281/03.04.2018 Hotărîre cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pe anii 2018-2023 şi a Planurilor de acţiuni privind implementarea acesteia

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere

a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pe anii 2018-2023

şi a Planurilor de acţiuni privind implementarea acesteia

[Denumirea modificată prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]

nr. 281  din  03.04.2018

 (în vigoare 13.04.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 121-125 art. 348 din 13.04.2018

* * *

În temeiul art.8 alin.1 lit.a) din Legea nr.45-XVI din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.55-56, art.178), cu modificările şi completările ulterioare, Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.2511-VII din 15 decembrie 2016 pentru aprobarea semnării Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, precum şi în scopul fortificării şi racordării sistemului naţional de prevenire şi combatere a violenţei în familie la standardele internaţionale din domeniu, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) Strategia naţională de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi violenţei în familie pe anii 2018-2023, conform anexei nr.1.

2) Planul de acţiuni pentru anii 2018-2020 privind implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pe anii 2018-2023, conform anexei nr.2;

3) Planul de acţiuni pentru anii 2021-2022 privind implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pe anii 2018-2023, conform anexei nr.3.

[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]

2. Se stabileşte că realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pe anii 2018-2023 se va efectua prin intermediul a două planuri de acţiuni, care vor fi implementate de autorităţile de resort în perioadele 2018-2020 şi 2021-2022.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]

3. Implementarea activităţilor Strategiei numite se va efectua din contul şi în limitele bugetelor instituţiilor/autorităţilor specificate în planurile de acţiuni pe anii respectivi, precum şi din contul altor surse conform legislaţiei.

4. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale vor asigura implementarea prevederilor Strategiei menţionate şi vor informa anual, pînă la data de 30 aprilie, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale despre gradul de implementare a acesteia.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]

5. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să asigure implementarea la nivel local a prevederilor Strategiei sus-numite.

6. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale:

[Subpct.1) abrogat prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]

2) va monitoriza şi va coordona procesul de implementare a Strategiei nominalizate şi a planurilor de acţiuni pentru anii 2018-2020 şi 2021-2022;

3) va generaliza informaţiile şi va prezenta Guvernului anual, pînă la data de 30 mai, raportul privind realizarea acţiunilor.

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]

7. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

nr.281 din 3 aprilie 2018

Notă: În anexa nr.1 pe tot parcursul textului, textul "Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021

STRATEGIA NAŢIONALĂ DE PREVENIRE ŞI COMBATERE

A VIOLENŢEI FAŢĂ DE FEMEI ŞI A VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

PENTRU ANII 2018-2023

I. DESCRIEREA SITUAŢIEI

1. Violenţa faţă de femei şi violenţa în familie sînt printre cele mai grave şi răspîndite infracţiuni cu care se confruntă societăţile contemporane, lezînd drepturile şi demnitatea umană a membrilor acestora. Fenomenele respective persistă în toate statele lumii, indiferent de modul de organizare politică sau economică, bunăstarea populaţiei, rasă, cultură.

2. Prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ca element al politicii naţionale de ocrotire şi sprijinire a familiei, reprezintă o preocupare majoră a Guvernului Republicii Moldova. Prin adoptarea legii-cadru cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie s-a făcut un pas important în crearea mecanismului instituţional şi operaţional de soluţionare a cazurilor de violenţă în familie, marcînd asumarea şi implementarea de către Republica Moldova a angajamentelor internaţionale de respectare a drepturilor omului. Odată cu recunoaşterea fenomenului violenţei în familie în calitate de problemă socială, au fost înregistrate progrese substanţiale, printre care:

1) adoptarea Legii nr.45-XVI din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi modificările ulterioare ale legislaţiei operate prin Legea nr.167 din 9 iulie 2010 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, care au îmbunătăţit mecanismul de soluţionare a cazurilor de violenţă în familie, au asigurat operaţionalitatea procedurii de emitere a ordonanţei de protecţie şi au legiferat drepturile victimelor la protecţie şi asistenţă;

2) aprobarea actelor normative ce reglementează activitatea serviciilor sociale dedicate subiecţilor violenţei în familie şi a standardelor minime de calitate;

3) aprobarea instrucţiunilor sectoriale pentru specialiştii cu competenţe de prevenire şi combatere a violenţei în familie: asistenţi sociali, medici, poliţişti, precum şi a răspunsului coordonat multidisciplinar al autorităţilor publice locale la acest fenomen;

4) fortificarea mecanismului instituţional şi instituirea organului specializat de coordonare intersectorială – Consiliul coordonator interministerial în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie;

5) desfăşurarea activităţilor de consolidare a capacităţilor specialiştilor cu competenţe în domeniu;

6) promovarea modificărilor la 11 acte normative în contextul îmbunătăţirii mecanismului de soluţionare a cazurilor de violenţă în familie, precum şi armonizarea parţială a legislaţiei naţionale la prevederile Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice prin adoptarea Legii nr.196 din 28 iulie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative;

7) iniţierea procesului de aderare a Republicii Moldova la Convenţia Consiliului Europei cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul) prin semnarea acesteia la data de 6 februarie 2017.

3. Accentul sporit asupra femeilor în cazurile de violenţă în familie este determinat de inegalitatea relaţiilor de putere între femei şi bărbaţi care s-a constituit de-a lungul perioadelor istorice. Raportată la fenomenul violenţei în familie, inegalitatea relaţiilor de putere dintre femei şi bărbaţi are repercusiuni majore asupra calităţii vieţii membrilor familiei, afectînd în mod special femeile şi copiii, precum şi şansele acestora de participare la viaţa socială şi economică. Efectele psihoemoţionale şi economice ale violenţei asupra femeilor, dar şi aspectele ce ţin de obstacolele social structurale (percepţiile stereotipizate privind rolul femeilor şi bărbaţilor în viaţa de familie, blamarea victimei de către societate, nivelul scăzut al încrederii în autorităţile cu competenţă în soluţionarea cazurilor) limitează deciziile acestora de a solicita suport şi protecţie. Copiii sînt, de asemenea, profund afectaţi de actele de violenţă. Copiilor victime sau martori ai actelor de violenţă le sînt afectate posibilităţile de participare în educaţie, sport şi activităţi de socializare. Profilul victimelor violenţei în familie include şi persoane în etate, persoane cu dizabilităţi, bărbaţi (pondere redusă comparativ cu cea a femeilor), ale căror necesităţi urmează a fi abordate în politicile şi serviciile specializate.

4. În pofida progreselor înregistrate, studiile şi analizele efectuate pe parcursul ultimilor ani indică asupra existenţei problemelor şi lacunelor de sistem în abordarea fenomenului violenţei faţă de femei, violenţei în familie.

5. Ca orice fenomen negativ de ordin social, violenţa faţă de femei şi violenţa în familie implică atît costuri social-economice (creşterea numărului concediilor medicale, scăderea productivităţii muncii, creşterea mortalităţii, mărirea cheltuielilor pentru pedepsirea/asistenţa şi consilierea agresorilor şi reabilitarea victimelor, întreţinerea copiilor rămaşi fără îngrijire părintească), cît şi costuri morale (afectarea relaţiilor dintre parteneri, destrămarea familiilor, dezorganizarea relaţiilor părinţi-copii, creşterea criminalităţii în societate). Problema consecinţelor economice ale violenţei faţă de femei şi ale violenţei în familie este de cîteva decenii în atenţia guvernelor mai multor state ale lumii. Astfel, în mai multe ţări au fost elaborate studii orientate spre examinarea şi analiza efectelor violenţei în familie asupra aspectelor economice din două perspective: costurile pentru asistenţa şi protecţia victimelor şi impactul negativ al fenomenului violenţei asupra economiei ţării în general. Doar în Uniunea Europeană, costurile violenţei faţă de femei şi ale violenţei în familie s-au estimat la 228 miliarde euro în 2011. Un studiu efectuat în anul 2013 în Marea Britanie arată că costurile violenţei în familie suportate de victime variază de la 27.000 la peste 70.000 de lire. Studiile din Australia şi Canada au estimat că costurile anuale ale violenţei domestice reprezintă 8,1 miliarde dolari australieni şi, respectiv, 4,2 miliarde dolari canadieni.

6. În anul 2016, pentru prima dată în Republica Moldova, a fost elaborat "Raportul de estimare a costurilor violenţei în familie şi violenţei împotriva femeilor". Raportul a estimat cheltuielile pentru anul 2014, referindu-se în special la domeniile protecţiei sociale, medicinii şi justiţiei. Astfel, raportul a estimat cheltuielile din cele 3 sectoare la circa 36 milioane de lei. Întrucît mecanismul de răspuns este centrat pe atenuarea consecinţelor, şi nu pe prevenire, majoritatea costurilor estimate sînt în domeniul sănătăţii – circa 15.845.000 de lei. Cheltuielile în domeniul justiţiei au fost estimate la circa 14.990.000 de lei, acestea fiind în speţă costurile asistenţei acordate victimelor violenţei în cadrul proceselor de judecată în procedură penală/civilă. Cheltuielile din sectorul social au constituit circa 5.195.000 de lei. Potrivit studiului, 60% dintre serviciile sociale sînt oferite de către organizaţiile necomerciale. De asemenea, achitarea serviciilor juridice se efectuează preponderent de către victime, aportul lor fiind de patru ori mai mare decît contribuţia statului. Victimele suportă, de asemenea, o mare parte din cheltuielile de sănătate; în consecinţă, costurile suportate de victime depăşesc de 1,5 ori contribuţia statului. Constatările din raportul sus-menţionat indică şi faptul că peste 30% dintre serviciile recomandate de standardele internaţionale ca fiind esenţiale nu există în Republica Moldova ori sînt ineficiente. Totodată, studiul a estimat că în doar 4 ani s-au achitat despăgubiri de circa 1.550.970 de lei în baza hotărîrilor Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO).

7. Studiile din domeniu demonstrează că fenomenul violenţei în familie se perpetuează prin intermediul copiilor care devin victime sau martori ai actelor de violenţă. Părinţii care au fost martori sau victime ale unui comportament abuziv în copilărie manifestă tendinţa de a aplica acest model de comportament în raport cu propriii copii şi membrii familiei.

8. Luînd în considerare amploarea şi impactul negativ al fenomenului violenţei în familie, se impune necesitatea adoptării şi implementării unor măsuri ferme, sistemice, racordate la standardele internaţionale din domeniu, în particular la Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

9. Deşi problema violenţei în familie a fost recunoscută ca problemă socială de aproape un deceniu, această problemă continuă să fie de relevanţă majoră. La nivel global, datele statistice estimate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii atestă faptul că 35% dintre femeile care s-au aflat ori sînt într-o relaţie au fost supuse violenţei fizice sau sexuale din partea partenerului de viaţă. Statistica oficială a Consiliului Europei relevă că fiecare a patra femeie a avut de suferit în urma violenţei fizice pe parcursul vieţii, iar una din zece a fost supusă violenţei sexuale. Aproximativ 45% dintre femei au suferit de vreo formă de violenţă pe parcursul vieţii. Potrivit estimărilor actuale, între 12% şi 15% de femei din Europa, cu vîrsta de peste 16 ani, sînt victime ale violenţei în familie. În conformitate cu studiul "Violenţa faţă de femei în Uniunea Europeană", anual în Uniunea Europeană se produc circa 3500 de decesuri asociate cu violenţa în familie, iar zilnic sînt înregistrate 9 victime, dintre care 7 femei.

10. La nivel naţional, fenomenul a fost analizat prin studiul "Violenţa faţă de femei în familie", realizat în 2011 de către Biroul Naţional de Statistică, care a constatat că două femei din trei de la vîrsta de 15 ani au fost supuse violenţei, iar în decursul ultimelor 12 luni, o femeie din trei. Conform studiului menţionat, violenţa afectează un număr mare de femei, indiferent de vîrstă, mediul de reşedinţă şi statutul socioeconomic. Rata prevalenţei totale a violenţei din partea soţului/partenerului pe parcursul vieţii de la vîrsta de 15 ani este de 63%, iar în decursul ultimelor 12 luni este de circa 27%. Analiza profilului victimelor a scos în evidenţă că cele mai afectate de fenomenul violenţei în familie sînt femeile din mediul rural, femeile cu un nivel scăzut de studii, şomerele sau cele angajate în activităţi agricole pe cont propriu.

11. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, din spectrul infracţiunilor cu referire la violenţa împotriva femeilor care se regăsesc în Convenţia de la Istanbul, în Republica Moldova, la etapa actuală, se atestă doar infracţiuni de viol. Tabloul statistic indică o creştere a numărului cazurilor de viol printre infracţiunile cu caracter sexual – de la 215 cazuri în anul 2000 la 352 cazuri în 2014. Numărul cazurilor de viol raportat la 100000 de locuitori relevă aceeaşi tendinţă de creştere de la 6 cazuri în 2000 la 10 cazuri în 2014.

12. Studiul "Asigurarea accesului victimelor violenţei sexuale la protecţie legală şi socială adecvată", realizat de Centrul Internaţional "La Strada" în 2015, constată că statistica oficială nu reflectă exhaustiv amploarea acestui fenomen. Datele cercetării "Bărbaţii şi egalitatea între femei şi bărbaţi în Republica Moldova", efectuate de Centrul de Drept al Femeilor (CDF), reconfirmă persistenţa atitudinilor patriarhale şi stereotipurilor profund înrădăcinate cu privire la rolurile şi responsabilităţile femeilor şi bărbaţilor în familie şi societate. Totodată, concluziile studiului indică asupra situaţiei îngrijorătoare privind atitudinile şi prejudecăţile patriarhale şi stereotipizate ale femeilor şi bărbaţilor cu privire la relaţiile sexuale în timpul căsătoriei sau în relaţiile asemănătoare celor de căsătorie.

13. Chiar dacă statisticile oficiale arată o creştere semnificativă a cazurilor de violenţă în familie înregistrate, studiile demonstrează că fenomenul este în continuare subraportat. Conform raportului sociologic "Opinii, percepţii şi experienţe ale tinerilor privind violenţa în familie/cuplu", realizat de Centrul Internaţional "La Strada" în colaborare cu CBS AXA în anul 2014, nouă din zece persoane consideră că actele de violenţă în familie nu sînt raportate de către victime. Mai mult de jumătate dintre respondenţi consideră că unele femei victime ale violenţei evită să denunţe aceste cazuri pentru că le este teamă de agresor. Peste o treime din respondenţi consideră că femeile tolerează actele de violenţă cu scopul de a păstra familia şi din cauză că nu cunosc mecanismele de soluţionare a actelor de violenţă. Unul din zece respondenţi consideră că femeile nu au încredere în instituţiile abilitate să intervină în cazurile de violenţă în familie. Controlul şi izolarea victimelor le face să accepte cu greu necesitatea raportării acestor fapte autorităţilor, ele fiind adesea supuse unor presiuni puternice din partea agresorului, a rudelor ori a altor persoane pentru a renunţa la plîngere. Rata joasă de raportare a cazurilor de violenţă în familie este confirmată şi de studiul "Bărbaţii şi egalitatea între femei şi bărbaţi în Republica Moldova", conform căruia doar 8,4% dintre femeile abuzate în familie/cuplu au semnalat cazul la organele de poliţie. Numărul mic al femeilor care apelează la poliţie este determinat de gradul de mulţumire redus faţă de intervenţia oamenilor legii.

14. Complementar la modificările legislaţiei operate în anul 2016, menţionăm şi pilotarea soluţiilor adaptive menite să influenţeze schimbarea de atitudini şi comportament a societăţii faţă de fenomenul violenţei. Aceasta presupune participarea nemijlocită a femeilor supravieţuitoare ale violenţei în familie la acţiuni de prevenire şi combatere. În anul 2016, cu suportul "UN Women Moldova", au fost testate astfel de abordări inovative în cîteva raioane ale ţării, cum ar fi Drochia, Căuşeni, Hînceşti, dar şi în municipiul Chişinău. Ca urmare, în doar şase luni ale anului 2016 (iunie-decembrie) în aceste localităţi prestatorii de servicii au înregistrat o creştere semnificativă a numărului de adresări şi referiri ale femeilor victime ale violenţei în familie.

15. În conformitate cu art.8 alin.(1) lit.d) din Legea nr.45 din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, atribuţiile de colectare a datelor statistice le revin autorităţilor publice centrale cu competenţe în domeniu. La etapa actuală nu există un sistem informaţional automatizat pe domeniu care ar reflecta amploarea reală a fenomenului, validînd datele colectate de diferite autorităţi şi excluzînd suprapunerea/dublarea cazurilor înregistrate. Există lacune cu privire la modul de colectare a datelor statistice şi se atestă lipsa indicatorilor uniformizaţi cu care ar opera diferite autorităţi cu responsabilităţi în domeniu.

16. Datele statistice colectate şi generalizate de către Ministerul Afacerilor Interne relevă că numărul intervenţiilor organelor de poliţie este în creştere constantă. Acest fapt nu semnifică neapărat că fenomenul este în creştere, dar confirmă că numărul sesizărilor şi gradul de adresabilitate al populaţiei creşte. Pe parcursul anului 2016, organele de poliţie au înregistrat 10.459 de adresări ce vizează conflictele în cadrul relaţiilor familiale (în anul 2015 – 9200 de adresări). În funcţie de calificarea juridică a faptei conform Codului penal al Republicii Moldova, în anul 2016 în sfera relaţiilor familiale au fost comise 1782 infracţiuni (2040 – în 2015), printre care 31 de omoruri (36 în anul 2015), art.145; vătămări grave a integrităţii corporale – 21 (26 în 2015), art.151; 1679 de infracţiuni ce vizează violenţă în familie (1914 – în anul 2015), art.201¹; 34 de violuri (35 în 2015), art.171; 17 acţiuni violente cu caracter sexual (29 în 2015), art.172.

În cazul a 1632 de sesizări (2150 – în anul 2015) s-a refuzat pornirea urmăririi penale în lipsa elementelor constitutive infracţiunii prevăzute de art.201¹ din Codul penal al Republicii Moldova.

Tabelul nr.1

Numărul de infracţiuni în sfera relaţiilor familiale

Tabelul nr.2

Numărul de infracţiuni după calificarea

în Codul Penal al Republicii Moldova

În funcţie de consecinţe şi de gravitatea faptei, în sfera relaţiilor familiale au fost comise 31 de omoruri (36 în 2015), 88 de vătămări corporale grave (84 în 2015), dintre care în 33 de cazuri a survenit decesul victimei (22 în 2015), 111 vătămări corporale medii (101 în 2015), 290 de acte de violenţă comise împotriva mai multor membri de familie (222 în 2015) şi 1284 de vătămări intenţionate uşoare ale integrităţii corporale (1448 în 2015). Analiza infracţiunilor comise în sfera relaţiilor familiale din perspectiva genului denotă faptul că în urma acţiunilor violente comise de către agresori în cadrul familiei au devenit victime 1508 femei (1760 în 2015), dintre care 76 de fete (72 în 2015), şi 274 de bărbaţi (280 în 2015), dintre care 37 de băieţi (30 în 2015), iar agresori sînt 1652 de bărbaţi (1894 în 2015) şi 129 de femei (146 în 2015). Numărul ordonanţelor de protecţie se prezintă în următoarea dinamică: în primele 10 luni ale anului 2017 au fost emise 721 de ordonanţe de protecţie, în 2016 au fost emise 916; în 2015 – 828; în 2014 – 920; în 2013 – 448; în 2011 – 23.

Tabelul nr.3

Analiza profilului victimelor din perspectiva genului

Tabelul nr.4

Analiza profilului agresorilor din perspectiva genului

Potrivit Raportului despre activitatea Procuraturii în anul 2016 (disponibil pe: http://www.procuratura.md), în perioada de referinţă procurorii au înregistrat 2238 de petiţii ce vizează drepturile omului şi protecţia copiilor. Printre cele mai frecvente subiecte abordate de petiţionari se regăseşte violenţa în familie, petiţionarii atenţionînd inclusiv asupra măsurilor insuficiente de protecţie a victimelor şi a lipsei serviciilor de reabilitare a agresorilor în familie. În acelaşi timp, analiza nivelului criminalităţii pe categorii de infracţiuni efectuată de procurori a reliefat o tendinţă de scădere a infracţiunilor de violenţă în familie cu 12,5%.

17. Începînd cu 16 martie 2017, ca urmare a modificărilor operate în legislaţia naţională prin Legea nr.196 din 28 iulie 2016, poliţia a început implementarea unei noi forme de protecţie – aplicarea ordinului de restricţie de urgenţă. Este o măsură provizorie de protecţie a victimei violenţei în familie prin care agresorul este înlăturat imediat din locuinţa familiei şi se stabilesc unele interdicţii, asigurînd astfel victimei şi altor membri ai familiei siguranţă în locuinţa lor. Analiza efectuată relevă faptul că în perioada 16 martie – 31 octombrie 2017 poliţia a aplicat peste 1643 de ordine de restricţie de urgenţă în privinţa agresorilor familiali.

18. Deşi Legea nr.45 din 1 martie 2007 stabileşte conceptul general de finanţare pentru serviciile specializate adresate subiecţilor violenţei în familie, mecanismele de finanţare actuale conţin anumite lacune ce nu permit procurarea serviciilor specializate pentru subiecţii violenţei în familie de la prestatori privaţi şi din sectorul necomercial. Totodată, lipseşte mecanismul de procurare a serviciilor specializate din sectorul social între autorităţile administraţiei publice locale. În conformitate cu datele Raportului de estimare a costurilor violenţei în familie şi a violenţei împotriva femeilor în Moldova (CDF, 2016), pînă în 2014, au existat 9 instituţii publice şi 5 organizaţii necomerciale care oferă servicii femeilor afectate de violenţă şi copiilor lor, precum şi o instituţie publică specializată pentru agresori. Se estimează că o jumătate din serviciile sociale pentru subiecţii violenţei în familie sînt asigurate de către organizaţiile necomerciale. Genul de servicii care sînt prestate de către organizaţiile necomerciale includ: servicii de adăpost, consiliere şi sprijin. Totodată, remarcăm faptul că există cel puţin patru entităţi private principale înregistrate în calitate de organizaţii necomerciale, ale căror grupuri de beneficiari includ femei supravieţuitoare ale violenţei. Bugetele acestor organizaţii au reprezentat 11,5 milioane lei în anul 2014. Cu toate că un număr mare de servicii sînt acoperite de societatea civilă, acestea sînt insuficiente. Avînd ca punct de reper recomandările Consiliului Europei cu privire la standardele minime ale serviciilor de suport adresate victimelor violenţei în familie şi urmînd metodologia de calcul aplicată la nivel naţional, s-a estimat insuficienţa a circa 175 de locuri de adăpost.

19. La etapa actuală, în sistemul de sănătate se acordă asistenţă medicală victimelor care o solicită în baza poliţei de asigurare medicală (cu excepţia urgenţelor medicale). Totodată, legislaţia naţională atribuie un rol important instituţiilor medicale în identificarea şi referirea cazurilor de violenţă în familie, precum şi în reflectarea asistenţei oferite subiecţilor violenţei în familie pe baza profilului statistic medical.

Analiza SWOT

II. DEFINIREA PROBLEMELOR

20. Analiza Observaţiilor finale pentru Republica Moldova elaborate de către Comitetul ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei (2013), a recomandărilor Raportului periodic universal în domeniul drepturilor omului (2016) şi a hotărîrilor emise de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pe marginea cazurilor de violenţă în familie (Mudric v. Republica Moldova; Eremia v. Republica Moldova; B v. Republica Moldova), precum şi a studiilor şi cercetărilor recente au demonstrat existenţa multiplelor lacune şi deficienţe sectoriale, dar şi sistemice de abordare a fenomenului violenţei faţă de femei şi violenţei în familie.

21. Procesul de prevenire are un rol-cheie în diminuarea/combaterea oricărui fenomen social negativ, precum şi în reducerea costurilor post-factum ale consecinţelor acestuia. Prevenirea trebuie să aibă un caracter complex, să conţină intervenţii atît la nivelul factorilor de risc individuali, cît şi acţiuni la nivel comunitar şi social. Procesul de prevenire trebuie să fie orientat spre combaterea cauzelor fundamentale ale fenomenului violenţei faţă de femei şi violenţei în familie. În conformitate cu literatura de specialitate, violenţa faţă de femei şi violenţa în familie este profund înrădăcinată în inegalitatea între femei şi bărbaţi. Înţelegerea acestui fenomen trebuie să pornească de la faptul că violenţa este un flagel care nu afectează doar femeile, ci afectează întreaga societate prin faptul că determină subordonarea femeilor în toate sferele. Componentele esenţiale ale procesului de prevenire a cazurilor de violenţă faţă de femei şi a violenţei în familie constau din multitudinea de măsuri orientate spre combaterea stereotipurilor, atitudinilor patriarhale, prejudecăţilor referitoare la rolurile femeilor şi bărbaţilor, consolidarea specialiştilor din domeniu, dar şi activităţile de sensibilizare şi promovare a mesajului de "toleranţă zero" faţă de acest fenomen pentru publicul larg, dar şi pentru anumite categorii sociale în parte.

22. Potenţialul sistemului educaţional valorificat parţial. Atribuţiile sistemului educaţional în prevenirea şi combaterea violenţei trebuie să cuprindă două dimensiuni, pe de o parte – să contribuie la sporirea gradului de identificare a copiilor afectaţi de violenţa în familie şi a cazurilor de violenţă în general, iar pe de altă parte – să educe copiii şi tineri în spiritul nonviolenţei şi egalităţii între femei şi bărbaţi. Este unanim recunoscut: cadrele didactice, mesajele educaţionale, curriculumul şcolar, manualele şi suportul didactic contribuie la transmiterea şi consolidarea normelor de comportament, inclusiv a celor între femei şi bărbaţi. În conformitate cu studiul "Educaţia de bază în Republica Moldova din perspectiva şcolii prietenoase copilului", realizat de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu UNICEF, în anul 2009, curriculumul în general şi manuale şcolare în particular nu sînt suficient de sensibile la aspectele ce ţin de principiul de egalitate între femei şi bărbaţi. În perceperea subiectivă atît a elevilor şi părinţilor, cît şi a cadrelor didactice persistă stereotipurile de gen, fetelor/femeilor revenindu-le roluri subordonate sau mai puţin prestigioase în cadrul familiei şi în societate. Se atestă o atitudine condiţionată a cadrelor didactice faţă de elevi/eleve atît în procesul de predare şi evaluare, cît şi în implicarea acestora în anumite activităţi extracurriculare. Comportamentul şi atitudinile tuturor actorilor educaţionali indică prezenţa unor lacune în abordarea problemelor ce ţin de domeniul asigurării egalităţii între femei şi bărbaţi atît în procesul formării iniţiale (studiile în colegii şi universităţi), cît şi al formării continue (cursurile de perfecţionare, cursurile de recalificare) a cadrelor didactice. Deşi Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în parteneriat cu Centrul Internaţional "La Strada", pentru prima data în anul de învăţămînt 2016-2017, au implementat disciplina opţională "Relaţii armonioase în familie" în clasele de liceu, aceasta a fost predată doar în 22 instituţii de învăţămînt din Republica Moldova. Totodată, experţii din domeniu remarcă faptul că copiii şi tinerii au cunoştinţe insuficiente despre problema violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie. Importanţa sistemului educaţional în procesul de prevenire a violenţei faţă de femei şi violenţei în familie este în corelare directă cu noua Agendă Globală 2030, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) 4, ţinta 4.7, care prevede că "toţi elevii vor dobîndi competenţe şi cunoştinţe necesare pentru dezvoltarea durabilă în domeniul drepturile omului, egalitatea între femei şi bărbaţi, promovarea unei culturi a păcii şi nonviolenţei".

23. Persistenţa unui nivel ridicat de toleranţă în societate faţă de fenomenul violenţei faţă de femei şi al violenţei în familie. Stereotipurile şi prejudecăţile cu privire la rolurile şi responsabilităţile femeilor şi ale bărbaţilor în familie şi în societate sînt profund înrădăcinate în conştiinţa populaţiei, stînd la baza cauzelor profunde ale violenţei împotriva femeilor. Pe de o parte, violenţa este recunoscută ca fiind un fenomen care nu poate fi tolerat şi necesită a fi prevenit/combătut, pe de altă parte, aceasta este privită ca un element indispensabil al metodelor de educaţie a copilului, ceea ce, de altfel, asigură persistenţa fenomenului în timp. Conform datelor Studiului de indicatori multipli în cuiburi (UNICEF 2012), 17,2% dintre respondenţii bărbaţi consideră necesară pedeapsa fizică a copilului în scopuri disciplinare, proporţia acestora fiind mai mare decît cea a femeilor (12,8%) care au aceeaşi opinie. Totodată, datele studiului CDF "Bărbaţii şi egalitatea între femei şi bărbaţi în Republica Moldova", realizat în anul 2015 după metodologia IMAGES, relevă că respondenţii de sex masculin care în timpul copilăriei au fost victime ale diferitor forme de violenţă (în familie şi în afara acesteia) au confirmat că vor perpetua acest comportament asupra soţiilor şi copiilor în familiile proprii.

24. Campanii informaţionale insuficiente. Comunitatea, în mod special din mediul rural, este informată insuficient referitor la cadrul juridic existent, mecanismele de aplicare a acestuia şi asistenţa de care pot beneficia subiecţii violenţei în familie. Realizarea periodică a campaniilor de sensibilizare depinde, în mare parte, de disponibilitatea resurselor financiare ale donatorilor, iar instituţiile guvernamentale cu competenţe în domeniu nu dispun de resurse financiare destinate realizării campaniilor, pe diferite grupe-ţintă. Totodată, se atestă lipsa unui mecanism clar de implementare a Legii nr.1227-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate şi a facilităţilor fiscale corespunzătoare care ar permite ca instituţiile media să plaseze publicitatea socială gratuit şi să asigure că aceasta este rulată în orele cu cea mai înaltă audienţă.

25. Fenomenul violenţei faţă de femei şi al violenţei în familie este adesea prezentat tendenţios de către mass-media, astfel statornicind prejudecăţile despre violenţă. Analiza modului în care mass-media reflectă imaginea femeii în societate demonstrează că aceasta contribuie la perpetuarea stereotipurilor şi prejudecăţilor referitor la rolurile femeilor şi bărbaţilor. În multe produse media femeia apare într-o imagine compromiţătoare şi negativă. Produsele mediatice care reflectă fenomenul violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie prezintă femeia în calitate de victime neajutorate, marginalizate şi prinse într-un cerc vicios, astfel contribuind la revictimizarea acesteia.

26. Absenţa unor practici uniforme de lucru, precum şi capacităţile reduse ale autorităţilor administraţiei publice locale de a interveni în prevenirea şi combaterea fenomenului. Este recunoscut faptul că violenţa faţă de femei şi violenţa în familie reprezintă o problemă care implică un răspuns complex şi o cooperare multisectorială. Pentru a asigura acţiuni de prevenire primară, secundară şi terţiară a violenţei este necesară implicarea specialiştilor atît din cadrul serviciilor sectoriale (sănătate, educaţie, ordine publică, protecţie socială), cît şi a reprezentanţilor organelor de drept, a specialiştilor din cadrul serviciilor specializate adresate victimelor şi agresorilor familiali. Pregătirea tuturor specialiştilor relevanţi trebuie să se realizeze în vederea prevenirii şi identificării cazurilor de violenţă, evaluării necesităţilor şi a riscurilor victimelor, planificării măsurilor de siguranţă, aplicării mecanismelor de referire şi promovării cooperării intersectoriale în monitorizarea cazurilor şi asigurării incluziunii sociale a subiecţilor violenţei. În acest sens, este nevoie de o viziune comună la nivel de stat privind instruirea iniţială şi continuă a tuturor specialiştilor implicaţi, astfel încît să fie asigurată o practică unitară de răspuns la cazurile de violenţă faţă de femei şi de violenţă în familie. Chiar dacă în unele curriculumuri de formare profesională au fost incluse subiecte privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi violenţei în familie, totuşi acestea nu sînt suficiente pentru dezvoltarea competenţelor corespunzătoare în activitatea de prevenire şi combatere a fenomenelor. Instituţionalizarea procesului de instruire continuă a specialiştilor în diferite domenii reprezintă în continuare o provocare pentru autorităţile cu competenţe în domeniu, aceasta la momentul actual fiind asigurată preponderent de organizaţiile necomerciale şi avînd un caracter sporadic şi fragmentar. În acest context, subliniem: consolidarea capacităţilor resurselor umane depinde în continuare de proiectele şi programele donatorilor. Constatînd prezenţa stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen în mediul specialiştilor, inclusiv pe baza analizei cauzelor cetăţenilor R. Moldova examinate la CtEDO, curriculumurile de formare iniţială şi continuă a specialiştilor trebuie să conţină obligatoriu şi componente de sensibilizare şi schimbare a atitudinilor. Pornind de la necesitatea unei intervenţii coordonate, multidisciplinare în cazurile de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie, se constată lipsa unui mecanism ori a unei platforme care ar asigura instruirea iniţială, continuă şi supervizarea la scară naţională a echipelor multidisciplinare ce activează la nivel local. Profesioniştii din diverse domenii (ordine publică, juridic, sănătate, protecţie socială, educaţie) trebuie să aibă acces la programe de instruire de înaltă calitate, inclusiv programe de autoevaluare a propriilor atitudini şi valori în raport cu fenomenul violenţei faţă de femei şi al violenţei în familie. În cadrul autorităţilor publice locale de nivelul întîi şi al doilea este necesară consolidarea capacităţilor persoanelor cu funcţii de conducere, inclusiv primarii localităţilor, în vederea implicării proactive a acestora în dezvoltarea, implementarea şi monitorizarea politicilor în domeniu la nivel local.

Majoritatea campaniilor de informare şi sensibilizare a publicului larg privind fenomenul violenţei faţă de femei şi violenţei în familie sînt desfăşurate de organizaţii necomerciale. În acest context, este necesar să fie dezvoltate şi capacităţile reprezentanţilor mass-media, ale tinerilor jurnalişti pentru a reflecta corect şi echidistant subiectele ce vizează violenţa.

27. Percepţiile stereotipizate ale specialiştilor organelor responsabile de prevenirea şi combaterea violenţei faţă femei şi a violenţei în familie. Studiile realizate la nivel naţional s-au referit şi la analiza percepţiilor specialiştilor din domeniu şi au constatat existenţa stereotipurilor de gîndire inclusiv în rîndul specialiştilor-cheie cu atribuţii de intervenţie în cazurile de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie. Totodată, experţii din domeniu atestă faptul că printre specialiştii responsabili de intervenţia în cazurile de violenţă în familie există atitudini preconcepute (reacţie indulgentă faţă de agresor, de blamare a victimei), iar unii specialişti chiar tolerează acest fenomen. Pînă la etapa actuală, instruirile realizate s-au axat, în mare parte, pe aducerea la cunoştinţă a prevederilor legale şi procedeelor de intervenţie, acordîndu-se puţină atenţie sensibilizării specialiştilor în vederea promovării toleranţei zero faţă de fenomen, precum şi excluderii prejudecăţilor în raport cu victima. În acest sens, intervenţiile specialiştilor trebuie să se bazeze pe asigurarea siguranţei şi autonomiei victimei, responsabilizării şi atragerii la răspundere a agresorilor pentru actele de violenţă.

28. Insuficienţa acţiunilor de intervenţie timpurie. Dacă nu se intervine de timpuriu în cazurile de violenţă în familie, cresc riscurile producerii unor situaţii cu consecinţe grave. În conformitate cu rezultatele "Raportului de estimare a costurilor violenţei în familie şi a violenţei împotriva femeilor în Moldova", cea mai mare parte a cheltuielilor Guvernului este alocată pentru acordarea asistenţei victimelor după producerea actelor, în detrimentul activităţilor de prevenire. În acest context, este necesară asigurarea finanţării de la nivel central şi local, axată pe o strategie comună de prevenire complexă.

Studiul de indicatori multipli în cuiburi, realizat cu suportul UNICEF (2012) atestă că o parte însemnată dintre părinţi îşi exercită parentalitatea reproducînd modele ale impunerii autorităţii prin forţă. În total 76% din copiii cu vîrste de 2-14 de ani au fost supuşi disciplinării violente, ce presupune atît pedeapsa fizică, cît şi agresiunea psihologică. În acest sens este indispensabilă implementarea unor programe de dezvoltare a deprinderilor parentale, astfel încît să fie promovate valorile şi metodele nonviolente de disciplinare a copiilor. Totodată, se constată şi o lipsă a serviciilor de suport psihologic pentru cuplurile care se confruntă cu diverse situaţii dificile de viaţă.

1) Conform Studiului de evaluare a comportamentelor de sănătate ale copiilor de vîrstă şcolară (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2015), 4 din 10 adolescenţi (11-17 ani) au relatat că au fost implicaţi printre cei care au intimidat/agresat alţi elevi din şcoală. Printre băieţi este mai răspîndit rolul de agresor decît printre fete. Numărul agresorilor în rîndul adolescenţilor creşte odată cu vîrsta. La 17 ani în rol de agresor este fiecare al cincilea băiat şi fiecare a şaptea fată. Ţinînd seama de aceste date, putem conclude că sînt necesare eforturi pentru a iniţia şi sprijini programe destinate prevenirii timpurii a comportamentelor violente în relaţiile interpersonale, în vederea prevenirii violenţei ulterioare şi a modificării modelelor comportamentale violente;

2) Articolul 6 alineatul (3) din Legea nr.138 din 15 iunie 2012 privind sănătatea reproducerii prevede că educaţia sexuală obligatorie şi pregătirea pentru viaţa de familie se efectuează în instituţii de învăţămînt şi în alte instituţii unde se găsesc adolescenţi sau tineri, inclusiv cu nevoi speciale, după programe special elaborate, care fac parte din curriculumul obligatoriu al instituţiilor de învăţămînt, ţinîndu-se seama de vîrstă, sex şi particularităţile de dezvoltare psihosexuală. Cu toate acestea, curriculumul şcolar conţine insuficiente subiecte privind educaţia sexuală, iar temele ce ţin de prevenirea abuzurilor, inclusiv a violenţei sexuale, practic, lipsesc. În vederea informării şi sporirii capacităţii fetelor de a recunoaşte situaţiile de risc şi de a le semnala, sînt necesare programe structurale de prevenire a abuzului sexual. Părinţii, la rîndul lor, nu discută cu copiii despre eventualele riscuri şi consecinţe ale abuzurilor. Conform studiului "Cunoştinţele părinţilor cu privire la abuzul sexual şi educaţia copiilor mici", realizat în 2015 de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC), circa patru din zece părinţi afirmă că au discutat cu copiii lor (de 5-11 ani) despre prevenirea unui abuz sexual. Dintre cei care au discutat despre abuzul sexual, 79% afirmă că întîmpină dificultăţi atunci cînd poartă astfel de discuţii, iar problema este lipsa materialelor informaţionale de suport prin care această tematică ar putea fi explicată de către părinţi unui copil. În acest context, sînt necesare acţiuni care ar contribui la dezvoltarea capacităţilor părinţilor de a realiza educaţia sexuală cu propriii copii;

3) Consumul abuziv de alcool reprezintă un obicei larg răspîndit în Republica Moldova, care afectează sănătatea populaţiei şi reprezintă un factor de risc privind violenţa faţă de femei şi violenţa în familie. De cele mai multe ori, victimele invocă drept motive ale violenţei dependenţa de alcool (80% din răspunsuri) şi sărăcia (60%). Circa 80% dintre bărbaţi şi 57% dintre femeile cu vîrsta de 15-49 de ani au consumat cel puţin o porţiune de alcool, într-o zi sau mai multe zile pe parcursul unei luni. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), extrase din studiul "Consumul şi abuzul de alcool în Republica Moldova: evaluarea situaţiei şi impactului", ExpertGrup, 2008, în anul 2003 Moldova se situa pe locul 4 în Europa după nivelul de consum al produselor alcoolice. Estimativ, între 69% şi 73% dintre bărbaţi şi între 62% şi 66% dintre femei depăşesc limita medicală inofensivă zilnică. Aceasta este o cifră alarmantă, fiind legată de cele mai multe ori de sărbătorirea unor evenimente sau de depăşirea stresului, care este principalul motiv al consumului de alcool invocat de 35% din populaţia care întrece norma medicală recomandată. În acest sens, constatăm lipsa abordărilor intersectoriale axate pe combaterea consumul excesiv de alcool, care se prezintă ca un factor declanşator al fenomenului violenţei în familie şi necesitatea de a dezvolta servicii complementare pentru subiecţii violenţei în familie care sînt dependenţi de alcool.

29. Accesul redus al victimelor violenţei în familie la servicii specializate. În timp ce obiectivul fundamental al Strategiei este de a preveni violenţa faţă de femei şi violenţa în familie, victimele au nevoie continuă de protecţie adecvată împotriva violenţei şi de sprijin şi asistenţă pentru depăşirea consecinţelor violenţei. Protecţia şi asistenţa victimelor violenţei în familie vizează asigurarea măsurilor de protecţie, precum şi a accesului victimelor la gama serviciilor sociale, medicale şi juridice, în conformitate cu necesităţile specifice ale victimei. Potrivit standardelor internaţionale din domeniu (Essential Services Package for Women and Girls subject to violence. Core elements and Quality Standards), sectoarele menţionate sînt responsabile de asigurarea unui set minim de servicii pentru victimele violenţei în familie.

În prezent, serviciile specializate pentru victimele violenţei în familie şi copiii lor sînt prestate de organizaţii necomerciale din fondurile donatorilor şi de 8 instituţii publice. Aceste servicii constau din: plasament, asistenţă socială, asistenţă medicală, consiliere psihologică, asistenţă juridică, linie telefonică pentru victimele violenţei în familie. Din cauza resurselor financiare limitate, serviciile de asistenţă juridică şi de reprezentare sînt insuficiente în plan de accesibilitate la nivel teritorial. Majoritatea centrelor de asistenţă oferă, în mare parte, servicii în situaţii de criză şi nu au acoperire geografică deplină la nivel naţional, iar serviciile sociale de lungă durată, precum apartamentele sociale, sînt subdezvoltate. La momentul actual, serviciile de plasament existente au o capacitate de 181 locuri de adăpost pentru victimele violenţei în familie. Pentru a se conforma recomandărilor Consiliului Europei, Republica Moldova trebuie să dispună în total 356 de locuri de adăpost, în conformitate cu standardul european – un loc de plasament pentru victimele violenţei la 10000 de locuitori. Totodată, menţionăm necesitatea dezvoltării cadrului normativ pentru asigurarea funcţionalităţii şi durabilităţii centrelor de zi pentru victimele violenţei în familie, care actualmente sînt prestate de către organizaţii necomerciale din fondurile donatorilor. Centrele de zi existente nu asigură acoperire geografică la nivel naţional, deoarece în republică activează doar 5 astfel de centre, în timp ce standardul european care recomandă un centru de zi la fiecare 50000 de femei.

Actualmente în ţară funcţionează linia telefonică de urgenţă, accesibilă 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămînă, care oferă servicii de consiliere a victimelor, informare în condiţii de anonimat şi confidenţialitate, gestionată de către Centrul internaţional "La Strada". Serviciul activează în baza cadrului normativ aprobat, fiind finanţat din bugetul de stat şi sursele donatorilor.

O altă provocare pentru sistemul integrat de servicii sociale este absenţa serviciilor specializate destinate victimelor violenţei sexuale, în lipsa acestora majoritatea cazurilor de violenţă sexuală, inclusiv din mediul familial, nu sînt raportate autorităţilor. Conform studiilor recente, există mai mulţi factori care contribuie la subraportarea cazurilor respective: stereotipurile sociale în care masculinitatea este asociată cu dominare şi agresivitate, iar feminitatea cu umilinţă; învinovăţirea victimei şi teama de raportare a unor astfel de cazuri pentru a evita marginalizarea, la fel şi lipsa unor condiţii adecvate în procesul de colectare a probelor şi asistenţei de urgenţă ce ar asigura respectarea drepturilor omului. Deşi la nivel naţional serviciile acordate victimelor violenţei sexuale sînt deseori prestate în cadrul centrelor pentru victimele violenţei în familie, standardele internaţionale din domeniu specifică că serviciile destinate victimelor violenţei familie nu pot acoperi necesităţile specifice ale victimelor violenţei sexuale. Aceste standarde prevăd existenţa, în cadrul centrelor specializate, a cel puţin unui loc destinat femeilor victime ale violenţei sexuale la 20000 de locuitori. Insuficienţa serviciilor specializate pentru victimele violenţei în familie şi copiii lor este determinată, de asemenea, de problema sustenabilităţii mecanismului de finanţare a serviciilor sociale.

30. Răspunsul fragmentar al sistemului de sănătate la cazurile de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie. Cu toate că în perioada anilor 2008-2017 au fost realizate activităţi de consolidare a capacităţilor medicilor, au fost aprobate ghiduri şi instrucţiuni metodice cu privire la atribuţiile sectorului medical în asistenţa şi referirea cazurilor de violenţă în familie şi violenţă faţă de copii, domeniul medical nu asigură o abordare sistemică a fenomenului.

1) În conformitate cu standardele internaţionale, serviciile de sănătate mintală vizează asigurarea accesului victimelor violenţei în familie, precum şi a victimelor violenţei sexuale la diverse tipuri de servicii psihologice organizate pe etape de intervenţie:

a) consiliere psihologică imediată în situaţia de criză, centrată pe necesităţile victimei;

b) suport psihologic posttraumatic, ce vizează acordarea serviciilor psihologice pînă la trei luni după incident;

c) suport psihologic posttraumatic de lungă durată, mai mult de trei luni, incluzînd evaluarea sănătăţii mintale a victimei şi oferirea suportului necesar sau de referire la alţi specialişti, după caz.

La etapa actuală, accesul victimelor la servicii psihologice depinde de existenţa, în raza unităţii administrativ-teritoriale, a centrelor care prestează servicii sociale victimelor violenţei în familie sau a organizaţiilor necomerciale care activează în acest domeniu. Cu toate că Legea nr.137 din 29 iulie 2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor statuează gama serviciilor de suport ce urmează să fie acordate victimelor infracţiunilor, pînă acum nu a fost dezvoltată o platformă de prestare a acestor servicii. Luînd în considerare că centrele pentru această categorie de beneficiari nu sînt disponibile în toate raioanele, victima întîmpină dificultăţi în accesarea respectivelor servicii. Totodată, lipsa corelării politicilor din domeniul violenţei în familie cu cele din domeniul sănătăţii mintale afectează procesul de referire a subiecţilor violenţei asistaţi în cadrul centrelor specializate către serviciile de sănătate mintală. Pentru a înlătura această carenţă, este imperioasă reglementarea unui mecanism de cooperare comun care să asigure evidenţa asistenţei oferite subiecţilor violenţei în familie;

2) Expertiza medico-legală este o componentă esenţială pentru iniţierea dosarului penal, reprezentînd de multe ori o probă de bază pentru învinuirea agresorului. Studiile naţionale au relevat o serie de probleme legate de calitatea şi accesul la aceste servicii, cum ar fi:

a) lipsa cunoştinţelor despre amplasarea serviciilor, fapt ce îngreunează accesul victimelor la acest tip de serviciu, fiind deseori nevoite să se deplaseze în alte localităţi pentru efectuarea expertizei;

b) accesul gratuit la serviciile de expertiză medico-legală este condiţionat de recunoaşterea victimei în calitate de parte vătămată în cadrul procesului penal sau de existenţa unei solicitări din partea ombudsmanului (avocatului poporului), însă deoarece probele în astfel de situaţii trebuie colectate în regim de urgenţă, procedurile menţionate devin un obstacol în accesul victimelor violenţei sexuale la aceste servicii;

c) descrierea morfologică a leziunilor şi stabilirea diagnosticului traumelor craniocerebrale sau traumatismelor abdominale de către clinicieni este una lacunară şi ulterior nu poate fi utilizată în calitate de probă în cazurile de violenţă în familie;

d) lipsa programelor de instruire specifice a clinicienilor privind procedura de examinare a victimelor infracţiunilor cu caracter sexual (doar seminare sporadice);

e) dotarea tehnică insuficientă a laboratoarelor specializate în stabilirea ADN-ului, atunci când se recurge la acumularea probelor biologice (în cazurile violenţei sexuale).

31. Dependenţa economică a victimelor de agresorii familiali. La etapa actuală, politicile ocupaţionale şi de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii nu acoperă necesităţile specifice ale victimelor violenţei în familie în procesul de profesionalizare, angajare în cîmpul muncii şi abilitare economică. Pornind de la profilul psihologic al victimei, strategiile de profesionalizare şi abilitare economică trebuie să includă specificul vulnerabilităţii acesteia. În condiţiile posibilităţilor reduse de a combina încadrarea în cîmpul muncii şi îngrijirea copiilor de vîrstă preşcolară, precum şi dezvoltarea altor abilităţi în vederea depăşirii dependenţei economice faţă de agresor, măsurile de promovare a ocupării forţei de muncă a şomerilor victime ale violenţei în familie trebuie să se axeze pe un suport suplimentar în încadrarea pe piaţa muncii pentru a contribui la sporirea gradului de încredere în forţele proprii al victimelor, capacităţile de luare a deciziilor, de gestionare a resurselor financiare.

Incluziunea eficientă a acestei categorii de beneficiari prevede strategii complexe suplimentate, măsuri ce urmează a fi luate de autorităţile administraţiei publice locale, cum ar fi dezvoltarea serviciilor de lungă durată (locuinţe sociale care ar ajuta victimele să reînceapă viaţa de sine stătător).

32. Intervenţia fragmentară şi lipsită de promptitudine a poliţiei în cazurile de violenţă în familie. În hotărîrea adoptată la 16 iulie 2013 pe speţa B v. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat lipsa acţiunilor decisive din partea autorităţilor, chiar dacă se cunoştea despre comportamentul violent al agresorului şi pericolul pe care acesta îl prezintă pentru victima-reclamantă. Campaniile de sensibilizare a populaţiei referitor la flagelul violenţei faţă de femei, inclusiv al violenţei în familie, desfăşurate cu suportul nemijlocit al sectorului asociativ şi al partenerilor de dezvoltare, au avut ca efect creşterea numărului sesizărilor despre cazurile de violenţă. Astfel, precum s-a menţionat mai sus, în anul 2015 organele poliţiei au înregistrat 9203 de adresări ce vizează conflictele în cadrul relaţiilor familiale. Din numărul total de adresări înregistrate, doar 2651 sau circa 28% au fost examinate în modul stabilit de procedura penală, fiind pornite 1914 cauze penale şi 737 de proceduri contravenţionale. Au fost înaintate 767 demersuri de aplicare a măsurilor de protecţie victimelor violenţei în familie sau circa 8% din numărul total de sesizări. Din 10459 de adresări înregistrate în 2016 au fost examinate în modul stabilit de procedura penală 2807 adresări sau circa 26%, fiind pornite 1679 cauze penale şi 1128 proceduri contravenţionale. Au fost înaintate 818 demersuri de aplicare a măsurilor de protecţie a victimelor violenţei în familie sau circa 8% din numărul total de sesizări. În primul trimestru al anului 2017, inspectoratele de poliţie au înregistrat 2700 de adresări ce vizează conflictele în cadrul relaţiilor familiale, din care 405 sau circa 15% au fost examinate în modul stabilit de procedura penală, fiind pornite 198 de cauze penale şi 15 proceduri contravenţionale. În perioada de referinţă, poliţiştii din subdiviziunile subordonate Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne au înaintat instanţelor judecătoreşti 202 demersuri privind aplicarea măsurilor de protecţie victimelor violenţei în familie, ceea ce constituie circa 13% din numărul total de sesizări. Potrivit informaţiilor publicate, în anul 2015 – circa 64% din numărul total de sesizări înregistrate, în anul 2016 – circa 66% din numărul total de sesizări înregistrate, iar în primul trimestru al anului 2017– circa 72% din numărul total de sesizări înregistrate, care implică atentate violente asupra integrităţii fizice sau psihice a persoanei, au rămas fără atenţia cuvenită şi implicare din partea autorităţilor. Mecanismul lacunar de intervenţie în cazurile de violenţă în familie este determinat, în mare parte, de atitudinea de ignoranţă sau de desconsiderare a fenomenului violenţei în familie, persistînd stereotipul conform căruia violenţa în familie este o problemă ce ţine de viaţa privată. La nivel naţional, insuficienţele în activitatea de urmărire penală privind cazurile de violenţă se manifestă în diverse forme: reticenţa la iniţierea procesului penal, dacă lipsesc vătămările evidente ale integrităţii corporale sau sănătăţii; omisiunea pornirii procesului penal în lipsa plîngerii sau refuzul de pornire a urmăririi penale, fiindcă nu sînt suficient de grave vătămările corporale; adesea e nevoie de acte de violenţă repetate pentru ca să fie deschisă o anchetă penală; urmărirea penală încetează deoarece victima şi-a retras plîngerea sau nu colaborează cu organele de anchetă. Persistă şi probleme de ordin procesual, în special dificultăţi la solicitarea unor expertize judiciare, lipsa mecanismului de recunoaştere ad-hoc a calităţii de expert judiciar etc. Cu toate că numărul ordonanţelor de protecţie emise începînd cu anul 2011 a crescut, judecătorii deseori refuză emiterea ordonanţelor de protecţie, invocînd lipsa probelor, iar dacă victimele se află în adăposturi sau în proces de divorţ, instanţa consideră în mod greşit că acestea nu au nevoie de protecţie. Deşi emiterea sau respingerea ordonanţei de protecţie se desfăşoară, în mare parte, în termenul stabilit de lege – 24 ore din momentul depunerii cererii, depăşirea în unele cazuri a termenului legal de examinare este determinată de intenţia desfăşurării procesului contradictoriu, care implică, de rînd cu altele, prezenţa agresorului în şedinţa de judecată, ceea ce constituie un motiv suplimentar de frustrare şi frică pentru victimă.

33. Persistenţa stereotipurilor şi prejudecăţilor în justiţie. În conformitate cu Raportul "Implementarea legislaţiei Republicii Moldova cu privire la violenţa în familie", colaboratorii organelor de drept şi ai justiţiei, alţi specialişti implicaţi în procesul de combatere a violenţei în familie deseori împărtăşesc punctul de vedere dominant în societate că "în anumite momente femeia merită să fie bătută" sau că "femeia trebuie să tolereze violenţa pentru a păstra familia" etc. Din aceste considerente, o parte a reprezentanţilor structurilor abilitate nu percep adecvat pericolul social al violenţei în familie, aceasta determinîndu-le, în consecinţă, comportamentul. Judecătorii frecvent nu emit ordine de protecţie în intervalul de 24 de ore prevăzut de lege. Mai mult, judecătorii nu specifică distanţele şi locaţiile în ordinele de protecţie emise şi astfel lăsînd victimele în condiţii nesigure. În cele din urmă, iminenţa şi eficacitatea unui ordin de protecţie este compromisă de judecătorii care nu comunică prompt tuturor părţilor despre emiterea ordinului. Aceste motive atestă neînţelegerea de către organele abilitate a naturii şi particularităţilor violenţei în familie, care obligă la o reacţie fermă. Convenţia de la Istanbul indică asupra necesităţii de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni acordarea unei priorităţi scăzute pentru cercetarea penală a incidentelor de violenţă împotriva femeilor şi violenţă în familie, ori, aceasta contribuie în mod semnificativ la apariţia unui sentiment de siguranţă în rîndul agresorilor şi favorizează menţinerea unui nivel înalt de acceptare a formelor de violenţă. Cu atît mai mult cu cît legislaţia de procedură penală recunoaşte calitatea de victimă nu doar persoanei căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune fizice, dar şi persoanei care a suferit daune morale sau materiale.

34. Lipsa unui mecanism transparent de analiză a cazurilor grave de violenţă în familie. Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, anual circa 30 femei îşi pierd viaţa ca urmare a actelor de violenţă în familie. În vederea identificării soluţiilor pentru intervenţii temeinice în viitor, prezintă importanţă organizarea unor activităţi periodice de analiză intersectorială a practicii de atragere la răspundere penală pentru violenţă în familie, mai ales în cazuri cu consecinţe grave. Aceasta ar constitui un remediu pentru soluţionarea mai multor probleme, inclusiv de prevenire a unor dificultăţi de ordin material şi procesual care afectează nivelul de protecţie a victimelor.

35. Lipsa acţiunilor ferme de asigurare a executării ordonanţelor de protecţie şi lipsa sancţionării eficiente a agresorilor. Poliţia deseori omite să întreprindă acţiuni ferme pentru asigurarea executării măsurilor de protecţie. Astfel, deseori în cazurile încălcării ordonanţelor de protecţie nu sînt întreprinse acţiuni decisive pentru a înlătura pericolul unor eventuale violenţe şi a asigura protecţie eficientă victimelor, iar ponderea ordonanţelor care nu se execută, potrivit unor date statistice, în diferite localităţi este diferită, ajungînd pînă la 35%-40% din totalul ordonanţelor de protecţie emise. La momentul actual, procedurile de monitorizare a executării ordonanţelor de protecţie sînt lacunare, lipseşte reacţia promptă de contracarare a cazurilor de încălcare a ordinelor de restricţie şi a ordonanţelor de protecţie. Lipseşte un mecanism funcţional de asigurare a informării victimelor violenţei în familie despre eliberarea agresorului din detenţie.

36. Sancţionarea ineficientă a agresorilor. Deseori sancţiunile aplicate agresorului nu sînt eficiente, proporţionale şi disuasive, luînd în considerare gravitatea faptelor. În 2016 instanţele de judecată au finalizat examinarea judiciară a 1069 cauze penale privind infracţiunile de violenţă în familie, cu pronunţarea a 1005 sentinţe de condamnare în privinţa a 1005 persoane. În 422 de cazuri, ceea ce constituie 41,9% din numărul de condamnări, faţă de inculpaţi a fost aplicată pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost aplicată în privinţa a 377 persoane (37,5%), închisoarea cu executarea reală a fost aplicată în privinţa a 202 persoane (20%) şi pentru 4 condamnaţi (0,39%) s-a stabilit pedeapsă sub formă de amendă. Deci, în anul 2016, potrivit statisticilor oficiale, au fost înregistrate 10.459 sesizări despre comportamentul violent în familie, iar autorităţile statului au aplicat sancţiuni în 1005 cazuri (9,6%). Pedeapsa cu închisoarea a fost aplicată în privinţa a 202 persoane, ceea ce constituie circa 1,9% din numărul total de cazuri sesizate. Această proporţionalitate de aplicare a categoriilor pedepselor penale agresorilor familiali este o practică care funcţionează cu mici devieri de mai mulţi ani. Circa 80% dintre agresorii familiali condamnaţi rămân în mediul familial, prelungind să se manifeste violent în raport cu membrii familiei.

În conformitate cu practica internaţională, pe lîngă sancţiunile de ordin general, agresorii sînt obligaţi să urmeze programe orientate spre responsabilizare şi schimbarea comportamentului violent. Lipsesc date statistice referitoare la numărul de cauze în care pedeapsa a fost însoţită de obligarea condamnatului să participe la un program special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii comportamentului violent. Din practică se cunoaşte însă că numărul acestor cauze este neînsemnat. Această stare de lucruri este determinată, inclusiv de factori obiectivi (lipsa centrelor/serviciilor de reabilitare şi a programelor de consiliere şi resocializare a agresorilor familiali; organele de probaţiune nu dispun de resurse necesare pentru a prelua această sarcină).

Sînt necesare analize şi studii privind eficienţa măsurilor alternative la detenţie aplicate agresorilor violenţei în familie; se impune organizarea activităţilor de instruire a consilierilor de probaţiune pentru lucrul cu persoanele condamnate sau sancţionate în legătură cu comiterea infracţiunilor de violenţă în familie.

În acest context, menţionăm persistenţa următoarelor probleme:

a) lipsa programelor de consiliere a persoanelor condamnate/sancţionate pentru fapte de violenţă în familie, inclusiv aflate în detenţie;

b) lipsa unei practici judiciare de aplicare frecventă a măsurii de obligare a agresorului să participe la programe probaţionale pentru reducerea comportamentului violent.

37. Îngrădirea accesului la justiţie al victimelor violenţei în familie. Conform analizei "Raportului de estimare a costurilor violenţei în familie", costurile pentru angajarea avocaţilor privaţi pentru apărare în cazurile de violenţă în familie sînt de 33,7 ori mai mari decît cele de asistenţă juridică garantată de stat. Chiar dacă costurile sînt semnificativ mai mari, totuşi victimele violenţei în familie şi ale violenţei împotriva femeilor optează pentru angajarea avocaţilor privaţi. Acest lucru se datorează, în mare parte, calităţii serviciilor de stat prestate şi lipsei unui număr suficient de avocaţi calificaţi în sistemul de stat. Aceste cheltuieli prezintă o povară financiară imensă pentru victimă în cazul accesării justiţiei. Pentru a angaja un avocat într-un caz mediu de violenţă în familie ori de violenţă împotriva femeilor, victima ar trebui să achite pînă la 12 salarii medii pe economie. De asemenea, este necesară asigurarea accesului mai larg al victimelor şi potenţialelor victime la servicii de consultanţă aflate în localitate pentru a le scuti de cheltuieli suplimentare de resurse şi timp, cauzate de necesitatea de a solicita, în afara localităţii de domiciliu, asistenţă juridică calificată, mai ales pentru cazuri care nu implică acţiuni complexe de soluţionare. Se atestă condiţii dificile de obţinere a expertizei extrajudiciare/judiciare de către victima violenţei în familie care implică costuri adiţionale în procesul de acumulare a probelor. De asemenea, este relevantă în aceeaşi măsură evaluarea accesului la servicii de examinare medico-legală a victimelor violenţei în familie.

38. Instrumentarea deficientă a cazurilor de violenţă sexuală. Pînă în 2014, la investigarea infracţiunilor de natură sexuală procurorii se ghidau de instrucţiunile metodice adoptate în 2008, care au fost abrogate în decembrie 2014. În 2016 a fost anunţată finalizarea elaborării Liniilor directoare de investigare a infracţiunilor privind viaţa sexuală, în conformitate cu principiile bazate pe drepturile omului. Liniile directoare au fost concepute în calitate de recomandări metodologice de uz intern pentru procurori, respectiv, nu au fost publicate şi nu sînt disponibile nici pentru judecători, nici pentru ofiţerii de urmărire penală, care au competenţa de exercitare a urmăririi penale în aceste categorii de infracţiuni. La momentul de faţă, Poliţia nu dispune de o metodologie clară pentru a putea reacţiona la cazurile de violenţă sexuală, iar abordarea violenţei sexuale, în baza hotărîrilor explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) nu reflectă abordarea prin prisma drepturilor omului şi respectării demnităţii victimei. Adiţional, printre barierele procedurale menţionăm că victimele violenţei sexuale sînt adesea supuse unor multiple vulnerabilităţi, avînd în vedere lipsa unor sisteme adecvate de intervenţie, o perioadă de timp îndelungată necesară pentru colectarea probelor, alte întîrzieri juridice inutile, precum şi presiuni şi manipulări din partea agresorilor.

În lipsa unui cadru legislativ naţional coroborat la practicile internaţionale şi în condiţiile unor percepţii stereotipe ale specialiştilor faţă de victimele violenţei sexuale, acestea din urmă adesea sînt supuse presiunilor şi manipulărilor din partea agresorilor, care se folosesc în acest sens şi de imperfecţiunile de ordin procedural. Se atestă lipsa metodologiei de lucru adaptată la necesităţile specifice ale acestei categorii de beneficiari, ţinînd cont de starea psihoemoţională a victimei în vederea neadmiterii afectării stării emoţionale (audierea repetată şi confruntarea agresorului) a victimei şi neadmiterea revictimizării.

39. Politici fragmentare şi insuficient coordonate. Pilonul politici integrate se referă la acte legislative, normative necesare pentru a adopta şi implementa politici eficace, cuprinzătoare şi coordonate la nivel de stat. Această abordare vizează 6 elemente fundamentale: politici cuprinzătoare şi coordonate, alocarea resurselor financiare, cooperarea cu organizaţiile necomerciale, asigurarea mecanismului instituţional coordonator, colectarea şi analiza datelor.

Printre problemele sistemice ce ţin de abordarea integrată a fenomenului violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie, remarcăm următoarele:

1) domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie nu este suficient de integrat în politicile sectoriale ale tuturor autorităţilor cu competenţe în domeniu. Se atestă o nevalorificare a componentei violenţei faţă de femei şi violenţei în familie în cadrul proiectării, implementării, monitorizării şi evaluării mai multor politici publice şi planuri de acţiuni, inclusiv tangenţiale domeniului de referinţă;

2) conexiunea slabă a răspunsului integrat cu conceptul dezvoltării durabile şi implementarea acestuia;

3) conexiunea slabă între răspunsul integrat la cazurile de violenţă în familie şi violenţă faţă de femei şi conceptul bugetării sensibile la dimensiunea de gen;

4) analiza insuficientă a impactului educaţional, social, economic al fenomenului violenţei şi lipsa acţiunilor intersectoriale de prevenire şi combatere a acestuia;

5) mecanismele intersectoriale multiple de intervenţie pe diferite probleme sociale dublează şi suprasolicită sarcina profesională a specialiştilor din diferite domenii;

6) alocarea resurselor financiare şi umane corespunzătoare pentru implementarea eficientă a politicilor, măsurilor şi programelor integrate privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie, inclusiv finanţarea centrelor şi serviciilor de profil, reprezintă un factor crucial care asigură funcţionarea eficientă a sistemului. La etapa actuală, există lacune în procesul de planificare şi alocare a resurselor financiare pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Autorităţile administraţiei publice centrale abilitate de prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi violenţei în familie planifică şi alocă resurse financiare insuficiente. Totodată, este problematică alocarea intersectorială a resurselor financiare în cazurile intervenţiilor comune (campanii informaţionale, platforme de instruire intersectoriale);

7) mecanismul de monitorizare şi evaluare a sistemului de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi violenţei în familie nu valorifică expertiza organizaţiilor necomerciale şi implicarea acestora în calitate de parteneri în cooperarea multisectorială şi implementarea politicilor statale;

8) Comisia guvernamentală pentru egalitate între femei şi bărbaţi nu deţine competenţe clare în domeniul violenţei în familie, iar lipsa unui secretariat permanent al acesteia afectează procesul de coordonare, monitorizare şi evaluare eficientă a domeniului. Componenţa Consiliului coordonator interministerial în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie nu include reprezentanţi ai tuturor autorităţilor care au competenţe/atribuţii pe domeniul de referinţă, inclusiv ai mediului academic;

9) mecanismul existent de intervenţie în cazurile de violenţă în familie nu dispune de o platformă comună de implicare a societăţii civile, inclusiv prin activităţile de monitorizare a intervenţiei specialiştilor în soluţionarea cazurilor de violenţă;

10) lipsa unui mecanism de coordonare multidisciplinară la nivel comunitar, asigurat prin platforma unui prestator de servicii sociale specializat pe domeniul care ar garanta protecţia victimei şi responsabilizarea agresorului, prin exercitarea funcţiei sale de monitorizare a cazurilor şi a corectitudinii intervenţiei autorităţilor responsabile;

11) insuficienţa unei comunicări rapide eficiente între actorii abilitaţi în domeniu/ lipsa unui răspuns prompt multidisciplinar al instituţiilor abilitate la cazurile de violenţă, centrat pe interesul şi necesităţile victimei. Existenţa instrucţiunilor metodice pe sectoare (poliţie, social, medicină) nu asigură un răspuns prompt şi coordonat, inclusiv proceduri intersectoriale de raportare, monitorizare şi evaluare a intervenţiilor;

12) nu există o delimitare clară între răspunsul la cazurile de trafic de fiinţe umane şi de violenţă în familie, astfel fiind necesară instituirea unei abordări distincte în cazurile de violenţă în familie, inclusiv revizuirea managementului de caz privind cazurile de violenţă în familie.

40. Mecanism deficient de finanţare bugetară a serviciilor sociale, inclusiv a serviciilor dedicate subiecţilor violenţei în familie. Finanţarea sectorului violenţei în familie nu este alocată în buget ca linie separată şi nu se regăseşte în toate bugetele sectoriale. Lipsa programului de bugetare dedicat prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi violenţei în familie este vizibilă în toate sectoarele, în pofida prevederilor din cadrul relevant juridic sectorial şi instituţional existent, ce vizează competenţe la nivel central şi local pentru sectoarele de sănătate, învăţămînt, poliţie, justiţie şi protecţie socială. Deşi clasificarea bugetară a fost modificată şi aprobată la sfîrşitul anului 2015, clasificarea funcţională în cadrul noii clasificări bugetare prevede în prezent numai în sectorul protecţiei sociale încadrarea domeniului prevenirii şi combaterii violenţei în familie în subprogramul "Asistenţa socială a persoanelor cu necesităţi speciale", activitatea 2 "Asistenţa socială a persoanelor subiecţi ai violenţei în familie". Astfel, codificarea actuală nu permite să identificăm domeniul ca un program intersectorial, cu funcţii distincte, cu unele activităţi comune şi pe sectoare.

41. Colectarea fragmentară şi neuniformă a datelor statistice administrative. Este general recunoscut faptul că colectarea adecvată şi sistematică a datelor statistice este o componentă esenţială a procesului de elaborare a politicilor eficiente în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi al violenţei în familie. Astfel, în vederea fundamentării măsurilor, precum şi monitorizării şi evaluării fenomenului prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie este necesară colectarea şi analiza datelor veridice şi comparabile. În acest context, menţionăm că colectarea şi analiza datelor statistice sectoriale reprezintă încă o provocare pentru instituţiile responsabile de aceste activităţi. La etapa actuală, o statistică relativ coerentă este colectată şi analizată doar de către Ministerul Afacerilor Interne. Constituie o dificultate şi faptul că datele colectate în diferite sectoare nu sînt armonizate prin prisma indicatorilor comuni, iar în unele sectoare se atestă lipsa indicatorilor relevanţi. Totodată, se constată lipsa sistemelor automatizate de colectare şi procesare a datelor statistice, iar cercetările reprezentative la nivel de ţară sînt efectuate sporadic, depinzînd de sursele financiare alocate de donatori.

III. SCOPUL, OBIECTIVELE GENERALE ŞI SPECIFICE

42. Scopul prezentei Strategii constă în asigurarea unei abordări sistemice a fenomenului violenţei faţă de femei şi violenţei în familie în vederea diminuării acestor fenomene şi asigurării unui răspuns eficient al organelor de resort în cazurile de violenţă.

43. În vederea soluţionării problemelor descrise, obiectivele generale ale Strategiei derivă din structura generală bazată pe cei patru piloni ai Convenţiei Consiliului Europei cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi violenţei domestice. Strategia îşi propune realizarea a patru obiective generale: prevenire, protecţie, investigarea şi urmărirea în justiţie şi politici integrate şi colectarea datelor, fiecare obiectiv general fiind constituit din obiective specifice.

44. Obiectivul general 1. Prevenirea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie prin promovarea toleranţei zero faţă de fenomen în vederea diminuării acestuia în Republica Moldova

Obiectivul este orientat spre crearea unui climat de toleranţă zero a populaţiei faţă de aceste fenomene şi reducerii prevalenţei acestora. Elementele principale ale acestui obiectiv sînt axate asupra necesităţii profunde de eliminare a stereotipurilor, percepţiilor şi atitudinilor publicului larg şi conştientizării acestor fenomene ca încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

1) Obiectivul specific 1.1. Eliminarea stereotipurilor şi prejudecăţilor privind fenomenul violenţei faţă de femei şi al violenţei în familie prin informare, sensibilizare şi încurajarea raportării cazurilor de violenţă;

2) Obiectivul specific 1.2. Dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale ale resurselor umane în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi al violenţei în familie, în baza unei viziuni comune la nivel de stat privind instruirea iniţială şi continuă a tuturor specialiştilor implicaţi în prevenirea şi combaterea fenomenului;

3) Obiectivul specific 1.3. Creşterea eficacităţii activităţilor de prevenire prin intervenţia timpurie a specialiştilor şi promovarea comportamentelor nonviolente în relaţiile interpersonale;

4) Obiectivul specific 1.4. Consolidarea sistemului educaţional în vederea asigurării educaţiei tinerei generaţii prin prisma valorilor egalităţii între femei şi bărbaţi şi culturii de comunicare interpersonală nonviolentă.

45. Obiectivul general 2. Consolidarea mecanismului de protecţie şi asistenţă pentru victimele violenţei faţă de femei şi ale violenţei în familie. Sistemul de protecţie şi sprijin are o misiune dublă: de a asigura suportul şi asistenţa victimelor, iar prin gama de servicii acordate să asigure protecţia şi faţă de orice act de violenţă ulterioară. În acest context sînt importante şi mecanismele naţionale de cooperare multisectoriale eficace între toate instituţiile relevante în vederea identificării, referirii, asistenţei şi (re)integrării victimei.

1) Obiectivul specific 2.1. Dezvoltarea serviciilor specializate pentru victimele violenţei faţă de femei şi ale violenţei în familie în conformitate cu standardele internaţionale şi asigurarea accesibilităţii acestora;

2) Obiectivul specific 2.2. Crearea serviciilor de protecţie şi asistenţă pentru victimele infracţiunilor privind viaţa sexuală;

3) Obiectivul specific 2.3. Promovarea abilitării economice a femeilor şi a independenţei socioeconomice;

4) Obiectiv specific 2.4. Consolidarea răspunsului sistemului de sănătate la cazurile de violenţă în familie.

46. Obiectivul general 3. Eficientizarea procesului de investigare şi urmărire în justiţie a actelor de violenţă faţă de femei şi de violenţă în familie

Obiectivul dat vizează asigurarea faptului că investigaţiile şi procedurile judiciare în legătură cu actele de violenţă se desfăşoară corect şi fără întîrzieri nejustificate. Acest fapt va contribui la asigurarea probelor vitale, va spori ratele de condamnare şi va elimina impunitatea. Totodată, un aspect important al acestui obiectiv constituie asigurarea respectării drepturilor victimelor în decursul acestor etape.

1) Obiectivul specific 3.1. Asigurarea intervenţiei prompte şi eficiente a autorităţilor abilitate în vederea protecţiei victimelor violenţei faţă de femei şi în familie;

2) Obiectivul specific 3.2. Asigurarea responsabilizării şi resocializării agresorilor prin dezvoltarea serviciilor şi mecanismelor de supraveghere;

3) Obiectivul specific 3.3. Asigurarea măsurilor eficiente de asistenţă şi acces la justiţie pentru victimele violenţei în familie, inclusiv a victimelor violenţei sexuale;

4) Obiectivul specific 3.4. Reducerea stereotipurilor în mediul specialiştilor implicaţi în activitatea de combatere a violenţei faţă de femei şi violenţei în familie.

47. Obiectivul general 4. Dezvoltarea politicilor integrate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie, bazate pe cooperare multisectorială şi colectare a datelor

Obiectivul dat este orientat spre asigurarea implementării politicilor care ar permite intervenţia eficientă în cazurile de violenţă faţă de femei şi de violenţă în familie prin instituirea unei abordări de coordonare şi cooperare multisectorială fundamentată pe un sistem de colectare a datelor statistice uniformizat.

1) Obiectivul specific 4.1. Integrarea domeniului prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie în politicile sectoriale şi alocarea resurselor financiare corespunzătoare implementării măsurilor aferente;

2) Obiectivul specific 4.2. Fortificarea răspunsului naţional şi a cooperării intersectoriale în cazurile de violenţă în familie;

3) Obiectivul specific 4.3. Consolidarea capacităţilor de intervenţie multidisciplinară a specialiştilor în cazurile de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie;

4) Obiectivul specific 4.4. Consolidarea sistemelor de colectare, analiză şi diseminare a datelor statistice sectoriale şi asigurarea monitorizării regulate a dinamicii fenomenului violenţei faţă de femei şi al violenţei în familie;

5) Obiectivul specific 4.5. Instituirea unui mecanism eficient de monitorizare a implementării politicilor şi legislaţiei naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie.

IV. MĂSURI, REZULTATE SCONTATE ŞI INDICATORI DE PROGRES

48. Măsuri ale obiectivului general 1: Prevenirea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie prin promovarea toleranţei zero faţă de fenomen în vederea diminuării acestuia în R. Moldova

1) Creşterea gradului de informare şi conştientizare a publicului faţă de diferite manifestări ale tuturor formelor de violenţă faţă de femei şi de violenţă în familie, precum şi a consecinţelor sociale, economice şi juridice ale acestora şi a modului de soluţionare a cazurilor de violenţă;

2) Informarea victimelor despre drepturile lor, procedurile şi serviciile prin care pot beneficia de protecţie şi asistenţă;

3) Consolidarea sistemului educaţional prin includerea subiectelor privind egalitatea între femei şi bărbaţi, drepturile omului şi prevenirea violenţei în programele educaţionale, precum şi în cadrul formării cadrelor didactice;

4) Consolidarea parteneriatului cu organizaţii necomerciale, mass-media şi sectorul privat în vederea informării societăţii cu privire la fenomen;

5) Stabilirea parteneriatelor cu autorităţile administraţiei publice locale şi organizaţiile necomerciale în vederea dezvoltării reţelei grupurilor de femei supravieţuitoare ale violenţei în familie pentru acordarea suportului şi informării la nivel local despre eliminarea şi combaterea violenţei;

6) Dezvoltarea unei viziuni strategice comune privind formarea resurselor umane în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie, inclusiv pe baza abordărilor inovative;

7) Dezvoltarea mecanismului/platformei de formare continuă şi supervizare la scară naţională a abordării multidisciplinare în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie;

8) Consolidarea capacităţilor specialiştilor, inclusiv a reprezentanţilor autorităţilor publice locale, privind dezvoltarea, implementarea şi monitorizarea politicilor de nivel local;

9) Implementarea programelor de prevenire timpurie a comportamentelor violente în relaţiile interpersonale, în special în rîndul tinerilor;

10) Dezvoltarea programelor de suport psihologic familial, adresat cuplurilor.

49. Rezultate scontate ale obiectivului general 1:

1) Grad crescut de informare şi conştientizare a publicului larg privind consecinţele şi costurile fenomenului violenţei faţă de femei şi al violenţei în familie;

2) Grad crescut de sesizare/raportare a cazurilor de violenţă faţă de femei şi a violenţei în familie;

3) Atitudine corectă din partea specialiştilor cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi violenţei în familie faţă de acest fenomen;

4) Răspuns prompt şi eficient al specialiştilor la cazurile de violenţă în familie şi violenţă faţă de femei, realizat în baza unor standarde operaţionale uniformizate şi a intervenţiei multidisciplinare;

5) Politici locale coerente, cu asumarea angajamentelor, inclusiv financiare, în vederea prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie;

6) Cunoştinţe oferite în cadrul sistemului educaţional privind tematica asigurării egalităţii între femei şi bărbaţi şi prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie;

7) Grupuri de suport al femeilor supravieţuitoare ale violenţei în familie create şi consolidate la nivel local;

8) Acces sporit al grupurilor de persoane cu grad crescut de vulnerabilitate la servicii de intervenţie timpurie şi consiliere familială în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei faţă de femei şi al violenţei în familie.

50. Indicatori de progres ai obiectivului general 1:

1) Număr de campanii de informare şi sensibilizare desfăşurate anual la nivel naţional;

2) Număr de campanii de informare şi sensibilizare desfăşurate anual la nivel local;

3) Număr de grupuri de suport al femeilor supravieţuitoare ale violenţei în familie create la nivel local;

4) Grad de toleranţă privind violenţa faţă de femei şi violenţa în familie (ponderea femeilor şi bărbaţilor care consideră acceptabilă aplicarea violenţei faţă de femei/în familie);

5) Rată a specialiştilor instruiţi (instruire iniţială şi instruire continuă);

6) Număr de politici locale aprobate şi implementate care includ compartimente referitoare la prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie;

7) Mecanism instituţional funcţional şi consolidat de instruire a echipelor multidisciplinare;

8) Număr de servicii de suport psihologic familial.

51. Măsuri ale obiectivului general 2: Consolidarea mecanismului de protecţie şi asistenţă pentru victimele violenţei faţă de femei şi ale violenţei în familie

1) Revizuirea instrucţiunilor sectoriale în domeniul medical şi social şi elaborarea mecanismului intersectorial de prevenire şi combatere a violenţei în familie;

2) Dezvoltarea gamei de servicii sociale specializate de scurtă (linia telefonică de suport 24/7, centre de criză, centre de zi) şi lungă durată ((re)integrare socială: locuinţe sociale, abilitare economică) pentru victimele violenţei în conformitate cu standardele internaţionale din domeniu;

3) Sporirea accesibilităţii şi durabilităţii serviciilor pentru victimele violenţei în familie sub aspect teritorial-administrativ;

4) Perfecţionarea cadrului normativ pentru serviciile adresate victimelor violentei faţa de femei şi în familie, inclusiv a serviciilor medicale de sănătate mintală şi narcologice în corespundere cu necesităţile de reabilitare a subiecţilor violenţei în familie;

5) Crearea şi dezvoltarea serviciilor specializate pentru victimele infracţiunilor privind viaţa sexuală;

6) Dezvoltarea răspunsului multidisciplinar în cazurile de violenţă în familie şi violenţă sexuală, inclusiv reieşind din noile abordări inovative;

7) Asigurarea accesului victimelor violenţei la programele de abilitare şi împuternicire economică.

52. Rezultate scontate ale obiectivului general 2:

1) Acces sporit la serviciile specializate de scurtă şi lungă durată pentru victimele violenţei în familie dezvoltate în conformitate cu standardele internaţionale din domeniu;

2) Sistem medical ajustat necesităţilor subiecţilor violenţei în familie în conformitate cu standardele internaţionale din domeniu;

3) Răspuns multidisciplinar prompt şi eficient în toate cazurile de violenţă în familie şi violenţă sexuală;

4) Disponibilitate a serviciilor sociale specializate pentru victimele infracţiunilor privind viaţa sexuală;

5) Cadru metodologic privind abilitarea economică a victimelor violenţei faţă de femei şi violenţei în familie elaborate;

6) Servicii de consiliere a cuplurilor create şi pilotate.

53. Indicatori de progres ai obiectivului general 2:

1) Număr de servicii specializate de scurtă şi lungă durată în conformitate cu standardele minime prevăzute de Convenţia Consiliului Europei cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice;

2) Număr de persoane care au beneficiat de servicii specializate;

3) Pondere a centrelor/serviciilor specializate acreditate;

4) Număr de subiecţi ai violenţei în familie care au beneficiat de serviciile de sănătate mintală şi tratament narcologic;

5) Număr de expertize medico-legale efectuate gratuit pentru victimele violenţei în familie şi violenţei sexuale;

6) Număr de cazuri de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie asistate în platforma echipelor multidisciplinare.

54. Măsuri ale obiectivului general 3: Eficientizarea procesului de investigare şi urmărire în justiţie a actelor de violenţă faţă de femei şi de violenţă în familie:

1) Consolidarea capacităţilor specialiştilor din domeniul justiţiei, ordinii şi securităţii publice (procurori, judecători, poliţişti) privind procedurile de instrumentare a cazurilor de violenţă în familie, precum şi a infracţiunilor privind viaţa sexuală;

2) Dezvoltarea şi ajustarea mecanismelor operaţionale de intervenţie a organelor de poliţie în cazurile de violenţă în familie şi violenţă sexuală;

3) Realizarea analizei periodice a practicii de aplicare şi punere în executare a măsurilor de protecţie a victimelor violenţei în familie, de tragere la răspundere a agresorilor pentru comiterea violenţei asupra femeilor şi a violenţei în familie;

4) Dezvoltarea programelor de consiliere şi resocializare pentru agresorii familiali inclusiv în sistemul de probaţiune;

5) Asigurarea accesului victimelor la sistemul de justiţie;

6) Analiza periodică a cauzelor care au determinat violenţa în familie soldată cu deces sau vătămare gravă a integrităţii corporale a victimelor;

7) Îmbunătăţirea mecanismului de asigurare a expertizelor extrajudiciare şi judiciare gratuite, la solicitarea victimelor infracţiunilor de violenţă în familie şi infracţiunilor privind viaţa sexuală.

55. Rezultate scontate ale obiectivului general 3:

1) Intervenţie promptă şi eficientă a organelor de drept şi ordine publică şi securitate publică în cazurile de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie, asigurînd protecţia victimei centrată pe prevenirea riscurilor pentru viaţa şi sănătatea acesteia şi a copiilor ei;

2) Asigurare a investigării infracţiunilor cu caracter sexual în corespundere cu standardele internaţionale;

3) Îmbunătăţire a instrumentarului de lucru al organelor cu competenţe de consiliere şi resocializare a agresorilor familiali, inclusiv pentru persoanele condamnate, aflate în detenţie.

56. Indicatori de progres ai obiectivului general 3:

1) Număr de cazuri de violenţă sesizate;

2) Pondere a cazurilor sesizate în care a fost intentată urmărirea penală;

3) Număr de dosare penale remise cu rechizitoriu în judecată;

4) Număr de ordine de restricţie de urgenţă eliberate de poliţie;

5) Număr de victime ale violenţei în familie care au beneficiat de asistenţă juridică gratuită, garantată de stat;

6) Număr de victime ale violenţei în familie care au beneficiat de servicii gratuite de examinare medico-legală;

7) Număr de cereri de solicitare a ordonanţei de protecţie examinate în termenul stabilit în lege;

8) Număr de ordonanţe de protecţie emise de instanţele de judecată;

9) Număr de agresori familiali sancţionaţi pentru încălcarea ordinului de restricţie de urgenţă;

10) Număr de agresori familiali sancţionaţi pentru încălcarea ordonanţelor de protecţie;

11) Rată a condamnărilor în cazurile intentate de violenţă în familie şi infracţiuni privind viaţa sexuală;

12) Număr de specialişti din sistemul de justiţie instruiţi în domeniul combaterii violenţei în familie şi violenţei sexuale;

13) Număr de agresori care au participat la programe de consiliere în cadrul penitenciarelor;

14) Pondere a agresorilor familiali condamnaţi care au beneficiat în perioada detenţiei de servicii de consiliere;

15) Număr de cazuri referite în privinţa persoanelor condamnate pentru acte de violenţă în familie şi liberate de pedeapsa penală;

16) Număr de agresori incluşi în activităţile de prevenire individuală ale poliţiei.

57. Măsuri ale obiectivului general 4: Dezvoltarea politicilor integrate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi violenţei în familie, bazate pe cooperare multisectorială şi colectare a datelor:

1) Reflectarea în documentele de politici ale autorităţilor publice a domeniului prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi planificarea resurselor financiare;

2) Crearea mecanismului multidisciplinar pentru răspunsul coordonat la cazurile de violenţă care să includă proceduri comune de intervenţie;

3) Asigurarea funcţionalităţii sistemului de servicii sociale specializate adresate subiecţilor violenţei în familie, victimelor infracţiunilor cu caracter sexual;

4) Dezvoltarea sistemelor automatizate de colectare a datelor statistice administrative sectoriale (poliţie, justiţie, protecţie socială, sănătate) şi interconectarea acestora;

5) Fortificarea echipelor multidisciplinare teritoriale în vederea asigurării cooperării eficiente a tuturor specialiştilor cu competenţe în procesul de prevenire şi combatere a violenţei în familie, inclusiv a echipelor de intervenţie a organelor de drept pe cazurile de violenţă;

6) Realizarea periodică a studiilor/cercetărilor statistice reprezentative la nivel naţional care reflectă prevalenţa violenţei în familie;

7) Instituirea unui mecanism eficient de monitorizare a cadrului de politici la nivel de sector şi la nivel intersectorial;

8) Crearea platformei comune de cooperare a structurilor abilitate la nivelul autorităţilor publice locale şi societăţii civile, în vederea unei coordonări eficiente a intervenţiilor;

9) Reflectarea abordării multisectoriale pentru combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie în cadrul proceselor de planificare bugetară în toate instituţiile relevante.

58. Rezultate scontate ale obiectivului general 4:

1) Domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie integrat în politicile sectoriale;

2) Mecanism multidisciplinar funcţional pentru răspunsul coordonat la cazurile de violenţă, axat pe proceduri comune de intervenţie;

3) Resurse financiare planificate şi alocate de către autorităţile publice centrale cu competenţe în domeniu;

4) Resurse financiare suficiente planificate şi alocate de autorităţile administraţiei publice locale pentru dezvoltarea/menţinerea serviciilor sociale destinate subiecţilor violenţei în familie;

5) Sistem informaţional automatizat de evidenţă şi monitorizare a cazurilor de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie dezvoltat şi funcţional, interconectat cu organele specializate din domeniul protecţiei sociale, ordinii şi securităţii publice, justiţiei, educaţiei, sănătăţii;

6) Organizaţii necomerciale cu prerogativă de monitorizare a cazurilor de violenţă în familie în vederea asigurării implementării adecvate a legislaţiei în cazurile de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie;

7) Date statistice actualizate anual, disponibile autorităţilor administraţiei publice centrale, care reflectă dinamica fenomenului violenţei faţă de femei şi al violenţei în familie;

8) Sistem eficient de monitorizare a domeniului de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi violenţei în familie;

9) Clasificare bugetară ce reflectă abordarea multisectorială pentru prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie de către toate autorităţile cu competenţe în domeniu.

59. Indicatori de progres ai obiectivului general 4:

1) Număr de politici sectoriale care includ domeniul de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie;

2) Cuantum al resurselor financiare planificate/alocate/cheltuite per autoritate cu competenţe în domeniul prevenirii şi combatere a violenţei faţă de femei şi violenţei în familie;

3) Sistem informaţional automatizat intersectorial funcţional;

4) Cadru normativ revizuit în vederea asigurării abordării multidisciplinare de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie;

5) Număr de cercetări/studii statistice cu privire la violenţa faţă de femei şi violenţa în familie.

V. ETAPELE DE IMPLEMENTARE

60. Strategia stabileşte o viziune privind asigurarea abordării sistemice a fenomenului prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie, axîndu-se pe cooperarea intersectorială şi multidisciplinară. Implementarea Strategiei este preconizată pentru anii 2018-2023. Realizarea acesteia se va asigura prin intermediul a două planuri de acţiuni: 2018-2020 şi, respectiv, 2021-2022.

[Pct.60 modificat prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]

61. Comisia guvernamentală pentru egalitate între femei şi bărbaţi va avea ca sarcină controlul asupra implementării prezentei Strategii şi a Planului de acţiuni.

62. Ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale vor asigura implementarea acesteia prin realizarea acţiunilor incluse în planul privind implementarea acesteia.

63. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să întreprindă măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor prezentei Strategii şi ale Planului de acţiuni menţionat, precum şi să integreze măsurile de prevenire şi combatere în programele de dezvoltare locală.

64. Organizaţiile necomerciale au rol important în prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi violenţei în familie prin:

1) parteneriatele stabilite cu autorităţile administraţiei publice locale şi centrale în organizarea campaniilor informaţionale;

2) prestarea serviciilor specializate adresate subiecţilor violenţei în familie;

3) consolidarea capacităţilor specialiştilor din domeniu;

4) participarea în cadrul platformelor multidisciplinare în scopul identificării, asistenţei şi referirii victimelor la serviciile specializate,

5) eficientizării mecanismului de soluţionare a cazurilor de violenţă faţă de femei şi de violenţă în familie prin asigurarea procesului de monitorizare a cazurilor şi susţinerea reintegrării victimelor, asigurînd o abordare axată pe drepturile victimei.

65. Totodată, societatea civilă are un rol semnificativ în fortificarea reţelelor naţionale şi locale a bărbaţilor şi băieţilor în calitate de promotori ai schimbării percepţiilor, eliminării stereotipurilor şi modificărilor comportamentelor în raport cu fenomenul violenţei faţă de femei şi violenţei în familie, şi a rolurilor de gen în viaţa privată şi socială. Fortificarea reţelelor supravieţuitoarelor violenţei în familie în calitate de grup de suport pentru comunitate reprezintă o altă arie de intervenţie realizată în parteneriat cu autorităţile publice locale.

VI. ESTIMAREA IMPACTULUI ŞI COSTURILOR

66. În urma implementării prezentei Strategii vor fi obţinute următoarele avantaje:

1) implementarea sistemică a acţiunilor de prevenire a fenomenului va contribui la reducerea cheltuielilor din cadrul diferitor domenii de intervenţie (asistenţă socială, justiţie, sănătate);

2) intervenţia timpurie şi eficientă în cazurile de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie va contribui la scăderea costurilor pentru soluţionarea cazurilor;

3) asigurarea implementării noilor prevederi ale legislaţiei din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie;

4) consolidarea şi eficientizarea răspunsului multisectorial al instituţiilor cu competenţe în domeniu;

5) conştientizarea fenomenului violenţei în familie ca încălcare a drepturilor fundamentale ale omului şi creşterea gradului de adresabilitate a victimelor, precum şi a persoanelor care cunosc despre existenţa actelor de violenţă;

6) implicarea comunităţii/societăţii civile în realizarea scopului Strategiei în baza parteneriatelor stabilite;

7) instituirea sistemelor de colectare a datelor statistice administrative sectoriale şi asigurarea analizei dinamicii fenomenului;

8) asigurarea conformităţii cadrului legislativ şi instituţional naţional cu Convenţia Consiliului Europei cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei de femei şi a violenţei domestice.

67. Finanţarea acţiunilor prevăzute în Strategia aprobată se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în bugetele autorităţilor publice implicate, precum şi din alte surse conform legislaţiei în vigoare.

68. Pentru realizarea obiectivelor prezentei Strategii, autorităţile de resort vor asigura realizarea măsurilor specificate prin planificarea anuală a resurselor financiare în cadrul bugetar pe termen mediu şi vor întreprinde acţiuni pentru a direcţiona activitatea donatorilor spre domeniile pentru care nu există acoperire financiară din bugetul public naţional.

VII. PROCEDURILE DE RAPORTARE ŞI MONITORIZARE

69. În procesul implementării prezentei Strategii se va efectua monitorizarea şi evaluarea sistematică a realizării prevederilor acesteia. Coordonarea procesului de implementare a Strategiei îi revine Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale în calitate de organ central de specialitate al statului abilitat cu funcţii de elaborare şi de promovare a politicilor de prevenire şi de combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie.

70. Platforma multidisciplinară a Consiliului coordonator interministerial în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie asigură validarea raportului anual de monitorizare a realizării Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei şi formularea recomandărilor cu privire la depăşirea problemelor şi obstacolelor în implementarea Strategiei.

71. Comisia guvernamentală pentru egalitate între femei şi bărbaţi va aproba raportul de monitorizare a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei şi va decide asupra măsurilor prioritare care necesită a fi întreprinse pentru punea în aplicare eficientă a Strategiei.

72. În procesul de monitorizare şi evaluare se vor colecta, prelucra şi analiza sistematic datele relevante domeniului de referinţă. Monitorizarea şi evaluarea se va desfăşura în baza indicatorilor incluşi în Planul de acţiuni menţionat şi în Strategie, reflectînd progresele realizate şi gradul de atingere a rezultatelor scontate.

73. Procesul de monitorizare şi evaluare se va realiza luînd în considerare:

1) datele statistice furnizate de către ministere şi alte autorităţi administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale;

2) rapoartele prezentate de către ministere şi alte autorităţi administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi al doilea;

3) rapoartele analitice, studiile, cercetările din domeniu;

4) alte informaţii relevante.

74. Pentru evaluarea rezultatelor realizării acţiunilor planificate, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va elabora rapoarte de evaluare a gradului de implementare a obiectivelor prezentei Strategii. Astfel, se va realiza o evaluare intermediară în anul 2020 şi o evaluare finală a implementării Strategiei în anul 2022.

[Pct.74 modificat prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]

75. În scopul asigurării transparenţei procesului de implementare a prezentei Strategii, rapoartele anuale de monitorizare, precum şi raportul final de evaluare vor fi publicate pe pagina electronică a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Totodată, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va asigura mediatizarea progreselor pentru publicul larg, precum şi diseminarea informaţiilor relevante cetăţenilor, partenerilor din ţară şi de peste hotare.

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.281 din 3 aprilie 2018

PLAN DE ACŢIUNI

pentru anii 2018-2020 privind implementarea Strategiei naţionale

de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi

a violenţei în familie pentru anii 2018-2023

Anexa nr.3

la Hotărârea Guvernului

nr.281/2018

PLAN DE ACŢIUNI

pentru anii 2021-2022 privind implementarea Strategiei naţionale

de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei

şi a violenţei în familie pe anii 2018-2023

[Anexa nr.3 introdusă prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]

[Anexa nr.3 introdusă prin Hot.Guv. nr.318 din 10.11.2021, în vigoare 26.11.2021]