BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

470/24.04.98 Hotărîre despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de efectuare a achitărilor reciproce în procesul executării bugetului de stat şi Regulamentului cu privire la obligaţiunile trezoreriale nominative şi recipisele de creanţă trezoreriale şi operarea unor modificări şi completări în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 243 din 3 martie 1998

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
24.04.1998

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de efectuare a achitărilor

reciproce în procesul executării bugetului de stat şi Regulamentului cu privire

la obligaţiunile trezoreriale nominative şi recipisele de creanţă trezoreriale

şi operarea unor modificări şi completări în Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova nr.243 din 3 martie 1998

nr. 470  din   24.04.98

 (în vigoare 21.05.1998) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.44-46 art.351 din 21.05.1998

* * *

Întru executarea Legii bugetului pe anul 1998 şi Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.243 din 3 martie 1998 "Cu privire la măsurile urgente de realizare a Legii bugetului pe anul 1998", Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

Regulamentul cu privire la modul de efectuare a achitărilor reciproce în procesul executării bugetului de stat, conform anexei nr.1;

Regulamentul cu privire la obligaţiunile trezoreriale nominative şi recipisele de creanţă trezoreriale, conform anexei nr.2.

2. Se recomandă organelor administraţiei publice locale să aplice Regulamentul privind modul de efectuare a achitărilor reciproce în procesul executării bugetului de stat la efectuarea decontărilor între instituţiile publice finanţate din bugetele locale şi agenţii economici, în conformitate cu lista mărfurilor şi serviciilor, aprobată de către organele administraţiei publice locale, în contul stingerii datoriilor acestora la impozite, taxe şi alte încasări în bugetele locale, cu excepţia impozitelor regularizatoare (impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată).

3. În scopul achitării energiei electrice livrate Republicii Moldova de furnizorii din Ucraina, se autoriză Ministerul Finanţelor să emită obligaţiuni trezoreriale nominative sau recipise de creanţă trezoreriale în valoare de pînă la 50 (cincizeci) milioane lei, cu transmiterea acestora Întreprinderii de Stat "Moldtranselectro" sau agenţilor economici care au stins datoriile ei faţă de furnizorii nominalizaţi, în limita soldurilor alocaţiilor bugetare pe anul corespunzător.

Ministerul Finanţelor să convertească obligaţiunile trezoreriale nominative în recipise de creanţă trezoreriale, cu condiţia executării tuturor cerinţelor pentru emiterea acestora.

4. Punctul 1 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.243 din 3 martie 1998 "Cu privire la măsurile urgente de realizare a Legii bugetului pe anul 1998" se modifică şi se completează în felul următor:

la litera f):

în alineatul doi după cuvintele "obligaţiuni trezoreriale nominative" se introduc cuvintele "şi recipise de creanţă trezoreriale", în continuare după text;

alineatul trei se expune în următoarea redacţie:

"să utilizeze temporar din disponibilul mijloacelor extrabugetare ale instituţiilor bugetare pentru efectuarea cheltuielilor prioritare ale bugetului de stat, cu rambursarea lor ulterioară pe parcursul anului bugetar. Trezoreria Ministerului Finanţelor se învesteşte cu dreptul de prelevare de pe conturile mijloacelor speciale ale instituţiilor publice, trimestrial, nu mai tîrziu de data de 25 a lunii următoare după trimestrul gestionar, depăşirea de venituri asupra cheltuielilor prevăzute în devizele aprobate ale mijloacelor speciale";

se completează cu următoarele două alineate:

"să efectueze achitări reciproce privind angajamentele instituţiilor din sistemul bugetar pentru serviciile de telecomunicaţii, apă, canalizare şi salubrizare, serviciile prestate de spălătorii şi serviciile de pază interdepartamentală, în vederea stingerii datoriilor furnizorilor acestor servicii la plăţile în buget;

[Alin. modificat prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

să efectueze achitări reciproce cu Fondul Social în contul transferurilor din bugetul de stat, prevăzute pentru compensaţiile nominative acordate populaţiei în legătură cu majorarea preţurilor şi tarifelor la energia electrică şi gazele utilizate în scopul încălzirii".

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.470 din 24 aprilie 1998

REGULAMENTUL

cu privire la modul de efectuare a achitărilor reciproce în

procesul executării bugetului de stat

I. OBIECTIVELE ACHITĂRILOR RECIPROCE

1. Prezentul Regulament este elaborat în conformitate cu Legea bugetului pe anul 1998 nr.1446-XIII din 27 decembrie 1997 (în continuare – Legea) şi Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.243 din 3 martie 1998 "Cu privire la măsurile urgente de realizare a Legii bugetului pe anul 1998".

2. Obiective ale achitărilor reciproce sînt:

a) datoriile agenţilor economici la plăţile în bugetul de stat, inclusiv la veniturile regularizatoare;

[Lit.a) modificată prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

b) datoriile instituţiilor publice faţă de agenţii economici pentru cheltuielile menţionate în prezentul Regulament;

c) transferurile la bugetele locale;

d) transferurile în scopuri de producţie;

e) transferurile de capital;

f) împrumuturile acordate bugetelor locale de la bugetul de stat.

[Pct.2 completat prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.10.98]

3. Nu se efectuează achitări reciproce pentru datoriile la accize, cu excepţia prevederilor articolelor 43 şi 54 litera m) din Legea bugetului pe anul 1998, amenzi şi penalităţi la toate tipurile de plăţi, precum şi la plăţile anticipate.

[Pct.4 exclus prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

5. Între instituţia publică şi întreprinderile-furnizoare de resurse energetice pot avea loc:

a) achitări reciproce directe privind angajamentele instituţiilor publice pentru utilizarea resurselor energetice, inclusiv din transferi în scopuri de producţie pentru irigarea pămînturilor, precum şi privind compensarea pierderilor suportate de către întreprinderile complexului termoenergetic în legătură cu livrarea energiei termice populaţiei şi privind plăţile în buget ale întreprinderilor menţionate sau privind creditele acordate de Ministerul Finanţelor şi garanţiile de stat;

[Lit.a) completată prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

b) achitări reciproce în cazurile în care întreprinderile complexului termoenergetic se află în calitate de intermediari în raport cu întreprinderile care le livrează energie termică şi electrică (întreprinderile de prelucrare a lemnului, fabricile de zahăr ş.a.), cu achitarea de către ultimele a angajamentelor faţă de buget;

[Lit.b) completată prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

c) la solicitarea agentului economic, furnizorului de mărfuri şi servicii se efectuează achitări reciproce în sumă ce urmează a fi restituită din bugetul de stat, care constituie diferenţa la tarifele pentru resursele energetice, cu stingerea obligaţiunilor lor faţă de buget.

[Lit.c) completată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.10.98]

6. Se acceptă de asemenea următoarele achitări reciproce:

a) pentru produsele agricole livrate pentru necesităţile statului în contul rambursării creditelor tehnice, primite în anul 1998, în conformitate cu litera m) articolul 54 al Legii;

b) între instituţiile şi organizaţiile finanţate din bugetul de stat şi de Compania de Leasing "Tehagroleasing" pentru produsele agricole şi materialele livrate în contul stingerii creditului tehnic, acordat de Ministerul Finanţelor, în conformitate cu litera a) articolul 31 al Legii, precum şi, în baza art.43, alineatul (1) al legii şi adresării Companiei leasing "Tehagroleasing", între Compania leasing "Tehagroleasing" şi S.A. "Tracom", în contul achitării datoriilor S.A. "Tracom" faţă de agenţii economici, cu stingerea datoriilor acestora la obligaţiunile faţă de buget;";

[Lit.b) completată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.10.98]

[Lit.b) modificată prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

c) între Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare (fondul pentru dezvoltarea viticulturii) şi furnizorii de resurse materiale (carburanţi şi lubrifianţi, îngrăşăminte minerale, pesticide, spaliere, var, sîrmă, ciment, piatră spartă, material săditor viticol, material de înmulţire viticol) în contul achitării datoriilor furnizorilor şi producătorilor agricoli faţă de buget, conform art.43 alin. (1) din lege;

[Lit.c) în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.10.98]

d) între gospodăriile ţărăneşti (de fermieri) pentru seminţele livrate din fondul de susţinere şi furnizorii materialului semincer de porumb şi floarea-soarelui, îngrăşăminte minerale şi pesticide în contul achitării datoriei la plăţile în buget, conform alineatului (1) articolul 43 al Legii;

e) între agenţii economici, care au încheiat acorduri-memorandum cu Consiliul Creditorilor şi agenţii economici faţă de care au fost intentate acţiuni cu privire la faliment prin procedura de reorganizare şi lichidare, potrivit planurilor aprobate agenţilor economici respectivi, pentru obiectele social-culturale achiziţionate de stat, care fac parte din capitalul social al agenţilor nominalizaţi, în contul stingerii datoriilor lor istorice faţă de bugetul de stat şi bugetele locale, conform alineatului (6) articolul 42 al Legii;

f) directe, în limitele mijloacelor prevăzute în buget, pentru compensarea pierderilor organizaţiilor de transport (veniturilor ratate) prin acordarea de înlesniri unor categorii de populaţie şi pentru plăţile în buget ale organizaţiilor nominalizate, conform articolului 48 al Legii, precum şi achitării reciproce privind pierderile (veniturile ratate) organizaţiilor de transport, intermediari în raport cu întreprinderile care le furnizează energie termică şi electrică, gaze, combustibil, apă şi canalizare le prestează servicii de telecomunicaţii şi deservirea terestrului, cu achitarea datoriilor prestatorilor de servicii a obligaţiunilor faţă de buget;

[Lit.f) completată prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.10.98]

g) pentru serviciile de telecomunicaţii, apă, canalizare şi salubrizare, serviciile prestate de spălătorii şi serviciile de pază interdepartamentală, prin intermediul stingerii datoriilor furnizorilor acestor servicii la plăţile în buget, precum şi decontările Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" cu Ministerul Comuncaţiilor şi Informaticii şi unităţile economice subordonate pentru utilizarea mijloacelor termice în emisiunile radio şi televizate, arendarea canalelor de comunicaţii, precum şi prin intermediari – furnizori de energie electrică şi termică şi ai serviciilor de telecomunicaţii, de transport şi serviciilor de pază paramilitară şi interdepartamentală cu stingerea de către ultimii a obligaţiunilor pentru plăţile în buget;

[Lit.g) completată prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

h) cu Fondul Social în contul transferurilor din bugetul de stat, prevăzute pentru compensaţiile nominative acordate populaţiei în legătură cu majorarea preţurilor şi tarifelor la energia electrică şi gazele utilizate în scopul încălzirii;

i) privind veniturile ce urmează a fi încasate în bugetul de stat, rezultate din privatizare în contul achitării datoriei instituţiilor publice faţă de agenţii economici pentru resursele energetice furnizate;

[Lit.j)-ţ) introduse prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.10.98]

j) în contul transferurilor şi împrumuturilor acordate bugetelor locale de la bugetul de stat, la solicitarea organelor administraţiei publice locale, între instituţiile publice întreţinute de la bugetele locale şi agenţii economici, care le furnizează mărfuri şi le prestează servicii, inclusiv prin intermediari, cu achitarea obligaţiunilor acestora faţă de bugetul de stat;

k) între Fondul Social, în contul transferurilor de la bugetul de stat pentru susţinerea fondului de pensii, şi agenţii economici pentru livrările de mărfuri şi prestarea serviciilor către pensionari cu achitarea obligaţiunilor lor faţă de bugetul de stat;

l) privind stingerea datoriilor bugetului pentru volumul de investiţii capitale valorificate în anul 1998 la obiectele prevăzute în Programul de investiţii pe anul 1998, precum şi pentru volumul de lucrări efectuate conform Programului de reconstrucţie, reparaţie şi întreţinere a drumurilor, finanţate din contul fondului rutier, cu agenţii economici (organizaţii de antrepriză, de transport, de exploatare a drumurilor, furnizorii materialelor de construcţie, resurselor energetice, combustibilului, prestatorii de servicii) – executori ai lucrărilor nominalizate, în contul stingerii datoriilor acestora la plăţile în buget;

m) între executorii de buget şi întreprinderile complexului termoenergetic pentru datoriile acestora faţă de Concernul "Moldova-Gaz" S.A., furnizorii de mărfuri în Rusia, în vederea achitării datoriei Republicii Moldova faţă de S.A. "Gazprom" din Rusia, în contul plăţilor acestora în buget;

n) între executorii de buget şi furnizorii de energie electrică, termică, gaze, apă, precum şi achitările reciproce între furnizorii sus-menţionaţi cu stingerea obligaţiunilor lor faţă de buget;

o) între întreprinderile beneficiare de transferuri de la buget în scopuri de producţie şi transferuri de capital şi agenţii economici pentru lucrările efectuate, mărfurile livrate şi serviciile prestate, prevăzute în programele de producţie;

p) în temeiul demersului S.A. "Fabrica de sticlă din Chişinău", se permite efectuarea achitărilor reciproce între S.A. "Fabrica de sticlă din Chişinău" la plata taxei pe valoarea adăugată la importul materiei prime (nisip) şi instituţiile publice întreţinute de la bugetul de stat (pentru stingerea datoriilor la consumul de energie electrică, termică şi apă), precum şi agenţii economici, furnizori de energie electrică, termică şi apă (pentru producţia finită, procurată de la S.A. "Fabrica de sticlă din Chişinău");

q) între Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei şi edituri pentru editarea manualelor în contul plăţilor la buget, precum şi pentru stingerea datoriilor acestora faţă de tipografii şi complexul termoenergetic;

r) între Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Centrul Republican de Protezare pentru plata tuturor tipurilor de protezare în contul achitării datoriilor acestuia la plăţile în buget, precum şi agenţii economici, furnizori de energie electrică, termică, apă şi prestatori ai serviciilor de telecomunicaţii;

s) între executorii de buget şi furnizorii de utilaje şi obiecte de folosinţă îndelungată atribuite la categoria de fonduri fixe, inventar moale şi echipament, combustibil solid, prestatorii lucrărilor de reparaţii curente şi capitale, pentru datoriile reale conform situaţiei de la 1 decembrie 1998, şi furnizorii de produse alimentare, medicamente şi materiale pentru pansament, în contul stingerii datoriilor acestora privind obligaţiunile faţă de buget, precum şi a datoriilor faţă de complexul termoenergetic, pentru serviciile de telecomunicaţii, apă, canalizare şi salubritate;

[Lit.s) în redacţia Hot.Guv. nr.1152-a din 30.11.98]

ş) între instituţiile publice şi agenţii economici pentru procurarea şi instalarea contoarelor de evidenţă a consumului de energie termică, gaze, apă în contul stingerii obligaţiunilor faţă de buget ale furnizorilor de contoare şi de servicii pentru instalarea lor;

t) între instituţiile publice şi firma "Liftservice" pentru serviciile prestate în contul stingerii obligaţiunilor faţă de buget ale firmei "Liftservice";

ţ) între Centrul Principal de Calcul al Departamentului Analize Statistice şi Sociologice şi furnizorii de energie electrică, termică, apă, canalizare şi de servicii de telecomunicaţii.

[Lit.j)-ţ) introduse prin Hot.Guv. nr.1095 din 29.10.98]

u) între Direcţia de implementare a primului proiect agricol, instituţiile de cercetări ştiinţifice şi agenţii economici prestatori de lucrări şi servicii ce ţin de implementarea compartimentelor proiectului nominalizat, în contul stingerii datoriilor acestora privind obligaţiunile faţă de buget, precum şi a datoriilor faţă de complexul termoenergetic, pentru serviciile de telecomunicaţii, apă, canalizare şi salubritate;

[Lit.u) introdusă prin Hot.Guv. nr.1152-a din 30.11.98]

v) între executorii de buget, pentru achitarea datoriilor la salarii faţă de angajaţi, şi furnizorii de energie electrică, energie termică, apă şi servicii de canalizare, precum şi furnizorii de mărfuri de larg consum şi produse alimentare, în contul stingerii datoriilor acestora privind obligaţiunile faţă de buget.

[Lit.v) introdusă prin Hot.Guv. nr.1152-a din 30.11.98]

II. MODUL GENERAL DE EFECTUARE A

ACHITĂRILOR RECIPROCE

7. Pentru efectuarea achitărilor reciproce, executorul de buget întocmeşte cu agentul economic un act în 6 exemplare, iar pentru veniturile regularizatoare – în 7 exemplare, conform anexei nr.1. Actul întocmit între instituţia publică şi agentul economic pentru suma datoriei nu mai mică de 1000 lei în limitele soldului de alocaţii bugetare pentru tipul dat de cheltuieli neutilizat în perioada respectivă este semnat şi certificat prin ştampilă de către participanţii achitărilor reciproce.

[Alin.1 pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

Dacă achitările reciproce vizează veniturile regularizatoare, atunci actele se remit pentru viză organului financiar teritorial în vederea obţinerii acordului pentru a efectua achitările reciproce.

8. Actul pentru efectuarea achitărilor reciproce include nota de contabilitate trezorerială, în care se indică, în rubrica "Venituri" – "Plătitorul", denumirea agentului economic, codul lui fiscal. În rubrica "Debit" se înscrie numărul contului de decontări al agentului economic.

"Beneficiar" este Ministerul Finanţelor – Trezoreria Centrală, în rubrica "Credit" se indică numărul contului trezorerial de venituri sau al conturilor respective privind rambursarea creditelor acordate de Ministerul Finanţelor, garanţiile de stat pentru împrumuturi, achitarea dobînzii etc.

[Alin.2 pct.8 completat prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

Rubrica "Destinaţia achitării reciproce" prevede denumirea şi codul venitului conform clasificaţiei bugetare.

În rubrica "Cheltuieli" – "Plătitorul" se indică denumirea trezoreriei teritoriale şi instituţiei publice, codul ei fiscal, iar în rubrica "Debit" – numărul contului trezorerial.

Rubrica "Destinaţia achitării reciproce" prevede denumirea şi codurile clasificaţiei economice a cheltuielilor.

9. În cazurile în care există cîţiva agenţi economici intermediari, participanţi la achitările reciproce, actul privind achitările reciproce se întocmeşte conform anexei nr.2.

10. Actul se prezintă spre examinare la trezoreria teritorială, unde, după luarea deciziei de efectuare a achitării reciproce, este semnat de către conducătorul şi contabilul şef al trezoreriei teritoriale şi se distribuie în felul următor:

primul şi al doilea exemplar rămîn în trezoreria teritorială, cel de al doilea exemplar fiind remis de către trezoreria teritorială executorului de buget;

al treilea şi al patrulea exemplar se remit inspectoratului fiscal teritorial sau organului vamal teritorial. Ulterior, după primirea de la Trezoreria Centrală a informaţiei privind înregistrarea plăţii în conformitate cu actul achitării reciproce, al patrulea exemplar se remite agentului economic. Dacă achitarea reciprocă se efectuează pentru rambursarea creditelor şi garanţiilor de stat, al treilea şi al patrulea exemplar se prezintă direcţiei generale angajamente de stat şi relaţii financiare externe sau direcţiei generale finanţele economiei naţionale ale Ministerului Finanţelor. După confirmarea efectuării achitării reciproce de către Trezoreria Centrală, al patrulea exemplar este remis agentului economic;

al cincilea, al şaselea şi al şaptelea exemplar se remit Trezoreriei Centrale, dintre care al şaptelea exemplar se transmite organului financiar teritorial, în cazurile prevăzute în punctul şase al Regulamentului.

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

11. Se consideră data efectuării achitării reciproce în Trezoreria Centrală data înscrisă de trezoreria teritorială pe act după efectuarea achitării reciproce a cheltuielilor. Dacă documentele se prezintă la trezoreria teritorială pînă la data de 25, achitarea reciprocă se efectuează pînă la sfîrşitul lunii, iar dacă materialele sînt prezentate după data de 25, atunci achitarea reciprocă se execută în luna următoare.

12. Plata în plus care s-a constituit în urma achitărilor reciproce nu se restituie, ci serveşte pentru plăţile viitoare în buget.

13. În cazul efectuării achitărilor reciproce privind veniturile regularizatoare pentru suma ce urmează a fi virată bugetelor locale, Ministerul Finanţelor efectuează stingerea împrumuturilor eliberate organelor administraţiei publice locale respective. Concomitent, organul financiar, în baza actului, înregistrează suma achitării împrumutului acordat de la bugetul de stat. În cazul în care organul administraţiei publice locale nu are datorii faţă de Ministerul Finanţelor şi în alte cazuri excepţionale argumentate, se permite, la solicitarea acestui organ, stingerea altor datorii creditoare ale bugetului local respectiv faţă de furnizorii de mărfuri şi servicii, care au datorii la plăţile faţă de bugetul de stat şi Ministerul Finanţelor pentru creditele eliberate.

Dacă organul administraţiei publice locale nu are datorii faţă de Ministerul Finanţelor pentru împrumuturi şi alte datorii creditoare, care conform prezentelor prevederi pot fi achitate, Ministerul Finanţelor este autorizat să reflecte aceste sume la decontările reciproce.

[Pct.13 în redacţia Hot.Guv. nr.1095 din 29.10.98]

[Alin.2 pct.13 introdus prin Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

III. MODUL DE EFECTUARE A ACHITĂRILOR

RECIPROCE PRIVIND INVESTIŢIILE CAPITALE

14. În vederea efectuării achitărilor reciproce privind rambursarea datoriei constituite în anii 1994-1996, conform situaţiei de la 1 ianuarie 1998, pentru volumul de lucrări executate în construcţiile capitale, ministerele, departamentele, primăriile oraşelor, comitetele executive raionale şi alţi beneficiari ai construcţiilor capitale prezintă concomitent cu actele privind efectuarea achitărilor reciproce, conform anexei nr.1 (în cazul în care participă intermediari actele se întocmesc conform anexei nr.2), următoarele documente:

actele de recepţionare a lucrărilor executate prin metoda de antrepriză sau în regie proprie, anexînd la ele calculele şi documentele ce confirmă cheltuielile reale;

actele de verificare a datoriilor între beneficiari, antreprenori (subantreprenori), organizaţiile de transport, furnizorii materialelor de construcţie, pieselor, construcţiilor prefabricate, combustibilului, resurselor energetice şi altor valori materiale, utilizate în construcţii;

certificatele organelor fiscale teritoriale privind existenţa datoriei agenţilor economici la plăţile în bugetul de stat, conform situaţiei de la 1 ianuarie 1998.

15. La efectuarea achitărilor reciproce privind datoria constituită în construcţiile capitale pe anul 1997, precum şi pentru volumul de lucrări executate în anul curent, beneficiarii construcţiilor capitale prezintă documentele menţionate în punctul 14 din prezentul Regulament în vederea achitării datoriei agenţilor economici la plăţile în bugetul de stat ale perioadelor precedente şi ale anului curent.

16. Documentele achitărilor reciproce pentru compensarea cheltuielilor agenţilor economici în conformitate cu punctul 5 al articolului 42 al Legii se prezintă comisiei respective a Ministerului Finanţelor. După examinarea materialelor se întocmeşte un proces-verbal, care se prezintă Trezoreriei Centrale pentru efectuarea achitărilor reciproce.

[Pct.16 în redacţia Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

17. Materialele achitărilor reciproce pentru stingerea datoriei privind construcţiile capitale se prezintă comisiei respective a Ministerului Finanţelor. După examinarea materialelor se întocmeşte un proces-verbal, care se prezintă Trezoreriei Centrale pentru efectuarea achitărilor reciproce.

IV. MODUL DE REFLECTARE A OPERAŢIUNILOR PENTRU

EFECTUAREA ACHITĂRILOR RECIPROCE ÎN EVIDENŢA

CONTABILĂ A INSTITUŢIILOR PUBLICE, ÎN TREZORERIA

CENTRALĂ ŞI TREZORERIILE TERITORIALE

18. În baza actului privind efectuarea achitării reciproce în evidenţă se face înscrierea contabilă respectivă.

19. În instituţia publică pentru suma achitărilor reciproce se efectuează înscrierea contabilă:

20. În Trezoreria Centrală:

a) pentru suma veniturilor fixe intrate prin achitări reciproce:

b) pentru suma veniturilor regularizatoare intrate prin achitări reciproce:

c) pentru suma defalcării în bugetul de stat a veniturilor regularizatoare conform normativelor stabilite prin legea bugetului pe anul respectiv după efectuarea achitărilor reciproce:

d) pentru suma defalcărilor în bugetele locale după efectuarea achitării:

e) pentru suma creditelor şi garanţiilor rambursate prin achitări reciproce:

21. În trezoreria teritorială:

Pentru suma cheltuielilor prin achitări reciproce se efectuează înscrierea contabilă:

V. RESPONSABILITATEA PENTRU NERESPECTAREA MODULUI

STABILIT DE EFECTUARE A ACHITĂRILOR RECIPROCE

22. Conducătorii instituţiilor publice, agenţii economici şi contabilii şefi ai acestor structuri poartă răspundere personală pentru corectitudinea şi legitimitatea operaţiunilor executate, pentru autenticitatea documentelor prezentate în vederea efectuării achitărilor reciproce, în conformitate cu prevederile Codului contravenţional al Republicii Moldova şi ale Codului penal al Republicii Moldova.

[Pct.22 modificat prin Hot.Guv. nr.458 din 27.07.2009, în vigoare 07.08.2009]

23. Agenţii economici care încalcă prevederile prezentului Regulament sînt lipsiţi pe viitor de posibilitatea de a efectua achitări reciproce.

[Anexa 1 la Regulament în redacţia Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

[Anexa 2 la Regulament în redacţia Hot.Guv. nr.869 din 17.08.98]

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.470 din 24 aprilie 1998

REGULAMENTUL

cu privire la obligaţiunile trezoreriale nominative şi

recipisele de creanţă trezoreriale

I. MODUL DE EFECTUARE A DECONTĂRILOR PRIN

INTERMEDIUL OBLIGAŢIUNILOR TREZORERIALE

1. Emiterea obligaţiunilor trezoreriale nominative (în continuare – obligaţiune) este o formă a achitărilor, care se efectuează în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.243 din 3 martie 1998 "Cu privire la măsurile urgente de realizare a Legii bugetului pe anul 1998" fiind admisă în mod exclusiv doar pentru achitarea livrărilor resurselor energetice către instituţiile finanţate de la bugetul de stat, în limitele alocaţiilor bugetare pe anul 1998, acestea reprezentînd obligaţiuni nominative, fără dobîndă pentru achitarea unei sume determinate la respectarea anumitor condiţii. Obligaţiunea nu este o hîrtie de valoare de stat în contextul Legii privind datoria de stat şi garanţiile de stat.

2. Obligaţiunile se emit pe foaia cu antet a Ministerului Finanţelor, se semnează de către ministrul finanţelor şi conducerea Trezoreriei Centrale, apoi se certifică cu ştampila Ministerului Finanţelor. În obligaţiune se indică agentul economic în favoarea căruia a fost emisă, suma, data achitării. Este interzisă transmiterea obligaţiunii altor agenţi economici.

3. Drept temei pentru emiterea obligaţiunilor serveşte cererea Întreprinderii de Stat "Moldtranselectro". Obligaţiunile se transmit agenţilor economici, care furnizează resurse energetice în Republica Moldova prin intermediul Întreprinderii de Stat "Moldtranselectro".

4. Obligaţiunile se emit într-un singur exemplar, în limba de stat, în unele cazuri se admite traducerea lor într-o altă limbă, cu menţiunea "traducere", de bază fiind varianta în limba de stat. Pentru stingere se prezintă toate variantele obligaţiunii. Obligaţiunea emisă se înregistrează într-un registru special, care se ţine în cadrul direcţiei angajamente interne ale statului. În registru se înscrie următoarea informaţie:

data emiterii şi numărul de înregistrare a obligaţiunii;

denumirea agentului economic în favoarea căruia a fost emisă obligaţiunea şi datele privind înregistrarea acestuia;

suma pentru care a fost emisă obligaţiunea;

data stingerii;

menţiunea cu privire la stingere;

altele.

5. Întreprinderea de stat "Modltranselectro", în termen de o lună de la data emiterii obligaţiunii, prezintă la Ministerul Finanţelor actele de verificare a decontărilor pentru datoriile instituţiilor publice privind consumul efectiv al resurselor energetice (anexa nr.1).

6. În cazul în care datoriile instituţiilor publice pentru resursele energetice vor depăşi alocaţiile bugetare aprobate pe anul 1998 pe perioada curentă respectivă, ministerele de ramură în comun cu Ministerul Finanţelor urmează să opereze modificările respective în planurile de finanţare (Forma nr.2) ale instituţiilor subordonate.

7. Stingerea obligaţiunilor se efectuează la data scadenţei în conformitate cu condiţiile stabilite la emitere, prin virarea mijloacelor de la contul Trezoreriei Centrale la contul agentului economic, în favoarea căruia a fost emisă obligaţiunea, cu repartizarea ulterioară a acestor cheltuieli instituţiilor publice respective prin trezoreriile teritoriale.

8. După stingere obligaţiunile rămîn la Ministerul Finanţelor.

II. MODUL DE EFECTUARE A DECONTĂRILOR PRIN INTERMEDIUL

RECIPISELOR DE CREANŢĂ TREZORERIALE

9. Recipisa de creanţă trezorerială (în continuare – recipisa) este un titlu de credit, care reprezintă o creanţă întocmită în formă scrisă potrivit prescripţiilor prezentului Regulament şi care oferă deţinătorului acesteia dreptul de a cere de la emitent (Ministerul Finanţelor), la momentul expirării termenului de achitare, suma indicată în ea.

Fără a fi o hîrtie de valoare, recipisa reprezintă un instrument emis în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.243 din 3 martie 1998, pentru a fi transmis agenţilor economici care furnizează resurse energetice instituţiilor finanţate de la bugetul de stat în limita alocaţiilor bugetare pe anul 1998, în contul achitării datoriilor deja existente ale instituţiilor finanţate din bugetul de stat faţă de întreprinderile sectorului termoenergetic.

Recipisele pot circula liber pe teritoriul Republicii Moldova şi în afara graniţelor ei, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

10. Recipisa dispune de un echivalent exprimat în moneda naţională a Republicii Moldova şi se emite cu suma nominală arbitrară.

Blancheta recipisei se execută, conform modelului indicat în anexa nr.2 la prezentul Regulament, prin metodă tipografică, cu elemente de protecţie contra tirajării ei nesancţionate.

11. Drept temei pentru emiterea recipisei servesc actele de verificare a decontărilor privind datoriile instituţiilor publice pentru consumul eficient de resurse energetice (anexa nr.1), care se prezintă de către agenţii economici la Ministerul Finanţelor.

12. Se admite cesiunea recipisei de către deţinătorul ei unei terţe părţi cu transmiterea drepturilor ce asigură îndeplinirea obligaţiunii de achitare a creanţei.

Deţinătorul recipisei, prin cesiunea creanţei unei terţe părţi, este obligat să-i transmită recipisa numai după operarea modificărilor respective în registrul ţinut de Ministerul Finanţelor şi certificarea de către emitent pe blancheta recipisei a actului de cesiune (autentificat prin ştampila şi semnăturile persoanelor juridice participante).

Termenul de circulaţie a recipisei se indică în ea, fiind stabilit, în orice împrejurare, nu mai tîrziu de 31 decembrie 1998.

13. În cazul în care datoriile instituţiilor publice pentru resursele energetice vor depăşi alocaţiile bugetare aprobate pe anul 1998 pe perioada curentă respectivă, ministerele de ramură în comun cu Ministerul Finanţelor urmează să opereze modificările respective în planurile de finanţare (Forma nr.2) ale instituţiilor subordonate.

14. Achitarea recipiselor se efectuează la termenul indicat în ea, în conformitate cu condiţiile emisiunii, prin virarea mijloacelor de la contul Trezoreriei Centrale la contul agentului economic, în favoarea căruia a fost emisă recipisa, cu distribuirea ulterioară a acestor cheltuieli instituţiilor publice respective prin trezoreriile teritoriale.

15. După stingere recipisele rămîn la Ministerul Finanţelor.