Hotărâre nr. 604 din 12.08.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru punerea în aplicare a Legii muzeelor nr.262/2017

nr. 604  din  12.08.2020

 (în vigoare 11.11.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 229-233 art. 784 din 11.09.2020

* * *

În temeiul art.27 alin.(2) lit.b) din Legea muzeelor nr.262/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.7-17, art.42), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a muzeelor, conform anexei nr.1;

2) Regulamentul privind evidenţa şi conservarea patrimoniului muzeal, conform anexei nr.2;

3) Regulamentul de acreditare a muzeelor, conform anexei nr.3.

2. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.1111/2003 despre aprobarea regulamentelor pentru punerea în aplicare a Legii muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.204-207, art.1178), cu modificările ulterioare.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a 2 luni de la data publicării.

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.604/2020

REGULAMENT-CADRU

de organizare şi funcţionare a muzeelor

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte cadrul general privind statutul juridic, funcţiile, obiectivele şi atribuţiile muzeelor, administrarea patrimoniului muzeal, structura organizatorică şi finanţarea muzeelor.

2. Muzeele au propriul regulament de organizare şi funcţionare, elaborat în baza prezentului Regulament, care conţine următoarele informaţii:

1) muzeul este înfiinţat în calitate de instituţie publică sau privată;

2) statutul – naţional, raional sau al UTA Găgăuzia, local, instituţional;

3) fondatorul;

4) sediul;

5) informaţii despre filiale, după caz.

3. Muzeele dispun de ştampilă şi sigiliu proprii.

4. Muzeele pot avea stemă, drapel, emblemă, logo, ecusoane şi altă simbolică proprie, ce se elaborează şi se aprobă cu avizul Comisiei naţionale a muzeelor şi a colecţiilor şi a Comisiei Naţionale de Heraldică.

5. Muzeele sunt supuse procedurii de acreditare o dată la 4 ani, în conformitate cu prevederile art.8 din Legea muzeelor nr.262/2017 şi ale Regulamentului de acreditare a muzeelor.

6. Muzeele îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia naţională, prevederile prezentului Regulament, precum şi cu deontologia profesională stabilită în documentele emise de Consiliul Internaţional al Muzeelor.

II. FUNCŢIILE ŞI OBIECTIVELE MUZEELOR

7. Muzeele exercită următoarele funcţii de bază: constituirea, dezvoltarea, evidenţa, cercetarea, conservarea, restaurarea, valorificarea culturală, educativă şi ştiinţifică a bunurilor culturale cu valoare istorică, documentară, artistică, etnografică, naturală, memorială şi tehnică, din cele mai vechi timpuri până în prezent, semnificative pentru istoria şi cultura naţională şi universală.

8. În scopul îndeplinirii funcţiilor sale de bază, muzeele naţionale au următoarele obiective:

1) păstrează mărturii şi vestigii importante relevante pentru istoria şi cultura ţării;

2) realizează cercetări ştiinţifice şi săpături arheologice;

3) desfăşoară o vastă activitate expoziţională internă şi externă;

4) elaborează şi organizează proiecte educaţionale;

5) prestează servicii culturale, ştiinţifice şi educaţionale calitative;

6) organizează şi participă la manifestări ştiinţifice internaţionale pentru a comunica şi a integra valorile naţionale în circuitul valorilor culturale universale.

9. Muzeele naţionale acordă asistenţă de specialitate instituţiilor de cultură din ţară, contribuind la formarea şi perfecţionarea muzeografilor din ţară. Muzeele naţionale servesc ca laborator de studiu şi practică pentru elevi, studenţi, doctoranzi, ca instituţie de stagiu temporar pentru tinerii specialişti în formare, conform unor programe elaborate în comun cu instituţiile de învăţământ şi aprobate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

10. Muzeele naţionale au ca obiective colecţionarea, păstrarea, dezvoltarea, conservarea, valorificarea ştiinţifică, expoziţională şi instructiv-educativă a bunurilor culturale semnificative, în contextul unităţii teritorial-administrative pe care o reprezintă.

11. Potrivit obiectivelor, competenţelor şi structurii de organizare, muzeele au următoarele atribuţii principale:

1) elaborează programele şi proiectele culturale proprii în corespundere cu strategia culturală promovată de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării;

2) stabilesc planul de acţiuni tehnice, economice şi organizatorice şi asigură îndeplinirea lui;

3) asigură accesul publicului în muzeu printr-un orar adecvat de funcţionare şi efectuează amenajări speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi;

4) asigură executarea lucrărilor de reparaţii capitale, restaurare, conservare şi protecţie a patrimoniului cultural mobil şi imobil administrat;

5) asigură integritatea pieselor din colecţie;

6) colaborează cu direcţia de specialitate a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în vederea aplicării tuturor măsurilor privind evidenţa, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a bunurilor mobile şi imobile ce aparţin patrimoniului cultural naţional;

7) prezintă direcţiei de specialitate a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării anual, până la 25 decembrie, proiectul planului de activitate pentru anul viitor, iar până la 15 ianuarie a anului curent – raportul de activitate pe anul precedent, conform structurii-tip a planului şi a raportului privind activitatea instituţiei muzeale, prezentate în anexă, parte a prezentului Regulament, precum şi raportul statistic 8-c.

12. Muzeele îşi desfăşoară activitatea în baza planurilor anuale şi de management, întocmite de conducerea muzeului şi aprobate de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în cazul muzeelor naţionale, sau de către fondator, în cazul muzeelor raionale şi ale UTA Găgăuzia, locale, instituţionale.

III. PATRIMONIUL MUZEAL

13. Muzeele respectă politica de dezvoltare a patrimoniului, ce se implementează continuu prin achiziţii, donaţii, colectare, cercetare şi transfer de obiecte, precum şi prin preluarea pieselor în custodie de la instituţii, întreprinderi, organizaţii şi persoane fizice din ţară şi din străinătate.

14. Patrimoniul muzeelor private este în proprietatea privată a fondatorului şi se administrează în baza aceloraşi acte normative ca şi patrimoniul muzeelor publice.

15. Piesele care completează colecţia muzeului trebuie să corespundă profilului instituţiei muzeale, fiind însoţite de avize sau expertize efectuate de experţii acreditaţi de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării cu privire la autenticitatea şi valoarea lor. Muzeele pot primi donaţii numai în cazul în care acestea au legătură cu politica muzeală de constituire a colecţiilor şi a expoziţiilor permanente, temporare sau tematice.

16. Toate bunurile culturale, indiferent de modalitatea de completare a patrimoniului muzeal, înregistrate în actele de evidenţă specifice, sunt în proprietate publică sau, după caz, privată. Efectuarea unor tranzacţii comerciale, în cazul muzeelor publice, sau restituirea către fostul proprietar sunt interzise.

17. Transferul, custodia sau transmiterea în gestiune provizorie a pieselor de patrimoniu muzeal în interiorul sau exteriorul ţării, în scopul valorificării ştiinţifice, expoziţionale, restaurării sau expertizării lor, se face în baza Legii nr.280/2011 cu privire la protejarea patrimoniului cultural naţional mobil şi a Regulamentului privind evidenţa şi conservarea patrimoniului muzeal.

18. Muzeele au dreptul la prima publicare, reproducere, cercetare, expunere a bunurilor culturale deţinute.

IV. ADMINISTRAREA MUZEELOR

19. Fondatorul aprobă planul de activitate al muzeului, planul de cercetare ştiinţifică şi muzeală, propunerile de diversificare a acestor activităţi, proiectele de conservare-restaurare a patrimoniului mobil şi imobil deţinut, propunerile de dotare şi dezvoltare a bazei materiale, structura organizatorică a muzeului, atribuţiile personalului, numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a personalului de conducere şi îi asigură bugetul anual.

20. Fondatorul muzeelor UTA Găgăuzia aprobă planurile anuale de activitate după coordonarea cu Direcţia principală a culturii UTA Găgăuzia. La sfârşitul anului calendaristic, raportul de activitate, aprobat de fondatorul muzeului, se transmite Direcţiei principale a culturii UTA Găgăuzia. Planurile şi rapoartele de activitate aprobate se prezintă Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în termenul indicat la pct.11 subpct.7).

21. Personalul muzeului public este structurat în personal de conducere, de specialitate şi de întreţinere.

22. Denumirile funcţiilor şi numărul unităţilor de personal sunt stabilite potrivit statelor-tip pentru instituţiile muzeale, elaborate şi aprobate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

23. Personalul muzeului public, inclusiv cu funcţii de conducere, poate fi încadrat în funcţie de necesitate, pe o normă deplină de muncă sau fracţiune de normă, cu condiţia asigurării funcţionalităţii instituţiei şi a securităţii patrimoniului muzeal deţinut.

24. Atribuţiile de serviciu ale personalului muzeelor aflate în proprietate publică sunt înscrise în fişa postului.

V. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

25. În condiţiile în care muzeul public nu a susţinut procedura de acreditare, fondatorul este în drept să desfiinţeze muzeul sau să îl arondeze unei alte instituţii culturale cu respectarea prevederilor art.9 din Legea muzeelor nr.262/2017.

26. Pentru exercitarea funcţiilor sale, muzeul public are o structură organizatorică proprie, după caz, secţii, sectoare, servicii de specialitate cu caracter administrativ, contabil, tehnic şi de prestări servicii, filiale, potrivit organigramei ce se întocmeşte de fiecare muzeu şi se anexează la regulament.

27. Secţiile, sectoarele, serviciile şi filialele unui muzeu public colaborează în scopul realizării tuturor funcţiilor şi obiectivelor specificate în Legea muzeelor nr.262/2017 şi în prezentul Regulament.

28. Fiecare secţie, sector, serviciu şi filială din cadrul muzeului public elaborează planul propriu de activitate, care se înaintează conducerii muzeului spre aprobare.

29. Activitatea secţiilor, sectoarelor, serviciilor şi filialelor este prevăzută în programul general de activitate a muzeului public.

30. Muzeele publice au propria arhivă, în care se păstrează în mod obligatoriu:

1) actul normativ de înfiinţare;

2) certificatul de înregistrare în Registrul muzeelor;

3) actul de acreditare a muzeului;

4) regulamentul de organizare şi funcţionare;

5) planurile de activitate, rapoartele de activitate şi rapoartele statistice;

6) documentaţia expoziţională (tematici, concepţii, materiale promoţionale);

7) materialele privitor la activitatea ştiinţifică;

8) materialele ce atestă activitatea educaţională;

9) ordinele directorului/directorului general;

10) documentele financiar-contabile;

11) corespondenţa;

12) alte documente.

31. În cadrul muzeelor publice, la necesitate, pot fi organizate consilii şi comisii care funcţionează în baza unui regulament intern, aprobat de către directorul general/director.

VI. FINANŢAREA ACTIVITĂŢII MUZEELOR

32. Activitatea muzeelor publice se finanţează din alocaţii acordate din bugetul de stat, de la bugetele locale, inclusiv din veniturile colectate.

33. Muzeele publice pot percepe taxe pentru serviciile oferite, pentru comercializarea tuturor tipurilor de produse cu utilizarea imaginilor pieselor şi ale colecţiilor muzeale, ale edificiilor muzeelor, ale obiectelor amplasate pe teritoriul muzeelor, cu utilizarea denumirilor şi a simbolurilor muzeelor, din darea în locaţiune a spaţiilor, executarea lucrărilor de restaurare-conservare a bunurilor culturale aparţinând terţilor, executarea lucrărilor de redactare, tehno-redactare, editare-tipărire, perceperea taxelor de fotografiere, filmare, comercializare în chioşcul muzeului a publicaţiilor proprii sau ale unor terţi din domeniul de specialitate, a reproducerilor şi a obiectelor de artizanat, efectuarea expertizelor de specialitate.

34. Veniturile colectate ale muzeelor publice constituie parte componentă a bugetului muzeelor şi sunt administrate conform principiilor, regulilor şi procedurilor stabilite în Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.

35. Muzeele publice elaborează anual proiectul bugetului şi structura organizatorică a instituţiei.

36. Muzeele publice pot aplica la proiecte şi granturi naţionale şi internaţionale.

37. Muzeele publice pot încasa de la beneficiarii străini şi plăţi în valută pentru activităţi culturale desfăşurate în străinătate, producţii culturale, drepturi de autor şi alte acţiuni specifice funcţiilor muzeelor.

38. Finanţarea muzeelor private este în responsabilitatea fondatorului.

VII. COOPERAREA

39. În realizarea activităţilor sale, muzeele colaborează cu toate direcţiile Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, cu organismele culturale ale altor ministere şi instituţii de profil, cu direcţiile raionale de cultură şi educaţie, cu instituţiile de învăţământ, de cercetare şi de cult, cu unităţile economice de stat şi particulare, cu organizaţiile şi asociaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice din ţară şi din străinătate, fără a se angaja politic şi fără a exprima interesele vreunei formaţiuni politice.

40. Muzeele colaborează cu instituţiile similare din ţară şi din străinătate pentru realizarea unor programe şi proiecte culturale comune.

Anexă

la Regulamentul-cadru de organizare

şi funcţionare a muzeelor

Structura-tip

a planului şi a raportului privind activitatea instituţiei muzeale

I. Elaborarea planului şi întocmirea raportului privind activitatea instituţiei muzeale se va face conform structurii care va conţine următoarele rubrici:

1) numărul de ordine;

2) conţinutul activităţii;

3) responsabilul;

4) termenul de realizare;

5) rezultatul scontat;

6) note.

II. Planul şi raportul vor conţine următoarele compartimente:

1. Indici de bază:

1) vizitatori;

2) ghidaje;

3) expoziţii;

4) manifestări cultural-educative;

5) piese de muzeu intrate în patrimoniu;

6) piese introduse în baza electronică de date;

7) piese conservate/restaurate;

8) manifestări ştiinţifice;

9) lucrări ştiinţifice editate de muzeu;

10) materiale promoţionale editate;

11) prelegeri, lecţii, materiale pentru radio şi TV;

12) proiecte implementate cu finanţare extramuzeală, altele (în funcţie de profilul muzeului şi activităţile specifice).

2. Dezvoltarea colecţiilor de patrimoniu:

completarea colecţiilor muzeale: donaţii, achiziţii; categoriile de piese.

3. Evidenţa, păstrarea şi circulaţia pieselor de muzeu:

1) evidenţa pieselor muzeale;

2) înscrierea pieselor în registrele de evidenţă;

3) fişarea, marcarea, depozitarea pieselor;

4) inventarierea ştiinţifică a pieselor muzeale;

5) verificarea (în conformitate cu prevederile Regulamentului privind evidenţa şi conservarea patrimoniului muzeal) existentului pieselor de muzeu;

6) circulaţia bunurilor culturale: predarea-primirea pieselor muzeale în procesul de organizare a expoziţiilor permanente şi provizorii.

4. Documentarea computerizată a patrimoniului muzeal:

1) întocmirea fişelor analitice de evidenţă;

2) formarea bazei electronice de date;

3) utilizarea informaţiilor din baza electronică de date.

5. Restaurarea şi conservarea pieselor din colecţii:

1) piesele restaurate, conservate;

2) activitatea laboratoarelor de restaurare.

6. Cercetarea ştiinţifică:

1) cercetarea patrimoniului propriu;

2) cercetarea documentară;

3) tematica cercetărilor.

7. Punerea în valoare a patrimoniului:

1) expoziţii temporare;

2) expoziţii din colecţiile proprii şi organizate în colaborare cu alte instituţii;

3) expoziţii organizate în afara muzeului şi în străinătate;

4) manifestări ştiinţifice;

5) participări la manifestări ştiinţifice în afara muzeului;

6) elaborarea cataloagelor de colecţie;

7) publicaţii.

8. Activităţi cu publicul:

programe şi servicii oferite publicului (ghidaje, programe educative, ateliere, lecţii tematice, prelegeri, programe culturale, lansări de carte, evenimente speciale).

9. Elaborări, participări şi implementarea proiectelor culturale, educaţionale (după caz)

10. Promovarea muzeului în mass-media:

1) contracte de colaborare cu agenţiile de publicitate;

2) elaborarea site-ului muzeului;

3) promovarea muzeului la radio şi TV;

4) articole publicate în presa scrisă;

5) interviuri radio şi TV.

11. Asistenţa de specialitate:

1) acordarea asistenţei de specialitate pe diverse probleme muzeografilor din republică, persoanelor fizice şi juridice;

2) avizarea concepţiilor propuse de muzeele de profil.

12. Perfecţionare, stagii:

1) delegaţii de serviciu;

2) stagii în muzeele din ţară şi din străinătate.

13. Activitatea bibliotecii ştiinţifice (după caz)

14. Activitatea consiliilor: de administraţie, ştiinţific, de restaurare.

15. Activitatea administrativ-gospodărească:

1) bugetul instituţiei şi executarea acestuia;

2) efectuarea lucrărilor de întreţinere (reparaţii curente şi capitale a edificiilor muzeului, dotarea tehnică).

16. Activitatea filialelor (după caz)

17. Programe şi proiecte:

1) elaborarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare şi modernizare a activităţii muzeelor: elaborarea conceptelor noi a expoziţiilor muzeale;

2) implementarea Legii nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil:

a) iniţierea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile;

b) prezentarea propunerilor de acreditare a experţilor, conservatorilor şi restauratorilor de bunuri culturale mobile, de autorizare a atelierelor şi a laboratoarelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile.

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.604/2020

REGULAMENT

privind evidenţa şi conservarea patrimoniului muzeal

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind evidenţa şi conservarea patrimoniului muzeal (în continuare – Regulament) stabileşte normele de evidenţă şi conservare a bunurilor culturale cu valoare istorică, artistică şi ştiinţifică, care constituie patrimoniul cultural naţional mobil al Republicii Moldova. Prezentul Regulament cuprinde etapele, metodele de lucru şi regulile ce trebuie aplicate în vederea organizării activităţii de intrare a bunurilor culturale în patrimoniul muzeal, de evidenţă scriptică şi analitică a acestora, de păstrare şi circulaţie a colecţiilor muzeale.

2. În activitatea de evidenţă şi de păstrare a documentelor, a armelor, a obiectelor din metale şi pietre preţioase din sfera de aplicare a prezentului Regulament se ţine cont de dispoziţiile legale privind fondul arhivistic de stat al Republicii Moldova, regimul armelor şi regimul metalelor şi al pietrelor preţioase.

3. Prezentul Regulament se aplică:

1) în muzeele din Republica Moldova, indiferent de forma de proprietate;

2) în alte instituţii şi organizaţii deţinătoare de bunuri culturale mobile.

4. În activitatea de aplicare a prezentului Regulament, personalului de conducere din muzee îi revin următoarele sarcini:

1) directorul general/directorul instituţiei muzeale asigură cadrul organizatoric şi condiţiile materiale necesare pentru evidenţa şi conservarea bunurilor culturale, protecţia şi securitatea antiincendiară a acestora; îşi asumă responsabilitatea pentru starea patrimoniului muzeal;

2) directorul adjunct (pentru patrimoniu sau de specialitate, după caz) este responsabil de politica de formare şi dezvoltare a patrimoniului muzeal, de evaluarea ştiinţifică şi nominală, de conservarea şi restaurarea acestuia;

3) custodele-şef/şeful secţiei patrimoniu, după caz, este responsabil de evidenţa, conservarea şi integritatea patrimoniului muzeal;

4) directorul adjunct tehnic este responsabil pentru buna funcţionare a tuturor instalaţiilor de iluminare, încălzire, aerisire, canalizare, creând un regim favorabil de conservare a patrimoniului muzeal;

5) şeful de secţie/sector este responsabil de starea patrimoniului muzeal luat în subgestiune. În cazul în care şefului de secţie/sector îi revine şi funcţia de conservare a colecţiilor muzeale, el poartă răspunderea pentru integritatea patrimoniului deopotrivă cu persoana ierarhic superioară cu atribuţii în domeniul evidenţei patrimoniului muzeal.

5. Angajaţii muzeului sunt obligaţi să respecte secretul profesional asupra oricăror informaţii confidenţiale cu privire la piesele din colecţia permanentă sau împrumutate instituţiei muzeale, precum şi confidenţialitatea informaţiilor privind sistemele de protecţie şi siguranţă, amplasarea depozitelor de patrimoniu.

6. Pe baza prezentului Regulament, instituţiile muzeale îşi elaborează propriul regulament de evidenţă şi conservare a bunurilor culturale deţinute sau fac modificările adecvate în regulamentul de ordine interioară ori în cuprinsul altor reglementări privind activitatea personalului cu atribuţii în domeniul evidenţei, conservării şi protejării patrimoniului muzeal.

II. STRUCTURA PATRIMONIULUI MUZEAL

7. Patrimoniul muzeal face obiectul dreptului de proprietate publică a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a UTA Găgăuzia sau, după caz, al dreptului de proprietate privată.

8. Patrimoniul muzeal de drept public, inclusiv clădirile şi terenurile în/pe care îşi desfăşoară activitatea muzeele, face parte din domeniul public al statului şi este inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil.

9. Din patrimoniul muzeal fac parte bunurile culturale mobile şi rezervaţiile muzeale (constituite din terenuri, amenajări şi construcţii), clasate sau susceptibile de clasare în patrimoniul cultural naţional mobil, cu valoare deosebită sau excepţională, istorică şi arheologică, artistică, etnografică, ştiinţifică şi tehnică, literară, bibliofilă, numismatică, filatelică, heraldică, reprezentând mărturii materiale şi spirituale ale evoluţiei comunităţilor umane, ale mediului ambiant şi ale potenţialului creator uman.

10. Patrimoniul muzeal este organizat pe colecţii, formate din bunuri culturale cu un profil omogen şi/sau care reprezintă o epocă/temă. Bunurile disparate, într-un număr foarte mic, ce nu constituie o colecţie se atribuie la "diverse".

11. Mărimea unei colecţii în cadrul unui muzeu este stabilită de către comisia de evaluare şi/sau comisia de achiziţii de bunuri culturale, în funcţie de gradul şi tipul fondurilor muzeale.

12. Patrimoniul muzeal este alcătuit din următoarele bunuri culturale mobile:

1) bunuri arheologice şi istorico-documentare, precum:

a) piese arheologice din săpături terestre şi subacvatice sau din descoperiri întâmplătoare, cu excepţia eşantioanelor de materiale de construcţie, de materiale din situri, care constituie probe arheologice pentru analize de specialitate;

b) inscripţii, elemente separate provenite din dezmembrarea monumentelor istorice;

c) mărturii materiale şi documentare privind istoria politică, economică, socială, militară, religioasă, ştiinţifică, artistică, sportivă sau din alte domenii;

d) manuscrise, incunabule, cărţi rare şi cărţi vechi, publicaţii de diferite tipuri, cu autografe şi ex-librisuri, periodice;

e) documente şi tipărituri de interes social: documente de arhivă, hărţi şi alte materiale cartografice;

f) obiecte cu valoare memorialistică;

g) obiecte şi documente cu valoare numismatică, filatelică, heraldică: monede, medalii, decoraţii, insigne, bancnote, sigilii, brevete, mărci poştale, drapele şi stindarde;

h) piese epigrafice;

i) fotografii, clişee fotografice, filme, înregistrări audio şi video;

j) instrumente muzicale;

k) uniforme militare şi accesoriile lor;

l) vestimentaţie;

m) obiecte cu valoare tehnică;

2) bunuri cu semnificaţie artistică, precum:

a) opere de artă plastică: pictură, sculptură, grafică, desen, gravură, stampă şi altele;

b) fotografii artistice;

c) opere de artă decorativă şi aplicată: mobilier, tapiserii, covoare, piese din sticlă, ceramică,metal, lemn, textile şi din alte materiale, podoabe;

d) obiecte de cult: icoane, broderii, orfevrărie, mobilier şi altele;

e) proiecte şi prototipuri de design;

f) materiale primare ale filmelor artistice, documentare şi de animaţie;

g) monumente de for public, componente artistice expuse în aer liber;

h) instalaţii foto, video;

3) bunuri cu semnificaţie etnografică, precum:

a) elemente de arhitectură populară;

b) elemente din instalaţii tehnice;

c) obiecte de uz casnic şi gospodăresc;

d) unelte de muncă;

e) produse ale industriei casnice textile: covoare, prosoape, port popular şi altele asemenea;

f) piese de mobilier;

g) recuzită a obiceiurilor;

h) obiecte de cult şi de ritual;

i) produse de artizanat contemporan;

4) bunuri de importanţă ştiinţifică, precum:

a) specimene rare şi colecţii de zoologie, botanică, mineralogie, petrologie, paleontologie, antropologie, speologie, anatomie;

b) trofee de vânat;

5) bunuri de importanţă tehnică, precum:

a) creaţii tehnice de unicat;

b) rarităţi, indiferent de marcă;

c) prototipuri ale aparatelor, dispozitivelor şi maşinilor de creaţie curentă;

d) orologerie;

e) realizări ale tehnicii populare;

f) documente tehnice: proiecte, planuri, schiţe, brevete de invenţii;

g) mijloace de transport şi de telecomunicaţii;

h) matriţe de CD-uri, CD-ROM, DVD;

6) bunuri cu semnificaţie memorialistică, precum:

a) bunuri şi obiecte memoriale;

b) documente şi fotografii din viaţa personalităţilor;

c) piese legate de evenimente de importanţă naţională şi internaţională;

7) piese complementare şi auxiliare care au rol documentar, ilustrativ şi educativ, precum:

a) copii, replici, reproduceri, machete;

b) mostre de culturi agricole, produse agricole şi industriale, care se alterează şi se deteriorează uşor, necesitând o reînnoire permanentă;

c) mostre de natură organică şi neorganică, utilizate pentru ilustrarea unor fenomene ale naturii.

III. CLASAREA PATRIMONIULUI MUZEAL

13. În funcţie de semnificaţia sau de importanţa lor, bunurile culturale mobile care fac parte din patrimoniul muzeal se clasează conform Legii nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil şi Legii muzeelor nr.262/2017 în trei categorii juridice:

1) Categoria A – "Tezaur", include bunuri culturale mobile de valoare excepţională pentru umanitate;

2) Categoria B – "Fond", include bunuri culturale mobile cu valoare deosebită pentru Republica Moldova;

3) Categoria C – "Patrimoniu mobil comun", include bunuri culturale mobile cu tipologii comune ce nu îndeplinesc condiţiile de a fi susceptibile pentru clasare, având o valoare ştiinţifică auxiliară sau o valoare particulară.

14. În cadrul categoriei "Fond" şi al categoriei "Patrimoniu mobil comun", poate fi creat un fond de schimb intermuzeal, în cazul în care muzeul dispune de mai mult de cinci bunuri culturale identice sau bunuri ce nu corespund profilului său. Bunurile din fondul de schimb pot fi transmise în gestiunea altor instituţii muzeale din cadrul aceluiaşi fondator numai cu avizul Comisiei naţionale a muzeelor şi a colecţiilor şi în temeiul ordinului ministrului educaţiei, culturii şi cercetării.

15. Muzeele beneficiază de drepturile conferite de legislaţia privind dreptul de autor şi drepturile conexe referitoare la bunurile culturale aflate în colecţiile lor şi înregistrate în inventarele acestora.

IV. CLASAREA BUNURILOR CULTURALE MOBILE

ÎN PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL MOBIL

16. Clasarea bunurilor culturale mobile în patrimoniul cultural naţional mobil şi declasarea lor se efectuează în conformitate cu Legea nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil şi Normele de clasare a bunurilor culturale mobile, aprobate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

17. Instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale mobile sunt obligate prin lege să declanşeze procedura de clasare a bunurilor culturale mobile înscrise în registrele fondului de bază şi fondului auxiliar. Selectarea, evaluarea, clasarea şi înscrierea bunurilor culturale mobile în Registrul categoriei "Tezaur", Registrul categoriei "Fond" sau Registrul categoriei "Patrimoniu mobil comun" se vor realiza eşalonat, pornind de la bunurile cu valoare excepţională sau deosebită, susceptibile de clasare în categoriile "Tezaur" şi, respectiv, "Fond".

18. Orice bun cultural care intră în patrimoniul muzeal la data intrării în vigoare a prezentului Regulament va fi supus în mod obligatoriu procedurii de clasare, la a cărei finalizare bunul este înscris în Registrul Patrimoniului Cultural Naţional Mobil, precum şi în unul din cele trei registre ţinute de instituţiile muzeale – Registrul categoriei "Tezaur", Registrul categoriei "Fond" sau Registrul categoriei "Patrimoniu mobil comun".

19. Instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale mobile sunt obligate să stabilească valoarea nominală a bunurilor intrate în colecţii, cu înscrierea valorii în Registrele categoriilor "Tezaur", "Fond" şi "Patrimoniu mobil comun".

20. Dosarele de clasare/declasare a bunurilor culturale (ordinul ministrului educaţiei, culturii şi cercetării, certificatul de clasare/declasare, rapoartele de expertiză, inventarul bunurilor clasate/declasate, fişele analitice de evidenţă, fotografiile bunurilor) se păstrează în Secţia patrimoniu, la responsabilul de evidenţa patrimoniului muzeal, acesta având şi sarcina de a înregistra clasarea în registru şi de a marca bunurile.

21. Registrele de evidenţă anterioare – Registrul fondului de bază şi Registrul fondului auxiliar – se vor păstra până la clasarea integrală a patrimoniului muzeal şi înscrierea tuturor bunurilor culturale în Registrul categoriei "Tezaur", Registrul categoriei "Fond" şi Registrul categoriei "Patrimoniu mobil comun".

22. După finalizarea procesului de clasare a întregului patrimoniu muzeal al Republicii Moldova, registrele fondului de bază şi ale fondului auxiliar se păstrează în regim permanent în arhiva instituţiilor muzeale, alături de alte forme de documentaţie de evidenţă.

V. PROCEDURA DE INTRARE A BUNURILOR CULTURALE

 ÎN PATRIMONIUL MUZEAL

23. Bunurile culturale predate în patrimoniul muzeal de persoane fizice şi juridice sunt primite în temeiul unei oferte şi al unui act însoţitor (de donaţie, de achiziţie, de păstrare permanentă, de custodie temporară), întocmit în două exemplare. Bunurile colectate în teren (arheologice, etnografice, specimene naturale) sunt primite în baza actului însoţitor şi a fişei de teren.

24. În ofertă (anexa nr.1) se specifică modalitatea de transmitere a bunurilor culturale în patrimoniul muzeal (achiziţie, donaţie, colectă, testament, decizia autorităţii judecătoreşti), provenienţa şi legenda acestora.

25. Actul însoţitor (anexa nr.2) se completează pe hârtie şi în format electronic. Se semnează de către donator/ofertant şi reprezentantul instituţiei muzeale, se aprobă şi se ştampilează de către directorul general/directorul instituţiei muzeale.

26. Este interzisă preluarea în patrimoniul muzeal a bunurilor culturale fără cerere din partea proprietarului/ofertantului şi fără act însoţitor.

27. Înainte de a fi acceptate în patrimoniul muzeal şi trecute în documentaţia de evidenţă primară a muzeului, bunurile culturale sunt supuse procedurii de expertizare cu scopul determinării valorii lor istorice, artistice şi ştiinţifice.

28. Raportul de expertiză este întocmit de către un specialist cu experienţă din muzeu, cunoscător al tipului de bunuri culturale sau al domeniului respectiv, în termen de 30 de zile de la data transmiterii bunurilor în patrimoniul muzeal. Raportul cuprinde datele de identificare ale bunurilor culturale: autenticitatea, vechimea (datarea), atribuirea (autor/atelier/marcă/şcoală), raritatea, materialul, tehnica, mărimile, starea de conservare, caracteristicile tipologice etc., precum şi concluzia privind oportunitatea intrării bunului în colecţia muzeului.

29. Bunurile culturale supuse expertizării înainte de a fi trecute în documentaţia de evidenţă primară a muzeului, formează Fondul de tranzit, care este gestionat de către o persoană responsabilă de evidenţă, numită prin ordin al directorului general/directorului. Depozitarea bunurilor culturale care fac parte din Fondul de tranzit se efectuează într-o încăpere separată, echipată cu mijloace tehnice antifurt şi antiincendiu, sau în dulapuri, pe rafturi, special amenajate pentru acest scop într-o încăpere protejată.

30. Bunurile aflate în tranzit se înregistrează de către persoana responsabilă de Registrul de tranzit (anexa nr.3) pe baza documentelor de intrare (ofertă, act de însoţire) şi, respectiv, de ieşire (proces-verbal de predare în patrimoniu sau de returnare a obiectelor care nu au fost acceptate de către comisia de evaluare şi/sau comisia de achiziţii de bunuri culturale).

31. Numărul de rând din Registrul de tranzit devine numărul de evidenţă provizorie al bunului cultural înscris. Colecţia/ansamblul/lotul de bunuri culturale poate primi la înregistrare o cotă, alcătuită din numărul de rând din registru şi o înşiruire de cifre arabe, care indică fiecare bun din cadrul colecţiei/seriei/lotului, separate prin bară înclinată (de exemplu: 23/1-12; 45/1-7).

32. Examinarea bunurilor culturale transmise în patrimoniul muzeal se efectuează de către comisia de evaluare şi/sau comisia de achiziţii de bunuri culturale, în conformitate cu Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a comisiilor de evaluare şi/sau comisiilor de achiziţii de bunuri culturale din cadrul muzeelor, aprobat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

33. Bunurile culturale acceptate în patrimoniul muzeal de către comisia de evaluare şi/sau comisia de achiziţii de bunuri culturale sunt supuse procedurii de clasare în termen de până la trei luni de la data examinării acestora de către Comisie.

34. Până la clasare, bunurile culturale acceptate în patrimoniul muzeal poartă un număr de înregistrare provizoriu, atribuit în Registrul de tranzit.

35. Bunurile culturale propuse în patrimoniul muzeal care, conform expertizei, nu prezintă valoare istorică, artistică şi ştiinţifică şi care nu au fost acceptate de comisia de evaluare şi/sau comisia de achiziţii de bunuri culturale se restituie proprietarului în baza actului însoţitor şi a unui extras din hotărârea Comisiei.

36. Ca parte a procedurii de clasare, bunul cultural se fotografiază (vedere generală şi detalii semnificative) şi se întocmeşte fişa analitică de evidenţă standard, pe suport de hârtie şi în format electronic. Fişa, care conţine în mod obligatoriu fotografia bunului cultural, este întocmită de către muzeograful/cercetătorul specializat în categoria de obiecte sau în epoca/tema respectivă.

37. În cazul bunurilor culturale similare ce fac parte dintr-o colecţie sau din ansamblu/entitate compusă din elemente diferite, care numără mai mult de zece piese, clasate în categoria juridică "Patrimoniu mobil comun", datele de identificare ale acestora se trec în inventarul colecţiei, completat pe suport de hârtie şi în format electronic. Este întocmit de către muzeograful/cercetătorul specializat în categoria de obiecte sau în epoca/tema respectivă.

VI. REGULI DE EVIDENŢĂ

38. Evidenţa bunurilor culturale mobile clasate şi susceptibile de clasare este o operaţie obligatorie, prioritară, ce cade în sarcina persoanei desemnată prin ordin de către conducătorul instituţiei (muzeograf, conservator, gestionar sau potrivit modului de încadrare a personalului). Persoana responsabilă de evidenţă este obligată să ia toate măsurile pe care le impune legislaţia pentru a corecta realizarea evidenţei scriptice şi pentru modul de administrare a patrimoniului încredinţat.

39. Orice bun cultural intrat în muzeu/colecţie publică în regim permanent sau în custodie temporară este supus procedurii de evidenţă, scriptică şi informatizată, conform prezentului Regulament. Este interzisă păstrarea şi valorificarea bunurilor culturale fără numere de inventar.

40. Etapele de evidenţă a bunurilor culturale intrate în patrimoniul muzeal:

1) evidenţa primară: înscrierea în Registrul bunurilor culturale mobile clasate, pe baza actului însoţitor şi a fişei analitice de evidenţă;

2) evidenţa pe colecţii: înregistrarea pe tipuri de bunuri în Registrul de colecţie, pe baza fişei analitice de evidenţă;

3) evidenţa specială: înscrierea armelor şi a bunurilor culturale din metale preţioase şi pietre preţioase, în registre speciale;

4) evidenţa informatizată: introducerea fişelor analitice de evidenţă într-o bază de date, digitizarea imaginilor prin scanare sau fotografiere digitală.

41. Evidenţa bunurilor culturale intrate în patrimoniul muzeal se va efectua în termen de trei luni de la data examinării acestora de către comisia de evaluare şi/sau comisia de achiziţii de bunuri culturale în decursul unei luni de la data clasării.

42. Instrumentele principale pentru evidenţa patrimoniului muzeal sunt: Registrul bunurilor culturale mobile clasate, registrele-inventar, actul care însoţeşte bunurile culturale, procesul-verbal al comisiei de evaluare şi/sau comisiei de achiziţii de bunuri culturale, fişa analitică de evidenţă, baza de date.

VII. REGISTRUL BUNURILOR CULTURALE MOBILE CLASATE

43. Registrul bunurilor culturale mobile clasate (în continuare – Registru) este documentul oficial obligatoriu şi cu caracter permanent de evidenţă gestionară. Registrul este ordonat pe trei categorii de bunuri culturale clasate: Registrul categoriei "Tezaur", Registrul categoriei "Fond" (anexa nr.4) şi Registrul categoriei "Patrimoniu mobil comun" (anexa nr.5). Registrul prezintă cărţi separate pentru fiecare categorie şi se ţine pe suport de hârtie şi în format electronic.

44. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească Registrul sunt următoarele:

1) tipărirea registrelor se face pe o hârtie de minimum 80 g/mp sau poate fi realizată prin listare cu ajutorul computerului. Dacă registrul este informatizat integral, se vor realiza copii de siguranţă pe un dispozitiv de stocare;

2) înainte de a fi utilizat, Registrul se numerotează, se şnuruieşte şi se sigilează, iar pe ultima pagină se înscrie data, se semnează de către conducătorul instituţiei şi se aplică ştampila. În cazul registrelor electronice, copiile printate după un anumit interval de timp vor fi supuse aceleiaşi proceduri;

3) înscrierea se face lizibil, iar numele proprii, termenii specifici mai puţin uzuali şi localităţile se scriu cu majuscule;

4) nu se admit ştersături, adăugări sau intervenţii ulterioare completării rubricilor respective. Dacă este necesară o corectare sau o completare, aceasta se menţionează la rubrica "Observaţii", cu certificarea intervenţiei respective prin semnătura custodelui-şef şi a conducătorului instituţiei şi cu ştampila instituţiei, pe baza unor documente explicative.

45. Structura Registrului, pentru categoriile "Tezaur" şi "Fond", este conformă anexei 4.

46. Pentru completarea pe coloane a Registrului se fac următoarele precizări:

1) coloana 1 cuprinde numărul de rând consecutiv din Registru, care nu constituie numărul de registru al bunului înscris;

2) coloana 2 cuprinde data înregistrării bunului cultural, sursa din care provine – donaţie, achiziţie, descoperire de teren, transfer etc., precum şi numărul şi data actului în baza căruia s-a efectuat intrarea în patrimoniul muzeal. De exemplu: 21.03.2019

Donaţie din partea scriitorului Vladimir Beşleagă

Act de donaţie nr.5 din 04.01.2019

25.03. 2019

Expediţia etnografică din sudul raionului Cahul

Act de păstrare permanentă nr.3 din 10.01.2019;

3) coloana 3 cuprinde numărul unic de identificare a bunului cultural (ID) atribuit în Registrul patrimoniului cultural naţional mobil din Republica Moldova în urma clasării acestuia şi comunicat instituţiei muzeale prin ordin al ministrului educaţiei, culturii şi cercetării. Bunurile clasate în categoria "Tezaur" sunt înregistrate cu sigla T şi numărul de identificare din Registrul Patrimoniului Cultural Naţional Mobil, separate prin cratimă (de exemplu: T-15). Bunurile clasate în categoria "Fond" sunt înregistrate cu sigla F şi numărul unic de identificare, separate prin cratimă (de exemplu: F-21). Numărul unic de identificare se înscrie în toate verigile sistemului de evidenţă (registre, act însoţitor, fişe), precum şi pe bunul cultural. Numărul unic de identificare a bunului cultural clasat va fi trecut şi în registrele de evidenţă anterioare – Registrul fondului de bază şi Registrul fondului auxiliar, la rubrica "Menţiuni speciale";

4) coloana 4 cuprinde numărul şi data emiterii ordinului ministrului educaţiei, culturii şi cercetării privind clasarea bunului cultural în patrimoniul cultural naţional mobil;

5) coloana 5 conţine numărul vechi al bunului din registrul de inventar anterior – Registrul fondului de bază, Registrul fondului auxiliar sau din registrul altei instituţii, în cazul unui transfer. Coloana se completează pentru bunurile înregistrate deja în patrimoniul muzeal şi clasate retroactiv;

6) coloana 6 cuprinde denumirea bunului, denumirea lui tipologică, denumirea ştiinţifică/literară/populară, sau, după caz, titlul bunului, autorul în cazul lucrărilor de artă şi al cărţilor. În această coloană se consemnează şi informaţiile despre localizarea bunului cultural, precum şi perioada în care acesta a fost produs. Localizarea obiectului trebuie interpretată ca zonă unde a fost creat;

7) coloana 7 cuprinde descrierea sumară a bunului cultural, care este menită să ajute la stabilirea identităţii acestuia. Ea trebuie să se raporteze la elementele care pot permite identificarea uşoară a bunului: morfologia, aspectul, cromatica şi elementele decorative ale acestuia, mărcile şi semnăturile. Descrierea nu se va referi la aspecte estetice, având un caracter tehnic, şi nu unul literar;

8) coloana 8 cuprinde tehnicile şi materialele din care este făcut bunul cultural, titlul se completează pentru metalele preţioase;

9) coloana 9 cuprinde dimensiunile bunului cultural. Standardul de notare a principalelor dimensiuni este următorul: L = lungime, La = lăţime, Î = înălţime, A = adâncime, GR = grosime, D = diametru (DL = diametrul lung, DLA = diametrul lat), G = greutate, TL = titlu (pentru obiectele din metale preţioase). Pentru bunurile bidimensionale (documente, fotografii, cărţi poştale, grafică, steaguri, tapiserii, covoare etc.) şi acele obiecte la care cea de-a treia dimensiune este neconcludentă (icoane, picturi, vestimentaţie etc.) vor fi trecute ca dimensiuni doar L şi La. Obiectele tridimensionale se notează cu L, La, A, GR sau D, de la caz la caz. Pentru obiectele din ceramică, sticlă sau porţelan se pot folosi doar două dimensiuni: Î şi D. Pentru pedologie se utilizează ca dimensiuni L, LA, Î şi G; pentru mineralogie şi petrografie – D, G şi TL (în cazul pieselor cu conţinut de metal preţios); pentru meteoriţi – G; pentru paleontologie, în funcţie de categoria de piese – L, LA, Î şi D; pentru botanică – Î şi lungimea frunzei; pentru zoologie, în funcţie de grupa sistematică de care aparţine specimenul – animale coloniale: L, LA, Î, şi G, pentru moluşte: L, LA şi Î, pentru insecte: L, pentru crustacee: L şi LCF (lungimea cefalotoracelui), pentru peşti – LS (lungimea standard, până la baza cozii) şi ID (înălţimea dorsalei), pentru batracieni şi reptile: L şi LC (lungimea capului), pentru păsări: LCO (lungimea cozii), LAR (lungimea aripii) şi LT (lungimea tarsului), pentru mamifere: L, LCO, LU (lungimea urechii) şi LMP (lungimea membrului posterior).

Notarea dimensiunilor se face în centimetri şi în milimetri, după caz, iar greutatea – în grame, care trebuie să fie aceeaşi în toate verigile sistemului de evidenţă;

10) în coloana 10 se notează succint starea de conservare a bunului cultural (detaliile se consemnează în fişa specială de conservare), în mod special se semnalizează deteriorările – tipul, localizarea, dimensiunea;

11) în coloana 11 se înscrie valoarea de achiziţie a bunurilor cumpărate şi, respectiv, valoarea nominală aferentă bunurilor primite cu titlu gratuit, stabilită de către comisia de evaluare şi/sau comisia de achiziţii de bunuri culturale. Valoarea nominală este notată în lei;

12) în coloana 12 se notează numărul de inventar atribuit bunului în Inventarul colecţiei, conform evidenţei pe tipuri de bunuri culturale;

13) în coloana 13 se notează schimbările care survin în evidenţa bunului cultural. Se fac completări în măsura în care în urma cercetării se obţin informaţii noi, cum ar fi datarea sau provenienţa, precum şi în ceea ce priveşte restaurarea. Modificările se fac în scris, cu pix roşu, pentru a permite să se vadă clar schimbările efectuate, fiind însoţite de semnătura custodelui-şef şi a directorului general/directorului instituţiei şi de ştampilă.

47. Structura Registrului bunurilor culturale mobile clasate în categoria "Patrimoniu mobil comun" este conformă anexei nr.5.

48. Pentru completarea pe coloane a Registrului bunurilor culturale mobile clasate în categoria "Patrimoniu mobil comun" se fac următoarele precizări:

1) în coloana 1 se numerotează în ordine succesivă bunurile culturale intrate. Numărul de rând devine numărul de înregistrare al bunului. Pentru fiecare bun intrat se atribuie un singur număr de registru. În cazul unor bunuri similare sau al unor entităţi compuse din elemente diferite, acestea se înregistrează grupat (de exemplu: 77/1-5), cu indicarea numărului de piese, a dimensiunilor şi a descrierii explicite în rubricile respective. Numărul atribuit în Registrul categoriei "Patrimoniu mobil comun" se înscrie în toate verigile sistemului de evidenţă, precum şi pe bunul cultural. De asemenea, el este trecut şi în registrele de evidenţă anterioare – Registrul fondului de bază şi Registrul fondului auxiliar, la rubrica "Menţiuni speciale". Bunurile din această categorie se marchează cu sigla PMC şi cu numărul de registru, separate prin cratimă (de exemplu: PMC-35);

2) coloana 2 se completează identic cu pct.46 subpct.2);

3) coloana 3 cuprinde numărul şi data procesului-verbal al comisiei de evaluare şi/sau comisiei de achiziţii de bunuri culturale a instituţiei muzeale privind clasarea bunului cultural în categoria juridică "Patrimoniu mobil comun";

4) coloana 4 conţine numărul vechi al bunului din registrul de inventar anterior – Registrul fondului de bază, Registrul fondului auxiliar sau din registrul altei instituţii în cazul unui transfer. Coloana se completează pentru bunurile înregistrate deja în patrimoniul muzeal şi clasate retroactiv;

5) coloana 5 se completează identic cu pct.46 subpct.6);

6) coloana 6 se completează identic cu pct.46 subpct.7);

7) coloana 7 cuprinde numărul de piese componente înregistrate sub acelaşi număr sau numărul de exemplare;

8) coloanele 8-13 se completează identic cu pct.46 subpct.8)-13).

49. Reguli de atribuire a numărului de registru pentru bunurile înscrise în categoria "Patrimoniu mobil comun":

1) în cazul în care se întocmeşte primul registru, se alocă numerele de la 1 la infinit;

2) la fiecare număr de rând din registru se alocă un singur bun cultural clasat în această categorie juridică, acest număr devenind semnul său de identificare;

3) unui bun cultural cu elemente detaşabile care nu au valoare aparte (vas cu capac, flacon cu dop) i se alocă un singur număr de înregistrare, cu menţionarea în rubrica "Descriere" a existenţei acestora;

4) unui lot/colecţie/ansamblu/tezaur de bunuri culturale poate să i se atribuie un număr de înregistrare unitar. Numărul de înregistrare unitar se constituie doar din cifre arabe, numărul de rând din registru reprezintă rădăcina, iar cifrele ce urmează după separator – o bară înclinată, reprezintă partiţia proprie a fiecărui bun ce face parte din lot/colecţie/ansamblu/tezaur (de exemplu: 77/1, 77/2, 77/3, 77/4, 77/5);

5) lotul/colecţia/ansamblul/tezaurul de bunuri culturale poate fi înscris grupat în registru (de exemplu: 77/1-5);

6) numărul de înregistrare unitar pentru un grup de bunuri culturale se alocă:

a) bunurilor culturale similare (piese arheologice, numismatice, etnografice, grafică, desene, hărţi, documente de arhivă, colecţii de ştiinţe ale naturii) sau unei colecţii de bunuri memoriale;

b) tezaurelor descoperite prin cercetări de teren;

c) eşantioanelor de colecţii botanice, mineralogice, zoologice;

d) ansamblurilor sau entităţilor compuse din diferite elemente (garnitură de mobilă, serviciu de masă, trusă, album cu desene sau fotografii, costum, sabie cu teacă, puşcă cu baionetă, icoană cu ferecătură, instalaţie etc.);

e) perechilor de obiecte identice şi simetrice între ele (mănuşi, pantofi, epoleţi etc.);

f) bunurilor culturale compuse din elemente detaşabile care au valoare intrinsecă şi pot fi valorificate individual (rochie cu guler detaşabil etc.);

7) ordinea alocării numerelor de înregistrare unitară a bunurilor culturale care fac parte din patrimoniul mobil comun se stabileşte în fiecare instituţie muzeală de către comisia de evaluare şi/sau comisia de achiziţii de bunuri culturale, în baza prezentului Regulament;

8) excluderea unui bun din registru duce la radierea numărului de înregistrare, care nu se mai foloseşte pentru alt bun intrat în patrimoniul muzeal.

VIII. REGISTRUL BUNURILOR CULTURALE

MOBILE ÎN CUSTODIE TEMPORARĂ

50. Evidenţa bunurilor culturale preluate de muzeu în custodie temporară se ţine în Registrul bunurilor culturale aflate în custodie temporară (conform anexei nr.6), în format scris şi electronic. Înregistrarea bunurilor se efectuează în termen de o lună de la data preluării acestora în patrimoniul muzeal. Bunurile preluate în custodie temporară nu sunt înscrise nici în Registrul bunurilor culturale mobile clasate, nici în Registrul de colecţie.

51. Înainte de completare, Registrul bunurilor culturale în custodie temporară se numerotează, se şnuruieşte şi se sigilează, iar pe ultima pagină se înscrie data, se semnează de către conducătorul instituţiei muzeale şi se aplică ştampila. În cazul registrului electronic, copia printată după un anumit interval de timp va fi supusă aceleiaşi proceduri.

IX. REGISTRUL DE COLECŢIE

52. Evidenţa pe colecţii a bunurilor culturale mobile clasate şi susceptibile de clasare se realizează în instituţiile muzeale cu colecţii mari şi bine structurate, asigurate cu personal de specialitate – muzeograf/conservator/gestionar responsabil de colecţie, desemnat pentru această activitate prin ordin al directorului general/directorului. Muzeograful/conservatorul/gestionarul preia în gestiune colecţia încredinţată de la custodele-şef sau persoana responsabilă de evidenţa primară, având obligaţia de a o inventaria şi conserva.

53. Evidenţa bunurilor culturale care fac parte dintr-o colecţie sau alta se realizează într-un registru special – Registrul de colecţie (conform anexei nr.7), care are rolul de a grupa doar bunurile culturale specifice unei categorii sau gen de patrimoniu muzeal, de a prezenta caracteristicile de identificare a pieselor şi de a urmări starea lor de conservare.

54. Registrul de colecţie se completează pe baza fişei analitice de evidenţă standard şi a datelor oferite de conservator/restaurator privind starea de conservare a bunului cultural. Se ţine în formă scrisă şi electronică, în conformitate cu sistematizarea patrimoniului muzeal pe colecţii şi cu mărimea acestora. Înainte de completare se numerotează, se şnuruieşte şi se sigilează, iar pe ultima pagină se înscrie data, se semnează de către conducătorul instituţiei muzeale şi se aplică ştampila. În cazul registrului electronic, copia printată după un anumit interval de timp va fi supusă aceleiaşi proceduri.

55. Numărul de rând din Registrul de colecţie devine numărul de inventar al bunului cultural înscris în colecţia dată, care se marchează pe obiect alături de numărul de registru al categoriei "Tezaur", "Fond" sau "Patrimoniu mobil comun". Numărul de inventar se marchează pe bunul cultural prin sigla colecţiei din care face parte (de exemplu: P – pictură, D – documente, M – mobilier, B –botanică, A – arme etc.) şi numărul de rând din registru (de exemplu: P-105, D-302, B-401).

Sigla colecţiei se stabileşte de către fiecare instituţie muzeală prin decizia comisiei de evaluare şi/sau comisiei de achiziţii de bunuri culturale, în conformitate cu specificul patrimoniului deţinut.

56. Piesele de patrimoniu înregistrate grupat în Registrul bunurilor culturale mobile clasate în categoria "Patrimoniu mobil comun" se înscriu în Registrul de colecţie astfel:

1) fiecare bun cultural ce face parte dintr-un ansamblu/entitate (garnitură de mobilă, serviciu de masă, trusă, costum, sabie cu teacă, puşcă cu baionetă, icoană cu ferecătură etc.), care are o valoare intrinsecă şi poate fi valorificat individual se înregistrează separat, notându-se în rubrica "descriere" apartenenţa sa de ansamblu/entitate. Numărul de inventar al fiecărui bun este format dintr-o rădăcină comună şi numărul de ordine al acestuia (de exemplu: 77/1, 77/2, 77/3);

2) fiecare bun care face parte dintr-un tezaur sau dint-o colecţie memorială se înregistrează separat. Numărul de inventar al fiecărui bun este format dintr-o rădăcină comună şi numărul de ordine al acestuia (de exemplu: 85/1, 85/2, 85/3);

3) bunurile culturale similare (piese arheologice, numismatice, etnografice, desene, hărţi, documente de arhivă, colecţii de ştiinţe ale naturii) se înregistrează separat. Numărul de inventar al fiecărui bun este format dintr-o rădăcină comună şi numărul de ordine al acestuia (de exemplu: 101/1, 101/2, 101/3);

4) lucrările de artă care fac parte dint-o instalaţie (pictură, sculptură, grafică etc.) se înregistrează separat;

5) bunurile culturale ale căror elemente detaşabile au valoare intrinsecă şi pot fi valorificate separat, se inventariază separat (rochie cu guler şi manşete detaşabile etc.);

6) fiecare eşantion de colecţie se înregistrează separat;

7) albumul cu desene/litografii/fotografii se înregistrează grupat (de exemplu: 105/1-37), cu notarea în rubrica "descriere" a numărului de file cu desene/litografii/fotografii, a numărului de file goale sau lipsă, a desenelor/fotografiilor lipsă din filă;

8) perechile de obiecte identice şi simetrice între ele (mănuşi, pantofi, epoleţi etc.) se înregistrează grupat (de exemplu: 123/1-2).

57. În Registrul de colecţie nu se înregistrează separat elementele detaşabile ale bunurilor culturale care nu au valoare intrinsecă şi nu pot fi utilizate aparte (capacul unui vas, dopul unui flacon etc.), accesoriile sau detaliile care se regăsesc pe piesele vestimentare (nasturi, monete etc.), pe arme, pe obiectele decorative.

58. Registrul de colecţie conţine o informaţie amplă, strict controlată ştiinţific, despre bunul cultural înregistrat – dimensiuni, material, tehnică, autor/şcoală/atelier, provenienţă, descriere desfăşurată, starea de conservare etc.

59. Norme de descriere:

1) descrierea bunurilor culturale începe cu titlul/denumirea specifică, continuând cu caracteristicile de bază (forma, culoarea, factura etc.) şi particularităţile individuale. Se notează prezenţa semnăturilor, inscripţionărilor şi a mărcilor;

2) descrierea colecţiilor de ştiinţele naturii cuprinde date despre încrengătura/clasa/familia/specia din care face parte specimenul, biotopul, ecosistemul şi biocenoza din care provine piesa, compoziţia chimică (pentru obiectele geologice), precum şi date despre unele caractere care reprezintă abateri de la diagnoza speciei: elemente de variabilitate, penaj nupţial, cazuri de albinism, melanism, diverse cazuri teratologice sau date referitoare la poziţia în care este naturalizată piesa, unele informaţii cu privire la integritate sau valoarea sa estetică sau orice alte date care pot contribui la completarea diagnozei. Tot în acest câmp se vor scrie numele şi prenumele unor personalităţi ori unele evenimente istorice deosebite de care este legat specimenul respectiv;

3) la descrierea obiectelor de artă se prezintă pe larg subiectul sau compoziţia structurală, iar în cazul portretelor – date succinte despre persoana reprezentată. De asemenea, se ţine cont de postamente, rame, ferecături şi garnituri care, dacă au valoare artistică, se introduc în inventar;

4) descrierea fotografiilor cuprinde numele personajului (personajelor) reprezentat şi informaţii lapidare despre acesta, poziţia persoanei fotografiate (în picioare, trei sferturi, bust, aşezat), denumirea şi prezentarea evenimentului, a subiectului sau a fenomenului, a clădirii şi a locului imortalizat;

5) descrierea publicaţiilor cuprinde titlul propriu-zis, numărul de volume sau apariţii, paginaţia, subiectul abordat, menţionarea ilustraţiilor sau a anexelor, a însemnărilor deosebite (autografe, dedicaţii, notemarginale) şi ex-librisurilor;

6) descrierea documentelor conţine denumirea tipului sau genului bunului cultural, emitentul, destinaţia şi scopul, informaţia esenţială cuprinsă în el, numărul de file componente şi dacă sunt scrise recto şi/sau verso. Se notează existenţa menţiunilor speciale, a literelor ornate, a semnăturilor, a ştampilelor;

7) la descrierea obiectelor tridimensionale se prezintă forma, culoarea, motivele decorative, sintaxa decorativă, modul de producere şi de funcţionare, trăsăturile distincte, elementele componente, inscripţiile şi mărcile;

8) descrierea pieselor de numismatică conţine redarea textului şi a imaginii de pe avers şi revers;

9) la descrierea obiectelor a căror elemente componente nedetaşabile conţin metale/pietre preţioase, se prezintă metalul şi/sau piatra din care sunt confecţionate aceste elemente, culoarea, titlul, forma şi locaţia acestora;

10) descrierea pieselor vestimentare cuprinde materialul din care sunt confecţionate, culoarea, modelul, croiala, elementele decorative şi accesoriile;

11) descrierea mărcilor (de meşter, de atelier, de proprietar etc.), blazoanelor, contramărcilor, inscripţiilor şi semnăturilor de pe bunurile culturale se prezentă detaliat, în limba în care sunt executate;

12) starea de conservare a bunului înregistrat se notează detaliat, în mod special deteriorările – tipul, dimensiunea, localizarea. Schimbările survenite în urma restaurării bunului cultural se menţionează în rubrica "Observaţii" ori de câte ori este necesar, fiind însoţite de semnătura responsabilului de colecţia respectivă şi a directorului general/directorului instituţiei şi de ştampilă.

60. În cazul revizuirii sistemului de ordonare a patrimoniului muzeal pe colecţii sau al modificării datelor de identificare a bunului cultural, se permite transferarea bunurilor culturale dintr-un registru de colecţie în altul (de exemplu: din Registrul colecţiei de artă decorativă în Registrul colecţiei de mobilier), cu schimbarea numărului de inventar şi a marcajului pe obiect. Numărul de inventar atribuit anterior bunului transferat este anulat în Registrul de colecţie prin tăiere cu o linie, cu notarea în rubrica "Observaţii" a cuvântului "transferat" şi a noului număr de inventar alocat.

61. Numărul de înregistrare din Registrul bunurilor culturale mobile clasate ("Tezaur", "Fond" sau "Patrimoniu mobil comun") al bunului transferat nu poate fi schimbat, el rămâne acelaşi.

62. Transferarea unui bun cultural dintr-un registru de colecţie în altul poate fi făcută doar în baza hotărârii comisiei de evaluare şi/sau comisiei de achiziţii de bunuri culturale.

X. REGISTRE SPECIALE

63. Obiectele din metale preţioase şi pietre preţioase, deopotrivă cu înscrierea în Registrul bunurilor culturale mobile clasate şi în Registrul de colecţie, sunt supuse unei evidenţe speciale, conform Legii nr.282/2004 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase. Evidenţa specială se ţine în Registrul metalelor şi pietrelor preţioase.

64. Registrul metalelor şi pietrelor preţioase (anexa nr.8) cuprinde astfel de informaţii precum ca: denumirea metalului şi a pietrei (indicându-se şi numărul lor), titlul, greutatea (cu precizie până la 0,01 g – pentru obiectele ce cântăresc până la 100 şi până la 0,1g– pentru cele ce au mai mult de 100 g), dimensiunile, instituţia care a efectuat expertizarea etc. Registrul se ţine în format scris şi electronic de către persoana responsabilă, numită prin ordin de conducătorul instituţiei. Înainte de completare se numerotează, se şnuruieşte şi se sigilează, iar pe ultima pagină se înscrie data, se semnează de către director general/director şi se aplică ştampila. În cazul inventarului electronic, copia printată după un anumit interval de timp va fi supusă aceleiaşi proceduri.

Numărul de rând din registru devine numărul de inventar special al bunului. Acesta se marchează pe obiect prin sigla RMPP şi numărul de inventar special, separate prin cratimă (de exemplu: RMPP-23).

65. Bunurile culturale din metale şi pietre preţioase, înainte de a fi trecute în registrul special, sunt supuse expertizării de către Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării, pentru a identifica metalul şi a diagnostica piatra, a stabili greutatea şi titlul metalului. Datele din actul de expertiză se introduc în Registrul de evidenţă a bunurilor culturale care conţin metale şi pietre preţioase. În cazul în care un obiect din metal preţios conţine elemente sau detalii din metal comun, aceasta se menţionează în rubrica "Descriere" sau "Observaţii".

66. Bunurile culturale din metale preţioase identice (piese arheologice, numismatice), ale căror greutate individuală este mai mică de 0,1 g, pot fi înscrise în registru grupat, cu indicarea greutăţii şi a cantităţii totale.

La descrierea bunurilor culturale identice se face o prezentare detaliată a unuia dintre ele, în cazul celorlalte făcându-se referire la această descriere şi notându-se caracteristicile distinctive ale fiecărui bun: locaţia mărcii, a numerelor, a altor semne etc.

Caracteristicile individuale ale pieselor numismatice produse în serie care au un aspect fizic identic sunt stabilite prin greutatea fiecărei piese.

67. Nu se înscriu în Registrul metalelor şi pietrelor preţioase următoarele piese:

1) bunurile care conţin metale preţioase doar în ornamente, cum ar fi: incrustare, incizie, acoperire;

2) piesele textile care conţin fire, paiete şi alte ornamente, precum şi accesorii din metale şi pietre preţioase;

3) imitaţiile de pietre preţioase şi monturile din materiale nepreţioase;

4) eşantioanele de roci, de minerale şi de minereuri, în care metalele preţioase sunt sub formă de compuşi chimici.

68. Armele, deopotrivă cu înscrierea în Registrul bunurilor culturale mobile clasate, sunt supuse unei evidenţe speciale conform Legii nr.130/2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă. Evidenţa specială se ţine în Registrul armelor. Deoarece armele formează o colecţie omogenă, Registrul armelor substituie Registrul de colecţie.

69. Registrul armelor (conform anexei nr.9) conţine astfel de informaţii ca: numărul armei, calibrul, modelul, tipul, numărul de cartuşe, materialul, dimensiunile, ţara producătoare etc. Registrul se ţine în format scris şi electronic de către persoana responsabilă de colecţie. Înainte de completare se numerotează, se şnuruieşte şi se sigilează, iar pe ultima pagină se înscrie data, se semnează de către conducătorul instituţiei muzeale şi se aplică ştampila. În cazul inventarului electronic, copia printată după un anumit interval de timp va fi supusă aceleiaşi proceduri.

Numărul de rând din registru devine numărul de inventar special al armei. Acesta se marchează pe obiect prin sigla RA şi numărul de inventar, separate prin cratimă (de exemplu: RA-35).

XI. MARCAREA BUNURILOR CULTURALE

70. Fiecare bun cultural înregistrat în patrimoniul muzeal se marchează în felul următor: acronimul muzeului (denumirea prescurtată), numărul din Registrul bunurilor culturale mobile clasate (de exemplu: T-25, F-119; PMC-138/1), sigla şi numărul din Registrul de colecţie (de exemplu: P-72, D-51, M-108), precum şi numărul Registrului metalelor şi pietrelor preţioase sau Registrului armelor. Exemple de marcare:

71. Marcajul se aplică pe bunul cultural sau pe etichetă într-un loc anume, conform modalităţilor stabilite de prezentul Regulament, cu o vopsea ce corespunde fiecărui tip de material din care este confecţionată piesa, fără a-i modifica aspectul exterior (expoziţional) sau a-i afecta starea de conservare. Pentru etichete se folosesc caractere negre pe fond deschis sau caractere albe pe fond închis.

72. Numerele sau marcările vechi de pe obiect nu se radiază, ci se barează în formă de X cu un creion grafitos (creion slab) sau tuş, iar când acest lucru nu poate fi realizat din motive de conservare numerele vechi se înregistrează în documentaţia de evidenţă a bunului cultural şi pe fişa de conservare.

73. Este interzis să se ardă sau să se zgârie numerele de inventar pe lemn sau metal; să se încastreze o etichetă din metal pe lemn; să se folosească ştampile sau cerneală pe bunuri din hârtie; să se folosească cerneală sau vopsele pe textile; să se folosească creioane colorate şi chimice, cerneală şi pix pe acuarelă şi grafică; să se utilizeze etichete adezive (inclusiv cod de bare) fără a se aplica înainte un strat protector pe oricare material ar fi în cauză; să se folosească cuie, ţinte, ace, piuneze pentru fixarea etichetei; să se folosească produse care au în compoziţie substanţe acide sau care pot degrada materialul, sau care nu au o compoziţie specificată clar (de exemplu: ojă, lichid de corecţie etc.).

74. Utilizarea noilor materiale (vopsea, clei etc.) pentru marcarea numerelor de inventar pe bunurile culturale se coordonează, în mod obligatoriu, cu restauratorii.

75. Modalităţi de marcare:

1) pictura se marchează cu vopsea pe cadru în spate, în colţul drept de jos sau de sus; pictura neînrămată – pe bordură în spate, în colţul drept de jos. Picturile mari se marchează atât în partea de jos, cât şi în cea de sus;

2) icoanele de lemn se marchează cu vopsea pe verso sau pe suprafaţa laterală. Icoanele cu două feţe se marchează pe suprafaţa laterală. La icoanele de metal, la cruci şi la alte obiecte mici numerele se aplică pe etichete de carton, care se agaţă de obiect cu ajutorul unei sfori;

3) acuarela, desenele, gravurile, afişele, executate pe hârtie groasă şi netransparentă, se marchează pe verso cu creion grafitos, în colţul drept de jos. Gravurile şi desenele executate pe hârtie subţire şi transparentă sau degradată vor fi marcate doar pe margini. Pe desenele executate atât pe rectoul, cât şi pe versoul foii de hârtie, numărul se va aplica în partea de jos, astfel încât să fie acoperit de paspartu. Marcajul pe desenele înrămate sau puse în paspartu se va dubla şi pe versoul acestora. Albumele cu desene sau gravuri se marchează pe versoul foii de titlu sau pe partea interioară a copertei posterioare şi pe fiecare contrapagină, în colţul drept de jos;

4) sculptura se marchează cu vopsea pe spate în colţul de jos al plintei, sculptura mică – pe suport sau fund, basoreliefurile şi elementele arhitecturale (coloane, frize, cornişe etc.) – pe suprafaţa neexpoziţională;

5) obiectele de ceramică (lut, porţelan, faianţă etc.), precum şi cele din lemn, piatră şi metal se marchează pe fund cu vopsea sau tuş, care, ulterior, se acoperă cu lac sau cu un strat de verniu acrilic. Pe obiectele cu suprafaţa zgrunţuroasă se aplică etichete fixate cu un clei special, recomandat de restauratori, sau agăţate cu ajutorul unei sfori;

6) obiectele care se deschid (cutii, casete, tabachere etc.) se marchează pe părţile interioare;

7) monedele, medaliile, gemele, pietrele, precum şi obiectele arheologice de mici dimensiuni se marchează pe ambalaj – plic, cutie, toc etc. Pentru bunurile deosebit de mici (cercei, inele, nasturi etc.) numerele se aplică pe etichetă, care se prinde cu aţă de obiect;

8) ţesăturile se marchează pe etichete de calico sau percal cu tuş negru, care se aplică prin coasere cu ac fin şi fire compatibile pe partea posterioară sau interioară a piesei, în partea de jos;

9) mobila şi alte obiecte masive din lemn se marchează cu vopsea în spate sau pe părţile interioare;

10) obiectele pictate, ornamentate şi sculptate sunt marcate pe suprafaţa nepictată, neornamentată, nesculptată sau pe etichete detaşabile;

11) cărţile se marchează cu creion grafitos sau cu tuş pe versoul foii de titlu sau pe partea interioară a copertei posterioare. Manuscrisele se marchează cu creion grafitos pe versoul paginii, în partea de jos;

12) publicaţiile periodice se marchează cu creion grafitos pe ultima filă sau pe partea interioară a copertei posterioare, în colţul drept de jos;

13) documentele se marchează pe ultima filă, în colţul drept de jos, cu creion grafitos;

14) clişeele şi diapozitivele se marchează cu tuş pe emulsie; clişeele mai mici de 9x12 – pe ambalaj (plic);

15) fotografiile şi cărţile poştale – pe verso, în colţul drept de jos, cu creion grafitos sau tuş; fotografiile din album – pe versoul foii de titlu sau pe partea interioară a copertei posterioare şi pe fiecare filă, în colţul drept de jos;

16) pe armele de foc numărul se aplică pe placa declanşatorului, utilizând vopsea; armele albe se marchează pe mâner sau etichetă, care se agaţă cu ajutorul unei sfori; armele defensive (coif, caschetă, scut etc.) – pe partea interioară;

17) piesele de ştiinţele naturii se marchează în felul următor: trofeele – pe etichete ce se atârnă, păsările şi mamiferele împăiate – pe suporturi, preparatele din borcane sau cutii – pe fundul acestora, ierbarele – pe fiecare foaie în colţul drept de jos, eşantioanele geologice şi paleontologice – pe obiecte, eşantioanele de sol – pe cutii sau borcane, corpurile pulverulente – pe ambalaj;

18) obiectele aflate în custodie temporară se marchează cu creion slab sau pe etichete detaşabile, indicându-se doar numărul Registrului bunurilor culturale în custodie temporară.

XII. FIŞELE SPECIALE DIN EVIDENŢA PATRIMONIULUI MUZEAL

76. Fişa constituie instrumentul de bază în colectarea şi prelucrarea informaţiilor despre bunul cultural, necesare pentru înscrierea în registre, clasare, realizarea bazelor de date, cercetare şi valorificare, conservare şi restaurare, asigurarea integrităţii.

77. Cele mai importante tipuri de fişe de evidenţă din gestiunea patrimoniului muzeal sunt: fişa analitică de evidenţă, inventarul colecţiei, fişa de colectare pentru bunurile culturale etnografice, fişa de teren pentru bunurile culturale arheologice, fişa de teren pentru specimene naturale, fişa de conservare, fişa de restaurare, fişa de autor, fişa de meşter, fişa de obicei tradiţional, fişa nominală, fişa tematică, fişa de dulap sau raft.

78. Fişa analitică de evidenţă este obligatorie pentru toate instituţiile muzeale, prin aceasta asigurându-se evidenţa ştiinţifică a bunurilor culturale. Ea facilitează înregistrarea tuturor informaţiilor specifice în calculator.

79. Fişa analitică de evidenţă (conform anexei nr.10) este tipizată, cu elemente specifice pentru fiecare grup/categorie de obiecte: artă plastică, artă decorativă, artă populară, etnografie, istorie, arheologie, ştiinţele naturii, ştiinţă şi tehnică etc. Se completează în format scris şi electronic de către muzeograf/cercetător şi se păstrează în Secţia patrimoniu sau la responsabilul de evidenţa patrimoniului muzeal.

80. Completarea fişelor analitice de evidenţă se face în temeiul unei baze de date ce conţine termeni şi denumiri specifice, standardizate, pentru a putea fi utilizate în baza de date a calculatoarelor.

81. Pentru bunurile culturale susceptibile de clasare în Patrimoniul Cultural Naţional Mobil, fişa analitică de evidenţă se întocmeşte în două exemplare un exemplar pentru deţinătorul de bunuri culturale mobile, un alt exemplar pentru Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

82. Inventarul colecţiei (anexa nr.11) se completează în cazul bunurilor culturale similare ce fac parte dintr-o colecţie sau dintr-un ansamblu/entitate compusă din elemente diferite, care numără mai mult de zece piese, clasate în categoria juridică "Patrimoniu mobil comun". Se întocmeşte pe suport de hârtie şi în format electronic de către muzeograful/cercetătorul specializat în categoria de obiecte sau în epoca/tema respectivă.

83. Inventarul colecţiei este însoţit de o fişă analitică de evidenţă a colecţiei, în care sunt trecute datele de identificare ale colecţiei, numerele de inventar ale bunurilor şi numărul de înregistrare al inventarului colecţiei.

84. Fişa de teren pentru bunuri culturale arheologice (anexa nr.12), fişa de colectare pentru bunuri culturale etnografice (anexa nr.13) şi fişa de teren pentru specimene naturale (anexa nr.14) includ datele necesare prelucrării ştiinţifice ulterioare a bunurilor descoperite/colectate în teren. Fişele cuprind informaţii privind denumirea literară/populară, data şi locul/zona descoperirii/colectării, atribuirea culturală, modul de folosire, tehnica de confecţionare, datele personale ale creatorului/posesorului, numărul de piese etc. Sunt întocmite de către cercetătorii/muzeografii care efectuează cercetarea/colectarea în teren, pe baza lor se completează actele care însoţesc bunul cultural în patrimoniul muzeal. Se păstrează în Secţia patrimoniu sau la responsabilul de evidenţa patrimoniului muzeal, împreună cu actele însoţitoare.

85. Fişa de conservare (anexa nr.15) face parte din categoriile de fişe obligatorii, care trebuie să existe în evidenţele fiecărui deţinător de patrimoniu cultural mobil. Este un tip de fişă ce însoţeşte fişa analitică de evidenţă şi care, alături de datele de identificare a bunului cultural (denumire, autor, număr de inventar, fotografie etc.), conţine o rubrică deschisă, unde, periodic, persoana nominalizată să gestioneze colecţia are obligaţia de a consemna starea de sănătate a obiectelor, în urma verificării acestora.

Verificarea stării de sănătate a bunurilor aflate în muzeu/colecţie publică este una dintre operaţiile foarte importante şi revine muzeografului/conservatorului/gestionarului responsabil de colecţiile respective. Este vorba de conservarea preventivă a patrimoniului, care urmăreşte depistarea din timp a eventualelor "leziuni", "îmbolnăviri" ale bunurilor culturale, pentru ca acestea să fie din timp izolate şi, apoi, predate restauratorilor pentru tratamente specifice.

86. Fişa de restaurare (anexa nr.16) este completată de restaurator şi se păstrează în evidenţele colecţiei. În ea, specialiştii restauratori menţionează operaţiile esenţiale la care a fost supus un bun cultural predat în laboratorul de restaurare. Este un document important, deoarece, în situaţia în care se semnalează reacţii în timp ale obiectului restaurat sau în cazul în care bunul va trebui să fie din nou predat pentru restaurare, fisa oferă toate informaţiile în legătură cu operaţiile anterioare de restaurare care au fost executate.

87. Fişa topografică (de dulap sau raft) conţine numerele de inventar ale bunurilor depozitate sau expuse şi indică locul de păstrare a acestora (dulap, raft, cutie, vitrină etc.), facilitând găsirea lor rapidă. Este un tip de fişă obligatorie, care se întocmeşte pe suport de hârtie de către muzeograful/conservatorul/gestionarul responsabil de colecţia muzeală sau de custodele-şef.

88. Pentru a facilita găsirea rapidă a bunurilor culturale păstrate în colecţii muzeale, cercetarea şi valorificarea acestora, pot fi întocmite (de către muzeograful/conservatorul/gestionarul responsabil de colecţie sau de custodele-şef), alături de fişa analitică de evidenţă, câteva tipuri auxiliare de fişe. Acestea cuprind în mod obligatoriu numărul Registrului bunurilor culturale mobile clasate ("Tezaur", "Fond" sau "Patrimoniu mobil comun") şi numărul Registrului de colecţie, locaţia definitivă sau temporară. Se păstrează în Secţia patrimoniu sau la responsabilul de evidenţa patrimoniului muzeal. Fişele nu sunt obligatorii pentru muzee, ci cu titlu de recomandare.

89. Tipurile de fişe auxiliare:

1) fişa de autor (anexa nr.17), specifică muzeelor de artă, se completează pentru creatorii de artă plastică păstrată în patrimoniul muzeal, conţinând cele mai importante date din viaţa şi activitatea acestora;

2) fişa de meşter (anexa nr.18), specifică muzeelor de etnografie, are rolul de a realiza o evidenţă cu meşteri populari contemporani, urmărind caracteristicile meşteşugurilor din zonele etnografice respective şi evidenţa practicilor tradiţionale;

3) fişa de obicei tradiţional (anexa nr.19) se realizează în urma studierii bunurilor etnografice intrate în colecţia muzeală. Informaţia din acest tip de fişă ajută la înţelegerea semnificaţiilor obiectelor folosite în cadrul obiceiului respectiv;

4) fişa nominală (anexa nr.20) cuprinde informaţii despre donatorii şi ofertanţii de bunuri culturale păstrate în patrimoniul muzeal;

5) fişa tematică (iconografică) se referă la tema artistică sau istorică, descrierea semnificaţiei acesteia şi pe ce bunuri culturale se regăseşte. Bunurile cu valoare istorică se indexează după semnificaţie: evenimente istorice, personalităţi. Fişa conţine şi date generale privind localizarea bunurilor care se referă la această temă. Este utilă pentru organizarea expoziţiilor tematice.

XIII. REGISTRELE ELECTRONICE ALE PATRIMONIULUI MUZEAL

90. Registrele electronice ale patrimoniului muzeal reprezintă totalitatea informaţiilor documentate ţinute în sisteme informaţionale automatizate, organizate în conformitate cu prevederile Legii nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

91. Registrele electronice au o structură dinamică de organizare a datelor, ce permite ordonarea acestora, selecţii complexe şi extragerea unor subseturi de date pe diverse criterii, modificarea structurii iniţiale, a tipului de date, precum şi conversia datelor în programe informatice mai noi şi mai performante.

92. Registrele electronice sunt create în muzee în scopuri curatoriale ale colecţiilor de bunuri culturale, asigurând evidenţa informatizată şi cercetarea patrimoniului muzeal, regăsirea rapidă a informaţiei privind bunurile din colecţiile muzeale, centralizarea la nivel naţional, în cadrul Registrului patrimoniului cultural naţional mobil, a evidenţei electronice a bunurilor culturale clasate.

93. Instituţiile muzeale şi colecţiile publice utilizează programul naţional de evidenţă informatizată a patrimoniului muzeal. Muzeele îşi pot crea propriile baze de date, cu condiţia ca acestea să se fundamenteze pe aceleaşi standarde de date, metadate şi recomandări de catalogare utilizate pe plan naţional şi internaţional, pentru a fi compatibile cu bazele de date naţionale şi internaţionale şi pentru documentarea unitară a patrimoniului naţional cultural mobil.

94. Completarea registrelor electronice se face prin introducerea pe calculator a fişelor analitice de evidenţă, iar imaginile bunurilor se digitizează prin scanare sau fotografiere digitală şi se ataşează la descriere. Registrele sunt completate cu noi înregistrări şi actualizate de către operator/gestionar/muzeograf/cercetător.

95. Registrele electronice sunt administrate de către o persoană împuternicită de conducerea muzeului, care va face cel puţin o copie de siguranţă, păstrată într-un loc sigur.

XIV. EVIDENŢA ÎN FILIALE

96. Evidenţa bunurilor culturale mobile deţinute în custodie temporară spre expunere de către filiale se ţine, conform prezentului Regulament, de muzeele centrale. Acestea prezintă filialelor câte un exemplar al actului de custodie temporară şi al fişelor de evidenţă. Filialele, pe baza actului, ţin un registru de evidenţă a bunurilor culturale din custodie temporară.

97. Filialele prezintă anual muzeului central rapoarte despre starea de conservare a bunurilor culturale şi valorificarea lor.

98. Bunurile culturale deţinute de filiale nu pot fi predate în custodie temporară altor instituţii decât de muzeul central.

XV. EVIDENŢA CIRCULAŢIEI BUNURILOR CULTURALE MOBILE

99. Bunurile culturale înscrise în registrele de evidenţă (inclusiv în Registrele fondului de bază şi fondului auxiliar, până la finalizarea procedurii de clasare a bunurilor culturale) sunt transmise muzeografului/ conservatorului/gestionarului responsabil de colecţie, desemnat pentru această activitate prin ordin al directorului general/directorului, de către custodele-şef sau persoana responsabilă de evidenţa primară. Predarea-primirea se efectuează în baza actului de predare-primire în gestiune a bunurilor culturale (anexa nr.21). Actul cuprinde, în ordine succesivă, numerele de inventar ale bunurilor transmise în gestiune (din Registrul bunurilor culturale mobile clasate, Registrul fondului de bază şi al fondului auxiliar – în cazul pieselor susceptibile de clasare – şi Registrul de colecţie), denumirea şi datele de identificare ale pieselor, starea de conservare a acestora. Actul, aprobat şi ştampilat de către directorul general/director instituţiei muzeale, se înregistrează în Jurnalul actelor de gestiune (anexa nr.22).

100. Eliberarea bunurilor culturale pentru expunere, cercetare, restaurare etc. în cadrul instituţiei muzeale şi reprimirea acestora în patrimoniul muzeal se efectuează pe baza unui act de predare-primire intramuzeală (anexa nr.23), întocmit de muzeograf/conservator/gestionar sau custodele-şef, semnat de solicitant şi vizat de director general/director. Evidenţa eliberării bunurilor pe termen scurt se ţine într-un jurnal special de către muzeograful/conservatorul/gestionarul responsabil de colecţie sau custodele-şef. Semnătura persoanei care a primit obiectele este obligatorie.

101. Ca temei pentru eliberarea intramuzeală a bunurilor culturale din colecţii servesc:

1) procesul-verbal al Consiliului de restaurare privind necesitatea desfăşurării lucrărilor de restaurare a bunurilor culturale;

2) procesul-verbal al comisiei de evaluare şi/sau comisiei de achiziţii de bunuri culturale privind necesitatea expertizării/evaluării pieselor muzeale;

3) demersul muzeografului/cercetătorului privind necesitatea cercetării bunului cultural, aprobat de directorul general/directorul instituţiei etc.

102. Colecţiile muzeale, precum şi bazele de date şi fişele analitice de evidenţă sunt accesibile publicului şi specialiştilor în vederea cercetării şi/sau fotografierii numai pe baza unei solicitări scrise (adresă oficială, cerere), aprobată de conducerea muzeului, în condiţiile convenite de comun acord. Eliberarea bunurilor culturale persoanelor din afara instituţiei muzeale pentru cercetare se face numai în incinta muzeului, într-un loc special amenajat. Evidenţa predării-primirii bunurilor culturale din colecţii se menţionează de către muzeograful/conservatorul/gestionarul responsabil în Jurnalul privind circulaţia bunurilor culturale din colecţie (anexa nr.24).

103. Împrumutul temporar sau itinerarea bunurilor culturale din patrimoniul muzeal în interiorul ţării, în scopul valorificării ştiinţifice sau expoziţionale, se efectuează în temeiul:

1) scrisorii de împrumut, în care solicitantul specifică denumirea bunurilor, scopul împrumutului, durata, termenul şi condiţiile de restituire;

2) ordinului ministrului educaţiei, culturii şi cercetării;

3) contractului de împrumut, în care sunt specificate foarte amănunţit condiţiile în care se face împrumutul: obligaţiile privind respectarea termenului de împrumut, condiţiile de transport şi de securitate a obiectului, starea de conservare la predarea şi la primirea obiectului (este obligatorie fişa de conservare însoţită de seturi cât mai complete de fotografii, chiar cu detalii), răspunderea în caz de deteriorare. Cu această ocazie se face şi o evaluare/reevaluare nominală a bunurilor pentru a se putea solicita daune în caz de deteriorare, distrugere sau pierdere;

4) actului de predare-primire, întocmit de custodele-şef şi aprobat de directorul general/directorul instituţiei muzeale;

5) procurii eliberate persoanei împuternicite de către instituţia care primeşte bunurile în custodie temporară.

104. Restituirea bunurilor culturale împrumutate temporar de către muzeu de la altă instituţie sau persoană fizică se efectuează pe baza următoarelor acte:

1) ordinul directorului general/directorului;

2) actul de predare-primire, întocmit de muzeograful/conservatorul/gestionarul responsabil de colecţie sau custodele-şef şi semnat de director general/director şi reprezentantul instituţiei deţinătoare sau proprietarul obiectelor;

3) procura eliberată persoanei împuternicite de instituţia căreia i se restituie bunurile.

105. La restituirea bunurilor culturale luate în custodie/împrumut temporar se face verificarea foarte amănunţită a stării de sănătate a obiectului – dacă a suferit modificări, deteriorări, zgârieri, ciobiri etc. – comparativ cu starea pe care a avut-o la predare. Toate observaţiile se consemnează într-un proces-verbal. Este de dorit ca atât la predarea, cât şi la primirea bunurilor culturale să asiste mai multe persoane (o comisie), pentru a se asigura obiectivitatea observaţiilor.

106. În cazul muzeelor publice aflate în subordinea aceluiaşi fondator, transferul de piese muzeale din colecţia unei instituţii în colecţia alteia se permite cu avizul Comisei naţionale a muzeelor şi a colecţiilor prin act administrativ al fondatorului.

XVI. CONTROLUL GESTIUNILOR.

INVENTARIEREA GENERALĂ

107. Instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale mobile sunt obligate să verifice existenţa şi integritatea bunurilor înscrise în Registrul bunurilor culturale mobile clasate ("Tezaur", "Fond", "Patrimoniu mobil comun"), precum şi în registrele fondului de bază şi ale fondului auxiliar (până la finalizarea procedurii de clasare a bunurilor culturale din cele două registre de evidenţă anterioară), pentru a evita sustragerea sau înlocuirea acestora.

108. Verificarea existentului bunurilor culturale în patrimoniul muzeal se efectuează astfel:

1) în muzeele al căror patrimoniu este structurat pe colecţii şi este asigurat cu personal de specialitate, existenţa se verifică:

a) o dată la 3 ani – pentru colecţiile care numără până la 10 000 de bunuri culturale;

b) o dată la 4 ani – pentru colecţiile care numără până la 30000 de bunuri culturale;

c) o dată la 5 ani – pentru colecţiile care numără peste 30000 de bunuri culturale;

2) în muzeele al căror patrimoniu nu este ordonat pe colecţii, existenţa se verifică:

d) o dată la 3 ani – pentru muzeele care deţin până la 15000 de bunuri culturale;

e) o dată la 4 ani – pentru muzeele care deţin peste 30000 de bunuri culturale;

f) o dată la 5 ani – pentru muzeele care deţin peste 50000 de bunuri culturale.

109. Muzeele care deţin colecţii de bunuri culturale din metale şi pietre preţioase ce constituie mai mult de 1000 de bucăţi, verifică existentul în fiecare an.

110. Anual, conducătorul instituţiei muzeale poate dispune efectuarea verificării unui număr de obiecte aflate în inventar. Prin decizia acestuia se desemnează o comisie alcătuită din cel puţin trei persoane, din care face parte în mod obligatoriu şi muzeograful/conservatorul/gestionarul responsabil de colecţie sau persoana responsabilă de evidenţa patrimoniului muzeal. Comisia efectuează verificarea existentului "bucată cu bucată", confruntând datele din registru cu bunul cultural. Se urmăresc mai ales rubricile: număr de registru/inventar, denumire/titlu, material, tehnică, dimensiuni, starea de conservare.

111. La finalul controlului, comisia întocmeşte un proces-verbal (anexa nr.25), semnat de membrii acesteia şi aprobat de director general/director, în care se menţionează constatările, erorile de înregistrare, scoaterile din gestiune, lipsurile, neconcordanţele dintre documente şi obiecte etc., urmând a se decide asupra măsurilor legale ce se impun.

112. La procesul-verbal al comisiei se anexează următoarele materiale, care se semnează de către membrii comisiei şi se ştampilează:

1) lista bunurilor culturale a căror existenţă a fost constatată de comisie (anexa nr.26);

2) lista bunurilor culturale scoase din gestiune în mod regulamentar (anexa nr.27);

3) lista bunurilor culturale lipsă (anexa nr.28). La listă se anexează xerocopii ale actului însoţitor, înscrisului din registru, fişei de evidenţă, ordinului directorului general/directorului, demersului muzeului şi certificatului de la organele de poliţie în cazul bunurilor furate, actului de transferare a bunurilor în alte muzee sau instituţii, în cazul lipsei ordinului ministrului educaţiei, culturii şi cercetării, notei informative a custodelui-şef/şefului de secţie/responsabilului de colecţie, în cazul inexistenţei unor acte doveditoare ce argumentează lipsa etc.;

4) lista bunurilor culturale care nu corespund datelor de identificare din registre (descriere, dimensiuni, material, tehnică) (anexa nr.29);

5) lista bunurilor culturale care au o stare de conservare precară şi care necesită lucrări de conservare/restaurare urgente.

113. Inventarierea generală a patrimoniului muzeal deţinut de instituţiile publice se face de către o comisie instituită prin ordin al ministrului educaţiei, culturii şi cercetării o dată la 15 ani sau de câte ori este necesar, la propunerea Comisiei naţionale a muzeelor şi a colecţiilor.

114. Instituţiile muzeale au obligaţia, în cazul furtului, pierderii şi deteriorării (în urma calamităţilor naturale sau a condiţiilor nefavorabile de păstrare) a bunurilor culturale mobile clasate sau susceptibile de clasare, să informeze, în termen de 24 de ore de la constatare, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi serviciile Ministerului Afacerilor Interne, iar în cazul constatării distrugerii lor, să informeze Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în termen de 3 zile.

115. Informarea se face pe baza unui demers din partea instituţiei muzeale, la care se anexează lista bunurilor furate/pierdute/deteriorate, procesul-verbal de constatare a accidentului şi raportul de expertiză al restauratorilor.

XVII. SCOATEREA DIN GESTIUNE A BUNURILOR CULTURALE

116. Scoaterea din Registrul bunurilor culturale mobile clasate, iar până la finalizarea procesului de clasare şi din registrele fondului de bază şi ale fondului auxiliar, a obiectelor distruse, furate, dispărute în urma unor calamităţi, se efectuează în felul următor:

1) radierea bunurilor care fac parte din categoriile "Tezaur" şi "Fond" (precum şi din fondul de bază şi fondul auxiliar, până la finalizarea procesului de clasare) se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, culturii şi cercetării, pe baza avizului Comisiei naţionale a muzeelor şi a colecţiilor. Avizul Comisiei menţionate se acordă în temeiul referatului experţilor care au constatat distrugerea bunurilor culturale, al referatului directorului adjunct pentru patrimoniu/custodelui-şef privind motivul lipsei sau distrugerii bunurilor culturale, al procesului-verbal de constatare întocmit de organele de poliţie în cazul furtului bunurilor culturale şi al altor acte doveditoare;

2) scoaterea bunurilor culturale din Registrul categoriei "Patrimoniu mobil comun" se face pe baza avizului direcţiei de specialitate a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în temeiul referatului experţilor care au constatat distrugerea bunurilor culturale, al referatului directorului adjunct pentru patrimoniu/custodelui-şef privind motivul lipsei sau distrugerii bunurilor culturale, al procesului-verbal de constatare întocmit de organele de poliţie în cazul dispariţiei bunurilor culturale;

3) scoaterea din gestiune a unor bunuri revendicate de către foştii proprietari se face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti, rămase definitive si irevocabile.

117. Consiliul de administraţie al instituţiei muzeale poate aproba, în baza unui raport al comisiei de evaluare şi/sau comisiei de achiziţii de bunuri culturale, scoaterea din inventar a unor bunuri din categoria juridică "Patrimoniu mobil comun", care sunt în mai mult de cinci exemplare sau care nu corespund profilului lor, în vederea unor schimburi de obiecte cu alte instituţii similare. Aceste bunuri pot fi transmise în gestiunea altor instituţii muzeale numai în temeiul ordinului ministrului educaţiei, culturii şi cercetării.

118. Excluderea unui bun cultural din Registrul categoriei "Tezaur", Registrul categoriei "Fond" şi Registrul categoriei "Patrimoniu mobil comun" duce la un număr de înregistrare liber, care nu mai poate fi folosit. Este interzisă alocarea numărului de înregistrare al bunului radiat unei piese noi intrate în patrimoniul muzeal.

XVIII. EVIDENŢA ŞI PĂSTRAREA DOCUMENTAŢIEI DE EVIDENŢĂ

119. În documentaţia de evidenţă (registre, acte, fişe) pot să se facă completări în măsura în care, în urma cercetării, se obţin informaţii noi privind datarea, provenienţa, materialul şi tehnica, precum şi în măsura în care intervin schimbări în starea de conservare. Rectificările în documentaţia de evidenţă se fac în rubrica "Observaţii" cu culoare roşie, citeţ, de către responsabilul de evidenţă sau custodele-şef numai pe baza unui proces-verbal semnat de custodele-şef şi conservator/restaurator (în cazul stării de conservare) şi/sau muzeograf/cercetător (în cazul depistării unor erori sau al modificării datelor în urma cercetării bunului cultural). Toate modificările în registre şi acte sunt însoţite de semnătura custodelui-şef şi a directorului general/directorului şi de ştampila instituţiei.

120. Modificările făcute cu rea intenţie în documentaţia de evidenţă,în scopul de a ascunde operaţii ilicite (substituiri, înlocuiri, modificări ale numerelor de inventar ş.a.), sunt considerate infracţiuni şi sunt pedepsite de lege.

121. Transcrierea registrelor de evidenţă se efectuează prin ordin al ministrului educaţiei, culturii şi cercetării.

122. La cererea instituţiei muzeale privind necesitatea copierii unui registru se anexează procesul-verbal al comisiei de evaluare şi/sau comisiei de achiziţii de bunuri culturale, în care se argumentează cazul excepţional invocat.

123. În cazul emiterii ordinului ministrului educaţiei, culturii şi cercetării, conţinutul şi toate însemnările (numerele vechi de inventar etc.) trebuie transcrise cu exactitate, astfel încât informaţiile transferate în copia registrului de evidenţă să corespundă întocmai cu originalul. La încheierea lucrării de transcriere, se întocmeşte un proces-verbal (conform anexei nr.30) de scoatere din uz a registrului de evidenţă, în două exemplare, care se aprobă de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Procesul-verbal şi registrul de evidenţă scos din uz se păstrează în muzeu în regim permanent.

124. La sfârşitul fiecărui an calendaristic, toate tipurile de documentaţie de evidenţă – acte de donaţie, de achiziţie, de păstrare permanentă, de custodie temporară, de circulaţie a bunurilor, de predare-primire a gestiunii, de verificare a colecţiilor, procesele-verbale ale comisiei de evaluare şi/sau comisiei de achiziţii de bunuri culturale, inventarele colecţiilor etc. – se leagă în volume, paginile fiecărui volum se numerotează în ordinea crescătoare a numerelor atribuite documentelor de evidenţă. Volumele de documentaţie de evidenţă se înscriu în inventare speciale (conform anexei nr.31) şi se depozitează. Înregistrarea în inventare se face an pe an, până la completarea lor deplină.

125. Registrele, actele, inventarele, fişele de evidenţă se păstrează în Secţia patrimoniu sau într-un loc special amenajat şi dotat cu mobilier adecvat (seifuri, dulapuri compartimentate, rafturi, lădiţe etc.), asigurat împotriva furtului sau calamităţilor, cu facilităţi de consultare. Scoaterea şi păstrarea documentaţiei de evidenţă în afara locaţiei speciale este interzisă.

Fişele topografice se păstrează în depozite (pe uşile dulapurilor, pe rafturi etc.) şi în sălile de expoziţii.

XIX. NORME DE CONSERVARE A BUNURILOR CULTURALE MOBILE

126. Conservarea preventivă a bunurilor culturale mobile reprezintă un ansamblu de activităţi cu caracter permanent complex, având ca scop contracararea acţiunii tuturor factorilor care intervin în mecanismul proceselor de deteriorare sau de distrugere a pieselor muzeale, asigurând menţinerea acestora în condiţii fizice optime, precum şi crearea unor condiţii favorabile pentru cercetarea şi valorificarea colecţiilor muzeale.

127. Este interzisă păstrarea bunurilor culturale cu valoare excepţională, susceptibile de clasare în categoria "Tezaur", inclusiv a obiectelor din metale şi pietre preţioase, în muzeele şi în colecţiile publice care nu au condiţii corespunzătoare pentru asigurarea protecţiei şi securităţii acestora – încăperi ce corespund cerinţelor speciale de fortificare tehnică şi înzestrate cu mijloace de semnalizare de pază şi incendiu. În acest caz, obiectele cu valoare excepţională se transmit în custodie temporară muzeelor naţionale care îndeplinesc toate condiţiile de păstrare a bunurilor culturale, în baza ordinului ministrului educaţiei, culturii şi cercetării.

XX. DEPOZITAREA BUNURILOR CULTURALE MOBILE

128. Bunurile culturale se păstrează în depozite ce corespund următoarelor condiţii:

1) sunt separate de celelalte spaţii funcţionale ale muzeului (expoziţii şi servicii);

2) sunt salubre, cu pereţii sănătoşi şi neigrasioşi;

3) sunt înzestrate cu sisteme de încălzire, aerisire, antiincendiare şi antifurt;

4) pereţii construcţiilor de lemn sunt prelucraţi cu componenţi antiincendiari;

5) instalaţiile de iluminat, încălzire, apă şi canalizare sunt în stare bună, au fost temeinic verificate şi funcţionează bine.

129. Depozitele se pot organiza şi la subsol, demisol sau nivelurile superioare ale clădirii dacă:

1) sunt salubre;

2) au climat corespunzător;

3) nu sunt sub nivelul reţelei de canalizare, au sifoane conectate la reţeaua de canalizare, nu au în interior conducte de la reţeaua de apă;

4) se pot amenaja pentru a preveni eventualele inundaţii sau refulări ale conţinutului reţelei de canalizare în cazul unor ploi torenţiale;

5) capacitatea portantă a planşeelor este cuprinsă între 300 şi 500 kg/m.p. (calculul trebuie să ia în considerare şi sarcinile dinamice).

130. Se interzice depozitarea bunurilor culturale la mansardă.

131. Spaţiile de depozitare se asigură cu termografe şi higrografe. Indicii acestora se înscriu zilnic.

132. Pe lângă depozite se amenajează: spaţiu pentru Fondul de tranzit (piesele nou-intrate), izolator cu instalaţie de dezinfectare, încăpere pentru păstrarea ambalajului şi inventarului gospodăresc, cameră pentru vizitatori, cercetători.

133. Mobilierul din spaţiile de depozitare trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

1) să fie funcţional, asigurând condiţii optime de protecţie, aşezare, acces şi mânuire a obiectelor;

2) să fie adaptat parametrilor fizici şi dimensionali ai obiectelor;

3) să fie simplu şi ieftin, confecţionat din materiale uşoare şi accesibile, ce se pot procura şi prelucra (eventual în regie proprie) uşor;

4) să fie din materiale neutre din punct de vedere chimic;

5) să fie tratat cu preparate antiincendiare şi insecticide;

6) să fie instalat de-a lungul pereţilor, asigurând un culoar de 2,5-3 m. Se interzice blocarea geamurilor şi uşilor cu mobilier sau module de depozitare.

134. Conservarea în depozite a pieselor muzeale poate fi atât mixtă, cât şi diferenţiată.

XXI. REGIMUL DE CONSERVARE

135. Condiţia principală pentru păstrarea în depozite a bunurilor culturale este menţinerea unei temperaturi şi umidităţi constante. Umiditatea relativă trebuie să oscileze între 50 şi 65%, fără fluctuaţii mari sau bruşte. Orice temperatură cuprinsă între 1 şi 18^°C este potrivită, cu condiţia ca umiditatea relativă să fie normală.

136. În depozitele cu o microclimă aproape de normă se conservă pictura, grafica, textilele, piesele de hârtie şi de lemn. Obiectele de metal şi de ghips se vor păstra în încăperi cu umiditate relativ joasă. În încăperile cu umiditate relativ sporită pot fi păstrate obiectele de piatră, ceramică, sticlă şi porţelan, cu condiţia că starea lor de conservare este bună.

137. Limitele oscilării umidităţii relative nu pot depăşi 5% în 24 de ore. În cazul fluctuaţiilor, se vor întreprinde următoarele măsuri:

1) dacă umiditatea relativă este mai mică de 50-65%, se folosesc mijloace de sporire a ei: spălarea duşumelelor mai des ca de obicei, amplasarea unor vase deschise cu apă în spaţiul de depozitare, pulverizarea apei etc.;

2) dacă umiditatea depăşeşte normele stabilite, se deplasează mobilierul cu 15-30 cm de la pereţi, dulapurile şi sertarele se lasă deschise peste noapte, radiatorul se completează cu coloane tubulare suplimentare.

138. Depozitele se aerisesc zilnic, cu excepţia când umiditatea atmosferei este mărită. Când spaţiile de depozitare şi expunere nu se încălzesc, iar condiţiile atmosferice sunt nefavorabile, umiditatea atingând 85%, accesul vizitatorilor în muzeu este oprit.

139. Nu se admite căderea directă a razelor solare pe bunurile culturale. Piesele sensibile la acţiunea luminii se vor amplasa în spaţii închise: cutii, sertare, dulapuri etc. Nivelul admisibil de iluminare a graficii, acuarelelor, miniaturilor, cărţilor, documentelor, textelor, obiectelor de lemn pictat, os şi fildeş, specimenelor de istorie naturală e de 70-75 lucşi; pentru celelalte categorii de bunuri – peste 75 de lucşi.

140. Amplasarea obiectelor în dulapuri, sertare, pe rafturi etc. se va face separat, potrivit naturii materialelor din care sunt făcute (textile, metale, ceramică, documente, cărţi etc.), tipului morfologic şi dimensiunii.

141. Piesele muzeale trebuie plasate, ori de câte ori este posibil, în spaţii închise – cutii, dulapuri etc. Dacă se optează pentru depozitarea liberă, atunci obiectele trebuie protejate împotriva depunerilor de impurităţi, în special de praf.

142. Aşezarea obiectelor trebuie făcută astfel încât să li se asigure stabilitatea necesară, precum şi o stare de repaus complet. Nu se admit suprapuneri decât pentru textilele plate şi uşoare (2-3); documente, grafică (cel mult 10 piese). Obiectele suprapuse trebuie separate cu pânză sau hârtie neacidă.

143. Fiecare bun cultural depus spre păstrare trebuie să fie etichetat. Pentru regăsirea rapidă a obiectelor din depozit se vor elabora fişe topografice.

144. Muzeograful/conservatorul/gestionarul responsabil de colecţia de bunuri culturale, împreună cu restauratorul, trebuie să verifice cu regularitate starea de conservare a pieselor din depozite, înregistrând în fişa de conservare a bunului sau într-un jurnal special schimbările intervenite şi ordinea restaurării. Planul controalelor se întocmeşte de către custodele-şef sau şeful Secţiei patrimoniu, ţinându-se cont de condiţiile de conservare a pieselor muzeale. Termenul de efectuare a lucrărilor de restaurare se stabileşte în funcţie de urgenţa acestora.

XXII. CONSERVAREA PICTURII

145. Pictura impune mai multe modalităţi de depozitare, şi anume:

1) pictura pe pânză se atârnă (cu sfori sau cârlige) în poziţie verticală pe montanţi. Dacă montanţii sunt mobili, se vor lua măsuri pentru prevenirea trepidaţiilor şi a şocurilor prin folosirea cârligelor cu arc şi interpunerea unor materiale elastice între lucrări şi plasa de susţinere, precum şi între perete şi cadrul montantului;

2) picturile pe lemn se depozitează în poziţie orizontală, pe blaturi mobile;

3) picturile se depozitează şi pe rafturi compartimentate. În acest caz se va ţine cont de următoarele recomandări:

a) nu se aşează în acelaşi compartiment două sau mai multe lucrări mari;

b) în acelaşi compartiment pot fi plasate până la 10 lucrări mici, separate între ele cu pernuţe sau carton gofrat;

c) lăţimea compartimentului să fie mai mare decât lăţimea lucrării, astfel încât aceasta să fie uşor înclinată;

d) înainte de introducerea lucrărilor pe raft, se scot cuiele, se fixează şi se protejează belciugele, cârligele, celelalte accesorii;

e) rafturile se vor monta la o înălţime de 25-30 cm de la podea;

f) picturile neînrămate de dimensiuni mari şi cele dublate cu material de protecţie se păstrează pe sul în poziţie orizontală. Sulul trebuie să aibă un diametru de 50-70 cm şi să fie placat (cu foi de furnir şi hârtie). Pe un sul pot fi înfăşurate 2-3 tablouri.

146. Este interzisă depozitarea lucrărilor pe jos (inclusiv temporară) şi în imediata apropiere de sursele de aerisire; rezemarea de sursele de încălzire, de piesele de mobilier sau de alte corpuri din spaţiul respectiv.

147. Pentru protejarea picturii de umiditate se vor lua următoarele măsuri:

1) spatele icoanelor se acoperă cu ceară;

2) tablourile se încadrează cu geam, iar versoul se acoperă cu carton, pânză, hârtie groasă;

3) măsurile indicate mai sus se iau după expirarea a 5 ani de la executarea picturii.

148. Se interzice marcajul, aplicarea peceţilor şi etichetelor pe tablouri. În acest scop se utilizează cadrul, iar în cazul picturii neînrămate – bordura în spate.

149. Colecţia de pictură se verifică şi se curăţă o dată în an. Praful de pe pictura agăţată se înlătură cu o perie din păr de veveriţă sau cu o bucată de catifea, pentru a nu deteriora stratul de vopsea. Praful din spatele tablourilor se curăţă cu aspiratorul, căruia i se îmbracă o perie cu păr lung.

XXIII. CONSERVAREA PIESELOR DE HÂRTIE

150. Bunurile culturale ce au la bază hârtia – incunabule, manuscrise, cărţi, miniaturi, acuarelă, gravuri, desene, grafică, afişe, documente, periodice etc. – sunt foarte sensibile la lumină şi la temperaturi ridicate, iar unele dintre ele – desenele şi pastelurile – şi la trepidaţii şi zdruncinături, necesitând un regim de conservare strict.

151. Se interzice depozitarea deschisă pe rafturi, sub influenţa luminii, a pieselor de hârtie, îndoirea şi răsucirea lor în suluri, fixarea cu piuneze şi cuie, lipirea pe carton sau paspartu.

152. Desenele, acuarelele, gravurile, grafica, afişele se păstrează în mape cu coperte tari, cu partea desenată în sus, pe poliţe sau în dulapuri, în poziţie orizontală. În cadrul unei mape pot fi suprapuse până la 10 piese, separate cu hârtie de calc sau altă hârtie neacidă.

153. Manuscrisele, hrisoavele, diplomele (pe pergament sau hârtie) se păstrează în cutii de carton sau mape cu coperte tari, în dulapuri, în poziţie orizontală.

154. Cărţile din fondul vechi şi rar se aşează separat, în dulapuri sau cutii, în poziţie orizontală. Cele cu un grad avansat de deteriorare se plasează separat în saci de pânză naturală, mape sau în plicuri. Celelalte cărţi se depozitează unele lângă altele în dulapuri, în poziţie verticală.

155. Documentele se aşează în mape ce se leagă, iar mapele – în cutii de carton, depozitându-se în dulapuri sau pe poliţe. Documentele de dimensiuni mici se păstrează în plicuri, documentele volante – în plicuri de hârtie transparentă, iar plicurile – în cutii de carton. Toate documentele se separă între ele cu hârtie neacidă.

156. Cartonul sau hârtia folosite pentru confecţionarea paspartuurilor, plicurilor, cutiilor, mapelor pentru depozitarea sau expunerea graficii, documentelor etc. trebuie să fie neutre (PH 7,00).

157. Depozitele se aerisesc o dată în săptămână, cu excepţia când condiţiile climaterice sunt nefavorabile (umiditatea relativă 85%). Dulapurile, poliţele, sertarele şi cutiile se curăţă lunar de praf cu aspiratorul, ştergându-se cu o soluţie de formalină de 2%)

XXIV. CONSERVAREA TEXTILELOR, OBIECTELOR DE PIELE ŞI DE OS

158. Factorii principali ce cauzează deteriorarea şi uzarea ţesăturilor sunt: acţiunea razelor solare şi a iluminării artificiale, ciupercile de mucegai, insectele, coloranţii şi impurităţile aerului, instabilitatea microclimatică.

159. Conservarea textilelor impune următoarele cerinţe:

1) în funcţie de structura ţesăturilor (fir de mătase, in, bumbac, cânepă, lână), textilele se depozitează separat, pe categorii, în dulapuri închise, lăzi, scrinuri, care au o înălţime nu mai mică de 20 cm. Textilele plate se suprapun, separându-se cu pânză sau hârtie neacidă. Este interzisă îndoirea ţesăturilor;

2) îmbrăcămintea se aşează pe umeraşe, înzestrate cu pernuţe moi, ce corespund măsurii şi culorii acesteia;

3) acoperămintele de cap (căciulă, şapcă, chipiu, pălărie etc.) se îmbracă pe calapoade de lemn sau carton, iar în lipsa acestora, se umplu cu hârtie pentru a nu se deforma;

4) covoarele şi goblenurile se păstrează pe sul, înfăşurate cu faţa în interior. Diametrul sulului nu va fi mai mic de 10 cm, iar lungimea – cu 5-10 cm mai mare decât covorul. Pentru protejarea covoarelor de insecte, acestea se înfăşoară în hârtie îmbibată cu o soluţie de gaz lampant şi terebentină, în proporţie de 1:2, care se va usca;

5) drapelele se păstrează înfăşurate pe hampă şi acoperite cu huse;

6) dulapurile, lăzile, scrinurile în care se depozitează textilele se vor aerisi în timpul cald al anului şi se vor curăţa de impurităţi. Ţesăturile se curăţă cu aspiratorul;

7) starea de conservare a textilelor se va controla de două ori în an (primăvara şi la sfârşitul verii), luându-se măsurile adecvate de protecţie.

160. Piesele din piele se păstrează în dulapuri. Pentru a nu se deforma, acestea sunt umplute cu hârtie moale. Se curăţă de praf cu o cârpă de catifea sau flanelă.

161. Piesele de os se păstrează în dulapuri cu geamuri, în încăperi luminoase, pentru a evita îngălbenirea lor. Piesele se aşează separat şi nu se suprapun. Praful de pe obiecte se înlătură cu o perie cu păr moale şi lung.

XXV. CONSERVAREA OBIECTELOR DIN LEMN

162. Obiectele din lemn de dimensiuni mari şi grele (sculpturi, lăzi etc.) se aşează pe rafturi joase, acoperite cu linoleum sau polietilenă.

163. Obiectele din lemn de dimensiuni mici, utilitare sau decorative, se plasează în dulapuri.

164. Mobila masivă şi grea se aşează direct pe pardoseală, iar piesele mai uşoare se plasează pe rafturi. Pentru protejarea mobilei de impurităţi şi de acţiunea razelor solare, aceasta se acoperă cu huse.

165. Piesele din lemn se curăţă de praf cu ajutorul aspiratorului sau cu o perie moale, evitând presarea sau tensionarea protuberanţelor şi proeminenţelor. Se interzice aerisirea depozitelor prin formarea de curenţi.

XXVI. CONSERVAREA PIESELOR DE PORŢELAN,

CERAMICĂ, STICLĂ, MARMURĂ, GHIPS ŞI PIATRĂ

166. Piesele de porţelan, ceramică, sticlă, marmură şi ghips de dimensiuni mici se păstrează în dulapuri cu geamuri, asigurându-le stabilitatea necesară. Densitatea obiectelor trebuie realizată astfel încât accesul la oricare dintre obiectele plasate în acelaşi dulap să nu afecteze starea lui sau a celorlalte piese:

1) în dulap, în faţă se aşază obiectele mai mici şi mai joase, iar în spate – cele mai mari şi mai înalte;

2) farfuriile se aşează:

a) pe suport, în poziţie verticală;

b) în teanc, suprapunându-se nu mai mult de 6 piese, dacă sunt uşoare, sau trei piese, dacă sunt grele, şi separându-se cu carton gofrat sau hârtie împăturită în mai multe straturi.

167. Piesele de ceramică sau porţelan de dimensiuni mari se plasează pe poliţe joase şi se acoperă cu huse sau calote de sticlă organică.

168. Sculptura de marmură, ghips sau piatră se păstrează pe poliţe joase, acoperite cu linoleum sau polietilenă (pentru a înlesni alunecarea). La etaj nu se depozitează obiecte mari din piatră şi marmură. Sculptura de ghips nu se va păstra în depozite cu umiditatea relativ ridicată şi nu se va vopsi.

169. La curăţarea pieselor se vor respecta următoarele cerinţe:

1) obiectele de porţelan şi faianţă, în stare bună de conservare, se spală de impurităţi cu o perie moale, în apă caldă, în care se adaugă alcool;

2) piesele de sticlă se şterg de două ori pe an cu alcool;

3) sculptura de marmură, granit, bazalt se curăţă o dată în an cu apă, în care se adaugă săpun lichid, ştergându-se apoi cu o perie muiată în alcool;

4) praful de pe sculptură se înlătură cu ajutorul unor perii moi.

XXVII. CONSERVAREA PIESELOR DE METAL

170. Piesele din metale colorate şi negre se păstrează separat de cele din metale nobile:

1) armele albe se depozitează în dulapuri, în poziţie orizontală sau atârnate vertical;

2) armele de foc se depozitează în seifuri. Armele produse după 1870 se perforează în mod obligatoriu;

3) piesele de numismatică se introduc în plicuri, iar plicurile – în cutii de carton sau în lădiţe, ce se plasează în dulapuri. Datele referitoare la piesă se notează pe plic;

4) piesele uzuale sau decorative se aşează în dulapuri sau pe rafturi. Se acoperă cu huse sau calote de sticlă organică;

5) ceasurile, candelabrele se depozitează în poziţie verticală pe montanţi sau pereţi;

6) piesele de plumb sau metale ce conţin plumb se păstrează în dulapuri de lemn sau panel;

7) dulapurile sau rafturile pentru păstrarea metalelor trebuie să fie confecţionate din lemn;

8) se va evita contactul fizic direct dintre metalele cu potenţial electric diferit.

171. Piesele din metale preţioase se păstrează în încăperi separate de alte depozite, cu uşile capitonate cu metal, în conformitate cu Regulile de evidenţă şi păstrare a metalelor preţioase, pietrelor preţioase şi producţiei dinele. Se interzice:

1) vopsirea dulapurilor sau a vitrinelor pentru păstrarea ori expunerea pieselor de argint cu emulsii ce conţin caseină;

2) conservarea pieselor de argint în cutii, hârtie sau pânză ce conţine sulf.

172. Piesele de metal se curăţă de praf cu perii uscate sau cu aspiratorul.

XXVIII. CONSERVAREA MATERIALELOR FOTOGRAFICE, BENZILOR

MAGNETICE ŞI DISPOZITIVELOR OPTICE DE STOCARE

173. Fotografiile se păstrează în mape sau plicuri, iar acestea – în cutii de carton. Fotografiile suprapuse se separă cu hârtie neacidă. Pentru prevenirea decolorării sau cristalizării sărurilor de pe fotografii, starea lor de conservare se verifică o dată în an.

174. Clişeele se introduc în plicuri, iar acestea – în cutii de carton, ce se plasează în dulapuri. Datele referitoare la clişeu se notează pe plic. Se interzice suprapunerea clişeelor.

175. Este interzisă depozitarea clişeelor şi a fotografiilor în incinta atelierului foto sau în spaţii umede.

176. Discurile se depozitează în poziţie verticală în casete, câte 10-12 piese.

177. Benzile magnetice se păstrează în cutii. La fiecare 6 luni ele se rebobinează pentru a diminua tensiunea magnetică în rulou. Este interzisă amplasarea în aceste depozite sau în apropierea lor a aparatelor ce contribuie la crearea câmpului magnetic.

178. Dispozitivele optice de stocare se păstrează în plicuri din folie de plastic, iar acestea în cutii, în condiţii de mediu corespunzător: temperatură şi umiditate constante.

XXIX. CONSERVAREA COLECŢIILOR GEOLOGICE ŞI MINERALOGICE

179. Condiţia de bază pentru conservarea pieselor mineralogice şi petrografice este stabilitatea microclimatică (temperatura şi umiditatea constante), protecţia lor împotriva umezelii şi prafului.

180. Mostrele geologice şi mineralogice se păstrează în cutii tapetate cu vată, în dulapuri închise.

181. Probele de sol se conservă în lăzi speciale, închise cu geamuri, rezemându-se unghiular de pereţi; cele luate pentru analiză chimică – în borcane cu capac.

182. Probele de gaze naturale se conservă în sticle, cu gura în jos.

183. Machetele şi dioramele se acoperă cu vată sau rumeguş şi se înfăşoară în hârtie groasă, plasându-se pe rafturi.

XXX. CONSERVAREA COLECŢIILOR BOTANICE

184. Ierbarele se păstrează în mape cu buzunare, în dulapuri închise sau în cutii închise etanş (capacul se ermetizează cu benzi adezive), plasate pe rafturi.

185. Borcanele cu preparate lichide (plante, ciuperci ş.a., conservate în lichid) se păstrează în dulapuri închise, pentru a evita influenţa luminii asupra lor.

186. Mostrele de specii lemnoase se păstrează ca obiectele din lemn.

XXXI. CONSERVAREA COLECŢIILOR ZOOLOGICE

187. Păsările şi animalele împăiate se păstrează pe rafturi sau în dulapuri cu geamuri, în spaţii separate, pentru a putea fi prelucrate cu insecticide.

188. Blănurile se atârnă în dulapuri sau pe pereţi.

189. Colecţiile de nevertebrate (scoici de moluşte, echinoderme uscate etc.) se păstrează în garnitură de vată în lădiţe de lemn închise etanş, ce se plasează în dulapuri.

190. Preparatele din borcane, sensibile la acţiunea luminii, se păstrează în dulapuri închise. Se va urmări în permanenţă ca dopurile sau capacele să fie închise etanş, iar lichidul conservant să cuprindă obiectul zoologic. După necesităţi, lichidul poate fi adăugat sau schimbat, fapt ce se consemnează pe eticheta borcanului (data, componenţa lichidului şi numele preparatorului). E de reţinut că obiectele fixate în formalină îngheaţă repede.

191. Preparatele histologice şi microscopice se conservă în cutii compartimentate, plasate în dulapuri închise.

192. Colecţiile entomologice se păstrează în dulapuri cu sertare mobile, ce se închid cu uşi.

XXXII. CONSERVAREA COLECŢIILOR ANTROPOLOGICE

193. Craniile se acoperă cu ţesătură, plasându-se pe poliţe în dulapuri. Cele mai valoroase din punct de vedere ştiinţific şi cele mai fragile se conservă în lădiţe individuale. În timpul mânuirii, craniile nu se apucă de orbite şi pomeţii obrajilor, pentru a nu fi deteriorate.

194. Oasele scheletului se păstrează în lăzi. Pentru scheletul întreg se recomandă următoarele dimensiuni de ladă: Î-25 cm, L-30 cm, A-53 cm. Oasele mici ale labelor piciorului şi mâinii se păstrează în cutii aparte pentru fiecare membru (stâng şi drept).

195. Colecţiile de păr se spală cu eter şi se conservă în eprubete astupate cu vată şi dop.

XXXIII. ACCESUL ÎN DEPOZITE

196. Accesul în depozitele de bunuri culturale se desfăşoară în baza prevederilor regulamentului de ordine interioară, stabilite de fiecare instituţie, cu aprobarea directorului general/director sau custodelui-şef:

1) studierea, cercetarea, fotografierea şi filmarea bunurilor din depozite se efectuează sub supravegherea muzeografului/conservatorului/gestionarului responsabil de colecţie, într-un spaţiu anume, amenajat în mod corespunzător;

2) se interzice folosirea spaţiului de depozitare pentru alte activităţi;

3) în incinta depozitului de bunuri culturale nu se permite introducerea şi depozitarea altor obiecte (de uz gospodăresc, imprimate, tipărituri, material expoziţional etc.), a alimentelor.

197. Pentru realizarea evidenţei operative a vizitatorilor depozitelor, mişcării bunurilor culturale şi pentru o corectă analiză cauzală a modificărilor stării acestora, se introduce în fiecare depozit un jurnal de evidenţă, consemnându-se persoanele implicate, natura activităţii din care face parte piesa muzeală (cercetare, expoziţie, filmare, fotografiere etc.), durata, perioada, persoana care o ia în primire etc.

198. La sfârşitul programului zilnic, depozitul se închide, iar cheile se lasă într-un loc stabilit de conducerea muzeului. Se interzice scoaterea cheilor în afara instituţiei. Cheile nu se dau decât muzeografului/ conservatorului/ gestionarului responsabil de colecţie sau custodelui-şef.

XXXIV. EXPUNEREA BUNURILOR CULTURALE MOBILE

199. Expunerea permanentă sau temporară a bunurilor culturale care constituie patrimoniul cultural naţional mobil se face numai în spaţii corespunzătoare. Se interzice plasarea, chiar pentru perioade scurte, a pieselor muzeale în spaţii ce nu satisfac parametrii indicaţi în prezentul Regulament.

200. Spaţiul de expunere trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

1) stabilitate microclimatică:

a) umiditate relativă, cuprinsă între 50 şi 65%;

b) orice valoare de temperatură cuprinsă între 1 şi 18⁰C este acceptabilă numai dacă e constantă şi corelată cu valorile umidităţii relative;

c) eliminarea radiaţiilor ultraviolete;

2) clădirile, încăperile nou-construite, renovate sau restaurate pot fi utilizate doar după 3-6 luni de la finisarea lucrărilor, pentru a asigura stabilizarea microclimatului interior;

3) instalaţiile de iluminat, încălzire, apă şi canalizare sunt în stare bună, au fost temeinic verificate şi funcţionează în mod corespunzător;

4) nivelul iluminării bunurilor de natură organică se stabileşte în funcţie de gradul lor de sensibilitate la degradarea fotochimică: 50-80 lucşi pentru cărţi, documente, miniaturi, acuarelă, grafică, textile, lemn pictat, os, fildeş, specimene de istorie naturală; 150-200 lucşi pentru picturi şi obiecte din lemn;

5) ferestrele sunt înzestrate cu storuri pentru protejarea pieselor muzeale de acţiunea razelor solare. Se recomandă două rânduri de storuri: exterioare, din ţesătură densă de culoare întunecată, în cazul când sălile de expoziţie sunt închise pentru public şi interioare, din ţesătură subţire de culoare deschisă;

6) este asigurată securitatea antiincendiară, în conformitate cu reglementările în vigoare, protecţia bunurilor expuse.

201. Expunerea bunurilor culturale mobile este condiţionată de starea lor de conservare. Se interzice etalarea bunurilor care:

1) nu sunt în perfectă stare de conservare;

2) nu au fost dezinfectate şi dezinsectate;

3) au o fragilitate excesivă.

202. În activitatea expoziţională se respectă următoarele prevederi:

1) proiectarea prealabilă a expoziţiei este făcută de către o echipă multidisciplinară: muzeograf, designer, conservator, restaurator. În proiect se va indica locul obiectului în spaţiu, poziţia şi modalităţile tehnice concrete în care acesta va fi etalat;

2) valorificarea expoziţională a bunurilor culturale nu trebuie să afecteze starea lor fizică (imediată sau în timp);

3) asigurarea stabilităţii bunurilor culturale în caz de seism.

203. La etalarea bunurilor culturale se interzice:

1) tensionarea lor, ele trebuie instalate, pe cât e posibil, în stare de repaus;

2) faldarea, împăturirea, agăţarea punctiformă, baterea în cuie, folosirea benzilor adezive, lipirea documentelor şi a lucrărilor de grafică artistică;

3) plasarea pieselor muzeale în imediata apropiere a surselor de iluminare, încălzire, deasupra caloriferelor;

4) etalarea bunurilor culturale în sălile de expoziţie se va face numai după terminarea lucrărilor de pregătire a sălilor, inclusiv montarea vitrinelor, panourilor, postamentelor etc.;

5) se interzice plasarea bunurilor culturale în săli cu mult timp înainte de etalare, întinderea lor pe jos, montarea şi demontarea lor repetată pentru căutarea variantei optime de expunere.

204. Instalaţiile şi utilajele sălilor de expoziţie trebuie să corespundă condiţiilor favorabile pentru expunere, să asigure securitatea pieselor, să împiedice uzarea şi deteriorarea lor. Acestea se confecţionează în funcţie de dimensiunile pieselor, din materiale durabile, neutre din punct de vedere chimic.

205. Picturile, sculpturile, piesele de mobilier, alte obiecte de dimensiuni mari, se expun liber; bunurile de natură organică – în vitrine.

206. Cerinţe de expunere:

1) piesele muzeale deosebit de valoroase din metale şi pietre preţioase, porţelanurile şi sticla, precum şi alte materiale de o fragilitate sporită, sculptura mică, armele, se expun în vitrine etanşate;

2) documentele, manuscrisele, cărţile, periodicele vechi se expun în vitrine cu geamuri;

3) lucrările grafice se expun în paspartu, în vitrine sau încadrate în rame cu geamuri;

4) durata expunerii tuturor bunurilor din hârtie nu poate depăşi şase luni în an;

5) textilele, îmbrăcămintea, încălţămintea, acoperămintele de cap se expun numai în vitrine închise cu sticlă. Îmbrăcămintea expusă pe umeraşe se căptuşeşte cu pernuţe moi;

6) ţesăturile vechi nedublate şi cele brodate cu fir metalic se etalează în poziţie orizontală. Durata expunerii ţesăturilor nedublate, în stare bună de conservare, nu poate depăşi trei ani, a pieselor de mătase – trei-şase luni;

7) fotografiile se expun în vitrine sau sub sticlă, în paspartu. Durata expunerii nu poate depăşi un an;

8) covoarele, goblenurile, alte ţesături nu se vor bate în cuie, ci se vor agăţa pe cheutori;

9) tablourile se atârnă pe sfori ori panglici de metal. Inelele pentru atârnarea tablourilor se fixează pe partea din spate a ramei. Se interzice perforarea ramei pentru înşurubarea inelelor;

10) vazele mari, sculptura masivă, panourile din ceramică sau mozaică se vor monta pe console sau pe pereţi.

207. Toate operaţiile de mânuire, transport, montare a bunurilor culturale se supraveghează de către muzeograful/conservatorul/gestionarul responsabil de colecţie şi de către curatorul expoziţiei. Curatorul expoziţiei răspunde de asigurarea condiţiilor necesare pentru ca amenajarea expoziţiei să se desfăşoare potrivit cerinţelor conservării şi securităţii colecţiilor.

208. Pentru protejarea bunurilor culturale sensibile la degradarea fotochimică se impune:

1) retragerea din circuitul expoziţional a bunurilor fragilizate sau susceptibile de fragilizare şi înlocuirea acestora cu obiecte în stare bună de conservare sau replici artistice;

2) reducerea duratei de iluminare a bunurilor din expoziţie prin acoperirea vitrinelor cu huse, în perioada în care muzeul este închis; iluminarea generală difuză, de mică intensitate;

3) corpurile de iluminat trebuie ecranate, pentru ca radiaţiile infraroşii să nu afecteze, direct sau indirect, starea bunurilor culturale.

209. Pentru prevenirea înstrăinării sau distrugerii bunurilor culturale expuse, instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale mobile au următoarele obligaţii:

1) supravegherea spaţiilor expoziţionale. Stabilirea numărului supraveghetorilor se face în funcţie de dimensiunile sălii de expoziţie, de natura exponatelor, precum şi de modul de expunere, astfel încât să se asigure supravegherea eficientă a tuturor exponatelor;

2) înzestrarea vitrinelor şi a montajelor cu zăvoare interne şi dispozitive de plumbuire;

3) dotarea vitrinelor în care se expun piese din metale şi pietre preţioase cu sistem de alarmă;

4) montarea unor elemente de distanţare (cordoane, gradenuri, ecrane din plexiglas sau cristal etc.) a obiectelor din expunerea liberă;

5) instalarea în spaţiile expoziţionale a camerelor de luat vederi.

210. Scoaterea bunurilor culturale din sălile de expoziţie şi vitrine se efectuează numai pe baza unui demers, semnat de muzeograf şi aprobat de conducerea muzeului, în prezenţa administratorului/custodelui expoziţiei şi a supraveghetorului. În demers se consemnează denumirea obiectului, numărul de inventar, persoana care îl ridică, motivaţia scoaterii şi destinaţia.

211. Deschiderea vitrinelor din expoziţie, demontarea şi montarea pieselor pentru a le conserva, studia, fotografia, împrumuta etc. se fac în afara programului de vizitare. Este interzisă deschiderea vitrinelor în prezenţa vizitatorilor.

212. În cazul în care se fac reparaţii, instalaţii, bunurile culturale se evacuează. Dacă natura şi amploarea lucrărilor nu impun evacuarea colecţiilor, acestea trebuie protejate în mod absolut atât de impurităţile care se degajă, cât şi de eventualele accidente.

213. Pentru a diminua efectele negative ale poluării spaţiilor expoziţionale:

1) nu se recomandă folosirea mochetelor pentru acoperirea pardoselilor, în acest scop folosindu-se marmura, mozaicul, gresia, linoleumul sau parchetul;

2) geamurile se dotează cu plase de capron, a căror găuri sunt de1 mm.

214. Curăţarea sălilor expoziţionale se face zilnic, fără a spori umiditatea aerului. Pentru curăţenie se vor folosi numai aspiratoare şi cârpe curate. Se interzice folosirea unor solvenţi volatili care, în contact cu aerul, generează amestecuri inflamabile şi explozibile. Se organizează, cel puţin o dată pe an, curăţarea generală pentru a înlătura impurităţile de pe exponate, la care participă, împreună cu îngrijitoarele, supraveghetorii, gestionarii şi muzeografii.

215. La intrarea în muzeu, vizitatorii trebuie să depună la garderobă obiectele personale (paltoanele, umbrelele, genţile, pachetele etc.), conform reglementărilor de vizitare stabilite de fiecare instituţie muzeală. Excepţie face doar poşeta sau borseta.

216. Organizarea de expoziţii pe teritoriul Republicii Moldova de către instituţiile muzeale se face în baza unui dosar de expoziţie, care cuprinde următoarele acte:

1) scrisoare de intenţie din partea solicitantului, în care este specificată denumirea expoziţiei, durata, termenul şi condiţiile de restituire;

2) ordinul fondatorului privind organizarea expoziţiei;

3) contractul de împrumut, în care se stabilesc condiţiile împrumutului. Documentul trebuie să cuprindă următoarele prevederi: durata, locul şi scopul împrumutului, parametrii microclimatici care trebuie asiguraţi, starea de conservare la predarea şi la primirea bunurilor, cine asigură ambalarea şi transportul, cine însoţeşte expoziţia, protecţia bunurilor. Durata împrumutului spre expunere a pieselor muzeale nu poate depăşi un an. În cazuri excepţionale, precum modificarea itinerarului expoziţional, solicitarea din partea organizatorilor expoziţiei, includerea expoziţiei în proiecte educaţionale şi culturale pe un termen mai mare decât cel prevăzut în contract, împrumutul poate fi prelungit cu cel mult 6 luni. Contractul se încheie cu cel puţin 3 luni înaintea deschiderii expoziţiei;

4) lista bunurilor culturale cuprinse în expoziţie, întocmită de curator şi aprobată de directorul general/directorul instituţiei muzeale.

217. Se interzic, considerându-se dăunătoare, oricare ar fi motivele invocate, atât trimiterea bunurilor culturale într-o stare proastă de conservare, cât şi intervenţiile superficiale de mascare a stării reale a obiectului.

218. Bunurile culturale mobile nu se expediază prin poştă sau coletărie.

XXXV. ACTIVITATEA DE MÂNUIRE, AMBALARE

ŞI TRANSPORTARE A BUNURILOR CULTURALE

219. Toate operaţiile de mânuire şi transport intern al bunurilor culturale mobile decurg sub supravegherea muzeografului/conservatorului/gestionarului responsabil de colecţie ori a custodelui-şef. Personalul implicat în această activitate va lucra în mănuşi de bumbac.

220. În timpul manipulării bunurilor culturale se interzice:

1) târârea obiectelor;

2) aşezarea lor direct pe pardoseală, sprijinirea de mobilă, calorifere, sobe, ferestre etc.;

3) atingerea feţei/spatelui picturilor;

4) mânuirea sculpturilor, pieselor de mobilier prin apucarea, presarea, tensionarea protuberanţelor sau proeminenţelor;

5) mânuirea mai multor obiecte în acelaşi timp de către o singură persoană;

6) transferarea pieselor în alte încăperi, fără examinarea prealabilă a stării lor de conservare;

7) fumatul în timpul mânuirii obiectelor;

8) folosirea mijloacelor defectate sau improvizate la coborârea ori ridicarea obiectelor mari la o anumită înălţime.

221. Deplasarea bunurilor culturale în spaţii muzeale trebuie să se facă numai cu mijloace care le asigură securitatea şi protecţia – cărucioare, coşuri, cutii etc.

222. Orice bun cultural mobil transportat în afara perimetrului unităţii deţinătoare trebuie ambalat potrivit regulilor de conservare ştiinţifică. Ambalarea trebuie făcută în raport cu particularităţile morfologice şi priorităţile fizico-mecanice ale bunurilor implicate şi concepută astfel încât să asigure protecţia deplină a obiectelor împotriva următorilor factori de risc:

1) variaţiile microclimatice, în special fluctuaţiile umidităţii relative;

2) pătrunderea lichidelor şi a gazelor;

3) şocuri şi trepidaţii;

4) degradări mecanice.

223. Ambalajul întrebuinţat trebuie să fie făcut din materiale rigide şi rezistente pentru a preveni deteriorările mecanice, inerte din punct de vedere chimic; să fie etanş şi impermeabil; să anuleze şocurile şi trepidaţiile.

224. Bunurile culturale se examinează cu atenţie înainte de ambalare, scoţându-se ori protejându-se, după caz, cuiele, sârmele, inelele, belciugele, agăţătorile etc. Picturile cu geam se protejează prin lipirea pe sticlă a unor benzi adezive dispuse în paralel şi perpendicular unele faţă de altele.

225. Bunurile culturale se fixează de suprafaţa ambalajului cu materiale elastice pentru a le asigura inerţia. Capacul se prinde întotdeauna cu holtz-şuruburi. Lăzile, cutiile trebuie să aibă mânere pentru manipulare. Pe capac şi pe părţile laterale se marchează codul de poziţie, de material fragil, de material casant, de protejare de intemperii, locul unde se deschide etc.

226. Se interzice transportarea bunurilor culturale fără însoţitor competent, indiferent de mijlocul de transport utilizat (auto, aer, feroviar).

XXXVI. FILMAREA ŞI FOTOGRAFIEREA

BUNURILOR CULTURALE MOBILE

227. Filmarea/fotografierea bunurilor culturale se aprobă de către conducerea instituţiei muzeale. În acest scop, solicitantul va înainta o cerere, prin care se va solicita aprobarea filmării/fotografierii obiectelor. Deţinătorul, în persoana custodelui-şef sau a muzeografului/conservatorului/ gestionarului responsabil de colecţie, studiază oportunitatea solicitării, examinează starea de conservare a bunurilor respective, precum şi implicaţiile efectelor filmării/fotografierii asupra acestora şi avizează (sau nu) filmarea/fotografierea pentru fiecare caz în parte.

228. Nu se aprobă filmarea/fotografierea pieselor muzeale în următoarele cazuri:

1) obiectul este într-o stare de conservare proastă (se exceptează fotografierea pentru activitatea de conservare-restaurare);

2) există replici de valoare egală sau apropiată ce pot substitui originalul, fără ca prin aceasta să se diminueze calitatea reproducerii;

3) fototecile muzeale posedă fotografii digitale utilizabile, potrivit scopului urmărit;

4) dacă se determină că acţiunea pentru care se solicită filmarea/fotografierea are un caracter minor în raport cu valoarea obiectului.

229. La filmarea/fotografierea bunurilor culturale trebuie respectate următoarele reguli:

1) deţinătorul instruieşte echipa de filmare/fotografiere asupra condiţiilor de acces la bunuri, a regulilor generale de securitate ce trebuie respectate (fumat, folosirea instalaţiilor etc.), altor condiţii menite să prevină degradarea obiectelor ca urmare a prezenţei şi activităţii echipei;

2) filmarea/fotografierea bunurilor culturale se face numai în prezenţa custodelui-şef, a muzeografului/conservatorului/gestionarului responsabil de colecţie sau a administratorului/ custodelui expoziţiei;

3) bunurile culturale de natură organică nu pot fi expuse la intensităţi luminoase maxime, decât în limita timpului strict necesar. Toate operaţiile preliminare (fixare, încadrare, distanţă, punere pe punct etc.) se vor face folosindu-se o intensitate luminoasă de cel mult 100 de lucşi;

4) se interzice utilizarea surselor de iluminat care emit radiaţii UV. În acest sens, echipa de filmare va prezenta muzeografului/conservatorului/gestionarului responsabil de colecţie documentaţia privind calitatea specială (spectrul lungimilor de undă emise) a surselor folosite. Sursele de iluminare vor fi prevăzute cu filtre împotriva radiaţiei. Dacă în timpul procesului de filmare, sursele de lumină emit radiaţii puternice, corpurile de iluminat se vor ţine la o distanţă cât mai mare de bunuri, durata de iluminare maximă nu va depăşi un minut şi se va intensifica ventilarea spaţiului în care se filmează;

5) se vor lua măsuri speciale pentru protejarea picturilor, cărţilor, graficii, pergamentelor, documentelor, miniaturilor, obiectelor din piele, textilelor, se va recurge la ventilarea suplimentară a spaţiului, aşa încât temperatura suprafeţei lucrărilor şi a stratului superficial să nu depăşească 1,1/2^°C, iar umiditatea relativă din încăpere să nu scadă sub 50%;

6) filmarea/fotografierea desenelor se admite doar o dată în an, a graficii şi a gravurilor – de două ori pe an;

7) filmarea/fotografierea se va consemna, pentru fiecare obiect în parte, în jurnalul privind circulaţia bunurilor culturale din colecţie.

XXXVII. ASIGURAREA SECURITĂŢII SPAŢIILOR MUZEALE, SIGILAREA

 ŞI APLICAREA PLUMBULUI, PĂSTRAREA CHEILOR

230. Pentru asigurarea securităţii instituţiilor muzeale este obligatorie paza lor, atât internă, cât şi externă; dotarea cu aparate şi sisteme antifurt, conectarea la sistemul centralizat de semnalizare. Paza este asigurată pe baza unui regulament elaborat de muzeu, de comun acord cu serviciul de pază al localităţii respective.

231. Deţinătorii de bunuri culturale au obligaţia să asigure, în orele de acces al publicului, supravegherea spaţiilor expoziţionale în scopul prevenirii înstrăinării sau distrugerii pieselor muzeale expuse. Supravegherea se desfăşoară în conformitate cu regulamentul serviciului de securitate, elaborat de fiecare instituţie muzeală.

232. Primirea-predarea sălilor de expoziţii de către serviciul de pază şi supraveghetori se efectuează la începutul şi la sfârşitul programului zilnic de lucru, în conformitate cu regulamentul de funcţionare a expoziţiei muzeale, elaborat de fiecare instituţie muzeală.

233. Deţinătorii de bunuri culturale au obligaţia de a înzestra ferestrele de la parter cu grilaje.

234. Uşile sălilor de expoziţii, depozitelor, dulapurilor, vitrinelor se numerotează şi se înzestrează cu plăci pentru sigilare sau plumbuire. Cheile se etichetează, indicându-se pe fiecare în parte numărul uşii sau al vitrinei respective.

235. Cheile de la depozite, sălile de expoziţii, birouri şi ateliere se păstrează la postul de pază, într-un seif ori în alt loc stabilit de conducerea muzeului; cele de la dulapurile şi vitrinele cu bunuri culturale – la custodele-şef în seif.

Cheile se înmânează doar anumitor persoane, desemnate de directorul general/directorul instituţiei prin ordin (custodele-şef, muzeograful/conservatorul/gestionarul responsabil de colecţie, administratorul/ custodele expoziţiei ş.a.). Evidenţa cheilor se ţine la postul de pază într-un registru special, în care se consemnează data şi ora luării şi depunerii cheilor, semnătura persoanei care le-a luat.

236. Custodele-şef, muzeografii/conservatorii/gestionarii responsabili de colecţii, administratorul/ custodele expoziţiei trebuie să aibă sigilii proprii, cu numărul sau emblema fiecăruia. La închiderea depozitelor şi a sălilor de expoziţii, ei sunt obligaţi să aplice sigilii pe plăcuţele de la uşi. Se interzice transmiterea sigiliului de la o persoană la alta.

237. Deschiderea, închiderea şi sigilarea sălilor de expoziţii se efectuează de către administratorul/custodele expoziţiei, asistat de personalul de pază şi supraveghere. Numărul sigiliului aplicat pe uşi se fixează în jurnalul de predare a cheilor.

238. Depozitele, dulapurile sau vitrinele cu bunuri culturale nu pot fi deschise decât de persoana care le gestionează. În cazuri excepţionale, se permite deschiderea acestora de către o comisie, desemnată de directorul general/directorul instituţiei prin ordin, în frunte cu custodele-şef sau directorul adjunct de specialitate. Comisia va alcătui un proces-verbal (act), în care se va consemna motivul deschiderii şi starea depozitului la momentul intrării.

239. La încetarea activităţii muzeale, sălile, depozitele, birourile se închid, iar cheile se predau. Se interzice scoaterea, chiar temporară, din incinta instituţiei a cheilor. Cheile nu se dau decât persoanelor nominalizate prin ordin.

240. Fumatul în spaţiile de expunere şi de păstrare a bunurilor culturale este strict interzis.

Anexa nr.3

la Hotărârea Guvernului nr.604/2020

REGULAMENT

de acreditare a muzeelor

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul de acreditare a muzeelor (în continuare – Regulament) stabileşte standardele minime de acreditare a muzeelor şi procedura de acreditare a muzeelor.

2. Procedura de acreditare reprezintă un instrument de monitorizare şi evaluare a activităţii muzeelor, prin care Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării urmăreşte respectarea prevederilor legale, a normelor şi metodologiilor în domeniul păstrării, conservării, restaurării, promovării şi valorificării patrimoniului cultural de către muzee.

3. Toate muzeele înregistrate în Registrul muzeelor, aprobat şi completat în baza ordinului ministrului educaţiei, culturii şi cercetării, sunt supuse în mod obligatoriu procedurii de acreditare o dată la 4 ani, indiferent de forma de proprietate sau de administrare.

4. Muzeele iniţiază procedura de acreditare în termen de până la 4 ani de la data intrării în vigoare a Legii muzeelor nr.262/2017 şi după expirarea unui an de la intrarea în vigoare a prezentului Regulament.

5. Pentru muzeele nou-înfiinţate, procedura de acreditare se iniţiază la doi ani de la înregistrarea lor în Registrul muzeelor, perioadele de evaluare menţionate în prezentul Regulament corelându-se corespunzător cu acest termen.

6. Muzeele cu filiale desfăşoară procedura de acreditare concomitent pentru muzeul central şi pentru filialele din componenţă.

7. Acreditarea muzeelor se efectuează în baza avizului Comisiei naţionale a muzeelor şi a colecţiilor (în continuare – Comisie).

II. RESPONSABILITĂŢILE COMISIEI NAŢIONALE

A MUZEELOR ŞI A COLECŢIILOR

8. Comisia îşi desfăşoară activitatea în baza următoarelor principii:

1) independenţă – dreptul şi capacitatea Comisiei de a-şi organiza activitatea în condiţii care exclud orice presiune asupra acesteia;

2) nediscriminare – Comisia tratează reprezentanţii muzeelor care depun dosarele spre acreditare fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, originea lor naţională, etnică sau socială, situaţia lor materială sau de altă situaţie;

3) integritate – absenţa intereselor patrimoniale sau de altă natură ale membrilor Comisiei faţă de dosarele de acreditare pe care le evaluează;

4) corectitudine – analiza fiecărui dosar în mod individual.

9. Comisia este constituită din 12 membri şi activează în baza regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, culturii şi cercetării.

10. În procesul de analiză a cererii de acreditare şi a documentelor anexate, Comisia poate să se deplaseze la faţa locului, pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor de acreditare, cu întocmirea unei note informative în acest sens.

11. În cazul constatării unui eventual conflict de interese, membrul Comisiei nu va participa la examinarea dosarului de acreditare în raport cu care a fost constatată incompatibilitatea. În cazul constatării incompatibilităţii după finalizarea procedurii de acreditare, rezultatul final va fi revizuit prin excluderea punctajului acordat de membrul respectiv.

III. STANDARDE MINIME DE ACREDITARE

12. Standardele minime de acreditare cuprind întreg domeniul de organizare şi funcţionare a muzeelor şi sunt expuse în fişa de autoevaluare a standardelor minime de acreditare, care este completată în cadrul muzeului, indicându-se realizările la zi.

13. Standardele minime sunt structurate în următoarele categorii:

1) organizarea şi administrarea muzeelor;

2) finanţarea;

3) baza tehnico-materială;

4) patrimoniul şi evidenţa;

5) valorificarea patrimoniului;

6) cooperarea, în cazul muzeelor publice;

7) comisii şi consilii de specialitate, în cazul muzeelor publice.

IV. CONŢINUTUL DOSARULUI DE ACREDITARE

14. În vederea obţinerii acreditării, muzeul, indiferent de forma de proprietate, depune la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, următoarele documente:

1) cererea pentru iniţierea procedurii de acreditare, conform anexei 1;

2) fişa de autoevaluare a standardelor minime de acreditare, conform anexei nr.2;

3) copia certificatului de înregistrare a muzeului în Registrul muzeelor;

4) scurt istoric al muzeului;

5) copia organigramei, a statelor de personal şi a schemei de încadrare;

6) copia regulamentului de organizare şi funcţionare a muzeului;

7) indicatorii de performanţă ai muzeului pe ultimii 4 ani sau pe perioada scursă de la ultima acreditare, aprobate de către directorul general – în cazul muzeelor naţionale, şi de către fondator – în cazul muzeelor raionale şi ale UTA Găgăuzia, locale, instituţionale, conform anexei nr.3 la prezentul Regulament;

8) planul strategic de dezvoltare a muzeului pentru următorii 4 ani;

9) planul de restaurare a bunurilor culturale pentru următorii 2 ani;

10) planul de cercetare ştiinţifică a patrimoniului muzeal pentru următorul an calendaristic;

11) planul de valorificare expoziţională a patrimoniului muzeal şi a activităţilor cultural-educaţionale pentru următorul an calendaristic;

12) alte documente relevante pentru îndeplinirea criteriilor de acreditare, precum diplome, materiale promoţionale, articole publicate etc.

15. Documentele se depun de către solicitant pe suport de hârtie, purtând semnătura solicitantului, sau în format electronic, scanat.

V. PROCEDURA DE ACREDITARE A MUZEELOR

16. Procedura de acreditare se declanşează odată cu depunerea cererii şi a documentelor anexate de către muzeu la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi nu trebuie să depăşească 6 luni de la înregistrarea cererii.

1) Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării verifică corectitudinea întocmirii documentaţiei, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii de acreditare a muzeului, şi transmite dosarul Comisiei.

2) În cazul în care se constată că documentaţia este incompletă sau conţine erori, aceasta este restituită muzeului spre remedierea obiecţiilor şi remiterii dosarului completat în termen de maximum 30 de zile de la data transmiterii ei.

3) În caz de necesitate, Comisia poate să se deplaseze la faţa locului, pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor de acreditare, cu întocmirea unei note informative în acest sens, care se anexează la dosar.

17. Dosarul depus, împreună cu nota informativă, după caz, sunt transmise Comisiei spre avizare.

18. Fiecare membru al Comisiei acordă de la 0 la 3 puncte pentru fiecare indicator de progres din anexa nr.3, după cum urmează:

1) 0 puncte se acordă în cazul în care indicatorul de progres se află în descreştere faţă de perioada precedentă;

2) 1 punct se acordă atunci când se constată o creştere nesemnificativă (0 – 1%);

3) 2 puncte se acordă atunci când se constată o creştere de la 1 la 5%;

4) 3 puncte se acordă pentru o creştere mai mare de 5%.

19. Punctajul final acordat de către Comisie este consemnat în fişa de evaluare şi reprezintă suma medie între punctajele acordate de către fiecare membru pentru fiecare indicator de progres din anexa nr.3.

20. Acreditarea se consideră susţinută atunci când punctajul final acordat de către Comisie nu este mai mic de 56 de puncte, ceea ce constituie 50% din punctajul maxim.

21. În baza avizului pozitiv al Comisiei, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării emite ordinul de acreditare cu recomandarea privind acordarea categoriei de salarizare a muzeului.

22. Dacă punctajul final este mai mic de 56 de puncte, Comisia emite aviz negativ privind acreditarea muzeului.

23. Avizul negativ al Comisiei se comunică muzeului de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în termen de 5 zile de la data emiterii acestuia, anexându-se copia deciziei Comisiei şi recomandările privind remedierea problemelor.

24. Muzeul care nu a susţinut acreditarea este obligat să iniţieze procedura de acreditare repetată.

25. Muzeul are dreptul să conteste avizul negativ al Comisiei în termen de 30 de zile de la data comunicării acestuia, în conformitate cu capitolul VIII.

VI. ACREDITAREA REPETATĂ

26. Procedura de acreditare repetată se iniţiază nu mai târziu de 2 ani de la data emiterii avizului negativ al Comisiei.

27. Acreditarea repetată se desfăşoară în conformitate cu aceleaşi standarde şi în baza aceluiaşi set de documente ca şi acreditarea iniţială.

VII. REVOCAREA ACREDITĂRII

28. Revocarea acreditării muzeelor este dispusă de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, la propunerea Comisiei, în cazul a două evaluări negative consecutive ale instituţiei muzeale.

29. Acreditarea muzeelor este revocată prin ordin al ministrului educaţiei, culturii şi cercetării.

30. În cazul revocării acreditării instituţiei muzeale publice, aceasta este descalificată, cu radierea înscrisului din Registrul muzeelor. Piesele muzeale pasibile de clasare în patrimoniul cultural naţional mobil sunt transmise, la propunerea Comisiei, în gestiunea muzeelor naţionale sau, după caz, altor muzee, în funcţie de tipul acestora. În acest scop, concomitent cu ordinul de revocare a acreditării, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării creează, prin ordin, o comisie de examinare, clasare şi transmitere a bunurilor muzeale în gestiunea altui muzeu public.

31. În cazul revocării acreditării instituţiei muzeale de drept privat, aceasta este descalificată, cu radierea înscrisului din Registrul muzeelor.

32. Ordinul ministrului educaţiei, culturii, şi cercetării de revocare a acreditării poate fi contestat în termen de 30 de zile de la publicare, în conformitate cu capitolul VIII.

VIII. CONTESTAREA REZULTATELOR

PROCEDURII DE ACREDITARE

33. Muzeul sau fondatorul care nu este de acord cu rezultatele procedurii de acreditare poate depune o contestaţie la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în decurs de 30 de zile de la data publicării ordinului cu privire la acreditare/neacreditare.

34. Cererea de contestaţie se depune la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în formă scrisă sau prin poşta electronică.

35. Contestaţiile se analizează în cadrul unei comisii numite prin ordin al ministrului educaţiei, culturii şi cercetării, formată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi ai muzeelor naţionale. Lucrările de secretariat ale Comisiei sunt asigurate de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

36. Comisia de contestaţii este în drept:

1) să solicite părţilor informaţii, documente şi materiale necesare pentru desfăşurarea activităţii sale;

2) să antreneze, în modul stabilit, şi alte persoane decât cele implicate, specialişti din domeniu, reprezentanţi ai fondatorilor, la soluţionarea obiectivă a cauzelor.

37. În activitatea sa, Comisia de contestaţii este obligată:

1) să respecte drepturile şi interesele legitime ale părţilor;

2) să emită concluzii întemeiate şi argumentate.

38. Contestaţia se analizează în termen de 30 de zile de la înregistrare şi se expediază pe adresa electronică a solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei.

39. În cazul în care contestatarul este nemulţumit de răspunsul primit, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.

40. Muzeul căruia i-a fost revocată acreditarea poate solicita din nou iniţierea procedurii de acreditare după ce vor fi remediate problemele constatate de către Comisie.

IX. DISPOZIŢII FINALE

41. Informaţiile referitoare la procedura de acreditare a muzeului sunt introduse în Registrul muzeelor în termen de 10 zile de la aprobarea ordinului ministrului educaţiei, culturii şi cercetării cu privire la acreditarea/neacreditarea muzeului respectiv.

42. Verificarea respectării condiţiilor de acreditare a muzeelor se face periodic de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în cazul muzeelor din subordinea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, de către fondator şi Comisie – în cazul celorlalte muzee, indiferent de tipul de proprietate.