Lege nr. 283 din 05.10.2023
pentru modificarea Legii nr.160/2017 cu privire la biblioteci
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea Legii nr. 160/2017
cu privire la biblioteci
nr. 283 din 05.10.2023
(în vigoare 25.11.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 399-400 art. 682 din 25.10.2023
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.
Art.I. – Legea nr.160/2017 cu privire la biblioteci (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.301–315, art.529), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. În cuprinsul legii, cuvintele "bibliotecă publică teritorială", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "bibliotecă publică" la forma gramaticală corespunzătoare.
2. La articolul 3:
noţiunea "bibliotecă" se completează cu textul " , precum şi la edificarea şi dezvoltarea durabilă a unei societăţi reziliente, informate, incluzive şi democratice";
după noţiunea "bibliotecă privată" se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:
"bibliotecă ştiinţifică – bibliotecă care este parte a structurii organizaţiilor din domeniile cercetării şi inovării, sprijină misiunea de cercetare a instituţiilor de cercetare şi inovare, satisface necesităţile de informare ale comunităţii ştiinţifice, asigură accesul la resursele de informaţii ştiinţifico-tehnologice şi oferă servicii de informare şi documentare pentru susţinerea activităţii de cercetare ştiinţifică;"
noţiunea "centru biblioteconomic" va avea următorul cuprins:
"centru biblioteconomic – bibliotecă dintr-o reţea de biblioteci, abilitată cu funcţii de activitate metodologică pentru bibliotecile din reţeaua respectivă;"
noţiunea "control bibliografic naţional" se exclude;
noţiunea "document de bibliotecă" va avea următorul cuprins:
"document de bibliotecă – obiect material care poate fi tratat ca o unitate într-un proces de documentare, cu informaţii înregistrate pe suport de hârtie, în format digital sau pe orice alt suport luat în evidenţă şi localizat în colecţii de bibliotecă sau accesibil de la distanţă: cărţi, seriale, documente de muzică tipărită, manuscrise, documente audiovizuale, documente electronice, documente grafice, brevete şi altele;".
3. La articolul 4, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) La baza activităţii bibliotecilor stau principiile demnităţii, respectului, accesibilităţii, gratuităţii, transparenţei, libertăţii de expresie, nediscriminării, confidenţialităţii, neangajării politice, autonomiei profesionale şi dezvoltării durabile."
4. La articolul 5 alineatul (1):
litera a) va avea următorul cuprins:
"a) promovează dezvoltarea unei societăţi democratice, deschise, incluzive şi durabile;"
la litera d), cuvântul "nonformală" se substituie cu textul "digitală şi mediatică, precum şi formarea gândirii critice";
alineatul se completează cu litera d1) cu următorul cuprins:
"d1) oferă platforme pentru interacţiunea umană, crearea cunoştinţelor, angajamentul civic, susţinerea şi dezvoltarea democraţiei;"
literele e) şi g) se abrogă;
litera i) va avea următorul cuprins:
"i) achiziţionează, prelucrează, prezervă, gestionează documente de bibliotecă şi asigură circulaţia acestora."
5. Articolul 6:
la alineatul (1), cuvântul "către" se exclude;
alineatul (2):
la litera c), cuvântul "instituţiile" se substituie cu cuvântul "instituţii";
litera e) se abrogă;
articolul se completează cu alineatele (21) şi (22) cu următorul cuprins:
"(21) După forma de constituire, bibliotecile sunt:
a) biblioteci de drept public;
b) biblioteci de drept privat.
(22) După forma de organizare a activităţii, bibliotecile sunt:
a) biblioteci cu statut de persoană juridică;
b) biblioteci fără statut de persoană juridică."
la alineatul (3), cuvântul "deservire" se substituie cu cuvântul "servire";
la alineatul (4), cuvântul "către" se exclude.
6. Articolul 7:
la alineatul (1), cuvântul "către" se exclude;
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Bibliotecile naţionale se organizează şi activează în baza regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat de Ministerul Culturii."
7. Articolul 8:
la alineatul (1):
litera a) va avea următorul cuprins:
"a) asigură identificarea, dezvoltarea, organizarea, salvgardarea şi valorificarea documentelor de bibliotecă publicate în ţară şi constituie o colecţie de documente valoroase publicate peste hotare, pe suport de hârtie, în format digital sau pe orice alt suport;"
la litera b), cuvântul "conservă" se substituie cu cuvântul "prezervă";
la litera c), după textul "colecţionează," se introduce textul "organizează,", iar cuvântul "conservă" se substituie cu cuvântul "prezervă";
la litera d), cuvântul "conservării" se substituie cu cuvântul "prezervării";
alineatul se completează cu literele i) şi j) cu următorul cuprins:
"i) exercită funcţia de Centru Naţional de Digitalizare;
j) organizează şi gestionează Rezerva Naţională de Publicaţii."
alineatul (2):
la litera a), textul "bibliologiei," se exclude, iar cuvântul "ştiinţelor" se substituie cu cuvântul "ştiinţei";
alineatul se completează cu literele a1)–a3) cu următorul cuprins:
"a1) dezvoltă Repozitoriul Tematic Naţional în Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării;
a2) exercită funcţia de Centru Naţional de Statistică privind Activitatea Bibliotecilor;
a3) exercită funcţia de Centru Naţional de Formare Profesională Continuă în Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării;"
litera b) se abrogă;
la litera c), textul "art.32" se substituie cu textul "art.33 şi 36".
8. Articolul 9:
la litera a), cuvântul "conservă" se substituie cu cuvântul "prezervă";
litera b) va avea următorul cuprins:
"b) dezvoltă şi promovează la nivel naţional servicii inovative de bibliotecă pentru copii şi adolescenţi, inclusiv servicii bazate pe tehnologii informaţionale;".
9. Articolul 10:
la alineatul (1), partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Biblioteca publică este constituită de autoritatea publică centrală sau locală, de alte instituţii sau autorităţi publice (în continuare – fondator). Biblioteca publică oferă tuturor membrilor comunităţii resurse informaţionale, servicii şi facilităţi orientate spre realizarea următoarelor atribuţii de bază:";
alineatul (4) se abrogă;
alineatul (6) va avea următorul cuprins:
"(6) Biblioteca publică din centrul de reşedinţă al raionului, municipiului are statut de centru biblioteconomic în raionul, în municipiul respectiv, potrivit prevederilor Regulamentului privind activitatea metodologică în cadrul Sistemului naţional de biblioteci, aprobat de Ministerul Culturii."
10. Articolul 11:
se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) În conformitate cu tipurile de instituţii din învăţământ, bibliotecile se clasifică în:
a) biblioteci din instituţiile de învăţământ primar, secundar ciclul I şi secundar ciclul II;
b) biblioteci din instituţiile de învăţământ general cu programe combinate;
c) biblioteci din instituţiile de învăţământ profesional tehnic;
d) biblioteci din instituţiile de învăţământ superior;
e) biblioteci din instituţiile de învăţământ extraşcolar;
f) biblioteci din instituţiile de învăţământ special."
la alineatul (2), cuvintele "publicului larg" se substituie cu textul "utilizatorilor externi/din afara ariei de servire";
la alineatul (5), cuvintele "poate avea" se substituie cu cuvântul "are";
articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:
"(6) Bibliotecile din instituţiile de învăţământ superior sunt parte integrantă a sistemului de învăţământ superior, participă la activitatea de cercetare din cadrul instituţiei, servesc pentru a susţine procesul educaţional şi de cercetare al cadrelor ştiinţifico-didactice, al cercetătorilor şi al studenţilor la toate ciclurile de studii. Bibliotecile din instituţiile de învăţământ superior pot deţine statutul de bibliotecă ştiinţifică."
11. Articolul 12:
la alineatul (1), cuvintele "care acoperă un domeniu particular al cunoaşterii" se substituie cu textul "care sunt destinate unor categorii speciale de utilizatori şi care satisfac necesităţile specifice ale utilizatorilor pe baza resurselor informaţionale relevante dintr-un anumit domeniu";
la alineatul (4), cuvintele "poate avea" se substituie cu cuvântul "are".
12. Articolul 13:
în denumirea articolului, cuvintele "Înregistrarea şi evaluarea" se substituie cu cuvântul "Evaluarea";
alineatul (1) se abrogă;
la alineatul (3), în partea introductivă, cuvintele "criteriile minime aprobate de către Guvern" se substituie cu textul "criteriile prevăzute în Regulamentul privind evaluarea bibliotecilor publice, aprobat de Guvern";
alineatul (5) se abrogă.
13. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
"Articolul 14. Constituirea, reorganizarea şi încetarea activităţii bibliotecilor
(1) În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului administrativ de constituire a bibliotecii publice, autoritatea publică sau fondatorul informează despre aceasta Ministerul Culturii.
(2) Reorganizarea şi încetarea activităţii bibliotecilor publice se decid de fondatori în baza avizului prealabil al Ministerului Culturii.
(3) Încetarea activităţii unei biblioteci publice poate fi dispusă doar după asigurarea altor modalităţi de acces la serviciile de bibliotecă pentru utilizatorii acesteia.
(4) În cazul încetării activităţii unei biblioteci publice, fondatorul asigură transmiterea patrimoniului bibliotecii unei alte biblioteci publice.
(5) În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a deciziei de încetare a activităţii bibliotecii publice sau a hotărârii de lichidare a instituţiei în cadrul căreia aceasta a fost constituită, autoritatea publică sau fondatorul informează despre aceasta Ministerul Culturii."
14. Articolul 15 se completează cu literele e1) şi g1) cu următorul cuprins:
"e1) elaborează, coordonează şi monitorizează politicile statului în domeniul de formare şi dezvoltare profesională, inclusiv de formare profesională continuă în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţei informării;"
"g1) organizează şi asigură evaluarea bibliotecilor publice în conformitate cu Regulamentul privind evaluarea bibliotecilor publice;".
15. Articolul 16:
la alineatul (1), cuvântul "către" se exclude;
la alineatul (2) litera d), cuvântul "conservarea" se substituie cu cuvântul "prezervarea".
16. Articolul 17:
la alineatul (1), cuvântul "către" se exclude;
alineatul (2):
la litera a), cuvântul "instituirea" se substituie cu cuvântul "constituirea";
la litera b), cuvântul "conservarea" se substituie cu cuvântul "prezervarea";
la litera g), cuvintele "a bibliotecii" se substituie cu cuvintele "al bibliotecii";
la alineatul (3):
partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, prin organele locale de specialitate în domeniul culturii şi învăţământului, au următoarele atribuţii specifice:";
la litera e), cuvântul "către" se exclude.
17. Articolul 18:
la alineatul (4), cuvântul "către" se exclude;
alineatele (3) şi (5) se abrogă.
18. Articolul 19:
la alineatul (1), cuvântul "către" se exclude;
la alineatul (2):
litera c) se abrogă;
alineatul se completează cu litera d) cu următorul cuprins:
"d) elaborează sinteze analitice privind activitatea bibliotecilor din reţea."
la alineatul (3), cuvintele "Unele centre" se substituie cu cuvântul "Centrele".
19. La articolul 20 alineatul (1), cuvintele "de către Guvern" se substituie cu cuvintele "în conformitate cu Regulamentul privind serviciile prestate de bibliotecile publice, aprobat de Guvern".
20. La articolul 21:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Lista serviciilor contra plată efectuate şi/sau prestate de bibliotecile publice şi mărimea tarifelor pentru serviciile respective se stabilesc de Guvern sau, după caz, de autorităţile administraţiei publice locale, în funcţie de bugetul de la care se finanţează biblioteca."
la alineatul (2), cuvintele "unui regulament aprobat de către Guvern" se substituie cu cuvintele "Regulamentului privind serviciile prestate de bibliotecile publice, aprobat de Guvern".
21. La articolul 22:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) În cadrul bibliotecii рublice activează următoarele categorii de personal:
а) реrsоnаl de specialitate cu funcţii de conducere;
b) personal de specialitate cu funcţii de execuţie;
с) personal de deservire tehnică şi auxiliară cu funcţii complexe."
articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) Categoriile de personal în bibliotecile din instituţiile de învăţământ sunt reglementate de Codul educaţiei."
22. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
"Articolul 23. Angajarea şi eliberarea personalului din biblioteci
(1) Angajarea directorului şi a directorului adjunct ai bibliotecii se realizează prin concurs, organizat de fondator, în baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială.
(2) Eliberarea din funcţie a directorului şi a directorului adjunct ai bibliotecii se efectuează de fondator, în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii.
(3) Angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului de conducere, cu excepţia celui prevăzut la alin.(1) şi (2), a personalului cu funcţii de execuţie şi a personalului auxiliar se efectuează de directorul bibliotecii.
(4) În cazul în care biblioteca nu are statut de persoană juridică, angajarea şi eliberarea personalului de bibliotecă, inclusiv a personalului de conducere, se efectuează de fondator sau de conducătorul entităţii în cadrul căreia activează biblioteca.
(5) Procedura de organizare şi de desfăşurare a concursului de angajare a personalului din biblioteci, precum şi criteriile minime de selectare a personalului din biblioteci se aprobă de Ministerul Culturii.
(6) Angajarea şi eliberarea personalului bibliotecilor din instituţiile de învăţământ sunt reglementate de prezenta lege şi de Codul educaţiei."
23. Articolul 26 va avea următorul cuprins:
"Articolul 26. Formarea profesională a personalului de specialitate din biblioteci
Statul asigură formarea profesională prin învăţământul profesional tehnic şi prin învăţământul superior în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţei informării. Calificarea personalului de specialitate din biblioteci se confirmă printr-o diplomă de studii profesionale sau o diplomă de studii superioare, eliberate în condiţiile legii."
24. La articolul 27 alineatul (2), cuvintele "se asigură şi prin educaţia" se substituie cu textul "se realizează în contexte de educaţie formală,".
25. La articolul 28, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Atestarea personalului de specialitate din bibliotecile publice se realizează de Ministerul Culturii în comun cu alte autorităţi publice centrale şi locale care au în subordine biblioteci, în baza Regulamentului privind modul de conferire a categoriilor de calificare personalului de specialitate din biblioteci, aprobat de Ministerul Culturii."
26. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"Articolul 29. Deontologia personalului din biblioteci
Personalul bibliotecilor îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu normele de conduită profesională prevăzute de Codul deontologic al bibliotecarului, elaborat în coordonare cu asociaţiile profesionale şi aprobat de Consiliul Biblioteconomic Naţional."
27. Articolul 30:
la alineatul (1), cuvintele "sau în format digital" se substituie cu textul " , în format digital sau pe orice alt suport";
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Regulile cu referire la evidenţa, inventarierea, verificarea, organizarea, şi evaluarea colecţiilor din bibliotecile publice se stabilesc prin Regulamentul privind gestionarea colecţiilor de bibliotecă, aprobat de Ministerul Culturii."
alineatul (3) se abrogă.
28. La articolul 31 alineatul (2) litera c), cuvintele "exemplare de" se exclud.
29. La articolul 33, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
"(1) Bibliotecile publice pot constitui biblioteci şi colecţii digitale prin digitalizarea documentelor pe care le au în posesie conform legislaţiei, prin crearea şi prin achiziţionarea documentelor în format digital.
(2) Biblioteca Naţională a Republicii Moldova dezvoltă Biblioteca Naţională Digitală "Moldavica", care include documente ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, deţinute de biblioteci, muzee, arhive, inclusiv cele din Programul Naţional "Memoria Moldovei"."
30. Articolul 34:
se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) Bibliotecile dezvoltă colecţiile de bibliotecă în funcţie de necesităţile comunităţii şi în conformitate cu standardele de specialitate în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţei informării, fără ingerinţe ideologice, politice sau religioase."
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Gestionarea colecţiilor de bibliotecă, inclusiv evidenţa şi casarea acestora, se face în conformitate cu Regulamentul privind gestionarea colecţiilor de bibliotecă."
la alineatul (3), cuvintele "aceleaşi proceduri" se substituie cu cuvintele "proceduri unice";
alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Casarea documentelor de bibliotecă din colecţii se aplică în cazul uzurii fizice, morale, al pierderii, al transferului în alte biblioteci, după o perioadă de minimum un an de la achiziţie, prin decizia conducerii bibliotecii sau a fondatorului."
la alineatul (5), cuvintele "fondului inventariat" se substituie cu cuvintele "colecţiei supuse verificării conform Regulamentului privind gestionarea colecţiilor de bibliotecă".
31. La articolul 35 alineatul (2), cuvântul "către" se exclude.
32. Articolul 36:
în denumirea articolului, cuvintele "de bibliotecă" se exclud;
la alineatul (1), cuvintele "în baza unui regulament elaborat şi aprobat de Ministerul Culturii" se substituie cu textul "în conformitate cu Legea nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil";
articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) Procedura de expertizare a documentelor pasibile de export se realizează în baza Regulamentului privind circulaţia bunurilor culturale mobile, aprobat de Guvern."
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Documentele din patrimoniul cultural naţional mobil reţinute de organele vamale şi organele de drept la trecerea ilegală a frontierei de stat a Republicii Moldova se transmit în colecţiile Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova."
33. La articolul 37, textul "Legii nr.139/2010" se substituie cu textul "Legii nr.230/2022".
34. Denumirea capitolului VI va avea următorul cuprins:
"Capitolul VI
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE BIBLIOTECII
ŞI ALE UTILIZATORULUI".
35. La articolul 38:
denumirea articolului va avea următorul cuprins:
"Articolul 38. Drepturile utilizatorului";
la alineatul (1), cuvintele "intrate în" se substituie cu cuvântul "din";
alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Biblioteca asigură dreptul de acces fizic al persoanelor cu dizabilităţi şi la servicii speciale pentru incluziunea socială a acestora."
36. Articolul 39 va avea următorul cuprins:
"Articolul 39. Obligaţiile bibliotecii şi ale utilizatorului
(1) Utilizatorul este obligat să respecte regulamentul de ordine interioară al bibliotecii şi regulile privind integritatea documentelor împrumutate.
(2) Bibliotecile publice sunt obligate să pună la dispoziţia utilizatorului regulamentul de ordine interioară al bibliotecii.
(3) Distrugerea sau pierderea documentelor şi a echipamentelor bibliotecii de către utilizator ori restituirea cu întârziere a documentelor împrumutate constituie temei pentru tragerea la răspundere civilă, contravenţională sau penală, conform legislaţiei."
37. Capitolul VII va avea următorul cuprins:
"Capitolul VII
BUGETELE BIBLIOTECILOR
Articolul 40. Bugetul bibliotecilor publice
(1) Finanţarea activităţii bibliotecilor publice se efectuează din bugetul de stat sau, după caz, din bugetele locale, inclusiv din veniturile colectate şi din alte surse legale, în funcţie de apartenenţa autorităţii/instituţiei de care a fost constituită.
(2) Administraţia publică alocă anual mijloace financiare bibliotecilor publice pentru procurarea a minimum 50 de titluri de documente la 1000 de locuitori.
(3) Statul garantează alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat pentru achiziţia prin concurs a resurselor informaţionale destinate bibliotecilor.
(4) În bugetul bibliotecilor se prevăd sume pentru achiziţii de documente în limbile minorităţilor naţionale în vederea satisfacerii necesităţilor tuturor membrilor comunităţii.
Articolul 401. Bugetele bibliotecilor private
Bibliotecile private sunt finanţate din mijloacele fondatorilor lor, conform legislaţiei."
38. Articolul 41:
la alineatul (2), textul " , precum şi celelalte autorităţi publice" se exclude;
la alineatul (3), cuvintele "pot să menţină" se substituie cu cuvintele "pot dezvolta".
Art.II. – Guvernul, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu aceasta.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.283. Chişinău, 5 octombrie 2023. | |