Lege nr. 50 din 22.03.2012
privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
nr. 50 din 22.03.2012
(în vigoare 29.05.2012)
Monitorul Oficial nr.103 art.343 din 29.05.2012
* * *
C U P R I N S
Articolul 1. Scopul şi domeniul de reglementare
Articolul 2. Noţiuni principale
Articolul 3. Sfera de acţiune a legii
Articolul 4. Principiile de bază ale prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate
Articolul 41. Obiectivele prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate
Articolul 5. Controlul, conducerea şi coordonarea executării prezentei legi
Articolul 6. Atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate
PREVENIREA CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
Articolul 9. Măsuri de prevenire a criminalităţii organizate
Articolul 91. Măsurile de prevenire a criminalităţii organizate în instituţiile penitenciare
Articolul 10. Notificarea persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată
COMBATEREA CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
Articolul 12. Măsuri de combatere a criminalităţii organizate
Articolul 131. Culegerea de date despre organizaţiile comerciale sau necomerciale
PROTECŢIA JURIDICĂ ŞI SOCIALĂ A PERSOANELOR CARE PARTICIPĂ
LA PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
Articolul 18. Cooperarea şi asistenţa internaţională
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 19. Îndatoririle Guvernului
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Scopul şi domeniul de reglementare
Prezenta lege instituie măsuri de prevenire şi de combatere a criminalităţii organizate, care să contribuie la asigurarea ordinii publice şi a securităţii statului, având ca scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei, a societăţii şi a statului.
[Art.1 în redacţia Legii nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 2. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
criminalitate organizată – fenomen social care cuprinde grupurile criminale organizate şi organizaţiile (asociaţiile) criminale, activitatea criminală a acestora, faptele infracţionale comise de membrii grupurilor criminale organizate şi ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale, actele preparatorii ale grupurilor criminale organizate şi ale organizaţiilor (asociaţiilor) criminale, şi ale membrilor acestora în vederea comiterii de infracţiuni, precum şi alte infracţiuni care, conform Codului penal, se consideră comise de un grup criminal organizat sau de o organizaţie (asociaţie) criminală;
activitate criminală organizată – acţiuni/inacţiuni sau sistem de acţiuni/inacţiuni orientate spre comiterea de către grupurile criminale organizate sau organizaţiile (asociaţiile) criminale a unei sau mai multor infracţiuni prevăzute în Partea specială a Codului penal;
prevenire a criminalităţii organizate – acţiuni de împiedicare a comiterii de către grupurile criminale organizate şi organizaţiile (asociaţiile) criminale a infracţiunilor, precum şi de înlăturare a cauzelor şi a condiţiilor ce generează sau favorizează criminalitatea organizată;
infracţiune cu caracter transnaţional – orice infracţiune care, după caz:
a) este săvîrşită pe teritoriile a două sau mai multor state;
b) este săvîrşită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat;
c) este săvîrşită pe teritoriul unui stat de un grup criminal organizat sau de o organizaţie (asociaţie) criminală care desfăşoară activităţi criminale în două sau mai multe state;
d) este săvîrşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat;
reţea criminală – formă complexă de cooperare, în mod concertat, între grupuri criminale organizate, concepută pentru a facilita şi a coordona comiterea de activităţi ilegale pe plan internaţional;
subcultură criminală în mediul penitenciar – fenomen complex, caracterizat de reguli stricte şi norme de comportament impuse de către deţinuţi pentru a reglementa interacţiunile lor în cadrul instituţiilor penitenciare, stabilind un sistem informal de interacţiune bazat pe ierarhii;
lider informal – deţinut adept al subculturii criminale în mediul penitenciar, responsabil pentru gestionarea unui domeniu sau a unei direcţii de activitate ilegală în acest mediu, ori persoană recunoscută/percepută de restul deţinuţilor ca fiind o presupusă forţă conducătoare, capabilă să influenţeze deciziile luate în cadrul mediului penitenciar;
organizaţie care oferă asistenţă sau suport unui grup criminal organizat sau unei organizaţii (asociaţii) criminale – organizaţie sub orice formă juridică de organizare, în privinţa căreia au fost primite sau acumulate informaţii sigure despre furnizarea deliberată de către aceasta a conturilor de plată, punerea la dispoziţie a încăperilor cu destinaţie de distribuţie, furnizare, depozitare, producere şi a altor bunuri imobile, a transportului şi a altor mijloace tehnice pentru un participant/participanţi al/ai unui grup criminal organizat sau al/ai unei organizaţii (asociaţii) criminale pentru pregătirea şi/sau desfăşurarea activităţii criminale, precum şi organizaţie care favorizează tăinuirea urmelor activităţii criminale a unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii (asociaţii) criminale;
organizaţie creată din fondurile unui grup criminal organizat sau ale unei organizaţii (asociaţii) criminale – organizaţie sub orice formă juridică de organizare, în privinţa căreia sunt informaţii sigure că capitalul său autorizat a fost format cu bună ştiinţă sau mărit cu implicarea fondurilor primite ca urmare a săvârşirii activităţilor criminale ale unui grup criminal organizat sau ale unei organizaţii (asociaţii) criminale;
avantaj financiar sau alt avantaj material – orice tip de implicare financiară sau nefinanciară, plată, corupere, recompensă sau alt beneficiu ilegal, inclusiv prestarea serviciilor, în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii (asociaţii) criminale;
analiză strategică – toate metodele şi tehnicile de colectare, stocare, prelucrare şi evaluare a informaţiilor în scopul susţinerii şi elaborării unei politici privind criminalitatea, care contribuie la prevenirea eficientă şi efectivă a criminalităţii şi la combaterea acesteia;
analiză operaţională – toate metodele şi tehnicile de colectare, stocare, prelucrare şi evaluare a informaţiilor în scopul acordării suportului necesar la desfăşurarea eficientă a urmăririi penale;
destinatar persoană fizică sau juridică, autoritate publică, instituţie sau oricare altă organizaţie căreia îi sunt divulgate datele care fac obiectul prezentei legi.
[Art.2 modificat prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 3. Sfera de acţiune a legii
Principalele domenii ale combaterii criminalităţii organizate includ prevenirea, detectarea şi combaterea infracţiunilor care, potrivit Codului penal, se consideră comise de către un grup criminal organizat sau o organizaţie (asociaţie) criminală, precum şi a infracţiunilor comise în interesul acestora.
[Art.3 în redacţia Legii nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 4. Principiile de bază ale prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate
Prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate au la bază următoarele principii:
a) legalitatea;
b) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
c) operativitatea;
d) inevitabilitatea pedepsei;
e) confidenţialitatea;
f) profesionalizarea în toate domeniile de activitate;
g) prioritatea măsurilor de prevenire a criminalităţii organizate;
h) coordonarea şi cooperarea unitară între toate instituţiile implicate;
i) cooperarea cu societatea civilă;
j) cooperarea internaţională;
k) îmbinarea metodelor şi a mijloacelor de activitate publică şi secretă în vederea combaterii criminalităţii organizate;
l) prezumţia nevinovăţiei
[Art.4 modificat prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 41. Obiectivele prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate
Obiectivele prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate sunt:
a) protecţia persoanelor, a societăţii şi a statului împotriva criminalităţii organizate;
b) prevenirea, detectarea şi suprimarea activităţilor criminale ale grupurilor criminale organizate sau ale organizaţiilor (asociaţiilor) criminale;
c) identificarea şi eliminarea cauzelor şi a condiţiilor care conduc la apariţia şi dezvoltarea criminalităţii organizate;
d) împiedicarea pătrunderii criminalităţii organizate în sistemul instituţiilor de stat;
e) detectarea şi prevenirea creării reţelelor criminale care ameninţă securitatea statului;
f) identificarea conexiunilor membrilor grupurilor criminale organizate şi ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale;
g) suprimarea subculturii criminale în mediul penitenciar.
[Art.41 introdus prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Capitolul II
CADRUL INSTITUŢIONAL
Articolul 5. Controlul, conducerea şi coordonarea executării prezentei legi
Controlul, conducerea şi coordonarea executării prezentei legi sînt exercitate de Procuratură, în condiţiile Legii cu privire la Procuratură, ale Codului de procedură penală şi ale altor legi.
Articolul 6. Atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate
(1) Atribuţiile în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate sunt exercitate de către subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ale Serviciului de Informaţii şi Securitate, ale Centrului Naţional Anticorupţie, ale Serviciului Vamal, ale Serviciului Fiscal de Stat.
(2) Autorităţile menţionate la alin.(1) exercită atribuţiile de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate în domeniile care corespund competenţelor prevăzute de legislaţie.
(3) În cazul în care grupul criminal organizat sau organizaţia (asociaţia) criminală desfăşoară activităţi criminale ce ţin de competenţa a două sau a mai multor autorităţi prevăzute la alin.(1), conducerea şi coordonarea procesului de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate se realizează de către subdiviziunea specializată a Ministerului Afacerilor Interne, cu excepţia actelor de corupţie şi a actelor conexe acestora, în cazul cărora conducerea şi coordonarea procesului de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate se realizează de către subdiviziunea specializată responsabilă din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie.
[Art.6 alin.(1),(3) în redacţie nouă, alin.(2) modificat prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
[Art.6 modificat prin Legea nr.245 din 15.11.2018, în vigoare 12.01.2019]
Articolul 7. Competenţele autorităţilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate
(1) Autorităţile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate:
a) desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate şi, după caz, activitate contrainformativă;
b) acumulează, stochează, prelucrează, analizează şi asigură schimbul de informaţii despre activităţile criminale ale grupurilor criminale organizate şi ale organizaţiilor (asociaţiilor) criminale, inclusiv despre cele cu caracter transnaţional;
c) creează şi administrează sisteme informaţionale şi bănci de date pentru asigurarea realizării sarcinilor de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate;
d) elaborează evaluări, analize strategice şi operaţionale, precum şi rapoarte generale asupra ameninţărilor criminalităţii organizate;
e) analizează eficacitatea măsurilor întreprinse pentru combaterea criminalităţii organizate şi înaintează propuneri pentru îmbunătăţirea cadrului normativ în domeniu.
(2) În cadrul activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate, autorităţile menţionate la art.6 alin.(1) colaborează între ele prin schimb de informaţii, de experţi, prin activităţi comune de cercetare şi demascare a grupurilor criminale organizate şi a organizaţiilor (asociaţiilor) criminale, de instruire a personalului, prin realizarea unor iniţiative social-economice, precum şi prin alte activităţi.
[Art.7 alin.(1) în redacţie nouă, alin.(2) modificat prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 8. Selectarea, pregătirea profesională şi instruirea cadrelor în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate
(1) Persoanele selectate pentru angajare în subdiviziunile specializate în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate din cadrul autorităţilor menţionate la art.6 alin.(1) al prezentei legi vor fi supuse unei verificări în conformitate cu prevederile Legii nr.271-XVI din 18 decembrie 2008 privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice.
(2) Statul asigură pregătirea profesională şi instruirea personalului antrenat direct în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
(3) Pregătirea profesională şi instruirea personalului menţionat la alin.(2) vor cuprinde metode şi forme de colaborare a autorităţilor administraţiei publice cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale, cu organizaţiile neguvernamentale, cu alte instituţii şi cu societatea civilă, precum şi metode şi forme de cooperare şi colaborare a autorităţilor administraţiei publice, a organizaţiilor şi a instituţiilor din Republica Moldova cu autorităţile, organizaţiile şi instituţiile interesate din alte state.
Capitolul III
PREVENIREA CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
Articolul 9. Măsuri de prevenire a criminalităţii organizate
(1) Autorităţile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate previn criminalitatea organizată prin:
a) efectuarea analizei operaţionale şi strategice a cauzelor, a elementelor şi a circumstanţelor care favorizează crearea şi activitatea grupurilor criminale organizate sau a organizaţiilor (asociaţiilor) criminale, precum şi subcultura criminală în mediul penitenciar;
b) planificarea măsurilor de prevenire a formării noilor grupuri criminale organizate sau organizaţii (asociaţii) criminale;
c) planificarea măsurilor de prevenire a activităţii criminale pe fiecare grup criminal organizat sau organizaţie (asociaţie) crimina existentă;
d) organizarea campaniilor de informare privind fenomenul de crimă organizată;
e) notificarea persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată;
f) monitorizarea preventivă a persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată;
g) organizarea şi coordonarea activităţilor autorităţilor competente şi ale altor organizaţii cu atribuţii de combatere a criminalităţii organizate;
h) prevenirea şi investigarea finanţării crimei organizate;
i) îmbunătăţirea organizării şi a tacticii activităţilor autorităţilor competente cu atribuţii de combatere a crimei organizate;
j) dezvoltarea sistemului de informare, suport financiar, logistic şi de altă natură pentru activităţile de combatere a criminalităţii organizate;
k) asigurarea controlului şi a supravegherii activităţilor de combatere a criminalităţii organizate;
l) separarea deţinuţilor în penitenciare în scopul diminuării influenţei liderilor informali.
(2) Măsurile de prevenire a criminalităţii organizate prevăzute la alin. (1) lit.b), d), j), g) şi i) sînt exercitate conform unui plan aprobat de Guvern.
(3) Măsurile de prevenire a criminalităţii organizate prevăzute la alin. (1) lit.a), c), e), f), h), k) şi l) sînt exercitate pentru fiecare caz de parvenire a informaţiei despre crearea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii (asociaţii) criminale ori despre posibila atragere a persoanei în activitatea criminală organizată.
[Art.9 alin.(1),(2),(3) modificate prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 91. Măsurile de prevenire a criminalităţii organizate în instituţiile penitenciare
(1) În scopul prevenirii acţiunilor ilicite de către persoanele deţinute în cadrul instituţiilor penitenciare, precum şi al neadmiterii atragerii în activitatea criminală a celorlalte persoane deţinute, Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau instituţiile subordonate acesteia, după caz, în coordonare cu subdiviziunea specializată din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, întreprind următoarele acţiuni:
a) identificarea, monitorizarea şi documentarea deţinuţilor adepţi ai subculturii criminale în vederea diminuării activităţilor ilegale în mediul penitenciar;
b) desfăşurarea măsurilor de siguranţă penitenciară în vederea subminării influenţei liderilor informali;
c) separarea liderilor informali de ceilalţi deţinuţi.
(2) Procedura de organizare şi desfăşurare a măsurilor de prevenire a criminalităţii organizate în instituţiile penitenciare se reglementează prin ordinul directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
[Art.91 introdus prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 10. Notificarea persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată
(1) Notificarea persoanei despre faptul că poate fi atrasă în activitatea criminală organizată reprezintă informarea sub semnătură despre eventualele consecinţe ale atragerii în acţiunile ilegale ale grupului criminal organizat sau ale organizaţiei (asociaţiei) criminale.
(2) Notificarea se operează în privinţa persoanei care, deşi nu este antrenată în activitatea criminală organizată, ţine relaţii permanente sau ocazionale cu membrii grupului criminal organizat sau ai organizaţiei (asociaţiei) criminale şi care poate deveni participant la activitatea criminală a grupului criminal organizat sau a organizaţiei (asociaţiei) criminale.
(3) Notificarea despre posibilitatea atragerii persoanei în activitatea criminală organizată nu implică stabilirea faţă de aceasta a unor obligaţii sau restricţii în comunicarea de mai departe cu membrii grupului criminal organizat sau ai organizaţiei (asociaţiei) criminale, deci nu presupune limitarea drepturilor şi libertăţilor acesteia.
(4) La solicitare, persoanei notificate i se eliberează notificarea în formă scrisă.
[Art.10 alin.(1),(2),(3) modificate prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 11. Monitorizarea preventivă a persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată
(1) Dacă prelungeşte comunicarea cu membrii grupului criminal organizat sau ai organizaţiei (asociaţiei) criminale, persoana notificată despre posibilitatea atragerii ei în activitatea criminală organizată este supusă monitorizării preventive.
(2) Monitorizarea preventivă a persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată constă în culegerea de informaţii şi date despre comunicările realizate între membrii grupurilor criminale organizate sau ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale şi persoana notificată.
(3) Monitorizarea preventivă a persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată este iniţiată la decizia motivată a conducătorului autorităţii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate.
(4) Rezultatele monitorizării preventive a persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată sînt raportate în scris, cel puţin o dată pe lună, conducătorului autorităţii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate.
(5) Persoanele responsabile de monitorizarea preventivă, precum şi alte persoane care, în exercitarea obligaţiilor de serviciu, au luat cunoştinţă de informaţii privind monitorizarea preventivă a persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată sînt obligate să asigure confidenţialitatea acestei informaţii.
(6) Monitorizarea preventivă este realizată de autorităţile menţionate la art.6 alin.(1) din prezenta lege în domeniile care corespund competenţelor prevăzute de legislaţie.
(7) Monitorizarea preventivă a persoanei care poate fi atrasă în activitatea criminală organizată încetează dacă:
a) persoana supusă monitorizării a decedat;
b) datele acumulate demonstrează că măsurile preventive aplicate în privinţa persoanei supuse monitorizării şi-au atins scopul;
c) datele acumulate demonstrează că măsurile preventive aplicate în privinţa persoanei supuse monitorizării nu şi-au atins scopul, persoana monitorizată devenind membru al unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii (asociaţii) criminale;
d) nu există temei pentru prelungirea monitorizării.
[Art.11 alin.(1),(2),(6),(7) modificate prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Capitolul IV
COMBATEREA CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
Articolul 12. Măsuri de combatere a criminalităţii organizate
(1) Autorităţile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate exercită măsuri speciale de investigaţii, măsuri specifice de combatere a criminalităţii organizate şi, după caz, măsuri contrainformative.
(2) Măsurile speciale de investigaţii şi măsurile specifice de combatere a criminalităţii organizate sunt exercitate în condiţiile prevăzute de legislaţia cu privire la activitatea specială de investigaţii şi de legislaţia procesual penală, iar măsurile contrainformative sunt realizate în conformitate cu Legea nr.179/2023 privind activitatea contrainformativă şi activitatea informativă externă.
(3) Măsurile specifice de combatere a criminalităţii organizate sînt:
a) încadrarea controlată în grupul criminal organizat sau în organizaţia (asociaţia) criminală;
[Lit.b) abrogată prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
c) monitorizarea adunărilor membrilor grupurilor criminale organizate sau ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale;
d) culegerea de date despre organizaţiile comerciale sau necomerciale.
[Art.12 alin.(1),(2) modificate, alin.(2) în redacţie nouă conform Legii nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 13. Încadrarea controlată în grupul criminal organizat sau în organizaţia (asociaţia) criminală
(1) Încadrarea controlată în grupul criminal organizat sau în organizaţia (asociaţia) criminală constă în introducerea, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, a colaboratorilor din subdiviziunile specializate în prevenirea şi combaterea crimei organizate sau, după caz, a altor persoane în grupul criminal organizat sau în organizaţia (asociaţia) criminală cu scopul de a influenţa membrii grupului criminal organizat sau ai organizaţiei (asociaţiei) criminale să renunţe la activitatea criminală organizată sau la comiterea anumitor infracţiuni, de a racola informatori din cadrul grupului criminal organizat sau al organizaţiei (asociaţiei) criminale, de a deteriora structura grupului criminal organizat sau a organizaţiei (asociaţiei) criminale, de a redirecţiona activitatea criminală a grupului criminal organizat sau a organizaţiei (asociaţiei) criminale, de a dezinforma membrii grupului criminal organizat sau ai organizaţiei (asociaţiei) criminale, precum şi de a acumula informaţii despre componenţa şi structura grupului criminal organizat sau ale organizaţiei (asociaţiei) criminale, despre intenţiile criminale şi crimele comise anterior de grupul criminal organizat sau de organizaţia (asociaţia) criminală.
(2) Încadrarea controlată în grupul criminal organizat sau în organizaţia (asociaţia) criminală se efectuează în temeiul unei decizii a conducătorului autorităţii menţionate la art.6 alin.(1). Decizia va cuprinde: data şi locul întocmirii; numele, prenumele şi funcţia persoanei care a emis-o; argumentarea necesităţii încadrării controlate în grupul criminal organizat sau în organizaţia (asociaţia) criminală; date despre persoana care va fi încadrată controlat în grupul criminal organizat sau în organizaţia (asociaţia) criminală; informaţii sau date despre grupul criminal organizat sau organizaţia (asociaţia) criminală în care urmează a fi încadrată controlat persoana; sarcinile persoanei încadrate controlat; referire la legenda în baza căreia se încadrează controlat persoana; limitele acţiunilor permise a fi realizate de persoana încadrată controlat; modalitatea de raportare a rezultatelor activităţii în calitate de persoană încadrată controlat; după caz, termenul de încadrare controlată; alte condiţii care privesc realizarea încadrării controlate.
(3) Încadrarea controlată în grupul criminal organizat sau în organizaţia (asociaţia) criminală încetează în caz de:
a) expirare a termenului de încadrare prevăzut în decizia de încadrare controlată;
b) atingere a scopului stabilit în decizia de încadrare controlată;
c) demascare de către membrii grupului criminal organizat sau ai organizaţiei (asociaţiei) criminale a persoanei încadrate controlat sau apariţie a unor împrejurări care vădit pun în pericol viaţa persoanei încadrate controlat.
[Art.13 denumirea, alin.(2),(3) modificate, alin.(1) în redacţie nouă conform Legii nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 131. Culegerea de date despre organizaţiile comerciale sau necomerciale
(1) Culegerea de date despre organizaţiile comerciale sau necomerciale se efectuează în privinţa organizaţiilor create din fondurile unui grup criminal organizat sau ale unei organizaţii (asociaţii) criminale ori în privinţa organizaţiilor care oferă asistenţă sau suport unui grup criminal organizat sau unei organizaţii (asociaţii) criminale.
(2) Culegerea de date despre organizaţiile comerciale sau necomerciale se autorizează de către conducătorul autorităţii corespunzătoare menţionate la art.6 alin.(1).
(3) Organele abilitate cu funcţii de control al organizaţiilor comerciale sau necomerciale, la solicitările motivate ale autorităţilor menţionate la art.6 alin.(1), le furnizează acestora toate informaţiile relevante şi evidenţele corespunzătoare, fără a înştiinţa persoanele sau organizaţiile vizate în solicitări.
(4) Destinatarii responsabili de furnizarea datelor, precum şi alte persoane care, în exercitarea obligaţiilor de serviciu, au luat cunoştinţă de informaţia ce conţine date despre organizaţia comercială sau necomercială sunt obligate să asigure confidenţialitatea acestei informaţii.
(5) Dacă în urma culegerii de date despre organizaţia comercială sau necomercială au fost obţinute evidenţe concludente ale unui avantaj financiar sau ale unui alt avantaj material în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii (asociaţii) criminale, autorităţile menţionate la art.6 alin.(1) sesizează în acest sens organul de urmărire penală.
(6) În temeiul prezentului articol, autoritatea de autorizare raportează anual Procuraturii Generale numărul de autorizări aprobate, refuzate, revocate şi anulate.
[Art.131 introdus prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 14. Monitorizarea adunărilor membrilor grupurilor criminale organizate sau ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale
(1) Monitorizarea adunărilor membrilor grupurilor criminale organizate şi ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale implică supravegherea persoanelor participante la întâlnire, identificarea tuturor persoanelor care participă la întâlnire, evaluarea interacţiunilor şi a legăturilor dintre membri şi/sau alte persoane participante, identificarea ierarhiei grupului criminal organizat sau a organizaţiei (asociaţiei) criminale.
(2) Măsura specifică de monitorizare a adunărilor membrilor grupurilor criminale organizate sau ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale se autorizează de către conducătorul autorităţii corespunzătoare prevăzute la art.6 alin.(1), dacă există indici temeinici că un grup criminal organizat sau o organizaţie (asociaţie) criminală desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare activităţi criminale, la solicitarea motivată a angajatului autorităţii corespunzătoare prevăzute la art.6 alin.(1).
(3) Monitorizarea adunărilor membrilor grupurilor criminale organizate sau ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale se autorizează la solicitarea motivată a angajatului autorităţii corespunzătoare prevăzute la art.6 alin.(1), care trebuie să includă:
a) data emiterii;
b) numărul dosarului special în cadrul căruia se autorizează măsura specifică de combatere a criminalităţii organizate;
c) temeiul şi motivele pentru care se solicită monitorizarea;
d) detaliile privind membrii grupurilor criminale organizate şi ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale participanţi la adunare;
e) data şi locul în care urmează să se desfăşoare adunarea membrilor grupurilor criminale organizate sau ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale;
f) durata estimată a monitorizării.
(4) La finalizarea monitorizării adunării membrilor grupurilor criminale organizate sau ai organizaţiilor (asociaţiilor) criminale, autorităţile care au efectuat monitorizarea vor prezenta conducătorului subdiviziunii specializate un raport detaliat privind rezultatele obţinute.
(5) Informaţiile colectate vor fi păstrate la dosarul special în cadrul căruia a fost autorizată măsura.
[Art.14 în redacţia Legii nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Capitolul V
PROTECŢIA JURIDICĂ ŞI SOCIALĂ A PERSOANELOR CARE PARTICIPĂ
LA PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
Articolul 15. Protecţia juridică şi socială a persoanelor care participă la prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
Protecţia juridică şi socială a persoanelor care participă la prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate este asigurată în conformitate cu prezenta lege şi cu legile speciale care reglementează activitatea autorităţilor menţionate la art.6 alin.(1).
Articolul 16. Repararea prejudiciilor cauzate persoanelor care participă la prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
(1) Prejudiciile cauzate sănătăţii sau bunurilor colaboratorilor din autorităţile menţionate la art.6 alin.(1) al prezentei legi în legătură cu participarea acestora la prevenirea şi combaterea crimei organizate sînt reparate în modul stabilit de prezenta lege şi de legile speciale care reglementează activitatea autorităţilor respective.
(2) În cazul în care, în timpul operaţiunii de neutralizare a grupului criminal organizat sau a organizaţiei (asociaţiei) criminale, persoana care participă la prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate îşi pierde viaţa, familiei acesteia sau persoanelor întreţinute de ea li se plăteşte un ajutor unic echivalent cu suma mijloacelor băneşti de întreţinere pe 15 ani ale persoanei decedate. În afară de aceasta, timp de 10 ani din ziua decesului persoanei menţionate, persoanelor întreţinute de aceasta li se plătesc lunar mijloacele băneşti de întreţinere ale persoanei decedate, ţinîndu-se cont de indexarea salariului. La expirarea a 10 ani, persoanelor întreţinute li se stabileşte pensie de urmaş în modul stabilit de legislaţie, păstrîndu-li-se înlesnirile de care a beneficiat persoana decedată.
(3) Persoanei care a participat la prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi care, în timpul desfăşurării operaţiunii de neutralizare a grupului criminal organizat sau a organizaţiei (asociaţiei) criminale, a fost mutilată, în urma cărui fapt a survenit invaliditatea, i se acordă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, un ajutor unic din contul mijloacelor bugetului de stat, în funcţie de statutul ei juridic, şi i se stabileşte pensia respectivă.
[Art.16 alin.(2),(3) modificate prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Articolul 17. Garanţiile pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu
[Art.17 abrogat prin Legea nr.271 din 23.11.2018, în vigoare 01.12.2018]
Capitolul VI
COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ
Articolul 18. Cooperarea şi asistenţa internaţională
(1) Cooperarea internaţională în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate se desfăşoară prin schimb de informaţii între serviciile naţionale şi internaţionale interesate, prin acordare de asistenţă juridică în materie penală, inclusiv prin comisii rogatorii, sau prin alte activităţi necesare pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, în conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională, fără prejudicierea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
(2) Autorităţile menţionate la art.6 alin.(1) din prezenta lege cooperează cu instituţii similare ale altor state în conformitate cu prevederile cap.IX din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, în conformitate cu alte acte normative naţionale, precum şi în conformitate cu dispoziţiile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(3) Interacţiunea organelor de drept în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor cu caracter transnaţional săvîrşite de grupuri criminale organizate sau de organizaţii (asociaţii) criminale se realizează prin: asistenţă juridică internaţională în materie penală, activitate specială de investigaţii, identificare, blocare, sechestrare şi confiscare a produselor şi a instrumentelor infracţiunii, desfăşurare a acţiunilor comune de urmărire, schimb de informaţii, asistenţă tehnică sau de altă natură pentru culegerea, analiza şi procesarea informaţiilor, formare a personalului de specialitate, precum şi prin alte activităţi.
[Art.18 alin.(3) modificat prin Legea nr.1 din 30.01.2025, în vigoare 04.03.2025]
Capitolul VII
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 19.
Guvernul, în termen de 6 luni:
- va întreprinde măsuri de punere în aplicare a prezentei legi şi de implementare a acesteia de către organele de drept;
- va elabora şi va aproba Regulamentul de activitate al subdiviziunilor specializate în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate;
- la propunerea autorităţilor responsabile de executarea prezentei legi, va prevedea anual în legea bugetului de stat mijloacele financiare necesare;
- va propune Parlamentului modificarea legislaţiei pentru a asigura aplicarea prezentei legi.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Marian LUPU |
Chişinău, 22 martie 2012. |
|
| Nr.50. |