Hotărâre nr. 387 din 14.06.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Strategiei naţionale

de sănătate "Sănătatea 2030"

nr. 387  din  14.06.2023

 (în vigoare 11.08.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 302-305 art. 700 din 11.08.2023

* * *

În temeiul art.5 lit.a) şi art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Strategia naţională de sănătate "Sănătatea 2030" (se anexează).

2. Autorităţile şi instituţiile publice responsabile de implementarea prevederilor Strategiei naţionale de sănătate "Sănătatea 2030" vor prezenta anual, până la data de 31 martie, Ministerului Sănătăţii informaţia privind progresul înregistrat la realizarea angajamentelor stabilite în Strategia menţionată.

3. Ministerul Sănătăţii va prezenta Guvernului:

1) raportul de progres anual cu privire la implementarea Strategiei naţionale de sănătate "Sănătatea 2030" până la data de 30 aprilie;

2) raportul de evaluare intermediară a Strategiei în semestrul I al anului 2026;

3) raportul de evaluare finală a Strategiei în semestrul I al anului 2031.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii.

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobată

prin Hotărârea Guvernului nr.387/2023

STRATEGIA NAŢIONALĂ

de sănătate "Sănătatea 2030"

INTRODUCERE

Strategia naţională de sănătate "Sănătatea 2030" (în continuare – SNS) este o parte componentă a politicilor social-economice ale statului, orientată spre modernizarea şi dezvoltarea pe termen lung a sistemului de sănătate, având o perioadă de implementare până în anul 2030. În Republica Moldova, sănătatea este o prioritate naţională, care reprezintă atât un scop, cât şi o premisă primordială pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare economică durabilă şi favorabilă incluziunii sociale.

SNS include o agendă de transformare complexă a sistemului de sănătate, care reflectă ambiţia statului de a crea un sistem sanitar rezilient de clasă mondială, centrat pe necesităţile pacientului. Din această perspectivă, SNS aprofundează aspectele majore ce vizează domeniul sănătăţii cuprinse în Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030" (în continuare – SND "Moldova Europeană 2030"). Obiectivul strategic global al Republicii Moldova în materie de sănătate este acela de a îmbunătăţi sănătatea populaţiei prin contribuţia activă a unui sistem de sănătate modern şi eficient, care răspunde nevoilor fiecărui individ. Fiind orientată spre viziunea naţională 2030, centrată pe calitatea vieţii, SNS trasează traiectoria de dezvoltare şi reformare a sectorului de sănătate ca unul dintre cele 10 componente sectoriale cuprinse în SND "Moldova Europeană 2030".

Totodată, SNS este axată pe atingerea ţintelor prevăzute de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (în continuare – ODD) care au impact asupra sănătăţii omului. În special, ODD 3 din Agenda 2030 – Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării pentru toţi la toate vârstele – subliniază angajamentul global, asumat şi de Republica Moldova, de a dezvolta o societate sănătoasă şi de a proteja dreptul fiecăruia de a se bucura de cel mai înalt standard de sănătate fizică şi mintală realizabil. SNS include priorităţile majore de sănătate reflectate prin cele 20 de ţinte cu 40 de indicatori încorporaţi de ODD 3, ODD 2, ODD 5 şi ODD 16, inclusiv controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile, acoperirea universală de sănătate, accesul pentru toţi la medicamente şi vaccinuri sigure, eficiente şi de calitate şi asigurarea sănătăţii reproductive, sănătăţii mamei, copilului şi adolescentului etc.

În acelaşi timp, SNS va contribui la realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova în Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, şi Programul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova pentru anii 2021-2027. Conectarea Republicii Moldova la spaţiul european, inclusiv în contextul obţinerii în anul 2022 a statutului de ţară candidat pentru aderarea la UE, presupune un angajament ferm de a-şi reforma politicile interne în conformitate cu legile şi practicile UE în toate domeniile, inclusiv în cel al sănătăţii publice. Priorităţile relevante angajamentelor din Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, sunt reflectate în SNS şi se referă în special la controlul tutunului; calitatea şi siguranţa substanţelor de origine umană; supravegherea epidemiologică a bolilor transmisibile şi implementarea Regulamentului Sanitar Internaţional; pregătirea şi răspunsul la urgenţe ce ţin de sănătatea publică; reglementările tehnice şi standardele pentru dispozitivele medicale, pentru medicamente, pentru cosmetice, pentru apa potabilă etc. Legislaţia UE ce va fi transpusă prin implementarea SNS este constituită din: Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman şi Regulamentul (CE) nr.726/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a unei Agenţii Europene pentru Medicamente (în partea ce vizează medicamentele de uz uman), Regulamentul (UE) 2017/745 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr.178/2002 şi a Regulamentului (CE) nr.1223/2009 şi de abrogare a Directivelor 90/385/CEE şi 93/42/CEE ale Consiliului (în partea ce vizează dispozitivele medicale), Regulamentul (UE) 2019/5 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018 de modificare a Regulamentului (CE) nr.726/2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a unei Agenţii Europene pentru Medicamente, a Regulamentului (CE) nr.1901/2006 privind medicamentele de uz pediatric şi a Directivei 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman etc.

SNS derivă din necesitatea de a continua reformele iniţiate în cadrul Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1471/2007 (în continuare – SDSS 2008-2017), care a oferit mediul strategic pentru abordarea coerentă a provocărilor majore din sectorul sănătăţii şi din a cărei implementare a rezultat o serie de transformări importante la nivelul întregului sistem, inclusiv consolidarea guvernării în sănătate, creşterea stabilităţii financiare a sistemului de sănătate şi asigurarea unei mai bune protecţii financiare pentru întreaga populaţie, dezvoltarea mecanismelor de plată, transformarea serviciilor de sănătate şi a modelelor de îngrijire, precum şi creşterea resurselor pentru sănătate. Totodată, după cum este reflectat în Analiza Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017 (https://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2020/09/Analiza-Strategiei-de-dezvoltare-a-sistemului-de-s%C4%83n%C4%83tate-%C3%AEn-perioada-2008-2017-%C3%AEn-Republica-Moldova-Raport-Final-.pdf)), aceasta nu şi-a atins decât parţial obiectivele, iar criza pandemică declanşată în anul 2020 a evidenţiat deficienţe structurale şi funcţionale semnificative ale sistemului de sănătate din Republica Moldova.

Pentru a îmbunătăţi sănătatea populaţiei Republicii Moldova prin contribuţia activă a unui sistem de sănătate modern şi eficient, care răspunde nevoilor fiecărei persoane, SNS (figura 1) se va axa pe următoarele domenii:

- sănătate publică;

- servicii de sănătate;

- medicamente şi dispozitive medicale;

- personal medical;

- digitalizarea sistemului de sănătate şi asigurarea interoperabilităţii acestuia;

- finanţarea sistemului de sănătate;

- guvernanţa sistemului de sănătate.

Figura 1. Structura Strategiei naţionale de sănătate "Sănătatea 2030"

În acest context multidimensional, SNS setează repere pentru dezvoltarea durabilă a sectorului de sănătate din Republica Moldova, iar priorităţile stabilite vor direcţiona eforturile pentru realizarea unor transformări structurale, care să îmbunătăţească sănătatea publică, eficienţa şi rezilienţa sistemului de sănătate, garantând totodată accesul echitabil la servicii de calitate. SNS aduce în focusul intervenţiilor multitudinea factorilor determinanţi ai sănătăţii şi se bazează pe abordarea intersectorială, cu implicarea largă a tuturor sectoarelor şi segmentelor societăţii. Implementarea SNS va fi sprijinită de o serie de programe şi planuri care ţintesc problemele prioritare de sănătate publică şi răspund nevoilor specifice ale populaţiei, inclusiv ale grupurilor vulnerabile.

Prin implementarea SNS, Republica Moldova îşi va deschide calea către un sistem de sănătate performant, rezilient şi echitabil, capabil să răspundă la urgenţele de sănătate publică globale/regionale, care va contribui la o bună sănătate fizică şi mentală a populaţiei. Astfel, rezultatele SNS vor influenţa reuşita implementării Strategiei de dezvoltare "Educaţia 2030", a Strategiei de dezvoltare a sectorului de tineret "Tineret 2030", a Programului privind îmbătrânirea activă şi sănătoasă (2023-2027), a Programului naţional pentru protecţia copilului pentru anii 2022-2026, a Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2022-2027, a Programului de ordine şi securitate publică pentru anii 2022-2025 etc.

SNS a fost elaborată ţinându-se cont de experienţa relevantă a statelor Uniunii Europene, precum şi de recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ale altor organisme internaţionale care se referă la politicile de sănătate. La elaborarea SNS au fost implicaţi activ, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii, specialişti din sectorul public, inclusiv din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP), al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), al Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM), specialişti din mediul academic, reprezentanţi ai prestatorilor privaţi de servicii medicale, reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi experţi locali şi internaţionali.

Capitolul I

ANALIZA SITUAŢIEI

Secţiunea 1

Profilul de sănătate al populaţiei

Subsecţiunea 1

Procese demografice

În ultimul deceniu, evoluţia proceselor demografice se caracterizează prin descreşterea principalilor indicatori demografici. În anii 2017-2021 sporul natural se menţine la valori negative din cauza scăderii evidenţiate a natalităţii pe parcursul ultimilor decenii, fiind accentuat de creşterea semnificativă a mortalităţii în perioada pandemiei de COVID-19 (figura 2). Sporul natural în Republica Moldova este unul negativ, constituind -6,2 la 1 000 populaţie, spor cu mult sub media pentru ţările UE, care reprezintă -2,8 la 1 000 populaţie.

Figura 2. Mişcarea naturală a populaţiei Republicii Moldova, 2014-2021

Sursa: Biroul Naţional de Statistică, 2022

În medie, un moldovean născut în 2021 se poate aştepta să trăiască 69,1 ani. De-a lungul ultimelor două decenii, speranţa de viaţă la naştere a crescut aproape încontinuu, în mare parte datorită îmbunătăţirii condiţiilor socioeconomice şi de mediu şi îmbunătăţirii serviciilor de sănătate preventive şi curative. Totodată, această tendinţă de creştere a fost inversată după 2019 în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, în anul 2021 durata medie a vieţii în Republica Moldova a constituit 69,1 ani, în descreştere cu 0,7 ani în comparaţie cu anul precedent, fiind cu 11,3 ani mai mică faţă de nivelul mediu al speranţei de viaţă la naştere în cele 27 de ţări ale UE în anul 2020 (80,4 ani). Există o disparitate de gen considerabilă în ceea ce priveşte speranţa de viaţă la naştere, femeile trăind, în medie, cu 8 ani mai mult decât bărbaţii (73,1 ani şi, respectiv, 65,2 ani); totodată, populaţia din mediul rural trăieşte mai puţin comparativ cu populaţia urbană (68,5 ani şi, respectiv, 69,8 ani) (figura 3).

Figura 3. Speranţa de viaţă la naştere pe sexe şi disparitate de gen, 2014-2021

Sursa: Biroul Naţional de Statistică, 2022

Această diferenţă relevată de figura 2 este explicată în mare parte de stilul de viaţă mai sănătos în cazul femeilor şi de comportamentele mai riscante în cazul bărbaţilor, precum şi de ocupaţiile diferite ale celor două sexe şi, ca o consecinţă, de nivelul mai crescut al deceselor premature în rândul bărbaţilor. În anul 2021, diferenţa în ani dintre speranţa de viaţă a femeilor şi cea a bărbaţilor s-a diminuat comparativ cu anul 2020 cu 0,3 ani.

Rata mortalităţii generale s-a menţinut la valori în platou în ultimii ani de dinaintea pandemiei, valoarea din 2019 fiind egală cu cea din 2016 (13,6 decese la 1 000 de locuitori). Creşterea semnificativă a mortalităţii s-a înregistrat în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, în anul 2021 în Republica Moldova au fost înregistrate 45 437 de decese, cu 4 721 de cazuri (sau 11,6%) mai multe decât în anul 2020. Rata mortalităţii în anul 2021 a constituit 17,4 decedaţi la 1 000 de locuitori, inclusiv la bărbaţi – 18,8‰, la femei – 16,1‰, la populaţia din mediul rural – 18,4‰, la populaţia urbană – 16,0‰.

În anul 2021, 247 de copii din Republica Moldova au murit înainte de a ajunge la vârsta de un an. Această valoare a fost echivalentă cu o rată a mortalităţii infantile de 8,5 decese la 1 000 de născuţi vii, înregistrând o uşoară descreştere de la 8,7 decese la 1 000 de născuţi vii în anul 2020. Rata mortalităţii infantile la băieţi a fost în descreştere cu 0,1‰, iar la fete cu 0,4‰ comparativ cu anul 2020 (figura 4).

Figura 4. Rata mortalităţii generale şi a mortalităţii infantile pe sexe, 2014-2021

Sursa: Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, 2022

Rata mortalităţii materne în Republica Moldova are un caracter oscilatoriu pe parcursul ultimului deceniu şi depăşeşte considerabil nivelul acestui indicator în ţările europene. În anul 2021 s-au înregistrat 14 cazuri de deces matern, dintre care 10 (91%) au fost provocate de COVID-19, iar coeficientul mortalităţii materne a fost în creştere până la 53,4 la 100 000 născuţi vii, triplu faţă de anii 2018-2019 (figura 5). În structura mortalităţii materne predomină decese materne provocate de cauze indirecte, fapt care relevă existenţa ratei înalte a patologiei extragenitale în rândul femeilor de vârstă fertilă, deteriorarea stării de sănătate a femeilor şi depistarea tardivă a complicaţiilor în timpul sarcinii. La fel, într-un număr considerabil de cazuri de decese materne persistă factorul social, precum condiţii de viaţă precare, migraţia şi violenţa în familie.

Figura 5. Rata mortalităţii materne la 100 000 născuţi vii, 2010-2021

Sursa: Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, 2022

Percepţia stării de sănătate este determinată de mai mulţi factori, dar în general poate fi considerată drept un indice al bunăstării, precum şi al sănătăţii fizice şi mintale a populaţiei. Graţie eforturilor depuse în ultima perioadă în acest domeniu, se atestă o îmbunătăţire a percepţiei stării de sănătate.

Astfel, conform datelor studiului Accesul populaţiei la serviciile de sănătate din anul 2021, fiecare a doua persoană adultă a declarat starea de sănătate ca fiind bună sau foarte bună, 39,5% – ca fiind satisfăcătoare, iar 4,6% – ca fiind rea sau foarte rea. Ponderea persoanelor care îşi consideră sănătatea drept bună sau foarte bună în Republica Moldova a crescut de la 41,2% în anul 2008 la 55,9% în anul 2021. Totodată, se determină o descreştere a ponderii populaţiei care îşi califică starea de sănătate ca fiind rea sau foarte rea de la 17,2% în anul 2008 până la 4,6% în anul 2021. Populaţia urbană în proporţie de 61,7% percepe starea de sănătate ca fiind una bună sau foarte bună, comparativ cu cea din mediul rural – 52,1%. Concomitent, 5,6% din populaţia rurală îşi apreciază starea de sănătate ca fiind rea sau foarte rea, pe când în mediul urban 3% din locuitori îşi percep starea de sănătate ca fiind nesatisfăcătoare. Unul dintre factorii ce influenţează percepţia stării de sănătate ca fiind nesatisfăcătoare este predominarea populaţiei vârstnice în mediul rural.

În ceea ce priveşte populaţia în vârstă de 18 ani şi peste, 45,5% îşi apreciază starea de sănătate ca fiind bună sau foarte bună, 48,7% – satisfăcătoare, şi 5,8% – rea sau foarte rea. În acelaşi timp, femeile sunt mai critice faţă de perceperea stării lor de sănătate comparativ cu bărbaţii. În general, în comparaţie cu femeile, bărbaţii raportează cu mai multă pozitivitate starea de sănătate. Astfel, 51,0% din bărbaţi consideră că starea lor de sănătate este bună sau foarte bună, faţă de 40,7% în cazul femeilor.

Persoanele fără asigurare medicală apreciază mai frecvent starea de sănătate ca fiind bună sau foarte bună (68,7%), pe când cele cu asigurare medicală semnificativ mai rar (53,0%). O explicaţie ar fi faptul că mai mult de jumătate (56,4%) din persoanele neasigurate sunt persoane tinere cu vârsta cuprinsă între 25 şi 44 de ani, care de obicei sunt mai sănătoase şi mai pozitive în aprecierea stării lor de sănătate.

Adolescenţii cu vârsta de 13-15 ani, potrivit studiilor privind sănătatea şi bunăstarea adolescenţilor (Studiul colaborativ OMS al comportamentelor de sănătate a copiilor de vârstă şcolară (HBSC) Moldova, 2014, 2018), îşi apreciază starea lor de sănătate ca fiind bună şi excelentă în proporţie de 83% în anul 2018, comparativ cu 77% în anul 2014.

Subsecţiunea a 2-a

Povara bolilor în rândul populaţiei

Profilul epidemiologic în Republica Moldova este dominat de boli cronice şi de cele legate de stilul de viaţă, precum bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul zaharat, hepatitele cronice şi cirozele şi tulburările mintale. Totodată, anumite boli infecţioase, precum tuberculoza, HIV/SIDA şi hepatitele virale, continuă să prezinte o problemă majoră de sănătate publică. Astfel, Republica Moldova se confruntă cu o povară dublă a bolilor în rândul populaţiei.

2.1. Bolile netransmisibile

Republica Moldova se clasează printre ţările cu cea mai înaltă rată a mortalităţii generale în regiunea europeană, determinată de bolile netransmisibile. Pe parcursul mai multor ani, bolile netransmisibile, precum bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul zaharat, hepatitele cronice şi cirozele, tulburările mintale, constituie principala cauză a deceselor în rândul populaţiei, inclusiv al celei în vârstă aptă de muncă (tabelul 1).

Sursa: Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, 2022

În Republica Moldova principalele cauze de deces al populaţiei sunt bolile aparatului circulator, tumorile maligne, bolile aparatului digestiv şi cele ale aparatului respirator. Astfel, în anul 2021, 53,2% din decese au fost cauzate de bolile aparatului circulator, 12,6% – de tumorile maligne, 6,3% – de bolile aparatului digestiv, 4,4% – de bolile aparatului respirator (19,3% din decese din alte cauze, preponderent de COVID-19), şi 4,2% – de accidente, intoxicaţii şi traume.

Mortalitatea masculină, după cauze de deces, diferă de cea feminină. "Supramortalitatea feminină" este înregistrată numai în cazul bolilor aparatului circulator. În structura mortalităţii femeilor, ponderea deceselor din această cauză este cu 10,7 p.p. mai înaltă decât cea înregistrată pentru bărbaţi. Mortalitatea masculină a înscris valori mai înalte comparativ cu mortalitatea femeilor ("supramortalitate masculină") în cazul accidentelor, al intoxicaţiilor şi al traumelor – de 4,0 ori mai mare, în cazul bolilor aparatului respirator – de 1,7 ori, şi în cel al tumorilor maligne – de 1,5 ori (figura 6).

Figura 6. Structura mortalităţii pe principalele clase ale cauzelor de deces şi sexe, 2021

Sursa: Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, 2022

La nivel de populaţie generală, prevalenţa bolilor netransmisibile rămâne a fi înaltă. Datele studiului Accesul populaţiei la serviciile de sănătate din anul 2021 indică faptul că fiecare a treia persoană (31,1%) suferă de cel puţin o boală cronică, iar fiecare a doua persoană dintre acestea suferă de cel puţin două boli cronice.

Cu referire la tendinţele în timp, evidenţele demonstrează creşterea îngrijorătoare a incidenţei pentru cancer şi diabet zaharat, care au sporit de peste două ori în ultimii 20 de ani, ceea ce denotă că există prevalenţa înaltă a factorilor de risc în rândul populaţiei care contribuie la această creştere. Incidenţa bolilor sistemului circulator este cea mai mare (1 084 de cazuri la 100 000 de locuitori în anul 2020), dar a fost stabilizată în ultimii 10 ani, cu o tendinţă generală de scădere. Incidenţa bolilor hepatice cronice şi a cirozei, deşi mai înaltă comparativ cu media europeană, are tendinţa de scădere în ultimii 10 ani (figura 7).

Figura 7. Incidenţa bolilor netransmisibile majore în Republica

Moldova, 2003-2020 (cazuri la 100 000 populaţie)

Sursa: Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, 2022

Totodată, problemele de sănătate mintală se evidenţiază tot mai pregnant în rândul populaţiei din Republica Moldova. Conform datelor Ministerului Sănătăţii, unul din doisprezece adulţi prezintă semne caracteristice pentru depresie, cu o frecvenţă de două ori mai mare în rândul femeilor (10,8%) decât în rândul bărbaţilor (5,8%). Iar efectele psihologice ale pandemiei de COVID-19 au determinat creşterea considerabilă a incidenţei anxietăţii şi a depresiei. În anul 2021, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, au fost înregistrate 466 de cazuri de suicid, în descreştere faţă de anul 2017, când au fost înregistrate 506 cazuri.

2.2. Bolile transmisibile

În ultimul deceniu Republica Moldova a înregistrat progrese importante în controlul tuberculozei, al infecţiei HIV/SIDA şi al hepatitelor virale. În perioada 2015-2020, conform datelor Ministerului Sănătăţii, incidenţa tuberculozei şi mortalitatea cauzată de tuberculoză au fost în scădere cu circa 110% şi, respectiv, cu 39%. În anul 2020 incidenţa tuberculozei a fost de 40,1 cazuri la 100 000 populaţie, comparativ cu 83,9 cazuri la 100 000 populaţie în anul 2015; mortalitatea cauzată de tuberculoză în anul 2020 a fost de 5,2 cazuri la 100 000 populaţie (209 cazuri), comparativ cu 10,1 cazuri la 100 000 populaţie (408 cazuri) în anul 2015. Începând cu anul 2000, Republica Moldova reuşeşte să menţină infecţia HIV la nivel de epidemie concentrată, cea mai mare parte a noilor infectări apărând în rândul grupurilor-cheie (persoanele utilizatoare de droguri injectabile, lucrătoarele/lucrătorii sexului comercial, bărbaţii care practică sex cu bărbaţii). Prin programele naţionale a fost extins accesul la serviciile de prevenire, au fost introduse tehnici inovative pentru diagnostic precoce şi tratament pentru tuberculoză, HIV/SIDA şi hepatitele virale şi au fost implementate modele de îngrijire centrate pe persoană, care au consolidat răspunsul naţional la aceste infecţii. Asigurarea grupurilor-cheie cu servicii de prevenire HIV este suboptimală, iar rata de transmitere a infecţiei HIV de la mamă la făt fluctuează la valori care nu ating nivelul de eliminare a infecţiei, astfel, în anul 2020, fiind de 4,0% (7/174 cazuri). Adiţional, răspunsul la tuberculoză, HIV/SIDA şi hepatitele virale a fost profund afectat de pandemia de COVID-19, cu scăderea semnificativă a ratelor de depistare.

Republica Moldova se află astăzi sub limita de 90% de acoperire vaccinală, cu tendinţe de scădere. În anul 2021, acoperirea vaccinală împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR) a fost de 83,2%. Astfel, pe fundalul unei tendinţe clare de scădere a acoperirii de vaccinare, riscul de reapariţie a infecţiilor prevenibile prin vaccinare devine iminent, cu consecinţe sociale şi economice majore în caz de izbucnire epidemică.

Evidenţele privind prevalenţa infecţiilor asociate asistenţei medicale, conform studiului naţional de prevalenţă de moment a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi consumul de antimicrobiene în spitale (2018), indică deficienţe în controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale. Astfel, prevalenţa infecţiilor asociate asistenţei medicale la nivel naţional este, în medie, de 1,6% (variind în limitele 0-6,1% la nivel instituţional) şi în secţiile de terapie intensivă şi reanimare/STROKE – de 20%. Totodată, datele OMS indică faptul că din 100 de pacienţi spitalizaţi, 7% din pacienţii din ţările cu venituri mari şi 15% din pacienţi din ţările cu venituri mici şi medii se pot infecta cu cel puţin o infecţie asociată asistenţei medicale în timpul spitalizării. Până la 30% din pacienţii spitalizaţi în secţiile de terapie intensivă pot fi afectaţi de infecţii asociate asistenţei medicale, cu o incidenţă care este de două până la 20 de ori mai mare în ţările cu venituri mici şi medii decât în ţările cu venituri mari.

Rezultatele naţionale privind sensibilitatea la antimicrobiene a microorganismelor patogene izolate de la persoane atestă o rezistenţă îngrijorătoare faţă de preparatele incluse în protocoalele naţionale pentru terapia de primă intenţie. Tuberculoza multidrog-rezistenţă primară şi secundară înregistrează rate înalte, respectiv 26% şi 64%, comparativ cu media de 12% şi 50% în regiunea europeană a OMS. Circa 60% din tulpinile de microorganisme izolate de la pacienţii cu infecţii de plagă chirurgicală sunt rezistente la antimicrobiene.

2.3. Sănătatea reproductivă

În ultimii ani Republica Moldova a realizat progrese semnificative în ceea ce priveşte reducerea numărului de naşteri la adolescente, înregistrând rata de 27,3 naşteri la 1 000 de fete cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, însă acest nivel este de trei ori mai mare decât media europeană şi prezintă o provocare pentru sănătatea populaţiei. Cele mai multe naşteri la adolescente sunt înregistrate în rândul fetelor tinere din zonele rurale, unde accesul la informaţii privind sănătatea sexuală şi reproductivă, precum şi la serviciile de sănătate prietenoase tinerilor este încă relativ limitat.

Conform datelor Studiului Generaţii şi Gen (2021), rata de prevalenţă a contraceptivelor moderne în rândul tuturor femeilor este de doar 38,1%, iar necesităţile neacoperite de planificare familială ale femeilor de vârstă reproductivă (15-49 de ani) este de 16,9%, fiind de două ori mai mare în mediul rural (20,2%) comparativ cu cel urban (11,9%).

Femeile şi fetele cu dizabilităţi se confruntă cu stigmatizarea şi discriminarea, fapt ce împiedică realizarea drepturilor lor privind sănătatea sexuală şi reproductivă. Astfel, nu toate instituţiile care oferă servicii de sănătate sexuală şi reproductivă sunt accesibile fizic, iar unii furnizori de servicii medicale au atitudini discriminatorii privind respectarea drepturilor de a naşte copii. Evidenţele naţionale arată că circa 50% din femeile cu dizabilităţi, 54% din membrii familiilor acestora şi 17% din medicii de familie consideră că lipsa accesului fizic în instituţiile medicale reduce accesul femeilor cu dizabilităţi la servicii de sănătate reproductivă (Situation analysis on the issues confronting women and girls with locomotor disability in Moldova in exercising their sexual and reproductive rights, the Reproductive Health Training Center, Chişinău 2016).

Subsecţiunea a 3-a

Principalii determinanţi ai stării de sănătate

Sănătatea populaţiei este determinată, în mare parte, de răspândirea şi distribuţia factorilor determinanţi ai sănătăţii, de ordin socioeconomic, comportamental şi de mediu.

Stabilitatea economică şi contextul social au un impact considerabil asupra stării de sănătate. În pofida unor tendinţe ale diminuării ratei sărăciei în 2014-2019, nivelul veniturilor populaţiei în Republica Moldova rămâne cel mai scăzut comparativ cu ţările din regiune. În anul 2020 rata sărăciei absolute a crescut la 26,8% faţă de 25,2% în anul 2019, iar rata sărăciei extreme a constituit 10,8% faţă de 10,7% în 2019, astfel, fiecare al nouălea locuitor al ţării este în sărăcie extremă. Criza pandemică de COVID-19, urmată de criza economică şi de cea energetică, a aprofundat nivelul sărăciei, cei mai vulnerabili fiind familiile cu mulţi copii, vârstnicii, persoanele cu dizabilităţi, precum şi persoanele din mediul rural.

Factorii comportamentali, cum ar fi: consumul de tutun, consumul de alcool, alimentaţia nesănătoasă şi inactivitatea fizică, şi condiţiile patologice determinate de aceştia, precum obezitatea, nivelul înalt de tensiune arterială, nivelul înalt de glucoză în sânge, comportă riscuri majore pentru sănătate. Datele Studiului STEPS 2021 arată că fiecare al treilea adult (31,8%) din Republica Moldova este afectat de trei sau mai mulţi factori de risc legaţi de stilul de viaţă, proporţia acestora în rândul bărbaţilor fiind de două ori mai mare decât cea din rândul femeilor.

Datele privind consumul tutunului indică faptul că aproape o treime din populaţia adultă (29,9%) sunt consumatori curenţi ai produselor din tutun, cu o prevalenţă a fumatului de şapte ori mai mare în rândul bărbaţilor (52,0%) comparativ cu femeile (7,7%) (OMS, Studiul STEPS, 2021). În cazul adolescenţilor, fumatul a fost experimentat în decursul vieţii de către 16% de tineri, prevalenţa consumului tutunului fiind cea mai mare în rândul băieţilor de 15 şi 17 ani (12% şi, respectiv, 26%) (OMS (2020), Comportamente şi percepţii legate de sănătate ale adolescenţilor (Studiul colaborativ OMS al comportamentelor de sănătate a copiilor de vârstă şcolară (HBSC) 2017-2018 pentru Europa şi Canada)). O popularitate mare o au produsele noi din tutun – tutun încălzit, ţigări electronice, narghilea, în special în rândul populaţiei tinere. Acest fapt a contribuit în mare parte la creşterea consumului de tutun în rândul populaţiei cu circa 18% în perioada 2013-2021, creştere cauzată de politicile naţionale de control al tutunului permisive sub mai multe aspecte, inclusiv prin admiterea excepţiilor pentru anumite categorii de produse din tutun.

Consumul de alcool în rândul adulţilor moldoveni, în pofida faptului că a înregistrat o reducere semnificativă de la 16,3 l/adult în anul 2014 la 11,4 l/adult în 2018, rămâne una dintre cele mai grave probleme la nivel global, depăşind cu 17% media pentru regiunea europeană a OMS şi cu peste 80% media globală (Republica Moldova: 11,4 l/adult, regiunea europeană OMS: 9,7 l/adult, la nivel mondial: 6,2 l/adult în 2018). Consumul de alcool de către bărbaţi este considerabil mai mare decât consumul alcoolului de către femei (18,3 l versus 5,3 l) (WHO Global Health Observatory data, 2020). Totodată, se estimează că 1 din 11 decese (9,26%) sunt cauzate de consumul de alcool (HME, https://vizhub.healthdata.org/gbd-compare/). Aproape jumătate din populaţie (47,2%) consumă alcool neînregistrat. Totodată, se evidenţiază o tendinţă pozitivă de reducere moderată a ponderii băutorilor înrăiţi (13,8% din adulţi în anul 2021, comparativ cu 19,5% în anul 2013). Cu toate acestea, fiecare al patrulea bărbat din rândul populaţiei adulte (24,5%) este un băutor înrăit (OMS, Studiul STEPS, 2021). În cazul tinerilor, 1 din 10 adolescenţi a fost în stare de ebrietate de două sau mai multe ori în decursul vieţii (OMS (2020), Comportamente şi percepţii legate de sănătate ale adolescenţilor (Studiul colaborativ OMS al comportamentelor de sănătate a copiilor de vârstă şcolară (HBSC) 2017-2018 pentru Europa şi Canada)). Pe lângă spectrul larg de probleme de sănătate pe care le provoacă, consumul de alcool, asociat cu multitudinea aspectelor sociale negative, precum violenţa în familie şi în comunitate, tulburarea ordinii publice, performanţa redusă la muncă, necesită o abordare complexă şi intervenţii multisectoriale.

Alimentaţia nesănătoasă este caracterizată de obiceiuri comportamentale precum consumul în exces al sării alimentare, consumul mediu în rândul populaţiei din Republica Moldova (10,8 g pe zi) depăşind de două ori limita maximă recomandată de OMS de 5 g pe zi (OMS (2018), Studiul privind consumul alimentar de sare în Republica Moldova, 2016). În acelaşi timp, disponibilitatea produselor cu conţinut sporit de acizi graşi trans este foarte înaltă. Peste 60% din toate produsele alimentare comercializate în unităţile de comerţ ambulant, fast-food şi supermarket au un conţinut de acizi graşi trans în cantităţi care depăşesc limita recomandată de OMS şi legiferată recent în majoritatea ţărilor europene (OMS (2017), The food environment description in cities in Eastern Europe and Central Asia – Republic of Moldova). Referitor la consumul de fructe şi legume, 6 din 10 adulţi (63,4%) consumă mai puţin decât cele 5 porţii pe zi, fără diferenţe între bărbaţi şi femei (Studiul STEPS, OMS, 2021). În cazul tinerilor, mai puţin de jumătate din adolescenţi (46%) mănâncă zilnic fructe, iar 3 din 10 continuă să consume zilnic dulciuri (OMS (2020), Comportamente şi percepţii legate de sănătate ale adolescenţilor (Studiul colaborativ OMS al comportamentelor de sănătate a copiilor de vârstă şcolară (HBSC) 2017-2018 pentru Europa şi Canada)).

Inactivitatea fizică este un alt factor major care provoacă supraponderalitate şi obezitate, boli cardiovasculare şi diabet, în condiţiile în care unul din 10 adulţi moldoveni (9,1%) nu respectă recomandările OMS privind activitatea fizică pentru sănătate, astfel înregistrându-se o tendinţă de scădere, la ambele sexe şi la toate vârstele, a timpului petrecut pentru activitate fizică.

Totodată, evidenţele OMS arată că circa 70% din mortalitatea prematură la adulţi este determinată de comportamentele iniţiate în timpul adolescenţei. În acest sens, este necesară menţinerea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor care în anul 2022 au fost asigurate la 38% din tineri cu vârsta de 10-24 de ani, în comparaţie cu anul 2011, când au fost asigurate pentru doar 5% din tineri.

Starea mediului este esenţială pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor, iar apa şi aerul poluat, expunerea la zgomot şi la substanţe chimice periculoase prezintă riscuri majore pentru sănătatea populaţiei. În Republica Moldova principalele surse de poluare a aerului atmosferic sunt emisiile de la transportul auto şi sursele staţionare ale agenţilor economici. În anul 2020, ponderea depăşirii concentraţiei maxime admisibile a poluanţilor în aerul atmosferic a constituit 17,7% din numărul total de probe de aer investigate. Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, ponderea probelor de apă neconformă cu normele sanitare stabilite prin lege constituie 71% din sursele subterane şi 74% din fântâni, iar neconformitatea cu parametrii microbiologici este în 26,5% din sursele subterane, circa 9,2% din apeductele comunale urbane, 37% din apeductele rurale şi 55% din fântâni. Totodată, schimbările climatice şi modificarea tiparelor bolilor transmisibile şi ale alergenilor comportă ameninţări tot mai mari pentru sănătate. În anul 2020, Republica Moldova a fost lovită de unul dintre cele mai severe episoade de secetă din ultimele două decenii şi continuă să fie expusă unui risc sporit de evenimente climatice extreme. Estimările efectuate de Institutul pentru Măsurarea şi Evaluarea Sănătăţii (GBD Compare [online database]. Seattle (WA): Institute for Health Metrics and Evaluation; 2019, https://vizhub.healthdata.org/gbd-compare/, http://www.healthdata.org/moldova)) privind principalii factori de risc care determină povara bolilor, măsurată în ani potenţiali de viaţă sănătoasă pierduţi prin dizabilitate sau deces prematur (DALYs), denotă că cea mai mare povară a bolilor în Republica Moldova este cauzată de tensiunea arterială ridicată, de comportamentul alimentar şi de consumul de tutun, precum şi de obezitate, de consumul de alcool şi de nivelul ridicat de glucoză plasmatică (figura 8).

Figura 8. Ponderea factorilor de risc majori (%), cauze ale poverii

bolii estimate în DALYs pe sexe, Republica Moldova, 2019

Sursa: IHME, https://www.healthdata.org/

Astfel, în situaţia în care Guvernul nu va întreprinde măsuri în ceea ce priveşte sănătatea publică, tendinţele pozitive de diminuare a unor factori de risc comportamentali şi de mediu vor reveni la situaţia anilor 2000 şi, împreună cu prevalenţa înaltă a altor factori de risc, vor avea un impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei şi, respectiv, se va înregistra un nivel şi mai înalt al îmbolnăvirilor şi al deceselor printre populaţie. Acestea vor produce costuri sociale suplimentare, atât la nivel de persoană şi familie, cât şi la nivel de comunitate şi ţară.

Secţiunea a 2-a

Sistemul de sănătate şi performanţa serviciilor de sănătate

Sistemul de sănătate al Republicii Moldova este organizat conform principiilor privind accesul universal la serviciile de sănătate de bază, privind echitatea şi solidaritatea în finanţarea serviciilor de sănătate atât de către stat, cât şi de către persoane fizice şi juridice prin mecanisme obligatorii de asigurări de sănătate (Turcanu G., Domente S., Buga M., Richardson E. (2012). Republic of Moldova: health system review. Health Syst Transit. 14(7):1–151 (disponibil online la: http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0006/178053/HiT-Moldova.pdf)).

Structura sistemului de sănătate (figura 9) reprezintă o serie de entităţi medicale publice şi private, precum şi agenţii publice şi autorităţi implicate în furnizarea, finanţarea, reglementarea şi administrarea serviciilor de sănătate.

Figura 9. Structura sistemului de sănătate al Republicii Moldova

Raportul OMS privind sănătatea 2000 defineşte şase "pietre de temelie" care alcătuiesc un sistem durabil de sănătate: 1) serviciile de sănătate, 2) forţa de muncă în domeniul sănătăţii, 3) sistemul informatic, 4) medicamentele şi dispozitivele medicale, 5) finanţarea şi 6) guvernarea. Analiza situaţiei privind organizarea sistemului de sănătate, expusă în continuare, a fost structurată ţinându-se cont de aceste şase elemente (World Health Organization (2007). Everybody business: strengthening health systems to improve health outcomes: WHO′s framework for action (disponibil online la adresa: https://www.who.int/healthsystems/strategy/everybodys_business.pdf?ua=1)).

Subsecţiunea 1

Prestarea serviciilor de sănătate

Dezvoltarea unui sistem de îngrijire a sănătăţii bine integrat, rentabil şi de calitate, care să răspundă nevoilor populaţiei este o provocare pentru guvernele din întreaga lume. În Republica Moldova, acest proces este complex şi se caracterizează prin prezenţa unei populaţii diverse din punct de vedere social, economic, cultural, precum şi prin finanţare şi responsabilităţi variate la diferite niveluri administrative. Deşi nu există modele universale pentru o bună prestare a serviciilor de sănătate, sunt totuşi câteva cerinţe bine stabilite, şi anume: prestarea eficientă de servicii necesită personal instruit în gestionarea medicamentelor şi dispozitivelor medicale şi o finanţare adecvată pentru a asigura accesul, calitatea, siguranţa şi continuitatea asistenţei medicale în orice condiţie de sănătate, în diferite locuri şi în orice moment al vieţii.

Profilul demografic şi epidemiologic în schimbare, crizele regionale de ordin economic şi umanitar, precum şi constrângerile bugetare au impus reconfigurarea şi modernizarea serviciilor de sănătate din Republica Moldova. Evaluarea implementării SDSS 2008-2017 indică faptul că au fost realizate reforme importante în domeniul organizării prestării serviciilor medicale de asistenţă medicală primară, de asistenţă medicală urgentă şi a serviciului spitalicesc. Cu toate acestea, implementarea practică a acestora a fost dificilă din cauza deficitului resurselor umane în unele domenii, a fondurilor financiare reduse, a capacităţilor tehnice limitate la toate nivelurile, precum şi din cauza analizei inadecvate a necesităţilor populaţiei. Constatăm că sistemul de sănătate actual duce lipsă stringentă de resurse şi reprezintă un grup fragmentat de prestatori de servicii.

Experienţa internaţională, dar şi cea din unele teritorii ale Republicii Moldova demonstrează că un sistem integrat de asistenţă medicală, în care prevenirea bolilor, protecţia şi promovarea sănătăţii şi serviciile de asistenţă medicală să fie bine coordonate, inclusiv îngrijirea primară, secundară şi terţiară, asigură creşterea rezultatului serviciului medical acordat, centrat pe pacient.

Din această perspectivă, regionalizarea şi integrarea serviciilor de sănătate ar contribui la procesul de organizare a reţelei de servicii de sănătate la nivel regional şi local prin descentralizarea anumitor zone geografice, precum şi prin organizarea activităţilor de sănătate din perspectiva beneficiarului pentru realizarea condiţiilor mai bune de sănătate, oferind accesibilitate şi acoperire deplină pentru populaţie.

1.1. Asistenţa medicală primară

Pe plan internaţional, este acceptat că serviciile bine integrate, cu rolul central de coordonare a asistenţei medicale primare, stau la baza unei asistenţe medicale eficiente, de calitate, centrate pe nevoi şi pe pacient. Implementarea acestui obiectiv a fost o provocare pentru sistemul naţional de sănătate. În acest sens au fost stabilite diferite forme de structuri regionale ca mecanisme de livrare pentru a răspunde nevoilor populaţiei.

Conceptul de asistenţă medicală primară integrată cel mai bine este privit din perspectiva individului, având drept scop de a dezvolta mecanisme de prestare a serviciilor care să încurajeze continuitatea asistenţei medicale pentru o persoană în toate condiţiile de sănătate, la toate nivelurile de asistenţă medicală şi pe tot parcursul vieţii.

Statisticile oficiale referitoare la accesibilitatea asistenţei medicale primare indică un număr mediu anual de vizite la medicul de familie de 4,5 în anul 2021 atât pentru persoanele asigurate, cât şi pentru cele neasigurate. În anul 2021, un medic de familie, în medie, a oferit 7 125 de consultaţii. Totodată, rezultatele evaluării SDSS 2008-2017 indică faptul că medicii de familie referă frecvent pacienţii la specialişti chiar şi pentru probleme care pot fi tratate cu uşurinţă în condiţii de ambulatoriu. La fel, pacienţii preferă adresarea directă la medicii specialişti atât din ambulatoriu, cât şi din spitale, deoarece nu există liste lungi de aşteptare, iar procedura de prescriere a recomandărilor pentru diagnostic şi tratament este mai simplă. Mai mult decât atât, nici medicii de familie nu sunt stimulaţi să asigure continuitatea tratamentului şi supravegherii pacienţilor, astfel preferând să trimită pacienţii la spitale, iar aceasta implică, în final, cheltuieli mult mai mari.

Asistenţa medicală primară, în special din mediul rural, continuă să se confrunte cu probleme ce ţin de infrastructură şi asigurare cu personal medical. Asigurarea cu medici de familie în anul 2021 a constituit 6,4/10 000 de locuitori, comparativ cu 7,96 medici în Uniunea Europeană şi 6,08 medici în regiunea europeană. În unele raioane ale ţării asigurarea cu medici de familie este mult sub media naţională (3,8/10 000 de locuitori în raioanele Sîngerei şi Ungheni şi 3,9/10 000 de locuitori în raionul Şoldăneşti). Numărul medicilor de familie s-a micşorat de la 1 725 de medici în anul 2015 la 1 656 în anul 2021, din care circa 42% activează în instituţiile medico-sanitare din municipii şi 58% în raioane şi sate. Medicii de familie din localităţile rurale de multe ori au în evidenţă 3 000-6 000 de locuitori şi mai mult, comparativ cu numărul recomandat de 1 500 de locuitori.

Rămâne o provocare dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală la nivel de asistenţă medicală primară. Există un deficit de medici psihiatri (5 psihiatri la 100 000 de locuitori), asistenţi sociali, psihologi şi asistente medicale psihiatrice. Competenţele, abilităţile şi cunoştinţele sunt limitate, ceea ce duce la capacităţi ineficiente pentru detectarea timpurie şi intervenţia în timp util în cazurile moderate şi uşoare. Serviciile medicale şi sociale sunt separate, iar serviciile de sănătate mintală integrate, inclusiv de reabilitare şi de integrare în comunitate, lipsesc. Lipsesc, de asemenea, sistemul de gestionare a calităţii şi instrumentele pentru finanţarea serviciilor de sănătate mintală integrate.

În contextul integrării serviciilor de sănătate publică cu cele primare, a fost dezvoltat Pachetul de intervenţii esenţiale în bolile netransmisibile (PEN) în asistenţa medicală primară, care trebuie să formeze standardul minim în Republica Moldova în consolidarea capacităţilor naţionale de integrare şi intensificare a îngrijirii, în particular pentru bolile cardiovasculare şi diabetul zaharat, şi în anul 2015 a fost introdusă funcţia de asistentă comunitară (Ordinul ministrului sănătăţii nr.181/2019 cu privire la aprobarea Protocolului adaptat al OMS PEN nr.1 "Prevenirea atacului de сîrd, accidentului vascular сеrebrаl şi bolilor rеnаlе prin intermediul managementului integrat al DZ şi НТА"), iar în 2014 a fost introdusă funcţia de asistent medical comunitar (Ordinul ministrului sănătăţii nr.157/2014 cu privire la organizarea activităţii asistentului medical comunitar). Experţii recunosc necesitatea şi importanţa asistentelor comunitare, dar, pentru ca această componentă să funcţioneze, este nevoie de o aliniere mai bună a responsabilităţilor.

Activitatea medicului de familie este centrată pe acordarea consultaţiilor în cadrul instituţiilor, cum ar fi: centre de sănătate, oficii ale medicilor de familie, oficii de sănătate. Majoritatea asistentelor medicale activează preponderent în oficiile medicilor de familie, o parte dintre acestea îşi îndeplinesc prin cumul şi lucrul de asistente medicale comunitare. Cele mai multe cazuri de boli netransmisibile sunt gestionate în baza vizitelor pacienţilor la instituţiile medicale şi, într-o măsură mai mică, în baza abordărilor centrate pe persoană sau a vizitelor la domiciliu.

Totodată, se constată o eficienţă redusă a sistemului de asistenţă medicală primară asupra conduitei bolilor cronice, ceea ce duce la diagnosticare tardivă (eşecul depistării precoce, absenţa depistării active prin screening). Deşi prevalenţa pentru boli cronice, precum hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, astmul şi boala pulmonară cronică obstructivă, depresia este redusă, rata de mortalitate şi spitalizare pentru afecţiunile cronice menţionate sunt înalte.

1.2. Asistenţa medicală comunitară

În condiţiile în care există numeroşi factori de risc ce cauzează şi menţin nivelul înalt al bolilor cronice, gestionarea acestei probleme necesită o abordare holistică. Asistenţa medicală comunitară este, în prezent, modalitatea prin care sistemul de sănătate ar putea dezvolta şi aplica la nivel practic prevenţia, monitorizarea şi îngrijirea continuă a bolnavilor cronici, dar şi ar putea contribui la consolidarea capacităţii pacientului pentru autoîngrijire.

Complexitatea problemelor cu care se confruntă persoanele cu boli cronice impulsionează regândirea modului în care sunt prestate serviciile la nivel de comunitate, prin unificarea resurselor umane, materiale şi financiare, astfel încât necesitatea persoanelor să fie abordată integrat. În acest sens, OMS recomandă valorificarea potenţialului profesional al asistentului medical comunitar, prin includerea acestuia în echipe multidisciplinare de îngrijire la nivel de comunitate.

Necesitatea organizării asistenţei medicale comunitare în baza unui model de prestare integrată a serviciilor de asistenţă medicală, a serviciilor sociale comunitare existente (inclusiv a celor educaţionale în ceea ce ţine de domeniul prevenirii), cu implicarea autorităţilor publice locale în coordonarea prestării serviciilor, este impusă de:

– tranziţia demografică caracterizată, în primul rând, de îmbătrânirea populaţiei şi de multimorbiditatea în cazul persoanelor vârstnice, proces determinat şi de migraţia masivă care conduce la faptul că vârstnicii sunt lăsaţi fără mediul familial, rămânând fără persoanele care în mod firesc preiau rolul de suport şi îngrijire de durată atunci când aceştia nu se mai pot îngriji. Coeficientul de îmbătrânire a populaţiei în Republica Moldova este în creştere: de la 17,5% în anul 2014 la 22,5% în anul 2021 (Biroul Naţional de Statistică);

– tranziţia epidemiologică cu prevalenţa înaltă în rândul populaţiei a bolilor cronice netransmisibile (maladii cardiovasculare, cancer, diabet zaharat, tulburări mintale şi de comportament), boli care necesită tratament şi îngrijiri continue.

1.3. Asistenţa medicală urgentă

Serviciile de asistenţă medicală urgentă sunt organizate şi prestate de Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, creat în anul 2015 (Hotărârea Guvernului nr.377/2015 cu privire la instituirea Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească) prin fuzionarea centrelor de urgenţă regionale (Nord, Centru, Sud, Găgăuzia, Chişinău), şi de unităţile primiri urgenţe create în cadrul spitalelor. Cheltuielile pentru serviciile de urgenţă prespitalicească reprezintă aproximativ 9-11% din toate cheltuielile pentru sănătate. Totodată, calitatea serviciilor de urgenţă în unele regiuni ale ţării rămâne o preocupare. De exemplu, o cotă semnificativă a pacienţilor cu infarct miocardic acut ajunge la spitalele raionale cu ambulanţa fără a face o electrocardiogramă.

Accesarea serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească se face prin Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 (Legea nr.174/2014 cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112), ce asigură intervenţii rapide în situaţiile de urgenţă prin utilizarea eficientă a capacităţii infrastructurii moderne a comunicaţiilor electronice şi oferă servicii de urgenţă specializate împreună cu informaţiile necesare pentru o reacţie rapidă şi potrivită. În anul 2022, Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 a recepţionat 2 318 877 de apeluri, cazurile din domeniul asistenţei medicale reprezentând 72% din numărul total de urgenţe reale. Cele mai solicitate urgenţe medicale, conform clasificatoarelor evenimentelor, au fost: hipertensiunea arterială – 137 392 de cazuri, copil bolnav – 113 948 de cazuri, boală nediagnosticată – 101 443 de cazuri, dureri abdominale sau de spate – 93 109 cazuri, afecţiuni respiratorii – 60 030 de cazuri.

Totodată, rezultatele evaluării SDSS 2008-2017 arată că autoreferirea pacienţilor la unităţile primiri urgenţe din spitale în perioada 2007-2016 a crescut cu 93%. În acest context, există două explicaţii. În primul rând, din anul 2004 reglementările naţionale permit accesarea directă a tratamentului de urgenţă, indiferent de statutul asiguratului, Compania Naţională de Asigurări în Medicină plătind pentru aceste servicii, iar, în al doilea rând, pacienţii preferă să se adreseze direct la unităţile primiri urgenţe pentru a evita timpul lung de aşteptare pentru serviciile ambulatorii.

În contextul serviciilor de urgenţă, este necesară abordarea problemei privind acordarea asistenţei medicale nou-născuţilor şi sugarilor şi calitatea acesteia. Conform evaluării OMS a serviciilor respective în anul 2019, există posibilităţi de îmbunătăţire a transportării de urgenţă a nou-născuţilor grav bolnavi.

O oportunitate ar fi utilizarea cadrului OMS pentru sistemul de îngrijire de urgenţă şi instrumentele relevante, în baza Cadrului de Evaluare a Sistemului de Îngrijire de Urgenţă (Emergency Care System Assessment (ECSA)).

1.4. Asistenţa medicală spitalicească

Sectorul spitalicesc se caracterizează printr-un grad înalt de fragmentare. Există trei niveluri diferite de spitale publice în ţară: spitalele municipale şi cele din UTA Găgăuzia, subordonate autorităţilor publice locale, spitalele terţiare, care se ocupă de cazurile mai complexe, şi, din ianuarie 2023, spitalele raionale, al căror fondator este Ministerul Sănătăţii. Angajaţii şi pensionarii structurilor de forţă (Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate) primesc îngrijiri medicale în spitalele departamentale din subordinea acestora.

O reducere drastică a paturilor de spital a avut loc în anii ʼ90; în perioada 2008-2017 numărul de paturi de spital a avut o uşoară descreştere (21 892 de paturi în anul 2007; 18 803 paturi în anul 2015; 18 436 de paturi în anul 2016; 17 990 de paturi în anul 2017), iar în anul 2021 numărul de paturi de spital a fost de 17 329. Numărul de spitale publice s-a redus semnificativ: de la 364 de spitale publice la începutul anilor ʼ90 la 71 de spitale publice în anul 2017 (45 de spitale municipale/raionale, 16 spitale republicane şi 10 spitale departamentale). În anul 2021 numărul de spitale publice a fost de 68 (45 de spitale municipale/raionale, 17 spitale republicane şi 6 spitale departamentale), numărul total de spitale (publice şi private) a fost de 86. Spitalele raionale oferă servicii omogene fără a evalua necesităţile populaţiei, în condiţiile în care resursele financiare şi umane sunt limitate şi nu întotdeauna sunt utilizate eficient. Reducerea paturilor de spital a fost însoţită de reorganizarea şi dezvoltarea altor servicii de sănătate, precum servicii de reabilitare şi la domiciliu, care nu satisfac deplin cererea pentru serviciile de sănătate.

Conform datelor studiului Accesul populaţiei la servicii de sănătate din anul 2021, cota spitalizării este mai mare în rândul populaţiei urbane (8,1%) decât în rândul populaţiei rurale (6,9%). Durata de spitalizare este mai mare în regiunile rurale (8,6 zile) decât în regiunile urbane (8,0 zile). Persoanele asigurate stau mai mult în spital decât persoanele neasigurate (8,6 zile în comparaţie cu 6,0 zile). Amplasarea geografică şi tipul de servicii de sănătate determină referirea pacienţilor la tipul spitalului cel mai aproape de pacienţi. Drept urmare, majoritatea populaţiei din ţară este tratată în spitalele raionale (51,7%). Fiecare a patra persoană a stat într-un spital republican (26,3%), iar fiecare a cincea persoană a fost internată într-un spital municipal (18,7%). Populaţia rurală a fost tratată mai mult în spitalele raionale (65,8%) şi republicane (25,2%), pe când populaţia urbană a fost tratată practic egal atât în spitalele raionale (33,9%), municipale (36,4%), cât şi în cele republicane (27,7%) (Biroul Naţional de Statistică, 2022). Cota persoanelor aduse la spital cu ambulanţa a fost în anul 2021 de 29,3%, mai mult cu 23,9% decât în anul 2016, situaţie cauzată de pandemia de COVID-19.

În spitalele din ţară, în general, se atestă o insuficienţă a echipamentului medical avansat, cu excepţia spitalelor din municipiul Chişinău, şi o stare a clădirilor nesatisfăcătoare, multe dintre acestea nefiind supuse mai mult de 10 ani reparaţiilor capitale. Îmbunătăţirea efectivă a performanţei spitalelor şi schimbarea hotarului dintre asistenţa medicală primară şi cea spitalicească reprezintă o provocare suplimentară pentru modernizarea sectorului staţionar. Deseori procedurile de stabilire a priorităţilor în procesul de raţionalizare a deciziilor investiţionale în infrastructura instituţiilor medicale nu sunt clare, această neclaritate fiind produsă inclusiv de lipsa de viziune aprobată privind infrastructura sectorului spitalicesc.

Serviciile spitaliceşti sunt mult mai susţinute decât cele de asistenţă medicală primară, acestea beneficiind de mai multe alocaţii pentru dezvoltare chiar şi în cazurile în care nu este argumentată necesitatea disponibilităţii descentralizate a acestor servicii la nivel teritorial (pentru unele maternităţi, departamente chirurgicale etc.). Transformarea sistemului spitalicesc nu este acceptată la nivel local şi, respectiv, are loc utilizarea ineficientă a resurselor financiare, iar calitatea serviciilor prestate este redusă.

Reorganizarea spitalelor după niveluri de competenţă, care să includă criteriile pentru îngrijirea integrată a pacientului critic şi cazurile complexe, cu spitale regionale cu nivel înalt de performanţă – cu personal, infrastructură şi finanţare adecvate – este în întârziere. Se menţin ineficienţa şi cheltuielile neargumentate, de exemplu, în maternităţile cu un număr mai mic de 500 de naşteri pe an şi în departamentele chirurgicale cu un număr anual redus de intervenţii. Unele cazuri tratate în spitale (mai ales în spitalele mici) sunt, de fapt, patologii simple considerate "spitalizări evitabile", care ar putea fi îngrijite în ambulatoriu, iar cazurile complicate sunt transferate, în mod sistematic, către spitalele de nivel terţiar. Spitalizările evitabile sunt deosebit de mari în rândul copiilor sub 5 ani, comparativ cu alte ţări din Europa.

Serviciile alternative (spitalizare de zi şi în ambulatoriu) care să asigure continuitatea de servicii necesare, precum şi consolidarea raportului cost-eficienţă în ceea ce priveşte îngrijirea pe termen lung (de exemplu îngrijiri la domiciliu) sunt dezvoltate insuficient.

Serviciile de reabilitare a pacienţilor după rezolvarea episodului acut, de exemplu, în afecţiunile cardiovasculare, neurologice, traumatologice etc., nu sunt dezvoltate şi, respectiv, nu sunt accesibile din cauza lipsei personalului medical de profil specializat şi a echipamentelor necesare pentru reabilitarea pacienţilor.

În acelaşi timp, trebuie să se ia în considerare faptul că implementarea regionalizării presupune schimbări în standardele actuale de practică şi repartizarea resurselor de sănătate, în special în cazul serviciilor specializate. În prezent, se atestă o reglementare insuficientă a transferului interspitalicesc. De asemenea, se atestă capacităţi reduse de transportare a pacienţilor în condiţii sigure şi în timp optim (ora de aur). Lipsesc posibilităţi de transportare aeriană a pacienţilor în funcţie de necesitate, ceea ce ar spori timpul până la acordarea asistenţei medicale calificate. În acest scop, flexibilitatea în redistribuirea pacienţilor necesită a fi îmbunătăţită, deoarece transferul pacienţilor din centre cu volum redus în centre cu volum mare poate, în unele condiţii, îmbunătăţi rezultatele, iar în altele le poate agrava. Regionalizarea poate influenţa accesul la îngrijire pentru populaţia vulnerabilă prin creşterea barierelor din cauza distanţelor dintre servicii. În acest context, organizarea transferului persoanelor care necesită îngrijiri medicale către furnizor va fi crucială.

1.5. Cost-eficienţa serviciilor de sănătate

Cererea sporită a serviciilor de asistenţă medicală primară axate pe boală şi tratament, dar nu şi pe promovare şi prevenire, generează costuri considerabile pentru sistemul de sănătate.

Reglementările existente de finanţare a serviciilor specializate de ambulatoriu determină cheltuieli excesive, cauzate în mare parte de adresările directe şi nejustificate ale pacienţilor la consultaţii şi investigaţii specializate, dar şi de lipsa medicului de familie în localitate. Totodată, conform evaluării OMS în contextul acoperirii universale cu servicii de sănătate, pacienţii au confirmat spitalizarea excesivă şi au indicat polipragmazia continuă şi utilizarea excesivă a antibioticelor (Assessing the respect of children′s rights in hospital in the Republic of Moldova, WHO EURO. https://www.euro.who.int/en/countries/republic-of-moldova/publications/assessing-the-respect-of-childrens-rights-in-hospital-in-the-republic-of-moldova-2014).

1.6. Calitatea serviciilor de sănătate

Analiza implementării SDSS 2008-2017 indică faptul că Republica Moldova a iniţiat în ultimii ani mai multe politici, structuri şi metode pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, însă multe dintre acestea nu au fost pe deplin implementate, susţinute, integrate sau evaluate în mod sistematic pentru a determina impactul (Strizrep, T. (2016). Raport tehnic – susţinere Ministerului Sănătăţii la strategia pentru reforma sectorului spitalicesc în Republica Moldova).

Evidenţele studiului Accesul populaţiei la servicii de sănătate din anul 2021 au arătat că aproximativ 12% din pacienţi au observat o îmbunătăţire a calităţii serviciilor de sănătate în comparaţie cu anii precedenţi. În acelaşi timp, fiecare a cincea persoană consideră că situaţia privind calitatea serviciilor de sănătate s-a înrăutăţit, pe când fiecare a doua persoană nu a observat schimbări în calitatea serviciilor de sănătate. Totodată, populaţia din mediul rural este mai optimistă faţă de perceperea calităţii serviciilor medicale, astfel încât 15,6% au menţionat o îmbunătăţire în acest sens şi doar 6,7% din populaţia urbană au avut aceeaşi opinie.

Prin urmare, reducerea efortului statului în modernizarea şi consolidarea serviciilor medicale, cum ar fi: asistenţă medicală primară, comunitară, urgentă prespitalicească, spitalicească etc., va duce la diminuarea calităţii serviciilor medicale şi a accesului populaţiei la aceste servicii şi se va reflecta negativ asupra stării de sănătate a persoanelor, va produce costuri sociale suplimentare atât la nivel de persoană şi familie, cât şi la nivel de comunitate şi societate.

Subsecţiunea a 2-a

Resurse umane în sistemul de sănătate

În Republica Moldova resursele umane rămân unul din principalele puncte nevralgice ale sistemului de sănătate. Asigurarea cu personal, exprimată prin densitatea lucrătorilor medicali, este la nivelul ţărilor din regiunea europeană a OMS (138 la 10 000 populaţie comparativ cu 121 la 10 000 populaţie), însă fenomenul de îmbătrânire a lucrătorilor din domeniul sănătăţii reprezintă o adevărată ameninţare pentru sustenabilitatea forţei de muncă. În Republica Moldova, sistemul de sănătate are o forţă de muncă în care peste 43% din medici şi asistenţi medicali au vârsta de peste 55 de ani.

Problemele identificate în legătură cu resursele umane în sistemul de sănătate sunt complexe, iar între acestea există relaţii multidirecţionale de cauzalitate şi dependenţă. Printre aspectele menţionate la acest capitol în analiza implementării SDSS 2008-2017 se numără:

• dezechilibre geografice (discrepanţe între mediul urban şi cel rural) în acoperirea cu personal medical;

• deficit de personal medical în anumite domenii de activitate, cum ar fi sănătatea mintală;

• nivel redus de motivaţie în rândul personalului medical, mai ales în cazul celor care activează în afara municipiului Chişinău, cauzat, printre altele, de nivelurile reduse ale salariilor, condiţiile deficitare de muncă şi infrastructura socială slab dezvoltată la nivel local;

• vârsta medie înaintată a personalului medical din asistenţa medicală primară;

• lipsa resurselor umane care să asigure dezvoltarea, implementarea şi evaluarea politicilor de sănătate;

• migraţia personalului medical calificat, în special în România.

2.1. Generarea resurselor umane în sistemul de sănătate

Teorie şi competenţe în învăţământul medical. În ultimii ani s-au înregistrat progrese în a transforma educarea viitorilor profesionişti (medici, asistenţi medicali etc.), bazându-se pe competenţe, prin utilizarea laboratoarelor de simulare. Cu toate acestea, încă se menţine o discrepanţă între cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice ale lucrătorilor medicali. De asemenea, se depun eforturi mai mari în direcţia educaţiei interprofesionale, pentru a facilita comunicarea şi colaborarea dintre diversele categorii de lucrători medicali.

Atractivitatea redusă a profesiei medicale. Anual, o parte din absolvenţii Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" nu doresc să continue activitatea de muncă în sistemul public al sănătăţii. Astfel, numărul absolvenţilor Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" care se înscriu la rezidenţiat este mai mic comparativ cu cel al absolvenţilor (tabelul 2).

Sursa: Ministerul Sănătăţii, 2023

Un alt domeniu deficitar în generarea resursei umane este domeniul sănătăţii publice. Conform analizei implementării SDSS 2008-2017, nu este disponibilă o metodologie de evaluare a necesităţii de resurse umane în acest domeniu şi de realizare a unei planificări pe termen mediu şi lung, în funcţie de starea sănătăţii populaţiei, de tendinţele economice, de schimbările demografice şi de alţi factori relevanţi. În consecinţă, se constată dificultatea de a atrage specialişti tineri în sistemul de sănătate publică. Se remarcă, de asemenea, un deficit al resurselor umane în cadrul administrării şi managementului instituţiilor medico-sanitare publice, precum şi un deficit al resurselor umane implicate în dezvoltarea, implementarea şi evaluarea de politici de sănătate.

2.2. Migraţia personalului medical

Republica Moldova se confruntă cu fenomenul migraţiei în rândul personalului medical, cauzat de factori interni (de tip push) şi externi (de tip pull). Doi indicatori care relevă această tendinţă sunt (1) numărul de solicitări de autentificare a actelor medicale primite de Ministerul Sănătăţii şi (2) procentul absolvenţilor Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" care se înscriu la programele de rezidenţiat din Republica Moldova. În anul 2022, numărul absolvenţilor Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" care au solicitat autentificarea documentelor ce atestă pregătirea profesională în scopul emigrării este în creştere, după criza pandemică din 2020-2022 (figura 10).

Figura 10. Numărul de solicitări de autentificare a actelor de studii medicale, 2012-2022

Sursa: Ministerul Sănătăţii, 2023

Din categoria factorilor interni (de tip push) fac parte nivelul redus al veniturilor, condiţiile precare de muncă, insuficienţa oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională. În ceea ce priveşte categoria factorilor externi (de tip pull), trebuie menţionat faptul că în anul 2018 România a crescut salariile majorităţii categoriilor de personal medical din sistemul public de sănătate cu 70% şi 170% şi a simplificat procedurile de recunoaştere şi echivalare a diplomelor de studii medicale obţinute în Republica Moldova.

2.3. Dezechilibre şi ineficienţe în distribuţia personalului medical

Insuficienţa lucrătorilor medicali duce la distribuţia geografică neuniformă a acestora. Această insuficienţă este generată, în mare parte, de fenomenul migraţiei personalului medical descris anterior. La rândul său, acest fenomen este cauzat, în mare parte, de nivelul salariilor lucrătorilor medicali, care este unul neadecvat pregătirii îndelungate şi extrem de costisitoare pe care aceştia o fac. Conform analizei SDSS 2008-2017, dezechilibrele geografice în acoperirea cu personal medical se datorează şi faptului că majoritatea autorităţilor publice locale (cu excepţia Chişinăului) au resurse financiare limitate pe care trebuie să le investească în infrastructura medicală. Din cauza resurselor insuficiente, rămân aceleaşi clădiri şi aceeaşi infrastructură învechită, ceea ce face ca aceste localităţi să fie neatractive pentru personalul medical.

În condiţiile insuficienţei lucrătorilor medicali, se remarcă o utilizare redusă a iniţiativelor inovative în domeniul transferului de abilităţi între diferite categorii de personal medical (task shifting) sau al împărtăşirii de abilităţi între diferite categorii de personal medical (task sharing).

2.4. Planificare şi monitorizare

Mecanismele inadecvate de management şi dezvoltarea suboptimală a planificării resurselor umane din sistemul sănătăţii se realizează în prezent pe termen scurt (anual) şi se bazează pe principii care nu sunt argumentate suficient şi nu sunt adaptate la necesităţile sistemului de sănătate, făcând dificilă echilibrarea cererii şi a ofertei pentru forţa de muncă în sănătate.

Actualul sistem de colectare şi prelucrare a datelor (SIERUSS) corespunde parţial cerinţelor organismelor internaţionale de profil şi necesită a fi modernizat pentru a permite o evaluare veridică comprehensivă şi o analiză comparativă a indicatorilor referitori la resursele umane. Insuficienţa capacităţilor de analiză a datelor privind resursele umane atât la nivel central, cât şi la nivel de instituţii medicale şi farmaceutice, cauzată şi de insuficienţa personalului de gestionare a domeniului, face dificil procesul elaborării politicilor bazate pe dovezi (evidence-informed policy making). În momentul de faţă, în analiza datelor în domeniul resurselor umane din sistemul de sănătate este antrenat un număr redus de persoane din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.

Lipsa colaborării intersectoriale în domeniul resurselor umane din sănătate este o altă constrângere din sistemul de sănătate. Este insuficientă coordonarea activităţilor dintre Ministerul Sănătăţii şi autorităţile publice locale în asigurarea cu personal medical a instituţiilor medicale şi farmaceutice din mediul rural şi menţinerea acestuia.

Prin urmare, lipsa de intervenţii din partea statului în susţinerea politicilor publice în domeniul resurselor umane din sistemul de sănătate va aprofunda problema fluxului de personal medical şi a asigurării cu cadre a sistemului de sănătate, ceea ce, respectiv, va duce la diminuarea calităţii serviciilor medicale şi va reduce accesul populaţiei la servicii medicale.

Subsecţiunea a 3-a

Sisteme informaţionale

Fragmentarea sistemului informaţional în domeniul sănătăţii este o barieră în elaborarea politicilor informate de evidenţe, împiedică monitorizarea şi evaluarea politicilor şi, prin urmare, crearea unui sistem transparent. Capacităţile modeste de analiză şi sinteză a informaţiei privind sănătatea sunt o barieră în utilizarea efectivă a volumului vast de informaţii şi date disponibile. Aceasta limitează capacitatea de generare a informaţiilor privind cauzalitatea şi monitorizarea impactului intervenţiilor de politici.

Rezultatele evaluării implementării SDSS 2008-2017 indică faptul că în prezent există şase sisteme informaţionale. Dintre acestea, doar unul corespunde tuturor rigorilor (tehnice şi legale), trei corespund parţial (corespund tehnic, dar necesită reglementare juridică), iar două nu corespund nici tehnic, nici juridic (Hotărârea Guvernului nr.586/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de ţinere a Registrului medical). Totodată, sistemele informaţionale nu sunt utilizate de toate instituţiile medicale (de exemplu, SIA şi AMS sunt implementate doar de instituţiile republicane), iar opţiunile utilizatorilor serviciilor de sănătate de a comunica şi de a interacţiona cu furnizorii de servicii medicale prin intermediul instrumentelor digitale sunt limitate. În acelaşi timp, subsistemele informaţionale instituite pentru anumite componente sunt operate separat, iar problemele de interoperabilitate limitează considerabil eficienţa transformării digitale a sistemului de sănătate. Totuşi, personalul şi administratorii medicali observă valoarea adăugată a lucrului cu sistemele informaţionale electronice şi utilizarea informaţiilor din sistemele respective pentru controlul calităţii şi evaluarea performanţei serviciilor prestate.

Menţinerea în continuare a unui sistem informaţional fragmentat, cu multiple subsisteme informaţionale care nu comunică între ele, păstrează riscul neacordării în termenul necesar a serviciilor medicale populaţiei, în special în situaţie de urgenţă şi crize sanitare. Suplimentar, neschimbarea abordării referitoare la soluţiile informaţionale şi digitale produce costuri considerabile, fără a îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale şi sănătatea populaţiei.

Subsecţiunea a 4-a

Finanţarea sistemului de sănătate

Pentru a obţine o acoperire universală de sănătate, Republica Moldova are nevoie de un sistem de finanţare care să permită populaţiei să utilizeze tot spectrul de servicii de sănătate – protecţie, promovare, prevenire, tratament şi reabilitare, fără a suporta dificultăţi financiare majore, în special în situaţia în care, conform datelor Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, 87,7% din populaţia ţării sunt asigurate medical.

În Republica Moldova, conform datelor OMS, cheltuielile totale pentru sănătate, raportate per capita, au crescut de circa 15 ori în perioada 2000-2020, de la 21 US$ în anul 2000 până la 307 US$ în anul 2020. Totodată, ca pondere din produsul intern brut (PIB), aceste cheltuieli în perioada respectivă, cu anumite fluctuaţii pe parcursul anilor, nu s-au modificat substanţial (6% în anul 2000 versus 6,8% în 2020) (figura 11). Ponderea cheltuielilor faţă de PIB în anul 2020 este puţin mai mare în grupul ţărilor cu acelaşi venit mediu superior pe cap de locuitor (6%), dar cu mult sub media la nivel mondial şi cea de la nivelul Uniunii Europene (de circa 10%) (WHO Global Health Expenditure Database; https://apps.who.int/nha/database/country_profile/Index/en).

Figura 11. Cheltuieli totale pentru sănătate în Republica Moldova,

% din PIB şi $ SUA per capita, 2000-2020

Sursa: WHO Global Health Expenditure Database, 2022

Ponderea cheltuielilor publice (bugetul de stat şi contribuţiile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală) în totalul cheltuielilor de sănătate în perioada 2000-2020 s-a majorat de la 49% în 2000 până la 65% în 2020, cu o creştere semnificativă de 11% în anul 2004, ca urmare a implementării asigurării obligatorii de asistenţă medicală (figura 12).

Figura 12. Sursele cheltuielilor pentru sănătate, % din totalul cheltuielilor, 2000-2020

Sursa: WHO Global Health Expenditure Database, 2022

Finanţarea domeniului sănătăţii din surse publice a fost influenţată în perioada 2012-2021 de constrângerile bugetare existente şi de prioritatea scăzută acordată domeniului sănătăţii în bugetul de stat, cheltuielile publice pentru sănătate constituind 4,8% din PIB în anul 2020 faţă de 5,6% în anul 2010. Chiar dacă în valori nominale cheltuielile publice pentru sănătate au crescut, atunci în valori reale acestea înregistrează un trend negativ (tabelul 3). Spre comparaţie, la nivelul Uniunii Europene, acest indicator a constituit 8% din PIB în anul 2020 (Government expenditure on health. Eurostat, 2022, https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Government_expenditure_on_health).

Sursa: Ministerul Sănătăţii, 2023

Ponderea plăţilor din buzunar denotă gradul de dependenţă a finanţării sistemului de sănătate de cheltuielile gospodăriilor casnice. Evidenţele OMS arată clar că plăţile din buzunar (în eng. out-of-pocket spending) sunt mai mici în statele cu o pondere mai mare a cheltuielilor publice faţă de PIB. În Republica Moldova, în anul 2020, la o cotă a cheltuielilor publice din PIB mai mică de 5%, plăţile din buzunar constituie 31% din totalul cheltuielilor pentru sănătate (figura 13). Deşi în diminuare, de la 47% în 2000, cota plăţilor din buzunar în cheltuielile totale din sectorul sănătăţii rămâne impunătoare, fiind cu mult peste media din ţările UE (15,5%).

Figura 13. Plăţile din buzunar din cheltuielile totale pentru sănătate şi cheltuielile publice, %, 2020

Sursa: WHO Global Health Expenditure Database, 2022

Ponderea mare a plăţilor din buzunar produce multiple cazuri de cheltuieli catastrofale, inechitate printre păturile socioeconomice şi posibilitatea ca tot mai mulţi oameni să cadă sub pragul de sărăcie din cauza plăţilor pentru servicii de sănătate. În anul 2021, ponderea populaţiei cu cheltuielile gospodăriilor pentru sănătate mai mari de 10% în totalul cheltuielilor gospodăriilor a alcătuit 14,2%. Pentru populaţia din mediul urban aceasta a constituit 17,1%, comparativ cu 12,2% pentru populaţia din mediul rural, în creştere cu 3% şi, respectiv, cu 1,6% faţă de anul 2020 (Biroul Naţional de Statistică, https://old.statistica.md/newsview.php?l=roHYPERLINK "https://old.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=7344"&HYPERLINK "https://old.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=7344"idc=168HYPERLINK "https://old.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=7344"&HYPERLINK "https://old.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=7344"id=7344), mult mai înaltă comparativ cu majoritatea ţărilor din regiunea europeană a OMS. În mare parte, acestea sunt suportate de chintilele cele mai sărace ale populaţiei, puternic concentrate în rândul persoanelor care trăiesc în mediul rural şi al pensionarilor. Acest lucru reprezintă o dovadă clară că protecţia financiară a populaţiei nu este suficientă.

Plăţile din buzunar (formale şi neformale) sunt achitate, în mare parte, pentru medicamente pentru tratamentul de ambulatoriu. În anul 2021 populaţia din cele mai sărace chintile a cheltuit pentru medicamentele circa 52% din totalul cheltuielilor pentru sănătate (Studiul Accesul populaţiei la serviciile de sănătate, Biroul Naţional de Statistică, 2022 (disponibil online la adresa: https://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2022/06/Acces_servicii_sanatate_2022.pdf). Plăţile neformale, fiind pe larg răspândite în Republica Moldova, reduc încrederea persoanelor în sistemul de sănătate şi majorează costurile serviciilor medicale pentru beneficiarii acestuia.

Concluzionând, putem afirma că finanţarea sistemului de sănătate este mult mai mult decât o funcţie de acumulare de bani, contează cine este solicitat să plătească, când plăteşte şi cum sunt cheltuiţi banii acumulaţi. Iar pandemia de COVID-19 a evidenţiat şi mai mult importanţa lărgirii spaţiului fiscal şi prioritizarea sănătăţii în bugetul naţional, astfel accentul pus pe acoperirea universală de sănătate şi asigurarea sustenabilităţii financiare constituind dezideratul de bază al politicilor de finanţare din SNS.

Astfel, în situaţia în care nu va fi asigurată tendinţa unei finanţări adecvate a sistemului de sănătate, lipsită de o prioritizare a cheltuielilor publice, va creşte ponderea plăţilor din buzunar pentru serviciile medicale, se va reduce accesul populaţiei la servicii medicale şi se va aprofunda inechitatea în sănătate.

Subsecţiunea a 5-a

Medicamente şi dispozitive medicale

Un sistem de sănătate care funcţionează bine asigură accesul universal şi echitabil la produse farmaceutice şi medicale esenţiale şi la vaccinuri de calitate, sigure şi eficiente, precum şi utilizarea lor raţională.

Prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova s-a angajat să alinieze legislaţia naţională la standardele UE de asigurare a unui nivel superior de ocrotire a sănătăţii în domeniul de asistenţă cu medicamente şi dispozitive medicale. Astăzi, cadrul normativ al Republicii Moldova (Legea nr.1409/1997 cu privire la medicamente, Legea nr.102/2017 cu privire la dispozitivele medicale, Legea nr.1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică şi Legea nr.382/1999 cu privire la circulaţia substanţelor stupefiante, psihotrope şi a precursorilor) nu transpune integral acquis-ul UE şi necesită o aliniere mai bună la normele şi cerinţele UE. În acelaşi timp, şi capacităţile instituţionale existente în sistemul de sănătate nu sunt suficiente pentru implementarea prevederilor actelor normative ale UE.

Reglementarea generală eficientă în conformitate cu rigorile internaţionale a domeniului medicamentelor şi dispozitivelor medicale la toate etapele, de la elaborarea şi aprobarea lor până la controlul după introducerea pe piaţă, prevede plasarea tuturor competenţelor aferente sub autoritatea aceleiaşi instituţii. În Republica Moldova, actualmente, aceste atribuţii sunt divizate între două autorităţi competente: Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, responsabilă de reglementarea şi supravegherea în domeniul medicamentului, activităţii farmaceutice şi dispozitivelor medicale, şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, responsabilă de controlul de stat în aceste domenii. Odată ce nu este asigurată o strânsă cooperare între subdiviziunile de control al calităţii medicamentelor, de autorizare a medicamentelor şi inspectoratul farmaceutic, în sistemul farmaceutic nu poate exista un mecanism eficient de minimizare a riscurilor pentru sănătatea publică.

Ameninţările ce pot surveni în procesul de evaluare a eficienţei şi calităţii produselor medicale şi dispozitivelor medicale, precum şi de garantare a securităţii farmaceutice pentru populaţia Republicii Moldova sunt induse de o serie de dificultăţi în cadrul activităţii Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, precum: a) activitatea de reglementare se bazează preponderent pe expertiză externă, cu riscuri majore de apariţie a circumstanţelor asupra cărora agenţia nu va avea influenţă; b) lipsa sustenabilităţii financiare; c) evaluarea dosarului nu este armonizată cu cerinţele europene de expertiză; d) personal calificat insuficient.

Totodată, piaţa farmaceutică mică, neatractivă pentru producătorii şi distribuitorii de medicamente şi dispozitive medicale şi tendinţa continuă de modificare a preţurilor la medicamente au dus la un dezechilibru în disponibilitatea medicamentelor pe piaţă, producând un risc privind accesul populaţiei la medicamentele esenţiale pe termen scurt, mediu şi lung. Rezultatele studiului Evoluţia preţurilor de producător al medicamentelor esenţiale indicate în tratamentul maladiilor cronice (2011-2019) denotă că mai multe medicamente nu sunt disponibile şi s-au creat bariere de acces atât fizice, cât şi economice pentru populaţie, ducând în final la o creştere a cheltuielilor de buzunar pentru sănătate în rândul populaţiei.

Astfel, piaţa medicamentelor Republicii Moldova constituie circa 90% de medicamente de import şi doar 10% de medicamente autohtone, pentru a căror producere se utilizează materie primă totalmente importată. Această dependenţă majoră de produse importate explică impactul semnificativ al cursului valutar, dar şi al procedurilor regulatorii asupra disponibilităţii produselor farmaceutice şi a preţurilor lor. Catalogul naţional de preţuri de producător la medicamente, introdus în 2011 pentru a asigura transparenţa formării preţurilor şi îmbunătăţirea controlului asupra lor, a avut un efect invers. Circa 50% din medicamentele disponibile în Nomenclatorul de stat al medicamentelor şi Catalogul naţional de preţuri de producător la medicamente în anul 2013 au dispărut din aceste liste definitiv până în anul 2019. Totodată, conform datelor Catalogului naţional de preţuri de producător la medicamente, în anul 2022 medicamentele de origine europeană au constituit 53,43%, comparativ cu anul 2019, când au constituit 45,89% din totalul medicamentelor importate autorizate. O parte din aceste produse se găsesc totuşi în farmacii prin mecanismul de import al produselor neautorizate, reglementat de Legea nr.1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică şi Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.559/2017 cu privire la Regulamentul privind autorizarea importului medicamentelor, altor produse farmaceutice, parafarmaceutice şi materiei prime medicamentoase neautorizate în Republica Moldova.

Asigurarea cu medicamente a populaţiei este realizată atât prin mecanismul achiziţiilor centralizate (pentru uz spitalicesc şi programe naţionale), cât şi prin compensarea medicamentelor pentru asistenţa medicală de ambulatoriu. Includerea produselor medicale în liste de achiziţii şi compensare este dificilă şi cu evaluare insuficientă a raportului cost-eficienţei în momentul selecţiei. Astfel, lista de medicamente esenţiale a fost actualizată pentru prima dată în 2021, după 10 ani de la introducere. Lipseşte o abordare strategică naţională de utilizare şi selecţie a medicamentelor în sectorul public finanţate din bugetul de stat şi din fondurile asigurărilor obligatorii în medicină. Instituţiile medicale utilizează formularele instituţionale de selecţie elaborate de către comitetele farmacoterapeutice interne.

Achiziţiile publice centralizate de medicamente şi dispozitive medicale pentru sistemul de sănătate sunt formate de un mecanism defectuos, ce face imposibilă desfăşurarea achiziţiilor multianuale. Astfel, 10% din numărul total de contestaţii depuse la Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor se referă la produsele şi dispozitivele medicale, fapt ce duce la tergiversarea procedurilor de achiziţii publice şi, respectiv, a asigurării instituţiilor medico-sanitare publice cu medicamente, consumabile şi dispozitive medicale.

Sistemul de compensare (totală sau parţială) a costului medicamentelor pentru beneficiari în condiţii de ambulatoriu a fost introdus în anul 2005, reprezentând un pas considerabil în asigurarea protecţiei financiare a persoanelor asigurate în sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală. Numărul de medicamente compensate incluse în lista medicamentelor compensate, atât ca denumiri comune internaţionale, cât şi ca denumiri comerciale, este în continuă creştere. Dacă în anul 2005 în listă erau incluse 35 de denumiri comune internaţionale (cu 147 de denumiri comerciale), atunci în anul 2022 numărul acesta a ajuns la 169 de denumiri comune internaţionale (cu 1 348 de denumiri comerciale) (figura 14). Însă povara financiară asupra populaţiei în ceea ce priveşte acoperirea costurilor pentru medicamente este în creştere. Astfel, în anul 2016, din totalul cheltuielilor pentru sănătate suportate de o persoană, procurarea medicamentelor a constituit 73,5% din cheltuieli, fiind în anul 2008 de 64,4%.

Figura 14. Dinamica listei medicamentelor compensate, 2005-2020

Sursa: Compania Naţională de Asigurări în Medicină, 2023

Reţeaua de farmacii comunitare şi filiale ale acestora este una extinsă, în special în unităţile teritorial-administrative de nivelul al doilea, însă acestea lipsesc în localităţile rurale. Normativele demografice şi geografice introduse în anul 2011 în Legea nr.1456/1993 cu privire la activitate farmaceutică sunt încălcate. În ultimii doi ani Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a eliberat peste 26 de licenţe de activitate farmaceutică în baza hotărârilor/deciziilor instanţelor judecătoreşti, care au avut drept temei următoarele motive: lipsa metodologiei de aplicare a normelor legale privind indicatorul geografic (distanţa dintre farmacii comunitare) şi nerecunoaşterea datelor Biroului Naţional de Statistică, a adeverinţei eliberate de autorităţile administraţiei publice locale privind estimarea indicatorului demografic (numărul de locuitori ce revin unei farmacii).

Totodată, în cadrul controalelor farmaceutice planificate şi inopinate realizate de către Inspectoratul farmaceutic al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, în anul 2019 s-au constatat 14 cazuri de exercitare ilicită de activitate farmaceutică de către nespecialişti, ceea ce reprezintă 85% de cazuri în cadrul controalelor planificate şi 15% în cadrul controalelor inopinate. Acest fapt denotă că proprietarii întreprinderilor farmaceutice tratează cu iresponsabilitate şi neglijare rolul farmacistului în garantarea sănătăţii publice a populaţiei din Republica Moldova.

Inexistenţa unui serviciu electronic de monitorizare a stocurilor de medicamente şi dispozitive medicale (sistem de trasabilitate) la nivel naţional face imposibilă monitorizarea pieţei de către Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, fapt care duce la inabilitatea de a identifica proactiv riscul privind lipsa unor medicamente pe piaţă, cu implicaţii majore pentru tratamentul unor boli şi asigurarea serviciilor de urgenţă.

Fragmentarea decizională în utilizarea bazelor de date electronice de la nivelul celor patru actori instituţionali – Ministerul Sănătăţii, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, Compania Naţională de Asigurări în Medicină – duce la imposibilitatea monitorizării în timp real a stocurilor de produse medicale distribuite pe teritoriul ţării, a preţurilor la medicamente şi dispozitive medicale, a intrărilor şi a consumurilor în timp real.

La fel, instituţiile medicale nu dispun de capacităţi şi mijloace suficiente de întreţinere şi reparare a dispozitivelor medicale din dotare şi nici de personal competent. Astfel, se atestă o lipsă acută a specialiştilor în domeniul ingineriei biomedicale, a persoanelor cu rol primordial în activităţile legate de managementul dispozitivelor medicale.

Utilizarea neraţională a medicamentelor reprezintă o problemă importantă, cauzată de incapacitatea de acoperire efectivă a sistemului de control asupra exercitării activităţii farmaceutice, de exercitarea activităţilor exclusive ale farmaciştilor şi asistenţilor de farmacişti de către personal necalificat, de lipsa metodologiei de selecţie şi determinare a necesarului de medicamente şi dispozitive medicale, de gestionare a stocurilor, precum şi de desfăşurare a achiziţiilor publice optimale şi cost-eficiente.

Totodată, lipsa unor intervenţii complexe şi multidimensionale în domeniul medicamentului şi dispozitivelor medicale va perpetua procesul de diminuare a disponibilităţii medicamentelor şi dispozitivelor medicale de calitate pe piaţa internă şi de menţinere a preţurilor înalte la aceste produse de importanţă vitală.

Subsecţiunea a 6-a

Guvernarea sistemului de sănătate

Pentru analiza situaţiei actuale şi determinarea acţiunilor prioritare de intervenţie în îmbunătăţirea guvernării sistemului de sănătate, este utilizat cadrul TAPIC (Greer S.L., Vasev N., Jarman H., et al. TAPIC: a governance framework to strengthen decision making and implementation. Copenhagen (Denmark): European Observatory on Health Systems and Policies, 2019 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK553604/), care se constituie din:

transparenţă – aprobarea de decizii clare, a motivelor lor şi a factorilor de decizie;

responsabilizare – asigurarea că fiecare actor care acţionează poartă răspundere pentru acţiunile sale faţă de alţi actori şi, pornind de la rezultatul acestor acţiuni de care este responsabil, acesta poate fi recompensat sau pedepsit;

participare – asigurarea că persoanele care sunt afectate de deciziile propuse îşi pot exprima poziţia asupra acestora într-un mod care să garanteze că cel puţin sunt auzite;

integritate – garantarea unui sistem în care organizaţiile şi locurile de muncă/funcţiile sunt clar definite, iar procedurile, cum ar fi angajarea şi contractarea, sunt reglementate şi clare;

capacitate – folosirea expertizei necesare pentru a ajuta factorii de decizie să evite, să identifice şi să remedieze eşecurile şi consecinţele nedorite.

Sporirea ratei de încredere în instituţiile sistemului de sănătate şi în calitatea actului medical atrage după sine creşterea nivelului de investiţii ale oamenilor în dezvoltarea statului şi a sistemului de sănătate. Referitor la gradul de încredere al oamenilor în instituţiile sistemului de sănătate, datele studiului Accesul populaţiei la serviciile de sănătate. Biroul Naţional de Statistică, 2022, realizat de Biroul Naţional de Statistică în 2021, (https://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2022/06/Acces_servicii_sanatate_2022.pdf) indică faptul că 19,6% din persoanele care au avut probleme de sănătate au renunţat la vizita la medic sau la specialist pentru că nu au avut încredere în acesta. Ponderea persoanelor care au renunţat la a merge la o consultaţie la un medic sau la un specialist când au avut necesitate este mai mare în mediul rural (20,9%) comparativ cu ponderea populaţiei de la oraşe (17,6%).

Domeniul sănătăţii este unul dintre sectoarele publice ale statului vulnerabile la corupţie, care este produsă fie din cauza contactelor multiple cu populaţia, fie din cauza gestionării unor interese economice considerabile (Hotărârea Parlamentului nr.56/2017 privind aprobarea Strategiei naţionale de integritate şi anticorupţie pentru anii 2017-2023), lucru valabil şi pentru sistemele de sănătate ale mai multor state, inclusiv cele din UE. Datele Comisiei Europene arată că sectorul de sănătate este unul dintre cele mai corupte sectoare economice în UE cu impact negativ dur asupra sănătăţii populaţiei. Totodată, doar 60% din populaţie ar depune o plângere în caz de solicitare a unor costuri suplimentare pentru serviciile medicale acordate. La Ministerul Sănătăţii s-ar adresa, în caz de fraude, 14,8% din persoane, direct la medic doar 12,1% din persoane ar sesiza cauzele de fraude, iar 11,6% nu au putut să se expună asupra acestui subiect (Accesul populaţiei la serviciile de sănătate. Biroul Naţional de Statistică, 2022, (https://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2022/06/Acces_servicii_sanatate_2022.pdf)).

Un rol important în evoluţia şi transformarea sistemului de sănătate al Republicii Moldova în ultimii 15 ani l-au avut Politica Naţională de Sănătate pentru anii 2007-2021 şi SDSS 2008-2017, aprobate de Guvern, acestea fiind primele documente de politică publică sectorială în Republica Moldova. Politica Naţională de Sănătate a stabilit că sănătatea este o prioritate în eforturile Guvernului şi ale societăţii civile în vederea fortificării continue a sănătăţii populaţiei şi redresării situaţiei socioeconomice din ţară şi a avut drept scop crearea condiţiilor optime pentru realizarea maximă a potenţialului de sănătate al fiecărei persoane pe parcursul întregii vieţi şi atingerea unor standarde adecvate de calitate a vieţii populaţiei. Obiectivele generale ale Politicii Naţionale de Sănătate au fost: a) majorarea speranţei de viaţă la naştere şi sporirea duratei de viaţă sănătoasă; b) asigurarea calităţii vieţii şi reducerea diferenţelor în termeni de sănătate pentru toate grupurile sociale; c) consolidarea parteneriatului intersectorial, vizând fortificarea sănătăţii populaţiei; d) sporirea responsabilităţii individului pentru propria sănătate. SDSS 2008-2017 a avut stabilit drept scop ameliorarea continuă a sănătăţii populaţiei, protecţia cetăţenilor de riscurile financiare în accederea spre serviciile de sănătate, reducerea inegalităţilor în utilizarea şi distribuirea serviciilor de sănătate şi satisfacerea beneficiarilor acestora.

Referitor la planificarea politicilor de sănătate, experienţa Republicii Moldova este una ambivalentă. Pe de o parte, a fost acumulată o vastă practică prin elaborarea mai multor documente de planificare strategică la nivel naţional. Pe de altă parte, după cum arată şi Raportul de evaluare a SND "Moldova 2020", o analiză riguroasă a impactului acestor documente prezintă concluzii puţin îmbucurătoare. Printre punctele slabe ale documentelor de planificare strategică din domeniul de sănătate, identificate pe parcursul ultimilor 25 de ani, se numără:

• priorităţi în sănătate stabilite arbitrar, or, în multe cazuri, acestea au fost stabilite fără o analiză detaliată a necesităţilor populaţiei în ceea ce priveşte serviciile de sănătate şi a capacităţilor sistemului de sănătate de a răspunde la aceste necesităţi;

• capacităţi instituţionale modeste privind elaborarea politicilor bazate pe dovezi, pe evidenţe locale credibile limitate, precum şi lipsa de cooperare între factorii de decizie şi comunitatea de cercetare şi coordonarea lentă între ministere (Scarlett J., Köhler K., Reinap M., Ciobanu A., Ţîrdea M. et al. (‎2018)‎. Evidence-informed Policy Network (‎‎EVIPNet)‎‎ Europe: success stories in knowledge translation. Public health panorama, 04 (‎02)‎, 161–169. WHO, Regional Office for Europe, https://apps.who.int/iris/handle/10665/325029). Evidenţele folosite la planificarea dezvoltării nu întotdeauna au asigurat o descriere suficientă a fenomenelor analizate, inclusiv din cauza dezagregării limitate pe gen, vârstă, regiune, dizabilitate etc. Proiectele de cercetare ştiinţifică nu întotdeauna sunt realizate şi, respectiv, finanţate pentru a răspunde necesităţilor elaboratorilor de politici;

• focalizarea excesivă pe aspectele de tratament şi mai puţin pe cele de promovare şi protecţie a sănătăţii şi prevenire a bolilor.

Conform rezultatelor evaluării implementării SDSS 2008-2017, capacitatea de a implementa schimbări este una dintre provocările principale în sistemul de sănătate (de exemplu Strategia de dezvoltare a resurselor umane din sistemul sănătăţii pentru anii 2016-2025). Există o insuficienţă a resurselor financiare şi umane atât la nivel central, cât şi la nivel local, resurse capabile de a contribui la formarea unor politici eficiente în sănătate. Rolul şi responsabilităţile autorităţilor de diferite niveluri (Parlament, Guvern, Ministerul Sănătăţii, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS), autorităţile publice locale, autorităţile teritoriale de sănătate, instituţii medicale de diferite niveluri) nu sunt clar stabilite, procesul de definire a rolurilor la toate nivelurile de guvernare fiind unul complicat şi nu întotdeauna bine distins.

Responsabilizarea pe verticală şi orizontală a persoanelor este slabă, inclusiv din motivul că nu toţi cetăţenii îşi cunosc drepturile şi nici nu îşi exprimă liber părerile. Definirea confuză a rolurilor şi responsabilităţilor actorilor din sistemul de sănătate face ca acesta să fie unul vulnerabil la fenomenul corupţiei (Hotărârea Parlamentului nr.56/2017 privind aprobarea Strategiei naţionale de integritate şi anticorupţie pentru anii 2017-2023). Realizarea evaluării performanţei sistemului de sănătate nu este inclusă în ciclul de activităţi ale ministerului şi există o viziune neclară cu privire la intervenţiile ce urmează a fi întreprinse în sistemul de sănătate.

Strategiile de comunicare iniţiate şi derulate de Ministerul Sănătăţii au fost elaborate cu susţinerea donatorilor internaţionali (OMS, UNICEF, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, UNFPA etc.). Serviciul de comunicare al Ministerului Sănătăţii a fost fortificat pe parcursul timpului, însă fluctuaţia înaltă a angajaţilor este un obstacol în implementarea eficientă a strategiei de comunicare. În general, fluctuaţia înaltă a angajaţilor este o problemă pentru guvernarea sectorului de sănătate din Republica Moldova, deoarece subminează performanţa şi productivitatea sistemului.

Organizaţiile societăţii civile sunt implicate în guvernarea sistemului de sănătate şi participă la procesul de elaborare a politicilor de sănătate şi de pregătire în vederea promovării politicilor de sănătate, dar, din păcate, acestea au o participare limitată pe parcursul implementării acestor politici. Potrivit Legii nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, societatea civilă este consultată de fiecare dată când un proiect nou de act normativ este plasat pe pagina web oficială a Ministerului Sănătăţii şi pe platforma www.particip.gov.md. Instrumentele de majorare a transparenţei există, însă nu sunt aplicate pe larg. Rapoartele anuale privind transparenţa în procesul decizional sunt elaborate şi disponibile public (https://ms.gov.md/transparenta-decizionala/consultari-publice/rapoarte/).

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a înregistrat progrese vizibile în ceea ce priveşte dimensiunea de transparenţă şi responsabilizare. Însă nivelul de responsabilizare şi transparenţă al companiei în relaţie cu prestatorii de servicii medicale şi cetăţenii indică asupra unor dificultăţi de cunoaştere a performanţei acestora şi de comunicare cu populaţia.

Rezultatele evaluării SDSS 2008-2017 indică faptul că nu există un sistem transparent dezvoltat aplicat pentru a monitoriza contractele de achiziţii pentru medicamente şi dispozitive medicale de către Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate.

Colaborarea intersectorială este bine definită pe hârtie, aproape fiecare document de politici este elaborat cu implicarea altor sectoare. În practică, însă, aceasta este anevoioasă la etapa de implementare adecvată a politicilor, una dintre cauze fiind capacităţile modeste ale profesioniştilor din domeniul medical şi social responsabili de aplicarea cadrului de politici şi al celui normativ la nivel naţional şi local.

Vulnerabilitatea instituţiilor sistemului de sănătate la interferenţa politicului şi a mediului de afaceri afectează în mod direct independenţa şi calitatea guvernării sistemului de sănătate.

În situaţia în care guvernanţa sistemului de sănătate nu este susţinută de o voinţă politică ce garantează că sistemul de sănătate trebuie să funcţioneze într-o manieră transparentă, responsabilă, participativă, integră şi asigurată de capacităţile necesare, aceasta va produce costuri sociale semnificative, va intensifica prezenţa masivă a fenomenului corupţiei, va pune la dispoziţia cetăţenilor servicii medicale de calitate modestă, va reduce accesul populaţiei la servicii medicale şi, respectiv, va duce la o stare precară de sănătate a populaţiei.

Capitolul II

VIZIUNEA DE DEZVOLTARE 2030

SNS propune o abordare centrată pe persoană şi pe resursele umane din sistemul de sănătate, cu asigurarea drepturilor fundamentale ale acestora la sănătate, la servicii medicale de calitate şi la condiţii de muncă sigure şi decente.

Astfel, SNS are următoarea viziune: populaţia Republicii Moldova este mai sănătoasă în urma contribuţiei active a unui sistem de sănătate modern şi eficient, care răspunde nevoilor fiecărei persoane.

Viziunea SNS derivă din SND "Moldova Europeană 2030", document strategic de bază, care indică direcţiile de dezvoltare ale ţării şi ale societăţii pentru următorul deceniu şi care stabileşte dezvoltarea sistemelor economice şi sociale în baza ciclului de viaţă al omului, a drepturilor şi a calităţii vieţii acestuia. Astfel, printre priorităţile strategiei se numără şi sănătatea, care este una dintre cele 10 componente ale acesteia.

Implementarea SNS va fi asigurată prin recunoaşterea şi respectarea de către toate instituţiile responsabile şi toate părţile interesate a următoarelor valori fundamentale şi principii de bază:

• centrare pe persoană – cetăţeanul este subiectul care determină configuraţia relaţiilor dintre componentele sistemului de sănătate şi alte sisteme. Toate componentele sistemului trebuie să acţioneze şi să colaboreze în interesul cetăţeanului, punându-l întotdeauna în faţa intereselor instituţionale şi corporative, iar pentru resursele umane din sistemul de sănătate trebuie să fie asigurate condiţii pentru satisfacerea interesului pacientului;

• echitate şi nediscriminare – absenţa diferenţelor nedrepte, evitabile sau remediabile de sănătate între grupurile de populaţie definite social, economic, demografic, geografic sau de gen, asigurarea accesului la servicii de sănătate fără discriminare şi fără dezavantajare a individului;

• respect şi demnitate – orice persoană care interacţionează cu sistemul de sănătate şi cu prestatorii de servicii trebuie să fie tratată cu respect şi demnitate, compasiune şi bunăvoinţă, indiferent dacă este pacient, îngrijitor sau face parte din personalul medical;

• calitate şi accesibilitate – îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor de sănătate, utilizarea celor mai moderne standarde de profilaxie, diagnostic, tratament şi reabilitare. Politicile statului vor fi orientate spre asigurarea accesului universal la servicii de sănătate;

• capacitate de răspuns – sistemul de sănătate trebuie să anticipeze posibilele schimbări, stări şi evenimente cu impact pentru sănătatea publică sau individuală şi să adopte acţiuni şi intervenţii oportune şi relevante pentru a atinge cele mai bune rezultate;

• utilizare raţională şi eficientă a resurselor – asigurarea celui mai bun raport între cheltuielile pentru sănătate şi beneficiul obţinut (starea de sănătate a populaţiei). Deoarece resursele sunt limitate, trebuie să se urmărească cel mai raţional, transparent, eficient, echitabil şi durabil mod de utilizare a acestora. Fondurile publice ale sistemului de sănătate trebuie folosite exclusiv în folosul beneficiarilor sistemului;

• transparenţă şi responsabilitate – mecanismul responsabilităţii în luarea deciziilor în cadrul sistemului de sănătate trebuie să fie transparent şi clar pentru societate, pentru pacienţi şi personalul medical. Se va asigura o raportare permanentă în faţa cetăţenilor a indicatorilor de sănătate şi a rezultatelor strategice obţinute;

• etica profesională – personalul din sistemul de sănătate trebuie să aibă o atitudine profesionistă şi etică în relaţia cu pacientul şi să demonstreze respect pentru viaţa individului şi pentru drepturile omului;

• împuternicirea personalului din sănătate – valorizarea, recompensarea şi formarea adecvată a personalului, precum şi oferirea de oportunităţi pentru ca lucrătorii din sănătate să contribuie activ la organizarea, dezvoltarea şi furnizarea serviciilor de sănătate;

• responsabilitate individuală – dezvoltarea sentimentului personal al responsabilităţii cetăţenilor pentru propria sănătate şi pentru sănătatea altora prin creşterea gradului de conştientizare a factorilor de risc, prin promovarea modului sănătos de viaţă şi prin educaţia pentru sănătate;

• angajament pentru obiectivele strategice – factorii de decizie şi întreg personalul din sistemul de sănătate trebuie să fie angajaţi plenar în atingerea obiectivelor strategice de sănătate. În acest sens, sistemul de sănătate va conlucra activ şi în sinergie cu autorităţile publice centrale şi locale, cu comunităţile, grupurile sociale şi cu entităţi private şi necomerciale.

Grupurile vulnerabile prioritare pentru intervenţii:

• Copiii şi adolescenţii. Migraţia părinţilor influenţează accesul copiilor la servicii medicale, mult mai afectaţi fiind copiii ale căror mame sunt plecate. 23% dintre copii cu mamele plecate peste hotare la muncă au declarat că nimeni nu merge cu ei la medic, faţă de 6% în cazul în care este plecat tatăl şi 4% în cazul în care sunt plecaţi ambii părinţi. Totodată, copiii cu reţineri în dezvoltare, care necesită o atenţie sporită de la o vârstă timpurie pentru a se dezvolta corespunzător şi pentru a se integra în societate, precum şi copiii neglijaţi sau abuzaţi în familie constituie categorii vulnerabile din punctul de vedere al accesului la servicii de sănătate şi medicale. Peste 10% din adolescenţi suferă de o patologie cronică (Studiul colaborativ OMS al comportamentelor de sănătate a copiilor de vârstă şcolară (HBSC) 2017-2018 pentru Europa şi Canada). Aceştia se implică în comportamente de risc mai des decât semenii şi au o complianţă mai redusă faţă de tratamentele de lungă durată necesare. Pentru a răspunde adecvat nevoilor lor de dezvoltare este necesară dezvoltarea asistenţei medicale integrate de tranziţie a adolescenţilor cu patologii cronice, care în momentul de faţă nu există.

• Adolescenţii şi tinerii. În ultimii ani în Republica Moldova au fost întreprinse un şir de măsuri orientate spre ameliorarea sănătăţii adolescenţilor şi tinerilor, precum şi spre sporirea accesului acestora la servicii de sănătate prietenoase tinerilor. Serviciile pentru adolescenţi sunt furnizate în 41 de centre de sănătate prietenoase tinerilor din municipii şi raioane, care acoperă întreaga ţară. În plus, sunt în curs eforturile pentru înfiinţarea echipelor mobile care să ofere servicii de asistenţă clinică adolescenţilor din sate.

• Persoanele cu dizabilităţi. În realizarea dreptului la sănătate, această categorie se confruntă cu bariere de ordin: (i) economic (determinate de costurile informale aferente serviciilor medicale), (ii) infrastructural (accesul până la instituţiile medicale şi în cadrul acestora, lipsa echipamentului adaptat nevoilor speciale ale persoanelor cu dizabilităţi, insuficienţa serviciilor de reabilitare pentru persoane cu diferite tipuri de dizabilitate, insuficienţa resurselor financiare pentru asigurarea persoanelor cu dizabilităţi cu echipamente asistive de calitate şi scaune rulante) şi (iii) atitudinal (atitudinea neprietenoasă şi instruirea insuficientă a medicilor).

• Persoanele în etate. Speranţa de viaţă la vârsta de 60+ în anul 2016 a constituit 18,2 ani, cu îmbunătăţiri nesemnificative din anul 1990. Începând cu vârsta de 50 de ani, persoanele îşi petrec 30% din restul vieţii cu o stare de sănătate rea sau foarte rea (World Bank (2017). A human Rights Based Approach to the Economic Security of Older People in Moldova, p. 51). Persoanele în etate suportă plăţi informale aferente îngrijirii sănătăţii – 97% din respondenţii în etate ai unui studiu al OMS au declarat că dispun de poliţă de asigurare, însă doar 43% au declarat că au utilizat poliţa pentru a acoperi costurile legate de îngrijirea medicală. Această stare de lucruri este cauzată de faptul că majoritatea cheltuielilor de îngrijire derivă din medicamente neacoperite de poliţă, a căror utilizare este în continuă creştere. Totodată, va creşte rapid nevoia acoperirii cu servicii de sănătate şi de îngrijiri în comunitate pentru a asigura o bătrâneţe uşoară. Persoanele în etate (58% dintre acestea locuiesc în mediul rural) se confruntă cu obstacole de ordin geografic din cauza insuficienţei cadrelor medicale, în special a medicilor specialişti şi stomatologi, care activează preponderent în municipii şi centre raionale.

• Femeile de vârstă reproductivă. Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale este îngrijorat de faptul că asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nu acoperă serviciile medicale de avort prestate în staţionar, fapt care limitează accesul, în particular al fetelor şi femeilor din grupurile vulnerabile, la servicii de avort în condiţii de siguranţă.

• Persoanele de etnie romă. 46,8% dintre persoanele de etnie romă pe parcursul ultimului an nu s-au adresat niciodată la medic, iar peste 58% sunt în afara sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală. Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale a subliniat îngrijorarea referitoare la condiţiile nesatisfăcătoare de sănătate, inclusiv la incidenţa bolilor respiratorii, prevalente la femeile de etnie romă. De asemenea, persistă îngrijorarea faţă de accesul limitat la serviciile de îngrijire cauzate de lipsa informaţiilor cu privire la serviciile de sănătate disponibile şi a actelor de identitate.

• Persoanele din mediul rural şi cele cu venituri mici. Rata de adresabilitate la serviciile medicale în mediul rural este mai mică. Populaţia rurală mai frecvent renunţă la servicii medicale din cauza insuficienţei mijloacelor financiare şi a lipsei asigurării medicale. Există discrepanţe majore între mediul urban şi cel rural în privinţa accesului la diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea bolilor. În mediul rural asigurarea cu medici este redusă, astfel că există localităţi în care nu este personal medical. Circa 12% dintre persoane sunt neasigurate, acestea beneficiind doar de pachetul de servicii de primă importanţă.

• Persoanele infectate şi afectate de HIV/SIDA. Povara infecţiei HIV în grupurile cu risc sporit de infectare este de câteva zeci de ori mai mare decât în populaţia generală. Astfel, conform cercetării de supraveghere de generaţia a doua, prevalenţa infecţiei HIV în rândul persoanelor utilizatoare de droguri injectabile în Chişinău este de 14%, iar a virusului hepatitei C – de 60,4%. În municipiul Bălţi povara infecţiei în rândul utilizatorilor de droguri injectabile este de 17%, iar a virusului hepatitei C – de 41,8%. Rate înalte ale infecţiei HIV se atestă în rândul lucrătorilor sexului comercial, în Chişinău fiind de 4%, iar în Bălţi de 22,3%. Ratele virusului hepatitei C depăşesc 30%.

Capitolul III

OBIECTIVE ŞI DIRECŢII PRIORITARE

Secţiunea 1

Sănătatea publică

Reconfigurarea fundamentală a sistemului de sănătate publică orientat spre protejarea sănătăţii, prevenirea bolilor şi promovarea comportamentelor responsabile faţă de sănătatea proprie şi cea publică este imperativă în contextul profilului actual de sănătate a populaţiei (cu predominarea bolilor cronice şi o povară relativ înaltă a bolilor transmisibile).

Componenta de protecţie a sănătăţii va urmări consolidarea capacităţilor instituţionale şi operaţionale pentru asigurarea unor condiţii de viaţă şi de muncă sănătoase, precum şi prevenirea răspândirii bolilor transmisibile şi a epidemiilor. Aceasta va alinia la standardele europene reglementările din domeniul siguranţei şi calităţii alimentelor, apei, aerului şi a mediului în general, pe lângă controlul focarelor şi al altor incidente care pot ameninţa sănătatea publică, cum ar fi expunerea la substanţe chimice dăunătoare sau radiaţii.

Acţiunile în acest domeniu vor susţine transformarea în continuare a sistemului de sănătate, pentru a se asigura că instituţiile medicale realizează mai mult decât diagnosticul şi tratamentul simptomelor bolii, că îşi orientează activitatea spre menţinerea sănătăţii şi prevenirea acestora. Intervenţiile de promovare a sănătăţii vor fi centrate pe comportamente şi pe stilul sănătos de viaţă, pe programele de screening, pe depistarea precoce şi pe prevenirea bolilor, pe suportul autoîngrijirii în conduita bolilor cronice pentru a asigura că populaţia, inclusiv grupurile vulnerabile, este împuternicită cu cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru a-şi îmbunătăţi propria sănătate. De asemenea, vor fi stabilite mecanisme eficiente şi durabile pentru fortificarea capacităţilor sistemului de sănătate publică de reacţie la urgenţele de sănătate publică.

Obiectivul general 1.1. Reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile prin acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor, protecţia şi promovarea sănătăţii.

Direcţii prioritare de acţiuni:

1.1.1. Implementarea programelor eficiente de imunizare, prevenirea transmiterii bolilor infecţioase şi reducerea infecţiilor multidrog-rezistente (8018).

1.1.2. Consolidarea cadrului normativ şi implementarea programelor eficiente pentru controlul factorilor de risc comportamentali (consumul de tutun, consumul de alcool, alimentaţia nesănătoasă, inactivitatea fizică) şi intervenţii de prevenire a bolilor netransmisibile, inclusiv screening şi depistare precoce, mai ales în rândul bărbaţilor şi adolescenţilor (8018).

1.1.3. Fortificarea capacităţilor instituţionale ale sistemului de sănătate, precum şi ale altor sectoare în domeniul promovării sănătăţii şi alfabetizării în sănătate (8001; 8004; 8018).

1.1.4. Consolidarea gestionării eficiente a rezistenţei antimicrobiene şi a infecţiilor asociate asistenţei medicale, precum şi a altor ameninţări emergente pentru sănătatea publică (8004; 8018).

1.1.5. Garantarea siguranţei sănătăţii publice prin amplificarea controlului factorilor de mediu (chimici, biologici, radiologici, nucleari) care pot ameninţa sănătatea publică (8004).

1.1.6. Dezvoltarea şi fortificarea în cadrul sistemului naţional de sănătate a serviciilor de sănătate ocupaţională (8004).

Obiectivul general 1.2. Consolidarea parteneriatelor strategice şi fortificarea mecanismelor de colaborare intersectorială şi de responsabilitate partajată în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional şi local pentru asigurarea principiilor OMS "o singură sănătate" şi "sănătatea în toate politicile".

Direcţii prioritare de acţiuni:

1.2.1. Dezvoltarea structurilor şi mecanismelor de colaborare intersectorială pentru un răspuns holistic la problemele de sănătate publică la nivel naţional şi local şi creşterea potenţialului pentru realizarea acţiunilor integrate asupra determinanţilor sănătăţii (8001; 8004).

1.2.2. Împuternicirea comunităţii şi fortificarea mecanismelor eficiente de implicare a liderilor comunitari şi a organizaţiilor societăţii civile în implementarea programelor de sănătate publică relevante şi adaptate contextului local (8001; 8004; 8018).

1.2.3. Dezvoltarea reţelelor de colaborare în sănătate publică cu participarea experţilor locali, regionali şi internaţionali pentru abordarea provocărilor majore de sănătate publică (8001; 8004).

1.2.4. Extinderea programelor intersectoriale de promovare a sănătăţii în mediul şcolar, la locul de muncă şi în comunitate prin implementarea iniţiativelor de tipul "Şcoli care promovează sănătatea", "Oraşe/localităţi sănătoase" (8001; 8018).

Obiectivul general 1.3. Consolidarea sistemului de supraveghere în sănătate publică şi creşterea potenţialului de răspuns la urgenţele de sănătate publică.

Direcţii prioritare de acţiuni:

1.3.1. Creşterea nivelului de rezilienţă şi scalabilitate a sistemului de sănătate privind prevenirea, pregătirea şi răspunsul la urgenţele de sănătate publică, la dezastre naturale şi crize umanitare, inclusiv adaptarea la schimbările climatice (8004).

1.3.2. Fortificarea sistemului de supraveghere a bolilor transmisibile, inclusiv cu potenţial pandemic, şi consolidarea capacităţilor naţionale în scopul implementării Regulamentului Sanitar Internaţional (8004; 8018).

1.3.3. Dezvoltarea sistemului naţional de supraveghere, monitorizare şi evaluare a bolilor netransmisibile şi a factorilor de risc comportamentali (de nutriţie şi activitate fizică, consum de tutun şi alcool) (8004; 8018).

1.3.4. Dezvoltarea şi aplicarea unui mecanism robust de monitorizare a factorilor de risc din mediul înconjurător, ocupaţional şi de trai în scopul protecţiei sănătăţii populaţiei şi dezvoltării capacităţilor de răspuns privind urgenţele chimice, biologice, radiologice şi nucleare (8004).

1.3.5. Fortificarea capacităţilor naţionale de cercetare, monitorizare, analiză şi utilizare a datelor şi evidenţelor de sănătate publică, prin utilizarea sistemelor digitale, integrate şi interoperabile (8001; 8004).

Secţiunea a 2-a

Servicii medicale integrate şi de calitate pentru fiecare persoană

Prestarea serviciilor de sănătate integrate centrate pe persoană este abordarea OMS ce urmează să fie aplicată pentru transformarea şi crearea sistemului modern de servicii medicale orientat spre necesităţile de sănătate ale populaţiei Republicii Moldova, plasând persoana cu nevoi şi vulnerabilităţi în centrul reţelei de servicii. Un sistem de practică integrat urmează să răspundă la o întreagă gamă de nevoi ale beneficiarilor, prin dezvoltarea unor mecanisme funcţionale de organizare şi coordonare între serviciile de sănătate la toate nivelurile: primar, secundar şi terţiar, interconectate cu serviciile sociale, inclusiv prin implicarea entităţilor atât de nivel central, cât şi de nivel local.

Totodată, serviciile de sănătate vor fi adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populaţiei, impactului dizabilităţii şi profilului epidemiologic al morbidităţii, punându-se accent pe dezvoltarea serviciilor de prevenţie, reabilitare, îngrijiri pe termen lung şi paliaţie.

Obiectivul general 2.1. Asigurarea accesibilităţii şi continuităţii serviciilor medicale integrate centrate pe persoană, la toate nivelurile sistemului de sănătate.

Direcţii prioritare de acţiuni:

2.1.1 Investirea în infrastructura a două spitale regionale de referinţă în nordul şi sudul ţării, astfel ca serviciile medicale performante să fie mai incluzive (8019).

2.1.2. Regionalizarea serviciilor specializate de diagnostic şi tratament (accident cerebral vascular, tratamente chimio- şi radioterapeutice, sindrom coronarian acut, alte servicii), raţionalizarea capacităţii spitalelor pentru a asigura o rată optimă de utilizare a paturilor (8010).

2.1.3. Eficientizarea circuitului pacientului în sistem şi simplificarea itinerarului pacientului, prin promovarea modelelor care sporesc continuitatea asistenţei, prin acţiuni de cooperare sinergică între spitale, prin asistenţa medicală primară şi îngrijirea comunitară (8005; 8006; 8008; 8009; 8010).

2.1.4. Dezvoltarea îngrijirii integrate pentru nevoile de sănătate ale pacientului pe toată durata vieţii, asigurând servicii cuprinzătoare – de la promovare şi prevenire la tratament, reabilitare şi îngrijiri paliative, cu accent pe serviciile deficitare în sistemul de sănătate (8004; 8005; 8006; 8008; 8009; 8010; 8015).

2.1.5. Organizarea prestării serviciilor medicale pentru persoane şi familii cu necesităţi speciale şi grupuri vulnerabile din comunitate, prin mecanisme de colaborare intersectorială (sănătate, social, educaţional) (8005; 8006).

2.1.6. Dezvoltarea şi formarea de parteneriate instituţionale la nivelul administraţiei centrale/locale, organizaţiilor neguvernamentale, asociaţiilor de profesionişti şi definirea unor mecanisme de colaborare de rutină pentru a asigura răspunsul coordonat la necesităţile beneficiarilor de îngrijiri de lungă durată (8001; 8013; 8015).

Obiectivul general 2.2. Modernizarea sistemului de sănătate şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate.

Direcţii prioritare de acţiuni:

2.2.1. Implementarea proiectelor de optimizare a infrastructurii şi a cheltuielilor de întreţinere a edificiilor instituţiilor medico-sanitare publice şi a Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, eficientizarea energetică, tehnică, utilizarea resurselor regenerabile, adaptate la schimbările climatice etc., în special pentru a le face mai incluzive (8019).

2.2.2. Introducerea noilor tehnici de diagnostic şi tratament, modernizarea echipamentelor medicale, investiţii în tehnologii medicale inovative performante (8010).

2.2.3. Îmbunătăţirea capacităţilor sistemului de sănătate pentru furnizarea informaţiei, serviciilor şi bunurilor privind sănătatea sexuală şi reproductivă de calitate în baza respectării drepturilor omului, a centrării pe pacient şi a asigurării incluziunii (8005).

Obiectivul general 2.3. Dezvoltarea serviciilor de calitate de reabilitare, de îngrijiri pe termen lung şi paliaţie.

Direcţii prioritare de acţiuni:

2.3.1. Implementarea noilor servicii adaptate necesităţilor populaţiei în etate, cu dezvoltarea asistenţei calificate pentru îngrijiri la domiciliu şi a serviciilor de îngrijire pe termen lung (8008; 8013; 8015).

2.3.2. Creşterea rolului asistenţei medicale primare în cadrul serviciului de reabilitare, paliaţie şi îngrijiri pe termen lung (8005; 8013; 8015).

2.3.3. Asigurarea cu asistenţă medicală calificată a persoanelor cu boli cronice şi paliaţie în condiţii de staţionar (8010; 8015).

2.3.4. Dezvoltarea nursingului ca parte integrată a sistemului de îngrijire a sănătăţii în toate unităţile sanitare, aşezările comunitare şi în toate formele de asistenţă socială (8005; 8006; 8008; 8010; 8013; 8015).

Obiectivul general 2.4. Asigurarea continuităţii prestării serviciilor esenţiale în sănătate în cazul apariţiei urgenţelor de sănătate publică.

Direcţii prioritare de acţiuni:

2.4.1. Implementarea la nivel naţional a mecanismului de asigurare continuă a serviciilor esenţiale în sănătate prin consolidarea capacităţilor la nivel naţional şi instituţional de asigurare a furnizării acestor servicii în urgenţe de sănătate publică (8004; 8005; 8006; 8008; 8010).

2.4.2. Instituţionalizarea mecanismelor de monitorizare şi evaluare a necesităţilor de servicii esenţiale, cu generarea evidenţelor şi colectarea datelor dezagregate, necesare pentru revizuirea şi actualizarea listei serviciilor esenţiale, precum şi cu asigurarea continuităţii prestării acestora (8001).

2.4.3. Dezvoltarea modelelor de sisteme în sănătate care promovează continuitatea serviciului acordat prin acţiuni de cooperare sinergică între serviciile de asistenţă medicală primară, secundară şi terţiară, de reabilitare şi îngrijire comunitară, între sectorul privat şi public de sănătate (8005; 8006; 8008; 8010; 8013; 8015).

2.4.4. Asigurarea flexibilităţii prestatorilor în furnizarea serviciilor medicale prin crearea instrumentelor de răspuns la urgenţe de sănătate publică, inclusiv creşterea competenţelor personalului medical, gestionarea financiară sustenabilă a instituţiilor şi asigurarea capacităţilor de prevenire şi control al infecţiilor (8001; 8002; 8004; 8005; 8006; 8009; 8010).

2.4.5. Fortificarea infrastructurii prestatorilor, în funcţie de profilul serviciilor de asistenţă medicală prestate, ţinând cont inclusiv de importanţa asigurării securităţii şi rezistenţei instituţiilor medicale în cazul situaţiilor excepţionale, de criză umanitară sau de urgenţe de sănătate publică (8019).

2.4.6. Dezvoltarea mecanismelor de intervenţii intersectoriale pentru gestionarea problemelor de sănătate publică și a nevoilor grupurilor vulnerabile prin punerea în aplicare a acţiunilor care vizează, în mod special, necesităţile specifice în servicii de sănătate a acestora, printr-o mai bună coordonare între asistenţa medicală şi serviciile de asistenţă socială (8001).

Obiectivul general 2.5. Îmbunătăţirea managementului calităţii serviciilor de sănătate, al siguranţei pacientului şi a lucrătorului medical.

Direcţii prioritare de acţiuni:

2.5.1. Implementarea sistemului de management al calităţii în sănătate, al siguranţei pacientului şi a lucrătorului medical în unităţile medico-sanitare în conformitate cu normele naţionale aliniate la bunele practici internaţionale (8004; 8005; 8006; 8009; 8010).

2.5.2. Dezvoltarea autorităţii naţionale independente de evaluare şi acreditare în sănătate şi de asigurare a calităţii medicale, a siguranţei pacientului şi a lucrătorului medical, aliniată la principiile internaţionale ISO (8001).

2.5.3. Implementarea mecanismelor eficiente de asigurare a siguranţei la locul de muncă pentru lucrătorii din sistemul de sănătate, dotarea cu echipamente de protecţie necesare pentru prestarea serviciilor, elaborarea şi implementarea algoritmilor de acţiune, în caz de expunere la factori de risc şi traumatisme la locul de muncă (8004; 8005; 8009; 8010).

2.5.4. Asigurarea siguranţei pacientului la toate etapele de acordare a asistenţei medicale şi farmaceutice în cadrul sistemului de sănătate (8001; 8005; 8006; 8009; 8010).

2.5.5. Asigurarea unei comunicări efective în relaţia lucrător medical – pacient şi informarea persoanelor cu privire la drepturile şi obligaţiile pacientului în sistemul de sănătate, precum şi cu privire la atribuţiile unităţilor medico-sanitare (8001; 8002).

2.5.6. Asigurarea implementării măsurilor de prevenire, combatere şi sancţionare a greşelilor neintenţionate (involuntare, inconştiente) ale lucrătorilor medicali (8001; 8002; 8005; 8006; 8009; 8010).

Secţiunea a 3-a

Medicamente şi dispozitive medicale accesibile

Accesul la medicamente şi dispozitive medicale este o componentă de bază în realizarea dreptului la sănătate. SNS va avea o contribuţie semnificativă la garantarea accesului la tratamente medicale pentru toţi pacienţii din Republica Moldova prin sporirea disponibilităţii şi accesibilităţii medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, inclusiv a produselor necesare în situaţii de criză.

Obiectivul general 3.1. Fortificarea sectorului farmaceutic.

Direcţii prioritare de acţiuni:

3.1.1. Consolidarea capacităţilor instituţionale ale autorităţilor în domeniul medicamentelor şi dispozitivelor medicale prin sporirea competenţelor, prin asigurarea cu resurse umane şi financiare şi prin îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale (8016).

3.1.2. Armonizarea cadrului de reglementare cu acquis-ul UE şi alinierea la standarde internaţionale în domeniul medicamentelor şi dispozitivelor medicale (8001; 8016).

3.1.3. Dezvoltarea inspecţiei farmaceutice GxP (8016).

3.1.4. Elaborarea şi implementarea sistemului informaţional unic de trasabilitate în domeniul medicamentelor şi dispozitivelor medicale (8016).

3.1.5. Dezvoltarea cadrului normativ regulator pentru dispozitivele medicale (8001; 8016).

Obiectivul general 3.2. Eficientizarea mecanismelor de asigurare cu medicamente şi dispozitive medicale, cu garantarea securităţii farmaceutice.

Direcţii prioritare de acţiuni:

3.2.1. Îmbunătăţirea şi dezvoltarea cadrului normativ pentru a spori accesul medicamentelor originale şi generice de calitate, sigure şi eficiente pe piaţa Republicii Moldova (8001; 8016).

3.2.2. Dezvoltarea mecanismului de determinare a necesarului de medicamente şi dispozitive medicale bazat pe evidenţe, cost-eficienţă şi transparenţă pentru necesităţile instituţiilor medico-sanitare publice şi pe programe naţionale (8001; 8016).

3.2.3. Identificarea mecanismelor de guvernanţă şi a cadrului normativ ce va asigura activitatea sistemelor fiabile de achiziţionare şi furnizare/distribuire a medicamentelor şi dispozitivelor medicale (8001; 8016).

3.2.4. Crearea sistemului sustenabil de menţinere a rezervelor de stat în cazuri de situaţii de urgenţă şi excepţionale în sănătatea publică (8001; 8016).

3.2.5. Elaborarea, implementarea şi monitorizarea mecanismelor eficiente de distribuţie a medicamentelor (8001; 8016).

3.2.6. Dezvoltarea producerii strategice de medicamente şi produse medicale autohtone (8001; 8016).

3.2.7. Dezvoltarea mecanismelor durabile de asigurare a accesului populaţiei la medicamente şi dispozitive medicale compensate (8001; 8002; 8022).

Obiectivul general 3.3. Promovarea prescrierii şi utilizării raţionale a medicamentelor şi dispozitivelor medicale.

Direcţii prioritare de acţiuni:

3.3.1. Implementarea regulilor de bune practici de prescriere a medicamentelor în sistemul spitalicesc şi ambulatoriu în baza listei de medicamente esenţiale naţionale (8016; 8005; 8008; 8010).

3.3.2. Elaborarea şi implementarea sistemului de prescriere electronică (e-Reţetă) a medicamentelor şi dispozitivelor medicale (8016).

3.3.3. Îmbunătăţirea capacităţilor personalului farmaceutic şi medical în domeniul utilizării raţionale a medicamentelor şi dispozitivelor medicale (8016).

Secţiunea a 4-a

Personal medical motivat şi bine pregătit

Personalul medical competent reprezintă resursa vitală a unui sistem de sănătate durabil, care prestează servicii de calitate ca răspuns la nevoile populaţiei. Intervenţiile în acest domeniu vor fi axate pe dezvoltarea şi menţinerea forţei de muncă pentru o aliniere mai bună a capacităţilor sistemului la necesităţile privind sănătatea populaţiei. Totodată, un accent aparte va fi pus pe asigurarea protecţiei sănătăţii mintale şi a bunăstării lucrătorilor medicali prin implementarea politicilor care plasează interesele lucrătorilor din domeniul sănătăţii în prim-plan.

Obiectivul general 4.1. Asigurarea guvernanţei şi finanţării durabile şi echitabile a resurselor umane din sistemul sănătăţii.

Direcţii prioritare de acţiuni:

4.1.1. Consolidarea capacităţilor autorităţilor naţionale, locale şi instituţionale implicate în planificarea şi gestionarea resurselor umane din sistemul de sănătate (8001; 8004).

4.1.2. Creşterea rolului asociaţiilor profesionale în diseminarea informaţiilor privind drepturile şi obligaţiile resurselor umane din sistemul de sănătate şi creşterea prestigiului profesional (8001).

4.1.3. Îmbunătăţirea mecanismelor de planificare prin colectarea, prelucrarea, analiza şi diseminarea datelor cu privire la resursele umane din sistemul de sănătate (8004).

4.1.4. Îmbunătăţirea procesului de gestionare a resurselor umane din sistemul de sănătate prin elaborarea cadrului normativ necesar pentru implementarea certificării activităţilor profesionale (8001; 8004).

4.1.5. Dezvoltarea nursingului ca parte integrată a resurselor umane din sistemul de sănătate (8001; 8004).

Obiectivul general 4.2. Îmbunătăţirea mecanismelor de asigurare cu personal medical, menţinerea şi dezvoltarea resurselor umane în sistemul de sănătate.

Direcţii prioritare de acţiuni:

4.2.1. Pregătirea unui număr adecvat de personal medical pentru asigurarea funcţionalităţii sistemului medical, inclusiv în contextul regionalizării serviciilor specializate de diagnostic şi tratament (8808; 8809; 8810; 8811; 8812).

4.2.2. Dezvoltarea mecanismelor eficiente de asigurare cu personal în sistemul de sănătate, inclusiv în localităţile rurale (8001).

4.2.3. Crearea şi implementarea mecanismelor eficiente de menţinere a resurselor umane în sistemul de sănătate, prin asigurarea salarizării atractive şi prin motivarea financiară şi nonfinanciară, respectând principiul remunerării egale pentru o muncă egală sau pentru o muncă de valoare egală (8001).

4.2.4. Asigurarea unor condiţii de muncă corespunzătoare care promovează echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, şi extinderea utilizării tehnologiilor moderne (e-sănătate, telemedicină, sisteme informaţionale) la locul de muncă (8019).

4.2.5. Asigurarea condiţiilor pentru formare şi dezvoltare profesională continuă, inclusiv prin promovarea formelor de instruire interprofesională şi transprofesională pentru a echipa personalul medical cu noi cunoştinţe şi competenţe (8812).

Secţiunea a 5-a

Digitalizarea şi interoperabilitatea sistemului de sănătate

Sănătatea digitală reprezintă una dintre priorităţile procesului de transformare a sistemului de sănătate şi aduce avantaje majore pacienţilor, personalului medical, precum şi autorităţilor publice. Digitalizarea sistemului de sănătate va asigura cetăţenilor acces securizat la datele lor cu caracter personal privind starea de sănătate şi va oferi pacienţilor instrumente digitale pentru a-şi îngriji sănătatea, pentru a preveni îmbolnăvirile şi pentru a comunica şi interacţiona cu prestatorii de servicii medicale. Se preconizează implementarea soluţiilor digitale sustenabile în materie de sănătate şi asistenţă medicală, care vor îmbunătăţi accesul la asistenţă medicală de calitate şi vor contribui, de asemenea, la creşterea eficienţei globale a sectorului sănătăţii. Contextul pandemiei de COVID-19 evidenţiază, poate mai mult ca alte circumstanţe, avantajele implementării mijloacelor de e-Sănătate în practica medicală.

Digitalizarea sistemului de sănătate va contribui la creşterea calităţii politicilor şi practicilor de sănătate, a transparenţei şi a accesului la servicii de sănătate, prin îmbunătăţirea managementului informaţional, prin dezvoltarea infrastructurii de tehnologii informaţionale şi comunicaţii şi a capacităţii de valorificare a datelor relevante din sistemul de sănătate.

Obiectivul general 5.1. Transformarea digitală a sistemului de sănătate şi aplicarea soluţiilor digitale pentru a îmbunătăţi calitatea, eficienţa, transparenţa şi accesul la servicii de asistenţă medicală.

Direcţii prioritare de acţiuni:

5.1.1. Crearea infrastructurii de servicii digitale accesibile şi prietenoase pentru implementarea fişei electronice a pacientului, a reţetei electronice, a programărilor electronice ale pacienţilor, a funcţiilor de referinţă şi notificare pentru vizitele la medic, investigaţii, imunizări etc. (8002; 8005; 8006; 8010).

5.1.2. Instituirea cadrului strategic şi dezvoltarea infrastructurii digitale pentru telemedicină, cu integrarea serviciilor de telemedicină în sistemul de sănătate (8001; 8002).

5.1.3. Dezvoltarea sistemelor informaţionale automatizate pentru supravegherea bolilor transmisibile şi netransmisibile (registre electronice pentru boli cronice, precum cele cardiovasculare, diabet zaharat, cancer, dializă renală şi transplant etc.) (8004).

5.1.4. Dezvoltarea şi asigurarea accesului la e-biblioteca din sectorul sănătăţii pentru profesionişti, care va include informaţii despre prevenirea, diagnosticarea, tratamentul şi vindecarea bolilor, despre medicamente, studii şi rapoarte (8810).

Obiectivul general 5.2. Dezvoltarea sistemului informaţional integrat în domeniul sănătăţii prin standardizarea, integrarea şi interoperabilitatea principalelor sisteme informaţionale şi prin aplicarea soluţiilor digitale pentru a îmbunătăţi managementul şi guvernanţa sectorului de sănătate.

Direcţii prioritare de acţiuni:

5.2.1. Stabilirea cadrului conceptual şi crearea infrastructurii pentru e-sănătate (8001).

5.3.2. Dezvoltarea integrată a soluţiilor de e-sănătate, cu asigurarea interoperabilităţii între toate sistemele informaţionale din sectorul sănătăţii şi a securităţii datelor (8001; 8002; 8004).

5.2.3. Dezvoltarea sistemelor informaţionale pentru suport decizional, accesibile personalului din cadrul autorităţilor publice din sistemul de sănătate, care să sprijine elaborarea şi evaluarea politicilor publice informate de evidenţe (8001; 8002; 8004).

Obiectivul general 5.3. Creşterea accesului la serviciile medicale prin implementarea sistemului informatic de furnizare a serviciilor medicale la distanţă – "telemedicina".

Direcţii prioritare de acţiuni:

5.3.1. Dezvoltarea şi creşterea furnizării serviciilor de telemedicină prin asigurarea infrastructurii adecvate, a finanţării corespunzătoare a acestora şi a monitorizării calităţii serviciilor prestate (8001; 8005; 8009; 8010).

5.3.2. Creşterea accesului la servicii de sănătate prin utilizarea instrumentelor de prestare a serviciilor la distanţă pentru consultaţii, de efectuare a procedurilor medicale şi de interpretare a acestora, de prescrieri medicale, de monitorizare a pacienţilor, de educaţie medicală etc. (8001).

Secţiunea a 6-a

Sistem de sănătate sustenabil financiar

Sistemul de sănătate din Republica Moldova are nevoie de resurse suficiente pentru a asigura accesul pacienţilor la servicii de sănătate şi pentru a oferi o mai bună calitate a serviciilor, astfel încât starea de sănătate a populaţiei să fie îmbunătăţită. Asigurarea cu resurse suficiente a sistemului de sănătate şi dezvoltarea durabilităţii financiare a acestuia vor fi realizate prin sporirea finanţării din surse publice a sistemului de sănătate, precum şi prin colectarea altor mijloace financiare necesare pentru buna funcţionare a sistemului de sănătate.

Totodată, intervenţiile vor fi axate pe reducerea diferenţelor de acces la servicii de sănătate şi pe asigurarea echităţii dintre diverse grupuri ale populaţiei în funcţie de venituri, de nivel social şi de mediul de reşedinţă (rural/urban). Pentru obţinerea unei acoperiri universale, este nevoie de a mări gradul de acoperire a populaţiei cu asigurare în cadrul sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală şi de a diminua nivelul plăţilor din buzunar pentru serviciile de sănătate, în special pentru medicamente în ambulatoriu.

Totodată, modernizarea sistemului de sănătate va fi concentrată pe îmbunătăţirea eficienţei în utilizarea resurselor şi pe o bună guvernare, pe redefinirea relaţiilor dintre finanţatori, prestatorii de servicii medicale şi pacienţi.

Obiectivul general 6.1. Mobilizarea mijloacelor financiare suficiente pentru sistemul de sănătate.

Direcţii prioritare de acţiuni:

6.1.1. Lărgirea bazei impunerii, inclusiv prin reducerea veniturilor nedeclarate şi reducerea inechităţilor dintre diferite grupuri de contribuabili la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală (8001; 8002).

6.1.2. Identificarea opţiunii de îmbunătăţire a formulei de calcul al transferurilor de la bugetul de stat către fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru categoriile de persoane neangajate asigurate de către Guvern (8001).

6.1.3. Includerea angajaţilor structurilor de forţă în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală (8001).

Obiectivul general 6.2. Utilizarea eficientă şi echitabilă a resurselor financiare disponibile şi eliminarea barierelor financiare din calea accesului pacienţilor la servicii şi reducerea riscurilor financiare în caz de îmbolnăvire.

Direcţii prioritare de acţiuni:

6.2.1. Instituţionalizarea mecanismelor de evaluare a tehnologiilor în sănătate şi includerea serviciilor în pachetul de beneficii în baza analizei bazate pe evidenţe (8001; 8002; 8016).

6.2.2. Îmbunătăţirea eficienţei alocative axate pe măsuri de prevenţie şi asistenţă medicală primară (8004; 8005).

6.2.3. Definirea clară a pachetului de servicii medicale disponibile persoanelor asigurate şi neasigurate în sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală (8001; 8002).

6.2.4. Îmbunătăţirea mecanismului de finanţare a programelor naţionale, inclusiv a celor de prevenţie, bazată pe acţiuni intersectoriale (8001; 8002; 8018).

6.2.5. Creşterea alocaţiilor din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru compensarea medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, inclusiv pentru asigurarea accesului universal la medicamentele esenţiale (8022).

Secţiunea a 7-a

Guvernare şi leadership eficient al sistemului de sănătate

Guvernanţa în sănătate, spre deosebire de protecţia financiară faţă de riscurile de sănătate, de prestarea serviciilor medicale, de asigurarea cu resurse umane şi medicamente, poate fi schimbată esenţial, în funcţie de prezenţa sau absenţa voinţei politice pentru realizarea schimbărilor şi pentru demontarea proceselor negative. Punerea în aplicare a pachetului de politici (SND "Moldova Europeană 2030"; Hotărârea Parlamentului nr.56/2017 privind aprobarea Strategiei naţionale de integritate şi anticorupţie pentru anii 2017-2023; Planul sectorial de acţiuni anticorupţie în domeniul sănătăţii şi asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anii 2022-2023, Ordinul comun al MS/CNAM/AMDM nr.677/157-A/Rg04-000168) şi a Legii nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, care sporesc transparenţa şi eficienţa guvernamentală, asigură reducerea corupţiei, garantează responsabilităţile şi fortifică incluziunea socială şi are un rol crucial în îmbunătăţirea calităţii guvernării sistemului de sănătate.

Îmbunătăţirea funcţionării întregului sistem de guvernanţă în sănătate atât la nivel central, cât şi la nivel local va fi asigurată prin elaborarea şi implementarea politicilor, cu implicarea Guvernului şi a întregii societăţi din perspectiva abordării regulii nimeni să nu fie lăsat în urmă. Consolidarea sistemului va fi axată pe crearea mecanismelor de guvernanţă incluzive şi ghidate de abordări care acordă prioritate proceselor decizionale transparente şi multisectoriale.

Obiectivul general 7.1. Dezvoltarea capacităţilor sistemului de sănătate pentru a asigura un proces decizional transparent bazat pe politici/intervenţii informate de evidenţe, cu asigurarea integrităţii la toate nivelurile (individual, instituţional şi de sistem).

Direcţii prioritare de acţiuni:

7.1.1. Dezvoltarea capacităţilor Ministerului Sănătăţii şi ale instituţiilor din subordine în elaborarea, analiza, monitorizarea şi evaluarea politicilor informate de evidenţe, cu implicarea tuturor părţilor interesate (asociaţiile de pacienţi, mediul academic, mediul de afaceri, instituţii, angajaţii şi societatea civilă) şi integrarea aspectelor de sănătate în politicile, planurile şi cadrele de responsabilitate multisectoriale, în special în cele legate de rezilienţă, pregătire şi reducere a riscurilor la dezastre (8001; 8002; 8004).

7.1.2. Îmbunătățirea capacităţii structurilor de conducere la toate nivelurile, prin promovarea utilizării instrumentelor manageriale moderne, a protocoalelor pentru managementul intern şi evaluarea sistematică a performanţei acestora (8001; 8002).

7.1.3. Combaterea fenomenului corupţiei şi asigurarea integrităţii factorilor de decizie din sistemul de sănătate. Crearea mecanismelor de descurajare a schemelor de corupţie şi a plăţilor neformale în sănătate (8001; 8002; 8004).

Capitolul IV

IMPACT

Sănătatea este esenţială pentru dezvoltarea umană. O stare de sănătate bună este condiţia fundamentală pentru sporirea calităţii vieţii şi a bunăstării fizice, mintale şi sociale a fiecărei persoane în parte şi buna funcţionare şi dezvoltare durabilă a statului.

Implementarea SNS va oferi un nou impuls pentru dezvoltarea rezilienţei şi durabilităţii sistemului de sănătate şi va contribui la soluţionarea provocărilor majore legate de sănătate cu care se confruntă astăzi populaţia din Republica Moldova. Impactul SNS pe termen lung urmăreşte îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii persoanelor de orice vârstă, eliminând inechităţile geografice şi sociale. În acest sens, au fost proiectate intervenţii ce vor avea ca efect transformarea sistemului de sănătate publică într-un sistem performant, care să asigure prevenirea bolilor şi protecţia populaţiei împotriva pericolelor ce vizează sănătatea acesteia. Complementar, o serie de beneficii vor fi generate prin modernizarea sistemului de sănătate, cu accent pe creşterea accesibilităţii, calităţii şi a siguranţei serviciilor medicale.

Impactul SNS în domeniul organizării serviciilor de sănătate, care vor fi remodelate prin regionalizare, va fi orientat spre asigurarea unor rezultate de sănătate mai bune, cu reducerea întârzierilor în acordarea asistenţei medicale, cu neadmiterea aplicării tratamentelor inadecvate şi îmbunătăţirea pronosticului în cazul stărilor acute, în care se intervine după modelul orei de aur. Potrivit acestui model, calitatea şi oportunitatea tratamentului în prima oră de îngrijire influenţează prognosticul şi stă la baza regionalizării serviciilor medicale specializate. Prin urmare, un sistem medical regionalizat va asigura o îngrijire mai bună, în mod echitabil, a unui număr mai mare de pacienţi, cu cele mai bune rezultate.

De asemenea, SNS urmăreşte să asigure sustenabilitatea financiară a sistemului de sănătate prin abordarea ineficienţelor ce ţin de cheltuielile de sănătate şi prin ajustarea adecvată şi bazată pe priorităţi a pachetului de servicii, cu echilibrarea acestuia la fondurile disponibile, precum şi prin revizuirea mecanismelor de compensare a medicamentelor din perspectiva beneficiarului şi prin lărgirea listei medicamentelor compensate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Astfel, vor fi eliminate barierele financiare din calea accesului beneficiarilor la servicii şi va spori protecţia financiară a populaţiei contra riscurilor în caz de îmbolnăvire.

În domeniul digitalizării sistemului de sănătate, impactul SNS va fi reflectat prin numeroase avantaje în ceea ce priveşte traseul pacienţilor în sistemul de sănătate şi experienţa lor de interacţiune cu diferiţi prestatori, flexibilitatea şi capacitatea sistemului de a oferi îngrijiri complexe unui număr mai mare de pacienţi. Prin dezvoltarea infrastructurii digitale, în sistemul de sănătate vor fi simplificate procedurile şi fluxurile informaţionale, ceea ce va îmbunătăţi gestionarea datelor şi a resurselor din sistem. Totodată, va fi valorificat potenţialul noilor tehnologii în scopul îmbunătăţirii semnificative a experienţei profesionale a lucrătorilor medicali şi al creşterii dezirabilităţii locurilor de muncă în sistemul de sănătate.

Implementarea SNS urmăreşte inclusiv dezvoltarea şi păstrarea resursei umane în sănătate. Angajaţii din sistemul de sănătate vor fi motivaţi să activeze în sistemul de sănătate din Republica Moldova, prin extinderea posibilităţilor de dezvoltare profesională, prin crearea unui mediu de muncă atractiv, precum şi prin recrutarea, formarea, evaluarea şi remunerarea efectuate în condiţii echitabile şi transparente.

Combinate, aceste elemente vor asigura dezvoltarea durabilă a domeniului sănătăţii în Republica Moldova, acţiune ce constituie o premisă absolută pentru o ţară mai sănătoasă şi mai prosperă.

Capitolul V

INDICATORI DE MONITORIZARE ŞI EVALUARE

Indicatorii de referinţă de monitorizare şi evaluare a implementării SNS au fost elaboraţi de către grupurile de lucru tematice şi reflectă componentele de temelie ale SNS. Indicatorii de referinţă sunt racordaţi la indicatorii ODD, raportaţi de Republica Moldova, şi dezagregaţi, pornind de la disponibilitatea datelor, după următoarele criterii: sex, vârstă, dizabilitate, etnie şi/sau limbă vorbită, reşedinţă, zonă geografică, statut socioeconomic.

5.1. Sănătatea populaţiei şi serviciile de sănătate

5.2. Medicamente şi dispozitive medicale

5.3. Personal medical

5.4. Finanţarea sistemului de sănătate

5.5. Digitizarea sistemului de sănătate

5.6. Buna guvernare

Capitolul VI

RISCURI DE IMPLEMENTARE

Principalele riscuri aferente implementării SNS şi măsurile de diminuare sau înlăturare a acestora sunt următoarele:

1. Capacităţi reduse de coordonare şi gestionare a implementării obiectivelor SNS, cu nivel mediu de producere şi nivel înalt de impact.

SNS este un document de planificare strategică naţional şi implementarea acestuia presupune eforturi comune interdependente, cu implicarea Guvernului, a autorităţilor publice centrale, a autorităţilor publice locale, a instituţiilor societăţii civile şi ale sectorului privat şi a întregii societăţi. Acţiunile ce vor fi realizate vor avea caracter diferit, unele vor fi realizate în ordine succesivă, iar altele concomitent, fapt ce va solicita atât o foarte bună planificare a acţiunilor ce vor fi incluse în proiectul Planului naţional de dezvoltare, cât şi o bună coordonare şi monitorizare a implementării şi o bună disciplină de raportare, inclusiv a indicatorilor, de către instituţiile responsabile de implementare.

Astfel, în contextul diminuării acestui risc, este necesar să fie stabilit un grup de lucru la nivelul Ministerului Sănătăţii şi, conform regulamentului de activitate al acestuia, din componenţa acestuia să facă parte principalele autorităţi responsabile de implementarea SNS. Grupul de lucru va asigura elaborarea propunerilor pentru proiectul Planului naţional de dezvoltare şi realizarea procedurilor de raportare şi evaluare a implementării acestuia, secretariatul grupului de lucru fiind asigurat de Direcţia analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor.

2. Capacităţi modeste în ceea ce priveşte resursele umane, financiare, manageriale, necesare pentru implementarea eficientă a SNS, cu un nivel înalt de producere şi cu impact.

Implementarea SNS necesită resurse financiare şi, în mod special, resurse umane profesioniste, care să deţină capacităţi de analiză şi de pregătite în elaborarea politicilor bazate pe evidenţe şi care să producă estimarea reală a necesităţii resurselor financiare şi a proiectelor investiţionale, inclusiv în situaţii de crize economico-financiare, pornind de la nevoile reale ale populaţiei în ceea ce priveşte serviciile de sănătate şi implicarea activă în elaborarea propunerilor pentru bugetul naţional şi buna comunicare cu partenerii de dezvoltare, care în prezent sunt modeste.

Dezvoltarea capacităţilor menţionate necesită timp, resurse şi competenţe, care pot fi oferite de partenerii de dezvoltare şi pot fi asigurate prin respectarea procedurilor referitoare la integritatea instituţională a instituţiilor din sectorul public şi privat. Salariile atractive, condiţiile bune de muncă şi stabilitatea/claritatea locului de muncă, împreună cu suportul oferit de partenerii de dezvoltare, pot contribui la diminuarea acestui risc, la asigurarea utilizării eficiente şi la stabilirea unui raport cost-eficienţă a resurselor financiare alocate pentru implementarea SNS.

3. Instabilitatea politică din ţară şi interferenţa politicului în implementarea SNS, cu nivel mediu de producere şi cu impact.

Experienţa Republicii Moldova referitoare la instabilitatea politică din ţară din ultimii ani indică asupra efectelor negative pe care le are aceasta, inclusiv asupra capacităţilor de implementare a documentelor de politici şi ale actelor normative şi asupra dezvoltării capacităţilor instituţionale referitoare la elaborarea prognozelor şi a estimărilor necesarului de resurse, rezultând instituţii slabe, mai puţin capabile să răspundă necesităţilor populaţiei şi provocărilor externe, cum a fost, de exemplu, pandemia de COVID-19.

Pentru diminuarea efectelor acestui risc, considerăm foarte importantă fortificarea rolului de coordonator al Cancelariei de Stat în asigurarea implementării sub aspect tehnic a SNS şi a comunicării eficiente cu autorităţile/instituţiile responsabile de implementare.

Capitolul VII

AUTORITĂŢI/INSTITUŢII RESPONSABILE

Entităţile responsabile de implementarea SNS şi rolul acestora sunt următoarele:

1) Ministerul Sănătăţii este organul central de specialitate al administraţiei publice care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniul sănătăţii, analizează situaţia şi problemele din domeniul sănătăţii, elaborează politici publice eficiente, monitorizează calitatea politicilor şi a actelor normative şi propune intervenţii justificate, asigurând cel mai bun raport dintre rezultatele scontate şi costurile preconizate;

2) Compania Naţională de Asigurări în Medicină este o organizaţie de stat autonomă, inclusiv cu autonomie financiară de nivel naţional, care administrează fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală prevăzute de lege;

3) Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale este o autoritate administrativă abilitată cu competenţe de reglementare şi supraveghere în domeniul medicamentului, activităţii farmaceutice şi dispozitivelor medicale;

4) Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică este o autoritate administrativă subordonată Ministerului Sănătăţii care asigură implementarea politicii statului în domeniile de supraveghere de stat, promovare şi protecţie a sănătăţii publice, în domeniul controlului de stat în sănătate, de monitorizare şi evaluare a stării de sănătate a populaţiei, de acreditare a prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice;

5) organizaţiile din sfera cercetării, inovării şi educaţiei, cum ar fi: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", Centrul de Excelenţă în Medicină şi Farmacie "Raisa Pacalo" şi colegiile de medicină, sunt instituţii care oferă suport ştiinţific şi practic în identificarea, cercetarea, adaptarea şi implementarea politicilor şi practicilor în domeniu şi asigură formarea, pregătirea profesională şi perfecţionarea resurselor umane în sistemul de sănătate;

6) ministerele, instituţiile şi agenţiile de stat, asociaţiile de profil şi alte organizaţii din Republica Moldova care asigură elaborarea şi implementarea politicilor conexe domeniului sănătăţii: Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;

7) autorităţile publice locale asigură şi creează condiţii pentru organizarea şi prestarea serviciilor de sănătate şi facilitează cooperarea cu alte sectoare la nivel local;

8) prestatorii de servicii medicale, publici şi privaţi, responsabili de organizarea şi prestarea serviciilor medicale conform standardelor şi actelor normative;

9) partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova (OMS, UE, BM, UNICEF, UNFPA, PNUD, JICA, GIZ etc.), prin intermediul programelor şi proiectelor de asistenţă tehnică şi financiară, facilitează şi susţin eforturile Republicii Moldova pentru dezvoltarea şi consolidarea sistemului de sănătate şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei.

Responsabilitatea fiecărei instituţii va fi stabilită în procesul de elaborare a proiectului Planului naţional de dezvoltare şi al programelor naţionale în domeniul sănătăţii, care vor include acţiunile şi sursele financiare corespunzătoare necesare pentru implementarea obiectivelor SNS. Acestea vor fi documentele de referinţă pentru procesul de elaborare a cadrului bugetar pe termen mediu.

Capitolul VIII

PROCEDURI DE RAPORTARE

Secţiunea 1

Implementarea SNS

Implementarea SNS va fi asigurată prin contribuţia sectorului de sănătate la elaborarea şi implementarea Planului naţional de dezvoltare, care este un document de politici publice pe o perioadă de trei ani, coordonat de Cancelaria de Stat.

La nivel operaţional, SNS va fi realizată prin programe naţionale sectoriale, care sunt în proces de implementare şi urmează să fie ajustate în conformitate cu obiectivele şi direcţiile de acţiune ale SNS sau cu cele ce vor fi elaborate şi aprobate: Programul naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi al infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2022-2025 (Hotărârea Guvernului nr.134/2022); Programul naţional de răspuns la tuberculoză pentru anii 2022-2025 (Hotărârea Guvernului nr.107/2022); Programul naţional de imunizări pentru anii 2023-2027; Programul naţional de control al cancerului pentru anii 2016-2025 (Hotărârea Guvernului nr.1291/2016); Programul naţional de prevenire şi combatere a rezistenţei antimicrobiene pentru anii 2023-2027; Programul naţional de prevenire şi control al bolilor nontransmisibile pentru anii 2023-2027; Programul naţional de securitate transfuzională şi autoasigurare a ţării cu produse sanguine pentru anii 2023-2027; Programul naţional de combatere a bolilor rare pentru anii 2023-2027; Programul naţional privind sănătatea şi drepturile sexuale şi reproductive pentru anii 2023-2027; Programul naţional e-Sănătate pentru anii 2024-2028; Programul naţional de dezvoltare a resurselor umane din sistemul sănătăţii 2026-2030 şi actele normative din domeniu.

Programele naţionale sectoriale vor conţine o analiză plenară a domeniului, vor oferi opţiuni detaliate de politici şi vor asigura respectarea principiilor şi a standardelor privind drepturile omului, vor fi centrate pe reducerea inegalităţilor care pot să existe în funcţie de gen, vârstă, mediu de reşedinţă (rural/urban), dizabilitate, etnie şi/sau limbă vorbită. Programele naţionale sectoriale vor include, de asemenea, ţintele şi indicatorii de monitorizare a ODD relevanţi sectorului respectiv, adaptaţi la contextul naţional al Republicii Moldova.

Secţiunea a 2-a

Monitorizarea şi evaluarea SNS

Raportarea implementării SNS va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii, în baza informaţiei prezentate de autorităţile responsabile pentru implementare menţionate la capitolul VII, şi va garanta următoarele proceduri de monitorizare şi evaluare:

1) monitorizarea anuală – va fi realizată prin elaborarea raportului anual privind implementarea SNS. Raportul anual va avea un caracter analitic, care va veni cu argumente privind realizarea angajamentelor şi va fi un document de referinţă pentru planificarea următorului ciclu al Planului naţional de dezvoltare, componenta de sănătate şi, respectiv, al cadrului bugetar pe termen mediu. Rapoartele anuale vor include analiza dinamicii indicatorilor incluşi în SNS (outcomes – rezultatele), inclusiv indicatorii de monitorizare a ţintelor ODD, dezagregaţi după criterii de gen, vârstă, dizabilitate, etnie şi/sau limbă vorbită, reşedinţă, zonă geografică, statut socioeconomic, în măsura disponibilităţii acestor date. Structura rapoartelor anuale va reflecta structura SNS şi va include analiza nivelului de implementare a obiectivelor specifice, a acţiunilor prioritare şi a indicatorilor de monitorizare din perspectiva acţiunilor întreprinse de autorităţile responsabile pe parcursul anului. Raportul anual al implementării SNS va fi parte a Raportului anual al implementării SND "Moldova Europeană 2030" şi va fi publicat pe pagina web a instituţiei;

2) evaluarea intermediară – în anul 2026, la mijloc de termen, va fi realizată evaluarea şi va fi elaborat raportul de evaluare intermediară, care va analiza impactul implementării SNS şi contribuţia acesteia la realizarea SND "Moldova Europeană 2030", în baza ţintelor intermediare, şi va propune ajustarea obiectivelor finale în funcţie de progresul realizat şi de tendinţele socioeconomice la nivel naţional şi internaţional. Raportul de evaluare intermediară va fi consultat cu părţile interesate şi, după aprobare, va fi publicat pe pagina web oficială a instituţiei;

3) raportul final de implementare – în anul 2031, la finalizarea implementării SNS, va fi elaborat un raport final privind rezultatele şi impactul implementării şi contribuţia acesteia la atingerea obiectivelor SND "Moldova Europeană 2030", care va fi parte a raportului final al strategiei menţionate. Acesta va fi consultat cu părţile interesate şi, după aprobare, va fi publicat pe pagina web oficială a instituţiei.

Rapoartele anuale de monitorizare, raportul de evaluare intermediară şi raportul de evaluare finală vor fi elaborate sub coordonarea Cancelaria de Stat, conform unui format prestabilit. Ulterior, rapoartele vor fi publicate de pagina web oficială a Ministerului Sănătăţii.