BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

613/15.08.94 Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului Departamentului Statisticii

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.08.1994
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA Cu privire la aprobarea Regulamentului Departamentului Statisticii Nr.613 din 15.08.94 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.3/25 din 08.09.1994 * * * Abrogat: 17.12.1998 Hotărîrea Guvernului nr.1168 din 03.12.1998 În baza Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 93-a din 5 aprilie 1994 "Privind lichidarea, reorganizarea şi crearea unor ministere şi departamente", Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE: Se aprobă: Regulamentul Departamentului Statisticii (anexa nr. 1); componenţa nominală a Consiliului colegial al Departamentului Statisticii (anexa nr. 2). PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Andrei SANGHELI Anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.613 din 15 august 1994 R E G U L A M E N T U L Departamentului Statisticii 1. Principii generale 1. Departamentul Statisticii (în continuare - Departamentul) este un organ central al puterii executive, abilitat cu dreptul să conducă întreagă activitate statistică, evidenţa primară şi sistemul darilor de seamă din toate ramurile economiei naţionale, pe baza unei metodologii unice, adecvate celei utilizate în practica internaţională, precum şi să sistematizeze informaţia recepţionată de la toţi agenţii economici de pe teritoriul Republicii Moldova. 2. În activitatea sa Departamentul se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la statistică, alte acte legislative, Decretele şi dispoziţiile Preşedintelui, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului şi de prevederile prezentullui Regulament. 3. Departamentul are în subordine formaţiuni teritoriale de Statistică, Centrul principal de calcul, Editura de blanchete "Statistica", Centrul de proiectări tehnologice "Informstat", care funcţionează ca întreprinderi de stat. În cadrul Departamentului pot funcţiona şi alte organizaţii constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare. 4. Lucrările statistice, efectuate de Departament şi de subdiviziunile lui în baza programului aprobat de Guvern, sînt finanţate din bugetul de stat. Lucrările statistice neprevăzute de program sînt executate pe bază de contract şi se plătesc de către beneficiar. 5. Departamentul este persoană juridică, dispune de cont bugetar în bancă, are ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi cu denumirea sa. 6. Departamentul se subordonează Guvernului Republicii Moldova şi poartă răspundere în faţa Guvernului pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin. 7. Departamentul este abilitat cu drepturi din partea Guvernului Republicii Moldova, să reprezinte ţara în relaţiile cu organele de stat din străinătate, organizaţiile internaţionale, coordonînd chestiunile ce ţin de competenţa sa. II. Atribuţiile de bază ale Departamentului 8. Departamentul: 1) elaborează de sine stătătot sau în comun cu alte organe economice metodologia observărilor statistice, conduce evidenţa primară; 2) elaborează şi organizează pe baza bilanţurilor contabile, dărilor de seamă statistice şi financiare sistemul de conturi naţionale;în comun cu Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a Moldovei participă la elaborarea metodologiei evidenţei pentru utilizarea informaţiei la elaborarea conturilor naţionale; 3) întocmeşte şi aprobă de sine stătător sau în comun cu alte organe economice formulare ale dărilor de seamă statistice, stabileşte termenele de prezentare de către ministere, departamente, agenţii economici, indiferent de formele lor de proprietate, a dărilor de seamă statistice; 4) exercită controlul şi efectuează dirijarea metodologică a activităţii ministerelor, departamentelor, organizaţiilor, tuturor agenţilor economici, indiferent de formele lor de proprietate, vizînd organizarea şi starea evidenţei primare şi a statisticii, autenticitatea datelor statistice; 5) colectează, prelucrează şi asigură păstrarea informaţiei statistice, crează băncile de date statistice şi un sistem informaţional deschis şi compatibil cu alte sisteme informaţionale autohtone şiinternaţionale; 6) asigură obiectivitatea, autenticitatea, oportunitatea, stabilitatea şi integritatea informaţiei statistice, păstrarea secretului de stat, comercial şi anonimatul datelor despre persoanele fizice; 7) furnizează informaţii statistice organelor puterii de stat şi ale administraţiei de stat, onorează pe bază de contract cerinţele altor beneficiari, informează populaţia asupra evoluţiei activităţii economice vieţii sociale şi culturale a ţării; 8) studiază, generalizează, analizează şi face pronosticuri în comun cu Ministerul Economiei şi alte organe economice, în ceea ce priveşte procesele economice şi sociale, tendinţele lor de dezvoltare; 9) studiază de sine stătător sau în comun cu: Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor şi cu alte organe de resort - realizarea reformei economice, procesele economice şi sociale din ţară şi elaborează pronosticul evoluţiei lor; Banca Naţională - balanţa de plăţi; Ministerul Finanţelor şi cu Bancca Naţională a Moldovei - utilizarea investiţiilor şi a creditelor; Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei - utilizarea forţei de muncă, problemele privind plasarea populaţiei în cîmpul muncii şomajul, salariul mediu şi fondul de retribuire a muncii; 10) organizează observările statistice şi studiază: activitatea de producţie în toate ramurile economiei naţionale; situaţia ecologică în ţară în general şi în unele zone aparte, starea asistenţei medicale şi a sănătăţii populaţiei; fluctuaţiile preţurilor şi ale tarifelor, procesele de inflaţie, evoluţia nivelului de trai al populaţiei, bugetele gospodăriilor casnice; operaţiile de import şi export; circulaţia resurselor energetice; procesele social-demografice, migraţionale, organizează recensămînturile populaţiei; opinia publică privind diverse probleme social-economice actuale; realizarea programelor republicane şi regionale vizînd cele mai importante problemele social-economice; 11) organizează şi dirijează activitatea statistică în unităţile teritorial-administrative, furnizează organelor autoadministrării locale informaţia statistică necesară; 12) asigură aplicarea clasificatoarelor şi nomenclatoarelor generale utilizate pe plan internaţional (clasificarea ramurilor, nomenclatorul armonizat de mărfuri în comerţul exterior, nomenclatorul de profesii şi ocupaţii etc.), ţine registrul unităţilor economice şi sociale, registrul comercial de stat; 13) asigură aplicarea pe scară largă în statistică a calculelor de balanţă privind producţia, legăturile dintre ramuri, consumul şi acumularea produsului social, fondurilor fixe, veniturile şi cheltuielile băneşti ale populaţiei, resursele de muncă, materialele energetice şi cele financiare, exportul şi importul, veniturile şi cheltuielile financiare ale statului, mijloacele valutare; 14) implementează sistemul de conturi naţionale şi elaborează indicatorii macroeconomici; 15) participă la calcularea minimului de existenţă, a coşului de consum şi, în baza observărilor statistice asupra evoluţiei preţurilor la mărfurile de larg consum şi a tarifelor la serviciile prestate populaţiei, calculează indicele preţurilor de consum; 16) elaborează de sine stătător sau în comun cu alte ministere şi departamente proiecte de hotărîri ale Parlamentului sau ale Guvernului privind observările statistice de interes naţional (recensămînturi ale populaţiei, clădirilor, întreprinderilor, animalelor, plantaţiilor de culturi multianuale, fondurilor fixe etc.). În conformitate cu aceste hotărîri elaborează şi aprobă programele observărilor statistice, formularele dărilor de seamă statistice şi instrucţiunile privind completarea şi prezentarea lor; 17) organizează cercetări ştiinţifice în vederea perfecţionării metodologiei observărilor statistice, băncilor de date, sistemelor informaţionale; 18) asigură întocmirea şi editarea publicaţiilor statistice (anuare statistice ale economiei naţionale, buletine statistice, buletine de informare publică etc.); 19) întocmeşte tabele şi culegeri de informaţii statistice, care reflectă situaţia economică şi socială a Republicii Moldova în comparaţie cu alte ţări; 20) efectuează operaţii de marketing statistic pentru stabilirea necesităţilor de informaţie ale beneficiarilor; 21) asigură publicarea periodică (lunară, trimestrială sau la finele observărilor statistice) a datelor centralizate, ce caracterizează evoluţia economică şi socială a ţării, furnizează contra plată informaţie statistică organizaţiilor obşteşti, altor persoane juridice şi fizice, organizează conferinţe de presă şi alte acţiuni de difuzare a informaţiei statistice; 22) prezintă, la cererea persoanelor juridice sau fizice, informaţiile primare despre ele, disponibile în banca de date sau în registru; 23) face schimb de informaţii statistice cu organizaţiile similare din alte ţări în baza contractelor şi acordurilor; 24) stabileşte modul de asigurare a unităţilor ce urmează să prezinte dări de seamă cu instrumentarul statistic, inclusiv cu formulare dări de seamă. III. Drepturile Departamentului 9. Departamentul, în scopul îndeplinirii sarcinilor ce-i revin, este investit cu următoarele drepturi: 1) să primească gratuit, ca impozit informaţional, de la toate subiectele, asupra cărora se extinde Legea cu privire la statistică, dări de seamă şi bilanţuri statistice şi contabile veridice, precum şi alte date economice în termenele şi în volumul stabilit; 2) să primească şi să utilizeze datele ministerelor, departamentelor şi ale serviciilor financiare, bancare, vamale, judiciare şi ale altor departamente şi servicii, precum şi datele observărilor statistice ramurale, regionale şi ale observărilor efectuate din proprie iniţiativă; 3) să efectueze, în cadrul prevăzut de lege, observări statistice asupra situaţiei social-demografice şi asupra activităţii de producţie a familiilor şi a persoanelor particulare; 4) să facă propuneri, în modul stabilit de legislaţie, cu privire la modificarea sau anularea actelor normative ilegate ale ministerelor, departamentelor, serviciilor şi inspectoratelor, acte ce vizează chestiuni ale evidenţei şi dărilor de seamă; 5) să verifice, în măsura necisităţii, cu participarea altor organe administrative şi de control, starea evidenţei gestiunii, autenticităţii datelor statistice şi contabile ale tuturor agenţilor economici indiferent de forma de proprietate, şi să introducă în dările de seamă rectificările respective; 6) să incheie contracte de colaborare cu instituţiile de statistică şi ştiinţifice din străinătate, precum şi cu alte organizaţii internaţionale, în modul prevăzut de legislaţie; 7) să formeze, pentru examinarea problemelor importante, de ordin metodologic, şi pentru elaborarea propunerilor respective, grupe de experţi cu participarea savanţilor şi specialiştilor de înaltă calificare din ministere, departamente, organizaţii de cercetări ştiinţifice, instituţii de învăţămînt superior, din organele autoadministrării locale etc.; 8) să antreneze, pe bază de contract, specialişti pentru executarea lucrărilor care necesită cunoştinţe speciale; 9) să editeze şi să difuzeze un buletin periodic special de informare publică. IV. Conducerea Departamentului 10. Departamentul este condus de directorul general, numit în funcţie de Guvernul Republicii Moldova. Directorul general are adjuncţi numiţi în funcţie de Guvern, la propunerea directorului general. 11. Directorul general al Departamentului: 1) conduce activitatea Departamentului, a subdiviziunilor lui şi a Consiliului colegial; 2) poartă răspundere personală pentru îndeplinirea funcţiilor ce-i revin Departamentului, pentru activitatea lui economică şi financiară şi pentru executarea prezentului Regulament; 3) reparizează atribuţiile adjuncţilor săi şi ale conducătorilor de subdiviziuni ale Departamentului; 4) aprobă schema de încadrare şi salarizare a aparatului central al Departamentului şi a formaţiunilor teritoriale de statistică în limitele fondului de retribuire a muncii şi personalului scriptic, stabilite de Guvern, ale schemei generale de încadrare şi salarizare; 5) fondează, reorganizează şi lichidează formaţiuni teritoriale de statistică, întreprinderi şi organizaţii de stat, informînd despre aceasta Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat; 6) aprobă regulamentele (statutele) subdiviziunilor aparatului central şi ale formaţiunilor teritoriale de statistică, ale întreprinderilor şi organizaţiilor din subordinea Departamentului, face modificări în structura aprobată a aparatului central în limitele personalului scriptic şi fondului de salarizare stabilit; 7) angajează în funcţie, pe bază de concurs, şi încheie contracte cu conducătorii de întreprinderi şi organizaţii subordonate, aplică sancţiuni disciplinare şi stimulează lucrătorii aparatului central al Departamentului, conducătorii formaţiunilor teritoriale de statistică, ai întreprinderilor şi organizaţiilor din subordinea Departamentului; 8) solicită alocarea, din bugetul de stat, a mijloacelor necesare pentru organizarea statisticii oficiale şi aprobă în limitele stabilite de Guvern devizele de cheltuieli ale Departamentului, ale formaţiunilor teritoriale de statistică, precum şi ale lucrărilor statistice efectuate conform hotărîrilor Parlamentului şi ale Guvernului , asigură utilizarea resurselor bugetare conform destinaţiei şi, în corespundere cu legislaţia Republicii Moldova, dispune de bunurile Departamentului; 9) emite, în limitele legislaţiei în vigoare, ordine, instrucţiuni şi alte acte cu privire la activitatea Departamentului; 10) asigură pregătirea şi perfecţionarea cadrelor necesare organelor de statistică, organizează înzestrarea tehnico-materială a formaţiunilor teritoriale de statistică; 11) anulează ordinele şi dispoziţiile ilegate ale adjuncţilor săi, ale conducătorilor de formaţiuni teritoriale de statistică, de întreprinderi şi organizaţii din subordinea Departamentului; 12) reprezintă, abilitat cu dreptul din partea Preşedintelui şi Guvernului Republicii Moldova, interesele Departamentului în relaţiile reciproce cu persoanele juridice din Republica Moldova şi din alte ţări, încheie şi anulează contracte referitoare la problemele ce ţin de competenţa Departamentului. 12. În cadrul Departamentului se instituie Consiliul colegial din 9 persoane, alcătuit din directorul general (preşedintele Consiliului), adjuncţii acestuia şi alţi salariaţi din aparatul central şi din cadrul Departamentului. Membrii Consiliului colegial sînt confirmaţi de Guvern la propunerea directorului general al Departamentului. În activitatea sa Consiliul colegial se călăuzeşte de Regulamentul Consiliului colegial, aprobat de către directorul general. 13. Consiliul colegial al Departamentului la şedinţele sale examinează: 1) problemele prioritare ce ţin de îndeplinirea sarcinilor organelor oficiale de statistică, de funcţionarea sistemului de informaţii statistice în ţară, de completarea cu cadre şi de pregătirea lor; 2) activitatea subdiviziunilor aparatului central, a formaţiunilor teritoriale de statistică, a întreprinderilor şi organizaţiilor din subordine; 3) activitatea ministerelor, departamentelor, asociaţiilor, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, indiferent de subordonarea lor departamentală, în vederea organizării evidenţei şi a sistemului de dări de seamă, asigurarea autenticităţii datelor; 4) proiectele celor mai importante acte legislative şi normative, întocmite de aparatul central al Departamentului. 14. Deciziile Consiliului colegial privind chestiunile examinate se traduc în viaţă, de obicei, prin intermediul ordinelor directorului general. În cazul apariţiei unor divergenţe între director şi Consiliul colegial, se traduc în fapt deciziile directorului general, raportînd Guvernului despre desensiunile apărute. 15. Reorganizarea Departamentului sau suspendarea activităţii lui se efectuează în modul stabilit de legislaţie. [Anexa nr.2 abrogată prin Hot. Guv. nr.847 din 31.07.98] [Anexa nr.2 modificată prin Hot. Guv. nr.1084 din 24.11.97]