447/17.04.2003 Hotărîre cu privire la aprobarea Programului naţional de asigurare a securităţii ecologice

HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA cu privire la aprobarea Programului naţional de asigurare a securităţii ecologice Nr.447 din 17.04.2003 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.77-79/477 din 25.04.2003 * * * Abrogat: 30.03.2007 Hotărîrea Guvernului nr. 304 din 17.03.2007 Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE: 1. Se aprobă Programul naţional de asigurare a securităţii ecologice (se anexează). 2. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale vor elabora şi vor aproba în termen de trei luni planuri de asigurare a securităţii ecologice la nivel departamental şi local şi vor prezenta începînd cu anul 2004, pînă la 1 februarie a fiecărui an, Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale informaţia privind implementarea prevederilor Programului naţional de asigurare a securităţii ecologice. [Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.346 din 07.04.06, în vigoare 14.04.06] 3. În baza analizei materialelor şi documentelor privind rezultatele realizării sus-numitului program, transmise de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale va prezenta Guvernului anual, pînă la 1 martie, o informaţie sintetizată. 4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Aparatului Guvernului. Prim-ministru al Republicii Moldova Vasile TARLEV Contrasemnată: Prim-viceprim-ministru Vasile Iovv Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi industriei alimentare Dmitrii Todoroglo Ministrul ecologiei, construcţiilor şi dezvoltării teritoriului Gheorghe Duca Ministrul sănătăţii Andrei Gherman Ministrul industriei Mihail Garştea Ministrul afacerilor interne Gheorghe Papuc Ministrul culturii Veaceslav Madan Ministrul energeticii Iacob Timciuc Ministrul justiţiei Vasile Dolghieru Ministrul transporturilor şi comunicaţiilor Vasile Zgardan Chişinău, 17 aprilie 2003. Nr.447. Aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.447 din 17 aprilie 2003 PROGRAMUL NAŢIONAL DE ASIGURARE A SECURITĂŢII ECOLOGICE 1. Introducere Securitatea ecologică este una dintre componentele de bază ale securităţii generale a statului, care contribuie plenar şi eficient la dezvoltarea durabilă a ţării. Necesitatea asigurării securităţii ecologice derivă din dispoziţiile articolului 37 al Constituţiei Republicii Moldova, care garantează dreptul fiecărui om la un mediu înconjurător neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate. Pe acest principiu constituţional a fost întemeiat pe parcursul ultimilor zece ani blocul legislativ şi normativ care reglementează activităţile de protecţie a mediului în general şi implementarea cerinţelor de protecţie a mediului cuprinse în politicile sectoriale. Condiţiile dificile care însoţesc tranziţia la economia de piaţă au un impact considerabil asupra componentelor de mediu, generînd dereglarea echilibrului ecologic, deteriorarea ecosistemelor, înrăutaţirea stării resurselor naturale, dispariţia unor specii de floră şi faună, fapt care pune în pericol securitatea ecologică. Acestea fiind circumstanţele, Consiliul Suprem de Securitate pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova a examinat în şedinţa din 25 februarie 2002 problemele securităţii ecologice, considerînd necesară elaborarea unui program naţional pentru asigurarea securităţii ecologice a statului. 2. Noţiune generală Securitate ecologică - stare a mediului înconjurător, în care totalitatea cauzelor şi consecinţelor naturale ale activităţilor antropogene (de producţie, militare, comunicaţii, construcţii, ştiinţifice, informaţionale, de recreere, medico-biologice şi de altă natură, inclusiv acţiunile de prevenire a consecinţelor calamităţilor naturale şi situaţiilor excepţionale) exclud sau reduc la minimum modificările ce conduc la degradarea imediată sau ulterioară a ecosistemelor din mediul înconjurător şi la impactul negativ asupra sănătăţii populaţiei. 3. Obiectivele şi mecanismele asigurării securităţii ecologice a statului Obiectivul securităţii ecologice este de a asigura, prin adoptarea şi implementarea unor măsuri tehnico-organizatorice, menţinerea unei stări cît mai stabile a mediului înconjurător sau refacerea şi ameliorarea componentelor deteriorate ale ecosistemului. Există diverse mecanisme de asigurare a securităţii ecologice - începînd de la cooperarea internaţională şi regională şi terminînd cu activităţile la nivel de comunitate. Mecanismul de bază îl constituie cadrul legal naţional armonizat cu cerinţele legislaţiei Uniunii Europene şi cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte. Activităţile practice constructive şi consecutive de implementare şi respectare a prevederilor actelor legislative şi normative de către autorităţile administraţiei publice locale, agenţii economici şi cetăţeni constituie temelia securităţii ecologice a statului. Totodată, sînt necesare acţiuni energice din partea organelor de control şi supraveghere a respectării legislaţiei în vederea aplicării măsurilor de constrîngere a persoanelor care o încalcă, precum şi cooperarea eforturilor societăţii civile în scopul conştientizării de către public a faptului că asigurarea securităţii ecologice este şi sarcina fiecăruia dintre noi. 4. Componentele securităţii ecologice şi cadrul legislativ-normativ de asigurare a ei Securitatea ecologică este un obiectiv foarte important pentru ţară, de care depinde securitatea statului în general. Conform definiţiei, securitatea ecologică este asigurată de o multitudine de componente atît de origine antropogenă, cît si de origine naturală, interacţiunea cărora poate influenţa dezvoltarea durabilă. În funcţie de aceasta, în calitate de componente ale securităţii ecologice sînt examinate activităţile antropogene sectoriale (industrie, agricultură, energetică etc.), acţiunile generale (poluarea transfrontalieră, producerea deşeurilor), situaţiile excepţionale (inundaţii, alunecări de teren) şi măsurile organizatorice (monitoring, evaluarea riscurilor, asigurări ecologice, sistemul de alarmă şi informare, cooperarea internaţională şi regională). Baza legislativ-normativă de asigurare a securităţii ecologice o constituie actele legislative şi normative naţionale, acordurile şi tratatele bilaterale, regionale şi internaţionale la care Republica Moldova este parte, standardele naţionale şi internaţionale, aplicate pe teritoriul ţării, care conţin cerinţe privind calitatea componentelor de mediu (apă, aer, sol etc.), precum şi strategiile şi planurile de acţiune elaborate în scopul implementării obiectivelor generale ori specifice, prin realizarea cărora se asigură securitatea ecologică a statului. Republica Moldova este parte la un număr mare de convenţii internaţionale şi acorduri, aplicarea cărora contribuie la asigurarea securităţii ecologice a statului. 5. Securitatea industrială - componenta de bază a securităţii ecologice Prin semnarea Declaraţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (Rio de Janeiro, 1992), Convenţiei de la Stockholm cu privire la Poluanţii Organici Persistenţi, Protocoalelor de la Aarhus privind Poluanţii Organici Persistenţi şi Metalele Grele, Republica Moldova s-a angajat să colaboreze şi să elaboreze strategii, programe şi planuri de acţiuni, prin care s-ar integra în procesul global de dezvoltare durabilă. În Declaraţie a fost confirmat faptul că dezvoltarea economică în ultimele secole s-a realizat cu precădere pe seama utilizării, preponderent iraţionale, şi degradării resurselor naturale, ceea ce a condus la înrăutăţirea mediului de trai şi afectarea sănătăţii omului. Activitatea industrială trebuie reorientată spre alt model de dezvoltare socio-economică, ce ar diminua impactul acesteia asupra mediului. Conform Legii privind securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase, la categoria obiectelor industriale periculoase se atribuie instalaţiile tehnologice, a căror ieşire din funcţie poate provoca avarii, precum şi obiectele care: produc, utilizează, prelucrează, formează, depozitează, transportă şi nimicesc substanţele inflamabile, oxidante, combustibilii, explozive şi toxice; utilizează instalaţii ce funcţionează sub o presiune de peste 0,07 MPa sau la temperatura de încălzire a apei ce depăşeşte 115 grade C, precum şi conducte de aburi şi apă fierbinte; obţin topituri de metale feroase şi neferoase şi aliaje pe baza acestor topituri; efectuează lucrări miniere, de forare a sondelor cu adîncimea de peste 100 metri, de îmbogăţire a minereurilor, precum şi în subteran; folosesc instalaţii şi utilaje cu grad sporit de pericol. Un eventual pericol ecologic reprezintă şi alte ramuri ale industriei: tăbăcirea şi prepararea pieilor, fabricarea mobilierului, hîrtiei, cartonului, produselor chimice, farmaceutice şi medicale, producerea articolelor din cauciuc şi materiale plastice, construcţia de maşini şi echipamente, prelucrarea metalelor, confecţionarea produselor textile etc. O atenţie deosebită trebuie acordată prevenirii poluării mediului cu poluanţi organici persistenţi (POP). În condiţiile ţării noastre este necesară prevenirea poluării mediului cu următoarele substanţe chimice industriale: bifenili policloruraţi (PCB), dioxine şi furane, precum şi cu hidrocarburi aromatice policiclice, considerate periculoase de Convenţia de la Stockholm cu privire la POP (Stockholm, 2001) şi Protocolul de la Aarhus privind POP la Convenţia de la Geneva din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontaliere la distanţe mari, aprobat la Aarhus în 1998. Sursele principale de poluare a mediului cu bifenili policloruraţi sînt emisiile industriale. PCB nimeresc în mediu în urma scurgerilor din transformatoare, condensatoare, schimbătorii de căldură şi sistemele hidraulice, spălării şi evaporării lor din diferite instalaţii tehnice, deversărilor deşeurilor industriale lichide, incinerării deşeurilor depozitate etc. Sursele principale de poluare a mediului cu dioxine şi furane sînt: incinerarea deşeurilor, inclusiv coincinerarea; procesele termice din metalurgie; instalaţiile de producere a energiei; încălzirea rezidenţială; anumite procese de natură chimică ce degajează intermediari şi subproduse; producerea solvenţilor; producerea şi utilizarea pesticidelor; vopsirea şi finisarea în industria textilă şi pielăriei; producerea polimerilor; unităţile de transport şi alte surse. Ca indicator pentru caracteristica hidrocarburilor aromatice policiclice se consideră benzo(a)pirenul (BaP). Sursele principale de poluare a mediului cu BaP sînt emisiile industriale de la sistemele de termoficare şi termoenergetice, transporturile auto, aerian şi naval. Pe teritoriul Republicii Moldova există majoritatea surselor industriale de emisie a poluanţilor organici persistenţi. Totodată, este insuficient studiată situaţia privind poluarea mediului cu POP şi, ca urmare, impactul acestora asupra sănătăţii populaţiei. Nu există un sistem integrat, la nivel naţional, ramural şi teritorial, de evidenţă a emisiilor POP, de inventariere a stocurilor existente, de cercetări ştiinţifice şi investigaţii în acest domeniu. 6. Securitatea energetică Sectorul energetic este un domeniu important, care favorizează dezvoltarea economică şi socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei. În numeroase ţări asigurarea alimentării cu energie în volum suficient şi accesul larg la serviciile energetice constituie una dintre principalele cerinţe. Utilizarea intensă a energiei reprezintă o problemă acută pentru mediul înconjurător, sănătatea populaţiei, pentru floră şi faună în general. În urma arderii combustibilului fosil în atmosferă se degajă cantităţi mari de gaze de seră şi de alte substanţe nocive, care poluează aerul la nivel local, naţional şi regional, contribuind la acidificarea şi poluarea altor ecosisteme. Energoabilitatea este considerată una dintre pîrghiile importante pentru protecţia mediului. Obiectivul principal al politicii naţionale în energetică trebuie să devină dezvoltarea social-economică a ţării în baza asigurării eficiente, stabile şi inofensive cu energie, cu cheltuieli minime pentru producerea, transformarea, transportarea, consumul agenţilor termici, precum şi atingerea nivelului admisibil al impactului tehnogen asupra mediului. Promovarea politicilor de energoabilitate şi conservare a energiei, utilizarea unor tipuri de combustibili mai puri şi surselor netradiţionale de energie pot asigura utilizarea mai eficientă a resurselor limitate, ceea ce va avea un efect economic şi ecologic incontestabil, sporind siguranţa şi securitatea alimentării cu energie. Reducerea emisiilor de substanţe nocive în mediu poate fi obţinută prin creşterea ponderii surselor de energie în bilanţul energetic, care nu prevede ardere, şi anume a energiei rîurilor mici, eoliene, biomasei, helioenergiei etc. Necesitatea utilizării celor mai bune tehnici disponibile, stabilirii şi respectării valorilor-limită de emisii ca modalitate de reglementare a poluării bazinului aerian derivă din Concepţia politicii de mediu, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.605-XV din 2 noiembrie 2001 şi din prevederile tratatelor internaţionale. Pentru executarea prevederilor actelor legislative şi normative naţionale şi ale tratatelor internaţionale privind dezvoltarea monitoringului, efectuarea studiilor şi cercetărilor atmosferice, prezentarea informaţiei la organele internaţionale corespunzătoare şi armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană este necesară dezvoltarea monitoringului, precum şi desfăşurarea studiilor şi cercetărilor atmosferice în sectorul energetic. 7. Securitatea radiaţională Radioactivitatea naturală este o componentă a mediului înconjurător, determinată de prezenţa în sol, aer, apă, floră şi faună, precum şi în corpul omenesc a substanţelor radioactive de origine terestră, existente în formă naturală din cele mai vechi timpuri. Radiaţiilor emise de aceste surse naturale li se însumează radiaţia cosmică, componenta gazelor radioactive radon şi toron ce sînt exhalate prin scoarţa terestră, precum şi ponderea radiaţiei provenite de la radionuclizii artificiali (tehnogeni) ¹³⁷Cs, ⁹⁰Sr, ca urmare a testărilor armamentului nuclear şi accidentului nuclear de la CAE Cernobîl. Ponderea componentei radiaţiei cosmice în doza echivalentă efectivă este o mărime relativ constantă şi constituie 10%. Fondul radioactiv al ţării variază în funcţie de nivelul de pătrundere a radionuclizilor în biosferă şi este determinat în prezent de degajările în mediul înconjurător a produselor arderii combustibilului organic la centrala termoelectrică Dnestrovsc şi termoelectrocentralele teritoriale, a materialelor de construcţie, gazelor de eşapament de la transportul auto, depunerilor globale din atmosferă, precipitaţiilor rezultate ca urmare a avariei de la Cernobîl. Pe parcursul anilor 2000 - 2001 valorile medii ale conţinutului de radionuclizi în obiectele mediului ambiant (aer, ape de suprafaţă, sol), materia primă şi produsele alimentare (lapte), apa potabilă, materialele de construcţie şi plantele medicinale de origine locală s-au menţinut, în comparaţie cu anii precedenţi, în limitele normativelor igienice în vigoare, fără devieri esenţiale. Principalele surse de iradiere artificială a populaţiei sînt radiodiagnosticul medical, medicina nucleară, radioterapia şi iradierea profesională. În perioada 2000-2001 echivalentul dozei efective (EDE) medii anuale pentru populaţia Republicii Moldova l-a constituit: pentru radiodiagnostic - 0,573 mSv/an, pentru medicina nucleară - 0,0126 mSv/an şi pentru radioterapie - 0,380 mSv/an. Iradierea de la sursele artificiale constituie 27,28%, iar de la cele naturale - 72,12%. O atenţie deosebită trebuie acordată punctelor de stocare a deşeurilor radioactive, unde s-au înregistrat unele încălcări ale regulilor de protecţie radiologică şi ale normelor sanitaro-igienice în vigoare. 8. Securitatea ecologică în domeniul transporturilor În ultimii 15 ani numărul autovehiculelor s-a majorat în ţară de cca 2,0 - 2,5 ori şi această tendinţă este în creştere. Conform datelor statistice de ultimă oră în Republica Moldova sînt înregistrate peste 400 mii unităţi de transport, dintre care cca 70% au o vechime de peste 15 - 20 de ani. În anul 2001 volumul emisiilor de poluanţi de la unităţile de transport auto au constituit 118833 t sau 87,2% din volumul total de poluanţi ai aerului atmosferic. Astăzi fiecărui locuitor din ţară îi revin în medie cîte 60 kg/an de substanţe nocive emise de transportul auto, fără a lua în calcul emisiile transportului feroviar şi celui aerian. În oraşele mari această cotă atinge cifra de 115-120 kg/an. O asemenea situaţie constituie un pericol serios pentru securitatea ecologică a statului şi sănătatea populaţiei. 9. Influenţa sectorului agroindustrial asupra securităţii ecologice Intensificarea presingului antropic asupra mediului a condus la degradarea învelişului solului. Agricultura intensivă (organizarea şi profilarea incorectă a terenurilor agricole, hidroameliorările nejustificate, prelucrarea greşită a solurilor, chimizarea excesivă în detrimentul utilizării îngrăşămintelor organice, dezechilibrul bilanţului de humus şi altor elemente nutritive) a intensificat şi mai mult procesele de degradare a solurilor (eroziunea, salinizarea şi alcalinizarea, tasarea şi hidromorfizarea, dehumificarea şi poluarea chimică etc.). Procesul de degradare a solurilor s-a agravat şi mai mult din cauza organizării nereuşite a terenurilor în cadrul realizării reformei funciare. Agricultura intensivă a determinat sporirea producţiei, însă intervenţiile abuzive, la care au fost supuse terenurile agricole, au avut numeroase urmări negative de lungă durată asupra mediului, inclusiv asupra solului. Drept alternativă a agriculturii convenţionale a apărut conceptul agriculturii durabile. În republică a fost elaborată Concepţia naţională a agriculturii ecologice, fabricării şi comercializării produselor alimentare ecologice şi genetic nemodificate. Producerea ecologică este un sistem care asigură creşterea, prelucrarea, transportarea şi păstrarea produselor agricole excluzînd folosirea substanţelor chimice şi a altor substanţe interzise. Agricultura durabilă presupune folosirea resurselor naturale, resurselor biologice şi celor regenerabile ale gospodăriei şi numai în ultimul rînd a resurselor importate. Aplicarea îngrăşămintelor organice este un factor hotărîtor în agricultură, indiferent de cantitatea de îngrăşăminte chimice folosite. Acţiunea lor asupra solului este multilaterală şi complexă datorită conţinutului de substanţe organice, care contribuie la refacerea humusului şi asigură plantele cu elementele nutritive necesare. O influenţă nefavorabilă asupra securităţii ecologice o pot avea şi organismele modificate genetic. Legea privind securitatea biologică reglementează activităţile privind testarea, utilizarea şi comercializarea organismelor modificate genetic. Aceste activităţi sînt supuse unui regim special de reglementare, autorizare şi administrare pentru a se desfăşura în condiţii de securitate biologică, menite să prevină, să elimine sau să reducă riscurile producerii unor efecte nefaste asupra sănătăţii oamenilor, diversităţii biologice, echilibrului ecologic şi calităţii mediului. 10. Securitatea componentelor de mediu Resursele acvatice Resursele acvatice ale Republicii Moldova se constituie din ape de suprafaţă şi ape subterane. Ţara noastră este traversată de la nord-vest spre sud-est de rîurile Nistru şi Prut cu un volum de scurgere de 13,6 km³. Bazinul hidrografic al ţării este reprezentat prin 3621 rîuri şi pîraie, inclusiv 7 cu lungimea de peste 100 km, 247 - de peste 10 km, 57 de lacuri cu suprafaţa oglinzii apei de 62,2 km² şi circa 3000 iazuri şi rezervoare de acumulare cu un volum de 1,8 km³ şi suprafaţa oglinzii apei de 333 km². Pentru 70% din populaţie principala sursă de alimentare cu apă potabilă o constituie apele subterane, iar pentru 30% - sursele de apă de suprafaţă. Populaţia urbană (cca 46%) foloseşte apa din r.Nistru în proporţie de 40%, apa din r.Prut - 12%, alte surse de suprafaţă - 3% şi apele subterane în proporţie de 45%. Populaţia rurală se alimentează în exclusivitate din surse de apă subterane (3850 sonde arteziene, 11 prize de apă de suprafaţă, cca 140 mii fîntîni tubulare şi izvoare). Investigaţiile din ultimii 5 ani atestă o îmbunătăţire a calităţii apelor de suprafaţă la parametrii sanitaro-chimici şi o înrăutăţire a ei la parametrii sanitaro-microbiologici din cauza creşterii volumului deversărilor de ape uzate neepurate. Apa rîurilor mari se consideră moderat poluată (clasele II-III), iar a celor mici continuă să rămînă degradată şi poluată (clasele IV-V). În apele subterane 100 fîntîni de observaţie de regim şi 100 - de exploatare) concentraţiile de NH₄ depăşesc limita admisă de la 1,3-3 CMA în zona de nord pînă la 3-4,3 CMA în zona de sud. Concentraţia de nitraţi în pînza freatică din majoritatea fîntînilor publice depăşeşte de 2-3 ori normele admisibile. Această situaţie este tipică pentru majoritatea localităţilor rurale, cauza fiind infiltrările în sol ale poluanţilor organici din stocările de deşeuri menajere şi animaliere provenite de la şeptelul casnic şi de la fostele complexe zootehnice. Deversările apelor uzate meteorice şi ale celor neorganizate din sectorul gospodăriilor casnice au un impact negativ asupra componenţilor naturali ai mediului, deoarece: - au un caracter spontan şi, în cantităţi mari, spală impurităţile de pe suprafaţa solului, transportîndu-le, fără a fi epurate, în reţeaua hidrografică; - în sectorul gospodăriilor casnice, ce întruneşte cca 70% din populaţia ţării, apele menajere, stocările de gunoaie şi dejecţii provenite de la şeptelul casnic au un caracter neorganizat, evacuîndu-se neepurate în cursurile de apă sau infiltrîndu-se în pînza freatică. Din sursele de poluare menţionate, se monitorizează parţial doar cele conectate la reţeaua centralizată de canalizare. Pentru epurarea apelor uzate au fost construite 580 staţii de epurare biologică (SEB). În prima jumătate a anului 2001 complexul de epurare a apelor uzate era constituit din 330 SEB, celelalte fiind distruse. În anul 2001 au funcţionat 128 SEB, din care doar 51 au fost asigurate cu control analitic. Totodată, impactul evacuărilor de ape uzate asupra cursurilor receptoare s-a evaluat numai la 22 SEB. Din an în an scade gradul de încărcare a capacităţilor disponibile ale staţiilor de epurare în funcţiune. Gradul de încărcare a celor mai mari SEB din ţară - din Chişinău şi Bălţi - a căror capacitate de proiect constituie 400 mii m³/zi, a fost de 57,6%. Conform datelor operative, în anul 2001 din volumul anual de ape uzate (100,2 mil.m³), 8,4 mil.m³ au fost evacuate fără a fi epurate şi tratate adecvat. Această situaţie a fost generată şi de deconectările de la energia electrică şi de dereglările tehnologice. O situaţie critică s-a creat pe cursul rîului Nistru în aval de localităţile Soroca, Rezina, Criuleni, unde au loc permanent evacuări de ape uzate neepurate (pînă la 5-6 ore/zi) în cantităţi relativ mari de la 300 la 1500 m³. Nu sînt supuse controlului poluările provocate de cîmpurile de filtraţie, mai ales de cele ale fabricilor de zahăr din Drochia, Hîrbovăţ, Ocniţa, Donduşeni, Alexăndreni, Sîngerei, precum şi stocările de dejecţii animaliere de la cele 35 complexe zootehnice în funcţiune. Lipseşte reţeaua destinată observaţiilor şi investigaţiilor de laborator asupra pînzei freatice din zona de amplasare a acestor obiecte. Îndeplinirea principalelor măsuri de protecţie a resurselor acvatice, cum ar fi retehnologizarea complexelor de aprovizionare cu apă, construcţia şi reconstrucţia complexelor de epurare a apelor uzate a fost practic stopată. Aerul atmosferic Calitatea aerului este periclitată de cca 2400 substanţe poluante. Cel mai mare impact asupra calităţii aerului o au pulberile, oxizii de azot, sulf şi carbon, metalele grele şi hidrocarburile. Teritoriul republicii este poluat de emisiile transfrontiere, apoi de la sursele fixe şi mobile locale. Termocentralele electrice şi cazangeriile sînt poluatorii principali ai atmosferei, emisiile lor constituind 79,6% din volumul total al emisiilor de la sursele fixe. Transportul continuă să rămînă una din sursele principale de poluare a bazinului aerian. Unităţile de transport degajă 87,5% din totalul emisiilor, iar în oraşele mari această cotă este în creştere: la Chişinău - 92,9%, Bălţi - 94,2% şi Cahul - 96%. Solul şi subsolul Pe parcursul a 2-3 decenii terenurile agricole s-au redus cu 120 mii ha. În ultimii ani a scăzut la minimum volumul lucrărilor antierozionale şi de sporire a fertilităţii solurilor. A devenit aproape imposibilă executarea lucrărilor de protecţie, de ameliorare şi folosire raţională a terenurilor agricole. 1,5 mil.ha de terenuri destinate agriculturii sînt amplasate pe versanţi şi predispuse degradării intensive. Peste 750 mii ha (30,5%) reprezintă terenuri erodate, iar 100 mii ha - puternic erodate. Din cauza eroziunii, anual se pierd 26 mil.tone de sol fertil şi 600 mii tone de humus. Situaţia se agravează din cauza distribuirii cotelor de pămînt în procesul privatizării de-a lungul pantelor şi a nerespectării tehnologiilor de prelucrare a solurilor. Peste 50 mii ha sînt supuse proceselor de ravinare. Măsurile agrosilvoameliorative şi hidrotehnice de combatere a proceselor erozionale sînt insuficiente. Alunecările de teren se produc cel mai frecvent pe pantele despădurite. În ultimii ani au fost semnalate alunecări active ale terenurilor pe o suprafaţă de circa 7 mii ha. Continuă practica de extragere din circuitul agricol a terenurilor cu sol fertil. Se atestă cazuri de nimicire a microorganismelor şi microflorei din soluri prin arderea miriştilor. Din cauza salubrizării neconforme a teritoriului localităţilor şi emisiilor de gaze de eşapament cu conţinut de plumb a crescut gradul de poluare biologică şi chimică a solului din intravilan. În solurile ţării sînt înregistrate 377 zăcăminte de substanţe minerale utile, dintre care 121 se exploatează. Pentru satisfacerea necesităţilor populaţiei, în localităţile rurale sînt exploatate peste 600 de cariere. Suprafaţa totală ocupată de mine şi cariere constituie circa 3482 ha, din care 800 ha sînt ocupate de cariere ce necesită a fi recultivate. Din lipsa mijloacelor financiare şi tehnice, în ultimii ani au fost recultivate doar 40% din suprafeţele preconizate. Nu a fost rezolvată problema folosirii solului fertil decopertat şi depozitat în halde în volum de 1733840 m³. În preajma carierelor s-au acumulat circa 14,4 mil.m³ de deşeuri de producţie (moloz), care sînt depozitate în galeriile minelor şi pe suprafeţele special amenajate pe teritoriul carierelor. Resursele silvice Suprafaţa totală a terenurilor fondului forestier naţional constituie cca 394,4 mii ha, dintre care pădurile ocupă 325,4 mii ha, alcătuind 9,6% din teritoriul ţării, care este una din cele mai puţin împădurite ţări din Europa. S-a constatat înrăutăţirea stării suprafeţelor împădurite gestionate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. Inventarierea tuturor pădurilor şi fîşiilor forestiere ale deţinătorilor sus-menţionaţi demonstreză că aceste păduri, plantate în ultimii 40-50 de ani pe terenuri impracticabile pentru agricultură sau în zonele de protecţie, nu sînt supuse amenajamentului silvic, iar măsurile de îngrijire a lor se aplică de la caz la caz, fără a se ţine cont de prevederile îndrumărilor silvotehnice privind îngrijirea şi formarea arboretelor în fondul forestier. Suprafaţa reală a acestor păduri este de 37,1 mii ha sau cu 4,0 mii ha mai puţin faţă de suprafaţa indicată în actele de evidenţă, dintre care 8,6 mii (23,1%) au consistenţa de 0,1 - 0,3 şi, conform normelor silvice, nu pot fi considerate păduri. Starea fitosanitară a acestora în multe cazuri este nesatisfacatoare. Situaţia nu este mai bună nici în ceea ce priveşte fîşiile forestiere, suprafaţa cărora în urma tăierilor ilicite din ultimii ani s-a redus cu 1420 ha şi constituie cca 22,7 mii ha, din care 5,4 (24%) au consistenţa de 0,1 - 0,3. Starea pădurilor este afectată de boli şi dăunători, la care se adaugă efectele poluării aerului cu substanţe nocive, gunoiştile din preajmă, păşunatul şi secetele din ultimii ani. Fondul ariilor naturale protejate Suprafaţa ariilor naturale protejate de stat constituie 66,467 mii ha, ceea ce alcătuieşte 1,96% din teritoriul ţării, fiind cu mult mai mică decît în unele ţări europene (Ucraina - 3%, România - 4,8%, Franţa - 7%, Germania - 13%). 89,5% (59,459 mii ha) din suprafaţa rezervaţiilor naturale protejate sînt amplasate în sectorul silvic, alcătuind 18,8% din suprafaţa totală a fondului forestier naţional. În rezervaţiile naturale regimul de arie naturală protejată este respectat la un nivel satisfăcător. Din cauză că multe obiecte nu sînt delimitate în teren, iar altele au degradat pe parcursul anilor, reţeaua fondului ariilor naturale protejate de stat necesită o reevaluare urgentă. Regnul animal Regnul animal se constituie din cca. 14800 de specii (461 - vertebrate şi 14339 - nevertebrate). Activităţile antropice au un impact nefast asupra regnului animal. Acest lucru este condiţionat de valorificarea excesivă a terenurilor agricole, poluarea resurselor acvatice şi a solului, reducerea suprafeţelor cu vegetaţie naturală, care au provocat fragmentarea, limitarea ariilor naturale, înrăutăţirea condiţiilor de viaţă, limitarea ariei de răspîndire a multor specii de animale, reducînd numărul lor sau provocînd dispariţia totală a unora din acestea. Una din cauzele diminuării numărului de specii cinegetice este braconajul. Astfel, numărul cerbilor s-a redus în ultimii ani de cca 10 ori, al căpriorului şi mistreţului de 5-6 ori, al iepurelui de cîmp de 2-3 ori. Ecosistemele forestiere oferă animalelor condiţii de viaţă mai variate, însă fragmentarea esenţială a pădurilor reduce posibilitatea de răspîndire a speciilor respective. Se atestă diminuarea sau chiar distrugerea faunei solului şi herpetofaunelor prin arderea miriştilor, buruienilor, desţelenirea nejustificată, desecarea terenurilor umede, aplicarea neraţională a preparatelor chimice, distrugerea ecosistemelor naturale etc. 11. Procesele geologice şi hidrologice periculoase Procese geologice periculoase se consideră cutremurele de pămînt (pericolul seismic), alunecările de teren, surpările, inundaţiile, ridicarea nivelului apelor freatice, procesele de tasare şi umflarea solului. O mare parte din teritoriul ţării este afectată într-o măsură sau alta de acţiunile negative ale proceselor menţionate mai sus: 4/5 din teritoriu este amplasat în zona în care cutremurele de pămînt pot atinge intensitatea de 7 şi 8 grade. Practic, nu există nici o regiune administrativă în care nu s-ar fi produs alunecări de teren. Multe localităţi sînt supuse inundaţiilor cauzate de ploile torenţiale. Ridicarea nereglementată a nivelului apelor freatice în zonele construite are efecte periculoase pluriforme, care urmează să fie evaluate. Tot mai des se înregistrează situaţii de avarie a clădirilor, determinate de declanşarea proceselor de tasare sau umflare a terenurilor. Pe teritoriul republicii au fost înregistrate peste 15 mii de alunecări de teren, cuprinzînd o suprafaţă de 790 km pătraţi, din care peste 2300 de alunecări pe o suprafaţă de 125 km pătraţi s-au produs în perimetrele localităţilor. Din 1658 de localităţi rurale, 1048 (63%) sînt afectate de alunecări. După nivelul de afectare a teritoriului de alunecări, Republica Moldova ocupă locul întîi printre ţările din Comunitatea Statelor Independente. Surpări şi năruiri de blocuri mari de piatră se pot produce în locurile în care albiile rîurilor trec prin rocile stîncoase şi semistîncoase. Sînt expuse pericolului surpării porţiunile de povîrnişuri ale albiei Nistrului din intervalul Dubăsari-Otaci, ale albiei Răutului în limitele sectorului Orhei, precum şi ale afluenţilor Prutului în sectoarele Glodeni, Rîşcani, Edineţ şi Briceni. Este posibilă, de asemenea, surparea taluzurilor rîpilor în cursurile inferioare ale rîurilor Nistru şi Prut, acolo unde albia lor trece prin roci nisipoase-argiloase şi loessuri. Inundaţiile sînt provocate în principal de viiturile de primăvară datorate topirii zăpezii pe rîurile mici şi de ploile abundente, care cad concomitent în acelaşi bazin hidrografic. Viiturile de vară se formează în urma declanşării ploilor abundente şi deseori provoacă inundarea luncilor neprotejate ale rîurilor mici. Peste 25% din totalul localităţilor sînt expuse inundării de către viiturile de tranzit şi de apele de pe versanţii adiacenţi. Procesul de subinundare are urmări nefaste, fiind un factor de activizare a altor procese geologice periculoase cum sînt alunecările, tasările de teren, sporirea pericolului seismic. 12. Asigurarea cu apă şi epurarea apelor reziduale În majoritatea localităţilor calitatea apei nu corespunde cerinţelor normative din cauza conţinutului mărit de nitraţi, sulfaţi, cloruri, sodiu, precum şi a gradului ridicat de mineralizare şi duritate. Circa 81% din populaţia urbană şi 17% din cea rurală sînt alimentate cu apă potabilă prin sisteme centralizate. Ceilalţi consumatori folosesc sursele necentralizate de alimentare cu apă - fîntînile şi izvoarele. Sisteme centralizate de alimentare cu apă funcţionează în 57 localităţi urbane şi 77 localităţi rurale. Majoritatea apeductelor din localităţile rurale - peste 75% nu funcţionează, iar cele urbane, cu excepţia mun.Chişinău, distribuie apă consumatorilor cu întreruperi de 12-18 ore/zi. Reţelele magistrale şi de distribuţie a apei potabile din majoritatea localităţilor se exploatează pe parcursul a 35-40 de ani fără a fi reconstruite şi reparate capital, din care cauză gradul lor de uzură depăşeşte 50%, fapt ce provoacă mari pierderi de apă şi aprovizionarea nesatisfăcătoare cu apă a consumatorilor. Lucrările de reparaţie capitală şi dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă se efectuează sub nivelul necesar din cauză că întreprinderile prestatoare de servicii nu dispun de mijloace financiare proprii, iar alocaţiile de la bugetul de stat şi bugetele locale sînt extrem de mici. O problemă acută, care necesită rezolvare urgentă, este aceea a diminuării sau stopării poluării surselor de apă potabilă. Tratarea insuficientă, în instalaţii depăşite, a apei brute distribuite consumatorilor pune în pericol sănătatea populaţiei. Sursa de poluare o constituie apele uzate epurate insuficient sau neepurate, evacuate în receptorii naturali. Majoritatea staţiilor de epurare nu corespund exigenţelor tehnico-sanitare de exploatare, iar cca 50% dintre ele nu funcţionează. 13. Impactul construcţiilor asupra securităţii ecologice Dezvoltarea economică nu poate fi concepută fără activităţi de construcţie şi de asigurare a protecţiei mediului înconjurător. Crearea locuinţei ecologic inofensive, armonizată cu necesităţile societăţii umane şi mediului înconjurător, constituie problema-cheie în domeniul construcţiilor. Rezolvarea acestei probleme nu este posibilă fără materiale şi articole de construcţie ecologic pure, inclusiv pentru finisarea interioară a clădirilor. Acţiunea industriei materialelor de construcţii asupra mediului este diferită şi persistă la toate etapele, începînd cu extragerea materiei prime pentru producerea materialelor de construcţie, articolelor şi elementelor şi terminînd cu exploatarea clădirilor. În ceea ce priveşte nivelul de inofensivitate, întreprinderile de producere a materialelor de construcţie, inclusiv cele de extragere a materiei prime, au fost depăşite de alte domenii, rămînînd în continuare surse de poluare a mediului ambiant. Astfel, praful de ciment, cheramzit, ipsos, deşeurile de producţie, articolele rebutate şi alţi factori provoacă poluarea atmosferei în proporţie de pînă la 8-9%. Pentru producerea materialelor de construcţie este necesară o cantitate mare de materie primă şi energie. Problema economisirii resurselor energetice, reducerii considerabile a poluării şi încălzirii atmosferei devine una de importanţă vitală. Una din problemele prioritare de mediu este valorificarea deşeurilor care include un complex de acţiuni pentru micşorarea volumului deşeurilor şi reziduurilor industriale şi menajere şi utilizarea maximă a lor în calitate de materie primă secundară. Deşeurile menajere şi de producţie pot fi utilizate pentru fabricarea matrialelor de construcţie. Pentru obţinerea unor construcţii de calitate, nepericuloase pentru mediu şi sănătatea omului, pe întreaga durată de funcţionare construcţiile trebuie să întrunească următoarele cerinţe esenţiale: D - de igienă, protejarea sănătăţii omului, refacerea şi protecţia mediului înconjurător; E - izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie; F - de protecţie împotriva zgomotului. 14. Impactul deşeurilor şi substanţelor periculoase Gestionarea deşeurilor poate fi efectuată prin următoarele operaţii: reducere; reciclare; prelucrare; obţinerea energiei; înhumarea reziduurilor. Programul naţional de valorificare a deşeurilor de producţie şi menajere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.606 din 28 iunie 2000, prevede gestionarea deşeurilor de producţie şi menajere în concordanţă cu principiul "Poluatorul plăteşte". Obiectivele de bază ale programului sînt: valorificarea şi neutralizarea deşeurilor existente; minimizarea generării deşeurilor; excluderea din utilizare a materiei prime cu conţinut de substanţe toxice; micşorarea volumului şi toxicităţii deşeurilor pînă la eliminarea lor din procesul tehnologic; implementarea colectării separate a deşeurilor menajere; amendarea cadrului legislativ; stimularea agenţilor economici care gestionează deşeurile prin aplicarea mecanismelor economice. 15. Impactul transfrontalier În bazinul aerian al ţării se degajă peste 130 de substanţe improprii aerului, din care 36 în cantităţi considerabile. Poluarea aerului duce la degradarea calităţii lui. Pierderile economice de la poluarea aerului sînt enorme. Numai pierderile cauzate de poluarea cu pulbere se cifrează la 17-30 mil.dolari SUA. Republica Moldova este traversată de masele de aer din Oceanul Atlantic, care, deplasîndu-se prin ţările europene, sînt surse puternice şi permanente de poluare, încorporează substanţe nocive emise în atmosferă şi le transportă în bazinul aerian al ţării, poluîndu-l. Concentraţia de fond a principalelor substanţe poluante în atmosferă depinde de transferul transfrontalier de noxe. În oraşe poluarea de fond se suprapune cu poluarea de la sursele locale. În oraşe calitatea aerului corespunde după concentraţiile de fond cerinţelor sanitare, dar în anumite perioade de timp concentraţiile reale depăşesc CMA de cîteva ori. Fiind situată geografic între ţări industriale, Republica Moldova este poluată cu noxe prin transferul transfrontalier al maselor de aer poluate practic din toate direcţiile. Depunerile pe sol din atmosferă în proporţie de 70-80% provin din ţările limitrofe. Emisiile de la sursele locale, cu coşuri înalte, în proporţie de 60-70% sînt transportate împreună cu masele de aer peste hotarele republicii. Impactul transfrontalier asupra aerului se reflectă prin: efectul de seră; deteriorarea stratului de ozon; ploi acide. Bazinul aerian este afectat de sursele de poluare externe şi orice avarie industrială din exterior poate agrava situaţia ecologică din ţară. În bazinele rîurilor Nistru şi Prut din Ucraina sînt situate multe întreprinderi chimice, care reprezintă potenţiale surse de poluare accidentală. Luînd în considerare că, practic, calitatea aerului în oraşe este la nivelul CMA, orice avarie industrială se poate transforma într-o catastrofă ecologică. 16. Estimarea riscului. Asigurarea ecologică Estimarea riscului constă în analiza cauzelor apariţiei şi dimensiunilor lui în situaţii concrete. Prin administrarea riscului se subînţelege analiza acestei situaţii şi elaborarea măsurilor pentru diminuarea lui. Principalul criteriu de estimare a riscului ecologic este nivelul acţiunii substanţelor nocive asupra mediului şi sănătăţii populaţiei. Acest criteriu este utilizat în calitate de indicator al riscului ecologic. Riscul poluării mediului înconjurător este legat de activitatea agenţilor economici, a obiectelor industriale, care funcţionează în regim normal sau în regim de avarie. În Republica Moldova pot constitui risc ecologic: avariile şi catastrofele industriale; dezvoltarea sectorului energetic tradiţional şi altor forme de obţinere a energiei; ramurile de bază ale industriei, agriculturii, transporturilor; formarea, transportarea şi înhumarea deşeurilor; poluarea surselor de apă de suprafaţă şi subterane; realizarea proiectelor mari de utilizare a resurselor naturale; acţiunea concentraţiilor mici de poluanţi; procesul privatizării şi formele acesteia; reducerea şi utilizarea neadecvată a resurselor de floră şi faună; reducerea fertilităţii solului; reducerea capacităţii de recreare a teritoriului; poluarea transfrontalieră; problemele ecologice globale (schimbarea climei, reducerea stratului de ozon, a biodiversităţii, deşertificarea etc.). Necesitatea evidenţierii şi evaluării riscului ecologic este condiţionată de faptul că: riscul ecologic există pretutindeni; riscul ecologic trebuie să fie evaluat la toate nivelele, de la cel local la cel global; trebuie evaluat atît riscul potenţial, cît şi cel real, şi nu numai în cazul funcţionării normale a întreprinderii, dar şi în caz de avarie; riscul pentru mediul ambiant trebuie delimitat de riscul pentru sănătatea populaţiei. La riscul ecologic poate fi atribuit şi pericolul sau posibilitatea pierderilor (bancrutei), în cazul cînd survine un anumit eveniment cu caracter ecologic. Astfel de cazuri pot fi: încălcarea de către agentul economic a legislaţiei existente de mediu; incidentele ecologice sau catastrofele. Activitatea economică (industrială) poate cauza două tipuri de risc pentru sănătatea populaţiei şi mediului înconjurător: de la nivelele obişnuite (zilnice şi aşteptate) ale poluării şi de la emisiile accidentale de poluanţi, produse în timpul avariilor mari sau catastrofelor tehnogene. Înrăutăţirea stării mediului poate aduce numeroase prejudicii societăţii, iclusiv reducerea productivităţii în agricultură, gospodăria silvică şi piscicolă, deteriorarea utilajului şi construcţiilor, înămolirea bazinelor de acumulare de apă, reducerea biodiversităţii, devalorizarea estetică şi recreaţională a resurselor naturale, precum şi creşterea morbidităţii şi cazurilor de deces prematur. Determinarea acestor prejudicii implică evaluarea consecinţelor şi estimarea costului lor. Pentru asigurarea securităţii ecologice şi dezvoltarea durabilă a ţării este necesară evaluarea impactului asupra mediului, care va permite la etapele iniţiale includerea indicilor eficienţei cheltuielilor pentru refacerea, stabilizarea şi protecţia sistemelor naturale, conservarea calităţii mediului, precum şi luarea deciziilor economice corecte. Cea mai complicată problemă este estimarea riscului chimic pentru sănătatea populaţiei de la poluarea mediului. Producerea substanţelor chimice, în prezent, constituie aproximativ 400 mil.tone. Multe substanţe chimice se aplică direct în mediul ambiant, altele se "aruncă" după utilizare. Sporirea concentraţiei unor substanţe chimice în mediul ambiant duce la dezechilibrarea compoziţiei chimice a mediului adecvat valorii biologice de habitat, ceea ce în ultimă instanţă, afectează sănătatea omului. Există şi alţi factori de risc chimic ce acţionează asupra organismului uman, printre care pot fi menţionaţi consumul produselor alimentare şi apei potabile contaminate, abuzul de alcool şi fumatul. Eforturile de a estima riscul unei substanţe chimice pentru sănătate sînt de regulă limitate de lipsa datelor cu privire la expunerea individuală a omului, cît şi de lipsa datelor cu privire la reacţia biologică individuală a organismului la acţiunea substanţei date. Metodologia estimării riscului conţine două etape: aprecierea riscului şi gestionarea acestuia. Procedura de apreciere a riscului decurge în patru etape consecutive: identificarea riscului, evaluarea impactului, determinarea dozei-efect, caracteristica riscului. Gestionarea riscului include metode economice de evaluare a eficienţei măsurilor de reducere a riscului, informarea persoanelor cu funcţii de răspundere, a populaţiei şi reprezentanţilor publicului şi acordarea asistenţei juridice tuturor categoriilor sociale privind asigurarea dreptului lor la un mediu favorabil. Una dintre pîrghiile eficiente în sistemul gestionării riscurilor ecologice o constituie asigurarea. Esenţa asigurării constă în acumularea resurselor unor proprietari în scopul compensării prejudiciilor (posibile) cauzate de oricare dintre ei. În prezent nu poate fi vorba despre o compensare economică substanţială a prejudiciilor. Unica posibilitate de prevenire şi compensare parţială a prejudiciilor constă în realizarea principiilor sistemului de asigurare ecologică. Aceasta poate reduce cheltuielile întreprinderilor pentru satisfacerea pretenţiilor înaintate de terţi în legătură cu prejudiciule cauzate acestora prin poluarea mediului. Asigurarea poate oferi păgubaşilor garanţia că vor obţine sumele compensatorii ce li se cuvin conform legii, indiferent de starea financiară a celor care au cauzat prejudiciul. Asigurarea ecologică poate îndeplini funcţii de control asupra realizării de către agenţii economici a măsurilor de securitate ecologică. 17. Monitoringul. Sistemul de alarmă şi informare Monitoringul mediului înconjurător este o componentă esenţială a asigurării securităţii ecologice, care redă starea lui în dependenţă de spaţiu şi timp, constituind temeiul pentru elaborarea şi implementarea măsurilor de prevenire a agravării stării mediului, de planificare şi realizare a unor măsuri eficiente pe termen lung, mediu şi de scurtă durată de asigurare a echilibrului ecologic şi de redresare a stării unor componente deteriorate ale mediului. Monitoringul se efectuează de către toate subdiviziunile departamentale dotate cu utilaj, echipament şi aparataj de constatare şi înregistrare a indicatorilor cantitativi ai principalelor componente de mediu (apă, aer, sol). Sarcinile principale ale monitoringului ecologic sînt: supravegherea stării mediului şi impactului antropic; managementul datelor măsurărilor şi furnizarea acestora către beneficiari sau solicitanţi; asigurarea sistematică a organelor administraţiei publice, agenţilor economici şi a populaţiei cu informaţie despre starea mediului şi a componentelor lui, furnizarea prognozelor şi avertizărilor privind modificarea acestora; elaborarea recomandărilor necesare pentru adoptarea deciziilor în problemele de mediu; identificarea modificărilor în sistemul "mediul - componentele lui - sănătatea populaţiei" şi elaborarea prognozelor privind tendinţele de evoluţie. Un rol important în asigurarea securităţii ecologice trebuie să le revină punctelor de control transfrontalier. În prezent există un sistem complex şi integrat de supraveghere a stării mediului şi componentelor lui (sol, apă, aer, nivelul dozei expoziţionale a g- iradierii). Prin intermediul acestuia se efectuează colectarea, stocarea, prelucrarea, analiza şi generalizarea datelor obţinute şi informarea sistematică a organelor administraţiei publice centrale şi locale, instituţiilor şi departamentelor respective, agenţilor economici şi populaţiei privind starea calităţii mediului sau avertizarea lor despre eventualele poluări ale mediului. Conform Regulamentului cu privire la utilizarea informaţiei hidrometeorologice în activitatea agenţilor economici, aprobat prin Horărîrea Guvernului nr.935 din 11.10.99, în cazul declanşării unor fenomene hidrometeorologice periculoase şi stihinice şi creşterii nivelului de poluare a mediului, Serviciul Hidrometeorologic de Stat comunică operativ: Preşedintelui Republicii Moldova; Guvernului Republicii Moldova; Comisiei parlamentare pentru agricultură şi industria prelucrătoare; organelor administraţiei publice centrale şi locale; organelor de stat de informare în masă; agenţilor economici cu care au fost încheiate contracte. 18. Informarea şi instruirea publicului Pentru asigurarea securităţii ecologice va fi facilitat accesul publicului la informaţia privind activităţile respective, iar societatea civilă va fi antrenată activ în luarea deciziilor în chestiunile de mediu. În domeniul instruirii şi educaţiei ecologice se vor realiza următoarele: - elaborarea curriculumului disciplinar la biologie în contextul cerinţelor Concepţiei şi Programului naţional de asigurare a securităţii ecologice şi crearea unui nou sistem de recalificare a profesorilor şcolari de biologie; crearea unui centru republican didactico-metodic privind instruirea şi educaţia ecologică; asigurarea schimbului permanent de informaţie, crearea bazei de date privind instruirea şi educaţia ecologică, elaborarea sistemului centralizat de informare a populaţiei privind calitatea şi factorii mediului ambiant; elaborarea următorului sistem de instruire ecologică continuă: grădiniţa de copii; şcoala primară; gimnaziul; liceul (colegiul); facultatea; colaborarea interdepartamentală în domeniul instruirii şi educaţiei ecologice; crearea catedrelor de ecologie în instituţiile de învăţămînt superior; antrenarea şi colaborarea permanentă cu organizaţiile neguvernamentale de mediu în domeniul instruirii şi educaţiei ecologice; inaugurarea în cadrul emisiunilor de radio şi TV a ediţiilor specializate "Securitatea ecologică, realităţi şi perspective". 19. Cooperarea regională şi internaţională în domeniul asigurării securităţii ecologice Cooperarea regională şi internaţională în domeniul asigurării securităţii ecologice trebuie să se întemeieze pe eficientizarea mecanismelor de implementare a prevederilor acordurilor internaţionale şi regionale la care Republica Moldova este parte şi, în special, pe cooperarea bilaterală şi trilaterală cu statele din vecinătate. Principalele acţiunii trebuie direcţionate spre informarea operativă în cazul accidentelor industriale şi de altă natură, care pot influenţa starea mediului în context transfrontalier. Totodată, sînt necesare acorduri bilaterale, care ar reflecta acţiunile desfăşurate în vederea lichidării consecinţelor unor accidente industriale şi de altă natură asupra componentelor de mediu şi asupra sănătăţii populaţiei. 20. Sarcinile primordiale ale autorităţilor publice de toate nivelurile în asigurarea securităţii ecologice Controlul şi monitorizarea permanentă a respectării prevederilor legislaţiei, îndeplinirii obligaţiunilor ce-i revin Republicii Moldova ca parte la diferite acorduri internaţionale, precum şi realizarea consecventă a strategiilor naţionale şi a planurilor de acţiuni care asigură, direct sau indirect, securitatea ecologică a statului. Elaborarea planurilor de acţiuni departamentale şi locale privind asigurarea securităţii ecologice de către toate sectoarele economiei naţionale. Informarea publicului şi desfăşurarea muncii pentru conştientizarea de către el a problemelor ce ţin de asigurarea securităţii ecologice. Dezvoltarea cooperării transfrontaliere la toate nivelurile în scopul realizării măsurilor de asigurare a monitoringului calităţii componentelor de mediu şi prevenirii sau diminuării impactului accidentelor de natură tehnogenă şi cataclismelor naturale. 21. Planul de acţiuni pentru asigurarea securităţii ecologice [Cap.21 modificat prin Hot.Guv. nr.346 din 07.04.06, în vigoare 14.04.06] ------------------------------------------------------------------------ Nr.| Denumirea actelor legislative şi | Responsabili |Termenul de crt| normative şi măsurile preconizate | | executare ---|-------------------------------------|------------------|----------- 1 | 2 | 3 | 4 ------------------------------------------------------------------------ 1. Concepţii, strategii, programe, planuri naţionale 1. Strategia naţională în domeniul con- MERN 2003 servării şi utilizării durabile a re- surselor naturale 2. Programul de cercetări ştiinţifice AŞM 2004 complexe şi de elaborare a recomandă- rilor în scopul eliminării POP 3. Elaborarea programului naţional şi GNLICPATDL şi al- 2006-2007 planului de acţiuni privind implemen- te grupuri de lu- tarea valorilor-limită ale emisiilor cru pentru imple- (VLE), care se bazează pe cele mai mentarea tratate- bune tehnici disponibile lor internaţiona- le, MII, alte mi- nistere ramurale 4. Elaborarea programului naţional şi MII, AAPL 2003-2004 proiectelor investiţionale privind ie- şirea din criză şi modernizarea surse- lor centralizate existente de alimen- tare cu energie 5. Elaborarea programului naţional pri- MII, MERN, 2003-2004 vind energoabilitatea şi conservarea ministerele ra- energiei pe anii 2003-2010 murale, autori- tăţile adminis- traţiei publice locale 6. Elaborarea planului naţional de acţi- GNLICCSC, MII, 2003-2004 uni pentru reducerea emisiilor gaze- ministerele ra- lor de seră în conformitate cu preve- murale, APL, derile Primei Comunicări Naţionale a MERM Republicii Moldova, elaborată în cad- rul obligaţiilor Republicii Moldova la Convenţia-cadru privind schimbarea climei 7. Elaborarea programului naţional şi GNLICPATDL, MII 2006-2007 programelor ramurale pentru reducerea ministerele ra- emisiilor de poluanţi din instalaţii- murale, APL le existente cu consum de combustibil în conformitate cu tratatele interna- ţionale şi directivele europene 8. Elaborarea programului naţional şi GNLICAPATDL şi a 2003-2004 planului de acţiuni privind dezvol- protocoalelor ei, tarea monitoringului studiilor şi cer- AŞM, MII, MERN cetărilor, inclusiv a monitoringului departamental, standardelor calităţii aerului pentru sectorul energetic 9. Planuri interne şi externe de lichi- AE, AAPL 2003-2004 dare a consecinţelor în caz de ac- cidente la obiectele ce deţin deşe- uri şi substanţe periculoase 10. Planul de amenajare a teritoriului MERN 2003-2005 naţional 2. Proiecte de acte legislative 11. Lege privind Reţeaua Ecologică Naţio- MERN 2006 nală [Poziţia 12 exclusă prin Hot.Guv. nr.67 din 29.01.04, în vigoare 06.02.04] 13. Lege privind protecţia florei sponta- MERN, MCT, MAIA 2006 ne şi a faunei sălbatice importante pentru fondul genetic [Poziţia 14 exclusă prin Hot.Guv. nr.67 din 29.01.04, în vigoare 06.02.04] 15. Lege privind protecţia landşafturilor MERN, MCT, MAIA 2006 naturale şi culturale 16. Lege privind siguranţa fondului cons- MERN 2004 truit 17. Lege privind agricultura ecologică MAIA, MERN 2003-2004 18. Legea cu privire la produsele de uz MAIA 2003-2004 fitosanitar şi la fertilizanţi 3. Proiecte de acte normative şi regulamente 19. Elaborarea Ghidului pentru evaluarea MERN 2003-2004 prejudiciului cauzat mediului şi re- surselor naturale de activităţile an- tropogene şi mecanismelor de compen- sare a lui 20. Elaborarea regulamentului privind mo- MERN 2003-2004 dul de efectuare a testării ecologi- ce şi a controlului instrumental de stat al mijloacelor de transport auto 21. Elaborarea regulamentului privind va- GNLICPATDL şi 2007-2008 lorile-limită ale emisiilor pentru alte grupuri de ramurile economiei naţionale lucru pentru im- plementarea tra- tatelor interna- ţionale, minis- terele ramurale 22. Elaborarea regulamentului privind uti- GNLICPATDL şi 2007-2008 lizarea celor mai bune tehnici dispo- alte grupuri de nibile în ramurile economiei naţionale lucru pentru im- plementarea tra- tatelor interna- ţionale, minis- terele ramurale 23. Metodologia determinării cantităţii MERN 2003-2004 de apă în efluenţi 24. Regulamentul privind autorizarea şi MERN 2003-2004 licenţierea activităţilor ce ţin de obţinerea, testarea, utilizarea şi comercializarea organismelor modifi- cate genetic 25. Regulamentul privind tehnica securi- MAIA 2003 tăţii la transportarea, păstrarea şi utilizarea produselor de uz fitosani- tar şi a fertilizanţilor 4. Măsuri organizatorice şi de gestiune 26. Marcarea pe teren a hotarelor fîşii- CAM 2003-2005 lor de protecţie de-a lungul rîurilor şi bazinelor acvatice 27. Consolidarea malului stîng al lacului CAM 2003-2004 de acumulare Costeşti-Stînca 28. Elaborarea schemei de protecţie şi CAM, partea 2002-2007 utilizare raţională a resurselor ac- ucraineană vatice şi biologice ale rîului Nistru în cadrul colaborării internaţionale cu Ucraina 29. Elaborarea schemelor de alimentare cu MERN, MII, AAPL 2003-2004 căldură pentru oraşele republicii [Pct.30 exclusă prin Hot.Guv. nr.346 din 07.04.06, în vigoare 14.04.06] 31. Renovarea diversităţii biologice a CAM 2003-2010 albiei vechi a r.Nistru în limitele localităţilor Copanca-Palanca 32. Lucrări de conservare a biodiversită- CAM, AŞM, IB 2003-2007 ţii acvatice în rezervaţiile "Prutul de Jos" (lacul Beleu), "Plaiul Fagu- lui" şi "Pădurea Domnească" 33. Lucrări de protecţie antiviitură con- CAM 2003-2015 form Schemei aprobate de Guvern 34. Dezvoltarea reţelelor de staţii com- MTC, MAI, MERN 2003-2005 puterizate pentru testarea tehnică şi ecologică a mijloacelor de transport auto 35. Elaborarea registrului naţional al MSPS 2003 substanţelor chimice toxice şi poten- ţial toxice în corespundere cu Regis- trul Internaţional 36. Revizuirea schemei complexe a circu- MTC, MAI, AAPL 2003 laţiei transportului orăşenesc,inter- urban şi celui în tranzit, reglemen- tarea parcărilor în oraşe etc. 37. Adoptarea standardului GOST R51150-98 MERN, SSM 2003 "Producţia ce nu conţine compuşi or- ganici de clor". Sigla "Nu conţine clor" în calitate de standard naţi- onal 38. Reutilarea mijloacelor de transport MTC, AE, AAPL 2003-2007 pentru trecerea lor pe gaze naturale lichefiate şi comprimate 39. Monitorizarea tuturor surselor de po- MERN Permanent luare a resurselor de apă 40. Colaborarea cu ţările vecine în vede- MII, MERN, AAPL Permanent rea implementării tehnologiilor noi pentru diminuarea impactului asupra apelor rîurilor de frontieră 41. Trecerea treptată la folosirea şi pro- CAM 2005 tecţia resurselor acvatice după prin- cipiul bazinelor hidrografice 42. Trecerea cazangeriilor pe gaze natu- AE, AAPL 2003-2007 rale, modernizarea utilajului, dota- rea cu mijloace performante de puri- ficare a gazelor de ardere 43. Evaluarea riscului ecologic comportat MERN 2003-2005 de activităţile economice şi acţiuni- le militare 44. Elaborarea documentelor normativ-me- MERN, alte 2003-2005 todologice, ştiinţifico-metodice, in- ministere şi structiv-metodologice şi a acţiunilor alte autori- în caz de accidente ecologice tăţi adminis- trative cen- trale 45. Perfecţionarea sistemului de alarmă Ministerul Eco- 2003-2004 şi încheierea acordurilor cu ţările logiei, Con- vecine privind schimbul de informaţii strucţiilor şi desfăşurarea de acţiuni pentru dimi- Dezvoltării Te- nuarea consecinţelor ecologice ritoriului, MAI 46. Organizarea posturilor de control al MERM 2003 poluării transfrontaliere 47. Instruirea populaţiei şi angajaţilor MERN, ONG Permanent întreprinderilor cum să se comporte în caz de accident ecologic 48. Inventarierea obiectelor ce deţin de- MERN 2003-2004 şeuri si substanţe periculoase ------------------------------------------------------------------------ Abrevieri: MERN - Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale; MAIA - Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare; MJ - Ministerul Justiţiei; MSPS - Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale; MII - Ministerul Industriei şi Infrastructurii; MAI - Ministerul Afacerilor Interne; MCT - Ministerul Culturii şi Turismului; SSM - Serviciul Standardizare şi Metrologie; MAI - Ministerul Afacerilor Interne; AŞM - Academia de Ştiinţe a Moldovei; IB - Institutul de Botanică; CAM - Concernul Republican pentru Gospodărirea Apelor "Apele Moldovei"; GNLICPATDL - Grupul naţional de lucru privind implementarea Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi; GNLICCSC - Grupul naţional de lucru privind implementarea Convenţiei-cadru privind schimbarea climei; GNLICA - Grupul naţional de lucru privind implementarea Convenţiei de la Aarhus; AAPL - autorităţile administraţiei publice locale; AE - agenţi economici; ONG - organizaţii neguvernamentale.