Hotărâre nr. 289 din 03.06.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului de implementare,

pentru anii 2026-2030, a Strategiei naţionale pentru

cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035

nr. 289  din  03.06.2026

 (în vigoare 30.06.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 284-287 art. 353 din 30.06.2026

* * *

În temeiul art.5 lit.a) şi art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul de implementare, pentru anii 2026-2030, a Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 (se anexează).

2. Autorităţile şi instituţiile publice responsabile:

2.1. vor asigura realizarea acţiunilor incluse în Planul de acţiuni al Programului de implementare, pentru anii 2026-2030, a Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035;

2.2. vor prezenta Ministerului Culturii, până la data de 31 ianuarie, precum şi la solicitare, rapoarte anuale de progres privind stadiul de realizare a acţiunilor incluse în Planul nominalizat.

3. Ministerul Culturii va prezenta Guvernului:

3.1. anual, până la data de 25 februarie, raportul de progres privind implementarea Programului menţionat;

3.2. până la data de 30 iunie 2028, raportul de evaluare intermediară;

3.3. până la data de 30 iunie 2031, raportul de evaluare finală.

4. Finanţarea acţiunilor prevăzute în Planul de acţiuni al Programului de implementare, pentru anii 2026-2030, a Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în acest scop în bugetele autorităţilor şi instituţiilor responsabile, precum şi din alte surse, conform cadrului normativ.

5. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Culturii.

6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.289/2026

PROGRAM DE IMPLEMENTARE,

pentru anii 2026-2030, a Strategiei naţionale pentru

cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035

Capitolul I

INTRODUCERE

În ultimele decenii, cultura şi patrimoniul cultural au câştigat o vizibilitate sporită în cadrul discursului despre dezvoltare, fiind recunoscute tot mai frecvent drept resurse esenţiale pentru consolidarea identităţii colective, coeziunea socială şi creşterea calităţii vieţii. La nivel internaţional, se observă o tendinţă clară de integrare a culturii şi a patrimoniului cultural în procesele de planificare strategică, atât ca domeniu propriu de intervenţie, cât şi ca dimensiune transversală, relevantă pentru educaţie, turism, economie, mediu, diplomaţie ş.a.

În acest peisaj în schimbare, Republica Moldova se confruntă cu necesitatea redefinirii rolului culturii în societate şi a valorificării reale a patrimoniului cultural ca element de dezvoltare durabilă. Deşi există un potenţial creativ, istoric şi comunitar considerabil, impactul său este limitat de lipsa unei abordări sistemice şi de o susţinere instituţională insuficientă.

Programul de implementare, pentru anii 2026-2030, a Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 răspunde acestor provocări prin promovarea culturii şi a patrimoniului cultural ca factori dinamici ai modernizării societale şi ai consolidării identităţii naţionale. Documentul urmăreşte protejarea, valorificarea şi transmiterea către generaţiile viitoare a patrimoniului cultural, precum şi dezvoltarea sectorului cultural contemporan, în deplină conformitate cu mecanismele şi standardele Uniunii Europene (în continuare – UE), facilitând astfel alinierea Republicii Moldova la spaţiul cultural european şi internaţional.

Proiectul Programului de implementare, pentru anii 2026-2030, a Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 a fost elaborat în conformitate cu direcţiile prioritare stabilite în Programul de activitate al Guvernului “UE, pace, dezvoltare”¹ şi urmăreşte consolidarea rolului culturii ca factor de coeziune socială, educaţie civică şi dezvoltare durabilă, prin implementarea unei politici publice incluzive şi realizarea de investiţii susţinute în domeniu.

_____________________________

¹ https://docs.google.com/document/d/1G8S7tly7YMdz1vA67ZKSvHmsjg6_YS8T/edit?rtpof=true&sd=true&tab=t.0

Programul de implementare, pentru anii 2026-2030, a Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 (în continuare – Program) reprezintă un document de politici publice pe termen mediu (cinci ani) care derivă în mod direct din Strategia naţională pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035. Fundamentarea Programului are la bază lecţiile învăţate din politicile culturale anterioare, standardele internaţionale relevante, inclusiv cele reflectate în acquis-ul UE², precum şi bunele practici aplicate în domeniu, cu scopul de a răspunde în mod adecvat necesităţilor actuale ale sectorului culturii şi patrimoniului cultural. Totodată, elaborarea Programului este prevăzută în Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2026-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.818/2025 (clusterul 3 “Competitivitate şi creştere inclusivă”, capitolul 26 “Educaţie şi cultură”).

_____________________________

² Decizia Consiliului din 18 mai 2006 privind încheierea Convenţiei pentru protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale (2006/515/CE);

Rezoluţia Consiliului privind Planul de lucru al UE pentru cultură 2023–2026 (2022/C 466/01);

Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene şi a Reprezentanţilor Guvernelor Statelor Membre reuniţi în cadrul Consiliului privind Dimensiunea Culturală a Dezvoltării Durabile 2019/C 410/01;

Concluziile Consiliului privind gestionarea riscurilor în domeniul patrimoniului cultural 2020/C 186/01;

Concluziile Consiliului privind egalitatea de gen în domeniul culturii;

Concluziile Consiliului privind redresarea, rezilienţa şi durabilitatea sectoarelor culturale şi creative 2021/C 209/03;

Concluziile Consiliului privind cultura, arhitectura de înaltă calitate şi mediul construit ca elemente-cheie ale iniţiativei Noul Bauhaus european 2021/C 501 I/03;

Concluziile Consiliului privind consolidarea schimburilor interculturale prin mobilitatea artiştilor şi a profesioniştilor din sectoarele culturale şi creative, precum şi prin multilingvism în era digitală 2022/C 160/07;

Concluziile Consiliului privind elaborarea unei strategii europene pentru ecosistemul industriilor culturale şi creative 2022/C 160/06;

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor. Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european;

Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu. Către o strategie pentru relaţiile culturale internaţionale;

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor. O nouă agendă europeană pentru cultură COM/2018/267;

Cadrul de acţiune european pentru patrimoniu cultural;

Rezoluţia Parlamentului European din 20 octombrie 2021 referitoare la situaţia artiştilor şi la redresarea culturală în UE 2020/2261(INI);

Raportul Parlamentului European privind rolul culturii, educaţiei, media şi sportului în combaterea rasismului 2021/2057(INI);

Comunicarea Comisiei Orientări UE privind reluarea în siguranţă a activităţilor în sectoarele culturale şi creative – COVID-19 (2021/C 262/0)

Rezoluţia Consiliului din 21 ianuarie 2002 privind rolul culturii în dezvoltarea Uniunii Europene (2002/C 32/02);

Raportul OMC “Statutul artiştilor şi profesioniştilor culturali şi creativi”, 2023.

Prezentul Pogram reprezintă prima etapă de implementare a Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 (în continuare – SNCP 2035), fiind conceput ca un instrument operaţional care transpune în practică direcţiile şi obiectivele strategice la nivel naţional. SNCP 2035 conturează viziunea pe termen lung asupra dezvoltării durabile a sectorului cultural şi a protejării patrimoniului cultural, punând accent pe accesul universal la cultură, dezvoltarea capacităţilor instituţionale şi sustenabilitatea patrimoniului cultural, precum şi promovarea culturii ca vector al dialogului intercultural şi al cooperării internaţionale.

În acest sens, Programul îşi propune să asigure coerenţa dintre obiectivele strategice şi intervenţiile practice pentru consolidarea sectorului cultural şi a patrimoniului cultural ca elemente structurale fundamentale ale dezvoltării durabile. Această primă etapă are rolul de a crea premisele pentru consolidarea sistemică a sectorului cultural şi a domeniului patrimoniului cultural şi va constitui baza evaluării intermediare a Strategiei, în scopul ajustării priorităţilor pentru etapa a doua, aferentă perioadei 2031-2035.

În contextul implementării cerinţelor de aderare, precum şi al deschiderii oficiale a negocierilor de aderare, prezentul Program este corelat cu prevederile Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (în continuare – AA RM-UE), ratificat prin Legea nr.112/2014 (capitolul 25 “Cooperarea în domeniul culturii, al politicii audiovizuale şi al mass-media” şi capitolul 19 “Turism”), precum şi cu prevederile Agendei de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană 2021-2027 (capitolul 21 “Cultură, politică audiovizuală şi mass-media” şi capitolul 17 “Turism”). Aceste angajamente implică cooperarea în domeniul culturii, în vederea intensificării dialogului cultural, protejării, conservării şi valorificării patrimoniului cultural şi istoric, sprijinirii industriilor culturale şi creative, dezvoltarea şi promovarea turismului local, precum şi consolidarea legăturii culturale a Republicii Moldova cu diaspora. Totodată, Programul reflectă angajamentul Republicii Moldova de a stimula participarea la programe şi iniţiative europene relevante (Programul “Europa Creativă”, Fondul cultural “Eurimages”, precum şi alte instrumente europene aplicabile patrimoniului cultural), consolidând cooperarea culturală, schimburile profesionale şi interculturale ca parte a procesului de integrare europeană.

Implementarea prezentului Program va contribui la realizarea cadrului naţional de monitorizare a implementării Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 (în continuare – ADD 2030), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.953/2022, contribuind la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (în continuare – ODD) şi a ţintelor strategice, după cum urmează: ODD 4: Educaţie de calitate; ODD 5: Egalitatea de gen; ODD 8: Muncă decentă şi creştere economică; ODD 9: Industrie, inovaţie şi infrastructură, ODD 11: Oraşe şi comunităţi durabile; ODD 12: Consum şi producţie responsabile; ODD 13: Acţiune asupra climei; ODD 16: Pace, justiţie şi instituţii puternice; ODD 17: Parteneriate pentru obiective.

Prezentul Program este aliniat cu angajamentele asumate de Republica Moldova prin tratatele internaţionale în domeniul culturii şi patrimoniului cultural la care este parte, precum Convenţia UNESCO privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale (Paris, 2005), Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial (Paris, 2003), Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural (Paris, 1972), Convenţia asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea şi împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale (Paris, 1970), Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei (Granada, 1985), Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic de la Valletta (La Valletta, 1992), Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Faro, 2005).

Prin intermediul prezentului Program se urmăreşte implementarea unei serii de acţiuni, menite să contribuie direct la realizarea obiectivului general nr.4 “Ridicarea nivelului de cultură şi de dezvoltare personală” din Strategia naţională de dezvoltare “Moldova Europeană 2030” (în continuare – SND), aprobată prin Legea nr.315/2022. În acest sens, va fi asigurată implementarea următoarelor obiective specifice (în continuare – OS): OS 4.1. Extinderea accesului la oportunităţi şi activităţi culturale; OS 4.2. Punerea în valoare a patrimoniului, tradiţiilor şi a diversităţii culturale; OS 4.3. Asigurarea oportunităţilor de dezvoltare personală şi cetăţenie activă. Totodată, SNCP 2035 va contribui la realizarea indirectă a altor obiective generale (în continuare – OG) stabilite în SND, precum: OG 1. Creşterea veniturilor din surse durabile şi atenuarea inegalităţilor; OG 3. Garantarea educaţiei corespunzătoare şi de calitate pentru toţi pe tot parcursul vieţii; OG 7. Asigurarea unei guvernări eficiente, incluzive şi transparente şi OG 9. Promovarea unei societăţi paşnice şi sigure.

Obiectivele prezentului Program sunt corelate şi cu alte documente de politici publice care abordează probleme conexe, precum:

- Programul naţional de dezvoltare a industriilor creative “Moldova Creativă” pentru anii 2024-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.187/2024 (OG 1. Fortificarea sectorului industriilor creative prin sisteme de bună guvernare, cadrul normativ şi de politici comun, consolidarea poziţiei pentru asigurarea creşterii economice);

- Strategia de dezvoltare “Educaţia 2030”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.114/2023 (OG 1. Racordarea educaţiei la cerinţele şi nevoile pieţei muncii din perspectiva dezvoltării sustenabile, prin restructurarea mecanismelor de dezvoltare a capitalului uman; OG 8. Promovarea inovaţiilor şi a schimbărilor în educaţie prin dezvoltarea cercetării ştiinţifice);

- Strategia de dezvoltare a sectorului de tineret “Tineret 2030”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.168/2023 (OG 1. Creşterea numărului de tineri care beneficiază de programe calitative de tineret prin consolidarea capacităţilor în cadrul sectorului şi profesionalizarea resurselor umane; OG 2. Creşterea nivelului de participare şi implicare civică prin programe de instruire, capacitare şi împuternicire a tinerilor; OG 3. Valorificarea potenţialului tinerilor de a realiza iniţiative de inovaţie socială şi dezvoltare comunitară prin instrumente de suport financiar şi material);

- Programul naţional în domeniile cercetării şi inovării pentru anii 2024-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1049/2023 (OG 1. Consolidarea sistemului de cercetare şi inovare; OG 3. Integrarea în Spaţiul European al Cercetării);

- Strategia naţională de dezvoltare economică 2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.393/2024 (OG 1. Crearea unui mediu favorabil pentru antreprenoriat şi investiţii şi pregătirea economiei pentru aderarea la Uniunea Europeană; OG 2. Extinderea şi diversificarea sectorului de servicii cu valoare adăugată pentru export);

- Strategia naţională de dezvoltare regională a Republicii Moldova pentru anii 2022-2028, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.40/2022 (OG 1. Creşterea competitivităţii şi ocupării forţei de muncă a regiunilor; OG 2. Sporirea coeziunii teritoriale şi prevenirea excluziunii; OG 3. Îmbunătăţirea mecanismelor şi instrumentelor de coordonare şi implementare a politicii naţionale de dezvoltare regională);

- Programul naţional de dezvoltare locală “Satul European” pentru anii 2024-2028, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.216/2024 (OG. Accelerarea ritmului de echipare a unităţilor administrativ-teritoriale cu dotările de bază de infrastructură tehnico-edilitară şi socială, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trai, a creşterii atractivităţii investiţionale şi a asigurării dezvoltării durabile a localităţilor din Republica Moldova);

- Programul naţional privind asigurarea respectării drepturilor omului pentru anii 2024-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.164/2024; (OG 12. Drepturi culturale asigurate);

- Strategia de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1464/2016 (domenii prioritare: 1. Participarea la viaţa publică; 2. Limba ca mijloc de integrare: politicile privind limba de stat şi limbile minoritare şi 3. Dialogul intercultural şi apartenenţa civică la statul Republica Moldova);

- Programul privind îmbătrânirea activă şi sănătoasă pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.434/2023 (OG 2. Consolidarea cadrului de politici şi instituţional în vederea sporirii oportunităţilor de îmbătrânire sănătoasă şi activă prin crearea mediilor prietenoase cu vârsta şi integrarea îmbătrânirii în domeniile vieţii sociale; OG 3. Creşterea numărului persoanelor vârstnice care participă în programe, servicii şi activităţi comunitare pentru împuternicirea lor);

- Strategia securităţii naţionale, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr.391/2023 (O 33. Îmbunătăţirea politicilor de integrare în societate a minorităţilor naţionale şi a grupurilor etnice; O 41. Dezvoltarea alfabetizării mediatice şi a gândirii critice prin programe educaţionale formale şi nonformale; O 42. Asigurarea unor oportunităţi de informare obiectivă şi de integrare în spaţiul informaţional autohton a minorităţilor naţionale şi a grupurilor etnice);

- Strategia naţională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr.319/2024 (OG 4. Consolidarea credibilităţii strategice a Republicii Moldova ca furnizor de securitate regional şi internaţional şi un partener de încredere; OS 18. Dezvoltarea culturii de securitate şi apărare şi asigurarea transparenţei şi eficienţei managementului apărării; OS 21. Realizarea angajamentelor internaţionale, inclusiv cele asumate prin respectarea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte);

- Programul naţional privind integrarea etapizată a străinilor, inclusiv a persoanelor strămutate în Republica Moldova, pentru perioada 2025-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.285/2025 (OS 2. Diversificarea până în anul 2027 a accesului la măsuri de asistenţă socială pentru străinii aflaţi în situaţie de dificultate şi îmbunătăţirea nivelului de incluziune socială a acestora, cu accent pe nevoile specifice ale femeilor şi fetelor; OS 6. Punerea în aplicare a cel puţin 6 măsuri culturale pentru incluziunea străinilor până în anul 2027);

- Strategia naţională de reducere a riscului dezastrelor pentru perioada 2024-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.804/2024 (OG 3. Investiţii pentru reducerea riscurilor şi în creşterea rezilienţei la dezastre; OG 4. Consolidarea pregătirii şi asigurarea răspunsului la urgenţe şi dezastre, urmate de restabilirea situaţiei la un nivel mai înalt decât cel de până la impact; OG 5. Sporirea cooperării internaţionale şi regionale în domeniul reducerii riscurilor şi managementului dezastrelor);

- Strategia de mobilitate 2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.589/2024 (OG 1. Îmbunătăţirea gestionării activelor rutiere, reabilitarea şi modernizarea în continuare a reţelei de drumuri şi sprijinirea transportului rutier sigur şi sustenabil);

- Strategia de transformare digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.650/2023 (OG 1. Dezvoltarea unei societăţi digitale; OG 3. Crearea unei economii digitale inovatoare şi reziliente);

- Strategia de mediu pentru anii 2024-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.409/2024 (OG 5. Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a biodiversităţii şi a ecosistemelor naturale);

- Strategia de dezvoltare a sistemului statistic naţional pentru perioada 2023-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.954/2022 (OG 3. Date de înaltă calitate, inclusiv seturi noi de date (oportune, relevante, fiabile, accesibile, dezagregate, coerente, comparabile la nivel internaţional şi armonizate cu cerinţele Uniunii Europene), produse pentru a informa societatea şi pentru a susţine luarea deciziilor eficiente şi implementarea politicilor publice, bazate pe dovezi, care să conducă la o dezvoltare durabilă şi o societate incluzivă)

Prezentul Program este corelat cu orientările strategice de consolidare a rezilienţei sociale, care derivă din Concepţia de comunicare strategică şi contracarare a dezinformării, a acţiunilor de manipulare a informaţiei şi a ingerinţelor străine pentru anii 2024-2030, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr.416/2023 (pilonii tematici: I. Integrare europeană; II. Coeziune socială; III. Rezilienţă economică; IV. Consolidarea sectorului de apărare; V. Întărirea securităţii naţionale în context regional). Totodată, în contextul cartografierii vulnerabilităţilor structurale ale pilonilor strategici, Programul este elaborat în conformitate cu orientările strategice de consolidare a rezilienţei sociale pentru domeniul cultură, prezentate de către Centrul pentru Comunicare Strategică şi Combatere a Dezinformării.

În subsidiar, prezentul Program este corelat cu documentele de politici publice în curs de elaborare, precum Programul naţional de dezvoltare a turismului “Turism 2029” (OS 1.3. Până la finalul anului 2029, să fie iniţiate şi implementate cel puţin 5 parteneriate regionale şi internaţionale în domeniul turismului, prin contracte de stat de cooperare, proiecte comune sau reţele tematice, în scopul promovării turismului durabil, schimbului de bune practici şi creşterii atractivităţii destinaţiilor implicate şi OS 2.3. Îmbunătăţirea conectivităţii în cel puţin 7 destinaţii turistice şi valorificarea a minimum 10 zone cu potenţial turistic); Foaia de parcurs pentru anii 2026-2029 privind implementarea Strategiei securităţii naţionale (OS 23. Desfăşurarea campaniilor de comunicare strategică pentru promovarea democraţiei; OS 33. Îmbunătăţirea politicilor de integrare în societate a minorităţilor naţionale şi a grupurilor etnice; OS 41. Dezvoltarea alfabetizării mediatice şi a gândirii critice prin programe educaţionale formale şi nonformale), precum şi Programul de implementare, pentru anii 2026-2030, a Strategiei Naţionale de Apărare pentru anii 2024-2034 (OS 2.1. Ajustarea şi armonizarea cadrului normativ şi conform viziunii actualizare de organizare şi funcţionare a sistemului naţional de apărare, până în 2027; OS 4.5. Modernizarea, protecţia şi prezervarea infrastructurii critice şi sporirea interoperabilităţii, pe baza unei abordări unice din partea instituţiilor statului, până în 2029).

Prezentul Program a fost elaborat de către Ministerul Culturii în colaborare cu Biroul Regional UNESCO pentru Ştiinţă şi Cultură în Europa, cu finanţare din partea Uniunii Europene.

Capitolul II

ANALIZA SITUAŢIEI

Secţiunea 1

Context general

În ultimii ani, domeniul culturii şi al patrimoniului cultural din Republica Moldova a fost profund afectat de o succesiune de crize majore – sanitare, economice şi geopolitice care au amplificat vulnerabilităţile sistemice şi au testat capacitatea de rezilienţă a instituţiilor culturale, atât publice, cât şi independente.

Pandemia Covid-19 a generat întreruperi severe în activităţile culturale începând cu anul 2020 în urma restricţiilor impuse. Evenimentele culturale au fost anulate sau amânate, iar spaţiile publice culturale, precum teatrele, muzeele, bibliotecile, sălile de spectacole au fost închise pe perioade îndelungate. Totodată, criza pandemică a scos în evidenţă vulnerabilităţi semnificative în domeniul patrimoniului cultural, inclusiv reducerea monitorizării siturilor arheologice şi a monumentelor, creşterea riscurilor de deteriorare şi trafic ilicit în perioada închiderii instituţiilor, precum şi dificultăţi în asigurarea conservării adecvate a colecţiilor muzeale. Acest context a dus la pierderi semnificative de venituri, reduceri de personal şi limitarea drastică a interacţiunii dintre instituţiile culturale şi public.

Pe lângă criza sanitară, războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei în februarie 2022 a generat un val masiv de migraţie, creând presiuni suplimentare asupra sistemului socioeconomic şi cultural naţional. Potrivit datelor Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), peste 1,2 milioane de persoane au tranzitat Republica Moldova de la începutul conflictului, iar aproximativ 128 000 de refugiaţi ucraineni au rămas pe teritoriul ţării. În acest context, sectorul cultural a fost chemat nu doar să supravieţuiască, ci şi să contribuie activ la procesele de incluziune şi coeziune socială. Instituţiile culturale au iniţiat şi implementat programe dedicate refugiaţilor, facilitând integrarea acestora prin activităţi educaţionale, interculturale şi lingvistice.

Deşi aceste crize au avut un impact negativ major asupra stabilităţii şi funcţionării normale a sectorului cultural, ele au evidenţiat, totodată, rolul esenţial al culturii şi patrimoniului cultural în consolidarea rezilienţei comunităţilor şi în sprijinirea solidarităţii sociale. Capacitatea sectorului cultural de a se adapta rapid, de a răspunde provocărilor emergente şi de a contribui la integrarea grupurilor vulnerabile (precum refugiaţii) este un indicator important al potenţialului său strategic.

Cu toate acestea, impactul cumulativ al acestor crize a scos la iveală o serie de probleme structurale care necesită intervenţii stringente: infrastructura precară şi echipamente învechite, precum şi nivelul redus de digitalizare a proceselor şi a sistemelor de gestionare; lipsa mecanismelor de sprijin financiar, inclusiv pentru sectorul cultural independent; lipsa unor politici culturale adaptate contextelor regionale şi internaţionale variabile ş.a. Aceste realităţi subliniază necesitatea modernizării şi consolidării instituţionale a domeniului culturii şi patrimoniului cultural, atât pentru a-l face mai rezilient în faţa riscurilor viitoare, cât şi pentru a-i consolida rolul de actor-cheie în dezvoltarea durabilă şi incluziunea socială.

Secţiunea a 2-a

Analiza problemelor identificate

Una dintre cele mai acute probleme ale sectorului cultural din Republica Moldova o reprezintă infrastructura insuficient dezvoltată şi slab modernizată. Majoritatea clădirilor culturale – muzee, case de cultură, biblioteci sau săli de spectacole au fost construite în perioada anilor ′70-′80, într-un context demografic şi economic complet diferit de cel actual. În ultimele decenii, lipsa investiţiilor constante şi a lucrărilor de întreţinere a condus la degradarea semnificativă a acestor edificii.

Depopularea satelor, migraţia externă şi scăderea numărului de tineri afectează direct funcţionarea instituţiilor culturale locale. În multe comunităţi rurale, lipsa publicului şi deficitul de resurse umane calificate determină închiderea treptată a caselor de cultură sau utilizarea lor la un nivel minim, determinând adâncirea decalajelor culturale dintre mediul rural şi urban. În acelaşi timp, spaţiile culturale urbane, deşi mai numeroase, adesea nu corespund cerinţelor actuale de confort, siguranţă şi accesibilitate, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. Infrastructura culturală a Republicii Moldova necesită o modernizare amplă şi o adaptare la cerinţele culturale actuale ale populaţiei, pentru a sprijini dezvoltarea unei vieţi culturale dinamice şi accesibile în întreaga ţară. Modernizarea acesteia presupune reabilitarea şi valorificarea clădirilor existente, dotarea instituţiilor culturale cu echipamente şi tehnologii moderne, eficiente din punct de vedere energetic, precum şi dezvoltarea unor noi spaţii şi facilităţi culturale. Totodată, este importantă diversificarea serviciilor oferite şi îmbunătăţirea managementului instituţiilor culturale, pentru a răspunde mai bine nevoilor comunităţilor locale.

Datele statistice confirmă tendinţa de declin: numărul bibliotecilor a scăzut de la 1 326 în 2019 la 1 285 în 2024 (tabelul 1), iar numărul caselor de cultură s-a redus de la 1 135 la 1 114 în aceeaşi perioadă (tabelul 2).

Tabelul 1

Evoluţia infrastructurii bibliotecilor publice din mediul rural în perioada 2019-2024

Sursa: Ministerul Culturii

Tabelul 2

Evoluţia infrastructurii caselor de cultură din mediul rural în perioada 2019-2024

Sursa: Ministerul Culturii

Reducerea numărului de biblioteci şi a caselor de cultură din mediul rural evidenţiază un proces complex şi de durată, influenţat de factori interdependenţi de natură socioeconomică, demografică şi administrativă. Acest fenomen este legat de migraţia tot mai accentuată şi de scăderea populaţiei din sate, ceea ce afectează atât numărul vizitatorilor, cât şi disponibilitatea personalului necesar pentru funcţionarea instituţiilor culturale. Totodată, resursele financiare insuficiente ale autorităţilor publice locale şi orientarea către alte domenii considerate prioritare, precum infrastructura edilitară, sănătatea sau educaţia conduc treptat la reducerea investiţiilor în domeniul cultural şi la diminuarea sprijinului acordat acestor instituţii.

Conform datelor pentru anul 2024, din totalul de 1 183 de case de cultură care funcţionau la nivel naţional, 1 114 sunt situate în mediul rural, unde starea tehnică a clădirilor reprezintă o problemă majoră. Dintre acestea, 365 necesită reparaţie capitală, iar 43 sunt avariate, fiind practic nefuncţionale sau utilizate parţial (tabelul 2). Această realitate reflectă degradarea infrastructurii culturale rurale, cauzată de lipsa investiţiilor constante şi de dificultăţile de întreţinere suportate de autorităţile publice locale.

Situaţia bibliotecilor publice, deşi ceva mai stabilă, nu este lipsită de provocări. În anul 2024 s-au înregistrat rezultate uşor pozitive, cu o creştere de 21 de unităţi în cazul bibliotecilor reparate capital şi 5 biblioteci modernizate din punctul de vedere al spaţiilor şi dotărilor. Totuşi, acest progres este fragmentar şi inegal distribuit, concentrându-se în special în centrele raionale şi în localităţile care beneficiază de sprijin extern sau de proiecte locale finanţate prin parteneriate publice-private.

Tabelul 3

Evoluţia infrastructurii instituţiilor teatral-concertistice şi cinematografice

în perioada 2019-2024

Sursa: Ministerul Culturii

Conform datelor din tabelul 3, între 2019 şi 2024, infrastructura teatral-concertistică şi cinematografică a rămas practic neschimbată – 17 teatre, 5 organizaţii concertistice, 3 cinematografe (10 instalaţii) şi 1 filarmonică, fapt ce indică o stagnare structurală. Majoritatea instituţiilor culturale funcţionează în clădiri vechi sau degradate, iar în ultimele trei decenii s-a construit un singur teatru. Filarmonica Naţională rămâne nefuncţională după incendiul din 2020. Lipsa investiţiilor majore, a programelor de reabilitare şi a dotărilor tehnice moderne afectează direct calitatea actului artistic, precum şi accesul publicului la cultură. Sectorul editorial din Republica Moldova se menţine într-o dinamică relativ stabilă, cu 139 de editori activi şi o producţie anuală de circa 98-100 de milioane de lei, ceea ce corespunde la doar 40 de lei per locuitor – semnificativ sub media regională. Piaţa de carte este restrânsă şi dominată de importuri, producţia autohtonă reprezentând doar 10-15% din titlurile comercializate, în timp ce editurile locale publică anual aproximativ 2 500 de titluri, majoritatea în limba română.

Deşi există scutiri de TVA pentru producţia editorială, lipsa diversificării genurilor, promovarea limitată a autorilor locali şi subreprezentarea prezenţei digitale stagnează dezvoltarea sectorului. Numărul redus de publicaţii online şi lipsa platformelor de difuzare moderne confirmă tergiversarea adaptării la noile forme de consum cultural.

Statul sprijină anual editarea a 80-90 de titluri, distribuind 20 000-25 000 de exemplare către biblioteci, însă numărul redus de exemplare şi procedura rigidă de selecţie limitează impactul real al prezentului Program asupra accesului publicului la producţia editorială autohtonă. În acelaşi timp, instituirea mecanismului de finanţare a traducerii şi editării cărţii naţionale în străinătate³ reprezintă un pas semnificativ în direcţia promovării internaţionale a autorilor din Republica Moldova, marcând o deschidere strategică către pieţele externe şi mediul digital. Totodată, se remarcă o polarizare a ofertei culturale, concentrată în centrele municipale, precum Chişinău, Bălţi, Cahul, Ungheni, în timp ce localităţile mai mici şi mediul rural rămân slab deservite din punct de vedere cultural. Acest dezechilibru contribuie la excluderea socială şi la lipsa participării culturale active a unei părţi semnificative din populaţie.

_____________________________

³ https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=142037&lang=ro 

În mediul rural, accesul limitat al grupurilor vulnerabile, precum copiii şi tinerii, persoanele cu dizabilităţi, minorităţile etnice sau lingvistice la oferte culturale relevante, atractive şi adaptate nevoilor lor conduce la orientarea acestora către forme alternative de divertisment digital, cu risc de izolare faţă de valorile culturale naţionale. Lipsa facilităţilor şi a infrastructurii incluzive (rampe, ascensoare, spaţii adaptate) limitează participarea persoanelor cu dizabilităţi la evenimente culturale, iar barierele lingvistice şi diferenţele culturale îngreunează accesul minorităţilor la astfel de activităţi.

În contextul reducerii numărului de consumatori culturali, costurile de întreţinere a clădirilor rămân dificil de acoperit, determinând subutilizarea şi deteriorarea progresivă a infrastructurii. Această situaţie afectează calitatea serviciilor culturale, reduce atractivitatea localităţilor şi contribuie indirect la accentuarea fenomenului de migraţie a populaţiei.

Infrastructura aferentă patrimoniului cultural rămâne slab dezvoltată şi neadaptată cerinţelor actuale. În ultimii ani au fost reabilitate doar câteva obiective (biserica din Căuşeni, biserica de lemn din Vorniceni, Circul de Stat din Chişinău – prima etapă), în timp ce majoritatea necesită intervenţii urgente. Majoritatea muzeelor funcţionează în clădiri istorice fără spaţii adecvate pentru depozitare, conservare sau activităţi educaţionale.

Între 2019 şi 2024, numărul muzeelor a crescut uşor, de la 127 la 132, iar suprafaţa totală a rămas aproape neschimbată (13-14 mii m²). Deşi numărul clădirilor muzeale a crescut de la 197 la 286, peste o treime necesită reparaţii capitale, iar alte 30% se află într-o stare precară, ceea ce confirmă lipsa unui program coerent de întreţinere şi modernizare.

Tabelul 4

Infrastructura muzeală şi starea tehnică a spaţiilor muzeelor din Republica Moldova

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Accesibilitatea muzeelor pentru persoanele cu nevoi speciale rămâne redusă, deşi numărul clădirilor adaptate a crescut de la 21 în 2019 la 40 în 2023. Mai puţin de jumătate dintre muzee oferă condiţii adecvate, limitând participarea egală la viaţa culturală. Situaţia este similară în domeniul patrimoniului arheologic, unde doar Rezervaţia Cultural-Naturală “Orheiul Vechi” dispune de infrastructură de vizitare, în timp ce majoritatea siturilor arheologice nu dispun de centre de informare turistică, trasee tematice, panouri explicative sau dotări tehnice pentru securitate şi iluminat. În perioada 2019-2024, sectorul s-a remarcat printr-un nivel redus de modernizare, precum şi prin lipsa unor concepte moderne de dezvoltare, aliniate la viziunea naţională şi la tendinţele internaţionale, aspect reflectat în condiţii insuficiente de depozitare, infrastructuri nereînnoite pentru conservare, lipsa unor spaţii adecvate şi sigure pentru gestionarea colecţiilor şi întârzieri în adoptarea unor sisteme sustenabile de documentare şi valorificare digitală. De asemenea, instrumentele de implicare a publicului şi de educaţie patrimonială au rămas slab dezvoltate, iar lipsa unei corelări între conservare şi accesul public a amplificat procesul de degradare a spaţiilor culturale. Aceşti factori au afectat atractivitatea turistică şi au diminuat vizibilitatea internaţională a Republicii Moldova.

Digitalizarea infrastructurii culturale în Republica Moldova este la un nivel incipient, caracterizată prin iniţiative fragmentate, infrastructură IT insuficientă şi competenţe digitale reduse în rândul personalului cultural. Majoritatea muzeelor, bibliotecilor şi arhivelor nu dispun de platforme integrate sau colecţii digitale accesibile, iar turismul cultural digital şi instrumentele moderne de promovare sunt limitate.

Neintervenţia statului în modernizarea infrastructurii culturale şi a patrimoniului cultural va genera o degradare accelerată a instituţiilor culturale şi obiectivelor de patrimoniu, reducând capacitatea instituţiilor de a oferi servicii culturale moderne şi accesibile. În calitate de ţară candidată la Uniunea Europeană, această lipsă de acţiune riscă să amplifice decalajele faţă de standardele europene privind conservarea patrimoniului cultural şi accesul echitabil la cultură. Consecinţele includ diminuarea atractivităţii localităţilor, limitarea participării populaţiei, în special a grupurilor vulnerabile la viaţa culturală, slăbirea coeziunii sociale şi perpetuarea migraţiei. Totodată, în cazul în care Republica Moldova nu îşi intensifică investiţiile în digitalizarea infrastructurii culturale, există riscul ca beneficiile culturale şi economice aferente trecerii la era digitală să se materializeze în alte state, adâncind şi mai mult decalajul dintre infrastructura culturală tradiţională şi cea digitală.

Depăşirea acestor deficienţe necesită o abordare strategică şi coordonată, orientată spre modernizarea şi reabilitarea infrastructurii culturale în conformitate cu standardele europene privind conservarea patrimoniului cultural şi accesul public la cultură. Este necesară implementarea unui program naţional multianual de intervenţii structurale, care să vizeze reabilitarea clădirilor muzeale, îmbunătăţirea condiţiilor tehnice pentru conservare, adaptarea spaţiilor pentru accesibilitate universală şi reducerea decalajelor urban-rural. Modernizarea etapizată şi integrată a infrastructurii culturale va contribui la creşterea rezilienţei patrimoniului cultural, la consolidarea identităţii naţionale şi la integrarea patrimoniului cultural în circuitul educaţional, turistic şi economic, generând beneficii culturale, sociale şi economice durabile.

Protejarea şi valorificarea insuficientă a patrimoniului cultural

Patrimoniul cultural al ţării este expus unui proces continuu de degradare şi pierdere a semnificaţiei, ca urmare a protejării şi valorificării insuficiente, atât la nivel central, cât şi la nivel local. Instrumentele de inventariere, monitorizare, conservare şi intervenţie sunt utilizate fragmentar, iar mecanismele de valorificare publică şi economică rămân limitate. Această situaţie afectează capacitatea statului de a proteja patrimoniul cultural ca resursă strategică pentru identitate naţională, educaţie, coeziune socială şi dezvoltare durabilă, inclusiv pentru turism şi industrii culturale. Lipsa unui sistem funcţional, coerent şi eficient de management al patrimoniului cultural, corelat cu instrumentele de planificare teritorială şi cu evidenţele cadastrale reduce accesul societăţii la cultură şi limitează transmiterea valorilor către generaţiile viitoare.

Republica Moldova şi-a asumat, prin tratatele internaţionale UNESCO şi ale Consiliului Europei la care este parte, obligaţia de a proteja, conserva şi valorifica patrimoniul cultural în conformitate cu standardele europene şi internaţionale. Cu toate acestea, implementarea angajamentelor rămâne parţială, iar măsurile de protecţie sunt aplicate neuniform la nivel teritorial, inclusiv pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit de bunuri culturale. În acest context, alinierea la practicile europene presupune utilizarea sistematică a instrumentelor internaţionale, precum baza de date Interpol privind operele de artă furate, sistemele de analiză a riscurilor ale autorităţilor vamale şi poliţiei, precum şi procedurile stabilite prin Regulamentul (UE) 2019/880 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind introducerea şi importul bunurilor culturale⁴. Procesele de inventariere, monitorizare, intervenţie şi valorificare publică nu sunt încă susţinute de un sistem funcţional, integrat şi bine coordonat dintre autorităţile publice centrale şi locale. Totodată, presiunea urbană, schimbările climatice, degradarea fizică şi utilizarea necontrolată a patrimoniului cultural amplifică vulnerabilităţile existente în lipsa unor mecanisme eficiente de prevenţie şi management.

_____________________________

⁴ https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A32019R0880 

În ultimii ani s-au înregistrat progrese importante în consolidarea cadrului normativ privind protecţia patrimoniului construit, inclusiv prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr.116/2025 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice⁵, modificarea Legii privind Fondul naţional al culturii nr.12/2024⁶, care a introdus programe de susţinere pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi proiectarea intervenţiilor, pentru efectuarea intervenţiilor asupra monumentelor, dar şi pentru identificarea, cercetarea, documentarea, inventarierea, stabilirea zonelor de protecţie, prevenirea distrugerii sau mutilării, digitalizarea şi promovarea monumentelor, precum şi prin iniţierea procesului de reorganizare a Agenţiei de Inspectare a Monumentelor. Totodată, elaborarea proiectului de lege privind protejarea monumentelor istorice reprezintă un pas semnificativ spre modernizarea şi unificarea cadrului normativ în acest domeniu.

_____________________________

⁵ https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=147591&lang=ro 

⁶ https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=149409&lang=ro 

Cu toate acestea, cadrul normativ aferent patrimoniului construit rămâne fragmentat şi necorelat, ceea ce generează aplicarea neuniformă şi întârzieri în procesul decizional. Lipsa unor proceduri clare pentru intervenţii, absenţa delimitării unitare a zonelor de protecţie şi insuficienţa mecanismelor de monitorizare creează incertitudine, atât pentru autorităţi, cât şi pentru proprietari şi investitori.

Lipsa planurilor urbanistice generale actualizate şi a unui control urbanistic riguros favorizează intervenţiile arbitrare asupra monumentelor şi zonelor lor de protecţie. În absenţa unui cadru urbanistic coerent, autorităţile publice locale aprobă proiecte fără fundamentare patrimonială, iar presiunea imobiliară generează conflicte între interesele economice şi necesitatea protejării patrimoniului cultural imobil, limitând inclusiv eficienţa activităţii Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice (în continuare – CNMI).

Aceste vulnerabilităţi sunt vizibile în mod deosebit în Nucleul istoric al Chişinăului, afectat de intervenţii neautorizate, demolări şi construcţii incompatibile cu specificul zonei, ceea ce erodează identitatea urbană şi memoria colectivă. Absenţa unui plan urbanistic dedicat şi a unui plan de protecţie amplifică riscurile şi vulnerabilităţile legate de dezvoltarea imobiliară nesustenabilă.

Coordonarea interinstituţională rămâne deficitară, iar atribuţiile autorităţilor publice centrale şi locale sunt, în anumite situaţii, definite neclar sau aplicate neuniform. Lipsa unui mecanism eficient de cooperare, inclusiv pentru control şi monitorizare, generează suprapuneri, omisiuni şi întârzieri, în timp ce autorităţile publice locale dispun de resurse şi expertiză limitate pentru implementarea coerentă a măsurilor de protecţie.

Instituţiile specializate ale statului funcţionează cu mandate extinse, însă cu capacităţi disproporţionate. Agenţia de Inspectare a Monumentelor (în continuare – AIM), cu doar 7 unităţi la nivel naţional, nu poate exercita un control efectiv asupra şantierelor, intervenţiilor neautorizate sau sesizărilor din teritoriu. Institutul Patrimoniului Cultural (în continuare – IPC) are un rol predominant ştiinţific, fără instrumente operaţionale pentru cercetare aplicată, laborator funcţional sau capacitate tehnică de sprijin pentru intervenţii. Structurile de specialitate, inclusiv CNMI, funcţionează cu încărcătură administrativă ridicată şi suport tehnic insuficient, ceea ce prelungeşte termenele de avizare.

Sistemele de inventariere şi monitorizare sunt incomplete, depăşite şi neinteroperabile. Lipsa unui sistem GIS unitar şi a interoperabilităţii registrelor limitează capacitatea statului de a preveni, monitoriza şi interveni în timp util. Fără conectarea Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat la registrul bunurilor imobile, la bazele de date urbanistice şi la evidenţa arheologică, controlul intervenţiilor este dificil, iar deciziile sunt adesea incomplete.

Lacunele din legislaţia privind protecţia patrimoniului cultural şi aplicarea neuniformă a acesteia, presiunile urbanistice şi capacitatea instituţională redusă favorizează intervenţiile ilegale (demolarea neautorizată a monumentelor, construcţiile ilegale în zonele de protecţie, modificările arbitrare ale faţadelor şi interioarelor, utilizarea materialelor incompatibile, îndepărtarea elementelor originale şi abandonarea deliberată a clădirilor istorice pentru accelerarea degradării lor), precum şi degradarea zonelor protejate. Sancţiunile existente sunt slabe şi rar aplicate, ceea ce nu descurajează abaterile. În lipsa unui sistem coerent de management şi valorificare, patrimoniul cultural rămâne o resursă insuficient utilizată pentru dezvoltare, educaţie şi industrii creative. De asemenea, lipsa unor eforturi suficiente pentru a asigura participarea comunităţii şi lipsa educaţiei patrimoniale menţin patrimoniul cultural la periferia interesului public.

Datele disponibile la nivel naţional confirmă caracterul sistemic al vulnerabilităţilor din domeniul patrimoniului cultural. Republica Moldova deţine aproximativ 1 800 de monumente de arhitectură şi istorie înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat⁷, dintre care o parte semnificativă se află într-o stare avansată de degradare (Conacul familiei Ciolac‑Malski din satul Bahmut, raionul Călăraşi, Conacul Odaia Drăgălinei din satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, Conacul familiei Cantacuzino din satul Poiana, raionul Edineţ, Vila Aleinicov din oraşul Soroca, Moara Roşie din mun. Chişinău etc.), iar o altă parte lipseşte în realitate sau este grav alterată din cauza lipsei intervenţiilor periodice şi a unui mecanism eficient de monitorizare. Pe lângă Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, există şi Registrul naţional al monumentelor de for public⁸, gestionat separat, însă fără integrare GIS. De asemenea, autorităţile publice locale gestionează registrele proprii ale patrimoniului cultural la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, însă acestea sunt ţinute neuniform, în absenţa unor standarde metodologice unitare.

_____________________________

⁷ https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=148719&lang=ro# 

⁸ https://mc.gov.md/sites/default/files/catalog.pdf 

În domeniul patrimoniului cultural mobil, Registrul patrimoniului cultural naţional mobil include peste 3 000 de bunuri culturale cu statut de protecţie, însă colecţiile muzeale gestionate de instituţiile publice depăşesc 1,6 milioane de piese (tabelul 5), conform datelor Biroului Naţional de Statistică. O parte semnificativă a acestor bunuri este depozitată în condiţii neconforme standardelor de conservare preventivă, ceea ce sporeşte riscul de deteriorare, pierdere sau imposibilitate de valorificare publică a patrimoniului cultural, în lipsa spaţiilor adecvate, a dotărilor tehnice şi a laboratoarelor de restaurare funcţionale. Aceste lacune subliniază necesitatea ca practicile de documentare şi conservare să fie aliniate la standardele internaţionale, inclusiv la cerinţele prevăzute de Convenţia UNESCO din 1970 şi de ghidurile operaţionale, precum şi la Codul de etică ICOM pentru muzee în ceea ce priveşte achiziţiile, inventarierea şi îngrijirea colecţiilor. Respectarea standardelor europene relevante în domeniul conservării (cum ar fi normele europene (European Norms) pentru conservarea preventivă) ar asigura în continuare protecţia şi gestionarea pe termen lung a colecţiilor muzeale.

Conform datelor statistice, în perioada 2019-2024 s-a înregistrat o creştere constantă a fondurilor de bază muzeale, de la 1,5 milioane la 1,67 milioane de piese, ceea ce reflectă extinderea colecţiilor prin achiziţii, donaţii şi cercetări arheologice. Totuşi, distribuţia regională rămâne dezechilibrată: peste jumătate din totalul pieselor se află în instituţiile din mun. Chişinău, în timp ce muzeele din regiunile Nord, Centru, Sud şi UTA Găgăuzia deţin colecţii mult mai restrânse şi se confruntă cu lipsa condiţiilor optime pentru conservare şi depozitare.

Consolidarea trasabilităţii şi interoperabilităţii în domeniul patrimoniului cultural mobil, în conformitate cu direcţiile prevăzute în Strategia de dezvoltare a Serviciului de evidenţă şi circulaţie a bunurilor culturale mobile pentru perioada 2023-2025⁹ constituie o condiţie esenţială pentru prevenirea traficului ilicit şi modernizarea instrumentelor de evidenţă.

_____________________________

⁹ https://secbcm.gov.md/files/Strategia_de_dezvoltare_SECBCM.pdf 

Tabelul 5

Evoluţia numărului de piese de muzeu din fondurile de bază, pe regiuni,

în perioada 2019-2024

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

De asemenea, Registrul bunurilor culturale distruse, furate, dispărute, scoase sau introduse ilegal în Republica Moldova, precum şi a celor recuperate¹⁰ necesită interoperabilitate cu bazele de date europene şi internaţionale utilizate în prevenirea şi combaterea traficului ilicit de bunuri culturale, precum ID-Art al Interpol, ICOM Red List, Archeo Platform, precum şi instrumentele UE relevante, cum ar fi baza de date pentru licenţele de export, sistemul ICG privind importul bunurilor culturale şi alte sisteme de cooperare şi comunicare ale Europol şi Eurojust.

_____________________________

¹⁰ https://secbcm.gov.md/catalog-online?fltr_relval__specification22511=882005,882004,882006,882007,882008&fltr_wrong_lost=1 

Republica Moldova dispune, de asemenea, de Registrul naţional al patrimoniului cultural imaterial¹¹ şi de Registrul arheologic naţional¹², iar Cadastrul arheologic este prevăzut prin Legea nr.218/2010 privind protejarea patrimoniului arheologic¹³, însă se află într-un stadiu incipient de dezvoltare. Datele spaţiale privind siturile arheologice sunt integrate şi diseminate prin geoportalul tematic al Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru (geodata.gov.md¹⁴), fiind accesibile prin servicii de reţea şi interoperabile cu alte seturi de date spaţiale, disponibile la nivel naţional. Totuşi, se constată că, în practică, potenţialul infrastructurii naţionale de date spaţiale, instituită prin Legea nr.254/2016, nu este pe deplin valorificat pentru protecţia preventivă a siturilor arheologice. Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat necesită interoperabilitate directă cu registrul bunurilor imobile, printr-o platformă GIS funcţională, pentru a permite delimitarea clară a monumentelor, a zonelor de protecţie şi a reglementărilor urbanistice aplicabile. În prezent, digitalizarea patrimoniului cultural este insuficientă, actualizările se realizează lent, iar datele nu sunt pe deplin interoperabile cu sistemele naţionale de urbanism şi cadastru. Totodată, mecanismele de control şi aplicare a legislaţiei rămân ineficiente, numărul de intervenţii ilegale depăşind semnificativ numărul de sancţiuni aplicate. Aceasta demonstrează un decalaj între obligaţiile asumate şi capacitatea reală de protecţie, monitorizare şi valorificare a patrimoniului cultural.

_____________________________

¹¹ https://mc.gov.md/content/registrul-national-al-patrimoniului-cultural-imaterial 

¹² https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=143919&lang=ro 

¹³ https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=150484&lang=ro# 

¹⁴ https://geodata.gov.md/?locale=ro#/viewer/openlayers/347 

În majoritatea statelor membre ale UE, sistemele de inventariere şi monitorizare a patrimoniului cultural sunt integrate în platforme GIS interoperabile cu cadastrul şi instrumentele de planificare teritorială, iar nivelul de digitalizare depăşeşte frecvent 80% din totalul bunurilor culturale gestionate, conform Raportului european “Cultural Heritage Counts for Europe, 2015”¹⁵. Totodată, la nivelul UE funcţionează mecanisme consolidate de trasabilitate şi combatere a traficului ilicit, sprijinite de cadrul normativ european şi instrumente specializate, precum baza de date Interpol privind operele de artă furate, sistemele europene de analiză a riscurilor vamale şi procedurile digitale de licenţiere a importurilor prevăzute de Regulamentul (UE) 2019/880 privind introducerea şi importul de bunuri culturale¹⁶. În contrast, în Republica Moldova, digitalizarea, interoperabilitatea şi trasabilitatea registrelor se află într-un stadiu incipient, evidenţiind un decalaj semnificativ faţă de standardele şi practicile internaţionale în domeniu.

_____________________________

¹⁵ http://blogs.encatc.org/culturalheritagecountsforeurope/wp-content/uploads/2015/06/CHCfE_FULL-REPORT_v2.pdf 

¹⁶ https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32019R0880 

În contextul geopolitic actual, memoria istorică rămâne un teren vulnerabil pentru naraţiunile externe de dezinformare şi acţiuni de manipulare a informaţiilor şi ingerinţelor externe (mai ales din partea Federaţiei Ruse), care urmăresc divizarea societăţii şi erodarea identităţii naţionale. Republica Moldova se află încă într-un proces de definire a propriei culturi a memoriei istorice, în care diviziunile politice interne şi presiunile externe fac dificilă adoptarea unei politici unitare şi coerente.

Deşi Planul de acţiuni pentru anii 2025-2028 privind cultura memoriei victimelor represiunilor politice comise de către regimul totalitar comunist pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 1917-1918¹⁷ oferă un cadru pentru educaţie istorică, reabilitare simbolică şi protejarea locurilor memoriei, implementarea sa efectivă este determinată de prioritizarea strategică insuficientă, fapt care evidenţiază necesitatea ca planurile operaţionale instituţionale să devină instrumente funcţionale care să transforme traumele naţionale în resurse de putere şi rezilienţă socială. Experienţa statelor baltice oferă un model relevant pentru Republica Moldova în utilizarea culturii şi memoriei istorice ca parte a politicilor publice şi a răspunsului la acţiuni hibride. În acest sens, statele baltice tratează cultura memoriei ca politică de stat, nu ca subiect ideologic, contribuind astfel la consolidarea identităţii naţionale, reducerea impactului naraţiunilor externe ostile, precum şi coeziunea societăţii în jurul valorilor europene. Prin urmare, la nivel naţional se impune necesitatea consolidării mesajelor publice, extinderea activităţilor comemorative şi intensificarea cooperării interinstituţionale, mediul academic şi sectorul cultural.

_____________________________

¹⁷ https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=149194&lang=ro 

În lipsa unor măsuri de intervenţie, accelerarea degradării patrimoniului cultural este inevitabilă, ceea ce va provoca pierderi ireversibile ale monumentelor, siturilor arheologice şi bunurilor de valoare istorică şi artistică. Costurile de restaurare vor creşte exponenţial, iar multe obiective nu vor mai putea fi recuperate sau valorificate. Această degradare va avea efecte sociale profunde: slăbirea memoriei colective, a identităţii culturale şi a coeziunii comunitare, reducerea accesului la cultură şi diminuarea implicării civice. Grupurile vulnerabile, în special tinerii, vârstnicii şi comunităţile rurale vor fi afectate în mod disproporţionat, fiind private de oportunităţi de educaţie culturală, incluziune socială şi dezvoltare locală. Mai mult decât atât, limitarea integrării sistemelor de inteligenţă artificială în muzee şi arhive va restrânge eforturile de valorificare a colecţiilor şi de îmbunătăţire a accesului pentru utilizatori. Totodată, monitorizarea redusă şi deteriorarea condiţiilor fizice vor creşte semnificativ vulnerabilitatea bunurilor de patrimoniu la furt, săpături şi exporturi ilegale, amplificând şi mai mult riscurile asociate traficului ilicit. În plan economic, lipsa unor măsuri specifice de intervenţie va limita potenţialul patrimoniului cultural de a genera locuri de muncă, turism sustenabil şi investiţii, accentuând disparităţile regionale şi sărăcia culturală. Această situaţie va determina pierderea finanţărilor europene şi la scăderea competitivităţii Republicii Moldova. Fără o intervenţie sistemică şi coordonată, patrimoniul cultural riscă să se transforme dintr-o resursă strategică într-o povară administrativă, blocată de vulnerabilităţi instituţionale, cooperare deficitară şi instrumente de management depăşite.

Insuficienţa resurselor umane de specialitate, în special în mediul rural

Salariile reduse, vulnerabilitatea socială a artiştilor şi absenţa unui sistem eficient de protecţie socială fac ca profesiile culturale să fie puţin atractive, în special pentru tineri. În timp ce sectorul IT înregistrează creşteri rapide de venituri, cultura rămâne printre sectoarele cu cele mai mici remuneraţii, accentuând îmbătrânirea personalului şi riscul pierderii talentelor calificate.

Anul 2022 a marcat un punct de schimbare în evoluţia forţei de muncă din sectorul cultural al Republicii Moldova. Pentru prima dată, numărul de angajaţi a depăşit pragul de 17 000 de persoane, înregistrând o creştere anuală semnificativă de 20,3%. Toate domeniile culturale au contribuit la această evoluţie pozitivă: activităţile de creaţie şi interpretare artistică au înregistrat o creştere de circa 1 000 de persoane, bibliotecile, arhivele, muzeele şi alte instituţii culturale au angajat peste 600 de persoane noi, iar casele de cultură şi-au extins personalul cu peste 250 de angajaţi.

Cu toate acestea, evoluţia pozitivă a ocupării în sectorul cultural nu a fost însoţită de o creştere salarială proporţională. În perioada 2015-2022, salariile din domeniul culturii au înregistrat o dinamică sub media naţională: activităţile de creaţie şi interpretare artistică au crescut cu 133,7%, bibliotecile şi muzeele – cu 134,7%, iar producţia cinematografică – cu 131,3%, în timp ce media generală pe economie a fost de 137,2%.

Deşi în intervalul 2019-2024 salariul mediu pe economie aproape s-a dublat, de la 7 233,7 lei la 14 096,7 lei (tabelul 6), angajaţii din cultură continuă să se situeze printre cei mai slab remuneraţi. Discrepanţa structurală accentuează vulnerabilitatea economică a lucrătorilor culturali, care se confruntă cu venituri scăzute, perspective limitate de avansare şi lipsa unor mecanisme de motivare financiară.

Tabelul 6

Câştigul salarial mediu lunar brut pe unele activităţi economice pentru anii 2019-2024 (lei)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Ritmul lent de creştere salarială şi absenţa unor politici de stimulare profesională contribuie la îmbătrânirea forţei de muncă din instituţiile de cultură şi patrimoniu cultural, la scăderea interesului tinerilor pentru profesiile artistice şi la migraţia specialiştilor către domenii mai bine plătite. Sectorul se confruntă, de asemenea, cu mobilitate profesională redusă, ceea ce crează stabilitate şi acumularea experienţei, dar poate genera stagnare şi rezistenţă la schimbare. Formarea profesională continuă (în continuare – FPC) a înregistrat progrese între 2019 şi 2024, durata medie crescând de la 21 la 34 de ore/participant, dar rămâne sub media pe economie de 44 de ore. Numărul de angajaţi care au beneficiat de FPC rămâne limitat (427 de persoane, 0,5% din totalul pe economie), iar costul unităţilor FPC pe salariat este mai mic decât media naţională (999,8 lei faţă de 1 968,1 lei) (potrivit figurii 1).

Figura 1

Evoluţia caracteristicilor formării profesionale continue (FPC) în sectorul culturii

a) Numărul de participanţi în artă, activităţi de recreere şi agrement

Sursa: Ministerul Culturii

b) Durata medie a formării profesionale continue (2018-2024)

Sursa: Ministerul Culturii

c) Costurile unităţilor FPC (2018-2024)

Sursa: Ministerul Culturii

Totuşi, există şi exemple pozitive: sistemul de formare profesională continuă din domeniul bibliotecilor a avut un impact semnificativ asupra creşterii performanţei şi calităţii serviciilor culturale, contribuind totodată la sporirea satisfacţiei şi implicarea angajaţilor. Principiile şi bunele practici ale acestui model ar putea fi extinse şi către alte sectoare, precum muzeele sau casele de cultură, generând beneficii similare în ceea ce priveşte eficienţa şi calitatea activităţilor.

În perioada 2019-2024, Sistemul naţional de biblioteci din Republica Moldova s-a aflat într-un proces complex de modernizare şi digitalizare, dar a fost marcat de o criză acută a resurselor umane. Deşi bibliotecile încearcă să se adapteze la cerinţele societăţii informaţionale, sistemul se confruntă cu probleme structurale – îmbătrânirea personalului, scăderea atractivităţii profesiei şi lipsa formării de specialitate.

În 2024, bibliotecile publice aveau 4 477 de angajaţi, dintre care 3 830 erau specialişti, însă doar 22,8% (874 de persoane) deţineau studii superioare în domeniu. Această proporţie a scăzut constant, de la 31,7% în 2010 la 20,1% în 2024, evidenţiind tendinţa de diminuare a nivelului de pregătire profesională şi necesitatea implementării stringente a politicilor de formare, motivare şi atragere a specialiştilor calificaţi în domeniul biblioteconomie, informare şi studii arhivistice.

Tabelul 7

Personalul de specialitate din Sistemul naţional de biblioteci

Sursa: Ministerul Culturii

În acelaşi context, analiza personalului de specialitate din casele de cultură şi instituţiile teatral-concertistice pentru perioada 2022-2024 evidenţiază un proces similar de restructurare şi profesionalizare. Astfel, numărul de angajaţi cu studii superioare a crescut de la 1 335 la 1 405, în timp ce numărul celor cu studii profesionale tehnice a scăzut de la 1 433 la 1 329, iar personalul din alte categorii a crescut la 805 persoane (tabelul 8).

Tabelul 8

Personalul de specialitate din cadrul caselor de cultură

Sursa: Ministerul Culturii

În instituţiile teatral-concertistice, evoluţia a fost mai oscilantă: personalul cu studii superioare a scăzut de la 1 117 la 937, iar personalul cu studii medii şi secundare a înregistrat uşoare diminuări. Totuşi, a crescut numărul de specialişti calificaţi în domeniul artistic şi managerial (tabelul 9).

Tabelul 9

Personalul de specialitate din cadrul instituţiilor teatral-concertistice

Sursa: Ministerul Culturii

Datele analizate reflectă o reorientare a personalului către calificări superioare şi o adaptare la noile cerinţe ale sectorului cultural, într-un context general marcat de deficit şi reconfigurare a resurselor umane din domeniul culturii. Printre cauzele principale se includ îmbătrânirea personalului, migraţia către domenii mai bine remunerate, salariile reduse şi oferta limitată de programe de formare profesională.

Pentru a stimula ocuparea profesiilor culturale şi pentru a atrage tinerii specialişti, Guvernul a lansat, începând cu anul 2024, un set de măsuri de susţinere care include acordarea unor indemnizaţii cuprinse între 90 000 şi 120 000 de lei, în funcţie de localitate şi de specificul instituţiei. În acelaşi timp, este în pregătire un proiect de lege privind statutul omului de creaţie, menit să îmbunătăţească condiţiile de muncă şi drepturile lucrătorilor culturali. Aceste iniţiative fac parte dintr-o strategie mai amplă de dezvoltare a competenţelor, modernizare a formării profesionale şi adaptare la noile cerinţe ale sectorului cultural.

La nivelul învăţământului superior din Republica Moldova, tabelul 10 reflectă dinamica înmatriculărilor la studii superioare de licenţă în perioada 2022-2024. Se remarcă o creştere constantă în domeniile aplicative şi creative, precum Arte (de la 576 de studenţi în 2022 la 656 de studenţi în 2024) şi Arhitectură şi construcţii (de la 421 de studenţi în 2022 la 510 studenţi în 2024). În acelaşi timp, Ştiinţele umaniste au înregistrat o scădere notabilă (de la 69 de studenţi în 2023 la 38 de studenţi în 2024), iar Jurnalismul şi informarea au revenit pe un trend ascendent în 2024 (de la 116 studenţi la 160 de studenţi înmatriculaţi).

Tabelul 10

Dinamica înmatriculării per domenii generale de studii

Sursa: Raportul final cu privire la organizarea şi rezultatele sesiunii de admitere 2024 în instituţiile

de învăţământ superior din Republica Moldova, elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării

În figura 2 se observă că cel mai solicitat domeniu de studii superioare de licenţă rămâne a fi Business, administrare şi drept, care a atras, tradiţional, cel mai mare număr de studenţi în învăţământul superior de licenţă – 6 618 de studenţi (41,34%), iar specialităţile aferente domeniului cultură, precum Artele şi Ştiinţele umaniste au o pondere mult mai redusă, menţinându-se în continuare în zona disciplinelor cu interes scăzut din partea tinerilor.

Figura 2

Sursa: Raportul final cu privire la organizarea şi rezultatele sesiunii de admitere 2024 în instituţiile

de învăţământ superior din Republica Moldova, elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării

În contrast cu domeniile care înregistrează o evoluţie pozitivă, situaţia în cadrul unor specialităţi specifice rămâne una deficitară. Astfel, domeniile de formare profesională Biblioteconomie, informare şi studii arhivistice (0322) şi Istorie şi arheologie (0222) se confruntă cu un număr redus de studenţi. Mai mult decât atât, la specialităţile Biblioteconomie, asistenţă informaţională şi arhivistică (0322.1), Arheologie (0222.2), Muzeologie (0222.3) şi Restaurarea şi conservarea monumentelor istorice (0222.4), în unele cazuri se înregistrează un număr foarte mic de înscrieri, iar în cazul altor specialităţi nu au fost înregistraţi candidaţi.

La nivelul studiilor superioare de master (figura 3), domeniul Business, administrare şi drept continuă să fie cel mai solicitat, înregistrând 2 075 de studenţi înmatriculaţi, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din totalul candidaţilor admişi. Se remarcă, totodată, un interes uşor crescut pentru domeniul Ştiinţe ale educaţiei, unde numărul studenţilor a crescut cu 66, precum şi pentru domeniul Inginerie, tehnologii de prelucrare, arhitectură şi construcţii, care înregistrează o creştere de 64 de studenţi faţă de anul precedent, în sesiunea de admitere 2024-2025.

Figura 3

Sursa: Raportul final cu privire la organizarea şi rezultatele sesiunii de admitere 2024 în instituţiile

de învăţământ superior din Republica Moldova, elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării

La polul opus, un interes redus se menţine şi pentru domeniile aferente sectorului cultural – Arte, Ştiinţe umanistice, Jurnalism şi informare.

Un exemplu relevant, dar totodată descurajant îl reprezintă situaţia programului de studii Biblioteconomie, asistenţă informaţională şi arhivistică (0322.1). Conform cadrului normativ, lipsa unei acreditări valabile a făcut ca, în ultimii trei ani, organizarea admiterii şi eliberarea actelor de studii pentru anii I şi III (învăţământ cu frecvenţă redusă) să fie posibile doar prin derogare de la prevederile legale. Această situaţie de neacreditare generează consecinţe negative semnificative asupra continuităţii formării profesionale, întrucât împiedică organizarea programelor de master corespunzătoare şi restrânge oportunităţile de dezvoltare în domeniu.

În plus, factori precum scăderea demografică, neatractivitatea socială a profesiilor din aceste domenii şi nivelul relativ scăzut al salariilor contribuie la demotivarea tinerilor şi la reticenţa acestora de a valorifica competenţele dobândite.

În ansamblu, dinamica generală indică o reorientare a tinerilor către domenii cu aplicabilitate practică şi perspectivă profesională mai clară, dar şi necesitatea consolidării şi modernizării domeniilor tradiţionale, pentru a asigura echilibru şi diversitatea formării academice în Republica Moldova.

În anul de studii 2024-2025, învăţământul profesional tehnic s-a desfăşurat în 89 de instituţii, dintre care 40 de nivel secundar şi 49 de nivel postsecundar. În învăţământul secundar au fost înregistraţi 14,5 mii de elevi (+4,3%) şi 7,2 mii de înmatriculaţi (+5,9%). Potrivit figurii 4, domeniul Arte (1,3%) a rămas puţin atractiv. În anul 2024 au absolvit 4,7 mii de elevi (−11,7%), preponderent din domeniile tehnice şi de servicii.

Figura 4. Structura numărului de elevi din învăţământul profesional tehnic secundar,

pe domenii de educaţie, în anul de studii 2024-2025

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În anul 2024, studiile postsecundare s-au desfăşurat în 49 de instituţii (14 centre de excelenţă şi 35 de colegii), cu 33,3 mii de elevi (+3,2%) şi 9,5 mii de înmatriculaţi (+2,4%). Domeniile Arte şi Ştiinţe umaniste a atras doar 4,8% dintre elevi (figura 5). Au absolvit 6,5 mii de persoane, majoritatea din domeniile tehnice, economice şi sociale.

Figura 5. Structura numărului de elevi din învăţământul profesional tehnic postsecundar,

pe domenii generale, în anul de studii 2024-2025

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Interesul redus pentru domeniile Arte şi Ştiinţe umanistice în învăţământul profesional tehnic, atât secundar, cât şi postsecundar, rezultă din factori economici, sociali şi educaţionali: piaţa muncii restrânsă, salariile scăzute, orientarea pragmatică a tinerilor şi promovarea insuficientă a profesiilor artistice. Prin urmare, sectorul cultural se confruntă cu o criză structurală a resurselor umane, dar şi cu oportunităţi de modernizare şi digitalizare. Echilibrul între aceste tendinţe necesită investiţii în formare profesională, măsuri de sprijin instituţional, precum şi extinderea programelor de instruire în leadership, comunicare şi managementul resurselor umane pentru o guvernanţă eficientă şi durabilă a instituţiilor culturale.

Pentru a contracara aceste tendinţe, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, împreună cu Centrul Educaţional Pro-Didactica au instruit peste 90 de specialişti culturali în ultimii trei ani, cu un buget de circa 230 000 de lei, pentru fortificarea competenţelor digitale, de comunicare şi management cultural. În continuare, se pregăteşte un program naţional de formare continuă axat pe transformare digitală, educaţie media şi contracararea dezinformării, a acţiunilor de manipulare a informaţiilor şi ingerinţe străine, care va completa iniţiativele existente, precum “Voucherul cultural” şi proiectele de educaţie media din biblioteci. Aceste măsuri sprijină dezvoltarea unui ecosistem cultural deschis, inovator şi durabil, în acord cu tendinţele internaţionale.

Totodată, în Republica Moldova, artiştii, oamenii de creaţie şi liber-profesioniştii din sectorul cultural independent nu dispun de un Registru de evidenţă al oamenilor de creaţie şi nici de un sistem eficient de asigurări sociale sau de protecţie a securităţii sociale. Lipsa unui statut juridic clar accentuează vulnerabilitatea acestora în faţa incertitudinilor economice şi sociale şi impune necesitatea ajustării cadrului normativ la standardele internaţionale şi consolidarea capitalului uman, ca prioritate strategică.

În acest context, mecanismul legislativ introdus începând cu 1 ianuarie 2026 prin Legea nr.228/2025 pentru modificarea unor acte normative (privind activitatea economică independentă a persoanelor fizice) (“Legea freelancerilor”) reprezintă un prim pas relevant în recunoaşterea şi formalizarea activităţilor independente, inclusiv ale artiştilor liber-profesionişti. Modificările operate asupra Codului fiscal nr.1163/1997 au vizat simplificarea regimului fiscal şi facilitarea conformării pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice independente în domenii creative şi conexe. În urma acestor modificări, persoanele care lucrează independent pot activa legal, beneficiind de acces la pensie, asigurare medicală şi alte prestaţii sociale, precum şi de o mai mare siguranţă juridică. Totodată, statul contribuie la reducerea muncii nedeclarate, extinde baza economiei oficiale şi sporeşte atractivitatea liber-profesioniştilor din Republica Moldova. Regimul fiscal instituit prevede aplicarea unui impozit unic de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei, care include impozitul pe venit, contribuţiile de asigurări sociale şi primele de asigurare medicală. Pentru veniturile ce depăşesc acest plafon se aplică o cotă de 35%.

Totuşi, deşi aproximativ 1700 de persoane din sectorul creativ au fost înregistrate în perioada ianuarie-martie 2026, intervenţia rămâne predominant fiscală şi nu acoperă pe deplin dimensiunea socială şi profesională a statutului artistului. Persistă absenţa unor mecanisme integrate de reprezentare profesională şi evidenţă instituţională distinctă, ceea ce limitează impactul reformei şi evidenţiază necesitatea unei abordări sistemice, care să coreleze politicile fiscale cu cele sociale şi culturale.

Domeniul patrimoniului cultural se confruntă cu un deficit acut de personal calificat, distribuit neuniform la nivel teritorial şi adesea slab motivat profesional şi financiar. Această situaţie afectează capacitatea statului de a proteja, cerceta, administra şi valorifica patrimoniul cultural în mod eficient şi durabil. Insuficienţa specialiştilor în restaurare, conservare, arheologie, arhitectură pentru monumente istorice, muzeografie, etnologie şi management cultural constituie una dintre cele mai mari vulnerabilităţi ale sectorului, cu impact direct asupra calităţii intervenţiilor şi a serviciilor culturale oferite publicului.

Deşi cadrul normativ şi Nomenclatorul domeniilor de studii şi al specialităţilor în învăţământul superior, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.412/2024 permit dezvoltarea programelor relevante în domeniul patrimoniului cultural, acestea sunt încă insuficient dezvoltate şi nu generează, în această etapă, un număr suficient de specialişti raportat la necesităţile sectorului. În învăţământul profesional tehnic, oferta educaţională rămâne limitată în ceea ce priveşte meşteşugurile tradiţionale, tehnicile de restaurare şi conservarea materialelor istorice, iar formarea duală este slab dezvoltată. În consecinţă, persistă deficitul de arheologi, conservatori, restauratori, muzeografi, meşteri şi alţi profesionişti esenţiali, situaţie determinată atât de consolidarea insuficientă a ofertei educaţionale, cât şi de atractivitatea redusă a domeniului, inclusiv din perspectiva nivelului de remunerare şi a oportunităţilor profesionale, ceea ce afectează capacitatea statului de a asigura intervenţii calificate şi de a respecta standardele UNESCO şi europene privind protejarea patrimoniului cultural.

Instituţiile naţionale cu atribuţii în domeniul protejării patrimoniului cultural, în special Agenţia de Inspectare a Monumentelor şi Institutul Patrimoniului Cultural, sunt subdimensionate din punctul de vedere al resurselor umane raportat la volumul real de responsabilităţi. Procesul de reformă instituţională în desfăşurare necesită creşterea numărului de posturi, atragerea specialiştilor şi profesionalizarea continuă pentru ca atribuţiile prevăzute de legislaţie să poată fi exercitate efectiv.

Sistemul actual de atestare tehnico-profesională nu diferenţiază suficient nivelurile de expertiză practică necesare pentru intervenţiile asupra monumentelor istorice, ceea ce face dificilă delimitarea clară între specialiştii cu experienţă practică în restaurare şi cei cu pregătire generală în arhitectură. La nivel teritorial, lipsa profesioniştilor calificaţi capabili să elaboreze, să coordoneze şi să monitorizeze intervenţiile asupra monumentelor de arhitectură şi istorie continuă să afecteze calitatea, coerenţa şi siguranţa lucrărilor, subliniind necesitatea consolidării formării profesionale şi a revizuirii cadrului de atestare în domeniul patrimoniului construit.

În acest context, analiza Listei proiectanţilor atestaţi (situaţia la 30 septembrie 2025)¹⁸ arată evoluţia specialităţilor A.4 (Arhitectură – restaurare), 3c (Inginerie – consolidare/reabilitare clădiri existente) şi 34.2.4 (Urbanism – zone construite protejate), aferente proiectării pentru patrimoniul arhitectural-istoric, după cum urmează:

_____________________________

¹⁸ https://oatucl.md/assets/pdfs/attestation/Proiectan%C8%9Bi_68e3c74141ab4.pdf 

Tabelul 11

Sursa: Ministerul Culturii

În perioada 2020-2025, au fost atestaţi 120 de proiectanţi activi în domeniul patrimoniului arhitectural-istoric, înregistrându-se o creştere constantă a numărului de specialişti cu atestare tehnico-profesională pentru proiectarea lucrărilor de restaurare şi intervenţie asupra monumentelor istorice. Cu toate acestea, nivelul de competenţă practică şi distribuţia teritorială rămân neuniforme, majoritatea specialiştilor activând în mun. Chişinău. Această concentrare teritorială, împreună cu diferenţele de pregătire profesională în restaurare, limitează capacitatea de implementare coerentă a politicilor de protejare a patrimoniului cultural construit. Situaţia subliniază necesitatea consolidării formării profesionale continue, a specializărilor interdisciplinare şi a dezvoltării capacităţilor profesionale la nivel teritorial, pentru a asigura o expertiză echilibrată şi sustenabilă în domeniul protejării patrimoniului arhitectural-istoric.

Conform Listei verificatorilor de proiecte atestaţi¹⁹ (situaţia la 30 septembrie 2025), distribuţia specialiştilor pe ani şi coduri de domeniu este prezentată în tabelul 12.

_____________________________

¹⁹ https://oatucl.md/assets/pdfs/attestation/Verificatori_de_proiecte_68e3c81381813.pdf 

Tabelul 12

Sursa: Ministerul Culturii

Deşi între anii 2021-2025 au fost atestaţi în categoriile A.4, 3c şi 34.2.4, în total 28 de verificatori de proiecte în domeniul patrimoniului arhitectural-istoric (27 activi la finele anului 2025), această resursă profesională, deşi suficientă din punct de vedere numeric în linii mari la nivel central, rămâne concentrată preponderent în mun. Chişinău şi neuniform distribuită la nivel teritorial.

În domeniul muzeal şi al patrimoniului cultural mobil, resursele umane şi tehnice rămân insuficiente. Numărul redus de specialişti şi dotarea precară a laboratoarelor de restaurare limitează capacitatea de conservare, restaurare şi valorificare a bunurilor culturale. Deficitul de personal specializat afectează, de asemenea, funcţii esenţiale precum documentarea corectă, măsurile de conservare preventivă, evaluarea riscurilor şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, toate reprezentând cerinţe prevăzute de Codul de etică al ICOM. În perioada 2019-2024 (tabelul 13), personalul muzeal din întreaga ţară a crescut uşor, de la 810 la 875 de angajaţi, dar fără o consolidare reală a capacităţii instituţionale. Ponderea femeilor s-a menţinut la circa 60%, iar personalul de specialitate (muzeografi, conservatori, restauratori şi cercetători) a crescut de la 307 la 377 de persoane. Totuşi, raportul dintre personalul de specialitate şi totalul angajaţilor (sub 45%) arată o pondere scăzută a resurselor dedicate activităţilor de fond, în timp ce personalul administrativ şi tehnic este disproporţionat.

Nivelul de calificare este relativ bun, peste jumătate dintre angajaţi deţin studii superioare, iar un sfert dintre aceştia au formare medie de specialitate. Cu toate acestea, formarea continuă şi perfecţionarea profesională rămân slab dezvoltate, iar domeniul restaurării se confruntă cu un deficit acut de competenţe, mai ales în restaurarea picturii, textilelor, metalului şi ceramicii.

Tabelul 13

Structura resurselor umane din muzee

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Distribuţia pe grupe de vârstă confirmă tendinţa de îmbătrânire a corpului profesional: peste 60% dintre angajaţi au între 50 şi 64 de ani, iar tinerii sub 25 de ani reprezintă sub 3%. Această realitate reclamă politici de reînnoire generaţională, prin măsuri de motivare profesională şi financiară, programe de mentorat şi integrarea absolvenţilor din specialităţile muzeologie, istoria artei şi conservare-restaurare.

O parte considerabilă a personalului activează în muzee din mediul rural, unde condiţiile de muncă sunt precare, iar oportunităţile de perfecţionare mult mai limitate. În lipsa unor programe de sprijin, muzeele teritoriale riscă o degradare accentuată a resurselor umane, cu efect direct asupra gestionării patrimoniului local.

În acest context, activitatea de conservare şi restaurare a patrimoniului cultural mobil constituie una dintre cele mai specializate şi sensibile componente ale sistemului muzeal. Potrivit Registrului conservatorilor şi restauratorilor²⁰, în prezent sunt acreditaţi 29 de specialişti activi, care acoperă principalele domenii de intervenţie: pictură, grafică, textile, tapiserie, ceramică, metale, artă decorativă, mobilier, bunuri arheologice şi mijloace de transport istorice. Majoritatea acestor specialişti îşi desfăşoară activitatea în cadrul muzeelor naţionale din mun. Chişinău, precum Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei şi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, iar un număr restrâns activează în calitate de restauratori independenţi sau în cadrul Agenţiei Naţionale Arheologice. Distribuţia teritorială rămâne însă extrem de dezechilibrată: peste 85% dintre conservatori sunt concentraţi în capitală, în timp ce în teritoriu nu există ateliere de restaurare funcţionale şi personal calificat, fapt care limitează posibilităţile de intervenţie la nivel local.

_____________________________

²⁰ https://secbcm.gov.md/registrul-restauratorilor 

În privinţa nivelului profesional, se constată că 11 restauratori deţin categoria superioară, 8 – categoria I, 5 – categoria a II-a, iar restul activează fără categorie specificată, preponderent în domenii tehnice. Deşi această structură reflectă existenţa unui nucleu de experţi cu înaltă calificare, numărul de tineri specialişti este redus, iar procesul de transmitere a competenţelor între generaţii se realizează aproape exclusiv prin ucenicie în atelierele muzeale.

Activitatea de restaurare se menţine la un nivel profesionist, însă capacitatea operaţională a atelierelor şi laboratoarelor muzeale este limitată de resursele tehnice şi financiare, ceea ce conduce adesea la intervenţii minimale de conservare preventivă, crescând vulnerabilitatea patrimoniului mobil pe termen lung.

Resursa umană din domeniul arheologiei este, de asemenea, limitată şi dezechilibrată structural. La nivel naţional activează 55 de arheologi acreditaţi, dintre care 23 de experţi, 21 de specialişti şi 11 debutanţi. Această distribuţie arată o concentrare a competenţelor în rândul unui nucleu restrâns de experţi seniori şi un număr redus de tineri, ceea ce generează vulnerabilitate profesională şi teritorială. Raportat la cele peste 11 000 de situri arheologice identificate în ţară, capacitatea existentă este insuficientă. Majoritatea absolută a arheologilor activează în mun. Chişinău, în timp ce acoperirea regională este minimă, fapt care limitează intervenţiile rapide în caz de descoperiri fortuite, precum şi activităţile de cercetare preventivă. Insuficienţa personalului arheologic slăbeşte, de asemenea, capacitatea ţării de a desfăşura arheologie preventivă, de a monitoriza siturile vulnerabile şi de a răspunde rapid la descoperiri întâmplătoare, factori care cresc în mod direct riscul săpăturilor ilegale şi al traficului ilicit.

Pe lângă activitatea de conservare şi restaurare, un rol fundamental în asigurarea integrităţii, autenticităţii şi valorificării patrimoniului cultural mobil îl deţin experţii acreditaţi în domeniul bunurilor culturale, înregistraţi în Registrul experţilor²¹. Aceştia contribuie la evaluarea, clasificarea şi expertizarea bunurilor culturale mobile, fiind implicaţi în procesele de protejare, evidenţă, circulaţie şi export ale acestora, conform prevederilor legislaţiei naţionale şi tratatelor internaţionale ale UNESCO.

_____________________________

²¹ https://secbcm.gov.md/registrul-expertilor 

În 2025, Registrul respectiv includea 42 de experţi, acoperind domenii variate, precum: bunuri arheologice şi istorico-documentare, bunuri cu semnificaţie artistică şi etnografică, bunuri de importanţă tehnică şi ştiinţifică. Majoritatea acestora activează în cadrul muzeelor naţionale şi instituţiilor de cercetare din mun. Chişinău, precum Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Universitatea de Stat din Moldova, Agenţia Naţională Arheologică şi Institutul de Zoologie.

Expertiza este concentrată în mare parte în capitală, în timp ce la nivel regional nu există o reţea funcţională de experţi acreditaţi pentru evaluarea patrimoniului mobil. Aproximativ două treimi dintre experţi sunt afiliaţi instituţiilor naţionale, iar restul activează ca independenţi, mai ales în domenii tehnice (mijloace de transport de epocă, instrumente muzicale) sau artistice (artă decorativă, pictură, grafică). Profilul experţilor este preponderent interdisciplinar, reunind arheologi, istorici, etnografi, restauratori, biologi şi specialişti în ştiinţele naturii, oferind astfel o abordare integrată. Totuşi, se remarcă un deficit de tineri specialişti şi lipsa programelor de formare continuă, esenţiale pentru reînnoirea generaţională şi adaptarea la cerinţele metodologice, tehnologice şi digitale ale patrimoniului.

Registrul experţilor evidenţiază o bază profesională valoroasă, dar fragilă, dependentă de specialişti seniori. Consolidarea sa necesită actualizarea procedurilor de acreditare, instruire periodică şi cooperare dintre instituţiile de cultură, universităţi şi asociaţiile profesionale. Extinderea reţelei teritoriale de experţi şi fortificarea capacităţilor sunt esenţiale pentru un management sustenabil al patrimoniului mobil şi alinierea la standardele europene şi internaţionale.

În domeniul patrimoniului cultural imaterial, resursele umane sunt limitate, iar numărul de etnologi, antropologi şi specialişti în tradiţii vii este insuficient pentru a asigura documentarea şi transmiterea coerentă a patrimoniului cultural viu.

Deşi Republica Moldova dispune de un Registru naţional al patrimoniului cultural imaterial²², actualizarea şi gestionarea acestuia este limitată de capacitatea redusă a personalului Centrului Naţional de Cultură Tradiţională şi de colaborarea fragmentară cu instituţiile teritoriale. Lipsa specialiştilor locali şi cercetarea sporadică necesită consolidarea resurselor umane, crearea unei reţele regionale de referenţi şi dezvoltarea competenţelor profesionale pentru păstrarea şi transmiterea tradiţiilor autentice. Consolidarea acestor capacităţi este esenţială pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Convenţia UNESCO din 2003, în special privind inventarierea bazată pe comunităţi, participarea purtătorilor şi planificarea măsurilor de salvgardare, precum şi a secţiunilor relevante din directivele operaţionale.

_____________________________

²² mc.gov.md/content/registrul-national-al-patrimoniului-cultural-imaterial  

Decalajele urban-rural rămân mari: majoritatea specialiştilor se află în mun. Chişinău şi câteva municipii, în timp ce localităţile rurale gestionează infrastructuri culturale fără personal calificat, muzee fără muzeografi şi case de cultură fără specialişti. Salariile necompetitive, lipsa formării continue şi migraţia profesională limitează atragerea şi retenţia tinerilor specialişti, accentuând deficitul de competenţe şi dependenţa comunităţilor de deciziile centrale. Lipsa echipelor interdisciplinare regionale – arhitecţi, arheologi, restauratori, ingineri, etnologi şi muzeografi – limitează intervenţiile rapide şi calitatea proiectelor de conservare. Deficitul de personal generează întârzieri în avizare, aplicarea neuniformă a legislaţiei şi lucrări de restaurare şi valorificare culturală inconsistent calitative.

Lipsa unor măsuri ţintite de intervenţie în asigurarea resurselor umane specializate în mediul rural va genera acces cultural inegal, degradarea patrimoniului cultural, marginalizarea grupurilor vulnerabile (tineri, persoane în vârstă, minorităţi etnice), migrarea forţei de muncă tinere şi dependenţa comunităţilor de decizii centralizate, subminând astfel dezvoltarea durabilă, autonomia locală şi coeziunea socială.

Pentru a depăşi aceste vulnerabilităţi, este necesară o abordare coordonată şi etapizată, care să coreleze reformele instituţionale cu programe de formare şi mentorat profesional, mecanisme de salarizare motivantă şi echilibrarea capacităţilor la nivel regional şi local. Consolidarea competenţelor, formarea noilor generaţii de specialişti şi cooperarea interinstituţională reprezintă condiţii fundamentale pentru asigurarea sustenabilităţii sistemului naţional de protejare şi valorificare a patrimoniului cultural.

Subfinanţarea culturii şi mecanismele participative slab dezvoltate

Finanţarea culturii în Republica Moldova se bazează, în mare măsură, pe resurse bugetare, ceea ce limitează iniţiativa, inovaţia şi posibilitatea de a dezvolta proiecte de amploare. Mijloacele financiare alocate din bugetul de stat şi bugetele locale sunt insuficiente pentru toate nevoile sectorului, iar lipsa unor parteneriate public-private, public-civice sau a fondurilor independente accentuează vulnerabilitatea instituţiilor culturale. Astfel, dependenţa de finanţarea bugetară restrânge libertatea instituţiilor de a implementa proiecte inovatoare şi de a se adapta rapid la cerinţele societăţii.

Această problemă perpetuează inegalităţi sociale şi culturale, accentuează lipsa de reprezentare şi limitează accesul real al grupurilor vulnerabile la identitate, educaţie şi participare activă. Lipsa/insuficienţa resurselor financiare determină concentrarea activităţilor culturale în marile oraşe, lăsând zonele rurale sau periferice fără acces real la iniţiative culturale. Printre cele mai afectate grupuri se numără: copiii şi tinerii din mediul rural, comunităţile defavorizate, minorităţile etnice (ex.: romi), persoanele cu dizabilităţi.

Conform Raportului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (în continuare – OECD) “Valorificarea sectoarelor culturale şi creative pentru dezvoltarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii Europene (2023)”²³, ţările din întreaga lume, în special în contextul ţărilor membre ale OECD şi ale UE utilizează o combinaţie de finanţare publică, programe europene, instituţii financiare, stimulente fiscale şi mecanisme de cooperare regională pentru a sprijini industriile culturale şi creative. Succesul acestor modele se bazează pe finanţarea publică multidimensională, care combină resurse naţionale, regionale şi municipale, completate prin instrumente financiare dedicate întreprinderilor creative. Franţa, de exemplu, alocă peste 1,19% din totalul cheltuielilor publice pentru cultură şi sprijină sectorul prin mecanisme de creditare oferite de băncile publice precum Bpifrance. În plus, programele europene ca “Europa Creativă”, Erasmus+, Orizont Europa, EIT şi iniţiative precum “New European Bauhaus” oferă resurse semnificative pentru cooperare culturală, inovare şi mobilitate, facilitând accesul actorilor locali prin platformele digitale, cum ar fi CulturEU şi Creatives Unite.

_____________________________

²³ https://www.oecd-ilibrary.org/content/dam/oecd/en/publications/reports/2023/11/leveraging-cultural-and-creative-sectors-for-development-in-the-european-union-outermost-regions_d1b8c032/950f214a-en.pdf 

În raportul său, OECD menţionează şi importanţa cooperării teritoriale prin programe precum Archipel.eu sau Interreg, care susţin schimburile creative şi proiectele comune între regiuni, consolidând ecosistemele culturale regionale. De asemenea, stimulentele fiscale şi zonele economice speciale dedicate industriilor culturale şi creative, precum deducerile fiscale de până la 50% pentru producţiile audiovizuale în Insulele Canare sunt considerate instrumente eficiente pentru atragerea investiţiilor private şi creşterea competitivităţii. În concluzie, raportul OECD reflectă că o abordare de finanţare mixtă, bazată pe integrarea resurselor publice, europene şi private generează sustenabilitate, diversitate şi rezilienţă în dezvoltarea sectorului cultural.

În anii următori, la nivel naţional se preconizează extinderea şi diversificarea surselor de finanţare prin atragerea investiţiilor private, dezvoltarea mecanismelor de cofinanţare, încurajarea sponsorizărilor şi facilitarea accesului la programe europene, cum ar fi Programul “Europa Creativă”. Experienţa ţărilor UE arată că, deşi finanţarea bugetară rămâne principala sursă de sprijin, combinarea acesteia cu surse private şi mecanisme mixte generează sustenabilitate şi diversitate în ofertă, crescând accesibilitatea culturii.

În Republica Moldova, bugetul de stat şi bugetele locale rămân principalele surse de finanţare, fiind utilizate pentru salarii, funcţionarea instituţiilor, achiziţionarea de echipamente şi dezvoltarea infrastructurii culturale. În perioada 2015-2024, cheltuielile pentru servicii culturale au crescut nominal de la 202,6 milioane de lei la 546,2 milioane de lei, o majorare de 170%, însă cota-parte în totalul cheltuielilor publice rămâne scăzută – 0,7% în 2024, similar cu nivelul din 2016. Veniturile din serviciile culturale au crescut în 2023 cu 15,5% faţă de 2016, de la 7,9 milioane de lei la 9,1 milioane de lei, anul 2022 marcând nivelul maxim al perioadei analizate, cu 15,1 milioane de lei. În acelaşi interval, cheltuielile şi activele nefinanciare s-au majorat de la 234,0 milioane de lei la 400,0 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creştere de 70,8%. Deşi veniturile generate de serviciile culturale şi de utilizarea activelor nefinanciare au înregistrat o creştere semnificativă, acestea continuă să fie modeste în raport cu necesităţile reale ale sectorului.

Într-un context în care resursele financiare dedicate culturii sunt limitate, statul joacă un rol semnificativ în sprijinirea artiştilor şi a oamenilor de creaţie printr-o serie de programe şi direcţii menite să stimuleze iniţiativele culturale şi să asigure accesul publicului la evenimente artistice diverse. Unul dintre instrumentele principale de susţinere este Fondul Naţional al Culturii, care oferă sprijin financiar şi creează mecanisme financiare dedicate proiectelor cultural-artistice. Printre acestea se numără: 1. Sprijinirea traducerii şi editării cărţii naţionale în ţară şi peste hotare – pentru promovarea literaturii naţionale şi a dialogului cultural internaţional; 2. Programele de susţinere a revistelor culturale – pentru susţinerea publicaţiilor care promovează cultura, arta şi valorile naţionale. Pe lângă aceste mecanisme deja operaţionale, au fost dezvoltate şi alte două programe, recent adoptate: programele locale de dezvoltare culturală, care urmăresc să stimuleze iniţiativele culturale în comunităţile locale şi programele de rezidenţă şi mobilitate artistică şi culturală, menite să faciliteze schimbul de experienţă dintre artişti şi organizaţii culturale. În perspectivă, urmează elaborarea mecanismelor de implementare pentru programele dedicate artei, educaţiei prin artă, cercetării culturale şi formării profesionale continue în domeniu.

Un exemplu concret al implementării acestor mecanisme este Concursul proiectelor culturale, sesiunile 2024 şi 2025²⁴. Concursul sprijină iniţiative artistice şi culturale – expoziţii, festivaluri, evenimente, şi promovează mobilitatea artistică şi implicarea comunităţilor, încurajând proiectele care extind accesul la cultură şi diversitatea expresiilor artistice. Complementar, Programul naţional “Acces la cultură” (2025) susţine activităţile culturale la nivel local – de la festivaluri şi spectacole până la proiecte educaţionale şi de valorificare a patrimoniului, contribuind la incluziune, coeziune socială şi participare culturală. Prin aceste intervenţii, prezentul Program nu doar că facilitează accesul publicului la cultură, dar contribuie şi la integrarea socială şi la consolidarea coeziunii comunitare, stimulând participarea activă a cetăţenilor şi incluziunea şi diversitatea culturală la nivel local. Mecanismele implementate conturează astfel o cultură mai accesibilă, mai diversă şi mai conectată la comunităţi, evidenţiind importanţa unei finanţări adecvate şi implicarea directă a actorilor culturali în procesul decizional. Prin aceste eforturi, Republica Moldova înaintează către un sector cultural sustenabil şi profesionist, în care patrimoniul, educaţia artistică şi participarea comunitară devin piloni fundamentali.

_____________________________

²⁴ Concursul este desfăşurat în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la mecanismul de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale implementate de organizaţiile necomerciale, aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr.13/2024.

Situaţia este precară în domeniul cinematografiei, unde insuficienţa resurselor financiare generează numeroase provocări care împiedică dezvoltarea şi afirmarea industriei pe plan internaţional. Chiar dacă în ultimii ani se observă un interes sporit faţă de filmul autohton, şi o nouă generaţie de cineaşti talentaţi şi pasionaţi, precum şi o creştere a numărului de coproducţii cinematografice, realităţile economice, instituţionale şi tehnice continuă să limiteze considerabil potenţialul creativ şi competitiv al cinematografiei naţionale. Bugetele alocate de stat rămân modeste şi nu acoperă costurile reale ale unei producţii cinematografice de calitate. Finanţarea anuală de peste 760 de mii de euro, oferită de stat prin intermediul Centrului Naţional al Cinematografiei (în continuare – CNC) este insuficientă pentru realizarea unor filme capabile să concureze pe piaţa internaţională.

Pe parcursul ultimilor 25 de ani, în Republica Moldova au fost produse 289 de filme. Din 2017 şi până în 2024, CNC a susţinut 95 de proiecte cinematografice (dezvoltări, producţii de ficţiune de lungmetraj şi scurtmetraj, documentare de lungmetraj şi scurtmetraj, animaţii de scurtmetraj, proiecte în etapa de postproducţie, precum şi coproducţii). În figura 6 este prezentată evoluţia proiectelor finanţate de CNC pe parcursul a 5 ani (2017-2024).

Figura 6. Evoluţia proiectelor finanţate de CNC

Sursa: Ministerul Culturii

Deşi perioada pandemică a provocat o reducere semnificativă a numărului de spectatori şi a afectat activitatea cinematografelor, începând cu anul 2022 sectorul şi-a reluat treptat dinamica pozitivă. Dacă în 2020 au fost înregistraţi doar 119 mii de spectatori, până în 2024 numărul acestora a crescut la peste 780 de mii, revenind la nivelurile anterioare crizei sanitare (tabelul 14). Această evoluţie confirmă o recuperare constantă a interesului publicului pentru industria cinematografică şi o revigorare a pieţei de distribuţie, sprijinită de redeschiderea sălilor şi de diversificarea ofertei de filme.

Tabelul 14

Evoluţia numărului de cinematografe şi de spectatori în sălile de cinema

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Evenimentele cinematografice au cunoscut o dezvoltare semnificativă, contribuind la dinamizarea vieţii culturale: Festivalul Internaţional de Film Documentar “Cronograf”, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie “Animest”, Festivalul de Film Documentar “Moldox” şi Zilele filmului românesc în Republica Moldova oferă platforme importante pentru promovarea filmului autohton şi conectarea la circuitul internaţional. Cu toate acestea, sectorul se confruntă cu dificultăţi persistente, precum costuri ridicate, acces limitat la formarea profesională şi o piaţă restrânsă, iar sprijinul instituţional, deşi prezent prin entităţi precum CNC şi Uniunea Cineaştilor, rămâne insuficient pentru a răspunde nevoilor industriei.

Pe linia coproducţiilor, Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile, consolidându-şi poziţia în spaţiul cinematografic naţional şi european. Datele din perioada 2021-2025 (tabelul 15) confirmă o dinamică ascendentă: numărul de coproducţii a crescut de la 1 proiect în 2021 la 7 proiecte în 2025, iar valoarea totală a sprijinului financiar a depăşit 7 milioane de lei în ultimul an. În ansamblu, în cinci ani au fost susţinute 21 de coproducţii, cu o finanţare publică cumulată de aproximativ 15,9 milioane de lei. România rămâne principalul partener de producţie, urmată de Germania, Belgia şi Slovenia, fapt ce evidenţiază o diversificare progresivă a colaborărilor internaţionale şi o deschidere sporită către piaţa europeană de film. Această evoluţie constantă confirmă că sectorul cinematografic naţional devine tot mai competitiv, atrăgând parteneriate externe şi contribuind la profesionalizarea industriei cinematografice.

Tabelul 15

Coproducţiile cinematografice finanţate

Sursa: Ministerul Culturii

Pentru a răspunde noilor evoluţii şi a stimula dezvoltarea durabilă a industriei, în ultimii doi ani au fost adoptate amendamente esenţiale la Legea cinematografiei nr.116/2014. Reforma a vizat alinierea cadrului normativ cu politicile internaţionale şi crearea Fondului cinematografiei, ca instrument principal de finanţare a producţiei naţionale. Prin aceste modificări, Republica Moldova îşi aliniază politica culturală la Convenţia UNESCO din 2005 şi la Decizia Consiliului UE (2006/515/CE), promovând diversitatea expresiilor culturale şi valorificarea patrimoniului cinematografic autohton. Fondul sprijină producţia, dezvoltarea şi distribuţia filmelor, coproducţiile internaţionale, precum şi programele educaţionale din domeniu, acoperind până la 50% din costul proiectului, iar în cazul “filmelor dificile”, până la 80%. Reforma prevede, de asemenea, transformarea cinematografului “Odeon” într-un centru public de proiecţie şi educaţie cinematografică, extinderea sprijinului pentru filme de autor şi experimentale, precum şi promovarea inovaţiei artistice, contribuind astfel la consolidarea producţiei naţionale, stimularea coproducţiilor internaţionale şi creşterea vizibilităţii cinematografiei moldoveneşti pe plan european şi global.

Finanţarea sectorului neguvernamental şi a organizaţiilor culturale independente a crescut constant, contribuind semnificativ la dezvoltarea identităţii culturale, educarea publicului şi promovarea valorilor sociale. Bugetele locale au înregistrat, de asemenea, creşteri considerabile, de la 21,8 milioane de lei în 2016 la 149 de milioane lei în 2024, însă gestionarea eficientă rămâne o provocare, exemplificată de variaţiile veniturilor şi cheltuielilor din municipiul Chişinău. Organizaţiile mici şi grupurile informale nu dispun de expertiza sau resursele necesare pentru a accesa finanţări nerambursabile, ceea ce împiedică materializarea iniţiativelor culturale cu potenţial transformator. Astfel, în pofida progreselor vizibile, sectorul cultural din Republica Moldova rămâne afectat de limitări financiare care frânează valorificarea potenţialului creativ şi consolidarea prezenţei culturale a ţării pe plan internaţional.

Finanţarea domeniului patrimoniului cultural rămâne insuficientă, instabilă şi necorelată cu amploarea responsabilităţilor asumate de stat, ceea ce plasează sectorul într-o stare permanentă de vulnerabilitate. Resursele bugetare actuale acoperă preponderent intervenţii minimale, punctuale şi întârziate, fără a permite implementarea unui sistem modern de protecţie preventivă. Lipsa resurselor pentru conservare, restaurare, intervenţii de urgenţă, arheologie preventivă, digitalizare şi punere în valoare generează degradarea accelerată a monumentelor, depozitarea precară a bunurilor culturale mobile şi întârzieri în documentarea şi salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Deşi în cadrul Fondului naţional al culturii²⁵ a fost creat recent un subprogram destinat intervenţiilor asupra monumentelor, acesta nu este suficient. În lipsa unui mecanism dedicat şi previzibil, intervenţiile asupra patrimoniului cultural rămân reactive şi fragmentare. Situaţia este agravată la nivel local. Bugetele culturale ale APL sunt reduse şi neuniform distribuite, ceea ce generează decalaje majore între localităţi. Multe muzee locale, case de cultură şi centre comunitare depind aproape integral de resursele minime ale bugetelor locale, insuficiente pentru activităţi culturale relevante sau pentru protejarea patrimoniului cultural din teritoriu. În lipsa unei abordări strategice la nivel local, APL-urile nu dispun de mecanisme financiare şi administrative pentru a susţine patrimoniul construit, colecţiile muzeale sau iniţiativele culturale independente, ceea ce reduce capacitatea comunităţilor de a valorifica resursele culturale pe care le deţin.

_____________________________

²⁵ https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=149409&lang=ro 

Mecanismele de susţinere a patrimoniului cultural sunt limitate. Republica Moldova nu dispune încă de un Fond naţional pentru patrimoniul cultural, care să asigure finanţare predictibilă şi competitivă pentru conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural. Parteneriatele public-private şi public-civice sunt rar utilizate, iar absenţa facilităţilor fiscale pentru mecenat şi sponsorizare descurajează implicarea mediului privat.

Necesitatea dezvoltării acestor instrumente este confirmată de rapoartele internaţionale recente, precum UNESCO – Global Report on Cultural Policies²⁶, European Parliament – Encouraging Private Investment in the Cultural Sector²⁷, Culture Solutions – Promoting Private Sector Involvement in Culture Worldwide²⁸ şi Culture Action Europe – State of Culture Report 2024²⁹, care recomandă instituirea fondurilor culturale naţionale, stimulente fiscale şi parteneriate multisectoriale pentru protejarea patrimoniului cultural.

_____________________________

²⁶ https://www.unesco.org/en/culture/global-report 

²⁷ https://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2009_2014/documents/cult/dv/esstudyencourprivinv/esstudyencourprivinven.pdf 

²⁸ https://www.culturesolutions.eu/wp-content/uploads/2021/07/cs-brief10.pdf 

²⁹ https://cultureactioneurope.org/wp-content/uploads/2024/10/State-of-Culture-Report_final_version.pdf 

În condiţiile menţinerii aspectelor sensibile aferente finanţării, este inevitabilă degradarea infrastructurii culturale, limitarea accesului populaţiei, în special al copiilor, tinerilor din mediul rural, minorităţilor şi persoanelor cu dizabilităţi la serviciile culturale esenţiale şi reducerea capacităţilor comunităţilor de a participa la viaţa culturală. Patrimoniul cultural va continua să degradeze mai rapid decât poate fi restaurat, iar intervenţiile tardive ale statului vor fi asociate şi cu costuri mai ridicate, riscând pierderea ireversibilă a unor valori identitare, educaţionale şi economice. Iniţiativele independente vor rămâne fără sprijin, inovaţia va scădea, iar sectorul cultural va deveni tot mai vulnerabil, afectând coeziunea socială şi capacitatea culturii de a contribui la dezvoltarea durabilă.

Subreprezentarea sectorului cultural independent

Sectorul cultural independent reprezintă o parte integrantă a ecosistemului cultural naţional, contribuind la diversitatea expresiilor artistice, la inovarea formelor culturale şi la consolidarea participării civice. Acesta cuprinde organizaţii nonprofit, asociaţii, fundaţii, colective şi spaţii artistice autogestionate, precum şi artişti şi operatori culturali independenţi care activează în afara instituţiilor publice şi a pieţei comerciale. Prin caracterul său autonom, sectorul cultural independent promovează libertatea de creaţie, dialogul intercultural, incluziunea socială şi reflecţia critică asupra realităţilor contemporane.³⁰

_____________________________

³⁰ Lilia Nenescu, Vitalie Sprînceană: “Studiu despre sectorul cultural independent din Moldova (SCI), realizat de Asociaţia Centrul pentru Politici, Iniţiative şi Cercetări ”Platforma””, anul: 2025

Cu toate acestea, sectorul cultural independent din Republica Moldova se confruntă cu o subreprezentare sistemică şi o serie de constrângeri structurale care îi limitează contribuţia la dezvoltarea culturală durabilă a ţării. Din perspectivă juridică, lipsa unui cadru normativ care să recunoască şi să reglementeze specificul activităţilor sectorului generează incertitudine şi vulnerabilitate. Majoritatea organizaţiilor şi profesioniştilor din acest sector funcţionează într-o “zonă gri” a legislaţiei, fără un statut juridic adaptat naturii lor nonprofit şi fără mecanisme de sprijin³¹.

_____________________________

³¹ Ibid.

Pe plan economic, finanţarea sectorului cultural independent rămâne limitată şi predominant bazată pe proiecte de scurtă durată, dependente de surse externe de finanţare. Această situaţie determină un grad ridicat de precaritate şi impredictibilitate, împiedicând dezvoltarea instituţională pe termen lung. Majoritatea organizaţiilor independente nu dispun de resurse administrative stabile, iar schemele de granturi publice existente, deşi importante, sunt insuficiente pentru asigurarea continuităţii activităţilor. Deşi, începând cu 2024 au fost instituite programe multianuale de finanţare în cadrul Fondului naţional al culturii, sectorul cultural independent nu reuşeşte încă să valorifice pe deplin aceste oportunităţi, inclusiv din cauza capacităţilor limitate ale organizaţiilor de planificare strategică, de a menţine personal calificat şi de a consolida parteneriate durabile.

Subreprezentarea sectorului cultural independent are efecte directe asupra coeziunii şi vitalităţii întregului sistem cultural. Aceasta conduce la diminuarea diversităţii culturale, la restrângerea accesului cetăţenilor la forme alternative de expresie artistică şi la perpetuarea unui model cultural dominat de instituţiile publice tradiţionale. În acelaşi timp, precaritatea economică şi juridică determină migrarea artiştilor şi pierderea potenţialului creativ intern. Lipsa unei recunoaşteri adecvate a acestui sector reduce capacitatea de inovare şi de experiment, afectând adaptabilitatea culturii naţionale la tendinţele contemporane europene³².

_____________________________

³² Raportul “Evaluarea sectorului cultural din Republica Moldova în perspectiva elaborării Strategiei pentru cultură şi patrimoniu – 2030”

O altă problemă majoră ce afectează activitatea sectorului cultural independent este lipsa spaţiilor adecvate pentru creaţie, producţie şi prezentare artistică, care afectează capacitatea organizaţiilor de a dezvolta programe culturale sustenabile. Majoritatea actorilor independenţi nu deţin infrastructură proprie şi funcţionează în spaţii temporare, închiriate sau improvizate, fără acces la dotări tehnice, depozite, ateliere sau săli de repetiţii. În lipsa unor politici de reutilizare a spaţiilor publice subutilizate sau a unui mecanism transparent de acces la infrastructura culturală existentă, iniţiativele independente rămân dispersate şi fragile. În acelaşi timp, lipsa infrastructurii regionale accentuează centralizarea culturală în mun. Chişinău, limitând participarea comunităţilor din afara capitalei la procese culturale contemporane. Această situaţie amplifică inegalităţile de acces la cultură şi reduce vizibilitatea operatorilor locali, în special a tinerilor creatori şi a organizaţiilor emergente³³.

_____________________________

³³ Ibid.

Sectorul cultural independent poate juca un rol semnificativ şi în domeniul patrimoniului cultural, prin proiecte de revitalizare a spaţiilor istorice, activităţi de mediere culturală, interpretare, educaţie patrimonială sau turism cultural. Lipsa mecanismelor de cooperare între instituţiile publice şi actorii independenţi, inclusiv a unor scheme dedicate de finanţare şi acces echitabil la spaţii cu valoare patrimonială limitează însă potenţialul acestora de a contribui la protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural. În numeroase state europene, ONG-urile şi operatorii independenţi reprezintă un partener activ în animaţia patrimoniului cultural, în reutilizarea adaptivă a clădirilor istorice şi în creşterea participării publice, modele care pot fi replicate şi în Republica Moldova.

În contextul promovării drepturilor creatorilor, se evidenţiază intervenţiile statului din ultima perioadă privind modificarea actelor normative referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe. Aceste iniţiative urmăresc consolidarea protecţiei juridice a artiştilor şi a oamenilor de creaţie, asigurându-le recunoaşterea şi remunerarea echitabilă a activităţii lor. Prin asemenea acţiuni, autorităţile contribuie la crearea unui mediu favorabil dezvoltării artistice, care stimulează inovaţia şi diversitatea culturală, atât în rândul creatorilor, cât şi în societate.

Depăşirea subreprezentării sectorului cultural independent presupune nu doar ajustări normative şi mecanisme de finanţare adaptate, ci şi investiţii strategice în infrastructura culturală deschisă şi partajată, gestionată în mod participativ. Crearea unor spaţii pentru sectorul cultural independent, a reţelelor regionale de spaţii de creaţie, a programelor de rezidenţe şi a parteneriatelor de tip public-independent poate asigura un cadru sustenabil de dezvoltare. Consolidarea sectorului independent nu trebuie privită ca o măsură compensatorie, ci ca o investiţie strategică în vitalitatea culturală a ţării. În lipsa intervenţiei statului, subreprezentarea sectorului cultural independent va continua să genereze precaritate juridică şi financiară pentru artişti şi organizaţii, reducând diversitatea şi capacitatea de inovare culturală. Absenţa spaţiilor accesibile şi a mecanismelor de sprijin va accentua disparităţile culturale. Persistenţa instabilităţii economice va favoriza migrarea creatorilor şi pierderea talentelor, afectând competitivitatea culturală a ţării şi alinierea la standardele europene privind accesul echitabil la cultură şi libertatea artistică.

Participarea şi consumul cultural redus în Republica Moldova constituie o provocare semnificativă la nivel naţional, cu impact direct asupra accesului şi implicării cetăţenilor în viaţa culturală. Fenomenul este marcat de disparităţi regionale şi dificultăţi structurale care afectează atât populaţia urbană, cât şi pe cea rurală. O provocare majoră o reprezintă distribuţia inegală a serviciilor culturale şi a accesului la patrimoniul cultural. În multe localităţi, în special cele din mediul rural şi periferic, cetăţenii au oportunităţi limitate de participare culturală, generând un decalaj semnificativ faţă de centrele urbane.

Accesul persoanelor vârstnice la servicii şi evenimente culturale rămâne limitat din cauza unor bariere precum mobilitatea redusă, lipsa transportului adecvat, veniturile modeste şi oferta insuficientă de programe adaptate nevoilor lor. În mediul rural, aceste dificultăţi sunt accentuate de distanţa faţă de centrele culturale şi de infrastructura precară, determinând izolarea culturală şi participarea redusă în viaţa comunităţii.

Pentru a aborda aceste provocări şi pentru a integra mai bine cultura în strategiile de dezvoltare durabilă, în anul 2025 Republica Moldova a iniţiat, pentru prima dată, proiectul “Indicatorii tematici UNESCO pentru cultură în Agenda 2030” (UNESCO Culture|2030 Indicators). Acest cadru metodologic urmăreşte măsurarea contribuţiei culturii la atingerea ODD, oferind fundamentul necesar pentru politici culturale bazate pe date. Proiectul vine ca soluţie la absenţa unui sistem coerent de colectare şi analiză a datelor culturale, care a condus la marginalizarea culturii în strategiile naţionale şi locale. Consolidarea acestor instrumente este esenţială pentru a demonstra rolul culturii în dezvoltarea economică, socială şi de mediu, inclusiv în contextul schimbărilor climatice şi al impactului postpandemic. Situaţia menţionată se reflectă şi pe marginea lipsei datelor privind participarea culturală, care limitează înţelegerea reală a nevoilor şi comportamentelor publicului. Absenţa studiilor actualizate şi a mecanismelor de analiză eficiente împiedică elaborarea de politici culturale bazate pe dovezi, perpetuând inegalităţile şi reducând impactul strategiilor de dezvoltare. Un exemplu de bună practică în acest sens îl constituie Barometrul de consum cultural din România, realizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), care oferă periodic date relevante pentru fundamentarea politicilor publice. Implementarea unui instrument similar în Republica Moldova ar îmbunătăţi considerabil înţelegerea comportamentului cultural al populaţiei şi ar permite formularea unor politici adaptate contextului local.

La nivel local şi naţional, se evidenţiază o ofertă culturală insuficientă pentru anumite segmente de public, în special pentru copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani. În acest context, este necesară consolidarea cooperării dintre instituţiile de învăţământ, biblioteci, muzee, casele de cultură şi organizaţiile neguvernamentale, pentru diversificarea şi adaptarea programelor culturale la nevoile specifice ale acestei categorii.

În ceea ce priveşte participarea minorităţilor etnice şi coeziunea teritorială, se constată o implicare limitată a comunităţilor minoritare în viaţa culturală. Pentru reducerea acestor discrepanţe, este necesară consolidarea cooperării dintre instituţiile de cultură, APL şi societatea civilă, în vederea promovării incluziunii şi a dialogului intercultural. Un exemplu elocvent îl constituie Platforma “Cultura” a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care, în ultimii doi ani, a sprijinit peste 400 de profesionişti din domeniul cultural, precum educatori, artizani şi studenţi, implicaţi în iniţiative comune de cercetare a patrimoniului cultural material şi imaterial, precum şi în dezvoltarea de parteneriate interinstituţionale şi proiecte culturale incluzive desfăşurate pe ambele maluri ale Nistrului.

O provocare complementară este reprezentată de deficienţele de comunicare dintre instituţiile culturale şi artiştii independenţi, care duc la lipsa unei coordonări eficiente şi la valorificarea incompletă a resurselor disponibile. Este necesară crearea unor mecanisme de cooperare şi schimb de informaţii dintre actorii culturali.

Totodată, aplicarea prevederilor legale privind accesibilitatea persoanelor cu dizabilităţi la serviciile culturale rămâne incompletă. Instituţiile culturale au obligaţia de a asigura accesul gratuit pentru cel puţin 2% din capacitatea totală şi de a aloca resurse financiare pentru adaptarea infrastructurii şi a dotărilor necesare.

De asemenea, prevenirea discriminării pe criterii etnice este esenţială. Activităţile culturale trebuie să promoveze dialogul intercultural, incluziunea şi respectul reciproc, contribuind la consolidarea coeziunii sociale şi teritoriale.

Un alt obstacol îl reprezintă interesul scăzut al autorităţilor locale pentru dezvoltarea şi susţinerea activităţilor culturale, inclusiv a celor legate de patrimoniul cultural. În numeroase localităţi, cultura este percepută ca un domeniu secundar, cu puţine beneficii economice imediate, ceea ce limitează prezenţa producţiilor teatrale, concertistice şi a altor evenimente culturale în zonele izolate.

În pofida dificultăţilor menţionate, se remarcă o tendinţă pozitivă de creştere a numărului de activităţi culturale, susţinută prin implementarea Programului LEADER de către grupurile de acţiune locală (în continuare – GAL), care au un rol semnificativ în finanţarea proiectelor de dezvoltare locală, inclusiv punând accentul pe componenta culturală.

Tehnologiile informaţionale au transformat semnificativ consumul cultural, generând o competiţie tot mai accentuată dintre participarea fizică la evenimente şi accesul digital. Lipsa conştientizării rolului comunităţilor şi al cetăţenilor în organizarea vieţii culturale şi protejarea patrimoniului imaterial favorizează neglijarea tradiţiilor şi a valorilor locale. Expansiunea rapidă a divertismentului digital – reţele sociale, platforme de streaming, jocuri video – reduce interesul copiilor şi tinerilor pentru cultura tradiţională, punând presiune pe instituţiile culturale să se adapteze la noile preferinţe ale publicului.

Investiţiile în digitalizarea conţinutului cultural, dezvoltarea de produse interactive şi accesibile online şi promovarea lor prin canale moderne devin esenţiale pentru stimularea consumului cultural în rândul noilor generaţii. Accesibilitatea online permite utilizarea materialelor culturale în scopuri recreative, educative sau profesionale, oferind patrimoniului un profil vizibil pe internet şi consolidând rolul instituţiilor culturale în furnizarea serviciilor şi bunurilor culturale în mediul digital.

Un exemplu relevant de iniţiativă publică menită să stimuleze participarea tinerilor la viaţa culturală şi să reducă acest decalaj îl constituie Programul naţional “Voucher cultural”, lansat în 2022. Programul urmăreşte să ofere tinerilor acces la produse şi servicii culturale – de la cărţi la spectacole şi filme – prin intermediul platformelor digitale. Cu toate acestea, analiza implementării Programului respectiv în perioada 2023-2025 relevă unele dificultăţi de implementare şi de accesibilitate. Deşi bugetul a crescut considerabil, de la 4 milioane de lei în 2023 la 10 milioane de lei în 2024, gradul de utilizare rămâne scăzut, cu doar 15-20% dintre tinerii eligibili (aproximativ 9 554 de beneficiari, conform datelor din 2025) care au folosit efectiv voucherul (tabelele 16 şi 17).

Tabelul 16

Evoluţia cheltuielilor bugetului de stat pentru realizarea

Programului naţional “Voucher cultural” în perioada anilor 2023-2025

Sursa: Raportul Ministerului Culturii privind implementarea

Programului naţional “Voucher cultural” în anul 2025

Tabelul 17

Numărul de beneficiari ai Programului naţional “Voucher cultural” în perioada 2023-2025

Sursa: Raportul Ministerului Culturii privind implementarea

Programului naţional “Voucher cultural” în anul 2025

Programul naţional “Voucher cultural” întâmpină probleme legate de informarea insuficientă a tinerilor, dificultăţi tehnice privind semnătura electronică şi accesul restrâns la platformele online, mai ales în mediul rural. Peste 58% din mijloacele financiare alocate sunt utilizate pentru achiziţia de cărţi, ceea ce restrânge diversitatea activităţilor culturale, iar implicarea redusă a instituţiilor publice accentuează dependenţa de anumiţi operatori privaţi. Sondajele recente evidenţiază necesitatea simplificării procedurilor administrative, a extinderii parteneriatelor la nivel regional şi a sporirii vizibilităţii Programului menţionat în mediul educaţional. În pofida acestor provocări, Programul naţional “Voucher cultural” îşi confirmă utilitatea, rămânând un instrument eficient pentru modernizarea şi digitalizarea participării culturale a tinerilor.

Această direcţie de acţiune se integrează firesc în tranziţia mai amplă către o cultură digitală activă, susţinută de o altă prioritate strategică a statului: dezvoltarea educaţiei media şi informaţionale (în continuare – EMI). Într-un context dominat de proliferarea fenomenelor de dezinformare, a acţiunilor de manipulare a informaţiilor şi a ingerinţelor străine, EMI devine esenţială pentru consolidarea gândirii critice şi a competenţelor digitale. În acest sens, bibliotecile capătă un rol central, transformându-se în actori-cheie ai formării unei societăţi informate şi reziliente, capabile să valorifice noile tehnologii nu doar pentru consumul cultural, ci şi pentru participarea civică şi democratică.

În baza Planului interministerial privind informarea şi alfabetizarea media (Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Ministerului Culturii nr.701/174 din 17 mai 2024), a fost consolidată cooperarea între instituţii pentru promovarea competenţelor media. Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Biblioteca Naţională pentru Copii “Ion Creangă” au organizat în 2024 activităţi dedicate siguranţei online, gândirii critice şi combaterii dezinformării: 9 evenimente de Ziua siguranţei pe internet (460 de participanţi), 23 de evenimente în cadrul Programului “Fii informat, fii protejat!” (666 de copii), 17 instruiri digitale (258 de persoane) şi 14 sesiuni de contracarare a dezinformării, acţiunilor de manipulare a informaţiilor şi ingerinţelor externe (434 de participanţi). În prima jumătate a anului 2025, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova a desfăşurat 45 de activităţi (1 017 participanţi), iar Biblioteca Naţională pentru Copii “Ion Creangă” – 68 de activităţi (760 de beneficiari), extinzând reţeaua EMI la 20 de formatori naţionali, 125 regionali şi 60 de servicii instituţionalizate. Bibliotecile se afirmă drept platforme educaţionale active, promovând responsabilitatea informaţională şi digitalizarea culturală.

În 2025, o parte semnificativă a celor 23 de proiecte depuse la Fondul de subvenţionare a mass-mediei a vizat educaţia media şi informaţională, demonstrând interesul tot mai mare pentru formarea unei culturi informaţionale echilibrate. Republica Moldova traversează o etapă de transformare a ecosistemului cultural şi informaţional, în care digitalizarea, educaţia media şi politicile culturale incluzive se dezvoltă concomitent. Programele “Voucher cultural” şi EMI din reţeaua bibliotecilor naţionale şi publice se completează reciproc, stimulând participarea culturală, discernământul şi gândirea critică a publicului.

Cultura digitală, participarea civică şi educaţia media reprezintă piloni esenţiali ai unei politici culturale moderne, menite să formeze cetăţeni activi şi conectaţi la valorile democratice. Totuşi, ritmul rapid al digitalizării şi infrastructura culturală insuficient dezvoltată limitează accesul şi implicarea publicului, în special a persoanelor vârstnice. Provocările sunt amplificate de factori socioeconomici, precum sărăcia şi lipsa locurilor de muncă, care fac ca nevoile de bază să primeze în detrimentul participării culturale. Această excludere socială reduce contactul populaţiei cu instituţiile culturale şi interesul pentru consumul cultural. Modernizarea spaţiilor culturale, extinderea programelor de alfabetizare digitală şi consolidarea competenţelor manageriale sunt esenţiale pentru a asigura un acces echitabil şi incluziv la viaţa culturală.

Potrivit Raportului “Evaluarea sectorului cultural din Republica Moldova în perspectiva elaborării Strategiei pentru cultură şi patrimoniu – 2030”, majoritatea populaţiei manifestă o percepţie pozitivă faţă de oferta culturală existentă (figura 7). Astfel, 77,8% dintre respondenţi consideră serviciile culturale satisfăcătoare, bune sau foarte bune, fapt ce denotă un nivel general de apreciere pozitivă a activităţilor culturale oferite la nivel naţional. Totodată, 22,9% dintre participanţii la sondaj au subliniat că îmbunătăţirea infrastructurii culturale şi crearea unor condiţii mai confortabile ar contribui semnificativ la creşterea participării publicului la evenimente. La nivel de localitate, percepţiile sunt similare: 43,6% dintre respondenţi apreciază serviciile culturale bine sau foarte bine, 34,2% se declară satisfăcuţi, iar doar 6,4% exprimă nemulţumire. Analiza detaliată a datelor relevă diferenţe importante în funcţie de gen, vârstă, nivel de educaţie, etnie şi statut socioeconomic. Astfel, femeile tind să evalueze pozitiv calitatea serviciilor culturale (48,1%) comparativ cu bărbaţii (38,3%). Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani reprezintă grupul cel mai satisfăcut de oferta culturală, doar 3,1% dintre ei exprimând o opinie negativă. În funcţie de nivelul de studii, persoanele cu formare vocaţională se arată cele mai mulţumite (76,3%), în timp ce persoanele cu studii primare sunt cele mai nemulţumite (8,9%). Disparităţi se observă şi în funcţie de etnie: ucrainenii şi moldovenii (românii) se declară cei mai satisfăcuţi de serviciile culturale (84,6% şi, respectiv, 77,5%), în timp ce găgăuzii (9,7%) şi ruşii (9,4%) manifestă niveluri mai ridicate de nemulţumire. De asemenea, persoanele din păturile mai sărace ale societăţii – cele din categoriile inferioare şi cele apropiate de nivelul mediu – înregistrează cele mai ridicate proporţii de insatisfacţie (9,7% şi 9,4%). În ansamblu, datele indică o corelaţie directă între condiţiile economice şi gradul de satisfacţie culturală: acolo unde există stabilitate financiară, educaţie şi infrastructură adecvată, nivelul de apreciere a serviciilor culturale este mai ridicat. În schimb, sărăcia şi marginalizarea socială continuă să afecteze accesul echitabil la cultură, accentuând diferenţele dintre regiuni şi categorii sociale.

Figura 7. Aprecierea serviciilor culturale conform parametrilor social-economici

Sursa: Raportul“Evaluarea sectorului cultural din Republica Moldova

în perspectiva elaborării Strategiei pentru cultură şi patrimoniu – 2030”

În cadrul Raportului “Evaluarea sectorului cultural din Republica Moldova în perspectiva elaborării Strategiei pentru cultură şi patrimoniu – 2030” au fost investigate şi cauzele lipsei interesului populaţiei de a participa la activităţile culturale din localitate. În tabelul 18 sunt prezentate răspunsurile respondenţilor la întrebarea “Care sunt cauzele neparticipării populaţiei la activităţile culturale din localitate?” (răspunsuri multiple).

Tabelul 18

Cauzele neparticipării populaţiei la activităţile culturale din localitate

Sursa: Raportul “Evaluarea sectorului cultural din Republica Moldova

în perspectiva elaborării Strategiei pentru cultură şi patrimoniu – 2030”

Cercetarea relevă că principalele cauze ale neparticipării populaţiei la activităţile culturale sunt de natură socială şi economică. Aproximativ 32,5% dintre respondenţi au menţionat sărăcia şi lipsa locurilor de muncă drept obstacole majore, întrucât satisfacerea nevoilor de bază prevalează asupra participării culturale. Alte motive frecvent invocate sunt promovarea şi organizarea slabă a evenimentelor (18,8%), atractivitatea conţinutului online (17,3%), precum şi lipsa infrastructurii adecvate (22,9%). De asemenea, 19,4% consideră necesară diversificarea ofertei culturale, iar 17,9% subliniază nevoia de finanţare sporită a sectorului. În ansamblu, rezultatele indică faptul că problemele sociale, infrastructura deficitară şi promovarea insuficientă constituie principalele bariere în calea participării culturale active.

Prin urmare, aşteptările comunităţii sunt legate de elaborarea unor politici care să promoveze responsabilitatea cetăţenilor faţă de viaţa culturală, de îmbunătăţirea infrastructurii, de finanţarea adecvată a culturii şi de promovarea participării active în toate regiunile ţării.

În contextul războiului hibrid, afirmarea culturală devine un element-cheie al rezilienţei naţionale şi al apărării spaţiului informaţional. Produsele şi serviciile culturale au un rol crucial în contracararea dezinformării, a acţiunilor de manipulare a informaţiilor şi ingerinţelor externe, care nu afectează toate categoriile sociale în mod egal. Grupurile vulnerabile, inclusiv persoanele în vârstă, tinerii din mediile rurale sau defavorizate, minorităţile etnice sau lingvistice, dar şi anumite segmente ale diasporei sunt mult mai expuse la manipulare mediatică şi la narative distorsionate despre identitate, istorie, apartenenţă şi viitorul ţării. Barierele de acces la educaţia critică, la surse verificate de informaţii sau la produse culturale de calitate fac ca aceste comunităţi să fie ţinte predilecte ale campaniilor de dezinformare şi ale acţiunilor de manipulare a informaţiilor şi ingerinţelor externe.

Cu referire la participarea şi consumul cultural la nivel local, se constată o conştientizare scăzută a populaţiei privind responsabilitatea comunităţii în organizarea vieţii culturale. La nivel local, unul din cele mai importante roluri în asigurarea accesului populaţiei la cultură îl au casele de cultură. Ele sunt prezente pe întreg teritoriul ţării şi oferă un spectru larg de servicii culturale: concerte, spectacole, ocupaţii artistice etc. (tabelul 19).

Tabelul 19

Activitatea caselor de cultură în perioada 2019-2024, mii de lei

Sursa: Ministerul Culturii

După o perioadă de stagnare şi limitări semnificative generate de pandemia COVID-19, anul 2022 a marcat începutul unei reveniri vizibile a activităţilor culturale în Republica Moldova. În 2024, instituţiile culturale au început să reintre într-un ritm normal de funcţionare, înregistrând o creştere semnificativă a numărului de spectatori, de la 6 126,7 mii în 2019 şi 3 279,1 mii în 2021, până la 6 156,1 mii în 2024. Această evoluţie pozitivă reflectă atât redeschiderea instituţiilor, cât şi o revenire a interesului publicului pentru activităţile culturale în format fizic.

Participarea publicului la activităţile culturale legate de patrimoniul cultural şi la programele educaţionale rămâne redusă la nivel naţional, ceea ce limitează capacitatea patrimoniului cultural de a funcţiona ca resursă vie pentru societate. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în perioada 2019-2024 numărul de muzee din Republica Moldova s-a menţinut relativ constant, însă participarea publicului a înregistrat fluctuaţii semnificative (tabelul 20). Indicatorul “numărul de vizite la 1 000 de locuitori” a scăzut de la 303 în 2019 la 114 în 2020, pe fondul restricţiilor pandemice, revenind ulterior la 282 în 2022 şi 289 în 2023. Deşi tendinţa este una de redresare, nivelul de participare muzeală în Republica Moldova (289 de vizite la 1 000 de locuitori) rămâne de aproximativ trei ori mai redus decât media Uniunii Europene, unde indicatorul variază între 1 000 şi 1 200 de vizite la 1 000 de locuitori, conform Raportului “Eurostat Cultural participation in Europe (2023)”³⁴. Se evidenţiază un decalaj major de acces la cultură, determinat de infrastructura muzeală insuficient modernizată, de programele educaţionale limitate şi de integrarea slabă a muzeelor în circuitele turistice şi culturale. Totodată, participarea culturală trebuie înţeleasă într-un sens mai larg decât simpla vizitare a muzeelor şi trebuie să includă implicarea în patrimoniul imaterial, siturile arheologice, tradiţiile comunitare şi practicile culturale locale, care în prezent rămân în mare parte nedocumentate şi nesprijinite.

_____________________________

³⁴ https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Culture_statistics_-_cultural_participation 

Deşi mun. Chişinău concentrează cel mai mare număr de vizitatori ai muzeelor din ţară, această situaţie se explică atât prin densitatea ridicată a instituţiilor muzeale, cât şi prin concentrarea populaţiei în capitală şi în alte centre urbane mari. Aici infrastructura culturală este mai dezvoltată, iar programele educaţionale şi activităţile de promovare sunt mai bine adaptate publicului contemporan, ceea ce confirmă existenţa unei cereri reale pentru patrimoniul cultural atunci când sunt oferite condiţii corespunzătoare de acces şi interpretare. În contrast, muzeele raionale şi locale rămân slab vizitate şi insuficient integrate în circuitele culturale, din cauza resurselor limitate, a infrastructurii precare şi a lipsei de programe atractive pentru public. Dezechilibrele regionale sunt semnificative: mun. Chişinău concentrează peste o treime din totalul vizitelor la nivel naţional, în timp ce muzeele din regiunile Nord, Centru, Sud şi UTA Găgăuzia înregistrează valori considerabil mai reduse. Această situaţie reflectă un decalaj structural dintre centru şi regiuni, determinat atât de distribuţia demografică, cât şi de capacitatea inegală a instituţiilor de a atrage şi menţine publicul, ceea ce afectează accesul populaţiei la patrimoniul cultural şi reduce nivelul general de participare culturală la nivel naţional.

Tabelul 20

Distribuţia numărului de vizite ale persoanelor la muzee

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Diferenţele dintre mediul urban şi cel rural sunt semnificative, participarea în afara mun. Chişinău fiind limitată de accesul redus la infrastructură, lipsa ghidajului specializat, insuficienţa programelor educaţionale şi culturale locale, precum şi de o ofertă muzeală neadaptată nevoilor publicului contemporan. În multe localităţi, patrimoniul cultural este prezent, dar nu este interpretat, explicat sau conectat cu viaţa comunităţilor, rămânând fizic vizibil, dar cultural “invizibil”. Această lacună este şi mai evidentă în domeniul patrimoniului cultural imaterial, unde participarea la tradiţii vii, meşteşuguri, practici şi ritualuri comunitare rămâne redusă din cauza programelor de salvgardare limitate şi a sprijinului insuficient acordat purtătorilor şi practicanţilor.

Educaţia patrimonială este slab dezvoltată, iar colaborarea dintre şcoli şi muzee rămâne punctuală. Insuficienţa programelor de mediere culturală, a tururilor tematice şi a materialelor educaţionale accesibile (inclusiv digitale) reduce interesul noilor generaţii pentru patrimoniul cultural şi limitează capacitatea acestora de a înţelege şi a valorifica identitatea culturală locală. În contrast cu practicile europene, implicarea comunităţilor în proiecte de patrimoniu cultural, voluntariat sau evenimente locale este scăzută, iar turismul cultural intern rămâne puţin dezvoltat, deşi potenţialul său este ridicat.

Promovarea patrimoniului cultural este insuficientă şi fragmentată, în special la nivel local. Lipsesc strategii moderne de interpretare şi promovare, iar muzeele nu dispun de instrumente digitale, materiale vizuale atractive sau conţinut multilingual. Prezenţa online a patrimoniului cultural este scăzută, iar digitalizarea limitată reduce accesul generaţiilor tinere şi al diasporei, care ar putea deveni un public activ pentru valorificarea patrimoniului cultural. Participarea digitală extinsă, inclusiv prin expoziţii virtuale, colecţii online, naraţiuni digitale create de comunităţi şi platforme dedicate patrimoniului cultural pentru diasporă poate extinde semnificativ accesul şi poate consolida implicarea publicului în patrimoniul cultural.

Participarea redusă la activităţi culturale legate de patrimoniul cultural diminuează măsurile de protejare şi valorificare a acestuia. Un patrimoniu cultural neînţeles şi neasumat social rămâne vulnerabil, cu sprijin public redus şi fără presiune civică pentru conservare. Aceasta afectează turismul cultural şi oportunităţile economice locale, perpetuând percepţia că patrimoniul cultural “nu foloseşte la nimic”. Implicarea publicului este fundamentală pentru protejarea, transmiterea şi transformarea patrimoniului cultural într-un motor de dezvoltare sustenabilă, iar fără intervenţii în educaţie, mediere, acces, promovare şi infrastructură, patrimoniul cultural rămâne o resursă latentă.

Lipsa unei intervenţii active şi coerente din partea statului în soluţionarea problemelor legate de participarea culturală poate avea efecte negative semnificative pe termen mediu şi lung. În absenţa unor politici publice şi mecanisme de susţinere eficace, inegalităţile regionale şi sociale privind accesul la servicii culturale se vor adânci, accentuând izolarea culturală a comunităţilor rurale, a persoanelor vârstnice, a minorităţilor etnice şi a tinerilor defavorizaţi. Această neglijenţă poate conduce la pierderea graduală a patrimoniului imaterial şi material, la diminuarea turismului cultural şi la slăbirea coeziunii sociale şi teritoriale. În plus, lipsa de sprijin instituţional pentru digitalizarea culturii şi pentru educaţia media şi informaţională va limita formarea unei generaţii critice, vulnerabile la dezinformare şi la acţiuni de manipulare a informaţiilor şi ingerinţelor externe, compromiţând rezilienţa naţională în faţa ameninţărilor hibride. În consecinţă, patrimoniul cultural şi infrastructura culturală vor rămâne subutilizate, investiţiile private – descurajate, iar potenţialul cultural, social şi economic al comunităţilor va fi irosit.

Diplomaţie culturală slab valorificată

În Republica Moldova, timp de mulţi ani diplomaţia culturală a fost tratată ca o componentă secundară în cadrul politicilor publice, lipsită de o viziune strategică unitară şi de resurse adecvate. Această abordare a limitat potenţialul culturii de a contribui la promovarea imaginii ţării, la afirmarea identităţii culturale naţionale şi la consolidarea relaţiilor internaţionale. Lipsa unei viziuni holistice şi a unui mecanism funcţional de coordonare interministerială a condus, de-a lungul anilor, la abordări fragmentare şi ocazionale ale dimensiunii culturale în cadrul politicii externe a Republicii Moldova.

Un aspect sensibil îl reprezintă lipsa ataşaţilor culturali în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova, fapt care reduce semnificativ vizibilitatea culturii naţionale şi a imaginii ţării pe plan internaţional. În lipsa acestor specialişti, Republica Moldova are o capacitate redusă de a dezvolta parteneriate culturale internaţionale, de a susţine artiştii şi instituţiile culturale naţionale în afara ţării, precum şi de a participa activ la schimburile culturale globale. Astfel, activităţile de diplomaţie culturală rămân adesea dependente de iniţiativele individuale, fără o strategie coerentă şi sustenabilă.

În contextul actual, diplomaţia culturală capătă o importanţă strategică tot mai mare. Totodată, parcursul european al Republicii Moldova impune adoptarea unei abordări coerente şi proactive în promovarea culturii naţionale pe plan internaţional prin recunoaşterea culturii ca instrument esenţial de “soft power”, capabilă să contribuie la consolidarea identităţii naţionale şi europene, la promovarea imaginii ţării peste hotare şi la dezvoltarea relaţiilor internaţionale bazate pe valori comune.

Un aspect critic reprezintă inegalităţile socioeconomice care împiedică participarea activă a tinerilor talentaţi din medii vulnerabile în proiecte internaţionale sau mobilităţi culturale. Lipsa sprijinului instituţional şi a fondurilor dedicate pentru proiectele culturale independente face ca doar o parte restrânsă a actorilor culturali, în special din mun. Chişinău, să beneficieze de oportunităţi internaţionale. Deşi participarea artiştilor şi a instituţiilor culturale în reţelele internaţionale rămâne limitată, există semnale clare ale unui potenţial de afirmare, cum ar fi integrarea în Platforma “Europeana” sau aderarea la organizaţii internaţionale de profil. Aceste exemple demonstrează că, în prezenţa unui sprijin instituţional şi a unor politici culturale bine calibrate, cultura naţională poate deveni un vector de imagine şi influenţă.

Deşi în ultimii ani se constată o creştere a acţiunilor de diplomaţie culturală, aceste eforturi rămân preponderent iniţiative punctuale, desfăşurate de către instituţiile culturale din proprie iniţiativă, fără un sprijin coordonat şi sustenabil din partea statului.

În ultimii 2 ani, instituţiile teatral-concertistice din Republica Moldova au desfăşurat o activitate amplă de promovare internaţională: Teatrul Naţional “Mihai Eminescu”, cu Spectacolul “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Alexandru Cozub, a evoluat în Portugalia, Germania, Spania, Italia, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Irlanda şi Belgia, înregistrând un succes deosebit în rândul publicului european. Totodată, Teatrul Republican “Luceafărul” a realizat turnee naţionale şi internaţionale, inclusiv la Festivalul “Săptămâna teatrului tânăr” din Buzău, iar Teatrul “Alexie Mateevici” a participat la Festivalul “New Wave” din Reşiţa. Centrul Cultural “Ginta Latină” a reprezentat Republica Moldova la Festivalul ucrainean “Shakespeare”. De asemenea, Ansamblul Naţional Academic de Dansuri Populare “JOC” a participat la Festivalul inimilor din Timişoara, iar Teatrul Naţional de Stat “Vasile Alecsandri” din Bălţi a susţinut spectacole în Italia. Teatrul “Ion Creangă” a prezentat producţii în Iaşi şi Berlin, iar Teatrul Republican Muzical-Dramatic “B.P.Hasdeu” a desfăşurat un turneu în Austria, Franţa, Belgia şi Germania. Teatrul “S Uliţî Roz Iurie Harmelin” a efectuat un turneu în Statele Unite ale Americii, iar Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Maria Bieşu” a avut reprezentaţii în Spania, Germania, Belgia şi Olanda, în faţa a zeci de mii de spectatori. Filarmonica Naţională “Serghei Lunchevici” a evoluat la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, în cadrul unui concert de mare prestigiu. Prin urmare, anii 2024 şi 2025 a fost caracterizat de o prezenţă puternică a instituţiilor culturale moldoveneşti pe scenele internaţionale, prin turnee, festivaluri şi parteneriate culturale. Activităţile menţionate au contribuit la afirmarea identităţii artistice naţionale şi la intensificarea dialogului cultural european.

În acelaşi spirit, muzeele naţionale au iniţiat activităţi de diplomaţie culturală de mare anvergură, pritre care se remarcă participarea Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei la expoziţia internaţională “Dacia. L′ultima frontiera della romanità”, desfăşurată la Muzeul Naţional Roman din Roma (Termele lui Diocleţian) (noiembrie, 2023 – aprilie, 2024). Evenimentul a reunit circa 1 000 de artefacte din colecţiile a 47 de muzee româneşti, completate de piese din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, reprezentând cea mai amplă manifestare dedicată civilizaţiilor geto-dace şi romane din ultimele decenii.

Patrimoniul cultural reprezintă unul dintre cele mai valoroase şi eficiente instrumente de diplomaţie culturală ale Republicii Moldova, oferind ţării vizibilitate internaţională, legitimitate istorică şi un puternic impact simbolic. În ultimii ani, cooperarea cu UNESCO s-a intensificat, inclusiv prin depunerea şi iniţierea unor dosare pe Lista reprezentativă, precum şi prin includerea vinăriilor subterane Cricova şi Mileştii Mici pe Lista indicativă a patrimoniului mondial, fapt ce amplifică vizibilitatea internaţională a ţării şi consolidează dialogul cultural regional. Totodată, Republica Moldova a dezvoltat acţiuni privind combaterea traficului ilicit de bunuri culturale, colaborări regionale în contextul războiului din Ucraina şi a beneficiat de sprijin UNESCO în elaborarea SNCP 2035. În plus, prin celebrarea anuală a Zilei internaţionale a monumentelor şi siturilor, a Zilelor europene ale patrimoniului şi a altor iniţiative sub egida UNESCO şi a Consiliului Europei, Republica Moldova se aliniază statelor europene care utilizează patrimoniul cultural ca instrument de diplomaţie publică şi cooperare culturală internaţională. Valorificarea patrimoniului cultural în proiecte UNESCO, în expoziţii internaţionale şi în reţele culturale europene consolidează poziţionarea Republicii Moldova ca stat cu identitate culturală distinctă, capabil să îşi prezinte valorile şi memoria istorică în dialogul cultural global. Totodată, prin calitatea curatorială şi prin dimensiunea lor internaţională, aceste expoziţii evidenţiază potenţialul diplomaţiei culturale ca formă de cooperare transfrontalieră.

Pentru promovarea şi valorificarea diplomaţiei culturale, în 2025 a fost aprobată Concepţia Diplomaţiei Culturale a Republicii Moldova³⁵, care oferă o viziune integrată asupra acestui sector. Aceasta defineşte diplomaţia culturală ca un instrument “soft power” şi stabileşte obiective clare: promovarea imaginii pozitive şi credibile a Republicii Moldova pe scena internaţională, valorificarea patrimoniului cultural în dialogul global, stimularea mobilităţii artistice şi academice, extinderea relaţiilor bilaterale şi multilaterale, precum şi implicarea diasporei ca partener activ în promovarea culturii naţionale.

_____________________________

³⁵ Ordinul comun al Ministerului Culturii şi al Ministerului Afacerilor Externe nr.339/2025.

Cu toate acestea, lipsa unei infrastructuri instituţionale specializate, absenţa unui fond permanent pentru proiecte culturale externe, insuficienţa resurselor umane şi financiare, dar şi colaborarea limitată cu institutele culturale internaţionale în Republica Moldova, precum Institutul Cultural Român, Institutul Goethe, Institut Français, British Council sau Alianţa Franceză restrâng capacitatea statului de a-şi promova cultura într-un mod coerent şi competitiv. În acest context, este de menţionat şi reţeaua EUNIC (EU National Institutes for Culture), care este o platformă esenţială pentru consolidarea diplomaţiei culturale a Republicii Moldova, prin facilitarea cooperării dintre institutele culturale europene şi actorii locali. Prin această reţea, EUNIC oferă oportunităţi de parteneriat, schimburi culturale şi proiecte comune care pot contribui la dezvoltarea capacităţilor instituţionale, la profesionalizarea sectorului cultural şi integrarea mai profundă a Republicii Moldova în spaţiul cultural european. Astfel, o implicare activă a Republicii Moldova în iniţiativele şi programele EUNIC devine esenţială pentru sporirea vizibilităţii internaţionale a culturii naţionale şi pentru fundamentarea unei politici culturale externe mai coerente şi sustenabile.

În acelaşi timp, implicarea diasporei în activităţile de diplomaţie culturală este încă redusă şi lipsită de o coordonare sistematică. Diaspora moldovenească (estimată la aproximativ o treime din populaţia totală a ţării) joacă un rol crucial în promovarea culturii naţionale peste hotare. Prin acţiunile şi iniţiativele sale, diaspora devine un veritabil “ambasador cultural” al Republicii Moldova, contribuind la transmiterea şi reprezentarea identităţii naţionale în spaţiul cultural internaţional. În ultimii ani, se observă un interes tot mai sporit al diasporei pentru tradiţiile şi obiceiurile naţionale, manifestat prin dorinţa de a păstra legătura cu valorile culturale şi identitare ale Republicii Moldova. Comunităţile moldoveneşti din străinătate se implică activ în organizarea de festivaluri, ateliere, cursuri de limbă română şi evenimente dedicate patrimoniului cultural, contribuind astfel la promovarea imaginii ţării peste hotare. Prin acestea, diaspora acţionează nu doar în calitate de conservator al memoriei culturale, ci şi ca promotor al patrimoniului cultural, consolidând legăturile dintre ţara de origine şi ţările-gazdă. Conform Studiului sociologic “Cartografierea Asociaţiilor din Diasporă”³⁶, realizat de Biroul Relaţii cu Diaspora în anul 2021, principalul obiectiv al asociaţiilor diasporei şi al grupurilor de iniţiativă este promovarea culturii, cu accent pe păstrarea şi transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor. Aproape jumătate dintre respondenţi au indicat cultura ca domeniu prioritar, iar 65% au inclus-o printre primele trei direcţii principale de activitate ale organizaţiilor lor. Acest fenomen reflectă o reevaluare a rădăcinilor naţionale şi o nevoie crescândă de afirmare culturală în contextul globalizării. Cu toate acestea, sprijinul oferit iniţiativelor culturale ale diasporei rămâne fragmentat şi deseori îngreunat de birocraţie, ceea ce afectează coeziunea identitară şi creşte riscul de asimilare culturală, în special în rândul noilor generaţii. Consolidarea rolului diasporei ca “ambasador cultural” necesită măsuri strategice de cooperare între stat şi comunităţile din străinătate, orientată spre susţinerea şi valorificarea potenţialului lor cultural-diplomatic.

_____________________________

³⁶ https://brd.gov.md/wp-content/uploads/2024/10/studiu_sociologic_cartigrafierea_asociatiilor_din_diaspora.pdf

Menţinerea status-quo-ului riscă să reducă vizibilitatea internaţională a Republicii Moldova şi să limiteze accesul grupurilor vulnerabile, în special al tinerilor talentaţi din mediile defavorizate sau din zonele rurale, la mobilităţi şi proiecte culturale internaţionale. Lipsa unui cadru strategic coerent, a finanţării şi a ataşaţilor culturali va perpetua iniţiativele fragmentare, accentuând inegalităţile în accesul la oportunităţi culturale şi educaţionale şi va slăbi influenţa ţării în reţelele culturale globale, în timp ce rolul diasporei de “ambasador cultural” va rămâne slab valorificat, crescând riscul de pierdere a identităţii culturale în rândul noilor generaţii. În acest sens, este necesară prioritizarea diplomaţiei culturale, prin reţele externe, implicarea diasporei, parteneriate public-private şi mobilităţi artistice, consolidând astfel identitatea culturală a Republicii Moldova şi imaginea sa ca stat european modern, pluralist şi creativ.

Secţiunea a 3-a

Analiza SWOT

Analiza SWOT oferă o prezentare sintetică a informaţiilor expuse pe marginea problemelor identificate, evidenţiind principalele aspecte care influenţează domeniul culturii şi patrimoniului cultural. Aceasta permite sistematizarea concisă a punctelor forte şi slabe, precum şi a oportunităţilor şi ameninţărilor identificate în procesul de evaluare.

În tabelul de mai jos sunt prezentate principalele constatări rezultate din această analiză, care servesc drept bază pentru formularea obiectivelor şi a direcţiilor de acţiune ulterioare ale prezentului Program.

Tabelul 21

Capitolul III

OBIECTIVE GENERALE ŞI SPECIFICE

Capitolul IV

IMPACT

Secţiunea 1

Impactul anticipat al intervenţiilor Programului

Implementarea prezentului Program va produce un impact sistemic, multidimensional şi de durată, generând schimbări semnificative la nivelul accesului la cultură, al protejării patrimoniului cultural, al capacităţii instituţionale, al capitalului uman, al sustenabilităţii financiare şi al vizibilităţii internaţionale. Impactul prezentului Program depăşeşte dimensiunea imediată a rezultatelor măsurabile, urmând a fi reflectat prin transformări structurale în modul în care cultura şi patrimoniul cultural sunt percepute, gestionate şi integrate în dezvoltarea societăţii.

Extinderea accesului fizic şi digital la bunuri şi servicii culturale

Implementarea prezentului Program va contribui la o schimbare de paradigmă în raportarea cetăţenilor la cultură – de la consum sporadic şi inegal la participare activă, constantă şi incluzivă. Prin extinderea şi modernizarea infrastructurii culturale, dezvoltarea ofertei culturale la nivel local şi naţional şi adaptarea serviciilor culturale pentru grupurile vulnerabile, cultura va deveni un serviciu public real, nu unul limitat geografic sau socioeconomic. Democratizarea consumului cultural va avea un impact semnificativ asupra copiilor, tinerilor, comunităţilor rurale şi celor izolate, inclusiv pentru persoanele cu necesităţi speciale, minorităţile etnice şi cetăţenii din diasporă, contribuind astfel la reducerea izolării culturale şi creşterea coeziunii sociale. Accesul la infrastructura modernizată, la programele culturale adaptate şi conţinutul digital va consolida sentimentul de apartenenţă şi va stimula participarea comunitară. Cultura va funcţiona ca mecanism de incluziune socială, de dialog intercultural şi de prevenire a marginalizării.

Schimbarea calitativă a condiţiilor de muncă şi de creaţie

Pentru artişti, creatori, cercetători şi specialiştii în patrimoniu cultural, prezentul Program va aduce o transformare calitativă a condiţiilor de muncă şi de creaţie. Consolidarea cadrului normativ şi instituţional, precum şi investiţiile în studiile de învăţământ general, profesional tehnic şi superior, de formare profesională şi mobilitate vor susţine profesionalizarea sectorului şi vor creşte recunoaşterea socială a activităţii culturale. Aceste intervenţii vor spori stabilitatea profesională şi atractivitatea domeniului, inclusiv pentru tinerii specialişti şi femei. Prin susţinerea carierelor emergente şi promovarea accesului echitabil la funcţii de conducere şi resurse, prezentul Program va contribui la reducerea dezechilibrelor de gen şi la diversificarea leadershipului cultural. Totodată, integrarea cercetării, inovării şi digitalizării va transforma modul de producere, conservare şi diseminare a culturii, stimulând abordări interdisciplinare şi generând noi competenţe şi profiluri profesionale în sector.

Protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural va produce schimbări structurale în modul de gestionare a acestuia, transformând sectorul dintr-un domeniu preponderent reactiv într-unul strategic, axat pe prevenţie, utilizare durabilă şi generare de valoare socială. Creşterea investiţiilor publice va susţine nu doar conservarea bunurilor imobile cu statut de monument, ci şi dezvoltarea culturală, socială şi economică, stimulând turismul, economia locală şi consolidând identitatea comunităţilor. Implementarea prezentului Program va contribui la promovarea şi fortificarea culturii memoriei prin protejarea patrimoniului cultural ca reper al memoriei colective, al coeziunii comunitare şi al identităţii naţionale. Revitalizarea zonelor istorice şi adaptarea infrastructurii culturale pentru grupurile vulnerabile vor creşte incluziunea socială, calitatea vieţii şi participarea civică, reducând disparităţile urban-rural. Astfel, patrimoniul cultural devine un instrument de rezilienţă naţională şi de transmitere a valorilor comunitare generaţiilor viitoare.

Dezvoltarea unui model performant şi sustenabil de finanţare culturală

Implementarea intervenţiilor va consolida rolul strategic al culturii, va optimiza alocarea resurselor şi va spori autonomia şi rezilienţa financiară a organizaţiilor culturale. Actorii culturali, inclusiv tinerii specialişti vor beneficia de oportunităţi mai stabile de dezvoltare profesională şi de participare decizională. În paralel, mecanismele dedicate comunităţilor rurale, iniţiativelor locale şi grupurilor subreprezentate vor contribui la reducerea inegalităţilor structurale şi teritoriale. Monitorizarea orientată spre rezultate şi diversificarea surselor de finanţare vor creşte transparenţa, responsabilitatea şi încrederea publică, consolidând colaborarea dintre sectorul public, mediul privat şi comunităţi. În acest fel, sectorul cultural va evolua către un ecosistem dinamic, inovator şi incluziv, iar sustenabilitatea financiară va susţine principiul “Nimeni nu este lăsat în urmă” şi dezvoltarea social-economică armonioasă a întregului sector.

Dezvoltarea economică durabilă

Măsurile prezentului Program vor genera un impact economic semnificativ şi durabil prin stimularea investiţiilor în infrastructura culturală, organizarea de festivaluri şi evenimente artistice, dezvoltarea industriilor creative, a producţiei audiovizuale, a culturii scrise şi a turismului cultural, precum şi prin crearea de noi locuri de muncă şi surse de venit pentru comunităţi. Accesul incluziv şi echitabil la cultură va stimula consumul cultural, va diversifica serviciile economice conexe şi va reduce disparităţile regionale, contribuind la consolidarea coeziunii sociale. Valorificarea patrimoniului cultural, prin restaurare şi integrare în circuite turistice şi educaţionale, va atrage resurse financiare şi venituri suplimentare la nivel local şi naţional. Dezvoltarea capitalului uman, mobilitatea profesională şi inovarea în domeniul culturii vor creşte productivitatea sectorului, stimulând proiecte creative şi tehnologii culturale inovatoare, precum şi consolidarea competitivităţii economice a ţării. De asemenea, internaţionalizarea culturii va deschide noi pieţe, va atrage finanţări externe şi va spori vizibilitatea şi atractivitatea economică a sectorului cultural, consolidând rolul culturii ca motor al dezvoltării durabile.

Creşterea vizibilităţii culturale a Republicii Moldova şi susţinerea parcursului european

Implementarea prezentului Program va contribui la consolidarea poziţiei internaţionale a Republicii Moldova prin modernizarea sectorului cultural şi alinierea la standardele şi bunele practici ale UE, UNESCO şi Consiliului Europei. Diplomaţia culturală şi implicarea diasporei vor permite valorificarea patrimoniului cultural şi a creaţiei artistice ca instrumente de “soft power”, facilitând dialogul intercultural, parteneriatele internaţionale, transferul de bune practici şi integrarea în reţelele culturale europene. Mobilitatea profesioniştilor, participarea la rezidenţe şi proiecte transnaţionale vor stimula inovarea, dezvoltarea competenţelor şi vizibilitatea internaţională a culturii autohtone. Astfel, cultura, patrimoniul cultural şi conexiunile cu diaspora devin vectori strategici de valoare economică, socială şi diplomatică, consolidând coeziunea internă şi imaginea ţării ca stat candidat responsabil şi integrat în spaţiul european.

Impactul negativ al implementării intervenţiilor propuse ar putea fi marcat de capacitatea administrativă inegală, schimbările frecvente de priorităţi şi centralizarea resurselor care pot accentua excluziunea şi decalajele dintre comunităţi. Accelerarea digitalizării fără investiţii în competenţe şi incluziune riscă să amplifice diferenţele de acces şi participare, iar gestionarea insuficientă a patrimoniului cultural şi a finanţării sectorului poate diminua impactul social şi vizibilitatea internaţională a culturii naţionale, subliniind necesitatea unor măsuri corective stringente.

Secţiunea a 2-a

Indicatorii de evaluare a impactului Programului

Capitolul V

COSTURI

Capitolul VI

RISCURI DE IMPLEMENTARE A PROGRAMULUI

Capitolul VII

AUTORITĂŢI ŞI INSTITUŢII RESPONSABILE

Implementarea prezentului Program corespunde contextului de recunoaştere strategică a culturii şi patrimoniului cultural în calitate de factori esenţiali ai dezvoltării durabile. Luând în considerare caracterul transversal al domeniului şi angajamentele asumate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană, realizarea Programului presupune o cooperare interinstituţională eficientă şi o delimitare clară a responsabilităţilor dintre autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale.

Responsabilitatea primară pentru implementarea prezentului Program îi revine Ministerului Culturii în calitate de autoritate centrală de specialitate, iar celorlalte autorităţi publice, precum Cancelaria de Stat (Biroul relaţii cu diaspora), Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Finanţelor, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului le revine rolul să asigure implementarea obiectivelor specifice ale prezentului Program, conform domeniilor de competenţă. Pentru asigurarea realizării acţiunilor planificate, vor fi atrase în calitate de părţi coresponsabile următoarele autorităţi şi instituţii publice: Agenţia Relaţii Interetnice, Biroul Naţional de Statistică, Agenţia de Guvernare Electronică, Agenţia Proprietăţii Publice, Centrul Naţional al Cinematografiei, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile, Serviciul de evidenţă şi circulaţie a bunurilor culturale mobile, Serviciul Vamal, Institutul Patrimoniului Cultural, Agenţia de Inspectare a Monumentelor, Agenţia Naţională Arheologică, Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Rezervaţia cultural-naturală “Orheiul Vechi”, Centrul Naţional de Cultură Tradiţională, Oficiul Naţional de Dezvoltare a Culturii, Oficiul Naţional al Turismului, Comisia Naţională pentru UNESCO, instituţiile muzeale, instituţiile teatral-concertistice, instituţiile infodocumentare, misiunile diplomatice ale Republicii Moldova în străinătate, instituţiile academice şi de cercetare, precum şi alte părţi interesate.

La nivel local, responsabilitatea implementării prezentului Program le revine autorităţilor administraţiei publice locale, prin subdiviziunile responsabile de domeniul cultură.

Participarea entităţilor din afara sectorului public va avea caracter voluntar, însă experienţa dobândită în cadrul programelor şi al instrumentelor de finanţare anterioare evidenţiază un interes sporit şi o contribuţie relevantă a mediului privat şi a societăţii civile în implementarea reformelor structurale şi a soluţiilor inovatoare în domeniul culturii, contribuind la creşterea eficienţei şi a sustenabilităţii intervenţiilor propuse.

Capitolul VIII

PROCEDURI DE MONITORIZARE, EVALUARE ŞI RAPORTARE

Prezentul Program va fi realizat în conformitate cu Planul de acţiuni privind implementarea acestuia pentru anii 2026-2030 (conform capitolului IX), în trei etape:

1) Rapoartele anuale de progres (semestru I al fiecărui an de implementare);

2) Raportul de evaluare intermediară (semestrul I, 2028);

3) Raportul de evaluare finală (semestrul I, 2031)

În procesul de monitorizare, Ministerul Culturii, prin prisma domeniilor de competenţă statuate la pct.7 din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.147/2021, va asigura rolul de coordonator. Totodată, responsabilitatea pentru punerea în aplicare a Planului de acţiuni este asumată de către fiecare entitate, conform domeniilor de competenţă şi acţiunilor atribuite. În cazul în care, pentru realizarea unei acţiuni, sunt responsabile mai multe entităţi, rolul de centralizare şi consolidare a informaţiilor aferente progreselor înregistrate îi revine primei entităţi menţionate în Planul de acţiuni.

Sistemul de monitorizare va include:

1) colectarea coerentă şi periodică, la nivel central şi local, a datelor dezagregate pe vârstă, sex, minoritate etnică, mediu de reşedinţă etc., aferente indicatorilor de monitorizare, de rezultat şi de impact;

2) analiza progresului şi raportarea indicatorilor.

Entităţile responsabile de implementarea acţiunilor, conform domeniului de competenţă (stabilite în Planul de acţiuni) vor contribui la procesul de monitorizare prin:

1) monitorizarea continuă a gradului de realizare a acţiunilor şi a indicatorilor de progres, inclusiv din perspectiva de gen; gradul de realizare a acţiunilor scadente se va determina conform calificativelor: acţiune parţial realizată (50 %) – indicatorii de progres au fost realizaţi în proporţie de 50%; acţiune iniţiată (25 %) – a fost demarată implementarea efectivă a acţiunii, precum crearea unui grup de lucru, iniţierea procedurii de contractare a expertizei etc.; acţiune nerealizată (0 %) – acţiune a cărei termen de realizare se înscrie în perioada de raportare, însă pentru care nu a fost demarată implementarea efectivă;

2) raportarea anuală, până la data de 31 ianuarie a anului următor anului de raportare (sau conform frecvenţei solicitate de către Ministerul Culturii) privind gradul de realizare a indicatorilor de monitorizare;

3) raportarea anuală de către Ministerul Culturii către Guvern, până la data de 25 februarie a anului următor anului de raportare, privind atingerea indicatorilor de impact şi progresul aferent fiecărui obiectiv specific. Rata de implementare a obiectivelor va fi apreciată în comparaţie cu valorile de referinţă şi valorile-ţintă ale indicatorilor de rezultat şi de impact;

4) monitorizarea riscurilor prin revizuirea şi identificarea periodică a riscurilor de implementare şi luarea măsurilor preventive, cel puţin o dată pe an.

Procesul de evaluare a implementării prezentului Program va permite obţinerea unei imagini obiective, fundamentate pe relevanţa, eficacitatea, eficienţa, durabilitatea şi impactul Programului pe termen mediu. Activităţile de evaluare privind implementarea acestuia vor fi realizate după cum urmează:

1) după prima etapă de implementare (la mijlocul termenului), prin elaborarea unui raport de evaluare intermediară pentru doi ani (2026 şi 2027) în baza informaţiilor autorităţilor/instituţiilor specificate în Planul de acţiuni, transmise până la 31 ianuarie a următorului an de implementare;

2) după finalizarea perioadei de realizare a Programului, prin elaborarea unui raport de evaluare finală pentru cinci ani, în baza informaţiilor autorităţilor/instituţiilor vizate în Planul de acţiuni, transmise până la 31 ianuarie 2031.

Evaluarea intermediară a prezentului Program va fi realizată de către Ministerul Culturii (subdiviziunile de profil, cu suportul subdiviziunii coordonare politici publice şi integrare europeană). Prezentul Program urmează a fi evaluat la finele perioadei de implementare de către experţi independenţi, contractaţi de către Ministerul Culturii, cu prezentarea Raportului de evaluare finală până la 30 iunie 2031.

Rapoartele de evaluare vor conţine:

1) sumarul executiv (descrierea scopului şi a obiectivelor Programului, rezultatele obţinute în procesul de implementare, concluziile şi recomandările principale);

2) introducere (descrierea succintă a Programului, a scopului evaluării, a proceselor de evaluare şi a constrângerilor în procesul de evaluare);

3) metodologia de evaluare (descrierea criteriilor de evaluare, a surselor şi a metodelor de colectare a datelor, a metodelor, a instrumentelor şi tehnicilor de analiză, a modului de apreciere a indicatorilor);

4) constatări (prezentarea detaliată a rezultatelor evaluării în conformitate cu criteriile de relevanţă, coerenţă, eficacitate, eficienţă, durabilitate şi, în cazul evaluării finale, a impactului Programului);

5) concluzii (descrierea succintă a concluziilor făcute în baza evaluării, relevarea bunelor practici şi a lecţiilor învăţate din procesul de implementare, monitorizare şi evaluare a Programului);

6) recomandări (descrierea activităţilor recomandate şi a autorităţilor responsabile de îmbunătăţirea situaţiei din domeniul inclus în Program şi a documentului propriu-zis, în cazul evaluării intermediare).

Evaluarea finală a prezentului Program pentru perioada 2026-2030 va corespunde evaluării intermediare a SNCP 2035, care va coincide cu finalizarea primei etape de implementare a SNCP 2035. Evaluarea implementării Programului (prima etapă de implementare a SNCP 2035) va propune, după caz, o ajustare a obiectivelor şi direcţiilor de intervenţie în funcţie de progresul realizat şi de tendinţele înregistrate în procesul de implementare a SNCP 2035 la nivel central şi local.

Evaluarea va fi realizată în conformitate cu cadrul metodologic aprobat de către Cancelaria de Stat (Ghidul metodologic pentru evaluarea intermediară şi ex-post a politicilor publice).

Rapoartele anuale de progres privind implementarea prezentului Program, Raportul de evaluare intermediară, precum şi Raportul de evaluare finală ce vor fi elaborate, vor fi coordonate cu Cancelaria de Stat, vor fi supuse consultării publice şi se vor publica pe site-ul web oficial al Ministerului Culturii.

CAPITOLUL IX

PLAN DE ACŢIUNI

al Programului de implementare, pentru anii 2026-2030,

a Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035

LISTA DE ACRONIME