BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 499 din 15.02.1991

cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative ale R.S.S. Moldova

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
15.02.1991

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

cu privire la modificarea şi completarea

unor acte legislative ale R.S.S. Moldova

nr. 499-XII  din  15.02.91

 (în vigoare 15.02.1991) 

Monitor nr.5.3 din 1991

* * *

Abrogat: 31.05.2009

Legea R.Moldova nr.218-XVI din 24.10.2008(Vezi Legea nr.317-XV din 18.07.2003, art.65 alin.3)

Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova

HOTĂRĂŞTE:

Notă: Art.I abrogat la data abrogării Codului penal conform Legii R.Moldova nr.1160-XV din 21.06.2002, în vigoare 12.06.2003

I.Codul penal al R.S.S. Moldova, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 24 martie 1961 (Veştile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti, 1961, nr.10, art.41; Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1982, nr.12, art.124; 1986, nr.6, art.49; 1990, nr.4, art.71) se modifică în felul următor:

1. Articolele 1604 şi 161 vor avea următorul cuprins:

"Articolul 1644. Încălcarea regulilor de comerţ

Vînzarea mărfurilor de la depozitele, bazele, din încăperile auxiliare ale întreprinderilor (organizaţiilor) comerţului de stat (ale alimentaţiei publice) şi ale cooperaţiei de consum cu încălcarea regulilor stabilite, precum şi dosirea mărfurilor de cumpărători, săvîrşite de o persoană cu funcţii de răspundere de la întreprinderea (organizaţia) comerţului de stat (a alimentaţiei publice) sau a cooperaţiei de consum, care se foloseşte de situaţia sa de serviciu,

se pedepseşte prin privaţiune de libertate pe un termen de pînă la un an ori prin muncă corecţională pe acelaşi termen, ori prin aplicarea unei amenzi în sumă de pînă la o mie de ruble cu privarea de dreptul exercitării anumitor funcţii ori cu interdicţie profesională pe un termen de pînă la cinci ani.

Vînzarea mărfurilor de la depozitele, bazele, din încăperile auxiliare ale întreprinderilor (organizaţiilor) comerţului de stat (ale alimentaţiei publice) şi ale cooperaţiei de consum cu încălcarea regulilor stabilite, precum şi dosirea mărfurilor de cumpărători, săvîrşite prin alegere prealabilă de un grup de persoane sau în repetate rînduri de o persoană cu funcţii de răspundere, ori săvîrşite în proporţii mari,

se pedepsesc prin privaţiune de libertate pe un termen de pînă la trei ani cu sau fără confiscarea averii ori prin muncă corecţională pe un termen de pînă la doi ani cu sau fără confiscarea averii, ori prin aplicarea unei amenzi în sumă de pînă la cinci mii de ruble cu privarea de dreptul exercitării anumitor funcţii sau cu interdicţie profesională pe un termen de pînă la cinci ani.

Vînzarea mărfurilor de la depozitele, bazele, din încăperile auxiliare ale întreprinderilor (organizaţiilor) comerţului de stat (ale alimentaţiei publice) şi ale cooperaţiei de consum cu încălcarea regulilor stabilite, precum şi dosirea mărfurilor de cumpărători, săvîrşite în proporţii deosebit de mari sau de către persoane condamnate anterior pentru infracţiuni prevăzute în prezentul articol,

se pedepseşte prin privaţiune de libertate pe un termen de la trei pînă la şapte ani cu confiscarea averii, cu privarea de dreptul executării anumitor funcţii sau cu interdicţie profesională pe un termen de pînă la cinci ani.

Adnotare.

Vînzare şi dosire în proporţii mari se consideră vînzarea şi dosirea produselor alimentarea în sumă nu mai mică de cinci sute de ruble, a altor mărfuri - în sumă nu mai mică de două mii de ruble, iar vînzare sau dosire în proporţii deosebit de mari - în sumă nu mai mică de zece mii de ruble".

Articolul 161. Specula.

Specula, adică cumpărarea mărfurilor la care sînt stabilite preţuri de stat cu amănuntul la întreprinderile (organizaţiile) comerciale, precum şi alte întreprinderi care realizează mărfuri populaţiei, şi revînzarea lor în scop de profit,

se pedepsesc prin privaţiune de libertate pe un termen de pînă la trei ani cu sau fără confiscarea averii ori prin muncă corecţională pe un termen de pînă la doi ani cu sau fără confiscarea averii, ori prin aplicarea unei amenzi în sumă de pînă la cinci mii de ruble.

Specula săvîrşită în repetate rînduri fie în proporţii mari, fie printr-o înţelegere în prealabil de către un grup de persoane, precum şi de către un lucrător din comerţ care se foloseşte de situaţii de serviciu,

se pedepseşte prin privaţiune de libertate pe un termen de la trei pînă la şapte ani cu confiscarea averii ori prin aplicarea unei amenzi de pînă la cincisprezece mii de ruble.

Specula în proporţii deosebit de mari, săvîrşită fie de o persoană condamnată anterior pentru speculă, fie de un grup organizat,

se pedepseşte prin privaţiune de libertate pe un termen de la cinci pînă la zece ani cu confiscarea averii.

Adnotare.

Partea întîi a prezentului articol se aplică în cazul în care mărimea profitului constituie o sumă de peste o sută de ruble pînă la două mii de ruble. Specula în proporţii mari se consideră specula de pe urma căreia se obţine un profit ce constituie o sumă de peste două mii de ruble pînă la zece mii de ruble, iar specula de proporţii deosebit de mari - de peste zece mii de ruble".

2. Codul se completează cu articolele 1613 şi 1614 avînd următorul cuprins:

"Articolul 1613. Majorarea şi menţinerea artificială a preţurilor mari la mărfuri.

Majorarea şi menţinerea artificială a preţurilor mari la mărfurile de larg consum de către precupeţi sau de către alte persoane prin înţelegere, violenţă sau prin ameninţare cu violenţa,

se pedepsesc prin privaţiune de libertate pe un termen de pînă la doi ani cu sau fără confiscarea averii ori prin aplicarea unei amenzi de pînă la cinci mii de ruble.

Aceleaşi acţiuni, săvîrşite de o persoană condamnată anterior pentru infracţiunile prevăzute în prezentul articol,

se pedepsesc prin privaţiune de libertate pe un termen de pînă la cinci ani cu confiscarea averii ori prin aplicarea unei amenzi de pînă la zece mii de ruble.

Articolul 1614. Activitatea comercială ilicită.

Activitatea comercială ilicită, adică înfăptuirea tranzacţiilor de cumpărare şi vînzare a mărfurilor sau a altor obiecte fără ale înregistra în modul stabilit, în scop de a căpăta profit nesupus controlului de stat, în cazul în care aceste acţiuni au fost săvîrşite după aplicarea unei sancţiuni administrative pentru încălcarea modului de desfăşurarea a activităţii individuale de muncă în sfera comerţului, ori prin înţelegere în prealabil de către un grup de persoane, ori în scop de a căpăta profituri mari,

se pedepseşte prin privaţiune de libertate pe un termen de pînă la doi ani cu sau fără confiscarea averii ori prin muncă corecţională pe acelaşi termen cu sau fără confiscarea averii, ori prin aplicarea unei amenzi de pînă la cinci mii de ruble.

Activitatea comercială ilicită, săvîrşită de un grup organizat ori în scop de a căpăta un profit ne supus controlului de stat în proporţii deosebit de mari, ori săvîrşită de o persoană condamnată anterior pentru această infracţiune sau pentru speculă,

se pedepseşte prin privaţiune de libertate pe un termen de la trei pînă la şapte ani cu sau fără confiscarea averii ori prin aplicarea unei amenzi în sumă de pînă la cincisprezece mii de ruble cu privarea de dreptul exercitării anumitor funcţii ori cu interdicţie profesională pe un termen de pînă la cinci ani.

Adnotare.

Profit de proporţii mari nesupus controlului de stat se consideră profitul în sumă nu mai mică de trei mii de ruble, iar profit în proporţii deosebit de mari - în sumă nu mai mică de cincisprezece mii de ruble.".

Notă: Art.II abrogat la data abrogării Codului de procedură penală conform Legii R.Moldova nr.122-XV din 14.03.2003, în vigoare 12.06.2003

II.Codul de procedură penală al R.S.S Moldova, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 24 martie 1961 (Veştile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti, 1961, nr.10, art.42; Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1985, nr.2, art.12; nr.9, art.88; nr.11, art.102; 1986, nr.6, art.49; 1987, nr.8, art.108; nr.11, art.142; 1988, nr.6, art.93) se modifică după cum urmează:

1. În articolul 107 se substituie:

În partea întîi cuvintele şi cifrele "părţile întîi şi a patra ale articolului 161" prin cuvintele şi cifrele "partea întîi a articolului 161";

în partea a patra cuvintele şi cifrele "părţile a doua şi a treia ale articolului 161, articolele 1611" prin cuvintele şi cifrele "articolele 1604, 161, 1611, 1613, 1614".

2. În articolul 370 cuvintele şi cifrele "părţile întîi ale articolelor 1602 şi 164" se substituie prin cuvintele şi cifrele "părţile întîi ale articolelor 1602, 1604 şi 164".

Notă: Art.III abrogat la data abrogării Codului cu privire la contravenţiile administrative conform Legii R.Moldova nr.218-XVI din 24.10.2008, în vigoare 31.05.2009

III.Codul R.S.S. Moldova cu privire la contravenţiile administrative aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 29 martie 1985 (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1985, nr.3, art.47; 1986, nr.6, art.49; nr.8, art.108; nr.11, art.145; 1990, nr.4, art.71; nr.6-7, art.127), se completează şi se modifică după cum urmează:

1. Codul se completează cu articolul 1521 avînd următorul cuprins:

"Articolul 1521. Vînzarea la întreprinderile comerciale (de alimentaţie publică) ce aparţin cetăţenilor cu drept de proprietate sau vînzarea în cooperative a mărfurilor distribuite din fondurile de piaţă ale statului ori achiziţionate de ele în reţeaua de comerţ cu amănuntul pe preţuri ce depăşesc preţurile de vînzare cu amănuntul, stabilite pentru aceste mărfuri cu încălcarea regulilor de comerţ

Vînzarea la întreprinderile comerciale (de alimentaţie publică) ce aparţin cetăţenilor cu drept de proprietate sau vînzarea în cooperative a mărfurilor distribuite din fondurile de piaţă ale statului ori achiziţionate de ele în reţeaua de comerţ cu amănuntul pe preţuri ce depăşesc preţurile de vînzare cu amănuntul, stabilite pentru aceste mărfuri, cu încălcarea regulilor de comerţ,

atrage după sine aplicarea unei amenzi în sumă de pînă la o mie de ruble cu confiscarea acestor mărfuri.

Aceeaşi acţiune, săvîrşite de o persoană faţă de care în decurs de un an a fost aplicată o sancţiune administrativă pentru infracţiunea în cauză,

atrage după sine aplicarea unei amenzi în sumă de pînă la trei mii de ruble cu confiscarea mărfurilor".

2. Articolul 209, după cifrele "143", se completează cu cifrele "1521".

IV. Prezenta Lege intră în vigoare din ziua publicării ei.