Hotărâri
265/06.04.99 Hotărîre privind aprobarea Regulamentului comisiei de lichidare a raioanelor şi formare a judeţilor
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
privind aprobarea Regulamentului comisiei de lichidare
a raioanelor şi formare a judeţilor
Nr.265 din 06.04.99
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.39-41/275 din 22.04.1999
* * *
Abrogat: 14.02.2002
Hotărîrea Guvernului nr.132 din 07.02.2002
În temeiul art. 122 din Legea privind administraţia publică locală
nr. 186-XIV din 6 noiembrie 1998, Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul comisiei de lichidare a raioanelor şi
formare a judeţilor (se anexează).
2. Autorităţile publice vor acorda ajutorul necesar comisiilor de
lichidare pe tot parcursul activităţii acestora.
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Ion STURZA
Chişinău, 6 aprilie 1999.
Nr. 265.
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr. 265 din 6 aprilie 1999
Regulamentul comisiei de lichidare a raioanelor şi
formare a judeţelor
Regulamentul comisiei de lichidare a raioanelor şi formare a
judeţelor (în continuare - Regulamentul) este elaborat în conformitate
cu Legea privind administraţia publică locală nr. 186-XIV din 6
noiembrie 1998 şi Legea privind organizarea administrativ-teritorială a
Republicii Moldova nr. 191-XIV din 12 noiembrie 1998 şi cu alte acte
normative.
Prezentul Regulament stabileşte modul de creare şi funcţionare a
comisiei de lichidare a raioanelor şi formare a judeţelor (în continuare
- comisia de lichidare), precum şi alte chestiuni vizînd activitatea ei
în perioada de formare a autorităţilor publice locale (judeţene) şi a
noilor unităţi administrativ-teritoriale.
I. Dispoziţii generale
1. Comisia de lichidare este organul creat în scopul exercitării
drepturilor şi obligaţiunilor specificate în prezentul Regulament în
procesul de lichidare a raioanelor, formare a judeţelor şi transmitere a
bunurilor publice din unităţile administrativ-teritoriale desfiinţate
către autorităţile publice locale, inclusiv cele nou-formate.
2. În fiecare judeţ, în conformitate cu prevederile Legii privind
administraţia publică locală şi prezentul Regulament, prin decizia
Guvernului se formează cîte o comisie de lichidare.
3. În componenţa comisiei de lichidare sînt incluşi prefectul
judeţului (preşedintele comisiei de lichidare), preşedinţii şi
secretarii comitetelor executive ale raioanelor încorporate în fiecare
judeţ, cîte un funcţionar din direcţia economie şi reforme, secţia
(serviciul) juridică şi direcţia finanţe ale executivului raional
respectiv, precum şi din inspectoratul fiscal de stat, direcţia cultură,
direcţia pentru statistică şi arhiva din raionul în cauză,
reprezentantul Asociaţiei sindicale din centrul judeţean a Federaţiei
SINDASP.
4. Dacă va considera necesar, comisia de lichidare va putea antrena
pentru efectuarea lucrărilor auxiliare, inerente activităţii sale, şi
alţi specialişti.
5. În activitatea sa comisia de lichidare utilizează patrimoniul
comitetelor executive raionale, supuse lichidării, şi dispune de
sigiliul comitetului executiv raional amplasat în centrul judeţean.
6. Sediul comisiei de lichidare se află în centrul judeţean.
II. Obiectivele şi atribuţiile de bază ale
comisiei de lichidare
7. Obiectivele comisiei de lichidare sînt organizarea procesului de
lichidare a raioanelor şi asistenţa calificată în formarea noilor
autorităţi publice în unitatea administrativ-teritorială de nivelul doi
(în judeţ).
8. Întru realizarea obiectivelor sale, comisia de lichidare exercită
următoarele atribuţii de bază:
- inventarierea, în baza materialelor ultimei inventarieri anuale
prezentate consiliilor raionale, a patrimoniului autorităţii
administraţiei publice locale (ale consiliilor şi comitetelor executive
raionale) şi compartimentelor lor - în cazul în care acestea din urmă
sînt supuse lichidării sau reorganizării;
- delimitarea, în caz de necesitate, a patrimoniului public între
unităţile administrativ-teritoriale din cadrul judeţului;
- coordonarea cu autorităţile publice, inclusiv cele centrale de
specialitate, a chestiunilor privind apartenenţa şi transmiterea
patrimoniului, precum şi a altor probleme care se pot isca în procesul
lichidării raioanelor şi reorganizării subdiviziunilor şi serviciilor
publice ale autorităţilor publice locale, supuse lichidării;
- monitorizarea respectării legislaţiei, inclusiv a legislaţiei
muncii, în urma lichidării raioanelor, precum şi la reorganizarea
subdiviziunilor autorităţilor publice locale;
- evidenţa personalului disponibilizat din autorităţile publice
raionale, inclusiv în urma reorganizării subdiviziunilor şi serviciilor
publice ale acestora, ca rezultat al lichidării raioanelor şi înaintarea
de propuneri privind plasarea în cîmpul muncii şi recalificarea
persoanelor disponibilizate;
- adoptarea deciziilor privind transmiterea patrimoniului
autorităţilor publice locale, supuse lichidării sau reorganizării;
- identificarea creditorilor şi debitorilor autorităţilor publice
raionale şi determinarea modului de încheiere a decontărilor cu aceştia
în conformitate cu legislaţia civilă în vigoare;
- pregătirea documentelor respective şi transmiterea lor în arhiva
de stat;
- alte atribuţii, potrivit obiectivelor activităţii ei.
III. Atribuţiile şi răspunderea preşedintelui
comisiei de lichidare
9. Preşedintele comisiei de lichidare acţionează în numele comisiei
de lichidare fără procură şi are următoarele atribuţii de bază:
- organizează şi conduce activitatea comisiei de lichidare;
- reprezintă interesele comisiei de lichidare în relaţiile cu
persoanele fizice şi juridice, inclusiv cu autorităţile publice centrale
şi locale;
- convoacă şedinţele comisiei de lichidare şi organizează
perfectarea procesului-verbal al şedinţei;
- emite, în limitele competenţelor sale, dispoziţii obligatorii
pentru membrii comisiei de lichidare şi persoanele antrenate în
activitatea comisiei de lichidare;
- îşi desemnează locţiitorul, determină şi delimitează obligaţiunile
membrilor comisiei de lichidare;
- aprobă actele de predare-preluare a bunurilor materiale dintr-o
unitate administrativ-teritorială în alta;
- prezintă Guvernului informaţii despre mersul executării
legislaţiei privind lichidarea raioanelor şi formarea noilor autorităţi
publice;
- îndeplineşte şi alte atribuţii, conforme cu prevederile acestui
Regulament.
10. Preşedintele comisiei de lichidare poartă răspundere personală
pentru executarea întocmai de către comisia de lichidare a prezentului
Regulament.
IV. Drepturile comisiei de lichidare
11. Potrivit obiectivelor şi atribuţiilor sale de bază specificate
în prezentul Regulament, comisia de lichidare are următoarele drepturi:
1) să invite şi să audieze în cadrul şedinţelor sale conducătorii
autorităţilor administraţiei publice locale şi ai agenţilor economici;
2) să solicite şi să primească informaţii relevante de la orice
persoane juridice şi fizice, autorităţi publice centrale şi locale în
chestiunile ce intră în atribuţiile sale;
3) să verifice datele şi informaţiile prezentate comisiei de
lichidare;
4) să folosească patrimoniul comitetelor executive raionale întru
îndeplinirea obiectivelor şi atribuţiilor sale, conform prezentului
Regulament.
V. Obligaţiunile comisiei de lichidare
12. Întru atingerea obiectivelor şi îndeplinirea atribuţiilor sale
de bază, stabilite în prezentul Regulament, comisia de lichidare are
următoarele obligaţiuni:
1) să inventarieze patrimoniul autorităţilor publice locale, supuse
lichidării;
2) să transmită în conformitate cu legislaţia în vigoare
autorităţilor publice, inclusiv celor nou-formate, bunurile
autorităţilor publice locale, supuse lichidării;
3) să ţină evidenţa şi să asigure păstrarea bunurilor inventariate
pînă la transmiterea lor către autorităţile publice locale, inclusiv
cele nou-formate;
4) să monitorizeze executarea deciziilor sale, inclusiv transmiterea
şi evidenţa patrimoniului conform balanţelor de inventariere;
5) să prezinte informaţii, rapoarte şi dări de seamă Guvernului, la
cererea acestuia;
6) să prezinte Guvernului propuneri referitoare la rezolvarea
chestiunilor, care apar pe parcursul lichidării raioanelor şi formării
judeţelor, soluţionarea cărora ţine de competenţa acestuia;
7) să transmită în arhiva de stat, în conformitate cu legislaţia în
vigoare, documentele autorităţilor publice locale lichidate;
8) să transmită instanţelor competente materialele privind cazurile
de descompletare şi deteriorare a patrimoniului, sesizînd şi alte
încălcări ale legislaţiei, depistate în cadrul activităţii sale;
9) să publice în presă informaţia oficială privind lichidarea
autorităţilor publice locale respective;
10) să îndeplinească şi alte obligaţiuni ce derivă din obiectivele
sale de activitate.
VI. Şedinţele comisiei de lichidare
13. Şedinţele comisiei de lichidare se deschid şi sînt prezidate de
preşedintele comisiei. În cazul în care preşedintele comisiei de
lichidare lipseşte, şedinţa va fi deschisă şi prezidată de locţiitorul
acestuia.
14. Comisia se întruneşte în şedinţe ori de cîte ori este nevoie,
însă cel puţin săptămînal.
15. Membrilor comisiei li se anunţă convocarea şedinţei cu cel puţin
o zi înainte de data fixată.
16. Şedinţa comisiei de lichidare este deliberativă în cazul în care
la ea participă majoritatea membrilor acesteia.
17. În exercitarea atribuţiilor sale, comisia de lichidare îşi
adoptă deciziile cu majoritatea de voturi ale membrilor săi, prezenţi la
şedinţă.
18. Deciziile comisiei de lichidare, adoptate în limitele
competenţelor ei sînt obligatorii pentru persoanele fizice şi juridice,
inclusiv autorităţile publice locale vizate în ele.
19. Lucrările şedinţei comisiei de lichidare se consemnează într-un
proces-verbal, semnat de preşedintele şedinţei şi contrasemnat de
secretarul acesteia.
20. Un exemplar al procesului-verbal al şedinţei comisiei de
lichidare se prezintă Guvernului în termen de 10 zile din data
desfăşurării şedinţei respective.
21. La şedinţele comisiei de lichidare pot participa fără drept de
vot orice persoane interesate.
VII. Modul de transmitere a patrimoniului
22. Transmiterea patrimoniului se efectuează în conformitate cu
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 688 din 9 octombrie 1995
"Despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de transmitere a
întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a
subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor şi altor mijloace fixe",
care se va aplica corespunzător, ţinîndu-se cont de particularităţile
stipulate în prezentul Regulament.
23. Transmiterea patrimoniului autorităţilor publice locale, supuse
lichidării, în gestiunea altor autorităţi publice, inclusiv a celor
nou-formate, se face în mod gratuit.
24. Clădirile, construcţiile şi alte bunuri imobiliare amplasate pe
pămînt, strămutarea cărora este imposibilă fără cauzarea de prejudicii
destinaţiei lor, se transmit la balanţa consiliilor (primăriilor)
orăşeneşti din fostele centre raionale (cu excepţia centrelor judeţene).
25. Mijloacele fixe şi circulante, precum şi alte bunuri reflectate
la balanţa autonomă a autorităţilor publice locale din centrele
judeţene, precum şi mijloacele fixe (cu excepţia celor prevăzute în
punctul 24) şi circulante ale autorităţilor publice locale, supuse
lichidării, din fostele centre raionale se transmit în gestiunea
prefecturii respective.
26. În caz de necesitate, comisia de lichidare va decide asupra
transmiterii, integrale sau parţiale, a patrimoniului consiliilor
(primăriilor) săteşti (comunale), reorganizate în conformitate cu
alineatul (1) al. art. 20 din Legea privind organizarea
administrativ-teritorială a Republicii Moldova, către unităţile
administrativ-teritoriale nou-formate de primul nivel (sate (comune),
oraşe (municipii).
27. După formarea autorităţilor publice judeţene, prefectul va
decide transmiterea către acestea, în întregime sau a unei părţi, a
bunurilor imobiliare aflate în gestiunea prefecturii, conform deciziei
comisiei de lichidare.
VIII. Finanţarea activităţii comisiei de lichidare
28. Cheltuielile legate de activitatea comisiei de lichidare,
inclusiv salarizarea membrilor ei şi a persoanelor antrenate întru
efectuarea lucrărilor auxiliare şi transmiterea patrimoniului, sînt
suportate din contul bugetelor din care acele persoane sînt remunerate.
IX. Dispoziţii finale
29. Litigiile apărute în rezultatul activităţii comisiei de
lichidare sînt soluţionate pe cale judiciară.
30. Deciziile comisiei de lichidare, adoptate cu încălcarea
prevederilor prezentului Regulament sau cu depăşirea competenţelor, pot
fi atacate de persoanele fizice şi juridice interesate în Guvern sau în
instanţele judecătoreşti.
31. După îndeplinirea obiectivelor sale de bază, comisia de
lichidare îşi încetează activitatea prin decizia Guvernului, în cazul în
care deciziile nu i-au fost contestate şi în rezultatul activităţii ei
nu au apărut litigii.