Hotărâre nr. 265 din 07.05.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Reglementării tehnice "Măsurile

de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole"

nr. 265  din  07.05.2025

 (în vigoare 12.07.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 309-312 art. 343 din 12.06.2025

* * *

UE

În temeiul art.5 lit.e) din Codul funciar nr.22/2024 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.93-95, art.137), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Reglementarea tehnică "Măsurile de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole" (se anexează).

2. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.1157/2008 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice "Măsurile de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.193-194, art.1195), cu modificările ulterioare.

3. Implementarea prezentei hotărâri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Aprobată

prin Hotărârea Guvernului nr.265/2025

REGLEMENTARE TEHNICĂ

"Măsurile de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole"

Prezenta Reglementare tehnică transpune Directiva 86/278/CEE a Consiliului din 12 iunie 1986 privind protecţia mediului, în special a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură, CELEX: 31986L0278, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 181 din 4 iulie 1986, aşa cum a fost modificată ultima oară prin Regulamentul (UE) 2019/1010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iunie 2019.

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezenta Reglementare tehnică stabileşte măsurile de prevenire a proceselor de degradare a solului ce survin natural şi pot fi cauzate de lucrările agricole ce subminează capacitatea solului de a îşi îndeplini funcţiile sale, precum şi obligaţiile faţă de deţinătorii de terenuri cu destinaţie agricolă indiferent de tipul de proprietate (în continuare – deţinători de terenuri) de a aplica măsuri preventive teritorial-organizatorice, agroameliorative, silvoameliorative şi hidroameliorative în cazul în care, în urma folosirii terenurilor, pot apărea degradarea şi impedimente în realizarea funcţiilor naturale ale solului (ambiante, economice, sociale şi culturale).

2. În prezenta Reglementare tehnică se definesc următoarele noţiuni principale:

2.1. epuizare a solurilor – proces de scădere a conţinutului de elemente nutritive în sol sub nivelul necesităţilor plantelor;

2.2. nămoluri:

2.2.1. nămoluri reziduale provenite de la staţiile de epurare care tratează apele reziduale menajere urbane şi de la alte staţii de epurare care tratează apele reziduale cu o compoziţie similară apelor reziduale menajere şi urbane;

2.2.2. nămoluri reziduale de la fosele septice şi de la alte instalaţii similare pentru tratarea apelor reziduale;

2.2.3. nămoluri reziduale provenite de la alte staţii de epurare decât cele menţionate mai sus;

2.3. nămoluri tratate – nămoluri tratate printr-un proces biologic, chimic sau termic, prin stocare pe termen lung sau prin orice alt procedeu corespunzător, astfel încât să reducă în mod semnificativ puterea lor de fermentare şi riscurile pentru sănătate şi mediul înconjurător rezultate prin utilizarea lor;

2.4. agricultură – orice tip de cultură în scop comercial şi alimentar, inclusiv în scopul creşterii animalelor;

2.5. optimizare – activităţi orientate spre asigurarea în soluri a unor parametri şi regimuri care să contribuie la o mai bună funcţionalitate a solului şi, respectiv, o mai bună creştere şi dezvoltare a plantelor agricole;

2.6. perioadă optimă de lucrare – perioadă din an caracterizată prin condiţii de umiditate bune şi foarte bune pentru efectuarea lucrărilor agricole fără a afecta însuşirile fizice ale solului şi funcţiile sale;

2.7. sistem de lucrări minime – lucrarea solului fără întoarcerea brazdei, care asigură păstrarea resturilor vegetale în proporţie de 15-30% la suprafaţa solului sau încorporarea lor superficială prin lucrările executate, pentru a servi drept mulci, precum şi executarea lucrărilor solului cu semănatul prin una sau cel mult două treceri;

2.8. substanţă poluantă – substanţă a cărei acumulare în cantităţi ce depăşesc anumite concentraţii conduce la inhibarea procesului normal de creştere şi dezvoltare a plantelor şi la dereglarea funcţionalităţii solului în relaţiile cu componentele mediului ambiant;

2.9. substanţă amelioratoare sau amendament – substanţă ce se aplică în soluri în scopul îmbunătăţirii însuşirilor acestora;

2.10. componenţă granulometrică – însuşiri ale solului ce rezultă din dimensiunea particulelor sale primare (granulometrice), la care se adaugă unele efecte ale compoziţiei mineralogice;

2.11. utilizare – împrăştierea nămolurilor pe sol sau orice altă aplicare a nămolurilor pe/şi în sol;

2.12. servicii de date spaţiale – operaţiuni care pot fi executate, prin utilizarea unei aplicaţii informatice, asupra datelor spaţiale incluse în seturile de date spaţiale sau asupra metadatelor corespunzătoare;

2.13. set de date spaţiale – colecţie identificabilă de date spaţiale;

2.14. cartea istoriei câmpului – document oficial care înregistrează informaţiile referitoare la utilizarea terenurilor agricole, măsurile de protecţie aplicate solului, tipurile de culturi şi tratamentele efectuate. Aceasta are rolul de a urmări evoluţia terenului şi de a contribui la gestionarea sustenabilă a solului.

II. MĂSURI TERITORIAL-ORGANIZATORICE

3. Deţinătorii de terenuri sunt responsabili de efectuarea următoarelor măsuri teritorial-organizatorice de protecţie şi ameliorare a solului:

3.1. utilizarea terenurilor cu destinaţie agricolă şi silvică, ţinând cont de procesele de degradare, condiţiile de relief şi de climă recomandate de către instituţiile ştiinţifice din domeniu;

3.2. organizarea măsurilor de protecţie antierozională pentru terenurile arabile, prin împădurirea terenurilor agricole supuse alunecărilor;

3.3. respectarea asolamentelor culturilor care protejează terenurile cu destinaţie agricolă contra eroziunii pe versanţi;

3.4. respectarea principiilor antierozionale de cultivare a plantelor;

3.5. dirijarea funcţionării tuturor sistemelor de folosire raţională a terenurilor;

3.6. organizarea corectă a teritoriului în conformitate cu limita ecologică a landşaftului;

3.7. identificarea potrivită a metodei de lucrare a solului în funcţie de tipul de sol şi starea acestuia şi ţinând cont de condiţiile de relief.

III. MĂSURI AGROAMELIORATIVE

Secţiunea 1

Măsuri de precauţie şi măsuri de prevenire

a deteriorării fizice a solului

4. În scopul evitării şi minimalizării diverselor forme de degradare a solului: eroziunea prin apă şi/sau eoliană, reducere a rezervelor de humus şi elemente biofile, compactare şi destructurare, supraumezire, salinizare şi soloneţizare, alunecare şi surpare de teren, poluare fizică, chimică şi biologică, deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să anunţe autorităţile administraţiei publice locale şi pe cele de protecţie a mediului în cazul unor accidente cu impact poluant.

5. Deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să efectueze următoarele măsuri de prevenire a deteriorării fizice a solurilor:

5.1. aplicarea tehnologiilor de tip "lucrări combinate", prin efectuarea concomitentă a mai multor operaţii agricole (pregătirea solului, semănat, fertilizat, alte lucrări) într-o singură trecere, în vederea reducerii numărului de treceri ale utilajelor şi diminuării compactării solului;

5.2. respectarea unui raport echilibrat între culturile semănate des (compact) şi culturile prăşitoare, cu amplasarea acestora diferenţiată pe versanţi, ţinând cont de gradul de pantă şi riscul de eroziune;

5.3. introducerea în structura rotaţiei culturilor a ierburilor perene cu efect ameliorativ, pentru refacerea structurii solului, creşterea conţinutului de materie organică şi reducerea riscului de degradare a terenurilor;

5.4. utilizarea utilajelor agricole dotate cu roţi late, pneuri de presiune joasă sau şenile, în scopul limitării presiunii asupra solului şi al prevenirii tasării acestuia;

5.5. limitarea suprafeţei ocupate de culturile tehnice până la 20% din asolament, iar a culturii de rapiţă – până la 5%, concomitent cu aplicarea periodică a lucrărilor agrotehnice destinate refacerii stării fizice a solului pe aceste terenuri;

5.6. îmbogăţirea solului în materie organică şi reducerea compactării prin cultivarea plantelor cu sisteme radiculare pivotante, adânci, capabile să pătrundă în straturile compacte şi să îmbunătăţească profilul solului;

5.7. ţinerea evidenţei "Cărţii istoriei câmpului" pentru fiecare parcelă (câmp) de teren cu destinaţie agricolă, în vederea monitorizării istoricului agronomic, a lucrărilor efectuate şi a evoluţiei stării solului. Se actualizează anual şi se păstrează pe o perioadă de minimum cinci ani de la ultima înregistrare efectuată şi va conţine:

5.7.1. datele de identificare ale parcelei (câmpului), inclusiv locaţia, suprafaţa şi tipul de cultură practicat;

5.7.2. istoricul culturilor, indicând tipurile de culturi şi rotaţia acestora, precum şi anul în care au fost plantate şi recoltate;

5.7.3. măsurile de protecţie a solului, inclusiv acţiunile pentru prevenirea eroziunii, fertilizarea şi alte măsuri de conservare a solului;

5.7.4. utilizarea tratamentelor chimice, biologice sau mecanice pentru menţinerea calităţii solului;

5.7.5. evaluarea periodică a stării solului, indicând modificările semnificative ale caracteristicilor acestuia (pH, conţinut de humus etc.);

5.8. respectarea valorilor maxime admisibile ale presiunii la suprafaţa solului, în funcţie de tipul solului, componenţa granulometrică a acestuia şi perioada de lucrare a solului, după cum sunt specificate în anexa nr.1.

[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.757 din 03.12.2025, în vigoare 04.01.2026]

6. În funcţie de cauzele care provoacă şi intensifică procesele de compactare a solului, deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să întreprindă următoarele măsuri de prevenire a compactării secundare a solurilor:

6.1. execută lucrări în cadrul practicilor agricole care sunt conforme cu condiţiile pedoclimatice, iar pe durata desfăşurării lor asigură succesiunea culturilor în rotaţie de lungă durată, inclusiv prezenţa unor culturi ameliorative, precum şi întreprind măsuri în urma cărora are loc creşterea treptată a conţinutului de humus şi ameliorarea structurii solului;

6.2. aplică un sistem de lucrări minime sau fără mobilizarea solului (no-till, strip-till), în funcţie de cerinţele tehnologice ale culturilor din rotaţie, cu alternarea adâncimii de afânare a solului de la un an la altul, pentru menţinerea structurii naturale şi prevenirea compactării. La 4-5 ani se recomandă executarea unor lucrări profunde de afânare (35-40 cm), prin utilizarea echipamentelor specializate precum scarificatoare, afânătoare de tip cizel sau alte utilaje fără răsturnarea brazdei;

6.3. respectă valorile maxime admisibile ale presiunii la suprafaţa solului, în funcţie de tipul solului, componenţa granulometrică a acestuia şi perioada de lucrare a solului, după cum sunt specificate în anexa nr.7.

Secţiunea a 2-a

Măsuri de prevenire a degradării

şi de refacere a structurii solului

7. În scopul prevenirii degradării şi refacerii structurii solului, deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să întreprindă următoarele măsuri:

7.1. practicarea prioritară a sistemului de lucrare minimă a solului şi reducerea presiunilor mecanice asupra solurilor (aratul cu plugul);

7.2. practicarea asolamentelor cu o diversitate mai mare de culturi, cu rotaţii de lungă durată (5-7 ani), care include şi culturi ameliorative (leguminoase şi graminee perene);

7.3. aplicarea asolamentelor şi încorporarea anuală a materiei organice pentru asigurarea unui bilanţ pozitiv al materiei organice în sol şi intensificarea activităţilor organismelor vii din sol, în special a mezofaunei (a râmelor);

7.4. efectuarea lucrărilor solului de înaintare;

7.5. utilizarea pneurilor cu presiune mică, a pneurilor cu lăţime mare, a tractoarelor cu şenile şi a altor tehnici care măresc suprafaţa de contact cu solul;

7.6. irigarea terenurilor cu destinaţie agricolă în baza autorizaţiei de mediu pentru folosirea specială a apei;

7.7. practicarea irigării prin picurare;

7.8. acoperirea suprafeţei terenurilor irigate prin aspersiune cu resturi vegetale, gunoi de grajd, rumeguş şi alte materiale organice de origine naturală inofensive pentru sol şi mediu;

7.9. folosirea substanţelor sintetice ameliorative de structură;

7.10. utilizarea culturilor succesive şi menţinerea solului acoperit o perioadă cât mai îndelungată.

Secţiunea a 3-a

Măsuri de protecţie antierozională

pentru terenurile arabile

8. Măsurile de protecţie antierozională pentru terenurile cu destinaţie agricolă, cu modul de folosinţă arabile, includ măsuri de prevenire şi de reglare a scurgerilor de suprafaţă şi de reducere a intensităţii eroziunii prin aplicarea unei structuri antierozionale a culturilor şi asolamentelor şi a măsurilor agrotehnice specifice terenurilor în pantă.

9. Deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să întreprindă următoarele măsuri de reglare a scurgerilor de suprafaţă:

9.1. afânarea adâncă fără răsturnarea brazdei cu păstrarea la suprafaţă a resturilor vegetale;

9.2. practicarea aratului într-o parte cu răsturnarea brazdei în amonte (deal) sau, după caz, în aval (vale);

9.3. aplicarea următoarelor măsuri agrotehnice ce favorizează captarea şi înmagazinarea apei în sol:

9.3.1. fisurarea solului la adâncimea de 12-15 cm în mijlocul fiecărui spaţiu dintre rânduri;

9.3.2. brăzdarea întreruptă a solului la fiecare al doilea spaţiu dintre rânduri;

9.3.3. muşuroirea rândurilor în cadrul ultimei lucrări (în timp) a solului în spaţiile dintre rânduri.

10. În locul plugurilor reversibile, utilizatorii pot practica aratul în lături (părţi), care se execută pe ambele laturi ale fiecărei parcele.

11. Toate măsurile stipulate la subpct. 9.3-9.3.3 se execută strict pe curbele de nivel.

12. Deţinătorii terenurilor sunt obligaţi să întreprindă următoarele măsuri de prevenire a formării scurgerilor de suprafaţă:

12.1. elaborarea schemelor de repartizare a terenurilor arabile pe versanţi, a plantaţiilor pomicole şi viticole, ţinând cont, în mod obligatoriu, de condiţiile geomorfologice, pedoclimatice şi de riscul erozional;

12.2. stabilirea numărului de sole şi parcele de lucru, a configuraţiei şi mărimii acestora pe fiecare versant, în conformitate cu înclinarea, forma şi dimensiunile versantului, şi orientarea solelor pe direcţia generală a curbelor de nivel.

13. Deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să stabilească reţele optime de căi de deplasare şi drumuri tehnologice, dimensionarea şi amplasarea lor corectă pe versanţi, prin amplasarea drumurilor tehnologice şi de exploatare agricolă pe linia generală a curbelor de nivel.

14. Deţinătorii terenurilor sunt obligaţi să efectueze următoarele lucrări de optimizare a gradului de compactare a solului:

14.1. afânarea adâncă cu scopul fărâmiţării orizontului subarabil (talpa plugului);

14.2. excluderea tasării terenurilor şi/sau a formării de benzi tasate în cadrul acestora;

14.3. excluderea afânării excesive a solurilor din cadrul terenurilor în pantă;

14.4. semănatul terenurilor în pantă pe direcţia curbelor de nivel cu norme de semănat cu 10-20% mai mari decât cele recomandate pentru terenurile plate. Lucrările ulterioare de întreţinere a terenurilor se fac strict pe curbele de nivel;

14.5. construcţia digurilor în amonte şi a micilor diguleţe, amenajarea diverselor obstacole (gărduleţe, plase etc.) de-a lungul curbelor de nivel pentru reducerea scurgerilor;

14.6. crearea de benzi înierbate cu specii protectoare de suprafaţă. Lăţimea benzilor înierbate este de până la 2-6 m;

14.7. întreprinderea măsurilor pentru reducerea forţei vii a torenţilor: nivelări-modelări ale suprafeţei, canale de nivel, căderi în trepte (praguri, baraje, consolidări, debuşee înierbate etc.);

14.8. terenurile în pantă nu se menţin ca "ogoare negre" sau curăţite de resturi vegetale şi lucrările nu se efectuează de-a lungul pantei în direcţia deal-vale;

14.9. evacuarea dirijată a surplusului de apă de pe versanţi prin amenajarea unei reţele de canale pentru captarea şi evacuarea surplusului de apă de pe versanţi şi prevenirea eroziunii în adâncime.

15. Pe terenurile arabile în pantă, culturile agricole trebuie să fie cultivate în combinaţii capabile să asigure păstrarea solului fertil cu admiterea pierderilor de sol ce nu depăşesc 5-6 t/ha şi se aplică:

15.1. pentru versanţii cu înclinare de până la 2⁰:

15.1.1. culturi prăşitoare – 60%; cereale păioase – 20%; leguminoase – 15%; culturi furajere – 5%;

15.1.2. cereale păioase – 50%; culturi prăşitoare – 50%;

15.1.3. culturi prăşitoare – 50%; cereale păioase şi leguminoase anuale amplasate în fâşii cu lăţimea maximă de 200 m – 50%;

15.2. pentru terenurile cu înclinare de 2-5⁰ se aplică sistemul de culturi în fâşii cu lăţimea de 100-150 m, care includ 50% – prăşitoare, 25% – cereale păioase, 5% – ierburi perene, 20% – culturi leguminoase şi furajere;

15.3. pentru terenurile cu înclinare de 5-8⁰ se aplică 30% – culturi prăşitoare, 40% – cereale păioase, 20% – culturi leguminoase şi furajere, 10% – ierburi perene. Culturile se cultivă în fâşii cu lăţimea de până la 100 m şi benzi-tampon înierbate cu lăţimea de 4-5 m.

16. Pantele cu înclinare de peste 8⁰ nu se utilizează pentru modul de folosinţă arabile, aceste pante se folosesc pentru plantaţii multianuale (pomicole şi viticole) şi păşuni.

17. În cadrul terenurilor în pantă cu soluri preponderent nisipoase, nisipo-lutoase şi luto-nisipoase, în componenţa asolamentelor se măreşte cota culturilor protectoare cu 20-30%.

18. Plantele protectoare semănate toamna devreme în culturi siderale sau plante precum secara, muştarul şi altele se încorporează în sol primăvara înainte de semănat, printr-o arătură superficială, pentru a asigura reducerea eroziunii prin apă.

19. Pe terenurile situate în pantă, unde nu este posibilă semănarea permanentă cu specii de ierburi (înierbarea), se practică culturi în fâşii alternante de plante protectoare şi benzi înierbate pe lungimea curbelor de nivel. Pentru consolidarea şi protecţia terenurilor se amenajează valuri de pământ, agroterase, banchete netede sau garduri de niveluri şi se amplasează fâşii de arbori şi arbuşti perpendicular pe direcţia vânturilor dominante, pentru reducerea vitezei vântului şi protejarea culturilor.

Secţiunea a 4-a

Măsuri de prevenire a eroziunii solului

în cadrul plantaţiilor multianuale

20. Măsurile de prevenire a eroziunii solului în plantaţiile multianuale reprezintă ansamblul tehnicilor şi al intervenţiilor agrotehnice, biologice şi hidrotehnice aplicate în livezi, vii şi alte culturi perene, orientate spre conservarea stratului fertil al solului, reducerea pierderilor de apă şi prevenirea proceselor de degradare a terenurilor, în special pe versanţi şi terenuri în pantă. Deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să aplice următoarele măsuri de prevenire şi combatere a eroziunii solului în cadrul plantaţiilor viticole:

20.1. orientarea rândurilor în vii pe curbele de nivel şi executarea în aceeaşi direcţie a lucrărilor agrotehnice de întreţinere;

20.2. crearea de biloane înclinate pentru dispersarea şi evacuarea apei;

20.3. crearea de benzi înierbate pe versanţi cu pante uniforme;

20.4. crearea canalelor de coastă pe curbe de nivel sau înclinate, cu dispersoare naturale sau artificiale de evacuare a apelor, în funcţie de pantă şi tipul solului;

20.5. plantarea benzilor de arbuşti fructiferi pe pantele din amonte ale drumurilor tehnologice şi de exploatare agricolă orientate pe curbele de nivel;

20.6. microterasarea spaţiilor dintre rânduri prin lucrări permanente în aval;

20.7. refacerea taluzurilor (suprafaţă înclinată cu pantă) degradate, prin reînsămânţări cu iarbă;

20.8. nivelarea platformei teraselor şi astuparea denivelărilor produse de şuvoaiele de apă.

21. În scopul prevenirii şi al combaterii eroziunii solului în livezi trebuie să se aplice:

21.1. orientarea rândurilor de pomi pe curbele de nivel şi executarea arăturilor în această direcţie;

21.2. în plantaţiile tinere între rândurile de pomi se intercalează culturi de plante protectoare;

21.3. realizarea benzilor înierbate pe versanţi cu pante uniforme;

21.4. semănarea întregii suprafeţe cu specii de ierburi (înierbare), cu lucrarea solului numai în jurul pomilor;

21.5. crearea canalelor de coastă pentru evacuarea apelor de pe pante peste 10⁰ în regiunile umede;

21.6. crearea manuală sau mecanică a teraselor continue cu platformă orizontală;

21.7. în cazul terenurilor cu destinaţie agricolă cu soluri grele şi pante de peste 15⁰, precum şi cele înclinate uşor sau mijlociu, se creează terase individuale orizontale.

Secţiunea a 5-a

Măsuri de prevenire a epuizării fertilităţii solurilor

22. Măsurile de prevenire a epuizării fertilităţii solurilor reprezintă totalitatea acţiunilor agroecologice, tehnologice şi economice, aplicate în mod sistematic, menite să conserveze, să îmbunătăţească şi să refacă capacitatea naturală a solului de a furniza elementele nutritive necesare plantelor, menţinând echilibrul biologic, chimic şi fizic al solului, pentru a asigura o producţie agricolă durabilă şi sustenabilă.

23. Deţinătorii de terenuri agricole sunt obligaţi să întreprindă următoarele măsuri de prevenire a epuizării solurilor:

23.1. respectarea asolamentelor, implementarea unui sistem optim de fertilizare şi lucrare a solului, asigurarea întreţinerii terenului în stare fitosanitară (combaterea răspândirii buruienilor) pentru asigurarea unor cantităţi optime a elementelor nutritive în sol;

23.2. administrarea îngrăşămintelor minerale şi organice în termene şi proporţii optime, în funcţie de necesităţile plantelor culturilor agricole, de indicii agrochimici ai solului, de cultura premergătoare şi de condiţiile agrometeorologice;

23.3. asigurarea reproducerii fertilităţii solului prin optimizarea asolamentului şi includerea culturilor ameliorative, administrarea materiei organice pentru optimizarea însuşirilor şi a regimurilor fizice ale solurilor, ameliorarea şi remedierea terenurile degradate;

23.4. cultivarea leguminoaselor, a ierburilor perene pentru terenurile ocupate cu rapiţă şi a altor culturi tehnice şi efectuarea măsurilor de fertilizare organică şi minerală orientate pe reproducerea lărgită a fertilităţii solului şi acumularea azotului biologic în sol;

23.5. arderea paielor şi miriştii şi a resturilor vegetale pe terenul cu modul de folosinţă arabil este interzisă, acestea se încorporează în sol ca sursă de materie organică. Cota optimă a culturilor leguminoase şi a ierburilor perene în asolamente trebuie să constituie nu mai puţin de 30% din suprafaţa culturilor tehnice (dintre care rapiţă până la 5%).

Secţiunea a 6-a

Măsuri de prevenire a poluării fizice, chimice şi biologice a solului

24. Pentru prevenirea poluării solului, deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să respecte următoarele măsuri:

24.1. prevenirea poluării prin adaptarea proceselor şi a fluxurilor tehnologice, astfel încât să se stopeze difuzarea de substanţe poluante;

24.2. utilizarea mijloacelor biologice prioritar în activităţile de protecţie a plantelor;

24.3. distrugerea buruienilor pe cale mecanică, iar a dăunătorilor – prin respectarea tehnologiilor agricole specifice fiecărei culturi;

24.4. reducerea necesarului mijloacelor fitosanitare prin respectarea asolamentelor;

24.5. includerea în asolament a speciilor de culturi care extrag poluanţii;

24.6. diminuarea impactului poluanţilor prin refacerea terenurilor degradate în urma exploatării zăcămintelor de substanţe minerale;

24.7. neadmiterea stocării substanţelor cu impact poluant în depozite deschise, precum şi amenajarea depozitelor şi a staţiilor de pregătire a soluţiilor mijloacelor fitosanitare şi de încărcare a fertilizanţilor în cadrul unor terenuri cu risc de alunecare, eroziune, inundaţie şi nivel sporit al apelor freatice;

24.8. monitoringul calităţii solului de către unităţile economice cu risc de poluare cu metale grele sau cu alte substanţe periculoase pentru sol, inclusiv scurgeri lichide;

24.9. minimalizarea riscului inundaţiilor cu ape acumulate din areale cu concentraţii sporite de poluanţi prin recepţionarea şi evacuarea dirijată a acestora;

24.10. neadmiterea acoperirii (copertării) solurilor cu materiale provenite din eroziunea cu apă, în cazul în care acest material este slab humifer sau poluat;

24.11. utilizarea fertilizanţilor conform limitelor admisibile şi utilizarea apelor admise pentru irigare;

24.12. aplicarea pentru protecţia plantelor a mijloacelor fitosanitare cu eficacitate biologică maximă, dar cu impact minim asupra mediului înconjurător;

24.13. efectuarea periodic în cadrul asolamentelor care includ rapiţă a lucrărilor de afânare adâncă fără întoarcerea brazdei, în scopul evitării stării de alelopatie a solului;

24.14. optimizarea dozelor de fertilizare cu îngrăşăminte minerale în funcţie de necesităţile culturilor, rezerva de apă accesibilă din sol şi cantitatea de elemente nutritive disponibile, în scopul evitării poluării.

Secţiunea a 7-a

Măsuri de atenuare a secetei pedologice

25. Deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să întreprindă următoarele măsuri de atenuare a secetei pedologice a solului:

25.1. adaptarea culturilor la condiţiile solului şi a sursei de apă disponibile pentru irigaţii;

25.2. în condiţii de secetă se promovează culturi rezistente la secetă cum ar fi:

25.2.1. sorgul sau orzul de toamnă, ca înlocuitori ai porumbului;

25.2.2. mazărea, ca alternativă a culturii de soia;

25.2.3. iarba-de-Sudan şi culturi perene (gramineele perene);

25.2.4. porumbul, soia, fasolea, sfecla de zahăr, legumele se cultivă cu precădere în condiţii de irigare;

25.3. rotaţia culturilor şi asolamentelor (minimum trei culturi) care contribuie la acumularea şi conservarea apei în sol, la ameliorarea însuşirilor fizice, chimice şi biologice, precum şi la reducerea pericolului înmulţirii agenţilor patogeni, dăunătorilor şi a buruienilor;

25.4. utilizarea sistemului de lucrare minimă a solului sau no-till după posibilitate, cu menţinerea resturilor vegetale la suprafaţa solului, pentru acumularea şi conservarea apei în sol şi reducerea eroziunii prin apă şi vânt;

25.5. acoperirea cu mulci în plantaţiile multianuale din apropierea pomilor/butucilor;

25.6. fertilizarea solului prin aplicarea prioritară a gunoiului de grajd, a resturilor vegetale compostate, a îngrăşămintelor verzi şi a culturilor leguminoase anuale şi perene, precum şi prin aplicarea unor cantităţi minime necesare de îngrăşăminte chimice;

25.7. utilizarea soiurilor/hibrizilor cu o perioadă de vegetaţie mai scurtă, rezistenţi la stresul hidric, care pot asimila eficient o cantitate mai mare de elemente nutritive, consumând o cantitate redusă de apă;

25.8. utilizarea metodei de irigare prin picurare pentru utilizarea eficientă a apei, reducând impactul negativ asupra mediului înconjurător şi furnizarea apei direct la rădăcinile plantelor, fapt care reduce pierderile de apă din cauza evaporării, dar şi permite dozarea precisă a apei în funcţie de necesităţile fiecărei plante;

25.9. aplicarea controlată a îngrăşămintelor în scopul prevenirii stresului la plante în condiţii de secetă, prin optimizarea metabolismului, reducerea riscului de salinizare şi întărire a imunităţii plantelor;

25.10. evitarea aplicării îngrăşămintelor în condiţii de stres extrem, reducerea dozelor de fertilizare faţă de perioadele normale, ţinând cont de disponibilitatea apei şi combinarea metodelor de aplicare, cum ar fi fertilizarea localizată sau cea foliară, pentru a spori eficienţa acestora.

IV. MĂSURI SILVOAMELIORATIVE

26. Pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene, deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să întreprindă următoarele măsuri:

26.1. crearea fâşiilor forestiere de protecţie antierozională a câmpurilor în conformitate cu proiectul de organizare a teritoriului, elaborat de către o instituţie publică sau privată din domeniu;

26.2. folosirea, ca plante protectoare, în special pentru perioada de iarnă, a culturilor cerealiere de toamnă, cum sunt: grâul, secara, orzul, iar dintre culturile tehnice – muştarul;

26.3. practicarea culturilor succesive, care primăvara sunt încorporate în sol printr-o lucrare superficială înainte de semănatul culturii de primăvară;

26.4. mulcirea suprafeţei solului cu mulci vegetal în cantitate de 5-15 t/ha;

26.5. păstrarea miriştii până la semănatul culturii următoare şi practicarea sistemului fără lucrare sau semănat direct, în special, în cazul culturilor de primăvară;

26.6. crearea plantaţiilor silvice pe terenuri;

26.7. crearea fâşiilor forestiere de protecţie a malurilor vâlcelelor şi ravenelor;

26.8. crearea sistemului de fâşii de reglare a scurgerilor;

26.9. împădurirea şi înierbarea vâlcelelor.

V. MĂSURI HIDROAMELIORATIVE

Secţiunea 1

Măsuri de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren

27. Pentru prevenirea şi combaterea alunecărilor de teren, deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să întreprindă măsuri preventive de menţinere a condiţiilor existente ce favorizează stabilitatea versantului:

27.1. neadmiterea amplasării construcţiilor pe terenuri cu risc mare de alunecare;

27.2. neadmiterea tăierii copacilor sau a îndepărtării stratului vegetal de pe terenurile cu risc de alunecare;

27.3. neadmiterea efectuării lucrărilor ce supraîncarcă versantul (de accentuare a pantei taluzurilor, de decopertare a unor straturi de pământ în zona terenurilor alunecătoare etc.);

27.4. limitarea circulaţiei tehnicii grele, pentru stabilitatea versantului;

27.5. neadmiterea captării, drenării şi evacuării dirijate a apei în exces (subterană şi de suprafaţă);

27.6. consolidarea terenurilor alunecătoare prin procedee fizice (compactare), chimice (injectarea unor lianţi în structura pământului) şi biologice cu ajutorul vegetaţiei ierboase şi a plantaţiilor silvice;

27.7. consolidarea mecanică şi sprijinirea versantului, care au menirea de a spori stabilitatea masivelor: ancorare, armare, ziduri de sprijin etc.;

27.8. efectuarea măsurilor de stopare a ravenelor;

27.9. efectuarea măsurilor de regularizare a scurgerilor de suprafaţă;

27.10. stabilizarea alunecărilor de teren prin împădurirea teritoriului;

27.11. construirea canalelor impermeabile pentru interceptarea şi evacuarea dirijată a apelor de suprafaţă.

28. Pentru fiecare alunecare se delimitează două zone principale unde trebuie să se întreprindă următoarele lucrări specifice în zona de influenţă, situată în amonte de fronturile de desprindere, de pe care se colectează apele ce se scurg la suprafaţa terenului sau se infiltrează în corpul alunecării:

28.1. astuparea crăpăturilor cu material pământos impermeabil, bine compactat;

28.2. construcţia canalelor impermeabile pentru interceptarea şi evacuarea dirijată a apelor de suprafaţă;

28.3. construcţia canalelor adânci sau a drenajelor pentru captarea şi evacuarea apelor de infiltraţie în zona de alunecare propriu-zisă:

28.3.1. drenarea adâncă sau superficială a zonelor cu exces de umiditate;

28.3.2. nivelarea terenului pentru înlăturarea condiţiilor de stagnare a apei în depresiuni;

28.3.3. construirea zidurilor de sprijin, a contrabanchetelor din pământ compactat sau din piatră, a ancorajelor din piloni de lemn sau de beton armat.

29. Pentru valorificarea terenurilor afectate de alunecări se cultivă tipuri de vegetaţie adaptate la condiţiile existente pe alunecări şi care au o producţie înaltă şi asigură o bună protecţie la consolidarea terenului şi protejează împotriva eroziunii de suprafaţă şi de adâncime.

30. Cultivarea vegetaţiei începe odată cu executarea lucrărilor de consolidare şi stabilizare a versantului.

31. Pentru terenurile pentru care lucrările de amenajare nu sunt eficiente, se realizează împădurirea lor prin plantarea diferenţiată a următoarelor specii de arbori:

31.1. salcâmul – în cazul terenurilor puternic erodate cu soluri cu compoziţia granulometrică medie;

31.2. stejarul şi gorunul – în cazul terenurilor cu masa alunecată în bloc şi a celor cu masivul alunecător moderat fragmentat;

31.3. salcia şi plopul – pe terenurile alunecate, cu umiditate ridicată şi textura solului mijlocie uşoară (nisipo-lutoasă şi lutoasă);

31.4. sălcioara şi cătina albă – pe terenurile puternic fragmentate cu predominarea orizonturilor inferioare, bogate în carbonat de calciu, la suprafaţa terenului.

Secţiunea a 2-a

Măsuri de prevenire a formării excesului

sau deficitului de umiditate

32. Măsurile de prevenire a formării excesului de umiditate, salinizării şi soloneţizării secundare se execută în teritoriile amenajate pentru irigaţii, teritoriile cu risc de inundaţie, iar în anii ploioşi – şi în celelalte teritorii.

33. Pentru prevenirea excesului de apă şi a salinizării şi soloneţizării secundare deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să întreprindă următoarele măsuri:

33.1. asigurarea unui asolament de culturi cu plante ameliorative pentru refacerea stării fizice, cumulativ cu toate celelalte măsuri de prevenire a deteriorării fizice a solului;

33.2. irigarea solului cu norme şi debite de udare strict stabilite, în funcţie de caracteristicile solului şi pentru neadmiterea infiltraţiei de apă în adâncime sau a stagnării apei la suprafaţa solului;

33.3. reducerea necesităţilor pentru irigaţii prin optimizarea regimului de umiditate a solului şi diminuarea evaporării fizice prin mulcirea suprafeţei solului şi prin amplasarea culturilor în funcţie de resursele disponibile de apă în sol;

33.4. excluderea lucrărilor de irigare pe terenurile cu risc de formare a excesului de umiditate şi salinizare;

33.5. excluderea compactării de suprafaţă care poate cauza stagnarea apei;

33.6. adaptarea unei metode de irigare potrivită cu solul şi topografia terenului, cu cantitatea şi calitatea apei disponibile, cu exigenţele culturii şi condiţiile climatice din zonă;

33.7. asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea unui sistem radicular adânc bine dezvoltat, capabil să exploreze un strat gros de sol şi să utilizeze intens apa;

33.8. aplicarea irigării cât mai uniform posibil şi nivelarea terenurilor pentru o distribuire uniformă a apei pe suprafaţa solurilor;

33.9. utilizarea apei pentru irigaţii cu compoziţie chimică favorabilă;

33.10. aplicarea unui surplus de apă de irigaţie (cerinţă de spălare) periodic, pentru prevenirea acumulării sărurilor solubile în stratul superior din solul irigat şi a unei doze mici (2-3 t/ha) de ghips pentru prevenirea soloneţizării secundare a solului;

33.11. crearea şanţurilor temporare de evacuare a surplusului de apă din perioadele ploioase.

34. Pe lunci şi râuri, canalele de desecare se curăţă în mod obligatoriu de vegetaţie pentru a se menţine în stare bună de funcţionare, în special, unde există risc de inundare în perioada viiturilor.

VI. CONDIŢII/OBLIGAŢII DE UTILIZARE A NĂMOLURILOR ÎN AGRICULTURĂ,

ÎN SPECIAL A CELOR DE LA STAŢIILE DE EPURARE

Secţiunea 1

Măsuri de protecţie a solului în condiţii de utilizare a

nămolurilor în agricultură, de la staţiile de epurare

35. Nămolurile pot fi utilizate în agricultură numai în conformitate cu prezenta Reglementare tehnică.

36. Nămolurile definite la pct.2 pot fi utilizate în agricultură în calitate de fertilizanţi după eliberarea avizelor de către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, în baza expertizelor toxico-igienice şi sanitaro-chimice a formelor preparative a nămolurilor de epurare.

37. Valorile pentru concentraţiile de metale grele în solurile pe care se aplică nămoluri, concentraţiile de metale grele din nămoluri şi cantităţile maxime anuale ale metalelor grele care pot fi introduse în sol cu destinaţie agricolă sunt prezentate în anexele nr.1, nr.2 şi nr.3.

38. Nămolurile trebuie să corespundă normelor igienice şi se utilizează astfel încât acumularea de metale grele în sol să nu ducă la o depăşire a valorilor-limită menţionate în anexa nr.1. În acest scop, se aplică una dintre următoarele proceduri:

38.1. se stabilesc cantităţile maxime de nămoluri, exprimate în tone de materie uscată, care pot fi aplicate pe sol pe unitatea de suprafaţă şi pe an, respectându-se, în acelaşi timp, valorile-limită pentru concentraţia de metale grele în nămoluri, stabilite în conformitate cu anexa nr.2;

38.2. se asigură respectarea valorilor-limită pentru cantităţile de metale introduse în sol pe unitatea de suprafaţă şi pe unitatea de timp, prezentate în anexa nr.3.

39. Nămolurile trebuie să fie tratate înainte de a fi utilizate în agricultură. Producătorii de nămoluri de epurare furnizează cu regularitate utilizatorilor toate informaţiile menţionate în anexa nr.4.

40. Se interzice utilizarea nămolurilor în cazul în care concentraţia unui sau a mai multor metale grele din sol depăşeşte valorile-limită pe care le stabilesc în conformitate cu anexa nr.1 şi iau măsuri necesare pentru a asigura că aceste valori-limită nu sunt depăşite ca urmare a utilizării nămolurilor.

41. Se interzice utilizarea de nămoluri sau furnizarea de nămoluri în vederea utilizării lor:

41.1. pe păşuni sau pe culturi furajere cu minimum trei săptămâni până la începutul păşunatului şi recoltării culturilor furajere;

41.2. pe terenurile cultivate cu legume şi fructe în timpul perioadei de vegetaţie, cu excepţia culturilor de pomi fructiferi;

41.3. pe solurile destinate culturilor de legume şi fructe care sunt, în mod normal, în contact direct cu solul şi sunt consumate crude, pentru o perioadă de 10 luni înaintea recoltării şi în timpul recoltării.

Nămolurile ce conţin substanţe cancerigene şi toxice nu sunt admise spre utilizare.

42. La utilizarea nămolurilor utilizatorii trebuie să ţină cont de necesităţile nutriţionale ale plantelor şi să nu admită posibilitatea alterării calităţii solurilor şi a apelor de suprafaţă şi subterane.

43. Nămolurile şi solurile, înainte de a fi utilizate, trebuie analizate după cum se menţionează în anexele nr.4 şi nr.5. Metodele de referinţă de prelevare de probe şi de analize sunt specificate în anexa nr.6.

44. Dacă nămolurile sunt utilizate pe soluri al căror pH este mai mic de 6, se va ţine cont de creşterea instabilităţii metalelor grele şi de absorbţia lor de către plante, după caz, de valorile-limită pe care le-au stabilit în conformitate cu anexa nr.1.

VII. OBLIGAŢIILE DEŢINĂTORILOR DE TERENURI PENTRU UTILIZAREA NĂMOLURILOR

45. Pentru evaluarea eficienţei măsurilor stipulate la pct.3 şi monitorizarea lor, periodic (o dată la 6-8 ani) deţinătorii de terenuri solicită instituţiilor specializate efectuarea lucrărilor de evaluare complexă a solurilor.

46. Deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să anunţe la momentul constatării unui accident cu impact poluant autorităţile administraţiei publice locale şi cele de protecţie a mediului pentru întreprinderea măsurilor de remediere a terenurilor degradate.

47. În scopul monitorizării stării toxice a solurilor, deţinătorii de terenuri solicită instituţiilor specializate evaluarea periodică a acestora, după cum urmează:

47.1. o dată la 5-7 ani – în cazul unor riscuri sporite după cum este menţionat în Cartea istoriei câmpului;

47.2. o dată la 10-15 ani – în cazul unor riscuri moderate;

47.3. o dată la 15-25 de ani – în cazul unor riscuri reduse.

48. Deţinătorii de terenuri respectă valorile-limită pentru concentraţiile de metale introduse în sol pe unitatea de suprafaţă şi pe unitatea de timp, prezentate în anexa nr.3.

49. Deţinătorii de terenuri sunt obligaţi să se asigure că nămolurile care urmează a fi utilizate pe soluri au fost tratate.

50. În cazul utilizării nămolurilor, deţinătorii de terenuri asigură analiza solului după cum este menţionat în anexa nr.5.

51. Deţinătorii de terenuri de nămoluri pentru fertilizare ţin la zi registre care să conţină informaţii despre:

51.1. cantităţile de nămoluri achiziţionate şi cele consumate;

51.2. compoziţia şi caracteristicile nămolurilor faţă de parametrii specificaţi în anexa nr.4;

51.3. tratamentele aplicate nămolurilor;

51.4. numele şi adresele destinatarilor de nămoluri, precum şi locul de utilizare a acestora.

52. Informaţiile privind metodele de tratament şi rezultatele analizelor nămolurilor sunt comunicate la cererea autorităţilor competente.

53. Serviciile de date spaţiale se utilizează pentru a prezenta seturile de date spaţiale incluse în informaţiile înregistrate în registrele respective.

54. Registrele menţionate la pct.51 sunt puse la dispoziţia publicului, cu asigurarea unui acces limitat, pentru fiecare an calendaristic, în termen de opt luni de la sfârşitul anului calendaristic în cauză, într-un format consolidat.

55. Informaţiile privind metodele de tratament şi rezultatele analizelor sunt comunicate autorităţii administrative din domeniul protecţiei mediului, care realizează monitoringul calităţii factorilor de mediu (solului).

56. Nu se aplică prevederile pct.40, subpct. 51.2-51.4 şi pct.53 nămolurilor rezultate de la staţiile de epurare a apelor reziduale a căror capacitate de tratare este mai mică de 300 kg de CBO₅ pe zi, corespunzător unui număr de 5 000 de locuitori, şi care sunt destinate în primul rând epurării apelor reziduale menajere.

Anexa nr.1

la Reglementarea tehnică

“Măsurile de protecţie a solului

în cadrul practicilor agricole”

Valorile-limită

pentru concentraţiile de metale grele în sol

(mg/kg de materie uscată într-o probă

reprezentativă de sol cu pH de la 6 la 7)

Anexa nr.2

la Reglementarea tehnică

“Măsurile de protecţie a solului
în cadrul practicilor agricole”

Valorile-limită

pentru concentraţiile de metale grele din

nămolurile destinate utilizării în agricultură

(forme totale, mg/kg de materie uscată)

Anexa nr.3

la Reglementarea tehnică

“Măsurile de protecţie a solului
în cadrul practicilor agricole”

Valorile-limită

pentru concentraţiile de metale grele care pot fi introduse

anual în terenurile agricole pe baza unei medii de 10 ani

(forme totale, mg/kg/an)

Anexa nr.4

la Reglementarea tehnică

“Măsurile de protecţie a solului
în cadrul practicilor agricole”

Analiza nămolurilor

1. Nămolurile trebuie analizate cel puţin o dată în şase luni. Dacă apar modificări în caracteristicile apei reziduale epurate, frecvenţa analizelor trebuie să fie mărită. Dacă rezultatele analizelor nu variază în mod semnificativ în decursul unui an întreg, nămolurile trebuie să fie analizate cel puţin o dată la 12 luni.

2. Pentru efectuarea analizei nămolurilor este necesar să fie respectate cerinţele elaborate şi aprobate de către instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor.

3. Analiza nămolurilor trebuie să includă următorii parametri:

3.1. materie uscată, materie organică;

3.2. indicatorul pH;

3.3. azot şi fosfor;

3.4. cadmiu, cupru, nichel, plumb, zinc, mercur, crom (forme totale).

4. În cazul cuprului, al zincului şi al cromului, dacă s-a demonstrat că aceste metale nu sunt prezente sau sunt prezente doar în cantităţi neglijabile în apele reziduale epurate în staţia de epurare, nămolurile trebuie să fie analizate cel puţin o dată la 12 luni.

Anexa nr.5

la Reglementarea tehnică

“Măsurile de protecţie a solului
în cadrul practicilor agricole”

Analiza solului

1. Ori de câte ori se utilizează nămoluri care provin de la staţiile de epurare, utilizatorii trebuie să se asigure ca conţinutul de metale grele din sol să nu depăşească valorile-limită stabilite în conformitate cu anexa nr.1.

2. Analiza trebuie să includă următorii parametri:

2.1. indicatorul pH;

2.2. cadmiu, cupru, nichel, plumb, zinc, mercur, crom;

2.3. prezenţa ouălor viabile de helminţi.

3. Conţinutul de nitraţi trebuie să se respecte concentraţia admisibilă de 130 mg/kg.

4. Analiza conţinutului de nitraţi şi a prezenţei ouălor viabile de helminţi se efectuează anual la începutul perioadei de vegetaţie. Analiza conţinutului total de metale grele se sincronizează cu perioadele de administrare a nămolurilor şi se efectuează nu mai rar decât o dată la 5 ani.

Anexa nr.6

la Reglementarea tehnică

“Măsurile de protecţie a solului

în cadrul practicilor agricole”

Metode de prelevare de probe şi de analize

1. Prelevare de probe de sol

1.1. Probele reprezentative de sol pentru analiză trebuie să fie constituite prin amestecarea a 25 de probe individuale recoltate de pe un teren nu mai mare sau egal cu 5 ha, care este lucrat în acelaşi scop. Probele trebuie luate la o adâncime de 25 cm, în cazul în care adâncimea solului arabil este mai mică de această valoare; cu toate acestea, adâncimea de prelevare în acest ultim caz nu trebuie să fie mai mică de 10 cm.

1.2. Adâncimea de recoltare a probelor este de 0-30 cm, în cazul culturilor anuale, şi 0-30, 30-60 cm, în cazul culturilor multianuale.

2. Prelevări de probe de nămol

Nămolurile trebuie prelevate după tratare, însă înainte de a fi administrate în sol, şi trebuie să fie reprezentative pentru producţia de nămoluri.

3. Metode de analiză

Analiza metalelor grele trebuie să fie efectuată în urma mineralizării cu acid puternic (HCl). Metoda de referinţă de analiză trebuie să fie cea a spectrofotometriei cu absorbţie atomică, iar limita de detecţie pentru fiecare metal nu trebuie să fie mai mare de 10% din valoarea-limită adecvată.

Anexa nr.7

la Reglementarea tehnică

“Măsurile de protecţie a solului
în cadrul practicilor agricole”

Valorile maxime

admisibile ale presiunii la suprafaţa solului în funcţie de tipul

de sol, componenţa granulometrică şi perioada de lucrare