BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

263/04.03.2016 Hotărîre pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege cu privire la creditul agricol

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
04.03.2016

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege

cu privire la creditul agricol

nr. 263  din  04.03.2016

 (în vigoare 11.03.2016) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 55-58 art. 294 din 11.03.2016

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul la proiectul de lege cu privire la creditul agricol.

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

nr.263 din 4 martie 2016

AVIZ

la proiectul de lege cu privire la creditul agricol

Guvernul a examinat proiectul de lege cu privire la creditul agricol, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.283 din 16 iulie 2015), şi comunică inoportunitatea promovării proiectului dat, din următoarele considerente.

Activitatea de creditare desfăşurată de băncile comerciale din Republica Moldova este reglementată de Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995 şi Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 6 iunie 2002, care prevăd anumite particularităţi ale activităţii de creditare (norme şi limite ce urmează a fi respectate, aspecte privind contractul de credit şi stabilirea dobînzii, garanţiile de rambursare a creditului etc.).

Astfel, conform art.32 din Legea instituţiilor financiare, băncile comerciale sînt obligate să respecte limitele, cerinţele şi măsurile de prudenţă aferente activităţii de creditare impuse în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei, avînd dreptul de a se ghida de regulamente interne proprii care conţin informaţii privind condiţiile acordării de credite solicitanţilor, împuternicirile, obligaţiile şi structura subdiviziunilor interne în ale cărei atribuţii intră gestionarea operaţiunilor legate de acordarea creditelor, modul de luare a deciziilor privind acordarea creditelor, limitele creditării şi modul de garantare a creditelor. Mai mult decît atît, instituţiile financiare autohtone prezintă Băncii Naţionale a Moldovei copii autorizate de pe regulamentele interne, elaborate în funcţie de principiile băncii, acestea fiind acte normative suplimentare ale băncii în baza cărora instituţia îşi desfăşoară activitatea şi nu pot fi influenţate de factorii externi.

În aceeaşi ordine de idei, atenţionăm că proiectul de lege elaborat încalcă principiul independenţei juridice şi financiare garantate prin Codul civil. În contextul dat, reamintim că, potrivit Cărţii întîi capitolul II secţiunea 1 din Codul civil, orice agent economic dispune de personalitate juridică distinctă, iar intervenţia statului în activitatea acestuia poate fi admisă numai pentru măsuri de securitate publică.

De asemenea, menţionăm că, conform art.8 din Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, statul creează tuturor întreprinderilor condiţii juridice şi economice egale de gospodărire, garantează respectarea drepturilor şi intereselor lor legitime, contribuie la dezvoltarea concurenţei libere, conştiincioase între aceştia, le asigură posibilităţi egale de a folosi resursele tehnico-materiale, naturale, de muncă, financiare şi informative.

Astfel, proiectul de lege cu privire la creditul agricol, contrar Legii instituţiilor financiare, Codului civil şi altor acte normative în vigoare, stabileşte norme privind creditarea preferenţială a întreprinderilor din sectorul agricol, fără a ţine cont de regulile fundamentate de stabilirea ratelor de recreditare (care trebuie să reflecte riscurile de credit, costurile fondurilor şi cheltuielilor operaţionale şi rentabilitatea creditelor) şi fără a identifica resursele ieftine necesare băncilor pentru creditarea sectorului agricol.

Concomitent, menţionăm că proiectul de lege stabileşte sarcini improprii Directoratului Liniei de Credit de pe lîngă Ministerul Finanţelor, în partea ce ţine de monitorizarea corectitudinii gestionării mijloacelor financiare acordate de către băncile comerciale în cadrul creditării preferenţiale a sectorului agricol. Directoratul Liniei de Credit are funcţii care se limitează doar la administrarea unor linii de credit concrete, finanţate din împrumuturile externe ale Ministerului Finanţelor.

Totodată, enunţăm că, în vederea susţinerii şi dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, a fost creată o instituţie publică necomercială, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, care pune la dispoziţia agricultorilor şi fermierilor o serie de programe şi proiecte (IFAD II: Programul de revitalizare a agriculturii; IFAD IV: Programul de servicii financiare rurale şi marketing, subvenţionarea producătorilor agricoli, modernizarea sectorului agrar în Republica Moldova; SMEDRA – Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii în localităţile rurale; Programul de restructurare a sectorului vitivinicol, 2KR: Proiectul creşterii producţiei alimentare etc.), la care pot participa agricultorii autohtoni, în vederea finanţării activităţilor curente şi dezvoltării acestora.

Concomitent, remarcăm că, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la organizaţiile de microfinanţare nr.280-XV din 22 iulie 2004, instituţiile din domeniul financiar nebancar precum organizaţiile de microfinanţare au drept scop acordarea împrumuturilor în formă de mijloace băneşti persoanelor fizice/întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, în bază de contract, cu sau fără dobîndă, ce urmează a fi restituite la scadenţă, reprezentînd o alternativă de acces la resurse financiare.

În concluzie, cadrul legal actual conţine suficiente reglementări aferente activităţii de creditare, care se atribuie inclusiv domeniului agricol, iar instituţiile bancare, nebancare, necomerciale existente la momentul actual oferă o gamă variată de produse, servicii, programe şi proiecte prin intermediul cărora întreprinzătorii din sectorul agrar pot beneficia de resurse financiare suplimentare necesare desfăşurării activităţilor operaţionale, precum şi efectuării anumitor investiţii în acest sens.

Suplimentar, atragem atenţia că legislaţia fiscală în vigoare nu prevede anumite facilităţi fiscale pentru băncile comerciale la acordarea creditului agricol, precum şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, penale etc. pentru nerespectarea dispoziţiilor proiectului de lege.

Astfel, considerăm inoportună susţinerea proiectului prezentat.