Hotărâre nr. 443 din 09.07.2025
pentru aprobarea Regulamentului privind încetarea activităţii zonelor economice libere
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Regulamentului privind încetarea
activităţii zonelor economice libere
nr. 443 din 09.07.2025
(în vigoare 17.07.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 372-374 art. 448 din 17.07.2025
* * *
În temeiul art.14 alin.(2) din Legea nr.440/2001 cu privire la zonele economice libere (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108-109, art.834), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul privind încetarea activităţii zonelor economice libere (se anexează).
2. Hotărârea Guvernului nr.1465/2002 privind aprobarea procedurii de încetare a funcţionării zonei economice libere şi modul de asigurare a garanţiilor de stat, prevăzute rezidenţilor acesteia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.154-157, art.1601) se abrogă.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul dezvoltării | |
| economice şi digitalizării | Doina Nistor |
| Ministrul finanţelor | Victoria Belous |
| Nr.443. Chişinău, 9 iulie 2025. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.443/2025
REGULAMENT
privind încetarea activităţii zonelor economice libere
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind încetarea activităţii zonelor economice libere (în continuare Regulament) stabileşte mecanismul de încetare a activităţii zonelor economice libere, precum şi a administraţiilor acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr.440/2001 privind zonele economice libere (în continuare Legea nr.440/2001), precum şi cu dispoziţiile Legii nr.246/2017 privind întreprinderile de stat şi municipale.
2. Prezentul Regulament se aplică în următoarele cazuri:
2.1. la expirarea termenului de funcţionare a zonei libere, prevăzut în legea cu privire la zona economică liberă concretă;
2.2. înainte de expirarea termenului de funcţionare a zonei economice libere dacă activitatea ei contravine obiectivelor Legii nr.440/2001 sau intereselor economice ale Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile art.14 alin.(1) lit.b) din legea prenotată.
3. Mecanismul de încetare a activităţii zonelor economice libere se bazează pe următoarele principii:
3.1. asigurarea transparenţei în toate etapele de încheiere a regimului/destinaţiei vamal(e) de zonă liberă şi de lichidare a administraţiei zonei economice libere, prin furnizarea informaţiilor relevante către toate părţile interesate şi garantarea accesului la procesele decizionale;
3.2. respectarea legalităţii, prin aplicarea strictă a prevederilor cadrului normativ şi a obligaţiilor internaţionale asumate de Republica Moldova;
3.3. protejarea intereselor statului şi ale investitorilor, prin asigurarea unui echilibru între necesitatea protejării patrimoniului public şi garantarea drepturilor şi intereselor legitime ale investitorilor;
3.4. asigurarea continuităţii proceselor administrative şi economice, prin gestionarea ordonată a tranziţiei şi prevenirea blocajelor care ar putea afecta activitatea economică şi buna funcţionare a instituţiilor implicate.
4. În sensul prezentului Regulament se definesc următoarele noţiuni:
4.1. încălcare repetată comiterea aceloraşi încălcări de către administraţia zonei economice libere sau de către un rezident al zonei economice libere, în decursul a 12 luni consecutive, calculate de la data intrării în vigoare a deciziei de sancţionare pentru o asemenea încălcare, conform art.5 pct.27 din Codul vamal nr.95/2021;
4.2. încălcare gravă orice neconformitate identificată de către autoritatea competentă care, individual sau în ansamblu cu alte abateri, generează un prejudiciu de cel puţin 300 000 de lei per incident ori implică acte de fals, fraudă, corupţie, spălare de bani sau alte infracţiuni economico-financiare confirmate prin acte juridice definitive, având un caracter sistemic, fraudulos sau periculos pentru interesele economice ori de securitate ale statului, conform prevederilor art.39 alin.(2) din Codul vamal nr.95/2021.
II. ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII LA EXPIRAREA TERMENULUI
5. La expirarea termenului pentru care a fost constituită zona economică liberă, activitatea acesteia încetează în mod automat, în conformitate cu prevederile Legii nr.440/2001.
6. Cu cel puţin trei luni înainte de expirarea termenului de funcţionare prevăzut în legea de creare a zonei economice libere, prin ordin al ministrului dezvoltării economice şi digitalizării se constituie Comisia interinstituţională (în continuare Comisie), având rolul de coordonare a măsurilor administrative necesare pentru finalizarea procesului de încheiere a regimului/destinaţiei vamal(e) de zonă liberă şi de lichidare a administraţiei zonei economice libere. Componenţa nominală a Comisiei se aprobă prin ordin de constituire, în funcţie de specificul fiecărei zone economice libere.
7. Comisia are următoarele atribuţii:
7.1. elaborarea şi aprobarea unui plan de acţiuni etapizat privind încheierea regimului/destinaţiei vamal(e) de zonă liberă, cu stabilirea termenelor, a responsabilităţilor instituţionale şi a măsurilor ce trebuie întreprinse până la lichidarea completă a zonei economice libere;
7.2. coordonarea procesului de încheiere a regimului/destinaţiei vamal(e) de zonă liberă;
7.3. supervizarea desfăşurării procesului de lichidare a administraţiei zonei economice libere;
7.4. evaluarea situaţiei juridice şi economice a rezidenţilor zonei economice libere, inclusiv monitorizarea încheierii contractelor acestora, soluţionarea eventualelor litigii şi coordonarea procedurilor de compensare, dacă este cazul.
8. Comisia este formată dintr-un număr impar de membri (nu mai puţin de cinci persoane), reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării, ai Ministerului Finanţelor, ai Serviciului Vamal, ai Agenţiei Proprietăţii Publice, ai Administraţiei Zonei Economice Libere, precum şi ai altor autorităţi ale administraţiei publice centrale/locale sau instituţii publice, după caz.
9. Activitatea Comisiei este coordonată de preşedintele acesteia, desemnat prin ordin al ministrului dezvoltării economice şi digitalizării. În cazul imposibilităţii participării preşedintelui la şedinţă, atribuţiile acestuia sunt exercitate de un membru supleant, desemnat prin acelaşi ordin. Lucrările de secretariat ale Comisiei sunt asigurate de reprezentanţii unei subdiviziuni din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării.
10. Comisia se întruneşte ori de câte ori este necesar, la solicitarea preşedintelui. Convocarea membrilor Comisiei se efectuează de către secretariatul acesteia, cu cel puţin trei zile lucrătoare înainte de data desfăşurării şedinţei.
11. Şedinţa Comisiei este deliberativă dacă la ea participă cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor. Deciziile Comisiei se adoptă cu majoritatea simplă de voturi din numărul total al membrilor. Fiecare membru al Comisiei are dreptul la un singur vot.
12. Rezultatele şedinţei Comisiei se consemnează în proces-verbal, semnat de către toţi membrii Comisiei prezenţi la şedinţă.
13. Comisia nu substituie autorităţile competente în procesul de încheiere a regimului/destinaţiei vamal(e) de zonă liberă sau de lichidare a întreprinderii administratoare, ci are un rol de suport şi de supraveghere a respectării cadrului legal, în vederea asigurării unui proces coerent, transparent şi ordonat de încetare a activităţii zonei economice libere.
III. ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII ÎNAINTE DE TERMEN
14. Activitatea unei zone economice libere încetează înainte de termenul stabilit prin legea de creare a acesteia, în cazurile în care activitatea ei contravine obiectivelor stabilite în Legea nr.440/2001 sau intereselor economice şi de securitate ale statului, şi anume:
14.1. absenţa unei activităţii economice pentru o perioadă de cel puţin doi ani consecutivi;
14.2. încălcarea repetată sau gravă a prevederilor legale de către administraţia zonei economice libere şi/sau de către rezidenţii acesteia;
14.3. imposibilitatea administrării eficiente a zonei economice libere.
15. Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării iniţiază procedura de analiză privind încetarea activităţii unei zonei economice libere înainte de termen, în baza:
15.1. rezultatelor controalelor efectuate de către minister sau de către alte instituţii abilitate;
15.2. sesizărilor din partea altor autorităţi publice;
15.3. constatării directe a lipsei de activitate economică în cadrul zonei economice libere.
16. În scopul evaluării situaţiei şi al formulării unei recomandări, prin ordin al ministrului dezvoltării economice şi digitalizării se constituie un grup de lucru (în continuare Grup), cu rol de analiză, constatare şi propunere privind încetarea activităţii zonei economice libere.
17. Grupul este instituit din reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării, ai Ministerului Finanţelor, ai Serviciului Vamal, administraţiei zonei economice libere vizate, precum şi ai altor autorităţi publice centrale, locale sau instituţii relevante, în funcţie de specificul situaţiei analizate.
18. Activitatea Grupului este coordonată de preşedintele acestuia, desemnat prin ordin al ministrului dezvoltării economice şi digitalizării. În cazul imposibilităţii participării preşedintelui la şedinţă, atribuţiile acestuia sunt exercitate de un membru supleant, desemnat prin acelaşi ordin. Lucrările de secretariat ale Grupului sunt asigurate de reprezentanţii unei subdiviziuni din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării.
19. Grupul se întruneşte ori de câte ori este necesar, la solicitarea preşedintelui. Convocarea membrilor Grupului se face prin intermediul secretariatului, cu cel puţin trei zile lucrătoare înainte de data şedinţei.
20. Activitatea Grupului se finalizează prin întocmirea unui raport de evaluare, care include analiza situaţiei, temeiurile legale, concluziile şi recomandarea privind încetarea sau continuarea activităţii zonei economice libere.
21. În cazul în care, potrivit concluziilor raportului întocmit de Grup, se constată îndeplinirea unuia sau a mai multe criterii stabilite la pct.14, Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării elaborează proiectul de lege privind încetarea activităţii zonei economice libere şi îl înaintează Guvernului, în vederea examinării şi promovării ulterioare către Parlament. Legea privind încetarea activităţii zonei economice libere intră în vigoare la expirarea unui termen de şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
22. După data adoptării legii menţionate la pct.21, Comisia prevăzută la pct.6 va elabora şi va aproba un plan de acţiuni etapizat privind încheierea regimului/destinaţiei vamal(e) de zonă liberă, inclusiv cu stabilirea termenelor, a responsabilităţilor instituţionale şi a măsurilor ce trebuie întreprinse până la lichidarea completă a zonei economice libere.
IV. REGIMUL VAMAL LA ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII
23. În cazul încetării activităţii zonei economice libere, postul vamal care supraveghează zona economică liberă urmează să întreprindă următoarele acţiuni:
23.1. în termen de 30 de zile lucrătoare de la data expirării termenului de funcţionare a zonei economice libere sau, după caz, de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a legii privind încetarea activităţii zonei economice libere, efectuează inventarierea mărfurilor introduse şi aflate pe teritoriul zonei economice libere la momentul încetării activităţii acesteia (separat pentru fiecare rezident şi/sau fost rezident);
23.2. informează administratorul principal al zonei economice libere cu privire la rezultatele inventarierii, pentru a lua măsuri în vederea asigurării respectării de către rezidenţi şi/sau foşti rezidenţi a obligaţiei de plasare a mărfurilor introduse anterior pe teritoriul zonei economice libere sub alt regim vamal;
23.3. asigură respectarea de către rezidenţi şi/sau foştii rezidenţi, în baza rezultatelor inventarierii, a obligaţiei de plasare a mărfurilor introduse anterior pe teritoriul zonei economice libere sub alt regim vamal sau destinaţie vamală, în termen de 165 de zile lucrătoare de la data încetării activităţii zonei (subzonei) libere, în conformitate cu prevederile art.7 alin.(8) din Legea nr.440/2001;
23.4. în cazul în care rezidentul şi/sau fostul rezident nu a plasat mărfurile introduse anterior sub alt regim vamal în termenul specificat la subpct. 23.3, încheie din oficiu regimul/destinaţia vamal(ă) de zonă liberă şi încasează drepturile de import aferente prin intermediul deciziei de regularizare. În acest caz, valoarea în vamă se determină în temeiul prevederilor art.84 din Codul vamal nr.95/2021;
23.5. asigură aplicarea, prin derogare de la prevederile subpct. 23.3, a dispoziţiilor art.7 alin.(81) din Legea nr.440/2001 pentru mărfurile supuse accizelor scoase din zona (subzona) liberă care şi-a încetat activitatea şi puse în liberă circulaţie (import) cu scutire de la plata accizei, cu condiţia rămânerii sau plasării acestora în antrepozit fiscal.
[Pct.23 modificat prin Hot.Guv. nr.453 din 19.08.2026, în vigoare 21.09.2026]
24. După realizarea acţiunilor prevăzute la pct.23, biroul vamal care asigură supravegherea zonei economice libere informează aparatul central al Serviciului Vamal despre măsurile întreprinse şi rezultatele constatate.
V. PROCEDURA DE LICHIDARE A ADMINISTRAŢIEI
ZONEI ECONOMICE LIBERE
25. În cazul încetării activităţii zonei economice libere, administraţia acesteia, constituită ca organ de stat (întreprindere de stat), intră în procedura de lichidare în conformitate cu prevederile Legii nr.246/2017 privind întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală.
26. Fondatorul organului de stat (întreprinderii de stat) elaborează şi promovează hotărârea Guvernului cu privire la dizolvarea entităţii care administrează zona economică liberă respectivă.
27. După adoptarea hotărârii Guvernului prevăzute la pct.26, fondatorul iniţiază procedura de lichidare a organului de stat (întreprindere de stat) în baza art.13 din Legea nr.246/2017 privind întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală.
28. Procesul de lichidare se desfăşoară în următoarele etape:
28.1. desemnarea, prin ordin al fondatorului, a comisiei de lichidare sau a lichidatorului autorizat, responsabil(ă) de gestionarea întregului proces de lichidare, cu următoarele atribuţii:
28.1.1. executarea şi finalizarea operaţiunilor curente, evaluarea, valorificarea şi înstrăinarea activelor întreprinderii dizolvate sub orice formă prevăzută de legislaţie;
28.1.2. reprezentarea întreprinderii dizolvate în instanţele de judecată;
28.1.3. încasarea creanţelor, inclusiv a celor legate de insolvabilitatea debitorilor;
28.1.4. încheierea tranzacţiilor;
28.1.5. concedierea personalului;
28.1.6. contactarea, după necesitate, a specialiştilor şi a experţilor;
28.1.7. îndeplinirea oricăror alte acţiuni necesare în procesul de dizolvare a întreprinderii de stat/municipale;
28.1.8. identificarea, evaluarea şi valorificarea activelor întreprinderii administratoare în vederea acoperirii datoriilor existente;
28.2. întocmirea bilanţului provizoriu de lichidare, care reflectă situaţia financiară a întreprinderii la data intrării în lichidare, inclusiv evidenţa completă a activelor, a pasivelor, a creanţelor şi a datoriilor;
28.3. identificarea, evaluarea şi valorificarea activelor întreprinderii administratoare, în vederea acoperirii datoriilor existente;
28.4. stingerea obligaţiilor financiare ale întreprinderii administratoare, în următoarea ordine de prioritate:
28.4.1. achitarea drepturilor salariale şi a altor creanţe ale angajaţilor;
28.4.2. achitarea obligaţiilor faţă de bugetul public naţional;
28.4.3. onorarea datoriilor faţă de furnizori şi creditori;
28.4.4. rambursarea eventualelor fonduri sau bunuri publice nevalorificate;
28.5. luarea măsurilor necesare pentru recuperarea creanţelor restante ale întreprinderii administratoare şi încasarea sumelor datorate;
28.6. după achitarea creanţelor creditorilor, întocmirea bilanţului provizoriu de lichidare, care reflectă situaţia financiară a întreprinderii administratoare la data intrării în lichidare, inclusiv evidenţa completă a activelor, a pasivelor, a creanţelor şi a datoriilor;
28.7. elaborarea şi prezentarea raportului final de lichidare către fondator, care cuprinde situaţia finală financiară, operaţiunile efectuate şi justificarea deciziilor luate;
28.8. promovarea radierii întreprinderii administratoare din Registrul de stat al persoanelor juridice, în condiţiile stabilite de legislaţie;
28.9. predarea documentelor arhivate către autoritatea fondatoare sau, după caz, către Agenţia Naţională a Arhivelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind arhivarea documentelor.
29. Pe durata procesului de lichidare, comisia de lichidare acţionează în numele întreprinderii administratoare şi întreprinde măsurile prevăzute de cadrul normativ, necesare pentru protejarea intereselor statului, lichidarea eficientă a întreprinderii şi finalizarea în mod ordonat a procesului.
30. Eventualele litigii apărute în cursul procedurii de lichidare se soluţionează conform legislaţiei civile şi comerciale aplicabile.
VI. REGLEMENTAREA SITUAŢIEI REZIDENŢILOR
31. Cu cel puţin trei luni înainte de expirarea termenului de funcţionare a zonei economice libere, stabilit prin legea privind zona respectivă, administraţia acesteia notifică, în scris, toţi rezidenţii cu privire la încetarea activităţii zonei economice libere şi, respectiv, încheierea regimului/destinaţiei vamal(e) de zonă liberă. În cazul încetării activităţii unei zone economice libere înainte de termen, în conformitate cu prevederile art.14 alin.(1) lit.b) din Legea nr.440/2001, administraţia acesteia este obligată să notifice, în scris, toţi rezidenţii, cu cel puţin şase luni înainte de data intrării în vigoare a legii privind încetarea anticipată, cu privire la încetarea regimului juridic special şi la termenele aplicabile procesului de lichidare.
32. Ulterior notificărilor prevăzute la pct.31, administraţia zonei economice libere iniţiază consultări individuale cu fiecare rezident, în vederea încetării amiabile a contractelor încheiate cu aceştia, în condiţiile prevăzute de legislaţia civilă şi de clauzele contractuale în vigoare. În cazul în care nu se ajunge la un acord privind încetarea relaţiilor contractuale, litigiile dintre administraţia zonei economice libere şi rezidenţi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, în conformitate cu legislaţia.
33. Reglementarea situaţiei juridice şi patrimoniale a terenurilor şi a infrastructurii utilizate de rezidenţi se efectuează după cum urmează:
33.1. pentru continuarea utilizării terenurilor aferente construcţiilor sau a altor bunuri imobile edificate de rezidenţi, aceştia trebuie să încheie contracte de locaţiune sau, după caz, de superficie, direct cu autoritatea publică centrală sau locală care deţine dreptul de administrare asupra terenurilor respective;
33.2. în situaţia în care rezidenţii au edificat bunuri imobile pe terenuri proprietate publică, din mijloace proprii, se aplică, după caz, prevederile Codului civil al Republicii Moldova nr.1107/2002, inclusiv cele referitoare la dreptul de superficie, şi ale contractelor încheiate cu administraţia zonei economice libere.
34. Administraţia zonei economice libere şi Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării va acorda suport consultativ rezidenţilor, în vederea facilitării tranziţiei către regimul juridic obişnuit, inclusiv prin identificarea unor soluţii privind relocarea activităţilor economice sau integrarea în alte platforme industriale, după caz.
VII. VALORIFICAREA ACTIVELOR PUBLICE
35. Activele aflate în gestiunea sau proprietatea administraţiei zonei economice libere la data lichidării acesteia, inclusiv cele procurate din mijloace proprii, se transmit, după caz:
35.1. Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării în calitate de fondator al administraţiei zonei economice libere, în condiţiile Legii nr.246/2017 privind întreprinderile de stat şi municipale;
35.2. Agenţiei Proprietăţii Publice în cazul în care bunurile aparţin domeniului public sau privat al statului şi nu sunt gestionate de către Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării în calitate de fondator;
35.3. autorităţilor administraţiei publice locale în cazul în care bunurile aparţin domeniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale ori sunt amplasate pe teritoriul acestora, în condiţiile stabilite de legislaţie.