Hotărâri
532/10.06.97 Hotărîre privind aprobarea Regulamentului Ministerului Economiei şi Reformelor
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
privind aprobarea Regulamentului Ministerului Economiei
şi Reformelor
Nr.532 din 10.06.97
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.46-47/483 din 17.07.1997
* * *
Abrogat: 01.12.1998
Hotărîrea Guvernului nr.1158 din 01.12.1998
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul Ministerului Economiei şi Reformelor
conform anexei.
2. Se stabileşte că Ministerul Economiei şi Reformelor este
succesorul de drepturi şi obligaţiuni al Ministerului Economiei.
3. Se abrogă hotărîrile Guvernului Republicii Moldova nr.441 din 27
iunie 1994 "Cu privire la aprobarea Regulamentului Ministerului
Economiei al Republicii Moldova" şi nr.369 din 1 iunie 1994 "Cu privire
la Departamentul relaţii economice externe".
Prim-ministru
al Republicii Moldova Ion CIUBUC
Chişinău, 10 iunie 1997.
Nr. 532.
REGULAMENTUL
Ministerului Economiei şi Reformelor
I. Dispoziţii generale
1. Ministerul Economiei şi Reformelor (denumit în continuare
Ministerul) este organul central al administraţiei publice, abilitat să
promoveze politica unică a statului în domeniul economiei şi reformelor
şi să coordoneze dezvoltarea economică a ţării.
2. În relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, autorităţile
oficiale ale statelor străine şi organizaţiile internaţionale Ministerul
acţionează în limitele competenţelor sale.
3. Ministerul este persoană juridică, dispune de ştampilă cu Stema
de Stat a Republicii Moldova şi denumirea sa în limba de stat, conturi
bancare şi mijloace financiare şi materiale.
4. Sediul Ministerului se află pe adresa: mun.Chişinău, Republica
Moldova, Piaţa Marii Adunări Naţionale, nr. 1.
5. Ministerul îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu
Constituţia şi legile Republicii Moldova, cu decretele Preşedintelui
Republicii Moldova, deciziile Parlamentului şi ale Guvernului Republicii
Moldova, precum şi cu prevederile prezentului Regulament.
Ministerul asigură, în limitele competenţelor date în seamă,
respectarea intereselor economice ale statului, a drepturilor şi
intereselor legitime ale agenţilor economici şi cetăţenilor Republicii
Moldova.
6. Pentru fundamentarea multilaterală a măsurilor de promovare a
reformei economice, efectuarea analizelor ample şi a pronosticurilor
dezvoltării social-economice a ţării, expertizarea ştiinţifică a actelor
normative de drept, elaborarea programelor de stat, teritoriale şi
tehnico-ştiinţifice, studierea şi implementarea în aceste domenii a
experienţei mondiale şi realizarea obiectivelor reformei economice, pe
lîngă Minister funcţionează o serie de instituţii şi organizaţii
specializate.
II. Sarcinile principale ale Ministerului
7. Principalele sarcini ale Ministerului sînt:
1) determinarea strategiei dezvoltării social-economice, ţinîndu-se
cont de premisele naturale şi economice ale ţării;
2) crearea condiţiilor şi a stimulentelor pentru formarea
mecanismelor de dezvoltare dinamică a economiei şi restructurizarea
sferei productive;
3) elaborarea mecanismului economic apt să activizeze procesul de
reformare a sferei sociale şi, pe această bază, ridicarea gradului de
protecţie socială a populaţiei;
4) coordonarea activităţii ministerelor, departamentelor şi
organelor administraţiei publice locale în promovarea reformelor
social-economice, elaborărilor ştiinţifice în domeniul reformelor
economice şi sociale şi exercitarea controlului asupra realizării ei;
5) formarea principiilor şi mecanismelor de amplasare raţională în
teritoriul ţării a forţelor de producţie, ţinîndu-se cont de
specializarea regională a sferei productive şi dezvoltarea teritoriilor,
inclusiv a zonelor antreprenoriatului liber;
6) crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea factorilor de
producţie, precum sînt creşterea rentabilităţii producţiei, reducerea
costurilor producţiei şi a cheltuielilor, utilizarea raţională a
resurselor materiale şi financiare;
7) elaborarea principiilor care să asigure libertatea activităţii
antreprenoriale, concurenţa loială, limitarea activităţii monopoliste;
determinarea strategiei de demonopolizare a economiei, exercitarea
controlului asupra respectării legislaţiei antimonopol;
8) crearea unui sistem complex de reglementare de către stat a
relaţiilor economice externe în vederea integrării optime a economiei
Republicii Moldova în sistemul relaţiilor economice internaţionale şi
promovarea unei politici protecţioniste, reieşind din interesele
naţionale.
III. Funcţiile Ministerului
8. În corespundere cu sarcinile ce-i revin, Ministerul exercită
următoarele funcţii:
1) în domeniul dirijării economiei, estimării şi planificării
potenţialului economic al ţării şi teritoriilor:
eliberarea, în modul stabilit, a licenţelor de stat pentru
practicarea anumitor activităţi de antreprenoriat;
determinarea politicii statului în asigurarea necesarului de
producţie alimentară şi industrială, de prestări servicii şi lucrări în
beneficiul statului - în scopul asigurării necesităţilor minime de
consum ale populaţiei şi păstrării potenţialului economic al ţării, iar
în situaţii excepţionale - organizarea şi coordonarea activităţii
organelor administraţiei publice în scopul estimării necesităţilor
statului în producţie alimentară, industrială, lucrări şi servicii;
limitarea activităţii monopoliste; crearea mediului concurenţial,
controlul asupra respectării legislaţiei antimonopol şi a altor acte
normative în cazul creării, reorganizării şi lichidării întreprinderilor
şi uniunilor de întreprinderi;
prezentarea spre examinare în Guvern a propunerilor privind comanda
de stat în domeniul cercetărilor ştiinţifice, fundamentale şi prioritare;
examinarea şi prezentarea în modul stabilit a propunerilor vizînd
politica statului în domeniul impunerii fiscale, activităţii
investiţionale şi de formare a preţurilor;
avizarea şi prezentarea în modul stabilit a propunerilor privind
formarea şi executarea bugetului de stat;
exercitarea, în baza drepturilor delegate, a funcţiilor de
proprietar în întreprinderile de stat sau a funcţiilor de acţionar
(asociat) în cadrul societăţilor comerciale, reprezentînd interesele
statului;
analiza situaţiei social-economice în ansamblu, a structurii şi
stării potenţialului de producţie al industriei, complexului
agroindustrial, complexului energetic, transporturilor, comunicaţiilor,
gospodăriei comunale şi rutiere şi al altor ramuri economice şi
elaborarea, pe această bază, a schemelor, concepţiilor şi programelor de
restructurizare (reprofilare) a ramurilor şi de dezvoltare
social-economică a ţării;
elaborarea proiectelor de asigurare a ţării cu surse alternative de
materii prime, mărfuri şi servicii în vederea reducerii dependenţei
economice a ţării, dezvoltării proporţionale şi stabile a economiei;
2) în domeniul analizei şi prognozării:
analiza etapelor de realizare a reformelor economice şi a
rezultatelor lor, pronosticarea tendinţelor dezvoltării social-economice
a Republicii Moldova, determinarea direcţiilor strategice şi elaborarea
proiectului de concept al politicii economice a Guvernului Republicii
Moldova în funcţie de schimbările reale;
determinarea indicatorilor principali ai dezvoltării
social-economice şi a balanţelor macroeconomice, asistenţa metodologică,
organizarea lucrărilor de totalizare şi prognozare a dezvoltării
social-economice, elaborarea programelor de stat, teritoriale,
tehnico-ştiinţifice ale Republicii Moldova şi supunerea lor spre
examinare Guvernului;
estimarea dezvoltării social-economice de perspectivă, în cazul
acceptării anumitor modele şi programe ale dezvoltării social-economice;
3) în domeniul reformei economice:
elaborarea programelor şi concepţiilor, proiectelor de legi, decrete
ale Preşedintelui Republicii Moldova şi de hotărîri ale Guvernului
privind reforma economică şi expertizarea acestora;
coordonarea cu ministerele, departamentele, organele administraţiei
publice locale a măsurilor orientate spre realizarea reformei economice
şi elaborarea soluţiilor comune în vederea aprofundării ei;
analiza şi controlul asupra promovării reformei economice;
elaborarea măsurilor în vederea favorizării interacţiunii pe piaţa
internă a tuturor tipurilor de proprietate, dezvoltării şi susţinerii
businessului;
analiza funcţionării zonelor antreprenoriatului liber, generalizarea
propunerilor şi prezentarea proiectelor privind crearea zonelor
antreprenoriatului liber şi optimizarea activităţii lor;
prezentarea propunerilor privind crearea unui cadru legislativ
favorizant dezvoltării antreprenoriatului în condiţiile concurenţei
loiale;
4) în domeniul reformelor din sfera socială, în comun cu ministerele
şi departamentele interesate:
determinarea strategiei şi măsurilor de tactică în promovarea
reformelor ce ţin de sfera socială;
coordonarea măsurilor de protecţie socială a populaţiei în
condiţiile tranziţiei la economia de piaţă;
determinarea priorităţilor dezvoltării sferei social-culturale;
coordonarea măsurilor ce asigură evitarea scăderii nivelului de trai
al populaţiei şi prevenirea şomajului în masă, perfecţionarea relaţiilor
de motivare a muncii;
determinarea direcţiilor prioritare de calificare şi perfecţionare
profesională a cadrelor;
5) în domeniul relaţiilor economice externe:
înaintarea propunerilor privind reglementarea de către stat a
activităţii economice externe în scopul asigurării dezvoltării
echilibrate a economiei şi eficienţei comerţului exterior;
analiza şi pronosticarea activităţii economice externe, elaborarea
direcţiilor principale ale activităţii economice externe a Moldovei, a
proiectelor de acte legislative şi normative vizînd acest domeniu;
coordonarea activităţii ministerelor, departamentelor şi a altor
organe ale administraţiei publice în domeniul relaţiilor economice
externe;
înaintarea propunerilor privind dezvoltarea relaţiilor economice
bilaterale cu diferite ţări, precum şi analiza oportunităţilor de
colaborare cu organismele economice internaţionale şi regionale;
examinarea chestiunilor privind deschiderea reprezentanţelor
comerciale ale Republicii Moldova în străinătate, coordonarea
activităţii reprezentanţelor comerciale în conformitate cu politica şi
interesele economice ale ţării noastre;
prezentarea în modul stabilit a propunerilor vizînd încheierea
tratatelor interstatale şi acordurilor interguvernamentale în vederea
protejării reciproce a investiţiilor străine, schimbului de mărfuri,
lucrări şi servicii, extinderea relaţiilor economice externe;
analiza sistematică a realizării tratatelor internaţionale şi
acordurilor interguvernamentale în domeniul relaţiilor economice externe;
determinarea variantelor căilor de dezvoltare multilaterală a
concurenţei în domeniul exportului, marketingului, reclamei mărfurilor
şi serviciilor propuse de Republica Moldova pe pieţele din străinătate;
coordonarea chestiunilor vizînd distribuirea şi promovarea eficientă
a asistenţei economice (financiare) externe;
coordonarea activităţii expoziţionale externe.
IV. Drepturile Ministerului
9. Ministerul este învestit cu următoarele drepturi:
să solicite de la ministere şi departamente, organele administraţiei
publice locale, întreprinderi, organizaţii şi instituţii informaţii
referitoare la procesul derulării reformei economice, materialele
necesare pentru analiza economică şi întocmirea pronosticurilor şi
programelor de dezvoltare social-economică, precum şi informaţia
necesară pentru efectuarea controlului asupra respectării legislaţiei
antimonopol;
să beneficieze de bazele de date oficiale în domeniul informaţiei
statistice, financiare, fiscale, economice, juridice etc.;
să audieze rapoartele conducătorilor de ministere, departamente şi
organe ale administraţiei publice locale privind mersul realizării
programelor economice şi alte chestiuni ce ţin de competenţele
Ministerului;
să aplice, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, amenzi pentru
încălcarea legislaţiei antimonopol;
să încheie, din însărcinarea Guvernului Republicii Moldova,
contracte de comerţ exterior, acorduri cu privire la schimbul de
mărfuri, afectarea creditelor, asistenţa tehnică, colaborarea
tehnico-ştiinţifică şi în alte domenii, conform drepturilor delegate;
să efectueze controlul asupra realizării contractelor (acordurilor)
în domeniul relaţiilor economice externe şi să prezinte Guvernului
propuneri privind executarea, modificarea şi rezilierea lor;
să adopte, în limitele competenţelor sale, hotărîri privind
accelerarea reformei economice, organizarea elaborării şi realizarea
pronosticurilor şi programelor de dezvoltare social-economică;
să convoace consfătuiri cu participarea factorilor de decizie ai
ministerelor, departamentelor, instituţiilor ştiinţifice şi ai altor
organe în problemele ce ţin de competenţele sale;
să participe la negocierile asupra acordurilor în domeniul
relaţiilor economice externe;
să instituie, din contul mijloacelor alocate pentru remunerarea
muncii lucrătorilor aparatului central al Ministerului, un fond special
pentru retribuţia experţilor, consultanţilor şi membrilor colectivelor
provizorii de creaţie, angajaţi prin contracte;
să comande prin comanda de stat lucrări de cercetări ştiinţifice,
programe informative şi economice în vederea realizării reformei
economice şi elaborărilor privind dezvoltarea social-economică;
să determine direcţiile principale ale cercetărilor ştiinţifice în
corespundere cu sarcinile reformei economice şi ale dezvoltării
social-economice.
V. Organizarea activităţii Ministerului
10. Ministerul este condus de ministrul economiei şi reformelor,
desemnat şi destituit în corespundere cu prevederile Constituţiei şi
Legii cu privire la Guvern.
11. Ministrul:
dirijează activitatea Ministerului şi poartă răspundere personală
pentru realizarea sarcinilor încredinţate acestuia, pentru utilizarea
raţională a mijloacelor bugetare, integritatea mijloacelor financiare şi
a valorilor materiale, autenticitatea indicilor cuprinşi în evidenţa
contabilă şi în dările de seamă;
asigură executarea legilor, decretelor Preşedintelui Republicii
Moldova, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi îndeplinirea
sarcinilor şi obligaţiunilor ce decurg din prevederile prezentului
Regulament şi din alte acte normative;
prezintă în modul stabilit spre examinare în Guvern proiecte de
hotărîri ale Guvernului, de programe şi acte normative;
delimitează obligaţiile adjuncţilor săi şi ale conducătorilor
subdiviziunilor Ministerului;
organizează activitatea Ministerului şi conduce şedinţele colegiului
şi consiliului de experţi;
angajează şi concediază conducătorii subdiviziunilor Ministerului şi
personalul lui;
modifică, în limitele fondului stabilit de retribuire a muncii şi
numărului-limită de personal, structura subdiviziunilor interioare ale
aparatului central al Ministerului, dacă Guvernul nu prevede altceva;
aprobă regulamentele subdiviziunilor Ministerului şi ale
instituţiilor din subordinea lui;
emite ordine şi dispoziţii, controlează executarea lor;
în limitele împuternicirilor sale, reprezintă Ministerul sau - în
temeiul unor misiuni încredinţate de Preşedintele ţării sau de Guvern -
şi statul Republica Moldova în relaţiile cu persoanele juridice şi
fizice din ţară şi din alte state, încheie şi reziliază contracte
(acorduri), semnează documente financiare şi de altă natură;
exercită şi alte împuterniciri, atribuite prin legislaţie.
În lipsa ministrului, funcţiile acestuia le exercită unul dintre
viceminiştri.
12. Numărul-limită al personalului scriptic şi fondul anual de
retribuire a muncii lucrătorilor aparatului central al Ministerului se
aprobă de către Guvern.
13. Ministerul are viceminiştri, desemnaţi şi destituiţi de Guvern
la propunerea ministrului. Viceminiştrii se supun nemijlocit ministrului
şi organizează activitatea în cadrul Ministerului în limitele
împuternicirilor ce le-au fost atribuite.
14. Ministerul, în temeiul prezentului Regulament şi în scopul
executării legilor în vigoare, decretelor Preşedintelui Republicii
Moldova, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, emite, în limitele
competenţelor sale, ordine, instrucţiuni, indicaţii metodologice şi
dispoziţii obligatorii pentru toate ministerele, departamentele,
organele administraţiei publice locale, precum şi pentru toate
întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile, indiferent de tipul de
proprietate şi de subordonarea lor departamentală, organizează şi
controlează executarea acestora.
Ministerul emite, în cazurile necesare, în colaborare cu alte
ministere, departamente, servicii şi inspectorate de stat, acte
normative comune.
15. În cadrul Ministerului se instituie un colegiu, compus din
ministru (preşedintele colegiului), viceminiştri, alţi lucrători ai
Ministerului, precum şi din savanţi notorii în economie. Componenţa
nominală a colegiului se aprobă de către Guvern.
16. Colegiul examinează în şedinţele sale chestiuni privind
organizarea activităţii Ministerului în vederea promovării reformei
economice, soluţionării problemelor stringente curente, elaborării şi
realizării pronosticurilor pentru perioade de perspectivă şi de scurtă
durată, discută chestiuni ce ţin de conducerea practică a instituţiilor
şi organizaţiilor subordonate Ministerului, efectuează controlul asupra
executării deciziilor, selectării şi folosirii cadrelor, examinează
proiectele actelor legislative şi normative, ia în dezbatere rapoartele
şi dările de seamă ale şefilor de subdiviziuni ale Ministerului,
organizaţiilor şi instituţiilor subordonate lui.
În activitatea sa colegiul se călăuzeşte de regulamentul propriu,
aprobat prin ordinul ministrului.
Deciziile colegiului se traduc în fapt prin emiterea ordinelor
ministrului. În caz de divergenţe între ministru şi colegiu, primul îşi
realizează deciziile proprii, raportînd Guvernului disensiunile apărute.
17. În scopul asigurării expertizei modelelor economice, proiectelor
de legi şi programe, pe lîngă Minister funcţionează un consiliu de
experţi, în componenţa căruia sînt încadraţi savanţi şi specialişti din
domeniu.
Consiliul de experţi activează în baza regulamentului aprobat de
ministru.
18. Viceminiştrii şi conducătorii subdiviziunilor, în limitele
împuternicirilor atribuite, poartă răspundere pentru deciziile luate de
ei şi pentru activitatea Ministerului.