aduse la cultura şcolii şi la dezvoltarea elevilor.
CRITERIILE
de evaluare a probei "Inteligenţa profesională"
1. Înţelegerea situaţiei didactice/studiului de caz şi argumentarea rezolvării acesteia/acestuia.
2. Ingeniozitatea, originalitatea soluţiilor propuse în vederea rezolvării situaţiei didactice/studiului de caz.
3. Corectitudinea şi argumentarea ştiinţifică în modelul propriu de rezolvare a situaţiei didactice/a rezolvării problemei identificate în studiul de caz.
4. Utilizarea experienţei, originalitatea răspunsului, vizualizarea perspectivei.
5. Identificarea soluţiilor de prevenire a problemei prezente în studiul de caz.
6. Aplicarea principiilor centrării pe elev în contextul argumentelor propuse pentru rezolvarea situaţiei didactice/studiului de caz.
7. Cunoaşterea conţinuturilor specifice disciplinei/domeniului de activitate, a actelor de politică educaţională, a cadrului normativ.
8. Coerenţă în succesiunea ideilor, corectitudine în exprimare, caracter logic, convingător şi argumentat.
CRITERIILE
de evaluare a probei "Ora publică"
1. Structurarea şi prezentarea informaţiilor într-un mod clar şi coerent.
2. Abilităţi de comunicare şi de interacţiune cu elevii, încurajând participarea activă şi răspunsurile la întrebări ale elevilor.
3. Modul în care profesorul utilizează diverse resurse didactice, precum materialele vizuale, tehnologia, cărţile de studiu etc., pentru a sprijini şi a îmbogăţi procesul de învăţare.
4. Capacitatea profesorului de a se adapta la nivelul de înţelegere şi la nevoile elevilor, ajustându-şi prezentarea în funcţie de acestea.
5. Modul în care profesorul gestionează timpul alocat pentru ora publică, asigurându-se că subiectele importante sunt abordate în modul corespunzător.
6. Demonstrarea bunelor abilităţi în procesul de evaluare a performanţei elevilor şi de acordare a unui feedback constructiv.
CRITERIILE
de evaluare a probei "Masterclass"
1. Originalitate şi inovare în abordarea proiectului din cadrul probei "Masterclass".
2. Impactul pe care proiectul masterclass îl poate avea asupra procesului de învăţare şi care sunt beneficiile pentru elevi.
3. Gradul de realizare practică a proiectului şi fezabilitatea implementării acestuia în contextul şcolar.
4. Integrarea proiectului în cerinţele, necesităţile şi contextul întregului sistem educaţional, demonstrând o înţelegere profundă a acestuia.
5. Feedbackul/gradul de satisfacţie al participanţilor la realizarea proiectului masterclass.
Notă. Indicatorii şi punctajul pentru fiecare probă se precizează la fiecare ediţie a Concursului de către Comisia republicană de organizare a concursului, în funcţie de clasă/grupa de copii, de orientările din sistemul/procesul educaţional în ansamblu şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării."
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul educaţiei | |
| şi cercetării | Dan Perciun |
| Nr.254. Chişinău, 10 aprilie 2024. | |