Hotărâre nr. 37 din 25.01.2023
pentru transmiterea unui teren şi modificarea Hotărârii Guvernului nr.161/2019 cu privire la aprobarea listei terenurilor proprietate publică a statului din administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru transmiterea unui teren şi modificarea Hotărârii Guvernului
nr. 161/2019 cu privire la aprobarea listei terenurilor proprietate
publică a statului din administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice
nr. 37 din 25.01.2023
(în vigoare 26.02.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 21-22 art. 44 din 26.01.2023
* * *
În temeiul art.6 alin.(1) lit.a1) şi art.14 alin.(1) lit.c) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările ulterioare, şi al art.5 alin.(5) din Legea nr.29/2018 privind delimitarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.142-148, art.279), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se transmite, din administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice, folosinţa Penitenciarului nr.7 Rusca, în administrarea Ministerului Mediului (gestiunea Agenţiei "Moldsilva"), pentru împădurire, terenul cu suprafaţa de 24,3488 hectare (număr cadastral 5337103310), proprietate a statului, amplasat în extravilanul satului Rusca, comuna Lăpuşna, raionul Hînceşti.
2. Ministerul Mediului în comun cu Agenţia Proprietăţii Publice vor institui comisia de transmitere şi vor asigura, în termen de 30 de zile, transmiterea terenului menţionat la punctul 1 în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.901/2015.
3. Hotărârea Guvernului nr.161/2019 cu privire la aprobarea listei terenurilor proprietate publică a statului din administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.108-110, art.215), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) în anexa nr.1, poziţia 1526 se exclude;
2) anexa nr.3 se completează cu poziţia 2496 cu următorul cuprins:
|
"2496 |
Teren | Raionul Hînceşti, satul Rusca | 5337103310 | 24,3488 | Ministerul Mediului/ Agenţia "Moldsilva". |
| PRIM-MINISTRU | Natalia GAVRILIŢA |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul mediului | Iordanca-Rodica Iordanov |
| Nr.37. Chişinău, 25 ianuarie 2023. | |