Hotărâri
611/15.05.2002 Hotărîre cu privire la aprobarea Strategiei ocupării forţei de muncă în Republica Moldova
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
cu privire la aprobarea Strategiei ocupării forţei
de muncă în Republica Moldova
Nr.611 din 15.05.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.66-68/705 din 23.05.2002
* * *
Abrogat: 15.06.2007
Hotărîrea Guvernului nr.605 din 31.05.2007
Notă: În textul hotărîrii şi al Strategiei sintagmele "departamentele",
"Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale", "Ministerul Economiei",
"Departamentul Statistică şi Sociologie" se substituie prin
sintagmele "alte autorităţi administrative centrale", "Ministerul
Economiei şi Comerţului", "Biroul Naţional de Statistică", iar
cuvintele "ministerele şi departamentele de resort" se substituie
prin cuvintele "organele centrale de specialitate ale
administraţiei publice" conform Hot.Guv. nr.1288 din 09.12.05,
în vigoare 23.12.05
În scopul ameliorării situaţiei pe piaţa forţei de muncă, reducerii
şomajului şi promovării politicilor active în acest domeniu, Guvernul
Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Strategia ocupării forţei de muncă în Republica Moldova
(se anexează).
2. Anual, pînă la 1 august, organele centrale de specialitate ale
administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice locale vor
prezenta Ministerului Economiei şi Comerţului propuneri spre a fi
incluse în Programul acţiunilor pentru ocuparea forţei de muncă.
3. Ministerul Economiei şi Comerţului:
va elabora, pînă la 1 noiembrie a fiecărui an, Programul acţiunilor
pentru ocuparea forţei de muncă în baza Strategiei ocupării forţei de
muncă în Republica Moldova, ţinînd cont de propunerile prezentate
conform punctului 2 al prezentei hotărîri;
va elabora, în termen de trei luni, în colaborare cu Biroul Naţional
de Statistică, lista indicatorilor statistici necesari pentru
monitorizarea implementării sus-numitei strategii care vor fi incluşi în
programul lucrărilor statistice pentru anul 2003, şi va informa anual,
pînă la 1 martie, Guvernul despre mersul realizării strategiei
sus-aprobate.
4. Se stabileşte că nivelul garanţiilor principale pentru populaţia
Transnistriei, prevăzute în Strategia ocupării forţei de muncă în
Republica Moldova, nu va fi inferior celui stabilit de legislaţie în
ansamblu pe ţară.
[Pct.4 introdus prin Hot.Guv. nr.1288 din 09.12.05, în vigoare 23.12.05]
5. Controlul asupra realizării Strategiei ocupării forţei de muncă
în Republica Moldova se pune în sarcina Ministerului Economiei şi
Comerţului.
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV
Contrasemnată:
Ministrul muncii
şi protecţiei sociale Valerian Revenco
Ministrul justiţiei Ion Morei
Chişinău, 15 mai 2002.
Nr. 611.
Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr. 611 din 15 mai 2002
STRATEGIA
OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
I. Introducere
În orice societate ocuparea forţei de muncă constituie o sarcină
primordială prin care se asigură echilibrul macroeconomic şi
stabilitatea social-politică, un proces complex şi dinamic, de interes
major pentru toţi agenţii economici şi partenerii sociali, pentru
prezentul şi viitorul societăţii şi un obiectiv cu variate implicaţii
economice, sociale, educaţional-culturale şi politice.
Ocuparea forţei de muncă este una din principalele probleme cu care
se confruntă toate ţările cu economie liberă. În Republica Moldova, unde
această problemă era actuală şi în anii precedenţi, tranziţia la
economia de piaţă a amplificat şi a aprofundat şi mai mult decalajele
dintre cererea şi oferta forţei de muncă în ansamblu.
Situaţia creată pe piaţa forţei de muncă necesită o soluţionare
urgentă şi completă, aceasta fiind posibilă numai prin elaborarea,
aprobarea şi implementarea Strategiei ocupării forţei de muncă, care
determină obiectivele, sarcinile şi priorităţile mecanismului de
angajare a forţei de muncă şi direcţiile susţinerii de către stat a
ocupării forţei de muncă.
II. Definiţii şi noţiuni de bază
În sensul prezentei Strategii, următoarele noţiuni de bază se
semnifică:
populaţia economic activă - toate persoanele care reprezintă forţa
de muncă disponibilă pentru producerea de bunuri şi servicii în perioada
de referinţă, inclusiv populaţia încadrată în muncă şi şomerii;
populaţia ocupată - toate persoanele cu vîrste de la 15 ani şi mai
mult, care desfăşoară activităţi economice sau sociale producătoare de
bunuri sau servicii cel puţin o oră în perioada de referinţă (o
săptămînă), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii,
plată în natură sau alte beneficii;
rata globală de ocupare - raportul dintre populaţia ocupată şi
întreaga populaţie. Se consideră subocupate persoanele care au un loc de
muncă (sînt ocupate), dar au lucrat, independent de voinţa lor, mai
puţin decît durata stabilită a programului de lucru şi care doresc,
caută şi sînt disponibile în următoarele 15 zile să lucreze mai multe
ore;
şomeri, definiţi conform metodologiei Biroului Internaţional al
Muncii (în continuare - BIM) - persoanele cu vîrste de la 15 ani şi mai
mult, care în perioada de referinţă întrunesc simultan următoarele
condiţii:
- nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o careva activitate în
scopul obţinerii de venituri;
- sînt în căutarea unui loc de muncă, utilizînd în ultimele 4
săptămîni diferite metode pentru a-l găsi, s-au înregistrat la agenţiile
publice şi private de ocupare a forţei de muncă, au depus demersuri
pentru a-şi începe o activitate pe cont propriu, au publicat anunţuri şi
au dat răspunsuri la anunţuri, au apelat în acest sens la prieteni,
rude, colegi, sindicate etc.;
- sînt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă
şi-ar găsi imediat un loc de muncă.
şomeri înregistraţi - persoanele apte de muncă cu vîrste apte de
muncă, care nu au un serviciu şi nici un alt mod de obţinere a unui
venit legal, sînt înregistrate la oficiile forţei de muncă ca persoane
în căutare de lucru şi probează că sînt gata să se încadreze în muncă;
rata şomajului - indicatorul prin intermediul căruia se măsoară
intensitatea şomajului, care se calculează sub formă de raport dintre
numărul de şomeri şi populaţia economic activă;
rata şomajului în sens BIM - raportul dintre numărul şomerilor în
sens BIM şi populaţia economic activă.
III. Piaţa forţei de muncă
1. Aspectele situaţiei social-economice
Procesul reformelor, început în Republica Moldova încă din anul
1990, presupunea transformări profunde care să cuprindă toate sferele de
activitate ale societăţii. Tranziţia economică vizează, în principal,
constituirea unei economii libere de piaţă, performante şi durabile.
Aceasta presupune adoptarea şi aplicarea unei strategii coerente, cu
obiective clare pe termen lung, mediu şi imediat, avînd ca finalităţi un
pluralism al formelor de proprietate cu prevalarea sectorului privat şi
un cadru economico-legislativ care să permită manifestarea reală a
liberei iniţiative şi a relaţiilor concurenţiale pe piaţă.
Rezultatele concrete pe care noul sistem economic le generează şi
efectul lor asupra diferitelor categorii de populaţie au o importanţă
esenţială.
Dezvoltarea economică este de neconceput fără ocuparea suficientă şi
productivă a populaţiei, precum şi fără creşterea nivelului ei de trai.
Lipsa unei ocupaţii profitabile echivalează cu pierderea resurselor
umane, avînd efecte grave pentru dezvoltarea social-economică, pentru
coeziunea socială şi prosperitatea populaţiei.
Principalele direcţii de evoluţie a economiei naţionale, evaluate în
baza indicatorilor de performanţă economică realizaţi în perioada
1990-2000, se caracterizează prin impactul lor negativ asupra pieţei
forţei de muncă. Starea economiei şi a pieţei naţionale a forţei de
muncă se caracterizează prin următoarele estimări: indicatorii de bază
ai sistemului economiei naţionale au scăzut drastic, deşi în anumiţi ani
s-au atestat unele înviorări evidente, iar din anul 2001 în economia
naţională s-au evidenţiat anumite tendinţe pozitive de stabilizare şi
relansare social-economică. Preţurile de consum în anul 2001 faţă de
luna decembrie a anului 2000 au crescut cu 6,3 % şi au diminuat faţă de
anul 2000 cu 12% (în anul 2000 faţă de decembrie 1999 preţurile de
consum au crescut cu 18,4%), iar rata inflaţiei medii anuale a atins 10%
faţă de 31% în anul 2000.
S-a conturat o reală tendinţă de stabilizare la nivel macroeconomic,
în anul 2001 obţinîndu-se o creştere a produsului intern brut cu 6,1%,
faţă de 2,1% în anul 2000. Acest indicator s-a format în proporţie de
circa 75% în sectorul privat, fapt ce confirmă tendinţa de expansiune a
acestui sector.
Prezentînd o performanţă esenţială, această creştere indică o
înviorare a sectoarelor de bază ale economiei naţionale, asigurînd
majorarea producerii de mărfuri (cu 9,1%) şi servicii (cu 2,4%) şi
colectarea mai ritmică la buget a impozitelor nete pe produs şi import
(cu 10,8%).
Evoluţiile din structura economiei naţionale şi-au lăsat amprenta
pregnantă asupra principalilor indicatori de performanţă ai pieţei
forţei de muncă. Noua piaţă a forţei de muncă a apărut şi evoluează ca o
piaţă rigidă, tensionată, marcată de puternice dezechilibre structurale,
teritoriale, ocupaţionale şi profesionale.
Printre indicatorii după care este estimată astăzi funcţionarea
pieţei interne a forţei de muncă esenţiale sînt: reducerea forţei de
muncă, creşterea salariului mediu, diversificarea structurii
ocupaţionale şi a surselor de venituri, scăderea populaţiei apte de
muncă şi a celei ocupate, apariţia şi extinderea unor forme atipice de
ocupare, angajarea unei părţi însemnate a populaţiei active în economia
subterană, influenţa forţei de muncă emigrante şi imigrante asupra
nivelului de ocupare a populaţiei şi asupra şomajului.
Drept bază pentru sporirea nivelului ocupării forţei de muncă,
precum şi pentru lichidarea disproporţiilor pe piaţa forţei de muncă
serveşte dezvoltarea sistemului de creare a noilor locuri de muncă.
În acest context, este necesar să se îmbine principiile şi
priorităţile politicii de plasare în cîmpul muncii cu priorităţile
politicii structurale şi investiţionale. Aceasta implică găsirea unor
priorităţi ramurale şi regionale în crearea noilor locuri de muncă şi
păstrarea celor existente de perspectivă, elaborarea unui cadru normativ
de drept care să favorizeze formarea condiţiilor pentru crearea şi
menţinerea locurilor de muncă, stimularea structurii eficiente a
ocupaţiei, păstrarea întreprinderilor moderne unicale şi a potenţialului
lor intelectual.
În anul 2000 a fost aprobată Strategia preliminară de reducere a
sărăciei în Republica Moldova, în anul 2001 - Strategia de dezvoltare
social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu pînă în anul 2005,
iar în anul 2002 - Strategia investiţională a Republicii Moldova,
concomitent fiind elaborată şi Strategia de dezvoltare a sectorului
privat.
În acest context, Strategia ocupării forţei de muncă în Republica
Moldova, Strategia de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova
pe termen mediu pînă în anul 2005 şi Strategia preliminară de reducere a
sărăciei statuează următoarele obiective comune în domeniul ocupării
forţei de muncă:
- monitorizarea ocupării forţei de muncă şi perfecţionarea
instituţională a pieţei muncii;
- revizuirea şi perfecţionarea cadrului legislativ;
- elaborarea programelor anuale de acţiuni pentru ocuparea forţei de
muncă;
- amplificarea activităţilor de orientare profesională, calificare,
recalificare şi perfecţionare profesională, cu accent pe calitatea
pregătirii;
- susţinerea financiară a agenţilor economici pentru crearea noilor
locuri de muncă şi microcreditarea şomerilor pentru iniţierea unor
activităţi antreprenoriale;
- stabilirea măsurilor de protecţie pentru categoriile social
vulnerabile, în raport cu riscul şomajului;
- punerea în aplicare a abordărilor strategice privind dezvoltarea
pieţei forţei de muncă.
Toate măsurile preconizate pentru ameliorarea situaţiei pe piaţa
muncii se vor putea derula în anii 2002 -2008 în urma creşterii
economice, în consens cu tendinţele de creştere la nivel macroeconomic
(se preconizează creşterea PIB cu un ritm anual de 6-7%) şi reducerea
ratei inflaţiei, pe fondalul extinderii procesului investiţional, care
va condiţiona crearea noilor locuri de muncă.
Stabilirea unui set de obiective pe termen lung, mediu şi scurt şi
precizarea mecanismului de realizare a acestora trebuie să pornească de
la faptul că sporirea ocupării şi reducerea şomajului se pot realiza
doar în contextul stopării declinului economic şi relansării procesului
de creştere economică.
2. Ocuparea populaţiei apte de muncă
Promovarea reformelor a condiţionat schimbări cantitative şi
calitative în sfera ocupării forţei de muncă, caracterizate în special
prin:
- micşorarea numărului populaţiei ocupate în economia naţională. În
ultimii 10 ani numărul populaţiei ocupate a diminuat cu circa 190 mii
persoane: în anul 1993 populaţia ocupată constituia 1688 mii persoane,
în anul 2000 - 1515 mii persoane, în anul 2001 - doar 1499 mii persoane.
Ponderea cetăţenilor ocupaţi în totalul populaţiei a constituit în anul
2001 pe republică 41,3%;
- creşterea numărului persoanelor disponibilizate faţă de numărul
celor angajate la întreprinderi;
- schimbarea repartizării angajaţilor în tranşe pe formele de
proprietate ale patronilor. În anul 1990 ponderea angajaţilor din
sectorul privat în populaţia ocupată constituia 37%, iar în anul 2001 -
70%, în timp ce în sectorul public această pondere era în anul 1990 de
63%, iar în anul 2001 - de 30%;
- activizarea proceselor de disponibilizare a lucrătorilor -
lichidarea şi reorganizarea unor întreprinderi au condus la reduceri
considerabile de personal;
- scăderea numărului persoanelor ocupate incomplet;
- creşterea numărului de persoane ocupate în sectorul neformal;
- intensificarea migraţiei forţei de muncă;
- utilizarea insuficientă a potenţialului intelectual, condiţionată
de scăderea cererii la forţa de muncă de înaltă calificare (motivată de
transformările structurale în economie, de nivelul scăzut al salariilor
şi de plata cu întîrziere a acestora).
În ultimii ani s-a constatat o orientare constantă (deşi lentă) spre
politici active pe piaţa forţei de muncă, o mai mare preocupare a
organismelor care reglementează piaţa internă a muncii pentru alocarea
resurselor bugetare şi organizarea cursurilor de instruire profesională
(în special pentru tinerii şomeri), cu accentul preponderent asupra
organizării cursurilor de calificare şi recalificare.
În domeniul politicilor active priorităţile predominante pe termen
scurt le constituie monitorizarea şomajului, utilizată îndeosebi pentru
anticiparea închiderii întreprinderilor şi a concedierilor în masă şi
pentru a elabora metode apte să scurteze durata aflării persoanelor în
şomaj şi să atenueze impactul şomajului prin programe specifice de
creare a locurilor de muncă.
Au fost întreprinse acţiuni pentru anticiparea şomajului, care
includ:
- notificarea anticipată de către întreprinzători privind
eventualitatea închiderii întreprinderilor sau concedierilor masive -
măsură esenţială pentru factorii abilitaţi cu elaborarea politicilor în
domeniu în scopul aplicării măsurilor cuvenite;
- încurajarea spiritului antreprenorial şi asistarea
întreprinderilor mici;
- angajarea forţei de muncă la lucrări publice remunerate;
- elaborarea de către agenţii economici a propriilor programe de
activitate, prin care să-şi anticipeze acţiunile viitoare; introducerea
şi extinderea managementului factorului uman, care să prevadă evoluţia
numărului de persoane, a meseriilor şi cerinţelor de calificare şi să
asigure gestiunea previzională a ocupării şi calificării forţei de muncă.
3. Şomajul
Ca fenomen multidimensional, şomajul se află la limita dintre
economic şi social, exercitînd un impact puternic atît asupra persoanei,
cît şi asupra societăţii în ansamblu. Pierderea locului de muncă de
către persoana respectivă înseamnă pierderea venitului şi a statutului
ei social, cu consecinţe nefaste la nivel familial: reducerea nivelului
de trai al familiei şi a posibilităţilor de educare a copiilor, căderea
în sărăcie, apariţia stresurilor, agravarea sănătăţii etc.
Şomajul a început să se manifeste începînd cu anul 1991 - conform
situaţiei din 1 ianuarie 1992 au fost înregistraţi în evidenţe 78
şomeri. La situaţia din 1 ianuarie 2002 numărul şomerilor înregistraţi a
constituit 27,6 mii persoane, iar rata şomajului înregistrat a atins 2%.
În ultimii ani în Republica Moldova, care aspiră la statutul de ţară
deschisă şi integrată în economia mondială, devine tot mai necesară
asigurarea compatibilităţii internaţionale a tuturor indicatorilor ei
socio-economici. Referitor la sistemul informaţional al ţării în ceea ce
priveşte resursele de muncă, mai există încă anumite decalaje. Chiar şi
definiţia de populaţie aflată în şomaj, adoptată în Moldova, nu
corespunde normelor internaţionale şi metodologiei Biroului
Internaţional al Muncii. Conform acestora din urmă, şomeri se consideră
persoanele care nu au un loc de muncă aducător de venit, sînt în
căutarea unui serviciu şi sînt disponibili să se angajeze într-un loc
potrivit de muncă.
În definiţia naţională pe prim plan este pusă condiţia ca şomerii să
fie înregistraţi la oficiile forţei de muncă, ceea ce reduce
considerabil numărul real al şomerilor, în afara limitelor şomajului
oficial rămînînd şomajul latent, sezonier, persoanele neîncadrate şi
neînregistrate. Atare discordanţă metodică complică compararea veridică
a indicatorilor şomajului din Republica Moldova cu cei din statistica
internaţională. Aceasta se referă, în primul rînd, la rata şomajului -
indicator sintetic care reflectă intensitatea fenomenului.
Potrivit metodologiei Biroului Internaţional al Muncii, în anul 2001
în Moldova numărul şomerilor a constituit 118 mii persoane, iar rata
şomajului a înregistrat 7,3% (la bărbaţi - 8,7%, la femei - 5,9%).
Proporţia bărbaţilor în numărul total al şomerilor a fost de 59,3%. Cea
mai înaltă rată a şomajului se menţine la tineret - 16,3%. Se păstrează
o discrepanţă considerabilă între şomajul la oraş (13,8%) şi sat (2,7%).
În Republica Moldova cele mai răspîndite forme de şomaj sînt:
fricţional, latent, cronic şi teritorial.
Şomajul teritorial. Continuarea reformelor economice, a
restructurării şi ajustărilor economice a condus la sporirea evoluţiilor
fenomenului de şomaj în tranşă teritorială.
Din numărul total al şomerilor înregistraţi pe parcursul anului 2001
(circa 59,5 mii), ponderea cea mai mare o au şomerii din mun. Chişinău -
14,5%, din judeţul Bălţi - 12,9%, judeţul Ungheni - 13,1% şi judeţul
Chişinău -11,1%.
Evoluţia în plan teritorial a şomajului conduce implicit la
necesitatea pregătirii şi aplicării din timp a unor acţiuni eficiente de
prevenire şi atenuare a acestui fenomen.
Pe lîngă faptul că nivelul şomajului variază în funcţie de
teritoriu, se observă şi diferenţierea lui după caracteristicile de
vîrstă şi sex. Şomajul categoriilor de persoane cu vîrste între 16 şi 25
ani a rămas la nivelul anului 1999 (33% din numărul total al şomerilor
înregistraţi). În anul 2000 vîrsta medie a şomerilor a constituit 32 ani
(inclusiv a femeilor - 31 ani), păstrîndu-se acelaşi nivel şi în anul
2001. În soluţionarea problemelor şomajului o atenţie deosebită trebuie
să se acorde utilizării forţei de muncă a tinerilor, cu accentul pe
crearea posibilităţilor de angajare a femeilor.
Şomajul latent. Statul şi-a direcţionat eforturile de bază în lupta
cu şomajul spre reglementarea nivelului şomajului deschis, fără să
întreprindă careva măsuri de protecţie socială a persoanelor cu statut
de şomer temporar şi a celor ocupate parţial. Fenomenul şomajului latent
este direct legat de alegerea priorităţilor, în special, la stoparea
şomajului în masă. Fenomenul ocupării incomplete a forţei de muncă a
atins dimensiuni impresionante.
Şomajul latent impune flexibilizarea pieţei forţei de muncă
(programe reduse de muncă, subcontractarea personalului de către alte
întreprinderi, programe flexibile pentru femei), iar cel sezonal - o
diversificare a structurii economiei.
În anii 1995-2001 reducerea numărului de salariaţi s-a produs, mai
ales, în sectorul public al economiei naţionale (dacă în 1995 aici erau
angajate 34% din populaţia ocupată în economie, în 2001 au rămas doar
23%). Odată cu aceasta a sporit numărul angajaţilor în sectorul privat
şi cel mixt (77% din totalul populaţiei ocupate în 2001).
Durata şomajului. Nivelul şomajului de lungă durată şi al şomajului
cronic la femei este considerabil mai mare decît la bărbaţi. În anul
2000 durata medie a şomajului pe republică a fost de 8,2 luni (inclusiv
la femei - 8,8 luni), iar în anul 2001 - de 7 luni, iar la femei de 7,5
luni.
Mecanismul de protecţie socială a segmentului economic activ al
populaţiei apte de muncă este orientat, în principiu, spre susţinerea
financiară a şomerilor oficial înregistraţi: pregătirea, recalificarea
şi perfecţionarea calificării şomerilor şi organizarea lucrărilor
publice remunerate.
În anul 2001, în structura resurselor financiare ale Fondului de
şomaj ponderea mijloacelor afectate pentru plata indemnizaţiilor de
şomaj şi a suplimentelor a constituit 58%, a mijloacelor pentru
reciclare şi instruire profesională - 14,5%, a celor pentru crearea
noilor locuri de muncă şi organizarea lucrărilor publice remunerate -
2%, iar a celor pentru întreţinerea serviciilor forţei de muncă - 12,3%.
Fondul de şomaj pentru anul 2002 a fost aprobat în cuantum de 42,4 mil.
lei. Ponderea mijloacelor preconizate pentru plata ajutorului de şomaj
şi altor indemnizaţii constituie 47,4%, a mijloacelor pentru instruirea
profesională - 14,8%, pentru crearea noilor locuri de muncă şi
organizarea lucrărilor publice remunerate - 6,8%, iar pentru
întreţinerea serviciilor forţei de muncă - 16,1%.
Finanţarea activităţilor de protecţie socială a şomerilor se
efectuează din Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin alocarea
mijloacelor necesare din Fondul de şomaj.
Din 59,5 mii şomeri înregistraţi pe parcursul anului 2001 au avut
dreptul la ajutoare de şomaj şi au beneficiat de ele doar 16,1 mii
persoane sau 27,1% din numărul lor total (doar fiecare al 4-lea şomer
înregistrat). Mărimea medie a ajutorului de şomaj a constituit 133,9 lei.
În ţările cu economia liberă dezvoltarea antreprenoriatului
(businessului mic şi mijlociu) se consideră principala sferă de
asigurare a populaţiei cu locuri de muncă şi de creştere a eficienţei
economice.
În Republica Moldova procesul de reformare a economiei este însoţit
de crearea unui număr mare de întreprinderi mici şi mijlocii, fondate
din proprie iniţiativă sau în rezultatul reorganizării şi privatizării
întreprinderilor mari.
La 1 octombrie 2001, în toate sectoarele economiei republicii
activau circa 21 mii întreprinderi mici faţă de 20 mii în anul 2000 (cu
7,5% mai mult), 18,4 mii - în anul 1999 şi 17,6 mii - în anul 1998.
Ponderea întreprinderilor mici în numărul total al întreprinderilor a
constituit în anul 2001 circa 94%.
În plus, în anul 2001 au activat circa 14 mii microîntreprinderi, în
cadrul cărora au fost create 11,2 mii de noi locuri de muncă. În anul
2001 au obţinut patente de întreprinzător circa 37 mii persoane (cu 11 %
mai mult decît în anul 2000).
În condiţiile agravării situaţiei pe piaţa forţei de muncă, din
toate măsurile active de reglementare a acestei pieţe ocuparea temporară
a cetăţenilor (preponderent la lucrările publice remunerate) este
raportată la măsurile prioritare de ocupare a populaţiei.
Scopul antrenării şomerilor şi a persoanelor neocupate la lucrări
temporare sau publice remunerate este susţinerea materială, în primul
rînd, a şomerilor, păstrîndu-le motivarea muncii, a persoanelor aflate
în şomaj un termen îndelungat şi a tineretului, care îşi începe
activitatea de muncă şi doreşte să obţină, conform capacităţilor,
anumite deprinderi de muncă sau calificări.
Dat fiind că lipseşte clasificatorul lucrărilor publice remunerate
şi nu au fost statuate principiile concrete privind organizarea lor,
acestea nu sînt practicate în măsura cuvenită.
În anul 2000 în lucrările publice remunerate au fost ocupate 1127
persoane, fixîndu-se o creştere cu circa 50% faţă de anul 1995. În anul
2001 la lucrările publice remunerate au fost antrenate 1779 persoane,
ceea ce constituie circa 3% din numărul şomerilor înregistraţi.
4. Reglementarea şi dirijarea migraţiei de muncă
În virtutea situaţiei create pe piaţa naţională a forţei de muncă,
migraţia internaţională nereglementată a forţei de muncă a căpătat o
amploare tot mai mare şi s-a transformat treptat într-o trăsătură
specifică a pieţei muncii din Moldova. Conform unor estimări, în anii
1999-2001 numărul cetăţenilor plecaţi din ţară în căutarea unui loc de
muncă se cifrează la circa 600 mii persoane. Ca regulă, forţa de muncă
necalificată pleacă în căutarea unui loc de muncă temporar, iar forţa de
muncă cu o calificare înaltă - pentru a-şi găsi un loc de muncă
permanent.
Baza politicii migraţioniste o constituie reglementarea celor trei
faze ale ciclului de migrare: plecarea lucrătorilor din ţară, aflarea
acestora peste hotare şi revenirea în patrie.
În practică, aceasta înseamnă că la toate fazele se respectă
următoarele condiţii:
- sînt general recunoscute drepturile cetăţenilor la libertatea
deplasărilor şi angajării la muncă;
- există garanţii referitoare la posibilitatea migranţilor de a
reveni în patrie;
- se asigură stabilitatea intrării în ţară şi utilizarea eficientă a
transferurilor valutare ale lucrătorilor emigranţi;
- lucrătorilor migranţi li se acordă garanţii sociale.
Pînă în prezent a fost pus în aplicare un şir de principii privind
formarea pieţei comune a forţei de muncă a ţărilor CSI: deplasarea fără
viză a lucrătorilor migranţi, recunoaşterea pe teritoriul economic al
comunităţii a documentelor, ce le confirmă pregătirea profesională,
studiile, calificarea, vechimea în muncă, aplicarea unor criterii comune
de stabilire a salariului minim, indemnizaţiilor de şomaj şi pensiilor.
Atît Legea cu privire la migraţiune nr. 418-XII din 19 decembrie
1990, cît şi o serie de acte normative reglementează procesele vizînd
migraţia forţei de muncă şi stabilesc modul de angajare provizorie a
lucrătorilor migranţi.
În anul 2001 a fost creat Serviciului de Stat Migraţiune, abilitat
să dirijeze procesele migraţioniste şi să contribuie la ameliorarea
situaţiei în acest domeniu.
Începînd cu anul 1993 au fost încheiate acorduri interguvernamentale
privind activitatea de muncă şi protecţia socială a cetăţenilor migranţi
care pleacă în străinătate pentru a se angaja temporar la lucru.
Către anul 2001 ţara noastră a încheiat cu Rusia, Ucraina, Belarus
şi cu celelalte ţări-membre ale C.S.I. acorduri privind activitatea de
muncă şi protecţia socială a cetăţenilor Republicii Moldova, angajaţi
provizoriu în alte state.
Pe parcursul anului 2001 Ministerul Economiei şi Comerţului a
înregistrat 775 contracte individuale de muncă ale cetăţenilor moldoveni
care s-au angajat peste hotare. Au fost elaborate acorduri privind
protecţia socială a personalului migrant cu Italia şi Portugalia.
Cu toate acestea, se impune cu necesitate elaborarea şi completarea
cadrului legislativ privind protecţia persoanelor aflate în migraţie
nereglementată de muncă.
Pornind de la tezele Strategiei ocupării forţei de muncă şi ţinînd
cont de imperativul perfecţionării mecanismelor economice şi juridice
pentru manevrarea eficientă a resurselor de muncă, va fi elaborat cadrul
juridico- normativ al migraţiunii de muncă a cetăţenilor, în strictă
concordanţă cu interesele naţionale.
IV. Direcţiile conceptuale ale politicii de ocupare
a forţei de muncă în anii 2002-2008
Concepţia politicii de ocupare a forţei de muncă este un sistem de
principii, obiective şi direcţii, care determină caracterul ocupării
forţei de muncă la o anumită etapă a dezvoltării social-economice a
societăţii.
Concepţia se axează pe următoarele principii privind ocuparea forţei
de muncă:
- dreptul exclusiv al cetăţenilor să-şi valorifice propriile
capacităţi în activitatea de producere şi de creaţie;
- obligaţia statului de a crea condiţiile necesare pentru realizarea
drepturilor de muncă al cetăţenilor.
Principalul obiectiv al politicii ocupării forţei de muncă este
crearea premiselor economice favorabile pentru creşterea numărului
locurilor de muncă, prin susţinerea investiţiilor şi relansarea
industriei ca factori-cheie în soluţionarea complexă a acestei probleme.
Atingerea obiectivului enunţat implică activizarea politicii
statului privind ocuparea forţei de munca, pentru care se impun
următoarele acţiuni:
- raţionalizarea măsurilor de susţinere de către stat a şomerilor,
concentrarea eforturilor serviciilor de angajare asupra reducerii
perioadei acordate şomerilor pentru căutarea unui nou loc de muncă,
asupra perfecţionării sistemului de consultare şi orientare profesională
şi de susţinere psihologică a şomerilor, inclusiv asupra pregătirii,
recalificării şi perfecţionării lor;
- elaborarea programelor speciale de extindere a ocupării şi de
creare a locurilor de muncă pentru anumite grupuri sociale - tineri,
femei cu copii mici, invalizi;
- implementarea planurilor sociale ale întreprinderilor, care să
preconizeze în special eventualitatea schimbării temporare a condiţiilor
şi regimurilor de muncă, de pensionare înainte de termen şi de acordare
a unor înlesniri sociale suplimentare pentru persoanele disponibilizate;
- sprijinirea de către stat a agenţilor economici care îşi
recalifică personalul în perioada staţionărilor forţate ale sectorului
respectiv de producere, condiţionate de reconstrucţia, reprofilarea ori
asanarea întreprinderii sau de introducerea administrării exterioare.
Priorităţile preconizate în politica de ocupare a forţei de muncă
pînă în anul 2008, legate de creşterea eficienţei muncii şi progresele
structurale, stabilesc mecanismul de reglementare a procesului de
ocupare a forţei de muncă şi de echilibrare a intereselor sociale şi
economice.
În condiţiile dezvoltării social-economice, direcţiile conceptuale
ale politicii privind ocuparea forţei de muncă în anii 2002-2008 trasate
în Strategia ocupării forţei de muncă vor contribui la realizarea
următoarelor sarcini:
- creşterea cererii la forţa de muncă calificată ca premisă necesară
pentru creşterea eficienţei muncii, sporirea calităţii produselor şi
serviciilor;
- reînnoirea potenţialului de cadre din contul angajării în cîmpul
muncii a tineretului pregătit corespunzător profesional;
- sporirea rolului muncii profesionale în creşterea veniturilor
angajaţilor şi modificarea radicală a motivaţiei muncii;
- pregătirea profesională prealabilă, optimizarea sistemului de
orientare profesională şi recalificare a cetăţenilor economic activi, în
primul rînd a celor ce formează rezerva mobilă a forţei de muncă,
luîndu-se în considerare cererea adecvată a economiei naţionale în ceea
ce priveşte forţa de muncă pentru a asigura interesele ei de
competitivitate;
- extinderea flexibilităţii pieţei muncii atît în ceea ce priveşte
formele de angajare, cît şi regimurile de muncă;
- antrenarea maxim posibilă a şomerilor la muncă în sectorul public.
Piaţa forţei de muncă în anii 2002-2008 se va dezvolta în mare
măsură sub impactul proceselor, care au avut loc în anii 1999-2001.
Pornind de la pronosticurile vizînd situaţia pe piaţa muncii,
caracterizată prin creşterea numărului şomerilor, în perspectiva
apropiată este necesar să se ţină cont de principiile Strategiei
ocupării forţei de muncă pentru a se asigura echilibrul necesar în
politica privind ocuparea forţei de muncă, prin corelarea ei cu politica
investiţională a statului.
În anii 2002-2008 sporirea activităţii investiţionale va fi
orientată spre crearea şi modernizarea locurilor de muncă, aceasta
constituind una din principalele priorităţi economice.
În aceste scopuri se prevede:
extinderea potenţialelor resurse investiţionale, inclusiv din contul
perfecţionării formelor de atragere în sfera investiţională a
economiilor populaţiei;
participarea statului la dinamizarea activităţii investiţionale a
întreprinderilor privind crearea şi păstrarea locurilor de muncă.
Dat fiind că resursele investiţionale sînt limitate, este necesar să
se procedeze la promovarea expertizei social-economice a proiectelor şi
programelor investiţionale din punct de vedere al influenţei lor asupra
extinderii ariei de încadrare a forţei de muncă.
În mod prioritar statul va întreprinde măsuri privind susţinerea
ramurilor economice în proces de restructurare, orientate spre păstrarea
potenţialului de cadre şi protecţia socială a angajaţilor, privind
sprijinirea programelor ramurale de angajare a populaţiei, de creare şi
păstrare a locurilor de muncă sau a programelor de restructurare a
ramurilor, precum şi privind promovarea măsurilor comune ale Guvernului,
patronatelor şi sindicatelor.
Principalele acţiuni ale autorităţilor de stat şi ale administraţiei
publice locale întru soluţionarea problemelor ocupării forţei de muncă
vor urmări:
stimularea dezvoltării antreprenoriatului mic şi mijlociu,
activităţii antreprenoriale individuale, în primul rînd în teritoriile
cu tensiuni pe piaţa forţei de muncă;
sporirea nivelului de ocupare în sectorul privat al economiei,
asigurarea supravegherii de stat asupra respectării legislaţiei muncii
în această sferă;
elaborarea şi realizarea unor programe ramurale speciale pentru
extinderea ariei de plasare a populaţiei în cîmpul muncii, a unor
programe speciale de stat pentru stabilizarea ocupaţiei la
întreprinderile din regiunile cu tensiuni pe piaţa muncii;
dezvoltarea sistemului de învăţămînt profesional neîntrerupt ca
mijloc de formare a unei forţe de muncă de calitate înaltă;
sporirea calităţii forţei de muncă, inclusiv prin soluţionarea
problemelor legate de condiţiile de muncă, salarii motivante şi
utilizarea raţională a timpului de muncă;
menţinerea potenţialului de cadre cu un nivel înalt de calificare,
utilizarea eficientă a locurilor de muncă existente;
promovarea unei politici migraţoniste echilibrate.
În anii 2002-2008, în scopul extinderii nivelului de ocupare a
populaţiei din contul dezvoltării antreprenoriatului, se prevede:
implementarea Programului de stat de susţinere a micului business pe
anii 2002-2004;
perfecţionarea cadrului legislativ şi organizaţional de soluţionare
a problemelor angajării cetăţenilor (inclusiv a şomerilor) în sfera
antreprenoriatului mic, dezvoltarea mecanismului financiar-creditar în
acest domeniu;
asistenţa informaţională şi pregătirea cadrelor pentru businessul
mic;
realizarea proiectelor internaţionale de dezvoltare a micului
business în cadrul diferitor programe.
Efectuarea investiţiilor în creşterea calităţii forţei de muncă, ca
parte componentă a dezvoltării resurselor umane, presupune:
dezvoltarea sistemului de învăţămînt general şi profesional,
orientat spre pregătirea profesională a resurselor umane;
restabilirea şi dezvoltarea sistemului de învăţămînt de instruire
internă a personalului, inclusiv la locurile de muncă, crearea
condiţiilor pentru autoinstruire;
garantarea dreptului fiecărei persoane adulte (peste 18 ani) de a
utiliza o formă de pregătire profesională (calificare, recalificare,
specializare, perfecţionare, alta decît cea dobîndită prin şcoală sau
formare iniţială);
dezvoltarea serviciilor prestate de structurile de angajare în
cîmpul muncii pentru pregătirea profesională a persoanelor neangajate,
susţinerea şi organizarea instruirii prealabile a lucrătorilor,
ameninţaţi de riscul concedierii în cazul disponibilizărilor;
dezvoltarea sistemului de instruire neîntreruptă, orientat spre
reproducerea, menţinerea şi perfecţionarea forţei de muncă;
dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului de orientare profesională
şi susţinere psihologică a şomerilor şi cetăţenilor fără ocupaţie,
precum şi a celor ocupaţi, dar care tind să-şi schimbe profilul de muncă.
Această direcţie a politicii de ocupare a forţei de muncă trebuie să
fie determinată prin crearea unui centru de dezvoltare a carierei
profesionale, care va efectua orientarea şi pregătirea profesională
conform sistemului de instruire modulară continuă şi potrivit unui
nomenclator aprobat de profesii.
Ameliorarea calităţii forţei de muncă se va efectua conform
concepţiei programelor de orientare şi pregătire profesională în
domeniul dezvoltării resurselor umane, care va fi elaborată în anul 2002.
Sarcina principala a sistemului de instruire profesională a
şomerilor şi populaţiei neangajate în cîmpul muncii constă în ridicarea
nivelului lor de competitivitate, flexibilitate şi mobilitate
profesională în scopul angajării, ţinînd cont totodată de necesităţile
patronatului şi prognozele de dezvoltare ale pieţei muncii.
Direcţiile prioritare ale politicii în domeniul instruirii
profesionale a şomerilor şi populaţiei neocupate constau în ajustarea
structurii profesionale şi calitative a forţei de muncă la necesităţile
pieţei, precum în extinderea ariei de instruire profesională pentru
lucrătorii, ameninţaţi de riscul de a fi disponibilizaţi în cazul
reducerii masive a locurilor de muncă.
Alte măsuri de sporire a flexibilităţii şi eficienţei sistemului de
instruire profesională sînt:
- elaborarea şi implementarea programelor şi standardelor de stat în
domeniul instruirii;
- crearea unui sistem de stat de testare şi certificare a instruirii
cadrelor;
- extinderea segmentului de instruire cu plată a personalului;
- realizarea programelor de reciclare a cadrelor, finanţate de stat
conform rezultatelor concursurilor, în cadrul cărora centrele
particulare de instruire vor concura cu cele de stat.
Fiind principalul obiectiv al politicii active pe piaţa muncii,
recalificarea şomerilor şi a persoanelor disponibilizate în rezultatul
transformărilor structurale constituie una din direcţiile prioritare de
activitate ale sistemului de stat în domeniul instruirii profesionale.
Este necesară dezvoltarea şi perfecţionarea măsurilor privind
orientarea profesională şi susţinerea psihologică a populaţiei, în
scopul creşterii competitivităţii ei pe piaţa muncii, depăşirii
consecinţelor negative ale şomajului, adaptării sociale a cetăţenilor
care întîmpină dificultăţi în angajare, formării unor abilităţi
eficiente de căutare independentă şi găsire a unui loc de muncă
corespunzător, restabilirii motivării muncii ca atare, fortificării
încrederii în forţele proprii etc.
Pentru dezvoltarea sistemului de stat de orientare profesională şi
susţinere psihologică se prevede:
- organizarea orientării profesionale a elevilor, în special a
absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt general şi profesional;
- orientarea profesională şi acordarea suportului psihologic
şomerilor şi cetăţenilor neangajaţi în cîmpul muncii, inclusiv
invalizilor;
- crearea în cadrul organizaţiilor a unor servicii pentru adaptarea
profesională şi susţinerea angajaţilor în cariera profesională;
- asistarea normativă, metodologică şi tehnico-materială a
activităţii de orientare profesională şi acordarea suportului psihologic
în proiectarea şi gestionarea carierei profesionale.
V. Strategia ocupării forţei de muncă
1. Principiile de bază
Strategia ocupării forţei de muncă este orientată spre accelerarea
transformărilor în sfera muncii, în scopul realizării reformelor
structurale în economia naţională, creşterii eficienţei muncii şi
dezvoltării unei pieţe flexibile de muncă.
Strategia ocupării forţei de muncă presupune realizarea unui sistem
de măsuri de intervenţie activă în vederea creării premiselor juridice
şi economice în domeniul ocupării şi utilizării multilaterale şi mai
complete a potenţialului populaţiei apte de muncă, în conformitate cu
politicile de stat structurală, investiţională şi de repartizare a
forţei de muncă.
Identificarea principiilor de bază ale Strategiei ocupării forţei de
muncă are drept temei dispoziţiile Constituţiei Republicii Moldova,
Declaraţia privind drepturile omului, Legea privind utilizarea forţei de
muncă, experienţa ţărilor dezvoltate şi recomandările Biroului
Internaţional al Muncii, inclusiv Strategia europeană de ocupare a
forţei de muncă.
Prezenta Strategie a ocupării forţei de muncă se întemeiază pe
abordările conceptuale în domeniul angajării şi utilizării forţei de
muncă, acceptate în Republica Moldova, care urmăresc soluţionarea
problemelor cu caracter economic, social şi psihologic specifice pentru
economia de piaţă, şi impune promovarea principalelor direcţii de
acţiune pentru ocuparea forţei de muncă:
- sporirea investiţiilor în învăţămîntul profesional şi formarea
profesională;
- creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă rezultat din
creşterea economică, prin reorganizarea timpului de lucru;
- creşterea moderată a salariilor şi deschiderea de noi domenii
ocupaţionale; reducerea costurilor indirecte ale forţei de muncă;
- creşterea eficienţei politicilor active promovate pe piaţa muncii;
- intensificarea măsurilor specifice adresate unor grupuri-ţintă.
Statuînd egalitatea şanselor în domeniul încadrării, principiile de
bază ale Strategiei ocupării forţei de muncă preconizează promovarea
intereselor fiinţei umane prin:
- înlăturarea oricărui obstacol sau oricărei discriminări în materie
de educaţie, învăţămînt şi formare profesională, ocupare, promovare,
salarizare etc.;
- asigurarea posibilităţilor (oportunităţilor) egale de ocupare şi
de promovare în carieră pentru toate categoriile de angajaţi;
- formarea veniturilor participanţilor la muncă după criterii
economice stimulatorii, în funcţie de aportul individual şi colectiv;
- diversificarea formelor de participare a salariaţilor la
repartizarea rezultatelor finale ale activităţilor;
- susţinerea, printr-o politică direcţionată de protecţie socială, a
categoriilor forţelor de muncă defavorizate pe piaţa muncii şi a
cetăţenilor care temporar au rămas fără un loc de muncă;
- abordarea diversificată şi colectivă a ocupării;
- alegerea, corelarea şi combinarea diferitelor mecanisme şi
politici de gestionare a forţei de muncă în dependenţă de situaţia
economică concretă în general şi de situaţia pe piaţa muncii în special,
astfel încît acestea să nu declanşeze, ci să limiteze presiunile
inflaţioniste, dezechilibrele şi instabilitatea.
2. Obiectivele şi direcţiile principale
Efecte şi prognoze
Strategia ocupării forţei de muncă urmăreşte atingerea unor
obiective legate indisolubil între ele.
Armonizarea necesităţilor de ocupare cu dezideratele folosirii
eficiente a forţei de muncă asigură prioritar pe această cale, benefică
pentru individ şi pentru societate, siguranţa unui venit, creşterea
economică, condiţii de sporire a producţiei şi productivităţii muncii,
inclusiv de echilibrare a cererii şi ofertei de bunuri şi servicii.
În anul 1998 a fost aprobat Programul european privind combaterea
şomajului şi crearea noilor locuri de muncă, care promovează şapte
obiective de bază axate pe combaterea şomajului:
- promovarea unei politici macroeconomice stabile şi viabile;
- promovarea reformelor structurale în domeniul muncii, producerii
şi capitalului;
- susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii;
- susţinerea ocupării şi pregătirii profesionale a tineretului,
şomerilor şi categoriilor defavorizate de cetăţeni (invalizilor);
- reformarea sistemului fiscal şi de alocări sociale în vederea
stimulării ocupării şi creării noilor locuri de muncă;
- organizarea pregătirii profesionale neîntrerupte;
- elaborarea proiectelor care promovează politica oportunităţilor
egale şi combaterea inegalităţii membrilor societăţii.
Obiectivele sus-enumerate reprezintă nucleul Strategiei europene de
ocupare a forţei de muncă, aprobate prin tratatul de la Amsterdam (iunie
1997) şi ele au fost incluse în Strategia ocupării forţei de muncă în
Republica Moldova.
Menţinerea unei rate de ocupare cît mai înalte, care să convină
tuturor celor implicaţi în acest proces fundamental al oricărei
economii, impune:
- promovarea unei politici active de ocupare şi utilizare a forţei
de muncă;
- concentrarea eforturilor în cadrul programelor de reformare şi
restructurare economică;
- coordonarea măsurilor de restructurare-dezvoltare-ocupare -
orientare profesională - formare profesională şi recalificare - ocupare
a forţei de muncă din sectorul public şi privat;
- corelarea politicii de stat privind forţa de muncă cu activitatea
agenţilor economici sau grupurilor de agenţi economici;
- aplicarea mecanismelor şi politicilor macro- şi microeconomice de
ajustare a cererii şi ofertei de forţă de muncă;
- realocarea eficientă, prin intermediul mecanismelor de piaţă, a
forţei de muncă la nivel de unităţi, ramuri, teritorii şi categorii de
profesii.
Strategia ocupării forţei de muncă impune promovarea următoarelor
obiective:
- implementarea elementelor de stabilizare a economiei şi relansare
a procesului investiţional prin crearea noilor locuri de muncă;
- punerea în aplicare a unor instrumente de stimulare a ocupării
şomerilor în locurile vacante sau care devin vacante, inclusiv de
încurajare şi pregătire a şomerilor, pentru a se lansa în activităţi pe
cont propriu;
- anticiparea efectelor restructurării şi retehnologizării asupra
ocupării şi organizarea din timp a procesului de recalificare şi
redistribuire a forţei de muncă disponibilizate;
- calcularea şi supravegherea sistematică a ratei şomajului, efectiv
şi potenţial, indemnizat şi neindemnizat, la nivel local şi statal.
Flexibilizarea pieţei muncii implică susţinerea prin diferite
modalităţi a mobilităţii forţei de muncă.
Statuînd drept obiectiv sporirea nivelului de ocupare a forţei de
muncă, este necesar să se traseze direcţiile strategice pentru atingerea
lui, ţinînd cont de desfăşurarea proceselor reformei economice.
Principalele direcţii strategice în domeniul ocupării forţei de
muncă sînt:
1. Îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a forţei de muncă:
îmbunătăţirea capacităţii de reintegrare profesională, combaterea
şomajului în rîndurile tineretului şi facilitarea tranziţiei lui de la
şcoală la activitatea profesională; prevenirea şomajului de lungă
durată, promovarea şi reintegrarea pe piaţa forţei de muncă a şomerilor
de lungă durată; modernizarea serviciilor publice de ocupare, trecerea
de la măsurile pasive de sporire a capacităţii de ocupare la cele
active, promovarea unei politici ocupaţionale active pe piaţa forţei de
muncă; promovarea politicilor în favoarea prelungirii vieţii active;
combaterea discriminării şi excluderii sociale.
2. Dezvoltarea spiritului antreprenorial: ameliorarea mediului
antreprenorial, înlesnirea înfiinţării şi administrării întreprinderilor
mici şi mijlocii, reducerea impozitelor, introducerea unui sistem fiscal
mai favorabil ocupării, crearea noilor locuri de muncă în sectorul
antreprenorial, întreprinderea unor acţiuni la nivel regional şi local
care să favorizeze ocuparea.
3. Încurajarea capacităţii de adaptare a întreprinderilor şi
angajaţilor: modernizarea organizării muncii şi a formelor de muncă:
iniţiativa partenerilor sociali, încurajarea capacităţii de adaptare a
pieţei forţei de muncă la schimbările structurale din economie, educarea
şi formarea profesională pe întreaga durată a vieţii, stimularea
întreprinderilor în crearea locurilor noi de muncă, încurajarea
parteneriatului social.
4. Egalitatea şanselor: consolidarea politicilor privind egalitatea
şanselor, integrarea dimensiunilor de genuri; combaterea discriminării
între bărbaţi şi femei, armonizarea vieţii profesionale cu viaţa
familială; facilitarea reintegrării în viaţa economic activă;
reintegrarea în viaţa activă a persoanelor cu handicap.
În procesul realizării direcţiilor strategice ale politicii ocupării
forţei de muncă, fiecare dintre aspectele enumerate, fiind relativ
independente în fiece caz concret, în practică sînt strîns legate şi
depind de rezolvarea altor probleme. Din acest specific rezultă
sarcinile şi priorităţile pe care se bazează prezenta Strategie.
Punerea în aplicare a Strategiei ocupării forţei se va desfăşura în
două etape.
În prima etapă (anii 2002-2004), acţiunile inovaţionale vor
condiţiona:
- dezvoltarea unui sistem de standarde profesionale şi de calificare
potrivit cerinţelor;
- perfectarea condiţiilor de pregătire profesională a studenţilor,
sporirea calităţii însuşirii profesiilor în instituţiile de învăţămînt
special şi superior;
- aplicarea granturilor pentru promovarea copiilor talentaţi din
familiile vulnerabile din regiunile rurale;
- utilizarea sistemului de subvenţionare a învăţămîntului
profesional pentru diferite categorii de tineret;
- utilizarea donaţiilor organizaţiilor neguvernamentale pentru
realizarea programelor tehnico-profesionale;
- promovarea măsurilor active pe piaţa forţei de muncă,
implementarea programelor privind majorarea calităţii resurselor umane;
- includerea în programele de învăţămînt a bazelor
antreprenoriatului şi businessului mic şi mijlociu, dezvoltarea
spiritului antreprenorial la elevii din şcolile medii, instituţiile
polivalente speciale şi tehnico-profesionale;
- dezvoltarea oportunităţilor egale pe piaţa forţei de muncă;
- implementarea sistemului modern şi flexibil de asigurări contra
şomajului;
- elaborarea acţiunilor privind dezvoltarea regională a pieţei
forţei de muncă şi a măsurilor active de combatere a şomajului la nivel
local.
La etapa a doua (anii 2005-2008) se preconizează îndeplinirea
integrală a Strategiei ocupării forţei de muncă. În perioada menţionată
se vor realiza următoarele sarcini:
- modernizarea programelor de învăţămînt potrivit cerinţelor pieţei;
- combaterea fenomenului de excludere socială;
- desfăşurarea măsurilor eficiente pentru îmbunătăţirea ocupării
forţei de muncă;
- sporirea calităţii resurselor umane.
Punerea în aplicare a Strategiei ocupării forţei muncă va necesita
suplimentarea surselor financiare, care vor fi direcţionate spre
finanţarea măsurilor active şi pasive de influenţare a pieţei forţei de
muncă.
În scopul obţinerii unor rezultate pozitive şi rapide în
eficientizarea ocupării forţei de muncă, este necesar de a utiliza
pentru acoperirea financiară a programelor teritoriale şi naţionale de
ocupare a forţei de muncă, promovate de Strategia şi Concepţia politicii
ocupării forţei de muncă, mijloace din diferite surse, preponderent din
Fondul de şomaj, bugetele locale, sponsorizări şi mijloacele
investitorilor locali şi străini.
În urma implementării Strategiei ocupării forţei de muncă în anii
2002-2008 se va obţine diminuarea ratei şomajului în sens BIM pînă la
nivelul de 6,1%.
Realizarea obiectivelor Strategiei ocupării forţei de muncă va
contribui la soluţionarea celor mai importante probleme: dezvoltarea
flexibilităţii pieţei muncii, ridicarea nivelului de ocupare,
reorientarea populaţiei economic active la alte forme de relaţii de
muncă, ameliorarea consecinţelor sociale ale disponibilizării forţei de
muncă, creşterea numărului noilor locuri de muncă, prevenirea creşterii
şomajului la nivel teritorial, dezvoltarea potenţialului de cadre prin
perfecţionarea sistemului de calificare, recalificare şi reciclare,
creşterea mobilităţii resurselor de muncă.
Un rol important în procesul de implementare a Strategiei ocupării
forţei de muncă îi revine dialogului social, care în prezent rămîne
fragil, manifestîndu-se mai mult la nivel naţional sau de întreprindere
şi mai puţin la nivel de ramură şi local.
Opţiunile Strategiei ocupării forţei de muncă privind parteneriatul
social vizează în mod prioritar:
- ridicarea rolului sindicatelor (reprezentanţilor colectivelor de
muncă) în soluţionarea (fără participarea directă a statului)
problemelor de organizare a timpului de muncă, a celor legate de plata
salariului şi protecţia contra discriminării la angajare, asigurarea
instruirii prealabile a lucrătorilor, negocierea acordurilor privind
modernizarea formelor de organizare a muncii, care să cuprindă forme
flexibile de muncă, în scopul creşterii productivităţii şi
competitivităţii întreprinderilor;
- asigurarea reglementării continue a relaţiilor de muncă şi
interacţiunii dintre agenţii economici, prin utilizarea mecanismului
parteneriatului social;
- stabilirea modului şi condiţiilor de stimulare a angajaţilor care
participă la extinderea producţiei şi crearea noilor locuri de muncă;
- consolidarea rolului parteneriatului social în problemele legate
de ocuparea forţei de muncă şi majorarea responsabilităţii
participanţilor pentru nerespectarea clauzelor contractelor colective de
muncă.
În componenţa sarcinilor strategice şi priorităţilor de formare a
mecanismului de ocupare şi utilizare a forţei de muncă intră:
- optimizarea gradului de utilizare a forţei de muncă în sectorul
economic nestatal şi asigurarea de către stat a controlului asupra
respectării legislaţiei muncii în această sfera;
- elaborarea unor programe speciale care să identifice aria de
angajare a anumitor grupuri sociale ale populaţiei, cu respectarea
principiului şanselor egale în domeniul ocupării (tineretul, femeile cu
copii mici, invalizii).
Pe măsura îndeplinirii sarcinilor sus-menţionate, direcţia
strategică prioritară devine dinamizarea cererii şi ofertei forţei de
muncă în toate sferele de activitate ale societăţii.
Principalele sarcini strategice ale etapei actuale de reformare a
economiei sînt: creşterea economică, asigurarea ocupării productive şi
neadmiterea escaladării şomajului. În atare scopuri se impune:
- stimularea extinderii producţiei de mărfuri şi a prestării
serviciilor cu forţele producătorilor locali;
- dezvoltarea antreprenoriatului mic şi autoocuparea în sfera
serviciilor;
- atragerea resurselor interne la restructurarea producerii şi
crearea noilor locuri de muncă, susţinerea sferelor productive
prioritare şi relansarea reformelor structurale;
- modificarea statutului şi crearea condiţiilor pentru utilizarea
mai largă a lucrărilor publice remunerate;
- restabilirea şi dezvoltarea relaţiilor economice şi de muncă cu
ţările C.S.I. şi din Europa de Est în scopul integrării economice şi
legalizării exportului-importului forţei de muncă.
Un element important al Strategiei ocupării forţei de muncă
constituie reformarea Serviciului de stat pentru ocuparea forţei de
muncă şi fondarea agenţiei naţionale de ocupare a forţei de muncă,
administrată de consiliul partenerilor sociali, precum şi crearea
agenţiilor ei teritoriale.
Agenţia naţională de ocupare a forţei de muncă va instituţionaliza
dialogul social în domeniul ocupării şi formării profesionale,
monitorizînd aplicarea politicilor de ocupare şi formare profesională şi
a măsurilor de protecţie socială a persoanelor neîncadrate în muncă.
Alocarea mijloacelor bugetare pentru crearea locurilor de muncă se
va suplimenta cu resursele financiare ale Fondului de şomaj.
În condiţiile cînd resursele proprii şi investiţionale ale agenţilor
economici sînt limitate, realizarea programului privind crearea
locurilor de muncă se consideră o formă importantă de susţinere de către
stat a dezvoltării sectorului productiv, un factor de stabilizare şi de
creştere a cererii pentru braţele de muncă.
O parte componentă a Strategiei ocupării forţei de muncă în perioada
de tranziţie este susţinerea complexă a categoriilor social vulnerabile
ale populaţiei, crearea condiţiilor social-economice şi psihologice de
diminuare a şomajului, protecţia socială a persoanelor cărora li s-a
redus programul de lucru din iniţiativa administraţiei sau care au fost
disponibilizate în urma insolvabilităţii şi reprofilării între-
prinderilor.
3. Optimizarea activităţii în domeniul sporirii
calităţii forţei de muncă, susţinerii iniţiativei
antreprenoriale şi creării sistemului informaţional
Gradul de calificare, cunoştinţele deţinute de forţa de muncă, de
întreprinzători şi, în genere, de resursele umane condiţionează
preponderent constituirea unei pieţe competitive a forţei de muncă.
Tehnologiile moderne stimulează cererea de forţă de muncă înalt
calificată.
În perioada 2002-2008 va fi definitivată reforma radicală a
salarizării, în baza concepţiei reformării sistemului de salarizare.
Direcţia prioritară în domeniul retribuirii muncii în anii 2002-2008
va deveni restabilirea rolului salariului ca sursă principală de
venituri ale cetăţenilor apţi de muncă, sursă ce va fi în stare să
asigure stimulentele economice ale dezvoltării producţiei şi creşterea
bunăstării familiilor.
Dezvoltarea dinamică a pieţei muncii creează populaţiei suficiente
oportunităţi pentru a-şi găsi un loc de muncă atît de sine stătător, cît
şi adresîndu-se agenţiilor teritoriale de ocupare a forţei de muncă.
În calitate de direcţii strategice principale întru susţinerea
iniţiativei antreprenoriale se preconizează:
- consultarea şi orientarea profesională a cetăţenilor în scopul
determinării capacităţilor şi oportunităţilor de a practica activităţi
eficiente în calitate de antreprenori;
- instruirea şomerilor şi a cetăţenilor neangajaţi pentru a
desfăşura activităţi antreprenoriale (în primul rînd, instruirea
tineretului, femeilor, demobilizaţilor din serviciul militar,
meseriaşilor, specialiştilor întreprinderilor mici din sfera serviciilor
comunale locative), acordarea ajutorului juridic, financiar şi
organizaţional la stadiul de creare şi dezvoltare a propriilor
întreprinderi etc.;
- colaborarea cu organizaţiile care contribuie la dezvoltarea
micului business, în scopul pregătirii cetăţenilor neocupaţi pentru a
practica o activitate antreprenorială;
- perfecţionarea sistemului de pregătire profesională a cetăţenilor
neangajaţi pentru a desfăşura activităţi antreprenoriale;
- coordonarea acţiunilor structurilor abilitate în domeniul ocupării
forţei de muncă cu celelalte organizaţii interesate de realizarea unor
programe şi tipuri de activităţi ce contribuie la dezvoltarea
antreprenoriatului.
Întru reacţionarea operativă şi flexibilă la modificarea
conjuncturii în sfera ocupării în anii 2002-2008, obiectivul principal
al Strategiei ocupării forţei de muncă îl constituie formarea sistemului
de asistare informaţională a politicii statului privind ocuparea
populaţiei, prin intermediul căruia se prevede:
- perfecţionarea şi aprofundarea monitoringului pieţei forţei de
muncă;
- realizarea măsurilor de eficientizare a sistemului de colectare şi
analiză a informaţiilor privind situaţia pe piaţa forţei de muncă;
- informarea populaţiei şi patronilor referitor la situaţia pe piaţa
forţei de muncă prin intermediul mijloacelor de informare în masă,
inclusiv prin ediţiile periodice specializate ale serviciilor de
angajare;
- crearea sistemelor teritoriale automatizate ale agenţiilor
teritoriale privind ocuparea forţei de muncă, ce vor asigura
îmbunătăţirea calităţii de servire a cetăţenilor ce apelează la agenţii,
inclusiv reducerea timpului pentru alegerea locurilor de muncă,
asigurarea calculării corecte şi la timp a ajutorului de şomaj;
- coordonarea şi efectuarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul
ocupării forţei de muncă.
Principalele eforturi ale structurilor teritoriale privind ocuparea
forţei de muncă vor fi depuse pentru perfecţionarea activităţii privind
stabilirea contactelor directe cu patronii şi completarea băncii de date
a locurilor vacante şi reducerea timpului de căutare de către cetăţeni a
unui loc de muncă.
Consolidarea politicilor privind asigurarea şanselor egale la
angajare conduce la promovarea integrării sociale şi susţinerii
cetăţenilor cu necesităţi deosebite, inclusiv susţinerea cetăţenilor cu
aptitudini de muncă limitate.
Din categoriile de cetăţeni care au nevoie să fie susţinuţi pe piaţa
forţei de muncă fac parte, în primul rînd, invalizii. Scopul principal
al politicii statului în acest domeniu constă în crearea unor condiţii
optime pentru realizarea posibilităţilor potenţiale ale cetăţenilor cu
handicap în desfăşurarea unor activităţi de muncă.
Pentru atingerea acestui scop se prevede:
- sporirea eforturilor pentru formarea serviciului de stat de
reabilitare a invalizilor, care va contribui la angajarea, orientarea şi
instruirea lor profesională, reinstruirea şi adaptarea la activitatea de
muncă, angajarea raţională în cîmpul muncii, precum şi pentru crearea
unor centre de reabilitare profesională;
- stimularea patronilor care angajează în cîmpul muncii invalizi,
orientarea mijloacelor din Fondul de şomaj la compensarea parţială a
cheltuielilor patronilor pentru crearea locurilor de muncă specializate.
Problemele angajării tineretului în cîmpul muncii vor putea fi
soluţionate ţinîndu-se cont nu numai de necesarul curent al forţelor de
muncă, ci şi de sarcinile şi obiectivele de perspectivă.
Direcţiile principale ale acţiunilor pentru soluţionarea sarcinilor
indicate constituie: trecerea treptată la angajarea garantată a
tineretului care-şi încheie studiile profesionale finanţate de la
bugetul de stat, elaborarea măsurilor economice şi organizatorice, care
să asigure tineretului prioritate în angajare după încheierea studiilor
în întreprinderile cu orice tip de proprietate, ajutorarea tineretului
în organizarea propriilor întreprinderi ca subiecţi ai micului business.
În scopul familiarizării tineretului cu munca, obţinerii de către
acesta a deprinderilor profesionale şi adaptării la condiţiile de muncă,
în anii 2002-2008 se vor elabora programe de instruire şi integrare
profesională în sectoarele de muncă provizorie a persoanelor minore,
perfecţionîndu-se în paralel mecanismul de creare şi finanţare a
locurilor de muncă provizorii, de creare a incubatoarelor micului
business şi a întreprinderilor specializate pentru ocuparea provizorie a
minorilor, ceea ce va înlătura obstacolele existente şi va spori
posibilităţile acestei categorii de cetăţeni de a se angaja în cîmpul
muncii.
Reglementarea ocupării femeilor cu o pregătire secundară şi
superioară profesională se va efectua pe următoarele blocuri de
probleme: prevenirea discriminării femeilor în cazul disponibilizărilor
masive de personal; retragerea femeilor din sectoarele de producere cu
condiţii de muncă nocive, reorientarea şi recalificarea lor profesională
în legătură cu modificarea conjuncturii pieţei muncii.
Principalele direcţii ale acţiunilor în domeniul angajării femeilor
vor fi: respectarea principiului oportunităţilor egale, combaterea
discriminării între bărbaţi şi femei, ridicarea calificării femeilor
şomere.
4. Dimensiunile locale ale Strategiei
ocupării forţei de muncă
Avînd în vedere condiţiile deosebit de complexe în care îşi
desfăşoară activitatea agenţii economici şi consecinţele asupra
funcţionării pieţei forţei de muncă în plan local, la conceperea şi
implementarea programelor de stimulare a iniţiativei locale pentru
crearea de noi locuri de muncă este necesar să însuşim şi să aplicăm
experienţa Uniunii Europene în acest domeniu.
Orice proces real de dezvoltare locală ar putea conduce la reducerea
decalajelor dintre diferite zone ale ţării, dacă va fi asigurată
îndeplinirea concomitentă a următoarelor condiţii:
- susţinerea la nivel naţional a unei creşteri economice durabile,
care va diminua tensiunile de pe piaţa forţei de muncă, datorate
restructurărilor economice;
- focalizarea atît la nivel naţional, cît şi la nivel local a
acţiunilor de dezvoltare asupra unor ţinte precise, pentru obţinerea
unor rezultate palpabile.
Principalele direcţii de acţiune în combaterea creşterii şomajului
la nivel regional pe parcursul procesului de reajustare structurală
sînt: coordonarea optimă a măsurilor întreprinse de autorităţile
centrale şi locale pentru asigurarea dezvoltării regionale, consolidarea
noilor structuri de cooperare regională şi articularea lor armonioasă în
cadrul complexului economic naţional, crearea parteneriatului între
factorii pieţei forţei de muncă la nivel local, stimularea dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii.
În soluţionarea problemelor din diferite zone, legate de utilizarea
forţei de muncă, un important punct de reper îl reprezintă implementarea
programelor de susţinere a iniţiativei locale, concepute la înalte
standarde calitative şi finanţate din diferite surse.
VI. Finanţarea Strategiei ocupării forţei de muncă
Punerea în aplicare a Strategiei ocupării forţei de muncă va
necesita surse suplimentare de mijloace financiare. Finanţarea va fi
efectuată din contul mijloacelor Fondului de şomaj, bugetului public,
investiţiilor locale şi străine, din sponsorizări şi donaţii ale
organismelor naţionale şi internaţionale.
Programele locale de ocupare a forţei de muncă vor fi susţinute
financiar din veniturile bugetelor locale şi ale întreprinderilor.
Extinderea posibilităţilor financiare pentru promovarea măsurilor în
cadrul politicii de ocupare va fi efectuată în următoarele direcţii:
delimitarea strictă a responsabilităţii între diverse niveluri ale
administraţiei şi ale autorităţilor puterii executive pentru măsurile de
intensificare a angajării; ameliorarea climatului investiţional din
teritoriu; majorarea cotelor contribuţiilor în Fondul de şomaj;
eficientizarea mijloacelor, alocate pentru implementarea politicilor
ocupaţional active.
Distribuirea mijloacelor financiare se va face în două etape. În
prima etapă (2002-2004), concomitent cu promovarea politicilor active pe
piaţa forţei de muncă, se va monitoriza situaţia pe piaţa forţei de
muncă, se vor elabora şi se vor realiza programele de acţiuni pentru
ocuparea forţei de muncă, instrucţiunile şi obiectivele imediate de
implementare a acestora. La etapa a doua (anii 2005-2008) se
preconizează realizarea integrală a Strategiei ocupării forţei de muncă.
VII. Cadrul legislativ necesar pentru implementarea
Strategiei ocupării forţei de muncă
În scopul realizării obiectivelor strategice în domeniul ocupării
forţei de muncă se impune perfecţionarea cadrului legislativ, inclusiv
elaborarea, adoptarea şi introducerea în aplicare a următoarelor acte
normative:
- Programul de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă;
- legea privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a
persoanelor, aflate în căutarea unui loc de muncă;
- legea privind formarea profesională continuă;
- concepţia programelor de orientare şi pregătire profesională în
domeniul dezvoltării resurselor umane;
- legea cu privire la migraţiune (în redacţie nouă);
- programul naţional privind extinderea lucrărilor publice
remunerate.
VIII. Concluzii
Strategia ocupării forţei de muncă include direcţii şi obiective,
atingerea cărora va favoriza creşterea nivelului de ocupare a populaţiei
active şi va diminua şomajul.
Prezenta Strategie se aprobă pentru anii 2002-2008, iar acţiunile ei
vor fi realizate în două etape: 2002-2004 şi 2005-2008. Potrivit
recomandărilor Uniunii Europene, pentru fiece an se va elabora un
program de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă, care va include
obiectivele Strategiei ocupării forţei de muncă şi modalităţile de
realizare detaliată a acestora.
Înfăptuirea dezideratelor sus-numitei strategii va conduce la
soluţionarea eficientă a tuturor problemelor cu impact major, şi anume:
- vor fi lichidate dezechilibrele pe piaţa forţei de muncă;
- şomajul va începe să se restrîngă, iar rata şomajului înregistrat
şi a şomajului în sens BIM va diminua;
- se va deplasa accentul asupra politicilor active pe piaţa muncii;
- se va contura o creştere semnificativă a numărului noilor locuri
de muncă;
- se va înregistra o creştere substanţială a nivelului şi calităţii
ocupării forţei de muncă.
Transpunerea în viaţă a opţiunilor Strategiei ocupării forţei de
muncă va permite sporirea veniturilor reale ale populaţiei şi
înregistrarea unor progrese efective în combaterea sărăciei.