Hotărâre nr. 56 din 17.02.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de

dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2023-2030

nr. 56  din  17.02.2023

 (în vigoare 06.04.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.117-118 art. 244 din 06.04.2023

* * *

În temeiul art.5 lit.a), art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, şi pct.5.12 din Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030", aprobată prin Legea nr.315/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.409-410, art.758), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2023-2030 (se anexează).

2. Autorităţile/instituţiile publice responsabile de implementarea prevederilor Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2023-2030 vor prezenta anual, până la data de 1 martie, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare informaţia privind progresul înregistrat la executarea indicatorilor prevăzuţi în Strategia menţionată.

3. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va prezenta Guvernului anual, până la data de 31 martie, raportul de progres cu privire la implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2023-2030.

4. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va elabora şi va prezenta Guvernului, până la 1 aprilie 2027, raportul intermediar, în care va analiza progresul implementării Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2023-2030.

5. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va elabora şi va prezenta Guvernului, până la 1 mai 2031, raportul final de evaluare a Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2023-2030.

6. Coordonarea, controlul şi monitorizarea realizării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobată

prin Hotărârea Guvernului nr.56/2023

STRATEGIA NAŢIONALĂ

de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2023-2030

INTRODUCERE

Viziunea strategică a Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2023-2030 (în continuare – SNDAR 2023-2030) este dezvoltarea unui sector agroalimentar competitiv, centrat pe lanţurile valorice cu un potenţial sporit, prietenos mediului şi rezilient la schimbările climatice, care consolidează securitatea şi siguranţa alimentară şi asigură bunăstarea şi condiţii de trai mai bune în mediul rural.

Pornind de la nevoile de dezvoltare legate de inputuri, procesele agricole, pieţele de desfacere şi de implicarea comunităţii în dezvoltarea rurală, SNDAR 2023-2030 defineşte patru obiective strategice generale, care urmăresc consolidarea potenţialului sectorului agricol rezilient la schimbările climatice, promovarea practicilor agricole inteligente, eficiente şi durabile, dezvoltarea pieţei locale şi sporirea potenţialului de export, precum şi susţinerea unei dezvoltări socioeconomice rurale sustenabile. Atingerea celor patru obiective generale va fi realizată prin intermediul unui set de obiective specifice, din care vor deriva programe şi intervenţii.

SNDAR 2023-2030 asigură continuitatea activităţilor prevăzute de Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.409/2014 (în continuare – SNDAR 2014-2020), în ceea ce priveşte creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar, adaptarea practicilor agricole la schimbările climaterice, reducerea nivelului de sărăcie în mediul rural şi stimularea creşterii activităţilor agricole strategice şi de afaceri în mediul rural.

SNDAR 2023-2030 porneşte de la scopul general de a contribui la atingerea obiectivelor Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova Europeană 2030" (SND 2030), în special a obiectivului general 1 "Creşterea veniturilor din surse durabile şi atenuarea inegalităţilor", a obiectivului general 2 "Îmbunătăţirea condiţiilor de trai", a obiectivului general 4 "Ridicarea nivelului de cultură şi de dezvoltare personală" şi a obiectivului general 10 "Asigurarea unui mediu sănătos şi sigur", respectând angajamentele privind implementarea Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030.

La elaborarea SNDAR 2023-2030 au fost preluate obiectivele şi ţintele SND 2030 aferente sectorului agricol şi dezvoltării rurale, respectiv, măsurile de intervenţie ce vor contribui la atingerea obiectivelor SND 2030.

SNDAR 2023-2030 asigură implementarea prevederilor titlului IV capitolul 12 – Agricultură şi dezvoltare rurală din Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, prin alinierea la obiective generale ale Politicii agricole comune a Uniunii Europene (UE).

Totodată, SNDAR 2023-2030 conferă continuitate finanţării intervenţiilor din domeniu de către partenerii externi. Programele şi proiectele donatorilor internaţionali vor avea în continuare un impact important atât asupra dezvoltării sectorului agroindustrial, cât şi asupra creşterii capacităţilor de consolidare instituţională.

Sursa principală de finanţare a SNDAR 2023-2030 este Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural (FNDAMR), aprobat anual prin legea bugetului de stat. Gestionarea resurselor FNDAMR, precum şi a resurselor partenerilor de dezvoltare alocate pentru măsurile de intervenţie în agricultură este efectuată prin intermediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, iar în cazul unor proiecte finanţate din surse externe – prin intermediul unităţilor de implementare a proiectelor.

Capitolul I

ANALIZA SITUAŢIEI

Secţiunea 1

Rolul agriculturii în economia naţională

În perioada de implementare a SNDAR 2014-2020, ponderea agriculturii în economia naţională a înregistrat oscilaţii nesemnificative atât de creştere, cât şi de scădere a contribuţiei sectorului agricol în economia naţională. Astfel, în anul 2014 agricultura a avut o contribuţie de circa 14,1% în valoarea adăugată brută, iar până în 2019 valoarea acesteia a constituit doar 11,7%, sau cu 2.4 p.p. mai puţin, în condiţiile în care în perioada respectivă nu s-au înregistrat calamităţi naturale care să influenţeze decisiv rezultatele sectorului.

Figura 1. Structura valorii adăugate brute pe ramuri economice, 2011-2020, %

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Dat fiind că evoluţia sectorului de servicii a fost constantă, scăderea ponderii agriculturii a fost cauzată de contribuţia scăzută în valoarea adăugată brută a outputurilor generate de sectorul agricol şi, implicit, de productivitatea scăzută a sectorului în comparaţie cu alte sectoare ale economiei.

Analiza contribuţiei activităţilor economice la formarea volumului producţiei denotă o scădere constantă a ponderii sectorului agricol, aceasta ajungând în anul 2019 la doar 10,5% comparativ cu maximul din ultimii 10 ani de 12,6% în 2014. Or, scăderea ponderii volumului producţiei, coroborată cu scăderea ponderii sectorului în valoarea adăugată brută, denotă orientarea sectorului spre produsele cu valoare adăugată scăzută.

În anul 2020, în Republica Moldova s-a realizat valoarea adăugată brută aferentă activităţilor agricole de circa 19,86 mld lei (preţuri curente), sau de 2,1 ori mai mare decât în 2010, şi a reprezentat circa 11% (-1,3%) din valoarea adăugată brută totală a Republicii Moldova, plasându-se pe poziţia a treia, după comerţ şi industria prelucrătoare. De fapt, agricultura este activitatea complementară a industriei prelucrătoare, iar ponderea medie pentru ambele activităţi în perioada 2010-2020 a fost de 12,7%.

Sectorul agricol este unul din cei mai importanţi angajatori, asigurând cu locuri de muncă circa 21% din populaţia activă din ţară (figura 2). Mai mult decât atât, până în anul 2019, în cadrul estimărilor cu referire la persoanele ocupate în sectorul agricol erau incluse şi persoanele care practicau agricultura ca principală sursă de venit în gospodăriile casnice, ridicând astfel ponderea celor care activau în sectorul agricol la peste 36%.

Nivelul de salarizare a angajaţilor din agricultură este printre cele mai reduse. Salariul mediu lunar în agricultură şi serviciile conexe este de circa 4 376 pentru femei şi 5 000 pentru bărbaţi, reprezentând cele mai mici salarii lunare ale anului 2021 în comparaţie cu celelalte ramuri ale economiei naţionale. Această tendinţă se păstrează în ultimii ani. Salariul mic, condiţiile precare de muncă şi de trai din mediul rural sunt principalele cauze ale motivaţiei reduse a angajaţilor, în special a tinerilor specialişti. Lipsa forţei de muncă calificată şi suficientă este rezultatul acestui fenomen. Una dintre sarcinile de bază ale politicilor constă în identificarea căilor de majorare a salariului mediu şi consolidarea eforturilor programelor de instruire şi studii.

În domeniul comerţului exterior cu produse agroalimentare se constată aceeaşi tendinţă ca la începutul deceniului precedent, care doar s-a accentuat după semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE în anul 2014.

Figura 2. Structura populaţiei ocupate pe activităţi economice, 2011-2020, %

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Astfel, după semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE, ponderea exporturilor producţiei agroalimentare din Republica Moldova spre statele Comunităţii Statelor Independente (CSI) a continuat să scadă, atingând în anul 2019 o pondere record de 18,1%. În acelaşi timp, s-au dezvoltat în ritm rapid exporturile producţiei agroalimentare pe alte pieţe, în special pe piaţa UE. Astfel, în perioada 2014-2020 ponderea exporturilor producţiei agroalimentare în statele UE a crescut de la 41,3% la 52,4 %, iar în alte state – de la 23,7% în 2014 la 27,7% în 2019.

Totodată, se constată şi o creştere a exporturilor în valori absolute. Dacă în cazul statelor UE valoarea totală a exporturilor în perioada de referinţă a crescut cu 27%, iar în cazul altor state (cu excepţia CSI) – cu 20%, atunci în cazul statelor CSI valoarea exporturilor exprimate în valori monetare a scăzut în perioada 2014-2020 cu aproape 39%.

La analiza structurii exporturilor produselor agroalimentare pe categorii de produse, se poate constata că cea mai mare pondere le revine produselor regnului vegetal (în medie 55-60% din total), urmate de produsele industriei alimentare (în medie 31-35% din total), restul fiind acoperit de grăsimi şi uleiuri (circa 5-9%) şi produse ale regnului animal (circa 3%).

Figura 3. Dinamica structurii exporturilor agroalimentare

ale Republicii Moldova pe grupe de ţări, 2011-2020, %

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Cea mai mare parte a exporturilor produselor agroalimentare îi revine producţiei primare sau materiei prime care nu a trecut de etapa procesării şi care are o valoare adăugată scăzută în comparaţie cu alte categorii de produse, precum cele de origine animală sau cele ale industriei alimentare.

Analiza importurilor denotă o constantă atât a ponderii, cât şi a valorii absolute în structura importurilor pe grupe de ţări. În acest sens, se constată o egalitate a ponderii cotei importurilor din statele UE şi CSI, cu o slabă tendinţă spre creştere în ultimii ani a importurilor din statele UE.

Figura 4. Importurile produselor agroalimentare

pe grupe de ţări, 2011-2020, mii dolari SUA

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În structura importurilor produselor agroalimentare pe categorii de produse, cele mai mari ponderi raportate la exporturile realizate le au produsele cu valoare adăugată ridicată, şi anume cele ale regnului animal şi cele ale industriei alimentare.

Deşi produsele agroalimentare asigură circa 45% din totalul exporturilor Republicii Moldova, balanţa comercială cu produse agroalimentare este instabilă şi vulnerabilă. Astfel, în perioada 2014-2020, a existat o singură serie de doi ani consecutivi de creştere a balanţei comerciale cu produse agroalimentare, iar în perioada 2000-2020 a existat o singură serie de trei ani consecutivi de creştere a balanţei – 2008-2011.

Figura 5. Balanţa comerţului exterior cu produse

 agroalimentare, 2011-2020, mii dolari SUA

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În perioada 2011-2020, volumul exporturilor agroalimentare a crescut cu circa 17%, de la 956,6 mil. dolari SUA în 2011 la 1 121,6 mil. dolari SUA în anul 2020. Această creştere nu a fost uniformă nici pe parcursul perioadei, nici pe grupe de produse.

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Astfel, exporturile din categoria "I. Animale vii şi produse ale regnului animal" s-au redus în această perioada cu circa 11%, cu toate că în perioada 2014-2018 a avut loc o creştere semnificativă. De asemenea, au scăzut şi volumele de exporturi la categoria "Alte produse agroalimentare" cu circa 14%. Totodată, categoriile de produse "II. Produse ale regnului vegetal", "III. Grăsimi şi uleiuri de origine animală sau vegetală" şi "IV. Produse ale industriei alimentare; băuturi, tutun" au înregistrat, în perioada 2011-2020, o creştere a volumului de exporturi de la 15% la 35%.

Volumul total al exporturilor de produse agroalimentare a avut o creştere mai dinamică (17%) comparativ cu creşterea volumului total de exporturi al Republicii Moldova în perioada 2011-2020 (11%), fapt ce dovedeşte anumite avantaje competitive ale exporturilor agroalimentare în comparaţie cu exporturile din alte sectoare ale economiei naţionale. Aceasta se poate observa şi din ponderea exporturilor agroalimentare în volumul total de exporturi, care a crescut de la 43,2% în 2011 la 45,5% în 2020.

Evoluţia exporturilor agroalimentare pe parcursul perioadei analizate a fost diferită şi în funcţie de arealul ţărilor destinatare ale acestor exporturi. Astfel, exporturile către ţările CSI s-au redus în această perioadă de circa două ori. În acelaşi timp, exporturile agroalimentare către ţările UE au crescut cu circa 48%, iar în alte ţări, în afara UE şi CSI, volumul acestor exporturi aproape s-a triplat.

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Aceste evoluţii au avut un impact serios asupra structurii exporturilor agroalimentare în funcţie de principalele grupe de ţări destinatare. Astfel, ponderea ţărilor CSI a scăzut de peste două ori, de la 46,9% în 2011 la 19,9% în 2020. Concomitent, a crescut ponderea exporturilor agroalimentare în ţările UE, de la 41,7% în 2011 la 52,4% în 2020, dar şi în alte ţări în afara UE şi CSI, de la 11,4% în 2011 la 27,7% în 2020.

Analizând structura exporturilor agroalimentare pe principalele grupe de ţări şi categorii de produse, se pot observa anumite tendinţe. Astfel, exporturile din categoria "I. Animale vii şi produse ale regnului animal" în ţările UE au crescut de peste nouă ori în perioada 2011-2020, comparativ cu exporturile în ţările CSI, care au scăzut de peste două ori. Ca urmare a acestor evoluţii, ponderea exporturilor în ţările UE a crescut de peste zece ori, de la 2% în 2011 la circa 22% în 2020, ponderea exporturilor din această categorie în ţările CSI s-a redus de peste două ori, de la circa 74% la circa 34%, iar ponderea altor ţări din afara UE şi CSI a crescut de la 24,5% la 44,8%, aceste ţări devenind principalul debuşeu pentru exporturile Republicii Moldova la aceste produse ale regnului animal.

Exporturile din categoria "II. Produse ale regnului vegetal" în ţările UE a crescut în perioada analizată cu circa 33%, de la 219,9 mil. dolari SUA în 2011 la 293,3 mil. dolari SUA în 2020. În aceeaşi perioadă, exporturile acestor produse în ţările CSI s-au redus cu circa 30%, iar exporturile în alte ţări în afara UE şi CSI au crescut de circa 2,4 ori. Drept urmare, până în anul 2020 circa 51% din exporturile de produse vegetale erau direcţionate către ţările UE, circa 23% către ţările CSI, iar celelalte circa 26% către alte ţări în afara UE şi CSI.

Exporturile din categoria "III. Grăsimi şi uleiuri de origine animală sau vegetală" în ţările CSI în perioada 2011-2014 au fost nesemnificative şi în permanentă scădere, de la 3,1 mil. dolari SUA în 2011 la doar 0,1 mil. dolari SUA în 2020. În aceeaşi perioadă, exporturile în ţările UE au crescut cu circa 16%, de la 72,4 mil. dolari SUA în 2011 la 84,4 mil. dolari SUA în 2020, iar exporturile în alte ţări în afara UE şi CSI au crescut de peste 7 ori. Astfel, către anul 2020 circa 82% din exporturile acestor produse erau destinate ţărilor UE, circa 18% altor ţări în afara UE şi CSI şi doar 0,1% ţărilor CSI.

Exporturile din categoria "IV. Produse ale industriei alimentare; băuturi şi tutun" în perioada 2011-2020 au crescut de circa două ori în ţările UE şi de circa 3,8 ori în alte ţări în afară de UE şi CSI. În acelaşi timp, exporturile către CSI au scăzut de circa 2,7 ori. Ca rezultat, s-a modificat şi structura geografică a acestor exporturi. Astfel, până în anul 2020, circa 47% din exporturile din această categorie erau orientate către ţările UE, circa 33% către alte ţări din afara UE şi CSI şi doar circa 20% către ţările din spaţiul CSI.

Secţiunea a 2-a

Tendinţe în dezvoltarea agriculturii

Subsecţiunea 1

Volumul producţiei

În condiţiile variaţiei, uneori accentuate, a preţurilor la producţia agricolă, volumul producţiei agricole s-a manifestat cu oscilaţii periodice, determinate de modificarea anului de bază (din cinci în cinci ani), înregistrând o creştere generală, cu o evoluţie din ce în ce mai încetinită.

Figura 6. Cota agriculturii în volumul total al producţiei, 2010-2020, %

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În aceste condiţii, agriculturii i-au revenit în anul 2020 circa 9,6% din volumul total al producţiei, cu o reducere de circa 3,9 p.p. faţă de 2011 şi cu o cotă medie pentru perioada de referinţă de circa 11,8%. Astfel, tendinţa generală a volumului producţiei agricole pentru perioada 2011-2020 a fost una negativă, cu o reducere medie anuală de circa 0,3 p.p. (figura 6).

Indicii volumului fizic al producţiei agricole, care exprimă modificarea reală a producţiei, exceptând influenţa preţurilor, s-au abătut nesemnificativ faţă de dinamica volumului producţiei agricole, exprimaţi în preţuri comparabile. Dinamica generală pentru perioada 2010-2020 a înregistrat o tendinţă generală negativă, de circa -1,7 p.p., dinamica valorii producţiei fiind determinată preponderent de dinamica volumului fizic şi mai puţin de modificarea preţurilor (figura 7).

Figura 7. Indicii volumului fizic al producţiei agricole, 2010-2020, %

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Subsecţiunea a 2-a

Fondul funciar, managementul resurselor de sol în agricultură

Conform informaţiei din Cadastrul funciar conform situaţiei la 1 ianuarie 2022, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.391/2022, suprafaţa totală a terenurilor este de 3 384,94 mii ha. Suprafeţele agricole reprezintă 62,5% din suprafaţa totală a ţării. După o reducere semnificativă, pe fondul recesiunii economice din anii 1990, ponderea terenurilor agricole a urmat, din 2002 şi până în prezent, un trend pozitiv, cu o ascensiune medie anuală de circa 0,18 p.p.

Figura 8. Structura fondului funciar

Sursa: Cadastrul funciar

Ca rezultat al demarării în Republica Moldova a reformei agrare în 1992, persoanele care au activat în gospodăriile agricole în conformitate cu prevederile art.12 din Codul funciar nr.828/1991 au fost împroprietărite cu teren agricol. Terenul agricol a fost divizat într-o mulţime de parcele, având configuraţii şi amplasament necorespunzător practicării unei agriculturi competitive în condiţiile economiei de piaţă. Acest fapt a dus la aceea că majoritatea persoanelor care practică agricultura, indiferent de faptul dacă sunt proprietari ai acestor terenuri sau nu, practică o agricultură ineficientă, orientându-se nu spre producerea competitivă a producţiei pe piaţă, dar spre îndestularea necesităţilor proprii.

În prezent, nivelul de fragmentare a terenurilor cu destinaţia agricolă a suferit unele schimbări după finalizarea reformei de privatizare. Astfel, în prezent, suprafaţa medie a unei parcele de teren pe ţară este de 0,85 ha, zona centrală a ţării fiind fragmentată cel mai mult, suprafaţa minimă a parcelei fiind de 0,29 în raionul Străşeni. Întreprinderile agricole şi gospodăriile ţărăneşti care gestionează mai mult de 10 ha acoperă circa 75% din suprafeţele terenurilor agricole. Consolidarea terenurilor pe bază de arendă este mai populară şi mai des practicată decât consolidarea în bază de achiziţie.

Figura 9. Evoluţia terenurilor agricole

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În ultimii ani, solurile cu fertilitate înaltă sunt supuse tot mai intensiv degradării din cauza micşorării suprafeţelor fâşiilor forestiere de protecţie, cataclismelor naturale, utilizării iraţionale a resurselor funciare, ignorării metodelor ştiinţifice fundamentale de cultivare a culturilor agricole şi altor factori, ceea ce a condus la o scădere esenţială a capacităţii productive a solurilor.

În ultimele decenii s-au intensificat procesele şi formele de degradare a solului. Cele mai grave forme ce au condus la micşorarea capacităţii de producţie sau la deteriorarea învelişului de sol sunt cauzate de procesele de eroziune prin apă şi vânt, umiditate excesivă, salinizare, alcalinizare, alunecări de teren etc. Potrivit datelor oferite de instituţiile ştiinţifice din domeniul solului, starea actuală a învelişului de sol este nesatisfăcătoare pe circa 50% din terenurile agricole şi critică pe circa 10%. Protecţia, ameliorarea şi utilizarea durabilă a solurilor devine o prioritate în politica statului, degradarea solurilor terenurilor agricole de calitate superioară provocând prejudicii enorme domeniului agricol.

Conform Cadastrului funciar, suprafaţa terenurilor cu destinaţie agricolă în anul 2008 constituia 1 939 114 ha, iar în anul 2019 – 2 019 359 ha. Suprafaţa terenurilor erodate, conform informaţiei Î.S. "Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului", în anul 2008 constituia circa 877 644 ha, iar în anul 2019 – circa 1 015 693 ha, atestându-se astfel o creştere de circa 16 %.

Cauzele principale ale degradării solului sunt: nerespectarea rotaţiei culturilor în asolamente, reducerea culturilor furajere şi leguminoase, reducerea utilizării îngrăşămintelor organice şi minerale, lucrarea necorespunzătoare a solului, modificarea condiţiilor hidrologice, defrişarea pădurilor şi a fâşiilor de protecţie a câmpurilor, gestionarea necorespunzătoare a păşunilor şi utilizarea defectuoasă a utilajelor grele în agricultură.

Figura 10. Suprafeţele însămânţate din Republica Moldova (1993-2020)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În ultimele 3 decenii evoluţia suprafeţelor însămânţate din totalul suprafeţelor agricole a înregistrat distorsiuni semnificative. Cele mai semnificative constatări legate de dinamica suprafeţelor agricole se referă la:

1) reducerea cu circa 13,6% a suprafeţelor însămânţate în perioada 1993-2020, în condiţiile unei relative stabilităţi a suprafeţei însămânţate cu cereale şi leguminoase – boabe (+5%), şi o creştere importantă a suprafeţelor plantate cu culturi tehnice (+75,5%);

2) cadrul culturilor tehnice unde se atestă o creştere puternică (de peste 3 ori) a suprafeţelor plantate cu floarea-soarelui şi o reducere semnificativă (de aproximativ 6 ori) a suprafeţelor de sfeclă de zahăr (de la 83 mii ha în 1993 la 14 mii ha în 2020);

3) dinamica specifică pe categorii de culturi agricole pentru perioada de referinţă unde se detaşează creşterea celor mai preponderente suprafeţe plantate cu culturi tehnice (+75,7%) şi cu cereale şi leguminoase (+5%).

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

În structura suprafeţelor agricole predomină, cu o pondere de circa 62,2%, cerealele şi leguminoasele, iar cumulat cu culturile tehnice, acestea deţin 92,2% din suprafeţele însămânţate.

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

În aceste condiţii, cele mai consistente modificări structurale favorabile le revin suprafeţelor destinate culturilor tehnice, care în perioada 1993-2020 s-au dublat (+15,3 p.p.), şi celor destinate cerealelor şi leguminoaselor (+11 p.p.).

Figura 11. Suprafeţele însămânţate din Republica Moldova, după culturi agricole (1993-2020)

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Ponderea suprafeţelor destinate culturilor tehnice a înregistrat în perioada 1993-2020 o creştere medie anuală de circa 0,56 p.p., iar cea a suprafeţelor însămânţate cu cereale şi leguminoase a crescut anual în medie cu circa 0,26 p.p.

În aceeaşi perioadă, deşi deţin ponderi minore, au fost afectate poziţiile structurale ale culturilor de cartofi, legume şi bostănoase şi poziţia plantelor de nutreţ, a căror pondere în perioada de referinţă s-a redus de două ori (de la 8,8% la 4,5%) şi, respectiv, de 8 ori (de la 25,2% la 3,2%). Prin urmare, dacă se va ţine cont de o productivitate aproximativ constantă a plantelor de nutreţ, din reducerea masivă a suprafeţelor se pot deduce proporţiile degradării domeniului zootehnic al ţării.

Dinamica suprafeţelor însămânţate în ultimii aproape 30 de ani denotă o relativă stabilizare a reducerii suprafeţelor însămânţate. În condiţiile evoluţiei retrospective, ne putem aştepta până în anul 2030 la cote ale suprafeţelor însămânţate cuprinse între 1 385 şi 1 542 mii ha. Astfel, conform unei variante optimiste, până în anul 2030 ne putem aştepta la o pierdere de circa 1% a suprafeţelor însămânţate faţă de situaţia din prezent, sau -7,62% faţă de anul 1993. Conform variantei pesimiste, pierderile suprafeţelor însămânţate vor reprezenta -1,6% faţă de situaţia din prezent şi -17% faţă de anul iniţial al analizei.

Pe lângă suprafeţele însămânţate, au fost afectate de recesiuni substanţiale şi suprafeţele plantaţiilor multianuale. În perioada 1993-2020 suprafaţa plantaţiilor multianuale s-a redus de circa 1,7 ori, de la 445 mii ha la 263 mii ha (-40,9%).

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Un element important în vederea dezvoltării suprafeţelor de culturi multianuale (culturi pomicole, arbuşti fructiferi, căpşuni) este majorarea suprafeţelor plantaţiilor cu circa +27% începând cu anul 2007, aceasta fiind determinată, în mare parte, de creşterea de şapte ori a suprafeţei plantaţiilor de nuci şi, respectiv, de patru ori a plantaţiilor de pomuşoare.

Conform unor estimări, la orizontul anului 2030, suprafeţele plantaţiilor pomicole, nucifere, de arbuşti fructiferi şi căpşuni vor ajunge la o suprafaţă de circa 135 mii ha (-4,7% faţă de anul 2020). În acelaşi timp, varianta pesimistă indică o reducere consistentă a suprafeţei până la nivelul de 84 mii ha (-40,5% faţă de 2020). O alternativă mai favorabilă, fundamentată pe creşterea suprafeţelor de plantaţii înregistrate începând cu anul 2007, sugerează posibilitatea realizării variantei optimiste de circa 185 mii ha (+30% faţă de 2020), în timp ce varianta pesimistă indică spre anul 2030 o creştere a suprafeţei de până la 155 mii ha (+10% faţă de 2020).

Suprafeţele totale de plantaţii viticole înregistrează o descreştere, cu un indice mediu anual de circa 2%. În anul 2014 suprafaţa totală a plantaţiilor viticole a fost de 140,4 mii ha, dintre care 133,7 mii ha pe rod. Până în anul 2020, suprafaţa totală a plantaţiilor viticole s-a redus la 121,2 mii ha, dintre care productive 114,1 mii ha (figura 12). În gospodăriile producţie marfă suprafeţele plantaţiilor viticole s-au diminuat, cele cu soiuri de struguri pentru vin de la 76,3 mii ha în 2014 la 60,2 mii ha, cele cu soiuri de struguri pentru masă de la 15,7 mii ha în 2014 la 13,3 mii ha în 2020. Între anii 2014-2020 s-au plantat în total circa 10 mii ha, fiind de peste două ori mai puţin decât în perioada 2007-2013. Pe parcursul anilor 2014-2020 au fost defrişate circa 2,6 mii ha pe an (figura 12).

Figura 12. Suprafeţele plantate cu viţă-de-vie în dinamică (2014-2020)

Sursa: elaborată în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Extinderea activităţilor agricole poate fi determinată şi de creşterea numărului de întreprinderi cu activităţi agricole. Astfel, în perioada de analiză, numărul de întreprinderi agricole, la fel ca şi ponderea acestora din numărul total de întreprinderi din ţară, a continuat să crească, dinamica generală fiind caracterizată de un ritm de circa +40% şi, respectiv, +1,62 p.p.

Subsecţiunea a 3-a

Schimbările climatice

Analiza datelor meteo din ultimii 75 de ani arată că parametrii principali ai climei din Republica Moldova au fost supuşi multiplelor fenomene climatice, unele dintre ele influenţând vădit procesul de creştere în ramura agricolă.

Indicii de majorare a temperaturilor anuale pentru perioada analizată (1945-2020) au constituit: de la +9,25 ºC la +11,4 ºC (cu +2,15 ºC, sau cu +0,0287 ºC anual) (figura 13). La prima etapă (1945-1975), s-a înregistrat şi fenomenul de scădere a indicilor temperaturilor anuale: de la +9,25 ºC până la +8,95 ºC (sau -0,3 ºC), ceea ce constituie în medie -0,01 ºC pentru fiecare an.

Figura 13. Schimbarea climei şi evoluţia dezvoltării agriculturii

din Republica Moldova, 1945-2020

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat

În consecinţă, trendul majorării temperaturilor anuale în ultimii 45 de ani (1975-2020) a fost de: +2,45 ºC (+0,054 ºC per 1 an), inclusiv pentru ultimii 20 de ani (2000-2020): cu +1,80 ºC (sau +0,09 ºC per an), dar ultimii 10 ani (2011-2020): cu +0,94 ºC (sau +0,094 ºC per an), adică de 1,74 ori mai intensiv în comparaţie cu indicatorul mediu.

Paralel, volumul precipitaţiilor atmosferice se apreciază după alte criterii: majorarea de la 480,0 mm până la 576,0 mm (sau +2,9 mm per 1 an) – înregistrate pentru perioada 1945-1986. În ultimii 35 de ani (1985-2020), dimpotrivă, a fost înregistrată scăderea volumului de precipitaţii atmosferice: de la 576 mm până la 538,0 mm (sau cu -1,09 mm anual).

Instabilitatea principalilor indicatori meteo: variaţia temperaturii aerului şi scăderea volumelor de precipitaţii a avut drept consecinţă scăderea nivelului de productivitate a principalelor culturi agricole. Conform datelor din perioada 1946-2014, observăm ritmuri de scădere a nivelului de productivitate apreciate ca: -0,0245 t/ha – pentru cultura grâului de toamnă, -0,025 t/ha – pentru cultura porumbului, -0,0119 t/ha – pentru cultura de floarea-soarelui, -0,0052 t/ha – pentru cultura sfeclei de zahăr, -0,0099 t/ha – pentru struguri şi -0,0055 t/ha – pentru culturi pomicole pentru fiecare +1% de temperaturi anuale (figura 14).

Figura 14. Dinamica indicilor volumului de precipitaţii atmosferice, 1946-2020

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat

Indicatorii specifici meteo ce caracterizează clima Republicii Moldova sunt: instabilitatea temperaturilor anuale: de la 7,76 ºC până la +12 ºC, şi volumele precipitaţiilor: de la 236 mm până la 765,3 mm. Analiza datelor anilor studiaţi arată, de asemenea, că anii agricoli cu temperaturi maximale au fost fixaţi în 21,6%, iar cei cu temperaturi reduse în 45,9%.

Odată cu procesul de majorare a indicilor temperaturilor aerului (de la +7,56 ºC până la + 12 ºC) s-a fixat scăderea coeficientului fotosintetic al plantelor culturilor agricole (t/ha pentru fiecare +10 ºC). Cea mai conservativă a fost reacţia plantelor culturii sfeclei de zahăr, dar cele mai volatile au fost culturile pomicole şi viţa-de-vie, grâul de toamnă şi porumbul ocupând o poziţie medie. Un criteriu care caracterizează suplimentar fenomenul de schimbare a climei este şi aşa-numita "extremitate a climei", care se apreciază prin procesul majorării temperaturilor sezonului de vară paralel cu scăderea temperaturilor de iernare, ce se demonstrează prin "coeficientul continental" (K_cont), în comparaţie cu datele medii multianuale.

Analiza datelor multianuale (1945-2020) au demonstrat că anii cu cel mai înalt nivel de recoltă a culturilor agricole s-au caracterizat prin cei mai modeşti indici K_cont: iarna cu temperaturile ridicate (t ºC= -1,5 ºC…-1,8 ºC), sau cu +0,7 ºC…+0,4 ºC mai sus de "norma" multianuală (-2,2 ºC), în coordonare cu nivelul modest al temperaturilor sezonului de vară (+18,15 ºC…+19,0 ºC), ce se apreciază cu K_cont = 0,86-0,90 un. (tabelul 4). Cea mai accentuată reacţie a plantelor la majorarea nivelului K_cont au avut-o culturile pomicole (scădere de -56,0%), sfecla de zahăr (-52,1%), grâul de toamnă (-47,2%) şi porumbul (-29,2%), mai puţin viţa-de-vie (-35,6%) şi floarea-soarelui (-43,1%).

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat

Reacţia culturilor agricole la fenomenul scăderii volumului de precipitaţii atmosferice (în perioada 1946-2020) a fost destul de accentuată. Minimizarea volumelor de precipitaţii anuale (de la 544,2 mm (media multianuală)) cu -141,5 mm (-26,0%) a condus la scăderea nivelului de productivitate: cu -0,39 t/ha (sau -0,015 t/ha pentru fiecare -1,0% de precipitaţii) – pentru grâul de toamnă; cu -0,67 t/ha (sau -0,0258 t/ha) – pentru porumb; cu -0,095 t/ha (sau -0,00365 t/ha) – pentru floarea-soarelui; cu -0,2 t/ha (sau -0,0077 t/ha) – pentru viţa-de-vie şi cu -0,27 t/ha (sau -0,0104 t/ha pentru fiecare -1,0% de precipitaţii) – pentru culturile pomicole.

Conform datelor multianuale, se pot concluziona următoarele: în anii secetoşi reacţia la deficitul de umiditate (pentru fiecare -20 mm de precipitaţii) s-a înregistrat: -0,056 t/ha (-2,3%) scăderea nivelului de recoltă la cultura grâului de toamnă; -0,096 t/ha (-3,37%) – pentru porumb; -0,029 t/ha (-1,99%) – pentru floarea-soarelui; -0,484 t/ha (-2,1%) – pentru sfecla de zahăr; -0,04 t/ha (-0,93%) – pentru struguri şi +0,01 t/ha (+0,2%) – pentru fructe.

Influenţa consolidată a factorilor meteo (temperaturile şi volumul de precipitaţii anuale), demonstrată prin indicatorul "coeficientul hidrotermal (CHT)", a fost apreciată pentru perioada (1946-2020) cu o creştere proporţională a nivelului de productivitate a culturilor agricole.

Pentru culturile: grâu de toamnă, floarea-soarelui, struguri şi culturi pomicole, trendul de majorare proporţională a nivelului de productivitate a fost accentuat în latitudinea indicilor CHT de la 0,89 până la 1,30 un., dar după depăşirea nivelului optimal (CHT > 1,31), invers, a fost înregistrată scăderea nivelului de recolte: -10,0%; -7,4%; -21,6% şi -20,6%, corespunzător. Pentru porumb şi sfecla de zahăr, fenomenul indicilor optimi de CHT nu a fost stabilit şi nivelul de productivitate s-a majorat proporţional în toată latitudinea de CHT studiaţi (tabelul 6). Nivelul de corelaţie ("r") dintre indicii anuali ai CHT şi productivitatea grâului de toamnă a constituit: r = +0,334; pentru porumb: r= +0,579; pentru floarea-soarelui: r= +0,314 şi pentru sfecla de zahăr: r = +0,391 unităţi. Cu o reacţie mai accentuată s-au caracterizat plantele fructifere, porumbul, grâul de toamnă şi sfecla de zahăr.

În cazul scenariului de răcire globală a climei, scăderea temperaturilor anuale va provoca majorarea nivelului de productivitate a culturilor agricole. Pentru fiecare scădere cu -1,00 ºC de temperaturi anuale s-au înregistrat: +0,26 t/ha (+10,7%), +0,056 t/ha (+1,94%), +0,014 t/ha (+1,01%), +0,292 t/ha (+1,28%), +0,335 t/ha (+7,25%) şi +0,490 t/ha (+10,1%), corespunzător pentru culturile respective, realizate în latitudinea temperaturilor anuale da la +7,8 ºC până la +9,35 ºC. Temperaturile reduse ale sezonului de vară au cea mai bună influenţă.

Cât priveşte nivelul de umiditate optimală (636,6 mm, sau +90 mm, ori +16,5% la volumul mediu multianual), s-au înregistrat următoarele rezultate: pentru grâul de toamnă: +0,049 t/ha (+2,0%) pentru fiecare +20 mm de precipitaţii, pentru porumb: +0,060 t/ha (sau+2,1%); floarea-soarelui: +0,023 t/ha (+1,57%); sfecla de zahăr: +0,038 t/ha (+0,17%); struguri: +0,094 t/ha (+2,03%), şi pentru fructe: +0,021 t/ha (+0,44%). Ulterior, în anii cu nivelul de umiditate majorat (în volum şi mai exagerat – cu +23,9%, sau până 684,0 mm) a scăzut nivelul de productivitate a culturilor agricole, până la: -0,56%, -0,19%, -1,7%, +1,35%, +0,33% şi -0,35%, corespunzător pentru fiecare cultură.

Plantele culturii de grâu de toamnă au demonstrat o reacţie negativă, (cea) mai accentuată, la condiţiile secetoase: toamna, primăvara şi vara; porumbul – primăvara şi vara; floarea-soarelui – iarna şi primăvara; sfecla de zahăr – iarna, primăvara şi vara; viţa-de-vie – iarna şi primăvara; fructele – iarna şi primăvara.

Scăderea nivelului de recoltă a culturilor agricole, localizate pe soluri erodate (care se apreciază cu 950 mii ha), sunt mult mai sensibile (cu 25-35%) la influenţa fenomenului secetei.

Astfel, datorită expunerii geografice, peisajului şi amplasării în zona climatică temperat-continentală, Republica Moldova este extrem de vulnerabilă la schimbările climatice şi la diverse fenomene hidrometeorologice naturale. Pe parcursul ultimilor 20 de ani, au existat 6 ani de secetă devastatoare (2000, 2003, 2007, 2012, 2015 şi 2020), care au afectat aproximativ 75% din teritoriul ţării; 9 ani au intrat în top 10 cei mai fierbinţi ani din istoria observaţiilor meteorologice, în timp ce 2016 şi 2020 au devenit cei mai fierbinţi ani din istoria observaţiilor meteorologice naţionale. În cea mai mare parte a ultimilor ani, cele mai frecvent înregistrate fenomene în Republica Moldova au fost: îngheţuri târzii de primăvară (a doua decadă a lunii aprilie – a doua decadă a lunii mai), grindină (a treia decadă a lunii aprilie – a treia decadă a lunii iulie), temperaturi excesiv de ridicate şi insolaţie extremă (a doua decadă a lunii mai – a treia decadă a lunii august), îngheţuri timpurii de toamnă (a doua decadă a lunii octombrie), inundaţii şi ploi torenţiale (a doua decadă a lunii aprilie – a treia decadă a lunii iunie); toate acestea conduc la o scădere semnificativă a productivităţii agricole, a calităţii generale a produselor şi la o incidenţă mai frecventă a dăunătorilor şi bolilor.

Costul total actual al lipsei de acţiune în ceea ce priveşte adaptarea la schimbările climatice este estimat la aproximativ 600 mil. dolari SUA, echivalentul a 6,5% din PIB-ul ţării. Pentru comparaţie, costurile directe ale schimbărilor climatice până în anul 2050 (adică scăderea producţiei cauzată de schimbările climatice, plus creşterea pagubelor şi a costurilor de prevenire) se estimează la aproximativ 1,3 mld dolari SUA, din care 70% vor fi suportate de sectorul agricol.

Subsecţiunea a 4-a

Infrastructura de irigare şi managementul apelor

Seceta care persistă în urma schimbărilor climaterice afectează producţia agricolă şi, implicit, securitatea alimentară a ţării. Irigaţia este principala măsură eficientă de optimizare a regimului de umiditate a solului în perioada de vegetaţie a plantelor.

Conform datelor din fondul funciar al Republicii Moldova (la 1 ianuarie 2022), suprafaţa terenurilor amenajate pentru irigare constituie 215,9 mii ha, dintre care terenurile arabile ocupă 201,9 mii ha (93,51%), plantaţiile multianuale – 12,9 mii ha (5,97%), din care 10,8 mii ha (4,98%) – livezi şi 2 mii ha (0,92%) – plantaţii viticole. Suprafaţa terenurilor desecate constituie 58,2 mii ha.

În 1992 suprafaţa terenurilor amenajate pentru irigare constituia 320 mii ha şi au fost valorificate resurse de apă în volum total de 692 mil. m³, inclusiv din Nistru (64%), Prut (25%) şi alte surse (11%).

Suprafaţa terenurilor s-a redus semnificativ, în prezent fiind posibilă asigurarea cu irigare a circa 40 mii ha. Suprafaţa fizică care actualmente se irigă este de 4,0-6,0 mii ha.

Conform datelor Agenţiei "Apele Moldovei", în ţară sunt 78 de sisteme centralizate de irigare, cu o arie de acoperire de 131,7 mii ha. Starea tehnică în care se află sistemele centralizate de irigare în prezent este dezastruoasă, 51% din totalul celor 78 de sisteme centralizate de irigare sunt ruinate/distruse, 22% sunt nefuncţionale, iar 27% sunt funcţionale parţial.

Resursele apelor de suprafaţă în Republica Moldova sunt reprezentate de 6 500 de cursuri de apă permanente sau intermitente, cu o lungime totală de circa 27 000 km, inclusiv râurile mari: Nistru (652 km), Prut (705 km), Răut (286 km).

Cele mai importante resurse de apă de suprafaţă (72% din resursele disponibile, sau 4 000 mil. m³/an) sunt aduse din exteriorul ţării cu râurile transfrontaliere Nistru şi Prut, care sunt gestionate în comun cu Ucraina şi România în baza acordurilor interstatale.

Volumul apelor de suprafaţă, care potenţial poate fi concentrat în interiorul ţării în mai mult de 4 000 de bazine de acumulare, constituie circa 1 320 mil. m³, dintre care disponibile pentru utilizare sunt 800 mil. m³/an, sau 15 % din totalul resurselor de apă disponibile. În anii ʼ80 ai secolului trecut, sectorul de irigare reprezenta principalul utilizator de apă. Însă, din diferite motive, dinamica utilizării apei în ultimii ani s-a schimbat considerabil.

Volumul relativ redus de ape folosite la irigaţie este condiţionat atât de particularităţile naturale (debitul redus şi insuficienţa de precipitaţii, riscul sporit de salinizare a solurilor), cât şi de posibilităţile tehnico-economice de utilizare a apei pentru irigare. Astfel, consumul maxim al apei pentru irigare se atestă în raioanele situate în proximitatea râurilor Nistru şi Prut, care dispun de capacităţi mari de captare, transportare şi utilizare a apei în aceste scopuri, inclusiv (în descreştere) Dubăsari, Ştefan Vodă, Anenii Noi, Briceni, Soroca, Edineţ, Ungheni, Căuşeni, Rîşcani.

Zone cu potenţial de irigare semnificativ, care pot fi asigurate cu apă, în perspectivă sunt terenurile agricole amplasate istoric în aria de acoperire a sistemelor centrale de irigare de-a lungul râurilor Nistru (64 %), Prut (25 %) şi bazinele de acumulare în interiorul ţării (11%), care sunt şi principalele surse de apă pentru irigare. Suprafaţa acestor terenuri este de circa 300 mii ha.

Din cele peste 4 000 de bazine de acumulare (iazuri şi lacuri de acumulare) de care dispune Republica Moldova, 28 au un volum de peste 1 mil. m³, 47 sunt în gestiunea entităţii responsabile de gospodărirea apelor, celelalte sunt gestionate de autorităţile administraţiei publice locale. Sunt destinate irigării 42 de bazine, iar pisciculturii – 5.

Sursele principale de apă pentru irigare: Nistrul, Prutul, râuleţele mai mici, bazinele de acumulare (lacurile, iazurile) per total dispun de cantităţi suficiente pentru a asigura necesarul de apă pentru irigarea unei suprafeţe de terenuri agricole de 300 000 ha, estimate ca fiind irigabile, dar cantitatea de apă nu este disponibilă proporţional în perioada critică pentru irigarea culturilor strategice.

Din aceste considerente, este foarte important a lua în calcul disponibilitatea şi utilizarea eficientă a resurselor de apă existente, precum şi posibilitatea de a dezvolta capacităţi de reţinere şi acumulare a apei, în rezervoare noi alternative din interiorul ţării, în sezonul când sunt ploi din abundenţă, în acest fel rezolvând/diminuând parţial şi problema pericolului de inundaţii, fiind propuse spre implementare măsuri şi acţiuni care vor asigura/creşte competitivitatea sectorului.

Pentru asigurarea sectorului agricol cu volumul necesar de apă pentru irigare, este important a lua în calcul disponibilitatea şi utilizarea eficientă a resurselor de apă existente (apa din râurile şi bazinele acvatice), precum şi posibilitatea de valorificare şi dezvoltare a surselor alternative, cum ar fi: captarea şi stocarea apelor în afara sezonului de irigare – atunci când debitul râurilor este mult mai mare ca în perioada de vară; captarea şi acumularea apelor rezultate din precipitaţiile atmosferice – rezolvând/diminuând totodată şi problema inundaţiilor, epurarea şi captarea apelor reziduale, precum şi alte metode disponibile. În acest sens, trebuie utilizate atât capacităţile existente, cât şi altele noi, cum ar fi construcţia bazinelor moderne de stocare, dotate cu geomembrane. Pentru regiunile în care sunt mai puţine surse de apă tradiţionale pot fi utilizate apele subterane, doar că în acest caz este imperativ necesar a lua în considerare calitatea apei, pentru a nu prejudicia calitatea solului şi pentru a exclude pericolul de salinizare.

Eficienţa irigării în agricultură depinde, în mare parte, şi de costul volumului de apă utilizat, precum şi de rentabilitatea culturilor agricole cu schemă de irigare. Din acest considerent, una dintre provocările ce urmează a fi soluţionate în perioada următoare ţine de managementul durabil al reţelelor de distribuţie. Dezvoltarea în continuare a reţelei Asociaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii (AUAI) poate contribui, împreună cu diminuarea preţului, la soluţionarea problemei utilizării raţionale şi eficiente a apei pentru irigare, inclusiv prin implementarea metodelor eficiente de hidroameliorare.

Conform recensământului agricol (2011), din totalul de 773 de exploataţii care dispuneau de utilaje de irigare, 92% din aceste exploataţii erau conduse de bărbaţi. Cu alte cuvinte, deşi mai mult de o treime din toate exploataţiile erau conduse de femei, acestea deţineau mai puţin de 8% din utilajele de irigare din Republica Moldova la acea vreme. Dintre solicitanţii de subvenţii din 2020 pentru achiziţionarea de echipamente de irigare şi acoperirea costurilor de irigare, nicio femeie nu a aplicat în prima categorie şi doar 11% dintre solicitanţii din a doua categorie au fost femei.

Conform Acordului "Compact" din 2010, Guvernul şi Corporaţia "Provocările Mileniului" au investit în reabilitarea sistemelor de irigare şi în înfiinţarea de asociaţii suplimentare de utilizatori de apă, având o rată de 20% în conducerea AUAI. În 2014, femeile reprezentau 34% din structura consiliilor de administrare ale celor 11 AUAI nou-înfiinţate, 51% din membrii consiliilor auditorilor şi 36% din membrii comisiilor de soluţionare a litigiilor. Participarea femeilor în gestiunea AUAI a generat schimbări pozitive în vederea facilitării accesului femeilor la irigare, inclusiv ca rezultat al măsurilor speciale de creştere a implicării femeilor în gestionarea resurselor de apă.

Subsecţiunea a 5-a

Agricultura ecologică

În Republica Moldova există toate condiţiile climatice pentru dezvoltarea agriculturii ecologice. Evoluţiile în acest domeniu însă nu sunt încă pe măsura potenţialului lor. Dacă în 2017 suprafaţa totală a terenurilor certificate în sistem ecologic era de 75 686,1 ha, în 2019 aceasta s-a redus la 28 546,6 ha, din care 22,1 mii ha certificate în sistem ecologic şi 6365 ha în conversie. Astfel, doar 1,1% din suprafaţa agricolă a Republicii Moldova sunt cultivate în sistem ecologic. Pentru comparaţie, media în UE este de 8,5%, iar Comisia Europeană ţinteşte o proporţie de 25% până în 2030.

Conform datelor din Atlasul agriculturii ecologice, în anul 2020 erau înregistraţi 152 de operatori, preponderent fermieri, 71 de culturi şi 53 de produse ecologice. Producţia agroalimentară ecologică este reglementată de Legea nr.115/2005 cu privire la producţia agroalimentară ecologică, dar aceasta se aliniază la reglementări europene abrogate. O armonizare cu legislaţia UE în materie a fost iniţiată în 2019, odată cu transpunerea prevederilor Regulamentului (UE) nr.2018/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.834/2007 al Consiliului.

Controlul producţiei ecologice este efectuat în paralel de organisme de inspecţie şi certificare, unele recunoscute, altele nerecunoscute de Comisia Europeană. Aceeaşi dualitate persistă şi la colectarea datelor statistice: datele sunt colectate şi de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ca autoritate naţională competentă, şi de Comisia Europeană. Respectiv, o bună parte din agenţii economici îşi certifică producţia agroalimentară în baza Regulamentului UE, nefiind înregistraţi în Republica Moldova, iar o altă parte – la organismele de control naţionale, în baza Legii nr.115/2005 cu privire la producţia agroalimentară ecologică, care însă nu este în corespundere cu normele UE. În consecinţă, produsele certificate în conformitate cu normele naţionale nu pot ajunge pe piaţa europeană şi astfel se restrânge şi mai mult piaţa de desfacere pentru operatorii ecologici din Republica Moldova.

O problemă ce vizează în egală măsură agricultura ecologică şi cea tradiţională este lipsa cronică a personalului calificat, iar o mare parte din cei angajaţi lucrează în regim sezonier.

Fermele ecologice din Republica Moldova cultivă, în mare parte, culturi cerealiere. În structura de producţie ecologică 75% îi revin producerii, 11% – procesării, 10% – zootehniei şi doar 4% – comerţului.

Principalele constatări pentru acest domeniu se rezumă la următoarele: a) politicile şi practicile naţionale privind producţia ecologică nu sunt conforme cu normele UE; b) certificatele ecologice moldoveneşti nu sunt recunoscute în UE, fapt ce îngustează piaţa de desfacere pentru operatorii ecologici din Republica Moldova; c) nu există suficiente capacităţi de control al conversiei masivelor, al tehnologiilor de certificare, al materiei prime şi al produselor ecologice; d) domeniul se confruntă cu o lipsă cronică de specialişti. De asemenea, lipsesc capacităţile locale de producţie a preparatelor biologice de luptă contra bolilor şi vătămătorilor.

Subsecţiunea a 6-a

Investiţiile

Investiţiile reprezintă un element de resurse capabil să impulsioneze într-o măsură mai mare sau mai mică nivelul de dezvoltare. Dinamica volumului investiţiilor realizate în agricultură în perioada 2000-2020 arată o evoluţie ascendentă cu un ritm mediu anual de creştere de circa 1,4% (figura 15).

Figura 15. Dinamica investiţiilor în agricultură în anii 2000-2020

Sursa: estimări ale autorilor

Extrapolarea ritmurilor cu care s-a manifestat ponderea investiţiilor în agricultură, faţă de volumul total al investiţiilor pentru perioada 2000-2020, arată o cotă a investiţiilor spre orizontul previzional (2030) de circa 11,5% (varianta de reper), în timp ce cota minimală se plasează la nivelul de 7,8%, iar cea maximală – la 16,8%. Prin urmare, în condiţii de evoluţie constantă a volumului de investiţii şi reducere a elementelor de investiţii, ne putem aştepta spre orizontul previzional la un volum de investiţii în agricultură cuprins între 3,4 şi 7,3 mld de lei (preţuri curente) (figura 16).

Figura 16. Prognozarea investiţiilor în dinamică pentru

perioada 2022-2030 prin metoda extrapolării

Sursa: estimări ale autorilor

Secţiunea a 3-a

Evoluţia sectorului agroalimentar

Subsecţiunea 1

Producţia vegetală

În perioada 1995-2020, dinamica generală a diverselor categorii de producţie agricolă a înregistrat evoluţii destul de distorsionate, în mare parte negative. De exemplu, cea mai importantă categorie de producţie din punctul de vedere al ponderii faţă de total – cerealele şi leguminoasele – s-a manifestat cu un ritm de dinamică negativ de circa -32,0%, în condiţiile unei creşteri medii anuale de 14,7 mii tone. În acelaşi timp, producţia de legume şi cea de plante de nutreţ a degradat considerabil atât din punctul de vedere al dinamicii generale, cât şi ca dinamică medie anuală.

Figura 17. Producţia culturilor agricole, 1995-2020

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Variaţia puternică oscilatorie, de la an la an, a producţiei pe grupe mari de culturi agricole nu ne permite identificarea unor legităţi stricte de manifestare, deşi este evidentă o reducere generală a producţiei în perioada de referinţă (1995-2020).

În cazul producţiei pot fi evidenţiate două subperioade:

1) subperioada 1995-2000, în care volumul producţiei de culturi agricole s-a redus de aproape două ori (de la 10,3 mii tone în 1995 la 5,2 mii tone în 2000);

2) subperioada 2000-2020, caracterizată de fluctuaţii în jurul cotei de 5590 mii tone, cu valori minimale în anii 2007 şi 2012.

Profilul Republicii Moldova în anul 2020 a fost cel de producător de cereale şi leguminoase, cu o dinamică în creştere a ponderii acestor culturi de la 23,2% în 1995 până la 42,0% în 2020 (+18,8 p.p.), în condiţiile unei creşteri medii anuale de circa + 0,86 p.p., cu ponderea maximală în anul 2019 (54,7%) (tabelul 7).

Următoarele poziţii sunt deţinute de culturile tehnice, de cartofi, legume şi bostănoase, acestora revenindu-le în 2020 cote de 27,8% şi, respectiv, 27,5%, cu o creştere de + 8,92 p.p. a ponderii culturilor tehnice şi o reducere de - 8,10 p.p. a ponderii culturilor de cartofi, legume şi bostănoase.

Tabelul 7

Variaţia producţiei agricole, 1995-2020, %, mii tone

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Cea mai mare scădere a înregistrat-o volumul de producţie a plantelor de nutreţ, care s-a micşorat de circa 23 de ori. Astfel, dacă în 1995 volumul de producţie a plantelor de nutreţ era de circa 2,3 mil. tone, până în 2020 acesta a scăzut la circa 100 mii tone. Cota-parte a acestor culturi a scăzut cu circa 19,6 p.p. (de la 22,4% în 1995 la 2,8% în 2020).

Modificările structurale produse în perioada de referinţă, atestate anterior, indică o dinamică ascendentă pentru categoria "cereale şi leguminoase" concurentă cu dinamica cotei culturilor tehnice, care, de fapt, se manifestă relativ stabil în timp, în detrimentul culturilor de cartofi, legume, bostănoase şi al plantelor de nutreţ.

Figura 18. Modificările structurale ale producţiei pe culturi agricole (1995-2020)

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Comparând situaţiile productivităţii culturilor agricole din anul 2020 cu cele din 1993, în marea majoritate a cazurilor se observă reduceri ale nivelului de productivitate, ceea ar putea să denote caracterul arbitrar al caracterizării dinamicii prin ritmul dinamicii. În acest caz, pentru a surprinde o tendinţă de lungă durată, o soluţie ar fi identificarea parametrilor medii anuali ai dinamicii productivităţii, exprimaţi prin coeficienţii de regresie liniară pentru perioada 1993-2020.

Cu toate că ritmurile dinamicii pentru 2020 faţă de 1993, sub incidenţe distructive (secetă ++), au înregistrat aproape exhaustiv (cu mici excepţii) valori negative, dinamica generală a cerealelor şi leguminoaselor pentru perioada 1993-2020 a cunoscut o creştere medie anuală pozitivă (+0,33 p.p.), printre cele mai favorabile fiind culturile de hrişcă, care au înregistrat o creştere medie anuală de circa 3 p.p., ovăz (+0,86 p.p.), porumbul pentru boabe şi altele (figura 19).

Figura 19. Modificarea medie anuală a ritmurilor dinamicii producţiei agricole, 1993-2020

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

În cazul culturilor tehnice, dinamica recoltei medii a fost favorabilă pentru soia şi sfecla de zahăr, în timp ce cele mai afectate au fost rapiţa şi tutunul, al căror ritm mediu anual a fost de -0,84 p.p. şi, respectiv, - 0,05 p.p.

În perioada de referinţă, recolta medie a cartofilor, legumelor şi bostănoaselor a fost caracterizată de o dinamică recesivă pentru marea parte a culturilor, printre cele mai afectate fiind tomatele (-2 p.p. pe an), bostanii şi ardeii graşi, cu o reducere medie anuală de circa -1,21 p.p.

Recensământul agricol indică faptul că există diferenţe minime în modelele de cultivare a plantelor în exploataţiile conduse de femei şi bărbaţi, măsurate prin suprafaţa terenului arabil dedicat culturilor specifice. Cea mai semnificativă diferenţă este faptul că exploataţiile conduse de femei produc culturi industriale pe 18% din terenurile lor arabile, în timp ce exploataţiile conduse de bărbaţi folosesc 26% din terenurile lor arabile în acest scop. Gospodăriile conduse de femei sunt implicate mai mult în producerea legumelor.

Studiile dedicate unor lanţuri valorice selectate indică faptul că există diferenţe bazate pe gen în munca pe care femeile şi bărbaţii o desfăşoară în producţia vegetală. Femeile se găsesc, în mod obişnuit, la porţiunile cu valoare adăugată mai mică din lanţurile valorice, adesea asociate cu producţia de plante în gospodărie. Tipul de muncă pe care femeile îl efectuează de obicei este munca fizică minim mecanizată, cum ar fi semănatul, plantarea răsadurilor, plivitul, recoltarea în sere, pulverizarea manuală a parcelelor mici cu pesticide şi substanţe chimice şi unele vânzări de produse agricole în pieţe mici, la aer liber. De altfel, femeile efectuează cea mai mare parte a muncii informale sezoniere în recoltarea culturilor, sortarea şi ambalarea produselor agricole şi, de-a lungul lanţului valoric, femeile prelucrează produsele vegetale, foarte des în activităţi de procesare agricolă din gospodăria casnică.

Fiind mai puţin afectată de factorii climatici (în special de secetă), producţia plantaţiilor multianuale are o dinamică mai stabilă. După o reducere consistentă a producţiei de fructe, pomuşoare şi nuci din perioada 1993-1999, se înregistrează o ascensiune generală, iar indicele mediu cu bază în lanţ pentru întreaga perioadă a fost pozitiv cu o ascensiune de circa (+1,07%). Începând cu anul 1999, în evoluţia producţiei de fructe, pomuşoare şi nuci s-a înregistrat o dinamică generală favorabilă, cu o creştere medie anuală de circa 22,5 mii de tone, sau +1,05% anual.

Evoluţia producţiei de struguri este aproximativ similară dinamicii producţiei de fructe, pomuşoare şi nuci, cu o descreştere pronunţată până în anul 1999 şi cu o creştere pentru perioada ulterioară. Astfel, pentru întreaga perioadă se înregistrează o creştere nesemnificativă de +1,6 mii de tone pe an. Şi în cazul producţiei de struguri se va insista pe separarea perioadei pentru care se dispune de o dinamică generală pozitivă, cu creşterea medie anuală de circa +22,4 mii de tone şi dinamica încetinită de circa -1,85 p.p.

Productivitatea plantaţiilor pomicole, nucifere şi arbuştilor fructiferi a urmat o dinamică aproximativ similară a producţiei, cu creşteri şi descreşteri alternante, dinamica generală fiind de + 0,9 chintale la hectar, şi indici cu bază în lanţ destul de accidentaţi în prima jumătate a perioadei de referinţă şi relativ mai stabili începând cu anul 2004.

A doua subperioadă de evoluţie a producţiei de fructe, pomuşoare şi nuci este caracterizată de o creştere mai pronunţată (+2 chintale la hectar pe an), tendinţa generală a indicilor de dinamică fiind şi în acest caz negativă de circa -0,9 p.p. pe an, încât se atestă o încetinire a productivităţii plantaţiilor pomicole, nucifere şi arbuştilor fructiferi.

O estimare de perspectivă a nivelului productivităţii plantaţiilor multianuale pentru următorii 10 ani sugerează o creştere pentru toate cele trei variante de evoluţie. Astfel, varianta de reper presupune o creştere a nivelului productivităţii plantaţiilor pomicole, nucifere şi arbuştilor fructiferi spre orizontul 2030 de circa 83 chintale/ha (+45% faţă de 2020). Astfel, varianta pesimistă indică o creştere de circa 5,1%, în timp ce prognoza optimistă presupune o creştere de circa 86%. De fapt, varianta optimistă se apropie de nivelul maximal al productivităţii (99 chintale/ha), înregistrat în Republica Moldova în anul 1983.

Figura 20. Prospecţii ale productivităţii pe categoria plantaţii multianuale

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Subsecţiunea a 2-a

Producţie animalieră

În perioada 1993-2020, ramura zootehnică din Republica Moldova a degradat substanţial prin reducerea considerabilă a efectivului de vite şi păsări. Astfel, în perioada de referinţă numărul total de bovine, porcine, ovine, caprine şi cabaline s-a redus de circa 3,7 ori, în condiţiile unei reduceri mai accentuate a bovinelor (de 8,9 ori, din care vacile de 5,7 ori) şi a porcinelor (de 4,4 ori).

Tabelul 8

Dinamica efectivului de animale, unităţi convenţionale, 1993-2021, %

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Se constată un proces de modificări structurale în favoarea porcinelor (+ 3,5 p.p.), a ovinelor (+ 10,3 p.p.), a caprinelor (+ 6,3 p.p.), precum şi a cabalinelor (+ 3,4 p.p.), însă cu o diminuare pronunţată a efectivului de vaci mulgătoare (- 3,5 p.p.) şi, în special, a efectivului de bovine (- 20,0 p.p.).

Figura 21. Efectivul de animale în Republica Moldova, 1993-2021

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

În perioada de implementare a SNDAR 2014-2020, volumul producţiei cărnii de toate tipurile a fost, în mare parte, constant, fără creşteri majore. Volumul producţiei de carne de toate speciile a fost relativ constant, cu un trend slab de descreştere în cazul cărnii de pasăre. În acelaşi timp, în cazul porcinelor se constată o creştere de circa 13,9%, totodată înregistrându-se fluctuaţii majore de la an la an ale volumului de producţie.

Figura 22. Dinamica producţiei de carne (în masă vie), 2010-2020, mii tone

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Analiza gradului de autoaprovizionare cu produse alimentare a Republicii Moldova denotă un deficit al producţiei autohtone, practic la toate tipurile de carne. Astfel, în anul 2019, producţia autohtonă din consumul total de carne constituia: carne de porc – 90,2%, carne de pasăre – 66,5%, carne de vită – 96,8%.

Figura 23. Producţia de carne de vită (în masă vie) per categorie de producător, mii tone

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Analiza evoluţiei volumului producţiei per categorii de producători denotă o scădere continuă a producţiei de carne de vită în cadrul gospodăriilor populaţiei şi creşterea producţiei în cadrul întreprinderilor agricole. Până în anul 2020 volumele de producţie ale celor două categorii de producători practic s-au egalat. Păstrarea acestei tendinţe presupune o dezvoltare lentă a subsectorului în următorii 10 ani. Astfel, în cazul păstrării tendinţei respective, pentru anul 2030 se preconizează o producţie totală de 16,4 mii de tone de carne de vită (+25,3% faţă de 2020), din care 14,1 mii de tone reprezentând producţia întreprinderilor specializate (+125 % faţă de 2020) şi doar 2,25 mii de tone producţia gospodăriilor casnice (-65,9% faţă de 2020).

Figura 24. Producţia cărnii de porc (în masă vie), per categorie de producător, mii tone

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Este înregistrată o tendinţă similară a evoluţiei volumului de producţie în funcţie de categoria de producător în cazul producerii de carne de porc. În cazul întreprinderilor este înregistrată o creştere constantă a volumului de producţie (+79,9% faţă de 2014) şi o descreştere continuă a producţiei de carne de porc în cadrul gospodăriilor populaţiei (-15,3% faţă de 2014).

În cazul cărnii de pasăre, egalarea producţiei în întreprinderi şi în gospodăriile populaţiei a avut loc încă în anul 2014 (figura 25).

Figura 25. Producţia cărnii de pasăre (în masă vie) per categorie de producător, mii tone

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Volumul producţiei de carne de pasăre a scăzut continuu în gospodăriile populaţiei, atingând valori de 17,7 mii de tone în 2020 faţă de 31,5 mii de tone în 2014 (-43,9%), în timp ce în cazul întreprinderilor, volumul producţiei cărnii de pasăre a crescut cu peste 41%, atingând valoarea de 42,9% în 2020 faţă de 30,3% în 2014.

În contextul competiţiei cu importurile, întreprinderile agricole nu asimilează integral descreşterile producţiei gospodăriilor casnice, fiind înregistrată o diminuare a ratei de autoaprovizionare.

Figura 26. Producţia laptelui de vacă, ouălor şi lânii, 2010-2020,

mii de tone/milioane de bucăţi/ tone

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

În ceea ce priveşte produsele de origine animală, altele decât carnea, se constată o tendinţă negativă pentru toate produsele principale. Între 2014 şi 2020 volumul producţiei de lapte de vacă a scăzut cu peste 40%, de la 485 mii tone în 2014 la doar 290 mii de tone în 2020. Producţia de lână a scăzut cu circa 25%, de la 1 947 tone la 1 464 tone în perioada 2014-2020. În cazul laptelui de vacă, se constată o stagnare a dezvoltării producţiei de lapte în cadrul întreprinderilor, volumul produs situându-se în jurul valorii de 22-23 mii tone de lapte anual. Producţia în cadrul gospodăriilor populaţiei se află într-o scădere continuă, atingând în anul 2020 valoarea de 267 mii de tone faţă 464 mii de tone în 2014 (-43%).

Singurul produs de origine animală care a înregistrat o evoluţie stabilă îl reprezintă producţia de ouă. Volumul acestora a fost constant pe întreaga perioadă de implementare a SNDAR 2014-2020 şi, în linii mari, continuă tendinţa înregistrată în perioada de preimplementare a SNDAR 2023-2030.

Figura 27. Producţia de lapte per categorie de producător, 2010-2020, mii tone

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Astfel, în perioada de referinţă, volumul producţiei de ouă de găină a scăzut cu doar 2,8%, de la 645 mil. de bucăţi în 2014 la 627,5 mil. de bucăţi în 2020, totodată fiind înregistrate rezultate superioare în perioada respectivă, precum cel de 707 mil. de bucăţi în anul 2017. Volumul producţiei întreprinderilor agricole înregistrează o tendinţă uşoară de creştere pe fundalul diminuării producţiei în cadrul gospodăriilor populaţiei.

În perioada implementării SNDAR 2014-2020, efectivul de familii de albine a fost în permanentă creştere, fiind de circa 185 mii bucăţi în anul 2021, faţă de circa 116 mii bucăţi în anul 2014. Producţia de miere a crescut de la 2 900 tone în anul 2014 la 4 000-5 700 tone în anii 2017-2019, 2021, o excepţie fiind înregistrată în anul 2020, an nefavorabil pentru apicultură (2 500 tone).

Acvacultura reprezintă sectorul producţiei alimentare cu cea mai rapidă dezvoltare, atingând o rată medie de creştere la nivel mondial de 6-8% pe an. Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură al Organizaţiei Naţiunilor Unite (FAO) pronostichează continuarea sporirii consumului mondial de alimente de origine acvatică, cerere care nu poate fi satisfăcută însă în baza capturii în bazinele acvatice naturale.

Figura 28. Producţia de ouă per categorie de producător, 2010-2020, mil. bucăţi

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

În cazul Republicii Moldova, acvacultura reprezintă o parte componentă a cadrului sistemului holistic socioeconomic şi de mediu, are un rol esenţial în administrarea resurselor de apă şi un impact semnificativ asupra resurselor naturale şi a managementului terenurilor agricole. Sectorul reprezintă o activitate generatoare de oportunităţi pentru dezvoltarea economiei locale (locuri de muncă în spaţiul rural, valorificarea terenurilor slab productive, irigare), precum şi de beneficii sau servicii de mediu (biodiversitate, microclimat, menţinere a nivelului apelor de suprafaţă şi de sol etc.).

Producerea peştelui în Republica Moldova, la fel ca în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, are ca scop, în primul rând, satisfacerea cerinţelor pieţei interne. Cantitatea de peşte autohton s-a mărit de 7,1 ori – în comparaţie cu anul 2000; de 1,5 ori – în ultimii 10 ani atingând un volum de producere de circa 13 mii de tone.

Din punct de vedere tehnologic, piscicultura Republicii Moldova se caracterizează prin două direcţii principale: creşterea extensivă şi semiintensivă a ciprinidelor în policultură, în heleşteie şi iazuri. Productivitatea medie piscicolă în heleşteie a peştelui de consum constituie 700 kg/ha; în condiţiile de introducere a tehnologiilor corespunzătoare şi de utilizare a materialului de populat, obţinut de la reproducătorii de prăsilă – 2 000 kg/ ha; după material de populat (puiet de o vară) – până la 3 000 kg/ha.

Creşterea dinamică a producţiei piscicole autohtone şi cererea consumatorilor în ultimul deceniu indică asupra atractivităţii lui. Dezvoltarea durabilă a pescuitului şi acvaculturii reprezintă o necesitate socioeconomică pe termen mediu şi lung. Rolul macroeconomic relativ redus al acvaculturii este compensat prin importanţa sectorului în asigurarea securităţii alimentare, dezvoltării locale, a impactului hidrologic al bazinelor de acumulare asupra menţinerii în mod artificial a nivelurilor sporite ale apelor subterane şi amortizării fluctuaţiilor de temperatură.

Cea mai mare parte a suprafeţei de apă a ţării, de 96 mii ha, este formată din 4 220 de bazine acvatice artificiale (51,7 mii ha). Aproximativ 39,7% (20,5 mii ha) din suprafaţa de apă din lacurile artificiale sunt utilizate în sectorul acvaculturii de ape dulci. Producerea este asigurată de peste o mie de ferme piscicole, care produc material de populat şi peşte de consum, 8 pepiniere piscicole funcţionează pentru reproducerea naturală şi artificială şi creşterea materialului de populat piscicol, 7 complexe de reproducţie cu incubatoare pentru reproducerea artificială. Ocuparea forţei de muncă în acest sector depăşeşte circa 4 mii de angajaţi.

Principalele specii din acvacultura tradiţională cultivate în iazurile şi heleşteiele din Republica Moldova în condiţii extensive şi semiintensive sunt: crapul (Cyprinus carpio), şalăul (Sander lucioperca), sângerul (Hypophthalmichthis molitrix), novacul (Hypophthalmichthis nobilis), cosaşul (Ctenopharyngodon idella), ştiuca (Esox lucius), carasul (Carassius gibelio), somnul european (Silurus glanis), racul de râu (Astacus leptodactylus). În condiţii superintensive de creştere (utilizându-se sistemele acvatice recirculare (SAR), vivierele flotabile) se cultivă în special sturioni şi hibrizii săi, păstrăvul curcubeu, somnul african, rase de crap.

Volumul de peşte capturat în bazinele acvatice din ţară nu depăşeşte 30% din totalul producţiei piscicole. Bazinele acvatice naturale reprezintă sursa şi rezerva de diversitate genetică de peşti, care pot fi utilizate atât în reproducerea artificială şi în restabilirea speciilor comerciale, cât şi pentru extinderea gamei de produse de pe piaţă şi reducerea încărcăturii de pescuit pe populaţiile naturale.

Începând cu anii 2000, capturile au scăzut din cauza reducerii sistematice a populării bazinelor acvatice cu crap şi specii de peşti fitofagi din complexul Amur, a încălcării condiţiilor de reproducere naturale a peştilor, a schimbării condiţiilor de mediu, a pescuitului ilegal şi a modificării principiului de pescuit fără considerarea stării potenţialului de resurse.

Subsecţiunea a 3-a

Industria agroalimentară

Producţia agroalimentară deţine cea mai mare pondere în producţia industrială a Republicii Moldova. Totodată, dezvoltarea acestui sector este neuniformă. Astfel, în perioada 2014-2020 valoarea totală a producţiei din industria prelucrătoare a avut o creştere de circa 41% comparativ cu o creştere de 37% a valorii de producţie în toate ramurile industriei. Industria alimentară a crescut cu 27%, industria de fabricare a băuturilor cu 9%, iar valoarea producţiei din industria de fabricare a produselor din tutun s-a redus cu 67%. Per total, valoarea producţiei agroalimentare a crescut în această perioadă cu 20%.

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

În perioada 2014-2020, ponderea industriei alimentare în volumul total al producţiei industriale a scăzut cu 8%, ponderea industriei de fabricare a băuturilor s-a redus cu 20%, iar a industriei de fabricare a produselor de tutun – cu 76%.

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Subsectoarele industriei alimentare şi fabricarea băuturilor au o contribuţie importantă în crearea locurilor de muncă. Astfel, în anul 2020 circa o treime din numărul mediu anual al salariaţilor din industria prelucrătoare activau în aceste subsectoare. Deşi în perioada 2014-2020, numărul mediu anual al salariaţilor din sectorul industriei a crescut cu circa 10%, în industria alimentară acesta a rămas aproape neschimbat, în subsectorul responsabil de fabricarea băuturilor el s-a redus cu circa 12%, iar în subsectorul fabricării produselor din tutun – cu circa 58%. De asemenea, a scăzut şi ponderea acestor subsectoare în numărul total al angajaţilor din sectorul industrial.

În aceeaşi perioadă, numărul întreprinderilor în industria alimentară a crescut cu circa 8%, în celelalte subsectoare numărul de întreprinderi rămânând relativ constant.

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

În baza analizei dinamicii pe grupe de produse, în perioada 2014-2020, comparativ cu perioada 2007-2013, se observă o creştere semnificativă a volumelor de carne procesată şi mezeluri, sucuri de fructe şi legume, uleiuri brute, diverse produse lactate, furaje etc., care au crescut în medie cu circa 30%. Producţia altor grupuri de produse agroalimentare, cum ar fi zahărul tos, anumite vinuri şi produse alcoolice, anumite produse lactate, făina, produsele de panificaţie şi patiserie, au înregistrat o stagnare (creştere modestă sau diminuare). Totodată, producţia de fructe prelucrate şi conservate, băuturi nealcoolice, maioneze şi alte sosuri emulsificate, paste făinoase, conserve de legume, fructe şi conserve din carne, ţigări, ţigarete şi tutun fermentat s-a redus în medie cu circa 30-40% în perioada menţionată.

Numărul de salariaţi din aceste subsectoare are un ritm de creştere insuficient, cel mai mare fiind în industria alimentară. În celelalte subsectoare, de băuturi şi tutungerie, numărul salariaţilor a scăzut. În profil de gen, domină bărbaţii în subsectoarele de băuturi şi tutungerie, cu 59% şi, respectiv, cu 58%. În industria alimentară ponderea femeilor este de 49% în anul 2021 faţă de 54% în anul 2015. Constatăm că numărul femeilor angajate în acest subsector s-a diminuat în mărime absolută şi relativă. Predominarea bărbaţilor în aceste subsectoare se explică prin specificul lucrărilor tehnologice, în special al celor cu solicitare fizică înaltă, precum şi prin condiţiile nocive de muncă.

Sursa: elaborat de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică, 2020

Stagnarea sau reducerea volumelor de producţie la unele produse şi grupe de produse, cum ar fi pastele făinoase, conservele de fructe, legumele şi conservele din carne etc., s-a produs pe fundalul substituirii acestor produse pe rafturile unităţilor comerciale cu mărfuri similare de import, fapt ce nu doar periclitează securitatea alimentară a Republicii Moldova, balanţa comercială şi alţi indicatori economici, dar are şi un impact social ce ţine de reducerea numărului de locuri de muncă şi a nivelului de trai al populaţiei.

Creşterea continuă a volumului de produse lactate pe fundalul reducerii constante a producţiei locale de lapte este asigurată în baza importului de materie primă.

Subsecţiunea a 4-a

Rezultatele implementării SNDAR 2014-2020

Obiectivul SNDAR 2014-2020 a constat în asigurarea contribuţiei sectorului agroalimentar la atingerea şi menţinerea durabilă a scopurilor de dezvoltare naţională economică şi socială, iar scopul strategiei a reprezentat sporirea competitivităţii sectorului agroalimentar prin restructurare şi modernizare amplă, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a condiţiilor de muncă în mediul rural, precum şi crearea sinergiei între activităţile agroalimentare şi mediul rural.

În acest sens, în urma implementării politicii naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală prin intermediul SNDAR 2014-2020, în pofida existenţei unei sinergii cu activităţile implementate în cadrul altor strategii şi programe de politici publice sectoriale, precum şi a investiţiilor private, în mare parte obiectivul şi scopul strategiei nu au fost atinse, şi anume:

• valoarea adăugată brută a sectorului agricol în economia naţională a scăzut către anul 2019 cu 2,5 p.p. faţă de anul 2014;

• numărul angajaţilor în sectorul agricol din mediul rural a scăzut cu 3,4% către 2018 faţă de valorile înregistrate în anul 2014, inclusiv cel al femeilor angajate cu 4,1%. Numărul angajaţilor informali a crescut cu 3,5%, inclusiv cel al femeilor cu 1,5% în raport cu anul 2014, în timp ce numărul celor angajaţi formal a scăzut cu 17,5%. În acelaşi timp, în cazul altor sectoare economice, în mediul rural se constată o scădere cu 2% a numărului de angajaţi formal şi o scădere de 17% a celor angajaţi informal;

• nivelul de autoaprovizionare pentru o bună parte din resursele alimentare-cheie este inferior valorii de 100%, fără a fi înregistrate progrese în acest sens comparativ cu anul 2014;

• ponderea exporturilor de mărfuri din grupa produselor agricole şi industriei alimentare în totalul exporturilor a scăzut cu circa 1 p.p. faţă de anul 2014 şi nu a înregistrat creşteri substanţiale în întreaga perioadă de implementare a strategiei în raport cu anul de referinţă 2014;

• ponderea exporturilor de mărfuri din grupa produselor industriei alimentare în totalul exporturilor a înregistrat o scădere de 1 p.p. faţă de anul 2014 şi de circa 5 p.p. faţă de anul 2010.

Totodată, în perioada de referinţă a fost înregistrat un şir de progrese, care au facilitat dezvoltarea sectorului, şi anume:

• nivelul investiţiilor cu active imobilizate în sectorul agricol, deşi nu a crescut substanţial faţă de anul de raportare 2014, a fost constant pe întreaga perioadă de raportare;

• producţia globală agricolă a înregistrat creşteri ale valorii pe întreaga perioadă de referinţă (+25,9%);

• numărul localităţilor rurale care au acces la sisteme publice de alimentare cu apă a crescut cu 61,8% comparativ cu anul 2014 (de la 427 la 724), iar a celor conectate la sisteme centralizate de canalizare – cu circa 10%.

În lipsa unor rezultate scontate măsurabile, progresul implementării multor acţiuni este foarte complicat de cuantificat, iar ca reper în definirea realizării acestora a fost dinamica pozitivă a unor indicatori.

Sursa: Raportul de evaluare a implementării SNADR 2014-2020

În baza unei asemenea abordări în evaluarea progresului acţiunilor, măsurile prevăzute în Planul de acţiuni actualizat de implementare a SNADR 2014-2020 au fost realizate în proporţie de 76%.

Cel mai mic grad de realizare a fost atins în cazul acţiunilor prevăzute pentru realizarea obiectivului OS2.2 – Sprijinirea tehnologiilor de producţie prietenoase mediului, a produselor ecologice, inclusiv a biodiversităţii. Spre exemplu, din cele 50 mii ha de teren protejat cu fâşii antierozionale robuste reabilitate prevăzute în Planul de acţiuni, în perioada 2013-2018 suprafaţa agricolă protejată a crescut cu doar 1 020 ha. În cazul suprafeţei terenurilor destinate agriculturii organice – deşi a fost setată o creştere de 60% a suprafeţelor, se înregistrează doar numărul de agenţi economici implicaţi în agricultura ecologică, ce a cunoscut o creştere de 9,4% în perioada 2013-2018. În cazul obiectivului OS2.1 – Sprijinirea practicilor de gestionare a terenurilor agricole şi a apei, există o singură acţiune, fapt ce explică rata de 100% de realizare. Această acţiune ţine de stimularea consolidării terenurilor agricole.

Rata de implementare de 100% în cazul acţiunilor din cadrul obiectivului 3 trebuie tratată cu mari rezerve. În majoritatea cazurilor se referă la rezultate scontate nemăsurabile precum: "Potenţialul economic al localităţilor rurale promovat", "Creşterea oportunităţilor de angajare în mediul rural", "Accesul populaţiei rurale la servicii şi infrastructura îmbunătăţite" etc., iar ca realizare se face trimitere la Hotărârea Guvernului nr.476/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea subvenţiilor pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural.

Alocarea resurselor financiare

Finanţarea implementării SNDAR 2014-2020 a fost asigurată atât din resursele bugetului de stat, cât şi din surse externe. În cazul resurselor financiare alocate din bugetul de stat, alocările s-au făcut prin FNDAMR. Alocările din FNDAMR au fost structurate după cum urmează: i) subvenţii postinvestiţionale (acordate în baza investiţiilor deja realizate), ii) subvenţii în avans, iii) subvenţii în avans pentru dezvoltarea mediului rural, iv) plata per cap de animal.

În prima perioadă (2014-2018) schema presupunea exclusiv subvenţionarea postinvestiţională. Începând cu anul 2018, în schema de subvenţionare a fost introdusă subvenţionarea în avans pentru proiectele de start-up în agricultură, iar începând cu 2019 – şi subvenţia în avans pentru dezvoltarea mediului rural. În 2020, în schema de subvenţionare a fost inclusă măsura de plată per cap de animal, care urmăreşte suportul investiţiilor realizate în sectorul zootehnic.

Structura schemei de subvenţionare postinvestiţionale a fost realizată în baza a trei priorităţi, fiecare preluând unul dintre cele trei obiective generale ale SNDAR 2014-2020.

Sursa: Rapoartele Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură

În perioada 2014-2020, din totalul de 4,22 mld lei aprobate spre finanţare pentru investiţiile postinvestiţionale, circa 89,4%, sau 3,77 mld lei, au fost alocate pentru acoperirea solicitărilor din cadrul Priorităţii 1.

Adiţional resurselor financiare alocate din sursele FNDAMR, sectorul agricol şi, în special, acţiunile specifice obiectivului general 1 au beneficiat de suport financiar prin intermediul diferitor proiecte şi programe investiţionale cu finanţare externă. Astfel, din sursele Programului de restructurare a sectorului vitivinicol "Filiera Vinului" au fost valorificate circa 44,3 mil. euro din totalul de 75 mil. euro disponibili, iar în cazul Programului de restructurare a sectorului horticol "Livada Moldovei" au fost atrase circa 38,3 mil. euro din totalul de 120 mil. euro disponibile.

Un alt program investiţional este Proiectul "Agricultura Competitivă (MAC-P)", finanţat din sursele Băncii Mondiale în valoare totală de 44 mil. dolari SUA (34 mil. dolari SUA – MAC-P I şi 10 mil. dolari SUA MAC-P II), care au avut drept scop creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin acordarea de sprijin pentru modernizarea managementului siguranţei produselor alimentare şi accesului fermierilor la pieţe, inclusiv externe.

În cazul Priorităţii 2 de subvenţionare postinvestiţională, din sursele FNDAMR au fost alocate circa 393 mil. lei, sau circa 9,3% din totalul alocărilor pentru subvenţiile postinvestiţionale în perioada 2014-2020. Cele mai multe resurse au fost alocate pentru stimularea investiţiilor, pentru procurarea echipamentului No-till şi Mini-Till (177,6 mil. lei) şi promovarea şi dezvoltarea agriculturii ecologice (circa 11 mil. lei).

În cazul Priorităţii 3, în cadrul schemei de subvenţionare postinvestiţională au fost alocate în total circa 51,69 mil. lei, sau circa 1,2% din totalul alocaţiilor pentru subvenţiile postinvestiţionale. Cea mai mare parte din subvenţiile pentru Prioritatea 3 a fost alocată pentru finanţarea măsurii de îmbunătăţire și dezvoltare a infrastructurii rurale (49,09 mil. lei, sau circa 94,9% din totalul subvenţiilor postinvestiţionale acordate în cadrul acestei priorităţi).

În ceea ce priveşte schema de subvenţionare în avans a proiectelor de start-up în agricultură, aceasta a fost introdusă în cadrul normativ din anul 2018, iar primele finanţări au fost alocate începând cu toamna anului 2018. Astfel, în perioada 2018-2020 au fost alocate în total 41,2 mil. lei, din care 24,4 în perioada 2018-2019 şi 16,8 mil. lei în anul 2020.

Pentru schema de subvenţionare în avans la dezvoltarea mediului rural, care a fost introdusă în anul 2019, au fost aprobate pentru finanţare proiecte în valoare totală de circa 66 mil. lei, din care 25,5 mil. lei au fost efectiv debursate până la sfârşitul anului.

Potrivit informaţiilor furnizate de Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, în 2020 femeile reprezentau aproximativ 19% dintr-un total de 4 392 de solicitanţi unici de subvenţii postinvestiţionale, iar în cazul subvenţiilor acordate în avans tinerilor fermieri şi femeilor-fermieri, ponderea femeilor constituie peste 50%.

Secţiunea a 4-a

Cercetare, educaţie, consultanţă în agricultură şi extensiune rurală

Sistemul de cercetare şi inovare, educaţie şi extensiune rurală din Republica Moldova este format din organizaţii din domeniile cercetării şi inovării, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat din Comrat, 6 colegii şi 2 centre de excelenţă care asigură învăţământul profesional tehnic şi 25 de prestatori de servicii de consultanţă şi formare a producătorilor agricoli, care, în mare parte, sunt finanţaţi din bugetul de stat sau din proiecte de investiţii şi asistenţă tehnică atrase şi gestionate de stat. Din anul 2020 instituţiile de învăţământ superior se finanţează conform mecanismelor-hibrid, 20% din fonduri destinate în baza indicatorilor de performanţă nu stimulează o administrare eficientă a resurselor. Totodată, serviciile oferite sectorului public şi celui privat sunt în prezent gratuite. Această discrepanţă duce la situaţia când echipamentele tehnice, metodele şi instrumentele de cercetare utilizate sunt depăşite şi insuficiente, iar salariul personalului ştiinţific este destul de mic şi necompetitiv pe piaţa muncii.

Tendinţele demografice au un impact negativ asupra potenţialului ştiinţific. Astfel, din numărul total de 770 de persoane antrenate în activitatea organizaţiilor de drept public din domeniile cercetării şi inovării, ponderea personalului de cercetare şi inovare este de 50,26%, iar a personalului auxiliar – de 49,74%. Din numărul total de cercetători, ponderea celor care au atins vârsta de pensionare constituie 44,18%, ceea ce înseamnă că aproape fiecare al doilea cercetător ştiinţific din domeniul agricol este pensionar. Aceeaşi problemă este caracteristică şi personalului didactic din instituţiile de învăţământ profesional din sector, fapt ce denotă că tinerii specialişti nu sunt motivaţi să înceapă activitatea profesională în sistemul de învăţământ din cauza condiţiilor de muncă, a remunerării muncii şi, eventual, a amplasării geografice a instituţiilor de învăţământ etc.

Problemele acestui sector se reflectă în rata de angajare în câmpul muncii a absolvenţilor centrelor de excelenţă şi colegiilor. Din 2013 şi până în prezent această rată variază între 33% şi 36%.

Serviciile existente de extensiune rurală oferă servicii în mare parte pentru fermierii care practică agricultura la scară mică, având o cotă nesemnificativă în producţia agricolă şi alimentară comercială. Cererea crescândă de servicii specializate şi de înaltă calitate a multor producători agricoli comerciali nu poate fi satisfăcută în măsura necesară de prestatorii actuali de servicii. Serviciile de consultanţă sunt oferite gratuit agricultorilor, în timp ce instituţiile care furnizează aceste servicii depind mult de finanţarea din partea statului.

Luat în totalitate, sistemul de cercetare, educaţie, consultanţă în agricultură şi extensiune nu funcţionează la capacitate optimă şi nu se pliază pe necesităţile domeniului agroalimentar, existând o disproporţie între investiţiile în sistem şi rezultatele obţinute. Acesta nu funcţionează ca un sistem integrat. Legătura dintre instituţii, tematică şi produsele reale ale domeniului de cercetare şi necesităţile concrete ale fermierilor, precum şi ale oamenilor de afaceri practic lipseşte. Proiectele de cercetare sunt formulate în baza capacităţilor existente ale institutelor ştiinţifice şi nu ţin cont în măsura necesară de nevoile sectorului real, iar pentru programele de studii din domeniul Ştiinţe agricole este un interes scăzut din partea candidaţilor la studii.

Secţiunea a 5-a

Dezvoltarea rurală

Progresul lent al dezvoltării rurale este influenţat de un spectru larg de fenomene şi procese interconectate, cum ar fi migraţia, scăderea ratei fertilităţii, îmbătrânirea populaţiei, insuficienţa serviciilor de bază, subdezvoltarea infrastructurii sociale şi lipsa locurilor de muncă. Majoritatea acestor procese au cauze mult mai adânci de ordin sistemic şi societal, iar evoluţia lor denotă tendinţe alarmante. Astfel, sporul natural al populaţiei la nivel naţional a ajuns în 2019 la valoarea de -1,3 la o mie locuitori, fiind cea mai mică valoare din ultimii 7 ani şi o dovadă a ineficienţei măsurilor de ameliorare a crizei socioeconomice de lungă durată.

Figura 29. Rata de ocupare la nivel naţional, %

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Pe de altă parte, Republica Moldova rămâne să fie statul cu una din cele mai mici rate de ocupare la nivel european. În 2020, rata de ocupare în Republica Moldova a fost de aproximativ 31,5%, media UE fiind de 68%. Agricultura rămâne principala activitate economică în mediul rural şi singura activitate desfăşurată de persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Structura ocupării este relativ statică, cea mai mare pondere în sectorul agricol o au persoanele cu vârsta între 45 şi 54 ani (24%), urmată fiind de activităţile ce ţin de administraţia publică locală, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, apoi de comerţ şi industrie, în care este încadrată o bună parte din populaţia mai tânără şi o mare parte de femei. Această structură reflectă o slabă diversificare a economiei din zona rurală şi o pondere scăzută a segmentelor puternic tehnologizate.

Venitul mediu pe o persoană în mediul rural cu greu acoperă venitul minim de existenţă. Astfel, doar în anul 2015, venitul mediu pe o persoană a atins aceleaşi valori ca şi minimul de existenţă (1 658 lei), iar în anul 2019 depăşea doar cu 5,4% minimul de existenţă.

Analiza surselor de venituri în mediul rural relevă că doar 5% din acestea vin dintr-o activitate individuală nonagricolă (comparativ cu 15% din activitatea individuală agricolă), în timp ce un sfert din veniturile populaţiei din mediul rural reprezintă prestaţii sociale. O pondere la fel de mare în totalul veniturilor o au şi remitenţele (22,3%), care, pe de o parte, reprezintă un instrument de amortizare a sărăciei, iar, pe de altă parte, evidenţiază amplitudinea fenomenului emigrării. Din totalul populaţiei apte de muncă, care se află peste hotarele ţării, cea mai mare pondere o au persoanele din mediul rural (70%), dintre care 37% au vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani, iar 18% au vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani. Aceste statistici vin să confirme faptul că mediul rural rămâne în continuare neatractiv pentru tineri din cauza lipsei oportunităţilor de angajare, a condiţiilor precare de trai, precum şi din cauza salariilor mici şi a lipsei oportunităţilor de conciliere a vieţii de familie cu cea profesională pentru familiile cu copii, în special pentru mame.

Pe lângă spectrul îngust al ocupaţiilor şi meseriilor solicitate în mediul rural, o altă cauză este şi infrastructura socială degradată şi subdezvoltată, care, inevitabil, determină o calitate a vieţii net inferioară celei din mediul urban. Discrepanţe mari se observă şi la gradul de asigurare a locuinţelor cu condiţiile necesare. În mediul rural, accesul la reţeaua publică de apeduct o au doar circa 50,5% din populaţie, 36,9% au acces la reţeaua de gaze naturale, 34% din locuinţe au apă caldă şi doar 16,6% au grup sanitar în interiorul locuinţelor.

Accesul limitat, ineficienţa şi calitatea proastă a serviciilor publice (educaţia, sănătatea, transportul, apa) au generat excluziune socială, sărăcie persistentă şi vulnerabilitatea la şocuri a populaţiei din mediul rural. În combinaţie cu factorii economici, accesul limitat la serviciile publice şi infrastructura publică subdezvoltată reprezintă principala cauză a stagnării în dezvoltarea mediului rural.

Cât priveşte percepţia populaţiei, conform Barometrului Opiniei Publice 2020 (https://ipp.md/2020-10/barometrul-opiniei-publice-octombrie-2020/), 83,8% din populaţia rurală se arată nemulţumită de acţiunile Guvernului în ceea ce priveşte asigurarea locurilor de muncă, creşterea nivelului de trai, a salariilor şi pensiilor, combaterea corupţiei şi dezvoltarea industriei şi agriculturii, confirmând, de fapt, gravitatea problemelor abordate. Aproximativ 60% sunt nemulţumite de măsurile privind asistenţa medicală şi 58% privind învăţământul.

Figura 30. Accesul la serviciile publice şi infrastructura publică de bază

Sursa: elaborată de autori în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

În ceea ce priveşte calitatea serviciilor publice, 63% din populaţia rurală se arată nemulţumită de asistenţa medicală, 43% sunt nemulţumite de calitatea transporturilor, iar 39% sunt nemulţumite de calitatea educaţiei. Fiind rugaţi să aprecieze veniturile actuale ale gospodăriilor, 37% din respondenţii din mediul rural au afirmat că veniturile câştigate nu le ajung nici pentru strictul necesar, iar 40% au menţionat că le ajung doar pentru strictul necesar. Totodată, principalele îngrijorări ale populaţiei rurale ţin de înăsprirea sărăciei (41%), creşterea preţurilor (53%) şi viitorul copiilor (54%).

Secţiunea a 6-a

Constrângeri şi oportunităţi de implementare

a politicii de dezvoltare agricolă şi rurală

Subsecţiunea 1

Contextul global

Schimbările la nivel mondial se caracterizează prin vaste procese de transformări structurale ca răspuns la provocările recunoscute de comunitatea internaţională şi care au o influenţă decisivă în dezvoltarea stabilă pe termen lung.

Schimbările climatice. În prezent, schimbările climatice reprezintă una din cele mai importante probleme resimţite la nivel global. Încălzirea globală afectează populaţia planetei, regnul natural şi dezvoltarea economică. Datele recente arată că în cazul sumelor temperaturilor active (peste 10ºC) diferenţa este de 139,56°С, ceea ce reprezintă un indicator alarmant pentru cultivarea culturilor agricole, fără a se ţine cont de particularităţile climei actuale. Ritmul accelerat al schimbărilor climatice a făcut ca în ultimele două decenii pretutindeni pe teritoriul ţării să se majoreze suma temperaturilor active cu 100ºC, ceea ce impune revizuirea noilor soiuri de culturi agricole în funcţie de factorii fizico-geografici locali.

Creşterea populaţiei la nivel global. Odată cu creşterea vertiginoasă a populaţiei pe glob, devine tot mai evidentă creşterea presiunii asupra resurselor naturale, ca urmare a cererii sporite pentru produsele alimentare. De rând cu creşterea numărului populaţiei, va creşte şi ritmul de urbanizare. Se aşteaptă ca, spre mijlocul secolului, 70% din populaţia lumii să locuiască în mediul urban, comparativ cu circa 49% în prezent. Acest fapt va spori inevitabil cererea de alimente şi, mai cu seamă, de produse procesate "gata pentru consum". Pentru sectorul agroalimentar, aceste aspecte constituie atât o oportunitate, cât şi o provocare. Perspectivele de creştere a pieţei agroalimentare constituie un avantaj semnificativ pentru fermierii din întreaga lume. Cu toate acestea, se estimează că infrastructurile de piaţă imperfecte şi vulnerabilităţile socioeconomice din zonele cele mai dens populate ale lumii vor spori insecuritatea alimentară. În plus, sistemele agricole mondiale se vor confrunta din ce în ce mai mult cu efectele negative ale schimbărilor climatice (schimbarea modelelor de precipitaţii, fenomenele meteorologice extreme, insuficienţa de apă), precum şi cu volatilitatea preţurilor. Pe de altă parte, creşterea productivităţii agricole poate fi obţinută prin investiţii, cercetare şi inovare, bune practici agricole şi politici publice adecvate.

Infrastructura de piaţă. Urbanizarea sporită, cererea crescândă pentru produsele alimentare, dezvoltarea infrastructurii de logistică şi transport au făcut ca procesul de globalizare a comerţului să fie tot mai resimţit în întreaga lume. Dacă până nu demult în perioada rece a anului se atesta un consum sporit de alimente conservate, care reprezentau teritoriul amplasării spaţiului comercial, acum situaţia s-a schimbat radical. În asortimentul produselor oferite practic nu se observă diferenţierea între perioada rece şi perioada caldă a anului, iar multitudinea produselor prezente pe rafturi reprezintă întregul glob pământesc. Locurile cândva solicitate de exportatorii produselor agroalimentare din Republica Moldova – pieţele agricole – au început să dispară, iar în locul lor au început să apară unităţi comerciale ce fac parte din reţelele comerciale naţionale şi internaţionale. Aceste schimbări impun revizuirea paradigmei exportului de produse agricole: de la producerea cantităţilor raportate la unitatea de transport (10-20 de tone) destinate pieţelor de desfacere (bazaruri) la cantităţi de produse alimentare cu omogenitate şi calitate similară, care pot satisface cantitativ şi calitativ aşteptările lanţurilor de comercializare.

Creşterea cererii mondiale de alimente, urbanizarea sporită, preţurile tot mai mari la inputuri, presiunea exercitată asupra resurselor de apă şi creşterea vulnerabilităţii culturilor agricole şi animalelor la schimbările climatice vor limita producţia alimentară.

Veniturile în creşteri şi gradul de ocupare a forţei de muncă. Urbanizarea, gradul de ocupare a forţei de muncă şi noile tehnologii fac ca angajaţii să dedice tot mai mult timp obligaţiilor de serviciu, acordând prioritate produselor alimentare semifabricate, produselor gata de consum. La nivel global, cererea la acest tip de produse practic s-a dublat în ultimii 6 ani. Acest lucru poate deveni una dintre priorităţile exportului internaţional pentru Republica Moldova, care este dominat în prezent de exportul materiei prime.

Subsecţiunea a 2-a

Contextul european

În mare parte, provocările la nivel global sunt caracteristice şi pentru piaţa europeană, doar că, spre deosebire de oportunităţile de care pot beneficia producătorii autohtoni pe piaţa globală, piaţa europeană are un şir de facilitaţi, incontestabil mai favorabile.

Piaţa unică. Cea mai importantă realizare a UE poate fi disponibilă şi pentru producătorii autohtoni, dacă vor fi îndeplinite câteva condiţii esenţiale: armonizarea legislaţiei, retehnologizarea proceselor de creştere şi procesare în scopul obţinerii produsului final conform cerinţelor pieţei europene: preţ competitiv argumentat, inofensivitatea produsului, menţinerea parametrilor de calitate pentru întregul lot de marfă contractată, certificatul de calitate a procesului de producere şi produsul propriu-zis, graficul de livrare.

Uniformitatea pieţei. Un alt beneficiu în comerţul cu UE este faptul că regulile de joc sunt similare pentru toate ţările membre. Devierea se poate observa doar la nivel de soi, ambalaj şi grafic de livrare, care pot genera condiţii specifice, în funcţie de destinaţia produsului.

Stabilitatea vânzărilor. Spre deosebire de pieţele tradiţionale, piaţa UE se caracterizează prin stabilitate în vânzări, transparenţă în efectuarea tranzacţiilor şi posibilitatea efectuării previziunilor în volum şi timp.

Preţ competitiv. Piaţa UE este una dintre cele mai atractive pieţe, fapt ce rezultă din volumul şi preţul oferit pentru produsele agroalimentare.

Acord DCFTA. Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, care include o Zonă de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC), presupune o asociere politică şi integrare economică mai puternică între UE şi Republica Moldova şi a contribuit la creşterea constantă a volumului de comerţ între parteneri. Astfel, în perioada 2014-2020 exporturile agroalimentare în ţările UE au crescut cu circa 27%. În prezent, UE este cel mai important partener comercial al Republicii Moldova. În 2020, circa 52% din exporturile agroalimentare au fost destinate pieţelor din UE.

Cu sprijinul UE, Republica Moldova a implementat peste 25 000 de standarde tehnice comunitare în legislaţia sa naţională. Acceptarea unor standarde mai înalte, solicitate pe pieţele ţărilor din UE, a stimulat indirect şi exporturile spre alte ţări din afara spaţiului UE şi CSI. Exporturile agroalimentare în alte ţări din afara UE şi CSI au crescut semnificativ (cu circa 19%) în perioada 2014-2020.

Asistenţa şi sprijinul UE pentru reforme au adus cetăţenilor Republicii Moldova şi alte beneficii concrete. Astfel, UE susţine în mod activ creşterea economică şi crearea locurilor de muncă în Republica Moldova. Acordul ZLSAC (DCFTA) urmăreşte o relaţie comercială preferenţială, bazată pe condiţii mutual avantajoase, acordând fiecărei din aceste părţi un acces mai bun pe piaţă. Acest acord urmăreşte eliminarea graduală a taxelor vamale de import şi export în comerţul produselor între aceste părţi şi are ca scop eliminarea barierelor în comerţul serviciilor şi un acces mai bun al companiilor pe pieţele respective.

Subsecţiunea a 3-a

Contextul naţional

Republica Moldova dispune de soluri fertile şi condiţii climatice favorabile pentru creşterea unei varietăţi impunătoare de culturi agricole, care pot asigura un nivel de autosuficienţă alimentară sporită şi pot contribui semnificativ la creşterea economică şi formarea bugetului de stat. Prutul şi Nistrul sunt surse de apă care pot favoriza creşterea culturilor multianuale, cu o rezistenţă sporită la secetă, şi a culturilor ce necesită irigare, sporind astfel atractivitatea şi perspectivele de dezvoltare a sectorului agricol. Cu toate acestea, randamentul sectorului este destul de modest, generând venituri modeste pentru mulţi agricultori şi salarii necompetitive pentru angajaţii din sector. Consecinţele exploatării necorespunzătoare a potenţialului agroalimentar sunt migraţia masivă, lipsa cronică a braţelor de muncă şi, respectiv, venituri ratate la bugetul de stat. Migraţia rămâne pe un trend ascendent, chiar dacă Guvernul şi partenerii de dezvoltare fac eforturi considerabile pentru a ameliora infrastructura şi condiţiile de trai în zonele rurale. Alte probleme importante sunt lipsa locurilor de muncă bine plătite în zonele rurale, care ar asigura posibilitatea angajării depline (pentru un an întreg) a salariaţilor, şi depăşirea cu mult a cererii pentru zilieri (de regulă, angajarea cumulativă pe 4-6 luni pe an, pentru lucrări în care capacitatea intelectuală nu este indicator la angajare). Influenţa negativă a mai multor factori a făcut ca potenţialul de dezvoltare a sectorului agroindustrial să nu fie valorificat la justa valoare, iar consecinţele sociale şi economice să fie tot mai accentuate.

Schimbările climaterice, vădit reflectate în formă de: temperaturi ridicate pe perioada de vegetaţie şi scăzute pentru perioada rece a anului, lipsa învelişului de zăpadă şi variaţiile termice în perioada de iarnă, număr de zile consecutive fără precipitaţii şi scăderea accentuată a volumului precipitaţiilor anuale, calitatea şi cantitatea apei pentru irigare, ploi abundente care distrug stratul fertil, au transformat sectorul agricol într-o afacere plină de provocări, a căror depăşire este posibilă doar cu cadre bine pregătite. Instabilitatea principalilor indicatori meteo (temperatura aerului şi scăderea volumelor de precipitaţii) a condus la scăderea nivelului de productivitate a principalelor culturi agricole. În asemenea condiţii, respectarea tehnologiilor de producere, disponibilitatea soiurilor de plante şi a raselor de animale adaptate la noile condiţii sunt vital necesare pentru agricultură.

Degradarea solului. Degradarea terenurilor agricole este o mare provocare pentru sectorul agroindustrial din Republica Moldova. Cauzele degradării solului sunt fie de origine naturală, fie legate, direct sau indirect, de activitatea umană. Principalele cauze ale degradării solului ţării sunt determinate de cauze naturale: ploi abundente, temperaturi extreme, vânturi puternice; şi cauze legate de activitatea umană: (1) tăierea necontrolată a fâşiilor de protecţie fără obligaţia de a le restabili, (2) efectuarea operaţiunilor de vânzare-cumpărare, schimb, arendă a terenurilor agricole fără a lua în calcul fâşiile de protecţie, (3) nerespectarea asolamentului, prezenţa monoculturilor, excluderea din asolament a plantelor fixatoare de azot, semănatul necontrolat al culturilor tehnice, (4) degradarea sectorului zootehnic cu consecinţa în excluderea culturilor furajere şi neintroducerea fertilizantului natural în sol, (5) excluderea obligativităţii fondării plantaţiilor multianuale pe bază de proiect, (6) arătura necontrolată şi trecerea lentă la tehnologiile conservative de lucrare a solului, (7) insuficienţa măsurilor de prevenire şi control al degradării solului din partea factorilor de decizie la diferite niveluri, (8) lipsa studiilor în domeniu în cazul multor ingineri cadastrali din cadrul autorităţilor publice locale etc.

Aprovizionarea cu inputuri. Producţia agricolă a Republicii Moldova este complet dependentă de importul de produse agrochimice, seminţe şi carburanţi, fapt ce îi afectează competitivitatea din cauza expunerii la volatilitatea preţurilor internaţionale. Analiza prevederilor strategice ale perioadei 2014-2020 arată lipsa unei viziuni clare în producerea inputurilor la nivel de ţară. În lipsa unor măsuri de suport, cei mai mari producători de seminţe din ţară au ajuns în prag de faliment. Distrugerea sectorului zootehnic a rezultat în importuri masive de îngrăşăminte minerale, iar necorelarea aplicării îngrăşămintelor cu date privind starea solului a dus la utilizarea iraţională a îngrăşămintelor.

Sectorul de procesare a fost practic neglijat pe parcursul ultimilor 7-10 ani. Micşorarea considerabilă a venitului ca urmare a exportului producţiei ca materie primă, reducerea producerii legumelor, creşterea fără precedent a suprafeţelor cultivate cu culturi tehnice reprezintă doar câteva dintre consecinţe. Marea majoritate a întreprinderilor de procesare au fost egalate cu întreprinderi industriale, fără a avea dreptul la subvenţionare ori la alte forme de suport din partea statului. Din cele peste 38 de companii mari de procesare a fructelor şi legumelor care activau în anul 1998, în prezent activează doar 7. Sectorul de procesare a fost unul dintre principalii furnizori de oferte de muncă, iar neglijarea acestui sector poate fi considerată una dintre principalele cauze ale migraţiei masive. Lipsa procesării adecvate a provocat şi o debalansare între exportul şi importul produselor alimentare. Republica Moldova exportă preponderent materie primă, iar importurile de produse alimentare au depăşit exportul. Pornind de la principiul economic al formării lanţului valoric al produsului, în care segmentului de creştere îi revine doar 8-11% din rentabilitate, posibilitatea obţinerii venitului din procesare, care constituie circa 45-50%, este nevalorificată. Importul produselor alimentare constituie circa 65% din consumul intern de produse alimentare procesate.

Agromarketingul. Analiza acţiunilor pe pieţele de desfacere pentru perioada 2014-2020 denotă lipsa unui concept de marketing bine conturat şi efort comun la nivel naţional. Eforturile de marketing şi comercializare a producţiei s-au redus, în mare parte, la activităţile de participare în cadrul expoziţiilor internaţionale. În perioada de referinţă, suportul şi ghidările din partea asociaţiilor de profil şi a statului au fost mult prea modeste. Una dintre măsuri este înfiinţarea unei subdiviziuni în cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, care ar avea ca sarcină elaborarea şi coordonarea implementării politicii de promovare şi de suport pentru asigurare a accesului la piaţă pentru producătorii agricoli, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională. Lipsa unor previziuni comerciale fundamentate face ca sortimentul culturilor din exploataţiile agricole să nu fie acceptate pe pieţele noi de către consumator. Un exemplu este sectorul producerii fructelor, care consumă circa 40% din bugetul destinat investiţiilor în agricultură, comercializarea fiind sub nivelul aşteptărilor. Depăşirea acestor riscuri presupune timp, resurse financiare considerabile, dar şi noi sortimente de soiuri şi hibrizi.

Cooperarea în agricultură. Globalizarea pieţelor de desfacere, trecerea de la pieţele angro la reţelele de magazine cu condiţii mult mai dure de siguranţă alimentară impun noi reguli în comerţul internaţional. Dacă până nu demult tranzacţiile comerciale erau caracterizate prin cantităţi şi loturi mici, cu o uniformitate redusă şi comercializate, în mare parte, prin intermediul pieţelor agricole urbane, atunci comerţul de azi se deosebeşte prin cantităţi raportate la mărimea reţelelor comerciale şi omogenitate, care să nu facă deosebirea calitativă a produsului, indiferent în care punct al reţelei va fi comercializat. Mai mult decât atât, globalizarea presupune prezenţa pe rafturile reţelelor comerciale a produselor din întreaga lume, iar aici omogenitatea şi siguranţa mărfurilor mai este direct influenţată şi de preţ. Pentru a concura pe pieţele de desfacere este vital necesară o nouă abordare în ceea ce priveşte producerea, şi anume asocierea în crearea şi comercializarea produsului. Astfel, cooperarea joacă un rol din ce în ce mai determinant în efortul producătorilor agricoli de a obţine profit. Prin cooperare se asigură acces la o gamă largă de servicii, resurse naturale, informaţii şi tehnologii, formare şi ghidare profesională, care, în final, permit producătorilor autohtoni să concureze de la egal pe piaţa globală.

Asigurarea riscurilor în agricultură. Abundenţa ploilor în perioada de vară, însoţite de căderi masive de grindină, îngheţurile târzii de primăvară şi/sau devreme în perioada de toamnă provoacă pierderi colosale în sector. La aceste fenomene se mai adaugă şi secetele îndelungate, care au loc tot mai frecvent şi care, de asemenea, reduc semnificativ potenţialul de producere a culturilor agricole. Este necesară crearea unui fond mutual, care ar asigura diminuarea compensatorie a eventualelor pierderi în agricultură, cauzate de calamităţi naturale.

Ştiinţele agrare, cercetarea, transferul de cunoştinţe şi extensiunea. Sistemul actual de cercetare, inovare, educaţie şi extensiune rurală din domeniul agroalimentar nu funcţionează ca un sistem integrat, lipsindu-i interconexiunile funcţionale dintre ştiinţă şi producere. Legătura dintre oferta de cercetare şi produsele reale ale instituţiilor, corelate cu necesităţile concrete ale fermierilor şi/sau ale oamenilor de afaceri practic lipsesc. În mare parte, proiectele de cercetare ale institutelor ştiinţifice nu ţin cont de nevoile sectorului real, iar programele de formare profesională sunt concepute doar pentru a asigura supravieţuirea instituţiilor de învăţământ. Cu toate că necesitatea reformării sistemului a fost menţionată în strategia anterioară, acest indicator nu a fost realizat. Neglijarea în continuare a acestui domeniu se va solda, în viitorul apropiat, cu dispariţia instituţiilor de învăţământ cu profil agricol şi cu pierderi colosale în producerea agroalimentară ca rezultat al utilizării soiurilor, hibrizilor şi raselor de animale neadaptate la condiţiile locale. Mai mult decât atât, neadaptarea, iar ulterior nerespectarea tehnologiilor de creştere, procesare şi export al producţiei agroindustriale vor genera costuri adiţionale şi preţuri necompetitive pe piaţa de desfacere.

Disponibilitatea surselor financiare. Principalii finanţatori ai sectorului agroindustrial sunt producătorii agricoli ca investitori, statul prin intermediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, Agenţiei pentru Dezvoltarea şi Modernizarea Agriculturii, I.P. Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, unităţilor de implementare al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă, Băncii Mondiale, Băncii Europene de Investiţii, precum şi partenerii de dezvoltare: Uniunea Europeană, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), SUA prin intermediul USAID, Guvernele Japoniei, Suediei, Cehiei, Poloniei, României, Slovaciei, Ungariei, Danemarcei, Ţărilor de Jos, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură, precum şi alţi investitori de peste hotare. Analiza disponibilităţii surselor financiare pentru dezvoltarea agriculturii şi a eficienţei utilizării lor a relevat câteva aspecte. Contrar afirmaţiilor privind lipsa finanţării adecvate, în perioada 2014-2019 în agricultura Republicii Moldova au fost investite de către donatorii externi cel puţin 11,5 mld lei, iar împreună cu subvenţiile acordate afiliate de circa 4,9 mld lei suma investiţiilor se ridică la circa 16,4 mld lei. Cifrele menţionate nu includ investiţiile efectuate de producătorii agricoli din resursele proprii şi suportul acordat de stat din fondul de rezervă pentru diminuarea consecinţelor calamităţilor naturale. Dacă estimăm contribuţia proprie a producătorilor agricoli la circa 40%, obţinem o sumă totală de investiţii în sectorul agricol de peste 23,0 mld lei.

Analizând eficienţa utilizării surselor financiare, trebuie menţionat faptul că valoarea totală a producţiei agricole în perioada 2014-2019 a fost de circa 186,2 mld lei. Raportând această valoare totală la suma totală a investiţiilor în sectorul agricol, obţinem cifra de circa 8,0 lei de producţie agricolă obţinută la fiecare leu investit în sector. Acesta este un indicator destul de bun, doar că nu poate fi atribuit în întregime efectului investiţiilor directe în sector. Condiţiile pedoclimaterice naturale favorabile agriculturii au multiplicat valoarea investiţiilor, totodată cifrele de rezultat al recoltelor obţinute comparativ cu statele vecine indică spre potenţialul nevalorificat al sectorului agroalimentar din Republica Moldova.

Cadrul administrativ public central. Pe parcursul perioadei de referinţă (2014-2020) au fost numiţi şi demişi 7 miniştri, au fost implementate 3 reforme administrativ-manageriale în urma cărora la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a fost conectat Ministerul Mediului şi o parte din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, fiind înlocuiţi şi specialiştii din aceste ministere. În perioada 2018-2020 direcţiile ce reprezentau întregul sector agroindustrial aveau în componenţa lor circa 24 de angajaţi, fapt ce vorbeşte despre insuficienţa vădită a capitalului intelectual responsabil de gestiunea problemelor din sector. Problema lipsei specialiştilor a influenţat negativ şi procesul de armonizare a legislaţiei naţionale la acquis-ul european, responsabilităţi asumate de către Republica Moldova odată cu semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte. Ministerul are o conexiune slabă cu direcţiile agricole raionale şi nu dispune decât de o reprezentare prin oficiile teritoriale ale Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură în teren.

Secţiunea a 7-a

Impedimente şi nevoi de dezvoltare

Luând în considerare analiza situaţiei actuale în sectorul agricol, tendinţele de dezvoltare, precum şi constrângerile principale care afectează dezvoltarea agricolă şi rurală, au fost identificate impedimentele-cheie.

Pentru soluţionarea impedimentelor principale au fost identificate propunerile de dezvoltare, care au fost structurate în patru categorii: 1) inputuri şi procese agricole reziliente la schimbările climatice, 2) pieţe de desfacere, 3) dezvoltarea ariilor rurale şi comunităţilor şi 4) asigurarea transpunerii aquis-ului UE şi implementarea progresivă a acestuia în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale şi siguranţei alimentare.

Având în vedere structura stratificată a nevoilor de dezvoltare, obiectivele strategice ale SNDAR 2023-2030 sunt formulate pe termen lung, în funcţie de cele patru categorii principale de nevoi de dezvoltare, pentru a asigura astfel o eficienţă în definirea intervenţiilor.

Capitolul II

VIZIUNE, OBIECTIVE ŞI DIRECŢII PRIORITARE

VIZIUNEA SNDAR 2023-2030: sector agroalimentar competitiv, centrat pe lanţurile valorice cu un potenţial sporit, dezvoltat în armonie cu mediul şi rezilient la schimbările climatice, care consolidează securitatea şi siguranţa alimentară şi oferă bunăstare şi condiţii de trai mai bune în mediul rural

Viziunea SNDAR 2023-2030 se bazează pe realizarea sinergiei între domeniile economic, de mediu şi social în vederea soluţionării impedimentelor-cheie din sectorul agricol şi rural pentru perioada 2023-2030, cu atingerea durabilă a următoarelor obiective generale:

1) fortificarea potenţialului sectorului agricol primar şi promovarea practicilor agricole inteligente, durabile şi reziliente la schimbările climatice;

2) dezvoltarea industriei alimentare şi diversificarea pieţelor;

3) susţinerea dezvoltării socioeconomice rurale durabile;

4) asigurarea transpunerii aquis-ului UE şi implementarea progresivă a acestuia în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale şi siguranţei alimentelor.

Obiectivele generale definesc priorităţile şi abordarea pe termen lung a strategiei, ca răspuns la principalele provocări şi probleme ce influenţează dezvoltarea sectorului agricol şi agroalimentar al ţării. Ulterior, acestea vor fi transpuse prin intermediul unui set de obiective specifice din care derivă direcţii de intervenţii bazate pe documentele de programare – acte normative în acţiune sau necesar de a fi elaborate.

Obiectivele generale sunt aliniate la obiectivele Politicii agricole comune a UE, în vederea îmbunătăţirii dezvoltării sustenabile a agriculturii, a sectorului alimentar şi a zonelor rurale (conform anexei) şi a realizării obiectivelor şi prevederilor SND 2030.

Obiectivele generale ale SNDAR 2023-2030 includ, la fiecare dintre componente, măsuri asociate inclusiv obiectivului transversal al Politicii agricole comune a UE ce vizează modernizarea sectorului agricol prin stimularea şi împărtăşirea cunoştinţelor, prin promovarea inovării şi a digitalizării, adaptarea la schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.

Obiectivul general 1. Fortificarea potenţialului sectorului agricol primar şi promovarea practicilor agricole inteligente, durabile şi reziliente la schimbările climatice

Direcţiile prioritare:

1) modernizarea sectoarelor producţiei vegetale cu accent pe obţinerea de produse cu valoare adăugată înaltă prin implementarea tehnologiilor de rezilienţă climatică;

2) modernizarea şi consolidarea sectorului vitivinicol, inclusiv prin aplicarea tehnologiilor de rezilienţă climatică;

3) revitalizarea ramurii zootehnice şi creşterea productivităţii, inclusiv prin dezvoltarea sectorului de procesare în cadrul fermei/asociaţiei/cooperativei şi prin comercializarea prin intermediul lanţului scurt;

4) dezvoltarea sectorului de acvacultură;

5) dezvoltarea infrastructurii postrecoltare preponderent în baza asocierii producătorilor;

6) adoptarea practicilor moderne de valorificare şi gestionare eficientă a resurselor de apă şi extinderea suprafeţelor irigate pentru asigurarea rezilienţei climatice;

7) implementarea tehnologiilor digitale agricole şi a inovaţiilor în agricultură prin adoptarea transferului de cunoştinţe şi creşterea rolului cercetării agricole autohtone;

8) implementarea tehnologiilor şi a măsurilor de stimulare a implementării principiilor bioeconomiei şi a economiei circulare;

9) sprijinirea şi consolidarea protecţiei mediului prin conservarea biodiversităţii, protecţiei apelor, a solului şi promovarea utilizării practicilor ecologice agricole;

10) sprijinirea valorificării surselor de energie regenerabilă în cadrul exploataţiilor agricole, inclusiv utilizarea deşeurilor de origine vegetală şi animală;

11) consolidarea infrastructurii şi modernizării bazei tehnico-materiale a instituţiilor de învăţământ şi organizaţiilor din domeniile cercetării şi inovării din domeniul agroalimentar;

12) dezvoltarea serviciilor de consiliere agricolă şi rurală prin crearea unui sistem eficient de transfer tehnologic, consultanţă şi formare a fermierilor.

Obiectivul general 2. Dezvoltarea industriei alimentare şi diversificarea pieţelor

Direcţiile prioritare:

1) susţinerea creşterii nivelului de procesare a producţiei agricole, inclusiv a microprocesării, prin integrarea producţiei locale, pentru toate sectoarele şi lanţurile valorice agricole;

2) dezvoltarea lanţurilor valorice prin stimularea asocierii şi cooperării în agricultură, inclusiv cu atragerea diasporei;

3) consolidarea politicilor de promovare a produselor autohtone pe piaţa internă şi externă şi extinderea aplicării sistemelor de calitate;

4) diversificarea produselor alimentare şi susţinerea micilor producători prin asigurarea circuitului agroalimentar scurt;

5) promovarea culturii de consum al produselor autohtone prin asigurarea conştientizării consumatorului privind dezvoltarea economiei locale.

Obiectivul general 3. Susţinerea dezvoltării socioeconomice rurale durabile

Direcţiile prioritare:

1) dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii economice rurale aferente exploataţiilor agricole;

2) diversificarea activităţilor economice şi a serviciilor de calitate în mediul rural, cu accent pe dezvoltarea turismului rural şi agroturismului, serviciilor de educaţie, medicină veterinară şi păstrarea patrimoniului cultural;

3) stimularea iniţierii şi dezvoltării fermelor sau afacerilor de familie, inclusiv nonagricole, în mediul rural;

4) stimularea implicării populaţiei în dezvoltarea comunităţilor rurale.

Obiectivul general 4. Asigurarea transpunerii aquis-ului UE şi implementarea progresivă a acestuia în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale şi siguranţei alimentelor

Direcţiile prioritare:

1) fortificarea capacităţilor instituţionale, a cadrului de reglementare şi a politicilor din domeniul agricol şi rural, în conformitate cu priorităţile naţionale de dezvoltare, cerinţele şi standardele UE;

2) implementarea cerinţelor de calitate, siguranţă a alimentelor conforme cerinţelor UE şi dezvoltarea infrastructurii de analiză şi control;

3) asigurarea unui sistem alimentar echitabil, sănătos şi ecologic în baza Strategiei UE "De la fermă la consumator";

4) dezvoltarea sistemelor informaţionale integrate, în conformitate cu cerinţele şi principiile de finanţare a Politicii agricole comune a UE, şi ajustarea mecanismului de subvenţionare în baza standardelor UE.

Obiectivele SNDAR 2023-2030 sunt aliniate la obiectivele Politicii agricole comune a UE şi SND 2030, inclusiv elaborarea documentelor de politici. Este de menţionat că Politica agricolă comună UE prevede elaborarea unui program consolidat de politici agricole.

Politica de dezvoltare agricolă şi rurală, prin natura sa, are un caracter complex şi o arie de acoperire extinsă. Astfel, se impune elaborarea unui Program unic de intervenţii pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare şi zonelor rurale (în continuare – Program). Programul va consolida obiectivele specifice ale sectoarelor aferente ramurilor agriculturii, industriei alimentare şi mediului rural. Scopul Programului va fi facilitarea implementării direcţiilor de intervenţie sectoriale ale obiectivelor generale ale SNDAR 2023-2030. Sarcina de bază a documentului de politici va fi evitarea dublării finanţării intervenţiilor necesare dezvoltării ramurilor agricole şi a celor conexe, asigurând eficientizarea activităţilor în contextul raţionalizării cheltuielilor.

Capitolul III

IMPACTUL SCONTAT

În calitate de document de politici publice pe termen lung, SNDAR 2023-2030, în mod evident, va avea mai multe categorii de impact.

Secţiunea 1

Impactul economic

Impactul economic se referă la atingerea indicatorilor stabiliţi în SND 2030 pentru Ob1 – Creşterea veniturilor din surse durabile şi atenuarea inegalităţilor economice.

În ipoteza depăşirii COVID-19 şi a reluării proceselor economice globale din perioada prepandemică, în perioada 2023-2030 se poate anticipa o recuperare destul de rapidă a economiei, urmată de o creştere anuală cu 4-4,2%. Investiţiile publice în sectorul agricol urmează să continue tendinţa istorică şi să înregistreze creşteri constante de peste nivelul de 3 mld lei anual până în 2030. În acelaşi timp, în urma eliminării barierelor birocratice, a creşterii valorii adăugate în agricultură şi a productivităţii muncii, ponderea investiţiilor private în totalul investiţiilor în agricultură urmează să crească la circa 13 mld lei până în 2030, adică valoarea totală a investiţiilor în sectorul agricol va constitui circa 4,63% din PIB faţă de 1,66% în 2020.

Secţiunea a 2-a

Impactul social

Impactul social implică facilitarea atingerii indicatorilor de impact specifici obiectivelor prevăzute de SND 2030 în domeniul respectiv, şi anume cei care ţin de creşterea accesului populaţiei din mediul rural la infrastructura fizică şi utilităţile publice.

Creşterea investiţiilor în sectorul agricol şi în infrastructura rurală, mărirea salariului în sectorul agricol ca urmare a creşterii productivităţii în agricultură urmează să diminueze exodul populaţiei din mediul rural.

O altă componentă importantă o reprezintă creşterea veniturilor populaţiei rurale. Implementarea SNDAR 2023-2030 va contribui la creşterea salarizării în mediul rural şi, implicit, a veniturilor populaţiei. Totodată, dezvoltarea subsectorului de procesare şi a industriei alimentare va contribui la scăderea ponderii angajării neformale în sectorul agricol.

Secţiunea a 3-a

Impactul de mediu

SNDAR 2023-2030 va facilita dezvoltarea agriculturii cu impact redus asupra mediului şi creşterea indicatorilor de dezvoltare a agriculturii ecologice, contribuind astfel la atingerea Ob10 din SND 2030 – Asigurarea dreptului fundamental la un mediu sănătos şi sigur.

Diminuarea degradării solului prin implementarea practicilor agrotehnologice adecvate de restabilire a biotei în sol, implementarea tehnologiilor conservative de lucrare a solului prin aplicarea îngrăşămintelor organice, reducerea efectelor schimbărilor climatice prin sporirea biodiversităţii culturilor, implementarea tehnologiilor de producere prietenoase mediului, restabilirea fâşiilor de protecţie în cadrul exploataţiilor agricole rămân a fi aspectele-cheie în asigurarea impactului de mediu asupra dezvoltării sectorului agricol.

În acest sens, investiţiile publice urmează să asigure reabilitarea fâşiilor de protecţie dintre exploataţiile agricole, în special cu pomi de nuc. Prin aceasta se va asigura suportul tridimensional pentru sector: reducerea efectelor distrugătoare ale vântului, sporirea suprafeţelor verzi şi efectul economic din creşterea culturii de nuc.

Un rol important în etapa următoare va fi atribuit dezvoltării agriculturii verzi, care: a) va garanta securitatea alimentară în contextul schimbărilor climatice şi al declinului biodiversităţii, b) va reduce amprenta sistemului alimentar asupra mediului şi a climei, c) va consolida rezilienţa sistemului alimentar şi d) va asigura tranziţia către o sustenabilitate competitivă, de la fermă la consumator.

Reabilitarea sistemelor de irigare şi dezvoltarea sectoarelor agricole ce necesită consum sporit de apă trebuie să fie efectuate în strictă conformitate cu disponibilitatea resurselor de apă, calitatea apei, precum şi cu pretabilitatea solului.

În acelaşi timp, SNDAR 2023-2030 va include dimensiunile transversale ce ţin de egalitatea de gen şi principiul tratamentului egal, asigurând ajustarea corespunzătoare a intervenţiilor în cadrul programelor sectoriale.

Având în vedere caracterul extins al SNDAR 2023-2030, se va asigura atingerea unor rezultate de dezvoltare durabile în sectorul agricol şi cel al dezvoltării rurale, după cum sunt descrise mai jos.

Analiza datelor pentru perioada 2014-2020 denotă că ponderea investiţiilor publice în active materiale pe termen lung în agricultură a fost de 26,6%, restul reprezentând investiţii private. Astfel, creşterea investiţiilor, inclusiv prin dezvoltarea unor instrumente financiare atrăgătoare, va facilita creşterea investiţiilor private în sectorul agroalimentar. Totodată, este necesară şi creşterea investiţiilor publice directe, inclusiv prin majorarea şi eficientizarea FNDAMR. Majorarea investiţiilor publice ţinteşte atât îmbunătăţirea standardelor de viaţă pentru populaţie, inclusiv cea rurală, cât şi încurajarea investiţiilor private, în special în regiunile defavorizate. Pentru finanţarea investiţiilor publice vor fi utilizate în mod prioritar sursele externe, mai ieftine decât cele interne, iar în paralel va fi raţionalizat consumul curent al administraţiei publice. Orientarea finanţării investiţiilor spre sursele externe şi raţionalizarea consumului curent vor reduce cererea publică pentru resursele din sectorul financiar, care va fi mai motivat să le aloce în proiectele investiţionale ale sectorului privat.

Datele statistice analizate denotă o valoare redusă a productivităţii muncii în sectorul agricol din Republica Moldova, or creşterea productivităţii reprezintă un element crucial al concurenţei pe piaţa de desfacere şi al creşterii veniturilor angajaţilor antrenaţi în activităţi agricole. În acest sens, este indicată canalizarea investiţiilor atât publice, cât şi private în direcţia dezvoltării componentelor cu valoare adăugată din lanţul de valori agroindustrial, precum cel zootehnic.

Un instrument important în acest sens urmează să îl reprezinte FNDAMR, al cărui regulament va fi revăzut în sensul susţinerii investiţiilor în activităţile agricole şi industriei alimentare cu valoare adăugată ridicată. Baza decizională pentru dezvoltarea măsurilor de sprijin trebuie să fie raţionamentul economic al viitoarelor decizii, asigurat cu informaţii confirmative privind evoluţia cererii şi ofertei în pieţele de desfacere a producţiei moldoveneşti.

Un element esenţial în sporirea productivităţii afacerilor agricole îl pot constitui parcurile inovaţionale tehnologice bazate pe infrastructura sferei de învăţământ primar agricol, care, în conlucrare cu instituţiile de cercetări ştiinţifice din domeniul agroindustrial, vor asigura acordarea serviciilor de consultanţă, instruire şi transfer tehnologic pentru marea majoritate a entităţilor. Parcurile inovaţionale tehnologice urmează să preia rolul de locomotive în implementarea tehnologiilor agricole pretabile pentru condiţiile pedoclimaterice ale fiecărei regiuni agroclimaterice din ţară.

Creşterea inteligentă are un rol esenţial în consolidarea cunoaşterii şi inovării ca elemente motrice ale viitoarei creşteri. Pentru aceasta trebuie să fie îmbunătăţită calitatea sistemului învăţământului agrar, să fie întărită performanţa în cercetare şi să fie promovate inovarea şi transferul de cunoştinţe. Este necesar a utiliza pe deplin tehnologiile informaţionale şi comunicaţionale şi a se asigura că ideile inovatoare pot fi transpuse în noi produse de servicii care generează creştere, locuri de muncă de calitate şi contribuie la abordarea provocărilor cu care se confruntă sectorul. Pentru a reuşi, toate acestea trebuie corelate cu spiritul de antreprenor şi cu accentul pe nevoile şi oportunităţile pieţei.

Investirea în cercetare-dezvoltare şi inovare, educaţie şi în tehnologii eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor va aduce beneficii sectoarelor tradiţionale, zonelor rurale, precum şi economiilor bazate pe servicii şi cu un nivel ridicat de competenţă.

Criza pandemică globală a accelerat digitalizarea agriculturii, iar fermierii sunt mai determinaţi să implementeze soluţii inteligente pentru a creşte performanţa domeniului, în acest sens, este necesară promovarea competitivităţii şi durabilităţii agriculturii cu ajutorul tehnologiilor informaţionale.

În sensul creşterii productivităţii şi a valorii adăugate în agricultură, dezvoltarea capacităţilor de producţie a produselor de origine animalieră este strict necesară. Având în vedere complexitatea domeniului şi valoarea adăugată ridicată a acestuia comparativ cu alte subsectoare ale agriculturii, este esenţială facilitarea canalizării investiţiilor private şi publice în domeniul respectiv. În ceea ce priveşte investiţiile publice, acestea urmează să fie facilitate prin revizuirea regulamentului FNDAMR, dar şi prin dezvoltarea unor programe de stat de nişă, precum şi prin conectarea sectoarelor conexe, cum ar fi producerea furajelor. În cazul facilitării investiţiilor private, sunt importante eliminarea barierelor birocratice, facilitarea dezvoltării lanţului de aprovizionare cu materie primă şi material semincer, precum şi dezvoltarea capacităţilor de certificare în vederea deschiderii oportunităţilor de export.

Lanţul valorii adăugate în sectorul agroindustrial trebuie să se finalizeze cu segmentul de procesare a producţiei agricole. Exportul producţiei agricole ca materie primă este dăunător pentru Republica Moldova atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere social. Exodul populaţiei este, în mare măsură, rezultatul lipsei locurilor de muncă permanente şi bine plătite, precum şi al valorii adăugate reduse, ce nu permite asigurarea dezvoltării sustenabile a sectorului. Sarcina pentru perioada următoare constă în concentrarea eforturilor entităţilor statului şi businessului privat pentru atragerea investiţiilor în infrastructura de procesare a producţiei agricole, micşorând la maximum exportul materiei prime.

Dezvoltarea sectorului agricol este strâns legată de dezvoltarea mediului rural. Astfel, sectorul agricol este direct şi în cea mai mare măsură afectat de stagnarea nivelului calităţii vieţii în mediul rural. Creşterea calităţii vieţii în mediul rural este esenţială, în primul rând, pentru stoparea exodului populaţiei în zonele urbane sau peste hotarele ţării, iar în al doilea rând, pentru asigurarea unei echităţi sociale în vederea asigurării accesului la serviciile publice fundamentale al tuturor cetăţenilor. Una dintre sarcinile-cheie ce urmează a fi realizate în perioada următoare rămâne a fi facilitarea dezvoltării afacerilor agricole şi nonagricole, în special conduse de tineri şi femei, care ar asigura oportunitatea angajării forţei de muncă din mediul rural.

Investiţiile în infrastructura rurală urmează a fi canalizate în domeniile cele mai vulnerabile şi esenţiale din punctul de vedere al calităţii vieţii, şi anume: dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare, construcţia drumurilor, creşterea infrastructurii sociale.

Capitolul IV

INDICATORI DE MONITORIZARE ŞI EVALUARE

Cadrul de indicatori ai SNDAR 2023-2030 este structurat pe pilonii strategici ai documentului. În vederea estimării rezultatelor directe ale intervenţiilor aferente obiectivelor specifice, a fost definit un set de indicatori de rezultat meniţi să sesizeze schimbările produse de intervenţiile implementate, care pot fi monitorizate cu o periodicitate anuală. Indicatorii determinaţi pentru fiecare obiectiv general relevă valoarea de referinţă şi ţinta intermediară, pentru 2025, şi ţinta finală, pentru anul 2030.

Capitolul V

RISCURI DE IMPLEMENTARE

În procesul de implementare a SNDAR 2023-2030 şi formulare a programelor sectoriale, va fi luat în considerare un spectru de riscuri – atât cele care pot afecta procesul de implementare a intervenţiilor, cât şi cele care pot compromite atingerea rezultatelor propuse. Totodată, având în vedere perioada de programare (de 10 ani), precum şi ierarhia documentelor de politici, programele sectoriale vor prelua şi vor actualiza tipurile de riscuri aferente domeniului specific de intervenţie.

Riscurile asociate cu domeniile de intervenţie ale politicii de dezvoltare agricolă şi rurală au fost structurate convenţional în câteva categorii distincte, care vor facilita monitorizarea apariţiei acestora şi posibilitatea formulării unor posibile strategii de diminuare sau răspuns:

• instituţionale – sunt riscurile asociate procesului organizaţional, realizării activităţilor şi procedurilor operaţionale şi se referă inclusiv la disponibilitatea resurselor;

• organizaţionale – includ riscuri asociate compartimentelor funcţionale ale implementării politicii şi se referă la procesele de planificare, estimare, control, comunicare, precum şi calendar;

• tehnologice – se referă la acele riscuri ce ţin de cerinţele (tehnice) faţă de lucrările a fi executate/serviciile a fi prestate; disponibilitatea sau compatibilitatea tehnologiilor; performanţele în aplicarea sau administrarea tehnologiilor respective; managementul calităţii, precum şi alte riscuri ce ţin de tehnologiile necesare pentru implementarea politicii de dezvoltare agricolă şi rurală;

• externe – implică riscurile ce sunt în afara controlului direct al echipei de implementare şi se referă la beneficiari, contractori, piaţă, furnizori.

Totodată, fiecare risc a fost analizat prin prisma impactului pe care îl poate avea asupra implementării politicii (major, mediu sau minor) şi a probabilităţii de apariţie (sporită, medie sau scăzută), după cum urmează:

Pentru riscurile emergente, cu un impact major şi probabilitate înaltă de apariţie, în cadrul Programului vor fi definite, în mod obligatoriu, măsuri de diminuare a acestora.

Capitolul VI

AUTORITĂŢI RESPONSABILE

Secţiunea 1

Cadrul naţional de politici

Cadrul naţional de politici în perioada de referinţă este dictat de SND 2030, care este un document de viziune strategică ce indică direcţia de dezvoltare a ţării şi a societăţii ce trebuie urmată în următorul deceniu, având la bază principiul ciclului de viaţă al omului, drepturile şi calitatea vieţii acestuia.

SNDAR 2023-2030 reprezintă unul dintre documentele de planificare strategică sectorială ce urmează să fie elaborate în vederea atingerii obiectivelor formulate în SND 2030.

Totodată, la etapa actuală mai sunt în vigoare şi reprezintă documente de politici de planificare strategică, care au relevanţă directă sau indirectă pentru obiectivele de dezvoltare a sectorului agricol şi rural, următoarele:

1) Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.102/2013, care are ca obiectiv crearea platformei moderne de generare a energiei electrice (adiţional 800 MW instalaţi, cu creşterea ponderii generării energiei electrice din surse regenerabile la peste 10% din consum);

2) Strategia de mediu pentru anii 2014-2023, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.301/2014;

3) Programul naţional în domeniile cercetării şi inovării pentru anii 2020-2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.381/2019;

4) Strategia naţională de dezvoltare regională a Republicii Moldova pentru anii 2022-2028, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.40/2022;

5) Tratatul internaţional privind resursele genetice vegetale pentru alimentaţie şi agricultură, la care Republica Moldova a aderat prin Legea nr.94/2015;

6) Programul de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2021-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.840/2020;

7) Strategia de dezvoltare a serviciilor de extensiune rurală pentru anii 2012-2022, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.486/2012;

8) Strategia de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 "Educaţie-2020", aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.944/2014.

Secţiunea a 2-a

Cadrul instituţional

În prezent, activităţile ce contribuie la dezvoltarea agriculturii sunt implementate de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, au misiunea de a analiza situaţia şi problemele din domeniile de activitate ale ministerului, de a elabora politici publice eficiente în domeniile: 1) producţia produselor de origine vegetală şi animală, 2) procesarea produselor de origine vegetală şi animală, 3) domeniul vitivinicol şi al băuturilor alcoolice, 4) protecţia plantelor şi carantina fitosanitară, 5) producţia ecologică şi produsele cu denumire de origine, 6) medicina veterinară, 7) selecţia şi reproducţia în zootehnie, 8) siguranţa alimentelor, 9) dezvoltarea şi organizarea pieţelor produselor agricole şi agroalimentare, 10) programe de dezvoltare rurală, 11) consultanţă în agricultură, 12) îmbunătăţiri funciare şi fond funciar.

Printre instituţiile ce implementează politicile de dezvoltare agricolă şi rurală, se numără următoarele:

1) Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, care, în prezent, gestionează FNDAMR, conform prevederilor actelor normative din domeniul subvenţionării. De asemenea, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură îndeplineşte rolul agenţiei de implementare şi plăţi pentru unii donatori, inclusiv Banca Mondială, oferind suport pentru măsuri de dezvoltare rurală şi agricolă;

2) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, care este responsabilă de implementarea politicilor în domeniile siguranţei alimentelor, sanitar-veterinar, protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare, controlului semincer, calităţii produselor primare, produselor alimentare şi a hranei pentru animale şi a protecţiei consumatorului pe tot lanţul alimentar;

3) organizaţiile din domeniile cercetării şi inovării din domeniul agroalimentar, care oferă suport ştiinţific şi practic în identificarea, cercetarea, adaptarea şi implementare tehnologiilor inovaţionale în sector;

4) instituţiile de învăţământ (Universitatea Tehnică a Moldovei, centrele de excelenţă şi colegiile agricole), care oferă suport în pregătirea profesională, perfecţionarea şi formarea continuă a adulţilor din sectorul agroindustrial al ţării;

5) Serviciul Special pentru Influenţe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice, care, prin intermediul subdiviziunilor centrale şi teritoriale, asigură protecţia culturilor agricole împotriva căderilor de grindină;

6) Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante, care este responsabilă de testarea soiurilor de plante în vederea aprecierii utilităţii economice şi a îndeplinirii condiţiilor de brevetabilitate;

7) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică "Intehagro", care este o instituţie publică la autogestiune, responsabilă de instruirea mecanizatorilor, de înmatricularea de tehnică agricolă, echipament şi utilaj pentru sector, supuse supravegherii de către structurile Inspectoratului, precum şi de efectuarea reviziilor tehnice ale acestora;

8) Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, care este autoritatea competentă în implementarea politicilor statului în sectorul vitivinicol şi asigură dezvoltarea durabilă a acestuia, inclusiv prin formarea şi gestionarea utilizării eficiente a mijloacelor financiare ale Fondului Viei şi Vinului (Hotărârea Guvernului nr.725/2013 cu privire la Oficiul Naţional al Viei şi Vinului);

9) unităţile consolidate pentru implementarea programelor partenerilor de dezvoltare direcţionate spre suportul sectorului agroindustrial:

a) UCIP-IFAD, implementarea programelor de suport ale Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) – suport pentru modernizarea şi restructurarea agriculturii şi dezvoltarea zonelor rurale cu accent pe susţinerea fermierilor mici şi a persoanelor cu venit scăzut din zonele rurale;

b) Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Agriculturii (UCIMPA), finanţată de Banca Mondială, responsabilă de asigurarea implementării eficiente a proiectelor Băncii Mondiale în domeniul agriculturii şi dezvoltării afacerilor rurale;

c) Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Horticol, finanţată de Banca Europeană de Investiţii, al cărei scop este de a îmbunătăţi competitivitatea sectorului şi de a asigura corespunderea cerinţelor de calitate ale UE;

d) Agenţia pentru Dezvoltarea şi Modernizarea Agriculturii, ce facilitează accesul fermierilor la tehnică şi echipament agricol modern prin vânzare-cumpărare, inclusiv în rate, pentru asigurarea creşterii producţiei agroalimentare competitive;

10) ministerele, instituţiile şi agenţiile de stat, asociaţiile de profil şi alte organizaţii din Republica Moldova care asigură elaborarea şi implementarea politicilor conexe sectorului agroalimentar şi dezvoltării rurale:

a) Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care este responsabil de elaborarea şi aprobarea planului-cadru pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal, a manualelor şcolare, a ghidurilor metodologice şi a altor resurse de învăţare;

b) Întreprinderea de Stat "Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului", care este responsabilă de elaborarea proiectelor pentru organizarea teritoriului;

c) Agenţia "Apele Moldovei", care promovează şi implementează politicile în domeniul hidroamelioraţiei;

d) Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, care este responsabilă de elaborarea, promovarea şi implementarea politicii de stat în domeniul relaţiilor funciare şi organizării teritoriului şi de ajustarea lor la standardele şi normele europene;

e) Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova, care gestionează, în numele Guvernului, Fondul de refinanţare a împrumuturilor format în cadrul activităţii Acces la finanţare în agricultură în urma implementării Acordului "Compact" şi asigură monitorizarea şi raportarea impactului acestor investiţii în perioada post-"Compact" şi facilitează accesul la finanţare şi extindere a suprafeţelor irigate;

f) partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova (UE, BM, USAID, FAO, PNUN etc.), care, prin intermediul programelor si proiectelor de asistenţă tehnică şi financiară, facilitează şi susţin eforturile Republicii Moldova în dezvoltarea durabilă a sectorului agroindustrial, combaterea sărăciei şi crearea unor condiţii decente pentru muncă şi odihnă în mediul rural;

g) asociaţiile profesionale şi de profil ale producătorilor agricoli, care asigură menţinerea unui dialog cu instituţiile statului şi participă în procesul de consultare publică a documentelor de politici în sector.

Capitolul VII

PROCEDURI DE RAPORTARE

În vederea asigurării unui management adecvat al intervenţiilor derivate din SNDAR 2023-2030, este stabilit un cadru unic de raportare, care permite monitorizarea constantă a progresului înregistrat prin documentele de programare pe termen scurt şi mediu, precum şi aplicarea unor corecţii în caz de necesitate.

Cadrul de raportare este structurat pe procedurile de monitorizare şi evaluare asigurate la nivel de politici în cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, care va defini o metodologie unică pentru monitorizarea şi evaluarea politicilor de dezvoltare agricolă şi rurală.

Având în vedere modalitatea de formulare a documentelor de programare derivate din strategie (programele sectoriale), precum şi implementarea intervenţiilor prin intermediul FNDAMR, monitorizarea şi evaluarea vor fi asigurate în mod stratificat după cum sunt descrise în continuare.

Evaluarea SNDAR 2023-2030 va fi asigurată pe etape, în conformitate cu rigorile şi ghidările metodologice furnizate de Cancelaria de Stat. Procesele de monitorizare şi cele de evaluare sunt asigurate la acest nivel de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin intermediul Direcţiei analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor, într-un cadru participativ (implicând structurile din subordinea ministerului, alte ministere şi instituţii care implementează proiecte în domeniile de intervenţie ale politicii, precum şi structurile asociative/asociaţiile de profil), în vederea aplicării corecţiilor şi ajustărilor în conformitate cu evoluţia intervenţiilor, dar şi cu cadrul naţional şi internaţional. În cazul exerciţiului de evaluare vor fi implicate entităţi externe independente funcţional de entităţile implementatoare ale politicii.

În eventualitatea extinderii direcţiilor prioritare sau a integrării unor abordări diferite, evaluarea se va desfăşura anterior elaborării politicii publice (evaluarea ex-ante), pentru a fundamenta scenariul optim ales pentru implementare.

Pe parcursul implementării SNDAR 2023-2030, vor fi realizate următoarele proceduri de monitorizare:

1) monitorizare anuală, prin care se va prezenta informaţia statistică privind gradul de implementare a acţiunilor în formă de raport cu conţinut analitic. Se va prezenta Guvernului anual până la 31 martie;

2) evaluarea intermediară, care se va realiza la sfârşitul anului 2026 şi va include raportul de evaluare, ce va analiza impactul implementării SNDAR 2023-2030 până la această perioadă şi gradul de implementare a acţiunilor. Raportul se va prezenta Guvernului până la 1 aprilie 2027;

3) raportul final de implementare, care se va elabora la finalizarea implementării SNDAR 2023-2030. Se va prezenta Guvernului până la 1 mai 2031.

Anexă

la Strategia naţională de dezvoltare

agricolă şi rurală pentru anii 2023-2030

Corespondenţa obiectivelor generale ale SNDAR 2023-2030

cu Politica agricolă comună a UE