Hotărâre nr. 296 din 21.05.2025
privind modificarea Regulamentului cu privire la Sistemul de coordonare a securităţii frontaliere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.429/2015
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
privind modificarea Regulamentului cu privire la Sistemul
de coordonare a securităţii frontaliere, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr. 429/2015
nr. 296 din 21.05.2025
(în vigoare 29.05.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 261-264 art. 308 din 29.05.2025
* * *
UE
În temeiul art.2 din Legea nr.112/2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.185-199, art.442), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul cu privire la Sistemul de coordonare a securităţii frontaliere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.429/2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.185-189, art.485), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.1. clauza de armonizare va avea următorul cuprins:
"Prezentul Regulament:
- transpune parţial (transpune art.2 pct.10, 12, 13 şi 18; art.4; art.21 (1); art.24; art.27 (1)) Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2019 privind Poliţia de frontieră şi garda de coastă la nivel european şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr.1052/2013 şi (UE) 2016/1624, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 295/1 din 14 noiembrie 2019 (CELEX: 32019R1896), aşa cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2021/1134 al Parlamentului European şi al Consiliului din 7 iulie 2021;
- transpune parţial (transpune art.3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/581 al Comisiei din 9 aprilie 2021 privind tablourile situaţionale ale Sistemului european de supraveghere a frontierelor (EUROSUR), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 124/3 din 12 aprilie 2021 (CELEX: 32021R0581).";
1.2. la punctul 5, textul "Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor-membre ale Uniunii Europene (FRONTEX)" se substituie cu textul "Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (în continuare – Agenţie)";
1.3. la punctul 9:
1.3.1. subpunctul 3) va avea următorul cuprins:
"3) Direcţia management operaţional – subdiviziune din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, care activează în calitate de centru naţional de coordonare şi facilitează participarea subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră, a autorităţilor administrative din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, a Serviciului Vamal şi a altor autorităţi din sistemul de management integrat al frontierei de stat la activitatea de coordonare a securităţii frontaliere";
1.3.2. subpunctele 6) şi 7) vor avea următorul cuprins:
"6) criminalitate transfrontalieră – orice infracţiune cu o dimensiune transfrontalieră săvârşită sau pentru care a existat o tentativă la frontiera de stat, de-a lungul sau în apropierea acesteia;
7) tablou situaţional – agregare de date şi informaţii de geolocalizare în timp aproape real, primite de la diferite autorităţi partenere, senzori, platforme şi alte surse, care sunt transmise prin intermediul unor canale de comunicare şi informare securizate şi pot fi prelucrate, afişate selectiv şi partajate cu alte autorităţi relevante, în scopul conştientizării situaţiei şi al sprijinirii capacităţii de reacţie la frontiera de stat, de-a lungul sau în apropierea acesteia şi în zona prefrontalieră. Tabloul situaţional este format din trei straturi de informaţii:
a) stratul de evenimente – include înregistrarea tuturor incidentelor şi a evenimentelor în timp real care afectează securitatea frontalieră;
b) stratul operaţional – presupune monitorizarea resurselor operaţionale desfăşurate la frontieră şi contribuirea la coordonarea eficientă a acestora pentru a răspunde prompt la incidente;
c) stratul de analiză – include activităţile de analiză a riscurilor şi a impacturilor, sprijinind deciziile strategice în gestionarea frontierei de stat.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră este responsabil de gestionarea tabloului situaţional naţional şi de transmiterea informaţiilor relevante către tabloul situaţional european prin intermediul EUROSUR.";
1.3.3. subpunctul 10) va avea următorul cuprins
"10) zona prefrontalieră – regiune geografică situată în afara frontierei de stat, care este relevantă pentru gestionarea frontierei de stat prin analiza de risc şi conştientizarea situaţiei";
1.3.4. se completează cu subpunctele 12)-16) cu următorul cuprins:
"12) eveniment – situaţie susceptibilă care are impact asupra frontierei de stat în ceea ce priveşte migraţia, criminalitatea transfrontalieră sau protecţia şi salvarea vieţii migranţilor, inclusiv incidentele la frontieră, sau care poate afecta funcţionarea Sistemului informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră, inclusiv oricare dintre componentele sale tehnice;
13) gestionarea unui tablou situaţional – stabilirea şi actualizarea tabloului situaţional şi prelucrarea tuturor informaţiilor pe care le conţine acesta;
14) statut operaţional – capacitate a unui activ, a unei unităţi, a unui sistem sau a unui centru de a-şi îndeplini funcţia (funcţiile) operaţională (operaţionale), caracterizată (caracterizate) ca fiind "complet operaţională (operaţionale)", "limitată (limitate)" sau "indisponibilă (indisponibile)";
15) substrat – strat de informaţii aflat sub nivelul stratului de evenimente, al stratului operaţional sau al stratului de analiză a riscurilor din cadrul unui tablou situaţional;
16) dispozitivul de intervenţie la frontieră – echipe formate din angajaţii Poliţiei de Frontieră care urmează să efectueze activităţi la frontieră şi intervenţii rapide în situaţii specifice şi/sau de criză frontalieră";
1.4. se completează cu punctul 101 cu următorul cuprins:
"101. Tabloul situaţional este un instrument esenţial pentru:
1) îmbunătăţirea conştientizării situaţionale la nivel naţional şi european;
2) sprijinirea deciziilor operaţionale şi strategice în gestionarea frontierei de stat;
3) facilitarea cooperării internaţionale cu partenerii europeni, prin intermediul tabloului situaţional european coordonat de către Agenţie.";
1.5. la punctul 15, enunţul al doilea se exclude;
1.6. la punctele 16, 17, 32, 41, 43, 44, 45 (în ambele cazuri), 46 şi 50, cuvintele "Centrul operaţional de coordonare" se substituie cu cuvintele "Direcţia management operaţional";
1.7. după punctul 20 se introduce secţiunea a 3-a cu următorul cuprins:
"Secţiunea a 3-a
Dispozitivul de intervenţie la frontieră
201. Dispozitivul de intervenţie la frontieră este format din angajaţi ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, instruiţi special pentru a interveni rapid în situaţii de criză la frontiera de stat.
202. Atribuţiile Dispozitivului de intervenţie la frontieră sunt:
1) intervenţia în situaţii de criză sau de incidente la frontiera de stat;
2) colaborarea cu dispozitive similare din statele membre ale Uniunii Europene şi cu Agenţia;
3) participarea la operaţiuni comune şi la activităţi de asistenţă operativă.
203. Dispozitivul de intervenţie la frontieră este activat în caz de:
1) creştere bruscă a fluxurilor migratorii;
2) incidente de frontieră;
3) alte situaţii de criză.
204. Managementul operaţiunilor este asigurat de către un coordonator centralizat, care gestionează toate activităţile de pe teren şi raportează conducerii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
205. Formarea şi instruirea angajaţilor Dispozitivului de intervenţie la frontieră se asigură în modul următor:
1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră asigură formarea iniţială şi continuă a angajaţilor din cadrul Dispozitivului de intervenţie la frontieră, în vederea dezvoltării competenţelor necesare pentru:
a) gestionarea situaţiilor de criză şi a incidentelor de frontieră;
b) utilizarea echipamentelor şi a tehnologiilor specifice intervenţiei rapide;
c) aplicarea procedurilor operaţionale standardizate şi respectarea normelor legale;
d) colaborarea eficientă cu forţele similare din alte state şi cu agenţiile europene, inclusiv cu Agenţia.
206. Programele de formare includ instruire teoretică şi practică, exerciţii comune şi schimburi de experienţă cu parteneri internaţionali.
207. Angajaţii care operează în cadrul Sistemului de coordonare a securităţii frontaliere vor beneficia de instruire periodică în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal şi al securităţii cibernetice.
208. Angajaţii sunt evaluaţi periodic pentru a asigura menţinerea şi actualizarea competenţelor profesionale. Modalitatea de evaluare a angajaţilor va fi stabilită de actele interne ale Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.";
1.8. la punctul 25, cuvintele "Centrul operaţional de coordonare întocmeşte" se substituie cu cuvintele "Centrele de coordonare întocmesc";
1.9. la punctul 26:
1.9.1. subpunctul 4) va avea următorul cuprins:
"4) Centrul operaţional de coordonare, centrele de coordonare regionale, locale";
1.9.2. se completează cu subpunctele 8) şi 9) cu următorul cuprins;
"8) alte organizaţii europene şi internaţionale relevante;
9) alte surse";
1.10. punctul 29 va avea următorul cuprins:
"29. În funcţie de starea identificată pe baza elementelor de analiză stabilite, conducerea subdiviziunii atribuie fiecărui incident din stratul de evenimente al tabloului situaţional naţional un nivel de impact al gravităţii acestuia. Nivelurile de impact se clasifică, gradual, în impact "redus", "mediu", "ridicat" sau "critic". Direcţia management operaţional transmite clasificarea evenimentelor la Centrul operaţional de coordonare şi la centrele regionale şi locale de coordonare ale Poliţiei de Frontieră.";
1.11. se completează cu punctele 331-337 cu următorul cuprins:
"331. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră este responsabil de implementarea tabloului situaţional naţional, asigurând colectarea, evaluarea şi difuzarea informaţiilor relevante pentru securitatea frontalieră.
332. Autorităţile partenere naţionale sunt obligate să furnizeze datele necesare pentru actualizarea tabloului situaţional naţional în timp util, dar nu mai târziu de trei ore din momentul producerii evenimentului la frontieră.
333. Schimburile de informaţii cu Agenţia, în scopurile EUROSUR, se realizează în baza Aranjamentului de lucru, aprobate în acest sens pentru a elabora, după caz, şi tabloul situaţional specific. Pentru a sprijini anumite activităţi operative specifice la frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră în comun cu Agenţia pot să alcătuiască şi să întreţină tablouri situaţionale specifice, constituite dintr-un subset de informaţii provenite din tabloul situaţional naţional şi din tabloul situaţional european.
334. Guvernul va implementa sisteme tehnice şi de securitate cibernetică pentru a asigura interoperabilitatea cu EUROSUR şi schimbul de informaţii în timp real.
335. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră poate solicita asistenţă din partea Agenţiei în caz de criză majoră la frontieră, utilizând mecanismele prevăzute de EUROSUR.
336. Formarea şi instruirea angajaţilor implicaţi în gestionarea tabloului situaţional are loc după cum urmează:
1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră organizează programe de formare pentru angajaţii responsabili de:
a) colectarea, evaluarea şi difuzarea informaţiilor în cadrul tabloului situaţional;
b) operarea şi întreţinerea sistemelor tehnice şi a platformelor informatice utilizate;
c) asigurarea securităţii cibernetice şi a protecţiei datelor în procesul de gestionare a informaţiilor;
d) aplicarea standardelor şi a procedurilor europene în domeniul supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat.
Programele de formare sunt actualizate în funcţie de evoluţiile tehnologice şi de modificările cadrului normativ, asigurând conformitatea cu standardele naţionale şi europene.
Angajaţii participă la cursuri de formare profesională iniţială şi/sau continuă oferite de către instituţii specializate şi agenţii europene, inclusiv de către Agenţie, pentru a beneficia de bune practici şi de expertiză internaţională.
337. Schimbul de informaţii şi cooperarea operaţională cu partenerii internaţionali se realizează după cum urmează:
1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră stabileşte canale de comunicare şi proceduri de schimb de informaţii cu organizaţii internaţionale şi state partenere, în conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte;
2) cooperarea operaţională include:
a) participarea la operaţiuni comune şi echipe mixte de investigare;
b) schimbul rapid de date privind persoane suspecte, mijloace de transport şi moduri de operare infracţionale;
c) implementarea alertelor şi a notificărilor prin intermediul sistemelor de baze internaţionale, precum bazele de date Interpol;
d) colaborarea în cadrul reţelelor regionale şi internaţionale pentru monitorizarea şi gestionarea fluxurilor migratorii;
3) asigurarea conformităţii cu cadrul normativ naţional şi internaţional privind protecţia datelor şi a drepturilor omului în cadrul tuturor activităţilor de cooperare.";
1.12. punctul 34 va avea următorul cuprins:
"34. Conducerea subdiviziunii atribuie, conform clasificării prezentate la punctul 29, niveluri de impact al incidentelor din stratul evenimentelor aferente tabloului comun al informaţiilor privind zona prefrontalieră şi/sau zona de frontieră. Direcţia management operaţional transmite clasificarea evenimentelor Centrului operaţional de coordonare, centrelor locale şi regionale de coordonare ale Poliţiei de Frontieră şi autorităţilor partenere, potrivit procedurilor standard de operare aplicabile.";
1.13. punctul 39 va avea următorul cuprins:
"39. În cadrul tablourilor situaţionale, conducătorii subdiviziunilor clasifică secţiunile de frontieră conform nivelurilor de impact stabilite la punctul 29.";
1.14. la punctul 40, după textul ""ridicat"" se introduce textul "sau "critic"";
1.15. punctul 42 va avea următorul cuprins:
"42. În funcţie de situaţia din sectorul de responsabilitate, conducătorii subdiviziunilor pot solicita Direcţiei management operaţional să revizuiască nivelul de impact al secţiunilor de frontieră proprii, cu argumentarea corespunzătoare a propunerii.";
1.16. la punctul 45 subpunctul 3), după textul ""ridicat"" se introduce textul "sau "critic"";
1.17. se completează cu punctul 501 cu următorul cuprins:
"501. Cooperarea cu organizaţiile internaţionale se realizează după cum urmează:
1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră colaborează cu organizaţii internaţionale şi cu agenţii relevante în domeniul securităţii frontaliere şi gestionării migraţiei la frontieră;
2) obiectivele cooperării internaţionale:
a) schimbul de informaţii şi bune practici privind prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, a traficului de persoane şi a altor activităţi infracţionale transfrontaliere;
b) participarea la programe şi proiecte internaţionale destinate consolidării capacităţilor instituţionale şi operaţionale;
c) organizarea şi participarea la sesiuni de formare, conferinţe şi ateliere de lucru la nivel internaţional;
d) dezvoltarea de parteneriate pentru implementarea tehnologiilor avansate şi a metodologiilor inovatoare în domeniul securităţii frontaliere.";
1.18. punctul 51 va avea următorul cuprins:
"51. Prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul Sistemului de coordonare a securităţii frontaliere se realizează în conformitate cu legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal, cu excepţiile prevăzute de legislaţie."
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul afacerilor interne | Daniella Misail-Nichitin |
| Nr.296. Chişinău, 21 mai 2025. | |