BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 370 din 08.06.2022

cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informaţional "Registrul unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor" şi a Regulamentului privind modalitatea de ţinere a Registrului unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
08.06.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea  Conceptului Sistemului informaţional

"Registrul unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule

şi al formabililor" şi a Regulamentului privind modalitatea de

ţinere a Registrului unităţilor de instruire a conducătorilor

de vehicule şi al formabililor

nr. 370  din  08.06.2022

 (în vigoare 24.07.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.187-193 art. 470 din 24.06.2022

* * *

În temeiul art.16 alin.(1) şi (3) din Legea nr.71/2007 cu privire la registre (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.70-73, art.314), cu modificările ulterioare, şi al art.22 lit.c) şi d) din Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.6-12, art.44), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se instituie Registrul unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor.

2. Se aprobă:

1) Conceptul Sistemului informaţional "Registrul unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor", conform anexei nr.1;

2) Regulamentul privind modalitatea de ţinere a Registrului unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor, conform anexei nr.2.

3. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va asigura implementarea, funcţionarea şi dezvoltarea continuă a Registrului unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor.

4. Agenţia Servicii Publice va ajusta cadrul normativ aferent Registrului de stat al conducătorilor de vehicule în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

5. Realizarea prevederilor prezentei hotărâri se va efectua din contul şi în limitele mijloacelor financiare prevăzute anual Ministerului Educaţiei şi Cercetării din bugetul de stat şi din contul altor mijloace, conform legii.

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.370/2022

CONCEPTUL

Sistemului informaţional "Registrul unităţilor de instruire

a conducătorilor de vehicule şi al formabililor"

INTRODUCERE

Prin intermediul proiectului "Modernizarea serviciilor guvernamentale", implementat de Agenţia de Guvernare Electronică în baza Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare şi a Acordului de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Ministerului Educaţiei şi Cercetării i se acordă suport în consolidarea capacităţilor instituţionale în procesul de realizare a sarcinilor şi angajamentelor sale de gestiune a învăţământului pe tot parcursul vieţii în domeniul de instruire a conducătorilor de vehicule.

La momentul actual, procesul de aprobare a programelor de formare continuă a unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează doar prin depunerea dosarelor pe hârtie. De asemenea, persoanele care decid să urmeze cursurile unei unităţi de instruire prezintă mai multe documente pe hârtie, iar ulterior, după absolvire, se prezintă pentru susţinerea examenelor de obţinere a unui permis de conducere la fel cu un dosar de documente pe hârtie.

Eficientizarea acestor procese este posibilă prin implementarea unui sistem informaţional automatizat care va asigura un mediu de cooperare adecvat pentru verificarea, întocmirea şi stocarea informaţiei, va spori eficienţa organizaţională prin oferirea de acces securizat la informaţii veridice şi actuale, va accelera procesele interne comune şi va facilita schimbul de informaţii, indiferent de locaţia destinatarilor. De asemenea, sistemul informaţional automatizat va oferi instrumente de control al fluxurilor de documente şi de organizare a politicii decizionale, facilităţi de raportare etc.

Conceptul Sistemului informaţional "Registrul unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor" (în continuare – SI RUICVF) stabileşte scopurile, sarcinile şi funcţiile acestuia, structura organizaţională şi baza juridico-normativă necesare pentru crearea şi exploatarea acestuia, obiectele informaţionale şi lista datelor care se păstrează în sistem, infrastructura tehnologică şi măsurile de asigurare a securităţii şi protecţiei informaţiei, precum şi măsurile legate de crearea, implementarea, exploatarea şi menţinerea sistemului.

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. SI RUICVF este o platformă unică de gestiune în format electronic a informaţiei cu privire la unităţile de instruire şi la formabili, care oferă un mediu informaţional accesibil şi securizat pentru asigurarea evidenţei şi acreditării unităţilor de instruire, a verificării şi înregistrării formabililor şi a evidenţei rezultatelor examinării acestora.

Denumirea completă: Sistemul informaţional "Registrul unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor".

Denumirea prescurtată: SI RUICVF.

2. SI RUICVF reprezintă o soluţie informatică din categoria Guvern către Cetăţean (în continuare – G2C) şi Guvern către Business (în continuare – G2B), care are ca obiectiv principal asigurarea necesităţilor informatice şi informaţionale ale actorilor implicaţi în procesul de formare a conducătorilor de vehicule. Implementarea SI RUICVF asigură evidenţa în format digital a datelor aferente procesului de instruire, analiza şi elaborarea indicatorilor de performanţă, contribuind la sporirea transparenţei în domeniul instruirii conducătorilor auto.

3. În sensul prezentului Concept, noţiunile utilizate semnifică:

integritatea datelor – stare a datelor când acestea îşi păstrează conţinutul şi sunt interpretate univoc în cazuri de acţiuni aleatorii; integritatea se consideră păstrată dacă datele nu au fost alterate sau deteriorate (şterse);

formabil – persoană care urmează un program de formare profesională continuă;

cadru didactic – persoană care ocupă o funcţie didactică în cadrul unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

dosar – raport de autoevaluare, însoţit de un set de acte (conform Hotărârii Guvernului nr.616/2016 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calităţii în vederea autorizării de funcţionare provizorie şi acreditării programelor de studii şi a instituţiilor de învăţământ profesional tehnic, superior şi de formare continuă şi a Regulamentului de calcul al taxelor la serviciile prestate în cadrul evaluării externe a calităţii programelor de studii şi a instituţiilor de învăţământ profesional tehnic, superior şi de formare continuă), întocmit de către unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule şi depus la Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare în vederea evaluării externe a programului/programelor de studiu/instituţiei prestatoare de servicii educaţionale;

teren – spaţiu special amenajat unde are loc instruirea practică a formabililor de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule;

vehicul – unitate de transport special amenajată pentru instruirea practică a formabililor de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule.

4. Destinaţia SI RUICVF este automatizarea următoarelor procese:

1) gestiunea autorizărilor/acreditărilor programelor de formare continuă ale unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule;

2) gestiunea procesului de instruire (depunerea cererii de înregistrare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule, evidenţa progresului şi înregistrarea rezultatelor la examenul intern);

3) formarea Registrului unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor.

5. Scopul SI RUICVF este de a asigura Ministerul Educaţiei şi Cercetării, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi alte instituţii cu date actualizate privind unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule şi a formabililor acestora. Astfel, SI RUICVF va asigura mecanismul de evidenţă a programelor de formare autorizare/acreditate, a unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi a formabililor.

6. Obiectivul general al SI RUICVF este automatizarea evidenţei formabililor, sporirea transparenţei procesului de instruire şi a accesului la datele privind acreditarea, evaluarea programelor de formare continuă şi monitorizarea performanţei unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule.

SI RUICVF asigură realizarea următoarelor obiective specifice:

1) eficientizarea activităţilor aferente procesului de acreditare şi reacreditare a unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule, prin digitizarea proceselor de lucru şi asigurarea accesului la toate informaţiile necesare deţinute în sistem şi la sursele externe de date;

2) uniformizarea procesului de evidenţă a formabililor şi a rezultatelor examinării acestora, precum şi transmiterea automatizată a datelor aferente procesului de instruire şi examinare către autorităţile interesate;

3) automatizarea transferului de date între instituţiile participante la procesul de eliberare a permiselor pentru conducătorii de vehicule, ceea ce contribuie la sporirea eficienţei şi transparenţei activităţilor aferente;

4) asigurarea accesului online la date despre unităţile de instruire acreditate şi a opţiunii de înregistrare online la programele de instruire disponibile;

5) expedierea automatizată a notificărilor către utilizatorii SI RUICVF în vederea înştiinţării acestora despre evenimentele relevante procesului de instruire, ceea ce contribuie la îmbunătăţirea comunicării şi la creşterea gradului de satisfacţie a consumatorilor de servicii;

6) dezvoltarea serviciilor G2B şi G2C, prin implementarea instrumentelor necesare pentru prestarea serviciilor digitale;

7) asigurarea analizei datelor şi a raportării indicatorilor de performanţă.

7. SI RUICVF se bazează pe următoarele principii specifice:

1) principiul legalităţii, care presupune crearea şi exploatarea sistemului informaţional în conformitate cu legislaţia naţională, normele şi standardele internaţionale recunoscute în domeniu;

2) principiul datelor sigure, care presupune introducerea datelor în sistem doar prin canale autorizate şi autentificate;

3) principiul securităţii informaţionale, care presupune asigurarea unui nivel adecvat de integritate, selectivitate, accesibilitate şi eficienţă pentru protecţia datelor de pierderi, alterări, deteriorări şi de acces nesancţionat;

4) principiul accesibilităţii datelor cu caracter public, care presupune implementarea procedurilor de asigurare a accesului solicitanţilor la informaţia cu caracter public furnizată de sistem;

5) principiul transparenţei, care presupune proiectarea şi implementarea sistemului conform principiului modular, cu utilizarea standardelor transparente în domeniul tehnologiilor informaţionale;

6) principiul expansibilităţii, care prevede posibilitatea extinderii şi completării sistemului cu noi funcţii sau a îmbunătăţirii celor existente;

7) principiul integrării cu produsele de program existente, care presupune posibilitatea soluţiei informatice de a se integra şi de a interacţiona cu aplicaţiile, serviciile şi bazele de date implementate în cadrul autorităţilor publice şi al instituţiilor din Republica Moldova;

8) principiul orientării către utilizator, care presupune proiectarea şi dezvoltarea unor funcţionalităţi accesibile utilizatorilor sistemului, bazate pe principii ergonomice şi logice;

9) principiul confidenţialităţii, care prevede publicarea informaţiei general accesibile, cu excepţia informaţiei recunoscute ca fiind confidenţială, în modul stabilit de legislaţia naţională;

10) principiul protecţiei datelor cu caracter personal, care prevede crearea şi exploatarea sistemului de evidenţă a serviciilor publice în conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale, precum şi cu legislaţia naţională în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal;

11) principiul identificării unice, care prevede faptul că toate obiectele informaţionale de evidenţă trebuie să aibă un număr unic de identificare;

12) principiul controlului, care prevede controlul măsurilor ce asigură calitatea, fiabilitatea resurselor şi sistemelor informaţionale de stat, precum şi păstrarea şi utilizarea raţională a acestora.

8. Sarcinile de bază realizate prin exploatarea SI RUICVF:

1) formarea resurselor informaţionale pentru evidenţa şi monitorizarea instituţiilor de instruire;

2) gestionarea proceselor de înregistrare a cererilor, de formare a grupelor, de instruire şi examinare a formabililor;

3) generarea automată a documentelor specifice procesului de instruire;

4) asigurarea accesului online la informaţia cu privire la unităţile de instruire şi la programele de formare continuă acreditate;

5) reducerea timpului necesar pentru examinarea informaţiei cu privire la acreditarea şi reacreditarea unităţilor de instruire şi a programelor;

6) realizarea unui mecanism eficient de colaborare între autorităţile participante la procesul de instruire a conducătorilor de vehicule;

7) asigurarea controlului accesului la date şi asigurarea securităţii şi confidenţialităţii maxime a datelor colectate privind utilizatorii;

8) asigurarea informaţională a activităţii de analiză, planificare şi elaborare a deciziilor în domeniu;

9) înregistrarea, prelucrarea, păstrarea şi actualizarea informaţiei cu privire la procesul de instruire a conducătorilor de vehicule;

10) asigurarea evidenţei centralizate a indicatorilor de performanţă a unităţilor de instruire;

11) asigurarea schimbului de date cu privire la procesul de înregistrare, instruire şi examinare a formabililor;

12) evidenţa persoanelor (cursanţi, elevi) care urmează cursuri de pregătire pentru obţinerea permisului de conducere.

II. CADRUL NORMATIV-JURIDIC

9. Crearea şi funcţionarea SI RUICVF este reglementată de următoarele acte normative:

1) Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014;

2) Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat;

3) Legea nr.71/2007 cu privire la registre;

4) Legea nr.131/2007 privind siguranţa traficului rutier;

5) Legea nr.91/2014 privind semnătura electronică şi documentul electronic;

6) Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;

7) Legea nr.142/2018 cu privire la schimbul de date şi interoperabilitate;

8) Hotărârea Guvernului nr.193/2017 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea continuă a adulţilor;

9) Hotărârea Guvernului nr.181/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de examinare pentru obţinerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea şi valabilitatea permisului de conducere;

10) Hotărârea Guvernului nr.616/2016 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calităţii în vederea autorizării de funcţionare provizorie şi acreditării programelor de studii şi a instituţiilor de învăţământ profesional tehnic, superior şi de formare continuă şi a Regulamentului de calcul al taxelor la serviciile prestate în cadrul evaluării externe a calităţii programelor de studii şi a instituţiilor de învăţământ profesional tehnic, superior şi de formare continuă;

11) Hotărârea Guvernului nr.562/2006 cu privire la crearea sistemelor şi resurselor informaţionale automatizate de stat;

12) Hotărârea Guvernului nr.414/2018 cu privire la măsurile de consolidare a centrelor de date în sectorul public şi de raţionalizare a administrării sistemelor informaţionale de stat;

13) Cerinţele faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1123/2010;

14) Cerinţele minime obligatorii de securitate cibernetică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.201/2017;

15) Regulamentul privind modul de utilizare a platformei de interoperabilitate (MConnect), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.211/2019;

16) Regulamentul privind utilizarea, administrarea şi dezvoltarea platformei tehnologice comune (MCloud), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.128/2014;

17) Regulamentul privind serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1090/2013;

18) Hotărârea Guvernului nr.405/20l4 privind serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign);

19) Hotărârea Guvernului nr.1058/2002 cu privire la crearea sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al conducătorilor de vehicule";

20) Regulamentul privind serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.708/2014;

21) Regulamentul privind modul de funcţionare şi utilizare a serviciului guvernamental de notificare electronică (MNotify), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.376/2020;

22) Reglementarea tehnică "Procesele ciclului de viaţă al software-ului" RT 38370656-002:2006, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării informaţionale nr.78/2006;

23) Ordinul viceministrului dezvoltării informaţionale nr.94/2009 cu privire la aprobarea unor reglementări tehnice.

10. În conformitate cu art.11 din Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat, SI RUICVF se încadrează în categoria resurselor informaţionale de stat. Astfel, conform art.21 din aceeaşi lege, în acest caz se aplică politica informaţională de stat.

11. La implementarea SI RUICVF se utilizează următoarele standarde şi metodologii:

1) Standardul Republicii Moldova SMV ISO/CEI 15288:2015 "Ingineria sistemelor şi software-ului. Procesele ciclului de viaţă al sistemului";

2) Standardul Republicii Moldova SM ISO/CEI 12207:2014 "Ingineria sistemelor şi software-ului. Procesele ciclului de viaţă al software-ului";

3) Standardul Republicii Moldova SM ISO/CEI 27002: 2017 "Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Cod de bună practică pentru managementul securităţii informaţiei".

III. SPAŢIUL FUNCŢIONAL AL SI RUICVF

12. Funcţiile de bază ale SI RUICVF sunt:

1) crearea bazei de date a SI RUICVF în cadrul executării funcţiilor de înregistrare, actualizare a datelor şi scoatere din evidenţă a obiectelor informaţionale din RUICVF prin modificarea statutului şi atributelor acestuia în SI RUICVF;

2) înregistrarea obiectelor informaţionale (formabil, unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule) în baza cererii;

3) scoaterea obiectului informaţional din evidenţă prin radierea acestuia din sistem. Obiectul radiat nu va fi eliminat fizic din baza de date. Radierea constă în schimbarea statului obiectului şi al informaţiilor asociate acestuia, astfel că obiectul informaţional radiat va figura în sistem doar în calitate de istoric;

4) realizarea schimbului de date cu alte sisteme informaţionale prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect);

5) integrarea cu sistemele informaţionale partajate: serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign), serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass), serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog);

6) asigurarea securităţii şi protecţiei informaţiilor în toate etapele de colectare, stocare şi utilizare a resurselor informaţionale de stat care se referă la domeniul de competenţă al SI RUICVF;

7) asigurarea calităţii informaţiei prin crearea şi susţinerea componentelor sistemului de calitate bazate pe abordarea procesuală;

8) administrarea bazelor de date ale SI RUICVF;

9) asigurarea integrităţii logice a SI RUICVF;

10) elaborarea şi mentenanţa clasificatoarelor şi a indicatoarelor generate de SI RUICVF;

11) delimitarea drepturilor de acces pentru utilizatori.

13. Având în vedere funcţiile SI RUICVF, acesta va avea următoarele contururi funcţionale de bază:

1) conturul "Gestiune utilizatori" include următoarele funcţii:

a) evidenţa cadrelor didactice;

b) evidenţa statutului cadrelor didactice;

c) evidenţa înregistrărilor formabililor;

d) evidenţa formabililor;

e) evidenţa statutului formabililor;

f) evidenţa unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule;

g) evidenţa statutului unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule;

2) conturul "Gestiune proces autorizare/acreditare" include următoarele funcţii:

a) evidenţa statutului unităţilor de instruire;

b) evidenţa deciziei finale privind autorizarea/acreditarea;

c) evidenţa terenurilor;

d) evidenţa vehiculelor;

e) evidenţa programelor de formare;

f) evidenţa dosarelor depuse;

g) evidenţa dosarelor validate;

h) evidenţa rezultatelor evaluării externe şi a deciziei Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării;

3) conturul "Gestiune proces de instruire" include următoarele funcţii:

a) evidenţa grupelor;

b) evidenţa statutului grupelor;

c) evidenţa programelor de instruire;

d) vizualizarea listei unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule;

e) evidenţa şi statutul cererilor;

f) verificarea eligibilităţii;

g) evidenţa cadrului didactic atribuit;

h) evidenţa orelor practice programate;

i) evidenţa programărilor anulate;

j) vizualizarea orarului orelor practice;

k) evidenţa instruirilor suspendate;

l) evidenţa instruirilor reluate;

m) evidenţa examenelor interne programate;

n) evidenţa rezultatelor la examenele interne;

o) evidenţa grupelor închise;

4) conturul "Raportare" include următoarele funcţii:

a) generarea raportului cu privire la performanţa unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule;

b) generarea raportului cu privire la performanţa cadrelor didactice.

14. Înregistrarea datelor RUICVF se efectuează:

1) prin preluarea automatizată din platforma de interoperabilitate (MConnect) în cadrul schimbului de date cu sisteme terţe;

2) prin completarea manuală de către registratorii datelor registrului.

15. Pentru verificarea şi/sau validarea datelor relevante, SI RUICVF interacţionează cu resursele informaţionale administrative prin accesarea registrelor de stat prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect).

16. Autentificarea în SI RUICVF este admisă exclusiv prin intermediul serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass). Nivelul de acces al utilizatorilor este definit în conformitate cu rolul atribuit în SI RUICVF.

IV. STRUCTURA ORGANIZAŢIONALĂ A SI RUICVF

17. Proprietarul SI RUICVF şi RUICVF este statul, care îşi realizează dreptul de proprietate, de gestionare şi utilizare a datelor din sistemul informaţional.

18. Posesorul SI RUICVF şi RUICVF este Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care are dreptul de gestionare a registrului şi utilizare a datelor din acesta şi care asigură menţinerea şi exploatarea sistemului.

19. Deţinătorul SI RUICVF este Centrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie, instituţie abilitată să gestioneze sistemul, să acorde drepturi de acces altor utilizatori, să exercite alte atribuţii la nivel tehnic.

20. Administratorul tehnic al SI RUICVF este Instituţia Publică Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică, care îşi exercită atribuţiile în conformitate cu cadrul normativ în materie de administrare tehnică şi menţinere a sistemelor informaţionale de stat.

21. Registratorii de date ai RUICVF sunt:

1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării – înregistrează şi actualizează datele despre decizia finală privind autorizarea/acreditarea programelor de formare continuă depuse de către unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule;

2) Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare – înregistrează şi actualizează datele despre autorizarea/acreditarea programelor de formare continuă depuse de către unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule;

3) Centrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie – înregistrează, actualizează, radiază datele despre reţeaua unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi utilizatorii SI RUICVF;

4) unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule – înregistrează, actualizează, radiază datele despre instituţii, dosare, grupe, formabili, angajaţi, utilizatori ai SI RUICVF din cadrul unităţii de instruire în cauză.

22. Furnizorii de date ai RUICVF sunt:

1) Ministerul Sănătăţii – datele cu privire la examinarea medicală a formabililor (formularul F083/e), înregistrate în Sistemul informaţional automatizat "Asistenţa medicală primară", pentru completarea cererii de înregistrare la unitatea de instruire;

2) Centrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie – datele cu privire la acte de studii, înregistrate în Sistemul informaţional de personalizare a actelor de studii, care sunt necesare pentru evidenţa cadrelor didactice din cadrul unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule;

3) Agenţia Servicii Publice:

a) datele personale ale persoanei fizice (obiect informaţional împrumutat din Registrul de stat al populaţiei) pentru precompletarea cererii de înregistrare la unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule;

b) datele cu privire la permisul de conducere şi categoria deţinută de către formabil;

c) datele cu privire la persoanele juridice înregistrate în Registrul de stat al unităţilor de drept, cu privire la persoane, permise de conducere şi unităţi de drept etc. (obiect informaţional împrumutat din Registrul de stat al unităţilor de drept).

23. Destinatarii de date ai RUICVF sunt:

1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării – date cu privire la unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule, programe de formare etc.;

2) Agenţia Servicii Publice – date cu privire la certificatul de absolvire a cursurilor de instruire a conducătorilor de vehicule de către formabil.

V. DOCUMENTELE SI RUICVF

24. Documentele de intrare ale SI RUICVF sunt:

1) cererile de înregistrare la unităţile de instruire (informaţii cu accesibilitate restricţionată);

2) documentele anexate la dosarele de acreditare a unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi de autorizare a programelor de formare continuă (informaţii cu accesibilitate restricţionată);

3) certificatul medical al conducătorilor de vehicule (formularul F083/e) (informaţii cu accesibilitate restricţionată).

25. Documentele de ieşire ale SI RUICVF sunt:

1) deciziile Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării (informaţii publice);

2) certificatele de absolvire (informaţii cu accesibilitate restricţionată).

VI. SPAŢIUL INFORMAŢIONAL AL SI RUICVF

26. Obiectele informaţionale sunt determinate de destinaţia SI RUICVF şi includ:

1) unitatea de drept – unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule;

2) persoana fizică:

a) cadrul didactic;

b) formabilul;

3) documente:

a) cererea de înregistrare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule;

b) certificatul de absolvire a cursurilor;

c) decizia finală de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

4) programul de formare;

5) dosarul;

6) grupul.

27. Evidenţa fiecărui obiect informaţional se efectuează în baza identificatorului unic aferent acestuia. În SI RUICVF se utilizează următorii identificatori ai obiectelor informaţionale:

1) identificatorul obiectelor informaţionale "Cadru didactic" şi "Formabil" este numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP), împrumutat din Registrul de stat al populaţiei;

2) identificatorul obiectului informaţional "Unitate de instruire a conducătorilor de vehicule" este numărul de identificare de stat al persoanei juridice (IDNO), împrumutat din Registrul de stat al unităţilor de drept;

3) identificatorul obiectului informaţional "Program de formare" este constituit dintr-un număr de identificare unic din 10 caractere, atribuit automat la salvare conform unui algoritm definit;

4) identificatorul obiectului informaţional "Dosar" este constituit dintr-un număr de identificare unic, generat automat de sistem;

5) identificatorul obiectului informaţional "Cerere de înregistrare" este constituit dintr-un număr de identificare unic, generat automat la creare;

6) identificatorul obiectului informaţional "Grup" este constituit dintr-un număr de identificare unic din 10 caractere, generat automat la creare;

7) identificatorul obiectului informaţional "Certificat de absolvire a cursurilor" este constituit dintr-un număr de identificare unic, generat automat la creare;

8) identificatorul obiectului informaţional "Decizia finală de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicul" este constituit dintr-un număr de identificare unic, generat automat la creare.

28. Scenariile comportamentului fiecărui obiect informaţional luat în considerare în SI RUICVF reprezintă lista evenimentelor aferente obiectelor informaţionale gestionate de acesta:

1) unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule:

a) înregistrarea datelor despre unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către administratorul unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule la înregistrarea primară în SI RUICVF sau de către deţinătorul SI RUICVF la recepţionarea unei solicitări din partea unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

b) actualizarea datelor despre unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează la necesitate de către administratorul unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule sau de către deţinătorul SI RUICVF la recepţionarea unei solicitări din partea unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a datelor despre unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către deţinătorul SI RUICVF la expirarea acreditării/autorizării unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule sau la cererea persoanei juridice de încetare a activităţii ca unitate de instruire a conducătorilor de vehicule;

2) cadrul didactic:

a) înregistrarea datelor despre cadrul didactic se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la angajarea acestuia;

b) actualizarea datelor despre cadrul didactic se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la modificarea datelor personale ale acestuia;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a datelor despre cadrul didactic se efectuează la eliberarea din funcţie a acestuia;

3) formabilul:

a) înregistrarea datelor despre formabil se efectuează de către acesta la depunerea cererii de înregistrare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule direct în SI RUICVF sau de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la depunerea cererii de înregistrare în format fizic;

b) actualizarea datelor despre formabil se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la modificarea datelor personale ale acestuia;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a datelor despre formabil se efectuează:

- la finalizarea examinării de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule;

- la exmatricularea din unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule;

- la cererea formabilului;

4) cererea de înregistrare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule:

a) înregistrarea cererii de înmatriculare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către formabil;

b) actualizarea şi scoaterea din evidenţă din RUICVF a cererii de înregistrare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la acceptarea cererii respective;

5) certificatul de absolvire a cursurilor:

a) înregistrarea certificatului de absolvire a cursurilor se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule direct în SI RUICVF ca urmare a examinării cu succes a formabilului de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule;

b) scoaterea din evidenţă din RUICVF a certificatului de absolvire a cursurilor se efectuează la expirarea termenului de păstrare a documentului respectiv;

6) decizia finală de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule:

a) înregistrarea deciziei finale de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare ca urmare a analizei dosarului dispus de către unitatea de instruire;

b) actualizarea deciziei finale de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare;

c) emiterea deciziei finale de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează la expirarea termenului de păstrare a documentului respectiv;

7) programul de formare:

a) înregistrarea programului de formare se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule după autorizarea/acreditarea de către Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare;

b) actualizarea programelor de formare se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule în urma coordonării cu Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a programelor de formare se efectuează ca urmare a deciziei unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

8) dosarul:

a) înregistrarea dosarului se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la depunerea acestuia la Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare pentru autorizare/acreditare;

b) actualizarea datelor din dosar se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la solicitarea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a dosarului se efectuează ca urmare a deciziei finale de acreditare/autorizare emise de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare;

9) grupul:

a) înregistrarea datelor despre grup se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la formarea grupului din mai mulţi formabili pentru iniţierea cursului de formare continuă;

b) actualizarea datelor despre grup se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la actualizarea datelor despre formabilii înregistraţi sau la actualizarea datelor despre cadrele didactice înregistrate;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a datelor despre grup se efectuează la finalizarea cursului de formare continuă.

29. Obiectele informaţionale sunt descrise de totalitatea datelor principale ce includ:

1) datele despre "Formabil":

a) IDNP;

b) numele;

c) prenumele;

d) patronimicul;

e) data naşterii;

f) cetăţenia;

g) datele de contact;

h) documentul de identitate;

i) certificatul medical al conducătorilor de vehicule (formularul F083/e);

j) datele despre programul de formare;

k) datele despre grup;

l) statutul;

2) datele despre "Cadru didactic":

a) IDNP;

b) numele;

c) prenumele;

d) patronimicul;

e) data naşterii;

f) IDNO-ul unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

g) statutul;

3) datele despre "Unitate de instruire a conducătorilor de vehicule":

a) IDNO;

b) denumirea;

c) data înregistrării;

d) adresa juridică;

e) datele de contact;

f) statutul;

g) datele despre teren;

h) datele despre vehicul;

4) datele despre "Program de formare":

a) ID-ul programului de formare;

b) denumirea;

c) forma de organizare;

d) limba de instruire;

e) adresa de prestare a serviciilor educaţionale;

f) terenul de instruire în conducerea autovehiculelor unde se desfăşoară instruirea aferentă programului;

g) lista de autovehicule utilizate în procesul de instruire practică;

h) statutul programului de formare;

5) datele despre "Dosar":

a) ID-ul dosarului;

b) tipul;

c) ID-ul programului de formare;

d) persoana de contact;

e) lista documentelor care urmează să fie anexate;

f) statutul;

6) datele despre "Cerere de înregistrare":

a) numărul;

b) IDNP-ul formabilului;

c) data înregistrării;

d) data validării;

e) statutul;

7) datele despre "Certificatul de absolvire a cursurilor":

a) ID-ul certificatului de absolvire;

b) rezultatul examinării;

c) IDNP;

d) numele;

e) prenumele;

f) patronimicul;

g) data naşterii;

h) datele despre programul de formare;

i) denumirea unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

8) datele despre "Decizia finală de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule":

a) ID-ul deciziei finale cu privire la acreditare;

b) IDNO;

c) denumirea unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

d) programul de formare;

9) datele despre "Grup":

a) ID-ul grupului;

b) data începutului instruirii;

c) data finalizării instruirii;

d) statutul;

e) programul de formare;

f) lista de formabili înmatriculaţi.

30. În scopul asigurării veridicităţii, excluderii inconsistenţei datelor şi micşorării volumului informaţiei păstrate în SI RUICVF, în sistem vor fi utilizate următoarele clasificatoare:

1) clasificatoare naţionale: clasificatorul unităţilor administrativ-teritoriale (CUATM);

2) clasificatoare interne:

a) Clasificatorul "Forma de organizare" se utilizează la crearea programului de formare;

b) Clasificatorul "Limba de instruire";

c) Clasificatorul "Program de formare";

d) Clasificatorul "Categorie de permis de conducere".

Elaborarea clasificatoarelor interne se va face în baza definiţiilor de metadate utilizate în sistemul naţional de statistică.

31. SI RUICVF asigură un sistem unitar de acces la datele privind unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule şi formabilii şi interacţionează cu următoarele sisteme informatice:

1) platforma de interoperabilitate (MConnect) – pentru schimbul de date între SI RUICVF şi sistemele informatice ale autorităţilor publice şi prestatorilor de servicii:

a) sistemul informaţional automatizat "Registrul de stat al conducătorilor de vehicule" – date cu privire la permisul de conducere;

b) sistemul informaţional automatizat "Registrul de stat al populaţiei" – date cu privire la persoane fizice;

c) sistemul informaţional automatizat "Registrul de stat al unităţilor de drept" – date cu privire la persoane juridice;

d) sistemul informaţional personalizare a actelor de studii – date privind cadrele didactice din cadrul unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule;

e) sistemul informaţional automatizat "Asistenţa medicală primară" – date cu privire la examinarea medicală a conducătorilor de vehicule;

2) serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) – pentru autentificare şi autorizare pe bază de roluri;

3) serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign) – pentru a permite semnarea electronică a documentelor şi pentru a valida semnăturile electronice aplicate;

4) serviciul electronic guvernamental de notificare (MNotify) – pentru expedierea notificărilor;

5) serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog) – pentru a asigura jurnalizarea, auditul şi evidenţa evenimentelor în contextul utilizării sistemelor informaţionale.

32. Informaţiile din cadrul RUICVF se actualizează şi se sincronizează cu datele furnizorilor de date.

33. RUICVF expune interfeţe de programare a aplicaţiilor pentru a fi consumate de alte aplicaţii elaborate de persoanele fizice şi persoanele juridice de drept public şi de drept privat, în conformitate cu legislaţia.

VII. SPAŢIUL TEHNOLOGIC AL SI RUICVF

34. SI RUICVF este compatibil cu tehnologiile de cloud computing. SI RUICVF este găzduit pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud) şi se conformează cerinţelor de securitate prevăzute de legislaţie. În acest fel, SI RUICVF va putea fi uşor extins pe verticală, pentru a acomoda numărul necesar de utilizatori, atât în regim normal de lucru, cât şi în perioadele de vârf.

35. SI RUICVF va efectua schimbul de date conform cadrului normativ cu privire la schimbul de date şi interoperabilitate.

36. Produsele software ale serverului de aplicaţii şi ale serverului web vor fi proiectate şi elaborate în aşa mod încât accesul la SI RUICVF de la staţiile de lucru ale utilizatorilor să poată fi asigurat cu ajutorul produselor-program cu destinaţie generală – programe de navigare în internet, procesoare de texte, procesoare de calcul tabelar, programe şi dispozitive de autentificare a utilizatorilor etc., fără a fi necesară instalarea unor softuri specializate.

37. Infrastructura informaţională a SI RUICVF se va baza pe o arhitectură în trei niveluri, caracterizată prin următoarele elemente de bază:

1) nivelul de stocare a datelor – destinat pentru stocarea şi actualizarea datelor privind unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule, formabili, certificatele de absolvire şi utilizatorii sistemului etc.;

2) nivelul aplicaţiilor – destinat pentru executarea proceselor de business ale SI RUICVF;

3) nivelul de interacţiune – destinat utilizatorilor SI RUICVF.

VIII. ASIGURAREA SECURITĂŢII INFORMAŢIONALE A SI RUICVF

38. Securitatea şi confidenţialitatea schimbului de date sunt asigurate de către toţi furnizorii de date şi de către deţinătorul platformei de interoperabilitate (MConnect), pe domeniile lor de competenţă, în conformitate cu cerinţele de securitate aplicabile categoriei respective de date.

39. Măsurile de protecţie şi securitate a informaţiei cu caracter personal din SI RUICVF reprezintă o parte componentă a lucrărilor de creare, dezvoltare şi exploatare a acestuia şi se efectuează neîntrerupt de către posesorul şi deţinătorul SI RUICVF, precum şi de către furnizorii de date şi administratorul tehnic.

40. Obiecte ale asigurării protecţiei şi securităţii informaţiei din SI RUICVF se consideră tot complexul de mijloace software şi hardware care asigură realizarea proceselor informaţionale:

1) baza de date, sistemele informaţionale, sistemele operaţionale, sistemele de gestiune a bazelor de date şi alte aplicaţii care asigură funcţionarea SI RUICVF;

2) sistemele de comunicaţii electronice, reţelele, serverele, calculatoarele şi alte mijloace tehnice de prelucrare a informaţiei.

41. Protecţia informaţiei cu caracter personal din SI RUICVF se efectuează prin următoarele metode:

1) asigurarea măsurilor de protecţie a datelor prin folosirea metodelor criptografice de transmitere a informaţiei prin reţelele de transport de date guvernamentale;

2) excluderea accesului neautorizat la datele din SI RUICVF prin utilizarea funcţionalităţilor de autorizare ale Serviciului guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);

3) prevenirea acţiunilor speciale tehnice şi de program care duc la distrugerea, denaturarea datelor sau cauzează defecţiuni în funcţionarea complexului tehnic şi de program;

4) efectuarea periodică planificată a copiilor de siguranţă ale datelor şi fişierelor mijloacelor de program;

5) efectuarea tuturor măsurilor aferente asigurării restabilirii şi continuităţii funcţionării în cazul incidentelor.

42. Protecţia informaţiei cu caracter personal la nivel de utilizator se efectuează prin următoarele metode:

1) prevenirea acţiunilor intenţionate şi/sau neintenţionate ale utilizatorilor care pot duce la distrugerea sau denaturarea datelor din SI RUICVF;

2) monitorizarea procesului de exploatare a SI RUICVF prin intermediul mecanismului de jurnalizare, efectuată de deţinătorul acestuia.

43. Utilizatorii RUICVF sunt:

1) administratorul – are acces la toate informaţiile din SI RUICVF care sunt necesare pentru exercitarea atribuţiilor, fiind desemnat de către posesor;

2) administratorul unităţii de instruire – are acces doar la datele referitoare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule în care activează, precum şi la cererile/datele depuse de formabili la unitatea de instruire respectivă;

3) formabilul – are acces la datele cu referire la sine din SI RUICVF;

4) expertul Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare – are acces doar la datele din dosarele de autorizare/acreditare a programelor de formare continuă depuse de către unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule;

5) expertul Ministerului Educaţiei şi Cercetării – are acces doar la datele din dosarele de autorizare/acreditare a programelor de formare continuă depuse de către unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule.

IX. ÎNCHEIERE

44. Impactul implementării SIA RUICVF va consta în modificarea modului de depunere a cererii de înregistrare a persoanelor fizice la unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule, precum şi a modalităţii de depunere a cererii la examinarea pentru obţinerea dreptului de a conduce vehicule. De asemenea, ca urmare a implementării RUICVF, se va modifica modalitatea de depunere de către unităţile de instruire a dosarelor cu privire la evaluarea externă la Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare.

45. Implementarea RUICVF va asigura următoarele beneficii:

1) deschiderea informaţională, accesibilitatea şi transparenţa în procesul de instruire a conducătorilor de vehicule;

2) diversificarea modalităţilor de depunere a cererii de înregistrare la unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule;

3) ţinerea evidenţei unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi a formabililor acestora doar în regim informaţional;

4) eficientizarea procesului de evaluare externă a unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule, simplificarea procesului de comunicare între instituţiile/autorităţile implicate;

5) eficientizarea procesului de instruire şi, ulterior, de examinare a conducătorilor de vehicule, simplificarea procesului de comunicare între instituţiile/autorităţile implicate;

6) consolidarea unei arhive digitale şi crearea posibilităţii accesului rapid la date, indiferent de locaţie.

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.370/2022

REGULAMENT

privind modalitatea de ţinere a Registrului unităţilor de

instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind modalitatea de ţinere a Registrului unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor (în continuare – Regulament) este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.71/2007 cu privire la registre.

2. Prezentul Regulament stabileşte modul de utilizare, administrare şi dezvoltare a Registrului unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor (în continuare – RUICVF), precum şi atribuţiile, drepturile şi responsabilităţile participanţilor la raporturile aferente proceselor respective.

3. RUICVF este parte componentă a resurselor informaţionale de stat ale Republicii Moldova şi are ca obiectiv principal asigurarea necesităţilor informatice şi informaţionale ale actorilor implicaţi în procesul de formare a conducătorilor de vehicule.

II. SUBIECŢII RAPORTURILOR JURIDICE ÎN DOMENIUL

CREĂRII, EXPLOATĂRII ŞI UTILIZĂRII REGISTRULUI

FORMAT DE SI RUICVF

4. Subiecţii din domeniul creării, exploatării şi utilizării RUICVF sunt:

1) proprietarul;

2) posesorul;

3) deţinătorul;

4) administratorul tehnic;

5) registratorii;

6) furnizorii;

7) destinatarii.

5. Proprietarul RUICVF este statul, care îşi realizează dreptul de proprietate, de gestionare şi utilizare a datelor din SI RUICVF.

6. Posesorul RUICVF este Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care are dreptul de gestionare a acestuia şi utilizare a datelor din registru şi a resurselor, precum şi care asigură menţinerea şi exploatarea SI RUICVF.

7. Deţinătorul RUICVF este Centrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie, instituţie abilitată să gestioneze sistemul, să acorde drepturi de acces altor utilizatori, să exercite alte atribuţii la nivel tehnic.

8. Administratorul tehnic al RUICVF este Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică, instituţie abilitată să asigure administrarea tehnică şi menţinerea RUICVF.

9. Registratorii şi furnizorii de date RUICVF sunt persoanele fizice şi juridice de drept privat şi de drept public.

10. Destinatarii datelor RUICVF sunt persoanele fizice sau juridice, mandatate cu dreptul de a primi datele din RUICVF, conform legii.

11. Posesorul RUICVF are următoarele atribuţii:

1) asigură crearea şi exploatarea acestuia;

2) asigură condiţiile juridice, organizatorice şi financiare pentru crearea, funcţionarea şi dezvoltarea acestuia.

12. Deţinătorul RUICVF are următoarele atribuţii:

1) stabileşte măsurile tehnice şi organizatorice de protecţie şi securitate a acestuia;

2) asigură raportarea automatizată a indicatorilor de utilizare a acestuia;

3) asigură securitatea şi protecţia datelor din acesta;

4) monitorizează şi, după caz, ajustează cerinţele de securitate şi conformitate a registrului la domeniul protecţiei datelor cu caracter personal;

5) efectuează măsurile organizatorico-tehnice necesare pentru asigurarea protecţiei şi confidenţialităţii informaţiei stocate în RUICVF, inclusiv împotriva distrugerii, modificării, blocării, copierii, răspândirii, precum şi împotriva altor acţiuni ilicite, măsuri menite să asigure un nivel de securitate adecvat în ceea ce priveşte riscurile prezentate de prelucrare şi caracterul datelor prelucrate;

6) asigură accesul securizat la informaţia conţinută în RUICVF, respectarea condiţiilor de securitate şi a regulilor de exploatare a acestuia;

7) suspendă sau revocă dreptul de acces la RUICVF pentru utilizatorii care nu respectă condiţiile de securitate şi regulile de exploatare a acestuia, precum şi regulile, standardele şi normele general acceptate în domeniul securităţii informaţionale;

8) exercită alte atribuţii necesare pentru asigurarea bunei funcţionări a registrului;

9) asigură păstrarea RUICVF până la adoptarea deciziei privind lichidarea acestuia. În cazul lichidării, datele şi documentele conţinute în acesta se transmit în arhivă, conform legislaţiei.

13. Registratorii datelor pentru RUICVF sunt:

1) unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule – date despre infrastructura instituţiei, formabili, angajaţi, reuşită etc.;

2) angajaţii Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare – date cu privire la decizia evaluării externe a calităţii;

3) angajaţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării – date cu privire la decizia finală a evaluării externe a calităţii;

4) Centrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie – date cu privire la utilizatori, instituţii, certificate de absolvire etc.

14. Drepturile şi obligaţiile registratorului:

1) registratorul are dreptul:

a) să înregistreze, să vizualizeze şi să editeze informaţiile din RUICVF conform rolului atribuit;

b) să acceseze spaţiul informaţional al RUICVF în limitele rolului atribuit;

c) să acceseze informaţiile care se conţin în RUICVF şi care au fost prezentate de către acesta;

d) să înainteze posesorului propuneri privind modificarea actelor normative care reglementează funcţionarea RUICVF;

e) să solicite şi să primească de la posesor susţinere metodologică şi practică privind funcţionarea RUICVF;

f) să solicite şi să primească de la posesor informaţii referitoare la nivelul agreat al serviciilor conform indicatorilor stabiliţi în anexele tehnice;

g) să înainteze posesorului propuneri privind îmbunătăţirea şi sporirea eficacităţii funcţionării RUICVF;

2) registratorul este obligat:

a) să asigure corectitudinea, autenticitatea şi veridicitatea datelor introduse în RUICVF;

b) să asigure actualizarea datelor introduse în RUICVF;

c) să întreprindă măsuri pentru evitarea accesului neautorizat al persoanelor terţe;

d) să utilizeze funcţionalităţile RUICVF în exclusivitate conform destinaţiei acestora şi în strictă conformitate cu legislaţia;

e) să utilizeze informaţia obţinută din RUICVF doar în scopurile stabilite de legislaţie.

15. Furnizorii de date ai RUICVF sunt:

1) Ministerul Sănătăţii – datele cu privire la examinarea medicală a formabililor (formularul F083/e) pentru completarea cererii de înregistrare la unitatea de instruire;

2) Centrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţionale în Educaţie – datele cu privire la actele de studii necesare pentru evidenţa instructorilor din cadrul unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule;

3) Agenţia Servicii Publice:

a) datele personale ale persoanei fizice (obiect informaţional împrumutat din Registrul de stat al populaţiei) pentru precompletarea cererii de înregistrare la unităţile de instruire a conducătorilor de vehicule;

b) datele cu privire la permisul de conducere şi categoria deţinută de către formabil;

c) datele cu privire la persoanele juridice (obiect informaţional împrumutat din Registrul de stat al unităţilor de drept).

16. Furnizorii de date au următoarele atribuţii:

1) asigură disponibilitatea datelor destinate consumului în cadrul RUICVF, prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect);

2) asigură veridicitatea, autenticitatea şi integritatea datelor furnizate;

3) asigură actualizarea datelor furnizate.

17. Furnizorii de date sunt responsabili de corectitudinea datelor furnizate şi de conectarea sistemelor informaţionale pe care le deţin prin canale securizate de acces şi transport de date, în temeiul actelor juridice bilaterale cu furnizorii de reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, conform recomandărilor şi procedurilor de integrare stabilite de autoritatea competentă.

18. Utilizatorii sunt responsabili de modul de accesare şi utilizare a datelor, precum şi de întreprinderea măsurilor pentru evitarea accesului neautorizat al persoanelor terţe la datele personale.

III. ŢINEREA RUICVF

19. RUICVF se ţine în format electronic prin SI RUICVF.

20. RUICVF se ţine în limba română.

21. Administrarea RUICVF include asigurarea funcţionalităţii, disponibilităţii şi continuităţii acestuia în conformitate cu procedurile operaţionale ale administratorului tehnic.

22. Responsabil de administrarea tehnică a RUICVF este administratorul tehnic.

23. Interacţiunea utilizatorilor cu RUICVF se efectuează prin intermediul unei interfeţe web cu acces securizat, utilizând certificatele SSL (certificat de securitate), cu autentificare obligatorie prin serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass).

24. Informaţiile se introduc în RUICVF în regim textual, iar documentele pot fi încărcate în sistem în format PDF.

25. Introducerea datelor/informaţiilor/documentelor în RUICVF se va efectua în conformitate cu ghidurile de utilizare din SI RUICVF.

26. Obiectele informaţionale sunt determinate de destinaţia RUICVF şi includ:

1) unitatea de drept – unitate de instruire a conducătorilor de vehicule;

2) persoana fizică:

a) cadrul didactic;

b) formabilul;

3) documente:

a) cererea de înregistrare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule;

b) certificatul de absolvire a cursurilor;

c) decizia finală de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

4) programul de formare;

5) dosarul;

6) grupul.

27. Obiectele informaţionale sunt descrise de totalitatea datelor principale ce includ:

1) datele despre "Formabil":

a) IDNP;

b) numele;

c) prenumele;

d) patronimicul;

e) data naşterii;

f) cetăţenia;

g) datele de contact;

h) documentul de identitate;

i) certificatul medical al conducătorilor de vehicule (formularul F083/e);

j) datele despre programul de formare;

k) datele despre grup;

2) datele despre "Cadru didactic":

a) IDNP;

b) numele;

c) prenumele;

d) patronimicul;

e) data naşterii;

f) IDNO-ul unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

g) statutul;

3) datele despre "Unitate de instruire a conducătorilor de vehicule":

a) IDNO;

b) denumirea;

c) data înregistrării;

d) adresa juridică;

e) datele de contact;

f) statutul;

g) terenul;

h) vehiculul;

4) datele despre "Program de formare":

a) ID-ul programului de formare;

b) denumirea;

c) forma de organizare;

d) limba de instruire;

e) adresa de prestare a serviciilor educaţionale;

f) terenul de instruire în conducerea autovehiculelor unde se desfăşoară instruirea aferentă programului;

g) lista de autovehicule utilizate în procesul de instruire practică;

h) statutul programului de formare;

5) datele despre "Dosar":

a) ID-ul dosarului;

b) tipul;

c) ID-ul programului de formare

d) persoana de contact;

e) lista de documente care urmează să fie anexate;

f) statutul;

6) date despre "Cerere de înregistrare":

a) numărul;

b) IDNP;

c) data înregistrării;

d) data validării;

e) statutul;

7) datele despre "Certificatul de absolvire a cursurilor":

a) ID-ul certificatului de absolvire;

b) rezultatul examinării;

c) IDNP;

d) numele;

e) prenumele;

f) patronimicul;

g) data naşterii;

h) datele despre programul de formare;

i) denumirea unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

8) datele despre "Decizia finală de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule":

a) ID-ul deciziei finale cu privire la acreditare;

b) IDNO;

c) denumirea unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

d) programul de formare;

9) datele despre "Grup":

a) ID-ul grupului;

b) data începutului instruirii;

c) data finalizării instruirii;

d) statutul;

e) programul de formare;

f) lista de formabili înmatriculaţi.

28. Ordinea evidenţei datelor în SI RUICVF va fi asigurată de atribuirea, în mod obligatoriu, a unui identificator unic fiecărui obiect, care rămâne invariabil pe parcursul întregii perioade de existenţă a obiectului în RUICVF. După radierea obiectului din RUICVF, atribuirea identificatorului acestuia unui alt obiect este interzisă.

29. Înregistrarea, actualizarea şi scoaterea din evidenţă din RUICVF este asigurată de către registratori în temeiul documentelor şi informaţiilor disponibile veridice:

1) unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule:

a) înregistrarea datelor despre unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către administratorul unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule la înregistrarea primară în RUICVF sau de către deţinătorul RUICVF la recepţionarea unei solicitări din partea unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

b) actualizarea datelor despre unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează la necesitate de către administratorul unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule sau de către deţinătorul RUICVF la recepţionarea unei solicitări din partea unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a datelor despre unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către deţinătorul SI RUICVF la expirarea acreditării/autorizării unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule sau la cererea persoanei juridice de încetare a activităţii ca unitate de instruire a conducătorilor de vehicule;

2) cadrul didactic:

a) înregistrarea datelor despre cadrul didactic se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la angajarea acestuia;

b) actualizarea datelor despre cadrul didactic se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la modificarea datelor personale ale acestuia;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a datelor despre cadrul didactic se efectuează la eliberarea din funcţie a acestuia;

3) formabilul:

a) înregistrarea datelor despre formabil se efectuează de către acesta la depunerea cererii de înregistrare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule direct în RUICVF sau de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la depunerea cererii de înregistrare în format fizic;

b) actualizarea datelor despre formabil se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la modificarea datelor personale ale acestuia;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a datelor despre formabil se efectuează:

- la finalizarea examinării de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule;

- la exmatricularea din unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule;

- la cererea formabilului;

4) cererea de înregistrare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule:

a) înregistrarea cererii de înmatriculare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către formabil;

b) actualizarea şi scoaterea din evidenţă din RUICVF a cererii de înregistrare la unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la acceptarea cererii respective;

5) certificatul de absolvire a cursurilor:

a) înregistrarea certificatului de absolvire a cursurilor se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule direct în RUICVF ca urmare a examinării cu succes a formabilului de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule;

b) scoaterea din evidenţă a certificatul de absolvire a cursurilor se efectuează la expirarea termenului de păstrare a documentului respectiv;

6) decizia finală de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule:

a) înregistrarea deciziei finale de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare ca urmare a analizei dosarului dispus de către unitatea de instruire;

b) actualizarea deciziei finale de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare;

c) emiterea deciziei finale de acreditare a unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule se efectuează la expirarea termenului de păstrare a documentului respectiv;

7) programul de formare:

a) înregistrarea programului de formare se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule după autorizarea/acreditarea de către Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare;

b) actualizarea programelor de formare se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule în urma coordonării cu Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a programelor de formare se efectuează ca urmare a deciziei unităţii de instruire a conducătorilor de vehicule;

8) dosarul:

a) înregistrarea dosarului se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la depunerea acestuia la Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare pentru autorizare/acreditare;

b) actualizarea datelor din dosar se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la solicitarea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a dosarului se efectuează ca urmare a deciziei finale de acreditare/autorizare emise de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare;

9) grupul:

a) înregistrarea datelor despre grup se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la formarea grupului din mai mulţi formabili pentru iniţierea cursului de formare continuă;

b) actualizarea datelor despre grup se efectuează de către unitatea de instruire a conducătorilor de vehicule la actualizarea datelor despre formabilii înregistraţi sau la actualizarea datelor despre cadrele didactice înregistrate;

c) scoaterea din evidenţă din RUICVF a datelor despre grup se efectuează la finalizarea cursului de formare continuă.

30. RUICVF asigură istoricul introducerii/modificărilor datelor în acesta.

31. Datele/informaţiile/documentele introduse în RUICVF sunt stocate şi păstrate în acesta până la etapa obţinerii de către formabil a certificatului de absolvire a cursului, după care datele/informaţiile/documentele şi documentele care au servit ca temei pentru eliberarea certificatului de absolvire a cursului sunt transferate, stocate şi păstrate pe termen de 75 de ani în arhiva RUICVF.

32. Vizualizarea datelor/informaţiilor stocate şi păstrate în arhiva RUICVF poate fi efectuată de către registratorii RUICVF, în limita rolului predefinit.

33. Obiectele informaţionale şi identificatorii acestora din SI RUICVF şi RUICVF, componentele acestor sisteme, contururile funcţionale de bază, platformele şi serviciile guvernamentale cu care acestea sunt integrate pentru schimbul de date, interoperabilitate şi utilizarea serviciilor electronice sunt stabilite în conformitate cu Conceptul Sistemului informaţional "Registrul unităţilor de instruire a conducătorilor de vehicule şi al formabililor".

IV. CERINŢE MINIME PRIVIND INFORMAŢIA

DISPONIBILĂ PRIN INTERMEDIUL RUICVF

34. Interfaţa RUICVF este disponibilă în limbile română şi rusă, adaptată la necesităţile utilizatorilor.

35. Datele disponibile prin intermediul RUICVF se conformează următoarelor cerinţe:

1) sunt uşor accesibile, permiţând utilizatorilor autentificaţi să le găsească, să le înţeleagă şi să identifice cu uşurinţă care dintre ele sunt relevante;

2) sunt exacte şi suficient de cuprinzătoare pentru a le include şi pe cele pe care utilizatorii trebuie să le cunoască în vederea exercitării drepturilor şi obligaţiilor lor;

3) includ trimiteri către acte juridice şi/sau sursele datelor;

4) includ datele de contact ale centrului de asistenţă sau de soluţionare a problemelor, un număr de telefon, o adresă de e-mail, un formular online sau orice alt mijloc de comunicare electronică utilizat în mod obişnuit;

5) includ posibilitatea de actualizare a informaţiilor;

6) sunt bine structurate şi prezentate încât să permită utilizatorilor să găsească rapid datele de care au nevoie;

7) sunt prezentate în limbile în care sunt expuse de către furnizorii de date.

V. ASIGURAREA PROTECŢIEI ŞI SECURITĂŢII INFORMAŢIEI

DISPONIBILE PRIN INTERMEDIUL RUICVF

36. Măsurile de protecţie şi securitate a informaţiei cu caracter personal reprezintă o parte componentă a lucrărilor de creare, dezvoltare şi exploatare a portalului şi se efectuează neîntrerupt de către posesorul şi deţinătorul RUICVF, precum şi de către furnizorii de date, administratorul de sistem şi administratorul tehnic.

37. Obiecte ale asigurării protecţiei şi securităţii informaţiei se consideră tot complexul de mijloace software şi hardware care asigură realizarea proceselor informaţionale.

38. Protecţia informaţiei cu caracter personal la nivel de deţinător al RUICVF se efectuează prin următoarele metode:

1) asigurarea măsurilor de protecţie a datelor prin folosirea metodelor criptografice de transmitere a informaţiei prin reţelele de transport de date guvernamentale;

2) excluderea accesului neautorizat la datele din RUICVF prin utilizarea funcţionalităţilor de autorizare ale serviciului guvernamental de autentificare şi control al accesului pentru serviciile electronice (MPass);

3) prevenirea acţiunilor speciale tehnice şi de program care duc la distrugerea, denaturarea datelor sau cauzează defecţiuni în funcţionarea complexului tehnic şi de program;

4) efectuarea periodică planificată a copiilor de siguranţă ale datelor şi fişierelor mijloacelor de program;

5) efectuarea tuturor măsurilor aferente asigurării restabilirii şi continuităţii funcţionării portalului în cazul incidentelor.

39. Protecţia informaţiei cu caracter personal la nivel de participant la portal se efectuează prin următoarele metode:

1) prevenirea acţiunilor intenţionate şi/sau neintenţionate ale utilizatorilor care pot duce la distrugerea sau denaturarea datelor;

2) monitorizarea procesului de exploatare a RUICVF prin intermediul mecanismului de jurnalizare, efectuată de deţinătorul acestuia.

40. Securitatea şi confidenţialitatea schimbului de date sunt asigurate de către toţi furnizorii de date şi de către deţinătorul platformei de interoperabilitate (MConnect), pe domeniile lor de competenţă, în conformitate cu cerinţele de securitate aplicabile categoriei respective de date.

VI. RADIEREA DATELOR

41. După finalizarea cursurilor, fără a continua, dosarul unui conducător de vehicule este stocat în baza de date curentă, în scopul generării rapoartelor şi statisticilor, apoi este trecut în arhiva electronică.

42. Termenul de păstrare în arhivă a dosarelor constituie 75 de ani de la data trecerii în arhiva electronică.

43. La expirarea termenului de păstrare, dosarul de caz este radiat din RUICVF, cu efectuarea înregistrării evenimentelor corespunzătoare.

VII. CONTROLUL ŞI RESPONSABILITATEA

44. RUICVF este supus unui control intern şi extern. Controlul intern este efectuat anual de către posesor, iar controlul extern – de către instituţiile abilitate şi certificate în domeniul auditului o dată la cinci ani.

45. Responsabilitatea pentru organizarea funcţionării RUICVF aparţine posesorului şi deţinătorului acestuia.

46. Toţi participanţii RUICVF poartă răspundere conform legislaţiei pentru prelucrarea, divulgarea, transmiterea informaţiei cu caracter personal din portalul persoanelor terţe, contrar prevederilor legislaţiei.