Hotărâre nr. 6 din 14.01.2026
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la procedura de calificare şi înregistrare a instalatorilor de cazane, furnale sau sobe pe bază de biomasă, de sisteme fotovoltaice şi termice solare, de sisteme geotermale de mică adâncime şi pompe de căldură
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la procedura de calificare
şi înregistrare a instalatorilor de cazane, furnale sau sobe pe bază
de biomasă, de sisteme fotovoltaice şi termice solare, de sisteme
geotermale de mică adâncime şi pompe de căldură
nr. 6 din 14.01.2026
(în vigoare 23.07.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 51-54 art. 22 din 23.01.2026
* * *
UE
În temeiul art.23 din Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.69-77, art.117), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
Prezenta hotărâre transpune parţial (transpune art.18 (3) şi Anexa IV din Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (reformare), CELEX: 32018L2001, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 328 din 21 decembrie 2018, aşa cum a fost modificată ultima oară prin Directiva (UE) 2024/1711 a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iunie 2024.
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la procedura de calificare şi înregistrare a instalatorilor de cazane, furnale sau sobe pe bază de biomasă, de sisteme fotovoltaice şi termice solare, de sisteme geotermale de mică adâncime şi pompe de căldură (se anexează).
2. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Energiei.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. În termen de până la două luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a prezentei hotărâri, Instituţia Publică Centrul Naţional pentru Energie Durabilă, cu titlu informativ, notifică instalatorilor de sisteme care utilizează surse regenerabile de energie (SER) deja înregistraţi în Registrul instalatorilor de sisteme SER prevederile Regulamentului menţionat la pct.1.
5. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.1051/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la calificarea şi înregistrarea instalatorilor de cazane, furnale sau sobe pe bază de biomasă, de sisteme fotovoltaice şi termice solare, de sisteme geotermale de mică adâncime şi pompe de căldură (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.424-429 art.1138), cu modificările ulterioare.
6. Instalatorii de sisteme SER deja înregistraţi în Registrul instalatorilor de sisteme SER vor depune o declaraţie pe propria răspundere, în conformitate cu Regulamentul prevăzut la pct.1, în termen de până la 15 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
7. În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, nu este identificat prestatorul de formare profesională pentru categoria/categoriile indicate la pct.12 din Regulamentul nominalizat la pct.1, prevederile aferente acestor categorii se aplică începând cu data instituirii prestatorului/prestatorilor respectivi. Instituţia Publică Centrul Naţional pentru Energie Durabilă, în coordonare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, va întreprinde, în termen de până la 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, măsurile necesare pentru identificarea prestatorului/prestatorilor de formare profesională şi pentru asigurarea implementării programului de formare, în conformitate cu Regulamentul prevăzut la pct.1.
8. Prevederile subpct.14.3 din Regulamentul nominalizat la pct.1 se aplică exclusiv în cazul în care procedura de atestare pentru obţinerea certificatului de atestare în domeniile menţionate la subpunctul respectiv include evaluarea părţii teoretice, precum şi a competenţelor esenţiale aferente categoriei solicitate, stabilite în anexa la Regulamentul sus-numit.
| PRIM-MINISTRU | Alexandru MUNTEANU |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul energiei | Dorin Junghietu |
| Ministrul educaţiei | |
| şi cercetării | Dan Perciun |
| Nr.6. Chişinău, 14 ianuarie 2026. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.6/2026
REGULAMENT
cu privire la procedura de calificare şi înregistrare a instalatorilor
de cazane, furnale sau sobe pe bază de biomasă, de sisteme
fotovoltaice şi termice solare, de sisteme geotermale
de mică adâncime şi pompe de căldură
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Secţiunea 1
Obiectul de reglementare şi noţiuni
1. Regulamentul cu privire la procedura de calificare şi înregistrare a instalatorilor de cazane, furnale sau sobe pe bază de biomasă, de sisteme fotovoltaice şi termice solare, de sisteme geotermale de mică adâncime şi pompe de căldură (în continuare – Regulament) stabileşte cadrul juridic necesar pentru calificarea şi înregistrarea instalatorilor de sisteme care utilizează surse regenerabile de energie (în continuare – SER), cerinţele obligatorii faţă de aceştia, regulile de verificare a sistemelor SER instalate, precum şi procedurile de recunoaştere a certificării sau a calificării efectuate de organismele acreditate din statele membre ale Uniunii Europene, din statele părţi la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice şi din ţările cu care Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale.
2. În sensul prezentului Regulament se aplică noţiunile definite în Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi următoarele noţiuni:
declaraţie pe proprie răspundere – declaraţie întocmită de instalatorul de sisteme SER, care are drept scop confirmarea autenticităţii informaţiei şi a documentelor depuse pentru înregistrarea, extinderea sau prelungirea valabilităţii acestora în Registrul instalatorilor de sisteme SER;
prestator de formare profesională – persoană juridică de drept public sau privat care este supusă evaluării externe în vederea autorizării/acreditării în conformitate cu prevederile Regulamentului privind educaţia adulţilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.222/2024, şi care este abilitată să desfăşoare activităţi de instruire în domeniul sistemelor SER;
instalator de sisteme SER – persoană fizică care a fost calificată şi înregistrată în Registrul instalatorilor de sisteme SER, ţinut de Instituţia Publică Centrul Naţional pentru Energie Durabilă (în continuare – IP CNED);
lista sistemelor SER instalate – totalitatea sistematizată de date în formă electronică, întocmită conform modelului aprobat de IP CNED şi publicat pe site-ul oficial al instituţiei, cu privire la sistemele SER instalate de instalatorul de sisteme SER, care include informaţiile prevăzute la pct.66;
Registrul instalatorilor de sisteme SER – totalitatea sistematizată de date în formă electronică, instituită şi ţinută de IP CNED, cu privire la instalatorii de sisteme SER, care include informaţiile prevăzute la pct.33;
sisteme SER – instalaţii care utilizează surse regenerabile de energie, precum şi echipamentele şi instalaţiile auxiliare necesare funcţionării acestora. Sursele regenerabile de energie includ: cazane, furnale şi sobe pe bază de biomasă, sisteme fotovoltaice şi solare termice, sisteme geotermale de mică adâncime şi pompe de căldură.
Secţiunea a 2-a
Scopul şi obiectivele calificării şi înregistrării
instalatorilor de sisteme SER
3. Activităţile de instalare a sistemelor SER pe teritoriul Republicii Moldova pot fi desfăşurate doar de către persoane fizice calificate şi înregistrate în Registrul instalatorilor de sisteme SER. Prin calificarea şi înregistrarea instalatorilor de sisteme SER se urmăreşte asigurarea calităţii serviciilor de instalare, a siguranţei şi a eficacităţii acestor instalaţii, precum şi consolidarea încrederii consumatorilor în tehnologiile aferente.
4. Prezentul Regulament are următoarele obiective de bază:
4.1. stabilirea condiţiilor transparente, obiective şi neechivoce pentru calificarea şi înregistrarea instalatorilor de sisteme SER;
4.2. crearea Registrului instalatorilor de sisteme SER în calitate de instrument de informare a beneficiarilor pentru fundamentarea deciziilor cu privire la selectarea prestatorului de servicii de instalare a sistemelor SER;
4.3. stabilirea regulilor de ţinere a Registrului instalatorilor de sisteme SER;
4.4. definirea cadrului general privind statutul şi rolul instalatorilor de sisteme SER în procesul de calificare şi înregistrare;
4.5. stabilirea mecanismelor generale de monitorizare a activităţii instalatorilor de sisteme SER;
4.6. stabilirea criteriilor de recunoaştere a certificării sau a calificării instalatorilor de sisteme SER obţinute în statele membre ale Uniunii Europene, în statele părţi la Tratatul de instituire a Comunităţii Energetice şi în alte state cu care Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale.
5. Se supun procedurii de calificare şi înregistrare în Registrul instalatorilor de sisteme SER persoanele fizice. Activităţile specificate în capitolul V se desfăşoară de către persoana juridică angajatoare, sub orice formă organizatorico-juridică prevăzută de Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
Capitolul II
Subiecţii implicaţi şi atribuţiile acestora
Secţiunea 1
Atribuţiile IP CNED şi ale organelor de supraveghere
6. În procesul de calificare şi înregistrare a instalatorilor de sisteme SER, IP CNED exercită următoarele atribuţii:
6.1. pune în aplicare cadrul juridic de calificare şi înregistrare a instalatorilor de sisteme SER;
6.2. instituie şi ţine Registrul instalatorilor de sisteme SER;
6.3. instituie şi actualizează lista prestatorilor de formare profesională a instalatorilor de sisteme SER;
6.4. efectuează înregistrări şi menţiuni în Registrul instalatorilor de sisteme SER;
6.5. revizuieşte şi actualizează orientările utilizate la elaborarea programelor de studii, a cursurilor de instruire şi a cerinţelor profesionale faţă de instalatorii de sisteme SER, în coordonare cu organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii şi cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
6.6. acordă asistenţă organului central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii privind monitorizarea executării prezentului Regulament;
6.7. elaborează un raport privind activitatea instalatorilor de sisteme SER din anul precedent;
6.8. publică pe site-ul său web oficial şi actualizează în mod continuu următoarele informaţii:
6.8.1. Registrul instalatorilor de sisteme SER;
6.8.2. lista prestatorilor de formare profesională a instalatorilor de sisteme SER;
6.8.3. modelul listei sistemelor SER instalate;
6.8.4. informaţiile privind procedura de calificare şi înregistrare a instalatorilor de sisteme SER.
7. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, în limitele competenţelor stabilite prin art.14 alin.(1) lit.(e1) şi alin.(6) din Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, acordă suport IP CNED în procesul de evaluare a conformităţii activităţilor instalatorilor de sisteme SER şi furnizează informaţii relevante privind respectarea documentelor normativ-tehnice în domeniul energiei din surse regenerabile.
8. Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică, la solicitarea beneficiarului final, a IP CNED sau în condiţiile întrunirii criteriilor de risc aferente domeniilor de competenţă ale acestuia, efectuează controale, în conformitate cu prevederile Legii nr.131/2012 privind controlul de stat, şi supraveghează respectarea documentelor normativ-tehnice în domeniul construcţiilor şi urbanismului.
Secţiunea a 2-a
Atribuţiile prestatorului de formare profesională
şi ale instalatorului de sisteme SER
9. Prestatorul de formare profesională exercită următoarele atribuţii:
9.1. elaborează, actualizează şi organizează programele de formare profesională a instalatorilor de sisteme SER autorizate provizoriu/acreditate şi abilitate pentru această activitate în conformitate cu legislaţia;
9.2. instruieşte persoanele fizice în domeniul sistemelor SER;
9.3. califică persoanele fizice în domeniul sistemelor SER după cum urmează:
9.3.1. examinează persoanele fizice care au finalizat cursurile de instruire în domeniul sistemelor SER în cadrul aceluiaşi prestator de formare profesională;
9.3.2. validează competenţele persoanelor fizice care nu au urmat cursurile de instruire în cadrul prestatorului respectiv, în baza experienţei de muncă anterioare. În cazul în care prestatorul de formare profesională nu dispune de un centru de validare, validarea competenţelor se efectuează prin intermediul unui alt centru de validare existent, în conformitate cu pct.77;
9.3.3. eliberează actele de studii, potrivit formatelor elaborate şi aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, personalizate în mod centralizat, persoanelor fizice care au absolvit programul de formare profesională a instalatorilor de sisteme SER sau ale căror competenţe dobândite anterior au fost validate;
9.4. transmite IP CNED documentele necesare în vederea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER;
9.5. publică pe site-ul său web oficial programele de formare profesională a instalatorilor de sisteme SER şi costurile acestora.
10. Instalatorul de sisteme SER aplică competenţele profesionale dobândite şi recunoscute aferent categoriei solicitate, în conformitate cu Cadrul naţional al calificărilor, precum şi exercită următoarele atribuţii:
10.1. execută lucrările de instalare în baza unui contract încheiat cu beneficiarul, în conformitate cu documentaţia de proiect, respectând cerinţele actelor normativ-tehnice şi, după caz, legislaţia civilă. Instalatorul de sisteme SER calificat pentru categoria B1 trebuie să deţină suplimentar grupa de securitate electrică corespunzătoare, în conformitate cu Normele de securitate la exploatarea instalaţiilor electrice, precum şi să execute lucrările sub supravegherea unui electrician autorizat în sensul Legii nr.164/2025 cu privire la energia electrică, în cazul în care autorizaţia respectivă nu este deţinută de instalator;
10.2. elaborează şi semnează procesul-verbal privind executarea lucrărilor în termen de cinci zile lucrătoare de la data finalizării lucrărilor, cu excepţia instalatorului calificat pentru categoria B1;
10.3. păstrează evidenţa tuturor sistemelor SER instalate pe întreaga perioadă de înregistrare în Registrul instalatorilor de sisteme SER;
10.4. transmite semestrial către IP CNED, conform modului stabilit de aceasta, lista sistemelor SER instalate aferent activităţii desfăşurate pe parcursul semestrului precedent;
10.5. păstrează evidenţa documentelor şi a datelor aferente lucrărilor executate pe toată perioada înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER;
10.6. la solicitarea IP CNED, transmite documentele şi datele solicitate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament şi în modul stabilit de IP CNED;
10.7. prezintă documentaţia prevăzută de actele normative, la solicitarea inspectorilor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, în calitate de organ de supraveghere energetică de stat, şi/sau ai Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică, cu privire la lucrările de instalare efectuate.
Capitolul III
CALIFICAREA ŞI ÎNREGISTRAREA INSTALATORULUI DE SISTEME SER
Secţiunea 1
Dispoziţii generale. Condiţii pentru calificare şi înregistrare
11. Calificarea persoanei fizice în domeniul sistemelor SER reprezintă un proces de examinare şi/sau validare a rezultatelor învăţării, de recunoaştere oficială a competenţelor dobândite, inclusiv a educaţiei şi a formării profesionale continue, printr-un act de studii, în conformitate cu art.17 alin.(6) lit.c), d) şi e) sau alin.(8) din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014, eliberat de către un prestator de formare profesională, ce conferă dreptul legal de desfăşurare a activităţii în domeniul instalării sistemelor SER pentru categoria solicitată.
12. Instalatorul poate fi calificat pentru una sau mai multe categorii de sisteme SER, după cum urmează:
12.1. categoria A – instalatori de cazane, furnale sau sobe pe bază de biomasă;
12.2. categoria B1 – instalatori de sisteme fotovoltaice solare;
12.3. categoria B2 – instalatori de sisteme termice solare;
12.4. categoria C – instalatori de sisteme geotermale de mică adâncime şi pompe de căldură.
13. După obţinerea calificării, instalatorul solicită înregistrarea în Registrul instalatorilor de sisteme SER, prin intermediul prestatorului de formare profesională sau direct la IP CNED, după caz. Înregistrarea se realizează de către IP CNED prin evaluarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la pct.14 şi prin înregistrarea în Registrul instalatorilor de sisteme SER, în conformitate cu secţiunea a 2-a sau a 3-a.
14. Pentru a fi înregistrat în Registrul instalatorilor de sisteme SER, solicitantul trebuie să întrunească următoarele condiţii:
14.1. este cetăţean al Republicii Moldova sau este cetăţean străin care are dreptul să presteze muncă pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova;
14.2. a absolvit un program de formare profesională, corespunzător categoriei solicitate menţionate la pct.12, organizat de către un prestator de formare profesională care întruneşte cerinţele stabilite în anexa la prezentul Regulament sau a obţinut validarea competenţelor profesionale dobândite anterior, realizată de un centru de validare. Actul de studii care atestă absolvirea programului de formare profesională sau validarea competenţelor profesionale trebuie să nu fie mai vechi de doi ani de la data solicitării înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER;
14.3. dacă deţine certificatul de atestare în calitate de diriginte de şantier sau de responsabil tehnic pentru executarea lucrărilor specializate şi a instalaţiilor aferente, eliberate conform prevederilor Regulamentului cu privire la atestarea specialiştilor care desfăşoară activităţi în construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.743/2024 cu privire la asigurarea calităţii în construcţii, poate fi înregistrat în Registrul instalatorilor de sisteme SER în baza certificatelor respective, după cum urmează:
14.3.1. pentru categoria A, în cazul deţinerii certificatelor de atestare în domeniile:
14.3.1.1. centrale termice, surse autonome de alimentare cu căldură cu presiunea agentului termic sub 0,07 MPa şi temperatura sub 115 °C, inclusiv coşurile de fum aferente;
14.3.1.2. centrale termice cu presiunea agentului termic peste 0,07 MPa şi temperatura de peste 115 °C, inclusiv coşurile de fum aferente;
14.3.1.3. sisteme de încălzire, instalaţii de încălzire, inclusiv coşurile de fum aferente;
14.3.2. pentru categoria B1, în cazul deţinerii certificatelor de atestare în domeniile:
14.3.2.1. instalaţii şi reţele electrice interioare;
14.3.2.2. instalaţii şi reţele electrice exterioare;
14.3.3. pentru categoria B2, în cazul deţinerii certificatelor de atestare în domeniul: sisteme de încălzire, instalaţii de încălzire, inclusiv coşurile de fum aferente;
14.3.4. pentru categoria C, în cazul deţinerii certificatelor de atestare în domeniile:
14.3.4.1. centrale termice, surse autonome de alimentare cu căldură cu presiunea agentului termic sub 0,07 MPa şi temperatura sub 115 °C, inclusiv coşurile de fum aferente;
14.3.4.2. centrale termice cu presiunea agentului termic peste 0,07 MPa şi temperatura de peste 115 °C, inclusiv coşurile de fum aferente;
14.3.4.3. reţele termice şi puncte termice cu presiunea agentului termic sub 0,07 MPa şi temperatura sub 115 °C;
14.3.4.4. reţele termice şi puncte termice cu presiunea agentului termic peste 0,07 MPa şi temperatura de peste 115 °C;
14.3.4.5. sisteme de încălzire, instalaţii de încălzire, inclusiv coşurile de fum aferente.
15. Registrul instalatorilor de sisteme SER constituie instrumentul oficial de evidenţă a instalatorilor calificaţi în condiţiile prezentului Regulament şi serveşte ca sursă de informare pentru beneficiari în procesul de selectare a prestatorilor de servicii de instalare a sistemelor SER.
16. Înregistrarea în Registrul instalatorilor de sisteme SER este valabilă pe o perioadă de cinci ani de la data emiterii deciziei de înregistrare.
17. Solicitantul care deţine certificarea sau calificarea eliberată de un prestator de formare profesională din statele membre ale Uniunii Europene, din statele părţi la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice sau din ţările cu care Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale se înregistrează în Registrul instalatorilor de sisteme SER în conformitate cu secţiunea a 3-a.
Secţiunea a 2-a
Procesul de înregistrare
18. La completarea cererii de înscriere la un program de formare profesională sau a cererii de validare a competenţelor dobândite anterior, solicitantul îşi exprimă acordul pentru a fi înregistrat în Registrul instalatorilor de sisteme SER în urma absolvirii programului respectiv.
19. La absolvirea programului de formare profesională sau la validarea competenţelor dobândite anterior, prestatorul de formare profesională transmite către IP CNED copiile documentelor solicitantului, prevăzute la pct.21, pentru înregistrarea acestuia în Registrul instalatorilor de sisteme din SER.
20. În cazul în care solicitantul care urmează procedura de calificare pentru categoria B1 nu deţine documentul prevăzut la subpct.21.4 în momentul absolvirii sau al validării, acesta depune personal, după obţinerea documentului respectiv, o cerere adresată IP CNED privind înregistrarea în Registrul instalatorilor de sisteme SER. Cererea se întocmeşte în conformitate cu modelul aprobat de IP CNED şi se depune conform modului stabilit de instituţie.
21. La cererea privind înregistrarea în Registrul instalatorilor de sisteme SER se anexează următoarele documente:
21.1. declaraţia pe propria răspundere, întocmită în conformitate cu modelul stabilit de IP CNED;
21.2. copia actului de identitate;
21.3. copia actului de studii pentru categoria solicitată sau copia certificatului de atestare în conformitate cu subpct.14.3:
21.3.1. în cazul radierii înregistrării din Registrul instalatorilor de sisteme SER în temeiul pct.57, solicitantul anexează copia actului de studii care demonstrează perfecţionarea sau validarea cunoştinţelor teoretice, practice şi a aptitudinilor profesionale, eliberat după data radierii;
21.4. copia talonului de autorizare la grupa de securitate electrică valabilă nu mai mică de III, eliberată în conformitate cu Normele de securitate la exploatarea instalaţiilor electrice, în cazul instalatorului de sisteme SER calificat pentru categoria B1:
21.4.1. în cazul în care solicitantul nu deţine talonul de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de III, acesta anexează talonul de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de II, în baza căruia i se permite să activeze pe o durată de cel mult două luni calendaristice de la data emiterii deciziei IP CNED cu privire la înregistrare, cu condiţia ca, până la expirarea acestui termen, să prezinte copia talonului de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de III.
22. IP CNED examinează documentele depuse de solicitant în termen de 10 zile lucrătoare şi, în cazul lipsei de obiecţii şi al corespunderii solicitantului cerinţelor de înregistrare prevăzute la pct.14, înregistrează solicitantul în Registrul instalatorilor de sisteme SER. În cazul în care apar suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor depuse, IP CNED este în drept să solicite prezentarea în original a documentelor depuse, inclusiv a suplimentului la actul de studii. Solicitantul prezintă documentele necesare în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării.
23. IP CNED respinge cererea privind înregistrarea în Registrul instalatorilor de sisteme SER şi returnează setul de documente depus de solicitant în următoarele cazuri:
23.1. solicitantul nu prezintă documentele prevăzute la pct.21 şi, după caz, la pct.22;
23.2. setul de documente nu este întocmit şi/sau semnat în mod corespunzător;
23.3. setul de documentele nu corespunde actelor originale;
23.4. informaţia prezentată de solicitant conţine date eronate.
Secţiunea a 3-a
Recunoaşterea certificării sau a calificării obţinute în afara Republicii Moldova
24. Dacă solicitantul deţine certificarea sau calificarea unui instalator de sisteme SER, efectuată de un prestator de formare profesională din statele membre ale Uniunii Europene, din statele părţi la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice sau din ţări cu care Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale, acesta obţine actul de recunoaştere a certificării sau a calificării de instalator de sisteme SER, corespunzător categoriei solicitate prevăzute la pct.12, în conformitate cu Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr.1702/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi a calificărilor obţinute în străinătate.
25. Solicitantul depune, conform modului stabilit de IP CNED, o cerere adresată IP CNED privind înregistrarea în Registrul instalatorilor de sisteme SER, întocmită în conformitate cu modelul stabilit de instituţia respectivă.
26. La cererea privind înregistrarea instalatorilor în Registrul instalatorilor de sisteme SER se anexează următoarele documente:
26.1. declaraţia pe propria răspundere, întocmită în conformitate cu modelul stabilit de IP CNED;
26.2. copia actului de identitate;
26.3. copia actului de studii pentru categoria solicitată şi a suplimentului la actul de studii;
26.4. copia actului de recunoaştere a actului de studii, după caz;
26.5. confirmarea înregistrării în lista oficială a instalatorilor certificaţi sau calificaţi din ţara în care a fost emis actul de studii de la subpct.26.3, după caz;
26.6. copia talonului de autorizare la grupa de securitate electrică valabilă nu mai mică de III, eliberată în conformitate cu Normele de securitate la exploatarea instalaţiilor electrice, în cazul instalatorului de sisteme SER calificat pentru categoria B1:
26.6.1. în cazul în care solicitantul nu deţine talonul de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de III, acesta prezintă talonul de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de II, în baza căruia i se permite să activeze pe o durată de cel mult două luni calendaristice de la data emiterii deciziei IP CNED cu privire la înregistrare, cu condiţia ca, până la expirarea acestui termen, să prezinte copia talonului de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de III.
27. În cazul în care documentele anexate nu sunt prezentate în limba română, acestea se traduc în limba română şi se autentifică notarial.
28. IP CNED examinează documentele depuse de solicitant în termen de 10 zile lucrătoare şi, în cazul lipsei de obiecţii, înregistrează solicitantul în Registrul instalatorilor de sisteme SER pentru o perioadă care nu depăşeşte valabilitatea certificării sau a calificării recunoscute, dar nu mai mult decât termenul prevăzut la pct.16. În cazul în care apar suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor depuse, IP CNED este în drept să solicite prezentarea în original a documentelor depuse, inclusiv a suplimentului la actul de studii. Solicitantul prezintă documentele necesare în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării.
29. IP CNED respinge cererea privind înregistrarea în Registrul instalatorilor de sisteme SER şi returnează setul de documente depus de solicitant în următoarele cazuri:
29.1. solicitatul nu prezintă documentele prevăzute la pct.26 şi, după caz, la pct.28;
29.2. setul de documente nu este întocmit şi/sau semnat în mod corespunzător;
29.3. setul de documente nu corespunde actelor originale;
29.4. informaţia prezentată de solicitant conţine date eronate;
29.5. setul de documente nu este prezentat în limba română şi nu este autentificat notarial.
Secţiunea a 4-a
Rezultatele înregistrării
30. Decizia IP CNED cu privire la înregistrarea instalatorului de sisteme SER sau la respingerea cererii prevăzute la pct.18, 20 sau 25 şi returnarea setului de documente se comunică solicitantului în scris sau prin poşta electronică (indicată în cerere) în termen de cinci zile lucrătoare de la data emiterii acesteia, cu indicarea motivelor returnării. Solicitantul este în drept să conteste decizia respectivă în conformitate cu prevederile Codului administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.
31. IP CNED eliberează, la solicitarea instalatorului de sisteme SER, un extras din Registrul instalatorilor de sisteme SER care confirmă înregistrarea acestuia în registru.
32. Dosarul personal al solicitantului se păstrează în arhiva IP CNED, în format electronic, timp de cinci ani de la depunerea de către acesta a setului de documente.
Capitolul IV
REGLEMENTAREA STRUCTURII ŞI A CONŢINUTULUI
REGISTRULUI INSTALATORILOR DE SISTEME SER
Secţiunea 1
Gestionarea Registrului instalatorilor de sisteme SER
33. Registrul instalatorilor de sisteme SER se ţine de către IP CNED în format electronic, în conformitate cu Legea nr.71/2007 cu privire la registre. Acesta include patru compartimente separate, conform categoriilor de specializare ale instalatorilor de sisteme SER menţionate la pct.12, şi urmează să conţină cel puţin următoarele:
33.1. numele şi prenumele instalatorului;
33.2. numărul de ordine atribuit instalatorului respectiv conform Registrului instalatorilor de sisteme SER;
33.3. datele de contact ale instalatorului de sisteme SER (număr de telefon, poştă electronică);
33.4. denumirea companiei/companiilor, a persoanei/persoanelor juridice în cadrul cărora activează instalatorul, precum şi datele de contact ale acestora, după caz;
33.5. data şi numărul deciziei IP CNED cu privire la înregistrarea instalatorului respectiv;
33.6. menţiuni cu privire la valabilitatea înregistrării instalatorului de sisteme SER;
33.7. menţiuni cu privire la grupa de securitate electrică în cazul instalatorului de sisteme SER calificat pentru categoria B1;
33.8. menţiuni cu privire la actualizarea datelor şi/sau prelungirea înregistrării, inclusiv data şi numărul deciziei corespunzătoare a IP CNED;
33.9. menţiuni referitoare la suspendarea şi/sau radierea din Registrul instalatorilor de sisteme SER;
33.10. menţiuni cu privire la recunoaşterea certificărilor sau a calificărilor instalatorilor de sisteme SER obţinute în conformitate cu secţiunea a 3-a din capitolul III.
34. Informaţia menţionată la subpct. 33.1-33.7 se publică pe site-ul web oficial al IP CNED şi se actualizează cel puţin semestrial, incluzând următoarele menţiuni adiţionale:
34.1. cu privire la formarea profesională continuă a instalatorului;
34.2. cu privire la neonorarea obligaţiilor de raportare a lucrărilor efectuate de instalator.
35. Condiţiile de instituire şi regulile de ţinere a Registrului instalatorilor de sisteme SER sunt stabilite în Legea nr.71/2007 cu privire la registre.
Secţiunea a 2-a
Extinderea înregistrării în Registrul instalatorilor
de sisteme SER pentru alte categorii
36. Pe durata valabilităţii înregistrării, instalatorul de sisteme SER este în drept să solicite extinderea acesteia, în vederea includerii altor categorii prevăzute la pct.12, cu înregistrarea corespunzătoare în Registrul instalatorilor de sisteme SER.
37. La completarea cererii de înscriere la un program de formare profesională sau a cererii de validare a competenţelor dobândite anterior pentru o altă categorie de sisteme SER decât cea deja deţinută, instalatorul îşi exprimă acordul pentru extinderea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER.
38. La absolvirea programului de formare profesională sau la validarea competenţelor dobândite anterior pentru o altă categorie de sisteme SER decât cea deja deţinută, prestatorul de formare profesională transmite către IP CNED copiile documentelor instalatorului, prevăzute la pct.40, pentru extinderea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER.
39. În cazul în care instalatorul care urmează procedura de calificare în vederea extinderii înregistrării prin includerea categoriei B1 nu deţine documentul prevăzut la subpct.40.4 în momentul absolvirii sau al validării, acesta depune personal, după obţinerea documentului respectiv, o cerere adresată IP CNED privind înregistrarea în Registrul instalatorilor de sisteme SER. Cererea se întocmeşte în conformitate cu modelul aprobat de IP CNED şi se depune conform modului stabilit de instituţie.
40. La cererea privind extinderea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER se anexează următoarele documente:
40.1. declaraţia pe propria răspundere, întocmită în conformitate cu modelul stabilit de IP CNED;
40.2. copia actului de identitate;
40.3. copia actului de studii pentru categoria/categoriile solicitate;
40.4. copia talonului de autorizare la grupa de securitate electrică valabilă nu mai mică de III, eliberat în conformitate cu Normele de securitate la exploatarea instalaţiilor electrice, în cazul instalatorului de sisteme SER calificat pentru categoria B1:
40.4.1. în cazul în care solicitantul nu deţine talonul de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de III, acesta prezintă talonul de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de II, în baza căruia i se permite să activeze pe o durată de cel mult două luni calendaristice de la data emiterii deciziei IP CNED cu privire la extinderea înregistrării, cu condiţia ca, până la expirarea acestui termen, să prezinte copia talonului de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de III.
41. IP CNED examinează documentele depuse de solicitant în termen de 10 zile lucrătoare şi, în lipsa obiecţiilor, înregistrează categoria/categoriile solicitate în Registrul instalatorilor de sisteme SER. În cazul în care există suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor depuse, IP CNED este în drept să solicite prezentarea în original a documentelor depuse, inclusiv a suplimentului la actul de studii. Solicitantul prezintă documentele necesare în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării.
42. IP CNED respinge cererea privind extinderea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER şi returnează setul de documente depus de solicitant în următoarele cazuri:
42.1. solicitantul nu prezintă documentele prevăzute la pct.40 şi, după caz, la pct.41;
42.2. setul de documente nu este întocmit şi/sau semnat în mod corespunzător;
42.3. setul de documente nu corespunde actelor originale;
42.4. informaţia prezentată de solicitant conţine date eronate.
43. Decizia IP CNED cu privire la extinderea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER sau la respingerea cererii prevăzute la pct.37 ori 39 şi returnarea setului de documente se comunică solicitantului în scris sau prin poştă electronică (indicată în cerere) în termen de cinci zile lucrătoare de la data emiterii acesteia, cu indicarea motivelor returnării. Solicitantul este în drept să conteste decizia respectivă în conformitate cu prevederile Codului administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.
Secţiunea a 3-a
Prelungirea înregistrării
44. Până la expirarea termenului de valabilitate prevăzut la pct.16, instalatorul de sisteme SER care intenţionează să continue activitatea profesională depune, conform modului stabilit de IP CNED, o cerere adresată IP CNED privind prelungirea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER, întocmită în conformitate cu modelul stabilit de IP CNED.
45. La cererea privind prelungirea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER se anexează:
45.1. declaraţia pe propria răspundere, întocmită în conformitate cu modelul stabilit de IP CNED;
45.2. copia actului de identitate;
45.3. copia actului de studii care demonstrează perfecţionarea sau validarea cunoştinţelor teoretice, practice şi a aptitudinilor profesionale;
45.4. copia talonului de autorizare la grupa de securitate electrică valabilă nu mai mică de III, eliberat în conformitate cu Normele de securitate la exploatarea instalaţiilor electrice, în cazul instalatorului de sisteme SER calificat pentru categoria B1:
45.4.1. în cazul în care solicitantul nu deţine talonul de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de III, acesta prezintă talonul de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de II, în baza căruia i se permite să activeze pe o durată de cel mult două luni calendaristice de la data emiterii deciziei IP CNED cu privire la prelungirea înregistrării, cu condiţia ca, până la expirarea acestui termen, să prezinte copia talonului de autorizare la grupa de securitate electrică nu mai mică de III.
46. IP CNED examinează documentele depuse de solicitant în termen de 10 zile lucrătoare şi, în cazul lipsei de obiecţii, prelungeşte înregistrarea solicitantului în Registrul instalatorilor de sisteme SER. În cazul în care apar suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor depuse, IP CNED este în drept să solicite prezentarea în original a documentelor depuse. Solicitantul prezintă documentele necesare în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării.
47. IP CNED respinge cererea privind prelungirea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER şi returnează setul de documente depus de solicitant în următoarele cazuri:
47.1. solicitantul nu prezintă documentele prevăzute la pct.45, şi după caz, la pct.46;
47.2. setul de documente nu este întocmit şi/sau semnat în mod corespunzător;
47.3. setul de documente nu corespunde actelor originale;
47.4. informaţia prezentată de solicitant conţine date eronate.
48. Decizia IP CNED cu privire la prelungirea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER sau la respingerea cererii prevăzute la pct.44 şi returnarea setului de documente se comunică solicitantului în scris sau prin poştă electronică (indicată în cerere) în termen de cinci zile lucrătoare de la data emiterii acesteia, cu indicarea motivelor returnării. Solicitantul este în drept să conteste decizia respectivă în conformitate cu prevederile Codului administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.
49. Solicitantul căruia i-a fost respinsă cererea prevăzută la pct.44 şi i-a fost returnat setul de documente are dreptul de a depune în mod repetat cererea şi setul de documente, după înlăturarea cauzelor care au constituit temeiul respingerii sau al returnării.
Secţiunea a 4-a
Suspendarea înregistrării
50. IP CNED suspendă înregistrarea în Registrul instalatorilor de sisteme SER şi introduce menţiunea "suspendat" în registrul respectiv în următoarele cazuri:
50.1. instalatorul de sisteme SER nu respectă prevederile pct.67, 68, 69 şi 73;
50.2. instalatorul de sisteme SER calificat pentru categoria B1 nu respectă prevederile subpct. 21.4.1, 26.6.1, 40.4.1 sau 45.4.1;
50.3. la solicitarea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, în calitate de organ al supravegherii energetice de stat, şi/sau a Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică, în conformitate cu pct.74;
50.4. instalatorii de sisteme SER deja înregistraţi în Registrul instalatorilor de sisteme SER la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri nu respectă prevederea de la pct.6 din prezenta hotărâre.
51. Pe perioada suspendării înregistrării, instalatorul de sisteme SER nu are dreptul să desfăşoare activităţi de instalare a sistemelor SER în calitate de instalator înregistrat în Registrul instalatorilor de sisteme SER, până la data revocării suspendării în conformitate cu pct.53.
52. IP CNED comunică decizia privind suspendarea înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER în termen de până la cinci zile lucrătoare de la data emiterii ordinului. Decizia conţine motivele care au stat la baza suspendării, durata suspendării şi consecinţele neînlăturării sau remedierii încălcărilor şi se transmite în scris, prin poşta electronică indicată în cererea de înregistrare în Registrul instalatorilor de sisteme SER.
53. IP CNED revocă suspendarea înregistrării:
53.1. în termen de cinci zile lucrătoare de la data constatării înlăturării sau a remedierii încălcărilor care au stat la baza suspendării, în cazul suspendării aplicate în temeiul subpct. 50.1, 50.2 sau 50.4;
53.2. în termen de cinci zile lucrătoare de la data recepţionării notificării din partea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, în calitate de organ al supravegherii energetice de stat, şi/sau din partea Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică privind înlăturarea sau remedierea încălcărilor care au determinat suspendarea, în cazul suspendării aplicate în temeiul subpct. 50.3.
54. Decizia IP CNED privind suspendarea din Registrul instalatorilor de sisteme SER poate fi contestată de către instalator în conformitate cu prevederile Codului administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.
Secţiunea a 5-a
Radierea înregistrării
55. IP CNED radiază înregistrarea instalatorului din Registrul instalatorilor de sisteme SER în următoarele cazuri:
55.1. la cererea titularului de drept;
55.2. în cazul decesului titularului de drept;
55.3. în cazul pierderii capacităţii sale fizice pentru desfăşurarea activităţilor de instalare a sistemelor SER;
55.4. la expirarea termenului de valabilitate prevăzut la pct.16;
55.5. în cazul nerespectării prevederilor pct.60, 62 şi 65;
55.6. în cazul în care suspendarea/suspendările au fost dispuse în mod repetat, iar durata lor cumulată depăşeşte 30 de zile calendaristice.
56. IP CNED comunică decizia privind radierea înregistrării din Registrul instalatorilor de sisteme SER în termen de până la cinci zile lucrătoare de la data emiterii ordinului. Decizia conţine motivele care au stat la baza radierii şi se transmite în scris, prin poşta electronică indicată în cererea de înregistrare în Registrul instalatorilor de sisteme SER.
57. Instalatorul radiat din Registrul instalatorilor de sisteme SER poate depune o nouă cerere de înregistrare în registru, în conformitate cu secţiunea a 2-a din capitolul III.
58. Decizia IP CNED privind radierea din Registrul instalatorilor de sisteme SER poate fi contestată de către instalator în conformitate cu prevederile Codului administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.
Capitolul V
CERINŢELE OBLIGATORII ŞI REGULILE DE VERIFICARE
A ACTIVITĂŢII INSTALATORILOR DE SISTEME SER
Secţiunea 1
Condiţiile de desfăşurare a activităţii de instalator de sisteme SER
59. La solicitarea beneficiarului, instalatorul de sisteme SER prezintă un extras din Registrul instalatorilor de sisteme SER, eliberat de IP CNED, pentru fiecare categorie la care instalatorul de sisteme SER este înregistrat.
60. Instalatorul de sisteme SER execută lucrările de instalare în baza unui contract încheiat cu beneficiarul, în conformitate cu documentaţia de proiect, respectând cerinţele actelor normativ-tehnice şi, după caz, legislaţia civilă. Instalatorul de sisteme SER calificat pentru categoria B1 trebuie să deţină suplimentar grupa de securitate electrică corespunzătoare, în conformitate cu Normele de securitate la exploatarea instalaţiilor electrice, precum şi să execute lucrările sub supravegherea unui electrician autorizat în sensul Legii nr.164/2025 cu privire la energia electrică, în cazul în care autorizaţia respectivă nu este deţinută de instalator.
61. În cazul în care instalatorul de sisteme SER nu finalizează lucrările de instalare din motive prevăzute în contract, un alt instalator de sisteme SER are dreptul să finalizeze lucrările. Instalatorul de sisteme SER contractat ulterior îşi asumă responsabilitatea pentru lucrările deja executate pentru a confirma corespunderea acesteia cu documentaţia de proiect şi respectarea cerinţelor actelor normativ-tehnice.
62. În termen de cinci zile lucrătoare de la data finalizării lucrărilor, instalatorul de sisteme SER, cu excepţia instalatorului calificat pentru categoria B1, elaborează şi semnează un proces-verbal privind executarea lucrărilor.
63. Instalatorul de sisteme SER, cu excepţia instalatorului calificat pentru categoria B1, poartă răspundere pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate beneficiarului în urma instalării defectuoase a sistemului SER şi achită compensaţii financiare cu titlu de despăgubire în caz de demonstrare a vinei acestuia prin acte confirmative.
64. Instalatorul de sisteme SER, indiferent de forma sa de organizare, are obligaţia de a asigura conformitatea prelucrării datelor cu caracter personal cu prevederile Legii nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, garantând confidenţialitatea şi securitatea documentelor ce conţin astfel de date, prin măsuri adecvate de protecţie împotriva accesului, a pierderii, a distrugerii sau a divulgării neautorizate a datelor cu caracter personal.
Secţiunea a 2-a
Raportarea, evidenţa şi controlul activităţii
instalatorului de sisteme SER
65. Pe întreaga durată a înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER, instalatorul de sisteme SER păstrează evidenţa tuturor sistemelor SER instalate în lista sistemelor SER instalate, întocmită conform modelului aprobat de IP CNED şi publicată pe site-ul oficial al instituţiei. Instalatorul răspunde pentru veridicitatea informaţiei incluse în lista sistemelor SER instalate.
66. Lista sistemelor SER instalate conţine următoarele informaţii:
66.1. data instalării sistemului SER;
66.2. datele de contact ale companiei în cadrul căreia activează instalatorul (denumire, IDNO, număr de telefon, adresă electronică);
66.3. datele de contact ale beneficiarului (adresă, număr de telefon, adresă electronică);
66.4. datele instalatorului de sisteme SER (nume şi prenume, data şi numărul ordinului de înregistrare în Registrul instalatorilor de sisteme SER, număr de telefon, adresă electronică);
66.5. descrierea sistemului SER (tipul instalaţiei, puterea în kW, capacitate, producător, data finalizării lucrărilor de instalare);
66.6. informaţii privind modificările proiectului şi/sau ale caietului de sarcini, după caz.
67. Instalatorul de sisteme SER transmite semestrial către IP CNED, conform modului stabilit de aceasta, lista sistemelor SER instalate aferent activităţii desfăşurate pe parcursul semestrului precedent.
68. Instalatorul de sisteme SER păstrează evidenţa documentelor şi a datelor aferente lucrărilor executate, cuprinse în lista sistemelor SER instalate, inclusiv copiile contractelor de prestări servicii, informaţiile privind durata de viaţă şi garanţia sistemelor SER, precum şi măsurile aplicate în caz de neconformitate. Documentele şi datele respective se păstrează pe toată perioada înregistrării în Registrul instalatorilor de sisteme SER.
69. La solicitarea IP CNED, instalatorul de sisteme SER transmite documentele şi datele necesare în conformitate cu prevederile prezentului Regulament şi în modul stabilit de IP CNED.
70. IP CNED elaborează un raport privind activitatea instalatorilor de sisteme SER pentru anul precedent. Raportul este inclus în raportul anual de activitate al IP CNED, care se transmite organului central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii şi Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, până la data de 31 mai a fiecărui an.
71. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, în calitate de organ de supraveghere energetică de stat, şi/sau Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică inspectează sistemele SER instalate, în temeiul evaluării riscurilor sau la solicitarea IP CNED.
72. La solicitarea directă a beneficiarului sau prin intermediul IP CNED, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică şi/sau Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică iniţiază controlul inopinat al sistemului SER instalat ori planifică efectuarea acestuia prin includerea în planul anual de control în conformitate cu prevederile Legii nr.131/2012 privind controlul de stat.
73. Instalatorul de sisteme SER prezintă documentaţia prevăzută de actele normative, la solicitarea inspectorilor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, în calitate de organ de supraveghere energetică de stat, şi/sau ai Inspectoratului Naţional pentru Supraveghere Tehnică, cu privire la lucrările de instalare efectuate. În caz de avarie, beneficiarul asigură accesul liber al inspectorilor la echipamentele şi instalaţiile aferente sistemului SER în vederea efectuării inspecţiei.
74. În urma inspecţiei sau a controlului în care au fost constatate încălcări în temeiul pct.7 şi/sau 8, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, în calitate de organ de supraveghere energetică de stat, şi/sau Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică notifică acest fapt IP CNED şi îi transmit copia procesului-verbal de control, care include măsurile restrictive aplicate, termenul şi modalitatea de înlăturare a încălcărilor.
75. Ca urmare a examinării notificării prevăzute la pct.74, IP CNED iniţiază procedura de suspendare a înregistrării instalatorului din Registrul instalatorilor de sisteme SER.
Capitolul VI
FORMAREA PROFESIONALĂ A INSTALATORULUI DE SISTEME SER
76. Solicitantul care doreşte să obţină competenţele necesare pentru calificare şi înregistrare în Registrul instalatorilor de sisteme SER participă la un program de formare profesională corespunzător categoriei solicitate, prevăzute la pct.12.
77. Solicitantul care deţine competenţele necesare pentru calificarea solicitată poate valida competenţele dobândite anterior prin evaluarea acestora în centre de validare constituite în conformitate cu Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr.885/2022 cu privire la aprobarea Regulamentului privind certificarea competenţelor profesionale corespunzătoare calificărilor de nivelul 3, 4 şi 5 din Cadrul naţional al calificărilor, dobândite în contexte de educaţie nonformală şi informală.
78. La finalizarea programului de formare profesională sau în urma validării competenţelor profesionale dobândite anterior, solicitantul obţine un act de studii, în conformitate cu art.17 alin.(6) lit.c), d), e) sau alin.(8) din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014, corespunzător categoriei solicitate, eliberat de prestatorul de formare profesională.
79. Prestatorul de formare profesională elaborează programul de formare a instalatorilor de sisteme SER în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, cu orientările şi cerinţele prevăzute în anexa la prezentul Regulament. Programul se adaptează specificului fiecărei tehnologii de valorificare a energiei regenerabile, în funcţie de categoriile stabilite la pct.12.
80. Pentru a instrui solicitanţii în domeniul sistemelor SER, prestatorul de formare profesională îndeplineşte următoarele cerinţe:
80.1. deţine acreditare la programul de formare profesională a instalatorilor de sisteme SER;
80.2. dispune de resurse fizice şi materiale necesare pentru desfăşurarea activităţilor de formare;
80.3. desfăşoară activităţile de formare în spaţii adaptate acestui scop şi dispune de resurse materiale şi metodologice necesare pentru implementarea acestei formări;
80.4. dispune de echipamente de laborator şi alte instrumente tehnice sau necesaruri pentru instruirea practică;
80.5. deţine un site web.
81. Programul de formare profesională se publică pe site-ul web oficial al prestatorului de formare profesională, în vederea asigurării transparenţei şi a accesului public.
Anexă
la Regulamentul cu privire la procedura de calificare
şi înregistrare a instalatorilor de cazane, furnale sau
sobe pe bază de biomasă, de sisteme fotovoltaice
şi termice solare, de sisteme geotermale de mică
adâncime şi pompe de căldură
Orientări utilizate
la elaborarea programelor de studii, a cursurilor de instruire şi
a cerinţelor profesionale faţă de instalatorii de sisteme SER
| Nr. crt. |
Categorie de instalatori | Cerinţe de formare profesională | Partea teoretică | Competenţe esenţiale |
| 1. | Categoria A – instalatori de cazane, furnale sau sobe pe bază de biomasă | Formarea specialistului ca instalator de apă şi canalizare, instalator de ţevi şi conducte, instalator de instalaţii termice sau tehnician de instalaţii sanitare şi de încălzire sau de răcire | Include o privire de ansamblu asupra situaţiei pieţei de biomasă, inclusiv în ceea ce ţine de aspectele ecologice, combustibilii din biomasă, logistică, protecţia împotriva incendiilor, dotările aferente, tehnicile de ardere, sistemele de aprindere, soluţiile hidraulice optime, compararea costurilor şi a rentabilităţii, precum şi proiectarea, instalarea şi întreţinerea cazanelor şi a cuptoarelor pe bază de biomasă. Formarea va asigura o bună cunoaştere a standardelor naţionale şi internaţionale în domeniul tehnologiilor de utilizare a combustibililor din biomasă, de tipul peletelor, precum şi a legislaţiei naţionale cu privire la biomasă şi biocombustibil |
– |
| 2. | Categoria B1 – instalatori de sisteme fotovoltaice solare | Formarea prealabilă a specialistului ca instalator de apă şi canalizare sau electrician, deţinerea calificării de bază ca instalator de apă şi canalizare, electrician şi calificare pentru lucrări de aplicare a învelişurilor în construcţii, inclusiv cunoştinţe de sudare a manşoanelor de ţeavă, lipire a manşoanelor de ţeavă, izolaţii, etanşare a garniturilor, verificare a scurgerilor la lucrările de apă şi canal, capacitatea de a efectua racordări la reţea, familiarizare cu materialele de bază pentru acoperiri, metodele de descărcare în arc şi de sudare | Include o privire de ansamblu asupra situaţiei pieţei de produse solare şi comparaţii între cost şi profitabilitate, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele ecologice, componentele, caracteristicile şi dimensionarea sistemelor care utilizează energie solară, selectarea de sisteme precise şi dimensionarea componentelor, determinarea necesarului de căldură, protecţia împotriva incendiilor, dotările aferente, precum şi proiectarea, instalarea şi întreţinerea instalaţiilor termice solare şi a celor fotovoltaice solare. Formarea va asigura cunoaşterea standardelor naţionale şi internaţionale relevante privind tehnologia şi certificarea, precum şi a normativelor tehnice aferente | 1) Capacitatea de a lucra în condiţii de siguranţă, utilizând echipamentul şi uneltele necesare şi punând în aplicare codurile şi standardele de siguranţă, şi capacitatea de a identifica pericolele legate de lucrările de energie electrică, apă şi canal, precum şi pericolele de altă natură asociate instalaţiilor solare; 2) capacitatea de a identifica sistemele şi componentele specifice pentru sistemele active şi pasive, inclusiv proiectarea lor mecanică, precum şi de a determina amplasarea componentelor, planul şi configuraţia sistemului şi opţiunile pentru integrarea soluţiilor de stocare a energiei, inclusiv în combinaţie cu staţii de reîncărcare; 3) capacitatea de a determina zona necesară pentru instalare, orientarea şi înclinarea încălzitorului de apă solar şi ale celui fotovoltaic solar, ţinând cont de umbră, de accesul solar, de integritatea structurală, de oportunitatea instalării din punctul de vedere al clădirii sau al climei, precum şi de identificarea diferitelor metode de instalare potrivite pentru tipurile de acoperiş şi a proporţiei echipamentelor necesare pentru instalare în cadrul sistemului; 4) în special pentru sistemele fotovoltaice solare, capacitatea de adaptare a schemei electrice, inclusiv determinarea curenţilor nominali proiectaţi, selectarea tipurilor corespunzătoare de conductori şi a valorilor nominale corespunzătoare pentru fiecare circuit electric, determinarea dimensiunii corespunzătoare, a valorilor nominale şi a locaţiilor pentru echipamentele şi subsistemele aferente şi selectarea unui punct corespunzător de interconectare |
| 3. | Categoria B2 – instalatori de sisteme termice solare | |||
| 4. | Categoria C – instalatori de sisteme geotermale de mică adâncime şi pompe de căldură | Formarea specialistului ca instalator de apă şi canalizare sau instalator de instalaţii frigorifice şi deţinerea calificării de bază ca electrician şi instalator de apă şi canalizare (tăierea ţevilor, sudarea manşoanelor de ţeavă, lipirea manşoanelor de ţeavă, izolarea, etanşarea garniturilor, verificarea scurgerilor şi instalarea sistemelor de încălzire sau de răcire) | Include o privire de ansamblu asupra situaţiei pieţei de pompe de căldură, inclusiv în ceea ce priveşte resursele geotermale şi temperaturile surselor subterane din diferite regiuni, identificarea conductibilităţii termice a solurilor şi a rocilor, reglementările privind utilizarea resurselor geotermale, fezabilitatea utilizării pompelor de căldură în construcţii şi determinarea celui mai potrivit sistem de pompe de căldură, precum şi cunoştinţe privind cerinţele tehnice, siguranţa, filtrarea aerului, racordarea la sursa de căldură şi planul sistemului. Formarea va asigura o bună cunoaştere a standardelor naţionale şi internaţionale pentru pompe de căldură, precum şi a legislaţiei naţionale şi comunitare relevante | 1) Înţelegerea de bază a principiilor fizice şi de funcţionare a pompei de căldură, inclusiv a caracteristicilor circuitului pompei de căldură: contextul dintre temperaturile joase ale mediului absorbant de căldură, temperaturile mari ale sursei de căldură şi eficienţa sistemului, determinarea coeficientului de performanţă (COP) şi factorul de performanţă sezonieră (FPS); 2) înţelegerea componentelor şi a funcţionării lor în cadrul circuitului pompei de căldură, cum ar fi compresorul, ventilul de destindere, evaporatorul, condensatorul, armăturile şi garniturile, uleiul de ungere, refrigerentul, supraîncălzirea şi subrăcirea şi posibilităţile de răcire în cazul pompelor de căldură; 3) capacitatea de a alege şi de a dimensiona componentele în situaţii tipice pentru domeniul instalaţiilor, inclusiv de a determina valorile tipice ale necesarului de frig pentru diferite clădiri şi pentru producerea de apă caldă pe baza consumului de energie, de a determina capacitatea pompei de căldură privind necesarul de frig pentru producerea de apă caldă, pentru masa de conservare a clădirii şi pentru furnizarea neîntreruptă de energie electrică; determinarea componentei rezervor-tampon şi a volumului acesteia, precum şi integrarea unui al doilea sistem de încălzire; 4) înţelegerea studiilor de fezabilitate şi de proiectare; 5) înţelegerea forajului, în cazul pompelor de căldură geotermale |