Hotărâre nr. 40 din 26.01.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare

regională a Republicii Moldova pentru anii 2022-2028

nr. 40  din  26.01.2022

 (în vigoare 01.05.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 88-95 art. 238 din 01.04.2022

* * *

În temeiul art.9 alin.(1) din Legea nr.438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.21-24, art.68), cu modificările ulterioare, precum şi în scopul promovării eficiente a politicii statului în domeniul dezvoltării regionale, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Strategia naţională de dezvoltare regională a Republicii Moldova pentru anii 2022-2028 (se anexează).

2. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale cu responsabilităţi în domeniu vor întreprinde măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor stabilite în Strategia menţionată.

3. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va monitoriza procesul de implementare a Strategiei nominalizate şi va prezenta anual, până la data de 15 aprilie a anului următor celui de referinţă, raportul de progres Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale şi Guvernului.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Aprobată

prin Hotărârea Guvernului nr.40/2022

STRATEGIA

naţională de dezvoltare regională a Republicii Moldova

pentru anii 2022–2028

Sumar executiv

Politica de dezvoltare regională în Republica Moldova reprezintă prerogativa naţională la a cărei realizare se implică coordonat autorităţile administraţiei publice centrale şi locale în cadrul unui proces participativ ce vizează implementarea proiectelor şi programelor regionale. Finalitatea acestora se orientează spre crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea veniturilor, ocupării şi asigurării condiţiilor de trai ale cetăţenilor, atragerea investiţiilor şi îmbunătăţirea infrastructurii regionale.

Pornind de la aceste premise, corelate cu experienţa de mai bine de 10 ani de implementare a politicii de dezvoltare regională, se impune necesitatea intervenţiei statului în vederea modificării politicilor în domeniu, pentru a le ajusta la noile tendinţe şi realităţi.

Tendinţele actuale de dezvoltare ale Republicii Moldova continuă să fie dominate de avansarea modelului monopolar de dezvoltare, caracterizat de concentrarea disproporţionată a resurselor şi bunăstării în mun. Chişinău, pe fundalul marginalizării crescânde a regiunilor periferice. În prezent, produsul regional brut/locuitor în mun. Chişinău este de aproape 5 ori mai mare decât în regiuni, ceea ce afectează negativ competitivitatea economică a Republicii Moldova şi indicatorii medii de calitate a vieţii cetăţenilor, creând premisele necesare pentru perpetuarea migraţiei externe şi interne.

Factorul cel mai important ce compromite dezvoltarea teritorială echilibrată a Republicii Moldova este determinat de gradul scăzut de urbanizare (43% – cel mai jos de pe continentul european) şi de arhitectura urbană extrem de fragilă, caracterizat prin 3 provocări majore:

1) existenţa unui decalaj demografic şi economic foarte mare (mun. Chişinău şi mun. Bălţi, primul şi al doilea, după mărime, centre urbane din ţară), ceea ce subminează foarte mult perspectivele de dezvoltare policentrică a teritoriului naţional;

2) lipsa unor oraşe terţe dinamice de mărime medie, care ar funcţiona ca poli de creştere regională. Cele 6 municipii cu potenţial de a deveni poli regionali (Ungheni, Orhei, Comrat, Cahul, Edineţ şi Soroca) se confruntă în prezent cu deficienţe de dezvoltare, necorespunzând criteriilor minime definite în lege pentru ca un oraş să deţină statut de municipiu;

3) oraşele mici şi-au erodat puternic funcţiile urbanistice şi economice, ca urmare a unui proces prelungit de declin demografic, economic, de dezindustrializare şi ruralizare a stilului de viaţă.

Totodată, mun. Chişinău încă nu a reuşit să se transforme dintr-un "pol naţional de absorbţie" într-un "pol naţional de difuzie" a prosperităţii, capabil să genereze investiţii, inovaţii şi bunăstare pentru restul teritoriului Republicii Moldova. Relativa bunăstare şi rolul dominant al capitalei în comparaţie cu restul ţării este nu atât meritul propriu al mun. Chişinău, cât rezultatul "rentei de capitală" şi al dividendelor din contrastul "centru–periferie", care s-a amplificat în condiţiile pieţei libere. Economia mun. Chişinău continuă să fie în mare parte bazată pe consum şi orientată spre deservirea pieţei interne din importuri, rămânând extrem de puţin orientată spre export şi competiţie internaţională. Fără această transformare, capitala va continua să-şi bazeze dezvoltarea pe absorbţia prosperităţii din regiuni, având un impact mai mult negativ asupra creşterii social-economice în restul teritoriului Republicii Moldova.

În acelaşi timp, analiza tendinţelor de evoluţie socioeconomică a regiunilor din afara mun. Chişinău scoate în evidenţă perpetuarea unor sesizabile discrepanţe interregionale de dezvoltare a ţării. În mod specific, se evidenţiază două regiuni cu performanţe peste media naţională (Regiunea de dezvoltare UTA Găgăuzia şi Regiunea de dezvoltare Centru) şi alte 2 regiuni cu performanţe sub media naţională (Regiunea de dezvoltare Nord şi Regiunea de dezvoltare Sud):

a) Regiunea de dezvoltare Centru (în continuare – RD Centru) este puternic avantajată de proximitatea cu mun. Chişinău, înregistrând cele mai bune performanţe de dezvoltare în comparaţie cu toate celelalte regiuni. Pe parcursul ultimului deceniu, RD Centru a fost lider naţional după evoluţia majorităţii indicatorilor de dezvoltare socioeconomică;

b) Regiunea de dezvoltare UTA Găgăuzia (în continuare – RD UTA Găgăuzia) a reuşit foarte eficient să valorifice avantajele oferite de statutul special de autonomie şi gradul mai avansat de descentralizare fiscală şi administrativă. Având la începutul anilor 1990 un nivel de dezvoltare similar cu Regiunea de dezvoltare Sud (în continuare – RD Sud), RD UTA Găgăuzia a înregistrat o evoluţie superioară pe întreaga durată a ultimelor decenii, transformându-se în una dintre cele mai dinamice regiuni din Republica Moldova;

c) RD Sud continuă să rămână cea mai subdezvoltată regiune din ţară, caracterizată de cel mai jos nivel de urbanizare şi industrializare. Totodată, regiunea este caracterizată de cel mai jos nivel al ratei de ocupare a populaţiei şi cel mai mic salariu mediu printre toate celelalte regiuni din ţară;

d) prosperitatea tradiţională a Regiunii de dezvoltare Nord (în continuare – RD Nord) este în continuă descreştere, fiind puternic influenţată atât de factorul demografic (regiunea îmbătrâneşte cel mai repede dintre toate regiunile), cât şi de factorul geografic (regiunea este cea mai îndepărtată de mun. Chişinău).

Nu în ultimul rând, se atestă sesizabile decalaje intraregionale de dezvoltare. De exemplu, în RD Centru sunt localizate atât cele mai dezvoltate economic raioane din ţară (Ialoveni, Anenii Noi, Criuleni, Orhei, Dubăsari şi Străşeni – toate amplasate la graniţă cu mun. Chişinău), cât şi cele mai deprivate economic raioane din ţară (Nisporeni, Teleneşti, Călăraşi şi Hânceşti). O provocare majoră de dezvoltare a Republicii Moldova constă în ruralitatea excesivă a teritoriului, caracterizată prin faptul că aproximativ 57% din populaţie continuă să locuiască în localităţi rurale, echipate cu o infrastructură socială, economică şi edilitară subdezvoltată.

Politica naţională de dezvoltare regională în Republica Moldova, iniţiată în 2006 şi promovată activ pe parcursul ultimilor 10 ani, începe a demonstra primele rezultate pozitive de impact sistemic. Astfel, în urma implementării politicii naţionale de dezvoltare regională pe parcursul ultimului ciclu de programare (Strategia naţională de dezvoltare regională pentru anii 2016-2020 (în continuare – SNDR 2016-2020)) ), în sinergie cu activităţile implementate în cadrul altor strategii şi programe de politici publice sectoriale, precum şi cu investiţiile private, pentru prima dată de la proclamarea independenţei s-a reuşit o încetinire (încă fragilă) a tendinţelor de concentrare disproporţionată a resurselor în mun. Chişinău în detrimentul restului teritoriului naţional, după cum urmează:

- cu două puncte procentuale a crescut ponderea agenţilor economici înregistraţi în afara mun. Chişinău;

- cu un punct procentual a crescut ponderea regiunilor din afara mun. Chişinău în cifra totală de afaceri a agenţilor economici din ţară;

- cu şase puncte procentuale a crescut ponderea regiunilor din afara mun. Chişinău în volumul total al producţiei industriale din ţară;

- cu două puncte procentuale a crescut ponderea regiunilor din afara mun. Chişinău în volumul total al investiţiilor capitale (din toate sursele) şi cu patru puncte procentuale în volumul total al lucrărilor de construcţie.

Analiza implementării SNDR 2016-2020 relevă anumite constrângeri şi provocări, care necesită a fi soluţionate în vederea îmbunătăţirii guvernanţei în domeniul dezvoltării regionale.

Astfel, din totalul de 76 de proiecte planificate pentru implementare în cadrul SNDR 2016-2020, 38 de proiecte (50%) au fost finalizate până la sfârşitul anului 2020, alte 18 proiecte (23,7%) se aflau în proces de implementare în anul 2021, iar altele 20 de proiecte (26,3%) nu au fost iniţiate din considerente obiective, condiţionate de deficitul alocărilor bugetare. În acelaşi timp, cea mai mare restanţă în implementarea SNDR 2016-2020 a constat în întârzierea tranziţiei planificate spre noul concept de dezvoltare regională, acest proces fiind transferat pentru perioada următoare de programare (după 2020).

Principala provocare în iniţierea celui de-al patrulea ciclu de programare strategică de dezvoltare regională în Republica Moldova constă în faptul că până în prezent nu s-a reuşit impunerea unei abordări integrate şi unice de planificare, coordonare şi evaluare a investiţiilor publice sectoriale direcţionate spre dezvoltarea regiunilor. În acelaşi timp, analiza diagnostică a proceselor de management al politicii de dezvoltare regională a evidenţiat un şir de deficienţe, care urmează a fi abordate în mod prioritar pentru a fi soluţionate cât mai rapid, inclusiv:

1) la nivelul cadrului instituţional este necesară operarea unor modificări instituţionale şi organizatorice care ar asigura eficientizarea activităţii Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, a consiliilor regionale pentru dezvoltare şi a agenţiilor de dezvoltare regională;

2) rămâne în întârziere procesul de operaţionalizare a RD Chişinău şi RD Transnistria.

Trebuie, de asemenea, menţionată fragmentarea, iar deseori chiar desincronizarea instrumentelor şi programelor guvernamentale de finanţare a proiectelor regionale, precum Fondul ecologic naţional, Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, Fondul rutier, Fondul de eficienţă energetică ş.a. La momentul actual, sinergia şi corelarea acestor fonduri cu Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională rămâne a fi deficitară, fapt consemnat şi în rapoartele de audit ale Curţii de Conturi.

O provocare majoră a finanţării obiectivelor de dezvoltare regională o constituie decalajul mare dintre resursele financiare mobilizate şi necesităţile reale de dezvoltare regională. Astfel, deşi resursele alocate din bugetul de stat şi cele atrase de la donatori sunt în continuă creştere, acestea acoperă doar parţial necesităţile la nivel regional. În pofida acestui fapt, chiar dacă alocaţiile sunt planificate minuţios şi bine direcţionate, o bună parte din mijloacele alocate în Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională nu sunt valorificate adecvat.

Pentru perioada de programare 2022-2028, abordarea strategică a prezentei Strategii se fundamentează pe noul Concept de dezvoltare regională a ţării, aprobat de Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale în data de 13 februarie 2020. Conceptul reflectă atât concluziile şi lecţiile învăţate pe parcursul ultimilor zece ani de implementare a politicii de dezvoltare regională, cât şi tendinţele europene de schimbare a modului de abordare a dezvoltării regionale şi vizează intensificarea eforturilor menite să asigure o dezvoltare echilibrată în regiuni prin integrarea principiilor de competitivitate teritorială. Astfel, prezenta Strategie urmează să consolideze abordarea integrată a politicii de dezvoltare regională de "umbrelă intersectorială" a intervenţiilor guvernamentale în regiuni, precum şi s-o alinieze în totalitate la politica europeană de dezvoltare regională, în corespundere cu prevederile Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană şi cu Agenda globală de dezvoltare durabilă 2030. În acest sens, în perioada următoare, intervenţiile guvernamentale sectoriale de susţinere a dezvoltării regiunilor (în domeniile infrastructurii, serviciilor, mediului, dezvoltării antreprenoriatului, promovării investiţionale şi coeziunii sociale) necesită a fi abordate într-un cadru unic şi integrat de coordonare şi sincronizare, ajustat la prezenta Strategie şi coordonat prin intermediul Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale.

O oportunitate majoră a prezentei Strategii constă în sincronizarea cu ciclul şi priorităţile politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene, care, pentru perioada de referinţă, urmează să se bazeze pe noua abordare a politicii de coeziune "Calea spre excelenţă".

Pentru realizarea scopului strategic de dezvoltare regională în Republica Moldova, în corespundere cu noul Concept al dezvoltării regionale în perioada 2022-2028, implementarea prezentei Strategii va fi axată pe următoarea viziune şi obiective.

Viziunea strategică: creşterea competitivităţii şi dezvoltării durabile a fiecărei regiuni, ajustarea disparităţilor şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor

I. INTRODUCERE

Prezenta Strategie, în calitate de document "umbrelă" de politică publică de planificare strategică a dezvoltării regionale a ţării, reprezintă viziunea strategică şi priorităţile Guvernului de abordare a dimensiunilor teritoriale, a intervenţiilor sectoriale, precum şi a relaţiilor instituţionale pentru a facilita parteneriatul dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale.

Misiunea prezentei Strategii constă în transpunerea teritorială a obiectivelor şi ţintelor Strategiei de dezvoltare naţională "Moldova 2030", axată pe realizarea unor intervenţii sistemice, pentru a contribui la creşterea indicatorilor medii de calitate a vieţii (măsuraţi în 10 dimensiuni) a tuturor locuitorilor Republicii Moldova, indiferent de mediul de reşedinţă.

Concomitent, prezenta Strategie, fiind principalul document de politici publice în domeniu, condiţionează elaborarea şi aprobarea mai multor documente şi programe care vor asigura realizarea cu succes a obiectivelor stabilite, inclusiv: Documentul unic de program, programele operaţionale regionale, ajustarea programelor regionale sectoriale în domeniile aprovizionare cu apă şi canalizare, eficienţa energetică, atractivitatea turistică, suportul infrastructurii de afaceri etc.

Contextul actual al politicii naţionale de dezvoltare regională a Republicii Moldova se caracterizează printr-un şir de provocări majore, care afectează competitivitatea economică a Republicii Moldova şi indicatorii medii de calitate a vieţii, influenţând negativ perpetuarea migraţiei externe şi interne. Astfel, persistă tendinţa aprofundării discrepanţelor teritoriale, reflectate, în special, prin tendinţa de concentrare excesivă a resurselor în mun. Chişinău, în detrimentul restul unităţilor administrativ-teritoriale. Decalajul indicatorului PRB/locuitor dintre mun. Chişinău şi restul teritoriului constituie în prezent 1:5, fiind caracterizat de o creştere constantă pe parcursul ultimilor decenii. Ponderea în PIB a regiunilor din afara mun. Chişinău (unde locuiesc peste 75% din cetăţenii ţării) s-a redus la doar 42% până în anul 2017, în comparaţie cu 55% în 2002. Concomitent, conform Notei tehnice privind indicele de deprivare a ariilor mici (IDAM) (Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei – GIZ) din 2019, decalaje semnificative de dezvoltare se atestă inclusiv între raioanele ţării:

1) decalajul după indicatorul de deprivare a infrastructurii constituie 1:28;

2) decalajul după indicatorul de deprivare demografică constituie 1:35;

3) decalajul după indicatorul de deprivare economică constituie 1:12.

În acest sens, Strategia naţională de dezvoltare "Moldova 2030" prevede recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea regiunilor, inclusiv creşterea ponderii PIB-ului generat în afara mun. Chişinău de la 42% (2017) la 55% (2026), rezultat care poate fi obţinut doar prin implementarea unei politici publice de dezvoltare regională şi creştere a competitivităţii tuturor regiunilor ţării.

În general, fără promovarea unei politici eficiente de dezvoltare regională, 4 din 10 obiective ale Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova 2030" nu vor putea fi realizate conform ţintelor asumate şi termenelor fixate, existând puternice decalaje şi discrepanţe teritoriale care trebuie abordate într-o manieră specifică şi sistemică: i) creşterea veniturilor din surse durabile şi atenuarea inegalităţilor; ii) creşterea accesului oamenilor la infrastructură fizică şi utilităţi publice; iii) ameliorarea condiţiilor de muncă şi reducerea ocupării informale; iv) asigurarea dreptului fundamental la un mediu sănătos şi sigur).

În acelaşi context, în condiţiile în care Strategia naţională de dezvoltare "Moldova 2030" ţinteşte până anul 2026 atingerea unor obiective semnificative de creştere a calităţii vieţii (de exemplu, minimum 85% – acoperire cu servicii de apeduct şi minimum 75% – acoperire cu servicii de canalizare), actualmente în Republica Moldova continuă să existe sute de localităţi în care nici măcar nu a fost iniţiată construcţia infrastructurii de bază în ceea ce priveşte sistemele centralizate de aprovizionare cu apă şi sanitaţie. În aşa mod, fără o abordare eficientă de regionalizare a operatorilor existenţi de utilităţi publice, atingerea dezideratelor asumate nu este posibilă sau va implica costuri exagerat de mari.

Totodată, fiind aliniată la ciclul european de programare, prezenta Strategie va asigura tranziţia spre un nou concept de dezvoltare regională, bazându-se pe următoarele principii de implementare:

a) în continuare, politica naţională de dezvoltare regională va aborda nu doar susţinerea regiunilor defavorizate, dar şi consolidarea competitivităţii polilor regionali de creştere;

b) politica naţională de dezvoltare regională va impune o abordare unică şi integrată de coordonare interministerială a tuturor intervenţiilor guvernamentale direcţionate către sprijinirea regiunilor şi localităţilor ţării;

c) rolul Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va fi consolidat în calitate de autoritate centrală cu atribuţii de integrare şi coordonare interministerială a intervenţiilor politice sectoriale de susţinere a dezvoltării regiunilor şi localităţilor;

d) politica naţională de dezvoltare regională se va concentra pe prioritizarea proiectelor investiţionale cu impact regional sporit (cel puţin 20 mii de locuitori), astfel încurajând cooperarea intercomunitară şi regionalizarea serviciilor publice.

La elaborarea prezentei Strategii s-a ţinut cont de prevederile Titlului IV Capitolul 20 "Dezvoltare regională, cooperarea la nivel transfrontalier şi regional" al Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin Legea nr.112/2014. Prezenta Strategie a fost elaborată de către Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, cu suportul metodologic şi financiar al Proiectului GIZ "Modernizarea serviciilor publice locale", în baza unui proces exhaustiv de informare, consultare şi implicare a reprezentanţilor instituţiilor publice relevante:

- Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale şi consiliile regionale pentru dezvoltare;

- Agenţiile de dezvoltare regională Nord, Centru, Sud şi UTA Găgăuzia;

- instituţiile administraţiei publice centrale de resort;

- consiliile raionale şi autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi;

- Congresul Autorităţilor Locale din Moldova.

II. ANALIZA SITUAŢIEI

Tendinţe în evoluţia dezvoltării socioeconomice în profil regional.

Evoluţia discrepanţei dintre mun. Chişinău şi restul teritoriului naţional

Pe parcursul ultimilor 30 de ani, în Republica Moldova a continuat perpetuarea modelului monopolar de dezvoltare, caracterizat de tendinţa de concentrare disproporţionată a resurselor şi prosperităţii în mun. Chişinău, pe fundalul marginalizării crescânde a regiunilor periferice.

Ponderea mun. Chişinău în produsul intern brut (PIB) a depăşit 45% la începutul anilor 2000, ulterior crescând până la 56% în 2013 şi peste 59% în anul 2018, anticipându-se tendinţele de atingere a pragului de 60% în perspectiva următorilor ani.

Conform datelor oficiale, la începutul anului 2020, mun. Chişinău a dominat în mod absolut majoritatea indicatorilor de dezvoltare a Republicii Moldova, concentrând:

1) circa 68% din volumul investiţiilor capitale, inclusiv peste 81% din totalul investiţiilor finanţate din bugetul de stat;

2) circa 62% din toţi agenţii economici din ţară şi peste 72% din totalul cifrei de afaceri;

3) circa 69% din volumul construcţiilor, inclusiv peste 60% din construcţia locativă nouă;

4) circa 50% din numărul total de locuri de muncă existente în economia formală.

Mai mult decât atât, analiza PRB/locuitor în profil regional atestă o tendinţă continuă de amplificare a decalajului de dezvoltare dintre mun. Chişinău şi toate celelalte regiuni ale ţării.

Totodată, decalajul dintre condiţiile de trai şi existenţa oportunităţilor profesionale au aprofundat tendinţele centrifuge de migraţie internă spre mun. Chişinău, în special a persoanelor tinere şi active. Astfel, mun. Chişinău continuă să fie unica regiune din ţară cu dinamică demografică pozitivă, pe fundalul unor tendinţe puternice de depopulare şi îmbătrânire a restului teritoriului naţional.

Conform datelor oficiale privind populaţia prezentă, ponderea mun. Chişinău în totalul populaţiei Republicii Moldova a crescut de la cca 18% la începutul anilor 2000 la 21,2% în anul 2005 şi 23,4% în 2020, anticipându-se posibilitatea depăşirii pragului de 25% în următorii ani. În acest context, se remarcă o creştere demografică a localităţilor suburbane Chişinăului, care, în anumite cazuri, a depăşit 35-40%, evidenţiindu-se în mod special or. Codru – peste 16 mii de locuitori, or. Cricova – circa 11 mii de locuitori, comunele Stăuceni, Băcioi, Truşeni – cu peste 10 mii de locuitori şi or. Durleşti – circa 20 mii de locuitori, precum şi or. Ialoveni – peste 15 mii de locuitori.

În general, pe parcursul ultimilor 5 ani (2016-2020), peste 70 % din totalul investiţiilor în construcţii locative din ţară au fost concentrate în mun. Chişinău şi în raioanele limitrofe.

Totuşi, aşa cum a fost deja evidenţiat, mun. Chişinău încă nu a reuşit să se transforme dintr-un "pol naţional de absorbţie" într-un "pol naţional de difuzie" a prosperităţii, capabil să genereze investiţii, inovaţii şi bunăstare pentru restul teritoriului Republicii Moldova.

Astfel, economia mun. Chişinău continuă să fie în majoritate orientată spre deservirea pieţei interne prin importuri, rămânând extrem de puţin orientată spre export şi competiţie internaţională. În anul 2020, doar 26,0% din producţia industrială fabricată în mun. Chişinău a fost orientată spre export, fiind chiar sub media naţională de 35,1%. În comparaţie, ponderea exportului în totalul producţiei industriale livrate a constituit cca 54% în RD UTA Găgăuzia, 46% în RD Centru, 44% în RD Sud şi 41% în RD Nord. Pe parcursul ultimilor ani, graţie unor evoluţii pozitive din regiuni (în special datorate dezvoltării zonelor economice libere şi extinderii reţelelor de comerţ organizat din Chişinău spre periferii), pentru prima dată în ultimii 30 de ani s-a înregistrat chiar o uşoară descreştere a ponderii mun. Chişinău în raport cu mai muţi indicatori primari de dezvoltare economică.

Pe parcursul anilor 2015-2020, ponderea mun. Chişinău în totalul de agenţi economici din ţară s-a redus cu două puncte procentuale, ponderea în totalul cifrei de afaceri a agenţilor economici – cu un punct procentual, ponderea în volumul investiţiilor capitale – cu două puncte procentuale, ponderea în volumul producţiei industriale livrate – cu şase puncte procentuale. Totodată, se observă o încetinire a tendinţelor de creştere a ponderii capitalei în numărul total de salariaţi şi volumul comerţului.

În contrast cu dimensiunea naţională, în context european, municipiul Chişinău se prezintă actualmente ca un oraş periferic, cu influenţă internaţională limitată, cu un deficit mare de servicii metropolitane şi cu funcţii internaţionale slab dezvoltate. Dinamica principalilor indicatori economici (produsul regional brut, cheltuieli bugetare, investiţii străine pe cap de locuitor), şi sociali (asigurarea cu spaţiu locativ, calitatea serviciilor comunale etc.) plasează Chişinăul cu mult sub nivelul capitalelor ţărilor vecine, dar şi al altor oraşe noncapitale din regiune – Iaşi, Lvov şi Odesa. Cele mai importante fluxuri regionale de logistică, informaţionale, investiţionale şi financiare continuă să ocolească Chişinăul, trecând prin Bucureşti (la vest), Kiev (la est), Lvov (la nord) şi Odesa (la sud).

Una dintre provocările sensibile pentru dezvoltarea mun. Chişinău o constituie declinul potenţialului universitar, cauzat de descreşterea demografică a ţării şi migraţia externă. Astfel, dacă la începutul anilor 2000 (cu un număr total de peste 100 mii de studenţi), mun. Chişinău se prezenta ca unul dintre cele mai mari centre universitare din Europa de Sud-Est, atunci până în anul 2019 numărul de studenţi deja s-a redus la 64 de mii, din care doar 35 de mii cu frecvenţă la zi. Reducerea numărului de studenţi va avea în viitorul apropriat un impact major inclusiv asupra creşterii demografice calitative a mun. Chişinău şi a alimentării pieţei muncii cu cadre tinere, pe fundalul aprofundării tendinţelor de emigrare externă a populaţiei active.

În perioada următoare, transformarea mun. Chişinău dintr-un "pol naţional de absorbţie" într-un "pol naţional de difuzie" a prosperităţii trebuie să constituie una dintre priorităţile de dezvoltare regională a Republicii Moldova. Fără această transformare, mun. Chişinău va continua să-şi bazeze dezvoltarea pe absorbţia resurselor din regiuni, având un impact mai mult negativ asupra creşterii social-economice în restul teritoriului Republicii Moldova. Realizarea acestui deziderat este posibilă doar printr-un parteneriat larg conjugându-se eforturile administraţiei publice centrale şi ale autorităţilor municipale.

În acest context, se estimează că unul dintre sectoarele cu cel mai mare potenţial pentru dezvoltarea inovativă şi internaţionalizarea economiei mun. Chişinău îl constituie domeniul tehnologiilor informaţionale (TIC).

Dezvoltarea sectorului TIC se datorează, în mare parte, regimului fiscal special şi altor avantaje oferite de către stat rezidenţilor "Moldova IT Park". Modelul de activitate propus pentru Moldova IT Park se bucură de succes, iar în prezent în parc sunt înregistrate peste 900 de companii rezidente, din care peste 160 sunt companii cu capital străin, cu peste 14 mii de angajaţi. În anul 2020, valoarea exporturilor IT, conform Băncii Naţionale a Moldovei, a atins 258,47 milioane dolari SUA, în creştere cu 23,2% faţă de anul 2019 (în proiectul Strategiei se menţionează cifra de 100 milioane de euro).

Industria tehnologiei informaţiei (TI) contribuie deja cu 3,5% la formarea PIB şi are un trend de creştere accelerat în ultimii ani, ajungând la 7,3 miliarde de lei vânzări în anul 2020, cu o creştere de 10% faţă de anul 2019, în pofida crizei pandemice. Astfel, volumul de export al industriei TI din Moldova depăşeşte al doilea an consecutiv domeniile tradiţionale de export.

De asemenea, există un potenţial încă nevalorificat în ceea ce priveşte integrarea mai profundă a mun. Chişinău în fluxurile de turism paneuropean, ceea ce va contribui la stimularea dezvoltării turismului rural în regiuni.

Discrepanţe în dezvoltarea regiunilor

În linii generale, pe parcursul ultimilor 10 ani, toate regiunile Republicii Moldova au înregistrat performanţe modeste de dezvoltare, confruntându-se cu provocări majore de ordin demografic, economic, social şi de subdezvoltare a infrastructurii tehnico-edilitare.

Totodată, evoluţia dezvoltării socioeconomice a regiunilor nu este uniformă. În acest sens, se observă tendinţa de creştere a diferenţelor şi decalajelor între două grupuri de regiuni:

1) cu performanţe peste media naţională: RD Centru şi RD UTA Găgăuzia;

2) cu performanţe sub media naţională: RD Sud şi Nord.

Această diferenţiere dintre regiuni a început să se manifeste încă din anii 1990, continuând să progreseze până în prezent. Există mai mulţi factori care influenţează acest decalaj, cei mai importanţi fiind:

a) distanţa faţă de mun. Chişinău (favorizarea relativă a RD Centru şi defavorizarea RD Nord);

b) activismul autorităţilor administraţiei publice locale (favorizarea relativă a UTA Găgăuzia de statutul special de autonomie şi gradul mai avansat de descentralizare financiară şi administrativă);

c) productivitatea în agricultură (relativ mai joasă în RD Sud şi mai înaltă în RD Nord şi Centru);

d) coeficientul de îmbătrânire a populaţiei (defavorizarea relativă a RD Nord);

g) extinderea zonelor economice libere şi investiţiile străine directe din ele (favorizarea relativă RD Centru şi RD UTA Găgăuzia).

În acest sens, se evidenţiază RD UTA Găgăuzia, care, având la începutul anilor 1990 un nivel de dezvoltare similar cu RD Sud, a înregistrat o evoluţie superioară pe întreaga durată a ultimelor decenii, transformându-se în una dintre cele mai dinamice regiuni din Republica Moldova:

1) evoluţia demografică, chiar dacă negativă, este relativ mai bună în comparaţie cu celelalte regiuni;

2) din 2010 până în 2020, numărul de salariaţi în regiune a crescut cu 127%, de la 22,8 mii la 28,7 mii, ceea ce plasează RD UTA Găgăuzia printre liderii naţionali de creştere economică;

3) ponderea regiunii în totalul producţiei industriale a Republicii Moldova s-a dublat în ultimul deceniu: de la 1,5% în 2008 la 3% în 2015 şi 4% în 2020;

4) regiunea se plasează pe primul loc după ponderea producţiei industriale livrate la export (53,6% în anul 2020, faţă de 41% – RD Nord, 46% – RD Centru şi 44% – RD Sud);

5) ponderea regiunii în volumul total al investiţiilor capitale efectuate în Republica Moldova a crescut de la 1,5% în 2010 la 2,1% în 2015 şi 2,6% în 2019;

6) ponderea regiunii în volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut de la 2,1% în 2015 la cca 3,3% în 2020.

Performanţa relativ mai bună a RD Centru se datorează în mod special proximităţii de mun. Chişinău, ceea ce a influenţat o dinamică investiţională superioară şi o mobilitate relativ mai favorabilă a populaţiei, comparativ cu RD Sud şi RD Nord:

1) pe parcursul ultimilor 10 ani în regiune au fost create peste 28 mii de locuri noi de muncă în economia formală (+27%), ceea ce a dus la creşterea ponderii RD Centru în totalul numărului de salariaţi din ţară de la 16,9% la 17,4%. Totodată, ponderea regiunii în totalul cifrei de afaceri a scăzut de la 13% în 2010 la 10% în 2015 şi 11% în 2020;

2) ponderea regiunii în numărul total de agenţi economici din Republica Moldova a crescut de la 13% în 2005 la 14% în 2010 şi 16% în 2020:

3) regiunea a experimentat o creştere industrială spectaculoasă (datorată în special investiţiilor străine în zonele economice libere Ungheni, Orhei şi Străşeni), ceea ce a condus la majorarea ponderii RD Centru în totalul producţiei industriale pe ţară de la 13% în 2010 la 16% în 2015 şi 19% în 2020;

4) pe parcursul ultimilor ani, cca 55% din toate construcţiile locative din afara mun. Chişinău au fost localizate în RD Centru, în special în raioanele limitrofe capitalei. Această creştere este cu atât mai spectaculoasă, dacă luăm în considerare că în anul 2005, după volumul investiţiilor în construcţia locativă, RD Centru se plasa pe ultimul loc printre toate celelalte regiuni din ţară.

Totodată, necesită a fi menţionată emergenţa a patru coridoare de dezvoltare din mun. Chişinău prin RD Centru, care, deşi încă foarte slabe, au potenţialul de a deveni principalele canale de difuziune a dezvoltării în condiţiile transformării mun. Chişinău în pol naţional de creştere: Chişinău–Stăuceni–Măgdăceşti–Peresecina–Orhei; Chişinău–Vatra–Cojuşna–Străşeni; Chişinău– Sângera–Chetrosu–Anenii Noi; Chişinău–Ialoveni–Bardar–Hânceşti. Respectiv, beneficiile pentru RD Centru se vor accentua şi mai mult datorită proximităţii cu mun. Chişinău pe termen mediu şi lung.

În comparaţie cu UTA Găgăuzia şi raioanele din jurul Chişinăului, regiunile de dezvoltare Sud şi Nord au fost caracterizate de o dinamică relativ inferioară. Totodată, performanţele slabe ale acestor regiuni au caracteristici care se deosebesc principial. Astfel, dacă subdezvoltarea economică relativă a raioanelor din Sud a fost o realitate încă din perioadă sovietică, atunci performanţa scăzută a raioanelor de Nord este un fenomen nou, apărut în anii 2000 şi amplificat în perioada anilor 2010-2019.

De menţionat că la nivel agregat, PRB/locuitor în RD Nord încă continuă să fie cu cca 15-20% mai mare în comparaţie cu celelalte regiuni, ceea ce este determinat de inerţia exploatării factorilor tradiţionali care au influenţat de-a lungul timpului avantajele competitive superioare ale raioanelor din Nord:

a) productivitatea relativ mai înaltă a agriculturii, datorată specializării economice şi condiţiilor climaterice mai favorabile;

b) spiritul antreprenorial relativ mai avansat al populaţiei din raioanele de nord, caracterizat inclusiv prin rate mai înalte de activitate şi ocupare. De asemenea, tradiţional RD Nord se caracterizează printr-o pondere mai înaltă a populaţiei ocupate în sectorul informal al economiei (41% în 2019 faţă de 29% în RD Sud şi 14% în RD Centru);

c) RD Nord este cea mai urbanizată regiune (cca 36% în comparaţie cu 20% – RD Centru şi 26% – RD Sud. Totodată, în RD Nord este localizat cel de-al doilea după mărime centru urban din ţară – mun. Bălţi (care are un impact determinant asupra indicatorilor economici agregaţi de dezvoltare a regiunii);

d) moştenirea din perioada sovietică a unui sector agroindustrial relativ mai performant în comparaţie cu celelalte regiuni.

Totuşi, analiza evoluţiei indicatorilor socioeconomici primari arată că prosperitatea tradiţională a raioanelor din Nord este în continuă descreştere, fiind puternic influenţată atât de factorul demografic (regiunea îmbătrâneşte cel mai repede dintre toate regiunile), cât şi de factorul geografic (regiunea este cea mai îndepărtată de mun. Chişinău):

- după ritmul de creştere a numărului de salariaţi pe parcursul ultimilor 10 ani, RD Nord a înregistrat progrese dublu inferioare comparativ cu RD Centru şi UTA Găgăuzia (+13% faţă de +27%);

- ponderea RD Nord în volumul total al producţiei industriale din ţară s-a redus de la 25% în 2008 la 19% în 2020;

- ponderea regiunii în volumul total al investiţiilor capitale pe ţară s-a redus de la 13% în 2007 la 5% în 2015 şi 6% în 2020;

- este unica regiune de dezvoltare din ţară, unde pe parcursul ultimilor 10 ani, salariul mediu raportat la media naţională s-a diminuat: 82% în 2018 faţă de 85% în 2015 şi 84% în 2011. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă salariul mediu în RD Centru şi RD Sud au rămas stabile faţă de media naţională (82% şi 77%), iar în UTA Găgăuzia s-a înregistrat chiar o creştere cu un punct procentual (de la 76% la 77%);

- dacă în anul 2005 RD Nord ocupa primul loc în ţară în ceea ce priveşte volumul investiţiilor în locuinţe pe cap de locuitor (9,1 mii lei în comparaţie cu 6,9 mii lei în RD Sud, 6,7 mii lei în UTA Găgăuzia şi 3,9 mii lei în RD Centru), atunci în anul 2019 aceasta deja se clasează pe ultimul loc (13,6 mii lei în comparaţie cu 66,9 mii lei în RD Centru, 18,6 mii lei în RD Sud şi 17,7 mii lei în RD UTA Găgăuzia), rămânerea în urmă accentuându-se de la an la an.

În acelaşi timp, se remarcă un puternic declin al RD Nord după ritmurile de dezvoltare a infrastructurii tehnico-edilitare.

Astfel, în perioada ultimilor cinci ani, RD Nord a avut cea mai modestă dinamică de creştere a acoperirii cu servicii de apă şi canalizare. Mai mult decât atât, după nivelul de acoperire cu apeduct, decalajul RD Nord faţă de celelalte regiuni s-a amplificat: 45,1% în anul 2019 în comparaţie cu 85% în RD Sud, 81% în UTA Găgăuzia şi 65,3% în RD Centru.

Trendul negativ a RD Nord poate fi observat inclusiv prin pasivitatea mai pronunţată a autorităţilor administraţiei publice locale de a accesa granturi din partea donatorilor şi partenerilor de dezvoltare. Astfel, de exemplu, analiza celor mai recente concursuri organizate de partenerii de dezvoltare pentru selectarea localităţilor beneficiare arată că RD Nord a avut cea mai redusă rată de participare.

După nivelul de dezvoltare socioeconomică, cea mai defavorizată regiune din Republica Moldova continuă să fie RD Sud:

1) conform datelor oficiale cu privire la evoluţia numărului populaţiei prezente în ultimul deceniu, RD Sud înregistrează cel mai mare declin demografic în comparaţie cu celelalte regiuni de dezvoltare. Provocarea demografică este cu atât mai mare pentru RD Sud, dacă luăm în considerare că aici densitatea populaţiei este cea mai mică din republică;

2) RD Sud continuă să fie caracterizată de cele mai mici rate de ocupare şi activitate a populaţiei, în comparaţie cu toate celelalte regiuni de dezvoltare. În anul 2020 rata de participare la forţa de muncă a populaţiei în RD Sud a constituit 31,43% faţă de 43% în RD Nord şi 34,85% în RD Centru;

3) RD Sud continuă să înregistreze cel mai mic salariu mediu în comparaţie cu celelalte regiuni de dezvoltare (în 2019 – 77% faţă de media naţională, în comparaţie cu 82% în RD Centru şi Nord);

4) RD Sud a înregistrat cel mai mic ritm de creştere a numărului de salariaţi pe parcursul ultimilor 10 ani (+10%, în comparaţie cu +27% în RD Centru şi UTA Găgăuzia, şi +14% în RD Nord). În toată această perioadă, în RD au fost create aproximativ acelaşi număr de locuri noi de muncă ca şi în UTA Găgăuzia, cu toate că RD Sud are o populaţie totală de 3,3 ori mai mare decât UTA Găgăuzia;

5) RD Sud continuă să fie cea mai puţin industrializată regiune de dezvoltare din Republica Moldova. În anul 2019, volumul producţiei industriale (livrate) pe cap de locuitor a constituit 4,7 mii lei, ceea ce este de peste 3,5 ori mai puţin decât în RD Nord şi UTA Găgăuzia şi de peste 4 ori mai puţin decât în RD Centru.

Respectiv, analiza indicatorilor de evoluţie a dezvoltării socioeconomice a regiunilor de dezvoltare pe parcursul ultimilor 10 ani scoate în evidenţă următoarele 4 concluzii de bază:

1) RD UTA Găgăuzia reuşeşte foarte eficient să valorifice avantajele oferite de statul special de autonomie şi gradul mai avansat de descentralizare fiscală şi administrativă, ceea ce deja a propulsat-o printre regiunile-lider de creştere economică şi socială;

2) RD Centru este puternic avantajată de proximitatea de mun. Chişinău, înregistrând cele mai mari performanţe relative de dezvoltare în comparaţie cu toate celelalte regiuni de dezvoltare;

3) RD Sud continuă să fie cea mai subdezvoltată regiune de dezvoltare;

4) RD Nord se confruntă cu un trend negativ accentuat de dezvoltare.

Evoluţia dezvoltării centrelor urbane

Unul dintre factorii cei mai importanţi care pot compromite echilibrul dezvoltării teritoriale a Republicii Moldova este reprezentat de gradul scăzut de urbanizare a ţării (42% – cel mai jos de pe continentul european) şi, respectiv, o arhitectură urbană extrem de fragilă. În acest sens, Republica Moldova se confruntă cu trei provocări majore de dezvoltare urbană, care necesită a fi abordate într-o manieră sistemică în politica naţională de dezvoltare regională.

Prima provocare constă în existenţa unui decalaj demografic şi economic foarte mare dintre primele două centre urbane ale ţării, mun. Chişinău şi mun. Bălţi, ceea ce subminează dramatic perspectivele de dezvoltare policentrică a teritoriului naţional.

Aparent, mun. Bălţi este al doilea centru industrial al ţării, asigurând peste 14% din volumul total al producţiei industriale fabricate în Republica Moldova şi concentrând 6,4% din numărul de salariaţi. Totodată, o analiză mai profundă a indicatorilor primari de dezvoltare socioeconomică denotă o activitate investiţională extrem de scăzută (3,5% din totalul investiţiilor capitale şi 1,2% din totalul investiţiilor locative din ţară), precum şi o predominare a activităţilor economice cu valoare adăugată scăzută, salariul mediu în mun. Bălţi fiind chiar sub media naţională. În acelaşi timp, luând în considerare dominarea economiei locale de către întreprinderilor mari din Zona Economică Liberă (care se bazează pe forţa de muncă relativ ieftină adusă cu precădere din raioanele învecinate) şi declinul construcţiilor şi activităţilor comerciale, se poate diagnostica riscuri sporite de continuă erodare a potenţialului economic al mun. Bălţi.

Dezvoltarea urbanistică a mun. Bălţi este, de asemenea, subminată de capacitatea redusă de finanţare a modernizării infrastructurii din bugetul municipal, capacitatea fiscală per locuitor constituind în 2018 doar 58% faţă de mun. Chişinău, fiind chiar mai mică decât a mun. Comrat (67% faţă de Chişinău) şi Orhei (65% faţă de Chişinău). Totodată, având o pondere de 3,8% din populaţia naţională, mun. Bălţi a beneficiat în 2020 de doar 1,6% din volumul total al investiţiilor capitale din bugetul de stat. Toate aceste circumstanţe constituie impedimente serioase în promovarea dezvoltării mun. Bălţi în calitate de pol naţional de dezvoltare.

A doua provocare majoră a dezvoltării urbane constă în lipsa oraşelor terţiare de mărime medie, care ar funcţiona ca poli de creştere regională. În acest context, cele 6 oraşe declarate de jure poli de creştere, care au potenţial pentru a deveni poli regionali de creştere (mun. Cahul, Comrat, Orhei, Ungheni, Soroca şi Edineţ), se confruntă în prezent cu deficienţe de dezvoltare, necorespunzând nici criteriilor legale minime de definire a oraşelor cu statut de municipiu.

Astfel, toate aceste 6 municipii înregistrează carenţe în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare economică locală, având o infrastructură locală deficitară de sprijinire a sectorului privat şi de atragere a investiţiilor. În anul 2019, în toate cele 6 municipii, nivelul salariului mediu a fost sub media naţională, ceea ce denotă o predominare a activităţilor economice cu productivitate joasă. Numărul existent de locuri de muncă rămâne a fi limitat, cele 6 oraşe nefiind încă capabile să asigure o absorbire eficientă a excesului de braţe de muncă din zonele rurale proxime. Capacitatea fiscală a bugetelor locale în 2018 a fost sub 50% faţă de nivelul mun. Chişinău, iar în mun. Soroca chiar sub media naţională.

Actualmente, peste 80% din drumurile locale din aceste municipii sunt de calitate nesatisfăcătoare. Mai mul decât atât, în municipiile Cahul şi Ungheni ponderea drumurilor asfaltate este mai mică de 35%, ceea ce este mult sub nivelul minim de 60%, solicitat de legislaţia în vigoare ca o condiţie pentru ca o localitate urbană să corespundă statutului de municipiu. Cu excepţia mun. Orhei, nici unul din aceste 6 municipii nu dispune de un serviciu local de transport public urban de calitate.

Dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare şi utilităţilor locale este şi ea un domeniu problematic pentru aceste 6 oraşe. Cea mai nesatisfăcătoare situaţie se atestă în privinţa acoperirii cu servicii de canalizare şi epurare a apelor uzate. Cu excepţia mun. Orhei şi Cahul, în restul municipiilor gradul actual de acoperire cu servicii de canalizare nu corespunde cerinţelor minime (70%). Mai mult decât atât, în mun. Comrat şi Edineţ acest indicator este mai mic de 50%. Gradul de acoperire cu iluminat public este sub nivelul stabilit de legislaţie în 3 din cele 6 oraşe. Patru municipii (Edineţ, Soroca, Orhei şi Ungheni) nu dispun de poligoane autorizate de depozitare a deşeurilor solide, confruntându-se cu carenţe serioase de mediu.

Toate cele 6 municipii se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte calitatea infrastructurii urbanistice, aceasta fiind în majoritate dezvoltată în perioada sovietică, fără ca să beneficieze ulterior de intervenţii sistemice de reabilitare şi revitalizare urbană. Totodată, în ceea ce priveşte calitatea vieţii, cu excepţia mun. Orhei, celelalte municipii nu dispun de o infrastructură adecvată de spaţii publice şi facilităţi pentru a acoperi necesităţile de bază (odihnă, agrement, sport) pentru a fi atractive pentru cetăţeni.

Conform estimărilor Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, pentru a asigura un nivel minim de dezvoltare socioeconomică a acestor 6 municipii – care să corespundă unor criterii de bază de definire a unui oraş-pol de creştere – sunt necesare investiţii publice de circa 5,4 miliarde de lei, inclusiv 1,2 miliarde de lei – pentru mun. Soroca, 1,25 miliarde de lei – pentru mun. Comrat, 1,13 miliarde de lei – pentru mun. Ungheni, 832 mil. lei – pentru mun. Cahul, 576 mil. lei – pentru mun. Edineţ şi 415 mil. lei – pentru mun. Orhei. Evident, aceste intervenţii presupun un efort financiar care depăşeşte cu mult capacitatea bugetelor locale şi nu vor putea fi realizate fără un sprijin consistent din partea autorităţilor administraţiei publice centrale şi a donatorilor.

A treia provocare majoră de dezvoltare urbană constă în fragilitatea oraşelor mici, care şi-au erodat puternic funcţiile urbanistice şi economice, ca urmare a unui proces prelungit de declin demografic, dezindustrializare a economiilor locale şi ruralizare a stilului de viaţă.

Cu excepţia mun. Chişinău (inclusiv 6 oraşe din componenţă), a mun. Bălţi şi a celor 6 municipii cu potenţial de poli de creştere regională, în Republica Moldova există alte 41 de oraşe mici, localizate relativ uniform pe tot teritoriul ţării. Tradiţional, creşterea acestor oraşe s-a bazat pe dezvoltarea industriei de prelucrare şi a sectorului de servicii, consolidându-se ca centre economice şi administrative pentru localităţile rurale proxime.

Dezvoltarea acestor oraşe a fost puternic afectată de criza economică profundă care a marcat perioada iniţială a tranziţiei, astfel încât pe parcursul primilor zece ani ai tranziţiei (1990-2000) practic toate oraşele au experimentat o "prăbuşire economică" şi un colaps cvasigeneral al serviciilor de utilităţi publice, confruntându-se cu o accentuată ruralizare a stilului de viaţă şi pierzând până la 20-30% din populaţie. Ulterior, gradual, o bună parte dintre aceste oraşe şi-au revenit puţin, iniţiind importante proiecte de modernizare şi extindere a infrastructurii locale, finanţate cu precădere din sursele bugetului de stat şi atrase de la partenerii internaţionali de dezvoltare. Ţinând cont de potenţialul demografic, cele 41 de oraşe mici pot fi grupate în 4 categorii de bază, care necesită abordări specifice în cadrul politicii naţionale de dezvoltare regională:

În prezent, absoluta majoritate a oraşelor mici din ţară continuă să se confrunte cu probleme esenţiale de dezvoltare, mizând în cea mai mare parte pe asistenţa financiară din partea autorităţilor publice centrale şi a partenerilor de dezvoltare. Totodată, începând cu anii 2010, pentru prima dată de la proclamarea independenţei, mai multe oraşe au început să înregistreze o uşoară creştere demografică, datorată, în special, migraţiei din localităţile rurale învecinate (inclusiv din contul emigranţilor reîntorşi).

Discrepanţe intraregionale

Toate regiunile de dezvoltare se confruntă cu importante discrepanţe intraregionale. Mai mult decât atât, discrepanţele economice şi de infrastructură dintre raioanele din cadrul aceleaşi regiuni sunt adeseori chiar mai sensibile decât discrepanţele dintre regiuni.

Cele mai mari discrepanţe intraregionale se înregistrează în ceea ce priveşte dezvoltarea economică. Astfel, după indicatorul de deprivare economică pentru anul 2019, există diferenţe şi decalaje majore între raioane în interiorul fiecărei regiuni, cu excepţia UTA Găgăuzia:

1) în RD Centru sunt localizate atât cele mai dezvoltate economic raioane din ţară (Ialoveni, Anenii Noi, Criuleni, Orhei, Dubăsari şi Străşeni – toate amplasate la graniţa cu mun. Chişinău), cât şi cele mai deprivate economic raioane din ţară (Nisporeni, Teleneşti, Călăraşi şi Hânceşti). De fapt, se observă constituirea unei zone funcţionale economice în jurul mun. Chişinău, care se va consolida gradual în jurul coridoarelor de dezvoltare emergente: Chişinău– Orhei, Chişinău–Hânceşti, Chişinău–Străşeni şi Chişinău–Anenii Noi;

2) în RD Nord se evidenţiază o dezvoltare relativ superioară a raioanelor din triunghiul Bălţi–Edineţ–Ocniţa (inclusiv Drochia, Donduşeni şi Râşcani), care au valori ale indicatorului de deprivare peste media naţională şi un declin mai profund în alte 6 raioane cu indice negativ al deprivării economice (Briceni, Ocniţa, Soroca, Floreşti, Sângerei, Floreşti şi Glodeni). O situaţie specifică se atestă în mun. Soroca – care înregistrează cele mai slabe performanţe economice dintre toate oraşele medii din ţară: cel mai mic salariu mediu, cea mai redusă rată de ocupare, cel mai mic număr de agenţi economici şi cea mai mică cifră de afaceri);

3) în RD Sud o situaţie economică relativ mai bună se înregistrează în 3 din 7 raioane: Cahul (în special datorită dinamismului mai înalt în mun. Cahul – al treilea centru urban al ţării), Taraclia (unicul raion cu 2 zone economice libere – în Taraclia şi Tvardiţa) şi Ştefan Vodă (unde se dezvoltă unul dintre cele mai dinamice clustere vitivinicole din republică – 7 fabrici de vin, inclusiv "Purcari", "Etcetera").

Din punctul de vedere al infrastructurii, de asemenea, în toate regiunile se observă discrepanţe interraionale sensibile de dezvoltare:

a) RD Centru: se evidenţiază raioanele Rezina, Şoldăneşti, Străşeni, Călăraşi şi Nisporeni – care după nivelul de dezvoltare a infrastructurii, au nivele sub media naţională;

b) RD Nord: doar mun. Bălţi şi r-nul Sângerei au un nivel de dezvoltare a infrastructurii peste media naţională, celelalte raioane înregistrând valori inferioare;

c) RD Sud: iese în evidenţă situaţia relativ proastă a infrastructurii în raioanele din centrul şi estul regiunii: Cimişlia, Căuşeni şi Ştefan Vodă, pe fundalul unei îmbunătăţiri semnificative a situaţiei în raionale vestice – Cahul, Cantemir şi Taraclia.

Discrepanţele intraregionale sunt relativ mici în ceea ce priveşte indicatorul de deprivare demografică:

- RD Nord este relativ omogenă, toate raioanele înregistrând valori de deprivare sub media naţională şi confruntându-se cu provocări extrem de sensibile de declin demografic şi îmbătrânire a populaţiei;

- În RD Centru, pe fundalul unor indicatori relativi mai buni vizavi de media naţională, se evidenţiază doar raioanele Şoldăneşti şi Rezina cu un nivel inferior de dezvoltare;

- RD Sud este unica care înregistrează diferenţe majore interraioanele, diferenţiindu-se o situaţie relativ mai bună în raioanele de graniţă cu România (Cantemir şi Cahul) şi o situaţie mult mai nefavorabilă în raioanele centru-estice: Ştefan Vodă, Căuşeni şi Cimişlia

Dezvoltarea zonelor rurale

Cu o pondere de 57% a populaţiei rurale, Republica Moldova este în prezent cel mai rural stat de pe continentul european. Această situaţie constituie o provocare majoră în eforturile de promovare şi modernizare uniformă a ţării şi ridicării calităţii vieţii cetăţenilor.

Conform datelor statistice, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă din mediul rural a fost de 36% în anul 2019, sensibil mai redusă decât în mediul urban – 47%, fiind net inferioară mediei din statele Uniunii Europene – 70%. Totodată, în Republica Moldova rata de sărăcie în zona rurală este de 3 ori mai mare decât în zona urbană, constituind 35,3% în anul 2020. Datele oficiale din 2018 indică că speranţa de viaţă a populaţiei din mediul rural este de 71,4 ani, comparativ cu 75,7 ani a populaţiei din mediul urban.

Fragmentarea excesivă a producţiei agricole, variabilitatea acesteia şi lipsa certificării creează probleme atât pentru comercializarea producţiei în stare proaspătă, cât şi pentru dezvoltarea unei industrii de prelucrare competitive.

Una dintre principalele caracteristici ale mediului rural constă în dispersarea aşezărilor umane (peste 1 600 de localităţi), amplificată de o fragmentare administrativă: 844 de autorităţile administraţiei publice locale rurale.

În acest sens, Republica Moldova a rămas printre ultimele state din regiune care nu a implementat reforma administrativ-teritorială. În consecinţă, astăzi, spre exemplu, în Republica Moldova activează aproape de 2 ori mai multe primării decât în Marea Britanie (435) şi Olanda (443), de 3 ori mai multe decât în Suedia (290) şi Portugalia (308), de 8 ori mai multe decât în Danemarca (98) şi de 10 ori mai multe decât în Georgia.

Respectiv, în Republica Moldova 86% din autorităţile administraţiei publice locale au o populaţie mai mică de 5 000 de locuitori. Totodată, fiecare a patra primărie din mediul rural din Republica Moldova este "de excepţie", pentru că are o populaţie mai mică de 1 500 de locuitori – pragul minim prevăzut de legislaţia în vigoare care permite crearea unei unităţi administrativ-teritoriale separate.

Din cauza acestei fragmentări excesive, capacitatea administrativă şi financiară a absolutei majorităţi a autorităţilor administraţiei publice locale din zona rurală este foarte redusă, ceea ce constituie un impediment semnificativ în organizarea şi asigurarea eficienţei serviciilor publice locale, precum şi în fezabilitatea promovării unor politici de impact de dezvoltare economică locală.

În acest context, rata sărăciei în zonele rurale a fost, pe durata ultimilor 10 ani, de peste 3 ori mai mare decât în media pe oraşe, inclusiv de peste 7 ori mai mare în comparaţie cu oraşele mari. Totodată, întrucât o parte semnificativă a populaţiei rurale este angajată în activităţi agricole de subzistenţă, gradul sărăciei se amplifică în anii cu evenimente extreme legate de climă (secetă, îngheţuri, inundaţii etc.).

Modernizarea şi dezvoltarea zonei rurale depinde foarte mult de eficienţa politicii naţionale de regionalizare a serviciilor publice şi de eforturile autorităţilor administraţiei publice locale de cooperare intercomunitară.

Infrastructura tehnico-edilitară precară este un alt factor ce limitează posibilităţile de dezvoltare a zonelor rurale. Majoritatea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din mediul rural necesită modernizări, iar în unele localităţi, aceste sisteme lipsesc cu desăvârşire. Totodată, gospodăriile din mediul rural sunt cu mult mai puţin dotate cu facilităţi de locuit, comparativ cu cele din mediul urban. Pentru comparaţie, în anul 2019, circa 22% din gospodăriile din mediul rural erau dotate cu baie sau duş, comparativ cu 60% din mediul urban. Totodată, conform datelor naţionale, rata de conectare a populaţiei la reţeaua publică de alimentare cu apă în zonele rurale constituia 56%, comparativ cu 96% în localităţile urbane. Discrepanţa dintre mediul rural şi urban se atestă şi mai mult în ce priveşte rata de conectare a populaţiei la reţeaua publică de canalizare, unde doar 3,4% din populaţia rurală beneficiază de acces la sistem centralizat de canalizare, comparativ cu 78% în mediul urban.

Pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi a condiţiilor de trai în mediul rural sunt necesare investiţii în renovarea şi reconstrucţia sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a drumurilor locale, a liniilor de telecomunicaţii, a energiei electrice, în renovarea clădirilor publice, a iluminatului stradal. Revitalizarea zonelor rurale, în vederea stopării tendinţelor negative de declin economic şi social, inclusiv depopularea localităţilor, va reprezenta una dintre priorităţile Guvernului. În aceste condiţii, pentru perioada de planificare 2022-2028 sunt necesare investiţii majore în infrastructura fizică şi socială a localităţilor rurale, inclusiv prin lansarea programelor de finanţare pentru reabilitarea infrastructurii în localităţile rurale.

Rezultate şi restanţe în implementarea SNDR 2016-2020

Rezultate generale

Obiectivul general al SNDR 2016-2020 a constat în susţinerea dezvoltării echilibrate şi durabile în toate regiunile de dezvoltare, urmărindu-se, în special, reducerea decalajelor crescânde dintre mun. Chişinău şi restul teritoriului Republicii Moldova.

În acest sens, în urma implementării politicii naţionale de dezvoltare regională prin intermediul SNDR 2016-2020, în sinergie cu activităţile implementate în cadrul altor strategii şi programe de politici publice sectoriale, precum şi a investiţiilor private, pentru prima dată în ultimii 30 de ani s-a reuşit o încetinire (încă fragilă) a tendinţelor de concentrare disproporţionată a resurselor în mun. Chişinău în detrimentul restului teritoriului naţional, inclusiv:

1) cu două puncte procentuale a crescut ponderea agenţilor economici înregistraţi în afara mun. Chişinău;

2) cu un punct procentual a crescut ponderea regiunilor din afara mun. Chişinău în cifra totală de afaceri a agenţilor economici din Republica Moldova;

3) cu şase puncte procentuale a crescut ponderea regiunilor din afara mun. Chişinău în volumul total al producţiei industriale din ţară;

4) cu două puncte procentuale a crescut ponderea regiunilor din afara mun. Chişinău în volumul total al investiţiilor capitale (din toate sursele) şi cu patru puncte procentuale în volumul total al lucrărilor de construcţie.

Totodată, în perioada de referinţă s-au înregistrat un şir de alţi indici încurajatori de ameliorare a tendinţelor negative, care au dominat dezvoltarea regiunilor din afara mun. Chişinău în ultimele decenii:

a) s-au încetinit ritmurile de reducere a ponderii regiunilor în numărul total de salariaţi pe ţară (0,1% în perioada 2015-2019 faţă de 2,6% în perioada 2010-2015 şi 7,2% în perioada 2005-2020);

b) s-au încetinit ritmurile de reducere a ponderii regiunilor în volumul total al comerţului (2% în 2015-2019 faţă de 15% în 2010-2015);

c) s-au încetinit ritmurile de descreştere a ponderii regiunilor în totalul populaţiei ţării (de două ori faţă de perioada 2010-2015).

Totuşi, progresele înregistrate sunt încă relativ mici, fiind necesară sporirea lor în perioada următoare, pentru consolidarea unor tendinţe durabile de dezvoltare echilibrată a teritoriului naţional.

În acelaşi context, pentru a asigura continuitatea şi consolidarea tendinţelor pozitive înregistrate, în perioada de referinţă s-a reuşit fundamentarea tranziţiei la o nouă paradigmă de dezvoltare regională, care se bazează atât pe ultimele ajustări metodologice la nivel internaţional, cât şi (mai ales) pe circumstanţele contextuale ale Republicii Moldova. În acest sens, în data de 13 februarie 2020 Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale a aprobat Noul Concept (paradigmă) de dezvoltare regională a Republicii Moldova, care urmează să optimizeze şi să eficientizeze abordarea politicii naţionale de dezvoltare regională în Republica Moldova în perioada următoare.

Rezultate specifice

În conformitate cu cele mai bune practici internaţionale, evaluarea rezultatelor atinse în procesul de implementare a obiectivelor specifice ale SNDR 2016-2020 a fost efectuată în baza a patru dimensiuni distincte: relevanţă/coerenţă, eficienţă, eficacitate şi impact.

Obiectivul specific 1. Asigurarea accesului la servicii şi utilităţi publice calitative

Realizarea acestui obiectiv a urmărit 2 măsuri: dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare de importanţă locală şi regională, precum şi dezvoltarea principiilor de regionalizare a serviciilor publice în domeniile gestionării deşeurilor solide şi alimentării cu apă şi canalizare, axate pe 4 domenii de intervenţie:

1) dezvoltarea serviciilor de alimentare centralizată cu apă şi canalizare;

2) managementul deşeurilor solide;

3) dezvoltarea infrastructurii drumurilor;

4) eficienţa energetică a clădirilor publice.

În general, pentru implementarea acestui obiectiv au fost direcţionaţi cca 788,45 milioane de lei din sursele Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi cca 50 milioane de euro din partea partenerilor de dezvoltare (în special UE, Guvernul Germaniei şi Guvernul Elveţiei), în cadrul a 59 de proiecte, inclusiv 29 în domeniul apă-canalizare, 1 – în domeniul deşeurilor solide, 12 – în domeniul infrastructurii drumurilor şi 17 – în domeniul eficienţei energetice a clădirilor publice.

Implementarea intervenţiilor în cadrul acestui obiectiv specific a fost strâns corelată cu implementarea politicilor publice sectoriale, inclusiv:

- Strategia de gestionare a deşeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027 (obiectivele 1 şi 2);

- Strategia naţională de mediu pentru anii 2014-2028 (obiectivul 8);

- Strategia naţională de transport şi logistică pentru anii 2013-2020;

- Strategia naţională de alimentare cu apă şi sanitaţie (2014-2030).

Ca rezultat, din totalul de 53 de proiecte planificate, în perioada de referinţă au fost finalizate 37 de proiecte, 1 proiect fiind în proces de implementare, iar 15 proiecte aşa şi nu au fost iniţiate.

Progresul relativ scăzut în implementarea intervenţiilor planificate se datorează în mod special: lipsei resurselor financiare şi problemelor aferente documentaţiei tehnice. Astfel, întârzierea implementării unui proiect se datorează cauzelor aferente documentaţiei de proiectare şi diverselor probleme tehnice. În acelaşi timp, neiniţierea a 15 proiecte (din cele 53 planificate) se datorează exclusiv lipsei resurselor financiare.

Cu excepţia domeniului gestiunii deşeurilor solide, pe toate celelalte domenii de intervenţie au fost atinse circa 86% din ţintele planificate, iar unele domenii, precum cel de alimentare cu apă şi canalizare, au atins valoarea de cca 100%, ceea ce reflectă un nivel de eficacitate bun.

Nivelul relativ redus de atingere a ţintelor planificate în domeniul gestiunii deşeurilor se explică prin faptul că 3 din cele 4 proiecte planificate aşa şi nu au fost iniţiate din lipsă de finanţare.

Inclusiv prin contribuţia proiectelor implementate cu finanţare din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională, în această perioadă s-a înregistrat în impact relativ mare de dezvoltare, caracterizat de o dinamică pozitivă de creştere, aferentă fiecărui domeniu de intervenţie:

În acelaşi timp, în cadrul obiectivului specific 1 au fost obţinute alte 2 rezultate cu impact intersectorial:

- Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a integrat Planul de acţiuni privind regionalizarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în Planul de acţiuni al Strategiei de alimentare cu apă şi sanitaţie (2014-2030), care prevede atragerea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii respective;

- a fost relansat procesul de elaborare a Planului de amenajare a teritoriului naţional.

Obiectivul specific 2. Asigurarea creşterii economice sustenabile în regiuni

Realizarea acestui obiectiv a urmărit 3 măsuri: conceptualizarea reţelei de centre urbane; consolidarea şi dezvoltarea economiei regionale şi consolidarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice în regiunile de dezvoltare.

Intervenţiile planificate au corelat strâns cu indicatorii agregaţi stabiliţi în cadrul altor documente de politici sectoriale, inclusiv:

- Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020;

- Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală 2016-2020 (obiectivul specific 3);

- Strategia de dezvoltare a turismului 2020.

Pentru implementarea acestui obiectiv au fost direcţionate 320,05 milioane lei din sursele Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, în cadrul a 23 de proiecte, inclusiv 13 – pentru dezvoltarea infrastructurii de afaceri şi 10 – pentru dezvoltarea turismului.

Din totalul de 23 de proiecte planificate, în perioada de referinţă au fost finalizate 17 proiecte, 1 fiind în întârziere, iar 5 aşa şi nu au fost iniţiate.

Faza implementării tardive a 8 proiecte se datorează lipsei finanţării (pentru 6 proiecte) şi problemelor aferente documentaţiei tehnice (pentru 2 proiecte). Aceleaşi cauze explică neiniţierea a 5 proiecte: lipsa finanţării (pentru 3 proiecte) şi problemele aferente documentaţiei tehnice (pentru 2 proiecte).

Totodată, pentru implementarea obiectivului specific 2, în perioada de referinţă au fost valorificate cca 86% din fondurile planificate din sursele Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, inclusiv 79,6% – în domeniul dezvoltării infrastructurii de afaceri şi 95,9% – în domeniul dezvoltării turismului.

Progresul mediu în atingerea ţintelor fixate în cadrul acestui obiectiv specific a constituit cca 70%, variind pe domenii de intervenţie, fiind cel mai redus în cazul dezvoltării obiectivelor de infrastructură economică – doar 42,8% şi relativ mai înalt în domeniul dezvoltării turismului: 100% în cazul reabilitării obiectivelor de patrimoniu şi 70% – în reabilitarea/construcţia căilor de acces către obiectivele turistice.

Rezultatul proiectelor de dezvoltare regională implementate în cadrul obiectivului 2 au contribuit la consolidarea unor indicatori pozitivi de impact la nivel naţional, aferenţi fiecărui domeniu de intervenţie.

O altă măsură planificată pentru implementare în cadrul obiectivului specific 2 a reprezentat consolidarea dimensiunii urbane a politicii naţionale de dezvoltare regională prin conceptualizarea reţelei de centre urbane. În acest sens, în perioada de referinţă a fost elaborată şi aprobată Propunerea de politică publică privind centrele urbane de dezvoltare în Republica Moldova, iar în baza acestuia a fost elaborată şi aprobată Hotărârea de Guvern nr.916/2020 cu privire la aprobarea Programului naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova. Totodată, în perioada de referinţă, s-a reuşit atragerea din partea donatorilor de resurse financiare în valoare de 500 mii de euro pentru continuarea proiectelor investiţionale de revitalizare urbană, direcţionate pentru 8 oraşe şi municipii: Soroca, Ialoveni, Ocniţa, Cimişlia, Căuşeni, Ungheni, Bălţi şi Edineţ.

Obiectivul 3. Îmbunătăţirea guvernanţei în domeniul dezvoltării regionale

Realizarea obiectivului specific 3 s-a bazat pe următoarele 3 măsuri: perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ în domeniul dezvoltării regionale şi celui aferent; consolidarea cadrului instituţional şi a potenţialului administrativ; eficientizarea sistemului de monitorizare şi evaluare a implementării prezentei Strategii.

Principalele ţinte urmărite în perioada de implementare au constat în:

1) extinderea ariei de acoperire a politicii de dezvoltare regională;

2) asigurarea unei cooperări interministeriale eficiente;

3) consolidarea capacităţilor autorităţilor administraţiei publice locale în implementarea proiectelor regionale;

4) îmbunătăţirea mecanismului de finanţare a proiectelor.

Modificările operate în structurile guvernamentale au avut un impact direct asupra proceselor în desfăşurare legate de alocarea finanţării pentru proiectele de dezvoltare regională, dar şi asupra desfăşurării unor iniţiative la care se fac referinţă în SNDR 2016-2020. Totodată, în contextul noii structuri a administraţiei publice centrale, au fost iniţiate acţiuni de cooperare interministerială în vederea prioritizării şi implementării proiectelor de dezvoltare regională (inclusiv sinergizarea eforturilor), care este la o etapă incipientă.

Totodată, în perioada de referinţă a fost elaborat şi aprobat noul Concept (paradigmă) de dezvoltare regională a Republicii Moldova, menit să ajusteze politica de dezvoltare regională din ţară la noile realităţi şi tendinţele înregistrate la nivel european.

În vederea tranziţiei către noua paradigmă de dezvoltare regională, a fost iniţiată modificarea Legii nr.438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova şi ajustarea regulamentelor aferente. Cele mai multe dintre modificări au implicat clarificarea unor procese, responsabilităţi sau aspecte procedurale, inclusiv reformularea obiectivelor general şi specifice ale politicii de dezvoltare regională.

Printre modificările propuse în noul proiect de lege au fost incluse ajustări la nivel de structură, componenţă şi operare a Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, dar şi o revizuire de atribuţii a consiliilor regionale pentru dezvoltare şi agenţiilor de dezvoltare regională pentru clarificarea responsabilităţilor şi competenţelor lor.

Alte modificări esenţiale vizează eficientizarea la nivel de procese de planificare strategică şi programare. Strategiile de dezvoltare ale regiunilor şi planurile operaţionale regionale se propun a fi substituite cu programe operaţionale regionale, care au menirea să eficientizeze procesul de prioritizare a intervenţiilor la nivel de regiuni.

Un alt rezultat major atins în cadrul acestui obiectiv specific a constat în crearea şi operaţionalizarea cadrului instituţional de dezvoltare regională în RD UTA Găgăuzia: Agenţia de Dezvoltare Regională şi Consiliul Regional pentru Dezvoltare. Ulterior, Agenţia de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia a reuşit să implementeze proiecte în valoare de peste cca 53 mil. lei, iar gradul de valorificare a fondurilor alocate a atins 78%, fiind unul dintre cele mai ridicate printre celelalte regiuni de dezvoltare (după Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, cu o valorificare de 88%).

În acelaşi context, în perioada de referinţă au fost realizate o serie de activităţi menite să optimizeze şi să eficientizeze cadrul de planificare a politicii de dezvoltare regională, inclusiv:

a) conceptualizarea şi aprobarea unui nou format al desfăşurării apelurilor de propuneri de proiecte în conformitate cu prevederile Noului Concept (paradigme) de dezvoltare regională, definind un nou regulament pentru desfăşurarea apelurilor de propuneri de proiecte;

b) elaborarea şi aprobarea Manualului operaţional privind modul de utilizare a mijloacelor Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, integrând prevederile noului regulament pentru desfăşurarea apelurilor de propuneri de proiecte;

c) elaborarea şi aprobarea unei versiuni actualizate a Instrucţiunilor pentru monitorizarea şi evaluarea politicii de dezvoltare regională şi asigurarea premiselor desfăşurării acţiunilor prescrise de instrucţiuni;

d) elaborarea unei versiuni actualizate a Instrucţiunilor pentru monitorizarea proiectelor de dezvoltare regională şi revizuirea cadrului de raportare în vederea asigurării transparenţei şi optimizării proceselor de monitorizare în cadrul agenţiilor de dezvoltare regională;

e) elaborarea Liniilor directoare privind revitalizarea urbană în Republica Moldova.

Totodată, în perioada de referinţă, în vederea capacitării instituţionale şi dezvoltării parteneriatelor de dezvoltare regionale au fost organizate peste 170 de sesiuni de instruire, peste 80 de conferinţe naţionale, regionale şi locale, peste 160 de ateliere de lucru şi circa 70 de vizite de studiu în afara Republicii Moldova.

Restanţe

Din totalul proiectelor planificate pentru implementare în cadrul SNDR 2016-2020, 58% au fost finalizate, alte 16% se află în curs de implementare, iar altele 26,3% nu au fost iniţiate din considerente obiective şi subiective.

Principalele restanţe aferente obiectivului specific 1 se referă la întârzierea implementării a 8 proiecte deja iniţiate şi lipsa de progres pentru alte 15 proiecte aprobate.

Principalele restanţe aferente obiectivului specific 2 se referă la existenţa de întârzieri în implementarea a 4 proiecte şi neiniţierea altor 5 proiecte aprobate.

Principalele restanţe aferente obiectivului specific 3 se referă la următoarele 2 dimensiuni:

1) lipsa de progres în vederea creării şi operaţionalizării cadrului instituţional de dezvoltare regională în mun. Chişinău (din motive financiare);

2) aprobarea modificărilor Legii nr.438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova şi ale cadrului normativ secundar şi terţiar.

În general, cea mai mare restanţă în implementarea SNDR 2016-2020 a constat în întârzierea sistemică în tranziţia spre o nouă paradigmă de dezvoltare regională, acest proces urmând a fi transferat pentru perioada următoare de programare.

Constrângeri şi oportunităţi de implementare a politicii de dezvoltare regională

Abordarea strategică şi coordonarea intersectorială

Prezenta Strategie urmează să reprezinte cel de-al patrulea ciclu de planificare strategică a dezvoltării regionale în Republica Moldova şi să se bazeze pe consolidarea şi avansarea prevederilor strategiilor naţionale anterioare de dezvoltare regională.

Principala provocare în iniţierea celui de-al patrulea ciclu de planificare strategică de dezvoltare regională în Republica Moldova constă în faptul că până în prezent nu s-a reuşit implementarea abordării integrate şi unice de planificare, coordonare şi evaluare a investiţiilor publice sectoriale direcţionate spre dezvoltarea regiunilor. În acest sens, multiplele intervenţii guvernamentale de susţinere a dezvoltării regiunilor (în domeniile infrastructurii, serviciilor publice, dezvoltării antreprenorialului şi coeziunii sociale) continuă să fie separate, sectoriale şi puţin sincronizate. În Republica Moldova politica de dezvoltare regională continuă să fie percepută ca o politică sectorială, spre deosebire de toate celelalte state ale Uniunii Europene, unde politica de dezvoltare regională este o politică transversală şi nu este concepută ca un sector aparte, distinct şi izolat.

Continuă să fie deficitară implicarea actorilor locali în promovarea intervenţiilor de dezvoltare regională. Rolul autorităţilor publice locale în implementarea proiectelor de dezvoltare regională este mai vizibil la etapa de elaborare, planificare a implementării, dar se reduce substanţial la etapa de implementare şi postimplementare.

O oportunitate majoră a prezentei Strategii constă în sincronizarea cu ciclul şi priorităţile politicii de dezvoltare regională ale Uniunii Europene, care, pentru perioada de referinţă, urmează să se bazeze pe nouă abordare de coeziune "Calea spre excelenţă", axată pe cinci obiective majore:

1) avansarea specializării regionale inteligente (o Europă mai inteligentă, prin inovare, digitalizare, transformare economică şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii);

2) tranziţia spre o economia verde (o Europă mai verde, fără emisii de carbon, punerea în aplicare a Acordului de la Paris şi investiţii în tranziţia energetică, energia din surse regenerabile şi combaterea schimbărilor climatice);

3) creşterea mobilităţii intra- şi interregionale (o Europă conectată, cu reţele strategice de transport şi digitale);

4) creşterea coeziunii sociale (O Europă mai socială, pentru realizarea pilonului european al drepturilor sociale şi sprijinirea calităţii locurilor de muncă, a învăţământului, a competenţelor, a incluziunii sociale şi a accesului egal la sistemul de sănătate);

5) sprijinirea iniţiativelor de jos în sus (O Europă mai apropiată de cetăţenii săi, prin sprijinirea strategiilor de dezvoltare conduse la nivel local şi a dezvoltării urbane durabile în UE).

Totodată, conform deciziilor luate, în perioada de programare 2021-2027, cea mai mare parte a investiţiilor din Fondul European de Dezvoltare Regională şi din Fondul de coeziune se vor axa prioritar pe primele două obiective. Astfel, statele membre vor investi între 65% şi 85% din alocaţiile lor, în special pentru creşterea economică inteligentă (inclusiv digitalizarea) şi proiectele de mediu (inclusiv adaptarea la schimbările climatice).

Trebuie de menţionat că alinierea la priorităţile Uniunii Europene de dezvoltare regională continuă să fie şi o mare provocare pentru Republica Moldova. Acest fapt se datorează decalajului major de dezvoltare intra- şi interregional, precum şi restanţelor la realizarea obiectivelor strategice stabilite în perioadele de programare anterioare. În acest sens, este destul de dificil de stabilit obiectivele de perspectivă, axate pe aspecte de specializare inteligentă, inovare, digitalizare, transformare economică, atunci când dezvoltarea economică în regiunile Republicii Moldova este încă departe de cel puţin nivelul minim european. Este dificil de a promova şi a susţine competitivitatea şi creşterea economică a regiunilor atunci când avantajele lor competitive nu sunt nici măcar identificate. La nivel european, încă din 2014, paradigma dezvoltării regionale se axează pe faptul că regiunile urmăresc să se specializeze în sectoarele care le oferă cel mai mare potenţial de creştere şi competitivitate, unde respectiva regiune deţine deja un avantaj competitiv sau îl poate dezvolta. Până în prezent, obiectivul de asigurare a unui proces de dezvoltare social-economică teritorială echilibrată şi lichidarea disparităţilor de dezvoltare existente încă este departe de a fi realizat, iar în comparaţie cu mun. Chişinău, toate celelalte regiuni pot fi considerate drept zone defavorizate.

Legislaţie şi reglementări normative

Suportul legislativ al acţiunilor de implementare a politicii de dezvoltare regională continuă să fie asigurat de câteva acte normative de bază aprobate acum mai bine de zece ani:

- Legea nr.438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova;

- Hotărârea Guvernului nr.127/2008 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, prin care s-a aprobat reglementări pentru Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, consiliilor regionale pentru dezvoltare, agenţiilor de dezvoltare regională şi Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională;

- Hotărârea Guvernului nr.1305/2008 cu privire la Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale.

Aceste acte normative de bază sunt secundate de actele normative de aprobare a documentelor strategice şi de programare a Documentului unic de program şi planul operaţional regional), prin care se asigură suportul conceptual, direcţia de implementare, responsabilităţile instituţionale, mecanismele şi instrumentele de implementare a politicii de dezvoltare regională. Totodată, un şir de acte normative terţiare (de exemplu Manualul operaţional al Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, Manualele operaţionale ale agenţiilor de dezvoltare regională, Instrucţiunile pentru participarea în apelurile de propuneri de proiecte etc.) asigură suportul operaţional şi procedural al implementării politicii de dezvoltare regională.

De la aprobarea şi intrarea în vigoare a legislaţiei ce reglementează acest domeniu au apărut multiple schimbări în abordarea strategică, condiţiile socioeconomice de dezvoltare, priorităţile, tendinţele, practicile de implementare. Respectiv, cadrul legislativ trebuia să ţină pasul cu aceste schimbări şi să fie în mod adecvat modificat. Mai mult decât atât, însuşi Planul de acţiuni privind implementarea SNDR 2016-2020 şi rapoartele de ţară stabilesc necesitatea de a fi perfecţionat cadrul legislativ şi normativ în domeniul dezvoltării regionale şi cel aferent. Pe perioada de implementare a SNDR 2016-2020 modificări principiale nu au fost realizate, astfel procesul de implementare a politicii de dezvoltare regională rămâne încorsetat într-o serie de constrângeri legale.

Prevederile cadrului legislativ în vigoare definesc politica de dezvoltare regională ca pe o activitate coordonată a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a colectivităţilor locale şi a organizaţiilor neguvernamentale, orientată spre planificarea şi realizarea unei dezvoltări social-economice teritoriale echilibrate, pentru sprijinirea nemijlocită a dezvoltării social-economice a zonelor defavorizate. Însă modalitatea concretă de cooperare şi coordonare a acestor actori nu este specificată şi nici reglementată. În acest sens, elaborarea şi implementarea politicii de dezvoltare regională rămâne a fi o prioritate doar a autorităţii naţionale responsabile de acest domeniu, a Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Una dintre caracteristicile principale ale politicii de dezvoltare regionale este abordarea intersectorială, care se realizează la nivel teritorial inclusiv cu suportul unor alte strategii conexe, astfel asigurând conceptul de sinergie. În cadrul legislativ în vigoare lipsesc prevederi specifice care ar reglementa modul de coordonare şi sinergizare a strategiilor şi politicilor de dezvoltare similare gestionate de alte autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, la nivel de documente strategice sau operaţionale care vizează dezvoltarea regională.

Politica de dezvoltare regională trebuie să asigure convergenţa politicilor sectoriale existente, dar şi conjugarea resurselor financiare necesare pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională. În prezent, la nivel naţional există câteva fonduri sectoriale (Fondul ecologic naţional, Fondul rutier, Fondul de eficienţă energetică, Fondul de Investiţii Sociale din Moldova ş.a.) care cofinanţează realizarea diferitor proiecte în regiunile de dezvoltare, care au impact asupra dezvoltării lor, dar care nu sunt în sinergie şi corelare strategică şi operaţională cu Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională. Modul de sinergizare şi corelare a acestor fonduri este nereglementat în prezent de cadrul legislativ.

Prin Hotărârea Guvernului nr.570/2017 a fost aprobat Nomenclatorul unităţilor teritoriale de statistică al Republicii Moldova, care urma să fie implementat începând cu anul 2018 şi utilizat în producerea şi diseminarea datelor statistice oficiale în profil regional. Datele statistice oficiale au o importanţă crucială pentru planificarea, monitorizarea şi evaluarea politicii regionale. Prevederile normative menţionate necesită unele ajustări procedurale, astfel încât să fie puse în aplicare.

Cadrul legislativ în vigoare reglementează sumar drepturile, responsabilităţile şi atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind implicarea în procesul de dezvoltare regională. O lacună persistentă este lipsa reglementărilor privind modalitatea de asigurare a managementului implementării şi de cofinanţare a proiectelor de dezvoltare regională de către autorităţile administraţiei publice locale sau partenerii lor din sectorul privat şi cel asociativ.

În prezent este elaborat şi se află în procedură de examinare un nou proiect de lege privind dezvoltarea regională, precum şi un set complet de acte normative secundare aferente (Regulamentul Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, Manualul operaţional al Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, regulamente de desfăşurare a apelurilor de propuneri de proiecte, manuale operaţionale ale agenţiilor de dezvoltare regională, diverse instrucţiuni etc.), care urmează să ţină cont de constrângerile identificate, inclusiv în prezenta Strategie.

Cadrul instituţional

Realizarea efectivă a obiectivelor politicilor de dezvoltare regională şi gestionarea eficientă a proceselor de dezvoltare este asigurată de cadrul instituţional definit în Legea nr.438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, constituit din autorităţi, structuri şi instituţii atât naţionale, cât şi regionale la începutul anului 2009 şi consolidat instituţional pe parcursul ultimilor 12 ani.

La nivel naţional, instituţiile responsabile de coordonarea politicii de dezvoltare regională sunt Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale şi Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale. La nivel regional, cadrul instituţional pentru implementarea politicii de dezvoltare regională este constituit din consiliile regionale pentru dezvoltare şi din agenţiile de dezvoltare regională Nord, Centru, Sud şi UTA Găgăuzia. Cadrul instituţional existent este organizat şi funcţionează în spiritul şi conform normelor şi practicilor existente în ţările europene, asigurând suportul instituţional necesar implementării politicii de dezvoltare regională. Totodată, de la momentul constituirii şi până în prezent, s-au înregistrat intervenţii minime în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea instituţiilor naţionale şi regionale, respectiv există necesitatea anihilării unor deficienţe şi constrângeri care periclitează buna funcţionare a mecanismului instituţional.

Organul suprem de coordonare a politicii de dezvoltare regională – Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale – necesită intervenţii de consolidare instituţională şi eficientizare operaţională. Astfel, deşi Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale trebuie să asigure procesul de colaborare şi coordonare intersectorială între diferite entităţi ale statutului, în atribuţiile de bază acest rol nu este reglementat suficient. Singura menţiune în atribuţii este faptul că acesta revizuieşte şi evaluează conformitatea prevederilor Strategiei naţionale de dezvoltare regională cu cele ale Strategiei naţionale de dezvoltare sau cu cele ale documentelor similare de planificare strategică naţională, fapt pentru care Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale nu are subdiviziuni abilitate şi nici capacităţi.

La nivel de autoritate naţională responsabilă de implementarea politicii de dezvoltare regională, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale asigură realizarea acestui rol. Ministerul a fost reorganizat în baza reformei instituţionale realizată în 2021.

În practicile europene sunt frecvente cazuri când politica de dezvoltare regională este combinată cu dezvoltarea urbană, cu gestionarea administraţiei publice, a lucrărilor publice, a infrastructurii, gestionarea fondurilor europene, deci se prezumă că reorganizarea efectuată va îmbunătăţi procesele operaţionale şi decizionale ale Ministerului.

Structurile reprezentative la nivel regional sunt consiliile regionale pentru dezvoltare. Consiliile regionale pentru dezvoltare sunt organizate pe principiul de asigurare a reprezentativităţii şi parităţii componenţei în aşa mod încât procesul de planificare şi coordonare a implementării la nivel regional să fie bazat pe o participare largă a tuturor actorilor (din sectoarele public, privat, asociativ), transparenţă, abordare multidimensională pe orizontală şi verticală, să asigure conformitatea cu politicile naţionale. Totodată, acest principiu de largă reprezentativitate şi paritate creează un impediment major de activitate.

Componenţa supraaglomerată a consiliului regional pentru dezvoltare creează dificultăţi în activitatea sa şi periclitează procesul decizional. Majoritatea şedinţelor consiliului regional pentru dezvoltare sunt amânate din lipsă de cvorum. Singurele şedinţe la care este o bună prezenţă sunt şedinţele de aprobare a rezultatelor selectării propunerilor de proiecte. Lipsa de stimulente şi oportunităţile infime de a fi implicate în procesul real de implementare a proiectelor de dezvoltare regională condiţionează un interes slab al reprezentanţilor sectorului asociativ şi ai celui privat de a participa în activitatea consiliului regional pentru dezvoltare.

Aşa cum atestă evidenţele listelor de prezenţă, pe parcursul ultimilor 5 ani s-a înregistrat o dinamică negativă a ratei de participare şi aparent a interesului membrilor consiliilor regionale pentru dezvoltare în procesul decizional. Astfel, la nivel naţional, dacă în anul 2015 rata de participare era de cca 81%, atunci în anul 2019 aceasta a scăzut la cca 47%. Tendinţa de scădere se atestă în toate regiunile de dezvoltare, însă cea mai profundă scădere se constată în RD Centru – de la 85% în 2015 la 24% în 2019.

Substructurile consiliilor regionale pentru dezvoltare în lipsă de reglementări şi atribuţii clare împiedică buna funcţionare. Modul în care activează consiliile regionale pentru dezvoltare le caracterizează mai degrabă ca fiind structuri de promovare a unor interese locale sau raionale în detrimentul celor de dezvoltare regională.

Consiliile regionale pentru dezvoltare mai sunt responsabile şi de evaluarea impactului implementării proiectelor şi programelor regionale, atribuţie complet nefuncţională, căci, la nivel de capacitate, consiliile regionale pentru dezvoltare, deocamdată, nu dispun de capacităţi, de instrumentele, resursele şi mecanismele necesare pentru a efectua aceste evaluări. Drept urmare, sunt necesare de a opera modificări instituţionale importante pentru eficientizarea activităţii acestor instituţii. În prezent, au fost iniţiate aceste schimbări printr-un set de modificări regulatorii propuse la nivel de atribuţii şi responsabilităţi prescrise de cadrul legal.

Se atestă necesitatea clarificării unor aspecte sensibile în ceea ce priveşte rolul, funcţiile şi competenţele agenţiilor de dezvoltare regională, constituite în cele patru regiuni de dezvoltare. Pe de o parte, acestea sunt structuri subordonate Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, care le aprobă cheltuielile de organizare şi funcţionare, participând activ şi în procesul de angajare a colaboratorilor (chiar dacă doar la nivel de management), iar pe de altă parte, agenţiile de dezvoltare regională sunt responsabile de elaborarea strategiilor, programelor, de asistenţă în scrierea proiectelor, precum şi de implementarea şi monitorizarea lor în concordanţă cu deciziile consiliilor regionale pentru dezvoltare.

Parte integrantă a cadrului instituţional al dezvoltării regionale sunt, conform noţiunii "dezvoltare regională", şi autorităţile administraţiei publice locale de ambele niveluri, care coordonează procesul de dezvoltare la nivel local, dar şi reprezentanţii societăţii civile şi ai sectorului privat. În ultima perioadă, acestea sunt tot mai mult implicate în elaborarea, promovarea, crearea de parteneriate pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională, dar modalitatea lor de implicare este practic nereglementată. Acordurile de cooperare pentru implementarea proiectelor sunt documente juridice simpliste, în unele cazuri nerecunoscute ca documente pentru efectuarea tranzacţiilor financiare, şi, în mare parte, neîndeplinite în totalitate.

Respectiv, putem concluziona că la nivelul cadrului instituţional este necesară operarea unor modificări instituţionale care ar asigura eficientizarea activităţii Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, consiliilor regionale pentru dezvoltare şi agenţiilor de dezvoltare regională, cu separarea distinctă a atribuţiilor de elaborare şi de implementare a politicii de dezvoltare regională.

Finanţarea programelor şi a proiectelor de dezvoltare regională

Pentru finanţarea proiectelor şi programelor de dezvoltare regională incluse în Documentul unic de program este constituit Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională. Din prevederile legii rezultă că sursa principală de finanţare a Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională provine din mijloacele alocate din bugetul de stat, dar şi din alte resurse financiare disponibile.

Totodată, Regulamentul de formare şi utilizare a mijloacelor Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.127/2008, stabileşte că, în afară de alocaţiile bugetului de stat, Fondul se poate forma şi din mijloace financiare atrase din sectorul public şi privat la nivel local, regional, naţional şi internaţional, inclusiv prin programele de asistenţă ale donatorilor; contribuţii benevole ale organizaţiilor private, persoanelor fizice şi juridice sau ale programelor internaţionale multilaterale şi bilaterale sau din partea organizaţiilor neguvernamentale din ţară şi de peste hotarele ei. Totuşi, în mod practic, în toată perioada de la constituire şi până în prezent Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională a fost completat exclusiv din surse ale bugetului de stat. Finanţările externe atrase de la partenerii de dezvoltare au fost alocate direct pentru proiecte de dezvoltare regională şi nu au fost incluse în Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională.

Conform alocărilor bugetare anuale, de la crearea sa şi până în prezent volumul mijloacelor financiare ale Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională au crescut anual. Dacă în 2010 în Fond erau alocate 137,66 mil. lei, în 2020 suma mijloacelor aprobate a ajuns la 220 mil. lei (+82,4 mil. lei sau cu 62%). Suma totală a mijloacelor aprobate în bugetul de stat pentru această perioadă a constituit 1,847 miliarde lei (suma ulterior precizată a constituit 1,762 miliarde lei). Totodată în această perioadă, Uniunea Europeană, guvernele Germaniei, Poloniei, Suediei, Marii Britanii, României, Cehiei, Austriei şi Elveţiei, prin agenţiile lor de cooperare, dar şi alţi parteneri externi au oferit suport financiar, logistic şi asistenţă pe mai multe dimensiuni ale politicii de dezvoltare regională. În acest scop, a fost acordată asistenţă pentru implementarea diferitor proiecte de investiţii orientate spre dezvoltarea infrastructurii, creşterea eficienţei şi calităţii serviciilor publice, consolidarea capacităţii instituţionale a autorităţilor responsabile de implementarea politicii de dezvoltare regională. Conform datelor Ministerului Finanţelor, confirmate prin Raportul Curţii de Conturi nr.65/2019, numai pentru perioada 2016-2021, partenerii externi de finanţare au alocat 67,9 milioane de euro (aprox. 1,35 miliarde de lei) pentru implementarea diferitor iniţiative şi proiecte de dezvoltare regională.

Analiza aspectelor financiare ale politicii naţionale de dezvoltare regională relevă existenţa unui şir de provocări şi constrângeri care periclitează procesul de finanţare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională.

O provocare majoră a finanţării obiectivelor de dezvoltare regională o constituie decalajul foarte mare dintre resursele mobilizate şi necesităţile reale de dezvoltare regională.

Primul aspect ce iese în evidenţă, este bugetul planificat pentru implementarea de proiecte şi resursele alocate. De exemplu, suma estimativă a tuturor proiectelor selectate pentru finanţare pentru anii 2017-2020 şi aprobate oficial prin Hotărârea Guvernului nr.203/2017 cu privire la aprobarea Documentului unic de program pentru anii 2017-2020 constituie circa 1,7 miliarde de lei.

Alocaţiile anuale din bugetul de stat constituie în medie circa 200 mil. lei, ceea ce constituie estimativ 800 mil. lei, pentru implementarea Documentului unic de program pentru anii 2017-2020. Din aceste date se constată din start un deficit de mijloace financiare necesare de peste 900 mil. lei. Totodată, modalitatea actuală de formare a Documentului unic de program oferă posibilitate partenerilor de dezvoltare pentru a identifica şi a finanţa proiecte care corespund cerinţelor acestora oferind posibilităţi de a contribui la realizarea politicii de dezvoltare regională.

Al doilea aspect care iese în evidenţă este necesarul de mijloace financiare pentru acoperirea necesităţilor de dezvoltare la nivel regional. Astfel, la ultimul apel de propuneri de proiecte organizat în 2020, agenţiile de dezvoltare regională au recepţionat 137 de note conceptuale, în valoare totală de 3,56 miliarde de lei. Ca urmare a evaluării au fost acceptate 99 de note conceptuale, în valoare de 2,93 miliarde de lei. Ulterior, au fost înaintate 59 de propuneri de proiecte în valoare de 1,4 miliarde de lei, pentru a fi examinată includerea în Documentul unic de program.

Suplimentar, o problemă sistemică conexă, care necesită a fi abordată în perioada de programare, se referă la capacităţile naţionale deficitare în ceea ce priveşte implementarea eficientă şi calitativă a volumelor de lucrări de proiectare şi construcţie a infrastructurii tehnico-edilitare.

O altă provocare este legată de mecanismul de cofinanţare de către autorităţile beneficiare ale proiectelor finanţate din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională. Astfel, deşi iniţial aplicanţii şi partenerii lor îşi asumă responsabilitatea de a contribui la cofinanţarea proiectelor, foarte des aceştia nu îşi onorează pe deplin obligaţiile. În acest sens, ponderea proiectelor implementate în perioada 2013-2017, care au avut cofinanţare alocată a constituit doar 23%. Mai mult decât atât, suma cofinanţării alocate în cazul acestor proiecte a constituit doar 16% din suma planificată iniţial. Acest fapt denotă o capacitate foarte redusă a autorităţilor administraţiei publice locale de cofinanţare a proiectelor mari de infrastructură. Instituirea obligativităţii cofinanţării proiectelor de către autorităţile administraţiei publice locale, iniţiată prin noile proceduri privind desfăşurarea apelurilor de propuneri de proiecte, va necesita acţiuni complexe de consolidare a managementului financiar al autorităţilor administraţiei publice locale.

În final, trebuie menţionată fragmentarea, iar deseori chiar desincronizarea instrumentelor şi a programelor guvernamentale de finanţare a proiectelor regionale, precum Fondul ecologic naţional, Fondul rutier, Fondul de eficienţă energetică ş.a. La momentul actual, sinergia şi corelarea acestor fonduri cu Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională nu este asigurată.

III. VIZIUNE, OBIECTIVE ŞI DIRECŢII PRIORITARE

Fundamentarea strategică

Prezenta Strategie reprezintă viziunea şi priorităţile Guvernului de abordare a dimensiunilor teritoriale ale intervenţiilor sectoriale, precum şi relaţiile instituţionale care să faciliteze parteneriatul dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale.

Prezenta Strategie urmează să consolideze abordarea integrată de "umbrelă intersectorială" a intervenţiilor guvernamentale în regiuni, precum şi alinierea în totalitate la politica europeană de dezvoltare regională, în corespundere cu prevederile Acordului de Asociere a RM–UE.

În acelaşi timp, planificarea dezvoltării regionale pentru următorul ciclu de programare urmează a fi aliniată la cele cinci obiective majore stabilite la nivel european în cadrul Noii politici de coeziune pentru perioada 2021-2027: o Europă mai competitivă şi mai inteligentă; o tranziţie mai ecologică şi cu emisii reduse de carbon către o economie netă cu emisii zero de dioxid de carbon; o Europă mai conectată prin consolidarea mobilităţii; o Europă mai socială şi mai favorabilă incluziunii; o Europă mai aproape de cetăţeni prin promovarea dezvoltării durabile şi integrate a tuturor tipurilor de teritorii, prioritizând transformarea economică inteligentă (inclusiv digitalizarea) şi intervenţiile în domeniul mediului (apă, canalizare, deşeuri şi rezilienţă la schimbările climatice).

Pentru perioada de programare 2022-2028, abordarea strategică a prezentei Strategii este fundamentată de noua paradigmă de dezvoltare regională a ţării, care reflectă atât tendinţele europene de schimbare a paradigmei de abordare a dezvoltării regionale, cât şi concluziile şi lecţiile învăţate pe parcursul ultimilor zece ani de implementare a politicii de dezvoltare regională, vizând intensificarea eforturilor menite să asigure o dezvoltare echilibrată în regiuni şi integrând principiile de competitivitate teritorială.

În acest context, noua paradigmă de dezvoltare regională a Republicii Moldova impune o aplicare transversală a principiului concentrării asupra tuturor intervenţiilor sectoriale şi intersectoriale, care urmăreşte în mod special trei aspecte:

1) concentrarea resurselor: cea mai mare parte a resurselor urmează a fi direcţionate către zonele cu cel mai mare potenţial de creştere, care, ulterior, vor difuza dezvoltarea asupra zonelor proxime;

2) concentrarea efortului: cea mai mare parte a resurselor urmează a fi direcţionate către priorităţile de creştere economică;

3) concentrarea cheltuielilor: fondurile alocate urmează a fi valorificate într-o manieră intensivă, pentru sporirea eficienţei şi eficacităţii.

Implementarea prezentei strategii va avea la bază finanţările prin intermediul Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, alocările disponibile prin alte fonduri sectoriale (ex. Fondul ecologic naţional, Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural, Fondul rutier, Fondul de eficienţă energetică ), contribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi oportunităţile de finanţare mobilizate prin intermediul partenerilor internaţionali de dezvoltare.

Viziunea strategică

În corespundere cu noua paradigmă de dezvoltare regională a Republicii Moldova, viziunea strategică a prezentei Strategii constă în sprijinirea creşterii competitivităţii şi dezvoltării durabile a fiecărei regiuni, ajustarea disparităţilor şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor.

Obiective şi direcţii prioritare

În realizarea viziunii strategice de dezvoltare regională în Republica Moldova, implementarea prezentei Strategii se va axa pe următoarele 3 obiective generale:

1. Creşterea competitivităţii şi ocupării forţei de muncă a regiunilor:

1) consolidarea rolului şi funcţiilor oraşelor în calitate de motoare de creştere a competitivităţii regiunilor;

2) îmbunătăţirea mediului antreprenorial în regiuni;

3) identificarea şi promovarea specializării inteligente în regiuni;

4) cooperarea regională şi transfrontalieră.

2. Sporirea coeziunii teritoriale şi prevenirea excluziunii:

1) îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare de bază în regiuni;

2) dezvoltarea infrastructurii de afaceri în regiuni;

3) sprijinirea procesului de adaptare a regiunilor la schimbările climatice, prevenirea riscurilor şi rezilienţa în faţa dezastrelor.

3. Îmbunătăţirea instrumentelor de coordonare şi implementare a politicii naţionale de dezvoltare regională:

1) eficientizarea operaţională a cadrului de implementare;

2) consolidarea mecanismului de finanţare a proiectelor de dezvoltare regională;

3) operaţionalizarea Regiunii de dezvoltare Chişinău.

Obiectivul general 1. Creşterea competitivităţii şi ocupării forţei de muncă a regiunilor

În prezent, Republica Moldova îşi bazează creşterea economică, în special, pe dinamica antreprenorială din mun. Chişinău, în timp ce contribuţia celorlalte regiuni continuă să fie limitată. Având o pondere de peste 75% din populaţia ţării, regiunile de dezvoltare din afara mun. Chişinău reprezintă doar 37% din numărul de agenţi economici şi 28% din cifra de afaceri, 33% din volumul investiţiilor capitale şi mai puţin de 50% din volumul producţiei industriale.

În linii generale, economia regiunilor din afara mun. Chişinău se caracterizează printr-o competitivitate redusă, reflectată printr-o dinamică investiţională şi antreprenorială scăzută, economii bazate pe sectorul agricol, cu o pondere mare a activităţilor sezoniere, tendinţe pronunţate de emigrare a populaţiei active şi îmbătrânire a forţei de muncă.

În contextul unei competitivităţi reduse, ponderea în PIB a regiunilor din afara mun. Chişinău (unde locuiesc peste 75% din cetăţenii ţării) s-a redus la doar 42% în anul 2017 în comparaţie cu 55% în 2002. În acelaşi timp, decalajul indicatorului PRB/locuitor dintre mun. Chişinău şi restul teritoriului constituie aproximativ 1:5, fiind caracterizat de o creştere continuă pe parcursul ultimilor decenii.

Respectiv, creşterea competitivităţii fiecărei regiuni, prin stimularea specializării inteligente în baza avantajelor competitive specifice şi utilizării cât mai eficiente a resurselor endogene (materii prime, resurse naturale, resurse umane şi competenţe), va constitui o prioritate naţională de dezvoltare regională pentru perioada 2022-2028.

Există mai multe instituţii publice şi parteneri de dezvoltare implicaţi cu intervenţii sistemice în acest domeniu. În acest context, pentru asigurarea unor mai bune eficienţe şi sinergii ale intervenţiilor, va fi necesară o abordare integrată şi coordonată, care se propune a fi asigurată prin intermediul Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale. Astfel, acest obiectiv urmează a fi realizat în corelare şi sinergie directă cu implementarea altor documente de politici publice, inclusiv: Programul naţional-pilot de creare a platformelor industriale multifuncţionale 2019-2023, Strategia naţională de transport şi logistică pe anii 2013-2022 ş.a.

1.1. Consolidarea rolului şi funcţiilor oraşelor în calitate de motoare de creştere a competitivităţii regiunilor

O provocare majoră pentru sporirea competitivităţii regiunilor o constituie situaţia social-economică a oraşelor regionale, menite să acţioneze ca centre de competitivitate şi poli de creştere. În prezent, niciun oraş din Republica Moldova (inclusiv mun. Bălţi – al doilea oraş al ţării) nu deţine suficiente capacităţi endogene pentru a-şi valorifica pe deplin potenţialul de dezvoltare în calitate de pol de creştere, fiind în incapacitate de a difuza prosperitate pentru teritoriile rurale adiacente pe care le polarizează, astfel fiind afectată negativ competitivitatea şi ritmurile de creştere economică a Republicii Moldova.

Intervenţiile aferente acestei direcţii prioritare vor fi axate pe următoarele trei măsuri:

1) dezvoltarea unei reţele de oraşe-poli de creştere regională;

2) accelerarea dezvoltării mun. Bălţi în calitate de pol naţional de dezvoltare;

3) revitalizarea economică şi socială a oraşelor mici în calitate de catalizatori ai dezvoltării rurale inteligente.

Dezvoltarea reţelei de oraşe-poli de creştere

Pe parcursul doar a ultimilor 15 ani, cu asistenţa partenerilor internaţionali de dezvoltare, au fost efectuate trei analize distincte (în 2004, 2012 şi 2019), pe baza unor metodologii complexe, în vederea determinării centrelor urbane din Republica Moldova care deţin potenţial pentru a deveni poli de creştere regională. Toate aceste analize au rezultat în identificarea şi recomandarea a 6 municipii pentru a fi sprijinite în vederea dezvoltării lor în calitate de poli de creştere: Cahul, Ungheni, Soroca, Orhei, Comrat şi Edineţ.

O analiză detaliată a nivelului de dezvoltare a acestor municipii relevă că aceste 6 municipii propuse pentru a se dezvolta ca poli de creştere înregistrează carenţe serioase la toate capitolele de dezvoltare, ceea ce afectează dramatic capacitatea lor de a acţiona ca locomotive de dezvoltare regională. Mai mult decât atât, nici unul din aceste municipii nu corespunde nici criteriilor minime de definire a localităţilor urbane cu statut de municipiu în corespundere cu Legea nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, înregistrând carenţe la majoritatea indicatorilor dezvoltării social-economice, ai infrastructurii de utilităţi publice sau ai serviciilor publice.

În acest sens, odată cu aprobarea Programului naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere, urmează implementarea lui efectivă, care are la bază următoarele direcţii şi ţinte de intervenţie:

1) îmbunătăţirea mobilităţii şi calităţii infrastructurii de acces şi a legăturilor acestora cu zonele înconjurătoare, care va ţinti:

a) creşterea ponderii drumurilor locale de calitate îmbunătăţită în oraşele- poli de creştere până la minimum 50% (în 2019 indicatorul a constituit în medie 35%);

b) asigurarea funcţionării de servicii îmbunătăţite de transport public urban în fiecare municipiu şi acoperirea a minium 85% din teritoriu (în 2019 în 5 din 6 municipii nu funcţionează în general transport public urban);

2) dezvoltarea şi echiparea infrastructurilor şi serviciilor de suport economic pentru a stimula competitivitatea, care va ţinti:

a) creşterea salariului mediu în oraşele-poli de creştere până la cel puţin media naţională (în anul 2019 media pe 6 municipii a constituit 70-90%);

b) creşterea ratei de acoperire cu locuri de muncă (cu excepţia celor cu finanţare din buget) în oraşele-poli de creştere până la cel puţin 55% faţă de numărul populaţiei în vârstă aptă de muncă (în anul 2019 indicatorul pe municipii a constituit 30-50%);

c) creşterea capacităţii fiscale a oraşelor-poli de creştere până la minimum 70% din nivelul mun. Chişinău (în anul 2019 indicatorul a constituit 34-67%);

3) sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (infrastructură şi servicii de suport, inovaţii, digitalizare, specializare inteligentă etc.);

4) revitalizarea urbană şi dezvoltarea infrastructurii spaţiilor publice, care va ţinti: dotarea fiecărui oraş-pol de creştere cu o infrastructură minimă de spaţii publice îmbunătăţite: un centru civic revitalizat, o zonă de recreere de calitate şi un complex sportiv multifuncţional dotat inclusiv cu bazin acoperit;

5) modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare şi a reţelelor de utilităţi publice, care va ţinti:

a) creşterea nivelului de acoperire cu servicii centralizare de canalizare până la minimum 70% (în 2019 media cumulativă pe oraşe-poli de creştere a fost de 57%);

b) creşterea nivelului de acoperire cu servicii de iluminare nocturnă până la minimum 80% (în 2019 media cumulativă pe oraşe-poli de creştere a fost de 68%);

c) asigurarea cu staţii de epurare a apelor uzate funcţionale a tuturor oraşelor-poli de creştere (în anul 2019 staţii de epurare a apelor uzate nu existau deloc sau funcţionau doar parţial în 4 din 6 municipii).

Accelerarea dezvoltării mun. Bălţi în calitate de pol de dezvoltare

Una dintre principalele cauze ale perpetuării modelului monopolar de dezvoltare a Republicii Moldova şi concentrării dezechilibrate a resurselor în mun. Chişinău a constituit-o marginalizarea şi periferizarea economică, socială, culturală, educaţională şi administrativă a mun. Bălţi. În ultimii 30 de ani populaţia mun. Bălţi s-a redus cu peste 20%, ceea ce este mai mult decât declinul demografic din alte oraşe din ţară (de exemplu, Soroca şi Cahul – 17%, Ungheni – 13%, Comrat – 10%). Mai mult decât atât, mun. Bălţi se caracterizează prin aceleaşi tendinţe de emigrare a populaţiei tinere şi active ca şi celelalte regiuni din ţară. În prezent, cu excepţia creşterii industriale concentrate în Zona Economică Liberă şi bazată pe naveta forţei de muncă relativ ieftine din raioanele proxime, mun. Bălţi este caracterizat print-un decalaj enorm faţă de mun. Chişinău. Astfel, raportat la locuitor, volumul comerţului în mun. Bălţi constituie 31% faţă de nivelul Chişinăului, al construcţiilor – 27%, numărul de agenţi economici – 47%, cifra de afaceri agenţilor economici – 43%.

Conform datelor anului 2019, salariul mediu în mun. Bălţi este chiar mai mic decât media naţională şi cu 20% sub nivelul mun. Chişinău. Cu o pondere de 3,8% în populaţia Republicii Moldova, mun. Bălţi valorifică doar 1,1% din totalul investiţiilor locative din ţară şi cca 1% din investiţiile din bugetul de stat.

În acest sens, se prevede elaborarea şi implementarea unui program de accelerare a dezvoltării mun. Bălţi în calitate de pol naţional de dezvoltare, care se va baza pe următoarele obiective prioritare:

1) sprijinirea consolidării rolului şi funcţiilor mun. Bălţi în calitate de al doilea oraş al ţării, pentru creşterea atractivităţii faţă de investitori şi forţa de muncă tânără şi calificată, care va ţinti:

a) sprijinirea revitalizării urbanistice a centrului pietonal al oraşului în calitate de simbol urbanistic al unui oraş-pol naţional de dezvoltare;

b) sprijinirea dotării mun. Bălţi cu infrastructură minimă de polarizare îmbunătăţită: un palat al sporturilor multifuncţional de importanţă naţională şi o zonă de recreere şi agrement de importanţă naţională;

c) sprijinirea organizării anuale a cel puţin 2 evenimente de importanţă internaţională (economice, sportive sau/şi culturale);

d) sprijinirea consolidării axei Chişinău–Orhei–Sângerei–Bălţi în calitate de principal coridor economic al ţării;

e) dinamizarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii;

2) promovarea unei mai bune conectivităţi naţionale şi internaţionale, care va ţinti:

a) analiza oportunităţii şi fezabilităţii relansării şi modernizării Aeroportului internaţional Bălţi–Leadoveni (prin parteneriat public–privat);

b) accelerarea eforturilor de reabilitare şi modernizare a tronsoanelor restante ale coridoarelor rutiere de conexiune naţională şi internaţională a mun. Bălţi (M5: frontiera cu Ucraina–Criva–Bălţi, R6: Bălţi–Sângerei–Orhei şi R16: Bălţi–Făleşti–Sculeni–graniţa cu România);

c) sprijinirea reabilitării urbanistice a principalelor artere de transport ale oraşului şi intrărilor în municipiu (minimum 50% din arterele principale);

3) sprijinirea schimbărilor structurale ale economiei locale pentru susţinerea unei creşteri economice inteligente bazate pe avantajele competitive regionale, care va ţinti:

a) sprijinirea dezvoltării sectorului TIC în calitate de specializare alternativă inteligentă a municipiului, inclusiv prin consolidarea învăţământului universitar de specialitate;

b) sprijinirea diversificării economiei locale şi cuterizării sectoarelor cu valoare adăugată înaltă;

c) creşterea salariului mediu în mun. Bălţi până la cel puţin 110% faţă media naţională.

Revitalizarea economică şi socială a oraşelor mici în

calitate de catalizatori ai dezvoltării rurale inteligente

Republica Moldova a moştenit din perioada sovietică o reţea extinsă de oraşe mici, localizate foarte uniform în teritoriul ţării, având un rol foarte important de deservire economică, socială, culturală şi educaţională a localităţilor rurale proxime. Tradiţional, aceste oraşe mici aveau un rol major în procesarea materiei prime agroalimentare, sprijinind crearea valorii adăugate sporite prin agregarea economiilor rurale mici. Anterior tranziţiei, concentrarea economică a însemnat o creştere economică integrată, bazată pe beneficiile economiilor de aglomerare. Ulterior, a avut loc o dezindustrializare dramatică a acestor oraşe mici, ceea ce a amplificat problemele în zonele rurale proxime, favorizând emigrarea şi specializarea agricolă bazată pe produsele cu cea mai mică valoare adăugată (cerealierele).

În termen mediu şi lung, mărirea masei economice şi demografice a oraşelor mici trebuie să fie una dintre priorităţile naţionale ale Republicii Moldova, în contextul sprijinirii unui proces durabil de urbanizare a ţării. Va fi nevoie de mobilizarea unor resurse consistente pentru proiecte integrate cu viziune şi impact, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, privind creşterea atractivităţii oraşelor mici prin crearea unei economii reziliente şi favorabile incluziunii, infrastructură conectivă, investiţii în calitatea vieţii. Un mare potenţial îl are dezvoltarea sectorului agroalimentar, susţinând dezvoltarea zonei rurale din proximitate. De asemenea, este importantă încurajarea şi susţinerea acelor proiecte strategice care facilitează diversificări funcţionale ale oraşelor, mai ales în contextul dezvoltării activităţilor orientate spre export.

Aşadar, una dintre priorităţile prezentei Strategii va consta în sprijinirea procesului de reindustrializare şi îmbunătăţire a condiţiilor de trai în oraşele mici ca premisă pentru revitalizarea economică şi socială a zonelor rurale proxime.

1.2. Îmbunătăţirea mediului antreprenorial în regiuni

Pentru consolidarea competitivităţii, regiunile de dezvoltare au nevoie stringentă de sprijin în creşterea abilităţilor antreprenoriale ale locuitorilor, atât în calitate de angajatori, cât şi de angajaţi – aceasta reprezentând una dintre condiţiile de bază pentru dezvoltarea unor economii regionale competitive. Prin urmare, oferirea condiţiilor necesare în acest sens va facilita dezvoltarea sectorului privat, crearea de locuri de muncă decente şi înalt calificate, creşterea productivităţii şi, respectiv, a salariilor, sporirea transferului de know-how şi inovaţii şi va permite flexibilizarea economiei – elementele decisive în condiţiile unui mediu economic extern dinamic şi incert. Aceste procese vor duce la creşterea nivelului veniturilor populaţiei din surse durabile: activitatea salarială şi de antreprenoriat.

Astfel, în perioada 2022-2028, un accent sporit va fi pus pe îmbunătăţirea mediului de afaceri, fiind asigurată prin intervenţii sistemice orientate spre dezvoltarea antreprenorialului şi sporirea atractivităţii turistice în regiuni.

Dezvoltarea mediului antreprenorial:

1) dezvoltarea de abilităţii şi competenţe în cadrul infrastructurilor de afaceri: programe de incubare, acceleratoare regionale, dezvoltarea de huburi de competenţe (în conformitate cu specializarea inteligentă a regiunilor);

2) programe regionale de formare profesională (continuă) şi antreprenorială în conformitate cu specializarea inteligentă a regiunilor;

3) proiecte de sprijin al inovării pentru mediul privat;

4) sprijinirea consolidării şi dezvoltarea reţelelor de cooperare economică între localităţi.

Sporirea atractivităţii turistice:

1) intervenţii sistemice de sprijinire a diversificării economiilor rurale nonagricole, în special prin dezvoltarea activităţilor turistice şi a industriilor artizanale, în baza valorificării avantajelor competitive şi clusterizare microregională;

2) crearea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de agrement;

3) reabilitarea şi modernizarea drumurilor de acces şi a infrastructurii aferente către obiectivele turistice de importanţă regională şi naţională;

4) amenajarea obiectivelor turistice naturale şi antropice de utilitate publică, precum şi dotarea cu infrastructură conexă de utilităţi publice;

5) dezvoltarea şi promovarea programelor de formare a competenţelor în domeniul turism.

1.3. Identificarea şi promovarea specializării inteligente în regiuni

În contextul promovării competitivităţii care să susţină accelerarea creşterii economice în regiuni, este nevoie ca fiecare regiune să-şi identifice şi să-şi prioritizeze cele mai promiţătoare sectoare şi nişe cu potenţial de specializare inteligentă, unde impactul economic al intervenţiilor va fi cel mai mare.

Specializarea inteligentă porneşte de la premisa că nicio regiune nu are suficiente resurse pentru a putea fi competitivă în toate domeniile, motiv pentru care este mult mai eficace să îşi identifice ariile în care poate face diferenţa în competiţia globală şi să îşi focalizeze apoi atenţia pe acele arii în efortul de inovare. Conform conceptului de bază de specializare inteligentă, fiecare regiune are un potenţial unic, ancorat în specificul local, care poate fi deblocat prin anumite măsuri, contribuind la creşterea competitivităţii prin inovare. Inovarea se întâmplă la nivelul companiilor din regiune prin suportul ecosistemului regional de inovare, format din instituţii de învăţământ, structuri de cercetare, organizaţii neguvernamentale catalizatoare, centre de transfer tehnologic, agenţii de finanţare, la care se adaugă resursele umane, materialele financiare şi capitalul social din regiune.

Totodată, promovarea specializării inteligente este profund legată de conceptul de "clusterizare economică", care este reprezentată de concentrarea geografică a companiilor şi instituţiilor interconectate, axată pe lanţurile valorice conexe. Promovarea dezvoltării clusterelor este considerată o abordare atractivă pentru stimularea economiilor regionale, care ar putea genera un impact semnificativ pe termen mediu, cu potenţial înalt de vizibilitate şi expansiune. Competitivitatea sectorului privat, s-a demonstrat deja, depinde de colocalizarea geografică şi de cooperarea companiilor din acelaşi sector, care produce aşa-numita "eficienţă colectivă" şi "competitivitate teritorială colectivă". Clusterizarea regională a sectoarelor economice este deosebit de sensibilă în Moldova, unde sectorul privat este dominat de întreprinderi micro, mici şi mijlocii, cu o cooperare slabă între ele.

În anul 2013, Guvernul a adoptat Strategia inovaţională a Republicii Moldova pentru perioada 2013-2020 "Inovaţii pentru competitivitate". Ulterior, în 2017, au fost întreprinse mai multe eforturi în direcţia elaborării unei foi de parcurs pentru promovarea specializării inteligente în Republica Moldova, inclusiv la nivel regional. În acest sens au fost elaborate şi aprobate Concepţia dezvoltării clusteriale a sectorului industrial al Republicii Moldova, Foaia de parcurs pentru ameliorarea competitivităţii şi Raportul "Cartografierea potenţialului economic, inovator şi ştiinţific în Republica Moldova", în care au fost analizate inclusiv potenţialele sectoare relevante pentru specializare inteligentă la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare.

Totuşi, la momentul actual, regiunile sunt abia la începutul procesului de conştientizare a necesităţii şi oportunităţii fundamentării procesului de dezvoltare economică în baza unei viziuni de specializare regională inteligentă.

În acest, context, una dintre priorităţile-cheie ale prezentei Strategii va consta în sprijinirea fiecărei regiuni de dezvoltare să-şi evalueze avantajele competitive şi să-şi definească sectoarele prioritare de specializare inteligentă, în vederea creşterii competitivităţii şi a avansării integrării în lanţurile valorice globale, precum şi a atenuării impactului rămânerii în urmă în ceea ce priveşte adaptarea la noile tehnologii.

1.4. Cooperarea regională şi transfrontalieră

Cooperarea la nivel transfrontalier şi regional reprezintă o prioritate asumată a Republicii Moldova, stipulată în capitolul 20 al Acordului de Asociere RM-UE şi un aspect important de pe Noua Agendă de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană 2021-2027. O atenţie sporită se va atrage pe o mai bună coordonare şi cooperare a Republicii Moldova cu ţările şi regiunile vizate în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Abordarea macroregională răspunde cerinţelor de adaptare a politicilor de coeziune ale Uniunii, oferind statelor cu trăsături geografice similare un cadru adecvat, în vederea soluţionării în comun, prin cooperarea integrată în plan transnaţional şi multisectorial, a unor probleme comune.

În vederea realizării angajamentelor asumate, precum şi a asigurării unui proces de dezvoltare compatibil cu politicile europene. vor fi utilizate mecanismele prevăzute în ariile prioritare ale Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi participarea la programele de cooperare transfrontalieră şi transnaţională actuale, precum şi la Programul operaţional comun România–Republica Moldova 2014-2020, Programul operaţional privind Bazinul Mării Negre 2014-2020, Programul transnaţional pentru Dunăre 2014-2020, precum şi la programele din noul cadru de programare: Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021-2027, Programul Interreg NEXT pentru Bazinul Mării Negre 2021-2027, Programul Transnaţional Interreg NEXT pentru Dunăre 2021-2027.

În aşa mod, în vederea realizării activităţilor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, în cadrul ariei prioritare (AP2) Energie durabilă vor fi realizate acţiuni orientate spre sporirea eficienţei energetice a clădirilor publice, identificarea surselor de energie regenerabile, atragerea investiţiilor private în producţia de biocombustibili, dezvoltarea infrastructurii de energie electrică, dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei.

În vederea realizării ariei prioritare (AP3) Cultură şi turism, acţiunile vor viza obiectivele turistice de importanţă naţională în conform Strategiei sectoriale şi programelor regionale sectoriale, inclusiv:

1) reabilitarea monumentelor istorice vizate în conformitate cu prevederile Legii nr.1530/1993 privind ocrotirea monumentelor;

2) crearea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de agrement;

3) reabilitarea/modernizarea infrastructurii rutiere (drumurile de acces şi infrastructura aferentă drumurilor) către obiectivele turistice de importanţă regională;

4) amenajarea obiectivelor turistice naturale şi antropice de utilitate publică, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică;

5) promovarea cercetării şi determinarea potenţialului turistic în bazinul Dunării, pentru a promova iniţiative turistice comune pentru dezvoltare durabilă în bazinul Dunării;

6) promovarea iniţiativelor de cooperare care vor crea noi direcţii pentru dezvoltarea traseelor turistice în bazinul dunărean transfrontalier, bazate pe axa fluviului Dunărea.

În domeniul ariei prioritare (AP4) Calitatea apei vor fi planificate investiţii în reconstrucţia şi construcţia staţiilor de epurare a apelor uzate, investiţii în reconstrucţia digurilor de protecţie pentru evitarea riscurilor de inundaţii şi mentenanţa infrastructurilor existente de protecţie împotriva inundaţiilor în conformitate cu Planurile de gestionare a riscurilor de inundaţii pe districtele bazinelor hidrografice, conform Hotărârii Guvernului nr.562/2020.

În cadrul ariei prioritare (AP5) Riscuri de mediu se vor realiza activităţi care vor dezvolta sistemele regionale de alimentare cu apă, de epurare a apei şi de canalizare în conformitate cu programele regionale sectoriale în domeniile aprovizionare cu apă şi canalizare. Vor fi implementate proiecte de reabilitare, extindere/regionalizare, modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă şi canalizare, dezvoltarea capacităţilor prestatorilor de servicii regionali.

În vederea realizării activităţilor ariei prioritare (AP8) Competitivitatea întreprinderilor, vor fi realizate mai multe activităţi care vor stimula valorificarea infrastructurii de afaceri şi dezvoltarea capacităţilor: parcurilor industriale, zonelor economice libere, incubatoarelor de afaceri etc., vor fi dezvoltate abilităţile şi competenţele în cadrul infrastructurilor de afaceri: programe de incubare, acceleratoare regionale, dezvoltarea de huburi de competenţe.

Capacitatea instituţională şi cooperare (AP10) – acţiunile vor fi orientate spre consolidarea capacităţilor instituţiilor regionale în vederea implementării politicilor în domeniu. Un rol special va fi acordat Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, orientat spre a coordona intervenţiile la nivel naţional pentru atingerea obiectivelor politicii de dezvoltare regionale şi realizarea priorităţilor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. În cadrul acestui proces se urmăreşte participarea regiunilor de dezvoltare din Republica Moldova, în comun cu alte regiuni din ţările terţe, în cadrul programelor transnaţionale şi transfrontaliere, pentru a promova dezvoltarea economică durabilă şi implementarea proiectelor de interes comun.

Cooperarea autorităţilor centrale, regionale şi locale, schimbul de cunoştinţe, inovaţii şi cele mai bune practici cu privire la politicile de dezvoltare regională vor avea ca efecte multiplicatoare bunăstarea economică a comunităţilor locale şi dezvoltarea omogenă a regiunilor.

Obiectivul general 2. Sporirea coeziunii teritoriale şi prevenirea excluziunii

Prioritatea creşterii competitivităţii trebuie sincronizată cu eforturi guvernamentale sistemice de sprijinire a zonelor defavorizate şi de prevenire a marginalizării localităţilor periferice şi lipsite de potenţial de dezvoltare. În prezent, după nivelul de dezvoltare, decalajul dintre unităţile administrativ-teritoriale extreme (cea mai dezvoltată vs cea mai puţin dezvoltată) este enorm. Astfel, decalajul după indicele de deprivare economică este de 1:12 (mun. Chişinău vs raionul Nisporeni), iar decalajul după infrastructură este de 1:28 (mun. Chişinău vs raionul Donduşeni).

Totodată, pentru Republica Moldova coeziunea teritorială are un caracter specific şi unic pentru întreg teritoriul european, determinat de gradul înalt de ruralitate. Republica Moldova continuă să fie cea mai puţin urbanizată ţară din Europa, unde peste 57% din populaţie (cca 1,7 milioane de cetăţeni) continuă să locuiască în localităţi de tip rural, caracterizate de o infrastructură veche şi o subdezvoltare economică pronunţată.

O problemă extrem de sensibilă a dezvoltării rurale în Republica Moldova constă în fărâmiţarea administrativ-teritorială excesivă şi, respectiv, în capacitatea administrativă şi financiară extrem de scăzută a autorităţilor administraţiei publice locale de a genera şi a implementa politici locale eficiente de dezvoltare.

Spre deosebire de specificul politicii de dezvoltare regională, din absoluta majoritate a statelor Uniunii Europene care pun un accent excesiv pe dezvoltarea urbană, Republica Moldova este nevoită în continuare să acorde atenţie mult mai sporită dezvoltării rurale, inclusiv facilitând urbanizarea satelor mari.

În acelaşi timp, politica de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2022-2028 trebuie să ia în considerare 3 aspecte extrem de importante: conform estimărilor Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova 2030", în perioada următoare va continua procesul de urbanizare, prognozându-se că anual cca 20-30 mii de cetăţeni vor emigra de la sate spre oraşe, majoritatea localităţilor rurale au înregistrat deja un declin demografic de 30-35%, ceea ce impune o abordare mult mai inovativă şi specifică privind dezvoltarea infrastructurii utilităţilor publice. De asemenea, se înregistrează un deficit de abilităţi antreprenoriale în urma emigrării semnificative a persoanelor tinere şi calificate pe parcursul ultimilor 30 de ani. În acest context, sunt necesare soluţii inovative, care ar permite maximizarea impactului intervenţiilor, luând considerare necesităţile investiţionale enorme şi posibilităţile modeste ale bugetului de stat.

Implementarea acestui obiectiv urmează a fi realizată în convergenţă şi complementaritate directă cu implementarea altor documente de politici publice confluente, inclusiv: Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2022-2027, Strategia naţională de alimentare cu apă şi sanitaţie (2014-2030).

2.1. Îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare de bază

În ciuda progreselor înregistrate în ultima perioadă, infrastructura de utilităţi publice în regiuni continuă să fie extrem de subdezvoltată, existând încă un decalaj foarte mare faţă de ţintele naţionale fixate în Strategia naţională de dezvoltare "Moldova 2030".

Totodată, în mai mult de jumătate din localităţi, calitatea apei din apeduct nu corespunde cerinţelor normative minime înaintate faţă de apa potabilă.

Staţii de epurare a apelor uzate funcţionează în mai puţin de 5% din localităţile rurale.

În peste 90% din localităţile rurale lipseşte serviciul public de evacuare a deşeurilor menajere, iar infrastructura poligoanelor de depozitare este subdezvoltată şi în cea mai mare parte nu corespunde normelor ecologice în vigoare.

Astfel, în vederea reducerii decalajelor dintre mediile rezidenţiale privind standardul de viaţă al locuitorilor şi creşterea atractivităţii localităţilor rurale se impune continuarea şi extinderea eforturilor conjugate din toate sursele posibile ce vizează dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare în toate regiunile ţării, eforturile urmând a fi îndreptate spre:

1) sprijinirea dezvoltării infrastructurii edilitare de bază (aprovizionarea cu apă, canalizare şi tratarea apelor uzate, managementul deşeurilor şi îmbunătăţirea infrastructurii drumurilor) prin promovarea regionalizării şi cooperării intercomunitare (intervenţii pentru arii cu impact de minimum 20 mii de locuitori);

2) sprijinirea transformării graduale a operatorilor de utilităţi publice din oraşele-centre raionale în operatori regionali care vor acoperi cu servicii şi localităţile rurale proxime, aflate într-o rază de 5-30 kilometri depărtare.

În general, urmează a fi conjugate eforturile tuturor actorilor implicaţi pentru sprijinirea dotării localităţilor rurale cu infrastructură edilitară de bază, astfel încât să devină posibilă atingerea ţintelor fixate în Strategia naţională de dezvoltare "Moldova 2030".

2.2. Dezvoltarea infrastructurii de suport pentru afaceri

Pe parcursul ultimilor 15 ani, în Republica Moldova s-a dezvoltat o infrastructură extinsă de structuri de sprijinire a afacerilor, inclusiv 7 zone economice libere cu 34 de subzone, 10 parcuri industriale şi 11 incubatoare de afaceri. Totodată, începând cu anul 2019, a demarat procesul de creare şi dezvoltare a 18 platforme industriale multifuncţionale în regiuni. Totuşi, chiar dacă au fost înregistrate anumite progrese sesizabile în activitatea acestor structuri de sprijinire a afacerilor, privite în ansamblu, rezultatele obţinute de aceste structuri continuă să fie modeste, volumul investiţiilor atrase şi numărul de locuri de muncă create fiind departe de aşteptări, iar serviciile conexe, menite să sprijine dezvoltarea întreprinderilor, prestate în cadrul acestor instituţii sunt încă slab dezvoltate, limitându-se la competenţe antreprenoriale de bază. Mai multe restanţe de infrastructură, inclusiv deficitul dotărilor tehnico-inginereşti ale teritoriilor zonelor economice libere şi parcurilor industriale continuă să se perpetueze, impunând necesitatea unor intervenţii care ar asigura funcţionalitatea deplină şi eficienţa structurilor respective.

În acest sens, o prioritate a prezentei Strategii constă în consolidarea şi extinderea infrastructurii de afaceri în fiecare regiune de dezvoltare:

1) extinderea şi diversificarea infrastructurii existente de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor (incubatoare şi acceleratoare de afaceri, centre de inovare tehnologică, centre de business etc.);

2) sprijinirea dotării cu infrastructură tehnico-edilitară a parcurilor industriale şi a subzonelor economice libere, pentru valorificarea oportunităţilor investiţionale;

3) sprijinirea dezvoltării şi promovării platformelor industriale microregionale pentru creşterea atractivităţii şi ocupării forţei de muncă;

4) susţinerea activităţii clusterelor inovative şi a altor structuri şi reţele de cooperare, precum şi a activităţilor de promovare economică.

2.3. Sprijinirea procesului de adaptare a regiunilor la schimbările climatice, prevenirea riscurilor şi rezilienţa în faţa dezastrelor

Conform estimărilor Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova 2030", impactul schimbărilor climatice se prezintă ca una dintre cele trei vulnerabilităţi majore de dezvoltare a Republicii Moldova în perioada următoare, alături de problemele demografice şi economice. În mod special, vulnerabilitatea faţă de schimbările climatice se referă la mediul rural, seceta reprezentând fenomenul cu cel mai mare impact asupra dezvoltării în următoarele decenii. Frecvenţa medie a secetelor deja constituie 1-2 episoade pe parcursul unui deceniu în regiunea de Nord, 2-3 în regiunea centrală şi 5-6 în regiunea de sud, anticipându-se o înrăutăţire a situaţiei în următoarele decenii.

Impactul negativ al climei aride va fi resimţit în reducerea productivităţii culturilor agricole, inclusiv a grâului, a porumbului, a strugurilor, a legumelor, a culturilor tehnice şi furajere, cu o diferenţiere a consecinţelor între regiunile ţării. În acest context, Strategia naţională de dezvoltare "Moldova 2030" impune intervenţii sistemice privind utilizarea eficientă a apei, tranziţia la soiuri de plante mai rezistente la secetă şi şcolarizarea continuă a fermierilor. Totodată, modelările la nivelul sectorului de apă efectuate de Banca Mondială sugerează că şi în absenţa schimbărilor climatice creşterea cererii pentru apa folosită în scopuri de irigare oricum va cauza deficit de apă în următoarele decenii.

Aşadar, o prioritate a politicii naţionale de dezvoltare regională pentru perioada 2022-2028 trebuie axată pe abordarea celor mai stringente probleme de mediu, fiind amplificat sprijinul pentru realizarea următoarelor măsuri:

1) sprijinirea tranziţiei la o economie circulară, pentru o mai bună valorificare a resurselor naturale şi pentru eficientizarea activităţilor economice;

2) îmbunătăţirea eficienţei energetice şi creşterea ponderii energiei regenerabile, pentru reducerea emisiilor de CO2.

Obiectivul general 3. Îmbunătăţirea mecanismelor şi instrumentelor de coordonare şi implementare a politicii naţionale de dezvoltare regională

Realizarea obiectivului general 3 reprezintă o premisă obligatorie pentru asigurarea implementării eficiente şi eficace a obiectivelor generale 1 şi 2 din cadrul prezentei Strategii. Acest obiectiv se referă la îmbunătăţirea managementului procesului de implementare, care este încă la o etapă tranzitorie de dezvoltare şi consolidare. În acest sens, intervenţiile necesare pentru perfecţionarea mecanismelor şi instrumentelor de coordonare, implementare şi evaluare a politicii naţionale de dezvoltare regională urmează a fi realizate pe câteva paliere. Totodată, acest obiectiv nu vizează doar consolidarea mecanismelor şi instrumentelor deja existente, ci prevede şi crearea altor noi, menite să asigure aplicarea practică a abordării intersectoriale a politicii de dezvoltare regională, inclusiv aprofundarea cooperării dintre toţi actorii implicaţi în procesul de implementare.

Principala provocare de până acum în implementarea politicii de dezvoltare regională a constat în faptul că nu s-a reuşit impunerea unei abordări integrate şi unice de planificare, coordonare şi evaluare a investiţiilor publice sectoriale direcţionate spre dezvoltarea regiunilor. Pe această dimensiune, structurile de coordonare, atât la nivel central, cât şi regional, necesită a fi reconceptualizate, iar atribuţiile lor revăzute, în baza unor noi reglementări instituţionale.

Un alt aspect ce necesită a fi îmbunătăţit este modul în care se finanţează proiectele de dezvoltare regională. Pe acest palier, pe de o parte, atestăm existenţa unui decalaj mare dintre resursele mobilizate şi necesităţile reale de dezvoltare regională. Pe de altă parte, se remarcă o fragmentare, iar deseori chiar nesincronizare a instrumentelor şi programelor guvernamentale de finanţare a proiectelor regionale, precum Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural, Fondul ecologic naţional, Fondul pentru eficienţă energetică, Fondul rutier ş.a. La momentul actual, sinergia şi corelarea acestor fonduri încă nu este pe deplin asigurată. Măsurile preconizate pentru realizarea acestui obiectiv vizează consolidarea managementului financiar aferent politicii naţionale de dezvoltare regională.

Nu în ultimul rând, se cere abordarea unei restanţe fundamentale încă din ciclurile anterioare de planificare strategică: crearea şi operaţionalizarea RD Chişinău (Consiliul Regional pentru Dezvoltare şi Agenţia de Dezvoltare Regională), urmate de un program complex de consolidare a capacităţilor instituţionale, de elaborare a cadrului strategic de politici şi de mobilizare adiţională de resurse financiare (pentru a afecta nivelul anterior al finanţărilor destinate celorlalte regiuni).

3.1. Eficientizarea operaţională a cadrului de implementare

Conform cadrului legislativ în vigoare, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale este organul suprem de coordonare a politicii de dezvoltare regională. În acest sens, acesta aprobă, promovează şi coordonează la nivel naţional obiectivele politicii de dezvoltare regională. Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale este responsabil de aprobarea instrumentelor de implementare şi finanţare, precum şi de supravegherea şi controlul modului de utilizare a mijloacelor Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională.

Totodată, o atribuţie importantă a acestuia constă în ghidarea procesului de colaborare dintre entităţile implicate în proces. Analiza activităţii Consiliului atestă că această structură instituţională încă nu a reuşit să-şi valorifice totalmente competenţele prevăzute.

În ceea ce priveşte consiliile regionale pentru dezvoltare, se evidenţiază disfuncţionalităţi sesizabile de funcţionalitate, cauzate în special de componenţa lor supraaglomerată.

Una dintre priorităţile majore ale prezentei Strategii se va axa pe abordarea punctuală a breşelor existente în buna funcţionare a cadrului de reglementare, precum şi optimizarea şi eficientizarea activităţii structurilor instituţionale implicate în proces, la bază fiind următoarele măsuri:

1) perfecţionarea cadrului legal în vederea clarificării şi optimizării mecanismelor de colaborare interinstituţională la nivel de Consiliu Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, inclusiv cu ghidarea exhaustivă a formelor de intercorelare a politicilor sectoriale (acord, protocol) într-o abordare guvernamentală unică şi integrată;

2) reorganizarea şi consolidarea instituţională a Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale în calitate de coordonator strategic intersectorial al procesului de implementare a politicii naţionale de dezvoltare regională, care urmează a fi concepută ca o "umbrelă intersectorială" de cooperare şi interacţiune instituţională;

3) îmbunătăţirea prevederilor cadrului legal, astfel încât Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale să preia funcţia şi rolul de coordonator strategic al procesului de validare, coordonare, evaluare şi monitorizare a tuturor programelor şi instrumentelor care ţin de procesul de dezvoltare teritorială, indiferent de instituţia coordonatoare;

3) consolidarea instituţională a autorităţii naţionale de coordonare a dezvoltării regionale şi abilitarea ei cu rolul de elaborare şi coordonare a implementării programelor integrate de dezvoltare pe termen mediu şi lung, care să asigure complementarea resurselor sectoriale naţionale şi internaţionale pentru dezvoltarea regională;

4) restructurarea instituţională a consiliilor regionale pentru dezvoltare, în vederea optimizării şi eficientizării componenţei şi modului de funcţionare;

5) creşterea rolului consiliului regional pentru dezvoltare în procesul de coordonare şi planificare, în calitate de principală instituţie decizională la nivel regional;

6) colaborarea eficientă cu autorităţile administraţiei publice locale, oficiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă, incubatoarele de afaceri şi alte instituţii, fără de care nu este posibilă realizarea obiectivelor de dezvoltare regională.

În linii generale, actualul cadru de implementare a politicii de dezvoltare regională demonstrează un nivel satisfăcător de funcţionalitate şi operabilitate. Totuşi, continuă să se perpetueze 4 grupuri de carenţe, care necesită a fi soluţionate pentru creşterea eficienţei implementării proiectelor investiţionale de dezvoltare regională, inclusiv:

1) carenţe în planificarea resurselor. Analiza implementării SNDR 2016-2020 a arătat că peste 55% din proiectele aprobate nu au fost finalizate în termenele planificate sau nici măcar nu au fost iniţiate. Astfel, urmează a fi revizuite aspectele procedurale şi tehnice aferente procesului de planificare, în vederea creşterii indicatorilor de performanţă pentru perioada următoare de programare;

2) carenţe în sinergizarea financiară. Deşi pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională s-a reuşit atragerea unui volum substanţial de resurse financiare adiţionale din partea partenerilor de dezvoltare (67,9 mil. euro în perioada 2016-2020), nivelul de coparticipare a beneficiarilor rămâne a fi la un nivel nesatisfăcător. Totodată, sinergizarea dintre Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi celelalte fonduri naţionale de dezvoltare continuă să aibă mari rezerve de avansare;

3) carenţe în managementul proiectelor. În contextul consolidării instituţionale a agenţiilor de dezvoltare regională, continuă să existe dificultăţi sesizabile în privinţa eficienţei managementului proiectelor investiţionale, reflectate, în special, de restanţele de standardizare a proceselor manageriale şi de instituţionalizare încă nesatisfăcătoare ale sistemului de atribuire a indicatorilor de performanţă. Totodată, o altă problemă majoră rămâne a fi nivelul redus de implicare şi responsabilizare a beneficiarilor, atât la etapa de implementare, cât şi la etapa postimplementare (responsabilităţile de mentenanţă adecvată a infrastructurii nou-create);

4) carenţe în organizarea proceselor de monitorizare şi evaluare. În perioada anterioară, datorită implementării unei abordări sistemice de trasabilitate a rezultatelor, a fost îmbunătăţit substanţial sistemul de monitorizare şi evaluare a implementării politicii de dezvoltare regională la nivel de obiective. Totodată, continuă să fie deficitară monitorizarea la nivel de proiecte investiţionale din cauza faptului că structura actuală a organigramei agenţiilor de dezvoltare regională nu permite detaşarea separată a funcţiilor de monitorizare a proiectelor, precum şi din cauza delimitării instituţionale insuficiente a responsabilităţilor legate de procesele de monitorizare şi evaluare.

În acest context, eficientizarea operaţională a instituţiilor de dezvoltare regională rămâne a fi o prioritate majoră şi pentru perioada următoare de programare 2022-2028. În acest sens, se prevăd intervenţii sistemice, care vor fi axate pe următoarele măsuri:

a) consolidarea proceselor de planificare a resurselor prin stabilirea unor proceduri coerente şi extinderea parteneriatelor în implementarea proiectelor de dezvoltare regională;

b) optimizarea proceselor de gestionare a proiectelor în cadrul agenţiilor de dezvoltare regională şi stabilirea unor abordări sistemice şi standardizate în bază de indicatori de performanţă;

c) capacitarea agenţiilor de dezvoltare regională pentru avansarea procesului de mobilizare de finanţări adiţionale (inclusiv cofinanţări) şi consolidarea parteneriatelor cu alţi parteneri de dezvoltare;

d) dezvoltarea premiselor instituţionale pentru funcţionarea eficientă a mecanismelor de monitorizare şi evaluare a proiectelor de dezvoltare regională.

3.2. Consolidarea mecanismului de finanţare a proiectelor de dezvoltare regională

Tranziţia la noua paradigmă a politicii naţionale de dezvoltare regională impune consolidarea cooperării interministeriale în vederea optimizării alocării mijloacelor publice pentru atingerea unor rezultate conjugate şi avansarea creării unei platforme de coordonare a intervenţiilor financiare sectoriale la nivel regional. În acest sens, în conformitate cu prevederile legale, politica naţională de dezvoltare regională nu trebuie să se limiteze la sursele alocate prin intermediul Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională, dar ar trebui să se bazeze inclusiv pe sinergia cu alte instrumente financiare conexe şi confluente.

Totodată, urmează a fi găsite soluţii eficiente şi sistemice pentru o mai bună implicare a sectorului privat în procesul de finanţare a intervenţiilor de dezvoltare regională, care la momentul actual continuă să fie la un nivel extrem de redus.

În contextul prezentei Strategii urmează a fi abordate o serie de intervenţii sistemice de consolidare a managementului financiar aferent politicii naţionale de dezvoltare regională, care vor fi axate pe următoarele măsuri:

1) stabilirea unui instrument integrator de finanţare a proiectelor de dezvoltare regională şi asigurarea unei mai bune sinergii cu celelalte fonduri de dezvoltare (Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural, Fondul ecologic naţional, Fondul rutier, Fondul de eficienţă energetică ş.a.);

2) perfecţionarea mecanismului de cofinanţare a proiectelor de dezvoltare regională, avansarea mecanismului de coimplementare a proiectelor în vederea extinderii numărului de parteneriate şi asigurarea sinergizării eforturilor în domeniile-cheie de intervenţie;

3) sporirea gradului de motivare şi implicare financiară a sectorului privat în procesul de implementare a proiectelor de dezvoltare regională.

3.3. Operaţionalizarea Regiunii de dezvoltare Chişinău

Relativa "bunăstare" şi rolul dominant al capitalei în comparaţie cu restul ţării este nu atât meritul propriu al mun. Chişinău, cât rezultatul "statutului de capitală" şi al dividendelor din contrastul "centru–periferie", care s-a amplificat în condiţiile pieţei libere şi reducerii funcţiilor regulatorii ale statului. Conservarea situaţiei existente va amplifica şi mai mult "clivajul" dintre indicatorii de dezvoltare ai capitalei în comparaţie cu "restul ţării" şi va menţine iluzia unei bunăstări relative, diminuând din calitatea şi cantitatea eforturilor de exploatare a resurselor interne de dezvoltare.

În acest sens, urmează o regândire a modelului de dezvoltare a mun. Chişinău, care ar trebui să se bazeze, în special, pe integrarea în economia macroregională şi globală, creşterea exporturilor, atragerea investiţiilor străine şi includerea activă în competiţia dintre oraşele şi regiunile europene. Realizarea acestui deziderat nu poate fi obţinută doar cu forţele autorităţilor municipale, fiind nevoie de un parteneriat larg şi aprofundat cu autorităţile administraţiei publice centrale.

Din această perspectivă, una dintre restanţele majore în implementarea prevederilor Legii nr.438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova – întârzierea creării şi operaţionalizării Regiunii de dezvoltare Chişinău, care a fost cauzată atât din considerente financiare, cât şi de incertitudinile conceptuale privind modul de organizare şi funcţionare a consiliului regional pentru dezvoltare şi a agenţiei de dezvoltare regională , în contextul existenţei unor structuri municipale funcţionale ale autorităţii administraţiei publice locale.

În acest sens, Consiliului Regional pentru Dezvoltare Chişinău necesită un alt concept de organizare şi funcţionare decât cel existent la nivelul celorlalte regiuni deja funcţionale. O nouă conceptualizare necesită şi Agenţia de Dezvoltare Regională Chişinău, care ar putea fi o simbioză de parteneriat public–public (stat–municipal), organizat în baza unei colaborări sistemice dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi municipale.

Pentru perioada de implementare a prezentei Strategii se propune a fi lichidată restanţa privind operaţionalizarea RD Chişinău, obiectiv care va fi realizat prin intermediul următoarelor măsuri:

1) conceptualizarea cadrului organizaţional şi de funcţionare a RD Chişinău şi a structurilor instituţionale regionale;

2) elaborarea, aprobarea şi punerea în aplicare a cadrului juridic de operaţionalizare a agenţiei de dezvoltare regională şi consiliului regional pentru dezvoltare pentru RD Chişinău;

3) operaţionalizarea agenţiei de dezvoltare regională şi consiliului regionale pentru dezvoltare în RD Chişinău;

4) realizarea unui program complex de consolidare a capacităţilor instituţionale ale noilor structuri regionale;

5) elaborarea, aprobarea şi finanţarea programului operaţional regional al RD Chişinău, în calitate de instrument conjugat al autorităţilor guvernamentale şi municipale de promovare a dezvoltării mun. Chişinău în calitate de pol naţional primar de dezvoltare regională.

În acelaşi context, conceptualizarea şi implementarea programului operaţional regional al mun. Chişinău urmează să se bazeze pe o abordare diferită faţă de celelalte regiuni de dezvoltare. În acest sens, dezvoltarea mun. Chişinău urmează să fie abordată prin consolidarea competitivităţii internaţionale într-un context mai larg paneuropean, focalizat pe următoarele măsuri:

a) sprijinirea unei mai bune conectivităţi internaţionale (rutiere, feroviare şi avia) a mun. Chişinău în calitate de nod de legătură între Estul şi Vestul Europei, ceea ce va spori atractivitatea investiţională generală a Republicii Moldova;

b) sprijinirea consolidării atractivităţii turistice a mun. Chişinău şi depăşirea handicapului prezent de izolare pronunţată faţă de fluxurile turistice paneuropene, ceea ce va genera indirect dezvoltarea turismului rural pe întreg teritoriul ţării;

c) sprijinirea internaţionalizării economiei municipale în baza principiilor de specializare inteligentă, care ar facilita reorientarea economiei municipale de la piaţa internă (economie bazată de consum) la piaţa externă (economie bazată pe export servicii şi mărfuri), producând un impact pozitiv asupra întregii economii naţionale.

Statutul de capitală, amplasarea geografică la graniţa UE şi bilingvismul constituie atuuri importante în poziţionarea Chişinăului în calitate de centru regional al Zonei de Nord-Vest a bazinului Mării Negre. Mun. Chişinău trebuie să devină motorul generării şi implementării proiectelor euroregionale în dezvoltarea infrastructurii şi afacerilor, comerţului, promovarea turismului şi atragerea investiţiilor, contribuind la dezvoltarea clusterelor şi lanţurilor valorice transfrontaliere. Capitala trebuie să creeze condiţiile necesare şi să depună eforturi pentru amplasarea pe teritoriul său a reprezentanţilor internaţionali politici, de securitate, comerciali, financiari, academici şi educaţionali. Capitala trebuie să-şi dezvolte o infrastructură competitivă pentru desfăşurarea evenimentelor de importanţă internaţională: conferinţe, forumuri, expoziţii, competiţii sportive, evenimente culturale etc. Dezvoltarea şi modernizarea nodurilor de transport (aeroport, terminalele auto şi feroviare) în Chişinău trebuie să fie concepute şi realizate într-un parteneriat larg dintre autorităţile municipale şi cele centrale, în scopul deservirii intereselor întregii zone, şi să tinde să polarizeze întreaga regiune.

IV. IMPACTUL STRATEGIEI

Implementarea prezentei Strategii urmăreşte dezvoltarea echilibrată a teritoriului naţional în vederea sprijinirii atingerii ţintelor specificate în Strategia naţională de dezvoltare "Moldova 2030", prin creşterea competitivităţii fiecărei regiuni, ajustarea disparităţilor şi creşterea calităţii vieţii tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de mediul şi localitatea de reşedinţă.

Indicatori de impact

În acelaşi timp, programele operaţionale regionale ale agenţiilor de dezvoltare regională vor conţine un set de indicatori de impact la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, care vor caracteriza atingerea obiectivelor generale prevăzute în prezenta Strategie.

V. INDICATORII DE MONITORIZARE ŞI EVALUARE

Indicatori de rezultat:

Obiectivul general 1. Creşterea competitivităţii şi ocupării forţei de muncă a regiunilor

Obiectivul general 2. Sporirea coeziunii teritoriale şi prevenirea excluziunii

Obiectivul general 3. Îmbunătăţirea mecanismelor şi instrumentelor de coordonare şi implementare a politicii naţionale de dezvoltare regională

În vederea atingerii indicatorilor de impact, obiectivele prezentei Strategii urmează a fi transpuse în programele operaţionale regionale, aliniind valorile-ţină în funcţie de necesităţile de dezvoltare ale fiecărei regiuni. Totodată, măsurile de intervenţie vizează atât programele finanţate din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională, precum şi din alte fonduri naţionale.

[Cap.V modificat prin Hot.Guv. nr.910 din 21.12.2022, în vigoare 29.12.2022]

VI. RISCURI DE IMPLEMENTARE

În procesele de programare a intervenţiilor din cadrul SNDR 2022-2028 au fost identificate o serie de riscuri cu estimarea impactului şi probabilităţii acestora, divizate după următoarele tipuri de riscuri:

Pentru riscurile emergente (cu impact şi probabilitate sporită) se vor formula un set de intervenţii-cheie în cadrul programelor în vederea diminuării impactului acestora. Totodată, vor fi prevăzute măsuri de diminuare a riscurilor de implementare a prezentei Strategii.

Măsuri de atenuare a riscurilor de implementare a prezentei Strategii

Riscurile identificate vor fi monitorizate continuu şi, după caz, reevaluate pe parcursul perioadei de implementare a prezentei Strategii.

VII. AUTORITĂŢI ŞI INSTITUŢII RESPONSABILE

Cadrul instituţional de implementare a prezentei Strategii va păstra, în principiu, configuraţia actuală stabilită în cadrul normativ existent şi va fi constituit din instituţii centrale şi regionale. Totodată, odată cu aprobarea modificărilor în cadrul legal, prevăzute de Noua paradigmă a dezvoltării regionale şi în Legea nr.438/2016 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, în numărul şi modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor responsabile de domeniu vor interveni modificări, reorganizări şi restructurări. Urmează a fi realizate ajustări la nivel de structură şi componenţă şi operare a Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, dar şi o revizuire a atribuţiilor consiliilor regionale pentru dezvoltare şi ale agenţiilor de dezvoltare regională pentru clarificarea responsabilităţilor şi competenţelor.

Astfel, la nivel central, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale va continua să fie organul principal responsabil de conceptualizarea, avizarea documentelor de politici, coordonarea implementării politicii de dezvoltare regională şi a prezentei Strategii şi monitorizarea modului de implementare. În acest sens, acesta va asigura aprobarea, promovarea şi coordonarea instrumentelor de implementare a politicii de dezvoltare regională, coordonarea mecanismelor financiare de dezvoltare regională, de asemenea va supraveghea şi va controla modul de utilizare a mijloacelor Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională. Totodată, componenţa sa urmează a fi revizuită, prin excluderea parităţii, fapt ce conduce la îngreunarea mecanismului de funcţionare, ca urmare a reformei administrative centrale.

O altă modificare importantă este creşterea rolului acestuia în asigurarea unui proces integrat şi intersectorial de implementare a politicii de dezvoltare regională. În acest sens, prin modificarea prevederilor legale, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale va fi abilitat cu corelarea şi sinergizarea intervenţiilor teritoriale, a priorităţilor sectoriale stabilite în documentele strategice naţionale, dar şi a politicilor elaborate de către organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, precum şi a celor ce reies din angajamentele internaţionale asumate. Noul rol al acestuia va consta, în primul rând, în a schimba abordarea preponderent sectorială a dezvoltării regionale în una de "umbrelă" intersectorială. Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale va trebui să asigure o abordare unică şi integrată de coordonare interministerială a tuturor intervenţiilor guvernamentale direcţionate spre sprijinirea regiunilor şi localităţilor ţării.

În acest sens, pe lângă atribuţiile stabilite de lege, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale va fi abilitat cu următoarele atribuţii:

1) corelarea priorităţilor strategice ce derivă din documentele de politici sectoriale cu acţiunile întreprinse în regiunile de dezvoltare de către instituţiile responsabile de domeniul dezvoltării regionale pentru realizarea acestor priorităţi;

2) asigurarea soluţionării disputelor aferente procesului de implementare a politicii de dezvoltare regională şi atingerea unui consens cu privire la subiectele abordate în relaţia de intercorelare a politicilor de dezvoltare sectoriale implementate la nivel regional;

3) asigurarea corelării politicii de dezvoltare regională cu angajamentele internaţionale asumate de către Guvern, în special cu Agenda de integrare europeană;

4) asigurarea sinergiei efortului financiar al diferitor fonduri naţionale administrate de structuri ministeriale pentru realizarea unor proiecte integrate de dezvoltare regională.

La nivel central, autoritatea naţională de elaborare şi implementare a politicii de dezvoltare regională va fi Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale. Procesul de reformă instituţională (2017) a afectat capacitatea operaţională şi funcţională a autorităţii naţionale responsabile de elaborarea şi implementarea politicii de dezvoltare regională. Diminuarea cu circa 50% a numărului angajaţilor Ministerului în domeniul dezvoltării regionale, inclusiv lichidarea subdiviziunii responsabile de monitorizarea şi evaluarea politicilor şi proiectelor de dezvoltare regională, au scăzut influenţa autorităţii naţionale de coordonare a procesului de implementare a politicii statului în acest domeniu.

Pe lângă atribuţiile curente determinate de Legea nr.438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova şi cadrul normativ aferent, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale urmează:

1) să îndeplinească rolul de principala instituţie responsabilă de realizarea procesului de dezvoltare regională la nivel naţional;

2) să determine priorităţile naţionale de dezvoltare regională, inclusiv procesul de planificare anuală, monitorizare şi evaluare a implementării prezentei Strategii;

3) să asigure evidenţa intervenţiilor guvernamentale sectoriale de susţinere a dezvoltării regiunilor (în domeniile infrastructurii, mediului, dezvoltării antrenoriatului, promovării investiţionale şi coeziunii sociale);

4) să integreze aceste intervenţii într-un cadru politic unic, integrat şi sincronizat, să le promoveze şi să asiste la coordonarea implementării lor cu suportul şi prin intermediului Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale.

La nivel regional, cadrul instituţional existent pentru implementarea politicii de dezvoltare regională va fi completat de Agenţia de Dezvoltare Regională şi Consiliul Regional pentru Dezvoltare Chişinău.

În ceea ce priveşte Consiliul Regional pentru Dezvoltare, se evidenţiază disfuncţionalităţi sesizabile de funcţionalitate, cauzate în special de componenţa supraaglomerată. Crearea pe baza principiului de paritate a avut ca ţintă asigurarea faptului că procesul de planificare, de coordonare a implementării politicii, de stabilire a priorităţilor, proiectelor de dezvoltare etc. la nivel regional să fie bazat pe principiile de participare largă a tuturor actorilor, transparenţă, abordare multidimensională pe orizontală şi pe verticală. Perioada de 8-10 ani atestă că acest mecanism necesită a fi modificat. Consiliile regionale pentru dezvoltare necesită o reorganizare şi consolidare instituţională. În acest sens, un prim pas ar fi reducerea numărului de membri în consiliile regionale pentru dezvoltare (până la 27-31 de membri) şi alegerea componenţei într-un proces de vot indirect organizat din membrii delegaţi din partea autorităţilor administraţiei publice de nivelul al doilea şi de nivelul întâi, din partea sectorului privat şi al societăţii civile.

Vor interveni modificări şi la nivelul atribuţiilor consiliului regional pentru dezvoltare. În acest sens, prin modificări operate în Regulamentul-cadru al consiliului regional pentru dezvoltare va creşte rolul acestuia în procesul de coordonare şi planificare, în calitate de principală instituţie decizională la nivel regional. Consiliul regional pentru dezvoltare va avea un rol decizional la nivel de listă a proiectelor, nu la nivel de proiecte individuale, iar interesul regiunii va fi susţinut în şedinţele Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale de către preşedintele Consiliului regional pentru dezvoltare. Va fi reglementat mai clar rolul Consiliului regional pentru dezvoltare şi modul de interacţionare cu autorităţile administraţiei publice locale şi partenerii de dezvoltare la nivel regional. Pe de altă parte se vor exclude din responsabilităţile Consiliului regional pentru dezvoltare atribuţia de evaluare a impactului implementării proiectelor şi programelor regionale, având în vedere că Consiliul regional pentru dezvoltare nu dispune de instrumentele şi mecanismele necesare pentru evaluare.

Va fi consolidată şi capacitatea agenţiilor de dezvoltare regională de a se impune la nivel regional ca instituţii de suport al dezvoltării. În acest context, considerăm oportună creşterea rolului acestora şi posibilităţile acestora de a fi mult mai implicate în procesul de atragere a resurselor financiare externe pentru proiectele de dezvoltare regională. Cu titlu de exemplu, agenţiile de dezvoltare regională vor fi abilitate de a încheia protocoale de colaborare cu diverse instituţii centrale cu sau fără structuri în teritoriu, dar care realizează proiecte în regiunea de dezvoltare. În acelaşi context, va fi ajustat şi rolul lor în implementarea proiectelor de dezvoltare regională. Treptat, implicaţiile agenţiilor de dezvoltare regională vor fi direcţionate mai mult spre zona de monitorizare şi evaluare a procesului de implementare a acestor proiecte. Agenţiile de dezvoltare regională vor transfera gradual atribuţiile de realizare a proiectelor către administraţiile publice locale şi alţi actori locali.

Parte integrantă a cadrului instituţional al dezvoltării regionale pentru perioada 2022-2028 sunt şi urmează să aibă un rol mai pronunţat administraţiile publice locale de ambele niveluri, care sunt antrenate şi coordonează procesul de implementare a proiectelor de dezvoltare la nivel local. În această etapă programatică, autorităţile administraţiei publice de nivelul al doilea şi de nivelul întâi urmează să fie mai mult implicate în elaborarea, promovarea, crearea de parteneriate cu instituţii publice şi private, precum şi în implementarea proiectelor de dezvoltare regională.

VIII. PROCEDURI DE RAPORTARE

Procedurile şi rigorile pentru organizarea proceselor de monitorizare şi evaluare la nivel de Strategie sunt specificate în Instrucţiunea pentru monitorizarea şi evaluarea politicii de dezvoltare regională, aprobată prin ordin al ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale. Totodată, având în vedere abordarea intersectorială a prezentei Strategii, pe lângă indicatorii statistici furnizaţi de Biroul Naţional de Statistică, se impune colectarea indicatorilor administrativi de la alte ministere, agenţii şi unităţi de implementare, precum şi de la proiectele de asistenţă tehnică implementate de partenerii de dezvoltare.

La nivel naţional, procesele de monitorizare şi evaluare ale prezentei Strategii vor fi coordonate de Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale în corespundere cu cadrul legal şi de reglementare în vigoare. În acest sens, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în calitate de autoritate centrală de elaborare şi implementare a politicii de dezvoltare regională, va colecta sistematic indicatorii de rezultate şi de impact, prezentând, semestrial, datele către Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, precum şi anual către Cancelaria de Stat.

La nivel regional, procesele de monitorizare şi evaluare vor fi realizate de către agenţiile de dezvoltare regională – instituţiile abilitate cu implementarea politicii de dezvoltare regională, care, conform prevederilor legale, sunt responsabile de monitorizarea şi implementarea programelor operaţionale regionale şi a proiectelor aferente. În acelaşi timp, consiliile regionale pentru dezvoltare vor fi implicate în monitorizarea alocărilor financiare pe proiectele din programul operaţional regional şi valorificarea graduală a mijloacelor financiare.

Agenţiile de dezvoltare regională vor asigura colectarea sistematică de indicatori atât de la beneficiarii proiectelor, cât şi de la alte agenţii, unităţi de implementare şi proiecte de asistenţă tehnică ce implementează proiecte în domeniile de intervenţie aferente politicii de dezvoltare regională. Procedurile de monitorizare şi evaluare la nivel regional sunt specificate în Instrucţiunea pentru monitorizarea şi evaluarea proiectelor de dezvoltare regională, aprobată prin ordinul Ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale.

Cadrul de indicatori ai prezentei Strategii abordează rezultatele de impact aferente obiectivelor generale şi rezultatelor la nivel de direcţii prioritare, asigurând integrarea şi sistematizarea standardizată a logicii intervenţiilor. Indicatorii vor fi centralizaţi cu o periodicitate anuală, în vederea documentării rezultatelor atinse în cadrul intervenţiilor implementate, fiind raportaţi semestrial către Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale şi anual către Cancelaria de Stat.

Una dintre principalele provocări în procesul de monitorizare şi evaluare ţine de disponibilitatea datelor în profil regional, cauzată de progresul încă lent în avansarea statisticii regionale. Deşi Biroul Naţional de Statistică are formulată o metodologie separată pentru colectarea şi calcularea unui set-cheie de indicatori aferenţi politicii de dezvoltare regională, acest exerciţiu a fost desfăşurat doar parţial. În special, calcularea Produsului intern brut în profil regional a fost efectuată doar pentru anii 2013-2017. În perioadele anterioare de programare au fost aplicate multiple abordări menite să ofere o bază pentru estimarea impactului intervenţiilor politicii de dezvoltare regională. Totuşi, aceste abordări nu au avut o continuitate din lipsa unor protocoale interinstituţionale specifice sau a unor practici instituţionalizate.

Totodată, în contextul extinderii parteneriatelor şi partajării de responsabilităţi în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, cadrul de entităţi responsabile urmează a fi extins semnificativ, impunând asigurarea premiselor necesare pentru desfăşurarea proceselor de monitorizare şi evaluare în baza unor entităţi funcţional-independente de instituţiile implementatoare.

Luând în considerare setul de indicatori determinaţi, prezenta Strategie va fi supusă unei evaluări complexe a impactului (evaluare intermediară şi ex-post), în corespundere cu Hotărârea Guvernului nr.386/2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea documentelor de politici publice. În caz de necesitate, vor fi efectuate studii şi evaluări specifice sectoriale. Rezultatele finale şi recomandările evaluărilor vor fi incluse într-un raport de evaluare care se va prezenta Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale şi Cancelariei de Stat.

Evaluarea intermediară a Strategiei va fi efectuată la expirarea a 5 ani de la momentul aprobării, iar evaluarea ex-post după expirarea unui an de la ultimul an de implementare a ei.

Totodată, având în vedere deficitul de date statistice în profil regional, precum şi pentru cumularea rezultatelor atinse în cadrul proiectelor, la nivelul regiunilor vor fi desfăşurate evaluări sumative ale proiectelor implementate.

În desfăşurarea proceselor de evaluare la nivel regional, pentru proiectele finanţate din mijloacele Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională vor fi aplicate rigorile Instrucţiunii pentru monitorizarea proiectelor de dezvoltare regională.

Procedurile de raportare aferente implementării prezentei Strategii vor fi structurate în două niveluri:

1) la nivel regional, agenţiile de dezvoltare regională, în baza datelor colectate în procesele de monitorizare, vor prezenta, semestrial şi anual, rapoarte privind implementarea programelor operaţionale regionale către Consiliul regional pentru dezvoltare şi Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, indicând progresul în implementarea proiectelor, valorificarea mijloacelor financiare şi cuantumul cofinanţării din partea beneficiarilor. În acelaşi timp, în cadrul rapoartelor elaborate de către agenţiile de dezvoltare regională, vor fi incluse toate proiectele implementate la nivel de regiuni în domeniile de intervenţie aferente politicii de dezvoltare regională. Cartografierea iniţiativelor implementate la nivel de regiuni va furniza o bază factuală pentru sinergizarea finanţărilor, dar şi va facilita evaluarea progresului general la nivelul regiunilor. Toate rapoartele privind implementarea programelor operaţionale regionale vor fi plasate pe pagina oficială a agenţiilor de dezvoltare regională;

2) la nivel naţional, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va elabora şi va prezenta Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale rapoarte anuale de progres în implementarea prezentei Strategii. Rapoartele au ca scop sumarizarea rezultatelor atinse în implementarea prezentei Strategii precum şi facilitarea proceselor decizionale legate de alocarea finanţării, precum şi de aplicarea unor măsuri în caz de necesitate. În cadrul rapoartelor vor fi centralizate datele pe regiuni de dezvoltare furnizate de către agenţiile de dezvoltare regională cu o periodicitate trimestrială, care vor reflecta progresele atinse aferente indicatorilor de impact şi rezultat, gradul de valorificare a finanţării şi cofinanţării mobilizate. Rapoartele elaborate de Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale vor fi plasate pe pagina sa web oficială.

Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va asigura procesul de organizare a întregului proces aferent procedurilor de monitorizare şi raportare la nivel naţional şi regional, inclusiv pregătirea şi prezentarea rapoartelor de progres şi de evaluare pe adresa Guvernului şi Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale.