546/12.11.2019 Hotărîre pentru aprobarea Condiţiilor de amplasare, înfiinţare, desfiinţare şi dotare tehnică a cheiurilor temporare şi a construcţiilor aferente pe căile navigabile interne ale Republicii Moldova
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Condiţiilor de amplasare, înfiinţare, desfiinţare şi
dotare tehnică a cheiurilor temporare şi a construcţiilor aferente
pe căile navigabile interne ale Republicii Moldova
[Denumirea modificată prin Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
nr. 546 din 12.11.2019
(în vigoare 29.11.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 352-359 art. 861 din 29.11.2019
* * *
În temeiul art.8 alin.(2) lit.a) din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.238-242, art.672), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Condiţiile de amplasare, înfiinţare, desfiinţare şi dotare tehnică a cheiurilor temporare şi a construcţiilor aferente pe căile navigabile interne ale Republicii Moldova (se anexează).
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina organului central de specialitate al administraţiei publice în domeniul transportului naval.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Maia SANDU |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul afacerilor interne | Andrei Năstase |
| Ministrul economiei şi infrastructurii | Vadim Brînzan |
| Nr.546. Chişinău, 12 noiembrie 2019. | |
Notă: În tot cuprinsul Condiţiilor, cuvintele "prezentul Regulament", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "prezentele Condiţii", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.546/2019
CONDIŢIILE
de amplasare, înfiinţare, desfiinţare şi dotare tehnică
a cheiurilor temporare şi a construcţiilor aferente pe
căile navigabile interne ale Republicii Moldova
[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Condiţiile de amplasare, înfiinţare, desfiinţare şi dotare tehnică a cheiurilor temporare şi a construcţiilor aferente pe căile navigabile interne ale Republicii Moldova (în continuare – Condiţii) are drept scop asigurarea unui cadru normativ necesar demarării procesului de operare a navelor la cheiuri neamenajate.
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
2. Prezentele Condiţii stabilesc modul de amplasare, înfiinţare, desfiinţare şi dotare tehnică a cheiurilor temporare şi a construcţiilor aferente, de sosire şi plecare a navelor la/de la chei, de navigaţie în acvatoriul cheiurilor, de îmbarcare şi debarcare a persoanelor, de încărcare, descărcare şi păstrare a mărfurilor, desfăşurare a activităţilor economice, a acţiunilor în condiţii meteorologice nefavorabile, de prevenire a poluării acvatoriului cheiului şi tarifele pentru operarea navelor la cheiuri.
[Pct.2 în redacţia Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
3. În sensul prezentelor Condiţii se utilizează terminologia definită în Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova nr.599/1999, precum şi următoarele noţiuni:
Convenţia internaţională privind prevenirea poluării de către nave (MARPOL 73/78) – convenţie internaţională ce stabileşte condiţiile minime la bordul navei în scopul prevenirii poluării, adoptată la Londra la 2 noiembrie 1973, la care Republica Moldova a aderat prin Legea nr.189/2005;
Convenţia internaţională privind ocrotirea vieţii umane pe mare (SOLAS 74) – convenţie internaţională ce stabileşte condiţiile minime privind exploatarea în siguranţă a navei, adoptată la Londra la 1 noiembrie 1974, la care Republica Moldova a aderat prin Legea nr.185/2005;
Convenţia privind Regulile internaţionale pentru prevenirea abordajelor pe mare (COLREG 72) – convenţie internaţională ce stabileşte Reguli pentru prevenirea abordajelor pe mare, adoptată la Londra la 20 octombrie 1972, la care Republica Moldova a aderat prin Legea nr.191/2005;
Dispoziţii de bază privind navigarea pe rîul Dunărea – reguli generale privind navigaţia pe căile navigabile interne;
incineratoare pentru deşeuri – instalaţii speciale pentru distrugerea termică a deşeurilor;
operator portuar – agent economic care prestează servicii portuare (încărcare, descărcare, aprovizionare şi legare la chei).
4. Terenurile din zonele şi fâşiile riverane de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă pot fi utilizate în calitate de cheiuri temporare, pentru acostarea navei, îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor, încărcarea, descărcarea şi păstrarea mărfurilor, pentru desfăşurarea activităţilor economice şi efectuarea operaţiunilor de vămuire a mărfurilor provenite din tranzacţiile economice externe, pe o perioadă ce nu depăşeşte termenul stabilit în art.8 alin.(2) din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova, de la data coordonată de organele de specialitate, fără efectuarea construcţiilor capitale, precum şi pentru amenajarea edificiilor temporare şi efectuarea altor lucrări necesare pentru staţionarea în cazul iernării neprevăzute a navelor sau al accidentelor în care navele sunt implicate.
[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
5. Acţiunile indicate în pct.4 se referă la navele înregistrate sub pavilionul Republicii Moldova sau sub pavilion străin, indiferent de forma de proprietate, care se află în acvatoriul cheiurilor temporare (în continuare – cheiuri), pe căile navigabile interne, în zona de responsabilitate a Agenţiei Navale a Republicii Moldova (în continuare – ANRM), precum şi la întreprinderile, organizaţiile, instituţiile, persoanele juridice şi fizice care îşi desfăşoară activitatea pe căile navigabile, pe teritoriul şi acvatoriul cheiurilor.
6. Utilizarea terenurilor în calitate de cheiuri temporare se efectuează doar după coordonarea acestui fapt de ANRM. ANRM, în procesul de procesare şi eliberare a coordonării, este responsabilă să solicite şi să obţină, în numele solicitantului, autorizarea accesului în zona de frontieră de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, coordonările şi alte acte stabilite de lege de la Serviciul Vamal, Agenţia "Apele Moldovei", Agenţia de Mediu, Agenţia "Moldsilva" şi proprietarul terenului. Solicitantul, agentul economic sau persoana împuternicită prezintă ANRM actele conform punctelor 61, 62 şi 64.
[Pct.6 în redacţia Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
61. Cheiurile temporare se dotează potrivit planului de amenajare, aprobat de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Vamal, în vederea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru crearea zonei de control vamal, precum şi de către autorităţile care activează în chei. Normele tehnice-tip de înzestrare a cheiurilor temporare sunt stabilite în anexa la prezentele Condiţii.
[Pct.61 introdus prin Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
62. Pentru autorizarea activităţii în zona de frontieră privind utilizarea cheiurilor temporare, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră i se prezintă:
1) cererea depusă de ANRM în numele solicitantului, cu indicarea datelor despre identificarea, constituirea agentului economic şi genurile de activitate desfăşurate;
2) planul de amenajare a cheiului temporar;
3) lista nominală a lucrătorilor solicitantului ce se preconizează să activeze în zona de frontieră, cu anexarea copiilor actelor de identitate ale acestora.
[Pct.62 introdus prin Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
63. În cazul în care nava pleacă dintr-un chei temporar şi are ca destinaţie un stat străin, controlul la trecerea frontierei este efectuat în ultimul punct de trecere a frontierei de stat fluvial/portuar aflat pe itinerarul de deplasare a navei. În cazul în care nava vine dintr-un stat străin şi urmează să acosteze la cheiurile temporare aflate pe teritoriul Republicii Moldova, controlul la trecerea frontierei este efectuat în primul punct de trecere a frontierei fluvial/portuar aflat pe itinerarul de deplasare a navei.
[Pct.63 introdus prin Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
64. Pentru coordonarea de către Agenţia "Apele Moldovei" a utilizării terenurilor în calitate de cheiuri temporare, se prezintă următoarele acte:
1) cererea depusă în numele solicitantului de ANRM;
2) actul ce confirmă dreptul de proprietate asupra terenului sau documentul ce confirmă dreptul de folosinţă;
3) documentaţia de proiect sau schiţa proiectului.
[Pct.64 introdus prin Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
7. Căpitanii navelor care sosesc în complexul portuar sau la cheiul temporar pot primi prezentele Condiţii de la agentul navei sau pot accesa pagina web a ANRM (www.narm.md).
[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
II. ATRIBUŢIILE ŞI DREPTURILE
8. Autorităţile administraţiei publice au următoarele atribuţii:
1) ANRM:
a) supraveghează siguranţa navigaţiei în conformitate cu Regulile de supraveghere fluvială pe rîul Dunărea ale ANRM (de la km 132,42 pînă la km 134,144 al rîului Dunărea, de la km 0 pînă la km 475,0 al rîului Prut, şi de la km 27 pînă la km 667 al fluviului Nistru);
b) monitorizează procesul de executare de către nave şi organizaţii a cerinţelor Codului navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova nr.599/1999 şi ale Legii nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova, în ceea ce priveşte asigurarea navigaţiei în siguranţă în acvatoriul cheiului şi în apropierea acestuia, respectarea regimului documentelor de bord, verificarea navelor înainte de ieşirea acestora în voiaj pentru a determina dacă acestea sunt în stare bună de navigabilitate, monitorizarea amplasării şi încărcării/descărcării mărfurilor pe nave, a respectării normelor de încărcare şi aprovizionare a acesteia, a exigenţelor de înrolare a membrilor de echipaj, monitorizarea condiţiilor care periclitează siguranţa navigaţiei ori sănătatea persoanelor îmbarcate sau care pot aduce daune mediului înconjurător, precum şi înregistrarea sosirilor şi plecărilor;
c) verifică starea de pregătire a cheiului pentru operaţiunile de acostare, securitatea transportului de mărfuri şi pasageri, navele aflate la chei (acostarea în siguranţă, efectuarea cartului pe nave, securitatea în zonele de ancoraj, afişarea pe navă a semnelor şi aprinderea luminilor conform cerinţelor internaţionale);
d) aprobă efectuarea operaţiunilor de încărcare/descărcare pe căile navigabile interioare ale Republicii Moldova, în afara limitelor porturilor şi la cheiuri neamenajate;
2) Serviciul Vamal exercită atribuţiile şi drepturile în conformitate cu prevederile art.8 şi 9 din Legea nr.302/2017 cu privire la Serviciul vamal, conform domeniului aferent acestuia;
3) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră:
a) exercită atribuţiile şi drepturile în conformitate cu cadrul normativ naţional şi internaţional;
b) în caz de constatare a încălcării regimului frontierei de stat sau a zonei frontierei de stat, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră va solicita, prin prescripţie, înlăturarea neajunsurilor depistate în termen de 24 de ore. În cazul neînlăturării încălcărilor depistate în termenul stabilit, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră va anula autorizaţia de activitate în zona de frontieră;
4) operatorul cheiului:
a) pregăteşte cheiul pentru acostarea/plecarea navelor;
b) menţine cheiul în condiţii necesare de siguranţă pentru acostarea/plecarea şi încărcarea/descărcarea navelor;
c) îndeplineşte lucrări pentru accesul navelor şi al camioanelor la chei;
d) încasează tarifele pentru încărcarea/descărcarea navelor, precum şi pentru serviciile prestate la chei;
e) în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, angajaţilor Serviciului Vamal, Poliţiei de Frontieră şi ANRM li se asigură acces permanent pe teritoriul cheiului temporar, precum şi li se oferă acces la imaginile video în regim real de timp de la camerele video amplasate la cheiul temporar. La solicitare, angajaţilor autorităţilor menţionate li se oferă, în mod gratuit, orice informaţie necesară pentru îndeplinirea activităţilor de serviciu;
f) îndeplineşte prescripţiile ANRM privind efectuarea lucrărilor de încărcare/descărcare, transbordare, manipulare a mărfurilor, stivuire, depozitare a mărfurilor la cheiurile temporare;
g) asigură măsuri de securitate în zona cheiului temporar, în scopul depistării şi prevenirii actelor ilegale, precum şi al salvării persoanelor pe apă.
[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
III. SOSIREA ŞI ÎNREGISTRAREA NAVELOR LA CHEI
9. Informaţia despre nava care urmează să sosească la chei este transmisă de către căpitanul navei sau agentul navei la ANRM cu 72, 48, 24 şi 4 ore înainte de intrare şi trebuie să conţină denumirea navei, data sosirii, informaţii despre mărfurile transportate.
10. Căpitanul navei sau agentul acesteia este obligat să comunice imediat ANRM orice abateri neprevăzute de la timpul estimat de sosire.
11. Acostarea navelor la chei este permisă doar în perioada luminoasă a zilei.
12. Căpitanii navelor primesc informaţia despre locul ancorării şi staţionării la chei de la ANRM.
13. Înregistrarea sosirilor are loc în perioada luminoasă a zilei.
14. În cazul navelor de navigaţie internă, fiecare navă trebuie să deţină următoarele documente:
1) certificatul de naţionalitate;
2) certificatul de bună stare de navigabilitate/certificatul de navigaţie interioară;
3) certificatul de tonaj (pentru navele a căror stare tehnică este supravegheată de societăţile de clasificare);
4) rolul de echipaj;
5) autorizaţia staţiilor de radiocomunicaţii ale navei, jurnalul radiotelegrafic (dacă nava are staţie radio).
[Pct.14 în redacţia Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
15. Înregistrarea sosirilor navelor are loc conform coordonării scrise dintre proprietarii/operatorii navelor şi ANRM.
16. Căpitanul navei este obligat să raporteze ANRM despre defecţiunile dispozitivelor, instalaţiilor şi mecanismelor aflate la bordul navei ce pot influenţa navigaţia în siguranţă, precum şi despre avariile sau accidentele care au avut loc în timpul voiajului.
17. Sosirea şi acostarea navei este permisă doar după prezentarea de către agentul navei a unui aviz de sosire expediat prin e-mail pe adresa ANRM, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal.
IV. PLECAREA NAVELOR DE LA CHEI
18. Plecarea navelor de la chei are loc doar în perioada luminoasă a zilei.
19. Starea de pregătire a navelor pentru ieşirea în larg este verificată de către ANRM.
20. Nicio navă nu are dreptul să părăsească cheiul fără înregistrarea în registrul de evidenţă a intrărilor şi ieşirilor navelor la ANRM.
21. Plecarea navelor maritime şi fluviale din cheiul temporar este permisă doar după verificarea nemijlocită a navelor de către reprezentantul ANRM, pentru a stabili dacă acestea sunt pregătite pentru voiaj, şi după îndeplinirea procedurilor vamale. Căpitanul navei sau agentul acesteia este obligat să înştiinţeze Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal despre ora prezentării navei în punctul de trecere a frontierei de stat fluvial/portuar prin care va avea loc nemijlocit trecerea frontierei de stat, precum şi orice abateri neprevăzute de la timpul estimat pentru prezentarea în punctul de trecere.
[Pct.21 în redacţia Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]
22. Cererea pentru plecarea navei va fi depusă de agentul navei cu cel mult 12 ore înainte de plecare.
23. Dacă în procesul de verificare a navei care urmează să iasă în larg reprezentantul ANRM depistează divergenţe între datele reale despre navă, echipajul acesteia sau în documentele navei şi datele indicate în declaraţia generală sau în cererea pentru dreptul de plecare, ori în cazul în care vor fi depistate deficienţe care împiedică ieşirea navei în larg, persoana care efectuează controlul împreună cu căpitanul navei întocmesc un act în care indică cauzele ce împiedică ieşirea în larg, iar ANRM nu va permite plecarea navei de la chei pînă nu vor fi înlăturate deficienţele depistate.
24. Reprezentanţii ANRM sînt obligaţi să verifice fiecare navă pentru a se convinge că starea acesteia corespunde cerinţelor de asigurare a securităţii navigaţiei, în conformitate cu prevederile Convenţiei internaţionale privind ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS-74) şi ale Convenţiei internaţionale privind prevenirea poluării de către nave (MARPOL-73).
25. Căpitanul portului sau inspectorii din cadrul ANRM pot interzice plecarea navei de la chei în cazurile prevăzute în art.95 din Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova nr.599/1999 şi art.33 din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova, precum şi în cazul necorespunderii cu prevederile convenţiilor internaţionale menţionate mai sus.
V. ÎNREGISTRAREA PLECĂRILOR
26. Înregistrarea plecărilor navelor de la chei are loc în perioada luminoasă a zilei la ANRM (timpul de iarnă: 27 octombrie–29 martie, între orele 9.00 şi 16.00, timpul de vară: 30 martie–26 octombrie, între orele 7.00 şi 18.00). Permisiunea pentru plecare este valabilă pe parcursul zilei respective.
27. Căpitanul navei este obligat să comunice ANRM despre plecare în prealabil, dar nu mai tîrziu de 6 ore pînă la ora stabilită de plecare. În cazul unei staţionări de scurtă durată (mai puţin de 6 ore) a navei la chei, plecarea trebuie să fie anunţată cu cel puţin 2 ore în prealabil.
28. Navele sosite din străinătate care părăsesc portul prin cabotaj în balast sau cu mărfuri de tranzit sînt obligate să perfecteze documentele vamale.
29. Pentru primirea permisiunii de ieşire în larg, căpitanii navelor trebuie să prezinte la ANRM, pentru verificare, documentele de bord ale navei în conformitate cu tipul şi destinaţia navei cu indicarea termenului de valabilitate al acestora, enumerate în pct.14.
30. În afară de documentele menţionate în pct.14, la bordul navei trebuie să fie prezente: cererea pentru dreptul de plecare, brevetele personalului de comandă şi confirmările acestora, certificatele de instruire a personalului nebrevetat, lista pasagerilor, în cazul existenţei acestora la bord, permisiunea serviciului sanitar pentru ieşirea în larg, actul de verificare a navei de către autorităţile portuare, informaţia privind înălţimea metacentrică reală şi cea minimă admisă, precum şi lista echipajului în 2 exemplare.
31. Căpitanii navelor maritime străine, în procesul înregistrării plecării, prezintă autorităţilor portuare, prin intermediul unui agent, formularul completat al declaraţiei generale şi documentele prevăzute în Convenţia internaţională privind ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS-74) şi Convenţia internaţională privind prevenirea poluării de către nave (MARPOL-73), cu amendamentele ulterioare.
32. Navele care intenţionează să iasă în larg după reparaţie, pentru a fi testate, sau să plece în alt port şi nu deţin documentele organizaţiei recunoscute, înregistrează plecarea în mod obişnuit, doar că în locul documentelor organizaţiei recunoscute prezintă acceptul statului-pavilion pentru voiaj unic, însoţit de declaraţia din partea căpitanului navei privind starea de navigabilitate a navei şi actul de verificare a navei de către reprezentantul ANRM.
33. Permisiunea pentru ieşirea din port este valabilă în decurs de 24 de ore de la primirea permisului de plecare. Dacă, dintr-un motiv oarecare, nava s-a reţinut în port peste termenul stabilit, căpitanul acesteia este obligat să comunice acest fapt ANRM şi să înregistreze din nou plecarea sau să primească permisiunea de plecare, în cazul în care nu sînt schimbări în starea tehnică a navei şi în componenţa echipajului.
34. În cazul în care au avut loc schimbări în componenţa echipajului sau în starea tehnică a navei, căpitanul este obligat să comunice acest fapt ANRM şi să înregistreze repetat plecarea.
35. În cazul plecării de la chei fără permisiunea ANRM, inspectorul portuar comunică imediat acest fapt autorităţilor de frontieră şi ia legătura cu căpitanul navei şi/sau agentul acesteia pentru întoarcerea acesteia la chei, în scopul perfectării procedurilor de plecare de la chei.
36. Toate navele care activează în permanenţă în perimetrul acvatoriului cheiurilor, informează ANRM şi notifică lunar (de la data de 1 pînă la data de 5 a fiecărei luni) acest fapt. Împreună cu informaţia referitoare la activitatea permanentă în acvatoriul cheiurilor este necesar de prezentat următoarele documente:
1) lista echipajului în 2 exemplare;
2) brevetele sau certificatele de calificare a personalului de comandă;
3) certificatele eliberate de societatea de clasificare recunoscută de Guvernul Republicii Moldova;
4) certificatul privind dreptul de proprietate;
5) certificatul privind dreptul de navigaţie sub pavilionul Republicii Moldova;
6) certificatul privind componenţa minimă a echipajului.
37. Pilotajul navelor spre chei este obligatoriu, cu excepţia navelor ai căror comandanţi au permisiunea unică a ANRM pentru trecerea fără pilot, precum şi a navelor de navigaţie interioară.
38. Se pot apropia de chei şi pot acosta doar navele ai căror căpitani vor confirma ANRM datele cu privire la starea sanitaro-epidemiologică a navei şi lipsa la bord a membrilor bolnavi ai echipajului sau a pasagerilor.
39. Plecarea navei de la chei este interzisă în cazul în care asieta navei este mai mare de 5°, precum şi în cazul aprovării navei, dacă aceasta nu este prevăzută la construcţia navei.
VI. NAVIGAŢIA ÎN ACVATORIUL CHEIURILOR
40. La apropierea de chei în perioada luminoasă a zilei şi în timpul staţionării la chei, nava îşi arborează pavilionul naţional şi cel al Republicii Moldova.
41. Monitorizarea siguranţei navigaţiei în acvatoriul cheiurilor este asigurată de ANRM.
42. La navigarea în acvatoriul cheiului, căpitanii navelor sînt obligaţi să se conducă de Dispoziţiile de bază privind navigarea pe rîul Dunărea, prezentele Condiţii şi Convenţia privind Regulile internaţionale pentru prevenirea abordajelor pe mare (COLREG 72) în ceea ce priveşte luminile de navigaţie pentru navele marine.
43. Acvatoriul cheiurilor care cuprinde spaţiul acvatic al rîului pe care este situat se stabileşte individual pentru fiecare chei aparte, calculat de la malul stîng pînă la linia convenţională a frontierei de stat al Republicii Moldova – în cazul rîului Prut, şi pînă la mijlocul şenalului navigabil al fluviului Nistru.
44. Întreprinderile, agenţii economici, organizaţiile şi instituţiile amplasate în acvatoriul cheiului sînt obligaţi să coordoneze cu ANRM toate acţiunile ce ţin de securitatea navigaţiei, operaţiunile de acostare, amplasarea navelor şi navigaţia în acvatoriul cheiurilor.
45. Toate navele care navighează în acvatoriul cheiului trebuie să aibă semne distinctive şi inscripţii nelavabile, executate în conformitate cu cerinţele internaţionale. Lipsa sau imaginile neclare ale simbolurilor indicate exclud posibilitatea exploatării mijloacelor de navigaţie în acvatoriul acestor cheiuri.
46. Fiecare navă maritimă exploatată pe cheiuri trebuie să aibă:
1) denumirea navei – pe provă, pe ambele borduri şi pe pupă;
2) denumirea portului de înregistrare – pe pupă, în afară de prima inscripţie;
3) marcajele cu privire la pescaj – pe provă şi pe pupă;
4) marcarea tonajului şi a încărcăturii, conform certificatelor de bord – pe borduri.
47. Fiecare navă fluvială trebuie să aibă inscripţiile în conformitate cu art.2.01 din Dispoziţiile de bază privind navigarea pe rîul Dunărea, adoptate la Sesiunea 75-a a Comisiei Dunării din 14 decembrie 2010.
48. În cazul lipsei semnelor de identificare sau al unor imagini şterse ale acestora, plecarea navei de la chei este interzisă.
49. Toate navele sînt obligate, în timpul circulaţiei, să fie pregătite de ancorare. La comanda dispozitivului de ancorare trebuie să se afle o persoană care să efectueze în orice moment necesar ancorarea de pe puntea de comandă.
50. La intrarea în acvatoriul cheiului, este interzis ca navele, pînă la acostare, să aibă agăţate în afara bordului bigi, macarale, pasarele şi bărci.
51. Pentru a primi indicaţii privind acostarea sau ancorarea navei, căpitanii navelor sînt obligaţi să informeze ANRM despre existenţa la bord a mărfurilor explozibile sau toxice. Navele cu mărfuri inflamabile sînt obligate să înalţe la loc vizibil lumini şi semne, în conformitate cu Dispoziţiile de bază privind navigarea pe rîul Dunărea.
52. În acvatoriul cheiului este interzisă lansarea semnalelor sonore, cu excepţia semnalelor prevăzute în Dispoziţiile de bază privind navigarea pe rîul Dunărea.
53. Coborîrea bărcilor de pe nave în acvatoriul cheiului este interzisă.
54. Ambarcarea şi debarcarea oamenilor, precum şi încărcarea obiectelor în timp ce nava se află în mişcare este interzisă. Aceste operaţiuni vor fi efectuate după ancorarea navei sau oprirea deplină a mişcării acesteia, cu respectarea regulilor de securitate şi doar în zonele de ancoraj a navelor maritime.
55. În conformitate cu prevederile art.42-49 din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova şi ale art.92, 125-132 din Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova nr.599/1999, orice navă sau obiect scufundată/scufundat în acvatoriul cheiului sau care a fost aruncată/aruncat la o adîncime mică ori pe ţărm trebuie să fie ridicată/ridicat la suprafaţă de către deţinătorul acestuia în cel mai scurt termen sau în termenul stabilit de ANRM.
56. Navele care circulă prin acvatoriul cheiului trebuie să aibă o viteză nu mai mare de 8 km/h la mişcarea în amonte şi 12 km/h la mişcarea în aval, faţă de ţărm, pentru evitarea unor agitaţii periculoase şi crearea unei situaţii de urgenţă.
57. Căpitanul unei nave aflate în marş sau ancorate trebuie să ia în considerare condiţiile specifice de navigare în acvatoriu. Din această cauză acesta nu este scutit de responsabilitatea pentru consecinţele care pot surveni în urma nerespectării măsurilor de precauţie prevăzute de practica fluvială sau circumstanţele speciale ale unui caz anumit.
58. Navele care au permisiunea de circulaţie în acvatoriul cheiului sînt obligate să treacă pe canalul 16 al staţiei de radio, care este unul de securitate.
59. Navele care se apropie din amonte de chei sînt obligate să ia legătura cu ANRM prin intermediul canalului 16 al staţiei de radio, comunicînd denumirea navei, informaţia despre aceasta, mărfurile transportate. În acelaşi timp va primi informaţiile şi despre navele care vin din direcţia opusă.
60. Navigarea în acvatoriul cheiului în condiţii meteo nefavorabile (ceaţă, ninsori, ploi torenţiale sau alte), care reduc vizibilitatea, este permisă doar cu acordul ANRM şi al căpitanului navei.
61. În lipsa vizibilităţii, în condiţii meteo nefavorabile, trebuie să fie stopată imediat circulaţia în acvatoriul cheiului a tuturor navelor cu pasageri la bord, chiar şi în cazul în care acestea dispun de radare în stare bună de funcţionare.
62. Pentru evitarea avarierii navelor şi a accidentelor, operatorul cheiului este obligat să îl pregătească pentru acostarea şi arimarea navei, precum şi pentru efectuarea lucrărilor de încărcare/descărcare. Reprezentanţii ANRM verifică lucrările de pregătire a cheiului pentru acostare şi permit apropierea navei doar la cheiul pregătit.
63. În procesul de pregătire a cheiului se îndeplinesc următoarele:
1) se verifică dacă dispozitivul de amortizare este în stare bună de funcţionare;
2) se verifică dacă babalele sînt în stare bună de funcţionare şi dacă există posibilitatea de a lega de acestea parîmele de legare;
3) se eliberează bordura de 3 m a cheiului de încărcătura care împiedică acostarea şi legarea/dezlegarea normală;
4) macaralele de la marginea cheiului trebuie să fie amplasate în acea parte a cheiului unde se va afla partea din mijloc a navei care se apropie, iar la plecare – în partea din mijloc a navei sau în afara acesteia;
5) se stopează activitatea şi circulaţia tuturor tipurilor de transport, inclusiv a celui tehnologic şi feroviar, pe toată întinderea cheiului;
6) în perioada de iarnă, marginea cheiului este curăţată de gheaţă şi zăpadă şi presărată cu nisip pe toată suprafaţa unde vor avea loc lucrări de acostare, legare/dezlegare a navei.
64. Cheiul trebuie să fie pregătit pentru nava care se apropie cu cel puţin o oră înainte de apropierea acesteia de chei.
65. Conducătorii/şefii organizaţiilor ce operează la cheiul respectiv sînt responsabili pentru respectarea cerinţelor de pregătire a cheiurilor pentru sosirea sau plecarea navelor.
66. Este asigurată o suprafaţă liberă suficientă pentru acostarea în siguranţă a navei care se apropie, luînd în considerare distanţele stabilite dintre nave.
67. Fiecare navă acostată trebuie să aibă o pasarelă rezistentă, comodă şi sigură, cu balustrade pe de ambele părţi. Lîngă pasarelă trebuie să fie prezent în permanenţă cartnicul. Administraţia navei este responsabilă pentru întreţinerea în siguranţă a pasarelei, indiferent dacă aceasta aparţine navei sau operatorului cheiului.
68. O navă aflată la chei trebuie să deţină, în stare bună de funcţionare şi pregătite de acţiune, echipamentul pentru cazuri de urgenţă şi incendii, precum şi mijloace de salvare.
69. Scăldatul şi pescuitul în acvatoriul cheiurilor sînt interzise.
70. Odată cu primirea avertizării meteo, ANRM informează navele aflate în radă prin intermediul canalului 16 al staţiei de radio, iar navele aflate la chei – prin telefon sau curier.
71. În cazuri de urgenţă pe navă, căpitanul sau persoana care a observat accidentul este obligat(ă) să dea un semnal de alarmă şi să anunţe imediat ANRM prin orice mijloace disponibile.
72. Se interzice navelor şi ambarcaţiunilor să se apropie de chei sau de o navă aflată în procesul de încărcare/descărcare, fără permisiunea ANRM.
VII. OPERAŢIUNI DE ÎNCĂRCARE/DESCĂRCARE
73. Operaţiunile de încărcare/descărcare au loc în perimetrul stabilit al cheiurilor.
74. După finalizarea încărcării şi fixarea încărcăturii, în cadrul procesului de înregistrare a plecării navei, căpitanul este obligat să prezinte ANRM planul de arimare, calculul privind stabilitatea navei, diagrama stabilităţii statice şi dinamice, cu indicarea înălţimii metacentrice admisibile şi rectificate, precum şi schema de fixare a încărcăturii.
75. Plecarea navei de la chei sau trecerea în radă este permisă doar după verificarea de către ANRM a corespunderii încărcăturii reale cu planul de arimare prezentat anterior.
76. În procesul operaţiunilor de încărcare/descărcare este interzisă efectuarea oricăror lucrări de reparaţie, cordaj, vopsire şi de altă natură pe punţile descoperite şi în afara bordului.
77. Responsabilitatea pentru accidentele survenite în timpul lucrărilor de încărcare/descărcare din cauza stării proaste a tachelajului, instalaţiilor de încărcare/descărcare şi a altui echipament de pe navă aparţine în totalitate proprietarului navei.
78. Toate declaraţiile privind avarierea navei în timpul operaţiunilor de încărcare/descărcare trebuie să fie raportate administraţiei cheiului, în formă scrisă şi imediat, de către căpitanul navei.
79. Este interzisă blocarea căilor de acces la instalaţiile şi echipamentele de combatere a incendiilor, mijloacele de salvare şi posturi.
80. Navele care urmează a fi încărcate la chei cu mărfuri periculoase trebuie să aibă înscrierea corespunzătoare în certificatul de clasificare eliberat de organizaţie recunoscută de Guvernul Republicii Moldova sau în actul emis de o comisie specială, prin care este permisă transportarea mărfurilor menţionate de către nava respectivă.
81. În cazul transportării mărfurilor inflamabile, planul de arimare trebuie să fie coordonat cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pînă la începutul arimării.
82. În toate cazurile de cădere a încărcăturii în afara bordului, pe acvatoriul cheiului, căpitanul navei trebuie să anunţe imediat ANRM.
VIII. ACŢIUNI ÎN CONDIŢII METEOROLOGICE NEFAVORABILE
83. În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, toate remorcherele aflate în complexul portuar se vor subordona căpitanului portului şi vor executa dispoziţiile acestuia.
84. În cazul primirii avertizării privind condiţiile meteo nefavorabile, administraţia navelor aflate în radă sau chei este obligată să întreprindă măsuri de asigurare a siguranţei propriilor nave (folosirea celei de-a doua ancore, legarea unor parîme suplimentare, stare sporită de pregătire a maşinilor de pe navă, monitorizarea sporită a circumstanţelor din jur).
IX. PREVENIREA POLUĂRII ACVATORIULUI CHEIULUI
85. Deversarea de produse petroliere în perimetrul acvatoriului cheiului reprezintă o situaţie excepţională. Responsabilitatea pentru îndeplinirea pe navă a tuturor măsurilor de prevenire a poluării acvatoriului cheiului îi revine căpitanului navei.
86. Se interzice ca navele sau orice alte mijloace plutitoare, în perioada aflării acestora în acvatoriul cheiului, să evacueze în apă substanţe dăunătoare pentru sănătatea omului sau pentru mediul ambiant, şi anume:
1) petrol, produse petroliere, reziduuri petroliere, precum şi amestecurile în care acestea se conţin în orice formă, inclusiv cele epurate în dispozitivele de bord, apele de balast din tancurile de combustibili reziduali şi tancurile petroliere, precum şi balastul segregat;
2) materie primă de natură chimică, produse chimice de pe urma curăţării punţii, a calei şi a tancurilor;
3) reziduuri netratate, ape reziduale de pe urma prelucrării fizico-chimice la bord. Reţeaua de canalizare este unită la recipientele de colectare, ale căror clapete sînt sigilate de către administraţia navei;
4) orice alte reziduuri susceptibile să modifice culoarea, mirosul, claritatea apei sau dacă deversarea acestora duce la apariţia unor particule plutitoare vizibile;
5) gunoi sau deşeuri alimentare, resturi de marfă de orice tip, precum şi ambalajele utilizate pentru transportarea acesteia.
87. Pentru prevenirea poluării acvatoriului cheiului, administraţia navei este obligată:
1) pînă la intrarea în acvatoriul cheiului, să închidă şi să sigileze clapetele şi alte dispozitive prin care este posibilă deversarea substanţelor nocive;
2) în cadrul tuturor manevrelor cu implicarea hidrocarburilor, produselor petroliere, amestecurilor ce conţin hidrocarburi, precum şi a altor substanţe nocive, să închidă ermetic sabordurile de pe punte, să instaleze paleţi sub punctele de conexiune a furtunurilor prin tuburi de ventilare, să asigure o supraveghere riguroasă a acestora;
3) să înregistreze, în jurnalul privind manevrele cu hidrocarburi şi în jurnalul de bord orice manevre cu implicarea hidrocarburilor, a produselor petroliere, a reziduurilor petroliere, a amestecurilor ce conţin hidrocarburi, a altor substanţe nocive, precum şi acţiunile întreprinse pentru prevenirea poluării;
4) să desfăşoare la bordul navei lucrările de reparaţie (capitonarea şi vopsirea carcasei, curăţarea punţilor, a calelor şi a altor părţi ale navei), cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a poluării acvatoriului cheiului complexului portuar, şi doar după ce acestea vor fi aprobate de către subdiviziunea teritorială a organului de specialitate în domeniul protecţiei mediului, precum şi de inspectorul portuar din cadrul ANRM.
88. Pentru curăţarea acvatoriului este interzis ca navele să utilizeze preparate ce duc la sedimentarea hidrocarburilor sau la dizolvarea acestora în apă.
89. În cazul deversării oricăror substanţe poluante, administraţia navei este obligată să raporteze imediat, prin orice mijloace (radio, telefon), acest fapt căpitanului portului (ANRM) şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. După recepţionarea informaţiei, ANRM înştiinţează Inspectoratul pentru Protecţia Mediului şi Agenţia de Mediu privind deversarea produsă. Este necesar, de asemenea, să se raporteze despre orice locuri poluate ale acvatoriului, observate de la bordul navei, prin indicarea concretă a amplasării, tipului şi a direcţiei de mişcare a acestora.
90. Curăţarea părţii subacvatice a corpului nave în timpul staţionării la chei este interzisă.
91. Evacuarea arbitrară şi aruncarea deşeurilor şi a reziduurilor industriale şi menajere pe teritoriul cheiului se interzice. Acestea sînt evacuate de către administraţia cheiului la solicitarea navelor, prin achitarea tarifului stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova.
92. Evacuarea deşeurilor alimentare şi a gunoiului se efectuează în containere, pe care administraţia cheiului le pune la dispoziţia navelor, prin intermediul agenţilor specializaţi, în baza unei solicitări. Armatorul achită serviciile prestate conform tarifelor aprobate de administraţia cheiului şi în conformitate cu prevederile Legii nr.176/2013 privind transportul naval intern.
93. Armatorii care au încălcat aceste reguli sînt obligaţi să ramburseze cheiului toate cheltuielile aferente lichidării poluării şi a consecinţelor acesteia, conform tarifelor stabilite, cheltuielile suportate de chei pentru închirierea utilajului implicat, a ambarcaţiunilor şi a angajaţilor altor companii, precum şi să poarte răspundere în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, cu achitarea amenzii şi/sau prejudiciului adus mediului.
94. Pe perioada staţionării în chei, utilizarea incineratoarelor pentru arderea deşeurilor este interzisă.
X. TARIFELE PENTRU OPERAREA NAVELOR LA CHEIURI
95. Pentru serviciile prestate la cheiurile temporare se încasează taxe şi tarife portuare stabilite în conformitate cu art.63 şi 15 din Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova nr.599/1999 şi art.54 din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova. În conformitate cu prevederile art.54 din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova, armatorul navei este obligat să achite următoarele tarife portuare pentru serviciile prestate de către operatorii porturilor/cheiurilor:
1) tariful naval, perceput de ANRM;
2) tariful administrativ, perceput de operatorul cheiului;
3) tariful de staţionare la chei, perceput de operatorul cheiului;
4) tariful de canal perceput pentru asigurarea gabaritelor şenalului navigabil şi accesului la chei;
5) tariful de remorcare (dacă este aplicabil);
6) tariful de pilotare (dacă este aplicabil);
7) tariful de ancoraj, perceput pentru asigurarea condiţiilor necesare pentru ancorare;
8) tariful de recepţionare a deşeurilor.
96. În conformitate cu prevederile art.54 alin.(1) din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova, tarifele stipulate la pct.95 subpct.2), 3), 5) şi 8) se calculează de operatorul portului/cheiului în baza regulamentului aprobat de organul central de specialitate în domeniul transportului naval.
Anexă
la Condiţiile de amplasare, înfiinţare
desfiinţare şi dotare tehnică a cheiurilor
temporare şi a construcţiilor aferente pe
căile navigabile interne ale Republicii Moldova
NORMELE TEHNICE-TIP DE DOTARE A CHEIURILOR TEMPORARE
Operatorul cheiului temporar în a cărui gestiune se află cheiul temporar este responsabil de dotarea acestuia, după cum urmează:
1) îngrădeşte perimetrul cheiului temporar cu gard de protecţie şi creează sistemul de control-acces dotat cu bariere electrice (intrare/ieşire);
2) pune la dispoziţia Poliţiei de Frontieră, în mod gratuit şi fără achitarea cheltuielilor de întreţinere, încăperile, locurile special amenajate şi comodităţile aferente necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor, inclusiv pentru servirea mesei de către angajaţi;
3) asigură iluminatul teritoriului, al perimetrului cheiului temporar, al sectorului adiacent acestuia, precum şi al intrării/ieşirii de pe perimetru;
4) instalează numărul necesar de camere video pe perimetrul cheiului, pe platforma de îmbarcare/debarcare şi asigură accesul angajaţilor Poliţiei de Frontieră la imagini (inclusiv la stocarea înregistrărilor şi vizualizarea în regim real-online);
5) oferă gratuit tehnică de calcul care să deţină acces permanent la internet;
6) amenajează locuri de parcare pentru mijloacele de transport de serviciu ale angajaţilor autorităţilor de control care activează în cheiul temporar;
7) asigură dotarea cu mobilier, sursă de apă potabilă, WC, vas de colectare a deşeurilor;
8) asigură respectarea cerinţelor Normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi dotarea cu sisteme şi mijloace de protecţie împotriva incendiilor, în conformitate cu cadrul legislativ şi normativ.
[Anexa introdusă prin Hot.Guv. nr.962 din 06.12.2023, în vigoare 18.01.2024]