BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 916 din 16.12.2020

cu privire la aprobarea Programului naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
16.12.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului naţional de dezvoltare a

oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027

nr. 916  din  16.12.2020

 (în vigoare 05.03.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 33-41 art. 42 din 05.02.2021

* * *

Notă: În tot textul hotărârii, cuvintele "Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.216 din 23.04.2025, în vigoare 06.05.2025

În temeiul art.5 lit.a) şi b), art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, pentru asigurarea implementării Legii nr.239/2016 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare regională pentru anii 2016-2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.30-39, art.65), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027 (se anexează).

2. Se stabilesc în calitate de beneficiari ai Programului naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027 municipiile oraşe-poli de creştere: Edineţ, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat şi zonele rurale adiacente acestora.

3. Pentru a beneficia de Programul naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027, autorităţile publice locale ale municipiilor beneficiare vor asigura constituirea cadrului instituţional necesar, vor elabora şi vor aproba planurile operaţionale de implementare a Programului menţionat la nivel local.

4. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va asigura constituirea cadrului instituţional necesar pentru implementarea Programului naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027 la nivel naţional şi regional.

5. Programul naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027 va fi susţinut financiar din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în bugetul de stat, din surse ale localităţilor beneficiare şi resurse financiare ale programelor de asistenţă externă.

6. Planificarea şi finanţarea proiectelor propuse în Programul naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027 va fi realizată la propunerea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în funcţie de resursele disponibile şi priorităţile identificate, ţinându-se cont de prevederile Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.

7. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.916/2020

PROGRAM NAŢIONAL

de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în

Republica Moldova pentru anii 2021-2027

I. INTRODUCERE

Pe parcursul ultimelor decenii, dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova a fost caracterizată de aprofundarea discrepanţelor teritoriale, reflectate în special prin concentrarea excesivă a resurselor în municipiul Chişinău (şi parţial în municipiul Bălţi) în detrimentul celorlalte unităţi administrativ-teritoriale. Mai mult, ponderea municipiului Chişinău (unde locuiesc 25% dintre cetăţenii ţării) în produsul intern brut a crescut de la 45% în anul 2002 la 56% în 2013 şi 58% în 2017, ceea ce demonstrează o continuă creştere a decalajelor regionale în dezvoltarea ţării (surse: pentru anul 2002 – estimările Centrului de investigaţii strategice şi reforme, în contextul elaborării Concepţiei dezvoltării urbane durabile a Republicii Moldova (https://bit.ly/2KquSr2); pentru anii 2013 şi 2017 – date ale Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova).

Totodată, deşi economia Republicii Moldova a înregistrat în ultimii ani o creştere medie anuală de 4%-5% a produsului intern brut, aceasta continuă să fie poziţionată pe unul dintre ultimele locuri în rândul statelor europene. Actualmente, Republica Moldova îşi bazează creşterea social-economică pe nivelul de dezvoltare din municipiile Chişinău şi Bălţi, celelalte localităţi urbane neavând capacitatea de a valorifica oportunităţile de dezvoltare pentru sine şi zona din proximitate.

Pentru a răspunde acestor provocări şi în conformitate cu prevederile Strategiei naţionale de dezvoltare regională pentru anii 2016-2020, ale Planului de acţiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023, precum şi ale noului Concept (paradigmă) de dezvoltare regională în Republica Moldova (aprobat de către Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale la 13 februarie 2020), Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a elaborat Programul naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027 (în continuare – Program naţional), în calitate de document de politici publice pe termen mediu (2021-2027), cu scopul de a susţine accelerarea dezvoltării socioeconomice a şase municipii – centre regionale în Republica Moldova – în vederea transformării acestora în poli de creştere, capabili să susţină difuzarea dezvoltării în zonele rurale proxime (municipiile Cahul, Comrat, Ungheni, Orhei, Soroca şi Edineţ).

Prezentul Program naţional a fost elaborat cu suportul metodologic şi financiar al Proiectului Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei "Modernizarea Serviciilor Publice Locale", fiind bazat pe un proces exhaustiv de informare, consultare şi implicare a reprezentanţilor autorităţilor publice centrale (Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Infrastructurii) şi a autorităţilor publice locale din municipiile Soroca, Edineţ, Orhei, Ungheni, Comrat şi Cahul.

La elaborarea prezentului Program naţional s-au ţinut cont de prevederile titlului IV capitolul 20 "Dezvoltarea regională, cooperarea la nivel transfrontalier şi regional" din Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat de către Parlament prin Legea nr.112/2014.

Implementarea prezentului Program naţional asigură detalierea acţiunilor necesare pentru punerea în aplicare a Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova Europeană 2030" şi a Strategiei naţionale de dezvoltare regională a Republicii Moldova pentru anii 2022-2028.

Astfel, Programul naţional va contribui la realizarea mai multor obiective generale din Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030", aprobată prin Legea nr.315/2022:

Obiectivul general 2. Îmbunătăţirea condiţiilor de trai

a.1. Obiectivul specific 2.1. Sporirea mobilităţii prin sisteme de transport eficiente, durabile şi sigure

a.2. Obiectivul specific 2.3. Asigurarea accesului universal la apeducte şi la sisteme de sanitaţie sigure

a.3. Obiectivul specific 2.4. Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit

Obiectivul general 4. Ridicarea nivelului de cultură şi de dezvoltare personală

b.1. Obiectivul specific 4.1. Extinderea accesului la oportunităţi şi activităţi culturale

b.2. Obiectivul specific 4.2. Punerea în valoare a patrimoniului, a tradiţiilor şi a diversităţii culturale

b.3. Obiectivul specific 4.3. Asigurarea oportunităţilor de dezvoltare personală şi cetăţenie activă

Obiectivul general 10. Asigurarea unui mediu sănătos şi sigur

c.1. Obiectivul specific 10.1. Îmbunătăţirea calităţii apei, a aerului şi a solurilor

c.2. Obiectivul specific 10.3. Asigurarea unui consum responsabil al resurselor naturale

c.3. Obiectivul specific 10.4. Tranziţia activă spre economia verde şi circulară

Documentul de politici de bază care este considerat temeiul elaborării şi implementării prezentului Program naţional este Strategia naţională de dezvoltare regională a Republicii Moldova pentru anii 2022-2028, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.40/2022. Prin urmare, Programul naţional va contribui la realizarea următoarelor obiective:

Obiectivul general 1: Creşterea competitivităţii şi ocupării forţei de muncă a regiunilor:

Direcţii prioritare:

1) consolidarea rolului şi funcţiilor oraşelor în calitate de motoare de creştere a competitivităţii regiunilor;

2) îmbunătăţirea mediului antreprenorial în regiuni;

3) identificarea şi promovarea specializării inteligente în regiuni.

Obiectivul general 2: Sporirea coeziunii teritoriale şi prevenirea excluziunii:

Direcţii prioritare:

1) îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare de bază în regiuni;

2) dezvoltarea infrastructurii de afaceri în regiuni;

3) sprijinirea procesului de adaptare a regiunilor la schimbările climatice, prevenirea riscurilor şi rezilienţa în faţa dezastrelor.

Totodată, implementarea prezentului Program naţional urmează să sprijine realizarea Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 la contextul Republicii Moldova, în special:

ODD 6: "Asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei şi sanitaţie pentru toţi"

Ţintele:

– Până în 2030, realizarea accesului universal şi echitabil la apă potabilă sigură şi la preţuri accesibile pentru toţi;

– Până în 2030, realizarea accesului la condiţii sanitare şi de igienă adecvate şi echitabile pentru toţi şi eliminarea defecării în aer liber, acordând o atenţie specială nevoilor femeilor şi fetelor şi celor în situaţii vulnerabile;

– Până în 2030, îmbunătăţirea calităţii apei prin reducerea poluării, eliminarea depozitării deşeurilor şi reducerea la minimum a produselor chimice şi materialelor periculoase, înjumătăţind proporţia apelor uzate netratate şi sporind substanţial reciclarea şi reutilizarea sigură la nivel global;

– Până în 2030, creşterea substanţială a eficienţei de utilizare a apei în toate sectoarele şi asigurarea unui proces durabil de captare şi furnizare a apei potabile, pentru a face faţă deficitului de apă şi pentru a reduce substanţial numărul de persoane care suferă de deficit de apă;

– Până în 2030, implementarea managementului integrat al resurselor de apă la toate nivelurile, inclusiv, dacă este cazul, prin cooperarea transfrontalieră;

– Până în 2020, protejarea şi restabilirea ecosistemelor legate de apă, inclusiv munţi, păduri, zone umede, râuri, rezervoare acvifere şi lacuri.

ODD 7: "Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern"

Ţintele:

– Până în 2030, asigurarea accesului universal la servicii energetice accesibile, sigure şi moderne;

– Până în 2030, creşterea semnificativă a ponderii energiei din surse regenerabile în mixul energetic global;

– Până în 2030, extinderea infrastructurii şi modernizarea tehnologiei pentru prestarea unor servicii energetice moderne şi durabile pentru toţi în ţările în curs de dezvoltare, în special în cele cel mai puţin dezvoltate, statele insulare mici în curs de dezvoltare şi ţările în curs de dezvoltare fără ieşire la mare, în conformitate cu programele lor respective de suport.

ODD 11: "Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, rezilienţe şi durabile"

Ţintele:

– Până în 2030, asigurarea accesului la sisteme de transport sigure, la preţuri echitabile, accesibile şi durabile pentru toţi, îmbunătăţirea siguranţei rutiere, în special prin extinderea reţelelor de transport public, acordând o atenţie deosebită nevoilor celor aflaţi în situaţii vulnerabile, femei, copii, persoane cu dizabilităţi şi în etate;

– Până în 2030, consolidarea urbanizării incluzive şi durabile şi a capacităţii pentru planificarea şi gestionarea participativă, integrată şi durabilă a aşezărilor umane în toate ţările;

– Consolidarea eforturilor de protecţie şi salvgardare a patrimoniului cultural şi natural mondial;

– Până în 2030, reducerea pe cap de locuitor a impactului negativ asupra mediului în oraşe, inclusiv prin acordarea unei atenţii deosebite calităţii aerului şi gestionării deşeurilor municipale şi de alt tip;

– Până în 2030, asigurarea accesului universal la spaţii verzi şi publice sigure, incluzive şi accesibile, în special pentru femei şi copii, persoane în etate şi cele cu dizabilităţi;

– Susţinerea conexiunilor pozitive economice, sociale şi de mediu între zonele urbane, periurbane şi rurale prin consolidarea planificării naţionale şi regionale pentru dezvoltare;

– Până în 2020, sporirea substanţială a numărului de oraşe şi aşezăminte umane care adoptă şi implementează politici şi planuri integrate axate pe incluziune, eficienţa resurselor, atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice, rezistenţa faţă de dezastre, precum şi elaborarea şi implementarea în conformitate cu Cadrul de la Sendai pentru Reducerea Riscurilor Dezastrelor 2015-2030 a unui management holist al dezastrelor la toate nivelele.

De asemenea, prezentul Program naţional urmează să contribuie şi la implementarea altor documente de politici, cum ar fi:

– Strategia de alimentare cu apă şi sanitaţie (2014-2030), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.199/2014:

Obiectivul specific b): Planificarea şi dezvoltarea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare în vederea creşterii nivelului accesului populaţiei la servicii de calitate înaltă

Măsurile:

2. Dezvoltarea infrastructurii în domeniul alimentării cu apă şi sanitaţiei în localităţile Republicii Moldova;

3. Cerinţe privind îmbunătăţirea serviciilor în domeniul alimentării cu apă şi sanitaţiei;

4. Dezvoltarea SMI în domeniul alimentării cu apă şi sanitaţiei.

– Strategia de mediu pentru anii 2024-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.409/2024:

Obiectivul general 2: Îmbunătăţirea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane, protecţia şi gestionarea durabilă a resurselor de apă:

– Direcţia prioritară 2.1. Îmbunătăţirea calităţii apei prin reducerea poluării, eliminarea deversării deşeurilor şi minimizarea eliminărilor produselor chimice şi a materialelor periculoase, reducerea proporţiei apelor uzate netratate;

– Direcţia prioritară 2.2. Utilizarea durabilă a resurselor de apă.

Obiectivul general 6: Asigurarea dezvoltării sistemului de management integrat al deşeurilor şi al substanţelor chimice:

– Direcţia prioritară 6.1. Dezvoltarea infrastructurii regionale de tratare a deşeurilor municipale, inclusiv a celor periculoase şi reducerea numărului de depozite de deşeuri existente şi a suprafeţei terenurilor alocate pentru depozite;

– Direcţia prioritară 6.2. Creşterea gradului de pregătire pentru separarea şi reciclarea deşeurilor, recuperarea materialelor reciclabile din gospodării şi din sectorul comercial/instituţional/industrial, adoptarea noilor principii pentru tranziţia către o economie circulară în sectoarele prioritare precum: industria materialelor reciclabile (sticlă, masă plastică, hârtie etc.), industria materialelor de construcţii şi demolări şi a deşeurilor biodegradabile.

Prezentul Program naţional urmează a fi implementat în perioada 2021-2027, în cadrul a două etape distincte:

1) etapa de pregătire (termen estimativ – 6 luni de la data aprobării prezentului Program naţional);

2) etapa de implementare.

Menţionăm că experienţa tuturor statelor dezvoltate, fără excepţie, demonstrează că dezvoltarea şi creşterea economică sunt dificil de asigurat în lipsa unor oraşe regionale puternice, ceea ce constituie o provocare esenţială pentru Republica Moldova care se caracterizează prin cel mai jos nivel de urbanizare de pe continentul european (aproximativ 43%).

Practica internaţională arată că fără oraşe puternic dezvoltate o ţară nu poate avea nici regiuni puternic dezvoltate şi nici o economie naţională robustă, deoarece dezvoltarea se manifestă prin concentrarea creşterii în câteva centre şi propagarea acesteia către zonele învecinate, până la acoperirea întregului teritoriu naţional. Mai mult, zonele rurale nu pot atinge performanţe bune fără sprijinul unor zone urbane puternice, iar zonele urbane, la rândul lor, necesită o integrare teritorială corectă cu cele rurale pentru a asigura o expansiune şi o dezvoltare durabilă. În general, oraşele mari reprezintă sursa de dinamism a unei ţări şi au un rol esenţial în îmbunătăţirea performanţei economiei naţionale şi a economiilor regionale.

Ponderea oraşelor capitală şi de rangul II

în produsul intern brut în context internaţional.

Cine a contribuit la ponderea creşterii din produsul intern brut?

Surse: Reţeaua europeană de observare a dezvoltării

şi coeziunii teritoriale şi Oficiul pentru Statistică al Uniunii

Europene (polii de creştere: faza următoare, 2013).

Doar pe parcursul ultimilor 15 ani, cu asistenţa partenerilor internaţionali de dezvoltare, au fost efectuate trei analize distincte (în anii 2004, 2012 şi 2019), în baza unor metodologii complexe, în vederea determinării centrelor urbane din Republica Moldova, care deţin potenţial pentru a deveni poli de creştere regională:

– în anul 2004, cu asistenţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, a fost elaborat Conceptul de dezvoltare urbană durabilă în Republica Moldova, care a fost aprobat de către participanţii la Primul forum urban din Republica Moldova, organizat în parteneriat dintre asistenţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova şi Departamentul construcţiilor şi dezvoltării teritoriului (pentru referinţă: https://bit.ly/2KquSr2); 

– în anul 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a aprobat propunerea de politică publică privind dezvoltarea urbană echilibrată în Republica Moldova (pentru referinţă: https://bit.ly/2VOh8vB); 

– în anul 2019, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat Studiul privind centrele urbane de dezvoltare din Republica Moldova (pentru referinţă: https://bit.ly/2VtxfzD). 

Toate aceste analize au dus la identificarea şi recomandarea a şase municipii pentru a fi sprijinite în vederea dezvoltării acestora în calitate de poli de creştere:

1. Municipiul Edineţ (Regiunea de Dezvoltare Nord);

2. Municipiul Soroca (Regiunea de Dezvoltare Nord);

3. Municipiul Ungheni (Regiunea de Dezvoltare Centru);

4. Municipiul Orhei (Regiunea de Dezvoltare Centru);

5. Municipiul Cahul (Regiunea de Dezvoltare Sud);

6. Municipiul Comrat (Regiunea de Dezvoltare UTA Găgăuzia).

Conform analizelor, doar aceste şase municipii deţin potenţialul necesar pentru a deveni motoare ale creşterii economice la nivel naţional şi regional (conform anexei nr.2).

Totuşi, în prezent, aceste şase municipii înregistrează un nivel de dezvoltare socioeconomică încă nesatisfăcător, fapt care limitează considerabil potenţialul lor de a acţiona ca poli de creştere regională. Mai mult, menţinerea tendinţelor actuale de dezvoltare a acestor municipii riscă, pe termen mediu, să conducă la dispariţia în Republica Moldova a oraşelor regionale de mărime medie capabile să acţioneze ca poli de creştere, ceea ce ar putea agrava procesul de declin al zonelor proxime şi ar submina ritmurile de creştere a economiei naţionale.

În sensul prezentului Program naţional se definesc următoarele noţiuni:

dezvoltare urbană – componentă a dezvoltării regionale, care are în centrul său oraşul/zona urbană funcţională, evidenţiind aspecte sectoriale ale locuirii, ale terenurilor urbane, ale dezvoltării economice, ale îmbunătăţirii serviciilor publice, ale protecţiei mediului etc.;

urbanizare – (a) proces social prin care oraşele cresc, iar societăţile devin mai urbane; (b) proces de formare şi creştere a oraşelor; sau (c) tranziţie istorică de la cea mai mare parte din mediul rural la cea predominant urbană. În termeni statistici, urbanizarea reflectă o creştere a procentului populaţiei totale a unei ţări care trăieşte în oraşe, iar acest număr reprezintă gradul de urbanizare al unei ţări. Rata de urbanizare este viteza cu care procentul din totalul populaţiei care locuieşte în oraşe este în creştere;

pol de creştere – localitate urbană care se remarcă prin concentrarea populaţiei, a activităţilor economice, sociale şi culturale cu caracter polarizator din punct de vedere socioeconomic regional şi care stimulează dezvoltarea localităţilor învecinate. Un pol de creştere concentrează o populaţie numeroasă într-un context teritorial dat, este uşor accesibil, beneficiază de o infrastructură fizică şi locativă bine dezvoltată, oferă o gamă diversificată de servicii publice şi private şi polarizează economic zona în care este amplasat, găzduind companii din diferite domenii şi generând locuri de muncă. Un oraş-pol de creştere: (a) se află în afara ariei de dominaţie absolută a oraşului capitală sau a altor oraşe de importanţă naţională; (b) interacţionează cu oraşele de nivel superior în domeniul economic şi al serviciilor publice şi private (învăţământ superior, servicii medicale, financiar-bancare, aprovizionarea cu anumite bunuri şi servicii); (c) îşi bazează creşterea pe resursele locale şi pe cele din arealele rurale polarizate, având o arie de influenţă de circa 25-30 km;

revitalizare urbană – proces de eliminare dintr-o stare de criză a zonelor urbane degradate, desfăşurat în mod complex, prin acţiuni integrate teritorial şi efectuate de către administraţiile locale prin parteneriate locale, regionale, naţionale eficiente, în baza unui program de revitalizare;

zonă de influenţă – teritoriul şi localităţile care înconjoară o localitate urbană şi care sunt influenţate direct de evoluţia dezvoltării oraşului şi de relaţiile de cooperare şi interdependenţă care se dezvoltă pe linia activităţilor economice, a aprovizionării cu produse agroalimentare, a accesului la dotările sociale şi comerciale, a echipării cu elemente de infrastructură şi cu amenajări pentru odihnă, recreere şi turism;

indicator agregat al capacităţii de polarizare – instrument matematico-statistic bazat pe metode de ierarhizare multicriteriale a unor entităţi teritoriale, care permite realizarea de clasamente regionale, compararea unităţilor administrativ-teritoriale şi măsurarea decalajelor dintre acestea.

II. ANALIZA SITUAŢIEI

Necesitatea elaborării şi implementării prezentului Program naţional este determinată de faptul că, actualmente, municipiile Cahul, Comrat, Orhei, Ungheni, Soroca şi Edineţ, propuse pentru a fi dezvoltate ca poli de creştere, nu deţin suficiente capacităţi endogene pentru a-şi valorifica pe deplin potenţialul de dezvoltare în calitate de poli de creştere, fiind în incapacitate de a difuza prosperitate pentru teritoriile rurale adiacente pe care le polarizează, astfel fiind afectate negativ competitivitatea şi ritmurile de creştere economică ale Republicii Moldova. Mai mult, menţinerea tendinţelor actuale de dezvoltare a acestor municipii riscă, pe termen mediu, să conducă la dispariţia oraşelor regionale de mărime medie cu rol de poli de creştere, ceea ce va influenţa o decădere şi mai mare a zonelor proxime şi o subminare a ritmurilor de creştere a economiei naţionale.

Analiza detaliată a nivelului de dezvoltare a acestor municipii relevă faptul că niciunul dintre acestea nu întruneşte, în prezent, criteriile minime de definire a localităţilor urbane cu statut de municipiu stabilite de Legea nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, înregistrând carenţe în majoritatea domeniilor.

Pentru a asigura un nivel minim de dezvoltare socioeconomică a acestor municipii care ar corespunde unor criterii de bază de definire a unui oraş-pol de creştere, sunt necesare investiţii publice de circa 5,4 mld. de lei, inclusiv 1,2 mld. de lei – pentru municipiul Soroca, 1,25 mld. de lei – pentru municipiul Comrat, 1,13 mld. de lei – pentru municipiul Ungheni, 832 mil. de lei – pentru municipiul Cahul, 576 mil. de lei – pentru municipiul Edineţ şi 415 mil. de lei – pentru municipiul Orhei (conform anexei nr.1). Evident, aceste intervenţii presupun un efort financiar care depăşeşte cu mult capacitatea bugetelor locale şi nu vor putea fi realizate fără un sprijin consistent din partea autorităţilor publice centrale şi a donatorilor.

Astfel, toate aceste şase municipii înregistrează carenţe în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare economică locală, având o infrastructură locală deficitară de sprijinire a sectorului privat şi de atragere a investiţiilor.

În anul 2019, în toate aceste şase municipii, nivelul salariului mediu a fost sub media naţională (7256 de lei), ceea ce denotă o predominare a activităţilor economice cu productivitate joasă. Cel mai mare nivel al salariului mediu se înregistrează în municipiile Cahul (6975 de lei) şi Orhei (6 923 de lei), urmate de municipiile Ungheni (6096 de lei) şi Edineţ (5139 de lei). Cel mai mic nivel al salariului mediu se înregistrează în municipiul Soroca (4500 de lei), unde situaţia economică este cea mai proastă dintre toate aceste şase municipii.

Totodată, numărul existent de locuri de muncă rămâne a fi limitat, nefiind asigurată absorbţia eficientă a excesului de braţe de muncă din zonele rurale proxime. În acest sens, se constată o situaţie relativ mai bună în municipiile Orhei, Ungheni şi Comrat, unde atragerea unor investitori majori, prin intermediul subzonelor economice libere, a generat efecte economice pozitive. Un exemplu relevant în acest sens este reprezentat de impactul mare pe care l-a avut atragerea companiei nipone "Sumitomo Electric Bordnetze" în subzona economică liberă din municipiul Orhei, care a creat în decurs de doi ani peste patru mii de locuri noi de muncă, cu un nivel de salarizare peste media locală, ceea ce a îmbunătăţit semnificativ poziţia municipiului în calitate de centru regional de ocupare în raport cu câteva raioane proxime.

Situaţia este mai dificilă în municipiile Soroca, Edineţ şi Cahul, unde procesele de dezvoltare a infrastructurii platformelor investiţionale (parcuri industriale şi/sau subzone economice libere) se află în stadiu incipient. În mod special, se evidenţiază situaţia economică a municipiului Soroca, unde raportul dintre numărul locurilor de muncă în sectorul privat şi numărul total al populaţiei în vârstă aptă de muncă este mai mic de 30%.

De asemenea, subzonele economice libere din municipiile Soroca şi Cahul (subzona din s. Crihana Veche) continuă să fie neatractive pentru potenţialii investitori, deoarece încă nu sunt conectate la toate reţelele inginereşti de utilităţi publice, în acest sens fiind necesare investiţii de circa 40 mil. de lei pentru subzona economică liberă din Cahul (amplasată pe teritoriul administrativ al s. Crihana Veche) şi 13,7 mil. de lei pentru subzona economică liberă din Soroca, sume care depăşesc semnificativ capacitatea financiară a bugetelor locale.

Tabelul 1

Performanţa economiilor locale pentru anul 2019

Sursa: În baza datelor furnizate de către Biroul Naţional de Statistică,

autorităţile publice locale şi a calculelor experţilor.

*Notă. Datele pentru anul 2017.

Doar două municipii (Soroca şi Cahul) dispun de infrastructură de sprijinire a afacerilor nou-formate (incubatoare de afaceri), ambele fiind dezvoltate cu sprijinul donatorilor străini. În celelalte patru municipii nu există incubatoare de afaceri, iar dezvoltarea acestora necesită investiţii de circa 15 mil. de lei pentru fiecare municipiu.

Performanţa economică scăzută a acestor şase municipii se reflectă în capacitatea fiscală redusă a bugetelor locale în comparaţie cu municipiul Chişinău.

Tabelul 2

Capacitatea fiscală pentru anul 2019

Sursa: Datele Ministerului Finanţelor.

(1) Calculată în baza metodologiei de calcul a transferurilor cu destinaţie generală stabilită de Legea nr.397/2003 privind finanţele publice locale. Prin derogare de la metodologia sus-menţionată, au fost incluse în calculul mediei naţionale şi unităţile administrativ-teritoriale de nivelul întâi din UTA Găgăuzia.

Conform estimărilor administraţiilor publice locale, la data de 31 decembrie 2019, peste 80% dintre drumurile locale din aceste municipii sunt de calitate nesatisfăcătoare. Mai mult, în municipiile Cahul şi Ungheni, ponderea drumurilor asfaltate este mai mică de 35%, ceea ce este mult sub nivelul minim de 60% solicitat de legislaţie drept condiţie pentru o localitate urbană pentru a corespunde statutului de municipiu.

Tabelul 3

Calitatea drumurilor locale pentru anul 2019

Sursa: Datele furnizate de către autorităţile administraţiei publice locale.

În acest sens, pentru a asigura un nivel satisfăcător al calităţii infrastructurii rutiere în aceste şase municipii (ceea ce presupune minimum 60% dintre drumuri să fie asfaltate), sunt necesare investiţii de aproximativ 3 mld. de lei pentru construcţia sau reabilitarea capitală a circa 300 km de drumuri.

Notă. Costurile estimative au fost calculate în baza datelor autorităţilor publice locale cu privire la starea drumurilor şi costul mediu de minimum 10 mil. de lei pentru construcţia sau reabilitarea capitală a 1 km de drum urban, inclusiv borduri, trotuare şi căi de acces.

În ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare şi a utilităţilor locale, cea mai nesatisfăcătoare situaţie se atestă în privinţa acoperirii cu servicii de canalizare şi epurare a apelor uzate. În acest sens, doar municipiile Orhei şi Edineţ dispun de staţii de epurare a apelor uzate funcţionale, care corespund normativelor. În municipiile Ungheni şi Cahul, staţiile de epurare a apelor uzate sunt uzate moral şi fizic, funcţionând, în prezent, doar parţial (treapta mecanică). În municipiul Comrat, staţia de epurare a apelor uzate este nefuncţională, nemaiputând fi reabilitată. Cea mai gravă situaţie se atestă în municipiul Soroca, care nu are staţie de epurare a apelor uzate, reziduurile fiind revărsate, fără tratare, direct în râul Nistru.

Conform estimărilor existente (în baza studiilor de fezabilitate sau prefezabilitate aprobate), pentru construcţia staţiei de epurare a apelor uzate în municipiul Soroca sunt necesare 11,8 mil. de euro, în municipiul Comrat – 9 mil. de euro, în municipiul Ungheni – 10 mil. de euro şi în municipiul Cahul – 9 mil. de euro (surse: pentru municipiile Soroca şi Ungheni – conform estimărilor studiilor de prefezabilitate elaborate în anul 2019, cu asistenţa Agenţiei de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare; pentru municipiul Comrat – conform estimărilor Planului sectorial de alimentare cu apă şi canalizare pentru Regiunea de Dezvoltare UTA Găgăuzia (2018-2025) (fişă de proiect privind dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Comrat); pentru municipiul Cahul – conform estimărilor studiului de fezabilitate aprobat în anul 2019).

Menţionăm că doar elaborarea documentaţiei tehnice pentru construcţia unei staţii de epurare a apelor uzate depăşeşte 0,5 mil. de euro, costuri care nu pot fi acoperite de niciun municipiu din sursele bugetului local.

Cu excepţia municipiilor Orhei şi Cahul, în restul municipiilor, gradul actual de acoperire cu servicii de canalizare nu corespunde cerinţelor minime (70%). Mai mult, în municipiile Comrat şi Edineţ, acest indicator este mai mic de 50%. În acest context, pentru creşterea nivelului de acoperire până la minimum 70%, sunt necesare investiţii de circa 66 mil. de lei pentru municipiul Comrat, 75 mil. de lei – pentru municipiul Ungheni, 13,5 mil. de lei – pentru municipiul Edineţ şi 10 mil. de lei – pentru municipiul Soroca (surse: pentru municipiul Comrat – conform estimărilor Planului sectorial de alimentare cu apă şi canalizare pentru Regiunea de Dezvoltare UTA Găgăuzia (2018-2025) (fişă de proiect privind dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Comrat); pentru municipiul Ungheni – conform estimărilor Strategiei de alimentare cu apă şi canalizare a raionului Ungheni (2019-2025); pentru municipiul Edineţ – conform estimărilor studiului de fezabilitate aprobat în anul 2018).

În două municipii (Edineţ şi Soroca), gradul de acoperire cu servicii de iluminat public este sub nivelul minim stabilit de legislaţie, iar în municipiul Cahul – la limita de jos.

Municipiile Edineţ, Soroca, Orhei şi Ungheni nu dispun de poligoane autorizate de depozitare a deşeurilor solide, confruntându-se cu carenţe de mediu grave.

Tabelul 4

Corespunderea nivelului de dezvoltare a infrastructurii

tehnico-edilitare cu cerinţele minime* pentru anul 2019

* Notă. În conformitate cu cerinţele minime înaintate faţă de municipii în prevederile Legii nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.

Sursa: Date furnizate de către autorităţile administraţiei publice locale.

Cu excepţia municipiului Orhei, niciunul dintre aceste şase municipii nu dispune de un serviciu local de transport public urban de calitate acceptabilă, autorităţile publice locale nefiind capabile financiar să asigure procurarea unităţilor de transport moderne. În aceste condiţii, actualmente, serviciile de transport publice în cinci municipii au fost delegate agenţilor economici privaţi, care utilizează în majoritate unităţi de transport (microbuze) cu un grad sporit de uzură fizică şi morală şi cu o calitate nesatisfăcătoare a serviciilor prestate.

Tabelul 5

Dezvoltarea sistemelor de transport urban pentru anul 2019

Sursa: Date furnizate de către administraţiile publice locale.

Pentru dezvoltarea unor servicii de transport public moderne, capabile să acorde servicii de calitate, municipiile ar avea nevoie de investiţii în valoare de la 3-5 mil. de lei (Edineţ, Comrat) până la peste 20 mil. de lei (Soroca, Ungheni, Cahul), în condiţiile în care s-ar opta pentru unităţile de transport cu eficienţă energetică sporită.

Totodată, în ceea ce priveşte calitatea vieţii, niciunul dintre aceste şase municipii nu dispune de o infrastructură minimă de spaţii publice şi facilităţi pentru a acoperi necesităţile de bază pentru a fi atractive pentru cetăţeni.

În acest sens se atestă două carenţe majore: existenţa şi funcţionarea zonelor de recreere şi a complexelor sportive multifuncţionale. Astfel, niciun municipiu nu deţine un complex sportiv multifuncţional (inclusiv dotat cu bazin) pentru asigurarea necesităţilor regionale, precum şi pentru găzduirea unor competiţii regionale şi naţionale. Construcţia unui asemenea obiectiv necesită investiţii de minimum 50 mil. de lei.

Toate aceste şase municipii sunt caracterizate de carenţe grave în ceea ce priveşte calitatea infrastructurii urbanistice, aceasta fiind, în proporţie covârşitoare, dezvoltată în perioada sovietică, fără ca să beneficieze ulterior de intervenţii sistemice de reabilitare şi revitalizare urbană.

Printre cele mai evidente şi sensibile probleme urbanistice se numără calitatea centrelor civice şi calitatea cartierelor blocurilor de locuinţe. În cea mai mare parte, acestea sunt dominate de construcţii vechi cu faţade deteriorate, spaţii publice degradate şi reţele inginereşti uzate moral şi fizic.

Totodată, cu excepţia municipiului Orhei, niciunul dintre municipiile vizate nu deţine o zonă de recreere amenajată corespunzător, atribut obligatoriu pentru un oraş-pol de creştere regională.

Cu toate că fiecare municipiu a inclus asemenea proiecte în strategiile lor locale de dezvoltare, niciunul dintre acestea nu deţine resurse financiare necesare pentru a iniţia implementarea lor. În acest sens, sunt necesare investiţii de circa 190 mil. de lei, inclusiv pentru:

‒ revitalizarea Zonei de odihnă şi agrement “Lacul Sărat” în municipiul Cahul (35 mil. de lei);

‒ amenajarea Zonei de recreere “Parcul Vasile Alecsandri” (40 ha şi trei lacuri) din municipiul Edineţ (18 mil. de lei);

‒ reabilitarea falezei râului Nistru şi a spaţiului adiacent în zonă de promenadă în municipiul Soroca (100 mil. de lei);

‒ amenajarea Lacului Delia în zonă de agrement şi recreere în municipiul Ungheni (31 mil. de lei);

‒ amenajarea turistică şi de agrement a obiectivului “Satul Găgăuz” (teritoriul adiacent luncii râului Ialpug) în municipiul Comrat (20 mil. de lei).

Tabelul 6

Acoperirea cu servicii sociale, de recreere

şi turistice de bază pentru anul 2019

Sursa: Date furnizate de către autorităţile administraţiei publice locale.

Având economii slab dezvoltate şi un nivel scăzut al calităţii vieţii, municipiile Cahul, Comrat, Ungheni, Orhei, Soroca şi Edineţ se confruntă cu un declin demografic pronunţat, pierzând pe parcursul ultimelor decenii peste 20%-30% din populaţie, în special ca urmare a migraţiei interne şi externe.

În acest sens, cel mai mare declin demografic a fost înregistrat în municipiile Soroca şi Orhei, unde numărul populaţiei recenzate a scăzut cu peste 40% în comparaţie cu anul 1989. Totodată, prognozele pentru perioada următoare sunt în mare parte pesimiste.

Tabelul 7

Evoluţia numărului populaţiei, mii de persoane

Sursa: Datele recensămintelor populaţiei din anii 1989, 2004 şi 2014.

Totodată, declinul demografic este însoţit de o tendinţă pronunţată de îmbătrânire şi de reducere a ponderii persoanelor tinere în structura populaţiei.

Situaţia cea mai critică se înregistrează în municipiul Edineţ, unde ponderea populaţiei în vârstă aptă de muncă a constituit 65% în anul 2019, ceea ce este chiar sub media naţională de 68%, iar ponderea persoanelor în vârstă de pensionare a depăşit 20%, ceea ce este peste media naţională de 16% (sursa: datele Biroului Naţional de Statistică pentru anul 2018).

În acest context, unul dintre obiectivele fundamentale ale prezentului Program naţional va fi asigurarea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile, iar implementarea proiectelor de investiţii va respecta principiul “Nimeni nu este lăsat în urmă”, parte esenţială a Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030.

Programul naţional include măsuri specifice care vor asigura planificarea şi implementarea echitabilă a proiectelor investiţionale prevăzute în portofoliu, astfel încât să răspundă nevoilor diverse ale comunităţilor locale şi să prevină orice formă de discriminare. În acest context, vor fi examinate şi integrate prevederi specifice în următoarele domenii:

1. Gen: Fiecare proiect va include o evaluare a impactului asupra femeilor şi bărbaţilor, asigurându-se că beneficiile dezvoltării sunt distribuite echitabil între sexe. Vor fi promovate măsuri care să sprijine participarea activă a femeilor în procesul de luare a deciziilor şi de implementare a proiectelor.

2. Vârstă: Proiectele vor lua în considerare necesităţile specifice ale tuturor categoriilor de vârstă, inclusiv ale tinerilor şi ale persoanelor vârstnice. Se vor include facilităţi şi soluţii care să asigure accesibilitatea şi participarea acestora la beneficiile aduse de proiecte, precum şi dezvoltarea unor activităţi care să sprijine integrarea lor activă în comunitate.

3. Dizabilităţi: Va fi acordată o atenţie deosebită persoanelor cu dizabilităţi. Proiectele vor include măsuri de accesibilitate şi adaptabilitate atât la nivelul infrastructurii, cât şi al serviciilor publice. Se vor asigura condiţii adecvate pentru integrarea acestora în viaţa socială şi economică a comunităţii.

4. Etnie şi diversitate culturală: Proiectele vor fi sensibile la diversitatea etnică şi culturală a populaţiei locale. Vor fi dezvoltate măsuri care să promoveze incluziunea etnică şi să asigure că grupurile minoritare beneficiază de aceleaşi oportunităţi de dezvoltare. În plus, se va respecta diversitatea lingvistică pentru a permite accesul tuturor la informaţiile şi beneficiile proiectelor.

5. Reşedinţă: Se va acorda o atenţie deosebită persoanelor din zonele mai izolate sau defavorizate, asigurându-se că proiectele vor contribui la reducerea disparităţilor între zonele urbane şi rurale. Se vor dezvolta iniţiative care să îmbunătăţească accesul la servicii şi infrastructură de calitate în toate regiunile, inclusiv în zonele mai puţin dezvoltate.

În acest sens, fiecare proiect va include măsuri de monitorizare şi de evaluare a impactului social, astfel încât să se asigure că nu sunt lăsate în urmă grupuri vulnerabile şi că toate persoanele, indiferent de gen, vârstă, dizabilităţi, etnie sau alte criterii, vor beneficia în mod egal de pe urma dezvoltării.
Aceste măsuri vor fi integrate încă din faza de proiectare şi vor fi monitorizate continuu pe parcursul implementării pentru a garanta respectarea principiului “Nimeni nu este lăsat în urmă” în toate etapele procesului de dezvoltare.

III. OBIECTIVELE PROGRAMULUI NAŢIONAL

Obiectivul general al prezentului Program naţional este crearea în Republica Moldova a unei reţele de oraşe-poli de creştere regională, atractive pentru locuitori, antreprenori şi vizitatori, care generează creşterea, ocuparea forţei de muncă şi stimulează dezvoltarea zonelor teritoriale adiacente.

În urma rezultatelor obţinute în cadrul analizelor indicatorilor de dezvoltare socioeconomică şi generalizaţi în indicatorul agregat al capacităţii de polarizare pentru identificarea polilor de creştere (conform anexei nr.2), dar şi a capacităţii financiare a Republicii Moldova de a susţine o intervenţie dedicată centrelor urbane de dezvoltare, prezentul Program naţional vizează şase municipii care au potenţialul necesar de a deveni oraşe-poli de creştere la nivel naţional şi regional: Cahul, Comrat, Edineţ, Soroca, Orhei şi Ungheni.

Aceste şase localităţi urbane desemnate în calitate de oraşe-poli de creştere au o serie de caracteristici comune:

‒ se află în afara ariei de dominaţie absolută a oraşului capitală (municipiul Chişinău) sau a altor oraşe de importanţă naţională (municipiul Bălţi);

‒ interacţionează cu oraşele de dominaţie absolută interne (Chişinău şi Bălţi), dar şi regionale (Cernăuţi, Moghilev-Podolsk, Botoşani, Iaşi, Galaţi), mai ales în domeniul economic (comerţ, transport, aprovizionarea cu anumite bunuri) şi al serviciilor publice şi private (învăţământ superior, servicii medicale de specialitate, servicii financiar-bancare, aprovizionarea cu anumite servicii);

‒ îşi bazează creşterea pe resursele endogene şi pe cele din arealele rurale polarizate, având o arie de influenţă locală (de maximum 30 km/sau un interval temporar necesar pentru deplasarea cu maşina – navetism acceptat).

În zona de influenţă a acestor şase municipii (la distanţă de 30 km) locuiesc peste un milion de cetăţeni.

Obiectivul general se propune a fi atins prin realizarea următoarelor obiective specifice:

1) îmbunătăţirea mobilităţii şi a calităţii infrastructurii de acces şi a legăturilor acestora cu zonele înconjurătoare, urmărind:

‒ creşterea cu 15% a ponderii drumurilor asfaltate în oraşele-poli de creştere până în anul 2027 (în anul 2019, indicatorul a constituit în medie 35%);

‒ asigurarea funcţionării şi acoperirea cu servicii de transport public urban a minimum 85% din teritoriul oraşelor-poli de creştere până în anul 2027 (în anul 2019, în cinci din şase municipii nu funcţiona în general transportul public urban).

Stabilirea acestui obiectiv specific s-a bazat pe importanţa pe care o are accesibilitatea la nivelul unui areal urban. Ţintele aferente acestui obiectiv specific vizează evoluţia pozitivă la nivel micro-regional a următoarelor aspecte: îmbunătăţirea calităţii căilor de comunicaţii (drumuri publice), amenajarea străzilor orăşeneşti şi a trotuarelor, creşterea calităţii transportului de pasageri cu mijloace de transport public;

2) dezvoltarea şi echiparea infrastructurilor şi serviciilor de suport economic pentru a stimula competitivitatea, urmărind:

‒ creşterea salariului mediu în oraşele-poli de creştere în mărime de 90% din media naţională până în anul 2027 (în anul 2019, media pe şase municipii a constituit 70%-90%);

‒ rata de acoperire cu locuri de muncă va creşte până la 55% faţă de numărul populaţiei în vârstă aptă de muncă până în anul 2027 (în anul 2019, indicatorul pe municipii a constituit 30%-50%);

‒ creşterea capacităţii fiscale a oraşelor-poli de creştere până la minimum 70% din nivelul municipiului Chişinău până în anul 2027 (în anul 2019, indicatorul a constituit 34%-67%).

Stabilirea acestui obiectiv specific se bazează pe importanţa pe care o are dezvoltarea economică la nivelul unui areal urban. Domeniile-ţintă ale acestui obiectiv specific vor fi evoluţiile pozitive la nivelul celor şase oraşe-poli de creştere regională pentru următoarele aspecte: creşterea produsului intern brut, a valorii producţiei fabricate, a numărului salariaţilor, a productivităţii, a ratei de activitate, precum şi a ratei de ocupare a populaţiei;

3) revitalizarea urbană şi dezvoltarea infrastructurii spaţiilor publice, urmărind dotarea fiecărui oraş-pol de creştere cu o infrastructură minimă de spaţii publice îmbunătăţite: un centru civic revitalizat, o zonă de recreere de calitate şi un complex sportiv multifuncţional dotat, inclusiv cu bazin acoperit;

‒ asigurarea construcţiei a minimum unui centru civic în fiecare oraş-pol de creştere până în anul 2027;

‒ construcţia a minimum unui centru sportiv multifuncţional în fiecare oraş-pol de creştere până în anul 2027;

4) modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare şi a reţelelor de utilităţi publice, urmărind:

‒ creşterea nivelului de acoperire cu servicii centralizate de canalizare până la minimum 70% în anul 2027 (în anul 2019, media cumulativă pe oraşe-poli de creştere a fost de 57%);

‒ creşterea nivelului de acoperire cu servicii de iluminare nocturnă până la minimum 80% din teritoriul oraşelor-poli de creştere până în anul 2027 (în anul 2019, media cumulativă pe oraşe-poli de creştere a fost de 68%);

‒ construcţia/reconstrucţia a cinci staţii de epurare în oraşele-pol de creştere până în anul 2027.

Stabilirea acestui obiectiv specific s-a axat pe importanţa pe care o are în determinarea nivelului calităţii vieţii cetăţenilor a dotărilor specifice cu infrastructură tehnico-edilitară, precum şi pe calitatea serviciilor publice prestate. Ţintele aferente acestui obiectiv specific vor consta în evoluţiile pozitive, la nivelul celor şase municipii, a următorilor indicatori: creşterea gradului de acoperire cu sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, dotarea cu sisteme de epurare a apelor uzate, de iluminat public.

Obiectivele generale şi specifice au fost stabilite pentru obţinerea următoarelor efecte:

‒ o reţea de centre urbane care ating un nivel mai înalt de dezvoltare distribuită relativ uniform pe întreg teritoriul ţării “atrage” după sine întreg teritoriul adiacent şi formează o contrapondere procesului de dezvoltare dominat de unul sau de două oraşe mari;

‒ o reţea de centre urbane dezvoltate distribuită relativ uniform pe întreg teritoriul ţării formează “coloana vertebrală” a dezvoltării şi îi asigură coeziune, stabilitate şi diminuare a dezechilibrelor;

‒ o reţea de centre urbane dezvoltate prin stimularea competitivităţii şi creşterii economice a zonelor lor adiacente poate asigura mai rapid şi mai uniform dezvoltarea pe întreg teritoriul ţării;

‒ o reţea de centre urbane asigură “structura de sprijin” instituţională a implementării tuturor celorlalte politici de dezvoltare (sectoriale şi generale), pentru că aria de implementare a politicilor de dezvoltare trebuie să fie axată nu doar pe un oraş sau două oraşe, şi să aibă o zonă de influenţă suficient mai mare.

Totodată, proiectele şi măsurile propuse pentru implementare în cadrul prezentului Program naţional vor integra în mod imperativ următoarele priorităţi transversale:

‒ incluziunea socială. Se va ţine cont de necesităţile specifice ale locuitorilor din grupurile vulnerabile, pentru a evita efectele nedorite de marginalizare socială. În mod special, vor fi abordate necesităţile şi interesele grupurilor de populaţie cu venituri mici, ale populaţiei în vârstă înaintată, ale tinerilor şi ale persoanelor cu dizabilităţi. Abordările de dezvoltare trebuie să ţină cont inclusiv de necesităţile specifice ale cartierelor urbane defavorizate şi marginalizate;

‒ buna guvernare. Se va urmări promovarea principiilor de transparenţă decizională, reprezentativitate, eficienţă, eficacitate, inovaţie şi orientare pe termen lung în vederea creşterii încrederii în factorii de decizie locali şi naţionali şi dezvoltarea unor parteneriate largi pentru dezvoltare între toţi actorii implicaţi;

‒ eficienţa energetică. Se va pune accent obligatoriu pe găsirea şi implementarea soluţiilor tehnice care vor asigura o eficienţă energetică maximă, pentru minimizarea efectelor negative ale dezvoltării asupra mediului înconjurător;

‒ aspecte de gen. Proiectarea şi dezvoltarea obiectivelor de infrastructură economică, urbanistică, tehnică şi edilitară vor ţine cont în mod obligatoriu de nevoile diferite ale femeilor, ale bărbaţilor şi ale copiilor (băieţi şi fete), pentru asigurarea respectării aspectelor specifice de gen.

IV. PROIECTE PRIORITARE

Prezentul Program naţional prevede implementarea unui portofoliu de proiecte care reflectă priorităţile individuale specifice ale fiecărui municipiu, determinate în baza evaluării necesităţilor minime pentru consolidarea potenţialului de oraşe-poli de creştere regională:

IV – 1: portofoliul de proiecte prioritare pentru municipiul Cahul:

IV - 2: portofoliul de proiecte prioritare pentru municipiul Comrat:

IV – 3: portofoliul de proiecte prioritare pentru municipiul Ungheni:

IV - 4: portofoliul de proiecte prioritare pentru municipiul Edineţ:

IV - 5: portofoliul de proiecte prioritare pentru municipiul Soroca:

IV – 6: portofoliul de proiecte prioritare pentru municipiul Orhei:

V. INDICATORI DE MONITORIZARE

Implementarea prezentului Program naţional urmăreşte soluţionarea problemelor de bază de dezvoltare socioeconomică a municipiilor Cahul, Comrat, Ungheni, Orhei, Soroca şi Edineţ, în vederea valorificării potenţialului acestora de a deveni oraşe-poli de creştere regională. În acest sens, prezentul Program naţional îşi propune să sprijine aceste municipii în depăşirea principalelor carenţe de dezvoltare, astfel încât să atingă criteriile minime necesare pentru a fi recunoscute drept oraşe-poli de creştere regională.

Tabelul 8

Indicatori de rezultate

Deoarece fiecare dintre aceste municipii are necesităţi şi priorităţi diferite, respectiv, sunt prevăzute diferite intervenţii, adaptate contextului local, iar prezentul Program naţional va tinde spre atingerea unor indicatori de evaluare specifici pentru fiecare municipiu, sunt prezentaţi indicatorii de evaluare pentru fiecare oraş-pol de creştere:

Municipiul Cahul:

Municipiul Comrat:

Municipiul Ungheni:

Municipiul Soroca:

Municipiul Edineţ:

Municipiul Orhei:

VI. IMPACT

Impactul produs ca urmare a implementării Programului naţional va asigura realizarea următorilor indicatori de impact pentru obiectivul general:

VII. COSTURI

În concordanţă cu evaluarea detaliată a necesităţilor pentru a corespunde criteriilor minime de dezvoltare socioeconomică şi urbanistică specifice unui oraş-pol de creştere regională, cele şase municipii vizate necesită investiţii capitale totale în valoare de circa 5,4 mld. de lei.

Pentru perioada 2021-2027, ţinând cont de posibilităţile investiţionale actuale ale bugetelor locale şi ale bugetului de stat, precum şi ale cadrului de colaborare cu partenerii externi de dezvoltare, prezentul Program naţional vizează acoperirea necesităţilor prioritare de investiţii în municipiile beneficiare, în valoare de 3,341.78 mil. de lei (inclusiv 3,298.08 mil. de lei pentru implementarea proiectelor prioritare în municipiile beneficiare şi 43,7 mil. de lei pentru managementul Programului naţional), cu finanţare din mai multe surse:

‒ bugetul de stat, prin intermediul prezentului Program naţional;

‒ surse din partea donatorilor deja identificate;

‒ surse pentru reconstrucţia drumurilor, care urmează a fi identificate suplimentar din partea donatorilor, a bugetului de stat şi/sau a organizaţiilor financiare internaţionale;

‒ surse pentru proiecte de infrastructură social-economică, care urmează a fi identificate suplimentar din partea donatorilor;

‒ contribuţia autorităţilor publice locale.

Tabelul 9

Surse financiare de acoperire a necesităţilor

investiţionale a municipiilor beneficiare

În vederea acoperirii necesităţilor minime ale acestor şase municipii în ceea ce priveşte construcţia şi reabilitarea infrastructurii drumurilor, urmează a fi identificate, în colaborare cu Ministerul Finanţelor, surse suplimentare de finanţare din bugetul de stat, de la donatori şi/sau din partea organizaţiilor financiare internaţionale.

În cadrul surselor alocate prin prezentul Program naţional, din bugetul de stat (exclusiv 6 mil. de lei alocate pentru activităţi comune pentru toate municipiile), distribuţia fondurilor între cele şase municipii beneficiare va fi efectuată în baza următoarei formule de alocare:

‒ 50% din suma alocată din bugetul de stat prin intermediul prezentului Program naţional (408 mil. de lei) se distribuie în mod egal fiecărui municipiu;

‒ celelalte 50% se alocă direct proporţional cu populaţia fiecărui municipiu.

Tabelul 10

Alocarea bugetului prezentului Program naţional

(cu acoperire din sursele bugetului de stat) pe municipii

Totodată, în anii 2021-2027, prin intermediul prezentului Program naţional, din bugetul de stat vor fi alocate fonduri în valoare totală de 822 mil. de lei, în baza deciziilor adoptate în comun cu autorităţile publice locale beneficiare, inclusiv:

Tabelul 11

Alocarea resurselor pe componente (în baza priorităţilor

şi necesităţilor identificate în municipiile beneficiare)

Pentru implementarea prezentului Program naţional, din bugetul de stat vor fi alocate 822 mil. de lei, inclusiv: 816 mil. de lei pentru realizarea proiectelor prioritare în municipiile beneficiare şi 6 mil. de lei pentru activităţi de monitorizare, evaluare şi consolidare a capacităţilor autorităţilor administraţiei publice locale.

În vederea asigurării finanţării necesităţilor neacoperite financiar, autorităţile administraţiei publice centrale, în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale – beneficiare ale prezentului Program naţional, urmează să depună eforturi adiţionale pentru identificarea suplimentară a 1 130,37 mil. de lei din partea partenerilor de dezvoltare şi 813,57 mil. de lei neacoperite, în conformitate cu lista proiectelor prioritizate în cadrul prezentului Program naţional. Pentru identificarea surselor neacoperite, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în comun cu agenţiile de dezvoltare regională şi oraşele poli de creştere, va desfăşura activităţi de promovare a portofoliului identificat de proiecte şi va coopera, totodată, cu reprezentanţii autorităţilor publice centrale pentru înaintarea prezentului Program naţional spre finanţare prin Facilitatea de Reformă şi Creştere pentru Moldova (Growth Plan), finanţat de către Uniunea Europeană.

Finanţarea portofoliului de proiecte va fi realizată în conformitate cu mecanismul prevăzut în Regulamentul privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi locală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.152/2022.

Tabelul 12

Distribuţia în timp a costurilor necesare

pentru implementarea Programului naţional

VII. RISCURI DE IMPLEMENTARE

Implementarea prezentului Program naţional poate fi periclitată de următoarele riscuri:

IX. AUTORITĂŢI ŞI INSTITUŢII RESPONSABILE

La implementarea prezentului Program naţional vor fi implicate multiple instituţii cu atribuţii şi competenţe distincte şi bine determinate, amplasate la nivel naţional, regional şi local, în fiecare municipalitate beneficiară.

La nivel naţional, implementarea prezentului Program naţional va fi coordonată de către:

1) Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, în calitate de structură cu rol de coordonare strategică;

2) Autoritatea naţională responsabilă de politica de dezvoltare urbană, în calitate de structură cu rol de coordonare şi gestionare a procesului de implementare.

Conform celor menţionate anterior, dezvoltarea urbană nu poate fi separată de dezvoltarea regională. La nivel european, dar şi mondial, oraşele sunt concepute ca parte integrantă indispensabilă şi motoare ale dezvoltării regionale. Revitalizarea oraşelor şi programarea dezvoltării urbane este în mod inerent o chestiune regională. Din aceste considerente, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale urmează să asigure rolul de organ decident principal al programării, implementării, monitorizării şi evaluării implementării prezentei politici publice de dezvoltare urbană. Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale este o structură funcţională de competenţă generală, fără personalitate juridică, constituită din reprezentanţi ai tuturor ministerelor şi ai actorilor regionali şi locali de dezvoltare, care îţi desfăşoară activitatea în scopul aprobării, promovării şi coordonării la nivel naţional a obiectivelor politicii de dezvoltare regională şi locale, în conformitate cu Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.172/2022.

Autoritatea naţională responsabilă de politica de dezvoltare regională şi urbană este Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale. În procesul de implementare a prezentului Program naţional, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale realizează atribuţiile şi competenţele stabilite de regulamentul său de organizare şi funcţionare. Totodată, prin intermediul direcţiilor specializate implicate în implementarea prezentului Program naţional, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale:

1) coordonează planurile operaţionale de implementare a prezentului Program naţional cu mijloacele financiare disponibile;

2) elaborează, în coordonare cu Biroul Naţional de Statistică şi agenţiile de dezvoltare regională, şi prezintă analiza consolidată privind profilul de dezvoltare şi tendinţele anuale de dezvoltare a municipiilor/oraşelor-poli de creştere;

3) examinează şi aprobă rapoartele prezentate de agenţiile de dezvoltare regională privind progresul implementării prezentului Program naţional;

4) asigură elaborarea raportului anual privind implementarea politicii publice de dezvoltare a polilor de creştere şi înaintarea acestuia spre examinare Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale;

5) asigură funcţionarea eficientă a mecanismelor şi a proceselor de monitorizare şi de evaluare şi prezintă instituţiilor responsabile ale statului informaţiile necesare pentru efectuarea auditului extern al implementării prezentului Program naţional, conform prevederilor legislaţiei.

La nivel regional, agenţiile de dezvoltare regională deţin rolul principal în implementarea prezentului Program naţional, realizând următoarele atribuţii:

1) asigurarea asistenţei informaţionale şi a suportului necesar în procesul de elaborare/actualizare a documentaţiei strategice şi urbanistice a municipiilor beneficiare ale prezentului Program naţional;

2) organizarea şi desfăşurarea activităţilor, contribuirea la consolidarea capacităţilor unităţilor de implementare a proiectelor de implementare, monitorizare şi evaluare a proiectelor de dezvoltare locală;

3) acordarea asistenţei şi suportului unităţilor de implementare a proiectelor municipale în elaborarea propunerilor de proiecte privind dezvoltarea urbană;

4) examinarea propunerilor de proiecte, cu sprijinul experţilor contractaţi, în baza documentaţiei de planificare şi urbanism;

5) organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor şi/sau a concursurilor investiţionale, reglementate de legislaţia privind achiziţiile publice, conform procedurilor stabilite pentru implementarea proiectelor de dezvoltare urbană;

6) asigurarea managementului şi monitorizarea operaţională a implementării proiectelor de dezvoltare urbană;

7) monitorizarea tendinţelor de dezvoltare a municipiilor/oraşelor-poli de creştere potrivit indicatorilor şi parametrilor de dezvoltare stabiliţi.

Pentru a asigura implicarea activă a autorităţilor publice locale, precum şi operaţionalizarea şi continuitatea proceselor aferente implementării Programului naţional, în cadrul fiecărei primării urmează să fie constituită câte o unitate de implementare a programului, care va avea cel puţin următoarele atribuţii:

1) implicarea şi oferirea suportului necesar în procesul de elaborare/actualizare a documentaţiei strategice şi urbanistice;

2) elaborarea planului operaţional local, care va include portofoliul de proiecte incluse în prezentul Program naţional, dar şi alte proiecte prioritare pentru localitate. Se precizează că proiectele incluse suplimentar în planurile operaţionale locale nu pot fi finanţate din sursele alocate pentru implementarea portofoliului de proiecte incluse în prezentul Program naţional;

3) înaintarea propunerilor de proiecte în baza planurilor operaţionale locale şi care corespund documentaţiei de planificare şi urbanism;

4) asigurarea managementului şi monitorizarea operaţională a procesului de implementare a proiectelor;

5) elaborarea şi prezentarea spre examinare autorităţilor locale, dar şi agenţiilor de dezvoltare regională a rapoartelor anuale de progres privind implementarea Programului naţional, indiferent de sursele de finanţare alocate pentru finanţarea proiectelor;

6) cooperarea cu comunitatea donatorilor şi contribuirea la atragerea de mijloace financiare pentru implementarea prezentului Program naţional la nivel municipal.

În mod schematic, cadrul instituţional de coordonare şi implementare a prezentului Program naţional se prezintă după cum urmează:

Sursa: Elaborată de către autor.

Notă. ADR – agenţii de dezvoltare regională, UIP – unităţi de implementare a proiectelor.

Acest mecanism instituţional de implementare stă la baza procedurilor de monitorizare şi evaluare a implementării prezentului Program naţional.

X. PROCEDURI DE MONITORIZARE, EVALUARE ŞI RAPORTARE

Procedurile de raportare aferente implementării prezentului Program naţional se vor baza pe mecanismul şi procedurile complexe de monitorizare şi evaluare a implementării Strategiei naţionale de dezvoltare regională, structurate pe două niveluri:

‒ Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale va fi responsabil de monitorizarea şi evaluarea complexă a rezultatelor obţinute în toate municipiile beneficiare ale prezentului Program naţional, la nivel strategic;

‒ Consiliile regionale pentru dezvoltare din regiunile de dezvoltare Nord, Sud, Centru şi UTA Găgăuzia vor fi responsabile de monitorizarea şi evaluarea complexă a rezultatelor obţinute în municipiile beneficiare amplasate în regiunea respectivă, la nivel strategic;

‒ Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va fi responsabil de organizarea şi coordonarea întregului proces de monitorizare şi evaluare, inclusiv de pregătirea şi prezentarea rapoartelor anuale Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale.

Monitorizarea implementării prezentului Program naţional se va baza pe un sistem de raportare anuală, după cum urmează:

a) până la data de 15 februarie, agenţiile de dezvoltare regională, în colaborare cu unităţile de implementare a programului constituite în cadrul oraşelor-poli de creştere, vor elabora şi vor prezenta rapoarte de progres agregate către autoritatea naţională responsabilă de politica de dezvoltare regională şi urbană;

b) până la data de 30 martie, autoritatea naţională responsabilă de politica de dezvoltare regională şi urbană va asigura agregarea într-un singur document a rapoartelor de progres prezentate de către agenţiile de dezvoltare regională şi va prezenta acest document Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale şi Guvernului până la data de 15 aprilie a anului următor celui de referinţă.

Pe durata implementării Programului naţional, Biroul Naţional de Statistică va asigura suport metodologic Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, va colecta şi va procesa în mod sistematic datele conform indicatorilor de dezvoltare urbană conveniţi, în scopul de a asigura evaluarea dinamicii de dezvoltare a municipiilor-poli de creştere.

Luând în considerare setul de indicatori stabiliţi, prezentul Program naţional va fi supus unei evaluări complexe a impactului, care va include atât evaluarea intermediară, cât şi evaluarea ex-post, în conformitate cu procedurile recomandate de către Cancelaria de Stat. În caz de necesitate, vor fi efectuate studii şi evaluări sectoriale specifice. Rezultatele finale şi recomandările evaluării ex-post vor fi incluse într-un raport de evaluare, care va fi prezentat Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Cancelariei de Stat.

Evaluarea intermediară a documentului de politici va fi asigurată de către Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale la mijlocul termenului de implementare a Programului naţional, iar în baza rezultatelor acestei evaluări vor fi ajustate sau, după caz, revizuite mecanismele de implementare a Programului naţional, rolul instituţiilor implicate, precum şi mecanismele de finanţare a portofoliului de proiecte aprobat pentru fiecare oraş-pol de creştere.

Toate proiectele finanţate în cadrul prezentului Program naţional vor fi supuse auditului, conform procedurilor deja stabilite de auditare a proiectelor finanţate din Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală.

Procesul de implementare a prezentului Program naţional este divizat convenţional în două etape:

1) etapa de pregătire (termen estimativ – 6 luni după aprobarea prezentului Program naţional);

2) etapa de implementare.

Etapa de pregătire. Pentru a beneficia de resursele prevăzute în prezentul Program naţional, municipiile desemnate poli de creştere vor trebui să dispună de o strategie de dezvoltare locală valabilă şi de un plan urbanistic general, care să reflecte intenţiile de investiţii şi proiectele propuse spre implementare. Pe parcursul etapei de pregătire/actualizare a strategiei de dezvoltare locală, a planului urbanistic general şi a aplicaţiilor (proiectelor), oraşele-poli de creştere vor beneficia de sprijinul agenţiilor de dezvoltare regională din regiunea din care fac parte.

În acest context, menţionăm că, în prezent, un singur municipiu nu dispune de un plan urbanistic general, iar toate cele şase municipii au strategii de dezvoltare locală care expiră în anul 2025:

De asemenea, în cadrul etapei de pregătire, municipiile beneficiare urmează să elaboreze, la nivelul fiecărui oraş-pol de creştere, un plan operaţional de implementare a prezentului Program naţional. Planul operaţional va include lista proiectelor propuse pentru implementare, calendarul realizării acestora, instituţiile responsabile de implementare, sursele de finanţare şi cofinanţare a proiectelor, indicatorii de progres, precum şi nemijlocit formularele propunerilor de proiecte completate conform cerinţelor stabilite de către autoritatea naţională de implementare a politicii de dezvoltare regională şi documentele justificative relevante (formulare de aplicare, documentaţie de proiect şi tehnică, devize de cheltuieli detaliate).

Tot în cadrul etapei de pregătire, autorităţile administraţiei publice locale din cadrul oraşelor-poli de creştere vor crea unităţi de implementare a Programului naţional. Aceste unităţi vor fi constituite cu sau fără statut juridic, în funcţie de deciziile consiliilor locale, şi vor fi formate din funcţionari/personal contractat din cadrul administraţiei publice locale şi specialişti ai structurilor necomerciale cu care autorităţile publice locale colaborează în procesul de implementare a proiectelor.

Etapa de implementare. În cadrul etapei de implementare a portofoliului de proiecte identificat în prezentul document vor fi respectate procedurile de selectare, aprobare, implementare şi monitorizare prevăzute în Regulamentul privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi locală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.152/2022.

În cadrul acestei etape, urmează implementarea proiectelor propuse în portofoliu pentru fiecare oraş. Proiectele vor fi implementate de către agenţiile de dezvoltare regională cu implicarea activă a unităţilor de implementare a programului din cadrul autorităţilor publice locale, în baza alocărilor financiare anuale stabilite pentru fiecare localitate în parte.

Astfel, proiectele incluse în portofoliul prezentului Program naţional vor fi finanţate prin intermediul apelurilor pe listă, lansate de către Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în baza deciziilor Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale, care vor include şi resursele financiare disponibile, planificate în conformitate cu procesele bugetare naţionale.

Totodată, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale şi agenţiile de dezvoltare regională, în comun cu oraşele-poli de creştere, vor asigura desfăşurarea activităţilor de promovare şi identificare a resurselor financiare necesare pentru implementarea portofoliului de proiecte aprobat.

În cazul apelurilor deschise prin mecanismele de finanţare transfrontalieră şi transnaţională, agenţiile de dezvoltare regională vor asigura suportul necesar pentru scrierea şi depunerea cererilor de finanţare şi vor informa preventiv Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, precum şi Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale cu privire la necesitatea asigurării suportului în achitarea contribuţiilor pentru proiectele aprobate. Plata contribuţiilor se va realiza în conformitate cu prevederile capitolului IV secţiunea a 2-a din Regulamentul privind organizarea concursurilor pentru identificarea, evaluarea şi aprobarea proiectelor în domeniul dezvoltării locale în cadrul Programului naţional “Satul european”, propuse spre finanţare din Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.152/2022.

De asemenea, la această etapă va fi realizat un program complex de activităţi de consolidare a capacităţilor instituţionale ale autorităţilor publice locale de gestionare a proiectelor. Activităţile de instruire vor fi urmate de acţiuni de cooperare şi parteneriat cu agenţiile de dezvoltare regională privind aspectele practice de implementare a proiectelor (organizarea licitaţiilor, contractarea companiilor, monitorizarea realizării contractelor de achiziţii, raportarea etc.).

Pentru evaluarea rezultatelor implementării prezentului Program naţional, autoritatea naţională responsabilă de politica de dezvoltare regională şi urbană va asigura:

a) efectuarea evaluării intermediare a implementării prezentului Program naţional la mijlocul termenului de implementare (anul 2024);

b) efectuarea evaluării ex-post a implementării prezentului Program naţional la data expirării termenului de implementare.

XI. PLAN DE ACŢIUNI

Anexa nr.1

la Programul naţional de dezvoltare a

oraşelor-poli de creştere în Republica

Moldova pentru anii 2021-2027

Necesităţi investiţionale minime* pentru municipiile

Cahul, Comrat, Orhei, Ungheni, Soroca şi Edineţ

*Notă. Fundamentări privind estimarea necesităţilor investiţionale:

1) necesităţile de intervenţie pentru componenta 1: mobilitate urbană şi infrastructura drumurilor:

– costul construcţiei şi reabilitării drumurilor – estimări ale experţilor în baza datelor furnizate de către autorităţile publice locale, raportate la un cost mediu de 10000 lei/km pentru construcţii sau reabilitări capitale (inclusiv bordură, trotuare şi căi de acces);

– costul procurării unităţilor de transport pentru sistemele de transport public urban – estimări ale experţilor, raportate la un cost mediu de 600000 lei per unitate de transport;

2) necesităţile de intervenţie pentru componenta 2: competitivitate şi infrastructura de sprijinire a dezvoltării economice:

– costul construcţiei reţelelor inginereşti în subzona economică din Cahul – estimări în baza documentaţiei tehnice elaborate (cu sprijinul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei, în anul 2019);

– costul construcţiei reţelelor inginereşti în subzona economică liberă din Soroca – estimări ale administratorului subzonei economice libere, în baza unor calcule proprii, în anul 2019;

– costul construcţiei şi dotării de incubatoare de afaceri – estimări ale experţilor (1500 m2 x 10000 lei/m2);

– costul construcţiei şi dotării Centrului de business – estimări ale experţilor (1500 m2 x 20000 lei/m2);

3) necesităţile de intervenţie pentru componenta 3: revitalizare urbană şi infrastructura spaţiilor publice:

– costul construcţiei unui complex sportiv multifuncţional – estimări ale experţilor, reieşind din o medie de 50 mil. de lei per unitate;

– costul amenajării zonelor de recreere – estimări în baza strategiilor locale de dezvoltare socioeconomică;

– regenerarea urbană a centrelor civice – estimări medii în baza investiţiilor medii propuse de Programul Uniunii Europene “Focal Regions” pentru municipiile Ungheni şi Cahul;

– regenerarea cartierelor de blocuri locative – vor trebui efectuate evaluări suplimentare pentru determinarea necesităţilor investiţionale;

4) necesităţile de intervenţie pentru componenta 4: infrastructura tehnico-edilitară şi de utilităţi publice:

– costul extinderii canalizării în municipiul Edineţ – Studiul de fezabilitate elaborat cu asistenţa Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei în anul 2019;

– costul extinderii canalizării în municipiul Ungheni – Strategia de dezvoltare socioeconomică locală pentru anii 2019-2025;

– costul extinderii canalizării în municipiul Comrat – Programul regional sectorial în domeniul “Alimentare cu apă şi canalizare pentru Regiunea de Dezvoltare UTA Găgăuzia 2018-2025”;

– costul extinderii canalizării în municipiul Soroca – estimările Întreprinderii Municipale “Apă-Canal” din Soroca;

– costul construcţiei staţiei de epurare a apelor uzate în Comrat – fişa de proiect prioritar, Programul regional sectorial în domeniul “Alimentare cu apă şi canalizare pentru Regiunea de Dezvoltare UTA Găgăuzia 2018-2025”;

– costul construcţiei staţiilor de epurare a apelor uzate în Ungheni şi Soroca – Studiul de prefezabilitate elaborat cu asistenţa Agenţiei de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare în anul 2019.

Anexa nr.2

la Programul naţional de dezvoltare a

oraşelor-poli de creştere în Republica

Moldova pentru anii 2021-2027

Indicatorii de dezvoltare analizaţi prin prisma indicatorului agregat

al capacităţii de polizare pentru identificarea polilor de creştere

Potrivit prevederilor art.4 alin.(1) din Legea nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, teritoriul ţării este organizat, din punct de vedere administrativ, în unităţi administrativ-teritoriale: raioane, oraşe şi sate. Anexa 11 la legea menţionată stipulează existenţa a 1 municipiu de rang 0, a 2 localităţi urbane de rang 1,
a 10 localităţi urbane de rang 2 şi a 53 de localităţi urbane de rangul 3, rezultând astfel un total de 56 de localităţi urbane.

Pentru identificarea oraşelor-poli de creştere a fost analizat un şir de indicatori de dezvoltare social-economică a localităţilor cu statut de municipiu sau oraş. Având în vedere faptul că municipiile Chişinău şi Bălţi concentrează ponderi semnificative în majoritatea absolută a indicatorilor de dezvoltare – de câteva ori mai mari comparativ cu celelalte oraşe – acestea au fost excluse din analiza ulterioară. De asemenea, din lipsă de date, nu au fost incluse în analiza indicatorilor de dezvoltare nici cele 10 unităţi administrativ-teritoriale urbane situate în stânga Nistrului. Astfel, din totalul de 54 de localităţi urbane rămase în listă, au fost selectate pentru analiză doar oraşele cu cel puţin 10 000 de locuitori, în condiţiile în care localitatea urbană este un potenţial centru polarizator, care are o masă critică minimală de potenţial uman, economic şi de atracţie. În urma aplicării acestor criterii, în lista potenţialelor oraşe care pot fi desemnate poli de creştere au rămas 26 de localităţi urbane, cu precizarea că din listă au fost excluse şi localităţile urbane cu peste 10 000 de locuitori, componente ale altei localităţi urbane (de exemplu, oraşele Codru şi Durleşti, care intră în componenţa municipiului Chişinău).

După determinarea oraşelor cu potenţial de a deveni poli de creştere, pentru fiecare dintre cele 26 de oraşe au fost analizaţi 22 de indicatori de dezvoltare social-economică, structuraţi în cinci categorii:

A. Indicatori privind accesibilitatea (IA – pondere 20%):

A.1. Distanţa (km) faţă de Chişinău;

A.2. Distanţa (km) faţă de un oraş/municipiu cu peste 30 000 de locuitori (altul decât Chişinău, din Republica Moldova, România sau Ucraina);

A.3. Distanţa (km) faţă de un punct de trecere a frontierei;

A.4. Accesul la calea ferată (km);

A.5. Lungimea drumurilor locale (km).

B. Indicatori privind economia (IE – pondere 25%):

B.1. Numărul de agenţi economici activi (entităţi raportoare);

B.2. Numărul mediu scriptic al personalului (persoane angajate în entităţile raportoare);

B.3. Numărul de şomeri raportat la populaţia în vârstă de muncă (15-64 de ani);

B.4. Rata de dependenţă demografică a populaţiei (%).

C. Indicatori privind capacitatea financiară (IF – pondere 15%):

C.1. Suma bugetului local (lei/persoană);

C.2. Venituri proprii în bugetul local (lei/persoană);

C.3. Gradul de acoperire a cheltuielilor de personal şi pentru bunuri şi servicii din venituri proprii (%).

D. Indicatori privind capitalul uman (ICU – pondere 20%):

D.1. Populaţia stabilă (număr);

D.2. Densitatea populaţiei (loc./km2 );

D.3. Numărul populaţiei pe o arie de 30 km de oraş (potenţial navetişti);

D.4. Ponderea populaţiei şcolare (primar şi secundar), în total populaţie (%);

D.5. Ponderea populaţiei cu studii superioare – numărul de persoane cu studii superioare/1 000 de persoane stabile (număr).

E. Indicatori privind serviciile publice (IS – pondere 20%):

E.1. Ponderea locuinţelor racordate la reţeaua de apă potabilă (%);

E.2. Ponderea locuinţelor racordate la reţeaua de canalizare (%);

E.3. Ponderea locuinţelor conectate la gazoduct (%);

E.4. Numărul de medici per 1 000 de locuitori;

E.5. Paturi în spitale (număr).

Pentru fiecare dintre aceşti indicatori a fost calculat un rang real parţial, care ulterior a fost integrat în indicatorul agregat al capacităţii de polarizare. Indicatorul agregat al capacităţii de polarizare indică capacitatea de polarizare a unei unităţi administrativ-teritoriale în zona de influenţă a acesteia.

Calculul indicatorului agregat al capacităţii de polarizare s-a făcut utilizând metodele de ierarhizare multicriteriale, care permit realizarea clasamentelor regionale, compararea unităţilor administrativ-teritoriale şi măsurarea decalajelor dintre acestea. În ceea ce priveşte modalitatea de calcul al indicatorului agregat al capacităţii de polarizare, s-a optat pentru metoda rangurilor reale, unul dintre instrumentele matematico-statistice cele mai eficiente pentru ierarhizarea multicriterială a unor entităţi teritoriale. Această metodă are drept principal avantaj metodologic măsurarea distanţei relative dintre valorile indicatorilor şi permite acordarea unei ponderi specifice diferite fiecărui indicator, în funcţie de relevanţa sa pentru analiză.

Aplicarea metodei rangurilor reale vizează:

1) analiza celor 22 de indicatori de dezvoltare care intră în componenţa indicatorului agregat al capacităţii de polarizare;

2) calcularea rangurilor reale parţiale pentru indicatorii selectaţi, cu luarea în considerare a tipului de indicator (de minim, respectiv, de maxim);

3) agregarea rangurilor parţiale, în funcţie de greutatea specifică acordată fiecărui indicator analizat în parte, şi calcularea rangului real final al fiecărei localităţi;

4) ierarhizarea celor 26 de unităţi administrativ-teritoriale din Republica Moldova, care fac obiectul analizei, în funcţie de valoarea rangului real final (de la maxim la minim).

Calcularea rangurilor reale parţiale

Pentru fiecare unitate administrativ-teritorială “i” şi pentru fiecare indicator “j” care este parte a indicatorului agregat final, s-a stabilit un rang real parţial (Ri1j1), utilizând formule diferite, în funcţie de natura indicatorului “j”, după cum urmează:

1) în cazul în care indicatorii care exprimă o situaţie cu atât mai favorabilă cu cât au valorile mai mari (cum ar fi, de exemplu, numărul de salariaţi), rangul parţial se calculează aplicând formula:

unde:

aij – nivelul indicatorului j în unitatea administrativ-teritorială i;

aminj – nivelul indicatorului j în unitatea administrativ-teritorială cu performanţă minimă;

amaxj – nivelul indicatorului j în unitatea administrativ-teritorială cu performanţă maximă;

n – numărul de unităţi administrativ-teritoriale;

m – numărul indicatorilor incluşi în analiză.

În acest caz, unitatea administrativ-teritorială cu performanţa cea mai ridicată (amaxj) va primi rangul 1, iar cea cu performanţa minimă (aminj) se va clasa pe poziţia cu rangul n;

2) în cazul în care indicatorii exprimă o situaţie cu atât mai favorabilă cu cât au valori mai mici (cum ar fi, de exemplu, numărul de şomeri), rangul parţial se calculează aplicând formula:

unde:

aij – nivelul indicatorului j în unitatea administrativ-teritorială i;

aminj – nivelul indicatorului j în unitatea administrativ-teritorială cu performanţă maximă;

amaxj – nivelul indicatorului j în unitatea administrativ-teritorială cu performanţă minimă;

n – numărul de unităţi administrativ-teritoriale.

Şi în această situaţie, unitatea administrativ-teritorială cu performanţa cea mai ridicată (amaxj) va primi rangul 1, iar cea cu performanţa minimă (aminj) se va clasa pe poziţia cu rangul n.

Agregarea rangurilor parţiale (Rij) pentru fiecare indicator “j” se face sub forma unor medii ponderate. Ponderea (Pj ) acordată fiecărui indicator “j” are în vedere importanţa relativă a acestuia în scopul analizei efectuate. Suma acestor ponderi (coeficienţi de importanţă) este mereu egală cu unitatea (100% sau 1).

.

Calcularea rangului final real (indicatorul agregat al capacităţii de polarizare) al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale (i (Ri)) a inclus calculul mediei ponderate a rangurilor parţiale după formula:

.

În baza acestei analize (din 31 decembrie 2017), ierarhia celor 26 de centre urbane se prezintă după cum urmează:

[Programul în redacţia Hot.Guv. nr.216 din 23.04.2025, în vigoare 06.05.2025]

[Programul modificat prin Hot.Guv. nr.910 din 21.12.2022, în vigoare 29.12.2022]