BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

557/14.08.2015 Hotărîre cu privire la Unitatea de implementare a grantului acordat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
14.08.2015

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la Unitatea de implementare a grantului

acordat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare

nr. 557  din  14.08.2015

 (în vigoare 21.08.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 224-233 art. 636 din 21.08.2015

* * *

Abrogat: 29.01.2023

Hotărîrea Guvernului nr.958 din 28.12.2022

În temeiul Legii nr.283-XVI din 18 decembrie 2008 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Austria cu privire la cooperare de dezvoltare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.237-240, art.886) şi în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.694 din 4 august 2010 "Cu privire la aprobarea Contribuţiei (propunerilor) Republicii Moldova la Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.141-144, art.778), în scopul implementării grantului Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare şi al asigurării implementării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se acceptă propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor privind instituirea Unităţii de implementare a grantului acordat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, cu un efectiv de 5 unităţi, care va fi finanţată de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare.

2. Se aprobă:

Regulamentul cu privire la Unitatea de implementare a grantului acordat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, conform anexei nr.1;

Componenţa Comitetului de coordonare al Unităţii de implementare a grantului acordat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, conform anexei nr.2.

3. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor va organiza concursul pentru angajarea managerului de proiect şi lansarea activităţii Unităţii de implementare a grantului acordat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, în scopul implementării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării în Republica Moldova.

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

nr.557 din 14 august 2015

REGULAMENT

cu privire la Unitatea de implementare a grantului

acordat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul cu privire la Unitatea de implementare a grantului acordat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare (în continuare – Regulament) stabileşte cadrul juridic, obiectivele, drepturile şi atribuţiile, precum şi modul de administrare a Unităţii.

2. În sensul prezentului Regulament, noţiunile utilizate au următoarea semnificaţie:

1) coordonator naţional – persoană în funcţie de răspundere cu responsabilitatea de coordonare a procesului de implementare a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (în continuare – Strategie);

2) coordonator în domeniul prioritar – reprezentant al Republicii Moldova delegat pentru implementarea şi coordonarea unuia dintre cele 11 domenii prioritare ale Strategiei la nivel macroregional;

3) expert în domeniul prioritar – reprezentant al unei instituţii care a fost delegat pentru a coordona unul sau mai multe domenii prioritare ale Strategiei la nivel naţional;

4) monitorizare – sistem de colectare a informaţiei pe parcursul perioadei de implementare, creat în scopul evaluării relevanţei, eficienţei, eficacităţii, impactului şi durabilităţii proiectului şi/sau activităţii, în scopul de a oferi informaţii utile, care să permită întreprinderea de măsuri eficiente de optimizare/ remediere.

3. Unitatea de implementare a grantului acordat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare (în continuare – Unitate), cu personalitate juridică, îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi cu prezentul Regulament.

4. Unitatea îşi desfăşoară activitatea pe principii de autonomie administrativă şi financiară, dispune de conturi de decontare, inclusiv în valută străină, de ştampilă şi formulare cu Stema de Stat.

5. Scopul Unităţii constă în asigurarea îndeplinirii eficiente a obligaţiilor Republicii Moldova în calitate de stat-parte a Strategiei, asumate în temeiul Hotărîrii Guvernului nr.694 din 4 august 2010 "Cu privire la aprobarea Contribuţiei (propunerilor) Republicii Moldova la Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării", prin monitorizarea şi coordonarea lucrărilor de implementare a Proiectului de asistenţă în scopul asigurării funcţionalităţii şi promovării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării în Republica Moldova (în continuare – Proiect), pînă la finalizarea lui, în conformitate cu exigenţele Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare.

6. Întreţinerea Unităţii se efectuează din mijloacele financiare acordate din contul asistenţei externe prevăzute pentru aceste scopuri, în baza unui deviz aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi coordonat cu Ministerul Finanţelor.

II. SARCINILE, ATRIBUŢIILE ŞI DREPTURILE UNITĂŢII

7. Sarcinile principale ale Unităţii sînt următoarele:

1) implementarea Proiectului susţinut de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare în Republica Moldova;

2) gestionarea economică, financiară şi tehnică a Proiectului şi răspunderea deplină privind supravegherea acestuia;

3) monitorizarea implementării Proiectului, prezentarea rapoartelor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerului Finanţelor, Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare şi Comitetului de coordonare al Unităţii;

4) prezentarea raportului final, care va conţine o evaluare a impactului economic, financiar, social şi de mediu al Proiectului;

5) ţinerea evidenţei contabile şi prezentarea rapoartelor lunare şi trimestriale privind utilizarea fondurilor destinate Proiectului, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu recomandările Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare;

6) asigurarea îndeplinirii tuturor angajamentelor, monitorizarea şi evaluarea performanţelor;

7) acordarea asistenţei necesare misiunilor de supraveghere ale Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare şi îndeplinirea recomandărilor stipulate în rapoartele de supraveghere;

8) desfăşurarea altor tipuri de activităţi necesare pentru implementarea, în condiţii optime, a Proiectului.

8. Unitatea are atribuţii de beneficiar în procesul realizării Proiectului:

1) operaţionale: monitorizarea şi coordonarea tuturor activităţilor în cadrul Proiectului pînă la finalizarea lui, organizarea licitaţiilor pentru selectarea şi angajarea persoanelor juridice şi fizice rezidente şi nerezidente, precum şi încheierea contractelor cu acestea pentru achiziţionarea serviciilor, bunurilor şi a lucrărilor (conform legislaţiei);

2) de raportare:

a) colaborarea, în procesul implementării, cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, cu coordonatorul naţional, experţii în domeniile prioritare, coordonatorul în domeniul prioritar 9 "Investiţii în oameni şi în competenţe" din Strategie la nivel de macroregiune din partea Republicii Moldova;

b) monitorizarea nivelului de implementare a Proiectului, întocmirea rapoartelor lunare şi trimestriale cu privire la mersul lucrărilor, prezentîndu-le Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerului Finanţelor, Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare şi Comitetului de coordonare a Unităţii;

3) financiare:

a) asigurarea transferului ratelor din grantul Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare pe un cont trezorerial deschis la Trezoreria Teritorială Chişinău – bugetul de stat;

b) gestionarea contului trezorerial, administrarea cheltuielilor în cadrul Proiectului şi efectuarea plăţilor contractuale;

c) autorizarea, înregistrarea şi raportarea tuturor tranzacţiilor;

d) prezentarea Ministerului Finanţelor a setului de documente, în scopul completării contului Proiectului;

e) gestionarea financiară şi administrarea în cadrul Proiectului;

f) păstrarea rapoartelor financiare ale Proiectului în conformitate cu practicile contabile acceptate la nivel naţional şi aliniate la cerinţele Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare;

g) păstrarea rapoartelor şi înregistrarea tuturor tranzacţiilor în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi cu recomandările Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare.

9. În realizarea sarcinilor şi funcţiilor sale, Unitatea are dreptul:

1) să posede, să utilizeze şi să administreze bunurile şi mijloacele băneşti destinate asigurării activităţii sale;

2) să dispună de patrimoniu, inclusiv bunuri procurate şi mijloace financiare alocate de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare şi de alte instituţii;

3) să apară în calitate de reclamant şi pîrît în instanţele de judecată şi arbitraj;

4) să administreze mijloacele financiare de pe conturile Unităţii;

5) să dispună de cont de decontare şi de alte conturi.

III. ADMINISTRAREA UNITĂŢII

10. Conducerea Unităţii este efectuată de către Comitetul de coordonare şi manager.

11. Organul suprem de conducere al Unităţii este Comitetul de coordonare, a cărui componenţă se aprobă de Guvern, iar activitatea membrilor acestuia nu este remunerată. Comitetul de coordonare este împuternicit să adopte decizii în toate problemele de activitate a Unităţii care nu intră în atribuţiile managerului.

12. De competenţa exclusivă a Comitetului de coordonare ţine:

1) direcţionarea generală a implementării Proiectului;

2) apărarea intereselor beneficiarilor de Proiect;

3) asumarea rolului conducător în soluţionarea problemelor majore de politică ale Proiectului;

4) asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor;

5) coordonarea deciziilor de politici şi activităţilor, conform Proiectului.

13. Şedinţele Comitetului de coordonare se convoacă cel puţin o dată în trimestru sau, în caz de necesitate, la propunerea a cel puţin trei membri ai Comitetului sau a managerului Unităţii. Şedinţele Comitetului de coordonare sînt deliberative dacă la ele sînt prezenţi 2/3 din membri. Votarea la şedinţele Comitetului de coordonare are loc după principiul: un membru – un vot. Deciziile Comitetului de coordonare se adoptă prin simpla majoritate de voturi ale membrilor prezenţi.

14. La şedinţele Comitetului de coordonare se întocmeşte lista membrilor prezenţi, în care se indică numele şi prenumele fiecărui membru sau al reprezentantului acestuia. Lista se anexează la procesul-verbal al şedinţei.

15. Lucrările de secretariat ale Comitetului sînt asigurate de personalul Unităţii.

16. Executarea deciziilor Comitetului de coordonare, precum şi conducerea operativă a activităţii Unităţii revin managerului acesteia.

17. Managerul Unităţii este angajat prin concurs, coordonat cu Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, pe bază de contract semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor pe o perioadă determinată, care nu poate depăşi perioada de implementare a Proiectului, în conformitate cu termenele stabilite în Acordul de finanţare al Agenţiei.

18. Managerul are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

1) organizează activitatea personalului Unităţii şi asigură un climat de colaborare între toţi angajaţii implicaţi în proiect;

2) reprezintă Unitatea în relaţiile cu organele de stat, beneficiarii de Proiect şi asigură respectarea obligaţiilor contractuale care decurg din acordurile de parteneriat;

3) încheie contracte individuale de muncă, angajează şi concediază salariaţii Unităţii;

4) este responsabil de coordonarea eficientă a tuturor activităţilor Proiectului în vederea atingerii obiectivelor stabilite şi poartă răspundere personală pentru îndeplinirea atribuţiilor Unităţii;

5) răspunde de rezolvarea promptă a problemelor de comunicare ce apar în cadrul activităţilor Proiectului;

6) este responsabil de pregătirea şi organizarea planurilor de activitate în cadrul Proiectului pentru atingerea obiectivelor stabilite.

19. Efectivul-limită al Unităţii constituie 5 unităţi salariale, şi anume: manager de proiect, coordonator, asistent de proiect, contabil şi specialist în programe internaţionale. Colaboratorii Unităţii sînt angajaţi prin concurs, în coordonare cu Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, pe bază de contract semnat cu managerul Proiectului, pe o perioadă determinată, care nu poate depăşi perioada de implementare a Proiectului, în conformitate cu termenele stabilite în Acordul-cadru. Angajaţii Unităţii de implementare a Proiectului nu au statut de funcţionar public.

IV. EVIDENŢA ŞI DĂRILE DE SEAMĂ

20. Unitatea va prezenta Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi Ministerului Finanţelor rapoarte periodice de activitate, rapoarte financiare şi altă informaţie adiţională solicitată, după o coordonare prealabilă cu Comitetul de coordonare al Unităţii.

V. ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII UNITĂŢII

21. Activitatea Unităţii încetează în baza unei hotărîri de Guvern, prin reorganizarea sau lichidarea ei, în conformitate cu legislaţia.

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.557 din 14 august 2015

COMPONENŢA

Comitetului de coordonare al Unităţii de implementarea grantului

acordat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare

1. Ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, preşedinte al Comitetului de coordonare.

2. Viceministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, coordonatorul Naţional al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

3. Viceministrul economiei.

4. Viceministrul finanţelor, care patronează subdiviziunile interioare de a căror competenţă ţine monitorizarea proiectelor finanţate din surse externe.

5. Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene.

6. Reprezentantul Direcţiei generale coordonarea politicilor, asistenţei externe şi reforma administraţiei publice centrale, Cancelaria de Stat.

7. Reprezentantul Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare.