BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 358 din 24.11.2021

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.1277/2018 cu privire la instituirea şi funcţionarea Sistemului naţional de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi altor informaţii relevante pentru schimbările climatice

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.11.2021

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.1277/2018 cu privire la

instituirea şi funcţionarea Sistemului naţional de monitorizare şi

raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi altor

informaţii relevante pentru schimbările climatice

nr. 358  din  24.11.2021

 (în vigoare 17.01.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 309-312 art. 714 din 17.12.2021

* * *

În temeiul art.8 din Legea nr.1515/1993 privind protecţia mediului înconjurător (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.10, art.283), cu modificările ulterioare, precum şi în scopul executării prevederilor Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei, ratificate prin Hotărârea Parlamentului nr.404/1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.23, art.239), şi ale Acordului de la Paris, ratificat de Republica Moldova prin Legea nr.78/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.162-170, art.282), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Prezenta hotărâre transpune art.7 (1), (aa) şi (da), art.13 (1), ©, (viii) şi (ix), art.14 (1), (ba) şi (f) şi art.21 (1), ©, din Regulamentul (UE) nr.525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 mai 2013 privind mecanismul de monitorizare şi de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi de raportare, la nivel naţional şi al Uniunii, a altor informaţii relevante pentru schimbările climatice şi de abrogare a Deciziei nr.280/2004/CE (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 165 din 18 iunie 2013, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018.

Hotărârea Guvernului nr.1277/2018 cu privire la instituirea şi funcţionarea Sistemului naţional de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi altor informaţii relevante pentru schimbările climatice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.38-47, art.67) se modifică după cum urmează:

1) în clauza de adoptare, textul "prevederilor Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei, la care Republica Moldova a aderat prin Legea nr.29/2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.48, art.193), şi al prevederilor" se substituie cu cuvintele "şi ale";

2) în anexa nr.1:

a) la punctul 1, după cuvintele "raportare a emisiilor" se introduce cuvântul "antropice";

b) la punctul 2 subpunctul 1), după cuvintele "compilate în inventarul naţional al emisiilor" se introduce cuvântul "antropice", iar textul " , Protocolului de la Kyoto şi" se substituie cu cuvintele "şi al";

c) punctul 3 va avea următorul cuprins:

"3. Prin implementarea SNMR se asigură colectarea, procesarea corespunzătoare a datelor şi informaţiilor necesare pentru:

1) elaborarea şi raportarea inventarului naţional în temeiul CONUSC, al Acordului de la Paris şi al deciziilor adoptate în temeiul acestora;

2) elaborarea şi raportarea prognozelor emisiilor antropice din surse sau a reţinerilor prin sechestrare a gazelor cu efect de seră, precum şi a politicilor şi măsurilor elaborate în legătură cu acestea, în temeiul CONUSC, al Acordului de la Paris şi al deciziilor adoptate în temeiul acestora;

3) evaluarea şi raportarea, în conformitate cu deciziile adoptate în temeiul CONUSC şi al Acordului de la Paris:

a) a progresului înregistrat în realizarea obiectivelor contribuţiei naţionale determinate şi ale oricăror actualizări ale acesteia;

b) a progresului înregistrat în implementarea strategiei de dezvoltare cu emisii reduse de carbon pe termen lung şi a oricăror actualizări ale acesteia;

c) a vulnerabilităţilor la schimbările climatice, a impactului schimbărilor climatice şi a progresului în implementarea acţiunilor de adaptare;

d) a suportului financiar şi tehnologic agregat, oferit de către ţările industrial dezvoltate, menţionate în Anexa I la CONUSC, pentru implementarea acţiunilor de atenuare şi adaptare la schimbările climatice, a proiectelor de asistenţă tehnică şi fortificare a capacităţilor în domeniul schimbărilor climatice;

e) a măsurilor de îmbunătăţire prioritare privind implementarea cerinţelor de raportare.";

d) punctul 4:

la subpunctul 1), după cuvântul "coerente" se introduce textul " , comparabile";

subpunctul 2) va avea următorul cuprins:

"2) monitorizarea şi raportarea progresului înregistrat la nivel naţional în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor asumate în cadrul CONUSC, Acordului de la Paris şi deciziilor adoptate în temeiul acestora.";

e) punctul 5:

la subpunctul 1), litera b) va avea următorul cuprins:

"b) progresului înregistrat în realizarea obiectivelor prevăzute de:

(i) contribuţia naţională determinată şi oricare actualizări ale acesteia;

(ii) strategia de dezvoltare cu emisii reduse de carbon pe termen lung şi oricare actualizări ale acesteia;

(iii) acţiunile întreprinse în vederea adaptării la consecinţele inevitabile ale schimbărilor climatice;";

subpunctul 2) va avea următorul cuprins:

"2) elaborarea/evaluarea şi raportarea:

a) prognozelor privind emisiile antropice din surse şi reţineri prin sechestrare a gazelor cu efect de seră, precum şi politicilor şi măsurilor întreprinse în legătură cu acestea;

b) vulnerabilităţilor la schimbările climatice şi categoriilor de impact al schimbărilor climatice abordate, precum inundaţiile, secetele hidrologice, temperaturile extreme, secetele şi alte fenomene meteorologice extreme;

c) măsurilor de îmbunătăţire prioritare privind implementarea cerinţelor de raportare asumate în cadrul Acordului de la Paris.";

subpunctul 3) se abrogă;

f) la punctul 6:

cuvintele "reglementare de către" se substituie cu cuvintele "reglementate de";

se completează cu textul ", cu excepţia gazelor cu efect de seră incluse în Anexa F a Protocolului";

g) punctul 7:

la noţiunea "instrumente de raportare către CONUSC", după cuvintele "Raportul bienal actualizat" se introduce textul " , Raportul bienal de transparenţă";

la noţiunea "inventarul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră":

textul "Protocolului de la Kyoto," se exclude;

se completează cu cuvintele "sau Raportul bienal de transparenţă";

noţiunea "politici şi măsuri" se completează cu textul " , care le pot include şi pe cele care nu au ca obiectiv principal limitarea şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră";

noţiunea "prognoze fără măsuri" se exclude;

la noţiunea "raport naţional de inventariere", după cuvintele "Raportului bienal actualizat" se introduc cuvintele "sau Raportului bienal de transparenţă";

h) la punctul 8:

subpunctele 1)-3) vor avea următorul cuprins:

"1) elaborează şi reactualizează, o dată la cinci ani, în temeiul CONUSC, Acordului de la Paris şi deciziilor adoptate în temeiul acestora:

a) contribuţia naţională determinată şi o comunică Secretariatului CONUSC prin intermediul instrumentelor de raportare;

b) strategia de dezvoltare cu emisii reduse de carbon pe termen lung;

2) monitorizează în mod transparent, evaluează şi raportează progresele înregistrate la nivel naţional privind:

a) îndeplinirea angajamentelor pe termen lung de limitare sau reducere a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră enunţate în contribuţia naţională determinată;

b) implementarea strategiei de dezvoltare cu emisii reduse de carbon pe termen lung;

c) suportul financiar şi tehnologic agregat, recepţionat de la ţările industrial dezvoltate, menţionate în Anexa I la CONUSC, în conformitate cu cerinţele stabilite în temeiul CONUSC;

3) prezintă Secretariatului CONUSC următoarele instrumente de raportare:

a) Raportul bienal actualizat însoţit de Raportul naţional de inventariere ca anexă tehnică (o dată la doi ani, până la 31 decembrie 2023);

b) Raportul bienal de transparenţă însoţit de Raportul naţional de inventariere ca anexă tehnică (o dată la doi ani, până la 31 decembrie, începând cu anul 2024);

c) Comunicarea naţională însoţită de Raportul naţional de inventariere ca anexă tehnică (o dată la patru ani);";

i) punctul 9:

la subpunctele 3) şi 5), textul " , Protocolului de la Kyoto" se exclude;

subpunctul 4):

la litera b), după cuvintele "o dată la doi ani" se introduce textul ", până la 31 decembrie 2023";

se completează cu litera c1) cu următorul cuprins:

"c1) raportul bienal de transparenţă (o dată la doi ani, începând cu 1 ianuarie 2024)";

j) la punctul 10, subpunctele 1) şi 2) vor avea următorul cuprins:

"1) furnizează autorităţii competente informaţiile şi datele necesare:

a) elaborării inventarului naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră;

b) elaborării şi raportării prognozelor referitoare la emisiile antropice din surse sau reţineri prin sechestrare a gazelor cu efect de seră;

c) evaluării şi raportării progresului înregistrat în realizarea obiectivelor contribuţiei naţionale determinate şi implementarea strategiei de dezvoltare cu emisii reduse de carbon pe termen lung şi a oricăror actualizări ale acesteia;

d) evaluării şi raportării vulnerabilităţilor la schimbările climatice şi categoriilor de impact al schimbărilor climatice abordate;

e) evaluării şi raportării progresului înregistrat în implementarea acţiunilor întreprinse în vederea adaptării la consecinţele inevitabile ale schimbărilor climatice;

f) evaluării şi raportării suportului financiar şi tehnologic oferit de ţările industrial dezvoltate, menţionate în Anexa I la CONUSC, inclusiv pentru activităţile de atenuare şi adaptare la schimbările climatice;

2) asigură actualitatea, transparenţa, acurateţea, coerenţa, comparabilitatea şi caracterul integral al informaţiilor furnizate, precum şi validarea primară a datelor;";

k) punctul 11 va avea următorul cuprins:

"11. Sistemul naţional de inventariere (în continuare – SNI) este realizat şi administrat astfel încât să asigure principiile actualităţii, transparenţei, acurateţei, coerenţei, comparabilităţii şi caracterului integral în elaborarea inventarului naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră, în temeiul CONUSC, Acordului de la Paris şi deciziilor adoptate în temeiul acestora, precum şi al prevederilor Ghidului privind elaborarea inventarelor naţionale de gaze cu efect de seră al Comisiei Interguvernamentale privind Schimbările Climatice, publicat în anul 2006 (în continuare – Ghidul IPCC 2006), şi ale ediţiilor actualizate ale acestuia.";

l) la punctul 13:

după cuvintele "inventarul naţional al emisiilor" se introduce cuvântul "antropice";

după textul "Ghidul IPCC 2006" se introduc cuvintele "şi ediţiile actualizate ale acestuia";

m) în propoziţia a doua a punctului 15, cuvintele "după gaze şi sectoare" se substituie cu cuvintele "după tipul de gaze şi sectoare de activitate";

n) punctul 16 se completează cu textul " , în conformitate cu cerinţele de raportare asumate în cadrul Acordului de la Paris";

o) la punctul 18:

subpunctele 1), 5), 7) şi 8) se completează cu cuvintele "şi ediţiile actualizate ale acestuia";

la subpunctul 3), după textul "Ghidul IPCC 2006" se introduc cuvintele "şi ediţiile actualizate ale acestuia";

subpunctul 4) se completează cu cuvintele "şi ediţiilor actualizate ale acestuia";

subpunctul 6) va avea următorul cuprins:

"6) compilarea inventarului naţional ţinând cont de modificările potenţialelor de încălzire globală pentru orizontul de 100 de ani şi de orientările privind inventarierea convenite la nivel internaţional în conformitate cu deciziile relevante adoptate de organismele instituite prin CONUSC şi Acordul de la Paris;";

p) la punctul 19 subpunctul 3), cuvântul "acesteia" se substituie cu cuvintele "cerinţelor de raportare prevăzute în Acordul de la Paris";

q) la punctul 22, după cuvântul "emisiile" se introduce cuvântul "antropice";

r) punctul 24:

la subpunctul 2), cuvintele "şi a contribuţiei naţionale determinate" se substituie cu textul "pe termen lung, inclusiv a actualizărilor acesteia";

la subpunctul 3):

după cuvântul "emisiile" se introduce cuvântul "antropice";

cuvintele "structurate pe sectoare şi" se substituie cu cuvintele "structurate sectorial şi clasificate";

la subpunctul 4), cuvintele "Protocolului de la Kyoto" se substituie cu cuvintele "Acordului de la Paris";

s) se completează cu punctele 241, 242 şi 243 cu următorul cuprins:

"241. Autoritatea competentă comunică autorităţii centrale pentru resurse naturale şi mediu, până la data de 15 decembrie a anului în care se realizează raportarea (an X) şi ulterior la fiecare doi ani, informaţii privind progresul înregistrat în realizarea obiectivelor contribuţiei naţionale determinate şi ale actualizărilor acesteia, care includ:

1) ţinta sau ţintele de limitare sau reducere a emisiilor antropice din surse sau de sporire a reţinerilor prin sechestrare de către absorbanţi a gazelor cu efect de seră şi descrierea acestora, inclusiv a tipului instrumentului de politică sau al măsurii;

2) anul sau perioada acoperită de ţintă sau ţintele de limitare sau reducere a emisiilor antropice din surse sau de sporire a reţinerilor prin sechestrare de către absorbanţi a gazelor cu efect de seră;

3) anul de referinţă sau punctul de plecare şi valoarea emisiilor antropice totale şi nete ale gazelor cu efect de seră înregistrată în acel an;

4) perioada de implementare a politicilor şi măsurilor sau grupurilor de măsuri care limitează sau reduc emisiile antropice din surse sau sporesc reţinerea prin sechestrare de către absorbanţi a gazelor cu efect de seră;

5) acoperirea, inclusiv pe sectoare, categorii de surse, a gazelor cu efect de seră;

6) progresul înregistrat în cooperarea internaţională, care implică transferul rezultatelor obţinute în proiectele de limitare sau reducere a emisiilor antropice din surse sau de sporire a reţinerilor prin sechestrare de către absorbanţi a gazelor cu efect de seră către părţile terţe la nivel internaţional, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris, în raport cu contribuţia naţională determinată;

7) orice actualizări sau clarificări ale informaţiilor raportate anterior.

242. Pentru a urmări progresele înregistrate în realizarea obiectivelor contribuţiei naţionale determinate şi ale actualizărilor acesteia, autoritatea competentă aplică următoarele criterii:

1) indicatori de monitorizare (calitativi sau cantitativi) selectaţi pentru a urmări în timp progresul privind realizarea obiectivelor contribuţiei naţionale determinate;

2) studii şi/sau metodologii de contabilizare utilizate, aplicabile:

a) ţintelor de atenuare a emisiilor antropice din surse sau de sporire a reţinerilor prin sechestrare de către absorbanţi a gazelor cu efect de seră, prevăzute la pct.241 subpct. 1);

b) indicatorilor de monitorizare, prevăzuţi la subpct. 1);

c) scenariului cu măsuri de atenuare şi scenariului cu măsuri adiţionale de atenuare a emisiilor antropice din surse sau de sporire a reţinerilor prin sechestrare de către absorbanţi a gazelor cu efect de seră.

243. Autoritatea competentă prezintă, suplimentar la criteriile prevăzute în pct.242 şi după caz, informaţii aplicabile şi disponibile pentru contribuţia naţională determinată şi actualizările acesteia, care includ:

1) parametrii-cheie, ipoteze, definiţii, surse de date şi modele utilizate;

2) prevederile ghidurilor IPCC aplicate;

3) indicatorii de monitorizare aplicaţi;

4) coeficienţii potenţialului de încălzire globală pentru orizontul de 100 de ani utilizaţi;

5) ipoteze, metodologii şi studii specifice sectorului de activitate, categoriei sau activităţii, urmând recomandările din ghidurile IPCC aplicate, în conformitate cu deciziile adoptate în temeiul CONUSC, inclusiv:

a) studii privind evaluarea emisiilor şi sechestrărilor produse în urma calamităţilor naturale pe categorii de terenuri administrate;

b) studii privind evaluarea emisiilor şi sechestrărilor de la produsele din lemn recoltat;

c) studii pentru abordarea efectelor pe categorii de vârstă în pădurile naţionale;

6) metodologii utilizate pentru evaluarea cobeneficiilor de atenuare a acţiunilor de adaptare şi/sau a planurilor de diversificare economică;

7) metodologii asociate cu cooperarea internaţională şi transferul reducerilor de gaze cu efect de seră obţinute în proiectele de atenuare, către părţile terţe la nivel internaţional, în conformitate cu Acordul de la Paris şi în raport cu contribuţia naţională determinată;

8) metodologii utilizate pentru a urmări progresul înregistrat în implementarea politicilor şi măsurilor sau grupurilor de măsuri care limitează sau reduc emisiile antropice din surse sau sporesc reţinerea prin sechestrare de către absorbanţi a gazelor cu efect de seră;

9) orice altă metodologie care vizează realizarea obiectivelor contribuţiei naţionale determinate şi ale actualizărilor acesteia, în conformitate cu Acordul de la Paris;

10) descrierea abordărilor utilizate în vederea evitării dublei contabilizări a emisiilor antropice din surse şi sechestrărilor de către absorbanţi ale gazelor cu efect de seră, în conformitate cu ghidurile elaborate în raport cu contribuţia naţională determinată şi în temeiul prevederilor Acordului de la Paris.";

t) punctul 25 va avea următorul cuprins:

"25. Autoritatea competentă integrează informaţia privind politicile şi măsurile sau grupurile de măsuri care limitează sau reduc emisiile antropice din surse sau sporesc reţinerea prin sechestrare de către absorbanţi a gazelor cu efect de seră, progresul înregistrat în realizarea obiectivelor contribuţiei naţionale determinate şi ale oricăror actualizări ale acesteia, respectiv progresul înregistrat în implementarea strategiei de dezvoltare cu emisii reduse de carbon pe termen lung şi a oricăror actualizări ale acesteia în Raportul bienal actualizat sau în Raportul bienal de transparenţă şi Comunicarea naţională ca parte componentă a acestora, care ulterior se prezintă către autoritatea centrală pentru resurse naturale şi mediu spre a fi raportate Secretariatului CONUSC conform termenului prevăzut la pct.42.";

u) la punctul 26, cuvintele "Autoritatea competentă pune" se substituie cu cuvintele "Autoritatea centrală pentru resurse naturale şi mediu şi autoritatea competentă pun";

v) prima propoziţie a punctului 27 se completează cu textul ", în conformitate cu Acordul de la Paris";

w) punctul 28:

la subpunctul 1), textul "fără măsuri de atenuare, prognozele" se exclude;

subpunctul 4) se completează cu textul ", şi informaţii cu privire la modelele şi parametrii utilizaţi";

x) punctul 31 va avea următorul cuprins:

"31. Pentru a asigura transparenţa raportării informaţiei privind ipotezele de lucru şi variabilele de bază utilizate la realizarea prognozării, autoritatea competentă indică următoarele:

1) parametrii şi variabilele de ordin general:

a) prognoza numărului populaţiei (mii);

b) ipoteze privind evoluţia produsului intern brut (PIB) (lei /dolari SUA);

c) rata anticipată de creştere sau descreştere a PIB-ului (%);

d) rata anticipată a valorii adăugate brute la nivel sectorial (inclusiv pentru sectoarele industrie, construcţii, transporturi, agricultură, servicii) (lei /dolari SUA);

e) ipoteze privind cursul de schimb al valutei naţionale (lei /dolari SUA);

f) prognoza numărului de gospodării (mii) şi dimensiunea gospodăriilor (locuitori/gospodărie);

g) ipoteze privind venitul disponibil al gospodăriilor (lei/dolari SUA);

h) ipoteze privind numărul de călători-kilometri pentru transportul rutier, feroviar, aerian şi navigaţia internă (milioane călători-km);

i) ipoteze privind transportul de marfă pentru transportul rutier, feroviar, aerian şi navigaţia internă (milioane tone-km);

j) ipoteze privind preţurile internaţionale de import pentru produsele petroliere, gazele naturale şi cărbune (dolari SUA/tep);

k) ipoteze privind preţul dioxidului de carbon în cadrul mecanismelor internaţionale de comercializare a emisiilor (dolari SUA/tonă CO2);

l) rata anticipată de creştere sau descreştere a taxelor şi impozitelor;

m) ipoteze de cost al tehnologiilor utilizate în cadrul modelărilor, pentru principalele tehnologii relevante;

n) numărul de grade-zile pentru sezonul de încălzire (Heating Degree Days – HDD);

o) numărul de grade-zile pentru sezonul de răcire (Cooling Degree Days – CDD);

p) alţi parametri şi valori relevante;

2) indicatori şi bilanţuri energetice:

a) aprovizionarea cu energie:

(i) prognoza producţiei interne de energie, pe tip de combustibil (ktep);

(ii) prognoza importurilor nete de energie, pe tip de combustibil (ktep);

(iii) prognoza dependenţei de importuri de energie din ţări terţe (%);

(iv) ipoteze privind principalele surse (ţări) de import pentru principalii vectori energetici (inclusiv pentru gazele naturale şi energia electrică);

(v) ipoteze privind consumul intern brut pe sursă de tip de combustibil (ktep);

b) energie electrică şi energie termică:

(i) prognoza producţiei brute de energie electrică (GWh);

(ii) prognoza producţiei brute de energie electrică per combustibil (GWh);

(iii) prognoza ponderii cogenerării de energie termică şi energie electrică în totalul producţiei de energie (%);

(iv) prognoza capacităţii de producţie a energiei electrice per sursă, inclusiv dezafectări şi noi investiţii (MW);

(v) prognoza producerii de energie termică de către centralele electrice;

(vi) prognoza producerii de energie termică de către centralele cu cogenerare;

(vii) ipoteze privind capacităţile de interconectare transfrontaliere pentru gazele naturale;

c) sectorul transformări:

(i) prognoza intrărilor de combustibil pentru producerea energiei termice (ktep);

(ii) prognoza intrărilor de combustibil pentru alte procese de conversie (ktep);

d) consumul de energie:

(i) prognoza consumului de energie primară şi finală (ktep);

(ii) prognoza consumului de energie finală per sector (industrial, rezidenţial, terţiar, agricultură, transporturi) (ktep);

(iii) prognoza consumului de energie finală per combustibil (ktep);

(iv) prognoza consumului neenergetic (ktep);

(v) prognoza intensităţii energetice primare la nivelul economiei în ansamblu (consumul de energie primară per PIB) (tep/dolari SUA);

e) preţuri şi investiţii:

(i) prognoza preţurilor la energia electrică pe tip de sector utilizator (rezidenţial, industrial, terţiar);

(ii) prognoza preţurilor cu amănuntul ale combustibililor la nivel naţional (dolari SUA/ktep);

(iii) prognoza costurilor investiţiilor în sectoarele transformării, furnizării, transportului şi distribuţiei energiei;

f) surse regenerabile de energie:

(i) prognoza consumului final brut de energie din surse regenerabile şi ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie şi per sector (energie electrică, încălzire şi răcire, transporturi) şi per tehnologie (sisteme solare fotovoltaice, sisteme termice solare, pompe de căldură, sisteme geotermale, biomasă, biocombustibili, energia eoliană etc.);

(ii) prognoza producţiei de energie electrică şi termică din surse regenerabile în sectorul clădiri;

(iii) prognoza ponderii biocombustibililor în consumul de carburanţi în sectorul transporturi;

(iv) prognoza ponderii energiei din surse regenerabile în încălzirea centralizată etc.;

g) indicatori privind nivelul emisiilor antropice din surse şi reţineri prin sechestrare de către absorbanţi a gazelor cu efect de seră:

(i) prognoza emisiilor de GES pe sectoare IPCC şi pe gaze (tone CO2 echivalent);

(ii) prognoza intensităţii emisiilor de dioxid de carbon la nivelul economiei în ansamblu (tone CO2 echivalent/PIB);

(iii) prognoza intensităţii emisiilor de GES la nivelul producţiei interne de energie electrică şi termică (tone CO2 echivalent/MWh);

(iv) prognoza intensităţii emisiilor de GES la nivelul consumului de energie finală per sector (tone CO2 echivalent/tep);

(v) prognoza valorii parametrilor privind alte emisii decât cele de dioxid de carbon;

(vi) prognoza şeptelului de animale şi păsări domestice în zootehnie (mii capete);

(vii) prognoza aportului de azot rezultat din aplicarea în sol a îngrăşămintelor minerale (kt azot);

(viii) prognoza aportului de azot rezultat din aplicarea în sol a îngrăşămintelor organice, inclusiv din dejecţiile animaliere (kt azot);

(ix) prognoza azotului fixat în sol prin culturile fixatoare de azot (kt azot);

(x) prognoza azotului din reziduurile vegetale agricole care rămân în sol după recoltarea culturilor agricole (kt azot);

(xi) prognoza suprafeţei de terenuri agricole cultivate (hectare);

(xii) prognoza suprafeţei solurilor minerale şi organice cultivate (hectare);

(xiii) prognoza generării deşeurilor municipale solide;

(xiv) prognoza depozitării deşeurilor municipale solide la depozitele de deşeuri;

(xv) prognoza procentului de CH4 recuperat din cantitatea totală de CH4 generat la depozitele de deşeuri municipale solide (%).";

y) la punctul 32, după cuvintele "Raportului Bienal Actualizat" se introduc cuvintele "sau Raportului bienal de transparenţă";

z) în denumirea secţiunii 1 a capitolului IV, cuvântul "vulnerabilităţii" se substituie cu cuvântul "vulnerabilităţilor";

aa) la punctul 33:

după cuvintele "raportării la CONUSC" se introduc cuvintele "şi în temeiul Acordului de la Paris";

la subpunctul 1), cuvântul "vulnerabilităţii" se substituie cu cuvântul "vulnerabilităţilor";

la subpunctul 4), cuvântul "politicile" se substituie cu cuvintele "cadrul instituţional pentru adaptarea la schimbările climatice";

bb) la punctul 34, cuvântul "vulnerabilitatea" se substituie cu cuvântul "vulnerabilităţile";

cc) la punctul 35:

după cuvintele "obligaţiilor faţă de CONUSC" se introduc cuvintele "şi a prevederilor Acordului de la Paris";

la subpunctul 3), cuvintele "instituţiilor financiare multilaterale" se substituie cu cuvintele "entităţilor de creditare";

dd) la punctul 37:

textul "Autoritatea competentă prezintă autorităţii centrale pentru resurse naturale şi mediu informaţia, bazată pe "reperele Rio", cu privire la fluxurile financiare oferite de către ţările dezvoltate pentru suport în domeniul atenuării şi adaptării la schimbările climatice, şi informaţia metodologică privind punerea în aplicare a metodologiei privind "reperele Rio" cu privire la schimbările climatice, când este relevant sau aplicabil în temeiul CONUSC. Aceasta va include:" se substituie cu textul "Informaţia cu privire la suportul financiar şi tehnologic oferit de ţările industrial dezvoltate este bazată pe "reperele Rio" şi include:";

la subpunctul 2), textul "Protocolul de Kyoto," se exclude;

ee) punctul 38 va avea următorul cuprins:

"38. Autoritatea competentă integrează informaţia cu privire la suportul financiar şi tehnologic oferit de ţările industrial dezvoltate în Raportul bienal actualizat sau în Raportul bienal de transparenţă şi Comunicarea naţională ca parte componentă a acestora, care ulterior se prezintă către autoritatea centrală pentru resurse naturale şi mediu spre a fi raportate Secretariatului CONUSC conform termenului prevăzut la pct.42.";

ff) în denumirea secţiunii a 3-a a capitolului IV, după cuvintele "Raportul bienal actualizat" se introduce textul " , Raportul bienal de transparenţă";

gg) punctul 39 va avea următorul cuprins:

"39. Autoritatea competentă elaborează Raportul bienal actualizat (până în anul 2023 inclusiv) şi Raportul bienal de transparenţă (începând cu anul 2024), o dată la doi ani, şi Comunicarea naţională, o dată la patru ani.";

hh) la punctul 40:

cuvintele "este elaborat în conformitate cu cerinţele CONUSC şi conţine" se substituie cu cuvintele "şi Raportul bienal de transparenţă sunt elaborate în conformitate cu cerinţele CONUSC şi ale Acordului de la Paris şi conţin";

la subpunctul 4), după cuvântul "descrierea" se introduce textul "progresului implementării şi realizării contribuţiei naţionale determinate,";

subpunctul 7) va avea următorul cuprins:

"7) descrierea sistemului naţional de monitorizare, raportare şi verificare a progresului implementării şi realizării contribuţiei naţionale determinate şi strategiei de dezvoltare cu emisii reduse de carbon pe termen lung şi acţiunilor adecvate de atenuare la nivel naţional;";

ii) punctul 41:

la subpunctul 4), după cuvântul "descrierea" se introduce textul "progresului implementării şi realizării contribuţiei naţionale determinate,";

la subpunctul 6), cuvântul "vulnerabilităţii" se substituie cu textul "vulnerabilităţilor, impactului schimbărilor climatice";

jj) punctul 42 va avea următorul cuprins:

"42. Autoritatea centrală pentru resurse naturale şi mediu prezintă Secretariatului CONUSC, până la 31 decembrie a anului în care se realizează raportarea, Raportul bienal actualizat (până la 31 decembrie 2023), Raportul bienal de transparenţă (începând cu 1 ianuarie anul 2024) – o dată la doi ani, respectiv, Comunicarea naţională – o dată la patru ani, elaborate în temeiul Deciziilor 17/CP.8, 1/CP.16, 2/CP.17, 1/CP.21 şi 18/CMA.1.";

kk) la punctul 43, cuvintele "şi Rapoartele bienale actualizate" se substituie cu textul " , Rapoartele bienale actualizate şi Rapoartele bienale de transparenţă";

ll) punctul 50 se completează cu următorul text: "În cazul insuficienţei capacităţilor financiare, tehnice şi umane necesare pentru elaborarea Inventarului naţional privind emisiile de gaze cu efect de seră, a Raportului naţional de inventariere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a componentelor menţionate la pct.40 şi 41, autoritatea competentă este în drept să externalizeze aceste funcţii prin angajarea în bază contractuală a unei persoane juridice sau semnarea unui acord de colaborare în vederea realizării funcţiilor respective. În acest scop, autoritatea competentă identifică sursele financiare necesare fie prin atragerea asistenţei tehnice externe, fie prin propunerea redirecţionării surselor bugetare interne, cum ar fi sursele Fondului ecologic naţional.";

mm) în tabelul 2, la poziţiile 6-12 şi 14-21, coloana a 7-a, cuvântul "iulie" se substituie cu cuvântul "martie";

nn) în tabelul 3:

la poziţiile 1-10, 12-14, 16-20, 23-31, 71, 73 şi 75, coloana a 7-a se completează cu textul "Respondenţii furnizează datele anual, până la 31 martie, pentru anul precedent";

la poziţiile 11, 21, 32-58, 65, 66, 70, 72, 74, 76-79 şi 81-89, coloana a 7-a, cuvântul "iulie" se substituie cu cuvântul "martie";

poziţia 15 va avea următorul cuprins:

poziţia 22 va avea următorul cuprins:

poziţia 68 va avea următorul cuprins:

la poziţia 70, coloana a 2-a, subpoziţia tarifară "3215 90 000" se substituie cu subpoziţia tarifară "3215 90 700";

la poziţia 72, coloana a 2-a:

subpoziţia tarifară "3808 50 000" se substituie cu subpoziţia tarifară "3808 52 000";

subpoziţia tarifară "3812 30 800" se substituie cu subpoziţia tarifară "3812 39 900";

la indicatorul "solvenţi şi diluanţi compuşi anorganici, pentru vopsele şi produse similare", subpoziţia tarifară "3824 90 400" se exclude;

subpoziţia tarifară "3824 90 450" se substituie cu subpoziţia tarifară "3824 99 450";

subpoziţia tarifară "3824 90 500" se substituie cu subpoziţia tarifară "3824 99 500";

subpoziţiile tarifare "3824 90 610 – 3824 90 640" se substituie cu subpoziţiile tarifare "3824 99 610 – 3824 99 640";

subpoziţia tarifară "3824 90 700" se substituie cu subpoziţia tarifară "3824 99 700";

poziţia 80 va avea următorul cuprins:

la poziţia 81, coloana a 2-a, indicatorul "HFC-227ea" se substituie cu indicatorii "HFC-245fa, HFC-1,2,3,4yf";

la poziţia 82, coloana a 2-a, indicatorul "HFC-227ea" se substituie cu indicatorii "HFC-245fa, HFC-1,2,3,4yf";

la poziţia 87, coloana a 4-a, textul "Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale" se substituie cu cuvintele "Ministerul Sănătăţii";

oo) în tabelul 4:

la poziţiile 7-15, coloana a 7-a, cuvântul "iulie" se substituie cu cuvântul "martie";

la poziţia 16, coloana a 7-a, textul "31 iulie" se substituie cu textul "30 septembrie";

poziţia 17:

în coloana a 4-a, cuvintele "Biroul Naţional de Statistică" se substituie cu cuvintele "Agenţia de Mediu";

în coloana a 5-a, textul "Raportul statistic nr.2-deşeuri" se substituie cu textul "Raportare în SIA "Managementul deşeurilor";

poziţia 18 va avea următorul cuprins:

la poziţiile 26-29, coloana a 7-a, textul "31 iulie" se substituie cu textul "30 septembrie";

la poziţia 30, coloana a 7-a, cuvântul "iulie" se substituie cu cuvântul "martie";

pp) în tabelul 5, la poziţia 7, coloana a 4-a, cuvintele "Inspectoratul pentru Protecţia Mediului" se substituie cu cuvintele "Agenţia de Mediu";

qq) în tabelul 6:

pe tot parcursul textului, cuvintele "Inspectoratul pentru Protecţia Mediului" se substituie cu cuvintele "Agenţia de Mediu";

poziţia 10:

în coloana a 4-a, textul "Biroul Naţional de Statistică;" se exclude;

în coloana a 5-a, textul "Raportul statistic nr.2-deşeuri" se substituie cu textul "Raportare în SIA "Managementul deşeurilor";

la poziţia 14, coloana a 4-a, cuvintele "Biroul Naţional de Statistică" se substituie cu cuvintele "Agenţia "Apele Moldovei";

3) în anexa nr.2:

a) punctul 1 va avea următorul cuprins:

"1. Organele centrale de specialitate ale administraţiei publice:

1) Ministerul Mediului;

2) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare;

3) Ministerul Economiei;

4) Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale;

5) Ministerul Finanţelor;

6) Ministerul Sănătăţii;

7) Ministerul Apărării;

8) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene;

9) Ministerul Educaţiei şi Cercetării.";

b) punctul 2:

se completează cu subpunctele 1)1, 2)1 şi 10) cu următorul cuprins:

"11) Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice;";

"2)1 Instituţia Publică "Unitatea de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului";";

"10) Agenţia "Apele Moldovei".";

c) la punctul 4, subpunctul 8) se abrogă;

4) anexa nr.3 va avea următorul cuprins:

"Anexa nr.3

la Hotărârea Guvernului nr.1277/2018

LISTA

gazelor cu efect de seră şi potenţialul lor de încălzire globală pentru

orizontul de timp de 100 de ani, care vor fi luate în considerare de

Sistemul naţional de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze

cu efect de seră şi altor informaţii relevante

pentru schimbările climatice